REZUMAT

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ŞI

FARMACOTERAPEUTICE

ÎN TULBURĂRILE SEVERE DE

PERSONALITATE

Coordonator ştiinţific

Prof. Univ. Dr. Roxana CHIRIŢĂ

Doctorand

Dr. Cozmin MIHAI

IAŞI, 2017

“GRIGORE T. POPA” UNIVERSITY OF MEDICINE AND

PHARMACY OF IASI

2

Teza de doctorat cuprinde:

• O parte generală organizată în 3 capitole însumând 80 pagini

• O parte personală organizată în 6 capitole însumând 160 pagini

• Partea de referinţe cuprinde 288 referinţe bibliografice

• Abrevieri

• Au fost inserate 49 tabele şi 145 figuri

• 3 articol B+ ca prim autor şi 1 coautor

• 1 aricol ISI ca prim autor și 1 coautor

Notă: prezentul rezumat redă selectiv bibliografia şi iconografia în

text, respectând numerotarea şi cuprinsul din teză.

Cuvinte cheie: tulburări severe de personalitate, deținuți, tratament

psiho-farmacologic

3

CONTENTS

Lista abrevierilor

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI DE CERCETARE 1.2. ÎNCADRAREA TEMEI ÎN CONTEXTUL CERCETĂRILOR DIN DOMENIUL

TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

1.3. RELEVANŢA ŞI NOUTATEA CERCETĂRII

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

CAPITOLUL 2. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE

2.1. DEFINIREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.2. PERSPECTIVE ÎN ABORDAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

2.2.1. Perspectiva biologică

2.2.2. Perspectiva psihanalitică

2.2.3. Tulburările de personalitate din perspectiva domeniului interpersonal al funcţionării

individului uman

2.2.4. Perspectiva cognitivă 2.2.5. Perspectiva evoluţionistă şi neurodevelopmentală

2.3. SISTEME DE CLASIFICARE A TULBURĂRILOR DE PERSONALTATE

2.3.1. Sistemul categorial 2.3.2. Sistemul dimensional

2.3.3. Sistemul structural-dinamic

2.3.4. Sistemul prototipal 2.3.5. Sistemul relaţional

2.4. PREVALENŢA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.4.1. Date epidemiologice generale

2.4.2. Prevalenţa tulburărilor de personalitate în funcţie de variabilele socio-demografice

2.4.3. Comorbidităţi în tulburările de personalitate 2.4.4. Stabilitatea în timp a tulburărilor de personalitate

2.5. ETIOLOGIA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

2.5.1. Natura interactivă a factorilor care contribuie la dezvoltarea tulburărilor de personalitate

2.6. DIAGNOSTICAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

2.6.1. Criterii generale pentru diagnosticarea tulburărilor de personalitate 2.6.2. Dificultăţi în diagnosticarea tulburărilor de personalitate

2.6.3. Elemente de diagnostic diferenţial

2.6.4. Instrumente standardizate pentru evaluarea tulburărilor de personalitate 2.7. TULBURĂRILE SEVERE DE PERSONALITATE: CARACTERISTICI CLINICE ŞI

EVOLUŢIE

2.7.1. Tulburarea de personalitate antisocială 2.7.2. Tulburarea de personalitate emoţional-instabilă de tip impulsiv

2.7.3. Tulburarea de personalitate de tip borderline

2.8. TRATAMENTUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.8.1. Farmacoterapia tulburărilor de personalitate

2.8.2. Abordări psihoterapeutice în asistarea pacienţilor cu tulburări de personalitate

2.9. SUMARUL CAPITOLULUI CAPITOLUL 3. COMPLICAȚIILE, RISCURILE ȘI CONDUITA DELINCVENTĂ

ASOCIATE TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

3.1. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE CA FACTOR DE RISC PENTRU ABUZUL/DEPENDENŢA DE SUBSTANŢE

3.1.1. Dinamica consumului/dependenţei de alcool și stupefiante în rândul pacienţilor

1

1

2

2

4

4 6

6

8

15

16 17

18

19 20

21

21 21

22 22

24 25

27

30

30

30 30

33

38 40

44 44

49

52 54

54

65

65

4

diagnosticaţi cu tulburări de personalitate

3.2. SPECTRUL COMPORTAMENTELOR AUTOAGRESIVE

3.2.1. Riscul suicidar în tulburările de personalitate severe 3.3. PREVALENŢA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE ÎN RÂNDUL

DEŢINUŢILOR

3.4. PRIVAREA DE LIBERTATE – FACTOR CU ROL MAJOR ÎN ACCENTUAREA MANIFESTĂRILOR PSIHOPATOLOGICE ÎN TULBURĂRILE DE

PERSONALITATE

3.4.1. Schimbări majore în viaţa unei persoane private de libertate 3.4.2. Încarcerarea ca factor de risc pentru activarea/intensificarea manifestărilor

psihopatologice

3.5. PATOLOGIA PERSONALITĂŢII ŞI RISCUL DELINCVENŢIAL 3.5.1. Manifestările heteroagresive în rândul deţinuţilor diagnosticaţi cu tulburări severe de

personalitate

3.5.2. Problematica automutilărilor

3.5.3. Comportamentele suicidare

3.6. SUMARUL CAPITOLULUI

CONTRIBUŢII PROPRII

CAPITOLUL 4. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL DETINUŢILOR CU TULBURĂRI DE

PERSONALITATE

4.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

4.2. IPOTEZE

4.3. MATERIALE ŞI METODĂ 4.3.1. Participanţi

4.3.2. Colectarea datelor. Chestionarul de interviu utilizat 4.3.3. Procedură

4.3.4. Indicatori şi teste utilizate în analiza statistică a datelor

4.4. REZULTATE 4.4.1. Caracteristici socio-demografice

4.4.2. Profilul judiciar

4.4.3. Vulnerabilităţi ale traseului dezvoltării 4.4.4. Profilul comportamentelor cu risc pentru sănătatea fizică şi mintală

