Acatistul Sf 40 de Mucenici

8
 Condacul 1 Apărătoarei întruniri pentru credinţa, Mucenicilor de patruzeci, care în iezerul Sevastiei s-au aruncat de închinătorii la idoli, veniţi să prăznuim cu dragoste pomenirea lor. Că vrednici sunt a ne izbăvi de toată primejdia prin rugăciuni către Dumnezeu şi să cântăm: Bucură-te, ceata prealuminată a Mucenicilor!  Icosul 1  Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletele voastre cele neveştejite de durerea trupului, că suferind răbdaţi asprimea gerului, ca şi tinerii evrei care oarecând văpaia focului privind, cântau: pe Domnul lucrurile! Lăudaţi-l şi preainaltati-L intru toţi vecii! Pentru aceasta şi noi cântăm aşa: Bucură-te, turma a adevăratului Pastor; Bucură-te, că prin ale Lui învăţături ai aflat mântuirea;  Bucură-te, că printr-  însul ţi s-au deschis uşile raiului; Bucură-te, că ai dobândit viaţa cea nemuritoare; Bucură-te, că ai defăimat făgăduinţele barbarilor; Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioşi; Bucură-te, în suferinţa cu totul nestrămutată; Bucură-te, în biruita multora neasemănata; Bucură-te, în lupte desăvârşit neruşinata;  Bucură-te, în ispite fără preget neaplecata; Bucură-te, că în chinuri ai stat întristată;  Bucură-te, visteria lui Hristos cea nedesarta; Bucură-te, ceata prealuminată a Mucenicilor! Condacul 2 Voievodului ce vă îndeamnă din porunca împăratului să aduceţi jertfa capiştii idoleşti, cu un gând i -aţi răspuns, fără sfială: că dacă pentru împăratul cel pământesc, intru războaie aţi biruit pe vrăjmaşi, cu cât mai vârtos pentru împăratul cel fără de moarte nevoindu-vă, veţi surpa şi vei birui a lui răutate, cântând: Aliluia!  Icosul 2 Graiurile acestea auzindu-le, Agricolă a zis către Sfinţi: una din două sta înaintea voastră să alegeţi: ori zeilor să aduceţi jertfe şi să luaţi mari daruri, ori nespunându -vă să fiţi din oaste izgoniţi şi pedepsiţi, către care ei au răspuns că Domnul se îngrijeşte de noi în cele de folos; pentru aceasta le cântăm:  Bucuraţi-vă, ostaşii lui Hristos; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici; Bucuraţi-vă, răbdători de chinuri; Bucuraţi-vă, cei binecredincioşi şi înţelepţi;  Bucuraţi-vă, că aţi defăimat făgăduinţele netrebnice;  

description

Acatistul Sfintilor 40 de Mucenici

Transcript of Acatistul Sf 40 de Mucenici

  • Condacul 1

    Aprtoarei ntruniri pentru credina, Mucenicilor de patruzeci, care n iezerul Sevastiei s-au aruncat

    de nchintorii la idoli, venii s prznuim cu dragoste pomenirea lor. C vrednici sunt a ne izbvi de toat

    primejdia prin rugciuni ctre Dumnezeu i s cntm: Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Icosul 1

    ngerii din cer cu cununi de cinste s-au artat sufletele voastre cele nevetejite de durerea trupului, c

    suferind rbdai asprimea gerului, ca i tinerii evrei care oarecnd vpaia focului privind, cntau: pe Domnul

    lucrurile! Ludai-l i preainaltati-L intru toi vecii! Pentru aceasta i noi cntm aa:

    Bucur-te, turma a adevratului Pastor;

    Bucur-te, c prin ale Lui nvturi ai aflat mntuirea;

    Bucur-te, c printr-nsul i s-au deschis uile raiului;

    Bucur-te, c ai dobndit viaa cea nemuritoare;

    Bucur-te, c ai defimat fgduinele barbarilor;

    Bucur-te, c te-ai lepdat de cinstea celor necredincioi;

    Bucur-te, n suferina cu totul nestrmutat;

    Bucur-te, n biruita multora neasemnata;

    Bucur-te, n lupte desvrit neruinata;

    Bucur-te, n ispite fr preget neaplecata;

    Bucur-te, c n chinuri ai stat ntristat;

    Bucur-te, visteria lui Hristos cea nedesarta;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 2

    Voievodului ce v ndeamn din porunca mpratului s aducei jertfa capitii idoleti, cu un gnd i-ai

    rspuns, fr sfial: c dac pentru mpratul cel pmntesc, intru rzboaie ai biruit pe vrjmai, cu ct mai

    vrtos pentru mpratul cel fr de moarte nevoindu-v, vei surpa i vei birui a lui rutate, cntnd: Aliluia!

