ABONAMENTUL Pentru un an . . . . . . . . . . . k î 2 0

Profesorii, profesoarele şi studenţii universitari plătesc pe j'umetate.

Cine primesce două numere consecu­tive, se consideră ca abonat.

COPRINSUL:

D-nu Nicolae Ţinev „ N. D. Georgian ., George I. Laliovari

. ., . А. C. Cv.za „ Schiller

Mira

1) Cortegiul (Poezie). 2) Din Mănăstire (Scrisore) 3) Oltul (Studiu) / . . . 4) Când Marea (Poezie) 5) Pegas înhămat (Legendă 6) Ceaiul la Annamiţî (Studiu)

, 7) Steaua nostra s'au ivit (Poezie). . . . . . . ,, 1. Cătina

8) Istoricul Cafelii fStuduO. ... C. Stabil 9) Baladă . . . . . . . .. Henri Murger

10) Societatea Viitore (Confe­rinţă). . . . . .

11) Răfuelî . . . . . . . Ion Cătina Censor

REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA

— Strada Vînătorului 2 0 prin strada Sf. Apostoli BUCURESCI

1891

A N U L XI (Seria) II No. 8 S E P T E M B R I E 1891

„GENERAŢIA NOUA LITERARĂ-SCIINŢIFICĂ

DIRECŢIUNEA UNUI COMITET

CORTEGIUL

Merp-e 'ncei, în lunp-ul siracei Al cortegiului şir; Popii tiu fruntea paradei îndrumaţi spre cimitir.

Oamenii salut cortegiul /Şi întreabă far' de rost! Cine e? vedend prileglui Ca sa afle: cine a fost!

Un beirân ş'opreşze 'n cale S'aruncându'l тэг iviri lunpi, Zice mortului cu laie: „încet mergi, deparie-aiunglil.

Nieolae Ţifteu.

DIN MĂNĂSTIRE i, (SCRISOARE) I . . . .

., <Tbaeă-me soră, eu, care în lumea în care am trăit pana maî acum câtă-va vreme, n'am fost sora nimănui; iacă-шб înconjurată dc maici. eu, care nu 'mî-am cunoscut maica.

Acum sunt fericită.... Când am pornit în spre acest sfanţ locasî, 'ţî aducî aminte că aî

vrut să'mî dai câte-va cărţî lumeşti. Ce bine — am făcut că n'am voit să le iau! Ar fi reînas trântite în vre-un colţ dc dulap, unde le-ar fi ros şoreciî.

Aci avem destul de citit; şi în Vieţele Sfinţilor, în l'atimele lui Christos, în Sf. Scriptură ş. a., găsesc maî mult adever, maî multă filosofie, maî puţină frică de moarte, maî multă înălţare do suflet de cât în cărţile voastre.

Tot când ne-am despărţit, 'mî-aî spus: ..Omul nu a fost ursit pentru a trăi singur, pentru a duce viaţa

mănăstirească, care e păgubitoare corpului, inimii, sufletului." Aş i . , tot ee'mî-aî spus nu mi se va întâmpla niciodată . Cu aju­

torul .prea înaltului Dumnedeu, voiu birui toate. Să me vedî cum sunt îmbrăcată! S'a dus corsetul... 'ţî am făcut pe plac. 'mî tot spuneai mcrcîi

că'ml face reu. Acum eşti mulţumit ?... Pălăria, — ştii aceea cu fiori de liliac, care 'ţî o puneai tu câte

odată în cap. ca să me faci să rid, — am azvârlit"») in foc. A făcut o flacără!... Era sa se aprindă coşul. Atunci m'a dojenit pentru întâia dată i laica Ana. unde fac as­

cultarea.

D I N MĂNĂSTIRE 210

Ciorapii cei subţiri cu găurele, 'î am aruncat în eleşteu, după ce 'i'-am înfăşurat pe o piatră. Or fi putredit!...

Cerceii cu diamante, — care mi-'i-aî dăruit tu la dina mea, — 'i-am agăţat la perdeliie de la icoana născătoarei de Dumnedeu Măria pururea fecioară.

Rochea şi cele-l'alte, le-am dat de pomană, unei femei dintr 'un sat vecin cu mănăstirea.

Şi cu glasul cu care cântam:

,, Fe^", răndunelele se duc'

cânt acuma după Octoicel. Iacă-mS dar desfăcută de tot şi de toate. 'Mî-am oprit numai o oglinjioară, fîind-că în toată mănăstirea nu

se găsesc de cât vre-o patru: doue la Arhondărie, şi doue la maica Stariţa.

A... era să ui t .— Rogu-te, ce însemnează următoarele cuvinte din scrisoarea ta :?

Cum aş vrea să'ţî maî sărut buzele aprinse, carî rospâiideau îu trupul meu vâlvorî de tiacăiî !

'Ţî-aduci aminte de întâia noapte oare am petreeut'o împreună ? Vaî, ce ruşinoasă şi ce fricoasa erai!... Nu voiai cu nici un chip să te desbraci. Par'eă hainele erau gardianul care 'ţî păzea fecioria. Imî (liceal cu glasul teu

atât <le dulce: „te iubesc mult, peste măsură, dar nu'mî cere şi alt-c.eva. Iii ziua în care îmi vei răpi ceia ce nn voiu să'ţî dau, nu te voiu maî iubi, nn voiu maî putea să te iubesc.

Totu-şî întru târziu de tot, te-aî hotărât să daî drum gardianului. Şi când ţî-aî lăsat capul tău prelung, cu ochii marî şi negrii ca şi coloarea

râset care o porţi acum, să se afunde îu perna moale, nu ştiu ce mişcare aî tăcut, şi tot părul teu bălan şi liuvr cât toa^e zilele, ţi s'a revărsat pe chipu'ţî şi aî început să suspini, să tremuri, să plângi...

Nu me lăsaî să suliu în lumânare, dar trebuia ca întunerecul să ne acopere luminile ochilor noştri.

A! nici odată n'ain să mo ert că nu am învoţat pictura. Dacă te-aşî H zugrăvit pe pânză aşa cum stăteai atuacî, pânza aceia ar ti fost

fără de moarte, şi pururea nepreţuită îndestul. Tabloul acela îl ţin închis azî numai în mintea mea, numai fcu îl vez. ' Şi de îndată ce mi s'ar rupe firul vieţeî, pieri-va si dînsul. Păcat! O privelişte atât de măreaţă, zăvorită numaî într'o cutie de os..., iar tu, tu iu­

bita mea, surghiunită de voe între zidurile mohorîte ale unei mănăstiri. Am în. ceput, să crez că eşti bolnavă...

Şi mie îmi pare că tu eşti cel bolnav. Să 'ml mai spui asemenea lucruri, când ştiî unde me găsesc astă-zl, e o vină care nn se iartă. Eugenia, a murit, azi nu maî cunoşti de cât pe sora Doninica. Şi, dacă ţiî să mal vorbeşti de reposata, Dumnezeu să'I ertc păcatele eî, nu cuvînta ca maî sus.

211 G E N E R A Ţ I A NOUA

Auzi! vîlvorl, Uitai, zidurile mohorîte a7e unei mănăstiri!... Doamue îndurate pentru dînsul!

l'e la doue după niezul nopţii, când stelele p a r c a sclipesc mai leneş, şi albastrul cerului se vede numai pe aproape de luna, când pe largul câmpiei stăpân e întunerecul, când candelele de pe la morminte par'că stau de vorbă eu morţii, când vre-un stejar bătrân îşî mişca încet frunzele—ca şi când ar povesti paserilor ce dorm într" rasul câte vijelii au trecut peste o],—atunci včzđulml se sparge de sunetul elopoteloi' care ne chiamă la privighcre.

De departe, se aude ca un vuet jalnic, care te străbate până la oase şi fiori de credinţă îţi furnică corpul.

Iacă fiorii cari ar trebui să te străbată şi pe tine. Din chilii es umbre, umbre negre care se îndrcptez spre biserică. Biserica lungă şi mare se resfaţă în besnă. Re lespezile ude de umezeală d'abia se aude pasul uşor al mai-

celor, şi fâşiitul raselor. Intr 'o strana, o candelă mică în formă de glob, răspândeşte o li­

cărire tremurătoare, pe cartea învechita de vreme în care sunt scrise Vicţele sfinţilor.

Călugăriţa de rînd împrejurul căreia suntem adunate, citeşte cu glas încet din vieţe.

Prin mijlocul biserieel, citania se aude ca un mormăit, în spre fund nu se aude nimic.

Şi tocmai lângă uşă o călugăriţă tenără, cu mâinile puse cruce pe piept, galbenă ca şi o moartă stă dreaptă ca un stâlp, cu privirea ţinteşte în catapeteasmă, şi întreaga lume, totul a perit din mintea eî.

