Activităţi extracurriculare şi rolul lor în în formarea caracterului moral- religios la copii

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi.

Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi

nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor.

Atunci să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria Montessori –“Descoperirea copilului”)

Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ.

Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate , spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul

educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat.

Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

Locul şi rolul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor

Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului.

În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor.

În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psiho-intelectual , fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.

Ştefan M. precizează că oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.

După o binecunoscută clasificare UNESCO, educaţia extracurriculară, adică educaţia de dincolo de procesul de învăţământ, apare sub două aspecte principale: educaţia informală – reprezintă influienţa incidentală a mediului social transmisă prin situaţiile vieţii de zi cu zi - şi educaţia non-formală, care se realizează fie în sistemul de învăţământ, fie în cadrul unor organizaţii cu caracter educativ.

Competenţe specifice ale disciplinei religie

1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale pe baza Sfintei Scripturi.

2. Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament moral- religios.

3. Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.

Activitati extracurriculare

Oferirea unui cadru adecvat şi a unor activităţi care să motiveze, să dea mai multă libertate, deschidere, bucurie, cunoaştere de sine, încredere, comuniune cu ceilalţi şi, în cazul educaţiei religioase, mai presus de toate, apropiere de Dumnezeu.

fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie. Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente de ţinută estetică,distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens. Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

Activităţi propuse

Rugăciunea din clasă la fiecare oră

Audiţie muzică bisericească

Vizionarea de filme religioase

Realizarea de eseuri cu teme religioase

Prezentări ppt a unor teme religioase

Realizarea de icoane pe sticlă

Poezii si creatii literare cu tematica religioas ă publicate de tinerii din scoli

Vizite la biserici

O rganizarea şi prezentarea unor programe cultural-artistice

Serbările

Excursii

Proiectul activitatii extracurriculare

Unitatea de invatare:

Propunator:

An scolar:

Data:

Durata activitatii:

Tipul activitatii:

Scopul:

Obiective specifice:

Tema :

Strategii de formare: metode de formare

mijloace de formare

forme de organizare

Evaluare

Scenariul activitatii

Evaluarea

Clasificarea activitatilor extrascolare

a) activitati extracurriculare desfasurate in mediul scolar activitati pentru promovarea unor noi educatiicercurile de eleviconsultatiile si meditatiileactivitati cu parintii, cu scoala, cu comunitatea localaconcursuri si olimpiade scolareactivitati distractive: carnaval

b)activitati extracurriculare desfasurate in afara mediului scolar

excursiile sau vizitele

taberele scolare

c)activitati organizate in Palatul copiilor, in alte oganizatii sau asociatii

Importanta educatiei religioase

Educaţia religioasă este una din laturile educaţiei, alături de educaţia intelectuală, educaţia fizică, educaţia estetică, educaţia civică etc. Toate aceste componente contribuie la realizarea idealului educaţional. Educaţia religioasă este importantă întrucât în lumea modernă există tendinţa de a considera viaţa morală independentă de exigenţele religiei. În trăirea religioasă îşi au originea influenţe adânci, care pot determina pe om la fapte morale, în conformitate cu imperativele divinităţii. Educaţia religioasă este temelia educaţiei morale; preceptele moralei creştine nu sunt produsul raţiunii omeneşti, ca în etica filosofică, ci sunt revelate. De aceea,

creştinul are certitudinea că Dumnezeu nu este o simplă construcţie a speculaţiei, ci că El există aievea.

Din perspectiva sociologiei, religia apare ca o parte necesară a vieţii publice, acesta

acţionează ca un factor în apariţia şi formarea de relații sociale. Acest lucru înseamnă că religia

poate fi vizualizată de la poziția de a identifica funcțiile pe care le îndeplineşte în societate.

Termenul "în funcție de religie" înseamnă, natura religioasă şi impactul religiei asupra

indivizilor, a societății sau, mai simplu, că "dă"drepturile individuale omului, unei anumite

comunitaţi şi a societății în ansamblul său, modul în care religia afectează viețile oamenilor.

