ACTUALITAT

ACTUALITATMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - Cazazian

Armenii au existat înainte de a exista Armenia. Armenii au rămas armeni şi după

creştinarea lor care se pierde – se ştie exact data adoptării creştinismului ca religie de stat, altminteri – în negura istoriei. Ar-menii au rezistat şi după ce Ar-menia, ca stat coagulant al unei naţiuni, nu a mai existat. Arme-nii s-au strîns în momentele lor de slăbiciune şi vulnerabilitate a fiinţei lor naţionale în jurul Bisericii Apostolice Armene. Sfântul Gri-gore a dat armenilor un punct de reper, nu doar prin botezul sa-cerdotic, ci o instituţie. Nu doar un cămin sau o doctrină, ci o patrie. Limba a devenit casa fiinţei.Un filosof german ( Heidegger) spunea că limba este casa fiinţei. Limba armeană şi Biserica Armeană au fost şi au rămas pen-tru armenii răsfiraţi prin secole şi prin toate ungherele lumii extrem de importante. Mai ales după ce armenii au rămas fără Arme-nia. Fără Patrie. Acel hairenik şi merin hogheră după care oftau bunicii şi străstrăbunicii noştri. Acest Heimat la care se face referire cînd pomenim cîte ceva pe un ton savant despre vatra originară a unui popor. Prin ce-lebra lui declaraţie, Lordul Balfor a dat evreilor un cămin în Pales-tina, aflată sub mandat britanic. Ce a urmat se ştie. După 2000 de ani a a renăscut Eretz-Israel. Povestea lui Ben Gurion şi tot ce a urmat se găseşte în orice carte de istorie. Dar mai rămîn destule şi pe dinafara cărţilor. Vrem să ajungem la ideea că Armenii sunt mai importanţi decît Armenia. Ca entitate politică, geografică, economică sau militară. Forţa unei naţiuni şi capacitatea ei de a rezista şi depăşi vicisitudinile isto-riei stă în capacitatea de a aduna membrii unei comunităţi în jurul unei limbi şi a unei credinţe. Idee valabilă atît la greci sau la evrei. Popoare mici, care au rezistat şi creat în istorie printr-un puter-nic efort lăuntric. Spunem asta la puţină vreme după ce noua

republică Armenia a recăpătat identitatatea şi locul ei în rîndul statelor lumii. Kurzii şi pales-tinienii există ca popoare fără să aibă şi o patrie a lor. Sunt mean-drele istoriei pe care nu putem decît aproxima. Oricît de mică şi ciuntită de ciopărţelile istoriei este această nouă Armenie este foarte bine şi important că există. Pe harta lumii, în dialogul politic sau în jocurile geostrategice. 20 de ani de republică Armenia nu au decît să ne bucure şi dea un sentiment tonic de optimism. Me-seria noastră nu este aceea de a fi armeni. Sau români sau greci sau evrei sau orice altceva. Nu noi ne alegem la naştere sexul sau culoarea pielii. Neamul din care vom face parte, limba pe care o vom vorbi sau ce se va spune la trecerea noastră în altă lume. Este un destin în toate. Acel khâsmet pe care îl utilizează şi înţeleg toate popoarele din ju-rul Mediteranei. Că sunt popoare ale cărţii, ale mării sau ale deşertului sau ale munţilor. Apre-ciem în mod deosebit faptul că armenii au o entitate statală, din-colo de identitatea lor naţională. Am vrea să credem că armenii, cu limba, cultura şi credinţa lor strămoşească vor rezista în con-tinuare prin vălmăşagul istoriei. Scriem aceste rînduri cu emoţie cu gîndul către trei armeni. Către P.C. Arhimandrit dr. Zareh Baro-nian, care a împlinit în aceste fru-moase zile de toamnă frumoasa vîrstă de 70 de ani. Un om care a stat mereu, cu crucea în mînă şi o binecuvîntare pe buze preţ de 40 de ani în mijlocul, dacă nu şi în fruntea comunităţii armene din Bucureşti. Un călduros La mulţi ani ar putea fi prea sărac pentru bogăţia de bune gînduri ce se îndreaptă către acest minunat om al Bisericii Armene şi al ar-menilor. Al doilea gînd de bine se îndreaptă către doi noi membri ai comunităţii armene din România. Este vorba de PC.Arhimandrit Datev care şi-a asumat o dificilă misiune de a păstori turma ar-

menilor din România. Şi de E.S. Ambasador Hamlet Gaspar-ian, trimisul Republicii Armenia în România de a media şi întări legăturile dintre România, comu-nitatea armeană din România şi Republica Armenia pe care o reprezintă nu doar din punct de vedere diplomatic. Ne bucură mult că aceşti doi armeni, care nu s-au născut şi nu au crescut şi trăit în mijlocul năbădăioasei comunităţi armene din România s-au adaptat repede şi s-au pus pe lucru. Intens. Cu bune roade, o spunem ca un observator cum-va din afara vieţii comunitare. Dar tot ce am văzut, auzit, simţit – cum să traducem hotmădadzi( mirosit?) – e de bine. Comu-nitatea armeană din România, întărită numeric, ci şi identitar cu familii armeneşti venite din afara României parcă începe să dea semne de viaţă mai intens decît pînă acum. Nu are decît să ne bucure. Ziceam, poate fără să greşim prea mult, armenii sunt mai importanţi decît Armenia.70 de La mulţi ani!, încă o dată mult preţuitului nostru Hair Surp Za-reh Baronian şi Gettze Haiastantuturor celorlaţi. Cu care am avut de-a face de bine sau de rău mai puţin sau chiar deloc.- Hay es?- Aio!- Verceaţav! No comment! Ar-menitatea e dincolo de cuvinte. Suntem ce suntem şi ce putem face fiecare dintre noi.Ser ev miutiun, spuneau bunicii noştri. Acum un OK ar fi de ajuns, gardj gabe, Bedros!

Bedros HORASANGIAN

ARMENIA, ARMENII, ARMENItAtEA ŞI ARMENISMUL

a

4

ConCert Cu oCazia zilei naţionale a armenieiA

AA

R RT

Ambasada Republicii Arme-nia în Romania a organizat un concert dedicat Zilei

Naţionale –a 20-a Aniversare a Independenţei Republicii Armenia, în data de 28 septembrie a.c., în încinta Ateneului Roman. Concer-tul a fost susţinut de bass bariton-ul Barsegh Tumanian, acompaniat de Greta Sarkissian, pianista Lusine Khachaturian şi jazzman-ul Harry Tavitian.În deschidere au vorbit Excelenţa

Sa domnul Hamlet Gaspari-

CONCERt CU OCAZIA ZILEI NAţIONALE

A ARMENIEI

an, ambasador al Republicii Arme-nia în România, senatorul Mircea Geoană, preşedinte al Senatului României şi Bogdan Aurescu, se-cretar de stat în Ministerul Aface-rilor Externe.Publicul prezent, care a umplut pînă la refuz sala Ateneului Român, au ascultat piese din creaţia com-pozitorilor armeni Arno Babadja-nian, Edward Mirzoyan, Komitas, Chukhajian dar şi din repertoriul clasic Mozart, Verdi, Rahmaninov, Gounod.

După concert Ambasada Armeniei a oferit un vin d’Honneur în holul Ateneului Român.Evenimentul a avut sprijinul Mi-nisterului Diasporei al Republicii Armenia, Uniunea Armenilor din România şi Arhiepiscopiei Bi-sericii Armene din România iar sponsori au fost Apa Nova, Voda-fone, Arca lui Noe/Hotel restau-rant, Vinarte, Hrantgev srl. şi SC Armenian Distribution srl.

28 septembrie 2011

a

ACTUALITATE

AA

AR R

T18 / 2011

Stimate domnule secretar de stat,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi prieteni

Astăzi marcăm 20 de ani de la dobândirea independenţei Ar-meniei şi de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Armenia şi România. Aşadar, permiteţi-mi să vă mulţumesc din suflet pen-tru participarea dumneavoastră la această seară festivă. Îi mulţumesc călduros în special domnului se-cretar de stat ce ne-a onorat prin

distinsa sa prezenţă. Profitând de ocazie, doresc să le adresez cuvinte de profundă mulţumire partenerilor noştri, politicienilor, oamenilor de cultură, oamenilor de ştiinţă sau simplilor cetăţeni români, tuturor acelora care, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de independenţă a Ar-meniei, ne transmit felicitări scrise sau verbale.Cu 20 de ani în urmă, la 11 de-cembrie 1991, înainte de dizolva-rea Uniunii Sovietice, România a fost printre primele state care au recunoscut Republica Armenia, iar câteva zile mai târziu, pe 17 decembrie,la Bucureşti s-a sem-nat la nivel de miniştri de externe

Acordul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. Astfel, între cele două ţări au început relaţii dinamice. La 24 aprilie 1994 se deschide ambasada Armeniei la Bucureşti, în luna septembrie a aceluiaşi an preşedintele Armeniei efectuează o vizită oficială în România, în cadrul căreia se semnează un Tratat privind relaţiile de prietenie şi co-laborare dintre România şi Repu-blica Armenia, precum şi o serie de acorduri. Dialogul politic apro-fundat în timpul vizitelor reciproce ulterioare a cuprins atât chestiuni bilaterale, cât şi regionale şi euro-pene.Acest curs al relaţiilor reciproce nu este întâmplător, întrucât între popoarele român şi armean există strânse relaţii seculare: noi ne simţim unii de ceilalţi apropiaţi sufleteşte, din punct de vedere is-toric şi cultural. Primii armeni s-au stabilit pe meleaguri româneşti încă de acum o mie de ani şi şi-au adus contribuţia la dezvolta-rea României. Şi astăzi ei sunt pe deplin implicaţi în toate domeniile vieţii româneşti, bucurându-se de respectul şi simpatia concetăţenilor lor români.Cooperarea noastră bilaterală are o solidă bază juridică, până în prezent încheindu-se peste patruze-

