Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

9
Abhinavagupta: Imnuri închinate Absolutului (Stotra) Literatura sanscrită este bogată în imnuri închinate diferitelor aspecte ale Divinului, imnuri ce sunt recitate sau cântate zilnic, în timpul orelor de rugăciune. Aceste imnuri nu conţin doar proslăviri sau rugi ci şi teme filosofice sau mistice. Aproape toţi filosofii indieni au compus şi astfel de imnuri, fie ca o expresie a credinţei lor, fie pentru a exprima o trăire mistică sau o teorie filosofică într-o formă poetică, fără a mai fi obligaţi să urmeze regulile scolasticii sau dialecticii. Astfel, aproape toate imnurile de inspiraţie vedantică îi sunt atribuite marelui filosof Shankara. Forma literară a acestora a condus ca, într-o măsură destul de mare, calităţile divine, intensitatea iubirii de Dumnezeu (bhakti), învăţăturile filosofice fundamen tale şi experienţele mistice să-şi lase amprenta asupra fiinţei obişnuite, căci aceste imnuri se transmiteau oral, erau învăţate pe de rost şi apoi erau cântate şi ascultate, cu mult mai mult decât orice tratat filosofic. Chiar şi astăzi, în hinduism este foarte vie dorinţa de a cânta sau de a asculta aceste imnuri cu o profundă  încărcătu ră spiritua lă. Din multitudinea acestor texte spirituale (numite stotra sau stuti), anumite imnuri sunt în mod deosebit apreciate - cum ar fi "Imnurile despre frumuseţea negrăită a lui Shiva" (Shivamahimnastotra sau Mahimnastotra, unul dintre cele mai vechi imnuri ajunse la noi), imnuri ce sunt recitate cu regularitate în ashram-uri, de către sannyasini (pentru a da doar un exemplu). Nici şivaismul din Caşmir nu face o excepţie şi legătura realizată aici între mistică, iubirea de Dumnezeu (bhakti) şi filosofie, a fost un teren deosebit de fertil pentru această formă de expresie literară. Cea mai cunoscută culegere de imnuri ce datează dinaintea lui Abhinavagupta este Shivastotravali, compusă de predecesorul acestuia, Utpaladeva (aprox. 900-950) ale cărui stotra-esunt recitate cu evlavie şi astăzi de comunitatea şivaită. Utpaladeva a fost un mare filosof ce a pus bazele sistemului "recunoaşterii divine" (pratyabhijna), însă în Shivastotravali intensa lui iubire mistică închinată Divinului îşi găseşte libera exprimare, multe versuri fiind de fapt rugăciuni trăite în profunzime. O, Doamne, găsindu-mi, în marea bucuriei Tale,

Transcript of Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

Page 1: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 1/9

Page 2: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 2/9

Page 3: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 3/9

Page 4: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 4/9

Page 5: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 5/9

Page 6: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 6/9

Page 7: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 7/9

Page 8: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 8/9

Page 9: Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

7/27/2019 Abhinavagupta Imnuri închinate Absolutului

http://slidepdf.com/reader/full/abhinavagupta-imnuri-inchinate-absolutului 9/9