    Icosul 2

    Graiurile acestea auzindu-le, Agricol a zis ctre Sfini: una din dou sta naintea voastr s alegei: ori

    zeilor s aducei jertfe i s luai mari daruri, ori nespunndu-v s fii din oaste izgonii i pedepsii, ctre care

    ei au rspuns c Domnul se ngrijete de noi n cele de folos; pentru aceasta le cntm:

    Bucurai-v, ostaii lui Hristos;

    Bucurai-v, Sfinilor Mucenici;

    Bucurai-v, rbdtori de chinuri;

    Bucurai-v, cei binecredincioi i nelepi;

    Bucurai-v, c ai defimat fgduinele netrebnice;

  • Bucurai-v, c ai ruinat pe cei necredincioi;

    Bucurai-v, c ai luptat mpotriva iernii;

    Bucurai-v, c ai nzuit la puterea lui Dumnezeu;

    Bucurai-v, c ai dobndit mil i dragostea Lui;

    Bucurai-v, c s-au scris numele voastre n ceruri;

    Bucurai-v, c v-ai nvrednicit de asemenea dar;

    Bucurai-v, plinirea rnduielii sfinte;

    Bucur-te, ceata prealuminat, a Mucenicilor!

    Condacul 3

    De vreme ce singur mrturiseti, au zis Sfinii ostai voievodului, c n mna noastr st a dobndi

    dragostea sau ura ta, s nu ne iubeti pe noi cci eti fr de lege i de ntunericul rtcirii cuprins; ci mil lui

    Dumnezeu cel atotputernic s fie cu noi, cci Lui i cntm: Aliluia!

    Icosul 3

    Mrturia Sfinilor umplnd de mnie pe pgn, a poruncit ca s-i arunce n temni, iar sfntul Kyrion a

    zis ctre dnsul c de la mprat nu ai stpnire a ne munci, fr numai a cerceta plecrile noastre. Dup care

    cuvinte, el n-a mai ndrznit a-i schingiui, ns ndat i-a ntemniat; iar noi, cu evlavie, cntm aa:

    Bucur-te, Kyrion neleptule;

    Bucur-te, al friei aprtorule;

    Bucur-te, al semeiei nvingtorule;

    Bucur-te, ndejdea celor de o credin cu tine;

    Bucur-te, lauda legii lui Hristos;

    Bucur-te, stlpul Bisericii Rsritului;

    Bucur-te, ocrotitorul cetei tale;

    Bucur-te, risipitorul eresurilor;

    Bucur-te, chinuire neclintit;

    Bucur-te, vas ales spre mntuire;

    Bucur-te, trmbita insuflat de Duhul Sfnt;

    Bucur-te, paza cetei tale;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 4

    n temni eznd sfinii, neleptul Kriton nu nceta a-i povui zicnd c precum cu un suflet i cu un

    gnd am vieuit, aa i mucenicia s o svrim mpreun; i precum am plcut mpratului celui muritor, aa i

    Celui fr de moarte, mpratului Hristos Dumnezeu, s ne srguim a fi iubii i s-l cntm: Aliluia!

  • Icosul 4

    Petrecnd ostaii nchii apte zile, a opta a venit Licie voievodul, de mpratul trimis, ca s-i judece cu

    Agricol dimpreun. Ei, ns, fr a se nfricoa, mergnd la nfiare, se rugau mpreun citind psalmul lui

    David:

    "Dumnezeule, ntru numele Tu mrturisete-ne i intru puterea Ta ne judec"; iar noi le cntm

    acestea:

    Bucur-te, turm mic;

    Bucur-te, ceata sfnt;

    Bucur-te, c n cuget ai fost una rvnitoare;

    Bucur-te, i n trup cu un gnd ptimitoare;

    Bucur-te, n rzboi ager biruitoare;

    Bucur-te, de vrjmai vrednic nvingtoare;

    Bucur-te, a pgnilor stea luminatoare;

    Bucur-te, la nevoi tuturor folositoare;

    Bucur-te, c n munci ai putut fi rbdtoare;

    Bucur-te, c de idoli n-ai vrut a fi ptimitoare;

    Bucur-te, de eresuri stranic prigonitoare;

    Bucur-te, cretinilor venic aprtoare;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 5

    Stnd Sfinii naintea lui Licie, acesta le-a grit: voi poate mai mari dregtorii ateptai de la mpratul?

    Eu sunt trimis a vi le da vou, de v vei supune legilor rii ca s jertfii zeilor. Iar Sfntul Candidus i-a rspuns:

    Nu numai dregtoria nu voim cu asemenea cuvinte, dar i trupurile noastre v dm spre a dobndi dragostea

    Mntuitorului nostru Hristos, Cruia i cntm: Aliluia!

    Icosul 5

    ndat dar, voievodul a poruncit slujitorilor ce i pzeau ca s-i loveasc cu pietre spre a le astupa

    gurile; pietrele ns se rsfrngeau i tot asupra celor ce le azvrleau se ntorceau, nct se ucideau unii pe alii.

    O, minune! Strigau Sfinii, ntrindu-se n credin; iar noi le cntm:

    Bucurai-v, c ai birui pe satana;

    Bucurai-v, c ai ruinat pe Licie;

    Bucurai-v, c ai uimit pe strjerii lui;

    Bucurai-v, c ai mbrbtat toat otirea;

    Bucurai-v, pentru asemenea mare fapta;

    Bucurai-v, c ai fcut a se minuna popoarele;

    Bucurai-v, c ai luminat nelegerea privitorilor;

  • Bucurai-v, c ai ngrozit pe nchintorii la idoli;

    Bucurai-v, c pentru voi s-a artat puterea Duhului Sfnt;

    Bucurai-v, c intru voi a strlucit raza dumnezeirii;

    Bucurai-v, c prin voi s-au ntors muli eretici la credin;

    Bucurai-v, cei ntocmai astzi cu ngerii;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 6

    Voievodul ruinat vzndu-se i netiind ce s mai zic, strig ctre popor c vrjitori sunt. Iar Sfntul

    Domnus i-a rspuns cu ndrzneal, c Dumnezeu a voit c feele celor fr de ruine ce hulesc pe Fiul Su, s

    se zdrobeasc, i astfel s cunoasc puterea lui Hristos i s-I cnte: Aliluia!

    Icosul 6

    i iari ducndu-i pe Sfini la nchisoare, ei se rugau cntnd psalmul proorocului ce zice: "Precum

    sunt ochii slugilor la mna stpnilor, aa sunt ochii notri ctre Domnul...". Atunci glasul Domnului a grit

    ctre dnii zicnd: "Cel ce crede ntru Mine, de va muri, viu este"; pentru aceasta s-i cinstim i s zicem aa:

    Bucurai-v, intru Domnul, Care a grit ctre voi;

    Bucurai-v, cei ce v-ai nvrednicit de asemenea cinste;

    Bucurai-v, c v-ai ntrit prin putere de sus;

    Bucurai-v, c v-ai socotit ntocmai cu Apostolii;

    Bucurai-v, c cuvntul lui Dumnezeu s-a rostit ctre voi;

    Bucurai-v, c Cel ce S-a suit pe Cruce, S-a pogort i n temni;

    Bucurai-v, c Fiul Fecioarei intru voi S-a slluit;

    Bucurai-v, c biruitori v-ai artat cu puterea Crucii;

    Bucurai-v, c Mielul lui Dumnezeu v-a rnduit rbdarea S;

    Bucurai-v, cntreilor de cntri duhovniceti;

    Bucurai-v, organe bine rsuntoare;

    Bucurai-v, strune cuvnttoare;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 7

    Dup ce a strlucit ziua cea mult dorit de Sfini, s-au dus ei din temni naintea tiranilor, crora le-au

    grit aa: Facei-ne nou ce vei voi, c suntem cretini i nu ne vom nchina zeilor votri. Atunci au vzut ei pe

    diavolul lng Agricol stnd i la urechi optind. Dup care, iari cu credin au strigat:

    Aliluia!

  • Icosul 7

    Neputnd a suferi mai mult Agricol i Licie defimarea ce le fceau Sfinii, au poruncit ostailor s-i

    lege i s-i mping c pe o turm de oi n iezerul de lng cetatea Sevastiei, c era vifor mare i nu credeau a

    rbda asprimea timpului, nconjurndu-i cu ostai; ei ns cu fata vesel au primit pedeapsa aceasta, pentru

    care le cntm:

    Bucurai-v, c ai ieit din cetele pgneti;

    Bucurai-v, c intrai n legiunile cereti;

    Bucurai-v, c v gonesc voievozii ntunericului;

    Bucurai-v, c v primesc nceptorii luminii;

    Bucurai-v, c ngerii privindu-v se veselesc;

    Bucurai-v, c diavolii plngnd se tnguiesc;

    Bucurai-v, c heruvimii v umbresc sub aripile lor;

    Bucurai-v, c puterea iadului se zdrobete de sfaturile voastre;

    Bucurai-v, c serafimii Cnt i prznuiesc;

    Bucurai-v, c Agricol i Licie se orsc;

    Bucurai-v, ca apele Sevastiei v-au splat de pcate;

    Bucurai-v, c n ele ai primit botezul;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 8

    Dup ceasul nti din noapte, gerul ntrindu-se foarte cumplit, trupurile Sfinilor ngheaser nct se

    puteau frnge. Unul, ns, dintr-nii, nemaiputnd rabda aceasta asprime, fiind slab de credin, s-a desprit;

    de cea cea sfnt i a alergat la o baie pe care o fcuse voievodul nadins pe malul iezerului pentru cel care s-

    ar ntoarce clin credina sa, dar toi ceilali cu un glas: Aliluia!

    Icosul 8

    Punndu-se Sfinii la rugciune cu smerenie, spre a nu se putea rpi de puterea diavolului, ctre ceasul

    al treilea a strlucit peste ei o lumin mare de s-a nclzit vzduhul, ghea s-a topit i apa s-a fcut priincioasa.

    Iar acel dintre ei care alergase la baie s-a desfcut ca cear de cldura focului; pentru care s cntm Sfinilor

    acestea:

    Bucurai-v, c ai mblnzit stihiile;

    Bucurai-v, c iezerul de ghea s-a topit;

    Bucurai-v, ca apele cele amare s-au fcut priincioase;

    Bucurai-v, c crivatul i-a schimbat puterea sa;

    Bucurai-v, c v-ai izbvit de iarna suferinei;

    Bucurai-v, c ai dobndit cldura raiului;

    Bucurai-v, c din ntuneric ai ieit la lumin;

  • Bucurai-v, c lepra pcatelor s-a curit de pe voi;

    Bucurai-v, c Soarele dreptii v-a strlucit vou;

    Bucurai-v, c dorina barbarilor a rmas ruinat;

    Bucurai-v, c hotrrea voastr a stat nestrmutat;

    Bucurai-v, c ai dobndit dumnezeiasca bunvoin;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 9

    n acea vreme mai marele temniei, vznd lumina i uitndu-se la cer, a vzut treizeci i nou de

    cununi strlucite c soarele, pogorndu-se spre Sfini i nelegnd c a patruzecea lipsea pentru acel ce se

    ndoise, a strigat ctre strjeri aruncndu-se n iezer: i eu mrturisesc pe Hristos de adevratul Dumnezeu i i

    cnt Lui: Aliluia!

    Icosul 9

    Cu aceast urmare a temnicerului, numrul Mucenicilor mplinindu-se dup rnduiala de sus hotrt,

    diavolul nemaiputnd rabda mrimea de suflet al lor, n chip de om se tnguia pe rmuri, zicnd: Cum boierii

    de au lsat nechinuiti pe aceti ostai semei pn a nu-i da n ap; iar noi, pomenind numele lor, cntm:

    Bucur-te, Kyrion;

    Bucur-te, Candidus;

    Bucur-te, Domnus;

    Bucur-te, Hesychius;

    Bucur-te, Heraclie;

    Bucur-te, Smaragdus;

    Bucur-te, Evnoicus;

    Bucur-te, Valens;

    Bucur-te, Vivian;

    Bucura~te, Claudiu;

    Bucur-te, Priscus;

    Bucur-te, Teodul;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 10

    Iar a doua zi venind necuraii tirani la iezer, au vzut pe Sfini vii i nevtmai de asprimea gerului cu

    temnicerul dimpreun, de care minunndu-se mai ales, fiind cel mai credincios slujitor al lor, au ntrebat pe

    ostai pricina i ei le-au povestit ceea ce urmase dup lumin, i cum s-a aruncat n ap, mrturisind pe Hristos

    i cntnd: Aliluia!