DISCURSUL ExCELENţEI SALE HAMLEt GASPARIAN ROStIt LA ANIVERSAREA ZILEI REPUBLICII ARMENIA

DisCursul exCelenţei sale Hamlet Gasparian rostit la aniversarea zilei republiCii armenii

6

AA

AR R

T

6

ci de tratate şi acorduri între ţările noastre. Funcţionează o Comisie mixtă interguvernamentală de co-operare economico-comercială şi tehnico-ştiinţifică, a cărei ultimă sesiune s-a ţinut la Bucureşti în luna martie a acestui an. Deşi în planul relaţiilor economice, din di-verse motive, încă nu sunt utilizate pe deplin posibilităţile existente, potrivit datelor de anul trecut volu-mul schimburilor comerciale bi-laterale a crescut de aproape şase ori. La 8 septembrie am semnat un program de cooperare în domeni-ile culturii, educaţiei şi ştiinţei pe perioada 2011-2015 ce prevede o largă paletă de manifestări.Printre punctele nodale ale aces-tui program se numără acordarea de burse de studiu universitare şi post-universitare studenţilor arme-ni, precum şi predarea reciprocă a limbilor română şi armeană în instituţiile de învăţământ superior din România şi Armenia. Progra-mul prevede şi măsuri concrete privind conservarea, repunerea în

valoare şi expunerea în faţa noilor generaţii a patrimoniului nostru cultural comun, măsuri ce devin importante mai ales în actualul context global al diversităţii cultu-rale şi al dialogului civilizaţiilor, ca unul dintre cele mai bune exemple de acest fel din spaţiul european.Noi cooperăm strâns cu România în bazinul Mării Negre, în cadrul OCEMN, unde în prima jumătate a acestui an, în timpul preşedinţiei României, am dezbătut o serie de chestiuni importante privind provocările contemporane şi vii-torul regional şi al Europei în ansamblu.Considerăm ca pe o verigă nodală a agendei româno-armene coo-perarea din ce în ce mai strânsă în cadrul structurilor europene.Ar-menia, prin aşezarea geografică şi prin istoria sa aflîndu-se între Oc-cident şi Orient şi alimentându-se din aceste două surse, tinde să-şi clădească relaţii strânse cu aces-tea.Prin urmare, cooperarea cu U-

niunea Europeană a constituit întotdeauna una din direcţiile principale ale politicii externe a Armeniei. Cooperarea cu UE a căpătat o nouă dimensiune prin lansarea Parteneriatului Oriental, anunţat la 7 mai 2009la Praga, cu ocazia conferinţei la care au par-ticipat douăzeci şi şapte de şefi de state şi de guvern din Uniunea Europeană şi şase din Parteneriatul Oriental.În cadrul Parteneriatului Oriental, UE a propus încheierea unui acord de asociere cu Armenia. Acesta va înlocui Acordul de parteneriat şi cooperare în prezent în vigoare. Negocierile cu privire la Acor-dul de asociere au debutat în iulie 2010. În acest sens, observăm şi apreciem atenţia şi seriozitatea cu care România abordează evoluţiile în curs din cadrul Parteneriatului Oriental şi sperăm ca, prin recenta sa experienţă privind integrarea europeană, să ajute la atingerea scopurilor stabilite prin această politică.

DisCursul exCelenţei sale Hamlet Gasparian rostit la aniversarea zilei republiCii armenii

18 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATEUn alt cadru de parteneriat poate fi platforma de cooperare parlamentară a ţărilor din UE şi a vecinilor răsăriteni ai UE, recent constituita adunare parlamentară EURONEST.Un potenţial nefolosit există în stabilirea cooperării descen-tralizate între regiunile şi oraşele româneşti şi armeneşti, direcţie în care anul acesta am iniţiat primii paşi. Acest lucru va permite apro-pierea şi cunoaşterea între oameni, ascultarea preocupărilor şi aflarea aspiraţiilor celorlaţi, ceea ce va motiva conducerile politice să fie mai atente la relaţiile reciproce.

Dragi parteneri şi prieteni,

Doresc să vă spun că, în timpul acestor douăzeci de ani de relaţii ale noastre,Armeniaa simţit alături de ea simpatia şi respectul poporu-lui român, ca o garanţie a deplinei înţelegeri şi nezdruncinatei priete-

nii dintre noi. Printre mărturiile de solidaritate se numără şi un alt fapt semnificativ. Regatul României a recunoscut independenţa primei Republici a Armeniei încă în 1920, cu aproape 90 de ani în urmă, şi până în anii ’30 la Bucureşti a funcţionat Consulatul General/Onorific al Republicii Armene. Sper că timpul ne va fi suficient ca, alături de colegii noştri români, să organizăm până la sfîrşitul acestui an o interesantă expunere a mate-rialelor de arhivă legate de toate acestea.

Dragi prieteni,

După cuvântul stimatului domn secretar de stat, vă invit să-i ascultaţi pe artiştii armeni, pe prie-

tenul meu Barsegh Tumanian, unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri armeni ai operei contemporane, pe domnişoara Lusine Haceatri-an, care se bucură deja de faimă internaţională, şi, bineînţeles, pe mândria noastră naţională, iar când spun “noastră” mă refer la români şi armeni deopotrivă, Harry Tavi-tian.

Vă rog din suflet ca, după concert, să ne onoraţi şi să rămâneţila Vin d’Honneur.

Încă o dată, vă mulţumesc tututor.

Trăiască România!

TrăiascăArmenia!

-

8

premierii româniei şi armeniei apreCiază Ca neCesară intensifiCarea Cooperării bilaterale în unele Domenii

Premierul Emil Boc a avut joi 22 septembrie la Pala-tul Victoria, o întrevedere,

cu primul-ministru al Republicii Armenia, Tigran SargsyanÎn cadrul întrevederii, cei doi ofi-ciali au discutat despre necesitatea consolidării relaţiilor politice şi economice bilaterale, în special

în domeniul agriculturii, al

turismului sau al transportului ma-ritim, având în vedere că nivelul comerţului bilateral este încă la un nivel scăzut faţă de potenţialul existent. Cei doi prim-miniştri au apreciat, deopotrivă, necesitatea identificării unor domenii de co-laborarea bilaterală, luând în con-siderare interesele oamenilor de afaceri din cele două state, pre-

PREMIERII ROMâNIEI ŞI ARMENIEI APRECIAZă CA NECESARă INtENSIFICAREA COOPERăRII BILAtERALE îN UNELE DOMENII

mierul român asigurându-l pe omologul său armean de întregul suport al Cabinetului.Premierul Emil Boc a ţinut să evidenţieze importanţa comunităţii armene pentru stabilitatea politică şi economică a României, prin susţinerea pe care Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor a avut-o pentru actuala

-

18 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATEcoaliţie de guvernare.Şeful Executivului român l-a feli-citat pe omologul său armean pen-tru aniversarea a 20 de ani de la do-bândirea independenţei naţionale a Republicii Armenia. La rândul său, Tigran Sargsyan, a menţionat că România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Re-publicii Armenia şi a mulţumit României pentru „găzduirea comunităţii armene”.„Comunitatea armeană din Româ-nia este una dintre cele mai vechi comunităţi armene din lume, şi vă mulţumim pentru găzduirea comunităţii armene în ţara dvs”, a afirmat Tigran Sargsyan.Cei doi oficiali şi-au manifestat, totodată, satisfacţia în ceea ce priveşte continuarea Programu-lui interguvernamental româno-armean de schimburi culturale şi educaţionale.La întrevederea de la Palatul Victo-ria au mai participat, din delegaţia armeană, ministrul Educaţiei al Re-publicii Armenia, Armen Ashotian, ambasadorul Republicii Armenia în România, Hamlet Gasparian, iar din delegaţia română minis-trul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, şi vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România, deputatul Varujan Pambuccian.

Guvernul României – Biroul de presa

Aşa cum am mai relatat primul ministru al Armeniei s-a aflat într-o vizită la Bucureşti unde a partici-pat la reuniunea liderilor Partidului Popular European. După sosirea în

PRIM MINIStRUL ARMENIEI, tIGRAN SARGSyAN îN MIjLOCUL COMUNItăţII ARMENE DIN BUCUREŞtI

capitala României Tigran Sarg-syan şi delegaţia care l-a însoţit au vizitat Catedrala Armeană din Bucureşti, Centrul Cultural şi se-diul U.A.R.

Sosirea în curtea Catedralei Armene

Ambasadorul Armeniei, Hamlet Gasparyan, deputatul Varujan Pambuc-cian, primul ministru Tigran Sargsyan şi IPC Arhim. Datev Agopian

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTsenatorului varujan vosGanian i-a fost Conferită, prin DeCret preziDenţial, meDalia “movses KHorenaţi”.