E în extaz. Sus, îşi vede idealul. Iacă pictore ce ar trebui să zugrăveşti, iacă poete unde să cauţi

idealul.

Se luminează de ziua. Privighetoarea printre frunze îşî drege glasul. К oua doarme pe verdeaţă, lacul tresaltă la ivirea dimineţef. Acuma, voi din lumea voastră părăsiţi locurile undo vč asverlâ

patimile, ea să vă aruncaţi în patul unde somnul nu vi se va lipi de ochii voştri roşii, pe noi somnul liniştit şi dulce ne părăseşte, şi privirea noastră limpede întâlneşte firea veselă ca o mireasă.

Voi, deschideţi uşa murdară a cârciumii, or a unei femei perdute, pe care o înjuraţi în urmă, noi deschidem uşa bisericii, ca să ne rugăm pentru. păcatele voastre.

Ascultă o povaţă; vieaţa liniştită e la călugărie, câlugâreşte-te...

D I N MĂNĂSTIRE 212

Răsare soarele; ce lumina frumoasă... Ce putere Dumnezeească, ce minune.

Auzi?.. . începe să cânte cucu...

Dumnezeu cu tine Sora Domnica".

Doue luni de la data acestei scrisori am întâlnit pe sora Domnica la şosea, şezend leneşă pe pernele mo! ale unei trăsuri de casă, şi avend lângă dânsa pe un bărbat... ;

Luxul eî m'a orbit. M'a privit lung, şî 'mî-a zâmbit drăceşte. Şi, mi se pare, că 'î-am vezut la urechi, cerceii pe cari '1 agăţase

la perdelile de la icoana născătoarei de Dumnezeii, Măria, puru­rea fecioară.

N. D. Georgian.

O L T U L ) .Moto : ...Marca

..t:u sare.i

..si o l tu l

. .tu rotul •~ia7t:>rc n v , y . :

Rhinul şi Oltul. — In adever, după cum voiu avea onoarea a ve arăta, asemănarea este isbitore între aceste doue nur i , toutes pro-portions gardees, bine inţeles; căci pe când mult cântatul fluviu german are un percurs de ap горе 1200 de kilometri. Oltul nostru, de la obîrşia luî până la Dunăre, are maî aproape jumătate această lungime, dar asemenarea lor este mare : ,.lJhinul'' a dat numele luî uneî frumoase părţi din Germania sudică: Rhei.npfalz sau vechiul Palatinat precum şi Oltul a dat numele seu Banatului Olteniei. In undele verzuî ale „Rhinuluî" se oglindesc neimmerate cetâţuî ruinate, din timpul Romanilor şi din cvul-mediii, castele feodale, catedrale măreţe, monastirî antice şi Episcopatele puternice ale Germanieî ca-tholice, precum Mainz, Spire, Colonia etc. Oltul udă asemenea mul­ţime de cetăţuî antice, de ruinî Romane, de monastirî medievale, de case. vechi boereştî şi cel mal vechili, cel mal însemnat Episcopat al României, Episcopia Rîmniculuî, a noului Severin este ]>e mar­ginea dreaptă a. spumosului torent.

Victor l lugo descriind „Kbinul u z ice: „11 a tous Ies aspect*; il „est tantot large, tantiit i'troitj il est glauque, transparent, rapide, rjoyenx de cette grande joie qui est propre a tout ce qni estpuissant; „il est torront h iSchafthouse, gouff're a Laufen, riviere i) Sockbigen, „fieuve h Мауенсе, lac a Sf.-Goar, marais ii Legcle...2 ) u Cât de bine se potriveşte descripţia luî Victor Hugo şi Oltului nostru. Torent

a) D. George Ion Laliovari a publicat (le curând conferinţa il-sale asupra „Ol­tului' ţinută la Soc. Geografică Uomâuă. şi din care cu plăcere extragem o parte idintrY'iisa.

-) V. Victor Hugo, Le Rhin, t. II, lcttre "-'o.

O L T U L 214

impetuos şi spumegând la Armăsarul, Clopot şi la Cozia, devine un rîti astâmpărat împărţit în numeroase braţe între Rimnic şi Slatina, şi de aci curge lin şi majestos în larga sa albie până la vărsarea luî în Dunăre, unde formează întinse lacuri. Verde-închis când reflec­tează în cristalinele sale unde bătrânele păduri de brad şi de fag de !a munte, coloarea luî devine albăstria între Rimnic şi Drăgăşanî şi când ajunge în luncile nesfârşite ale Romanaţuluî, valurile sale simt turbure şi gălbue.

O altă asemănare cu „Rhimil" o are Oltul în faptul că amîîiddue rîurile udă şi fecundă cele maî preţuite podgorii din ţările lor. Re­numitul vin de Rhin, a cărui reputaţie a trecut de mult peste ho­tarele patrieî, este cunoscut şi «preţuit după cum merită în tot Universul ; cine nu cunoaşte Ja noî şi chiar maî departe vestitul Drăgăşanî? Şi numai timpul şi o cultură maî raţională lipseşte, ca el să se populariseze şi în alte ţărî. Deja mulţumită stăruinţelor maî multor viticultori inteligenţi, Drăgăşanul nostru a obţinut cetăţenia sa în Germania, şi vă aduceţi aminte, cât de căutat şi apreţuit a fost vinul de Drăgăşanî la ultima expoziţie din Paris.

Dar pe lângă aceste isvoare de veselie pentru tineri şi de îopu-ternicire pentru neputincioşi, pe lângă acest lapte al bătrânilor, ce lait des vieillards, cum dic Francezii, Oltul întocmai ca şi „Rhinul" maî are şi alte isvoare binefăcătoare, cărora în timpul din urmă li s'a dat o îngrijire de mult aşteptată. Cine din D-voastră n 'a audit şi poate nu s'a folosit de apele miraculoase de la Căciulata, aproape unice în Europa, de isvoarele sulfuroase şi feruginoase de la Căli-maneşti şi Olăneşti, de termele de la Bivolari, în apropiere imediată a Oltului, aceste singure isvoare termale din ţară, cunoscute şi în­trebuinţate de Romani şi redescoporite acum în urmă, după trecere de peste 17 veacuri! In fine recentele descoperiri făcute la Govora, unde puternice vine de apă alcaline şi iodate redau sănătatea la miî de suferinzi.

Rhinul, care isvoreşte în Elveţia, care forma odinioară fruntaria între Francia şi Germania, şi care se varsă în mare la Leyden în Holanda, a fost cântat de toţi poeţii mari aî acestor ţărî, a fost cântat maî ales de poeţii populari; legendele şi baladele inspirate dc falnienl fluviu, sunt nenumărate.

Poeţii Francezi. — Poeţii Germani. — Poeţii Români — Victor I lugo, Lamartine, Alfred de Musset şi alţi poeţi frâncesî l'au cântat în versuri nemuritore ; dar nu maî puţin a fost el cântat de barzii Germanii, de Uhland, Biirger, Gothe, Schiller, I icine şi câţî alţii. Tot ast-fel şi (Htul nostru a inspirat pe cei maî mari poeţi aî neamului lioiuânesc, pe un Yăcărescu. Bolinţinea nu, Alexandri, Boleae, Alexan-drescu şi mulţi al ţ i i ; dar maî ales a inspirat pe acel poeţi fără nume, care formează geniul unei naţ iuni; poesia populară a păstrat amintirea

215

faptelor eroice, amestecând faptele istorice cu cele legendare; cântând eroii şi haiducii, cântând dorul şi amorul!

Bărbaţ i i luşt r i . — „Oltenia" a fost cuibul privilegliiat al eroilor neamului nostru; este cunoscut că ccî mat însemnaţi bărbaţi, care, au ilustrat istoria noastră erau Olteni. — Oltean a fost Micimi Vi­teazul el şi toţi tovarăşii lui de lupte, Radu Calomfirescu. fraţii Buzeştî, Popa Fareaş etc. < )lteni aii fost, Mateiii Basarab, Tudor Vladimirescu, Lupu Mehedinţeanu etc. ()itean era Jianul şi mai toţi haiducii, pe care îî cântă baladele populare. Oltean a, fost şi legen­darul Banul Mărăcine. In timpurile maî recente Oltenia a dat douî „Domni" terii Româneşti, pe JBibeseu şi pe Barbu Ştirbey. Generalul Magherul, generalul Tell încă erau născuţi în Oltenia. Mare parte din familiile noastre vechi şi istorice, din care unele dispărute astădî, îşi trag origina din Oltenia. Am aci o listă do aceste familii, enumerate în raporturile oficiale la ocuparea Oltenii de către Austriac!, aşa dar înainte de epoca Fanarioţilor, şi caca ce nume găsim:

Familii Olteneşti. — A măreşti — Argintoieniî — Bălăceşti — Bengeşti — Berendei — Bibieştî — Bîrseştî — BojorinI — Brăiloi — Brătăşenî — Buzeşti — Oăzăneşt! — Cernăienî — Columbeni — Dobriceni — Falcoieniî — Fărcăşeni — Filişeni — Glogoveni — Greceni — Ipceni — Livezeni — Măldăreşti — Mileşti — < )bedeni — Olăneşti — Oteteleşeni — Păieni — P â r î i e n i — P â r s c o v e n i — Ple-şoieni — Plopşoreni — Poienari — Prisăeeni — Romaneşti — Ro-şiani — Rudeni — Seul eşti — Slăviteşti — Socoteni — Şomăneşti — Ştirbey — Strîmbeni — Tetoieni — Vlădeşti — Vlădoieni — Ur-dărenil — Zătreni etc. — Cum vedem, numai nume curat româneşti.