4.5. DISCUŢII

4.6. CONCLUZII CAPITOLUL 5. VULNERABILITĂŢI ALE DEŢINUŢILOR CU TULBURĂRI SEVERE

DE PERSONALITATE: STUDIU COMPARATIV

5.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI 5.2. IPOTEZE

5.3. MATERIALE ȘI METODĂ

5.3.1. Participanți și procedură 5.3.2. Indicatori şi teste utilizate în analiza statistică a datelor

5.4. REZULTATE

5.4.1. Caracteristici socio-demografice 5.4.2. Caracteristici judiciare

5.4.3. Factori adversivi ai dezvoltarii în copilărie şi adolescenţă

5.4.4. Comportamente cu risc pentru sănătatea fizică şi mintală 5.5. DISCUŢII

5.6. CONCLUZII

CAPITOLUL 6. RISCUL SUICIDAR ÎN RÂNDUL DETINUŢILOR: CONTRIBUŢIA

TULBURĂRILOR SEVERE DE PERSONALITATE

6.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

66

66

68

69

69

69

70

71

71

74

75

79

81 81

82

82 82

83 83

85

85 85

94

95 102

108

117

119

119 119

120

120 121

121

121 130

135

141 151

156

158

158

5

6.2. MATERIALE ŞI METODĂ

6.2.1. Participanţi şi procedură

6.2.2. Strategia pentru analiza statistică a datelor 6.3. REZULTATE

6.3.1. Substudiul I: Predictori ai riscului suicidar în rândul deţinuţilor

6.3.2. Substudiul II: Un model predictiv pentru antecedentele suicidare în rândul deţinuţilor 6.5. DISCUŢII

6.6. CONCLUZII

CAPITOLUL 7. TRATAMENTUL PSIHOFARMACOLOGIC AL TULBURĂRILOR DE

PERSONALITATE

7.1. TRATAMENTUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

7.2. OBIECTIVE ALE STUDIULUI 7.3. MATERIALE ŞI METODĂ

7.3.1. Participanţi şi procedură

7.4. REZULTATE

7.4.1. Antidepresive

7.4.2. Timostabilizatoare

7.4.3. Antipsihotice 7.4.4. Benzodiazepine

7.5. DISCUŢII

7.6. CONCLUZII CAPITOLUL 8. CONCLUZII FINALE

CAPITOLUL 9. ASPECTE DE ORIGINALITATE ȘI PERSPECTIVE PE CARE LE

DESCHIDE TEZA

BIBLIOGRAFIE ANEXE

159

159

165 167

167

179 194

196

198

198

200 201

201

202

202

209

214 219

226

234 235

238

240 255

INTRODUCERE

1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI DE CERCETARE

Tulburările de personalitate reprezintă un model persistent de trăiri

sufletești și de comportament care sunt pervazive, înglobate și organizate

pentru individ, astfel încât se îndepărtează mult de la normele societății din

care provine. Modelul este inflexibil, debutând încă din adolescență sau de

la vârsta adultă tânără, prezintă stabilitate în timp și degenerează cu

suferință și disfuncție socială (DSM-5). O tulburare de personalitate nu este

reprezentată doar de anumite domenii izolate ale conduitei individuale, ea

afectând totodată funcționarea psihologică generală a unei persoane. O

categorie clinică aparte, precum tulburările de personalitate din spectrul

sever, și anume tulburarea de personalitate antisocială și borderline, se

diferențiază ca o categorie clinică aparte, prin toate implicațiile pe care le

au pentru pacienții diagnosticați, familiile din care provin, cât și pentru

comunitatea și societatea în care trăiesc. O componentă importantă a

acestor tulburări o reprezintă stabilitatea de-a lungul timpului,

6

considerându-se faptul că rigiditatea, inflexibilitatea, dezaptativitatea

trăirilor emoționale și manifestărilor de comportament ale pacienților cu

tulburări severe de personalitate, sunt mențiunute de-a lungul biografiei

individuale și nu doar în anumite situații interpersonale (137).

Astfel de severitate a constanței în timp, a coerenței și a continuității

dimensiunilor personalității normale, implică un amalgam de aspecte din

sfera biologică, psihică, socială și juridică, de aici și toate repercursiunile

asupra societății pentru disfuncționalitatea acestora.

Un aspect ce este ținut în umbră și privit cu opacitate de către specialiștii în

domeniu, este deficiența în diagnosticarea acestor tulburări. Se întâmpină

dificultăți în diagnosticarea tulburărilor de personalitate, acestea fiind

abandonate în subsolul diagnosticelor psihiatrice. Structura instabilă a

manifestărilor, condensarea manifestărilor clinice, structurarea tulburărilor

în criterii cu o anumită flexibilitate decizională, face ca aceste diagnostice

să pună în dificultate clinicienii la diagnosticarea clinică. În plus, o

alimentare a celor menționate, este reprezentată de slaba încadrare în

protocoale terapeutice, ceea ce produce dezamăgire și incapacitate

clinicienilor pentru diagnosticarea tulburărilor de personalitate.

O prima motivație pentru această temă de cercetare este reprezentată de

cele descrise mai sus, și anume: toxicitatea produsă de aceste tulburări în

societatea în care trăiesc, respectiv problematica juridică, care necesită mai

multă cercetare și resurse de rezolvare a lor. Iar în ceea ce privește

diagnosticarea tulburărilor, considerăm că este nevoie de o atenție

suplimentară îndreptată spre aceste diagnostice.

O motivație suplimentară, este reprezentată de dorința clarificării și

gestionării acestor tulburări pentru a atenua complicațiile în domeniul

funcționării per ansamblu. Asocierea cu infracționalitatea, abuzul de

substanțe, necesitatea pentru consumul de substanțe, necesitate crescută

pentru îngrijire medicală prin frecvente tentative de suicid sau chiar

suiciduri finalizate, auto sau hetero agresiuni fizice, reprezintă o

problematică deosebită cu care se confruntă societatea. Toate acestea

degenerează în instuționalizare, rata scăzută a productivității pe piața

muncii, destrămarea familială complicată cu diverse abuzuri asupra

copiilor, vagabondaj, trai pauper, predispoziție către boli cu transmitere

sexuală, cât și multe alte aspecte ce reprezintă un adevărat handicap pentru

pacient, familia acestuia și pentru societatea din care provine. Considerăm

imperios necesară o intervenție în tot ceea ce impactează dezechilibrul

7

tulburărilor de personalitate, printr-o cunoaștere și o mai bună gestionare a

acestor cazuri.

De cele mai multe ori, acești pacienți sfârșesc prin a comite diverse

infracțiuni și de a-și găsi o a doua casă în penitenciar, iar de aici o altă

problemă majoră pentru societate. În penitenciar, se instalează o paletă

variată de conduite dezadaptative carcerale, în cadrul căreia autorănirile,

automutilările și tentativele suicidare, reprezintă o complicație alarmantă;

prin toate acestea, cladindu-se o altă motivație de cercetare, în a găsi soluții

de prevenție suplimentată de o mai bună gestionare.

Interesante prin complexitate, diversitate și complicațiile ce le produc,

tulburările severe de personalitate reprezintă o puternică motivație de cercetare,

contemplată cu o speranță de clarificare și soluționare a acestora.

1.2. ÎNCADRAREA TEMEI ÎN CONTEXTUL CERCETĂRILOR DIN

DOMENIUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

Tema aceasta de cercetare este concepută în contextul interesului național și

mondial de prevenire și tratare a tulburărilor de personalitate. Etiologia

tulburărilor de personalitate reprezintă o topică de studiu ce a suscitat interesul

constant din partea clinicienilor și cercetătorilor din aria psihiatrică și

psihopatologică. Studiile efectuate de cercetătorii de specialitate descriu o

etiologie plurifactorială a acestor tulburări care includ factori biologici, precum

vulnerabilități genetice, traume fizice suferite de-a lungul vieții, disfuncții

biochimice și organice, factori psihologici precum experiențe emoționale și

sociale negative, cât și factori socio-culturali, precum enculturația și

socializarea (64, 119, 155, 172, 193, 195).

S-a argumentat faptul că etiologia tulburărilor de personalitate este imposibil

de explicat și descris doar prin simple procese monocauzale, lineare, ci doar

prin procese complexe interactive care înglobează factori biologici,

psihologici și sociali. Acest model bio-psiho-social clarifică și argumentează

faptul că la baza tulburărilor de personalitate își au rădăcinile diverși factori

care includ caracteristici individuale corelați cu influențe din partea mediului

(64).