10

Odelegaţie a Uniunii Ar-menilor din România, condusă de senatorul

Varujan Vosganian, preşedinte al UAR, a participat, în aceste zile,la Erevan, la festivităţile prilejuite de împlinirea a două decenii de la dobândirea independenţei Re-publicii Armenia. Din delegaţie au mai făcut parte Hacik Garabet, vicepreşedinte UAR şi şeful fili-alei Dobrogea, dr. Zareh Nazarian, vicepreşedinte şi şeful filialei Iaşi, Ioan Esztegar, vicepreşedinte şi

şeful filialei Transilvania, Lucian Simion, şeful filialei Tulcea pre-cum şi Ioan Călinescu, şeful filialei Dumbrăveni.În cadrul festivităţilor, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia preşedintele Republicii Arme-nia, Serj Sarkissian, însoţit de preşedintele Republicii Karabagh, Bako Sahakyan, de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos al tuturor armenilor, precum şi de Sanctitatea Sa Aram, Catoli-cos al Marii Case de Cilicia, a

SENAtORULUI VARUjAN VOSGANIAN I-A FOSt CONFERItă, PRIN DECREt PREZIDENţIAL, MEDALIA “MOVSES KHORENAţI”

oferit înalte distincţii unor lideri ai diasporei armene. Pentru “activitatea rodnică şi indelungată depusă pen-tru menţinerea identităţii poporului armean, pentru promovarea culturii armene precum şi pentru sporirea prestigiului Republicii Ar-menia printre statele lumii”, senatorului Varujan Vosga-nian i-a fost conferită, prin decret prezidenţial, medalia “Movses Khorenaţi”.Movses Khorenaţi (Moise din Khoren), este unul dintre marii cărturari ai lumii. A trăit în perioada secolului de aur al culturii armene (cca 410 – 490), a fost primul au-tor al unei Istorii a armenilor şi este evocat în calendarul

armean gregorian printre Sfinţii Traducători ai Bi- bliei, alături de călugarul Mesrob Maştoţ şi patriarhul Sahag Partev. Moise din Khoren este unul din-tre primii istorici care în lucrările lor pomenesc de vlahii trăitori pe malul stâng al Dunării. Medalia :Movses Khorenaţi” se acorda pen-tru contribuţia adusă pe tărâmul culturii şi civilizaţiei armene, a păstrării identităţii armene şi a promovării valorilor fundamentale ale umanităţii.

20 de ani de independenţă

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT18 / 2011

AA

AR R

T

20 de ani de independenţă

12

20 De ani De inDepenDenţă

21 septembrie 1991-2011 – Douăzeci de ani de independenţă ai celei de a treia Republici a Armeniei. Un moment de bucurie şi bilanţ al împlinirilor şi neîm-plinirilor. Ce fel de bilanţ? Răspunsul se regăseşte în manifestările festive şi en-tuziasmul popular generat de cea de a 20-a aniversare a noii independenţe. Ce mo-tiv de bucurie am mai fi avut dacă bilanţul celor douăzeci de ani nu ar fi fost unul pozi-tiv? Iar bucuria a fost senti-mentul dominant trăit de ar-menii de pretutindeni.Gîndindu-ne la bilanţ, există tentaţia de a eticheta lucru-rile prea aritmetic, în plu-suri şi minusuri, tentaţia de a schematiza foarte strict şi de a împărţi lucrurile foarte tranşant, în bune şi rele, în

albe şi negre. Însă o ase-menea abordare ar fi o sim-plificare greşită în evalu-area celor douăzeci de ani zbuciumaţi ai noii Armenii. În plus, judecarea istoriei re-cente a Armeniei nu poate fi făcută în afara contextului re-gional, iar pentru evaluarea celor douăzeci de ani trebuie stabilite reperele faţă de care sînt definite realizările şi eşecurile. Aşa cum judecăm performanţele României, ţară membră a Uniunii Europene, comparînd-o nu cu Franţa sau Olanda, ci cu vecinele ei din Uniune, cu Bulgaria şi Un-garia, şi eventual cu alte ţări europene ce au făcut parte din blocul socialist, tot aşa trebuie să judecăm şi Arme-nia, comparînd-o cu vecinele ei, Gruzia şi Azerbaidjan, şi eventual cu celelalte repu-

blici post-sovietice. Şi, cel mai important, trebuie avut în vedere contextul cîştigării noii independenţe, pe fondul războiului cu Azerbaidjanul, ceea ce a dus la izolarea cva-si-totală a Armeniei. Lipsiţi de resurse interne şi avînd căile de transport spre şi dinspre exterior blocate, armenii au reuşit să reziste atît condiţiilor inumane de viaţă – fără gaz, electricitate, căldură, apă curentă, carburanţi –, cît şi presiunii militare a Azer-baidjanului, ceea ce este un miracol în sine. Mai mult, au reuşit să-şi reclădească ţara şi, în acelaşi timp, să menţină echilibrul militar cu un duşman cu potenţial fi-nanciar şi demografic incom-parabil mai mare.

ARMENIA20

18 / 2011A

AA

R RT

În plan economicŞtim bine cu toţii ce a însemnat prăbuşirea comunismului pentru economiile ţărilor din răsăritul Europei. Haosul creat de trece-rea de la economia planificată la cea liberă, de piaţă, a dus la o cădere economică catastrofală şi la generalizarea sărăciei. Capital-ismul post-socialist semăna prea puţin cu cel de tip occidental. Vechii activişti de partid s-au trezit proaspăt capitalişti, iar nedreptăţile sociale au dus la îmbogăţirea rapidă, prin artificii juridico-fi-nanciare, a unei minorităţi, în det-rimentul majorităţii împinse spre sărăcie. Lucrurile s-au petrecut relativ asemănător în toate ţările fostului bloc socialist, cu o intensi-tate crescîndă de la vest la est.Bineînţeles că Armenia nu putea face excepţie de la fenomenele post-socialiste. Mai mult, războiul cu Azerbaidjanul şi blocada impusă de acesta, la care s-a alăturat şi Tur-cia, tăierea legăturilor de transport cu lumea exterioară şi aproviziona-rea greoaie cu resurse energetice, au dus, în primii ani de independenţă, la o prăbuşire cvasi-totală a econ-omiei armeneşti. Aprovizionarea insuficientă cu gaze naturale din Rusia, mereu întreruptă de sabota-jele azere, producţia insuficientă de energie electrică generată de închiderea centralei nucleare de la Meţamor după cutremurul din 7 decembrie 1988, lipsa acută a celor mai elementare condiţii de confort au făcut ca viaţa oamenilor să fie la limita suportabilului, sau chiar dincolo de ea. În plus, proaspăt in-dependenta Armenie se năştea cu povara unei uriaşe zone sinistrate în nordul ţării, cutremurul care a curmat 25.000 de vieţi lăsînd o jumătate de milion de oameni fără case. Destrămarea Uniunii Soviet-ice a pus capăt efortului comun de reconstrucţie la care se angajaseră, în semn de solidaritate, şi celelelate

republici unionale, întreaga povară a refacerii zonei sinistrate căzînd pe umerii noii Armenii.Marea industrie, din care Armenia a moştenit întreprinderi chimice sau de prelucrare a metalelor neferoase, era o verigă a economiei sovietice şi şi-a pierdut piaţa de desfacere. În plus, instabilitatea politică din Gruzia, războiul din Abhazia şi tăierea legăturii feroviare dintre Ar-menia şi Rusia, principalul client al exporturilor armeneşti, mai ales de coniac şi fructe, au desăvîrşit blo-cada turco-azeră asupra Armeniei, făcînd legătura cu exteriorul pe cît de anevoioasă, pe atît de scumpă. Singurele legături viabile cu lumea exterioară ale Armeniei rămîn pînă astăzi portul gruzin Poti şi drumul Tbilisi-Vladikavkaz, şi acesta din urmă cu funcţionare întreruptă, din cauza conflictului ruso-gruzin din 2008. Din păcate, poarta sudică, Meghri şi graniţa iraniană, nu reprezintă o variantă viabilă din punct de vedere economic şi com-ercial, utilitatea ei economică fiind limitată la relaţiile cu Iranul.Lipsită de resurse naturale im-portante, izolată de restul lumii şi

angrenată într-un război inegal, Armenia a păşit în primii ani de independenţă avînd situaţia cea mai grea dintre toate republicile post-sovietice. Condiţiile de viaţă inimaginabil de grele au făcut ca lupta pentru supravieţuire cotidiană să fie principala preocupare a oa-menilor. La scurt timp după înceta-rea luptelor din Karabagh, primele semne ale unei timide redresări au început să apară. Pe fondul crizei energetice, Armenia s-a adresat Rusiei pentru repunerea în funcţiune a centralei nucleare de la Meţamor. Inaugurată în 1976 şi aflată la doar 30 kilometri vest de Erevan, centrala cu două reac-toare a fost închisă în urma presiu-nii populare după cutremurul din 1988, fiind considerată ca avînd un risc ridicat din cauza situării ei într-o zonă activă din punct de vedere seismic. În disperare de cauză, în 1995 autorităţile armene au repornit un reactor al centralei cu sprijin rusesc, a cărei închidere definitivă a fost mereu reclamată de Occident. Neavînd variante al-ternative viabile, în ciuda presiunii occidentale, autorităţile armene au