  • Icosul 10

    Atunci tiranii de mnie umplndu-se, au poruncit ca legndu-i s-i trag spre mal i ducndu-i la locul

    cel de munc, au judecat ca s le sfrme gleznele cu ciocane, care munca svrindu-se cu mult cruzime,

    maic unuia din Sfini ce se numea Meliton i era tnr foarte, ntmplndu-se de fa, cu jale mare l

    mbrbta, strignd ctre dnsul i ctre ceilali:

    Bucur-te, fiul meu cel iubit care astzi te preaslveti;

    Bucur-te, Ioane, mult rbdtorule;

    Bucur-te, Eutihie, neleptule;

    Bucur-te, Xanthius, ndrepttorule;

    Bucur-te, Aelian, prefericitule;

    Bucur-te, Sisinnius, cel viteaz;

    Bucur-te, Aggias, de Dumnezeu iubite;

    Bucur-te, Meletie, primitorule de strini;

    Bucur-te, Flaviu, cel cu nume mare;

    Bucur-te, Acacius, fr de rutate;

    Bucur-te, Ecdicius, nvtorule;

    Bucur-te, Lisimah, de vrjmai risipitor;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 11

    Cnd Mucenicii erau chinuii de ostai, gura lor nu nceta a rosti rugciunea aceasta: Sufletul nostru ca

    o pasre s-a izbvit din curs vntorilor; cursa s-a sfrmat i noi ne-am izbvit; ajutorul nostru este ntru

    numele Domnului; i aa grind i-au dat sufletul n minile lui Hristos cntnd: Aliluia!

    Icosul 11

    Dar dup ce s-au svrit din viaa ca nite jertfe ale lui Hristos, voievozii ntunericului au poruncit

    slugilor s pun trupurile Sfinilor n crue i s le duc la ardere, spre a nu rmne cretinilor nici o ndejde

    de mngiere, netiind ce va urma. Noi ns, slvindu-i, cntm acestea:

    Bucur-te, Alexandru, aprtorule;

    Bucur-te, Ilie, cu Tezviteanul petrectorule;

    Bucur-te, Gorgonius, lauda Armeniei;

    Bucur-te, Teofil, aiesul lui Dumnezeu;

    Bucur-te, Domitian, cuviosule;

    Bucur-te, Gaius, preafericitule;

    Bucur-te, Leontie, mndria mprailor;

    Bucur-te, Atanasie, dulceaa preoilor;

    Bucur-te, Chiril, mngietorule;

  • Bucur-te, Sacerdon, preaminunate;

    Bucur-te, Nicolae, cel milostiv;

    Bucur-te, Valeriu, stegarul credinei;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor;

    Condacul 12

    i dup ce s-au svrit Sfinii, acel mai tnr, Meliton, dnd nc semne de via, tiranii au poruncit s

    nu-l duc la ardere, voind nc s-l mai munceasc; maic s, ns, ridicndu-l pe umerii ei, l-a dus la ceilali, c

    dimpreun s se topeasc trupurile lor; ns pe drum i-a dat sufletul cntnd: Aliluia!

    Icosul 12

    Nici focul, nici apele n-au putut mistui Sfintele Moate ale Mucenicilor. C, arznd lemnele, oasele lor

    au rmas nevtmate. i n ap aruncndu-i, a treia zi s-au artat episcopul Armeniei, anume Petru, la mijlocul

    nopii, ca nite lumini strlucind, de unde i-au scos i i-au aezat la locuri de cinste, cntnd:

    Bucur-te, Philoctemon, iubitorule de cinste;

    Bucur-te, Severian, fctorule de minuni;

    Bucur-te, Chudion, mngierea bolnavilor;

    Bucur-te, Agalae, bucuria celor ntristai;

    Bucurai-v, stele neapuse ale Armeniei;

    Bucurai-v, crini nevetejii ai Sevastiei;

    Bucurai-v, c numele voastre s-au scris n ceruri;

    Bucurai-v, c v-ai ncununat prin ngeri;

    Bucurai-v, c ai surpat puterea idoleasc;

    Bucurai-v, c ai sporit gloria cretineasc;

    Bucurai-v, odraslele nemuritoare;

    Bucurai-v, oastea cea biruitoare;

    Bucur-te, ceata prealuminat a Mucenicilor!

    Condacul 13

    O, de trei ori fericit i preanevinovata cea a Mucenicilor! ie ne rugm, grbete de ntrete

    credina noastr cu ajutorul Tu cel sfnt, c printr-nsa s dobndim cele de folos, cu mil dumnezeiasc,

    ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii i de alte ruti, c mpreun cu tine s cntm: Aliluia!

    (Acest condac se zice de trei ori.)

    Apoi se zice iari Icosul 1 i Condacul 1.