Cercetarea noastră se încadrează în acest domeniu, având scopul precizării

interrelațiilor dintre toți acești factori împreună cu o abordare

farmacoterapeutică și psihosocială a tulburărilor de personalitate.

1.3. RELEVANŢA ŞI NOUTATEA CERCETĂRII

Problematica infracţionalităţii în rândul pacienților cu diferite tulburări

mintale, reprezintă un domeniu de cercetare cu importante implicaţii pentru

specialiştii care lucrează în domeniul sănătăţii mentale, precum şi pentru

8

cei din domeniul judiciar. Atât populaţia deținuților condamnați pentru

diverse infracţiuni de natură penală, cât şi pacienții reprezentați de tineri şi

adulţi diagnosticaţi cu o tulburare de personalitate recunoscută din punct de

vedere clinic, prezintă o eterogenitate a caracteristicilor sociodemografice,

la care se adaugă caracteristicile specifice traseului dezvoltării şi

socializării. Acestea din urmă cumulează vulnerabilităţi ale personalităţii şi

comportamente grefate, adesea, pe adversităţi care s-au manifestat cronic

pe parcursul dezvoltării din copilărie şi până la vârsta adultă (DSM-5,

2013). În literatura ce s-a preocupat de problematica tulburărilor de

personalitate, istoria experienţelor de viaţă atipice şi disfuncţionale este

considerată unul dintre factorii cu rol etiologic în raport cu dezvoltările

patologice ale personalităţii (172). Mai mult de atât, în literatura care s-a

preocupat de etiologia infracţionalităţii, este recunoscut rolul important pe

care îl joacă socializarea negativă la vârsta copilăriei şi adolescenţei, proces

ce are loc, adesea, pe un fond familial marcat de toxicități și

disfuncţionalități, în contextul problemelor pe care persoanele private de

libertate (mai ales cele care au comis infracţiuni grave) le-au întâmpinat în

domeniul integrării sociale (175).

Pe lângă factorii legaţi de traseul dezvoltării, tulburările mintale sunt

recunoscute ca reprezentând un mare factor de risc pentru trecerea la actul

criminal, în cadrul procesului dinamic prin care se ajunge la comiterea

infracţiunilor de natură penală, mai ales a celor care implică violență

manifestată împotriva altor persoane (172). Rezultatele studiilor de factură

epidemiologică care au fost realizate în penitenciare, evidenţiază o prevalenţă

destul de ridicată a tulburărilor de personalitate antisocială și borderline în

rândul bărbaţilor şi al femeilor care ispăşesc pedepse privative de libertate

(82, 258, 269). Așadar, majoritatea studiilor care şi-au concentrat atenţia pe

tulburările severe de personalitate s-au efectuat în străinătate.

Cercetarea noastră își dovedește utilitatea prin demonstrarea incidenței

marcante a tulburărilor de personalitate în rândul bărbaților încarcerați,

sumarizând rezultatele primului studiu realizat în România pe un eşantion

de 888 de subiecți, dintre care 458 de bărbaţi încarceraţi în trei penitenciare

pentru diverse infracţiuni penale, 202 prezentând în istoricul medical sau

curent un diagnostic de tulburare de personalitate (167). Este strict necesar

să se cunoască riscurile la care este supus un copil abuzat și maltratat,

crescut într-o familie disfuncțională, cât și tot cursul vieții unui astfel de

individ expus riscurilor menționate, atât pentru el, cât și pentru societate.

9

Prezintă deasemnea utilitate, depistarea și inițierea precoce a tratamentului

la indivizii predispuși sau diagnosticați cu tulburare de personalitate.

Prin toate investigațiile efectuate în acest studiu, atragem atenția asupra

factorilor de risc care sunt neglijați și care conturează aceste dizarmonii

încă de la vârste fragede și le transformă de-a lungul anilor în adevărate

riscuri și poveri pentru familie și societate.

Studierea tulburărilor de personalitate își are rolul și utilitatea în implementarea

programelor de prevenție, investigare și tratare a acestor tulburări, scăzând

astfel riscul complicațiilor.

Originalitatea acestei cercetări constă în investigarea tulburărilor de

personalitate în rândul bărbaților încarcerați în penitenciarele din România,

nemaiexistând până în prezent o astfel de structură de cercetare.

CONTRIBUȚII PERSONALE

CAPITOLUL 4. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL

DEȚINUŢILOR CU TULBURĂRI DE PERSONALITATE

4.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

Acest studiu are ca obiective evidenţierea principalelor coordonate

ale profilului psihosocial în rândul deţinuţilor condamnaţi pentru

diverse infracţiuni de natură penală şi care se află în evidenţa

specialiştilor în sănătate mintală ca suferind de o tulburare de

personalitate severă.

4.2. IPOTEZE

Axa temporală a experienţelor de viaţă semnificative (care, în opinia

noastră, au contribuit la comiterea de infracţiuni) a inclus atât

perspectiva dezvoltării în perioada copilăriei şi a adolescenţei

(marcată de numeroase adversităţi), cât şi status-ul psihosocial

curent. Populația din mediul carceral diagnosticată cu tulburări de

personalitate, prezintă o eterogenitate a caracteristicilor

sociodemografice și în plus, caracteristici specifice traseului

dezvoltării și socializării încă din perioada copilăriei. Toți acești

factori compun vulnerabilități ale personalității și comportamentului

grefate adesea pe adversități care s-au manifestat cronic pe parcursul

dezvoltării copilăriei și continuând la vârsta adultă (DSM-5, 2013).

10

4.3. MATERIALE ŞI METODĂ

4.3.1. Participanţi

Grupul de cercetare este compus din 888 de subiecţi, 458 deţinuţi

custodiați în penitenciarele Botoșani, Iași și Vaslui, subiecți de sex

masculin încarcerați pentru diverse infracțiuni penale şi 430 subiecţi

fără probleme judiciare din lotul martor. Toți cei 888 de subiecți au

fost selectați în funcție de vârstă și studii astfel încât sa existe

exchivalențe între cele trei loturi, raportul cotelor fiind de 1,1/1

divizaţi în următoarele subgrupuri:

1. Grupul deţinuţilor cu TPS sau TPNS (Tulburări de Personalitate

Severe/ Tulburări de Personalitate Non-Severe) reprezentat de 202

subiecţi (28,8%)

2. Grupul deţinuţilor nonTP (fără Tulburări de Personalitate)

reprezentat de 256 subiecţi (22,7%)

3. Lotul Comunitar, fără probleme judiciare şi psihiatrice reprezentat

de 430 de subiecţi (48,4%).

CAPITOLUL 5. VULNERABILITĂŢI ALE DEŢINUŢILOR

CU TULBURĂRI SEVERE DE PERSONALITATE: STUDIU

COMPARATIV

5.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

Obiectivele acestui capitol sunt de a evidenția vulnerabilitățile

tulburărilor de personalitate severe în raport cu tulburările de

personalitate nonsevere cât și cu lotul de deținuți fără tulburări de

personalitate sau alte tulburări psihice.

Dorim să accentuăm aspecte importante referitoare la diverși factori

cu potențial vulnerabilizant în libertate cât și în mediul carceral. Sa

tragem un semnal de alarmă vis a vis de toți factorii vulnerabilizanți

care îi pot conduce înspre delincvență pe mulți copii sau adolescenți

defavorizați datorită mediului familial neprielnic, a unei slabe

dezvoltări cât și a multor factori toxici care propulsează traseul vieții

acestora înspre o viață pătată de ani în suferință.

Obiectivarea acestor capcane toxice și caustice care pot modela o

structură sănătoasă într-una defectuoasă este extrem de importantă.

11

Elucidarea acestor molii ale structurilor de personalitate trebuiesc

bine analizate și stabilite obiective clare de a le monitoriza și anihila

din timp. O societate dornică de un popor sănătos, cu o rată a

delincvenței cât mai scăzută și cu o siguranță mult îmbunătățită ar

trebui sa se ghideze în a lua măsurile necesare ținând cont de

concluziile studiilor de specialitate care conduc pe drumul cel mai

sigur pașii și deciziile ce trebuiesc luate.

5.2. IPOTEZE

Ținându-se cont de faptul că în acest capitol dezbatem un grup aparte

din lotul total de deținuți, dorim să schițăm ipoteze cu privire la

factorii ce intuim a fi triggeri în dezvoltarea și influențarea

structurilor de personalitate.

Ipoteza 1: Mediul de rezidență considerăm a fi important în

dezvoltarea unui individ cu oarecare predispoziții, în sensul în care

un mediu rural ar fi mai protejat din punct de vedere sociofamilial și

mai ferit de riscurile unei vieți agitate precum este mediul urban, prin

urmare mediul urban este un izvor declanșator înspre un

comportament delincvent grefat pe trăsături dizarmonice.

Ipoteza 2: O familie dezorganizată cu scăparea din vizorul educației

și spre un drum anevoios fără suporți familiali, poate chiar cu

încurajări din modelele parentale defectuoase, pot predispune către o

pantă abruptă a delincvenței și nepăsării în onestitate.

Ipoteza 3: Un statut socioeconomic pauper credem că poate îndrepta

individul către un drum în viață mult mai predispus șuntării pașilor

onești.

Ipoteza 4: O copilărie nefericită predispune către frustrări și

componente patologice la vârsta adultă.

Ipoteza 5: Un traseu școlar afectat de o conduită defectuoasă cu note

scăzute la purtare, absențe nemotivate și cicluri nefinalizate credem

că ar predispune și totodată ar sublinia trăsăturile dizarmonice, toate

acestea focusându-se cu o predispoziție îndreptată înspre delincvența

patologică infracțională.

Ipoteza 6: O altă ipoteză ar fi aceea că un statut civil împlinit, în

sensul căsniciei, și prin urmare a unei vieți organizate și

responsabile, ar proteja individul și i-ar oferi o armonie familială care

12

ar cântări suficient înspre o viață demnă și corectă, fără tentații din

sfera ilegalităților. Prin urmare, statutul de necăsătorit impinge

oarecum individul înspre iresponsabilitatea vieții cotidiene și automat

înspre o viață mai riscantă din punct de vedere legal.

Ipoteza 7: Tulburările de personalitate, și mai ales cele din spectrul

sever, reprezintă un factor predispozant în consumul/ dependența de

alcool și stupefiante. Un consum exagerat de alcool sau de

stupefiante (droguri) credem că ar predispune subiectul înspre acte

necugetate si l-ar împinge înspre riscul comiterii unei infracțiuni.

5.3. MATERIALE ŞI METODĂ

5.3.1. Participanţi şi procedură

Grupul de de participanți din acest studiu este format din deținuții

încorporați în cele trei penitenciare participante Botoșani, Iași și

Vaslui. Structura grupului celor 458 bărbaţi cu probleme judiciare în

funcție de locația în care au fost încarcerați pentru diverse infracţiuni

a evidențiat ponderea mai crescută a deținuților din Penitenciarul

Vaslui (53,9%; N = 247) și Penitenciarul Botoşani (36,2%; N = 166),

în timp ce numai 9,8% dintre deținuți au provenit din Penitenciarul

cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 45).

CAPITOLUL 6. RISCUL SUICIDAR ÎN RÂNDUL

DEȚINUŢILOR: CONTRIBUŢIA TULBURĂRILOR SEVERE

DE PERSONALITATE

6.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

Tulburările de personalitate severe se asociază cu numeroase

complicaţii care se pot acutiza sau croniciza pe parcursul vieţii

persoanei, dacă aceasta nu este diagnosticată la timp (imediat ce au

apărut primele semne clinice) şi nu primeşte tratamentul famacologic

şi suportul psihoterapeutic adecvat (137).

Comportamentele din spectrul suicidar sunt recunocute ca una dintre

cele mai frecvente complicaţii ale TPS (120, 196, 245, 282, 270). În

particular, pacienţii cu TPB prezintă un risc semnificativ de a se

angaja în comportamente autovătămătoare cu sau fără caracter

suicidar (41, 93, 198, 281). Aproximativ 10% din pacienţii cu TPB

mor prin comiterea unui act suicidar reuşit (261). Comportamentele

suicidare asociate TPB pot exprima o modalitate prin care pacienţii

13

îşi exprimă durerea sufletească prin care trec. Unii dintre pacienţii

diagnosticaţi cu TPS prezintă un aspect cronic al comportamentelor

suicidare care se întind pe o plajă variată: de la ameninţări fără trecerea

la act, la pregătirea unui plan de suprimare a propriei vieţi şi a

mijloacelor necesare şi până la punerea în aplicare eşuată (126, 246).

Comportamentele suicidare reprezintă un fapt destul de frecvent

întâlnit în rândul deţinuţilor de ambele sexe (181). În comparaţie cu

populaţia comunitară, deţinuţii prezintă un risc mai ridicat de a

comite tentative suicidare eşuate sau reuşite (84, 120, 242). Conform

părerii exprimată de unii autori, mediul carceral contribuie la

creşterea expunerii unei populaţii deja vulnerabile la un risc

suplimentar pentru angajarea în conduita suicidară; comportamentele

suicidare în mediul carceral reprezentând un fenomen complex care

rezultă din interacţiunea dinamică dintre caracteristicile individuale

ale deţinuţilor şi caracteristicile mediului în care sunt nevoiţi să

trăiască (143).

Datele studiilor realizate în populaţia deţinuţilor cu manifestări

suicidare sugerează că predictorii riscului pentru manifestarea

comportamentelor autoagresive, în particular a suicidului, includ un

ansamblu de factori referitori la mediul carceral, factori situaţionali

(de exemplu: antecedentele suicidare), socio-demografici (de

exemplu: sexul, vârsta sau status-ul familial), vulnerabilităţi

individuale (de exemplu: abuz de substanţe, nivel scăzut al capacităţii

de adaptare, tulburări mintale) şi experienţe de viaţă traumatizante

(10, 25, 28, 83, 91, 156, 157, 223, 259). Studiile comparative

evidenţiază evenimentele de viaţă negative şi traumele trăite în

propria istorie de viaţă (de exemplu, abuzul la vârsta copilăriei)

printre predictorii comportamentelor suicidare (24, 156, 157). Alţi

factori de risc includ comportamentele agresive manifestate de-a

lungul vieţii, fumatul, antecedentele de consum de droguri şi

alcoolismul, adică spectrul comportamentelor cu risc pentru sănătatea

fizică şi mintală (156).

Constatările studiilor efectuate în rândul pacienţilor cu tulburări

mintale susţin un model etiologic al factorilor care acţionează

cumulativ pe parcursul vieţii, în care riscul pentru manifestarea

14

comportamentelor suicidare apare ca rezultat al interacţiunii dintre o

serie de factori legaţi de experienţele emoţionale şi sociale timpurii şi

cele pe care individul le trăieşte la vârsta adultă, factori de mediu

social, factori de personalitate, respectiv probleme în domeniul

sănătăţii mintale (156).

Datele cercetărilor epidemiologice sugerează că cel puţin 10% dintre

persoanele private de libertate suferă de o tulburare mintală cronică şi

pervazivă (60). În rândul deţinuţilor, diagnosticul de TPS

înregistrează o prevalenţă semnificativă (26, 82), reprezentând unul

dintre factorii de risc importanţi pentru angajarea în comportamente

suicidare (25, 27, 47, 133, 270).

Modelele teoretice actuale care se preocupă de explicarea factorilor

ce contribuie la suicidul în populaţia comunitară, a persoanelor cu

diverse tulburări mintale, precum şi în rândul persoanelor private de

libertate sugerează că angajarea în comportamente suicidare este

rareori consecinţa unei singure cauze (de exemplu, un eveniment de

viaţă care produce un stres acut), depinzând, mai degrabă, de un

complex de factori de personalitate şi stări psihice acute grefate pe

anumite evenimente de viaţă (104, 120). Identificarea şi înţelegerea

contribuţiei pe care o au aceşti factori, precum şi a modului dinamic

în care interacţionează, determinând comportamentele suicidare în

rândul deţinuţilor reprezintă un obiectiv important al cercetării

aplicate în domeniul sănătăţii mintale a deţinuţilor şi poate contribui

la efortul de elaborare a politicilor şi măsurilor de prevenire a

fenomenelor sociale nedorite în mediul carceral.

O parte considerabilă dintre studiile care au vizat factorii ce

contribuie la predicţia comportamentelor suicidare în rândul

persoanelor private de libertate au luat în considerare o plajă

restrânsa de variabile (25, 83, 223). Prezentul studiu a urmărit

construirea şi testarea unui model predictiv al factorilor care

contribuie la riscul suicidar în rândul bărbaţilor privaţi de libertate

pentru diverse infracţiuni.

A fost luată în considerare o varietate de factori care au intervenit în

istoria personală de viaţă a deţinuţilor, care a inclus: caracteristicile

socio-demografice ale deţinuţilor, status-ul judiciar, background-ul

15

social al familiei de origine, climatul socio-afectiv şi educaţional din

familia de origine, experienţele negative trăite în copilărie şi la vârsta

adolescenţei (de exemplu, victimizarea prin expunerea la violenţă),

vulnerabilităţi individuale apărute în traseul socializării timpurii (de

exemplu, comportamentele violente sau profilul dizarmonic al

personalităţii), comportamentele cu risc pentru sănătatea fizică şi

mintală ş.a. O variabilă cheie de care s-a ţinut cont în construirea

modelelor de predicţie a fost reprezentată de prezenţa diagnosticului

de TPS (de exemplu, TPA sau TPB).

6.2. MATERIALE ŞI METODĂ

6.2.1. Participanţi şi procedură

Caracteristici generale ale deţinuţilor care au participat la studiu.

Datele analizate în acest capitol au la bază prelucrările realizate

asupra răspunsurilor pe care 338 de bărbaţi încarceraţi pentru diverse

infracţiuni în Penitenciarul Botoşani (N = 150), Penitenciarul cu

Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 25) şi Penitenciarul Vaslui (N

= 163) le-au dat la interviurile realizate individual în perioada

noiembrie 2014-februarie 2016, în contextul studiului mai larg

focalizat pe evidenţierea aspectelor psihosociale şi farmacologice

relevante pentru diagnosticarea şi tratamentul tulburărilor de

personalitate în rândul deţinuţilor.

CAPITOLUL 7. TRATAMENTUL PSIHOFARMACOLOGIC

AL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

7.2. OBIECTIVE ALE STUDIULUI

Obiectivele acestui studiu sunt de a urmări evoluția pacienților sub

tratamentul prescris de medicul psihiatru al unității de detenție și de a

stabili corelații între medicația administrată și efectul acesteia la

scorul SBQ (chestionarul de comportament suicidar) după un interval

cuprins între două și trei luni de zile. Urmărim deasemenea echilibrul

și dozajul medicației în astfel de influențe asupra scorului SBQ,

precum și impactarea pe cele cinci fațete ale chestionarului:

gandurile suicidare, ideația suicidară, comportamentul suicidar,

probabilitatea suicidului în viitor, precum și evaluarea globală.

Suicidul este o complicație foarte importantă pe care am studiat-o

atent de-a lungul acestui material, dar mai cu seamă, în capitolul 6.

16

Prevenția acestei complicații sumbre din tulburările de personalitate,

reprezintă un aspect deosebit de important pentru acest studiu, cât și

pentru toate cercetările în domeniu.

7.3. MATERIALE ŞI METODĂ

7.3.1. Participanţi şi procedură

Grupul de participanți din acest studiu este format din deținuții

încorporați în cele trei penitenciare participante Botoșani, Iași și

Vaslui. Structura grupului celor 458 bărbaţi cu probleme judiciare în

funcție de locația în care au fost încarcerați pentru diverse infracţiuni

a evidențiat ponderea mai crescută a deținuților din Penitenciarul

Vaslui (53,9%; N = 247) și Penitenciarul Botoşani (36,2%; N = 166),

în timp ce numai 9,8% dintre deținuți au provenit din Penitenciarul

cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 45).

CONCLUZII Concluziile acestei cercetări, cât și a multor studii efectuate de

cercetătorii străini, demonstrează incidența mare a tulburărilor de

personalitate în rândul deținuților și contribuie la o abordare

responsabilă având scopul de a preveni și trata adecvat aceste

tulburări. Cercetarea cuprinde o caracterizare amănunțită și foarte

atent selecționată, în vederea descoperirii aspectelor importante ce țin

de prevalență, etiologie, diagnosticare, caracteristici clinice, evoluție,

complicații, urmărirea predispoziției lor înspre viața de detenție cu

toate comorbiditățile survenite în penitenciar cât și tratamentul

tulburărilor severe de personalitate. Comorbiditățile, cât și

tratamentul farmacologic și/sau psihoterapeutic se evidențiază ca

fiind factori care modifică de-a lungul timpului configurația și

intensitatea caracteristicilor TP.

Pacienţii diagnosticaţi cu tulburări de personalitate întâmpină

dificultăţi în controlul impulsurilor şi al emoţiilor, adesea având

percepţii greşite despre ei înşişi şi despre ceilalţi. În general, prezintă

diverse niveluri ale deficitului de adaptare la status-rolurile familiale

şi profesionale şi de integrare în societate.

17

Familiile pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări de personalitate sunt

forţate să asiste la manifestările impulsiv-explozive şi agresive,

actele de automutilare, precum şi la stările depresive severe, care sunt

însoţite de comportamente parasuicidare sau suicidare (Beckwith,

2014). Trăsăturile de personalitate dezadaptative reprezintă un factor

de risc important pentru nivelul scăzut al integrării familiale şi al

adaptării pe piaţa muncii a persoanelor diagnosticate cu diverse

tulburări de personalitate, care adesea conduce la nedeţinerea unui

loc de muncă sau la pensionarea timpurie, ambele fenomene având

un impact social complex (Samuels, 2011).

1. Familia dezorganizată- situația familială până la vârsta de 18 ani

în rândul subiecților a fost problematică, în sensul în care 23,2%

dintre cei cu TPS, 28,3% dintre cei cu TPNS și aproape de trei ori

mai puțin reprezentați cu 8,2% dintre cei nonTP, au provenit din

familii dezorganizate. Dezorganizarea familială în rândul celor cu

TPS se relevă a fi într-un procent mai mare. O familie dezorganizată

predispune la carențe în educație și la un drum fără suporți familiali

care pot constitui pante abrupte înspre delincvență.

2. Statutul socioeconomic scăzut s-a evidențiat mai mult în familiile

deținuților cu TPS (23,2%) și TPNS (36,7%) față de 5,5% în

familiile deținuților nonTP. Este urmat de statutul socioeconomic

submediu reprezentat în proporții aproximativ egale în cele trei

loturi. Aproximativ 23% dintre deţinuţii cu tulburări de personalitate

severe au provenit din familii dezorganizate, în timp ce ponderea

subiecţilor din lotul nonTP a fost de numai 8,2%. Pe piața muncii, nu

au lucrat deloc 14,8% dintre mamele și 5% dintre tații deținuților cu

TPS și 14,4% dintre mamele și 5,2% dintre tații deținuților cu TPNS,

totuși statusul socio-economic a fost submediu la 68,3% dintre

deținuții cu TPS și 75% dintre cei cu TPNS. Astfel, un statut

socioeconimic pauper, poate conduce individul înspre un traseu

delincvențial.

3. Copilăria nefericită este confirmată de procentele extrase din

declarațiile deținuților, și anume, 29,4% dintre cei cu TPS, 45,4%

dintre cei TPNS și doar 6,2% dintre deținuții nonTP au avut o

copilărie nefericită. Se constată un procent chiar mai ridicat în rândul

18

celor TPNS față de TPS, dar se conturează clar o diferență

semnificativă dintre loturile TP și lotul nonTP. Așadar, o copilărie

nefericită predispune la componente patologice și frustrări atunci

când se ajunge la vârsta adultă.

4. Nivelul educațional a fost redus în toate loturile de deținuți, 41,5%

dintre deținuții cu TPS, 41,3% dintre cei cu TPNS și 46,1% dintre

deținuții nonTP aveau cel mult 5-8 clase sau școală complementară.

Efectul de interacțiune al variabilelor analizate, ne arată foarte clar

faptul că există diferențe semnificative între deținuții nonTP și cei TP

(severe și non severe), în sensul că deținuții fără TP au obținut o

medie semnificativ mai mare la analiza nivelului de studii

comparativ cu ceilalți (TPS și TPNS).

Se schițează o pantă clară în declinul educațional începând cu

deținuții nonTP, urmând cei TPNS și sfârșind cu cei TPS, în sensul

în care studiile au fost developate ca fiind din ce în ce mai slab

reprezentate cu cât s-a observat diagnosticul de TP și agravându-se

cu diagnosticul de TPS.

5. Istoricul problematic al traseului școlar a evidențiat faptul că

48,1% dintre deținuții cu TS, 42,3% dintre cei cu TPNS și 45,3%

dintre deținuții nonTP au avut probleme severe în decursul

școlarizării, cele mai importante probleme fiind absențele

nemotivate, scăderea notei la purtare și exmatricularea. Astfel, toate

abaterile școlare (notă scăzută la purtare, absențe nemotivate,

exmatriculare, repetenție, abandon), se evidențiază în procentaj

descendent pornind de la deținuții cu TPS, TPNS și sfârșind cu cei

nonTP.

Un nivel educațional redus predispune către delincvență, iar

informațiile statistice referitoare la istoricul problematic al traseului

școlar în toate cele trei loturi, semnifică faptul că abaterile școlare

evidențiate (notă scăzută la purtare, absențe nemotivate,

exmatriculare, repetenție, abandon), grefate pe un nivel educațional

redus, predispun către o delincvență patologică infracțională.

6. Consumul de alcool al deținutului relevă că 26,8% dintre deținuții

cu TPS, 20,9% dintre cei TPNS și 5% dintre subiecții din lotul

19

nonTP sunt frecvent consumatori de alcool atunci când au ocazia;

tulburările de personalitate predispunând către consumul de alcool.

Gravitatea acestei predispoziții, este reprezentată de complicațiile pe

care le declanșează consumul de alcool în comiterea infracțiunilor.

Așadar, consumul de alcool se regăsește printre factorii declanșatori

în comiterea infracțiunilor; un procent de 63,4% dintre deținuții cu

TPS, 54,2% dintre cei cu TPNS și 29,7% dintre cei nonTP au

consumat alcool atunci când au provocat infracțiunea. Consumul de

alcool în rândul celor diagnosticați cu TP, și mai ales în râmdul celor

TPS, reprezintă un factor de risc major în comiterea infracțiunilor.

7. Statusul de consumator de stupefiante este evidențiat prin

consumul semnificativ mai frecvent de droguri la cei cu TPS

(30,5%), față de TPNS (22,5%) și doar 14,5% în rândul deținuților

nonTP. Mai grav este faptul că procente obiectivabile dintre cele trei

loturi, cu precădere lotul TPS, a consumat aceste stupefiante în

momentul infracțiunii; TPS (8,5%), TPNS (7,5%) și nonTP (5,1%).

Consumul de stupefiante în rândul deținuților cu TP, grefat și de

consumul de alcool, predispune îngrijorător către producerea faptelor

penale.

8. Ordinea nașterilor- ne oferă informații importante, și anume, în

toate cele trei loturi studiate în cadrul penitenciarului (TPS, TPNS,

nonTP), subiectul a fost al treilea copil în ordinea nașterilor. Acest

lucru, din punct de vedere al perspectivei psihanalitice adleriene,

semnifică că ultimul copil și cel mai mic prezintă un pericol la vîrsta

adultă, existând riscul să nu realizeze nimic în viață. El poate

conserva sentimente de neajutorare și dependență încă din copilărie;

nefiind obișnuit să lupte și să ia viața în piept, va putea avea

dificultăți la vârsta adultă.

9. Nivelul riscului suicidar s-a asociat pozitiv atât cu frecvenţa

victimizării prin expunere la violenţă în copilărie şi adolescenţă, cât

şi cu frecvenţa comportamentelor violente pe care, aceștia le

manifestaseră.

Peste 51% dintre deţinuţii diagnosticaţi cu diferite tipuri de TPS au

raportat că aveau în antecedente tentative suicidare, în timp ce doar

20

7,8% dintre deţinuţii fără tulburări psihice se angajaseră în tentative

suicidare.

Aproximativ un sfert dintre deţinuţii recidivişti săvârşiseră cel puţin

o tentativă suicidară de-a lungul vieţii, faţă de numai 12,1% dintre

deţinuţii care se aflau la prima condamnare.

Aproximativ 59% dintre deţinuţii care prezentau antecedente de

automutilare, faţă de numai 10,2% dintre cei fără comportamente

autovătămătoare, au raportat că se angajaseră în cel puţin o tentativă

suicidară de-a lungul vieţii.

În eşantionul de deţinuţi pe care am realizat studiul, prezenţa/absenţa

antecedentelor suicidare de-a lungul vieţii a fost cel mai consistent

predictor pentru probabilitatea prospectivă de săvârşire a unei

tentative suicidare.

Substanțele administrate au avut un impact benefic, cu rezultate

favorabile asupra scorului la chestionarul din spectrul suicidar. Toate

cele patru clase de substanțe au impactat pozitiv rezultatele finale,

după cum urmează:

10. Efectul antidepresivelor asupra ideației suicidare s-a evidențiat

prin eficacitate în cele patru grupe ale chestionarului SBQ chiar dacă

numărul subiecților care au primit această medicație nu a fost unul

generos.

Ruminațiile autolitice au înregistrat estompări ale scorurilor SBQ iar

ideațiile suicidare nu au evidențiat modificări semnificative, dar nu

este de neglijat rolul antidepresivelor în diminuarea lor. Comunicarea

intenției suicidare a înregistrat deasemenea ameliorări iar

probabilitatea comiterii de suicid în viitor, s-a evidențiat printr-o

modificare semnificativă.

Evaluarea globală post tratament cu antidepresive, a evidențiat un

scor mediu semnificativ mai redus, ceea ce sugerează o eficiență în

tratarea acestor pacienți cu antidepresive.

11. Efectul timpostabilizatoarelor asupra ideației suicidare a

înregistrat eficacitate în cele patru grupe ale chestionarului SBQ,

impactul asupra spectrului suicidar fiind unul pozitiv. Ruminațiile

autolitice au înregistrat ameliorări semnificative, la fel ca și ideațiile

suicidare. Comunicarea intenției suicidare deasemenea s-a evidențiat

21

prin ameliorări notabile. Ca și probabilitate de suicid în viitor, s-au

înregistrat scăderi, cee ce se traduce printr-un impact îmbucurător iar

evaluarea globală post tratament, a înregistrat rezultate favorabile.

12. Efectul antipsihoticelor asupra ideației suicidare înregistrat o

eficacitate în tratamentul tulburărilor de personalitate, așadar,

ruminațiile autolitice s–au înregistrat cu ameliorări semnificative iar

ideația suicidară a înregistrat un impact asupra ultimei perioade

evaluate cu scăderea în procentaj a celor cu ideații suicidare.

Comunicarea intenției suicidare, împreună cu probabilitatea suicidară

în viitor, au prezentat deasemenea modificări pozitive semnificative.

Evaluarea globală post tratament cu antipsihotice a confirmat

eficiența antipishoticelor în tratarea și prevenția suicidului.

ASPECTE DE ORIGINALITATE ȘI PERSPECTIVE PE CARE

LE DESCHIDE TEZA

Teza abordează una dintre temele de actualitate cercetate în literatura

internațională de specialitate, dedicată tulburărilor severe de

personalitate, ce reprezintă un subiect de interes pentru psihiatria

clinică, psihiatria forensică, psihologie cât și pentru alte domenii de

interes.

Subiectul abordat are o importanță majoră pentru țara noastră,

datorită puținelor studii pe această temă efectuate și publicate până în

prezent. Cercetările s-au bazat în special pe celelalte tulburări

psihiatrice, și mai puțin pe tulburările de personalitate, în special cele

din spectrul sever.

Cercetarea noastră reprezintă primul studiu complex pe această temă,

axat pe cercetarea acestor tulburări în penitenciare, astfel dovedindu-

și o mare utilitate prin demonstrarea incidenței marcante a

tulburărilor de personalitate în rândul bărbaților încarcerați,

sumarizând rezultatele unui minuțios studiu realizat în România pe

un eşantion de 888 de subiecți, dintre care 458 de bărbaţi încarceraţi

în trei penitenciare pentru diverse infracţiuni penale, 202 prezentând

în istoricul medical sau curent un diagnostic de tulburare de

personalitate iar restul subiecți din lotul martor (comunitar).

22

Considerăm că este strict necesar să se cunoască riscurile la care este

supus un copil încă din copilărie și adolescență prin modul toxic de

creștere și educație în familiile disfuncționale, cât și tot cursul vieții

unui astfel de individ expus riscurilor traseului vieții, atât pentru el,

pentru familie, cât și pentru societate. În plus, o parte anexă foarte

importantă este reprezentată de utilitatea, depistarea și inițierea

precoce a tratamentului la indivizii predispuși sau diagnosticați cu

tulburări de personalitate.

Prin tot ceea ce am investigat și efectuat în această cercetare, dorim

să atragem atenția asupra factorilor de risc care sunt mereu neglijați

și care, adesea, conturează aceste dizarmonii încă de la vârstele

copilăriei și le transformă de-a lungul anilor în adevărate riscuri și

complicații pentru familie și societate.

În acest studiu, am investigat, descoperit și expus în amănunt, fiecare

latură socio-familială responsabilă de devierea traseului individului

înspre delincvența patologică și mai apoi înspre complicațiile

tulburărilor severe de personalitate. Riscul deținuților de a se

sinucide în incinta penitenciarelor a evidențiat aspecte importante

care trebuie și pot deasemenea dezvolta la măsuri de prevenție a

suicidului. Tratamentul investigat și expus prin beneficii, poate

contribui la o mai bună cunoaștere a acestor indivizi bolnavi și

încarcerați.

Teza deschide perspective pentru noi cercetări mult mai largi în

penitenciare, existând o imperioasă nevoie de implementarea unor

programe de prevenție, investigare și tratare a acestor tulburări, astfel

existând șansa să scadă riscul complicațiilor.

Ideea de noi perspective vor trebui concepute în contextul

standardelor actuale educaționale și terapeutice, cu scopul de a

reduce pe cât posibil, rata fatorilor de risc pentru dizarmonie,

infracționalitate, cât și creșterea măsurilor de prevenție psiho-

terapeutică în cazul deținuților predispuși suicidului.

23

Bibliografie selectivă

1. Andersen, H. S. (2004). Mental health in prison populations. A

review with special emphasis on a study of Danish prisoners on

remand. Acta Psychiatrica Scandinavica, 110 (Suppl.), 5-59.

2. Blaauw, E., Arensman, E., Kraaij, V., et al. (2002). Traumatic

life events and suicide risk among jail inmates: The influence

of types of events, time period and significant others. Journal

of Traumatic Stress, 15 (1), 9-16.

3. Blaauw, E., Kerkhof, J. F. M., & Hayes, L. M. (2005).

Demographic, criminal and psychiatric factors related to

inmate suicide. Suicide and Life-Threatening Behavior, 35 (1),

63-75.

4. Black, D. W., Gunter, T., Loveless, P., et al. (2010). Antisocial

personality disorder in incarcerated offenders: Psychiatric

comorbidity and quality of life. Annals of Clinical Psychiatry,

22 (2), 113-120.

5. Black, D. W., James, M., Evan, R., & Rogers, P. (2007). The

association between a self-reported history of mental health

problems and a history of parasuicide in a sample of UK male

prisoners. International Journal of Nursing Studies, 44 (3),

427-434.