20 De ani De inDepenDenţă

14

fost nevoite să prelungească ter-menul de funcţionare, fără să dea o dată exactă a închiderii centralei de la Meţamor. Practic, această închidere este condiţionată de construcţia unei noi centrale, un plan ambiţios în realizarea căruia Armenia se bazează atît pe spri-jinul Rusiei, cît şi al SUA şi al celorlalţi parteneri occidentali. Chiar dacă autorităţile de la Erevan minimalizează riscurile prezentate de reactorul de la Meţamor, este ştiut faptul că acesta este unul din cele mai vechi şi nesigure aflate astăzi în funcţiune în lume. În lu-mina gravului accident de la Fuku-shima, insecuritatea tehnică a reac-torului de la Meţamor apare ca o gravă şi concretă ameninţare.Asumîndu-şi acest risc pe termen lung, Armenia a depăşit pe ter-men scurt criza de electricitate, permiţîndu-şi chiar să exporte curent electric în Gruzia. Grosul activităţii economice a Armeniei s-a desfăşurat şi se desfăşoară sub umbrela rusească. Datoriile acu-mulate de statul armean faţă de Ru-sia, de sute de milioane de dolari, au fost stinse în mare parte prin transferul unui important număr de întreprinderi armeneşti către statul rus sau companiile ruseşti, procesul ducînd la o dependenţă accentuată a economiei armeneşti de Rusia, ceea ce nu este un fenomen nega-tiv în sine, cum ar putea părea. Şi aceasta datorită contextului foarte concret al gravitării Armeniei pe o orbită rusească, ajutorul primit din partea Rusiei fiind esenţial pentru supravieţuirea Armeniei. Că ne place sau nu, situaţia geo-politică actuală a Armeniei o face dependentă de ajutorul extern, iar cel rusesc s-a dovedit a fi cel mai consistent. Pe fondul crizei eco-nomico-financiare din ultimii ani, Rusia i-a acordat Armeniei credite de sute de milioane de dolari.Cu o creştere economică din două cifre în ultimul deceniu, Armenia

şi-a văzut economia prăbuşindu-se cu peste 14% în 2009 din cauza structurii sale fragile: exportul nu este diversificat şi este asigurat în special de minerit şi de prelucrarea diamantelor, deficitul comercial ex-tern este considerabil, dependenţa de banii transferaţi de armenii plecaţi la muncă în străinătate (în special în Rusia) ce se estimează că s-ar ridica la aproape 30% din PIB. Totuşi, reformele economice implementate în anii `90 au dus la controlarea inflaţiei şi stabilizarea monedei naţionale (dram-ul, in-trodus în 1993), iar realizările econ-omiei armeneşti pot fi considerate remarcabile, ţinînd cont de contex-tul politic şi economic regional.

Corupţia şi oligomonopolurile sînt făcute vinovate de starea actuală a economiei, în care şomajul real este estimat la circa 30%. Boală structurală a economiilor ţărilor post-sovietice, corupţia nu are în Armenia o amploare superioară celei din Rusia sau din republicile transcaucaziene vecine. În ciuda faptului că opoziţia acuză actualul regim că ar fi unul “cleptocratic”, acapararea economiei de către o mînă de oligarhi este un proces ale cărei baze au fost puse chiar în timpul mandatului lui Levon Ter-Petrosian, primul preşedinte al Armeniei post-sovietice şi liderul opoziţiei radicale de astăzi.

20 De ani De inDepenDenţă

AA

AR R

T18 / 2011

ARMENIA20În planul politi-cii interne şi al democraţieiSpre deosebire de celelalte repub-lici sovietice independentiste, Ar-menia alege să se rupă de URSS folosindu-se chiar de constituţia sovietică şi invocînd caracterul “democratic” al acesteia. Astfel, în martie 1991 Republica Sovietică Socialistă Armeană nu participă la referendumul privind noul Tratat al Uniunii propus de liderul sovi-etic Mihail Gorbaciov şi îşi anunţă intenţia de a organiza un referen-dum privind independenţa, pe 21 septembrie 1991. Pe fondul ago-niei URSS, care practic încetase să existe în urma tentativei de lovitură de stat din august 1991, armenii se pronunţă pentru independenţă în proporţie de 99%, iar pe 23 septem-brie 1991 parlamentul proclamă independenţa ţării. La 2 februarie 1992 Armenia devine membră a ONU.Astfel, Armenia îşi încheia perio-ada sovietică şi păşea în noua independenţă ca un elev model ce recurge la mijloace politice demo-cratice. Totuşi, reflexele demo-cratice ale societăţii armeneşti erau încă slabe. După un prim mandat al preşedintelui Levon Ter-Petrosian (obţinut cu o ma-joritate covîrşitoare), alegerile prezidenţiale din 22 septembrie 1996 au produs prima mare criză internă. Acuzat de contracandi-datul său, Vazghen Manukian, de falsificare a alegerilor (Ter-Petro-sian 52%, Manukian 41%), Levon Ter-Petrosian decide trimiterea armatei şi scoaterea tancurilor pe străzile Erevanului pentru a repri-ma protestele zecilor de mii de par-tizani nemulţumiţi ai lui Manukian ce ocupaseră clădirea parlamentu-lui în 25 septembrie. Devenit tot mai nepopular, Levon Ter-Petro-sian este nevoit să demisioneze în

februarie 1998 la presiunea primu-lui ministru, Robert Kocearian, şi a ministrului apărării, Vazghen Sarksian, din cauza dezacordurilor privind concesiile pe care ar trebui sau nu să le facă Armenia în ches-tiunea Karabaghului. Odată cu următoarele alegeri prezidenţiale din 30 martie 1998, la care Rob-ert Kocearian cîştigă cu 59% contra 41% din voturi în faţa fos-tului secretar de partid din perio-ada sovietică, Karen Demirgian, contestarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale devine tradiţie în Armenia. Aceasta s-a acutizat din nou la următoarele alegeri din 5 martie 2003 la care Kocearian a obţinut un al doilea mandat, cu 67% din voturi în faţa contracan-didatului său, Stepan Demirgian, fiul lui Karen. În 2004, mitingurile opoziţiei cereau organizarea unui referendum pentru demiterea lui Kocearian. Manifestaţiile de pro-test şi ciocnirile cu forţele de or-dine au devenit ingredientul nelip-sit al perioadelor post-electorale. Acestea au ajuns la apogeu odată cu ciocnirile din 1-2 martie 2008, cînd în înfruntările dintre poliţie şi partizanii candidatului înfrînt în

alegerile prezidenţiale din februarie 2008, Levon Ter-Petrosian (primul preşedinte revenit în politică, după o absenţă de zece ani, drept lider al opoziţiei radicale) zece oameni – inclusiv doi poliţişti – au fost ucişi. Evenimente ce au readus armata pe străzile capitalei, din or-dinul preşedintelui încă în funcţie, Robert Kocearian. Levon Ter-Pet-rosian şi partizanii săi susţineau că autorităţile au falsificat rezul-tatele alegerilor în care el pierduse cu 21% din voturi contra 52% în faţa contracandidatului său, primul ministru Serj Sarksian. Odată cu ci-mentarea opoziţiei radicale în jurul persoanei lui Levon Ter-Petrosian contestarea vehementă a ultimelor alegeri prezidenţiale, reclamarea demisiei preşedintelui Serj Sark-sian şi organizării de alegeri antici-pate au dominat cotidianul vieţii politice interne a Armeniei, situaţie ce continuă pînă astăzi.Privită în ansamblu, viaţa politică internă a celei de a treia Re-publici a Armeniei este deose-bit de zbuciumată şi pare prea puţin democratică. Într-adevăr, cei douăzeci de ani ai noii independenţe au fost presăraţi

20 De ani De inDepenDenţă

-

16

de nenumărate violenţe interne. Asasinatele cu autor necunoscut ale unor personalităţi au fost in-gredientele macabre ale mandate-lor primilor doi preşedinţi. Nu au lipsit nici persecuţiile politice şi întemniţările arbitrare, cum a fost cazul reprimării partidului Daşnak în timpul mandatelor preşedintelui Levon Ter-Petrosian. Peste toate acestea s-a adăugat încidentul sîngeros din 27 octombrie 1999, cînd grupul Hunanian a pătruns înarmat în clădirea parlamentu-lui unde i-a ucis cu sînge rece pe preşedintele Adunării Naţionale, Karen Demirgian, pe primul minis-tru, Vazghen Sarksian, şi încă şase parlamentari. Motiv numai bun pentru opoziţie să vadă în aceasta mîna preşedintelui care ar fi scăpat astfel de doi rivali. Astfel, neîncre-derea generalizată a fost cea care a guvernat raporturile dintre putere şi opoziţie, precum şi atitudinea omului de rînd faţă de politică în general şi faţă de autorităţi în spe-cial. Iar neîncrederea a alimentat răbufnirile de violenţă.Contestările vehemente ale rezul-tatelor alegerilor, culminate cu evenimentele tragice din 1-2 martie 2008, i-au creat Armeniei o imag-ine internaţională de ţară pseudo-democratică, mai ales în ochii Oc-cidentului. Avertismentele repetate venite de la Washington privind condiţionarea ajutorului american de respectarea normelor demo-cratice sau monitorizarea APCE la adresa Armeniei o arătau ca pe o oaie neagră ce nu îşi însuşeşte lecţiile democraţiei. Iar acestea se întîmplau în timp ce vecinii de la Tbilisi sau Baku se bucurau de o atitudine occidentală deloc dojeni-toare, ba chiar excesiv de amicală faţă de “democraţiile” locale. Şi totuşi, o comparaţie cu situaţia din vecini este net favorabilă Armeniei. Lăsînd la o parte violenţele interne ce au marcat Gruzia şi Azerbai-djanul în ultimii douăzeci de ani

