1

A.02.2 Riscul şi protecţia faţă de risc prin intermediul asigurărilor

A. Stabilirea scopului şi obiectivelor de învăţare

Cunoaşterea riscului şi a posibilităţilor de protecţie oferite de asigurări reprezintă esenţa

activităţii tale!

La finalul acestei secţiuni de curs vei cunoaşte mai multe despre:

• Accepţiunile noţiunii de risc, dimensiunile riscului şi principalii factori

generatori de risc

• Protecţia faţă de risc

• Asigurarea-formă de protecţie faţă de risc

• Riscul în asigurări: semnificaţii, caracteristicile riscului asigurabil, tipologie

riscuri

B. Risc-accepţiuni, dimensiuni, factori generatori de risc

Există trei accepţiuni ale noţiunii de risc:

1) primejdie, pericol, un inconvenient (eveniment) posibil, o întâmplare neplăcută;

2) eveniment posibil, viitor şi probabil la care sunt expuse bunurile, patrimoniul,

viaţa, sănătatea, integritatea fizică;

3) fenomen cu caracter general şi permanent, întrucât:

- orice activitate economică, socială, culturală poate fi ameninţată de producerea

evenimentelor cauzatoare de pierderi;

- viaţa fiecăruia şi bunurile pot fi afectate de accidente, fenomene imprevizibile sau

catastrofe.

Riscul poate fi :

previzibil, când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevazuţi cu anticipaţie

neprevizibil, când este determinat de situaţii fortuite.

Dimensiunile riscului

2

Conceptului de risc îi sunt caracteristice trei dimensiuni: gradul de incertitudine şi

consecinţele materiale şi financiare aferente unui anumit eveniment nedorit. De

regulă, o atenţie deosebită li se acordă evenimentelor care au o frecvenţă mare de

realizare, cele cu o frecvenţă redusă de realizare fiind adeseori neglijate. Există însă

evenimente cu frecvenţă foarte mică care au consecinţe catastrofale. În categoria

accidentelor rare sau foarte rare de acest gen intră şi cele din domeniul aviaţiei sau al

transporturilor fluviale şi maritime. Consecinţele acestora fiind grave, conştientizarea şi

evaluarea riscurilor atât la nivel de individ, cât şi la nivel social este absolut necesară.

Cea de a treia dimensiune: percepţia riscului. Această componentă prezintă o

importanţă deosebită în analizarea şi interpretarea riscurilor, precum şi la crearea

mijloacelor de protecţie împotriva riscurilor.

Principalii factori generatori de risc

Indiferent de cât de mult a evoluat umanitatea, nu putem controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, exemplul cel mai bun fiind poate natura. Dar natura nu este singura care ne afectează şi ne provoacă pagube. Accidente se întâmplă la tot pasul, jaful, furturile, tâlhăriile toate ţin de natura umană. Pe lângă aceste riscuri mai sunt şi altele, în legătură cu sănătatea, cu activitatea profesională, şi în cazul firmelor – privind mărfurile sau activele companiei.

Acestea sunt motivele pentru care au apărut serviciile, sau mai bine zis, produsele de asigurare. Ele sunt oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri în schimbul unei sume de bani.

Deci, principalii factori generatori de risc sunt: • Natura

• Accidentele

• Jafuri, furturi, tâlhării(natura umană)

• Sănătatea

• Activitatea profesională

C. Protecţia faţă de risc

Formele de protecţie faţă de risc: • Evitarea sau prevenirea riscului presupune luarea unor măsuri simple,

primare pentru a nu se produce vreun risc; aceste măsuri au caracter anticipativ. Prevenirea riscurilor se poate face prin acţiuni cu caracter anticipativ sau pasiv. Acţiunile active reduc posibilitatea producerii riscului, iar cele pasive limitează gradul de distrugere.

• Limitarea pagubelor înseamnă luarea de măsuri care să reducă efectele distrugerilor, imediat după producerea catastrofei, dar înainte de a lua sfârşit calamitatea.

3

Aceste două categorii de protecţie, evitarea sau prevenirea riscului şi limitarea pagubelor, nu sunt strict limitate, ele putând acţiona împreună.

• Producerea de rezerve pentru acoperirea eventualelor pagube presupune constituirea unui fond de rezervă, care să fie folosit în acest scop.

• Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza atunci când o persoană fizică sau juridică acceptă să plătească o anumită sumă de bani unei alte persoane, de regulă specializate, care se angajează să suporte pagubele acelui risc pentru care este plătită.

Alegerea uneia dintre opţiunile de combatere a riscului, mai sus prezentate, depinde de condiţiile concrete, dar şi de puterea economică a persoanei fizice sau juridice interesate. De regulă, ultima opţiune se ia atunci când celelalte măsuri nu se pot lua. Astfel, în timp, din formele de protecţie amintitite s-a detaşat noţiunea de transfer al riscului prin asigurare.

Managementul riscului

Existenţa nu poate fi gândită fără riscuri, ele făcând parte din existenţa noastră. Posibilitatea de care dispunem in raport cu ele, este de a le conştientiza, de a le evalua cât mai exact şi de a găsi metodele cele mai bune de ale controla. În acest, managementul riscului constituie disciplina care dezvoltă teorii şi metode practice de protecţie împotriva riscurilor.

Cele mai eficiente metode de management al riscului sunt:

1) Evitarea riscurilor – este o metodă pasivă, de renunţare la acele activităţi care implică un anumit risc, prin evitarea anumitor acţiuni şi prin renunţarea la avantajele pe care acestea le-ar fi oferit.

2) Reducerea probabilităţii producerii unui risc – constă în adoptarea unei atitudini şi conduite preventive, recurgerea la anumite mijloace practice care ar putea determina limitarea cauzelor care conduc la producerea evenimentelor

3) Limitarea consecinţelor asociate unui risc – presupune ca, după producerea evenimentului asigurat, însă înainte ca acesta să fi încetat, persoanele interesate să ia măsuri care să reducă la minim efectele sale dezastruoase (ex. împiedicarea extinderii incendiului, oprirea scurgerii ţiţeiului în mare).

4) Asumarea riscului – presupune suportarea individuală a consecinţelor materiale şi financiare ale producerii unui eveniment nedorit.

5) Transferarea riscului – este o altă metodă de management şi presupune preluarea unui risc de către profesionişti şi anume, societăţile de asigurări. Această metodă este eficientă mai ales atunci când consecinţele financiare ale evenimentului sunt mari, depăşind capacitatea persoanei de a le suporta în întregime. Transferul riscului presupune suportarea consecinţelor financiare de către asigurător şi nu certitudinea că un eveniment generator de daune nu se va produce. Transferarea se poate face, însă numai pentru acele riscuri care pot fi dimensionate valoric, respectiv pentru acele evenimente posibile, nedorite, ale căror consecinţe materiale şi financiare pot fi determinate şi măsurate.

4

D. Asigurare-formă de protecţie faţă de risc

Câteva elemente de istorie a asigurărilor:

Istoria asigurărilor in lume

Asigurarea a apărut o dată cu apariţia societăţii umane din nevoia omului de evita sau

limita pierderile de vieţi şi pagubele materiale produse de catastrofe. Tehnicile asigurării

au apărut în civilizaţiile din Asia, Orientul Mijlociu Islamic şi Europa Medievală, apoi s-a

extins în America de Nord şi restul lumii.

In ceea ce priveşte asigurarea modern sunt de reţinut următoarele date:

• 1666, Londra – primul birou pentru asigurarea clădirilor, după marele incendiu

soldat cu 13.200 de case distruse;

• 1680, Anglia – prima companie de asigurări de incendii – “The Fire Office”

• 1732, Statele Unite – prima companie de asigurări de incendii

• 1769, Londra - prima companie de asigurări de transport (maritime) “Lloyd’s of

London”

Istoria asigurărilor în România

• sec.XVII-XVIII – primele forme de asigurări incipiente în România (asociaţii de

înmormântare, de ajutoare în caz de deces, incendiu etc.)

• sec.XIX – existau societăţi de asigurări autohtone: “Transilvania” (1868), “Dacia”

(1871)

• sec.XX – se înfiinţează şi societăţi de asigurări naţionale şi străine: ”Agricola”

(1907), “Prima Ardeleană” (1911)

• 1927 – guvernul României autorizează înfiinţarea unor societăţi străine de

asigurări: “Standard”, “Phonix”, “Sun”

1952 – se înfiinţează “Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS)” specializată în

operaţiuni de asigurări/ reasigurări

• înfiinţarea ADAS - marchează instituirea monopolului de stat în domeniul

asigurărilor

5

• ADAS îşi încetează activitatea la 31 dec.1990 şi se înfiinţează 3 societăţi

comerciale pe acţiuni cu capital de stat: “Societatea Asigurarea Românească –

ASIROM S.A”, “Societatea de Asigurări - Reasigurări ASTRA S.A”, “Agenţia

CAROM S.A”

• 1991 – Guvernul României înfiinţează Banca de Export-Import a României

(EXIMBANK), care îndeplineşte atât atribuţii bancare, cât şi de asigurări.