Una dintre cele mai importante funcții ale religiei este viziunea asupra lumii, după cum s-

a menționat mai sus, în ceea ce priveşte conținutul funcțional a sistemului religios include un

subsistem întîi ca activitățile de reformă ideala. Acest lucru permite persoanei la nivel mondial

de a rezolva contradicţiile din lumea reală. Cu toate acestea, în funcţie de lumea religioasă nu

este doar de a desena o imagine a unui om despre lume, dar anume în faptul că, prin acest film, el

a fost capabil să simta schimbarea vieţii sale. ".

Religia, definită de mulţi dintre cercetătorii săi, că este ceea ce face ca viaţa umană sa

aiba sens, potrivit sociologului american R. Bella, "religia este un sistem simbolic de percepţie a

integrităţii lumii şi să ia contact cu lumea de individ ca un întreg, în care trăieşte şi acţiunile au o

valoare finită." Funcţia fundamentală a religiei este de a acţiona nu numai în trecut, dar si pe

urma, religia nu este doar de a armoniza mintea omului primitive. Apostolul Pavel a fost inspirat

pentru a aborda obiectivul global - de a "salva omenirea", şi a constatat ca sprijină persoanele

fizice în viaţa de zi cu zi. Persoana devine slabă, neputinciosă, la o pierdere - religia il face mai

puternic, il ajută să depăşească greutăţile vieţii, suferinţa şi chiar il face vrednic de moarte.

Doctrina a funcţiilor sociale ale religiei, era functionalismul care vede societatea ca un

sistem social, în care toate părţile (elementele) trebuie să lucreze armonios la nivel intern.

Conştientizarea conţinutul sistemului de valori individuale face motrice a comportamentului său

şi a activităţilor. Cel mai aproape motiv al comportamentului uman serveste ca scop. Scopul final

este un scop în sine, întreaga activitate umană. Acest lucru ii aduce toate celelalte obiective

pentru rolul de realizările sale proprii. Scopul final al activităţii umane numite ideale. Ideal este

vârful piramidei sistemului întreg de valori.

Educaţia religioasă are şi însemnătate culturală, întrucât prin cultură spiritul transcende natura. Cultura este deci urmarea acestei năzuinţe şi, ca atare, este înzestrarea spirituală a omului care, chinuit de nostalgia după fericire şi desăvârşire, zămisleşte opere ce-l înalţă şi-l înnobilează.Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere social; ea înseamnă educaţia omului în comunitate , prin comunitate şi pentru comunitate.Reperele axiologice ale educaţiei religioase sunt: iubirea, încrederea şi libertatea.

Educatia religioasa a copiilor

Când este apt copilul să asimileze valorile esenţiale ale umanităţii?

La ce vârstă e mai potrivit să introducem educaţia religioasă?

Care sunt argumentele de ordin psihopedagogic ce stau la baza unui astfel de demers didactic?

Sunt întrebări asupra cărora au meditat şi continuă să mediteze toţi cei ce se ocupă de educarea copiilor. Răspunsurile converg asupra ideii că educaţia începe – ea trebuie să înceapă – de la cea mai fragedă vârstă.

- Un argument se referă la faptul că la această vârstă copiii învaţă foarte uşor. Psihologii vorbesc de marea plasticitate a sistemului nervos, specifică primelor stadii şi dezvoltare psiho- motorie premergătoare şcolarităţii.

- Preşcolarii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i face foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor.

- Aceasta este perioada "de ce-urilor", când copiii adresează o serie de întrebări părinţilor şi educatorilor, cum ar fi : Cine a făcut lumea? De ce vine Moş Crăciun? Cine este îngeraşul păzitor? Cine este Moş Nicolae? De ce ne aduce daruri?

Educaţia religioasă la vârsta preşcolară pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor.

Fiecare cadru didactic va avea libertatea de a-şi concepe modul în care va desfăşura acest tip de activităţi.

Preoţii vor avea rolul de consilieri pe teme religioase într-o relaţie de parteneriat profesional cu educatoarea sau învăţătoarea şi părinţii copiilor.

Se va ţine cont permanent de opţiunea părinţilor privind participarea copiilor la activităţi cu conţinut religios. Să nu uităm că educaţia religioasă a copiilor începe în familie şi trebuie să continue firesc la grădiniţă şi apoi la şcoală. Acest lucru va fi posibil numai dacă influenţele celor trei factori (familie, grădiniţă, şcoală) sunt unitare şi în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale copiilor.

Introducerea activitatilor extracurriculare

Fiecare sărbătoare religioasă va putea fi pregătită printr-o suită de activităţi, cum ar fi : povestiri, memorizări, activităţi muzicale, artistico- plastice, practice, serbări, plimbări şi vizite la locaşuri sfinte, vizionarea unor casete video şi audio etc. Toate acestea sunt foarte importante în pregătirea psihologică a copiilor, pentru înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor religioase propriu- zise.

Se vor folosi texte şi cântece cu conţinut moral- religios, accesibil vârstei preşcolare şi şcolare, precum şi planşe ilustrate, dar şi şabloanele (de exemplu : îngeri, cizmuliţe, clopoţei etc.) necesare activităţilor practice. De asemenea, casetele video şi audio, CD- urile pot constitui materiale didactice foarte preţioase în aceste activităţi. Din fiecare text (cântec) se vor extrage pilde cu conţinut moral- religios, folositoare comportamentului de zi cu zi al copiilor.

Textele şi cântecele sunt valabile pentru toţi copiii aparţinând tuturor confesiunilor religioase, acestea venind în sprijinul ideii de a- i învăţa pe copii să convieţuiască unii cu alţii.

Se vor avea în vedere finalităţile specifice acestor tipuri de activităţi : - la grădiniţă; - la clasa I; - pentru a realiza o "trecere" firească de la grădiniţă la şcoală, pe tărâmul educaţiei religioase.

Nu este important cât de des facem aceste activităţi sau cât de mult mergem la biserică cu preşcolarii şi şcolarii. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în aceste momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi. Ei trebuie să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul spre credinţă nu trebuie să facem din copiii noştri nişte fanatici din punct de vedere religios şi nici să riscăm să- i îndepărtăm de adevăratele valori spirituale, prin abuz de termeni şi concepte dogmatice, pentru că astfel riscăm să obţinem exact efectul contrar scopurilor pe care ni le- am propus.

Educaţia este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesar sinergismul între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi : " Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el" (Apocalipsa 3, 20).

Educaţia religioasă este influenţată de anumiţi factori : predispoziţia religioasă a copilului, mediul în care trăieşte, experienţa copilului. Viaţa religioasă a oamenilor se aprinde din viaţa

religioasă a altora, prin exteriorizările trăirilor religioase ale acestora, dar şi prin cuvânt : "credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos" (Romani 10, 17).

Nu pledăm pentru o educaţie (strictă şi constângătoare) obligatoriu religios-morală, cât pledăm pentru înţelegerea necesităţii şi posibilităţi ca prin aceasta să încercăm să-i facem pe copii (elevi-tineri)mai buni, mai înţelepţi, mai drepţi. Temeiul comportamentului moral-religios este respectarea Legii morale a Lui Dumnezeu-“Decalogul”, “Fericirile” şi “Legea iubirii” ; cel care crede în Dumnezeu, îl iubeşte pe Dumnezeu şi-i respectă poruncile, care i-au fost date omului , nu ca pe un chin, ci ca un îndreptar, pentru viaţă în iubire nesfârşită a lui Dumnezeu faţă de om. Abia după ce, prin cunoaşterea învăţăturii despre Dumnezeu şi a Legii Sale morale, omul, prin propria sa voinţă şi din iubire pentru Dumnezeu, acceptă respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi le integrează în propriul comportament, aplicându-le în relaţiile cu semeni, putem spune că omul se uneşte tainic, mistic, după har, cu Dumnezeu. La contemplaţia lui Dumnezeu se ajunge prin respectarea Legilor Morale ale lui Dumnezeu şi nu invers.

Deşi valorile morale în religia creştină se fundamentează, în/ pe Dumnezeu, viaţa morală rămâne ceea ce este în esenţa sa: realizarea liberă a valorilor morale, căci credinciosul rămâne cu libertatea sa de a alege. Termenii de personalitate morală creştină şi libertate, conlucrează şi se întrepătrund reciproc :“omul are două aripi: harul şi libertatea” şi pe amândouă le are de la Dumnezeu.

Educaţia religios-morală creştină este o acţiune specific umană, care se desfăşoară conştient de către un EDUCATOR, conform unui PLAN şi unei METODE bine precizate. Ea este susţinută de iubire, de încredere şi de HARUL lui Dumnezeu şi are drept scop realizarea caracterului religios-moral cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup-suflet din om. Sufletul însă, ca esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce dirijează apoi în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

Educaţia religioasă este o componentă a formării spirituale a omului,care presupune asimilarea şi operarea în viaţa de zi cu zi cu noţiuni ce ţin de cultura religioasă, de formarea în spiritul moralei creştine prin iubirea de Dumnezeu, de aproapele ,de sine. Religia creştină este un mod de viaţă şi doreşte să formeze la elevi anumite atitudini în faţa lumii,vieţii şi a morţii.În viaţa omului,educaţia religioasă poate aduce mai multă bunătate,echilibru şi rezistenţă în faţa problemelor curente, a dificultăţilor şi încercărilor. Sentimentul religios este o sursă de energie şi

de putere morală,deoarece avem în faţă modelul perfecţiunii:Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.Educaţia religioasă nu se confundă cu catehizarea şi exclude prozelitismul şi constrângerea.EDUCAŢIA RELIGIOS-MORALĂ face loc unui element esenţial: harul lui Dumnezeu. Forţele omului şi încercările sale nu pot duce la împlinire nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiul Lui Dumnezeu S-a Întrupat şi cu scopul de a se face educator al oamenilor şi a dus la ultima desăvârşire şi chipul educatorului creştin. În El, cu El, prin El, prin urcarea la culmea unde a purtat El firea omenească pe calea schimbării şi neincetatei creşteri în duh, stă TAINA EDUCAŢIEI RELIGIOS-MORALE: TAINA JERTFEI CELUI MAI MARE PUSĂ ÎN RIDICAREA SPRE SINE A CELUI MAI MIC, TAINA RIDICĂRII LA DESĂVÂRŞIREA CREŞTINĂ.

ConcluzieConsider că şcoala trebuie să acorde atenţie timpului liber al copiilor. Ne revine obligaţia de a organiza activităţi extracurriculare de calitate, care să-i implice activ pe copii, să-i provoace la căutări, cugetări, alegeri, acţiuni. Este important ca aceste activităţi să acopere cât mai multe domenii, cât mai variate şi să răspundă intereselor copiilor, să ducă la dezvoltarea personalităţii lor sub toate aspectele.

Referinţe:

1. Bontaş, Ioan, – „Pedagogie“, Ed. All, Buc. 1994

2. Călugăru, Dumitru, pr. prof. – „Catehetica“, manual pentru Institutele teologice, E.I.B.M. al B.O.R., Buc. 1984

3. Cucoş, C.-“Educaţia religioasă.Conţinut şi forme de realizare”,E.D.P.,Buc. 1996

4. Maciuc, Irina-“Introducere în studiul educaţiei cu privire specială asupra educaţiei religioase”, Ed.Reportografiei Universităţii Craiova,

Craiova 1999

5. Stoica, Marin,-„Pedagogie şi psihologie”, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002