6. Brodsky, B. S., Malone, K. M., Ellis, S. P., et al. (1997).

Characteristics of borderline personality disorder associated

with suicidal behavior. American Journal of Psychiatry, 154

(12), 1715-1719.

7. Daniel, A. E. (2006). Preventing suicide in prison: A

collaborative responsibility of administrative, custodial, and

clinical staff. Journal of the American Academy of Psychiatry

and the Law, 34 (2), 165-175.

8. Depue, R. A., & Lenzenweger, M. F. (2001). A

neurobiological dimensional model. In W. J. Livesly (Ed.),

Handbook of Personality Disorders: Theory, Research, and

Treatment (pp. 136-176). New York: Guilford Press.

24

9. Fazel, S., Cartwright, J., Norman-Nott, A., & Hawton, K.

(2008). Suicide in prisoners: A systematic review of risk

factors. Journal of Clinical Psychiatry, 69 (11), 1721-1731.

10. Fazel, S., Grann, M., Kling, B., & Hawton, K. (2010). Prison

suicide in 12 countries: An ecological study of 861 suicides

during 2003-2007. Social Psychiatry and Psychiatric

Epidemiology, 46 (3), 191-195.

11. Fruehwald, S., Matschnig, T., Koening, F., Bauer, P., &

Frottier, P. (2004). Suicide in custody: Case-control study.

British Journal of Psychiatry, 185 (2), 494-498.

12. Gerson, J., & Stanley, B. (2002). Suicidal and self-injurious

behavior in personality disorder: Controversies and treatment

directions. Current Psychiatry Reports, 4(1), 30–38.

13. Hawton, K., & van Heeringen, K. (2009). Suicide. Lancet, 373

(9672), 1372-1381.

14. Jang, K. L., & Vernon, P. A. (2001). Genetics. In W. J. Livesly

(Ed.), Handbook of Personality Disorders: Theory, Research,

and Treatment (pp. 177-196). New York: Guilford Press.

15. Jenkins, R., Bhugra, D., Meltzer, H., et al. (2005). Psychiatric

and social aspects of suicidal behaviour in prisons.

Psychological Medicine, 35 (2), 257-269.

16. Kernberg, O. F. (1987). Diagnosis and clinical management of

suicidal potential in borderline patients. In J. S. Grotstein, M.

F. Solomon, J. A. Lang (Eds.), The Borderline Patient:

Emerging Concepts in Diagnosis, Psychodynamics, and

Treatment (Vol. 2, pp. 69-80). New Jersey: The Analytic Press.

17. Kullgren, G., Tengstrom, A., Grann, M. (1998). Suicide among

personality-disordered offenders: A follow-up study of 1943

male criminal offenders. Social Psychiatry and Psychiatric

Epidemiology, 33 (Suppl. 1), 102-106.

18. Liebling, A. (2006). The role of the prison environment in

prison suicide and prisoner distress. In G. E. Dear (Ed.),

Preventing Suicide and Other Self-Harm in Prison (pp. 16–28).

Basingstoke: Palgrave-Macmillan.

25

19. Magnavita, J. J. (2004). Classification, prevalence, and

etiology of personality disorders: Related issues and

controversy. In J. J. Magnavita (Ed.), Handbook or Personality

Disorders. Theory and Practice (pp. 3-23). New Jersey: John

Wiley & Sons, Inc.

20. Mann, J. J., Waternaux, C., Haas, G. L., & Malone, K. M.

(1999). Toward a clinical model of suicidal behavior in

psychiatric patients. American Journal of Psychiatry, 156 (2),

181-189.

21. Marzano, L., Hawton, L., Rivlin, A., & Fazel, S. (2011).

Psychosocial influences on prisoner suicide: A case-control

study of near-lethal self-harm in women prisoners. Social

Science & Medicine, 72 (6), 874-883.

22. Mihai, C. et. al. (2015). Predictors of suicide risk in

incarcerated male offenders: The role of personality disorders.

The medical-surgical journal, Vol. 119, nr. 4

23. Millon, T. (2004). Personality Disorders in Modern Life.

Second Edition. New Jersey: John Wiley and Sons, Inc.

24. Mumola, C. (2005). Suicide and Homicide in State Prisons and

Local Jails. Special Report. Washington, DC: U.S. Department

of Justice, Office of Justice Programs, Bureau of Justice

Statistics. Document disponibil pe www.bjs.gov.

25. Paris, J. (1998). A biopsychosocial model of psychopathy. In

T. Millon, E. Simonsen, M. Birket-Smith, & R. D. Davis

(Eds.), Psychopathy. Antisocial, Criminal, and Violent

Behavior (pp. 277-287). New York: The Guilford Press.

26. Paris, J. (2001). Psychosocial adversity. In W. J. Livesly (Ed.),

Handbook of Personality Disorders: Theory, Research, and

Treatment (pp. 231-241). New York: Guilford Press.

27. Paris, J. (2002a). Implications of long-term outcome research

for the management of borderline personality disorder.

Harvard Review of Psychiatry, 10 (6), 315-323.

28. Paris, J. (2004). Is hospitalization useful for suicidal patients

with borderline personality disorder? Journal of Personality

Disorder, 18 (3), 240-247.

26

29. Roma, P., Pompili, M., Lester, D., et al. (2010). Incremental

conditions of isolation as a predictor of suicide in prisoners.

Forensic Science International, 233 (1-3), E1-E2. Articol

disponibil pe www.ncbi.nlm.nih.gov.

30. Snow, L., Paton, J., Oram, C., & Teers, R. (2002). Self-

inflicted deaths during 2001: An analysis of trends. The British

Journal of Forensic Practice, 4 (4), 3-17.

31. Soloff, P. H., Lynch, K. G., & Kelly, T. M. (2002). Childhood

abuse as a risk factor for suicidal behavior in borderline

personality disorder. Journal of Personality Disorders, 16 (3),

201-214.

32. Soloff, P. H., Lynch, K. G., Kelly, T. M., et al. (2000).

Characteristics of suicide attempts of patients with major

depressive episode and borderline personality disorder: A

comparative study. American Journal of Psychiatry, 157(4),

601-608.

33. Tripodi, S. J., & Bender, K. (2007). Inmate suicide:

Prevalence, assessment, and protocols. Brief Treatment and

Crisis Intervention, 7 (1), 40-54.

34. Trull, T. J., Stepp, S. D., & Solhan, M. (2006). Borderline

personality disorders. In M. Hersen & J. C. Thomas (Editors-

in-Chief), Comprehensive Handbook of Personality and

Psychopathology (Vol 2: Adult Psychopathology, pp. 299-

315). New Jersey: John Wiley & Sons, Inc.

35. Way, B. B., Miraglia, R., Sawyer, D. A., et al. (2005). Factors

related to suicide in New York State prisons. International

Journal of Law and Psychiatry, 28 (3), 207-221.

36. Yen, S., Shea, M. T., Pagano, M., et al. (2003). Axis I and axis II

disorders as predictors of prospective suicide attempts: Findings

from the Collaborative Longitudinal Personality Disorders Study.

Journal of Abnormal Psychology, 112(3), 375-381.

37. Yen, S., Shea, M. T., Sanislow, C. A., et al. (2004). Borderline

personality disorder criteria associated with prospectively

observed suicidal behavior. American Journal of Psychiatry,

161(7), 1296-1298.