• 1992 este înfiinţat Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi

Reasigurare care va deveni Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Definiţie: Asigurarea reprezintă conceptul de unire a unei comunităţi de risc prin

care membrii comunităţii consimt să contribuie financiar la formarea unui fond de

asigurare şi, mai apoi, la suportarea în comun din acest fond a pagubelor produse

membrilor comunităţii respective.

Una dintre cele mai remarcabile definiţii ale asigurării este oferită de către Yvone

Lambert-Faivre care considera că “sub aspectul său tehnic care e fundamental,

asigurarea este operaţia prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualităţii un

număr mare de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează pe

aceia care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate.”

“Spre deosebire de contractul de asigurare care capătă aspectul unui pariu sau al unui

joc al hazardului, operaţia de asigurare, privită în complexitatea ei, devine o operaţie

antialeatoare de luptă colectivă împotriva hazardului.”

Calităţile asigurării

Esenţa asigurării este dispersia riscului asupra unei comunităţi special organizate în

acest scop, asigurarea transferând riscul de la o persoană la un grup de persoane, care

poate mai uşor să compenseze financiar daunele suferite.

Ca formă concretă de protecţie sunt societăţile de asigurare, care funcţionează în baza

unei legislaţii, a unor norme, principii economice şi de protejare a persoanelor ce

consimt să participe la aceste fonduri financiare şi diferitele forme de asigurare

practicate pentru prevenirea şi compensarea pagubelor provocate de riscuri.

În concluzie calităţile asigurării sunt:

• Dispersia riscului

• Transferarea riscului

• Oferirea de protecţie

6

• Diverisitatea formelor de asigurare

Funcţiile asigurării:

• Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de

accidente şi plata sumelor asigurate;

• Funcţia de prevenire a riscurilor şi a daunelor;

• Funcţia de repartiţie (financiară);

• Funcţia de control.

E. Riscul în asigurări

Semnificaţii ale riscului în asigurări:

• posibilitatea de distrugere parţială sau totală a bunurilor ca urmare a producerii

unor fenomene imprevizibile;

• probabilitatea producerii fenomenului împotriva căruia se contractează

asigurarea;

• protecţia pe care şi-o asumă societatea de asigurări împotriva unei primejdii.

Risc asigurabil- Riscurile care sunt acceptate de către companiile de asigurări se

numesc riscuri asigurabile.

Caracteristicile riscului asigurabil

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca riscurile să poată fi transferate societăţilor

de asigurări sunt următoarele:

• survenirea evenimentului să fie posibilă, dar nu inevitabilă; • survenirea evenimentului să fie reală (să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat); • să fie de domeniul viitorului, dar incertă; • producerea evenimentului să fie posibilă pe un areal cât mai întins, care cuprinde un număr mare de asiguraţi (echilibrul financiar al asiguratorului); • caracterul întâmplător, imprevizibil al evenimentului, atât în ceea ce priveşte evenimentul însuşi cât şi momentul survenirii şi intensitatea evenimentului; • producerea evenimentului să aibă o anumită frecvenţă, o anumită regularitate; • evenimentul să aibă un caracter statistic (să fie supus evidenţei statistice şi să i se poată calcula probabilitatea ivirii);

7

• să fie evaluabil (să poată fi exprimat şi determinat valoric).

Tipologie riscuri

Diversitatea riscurilor permite configurarea unei adevărate tipologii a acestora, pornind de la diversele criterii de clasificare. Vom deosebi, astfel:

• Riscuri asigurabile şi riscuri excluse (neasigurabile); • Riscuri pure şi speculative; • Riscuri fundamentale şi riscuri secundare, complementare; • Riscuri particulare şi riscuri generale; • Riscuri previzibile şi riscuri imprevizibile; • Riscuri interne şi riscuri externe; • Riscuri economice şi riscuri sociale şi riscuri politice; • Riscuri comune şi riscuri speciale