Cântece Oltenescî. — De aceia şi poezia populară îî cântă pe toţi; ast-fel pe Miliaî-Viteazul, marele nostru Oltean;

,.Auzita."ţî (lo-iin Oltean, ,,De-im Oltean, de-un Crniovean, „Ce nul pasă de Sultan?

„Au/ita'ţt de-un JlihaT „Ce sare pe şapte caî „De strigă S t K i n l i u l u l vaî ?

„Spue rîul cel Oltean „Spue valul Dunărean, „Şi cedrul Călugăreau

l) Vezi îlunmizaki, Vel. VI, pag. ;î-_>0.

O L T U L 216

,,Câte lupte au privit, „Câte oşti au mistuit „Câte oase au înălbit (')

ast-fel pe Tudor Vladimirescu:

„Tudor, Tudor, Tudorel, „Dragii mamiî voinicel! ,,De când mani? ţi'aî lăsat T Şi Olteni ţi'ai adunat (2)

ast-fel pe Jianu şi alţi haiduci :

„K'aţT auzit de un Jian, „De-un Jian, de-un Oltean, „De im hoţ de căpitan „Care umblă prin păduri „Cu doî-spre-zece pnnduiî

„Iar Jianul înţelegând „Cele ce'î treceau prin gând „Se 'ndura spre Olt i'ugând, „Când la Olt, Oliu 'î umflat „Că la munte la ploat.

„De cât să mo rog de prost, „Ca să dea podul în rost „Maî bine cu mm-gu în not, „Că şi el e puiîi de Olt (3)

sau iWehedinţeanid '

„Frunză verde magheran, „Voinicel Mehedinţean, „Sunt născ*ut pe frunză de fag, „Ca să fiu la lume drag. „Şi's scăldat de mic în Olt „Să mo fac viteaz de tot («}

1) V. Alexandri, Poesiî populare, Bucurescî, 1867, pag. 214. 2 ) V. Alexandri, Poesiî populare, Bucurescî, 18G7, pag. 210. *) Vas. Alexandri, Poesiî populare, Bucureşti, 1807, pag. 159, 4) Vas. Alexandri, Poesiî populare, Bucureşti, 1807, pag. 293.

217 sau Haiducul:

„Banul tîner Mărăcine. .Căruî Oltul se închină „De pe maluî a plecat, „Pun fugar nencălicat.

Banul Mărăcine ajunge la Paris şi sc prezintă ia Filip de V»u>i>:

— „Eu sunt Banul Mărăcine. „Cărui Oltul se închină —

Regele Frânţii îl îmbraţişază şi îi z ice:

— „Ţine spada mea în dar „Brav manpu.se de Ponsai d: (-)

Cesar Boleac îneîi a cântat viteaza Oltenie în versuri de un far­mec nespus:

„Asta e ţara cea rnditore, „Ast.a'î câmpia cea zîmbitore, „Ce "ntâiu pe dânsa holde-aurese !

') Gr. Dem. Teodoreseu, culegere de poesiî populare Române, Bucureşti 181a, pag. "293.

-) Vas. Alexandri, „Banul Mărăcine".

„Măi podare, trage podul. .,Să mi trec prin apă Oltul. „Că nii'e murgul слш nebun, „Tleco Oltul ca ] e drum. „Foie verde trei granate, „Trecui Oltul jumătate, „Ciocoi 111« întreabă de carto „Eu le-arăt tlinta în spate „Să citească de se poate i r)

Po legendarul Banul Mărăcine, Га cântat п е р е т о п и nostru poet Alexandri îu duioase versuri :

„Sus la. munte ninge ploue, „La Craiova pică rouă. „Din aî nopţii ochi cereşti, „Şi din ochii omeneşti.

O L T U L 218

„Asta'î ţinutul de vechi costume,, „Ce Oltul, Jiul. rotind în spume, „Ca. sentinele îl ocolesc! (2J •

Oltul cu furiosele luî valuri este de multe orî un obstacol neînvins pentru întâlnire inimelor îndrăgostite; ca un al dofle Hellespont, el a făcut numite victime, a înghiţit mulţi Leandri i ; de aceea Џ bles-teamă cu foc flăcăii si fetele:

I . i ! ,

T Oltule, Olteţule ! . 1 • „Secaţi-ar pîraele, „Să crească dudaele, „Să trec cu piciorele, „Oltule, rîu blestemat , : „Ce viî aşa turburat, „Şi te repezi ca vin Zmtu • ' „Be'mi opreşti pe Nitul meu! „Schimbaţi, schimbă!! apele, „Slăbeşteţî vârtejele, „Să'ţî ved petricelejie ; • „Când trec fetişorele, „Să le speli piciorele (') '

sau:

„Oltule! pe malul tău „Crescă-ад iarba şi duduii „Ca să pască murgul meu. „Oltule, câine spurcat, „Ce viî mare turburat „4i cu sânge amestecat?

„Oltule! rîu blestemat! „N'avusî grije de păcat (2)

Ve cer scuze pentru acesta lungă digresiune, voiţi căuta a fi mai scurt în cele ce urmează; dar am ţinut să motivez predilecţiunea mea pentru „Olt", să nu se croză că numai un simţimânt egoist m'a făcut sâ'l aleg între marele nostre rîurl ca Prutul, Şiretul, Jiui , Ar­geşul şi altele 8 ) .

Coşar Boleac, poesi) naţionale, Paris, 1857. M Vas. Alexandri, Poesiî populare, Bucureşti, 1867. 2) Vas. Alexamiri. Poesiî populare, Bucnrescî, 18G7 p. 291. s ) Conferenţiarul este născut la Rî-\"ălci. pe Olt.

-219 G E N E R A Ţ I A NOUA

Oltul Ardelean. — Oltul sau Aluta isvoreşte în partea de mijloc a Comitatului Ciucu în Transilvania la o înălţime de 900 m - d'asupra nivelului mării şi curge prin mijlocul şesului Ciuculuî. Din jos de Tuşnad trece prin o vale îngustă pe şesul Treiseaunilor; de aci trece în (Ţara Bîrsli) pe şesul Făgăraşului. De aci ()ltul se coteşte spre Sud şi prin pasul Turnu-Roşu trece în România la o înălţime de ; !40 m -đ'asupra nivelului mării, după ее a parcurs în Transilvania o lun­gime de aproape 350 de chilometri. Spre a termina cu Oltul Arde­lean, voiţi maî adăoga că el primesce pe drepta : Homorodul si Ci-binul şi pe stânga: Valea-neagră i'Fekete— zUgv) şi Bîrsa. Oltul în Transilvania udă între altele Făgăraşul şi satul Acrigul, locul de naştere a lui George Lazăr ( r)

Numele Oltului. — In cea ce priveşte numele chiar al Oltului, nu putem de cât a consulta pe ilustrul nostru filolog, pe D. llasdeii, care în r I s to r i a critică a. Românilor"' a scris o întivgă disertaţie asupra chestii 2). De altminteri cu filologii nu este de glumi';; ei îţi demonstreză cu a-j-b de exemplu că nemţescul „Fuchsu vine do la elinescul 'xXoir.i (alopix) sau că oraşul ..Caracal' ' însemnează „Turnu-Negru" în opoziţie cu Turnu-Roşu. Nu vom intra deci în amă­nuntele studiului D-luî Ilasdeu, ar fl prea obositor şi pentru D-voastrâ şi pentru mine, me voift mărgini, dar a indica concluziile la care ajunge D-sa. Domnul Hasdeîi demonstra că Oltul avea în antichitate doue numiri : do la isvor până la câmpie se numea ,.Alutusf iar de la câmpie până la Dunăre, se numea, ,,Mari$." Numele de „Alutusui

s'a dat în urmă întregului rîti. Herodot îl numeşte «aâpi: ~ora;j.o,» sau numai «u.â;,ic» (Maris), iar Strabone «Мар-зо ,» Ptolometi îl nu­meşte «aXouti ,» şi în Tabla l 'eutingerianâ îl găsim însemnat ..Alidus.-'-

In privinţa însemnării cuvîntuluî „ OUu tot D. Hasdeîi ne arată că la Agatirzî şi la Schiţî, popoare care locuiau în susul Oltului, aurul se numea „Alt,u de unde alutus = aht ta = alt = olt, adică ,,гЫ de aur.'1 fieorge Io an Lahovari.

') V. Geo«raiiia pentru şeolele mediî do Dioni^ie Făg'ără şanul şi Silvestru Mol-dovanu, profesori jrimnasialî, Braşov. 18si>. Siebeubiirjreu vpu Charles lîoner, Leipţig, 1868. — Siebenbilrgen, von E. Albert Biebs. Wien, 1885.

'-') V. 15. P. Hasdeîi, „Istoria critică a Românilor," Voi. I pag-. 195, 249—255.

CÂND MAREA.... Când Marea 'n vecinie neastâmpăr In mii de valuri se prăvale, Ce liniştit priveşte luna Din strălucirea slavei sale.

Astfel mai sus de traiul nostru Cu frământarea lui fatală, In veci de patimi neatinsă Pluteşte lumea ideală.

Deasupra negurei de care Viaţa nostră e cuprinsă, Ea este singura lumină Ce-a mai rămas încă aprinsă.

Şi când din înălţimi senine A răsărit în a ta cale, Scânteilor ce ea revarsă Inchină-ţi gândurile tale.

Şi către dânsa te ridică Pe raza care ţi-o trimete, Plutind deasupra frământării Acestei lumi nenorocite.

Căci viaţa-i chaos de durere, Dar arta-i pururea senină Şi 'n calea nostră 'ntunecosă Ea este singura lumină:

Iaşî. A. C. Cuza.

P E G A S Î N H Ă M A T

L E G E N D Ă

Intr'un târg de cat un poet mort de foame scoase în vînzare pe Pegas împreună cu alte mărunţişuri.

('aiul necheza şi săria, în cat toată lumea se uita la densul plină de admiraţie.

— Ce. frumos animal! Numai pecat că perechea aia de aripi îi strică frumuseţea. Ce bine i-a.r şedea la o trăsură bogată! Dar ari­pile sunt degeaba.

Şi nimeni nu vrea să dea bănit pe un asemenea dobitoc. Yn aren­daş burtă verde se gândi că ar putea la nevoe să 'i tae aripele şi tot o să facă ceva cu el. şi că banii n'or să fie pierduţt.

Poetul încântat îl strânse de mână şi invioiala se făcu. Nea Ion plecă vesel cu târguiala sa. Ajungend acasă, inhamă calul ca să'! inceree, dar acesta cum a

simţit a luat'o la fugă şi a resturnat căruţa intr'un şanţ. — Nu, aşt, zise Nea-hm. Nu e pentru o cărucioară aşa de mica.

Mâine am să '1 pun la trăsură că am să duc nişte mosafirî. E ţea­păn şi fac economie: în loc să pun doi el pun pe el singur.

Intăiu merse cum merse, dar neastâmpăratul animal cu ochii către cer. neobicinuit să meargă mereu pe a cela ş drum şi neascultănd de­cât natura, se repezi prin bălţi, prin arături, fără să ţie seama, de nimic. Trăsura mergea d'a rostogolul până cănd s'a oprit la poalele unul munte.

Când vezu Nea-lon astea zise: — E*! Păi nu merge aşa ! trebuie să'l ţin nemâneat şi de nevoie

o să se înblânzească.

G E N E R A Ţ I A NOUA 222

După trei zile, sfrijit de nemăncare, semăna mai mult a umbră. — Acum, zise Nea-lon, am să-1 pun cu un bou da'I meî să tragă

la. plug. Bietul Pegas, vezendu-se cu aşa tovarăş, vru să sboare, dar boul

nu se mişca de cât cu pasul lui liniştit şi '1 şiuea bine. In sfârşit Pegas, obosit de opintolele ce făcea, căzu jos de oboseală.

— Aşa! strigă, supărat nea-lon, ocărănd şi trăgându'i beţe pe spinare. Xu eşti bun nici d'atâta lucru. Blestemat să fie ceasul când te-am cumpărat!

P e când dojenea pe cal ast-fel cu ciomagul, trece pe drum un tă-ner cu perul bălai lung, lăsat pe spate şi ţiind în mană o liră.

— Cum'? zise densul, ţe-ai închipuit că or să . meargă aceşti doi împreună? Ia dă-'mî mie puţin calul tău şi să vezi cum ştiu eu să-'l instrun.

Nea-lon, coprins de mirare, '1 scoase de la jug. Tînerul încalecă. Îndată ce Pegas simţi mâna. unui stăpân, eşi

muşcă frîul şi, întinzendu-'şî aripele se ridică spre cer, în spaţiile azurate unde ochii muritorilor nu pot să-'l urmeze.

Schiller.

CEAIUL L A ANNAMJŢI

Locotenentul de marină Л. («ouin a transmis societate! de geo­grafie din Paris studii foarte importante asupra acestui subiect, pc care îl reproducem după Journal (VHyyihw:

,.Când c ineva face o visitâ cul-va în A imam, imediat ceaiul арак; pe masa. In astă ţara fice dvhkw este la toate orele zilei. Tava dc lemn mai mult sau mai puţin încrustată, după mijloacele gasdeî, în eeşcT de porţelan fără coadă şi cu cercei de aur, de argint sau de alamă. Ceaiul care se bea a st tel în ceremonie este ceaiul de ('bina (che tău). El este importat in borcane mici de tinichea învăluite de o hârtie roşie, pe care sunt imprimate caractere chineze arătând speţa şi calitatea productului.

In Annam, se consumă în genere două speţe do ceaiîi chinez: ho-laitf/ şi line-tham. Pr in marcă aceea caro sc întrebuinţează maî mult. este privită ca o băutură încălzitoare ; Jiue-tham, din contra, este răcorită, infusiunca este maî deschisă: indigenii zic că conţine seminţe şi plante do o acţiune retrigerentă precum sămânţa de •lu'nvphur, ete.

Pentru Annamiţi, dc altmintrelea, mn.ladiele se împart în două mari categorii : acelea în care îţî este prea cald şi acelea în care îţi este prea frig. Proprietăţile pc carî lc atribucsc ceaiului, ei le dau de asemenea nmlţimelor de doctorii din medicina lor carî sunt toate destinate, unele a încălzi, altele, a răci pe bolnav.

Pe eticheta, borcanelor de ceaiîi, maî există caractere arătând ca­litatea substanţei; marca ятпит este cea maî bună.

Ceaiul chinez se, vinde cu li via (fân). Livîa coprinde şase bor­cane ; este mčsura darului curent pe care '1 face postulantul manda­rinului aducând cererea sa.

Modul cel maî apreciat de a prepara ceaiul chinez, consistă a avea la îndemână un ibric cu apă caldă. Ceainicul de pământ roşu este minuscul, abia de capacitatea unei ceseî; ceaiul ne udat îl

G E N E R A Ţ I A NOUA 224

umple aproape de tot, şi nu poţi să servesc! trei sau patru persoane de cât făcând succesiv maî multe infusiunî, de altmintrelea foarte repede.

Bine înţeles că ceaiul se ia fără zahăr ; ast-fel au ajuns să'l pre­fere chiar europenii cari au şedut câţî-va ani în Indo-China.

Când mandarinii es din casă, dacă presupun că n'au să găsească o ospitalitate demnă de denşiî, eî dau unul servitor să ducă un ceai­nic mare într 'un coş vătuit, în care infusia se conservă mult timp.

Poporul nu bea ceaiul din China de cât prin escepţiune, în zile de scrbâtoare. Tot omul, nu întrebuinţează de cât ceaiul din ţară (che Hue) caro este o beutură sănătoasă şi chiar plăcută, când se obicînuesce cine-va.

Dacă s'ar face totalul oamenilor pentru cari ceaiul este băutura obişnuită, ar ajunge la o cifră pe lângă care numărul bcutorilor de vin ar ti foarte palid.

Trebue să socotească cine-va, în adever, că cele 200 milioane de locuitori cari populează China nu au altă beutură. Adăogând 20 mi­lioane de Annamiţî, Japonezi, oamenii din unele insule din Ocea :

nia, ar ajunge lesne la un număr de aproape 300 milioane, la cari maî trebue adăogit Englezii şi mulţi locuitori din Europa şi din Armenia cari întrebuinţează într 'un mod maî mult sau maî puţin esclusiv această infusiune.

Ceaiul are asupra beuturilor fermentate, multe avantagiurî; el este în genere de un preţ destul de jos, ceea ce face inutilă falsificarea sa; se transportă lesne şi trebue să vază cine-va dificultăţile ce în­cerc în reprovisionarea vinului pentru o trupă europeană, ca să fiî convins că aceasta nu este o mică superioritate. Afară de asta, abu­zul acestei băuturi nu aduce de cât după mult timp desordine în sistemul nervos, de alt-mintrelea puţin grave, pe când eseesele al­coolice au inconveniente imediate sau la orî-ce, cari sunt încă agra­vate prin composiţia adesea suspectă a produsului.

Annamiţiî nu beau când mănâncă. La finele mâncăreî, eî înghit de o dată. o ceaşcă de ceaiu, în urmă 'şî clătesc gura şi 'şî curăţesc dinţii cu scobitori lungi, ascuţite la un căpâtâî, şi terminate la cel-l'alt printr 'o pensulă foarte scurtă făcută chiar din mânerul tăiat mărunţel al scobitoarei; oamenii cel maî săraci n 'ar îndrăsni să uite aceste îngrijiri ale curăţeniei.

In limbagiul annamit, cuventul „ceaiir' precedă tot-d'auna cuvân­tul „apă - ' , adesea chiar se zice prin observaţie „a bea apă", ceea ce simnifică a bea <qj<i de ceaiu.

Pe drumurile din Annam, din distanţă în distanţă, sunt hanuri (în limba annamită ,,reservoare de apă), înălţate pe marginea dru­mului. Ele sunt aşezate la umbra unul banian sau la bifurcaţia dru­murilor, la intrarea unul târg sau la marginele unul pod umblător. Un phan (pat de campanie) şi două sau trei bănci conform mobi-

C E A I U L LA АХА.ШТ1

lierulnt. С pipă de apă este la, disposiţia călătorilor cari au tutun. Se oprescc cine-va acolo pentru a se repausa şi a vorb i ; p e m n una, sau două saj)!i/ucs; ai o ceaşcă dc ceaiu annaniit.

Pe drum, femei!e trec, ducând în vârful unui bambuc. pe umere, coşurile lor pline de lucruri trebuincioase; ele aii umbletul întorto-cbiat ce le impune; necesitatea de. a nu sgudni povara ce poarta. Omul de la tram. însărcinat cu serviciul poştei, defilează în р.-'ч gimnastic purtând în e.şarpă bambucul scobit care coprinde depe­şele; să aude născând, mărindu-se, apoî stingondu-se sgomotul clo­poţelului care sună neîncetat lângă dânsul şi pe care '1 mişcă iua.i ta.ro când ajunge la, staţie.

In anfraetuosităţile trunchiiiluî unui banian gros, este un altar ridicat în onoarea unui geniu; oamenii cari se întorc do la terg de­pun ca, ofrandă, obiecte mici învăluite în hârtie aurită sau argintată,, pietoni", purtând pe cap nisce pălării comice, îşî scot pălăriele. şi ca­valerii descind după cal. lnpacgin, cât. poate ci ne-va să vază, se, în­tinde orezâria verde, strălucitoare sub soare, cu table mart pătrate., înconjurate de hambiict, pe cari lo întrece înaltele penage ale arclvie-relor.

Ceaiul annamit este pe coline mieî, la marginea ţereî muntoase. Provinciile de Ninh-binti, Ha-noi, şi Sontay produc cea maî mare cantitate. Ceaiul se, cultivă aproape ca şi via.

(.1 radinele de ceaiu produc cel maî graţios efect când pomul este în floare, şi când arată frumoasele sale camelii de o albcţe nema-culată. Afară de această înflorire, pomul do ceaiu. de dimensiune foarte modestă, nu produce cu micele sale foi verde închis, de cât o impresie mediocră; şi gradinele de ceaiu, în care acel care se preumblă întrece cu capul, sub periculosul soare, creştetul pomilor, nu sunt loanî încântătoare

Ceaiul annamit este natural de aceiaşi speţă cu ceaiul chinez. Diferenţa între cele două producte provine, dc modul cum sunt <ri-lose şi tratate.

In Yun-nan, se recoltă ceaiu pe care Anaamiţiî 1 numesc < Ы manfi-lmo. VĂ este espodiat în turte groase cylindriee, strâns legate, în fol uscate, şi este eftin, dar foarte apreciat în Tonkin.

Ast-fel este această băutură cât se poate do bine făcătoare, ţinând loc pentru locuitorii din estremnl (>rient, de băuturi fermentate '.a!'!, până Iii venirea noastră, erau necunoscute.

Mira.

STEAUA NOSTRA S'A IVIT

Prin milionele de stele, o stea străină s'aii ivit Ou raze vil şi peste tote, lumina ei a năvălit.

Ia r ceru ntreg de ea s'aprinde, până departe 'ncheietorî, Oa de un farmec fără margini vezduhul plin e de fiori.

Şi tot maî marc se arată, de noî s'apropie maî mult Aşa minune nu se scrie că s'a ivit c ândva , de mult.

Oa din senin se pare smulsă şi rază eî ca un şuvoi Inneaeâ sufletul acelui trântit în luptă de nevoî.

Putere nouă îî insuflă şi ridicându-se de jos In ocliî îî arde nălucirea pornind în luptă maî vînjos.

(> proletari din totă lumea şi veacul vostru aii sosit Printre minunile robiei o stea străină s'au ivit.

Ş'atât îî vraja iei de mare şi focul iei do arzător Oă poleieşte mintea totă şi viaţa ia un nou popor.

Ooboră în lume. Dezrobirea cumplite lanţuri fărâmând In veşnicia neîntorsă de acum. „Durerea" înturnând.

O proletari din totă lumea destul în nopte aţi privit Acum scăldaţi-vă 'n lumină căci steaua vostră s'au ivit.

Ion Cătina,

ISTORICUL CAFELI

( l ' r m a r e )

Când Napoleon II a voit se împiedice pe Englezi de a nu câştiga de la Europei atâtea milioane prin esportul cifoioT şi zachârului, Europenii şi au resbunat la Vaterloo asupra lui Napoleon. (De. sigur pentru că, nu ia lăsat se îşi bea cafeaua în ticna i. Iată dar ea, cafeaua a devenit un aliat puternic contra forţei colosale a ge­niului tinuT Napoleon. Ce triumf mare pentru o plantă modestă !

„Napoleon a zis o dată : 1 ' prin stomac, capii statelor guvernez oamenii"

dupe bătălia de la Vaterloo ar fi putut să dică: „Prin cafea poate se piardă cine-va e bătălie şi cu bătălia co­

roana imperială". Terminând cu istoria cafelei cred necesar a fac-з cunoscute urmă­

toarele două anecdote foarte instructive : Voltair a dis într'o di „Medicii, spini ci, cafeaua este o otrăvi

care omoară omul pe nesimţite, ei hliie să poate şi aceasta, dar simt mulţumit mat! Ые-, s.t frX'.sc <}~.ce ani mal раџп ca om, însă cu cafea şi idei, de cat 10 ani mai mult fără, cafea şi. fără idei, liiănd apă ca o broască".

In timpul lui Eontenelle Academia do medicină din Paris s'a pronunţat contra usagiuluî d'a bea cafea, Când într'o zi un luembrn al academiei repetă lui Pontenelle decisia Academiei, bătrânul poet respunse. „Doctore, ca şi. d-ta, sunt de părere că, cafeaua este o otravă, eu ensă am început să beau cafea de sunt acum f<o ani şi sunt tot de părerea asta~l-

Nu se poate o satira iu îî fină în contra ideii c i . cafeaua ne fă­când exces de ea este o otravă.

G E N E R A Ţ I A NOUA 228

ceşcă de cafea care pe lângă că i-ar lămuri, intelingenţa făcându-i maî preceptor, apoî 'î ar maî ţine şi de fome până la timpul mesi, con-servend organismu fără a'l face să perdă ceva din eausa muncit cor­porale (instrucţiî, corvode cct.) de ore-ce după cum am avut onorul a vă arăta la proprietăţile cafelei, ea de şi este un stimulant al sis­temului nervos şi exercită circulaţia sângelui, însă nu înlesneşte cons-bustiunea ca alcoholul, ci din contra domoleşte combustiunea. Pr in urmare dacă organimul n'ar câştiga de la cafea nimic, totuşi presintă avantagiul de a nu perde din ce are cum se întâmplă cu alcobolul. Deci o dată acest obiceiu de a bea cafea, după mine forte salutar soldaţilor, ar ajunge că în timp de o ani s'ar deprinde într 'atât în­cât vrând, nevrând, o dată dus la căminurilc lor ar continua obi­ceiul căpătat la casarmă şi încetul cu încetul s'ar deprinde şi con­sătenii lor putând să înţelegă de a prefera mal bine cafeaua de cât basamacu cere îl costă mult mal mult şi ca preţ şi ca sănătate.

La a doua parte, adică cît şi cum să bem cafe'ua, pot spume ur­măiorile:

In totă Europa omeni bću cafćua cu zahăr si cu lapte fiind un dejun cât se pote de. nutritiv.

Acesta cafea cu lapte idolul ca să zic ast-fel, agreeată de occidentali. Lucru se p.6te esplica forte lămuri t ; orientul care este mal tembel,

avend o viaţă maî inactivă şi spiritul lui mal liniştit de cât occiden­talii, preferă în cafea qualitatea eî excitantă ; de vreme ce occidentalii preferă qualitatea. eî calmantă. Dar care din aceste două beuturî ar fi maî de preferat ? Negreşit cafeaua cu lapte căci abuzu cu ca­fea negră produce congestiunea sângelui la cap, bătăi la inimă şi chiar emoroide.

(Sfârşitul în N'o. viitor).

C. Stabil.

LSToRICKL 0 A F E L I I 228

Proprietăţ i le fisiologice Cafeaua determina escitaţia sistemului nervos; însă fără să aţâţe

circulaţia, fără să aţâţe actul de combustiune ; din contra domoleşte actul combustiuneî, prin urmare este un escitant nerviriotonic; com­bate congestiunoa cerebrală şi în caşuri de anemie deşteaptă siste­mul nervos, făcând ca individul să fie apt la lucrăile mintale şi la cele corporale ; face să dispară somnul, deci este beutura omului de cabinet, şi chiar pentru clasele muncitoare este foarte salutară cu deosebire în post. căci diminuând actul combustiuneî perderile sunt mai mici.

Cone lus iune Din cele ce am expus resultă întrebarea V Dacă caf'eua nu este o

travă, e din contră bine-făcătoro, cum am face atunci ca să fie in­trodusă şi în uzul populaţii sărace scutindu'î de aşi maî otrăvi corpul cu alcohoi ; şi cât şi cum s'o bem ?

La prima parte, adictt cum sar putea introduce acesta băuturii, si la j/o/jidaţia sXracrt, ffteendu'f sa înţelegâ că acostă băutură nu numai bogatul o pote bea ; ci din contra îî ar costa mult mal cftin de cât basamacu cu caro îndeletnicesc : aşi putea face propunerea urinat ore :

Casarmole fiind institutele ca să zic aşa. unde tineretul serac îşi face educaţia militară cât şi socială, le cred cele mal bune mijloee de unde ar putea porni obiceiul d'a bea cafea or-ce Român. Şi eu cred că aş putea fi pretenţios de a cere ca soldaţilor în loc ca di­miueţa să li se dea un ciocan de rachiu; care după mine pe lângă că nu îşi are locul dar îi este şi vetâmător: de orc-ce până la 10—11 ore când primeşte masa îî face destulă pofta de mnicarc instrucţia si mişcările care le esercită. si nu iar mai ti necesar rachiul dat dimiueţa care de şi întâiîi îî produce o stimulaţie pasageră, dar în urină îî succedeză o sedaţie care îl fac maî dificile atât priceperea cât şi mişcările corporale, deci este departe de scopul pentru care i-.se dă rachiu, adică de al face mal vioi (de al stimula).

Motivat pe cele ce expun, cred forte salutar pentru soldat atât în timpul şedere! în cazarmă precum şi după liberarea lm, dacă în locul rachiului dimiueţa iîu timpul şedere! la casarmă> îi s'ar da o

BALADA Interni pecat al Margaretei.

]. O chema Margareta şi era aşteptata în Paradis, tiind-că Dumnezeu

zisese: „Este un suflet deosebit de bnn, şi, fiind-că i s'ar pute în-templa vr'o nenorocire acolo jos pe păment, am s'o chem într 'una din zile — dacă 'niî voiu aduce aminte."

Era fată umilită şi blândă — şi lumea o poreclise ângerul locului aceluia.

Se scula când se iveu zorile şi era gingaşe ca şi ele, în fie-care dimineţă, cum se deştepta, se închina cum o învăţase mama sa, şi se îmbrăca apoi chiar în pat — Şi fiind-că nu 'şt face o toaletă deosebită nu ave nevoe de oglindă.

Pe urmă, după cum făcuse erî — şi după cum va face mâine, ca să trăiască cu cinste, se pune să lucreze.

Şi lucra şi cânta. Un cântec vechia de glorie şi de dragoste care trecuse peste

multe legăne, dar ale cărat versuri puteiî trece printr 'un suflet ne­vinovat fără a'l turbura.

Intr 'o seră sta pe prispa casei şi torcea. Era coşul când stelele rćsar una cute' una pe cer, şi slujesc ca

semnal amorezaţilor. (înrî alergă la întehiiro cu piciorele sprintene de la douC-zecî de ani şi cari sosesc maî curând.

Fiind-că inima merge tot-d'a-una. mai iute de cât cesul.

2VA BALADA

Margareta torce şi cânta. Când, trecu pe dinaintea el o vecina, care se ducea la o petrecere

în apropiere .— Kra îmbrăcata cu haine nouî şi se duce repede, chemata de zgomotul tamburinelor pe cari le aduce ventul dinprejur.

Insă se opri în faţa Margaretei. Pentru ca ea sâ'î vază rochia'! nouă, salba şi cerceii; Şi'î dete mâna, Pentru ca Margareta sâ'î potâ vede nu inel de aur care'î strâluee

în deget. Pe urma fugi rîzând, Şi Margareta se uit:i după densa — şi chipul cum se uita ea în­

griji pe Angerul ei bun. Şi inul era mai încet tors de degetele Margaretei şi rota nu maî

face să se audă zgomotul el monoton şi fusul îî căzu din mâini. Si fiind-ca fusul făcu sgomot când căzu, fata tresări din gândurile

sale şi ridicând ochii vezu, în pieioro în faţa ef, Ţiindu'şî pălăria'! de pîslâ în mână, cu o pana marc care juca ca

o limbă do foc, un cavaler forte frumos îmbrăcat, care o salută cu respect, şi cu o voce dulce şi galantă — o întreba:

„Care drum duce în oraş?.. Margareta întinse mâna ca să i-1 arate maî bine. Atunci streinul o salută iar si, în seimbul serviciului pe care i-1

făcuse ea, scose din degetul seu un inel de aur cu un diamant care strălucea ca o stea. şi'l puse în degetul Margareti,

Care găsi că diamantul seu era mai frumos de cât al vecinei. Şi faţa. cavalerului se înveseli de un zîmbet ciudat. Insă atunci veni un cerşetor zdrenţăros şi se opri în faţa Mar­

gare te i— şi, cu o voce zdrobită, îî zise: ..Miluoşte-me, fruniosă domniseră! Margareta scose inelul din deget şi'l dote săracului. Streinul răcni de n e c a z — ş i întinse mâna spre fată. Insă săracul, care era îngerul păzitor al Margaretei, metamorfozat,

— o acoperi cu aripile sale. Şi satan, care venise să o ispitesea, sc trase înapoi din faţa spiri­

tului ceresc. Şi chiar în sora aceea—îngeru l se duse să spuie întâmplarea

acesta lui Dumnezeu şi'î zise:

G E N E R A Ţ I A NOUA 232

„Domne, ar ti bine sâ o chemi aci - ' . Şi Dumnezeu respunse: „Aî dreptate, o sâ mc gândesc la ca - ' . Insă a doua-zi Dumnezeu nu se mai gândea la ea. Şi, peste un an, când eşi din biserica, Margareta întâlni un tener

care 'Г oferi aiazmă. Tenerul acesta avea o inima de copil şi un spirit secular. Şi se numea Faust.

Henri Mnrger.

SOCIETATEA VIITOARE )

(' Urmare

Dar. cum am ajuns Ia aceasta usurpare a marelui' drept natural '! căci în epoca pâstorituluf vedem pe oameni încă liberi şi fericiţi, pe cât se poate zice că era o fericire traiul omului de atunci, cu mij­loacele ce avea la îndemână pentru a se hrăni! Statornicirea oame­nilor pe un loc, provenită din

Lucrarea păiiiOntulxiî, aduse după sine formarea do miei societăţi, unde atâta timp cât

pâmentul ce înveţascrâ a-1 lucra icra mai mult de cât le trebuia, proprietatea urma să fie comună, precum şi producerea. înmulţindu-se însă oamenii. în aceleaşi centre pâmentul se împărţi între cei cc îl lucrau, ne mai avend unde merge, de cât foarte departe şi deci fără folos, să lucreze ţarina.

Fără îndoială, la început toţi ş'aii avut bucăţica lor do păment, dar mai târziu porţielc s'aii îmbueâtâţit din noii, deci oamenii culti­vatori devin mai săraci, şi tot în acclaş timp societatea, are nevoie de un cârmuitor, de un sfătuitor, de un ins care să călăuzească satul, tribul, seminţia cum vreţi s"o numiţi, fie în războaie cu alte seminţii, cari dacă într 'un an nu făcea roade pâmentul lucrat să năpustea asupra celor dimprejur ca să răpească. Oamenii' trebuiau deci să se apere. (Jel mai puternic, mai isteţ şi mai înţelept, e ales de toţi ca şef. Şeful

*) I'arerile omise în acest articol, simt personale ale autorului.

G E N E R A Ţ I A NOUA 2U

însă, de îndată ce sfirşea sarcina pentru care era ales, se întorcea din noii la plug. Eî avea numai o treceri; morală şi deci neavend mijloace de trai maî multe de câţî alţii, nu putea robi pe tovarăşi luî din seminţie. Aceasta nu asculta de ol de cât atuncî când era în sarcina pentru care l'aiî fost ales.

Păsările când plec în călătorie, încă îşi aleg călăuze; dar pentru aceasta, nu le hrănesc pe acelea dintre ele care fac această sarcină. De altminteri pilde vedem şi în societatea romană, de acest sol. Ge­neralii, după ce sfirşeaii resboiul, consulii când îşi împlineaţi sarcina, se întorceau la coarnele plugului. Pe, atunci domnea încă la cî pro­prietatea comună.

înmulţirea societăţilor însă şi deci a rčsboaielor, răpirea de prădî, făcu, cu timpul, ca aceşti şefi să 'şî însuşească maî multe drepturi şi autoritate de cât li se dase la început şi care se moşteniră ca un fapt îndeplinit. Autoritatea şi drepturile, aduseră în folosul lor o câtime maî marc de mijloace de trai, care erau sustrase de la rio-care din supuşi în parte. Şefii, alta dată egali, acum se întăresc şi îşîformeazâ o clică pe, lângă eî dintre ceî ce se ajuta, la cârmuire, o îmbogăţeşte, şi se desparte de mulţimea din care s'a ridicat, creîndn-şî altă lume, lucrând de acuma nu pentru binele obştesc ca maî nainte ci pentru eî şi clica lor. Iată dar monarchieie, doniniele formate, fie ele reli­gioase, fie ele lumeşti. Şi cauza este economică. înmulţirea mijloace­lor de trai de o parte, pierderea lor dc altă parte.

Ceî mai şireţi, ceî maî puternici, aii izbutit în lupta pentru t ra i ! Se deosibesc acum doue clase, nobili şi robi, usurpatorî şi usurpaţî. Cum au venit însă

Robia? Ve voî arăta în câte-va cuvinte, căci, în cadrul îngust al unei con­

ferinţe nu te poţi întinde să dezvolţi toate punctele pe care le atingî, maî ales când tratăm o chestie de felul aceştia. Pentru maî mare lămurire s'att scris cărţi, n'ati de cât să fie cetite. Conferinţa îndru-mează către acolo. Acum ţinem a dovedi maî mult că formele so­ciale se schimb.

După ce şefii s'afi întărit, usurpând drepturile celor supuşi lor, în virtutea minciuneî, maî apoî le-au sfinţit prin legiuiri r.ceste usurpărî.

Voiţi o pildă asemenea? La noi, nu este încă o lege care să facă

St »CIETATEA V11T( >AKE

pe proprietnL'iil pâmîntuliu stăpân pe pasările cerului şi [io fiarele din pădure, carî s'ar afla or ar trece pe proprietatea sa. Totuşi, mulţi proprietari, aii pus tăbliţe ca pe Domeniele coroanei în care se in­terzice vînâtoarea. Cu cc drept V De unde şi până unde V Noî ştim că vînâtoarea с liberă până acum şi e oprită numai în timpul re-producţiuueî vieţuitoarelor câmpilor şi pădurilor, de la Martie la Au­gust, pentru a se împedica stîrpirea lor. la tă dar, un mare drept natural încălcat; maî târziu, şi s'au cercat până acum de doue orî, dar nu le-a mers, va consfinţi prin lege ca drepturi ale lor, usur-parea dreptului comun. Cred că acu v'aţî făcut o idee lămurită dc chipul cum s'au înfiinţat drepturile celor maî tari asupra color maî slabî, din împrejurări prietuice.

Decî, şefii, folosindu-se dc împrejurarea că la un moment dat, le era încredinţată soarta celor mulţi în nună eî au făcut să se depo­sedeze cei mulţi lipsindu-î de dreptul de a trăi, fără să aibă voia lor, în folosul lor şi al elicei cu care se ajutau la aceste rapturi.

Ast-fel de pildă ş'aiî însuşit dreptul de a pune stâpînire pe pă-mîntul liber încă, necultivat, pc care apoi Гай îngrijit cu robi, pe al celuî pedepsit, celui mort tară urmaşi ; or maî tîrziu, aii purces cu maî multă îndrăzneală, punend chiar să fie ucişi cei avuţi pentru a se bucura dc averile lor. Istoria ţârilor româneşti, este plină de asemenea pilde, in chipul acesta aii pus stâpînire ceî puţini maî peste tot pă-niîntul. Şi, când omul nu maî avea nimic de care să fie legat, ajungea rob, căuta sase vîndă celuî ce avea marea unealtă de muncă pentru a putea trăi. Robul, nu avea nimic de cât braţele. Nici voinţă, nici cugetare, nici familie, nici stat. El, era vîndut ca o marfă. Robia ţi­ganilor la noî încă era astfel. Acesta, este resultatul mediului natural care a născut proprietatea individuală şi această robie.

Cum s'a născut însă proprietatea individuală care aduse atâta râu omenire! V Ve voi spune îndată şi despre

Proprietatea individuală.

Naşterea proprietate! aceştia avu loc îndată după aşodarea oame­nilor în câte un loc, fie-eare ins or familie, însuşiudu-şi mai târdiîi terenul pe care îl alesese ca loc de hrană, precum fac adl coloniştii în Africa şi < >ceania, după cum aşezarea naţiunilor dete loc la stă-

G E j S ^ A Ţ I A NOUA 236

pînirea întregului teritoriu trebuincios hranei tuturor membrilor unei naţii or trib, adică tot o proprietate individuală, însă în mare, dacă socotim pe fie-care trib în deosebi ca pe un individ.

Şi dacă câţi-va maî şireţî au putut ajunge târî, pricina este naşterea acestui fel de proprietate, care a permis însuşirea altuia, asupra drep­turilor altuia. Pe când trebuinţa diviziune! aceştia a fost tocmai ca unul srein să nu îşî însuşească rodul de pe terenul lucrat de altul,

Acostă trebuinţă este îndreptăţită prin faptul că şi producerea ajun­sese în cele din urmă tot individuală ca şi apropriarea productelor, cu toate că la început vedem că individul nu stâpîneşte de cât locul de casă, şi casa, ca la unele triburi sălbateci, care au păstrat până adî acest fel de producere.

Din, din însuşi sînul robiei, luă naştere o altă stare de lucrur i ; robii devin slugi, şi aceasta se întâmplă în epoca feudală. Cum am ajuns la starea numită

Iobăgia. vom vedea în curînd.

Ceia ce caracteriza epoca Robiei, este că şeful suprem, daţi'î or ce nume vreţi, este stâpînul tuturor. Sfetnicii sel, nobilimea îndeplinea poruncile şi dorinţele usurpatoruluî asupra mulţimeî. Deci, şi ea avea în mână, un mijloc de îmbogăţire. O naţie întreagă munceşte pentru şef şi el înparte ceea ce are maî gras între el şi sfetnici, aruncând oasele celor ce munceau. El are drept de viaţă şi de moarte asupra supu­şilor seî; maî târziu el ajunge a se alege numaî din casta nobililor şi unde nu se alege se moşteneşte din tată în fiu dreptul de a domni! Eî dă nobililor dreptul ca pe domeniele lor să esercite aceleaşi drep­turi, ca şi ieî asupra ţăreî întregi. Oamenii liberi ce nu pierduseră încă bucăţica de pâment ce o moştenea de la punerea prime! stăpînirî, ce nu pieriseră în răsboaie, de mâna asasinilor, or nu fuseseră făcuţi robi, ajung din ce în ce mal rari. Puterea usurpatorilor se măreşte Eî şi a! lor monopolizează ştiinţa şi dreptul de a trăi, încă fără muncă. O naţie roabă munceşte cîmpiî unul domn stăpîn.

Dar robii, sătul de asuprire se răscol adesea; nobilii care nicî ci nu erau scutiţi de capriţiele şi lăcomia şefului, se ridic şi maî adesea. O lupta necurmată se întrecere în putere şi bogăţie, de angajează între nobili şi popor fireşte cum şi între n o b i l şi şefi.

(Va urma). I6n Cătina. • «=4?"saP'î>sJ>

A U R O R А (POEMA

Aceia care-î cea maî dulce D'm're lumini s'a ridicat Şi firea 'ntreagă de-aî raze Luat-a nou vestmenf îndal

INDIANA DE СО Г IZ Ai 'în Jihj-vedn

De când tot vine Aurora. Purtaţii ]>e trumosu-î car. Ca toate să le redeştepte? — К o întrebare în zadar.

A dileî poaită o deschide Strulueitorele-î ее]orî Subt bogăţia veseliei Atâtor mii de rugători.

Ea vine azi, precum uainte Venit-aii aio eî surori, Maî lucitoare de cât toate Ce s'or scalda în mărî de flori

De somn era împovărată Intrcgă lumea, şi-aî venit Ca, sa se misce, sa trăeseă S;i facă câte-s de 'mplinit.

Veni-vor una (lupii alta Spre ferieirea-no lucind, Căcî de a c e e a lumea a-ta D e miî de v e a c u r i o c'obnd.

întunecimea pe4e t"fi> Sunt morţi cu toţi aceia care Îşî întinsese braţul eî Vedeau lucirile eî vechi Dar o gonesce aurora Dar soarta lor, — a noastră astăzi — Cu î'azele-î, *ir de scântei. Ne-o sună veşnic la urechi'.

Al cerului copil, regina Comorilor de pe jiăment, Tu, tonoră. eşti în de-apururî Sti'ălucitor ţi-o voiul sfânt.

Muri-vom noî, ce suntem martori La strălucirea eî de-acum : Cine-o vedea rele ce fi-vor Oi" merge fot pe-aeelaş drum.

Mergčud pe paşiî celor 1'alte Surori, venite în trecut, Katî sora celor ce dormi-Ver Ре-ai veşniciei aşternut,

A strălucit in vremuri duse Cu t'.irmecu-î de străluciri: Acelaş este şi-astădî: ti-va Si "n nestersitul lunge! tirî.

O! \'in şi iar îusutieţeşto Ce traiul încă n"a sfâ şit, O! vino şi reînviază Yietelo care au murit.

Fără să-î pese dacă vremea Stinge vieţi după vieţi, Ea se găsesee "n tot-d'auna Pe pragul duleoî dimineţi.

G E N E R A Ţ I A N O U Ă 238

îlând la o parte 'ntuuecimea h'avC-ntă pe-al lumineî prag, lieifa cea mai luminosă Cătând la lumea-aşa tu drag;.

Kedeşteptâud întreagă firea Pe caru-î tras de cai 'n foc Vestosce blândă tie-căr«î Иа-î fie diua cu noroc.

Seulaţi-ve; puterea vieţii Venit1» si ne-a 'nsuiieţit.

S'a depărtat cu totul umbra: V, tocmai vremea de muncit.

Strălucitoare Auroră, Purtată pe frumosu-ţî car, In bunătateaţî fâr'de margini, Blagoslovesce-al nostru dar

Şi fă să fim printre aî noştri lîog'aţî în multe fericiri, Tu, care eşti d'atâta vreme Viuţa 'mbelşugateî firi.

Dem. Moldoveanu. 20 August 1891.

C H I L I P I R G I I E О<!î î i ; i II

Loc înaintea sexului frumos! D-ra Mai'ia F. Toaiîfde clin //'(<••( lîntoeştl. Jiul. Mch<:</,iiiţ(, la ncminieratelo nmtre scrisori prin cari îi cerem abonamentul ce l datoreză do la 1 Octombrie 1*1 Ml. tace ca un peşte. Tăcerea o ti de aur, dar nu înţelegem sa ne mănânce pirita abonamentului.

Ivai l Li.SCiltanis, (,'onuma Неси/, Judeţul Olt, după ce primeşte, chitanţa nostră, nici gând n'are sa ne o achite, ba ceva mai mult, sc face niz-rtal; nici n'am primit, nici nu ştiu. LiscillHllis şi Li-c i n s k y . . . ne dă de gândit.

G in rg i f l . Oraşul unde s'a pus bazele (Jonje.dertiţiitvet Jialeanic. are şi el representanţif soi chilipirgii. Sa luăm aminte : Nită Stoeneseu primeşte .Revista nostră do la 1 April ЈХИ1 ; prin-tr 'o scrisore ce ne adreseză, spune, că nu pote pricepe cum îî cerem abonamentul, fiind-că l)-sa ne-a refuzat tote nînnerile. Apoî. d. Niţâ ne ameninţă, că o să ne publice în ziarul din Localitate pentru a, nostră cerere.

Ce spui Don Niţâ, dar crezi, că la „Opiniuneu Publică" scrie nişte omeni atât de naivi, în cât să'şî umple colonele cu rândurile acel ori earf nu vor să'şî achite datoriele?

Te înşeli; iie-ţî numcrile, caro le-ai priimit, dărui-te. Ne miră forte mult de d. Buga, I, D i m i t r e s c i i , Eustaţiu Car-

tojeaim, Xicolac Л nea şi Filache Vasilescu, care ne-a refuzat numcrile, de 6re-ce noî lc-am trimes gratis. Eră o di de parastas pentru sirfletu morţilor şi pomana nu sc refuză — sâutem şi noi vinovaţi, ce e dreptul, că am uitat sa trimitem şi colivă. Cu alta ocasic. Cât despre dumneata, nea Filache, îţi dăduşî în petic.

Maî avem o daravere eu D-nu A n g l i s t . Abonaţilor noştri din Focşani- Arnold. Stevian, Bnsilu, 31a-

teescu, Stei'iaira, Ilarian, StrojarI, Stelu, Stravolca, D o c t o r l iăSCOVlCÎ, care le-am trimes numcrile până acum, nu li se găsesc adresele. Curios lucru. După patru luni tocmai în Aut/unt ni se răs­punde, că nu le ştie de urmă. Ce s'aii făcut dar cu numerile t.iimese"?

Ruşi de-Vede. D-nu Hristea, D. Maccia, Tacho 1. Rădu-lescu, mari comercianţi, ne refuză numai ultimul numer. Treime să ve meargă bine afacerile după soeotolâ : doue mie, una ţie; trei mie, una ţie.

CENSOR.

A N D N C i U E I

f . Staadecker Bucarescî, Str. Smârdan 8 ' Brăila, Bulevardului Cuza 114

Oferă pentru sesonul primăvoreî Depbsitul seu de următore maşina

L0C0M0BILE şi TREERĂTOARE RUSTON PROCTOR & Go.

M A Ş I N E d e S E C E R A T • Ş I ,

LEGAT SNOPI

SECERĂTOARE „DAIYS" DIN FABRICA

ш љ a o o s a c i o s

Pluguri Universale R U L SACK Premiate la toate £xposiţiunile din streinătate şi

din tară

MORI pe postament de fer şi lemn

din fabrice RUSTON şi CLAYTON

P i e t r e de m o r a f r a n ţ u z e s c ! de la Societe Generale Meuliere din

LA FERTE-SOUS-JOUARRE

Totdeauna 4 0 — 5 0 perechi în deposit

ţ î O U A . T I P O G R A F ^

J O A N W E I S S £SCl. CALEA VICTORIEI 29 BUC«'

IIII|||||l!!li!lllllllll|||||i|UII!lllllllllilll!;illllllMIIIIIIIIIIIIII!!llll!̂

F o n d a t ă 1 8 6 3

R e i n o i t â 1 8 9 0 BUCURESCI.

lijpiiiiiiiiiiiiniiiiiiii шаштшшюхшштшшаашшшшшшшшшт

I

ir

-i

UVRAGE de LUX

C Ă R Ţ I D I D A C T I C E

'ţ£̂ (£̂

€ĂRTJ DE VISITĂ

Registre de Comptabilitate

DIPLOME

E F E C T U E A Z Ă :

CONTRACTE

P U B L I C A Ţ I U N I

A F I Ş E

B R O Ş U R I

B i l e t e e l e m i n t ă

c-tc, etc. ete.

Bilete de închiriat 10 bani bucata

ESECUTAREA PROMPT SI PRETURI FOARTE MODERATE

II I