Acord Parteneriat

7
  COMISIA EUROPEANĂ August 2014 Rezumatul Acordului de parteneriat cu România, 2014-2020 Informații generale Acordul de parteneriat (AP) include cinci fonduri structurale și de investiții europene (fonduri ESI): Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC), Fondul social european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală  (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (EMF F). AP vizează următoarele provocări și prioritățile aferente :  promovarea competitivității și a dezvoltării locale, în vederea consolidării sustenabilității operatorilor economici și a îmbunătățirii atractivită ții regionale;   dezvoltarea capitalului uman prin creșterea ratei de ocupare a forței de muncă și a numărului de absolvenți din învățământul terțiar, oferind totodată soluții pentru provocările sociale severe și combaterea sărăciei, în special la nivelul comunităților defavorizate sau marginalizate ori în zonele rurale;  dezvoltarea infrastructurii fizice, atât în sectorul TIC, cât și în sectorul transporturilor, în vederea sporirii accesibilității regiunilor din România și a atractivității acestora pentru investitori;   încurajarea utilizării durabile și eficiente a resurselor naturale prin promovarea eficienței energetice, a unei economii cu emisii reduse de carbon, a protecției mediului și a adaptării la schimbările climatice;  consolidarea unei administrații publice moderne și profesioniste prin intermediul unei reforme sistemice, orientată către soluționarea erorilor structurale de guvernanță. Aceste fonduri sunt cruciale pentru capacitatea Românie i de a face față provocărilor în materie de dezvoltare pe termen mediu și lung. Acestea vor mobiliza finanțări publice și private suplimentare destinate creșterii și creării de locuri de muncă și vor reduce decalajele regionale și sociale  existente în România. Investițiile vor fi direcționate către stimularea activităților de inovare și a competitivității întreprinderilor pentru sporirea valorii adăugate a acestora, stimularea creșterii și creării de locuri de muncă și îmbunătățirea performanței sistemului de cercetare și inovare, inclusiv a calității învățământului superior,  a cooperării cu sectorul de afaceri și a investițiilor private. Una dintre provocările cheie ale României este aceea de a -și dezvolta și spori semnificativul potențial agricol, în prezent extrem de concentrat pe activități cu valoare adăugată mică, în paralel cu sprijinirea procesului de restructurare a exploatațiilor agricole și cu asigurarea forței de muncă necesare din alte sectoare competitive.  Investițiile în capitalul uman și susținerea accesului populației pe piața muncii, precum și a  îmbunătățirii  competențelor acesteia va reprezenta una din principalele priorități ale României, cu

description

acord parteneriat

Transcript of Acord Parteneriat

  • COMISIA EUROPEAN

    August 2014

    Rezumatul Acordului de parteneriat cu Romnia, 2014-2020

    Informaii generale Acordul de parteneriat (AP) include cinci fonduri structurale i de investiii europene (fonduri ESI): Fondul european de dezvoltare regional (FEDR), Fondul de coeziune (FC), Fondul social european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rural (FEADR) i Fondul european pentru pescuit i afaceri maritime (EMFF). AP vizeaz urmtoarele provocri i prioritile aferente:

    promovarea competitivitii i a dezvoltrii locale, n vederea consolidrii sustenabilitii operatorilor economici i a mbuntirii atractivitii regionale;

    dezvoltarea capitalului uman prin creterea ratei de ocupare a forei de munc i a numrului de absolveni din nvmntul teriar, oferind totodat soluii pentru provocrile sociale severe i combaterea srciei, n special la nivelul comunitilor defavorizate sau marginalizate ori n zonele rurale;

    dezvoltarea infrastructurii fizice, att n sectorul TIC, ct i n sectorul transporturilor, n vederea sporirii accesibilitii regiunilor din Romnia i a atractivitii acestora pentru investitori;

    ncurajarea utilizrii durabile i eficiente a resurselor naturale prin promovarea eficienei energetice, a unei economii cu emisii reduse de carbon, a proteciei mediului i a adaptrii la schimbrile climatice;

    consolidarea unei administraii publice moderne i profesioniste prin intermediul unei reforme sistemice, orientat ctre soluionarea erorilor structurale de guvernan.