şi referindu-ne doar la situaţia de astăzi, Armenia poate fi considerată cea mai democratică ţară din Cau-caz. Nu ne putem îndoi de faptul că rezultatele alegerilor succesive din Armenia au fost influenţate de presiunile puterii, dar amploarea neregulilor electorale nu poate fi considerată exagerată în raport cu ceea ce vedem în jur. Situaţia din Gruzia preşedintelui pro-oc-cidental Saakaşvili este cel puţin la fel de gravă, iar despre Azer-baidjanul în care transferul pu-terii absolute de la tată la fiu s-a făcut după model nord-coreean aproape că orice comentariu e de prisos. Particularitatea Armeniei ar fi aceea că, spre deosebire de alte ţări cu reflexe post-sovietice (dacă ne gîndim la schema alegerilor din Rusia, unde la ultimul scrutin prezidenţial din 2008 OSCE a re-fuzat să-şi mai trimită observatorii din cauza restricţiilor ce li se im-puneau din partea autorităţilor ruse – oare de ce?), reacţia opoziţiei în faţa constatării neregulilor elector-ale este deosebit de vehementă, iar înfruntarea politică radicală. Iată de ce Armenia poate părea mai puţin democratică decît Gruzia, Azerbaidjanul sau Rusia, unde este mult mai “linişte” după alegeri, în ciuda neregulile electorale mult mai mari. Cu toate acestea, liber-tatea individuală şi cea a presei este mult mai mare în Armenia decît în ţările cu care am comparat-o deja. În Armenia nu li se intentează procese cu pretexte străvezii

opozanţilor politici (cum e cazul în Gruzia), nu sînt arestaţi jurnalişti şi bloggeri care critică puterea (ca în Azerbaidjan). “Deţinuţii politici” de după 1-2 martie 2008 (eliberaţi între timp) au fost închişi pentru “instigare la violenţă”, despre care nu se poate spune că ar fi fost o acuzaţie chiar nefondată. Iar la acestea putem adăuga ca element de comparaţie cultul personalităţii preşedintelui, care este moderat în Gruzia sau Rusia şi exacerbat în Azerbaidjan, în timp ce lipseşte cu desăvîrşire în Armenia. Una peste alta, departe de a fi o democraţie cvasi-perfectă de tip occidental, Armenia le asigură cetăţenilor săi mult mai multe libertăţi democrati-ce, colective şi individuale, decît regimurile semi sau pe deplin dic-tatoriale din vecinătatea apropiată. Corupţia, asocierile de clan, hărţuielile politice sînt, desigur, fenomene prezente şi în Armenia, avînd o amploare ce poate părea gravă pentru standardele occiden-tale, dar relativ redusă pentru stand-ardele post-sovietice şi privită prin prisma contextului regional. Sim-plul fapt că ţara nu a alunecat spre un regim dictatorial, că opoziţia nu a fost înăbuşită, că lupta electorală nu este formală, că libertatea cu-vîntului este reală şi nu sînt închişi sau asasinaţi jurnalişti potrivnici puterii – aşa cum se întîmplă în spaţiul fost sovietic, de la Baku pînă la Moscova – reprezintă o reuşită deloc de minimalizat pen-tru democraţia armenească.

20 De ani De inDepenDenţă

-

18 / 2011A

AA

R RT

ARMENIA20În planul politicii externePolitica externă a Armeniei inde-pendente a fost şi este marcată de ameninţarea turco-azeră. Cîştigată pe fondul conflictului din Kara-bagh, independenţa Armeniei era ameninţată nu numai de războiul cu Azerbaidjanul, ci şi de eventu-alitatea foarte concretă a unei agre-siuni turce. Episodul planului din 1993, cînd premierul turc de atun-ci, Tansu Ciller, aştepta înlăturarea de la putere a lui Boris Elţin şi preluarea puterii la Moscova de către cecenul Ruslan Hasbulatov (ce avea o înţelegere prealabilă cu Turcia privind retragerea trupelor ruse din Armenia) pentru a ordona atacarea Armeniei este de noto-rietate şi confirmat de diplomaţii străini prezenţi în regiune în acei ani. Astfel, politica externă a Ere-vanului nu putea fi clădită decît pe un strîns parteneriat cu Moscova, privită ca un garant al securităţii Armeniei. Într-adevăr, prezenţa trupelor ruse în Armenia a servit în ultimii douăzeci de ani drept simbol al liniei de demarcaţie a influenţei ruse în regiune şi o garanţie a neintervenţiei turceşti. Realitatea obiectivă este aceea că Armenia s-ar fi sufocat invocîn-du-şi “independenţa” deplină şi rupînd legăturile militare şi eco-nomice cu Rusia într-o vecinătate ostilă care-i impunea o înfruntare inegală şi fără şanse. Necesitatea protecţiei ruse în faţa ameninţării turce a fost înţeleasă de toţi cei trei preşedinţi ai Armeniei, legăturile cu Rusia stabilite de Levon Ter-Petrosian fiind întărite de succe-sorii săi, Robert Kocearian şi Serj Sarksian. Astfel, politica externă a Armeniei poate apărea drept una a unui stat “satelit” al Moscovei, însă realitatea obiectivă nu a lăsat şi nici astăzi nu lasă Erevanului nici o libertate de manevră. În

timp ce legăturile strînse cu Rusia au fost, sînt şi cu siguranţă vor fi o constantă a politicii externe sale externe, Erevanul a lansat în tim-pul mandatelor preşedintelui Robert Kocearian aşa numita “politică a complementarităţii”, de echilibru între Rusia şi Occident. Aceasta însemna relaţii politice din ce în ce mai strînse cu Statele Unite şi cu Europa occidentală, relaţii cu NATO la nivelul maxim posibil oferit de programul Parteneriatului pentru Pace, menţinînd în acelaşi timp nealterate relaţiile cu Rusia. Politică încununată de succes, Armenia menţinîndu-se într-un echilibru din ce în ce mai conforta-bil între Moscova, Washington şi Bruxelles. Marjele de manevră ale Erevanului au crescut, Armenia stabilind relaţii strînse şi deosebit de amicale în special cu Franţa, iar aceasta nu numai datorită prezenţei coloniei armene din Hexagon. Astăzi Armenia îşi exprimă de-schis intenţia de a se integra struc-turilor europene fără ca acest lucru să stîrnească iritarea Moscovei.Departe de a fi doar un detaliu is-toric, ameninţarea turcă la adresa

Armeniei este unul din elemen-tele centrale care definesc po-litica externă a Erevanului. Să nu ne amăgim: singurul lucru care a împiedicat Turcia să atace şi să înghită Armenia după 1991 a fost menţinerea interesului rusesc faţă de Caucaz. Nu teama de riposta armenească, ci rezervele privind reacţia internaţională, atît rusă cît şi, mai recent, occidentală, au făcut ca Ankara să se abţină de la decizia atacării Armeniei. Astăzi, cînd pe frontul din Karabagh armistiţiul este de bine de rău respectat, iar relaţiile dintre state mult mai întrepătrunse, ameninţarea militară turcă la adresa Armeniei pare mult diminuată. Să ne îndoim de faptul că Turcia a fi şters de pe hartă o eventuală Armenie independentă în anii 1920-1930-1940? Iar dacă atunci ar fi făcut-o, de ce nu a făcut-o după 1991? Îi lipsea ca-pacitatea militară? Nu mai departe în trecut decît în anul 1974 Turcia a invadat Ciprul fără ezitare. De ce nu a invadat şi Armenia în 1993, cînd planul militar era întocmit, iar trupele deja masate la graniţa turco-armeană? Este evident faptul