    Aceste fonduri sunt cruciale pentru capacitatea Romniei de a face fa provocrilor n materie de dezvoltare pe termen mediu i lung. Acestea vor mobiliza finanri publice i private suplimentare destinate creterii i crerii de locuri de munc i vor reduce decalajele regionale i sociale existente n Romnia. Investiiile vor fi direcionate ctre stimularea activitilor de inovare i a competitivitii ntreprinderilor pentru sporirea valorii adugate a acestora, stimularea creterii i crerii de locuri de munc i mbuntirea performanei sistemului de cercetare i inovare, inclusiv a calitii nvmntului superior, a cooperrii cu sectorul de afaceri i a investiiilor private. Una dintre provocrile cheie ale Romniei este aceea de a-i dezvolta i spori semnificativul potenial agricol, n prezent extrem de concentrat pe activiti cu valoare adugat mic, n paralel cu sprijinirea procesului de restructurare a exploataiilor agricole i cu asigurarea forei de munc necesare din alte sectoare competitive. Investiiile n capitalul uman i susinerea accesului populaiei pe piaa muncii, precum i a mbuntirii competenelor acesteia va reprezenta una din principalele prioriti ale Romniei, cu

  • accent pe aspectele evideniate n recomandrile specifice rii. Un accent puternic este plasat pe combaterea omajului n rndul tinerilor. Fondurile vor finana iniiative destinate mbuntirii sistemelor de educaie i formare, n scopul asigurrii unei mai bune corespondene ntre competenele forei de munc i necesitile pieei, n special n ceea ce privete nvmntul teriar i cel vocaional, punnd totodat accentul pe educaia i ngrijirea copiilor de vrst fraged, pe nvmntul primar i secundar, mai ales la nivelul comunitilor defavorizate, printre care minoritatea rom. Sectorul sntii va beneficia la rndul su de un sprijin puternic, fiind vizate comunitile defavorizate i promovndu-se o alternativ la spitale, printre care unitile de ngrijire medical primar i ambulatorie sau serviciile de e-sntate. Totodat, vor beneficia de sprijin din fondurile ESI eforturile Romniei de a trece de la structuri instituionalizate la soluii plasate sub responsabilitatea comunitii pentru copii, persoane vrstnice i persoane cu dizabiliti. FSE va sprijini, de asemenea, eforturile Romniei de a mbunti calitatea administraiei publice naionale prin reforme structurale, asigurnd totodat sprijin adaptat instituiilor publice cheie, plecnd de la planurile de aciune elaborate cu sprijinul Bncii Mondiale. Investiiile n aceste domenii vor fi eseniale pentru sprijinirea Romniei n sensul ca aceasta s rspund prioritilor strategiei Europa 2020 i recomandrilor specifice rii, precum i reformelor de politic aferente din sectoarele educaiei, ocuprii forei de munc, incluziunii sociale i administraiei publice. O cot semnificativ din fondurile ESI va fi alocat extinderii i modernizrii infrastructurii de transport a Romniei, n acord cu planul general pentru viitor care va creiona reeaua existent pn n anul 2030. n paralel, vor fi continuate investiiile n sectorul deeurilor, al apei i al apei uzate, n sensul conformrii la cerinele de mediu. n ceea ce privete zonele rurale ale Romniei, finanrile din FEADR vor promova creterea gradului de inovare i a competitivitii n sectorul agroalimentar, precum a valorii adugate a produselor. Agricultorii vor beneficia de asisten pentru dezvoltarea sau restructurarea propriilor ntreprinderi, iar diversificarea activitilor economice va reduce dependena excesiv de agricultur existent n prezent i va mbunti perspectivele crerii de locuri de munc n zonele rurale. Aceasta va fi corelat cu o gestionare atent a resurselor naturale, centrat pe conservarea bogatei biodiversiti naturale a Romniei i pe promovarea gestionrii durabile a terenurilor agricole i forestiere. Srcia din mediul rural va fi combtut prin investiii destinate modernizrii infrastructurii de baz i ameliorrii accesului la servicii, n vederea mbuntirii calitii vieii n comunitile rurale i crerii precondiiilor pentru dezvoltare local. n ceea ce privete sectorul pescuitului i acvaculturii din Romnia, EMFF va contribui la sprijinirea obiectivelor n materie de dezvoltare durabil din cadrul politicii comune n domeniul pescuitului. n vederea atingerii acestor obiective, investiiile vor fi direcionate ctre proiecte care limiteaz impactul pescuitului asupra mediului marin, alturi de noi forme de venit, i care diversific i confer valoare adugat produselor din sectorul pescuitului i acvaculturii. Totodat, provocrile i discrepanele teritoriale vor fi combtute prin instrumentele locale de dezvoltare. Dezvoltarea plasat sub responsabilitatea comunitii (CLLD) va fi implementat n zonele rurale (LEADER), n zonele defavorizate din centrele urbane i din regiunile de pescuit i de coast, unde exist activiti de pescuit i exploataii de acvacultur, n timp ce investiiile teritoriale integrate (ITI) vor sprijini Delta Dunrii. Totodat, polii metropolitani de cretere i centrele urbane vor beneficia de sprijin prin intermediul unor strategii integrate, iar Romnia va continua s sprijine n mod activ dezvoltarea strategiei pentru regiunea Dunrii.

  • Romnia a ales s finaneze investiiile din cadrul tuturor celor 11 obiective tematice definite n cuprinsul regulamentelor. Detalii privind obiectivele tematice sunt prezentate n tabelul 1. Rezultate preconizate selectate Sprijinul din fondurile ESI va contribui n mod substanial la promovarea capacitii Romniei de a realiza obiectivele prioritare cheie de dezvoltare de la nivel naional i comunitar, printre care:

    Obiectivele Europa 2020: o peste 1 miliard alocai pentru cercetare i dezvoltare (C&D) i pentru inovare (OT1), n

    sprijinul atingerii obiectivului naional de 2 % din PIB investii n C&D (n comparaie cu 0,49 % n anul 2012);

    o o economie mai eficient din punct de vedere energetic, 3,9 miliarde urmnd s fie investite pentru sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon (OT4), inclusiv extinderea la scar mai larg a energiilor din surse regenerabile (inta de 24 % din ce? );

    o un efort substanial n materie de incluziune social (OT9), fiind alocate 3,4 miliarde pentru combaterea provocrilor severe de ordin social cu care se confrunt Romnia, precum i pentru sprijinirea obiectivului de reducere cu 580 000 a numrului de persoane ameninate de srcie sau de excluziune (n comparaie cu anul 2008);

    o creterea gradului de participare pe piaa muncii (OT8), punndu-se un accent deosebit pe populaia tnr, n scopul atingerii intei de ocupare a forei de munc la nivel naional de 70 % (beneficiind de 2,2 miliarde );

    o contribuirea la reducerea ratei abandonului colar timpuriu pn la 11,3 % i creterea gradului de participare din nvmntul teriar pn la 26,7 % (OT10), printr-o investiie de 1,65 mld. EUR.

    Obligaii care decurg din Tratatul de aderare o continuarea dezvoltrii serviciilor de ap i ap uzat, n acest sens fiind alocate peste 3

    miliarde n cadrul OT6, asigurndu-se conformitatea cu standardele a aglomeraiilor cu peste 10 000 de locuitori i contribuindu-se n mod substanial la modernizarea aglomeraiilor mai mari de 2 000 de locuitori;

    Stimularea competitivitii naionale: o continuarea dezvoltrii reelei naionale de servicii n band larg i a accesului de

    generaie viitoare (NGA), prin intermediul OT2 i a LEADER, cu o vitez de minimum 30 Mbps, n special n zonele rurale, abordnd n paralel problema ratei sczute de abonare prin msuri corespunztoare (formare, e-servicii, e-guvernare) la nivelul tuturor prioritilor;

    o creterea productivitii i a valorii adugate din sectoarele agriculturii, pescuitului i acvaculturii, stimulnd participarea tinerilor fermieri i pescari;

    o creterea competitivitii operatorilor economici i a ratelor de supravieuire a IMM-urilor tinere, prin sprijin direct i scheme de inginerie financiar, n cadrul OT3;

    o continuarea consolidrii dotrilor i a fiabilitii reelei de transport, fiind alocate n acest sens 20 % din fondurile ESI n cadrul OT7, n scopul mririi accesibilitii regiunilor i a atractivitii investiiilor industriale;

    o soluionarea deficienelor administrative prin reforme sistemice la nivelul guvernanei i administraiei, n acest sens fiind alocate 800 milioane .

  • Buget n perioada 2014-2020, fondurile alocate Romniei sunt de aproximativ 22,4 miliarde n cadrul politicii de coeziune (FEDR, FSE, Fondul de coeziune), la care se adaug nc 106 milioane din Iniiativa privind ocuparea forei de munc n rndul tinerilor (alturi de o alocare identic din FSE). Fondurile alocate pentru dezvoltarea sectorului agricol i a zonelor rurale vor fi suplimentate cu 8 miliarde din Fondul european agricol pentru dezvoltare rural (FEADR). Alocarea pentru Fondul european pentru pescuit i afaceri maritime (EMFF) se ridic la aproximativ 168 milioane . Detaliile privind alocarea sunt prezentate n tabelul de mai jos. Avnd n vedere sfera larg a provocrilor cu care se confrunt Romnia, toate obiectivele tematice vor beneficia de sprijin. Totui, Romnia va direciona 51,2 % din fondurile FEDR ctre C&D (OT1), TIC (OT2), competitivitate (OT3) i economia cu emisii reduse de carbon (OT4), cu 5,5 miliarde peste pragul minim impus. n mod similar, resurse semnificative sunt direcionate ctre OT4, n acest sens fiind rezervate 3,25 miliarde reprezentnd 30 % din alocarea FEDR i mult peste pragul minim impus, provenind n mare parte din sprijinul preconizat pentru reabilitarea termic a cldirilor. Cota FSE din fondurile structurale (FEDR i FSE) se ridic la 30,8 %, adic aproximativ 4,8 miliarde , potrivit cotei minime impuse, o cot de 23 % fiind alocat pentru incluziune social i combaterea srciei, peste pragul minim impus de 20 %. Resursele FEADR (39 % din totalul alocrilor) sunt direcionate ntr-o msur semnificativ ctre biodiversitate, gestionarea durabil a terenurilor i ctre atenuarea schimbrilor climatice n sectorul agricol i forestier i adaptarea la acestea (n cadrul OT 4, 5 i 6), precum i ctre competitivitate n sectorul agricol i n cel al procesrii alimentelor (29 % n cadrul OT3). ntregul teritoriu al Romniei, cu excepia regiunii capitalei Bucureti-Ilfov, intr n categoria regiunilor mai puin dezvoltate. Avnd n vedere nevoile puternice de dezvoltare ale Bucuretiului i, n special, importana acestei regiuni mai ales n ceea ce privete activitile de cercetare i dezvoltare, Romnia a decis s majoreze alocarea pentru Bucureti-Ilfov a 839 milioane prin transferul cotei maxime de 3 % dinspre regiunile mai puin dezvoltate. Arhitectura programelor Obiectivele politicii de coeziune vor fi realizate prin intermediul a 8 programe operaionale (OP), deci cu 1 program mai puin n comparaie cu perioada 2007-2013:

    Programul pentru competitivitate (FEDR), viznd obiectivele tematice 1 i 2;

    Programul privind infrastructura de anvergur (transport, mediu i energie), finanat din FEDR i din Fondul de coeziune, n cadrul obiectivelor tematice 6 i 7;

    Programul regional (FEDR), care se adreseaz nevoilor regionale i locale (n cadrul obiectivelor tematice 1, 3, 4, 6, 8 i 9);