20 De ani De inDepenDenţă

-

18

că Armenia nu are nici o şansă de supravieţuire singură în faţa Tur-ciei. Iată de ce, putem spune fără teama de a greşi că independenţa noii Armenii este rodul atît al voinţei şi eroismului popular, cît şi al “umbrelei” ruseşti şi al globalizării.O îmbunătăţire a relaţiilor cu Tur-cia şi diminuarea acestei ameninţări ar duce la creşterea considerabilă a securităţii ţării şi la lărgirea mar-jei de manevră a politicii externe a Erevanului. Primele încercări de normalizare a relaţiilor cu Ankara le-a făcut primul preşedinte, Lev-on Ter-Petrosian. Însă discuţiile de culise dintre acesta şi diplomaţii turci au fost stînjenite de con-flictul din Karabagh. Se pare că Ter-Petrosian era dispus să ac-cepte în scris pretenţia turcă de renunţare la revendicările privind recunoaşterea genocidului armean din 1915. Cert este că subiectul genocidului a lipsit din politica externă a Armeniei în timpul man-datelor primului preşedinte. Politi-ca defensivă a lui Ter-Petrosian în faţa pretenţiilor turceşti, denunţată de cercurile armeneşti mai radi-cale, nu părea deloc nepotrivită în situaţia disperată în care se afla ţara în acei ani, 1992-1994, înainte de încetarea focului pe frontul din Karabagh. Renunţarea la principii era impusă de necesitatea salvării fizice a ţării într-un moment cînd părea că independenţa va fi pierdută în faţa uriaşei ameninţări externe. Miracolul victoriei din Karabagh, în care Ter-Petrosian nu era sin-gurul care nu credea, a dus la o răsturnare de situaţie care a întărit mult poziţia Armeniei în rapor-turile sale cu Turcia, succesorul lui Levon Ter-Petrosian, Robert Kocearian, făcînd din subiectul recunoaşterii internaţionale a geno-cidului o prioritate a politici externe a Erevanului. Departe de a se mai gîndi cineva la renunţare, în con-textul global actual recunoaşterea

internaţională a genocidului capătă o importanţă şi greutate deosebită în diplomaţie, fiind totodată şi o armă politică de descurajare a unei eventuale noi agresiuni turce împotriva Armeniei. În ciuda opoziţiei înverşunate a Ankarei, subiectul genocidului armean s-a internaţionalizat în mod ireversi-bil, tot mai multe parlamente din lume recunoscînd acest fapt is-toric, iar subiectul a încetat să mai fie un tabu chiar şi în societatea turcă, unde intelectuali curajoşi nu ezită să spună adevărul. În noul context, preşedintele Serj Sarksian a făcut o nouă încercare de ap-ropiere de Turcia, de această dată de pe cu totul alte poziţii. Încer-care condimentată cu simbolica „diplomaţie a fotbalului”, prin care preşedintele turc, Abdullah Gül, a vizitat Erevanul pentru a asista la meciul dintre naţionalele Armeniei şi Turciei, iar Serj Sarksian s-a de-plasat în Turcia pentru meciul retur. Însă protocoalele armeano-turce semnate la 10 octombrie 2009 la Zürich după îndelungi negocieri secrete mediate de Elveţia şi pa-tronate de Statele Unite, Rusia şu Uniunea Europeană, au rămas doar pe hîrtie. Deşi prevedeau stabilirea relaţiilor diplomatice şi deschide-rea graniţei comune fără condiţii prealabile, Ankara a revenit asupra semnăturii sale condiţionînd rati-ficarea protocoalelor de concesii armeneşti făcute Azerbaidjanu-lui în chestiunea Karabaghului. Analiştii consideră că zădărnicirea unui an de negocieri armeano-turce şi subminarea protocoalelor ar fi rezultatul presiunilor făcute de Baku asupra liderilor turci.Chestiunea Karabaghului a fost sursa celor mai multor neajun-suri pe care a trebuit să le în-frunte Armenia independentă. Fi-ind mai mult cauza decît efectul independenţei, conflictul din Kara-bagh este cel care a aruncat Arme-nia în situaţia geo-politică extremă

de după obţinerea independenţei. Karabaghul este un subiect aparte, a cărui abordare de fond nu îşi are locul într-un bilanţ succint. Însă putem spune, în cîteva cuvinte, că victoria armenilor în faţa atacato-rilor azeri fac din războiul din Ka-rabagh din 1992-1994 un episod cel puţin la fel de eroic şi decisiv pentru soarta ţării ca şi bătăliile de la Sartarapat, Karakilisa şi Baş-Aparan din mai 1918. Încercînd să menţină un echilibru diplomatic, Armenia nici nu şi-a alipit Karaba-ghul, nici nu l-a recunoscut ca stat independent. Armenia şi-a asumat însă rolul de garant al securităţi fi-zice a armenilor din Karabagh în faţa ameninţării azere, insistînd asupra dreptului acestora de a-şi hotărî soarta, în baza principiu-lui dreptului la autodeterminare al popoarelor. În cadrul Grupului de la Minsk al OSCE însărcinat cu medierea negocierilor de pace armeano-azere, prezidat de Statele Unite, Rusia şi Franţa, sînt puse pe masa negocierilor, pe lîngă princi-piul autodeterminării popoarelor, şi cele privind integritatea teritorială a statelor şi nerecurgerea la forţă. În mod evident, primele două principii sînt divergente, iar me-diatorii caută să facă imposibilul. Independenţa regiunii Kosovo a creat un precedent al cărui model marile puteri îl resping în cazul Karabaghului, amiciţia Azerbai-djanului bogat în hidrocarburi fi-ind mult mai dezirabilă decît cea a Serbiei. Însă este evident faptul

20 De ani De inDepenDenţă

-

18 / 2011A

AA

R RT

că tonul negocierilor a evoluat în decursul anilor spre nuanţe mai fa-vorabile armenilor. Dacă în 1997 Levon Ter-Petrosian accepta un plan al OSCE prin care armenii nu primeau practic nimic în schimbul restituirii teritoriilor ocupate din zona tampon din jurul Karabaghu-lui (al cărui statut rămînea nedefinit şi la bunul plac al Azerbaidjanului, motiv pentru care Ter-Petrosian a fost forţat să demisioneze), în tim-pul mandatelor lui Robert Kocear-ian în cadrul negocierilor a apărut noţiunea de stat-comun (respinsă, evident, de Azerbaidjan), iar astăzi se vorbeşte despre un plan şi nişte principii care le oferă armenilor din Karabagh un potenţial control asupra viitorului lor ce ar urma să fie decis printr-un referendum. Situaţie prea puţin pe placul Az-erbaidjanului, care se află astăzi în poziţia de principal obstacol în calea unui acord de pace. În plus, Statele Unite, Franţa şi Rusia şi-au predat în mod succesiv ştafeta medierii prezidenţiale, preşedinţii Bush, Chirac şi Medvedev încer-cînd “forţări” personale ale unui deznodămînt favorabil al nego-cierilor. Cea mai viguroasă pare medierea preşedintelui Medvedev de după războiul fulger cu Gruzia din 2008, moment după care Rusia şi-a asigurat o poziţie dominantă incontestabilă în Caucaz.Chiar dacă astăzi situaţia este blocată pe toate “fronturile” di-plomatice, chiar dacă protocoalele armeano-turce sînt blocate, iar negocierile de pace cu Azerbai-djanul sînt în impas, ameninţarea războiului pare mai mică decît oricînd în ultimii douăzeci de ani. Iar acest lucru poate fi conside-rat un succes al politicii externe armeneşti.

În plan militar

Prinsă între doi duşmani, după dezmembrarea URSS, Armenia a făcut tot posibilul să menţină continuitatea prezenţei militare ruseşti pe teritoriul său, privită ca o măsură de descurajare a unei eventuale agresiuni turceşti. În baza înţelegerilor cu Moscova, graniţa armeano-turcă (dar şi cea armeano-iraniană) a fost şi este păzită în comun de grănicerii ruşi şi armeni, iar baza militară rusă de la Ghiumri va rămîne în funcţiune încă cel puţin 30 de ani de acum înainte. Mai mult, nu numai că Ru-sia nu plăteşte pentru baza de la Ghiumri (cunoscută ca baza 102 a armatei ruse), dar Armenia suportă toate cheltuielile utilităţilor pub-lice (electricitate, apă etc.). Spaţiul aerian al Armeniei este apărat de sistemul integrat de apărare antiaeriană comună al CSI, iar manevrele militare comune ruso-armene sînt evenimente obişnuite.

După încetarea focului pe frontul din Karabagh în mai 1994, Ar-menia s-a văzut angrenată într-o inegală cursă a înarmărilor cu A-zerbaidjanul. Semnarea, în acelaşi an, a “Contractului Secolului” dintre Azerbaidjan şi compani-ile petroliere occidentale anunţa o uriaşă ameninţare la adresa Armeniei, concretizată prin în-ceperea exploatării oleoductului Baku-Ceyhan, în 2005. Miliar-dele de petrodolari i-au oferit Az-erbaidjanului un avantaj financiar cu care nici măcar o ţară mult mai mare ca Armenia nu ar fi pu-tut ţine pasul. Azerbaidjanul se laudă astăzi cu bugetul său militar de peste 3 miliarde de dolari ce depăşeşte întregul buget de stat al Armeniei. Achiziţiile azere de ar-mament din străinătate se fac într-un ritm ameţitor, Azerbaidjanul deţinînd astăzi în faţa Armeniei un net avantaj cantitativ şi calitativ în ceea ce priveşte înzestrarea cu armament. Rachetele antiaeriene S-300, bateriile de rachete Smerch (probabil cel mai puternic sistem