    Programul privind asistena tehnic (FEDR), care sprijin gestionarea fondurilor ESI;

    Programul privind capitalul uman (FSE), n cadrul obiectivelor tematice 8, 9 i 10, care abordeaz prioritile din domeniul ocuprii forei de munc, al educaiei i al incluziunii sociale;

    Programul privind capacitatea administrativ (FSE), n cadrul obiectivului tematic 11, care abordeaz reforma administrativ i sprijinul pentru instituiile publice;

  • n ceea ce privete perioada 2007-2013, la nivel naional va exista un singur program de dezvoltare rural (finanat din FEADR) i un program pentru pescuit i afaceri maritime (finanat din EMFF). Detalii privind alocrile pentru aceste programe sunt prezentate n tabelul 2.

  • Tabelul 1: Alocare: defalcare pe obiective tematice i fonduri (cu excepia cooperrii teritoriale).

    FEDR FSE FC FEADR EMFF TOTAL

    1. Consolidarea cercetrii, dezvoltrii tehnologice i inovrii 973,404,255 - - 93,523,400 - 1,066,927,655

    2. mbuntirea accesului la tehnologiile informaiei i comunicaiilor, precum i mbuntirea utilizrii i a calitii acestora

    531,914,894 - - - - 531,914,894

    3. Sporirea competitivitii ntreprinderilor mici i mijlocii, a sectorului agricol (pentru FEADR) i a sectorului pescuitului i acvaculturii (pentru EMFF)

    744,680,851 - - 2,287,993,961 84,210,685 3,116,885,497

    4. Sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon n toate sectoarele

    3,248,063,830 - 159,574,468 486,179,372 3,368,427 3,897,186,096

    5. Promovarea adaptrii la schimbrile climatice, precum i a prevenirii i gestionrii riscurilor

    - - 478,723,404 1,536,222,695 - 2,014,946,099

    6. Conservarea i protejarea mediului i promovarea eficienei resurselor 926,404,255 - 2,892,443,785 1,115,224,800 37,052,701 4,971,125,541

    7. Promovarea unui transport durabil i eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor reelelor majore

    2,728,208,359 - 3,404,255,320 - - 6,132,463,679

    8. Promovarea sustenabilitii i a calitii locurilor de munc i sprijinirea mobilitii lucrtorilor

    101,063,830 1,563,930,485 - 529,921,367 33,684,278 2,228,599,960

    9. Promovarea incluziunii sociale, precum i combaterea srciei i a oricrei forme de discriminare

    521,276,596 1,133,855,426 - 1,752,959,222 - 3,408,091,244

    10. Investiii n educaie, instruire i nvmnt vocaional pentru competene i nvare pe tot parcursul vieii

    361,702,128 1,257,101,071 - 35,270,500 - 1,654,073,699

    11. Consolidarea capacitii instituionale a autoritilor publice i a prilor interesante i o administraie public eficient

    265,957,447 531,063,830 - - - 797,021,277

    Asisten tehnic 323,404,255 288,085,106 - 178,368,085 10,105,280 799,962,726

    TOTAL 10,726,080,699 4,774,035,918 6,934,996,977 8,015,663,402 168,421,371 30,619,198,367 Alocarea pentru Iniiativa privind ocuparea forei de munc n rndul tinerilor (YEI) se ridic la 212 milioane (jumtate din alocarea special pentru YEI i jumtate din FSE).

  • Tabelul 2: Alocarea pentru programe

    Program Fonduri ESI alocare

    PO dedicat infrastructurii de anvergur

    FEDR 2.483.527.507

    FC 6.934.996.977

    PO dedicat capitalului uman FSE+YEI 4.326.838.744

    PO dedicat capacitii administrative

    FSE 553.191.489

    PO dedicat competitivitii FEDR 1.329.787.234

    PO dedicat asistenei tehnice

    FEDR 212.765.960

    PO regional FEDR 6.700.000.000

    PNDR FEADR 8.015.663.402

    FMAOP EMFF 168.421.371

    Total 30.725.192.684