ARMENIA20

20 De ani De inDepenDenţă

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

20

de tip katiuşa din acest moment), rachetele tactice de mare precizie Tochka, aviaţia şi, nu în ultimul rînd, aparatele de zbor fără pilot, aşa numitele UAV (unmanned aerial vehicle) se găsesc în can-titate impresionantă în arsenalul Azerbaidjanului, Ucraina, Rusia, Turcia şi Israelul (ultimul mai ales pentru UAV-uri şi tehnolo-gie avansată) fiind principalii săi furnizori de arme.În faţa uriaşei ameninţări de la est şi vest, Armenia a reuşit să-şi asigure protecţia rusă în faţa ameninţării turce, asigurîndu-şi astfel spatele în eventualitatea unui nou război cu Azerbaidjanul. Însă înarmarea accelerată a Azerbaidjanului graţie resurselor sale de hidrocarburi şi resursele financiare limitate ale Ar-meniei au creat un dezechilibru pe care Armenia nu îl poate contracara singură. Astfel, Armenia a aderat la Organizaţia Tratatului de Securi-tate Colectivă (practic condusă de Moscova), iar în baza acordurilor bilaterale cu Rusia a beneficiat de achiziţii de armament la preţuri preferenţiale, avînd un regim simi-lar cu armata rusă. În plus, cantităţi importante de armament rusesc relativ învechit au fost transferate Armeniei, fiind modernizate şi fo-losite de armata armeană. Relaţiile preferenţoiale cu Rusia i-au per-mis Armeniei să deţină şi sisteme sofisticate, pe care nu şi le-ar fi pu-tut cumpăra la preţul pieţei mondi-ale de armament: baterii de rachete antiaeriene S-300, rachete SCUD B, rachete tactice Tochka. În plus, în ultimii ani a apărut un embrion de industrie de apărare, care se poate lăuda astăzi cu modernizarea rachetelor SCUD, cu crearea unor sisteme doppler de supraveghere a cîmpului de luptă, precum şi cu realizarea UAV-ului armenesc. Botezat Krunk (Cocorul, un sim-bol armenesc, o pasăre călătoare ce se întoarce întotdeauna), UAV-ul prezentat pentru prima oară în

acest an, la parada militară din 21 septembrie, este menit să menţină echilibrul tehnologic relativ în faţa masivei achiziţii de UAV-uri is-raeliene intrate în dotarea forţelor azere. Conştientă că nu poate ţine pasul cu potenţialul financiar şi militar al Azerbaidjanului, Arme-nia nu încearcă să se lanseze într-o cursă a înarmării simetrică sau “în oglindă”, ci încearcă să ia măsuri de neutralizare a potenţialului azer. În faţa numeroasei aviaţii azere, Armenia s-a axat pe constituirea unui sistem de apărare anti-aeriană cît mai eficient şi mai puţin costisi-tor (aviaţia armeană avînd efective modeste de avioane şi elicoptere). Sistemele anti-tanc relativ ief-tine şi foarte eficiente sînt men-ite să contracareze superioritatea numerică a tehnicii blindate a Azerbaidjanului. În plus, sloganul “cea mai puternică armă este spi-ritul soldatului” nu este deloc vorbă goală, antrenamentele mili-tare la toate nivelurile fiind luate foarte în serios în armata armeană. Analiştii militari considerau nu de-mult că armata armeană ar fi cea mai bine organizată şi combativă din spaţiul fostei URSS. După cum susţine ministrul apărării armean, nu cantitatea, ci calitatea forţelor armate este cea care poate decide soarta unui război. La aceasta ar fi de adăugat şi tipul de război,

ofensiv sau defensiv, în care vor fi angrenate părţile, nevoile în efec-tive şi armament în cazul unei defensive bine gîndite fiind sen-sibil mai mici decît în cazul unei ofensive. Privind în ansamblu tab-loul complicat al balanţei militare dintre Armenia şi Azerbaidjan, se distinge o prăpastie cantitativă şi calitativă net favorabilă Azerbai-djanului, însă detaliile tactice, lini-ile naturale de apărare ocupate de armeni, pregătirea şi motivarea în luptă a acestora, duc la conturarea unui tablou echilibrat în cazul unui război. Privind lucrurile aritmetic Azerbaidjanul deţine superiori-tatea, însă tactic s-ar putea ca ar-menii să fie mai bine pregătiţi pen-tru misiunea lor defensivă, decît azerii pentru cea ofensivă. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în 1994, cînd uriaşa superioritate azeră s-a risipit şi epuizat după luni de ofensivă continuă împotriva apărătorilor ar-meni din Karabagh.Forţele armate armene şi-au dovedit eficienţa în menţinerea păcii în faţa unui inamic cu potenţial uman şi material mult superior, iar acest lucru reprezintă cea mai mare re-alizare din cei douăzeci de ani de independenţă ai Armeniei.

Grupaj realizat de Vartan MARtAIAN

20 De ani De inDepenDenţă

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

18 / 2011A

AA

R RT

Domnilor generali şi ofiţeri, soldaţi,Dragi surori şi fraţi.

Vă felicit pe toţi cu ocazia celei de a 20-a aniversări a Republicii Ar-menia.

Cu douăzeci de ani înainte, în această zi, numeroşi participanţi la referendumul pentru independenţă îşi puneau copiii şi nepoţii să introducă buletinele de vot în urnă. Trebuia ca acei copii, care astăzi sînt deja oameni matu-ri, să moştenească o ţară şi să trăiască într-o Armenie liberă şi independentă.Poporul nostru era perfect conştient de alegerea făcută. Noi înţelegeam foarte bine şi faptul că dintre toate republicile fostei Uniuni Soviet-ice nici una nu se mai afla într-o situaţie atît de nefavorabilă ca a noastră. O mare parte a ţării era zonă sinistrată, iar noi ne aflam în pragul războiului. Dar le-am pus copiilor în mînă buletinele de vot şi am spus “Da!”. Da, noi, întreaga naţiune, sîntem gata să facem acte de vitejie. Şi am făcut.Cei care nu au fost în Armenia la începutul anilor ’90 şi privesc imagini document pur şi simplu nu pot să creadă că aşa ceva s-a întîmplat. Chiar şi imaginile de pe străzile Erevanului par a fi dintr-o altă lume. Şi nu mai spun despre graniţele Armeniei, despre Arţahul [Karabaghul] şi oraşele noastre aflate sub bombardament.Restaurarea statului armean era o sărbătoare, o împlinire a unui vis măreţ, dar era, în primul rînd, o

responsabilitate. Din acel moment noi înşine eram răspunzători pen-tru securitatea, economia şi cultura noastră, pentru prezentul şi viitorul nostru.Trăiască poporul Armeniei ce a trecut prin foc şi sabie. A trecut avînd credinţă neţărmurită în vii-torul Armeniei, a trecut cu unitate şi strădanie demnă!Trăiască Arţahul [Karabaghul] liber, care cu sîngele copiilor săi a scris cea mai glorioasă pagină a istoriei noastre recente!Trăiască voluntarii armeni, din-tre care mulţi au devenit, în clipa decisivă, monumente întruchipînd demnitatea şi abnegaţia noastră!Trăiască victorioasa armată armeană, care este o componentă de neînlocuit a păcii şi stabilităţii în regiunea noastră!Trăiască constructorii ce au reclădit satele şi oraşele noastre distruse de cutremur!Trăiască Diaspora armeană, care înainte era alături de Patrie, iar astăzi este continuarea directă a Patriei!Ponderea politică a Armeniei în lume este incomparabil mai mare decît dimensiunile sale geografice. Acesta este în primul rînd meritul unei Diaspore organizate şi de-votate patriei. Trăiască surorile şi fraţii noştri din întreaga lume!Cu toate problemele sale, Armenia este astăzi un stat bine structurat. O atestă parada miltară de astăzi. Iar cel mai de preţ lucru pe care îl avem este generaţia independenţei. O generaţie de cetăţeni ai unei ţări libere ce nu pot concepe un alt sta-tut. O generaţie ce are foarte multe

de dat ţării şi poporului său, dar care are preocupări şi revendicări. Iar acestea reprezintă cei mai serioşi stimuli ai progresului.În două decenii am reuşit să facem un salt uriaş, dar multe rămîn încă de făcut. Şi reuşitele şi eşecurile sînt ale noastre. Conştienţi de acest lucru, prin solidaritate socială în următorii douăzeci de ani putem clădi o ţară apropiată idealurilor noastre. Eu cred în aceasta, întrucît cred în forţa noastră colectivă.Astăzi prin această piaţă vor trece în pas de defilare soldaţi de o vîrstă cu independenţa noastră. Aceasta este, cu istoria sa multimilenară, Armenia cea de douăzeci de ani, cu energia şi vigoarea, cu pofta de viaţă şi credinţa, cu optimismul şi planurile cutezătoare ale celui de douăzeci de ani. Dar nu cu na-ivitatea celui de douăzeci de ani. Aceasta este noua Armenie ce nu mai poate fi înşelată sau intimidată, nu mai poate fi forţată sau şantajată. Cu ea te poţi împrieteni şi coopera, poţi sărbători succese şi împărtăşi tristeţi, îi poţi servi ca exemplu şi poţi lua exemplu de la ea. Aceasta este noua Armenie, ce îşi aminteşte multe, dar nu este pizmaşă, a văzut multe, dar astăzi îşi îndreaptă pri-virea spre viitor.Această paradă militară este un episod luminos din eternul marş al armenilor.Dragi compatrioţi,Vă felicit încă o dată cu ocazia acestei mari aniversări, iar statului nostru îi urez multe alte aniversări şi centenare.Republica Armenia are douăzeci de ani.

Trăiască Republica Armenia!Glorie forţelor armate armene!

Discursul rostit de preşedinteleSerj Sarksian înaintea paradei militare din 21 septembrie 2011

20 De ani De inDepenDenţă

-

22

Catedrala Sfântul Grigore Luminătorul din Erevan, 21 Se-ptembrie 2011

„Fii credincios… şi îţi voi dărui coroana vieţii” (Rev. 2:10)

Dragi şi pioşi credincioşi din Ar-menia şi Diaspora,

Astăzi, în acest sfânt locaş, plin de bucuria aniversării a 20 de ani a independenţei Republicii Arme-nia, am săvârşit serviciul religios de binecuvântare avându-i alături pe Preşedintele Armeniei, Dom-nul Serj Sargsyan, Preşedintele Arţahului, Domnul Bako Sahaky-an, Catolicosul Aram I al Marii Case de Cilicia, înalţi demnitari ai guvernului Armeniei, înalte feţe bisericeşti, reprezentanţi ai mi-siunilor diplomatice şi pe voi toţi. Împreună ne-am înălţat rugăciunile la cer pentru puterea, stabilitatea, pacea şi prosperitatea patriei noas-tre.Redobândirea independenţei statu-lui este cea mai mare realizare din viaţa naţiei noastre, care ne-a dat noi speranţe şi a deschis noi orizonturi înaintea noastră. Sufletele noastre sunt astăzi pline de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de emoţie, de mândrie şi bucurie. Da, suntem fericiţi deoarece multe generaţii au visat la această binecuvântată redobândire a independenţei ţării. Mulţi distinşi fii şi fiice ale nea-mului nostru au investit efort şi devotament şi mulţi şi-au dat viaţa pentru această zi. Suntem fericiţi. De asemenea, suntem fericiţi pen-tru bunicii şi părinţii noştri care şi-au păstrat dragostea şi aspiraţia pentru o Armenie independentă şi au transmis-o din generaţie în generaţie. Suntem fericiţi şi avem convingerea că sub drapelul statu-

lui armean, oamenii noştri, prin binecuvântări cereşti, vor schimba patria noastră într-o ţară de rai care va fi întotdeauna un stâlp şi un spri-jin a vieţii armene împrăştiate în lume, rădăcina şi sursa identităţii, puterea atracţiei şi axa în jurul căreia naţia noastră se regrupează în jurul Araratului.Drumul redobândirii independenţei noastre statale a fost lung şi dificil. Fiindu-i negată independenţa de-a lungul veacurilor, poporul nostru a suferit persecuţii, a fost martor la distrugeri şi jafuri, a fost supus genocidului, dezbrăcat de patri-moniu şi împrăştiat în lume. Într-o mică parte a pământului nostru na-tal, care a devenit parte a Uniunii Sovietice, poporul nostru a aflat eliberarea de a-şi construi viaţa şi de a-şi dezvolta cultura, cu toate acestea, ei au trăind durerea de a-şi vedea bisericile închise şi demo-late, şi-au uitat rugăciunile şi im-nurile bisericeşti, nu a trăit liberi şi au purtat durerea şi violenţa exilului. Pentru a depăşi aceste încercări, poporul nostru a depus un efort şi o forţă extraordinară, au apărat speranţa şi optimismul avându-L pe Dumnezeu ca refu-giu. Dumnezeu care ne învaţă: „Fii credincios… şi am să-ţi dăruiesc coroana vieţii”.Restabilirea unei vieţi libere şi in-dependente a ţării noastre natale a fost o prioritate pentru poporul nostru din timpul când aceasta a fost pierdută, a fost o dragoste necondiţionată ce a dat naştere victoriei eliberării Arţahului şi independenţei Armeniei. Decizia îndreptăţită a armenilor din Arţah de a se reuni cu Armenia, ca o aşteptată scânteie, a retrezit în mi-jlocul poporului nostru speranţele restabilirii dreptăţii pe care sun-tem obligaţi să o apărăm cu arma.

Nimic nu a putut destabiliza nea-mul nostru. Am rezistat tuturor dificultăţilor şi lipsurilor unui război impus, blocadei şi ruinei economice, piedici care au con-solidat instituţiile statului nostru nou înfiinţat, restructurând viaţa economică şi socială şi depunând eforturi deosebite pentru asigura-rea securităţii ţării noastre şi pacea sa. Oamenii noştri au avut forţă în această luptă şi în provocarea procesului de construire a naţiei noastre; voinţa şi experienţa lor de a-şi asuma responsabilităţile au fost rafinate în capacitatea de a suporta durerea pierderii cu demnitate şi curaj. Da, victoriile şi realizările nu au fost obţinute uşor; au existat zdruncinări interne. La fel şi astăzi, dificultăţile noastre nu sunt puţine; îngrijorările economice, politice şi ale vieţii sociale sunt conside-rabile, totuşi, poporul nostru le înfruntă cu simţ de răspundere faţă de stat, cu acelaşi spirit al unui mare devotament, a credinţei şi al optimismului.Dragilor, ne aflăm în faţa celor mai mari imperative care privesc poporul nostru: să facem ca pa-cea pe pământul nostru să fie stabilă, să conducem spre victorie cauzele noastre de recunoaştere pe plan internaţional al Genocidului Armean şi al dreptului Arţahului de a trăi liber. Am intrat într-un nou secol având credinţa că vom transforma aceste aspiraţii în reali-tate, lucruri care stau la fundamen-tul statului nostru independent. Un pământ natal liber şi independent a adus mari schimbări în viaţa noastră naţională; a unit şi a făcut viabilă puterea poporului, efor-tul şi abilităţile sale. În condiţiile unui stat naţional, proiectele pan-naţionale au fost aduse la viaţă şi la implementare. Fiii şi fiicele noastre

MESAJUL SANCTITĂŢII SALE KAREKIN AL II-LEA PATRIARH SUPREM ŞI CATOLICOS AL TUTUROR ARMENILOR

mesajul sanCtităţii sale KareKin al ii-lea patriarH suprem şi CatoliCos al tuturor armenilor

-

17 / 2011A

AA

R RT

din Diaspora, fortificaţi de o patrie independentă, au devenit mari con-structori şi o mare forţă a ţării noas-tre. Datorită efortului autorităţilor şi al oamenilor, ţara noastră îşi asigură locul şi reputaţia pe arena internaţională, participând în efor-tul altor state de a stabili pacea şi prosperitatea în întreaga lume. Graniţele ţării noastre sunt paşnice şi sunt apărate de curajosul şi no-bilul serviciu al glorioase Forţe Armate a Armeniei. „Generaţia Independenţei” a devenit adultă fi-ind hrănită şi crescută de acele val-ori şi credinţă care au dat naştere statului Armean, şi va garanta noi victorii pământului nostru natal şi tuturor armenilor. Într-adevăr, strâns unită în jurul pământului na-tal, partea strălucitoare a viitorului nostru este reală.Iubiţi fii şi iubite fiice, haideţi să ne continuăm viaţa şi munca, rămânând credincioşi Dumnezeu-lui părinţilor noştri, nouă înşine, spiritului nostru eroic şi viziu-nilor noastre. Soarele a răsărit peste patria noastră. Cele ce is-toria deseori ne-a refuzat: pacea, dreptatea, respectarea drepturilor, bucuria vieţii, vor înmuguri toate în pământul nostru. Haideţi să ne umplem de curaj, iubire, unitate şi optimism. Haideţi să construim o ţară providenţială, vibrantă şi progresistă, iluminată de credinţă, unde primează grija şi respectul pentru fiecare individ. Haideţi să construim o ţară care să-l bucure pe Dumnezeu: umană, filantropică şi caritabilă; ca şi creştini, ca oa-meni care au creat un stat vechi şi cultură, ca oameni a căror istorie s-a desfăşurat în lupta pentru liber-tate şi pentru restabilirea unui stat independent. Haideţi să facem mai puternică patria noastră, pământul natal al armenilor, care este izvorul şi contrafortul colectivităţii noastre naţionale, a gândirii naţionale, ale forţei interioare şi ale manifestării aspiraţiilor naţiei noastre. Această

viziune, aceste ţeluri şi aspiraţii, să ne călăuzească paşii în aşa fel încât noi, astăzi, şi copiii noştri mâine, să fim capabili de a apăra pământul nostru natal, să putem păstra trezia şi forţa rugăciunii armeanului ast-fel încât Dumnezeu să ne dăruiască noi cununi ale victoriei, precum cele promise: „Fii credincios… şi îţi voi dărui cununa vieţii”.Dragi preaiubiţi armeni, cu ocazia glorioasei aniversări a Zilei Independenţei, cu o inimă fericită, vă felicităm pe toţi unde vă aflaţi în lume, îi felicităm pe oficialii gu-vernului armean şi pe preşedintele Republicii Armene, Serj Sarg-syan, şi vă oferim binecuvântările Bisericii noastre Apostolice şi a Sfântului Scaun de la Etchmi-adzin. În tot decursul istoriei sale, Biserica Armeană, loială misiunii sale, a sprijinit crearea statului armean şi cu toate puterile sale este susţinătoare, ca şi astăzi, în veci, din iubire şi pentru gloria şi continuitatea armenilor.Să ne rugăm, iubiţilor, şi să oferim umilul nostru respect memoriei eterne a acelor eroi care şi-au dat viaţa pentru patrie şi să îl chemăm pe Dumnezeu să păstreze pământul nostru în pace sub Sfânta Sa Mână Dreaptă şi să ţină nezdruncinată ţara noastră, viteazul nostru spirit şi voinţa învingătoare ale Forţelor Armate Armene. Să binecuvânteze poporul nostru, clerul şi autorităţile, şi să-i călăuzească către prosper-itate, ţărmuri de răsplată şi realiza-rea speranţelor noastre, astăzi şi în veci, Amin!

Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nos-tru Iisus Hristos. I Corinteni 1:3

Tradus de PC preot Ezras BOGDAN

Vicar Eparhial

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT