INVATA SA TRANSFORMI FLORILE DIN GRADINA IN PARFUM

Pentru a ajunge unde este acum, omenirea a fost calauzita in istorie printre multe altele si de miros, in senul larg al termenului. De milioane de ani, caracteristica odorizanta a criptat si transmis mesaje complexe in natura: “Stai departe, nu te apropia!”, ori la fel de frecvent: “Vin-o mai aproape!”

Parfumurile au fost cunoscute celor mai vechi civilizatii umane, dupa cum demonstreaza unele texte antice sau sapaturi arheologice, chiar daca ele erau imbricate de cele mai multe ori in semnificatii rituale. Termenul “parfum” ne-a parvenit din lat. “per fumum”, si are la origine intelesul “prin fum”.

Primul “chimist” cunoscut din istorie preocupat de obtinerea parfumurilor a trait in mileniul II i. Hr., in zona Mesopotamiei, si era o femeie pe nume Tapputi. Dupa cum marturisesc textele cuneiforme, ea ar fi distilat flori, ulei si calamus cu alte plante aromatice si le-ar fi filtrate, repetand de cateva ori acest proces. 

Parfumurile moderne cu compusi artificiali au aparut abia la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ciuda performantelor atinse cu tehnologia moderna, metoda traditionala pare totusi sa castige din nou teren ca una eficienta, izvorata din adancurile istoriei.

Daca aveti o gradina plina de flori si pe langa aceasta beneficiati de timp liber, ganditi-va daca nu ar fi mai in folosul dumneavoastra sa transformati o parte a lor in parfum, inainte sa se ofileasca. Cum? Va spunem noi, dumneavoastra sa veniti cu buna intentie.

In primul rand, iata care ar fi aromele de baza pe care le puteti obtine din florile, fructele si celelalte ingrediente aferente: de trandafir, iasomie, muscata, ylang ylang, lamaie, portocala, mandarina, grefa, ghimbir, smirna si cuisoare. Pentru prepararea parfumului natural ai nevoie de ulei esential (sau o combinatie dorita), ulei de migdale (sau de jojoba), pentru diluarea uleiului esential, apa distilata, si o cantitate mica de vodka sau alt alcool.

Cum extragem uleiul esential din petalele de flori?

Pune petalele  proaspete intr-o cana si zdrobeste-le cu o lingura de lemn. Muta-le intr-un castron si toarna peste ele putin ulei de migdale.  Se amesteca bine, se acopera vasul cu folie de plastic si se lasa peste noapte intr-un loc racoros si intunecat. Strecoara amestecul prin tifon sau un filtru de cafea, arunca petalele si pune uleiul din nou in castron. Repeta pasii de mai sus de trei ori, utilizand acelasi ulei. Cu totul, procesul ar trebui sa dureze 4 zile.

Cum obtinem parfumul din uleiul esential?

Pune 5 lingurite de vodka intr-un castron mic. Peste alcool arunca o picatura de ulei esential, amesteca bine, si repeta procesul pana vei fi adaugat nu mai mult de 10 picaturi. Recipientul se acopera cu o folie de plastic si se lasa intr-un loc intunecat si racoros pentru 48 de ore. Dupa aceea, adauga 1 cana de apa distilata in amestecul de ulei si strecoara compozitia inca o data prin tifon pentru a fi sigur ca orice impuritate a disparut. La final, toarna elixirul bine mirositor intr-o sticluta sau flacon opac cu sistem de pulverizare, fiindca stim cu totii,  in ziua de azi si “ambalajul” conteaza.    

12

Metode de a prepara un parfum

Exista 3 "tipuri " de parfumuri preparate ( esenta de parfum, apa de toaleta, si apa de colonie), sunt clasificate dupa puterea lor; in functie de cat de tare sunt dilatate. Mai exista si un alt tip de parfum numait "apa de parfum",  dar eu nu vad mare difereta intre apa de toaleta si apa de parfum de aceea nu voi face o deosebire intre cele doua.

Esenta: esenta este parfum pur. Un parfum pe care il cumperi de la un magazin poate avea un pret bun, dar totusi poate sa nu fie un parfum pur sau o esenta. Poti sa cumperi o esenta de parfum si sa aplici direct pe piele asa cum doresti. Motivul pt care esenta de parfum este diluata cu o alta baza este pt a fi salvati ceva bani (deoacrece esenta pura este foarte scumpa), si de multe ori esenta aplicata pe piele poate irita pielea. Esenta de parfum este cel mai puternic parfum pe care il poti lua, si este prima in lista de clasificare.

Apa de toaleta: apa de toaleta este un parfum care este amestecat cu o baza pt a scadea aroma esentei folosite. Majoritatea podusele ce le cumperi din magazin sunt ape de toaleta. Punctul comun al acestor preparate sunt diferite tipuri de alcool care este preparat intr-un mod special pt a putea pastra "parfumul " in timp. Apa de toaleta contina cam 20% esenta si 80%  baza de parfum.

Colonie: Colonia este o apa de toaleta spre diferenta ca este amestecata cu diluant. Colonia este adesea folosita de barbati ca si "parfum".  Dar colonia nu este un parfum, este folosita ca o apa racoritoare. Desigur poate fi aplicata si ca un parfum normal doar ca se evapora repede si nu tine foarte mult. Colonia contine cam 10% esenta si este amestecata cu alte substante mirositoare pt al face sa tina mai mult.

Ulei de parfum: In timpurile moderne parfumul este identificat ca si o preparare din alcool. Cu multi ani in urma parfumul era extras din plante ( frunze, radacini, scoarte, flori) si era amestecat cu uleiuri vegetale si ceara ca si baza. Uni nu considera uleiul de parfum ca si un real parfum si mai degraba il considera prea "crud" pt un parfum. Dar uleiul de parfum daca este facut corect poate fi la fel de puternic ca si esenta de parfum, depinde de cat de multa baza este adaugata si poate dura la fel de mult ca si variantele comerciale.

Unguent de parfum: unguentul de parfum este la fel ca si uleiul de parfum singura exceptie fiind ceara pe care o contine este mai tare in timp ce uleiul de parfum este mai cremos. Unguentul la fel ca si uleiul era folosit la  ritualuri in vremurile vechi, azi este folosit pt piele. Eu cred ca acestea sunt metode usoare de folosit dar sunt totodata si ecologice.

Pudra de parfum: parfumul pudra este in general compus din indegriente uscate. In zilele noastre pudra comerciala contine si aditivi sintetici.

Metode comune de extragere a parfumurilor

12

Distilare cu aburi: distilarea este una din cele mai vechi metode de extragere a esentei din plante si flori. Se toarna apa calda peste plante, astfel esenta se transforma in aburi care prin condes se vor face picuri care se vor colecta.

Extractie solvabila: extractia solvabila este folosita mai ales pentru esentele mai delicate care s-ar putea pierde din calitate prin medota de distilare cu aburi. Acesta este mai mult un proces chimic folosindu-se hidrocarbura, care apoi este indepartata prin distilare. sunt o multime de controverse priviind extractia esentei prin solvare. Deoarece se folosesc elemente chimice cum putem fii siguri ca rezultatul esentei nu va contine reziduri chimicale prin solvare? Din pacate o gramada de uleiuri din ziua de azi sunt obtinute prin solvare.  Marcerarea: plantele sunt puse intr-un vas cu ulei si acoperite cu un capac, si sunt lasate mai multe zile. Rezultatul este apoi rafinat.

Presare: presarea e o metoda de a scoate uleiul din partea florala. Aceasta este folosita mai ales la portocale, lamai care contin uleiuri volatine.

Exista 4 proprietati universale de recunoastere a compozitiei de baza. Aceste proprietati ale parfumului se numesc  "notite".

Nota de top: aceasta nota este cea care se risipeste cel mai repede la contactul cu aerul. Atunci cand deschizi o sticla de parfum si mirosi, iti faci imediat o impresie. Apoi in cateva momente, parfumul capata o aroma diferita de "flori", "citrice", "dulce", sau depinde din ce aroma  a fost facut. Odata aplicat pe piele parfumul isi schimba mirosul in functie de tipul pieli.

Nota de mijloc: nota de mijloc este cea care defineste calitatea unui parfum, rezista mai mult decat nota de top. Cand simpti "aura" parfumului, tocmai ai descoperit mirosul notei de mijloc.

Nota de baza: aceasta baza este in general cea mai intensa, nota de baza face ca parfumul sa tina mai mult , chiar si in ziua urmatoare mai poti simpti mirosul.

Fixator:  Sunt mai multe metode care sunt folosite in fixarea unui parfum. In general metodele clasice de pastrare sunt de natura animalica, vegetabile si sintetice. Fixarea este foarte importanta sa fie inclusa intr-un parfum.

PARFUMURI ŞI ESENŢE. STUDIU ASUPRA METODELOR DE EXTRAGERE A

ESENŢELOR

Parfumul este un”‘accesoriu” care vine să întregească personalitatea şi ţinuta fiecărei

femei, a fiecărui om. El poate fi ales în funcţie de anotimp, momentul din parcursul zilei în

care este “purtat”, de starea de spirit (état d’âme) şi gusturile fiecăruia dintre noi.

Deoarece piaţa parfumurilor este în continuă dezvoltare, iar consumatorii au aşteptări din

ce mai variate şi elevate de la companiile producătoare de parfumuri şi esenţe, am

considerat importantă şi oportună abordarea acestei teme, respectiv: “ Parfumuri şi

esenţe. Studiu asupra metodelor de extragere a esenţelor “. Pâna nu demult, parfumurile

noastre se datorau florilor, iar esenţele, fructelor. Mirosurile florilor şi fructelor se datorează

12

unor substanţe organice simple: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi, etc., care se pot obţine şi

în laborator. Astfel- parfumul iasomiei este mirosul propionatului de benzil şi acetatului de

benzil, parfumul florilor de portocal şi de lăcramioare se datorează nerolinei (metil-β-

naftileterul), acetatul de linalil este parfumul de levanţică, geranionul (dimetiloctadionol)

este parfumul trandafirului. La grecii antici, esenţele şi parfumurile au jucat un mare rol în

medicină, acestea având un rol antiseptic. De la greci parfumurile au trecut la romani şi

apoi obţinerea şi folosirea lor s-a extins. Progresul neîncetat al chimiei a permis

extragerea de esenţe şi arome, dar şi producerea lor pe cale artificială. Florile, frunzele,

fructele şi rădăcinile mirositoare îşi datorează parfumul unor substanţe organice volatile,

numite uleiuri volatile,uleiuri eterice (esenţe). Uleiurile eterice (sau esenţiale) reprezintă

amestecuri de substanţe cu diferite funcţiuni chimice: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi,

aldehide, cetone etc. Din cauza mirosului lor plăcut, uleiurile eterice se folosesc în

industria parfumurilor. Nu orice substanţă mirositoare este parfum. Pentru ca o substanţă

să fie un parfum, trebuie să îndeplinească două condiţii, şi anume- să fie volatilă la

temperatură obişnuită şi să producă asupra simţurilor o senzaţie placută. Metodele folosite

pentru extragerea uleiurilor volatile din plante sunt: presarea, antrenarea cu vapori de apă

(distilarea), extragerea cu grăsimi, extragerea cu ajutorul solvenţilor volatili, maceraţia şi

descompunerea fermentativă. 1. Presarea -se foloseşte la extragerea uleiurilor volatile din

coji de fructe (exemple: lămâile şi portocalele). Expression este o tehnică foarte simplă în

care se folosesc fructe citrice (coji proaspete), fiind supuse unor presări la rece, operaţie

în urma căreia se extrag esenţele uleioase cu ajutorul unor role sau bureţi. Această

operaţie nu implică folosirea căldurii, aroma fiind apropiată de mirosul natural al fructului.

Egiptenii în antichitate adunau flori într-un săculeţ de mătase, care era stors până se

scurgea tot uleiul din ele. În Italia, uleiul de lămâie era cules printr-o procedură similară

numită “ecuelle”. 2. Distilarea- este metoda obişnuită pentru extragerea uleiurilor eterice şi

constă în distilarea plantelor sau părţilor din plantă cu vapori de apă. Această metodă este

folosită pentru obţinerea esenţelor de trandafir, de iasomie, de levănţică, flori de portocal

etc, şi este principala metodă de extracţie a uleiurilor. Procesul de distilare este bazat pe

principiul fierberii materialului şi extragerea esenţei prin evaporare. După condensare,

uleiul se separă de apă şi poate fi colectat. Plantele sunt strivite pentru a-şi elibera

uleiurile mai uşor. Pentru obţinerea unui kilogram de ulei de trandafir sunt necesare cinci-

şase tone de petale. Metodele curente mai implică punerea plantelor pe o sită prin care

trec vapori fierbinţi. 3. Extracţia cu solvenţi volatili- se foloseşte când plantele au un

conţinut mic de uleiuri volatile sau când uleiurile îşi schimbă compoziţia chimică.Această

metodă de extracţie a uleiurilor aromatice se foloseşte pentru plantele a căror aromă este

deteriorată de temperaturi ridicate. Uleiurile sunt extrase folosind solvenţi care au punctul

de fierbere mai mic decât al apei, cum ar fi eter sau substanţele extrase din petrol, al căror

grad de evaporare este ridicat. Aceste metode sunt folosite, în general, pentru dizolvarea

esenţelor din plante sau grăsimi animale. Metoda uzuală implică aplicarea materialului

12

aromat pe o sită din metal într-un container; solventul este aplicat peste ele, după care

este lăsat să se vaporizeze, lăsând în urmă o substanţă numită „beton”, formată din uleiul

esenţial şi stearoptene. Uleiul aromat poate fi separat de stearoprene prin extracţia cu

alcool, rezultând cea mai pură şi concentrată substanţă din toate uleiurile cunoscute. Cei

mai utilizaţi solvenţi sunt: eterul de petrol (pentru flori), benzina (pentru obţinerea

răşinilor ), alcoolul etc. 4. Extracţia cu solvenţi graşi, nevolatili (cu grăsimi)- se foloseşte

pentru florile de iasomie şi tuberoză (practicat de Grasse în Franţa de Sud). Prin această

metodă se obţin produsele cele mai fine şi mai delicate, dar este înceată şi costisitoare.

Florile se aşează pe suprafeţe netede , unse cu o grăsime animală solidă şi se aşează în

noi straturi de flori pâna ce grăsimea se saturează cu uleiul eteric. Uleiul eteric se extrage

apoi din grăsime cu alcool. 5. Extracţia cu adsorbanţi solizi Florile se aşează pe nişte

rame, cu plase deasupra adsorbantului. Ramele, puse unele peste altele, formează

dulapuri închise ermetic, care nu dau voie uleiului volatil să se răspândească în aer .

Uleiul eteric se extrage cu alcool. Dacă soluţia alcoolică se supune distilarii, se obţine

uleiul volatil pur. Uleiurile eterice se utilizează fie ca atare, fie se separă în componente,

care apoi se amestecă cu alte substanţe pentru obţinerea parfumurilor. Exemple de florii

parfumate:

mare parte găsindu-se alcool în combinaţie cu apa;durează circa 3 ore.După ce s-a

cunoscut compoziţia chimică a uleiurilor eterice, s-a trecut la obtinerea lor pe cale

artificială. Primele esente obţinute în laborator au fost esenţa de gaultheria (salicilatul de

metil) şi esenţa de migdale amare (aldehida benzoică). Astăzi se cunosc metode pentru

obţinerea substanţelor naturale găsite în uleiurile parfumate şi chiar se obţin unele

inexistente în natură. Există şi unele parfumuri ce se obţin prin extragerea uleiurilor volatile

şi amestecarea lor cu alţi compuşi naturali sau sintetici, rezultatul fiind un parfum cu o

valoare superioară celui natural. Exemplu: esenţa de trandafiri are patru constituienţi

principali- geranionul, citronelolul, alcoolul feniletilic şi nerolul. Geranionul se extrage din

uleiul de citronela Java, din esenţa de palmarosa etc. Citronelul se obţine pornind de la

esenţa de citronel. Alcoolul feniletilic este obţinut prin sinteză, iar nerolul, tratând chimic

geraniolul sau apa de flori de portocal. Un parfum este un amestec lichid de uleiuri sau

compuşi aromatici, de fixativi şi de solvenţi, utilizat pentru a da corpului uman, unor

obiecte sau spaţiului de locuit un miros plăcut. Parfumurile pot fi grupate în diferite familii

olfactice, pe teme sau acorduri după cum urmează : Florale Parfumuri care sunt dominate

de esenţa uneia sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare parfumurile se

numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de

lăcrămioare). Chypre Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, muşchi de stejar,

paciuli, şi labdanum. Această familie de parfumuri şi-a căpătat denumirea de la parfumul

cu acelaşi nume creat de François Coty. Aldehidice Parfumuri care încorporează o familie

12

de substanţe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest

Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens şi

Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" . Fougère

Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin şi muşchi de stejar. Această familie este numită

după parfumul Fougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază.

Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin

mirosuri erbacee sau lemnoase. Piele O familie de parfumuri care combină esenţe de

miere, tutun, lemn, şi gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.

Lemnoase Parfumuri în care domină esenţele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal

sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri.

Orientale O clasă răspândită de parfumuri combină esenţa de vanilie sau alte esenţe de

natură animală cu esenţe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conţine uleiuri de

camfor şi răşini. Citrice O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în

special din ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacităţii reduse a esenţelor citrice.

Producerea de noi compuşi aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu

precădere esenţe citrice. Exemple de parfumuri: Concentraţii şi compoziţii Uleiurile

aromatice sunt diluate cu o cantitate corespunzătoare de solvent, pentru a le face mai

uşor de utilizat. Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât şi cele sintetice conţin

concentraţii ridicate de compuşi volatili care pot provoca reacţii alergice, pot produce răni

dacă sunt aplicaţi pe piele sau pot deteriora îmbrăcămintea. Deşi uleiurile aromatice pot fi

diluate prin solvenţi ca jojoba, uleiul de cocos fracţionat sau ceara, solventul utilizat cel

mai frecvent pentru diluarea uleiurilor din parfum este etanolul sau un amestec de etanol

şi apă. Proporţia de uleiuri aromatice (ca procent în volume) dintr-un parfum determină

tipul acestuia: Extras de parfum: 20%-40% compuşi aromatici Apă de parfum (Eau de

parfum): 10%-30% compuşi aromatici Apă de toaletă (Eau de toilette): 5%-20% compuşi

aromatici Apă de colonie (Eau de Cologne): 2%-3% compuşi aromatici -apa de parfum are

concentraţia de parfum de circa 12-15%, restul fiind alcool. Mirosul este mai puternic

atunci când vremea este rece, şi poate dura în medie 5 ore. -apa de toaleta conţine circa

5-12% parfum , iar alcool 88-95% şi durează 4 ore. -apa de colonie- parfumul are o

concentraţie de 2-6%,în cea mai

Uleiurile esenţiale 

            Esenţele parfumate din care se obţin uleiurile esenţiale se produc prin fotosinteză, iar celulele secretoare, la marea majoritate a plantelor se regăsesc în frunze, flori sau în coaja fructelor.  Parfumul acestor plante aromatice este eliberat în aer, atunci când trecem pe langă ele sau le atingem.            Uleiurile esenţiale se obţin prin presarea sau distilarea la abur a plantelor aromatice, a căror esenţă suferă o uşoară modificare chimică, rezultând uleiul. Uleiurile esenţiale sunt utilizate în aromaterapie în scop curativ, pentru trup, minte şi spirit.            Printre caracteristicile uleiurilor esenţiale se enumeră: sunt uleiuri limpezi, nu foarte grase, uneori cu o textură vâscoasă şi colorate, în contact cu aerul sunt volatile (de

12

aceea se recomandă păstrarea uleiurilor esențiale în sticle de culoare închisă şi închise ermetic), sunt solubile doar în uleiuri grase (ex. ulei de floarea soarelui, măsline, migdale etc.) nu şi în apă.            Uleiurile esenţiale, fiind foarte concentrate se recomandă a fi diluate înainte de utilizare, deoarece folosirea lor în stare concentrată, poate irita pielea şi mucoasele. Astfel uleiurile pot fi folosite în: apa de baie, amestecate în geluri de duş, săpun lichid,  în uleiuri de masaj 2-3 picături, tratamente cosmetice, în apa pentru aromaterapie 3-5 picături.             În ceea ce priveşte combinaţiile de uleiri esenţiale nu există reguli stricte, doar unele principii generale în funcţie de caracterul şi gama notelor aparte a fiecărui ulei esenţial în parte.

Gama notelor -        Notele de vârf sunt cele mai volatile, uşoare şi prospete pe care le mirosim

primele într-o combinaţie de uleiuri esenţiale sau parfumuri. (ex. de uleiuri esenţiale: bergamotă, busuioc, eucalipt, lămâie, portocal etc.;

-        Notele intermediare reprezintă esenţa parfumului pe care o simţim după notele de vârf, şi care persistă mai mult decât primele; (ex. de uleiuri esenţiale: geranium, levănţică, rozmarin etc.

-        Notele de bază sunt arome mai greoaie, puternice care se simt după evaporarea primelor două note şi care persistă o perioadă mai lungă (ex. de uleiuri esenţiale: paciuli, santal, tămâie etc.            Uleiurile esențiale se pot clasifica în funcție de plantele din care sunt extrase astfel: ulei esențial din citrice, copaci și arbuști, flori, plante aromatice etc.      

PINUL (Pinus sylvestris) 

            Pinul este un copac înalt veșnic verde, pe care îl întâlnim în America, Austria, Finlanda, România, Rusia, Ungaria, etc. din familia Pinaceae, cu frunze aciforme asemănătoare cu ale bradului și conuri. La prepararea uleiului esențial de pin se folosesc îndeosebi acele, ramurile tinere și uneori conurile, dar pentru aromaterapie cel mai apreciat este uleiul esențial obținut prin distilare cu abur a acelor uscate. Notele de vârf ale uleiului esențial sunt proaspete și camforate, cu tonuri dulci, lemnoase. La fel ca și uleiul esențial de eucalipt se combină cu majoritatea uleiurilor esențiale, fie ele din copaci, plante aromatice sau flori.            Proprietăți antibacteriene:  antimicrobian, antireumatic, antiviral, balsamic, diuretic, expectorant, insecticid, tonic general. Uleiul esențial de pin este util în cazul afecțiunilor pulmonare, a bronșitelor și a sinuzitelor ajutând expectorația; în caz de sinuzită, infecții urinare și cistită;  înlătură stările nervoase și oboseala având un efect înviorător. Aplicat sub formă de comprese sau adăugat în uleiul de masaj atenuează durerile musculare.            Contraindicații: se utilizează cu atenție, în cantitate mică.

MENTA (Mentha piperita) 

            Menta mai este cunoscută și sub denumirea de izmă, și este o plantă perenă, cu frunze aromate și flori albe, care face parte din familia Labiatae. Menta este originară  din: Anglia, Bulgaria, Brazilia, Germania, Olanda etc. Prin distilare cu abur, din frunzele și florile de mentă se obține uleiul esențial, a cărui note de vârf sunt intense, cu tonuri camforate care se combină cu eucaliptul, lămâia, levănțica, rozmarinul etc.            Proprietăți terapeutice: analgezic, antidiareic, antiseptic, astringent, decongestionant, expectorant, febrifug, stomahic, tonic nervos. Uleiul esențial de mentă este adjuvant în tulburările digestive (crize biliare, diaree etc) și se folosește în cadrul unui

12

masaj abdominal cu mișcări ușoare în sensul acelor de ceasornic. În amestec cu uleiul esențial de levănțică ajută la prevenirea gripei și a răcelii, folosit în apa de baie, uleiul de masaj sau inhalații; reduce intensitatea migrenelor și a durerilor de cap cu ajutorul compreselor reci. Tenul acneic poate fi curățat și dezinfectat prin baie de abur facială, la care se adaugă 3 picături de ulei esențial de mentă.            Contraindicații: Se folosesc cel mult 3 picături de ulei în apa de baie sau în uleiul de masaj și nu se recomndă persoanelor care urmează un tratament homeopat.

BRADUL(Abies alba) 

            Bradul este un copac înalt veșnic verde, pe care îl întâlnim în America, Austria, România, Ungaria, etc. din familia Pinaceae, cu frunze aciforme asemănătoare cu ale pinului și conuri. La obținerea uleiului esențial de brad se folosesc îndeosebi acele și ramurile tinere, dar pentru aromaterapie uleiul esențial este obținut prin distilare cu abur a acelor uscate și mărunțite. Notele de vârf ale uleiului esențial sunt proaspete și camforate, cu tonuri lemnoase, se poate combina cu majoritatea uleiurilor esențiale, fie ele din copaci, plante aromatice sau flori.            Proprietăți terapeutice: antiseptic al căilor rerspiratorii și urinare, antiviral, diuretic, expectorant, revigorant, tonic general. Uleiul esențial de brad este util în cazul afecțiunilor pulmonare, a bronșitelor, a laringitelor și a sinuzitelor ajutând expectorația, în boli ale sistemului nervos, nevralgii de orice natură, infecții urinare și cistită. Adăugat în apa de baie, atenuează oboseala, slăbiciunea generală, util în caz de frigiditate și impotență. Aplicat prin masaj local, diluat în ulei de masaj, reduce durerile musculare și reumatice. În aromaterapie relaxează, inspiră optimism și o stare generală bună.            Contraindicații: se utilizează cu atenție, în cantitate mică.

PORTOCALA (Citrus sinensis)             Portocalul este un arbore fructifer din familia Rutaceae, care este cultivat în țări  precum: America, Australia, Brazilia, Italia, Israel, care are o înălțime medie, frunze de culoare verde închis, flori albe și parfumate, și fructe portocalii și aromate, din a căror coajă se extrage uleiul esențial.            Uleiul esențial de portocală are note de vârf dulci, fructate și cu tonuri revigorante, care se poate amesteca cu alte uleiuri citrice, cu mirodeniile, dar și cu uleiuri esențiale dintre care: santalul, geraniumul, palmarosa sau tămâia.            Proprietăți terapeutice: afrodisiac, antidepresiv, antiinflamator, carminativ, digestiv,  vitaminizant și tonic general.            Uleiul esențial de portocală este recomandat în cazul afecțiunilor digestive, util în constipație, balonare, circulație periferică deficitară (în cazul venelor varicoase) și se aplică prin masaj local ori comprese. Mirosul său plăcut înlătură tensiunea nervoasă, în caz de stress, anxietate și depresie, redând o stare de optimism și energie. Se utilizează în vaporizator, în ulei de masaj sau în apa de baie.

LEMN DE TRANDAFIR (Aniba rosaeodora)             Arborele de trandafir sau Rosewood, face parte din familia Rosaceae și este originar din Brazilia, Ecuador și Columbia. Arborele de trandafir are scoarța roșiatică și flori galbene. Uleiul esențial se obține din scoarța arborelui, prin distilare cu abur. Uleiul esențial are un miros dulce-lemnos, ușor picant, cu note florale. Uleiul esențial de lemn de trandafir se poate amesteca cu alte uleiuri esențiale florale sau citrice.            Proprietăți terapeutice: antiseptic, antidepresiv, afrodisiac, bacteridid, insecticid și stimulant. Se recomandă folosirea uleiului esențial de lemn de trandafir în tratarea: infecțiilor respiratorii, răceală, tuse, stress, depresie și probleme sexuale. Se poate folosi

12

prin masaj local, amestecat în ulei de bază sau se poate adăuga în apa de baie pentru ameliorarea: tensiunilor nervoase, al durerilor de cap precum și în caz de frigiditate sau impotență.            În tratamentele cosmetice se poate adăuga în creme, loțiuni de corp sau parfumuri. Extern se recomandă pentru tenurile uscate, mature și lipsite de vitalitate având efect de regenerare celulară și antirid, la nivelul membrelor inferioare stimulează microcirculația (varice),  detoxifiant prin drenaj limfatic, previne și ameliorează vergeturile.            În aromaterapie se folosesc 3-5 picături de ulei esențial pentru atenuarea stărilor depresive, al surmenajului, conferă echilibru mental și emoțional.            Contraindicații: nu se recomandă persoanelor cu tenul sensibil.

OREGANO (Origanum vulgare)                       Oregano este o plantă aromatică, cu frunze verzi şi flori de culoare roz-violacee. Această plantă face parte din familia Lamiaceae şi este originară din Turcia, Siria, Grecia, Spania, Italia și America Latină. Din florile şi frunzele de rozmarin se obţine prin distilare la abur uleiul esenţial, al cărui note de vârf sunt proaspete, cu tonuri ierboase. Uleiul esenţial de oregano se poate amesteca şi cu alte uleiuri esenţiale, printre care: bergamota, cimbrişorul, cedrul, levănţica, pinul, etc.            Proprietăţi terapeutice: analgezic, antiinfecţios, antibacterian, antifungic, antiparazitar, digestiv, febrifug, tonic general. Mulţumită acestor proprietăţi se recomandă pentru buna funcţionare a aparatului digestiv, îmbunătăţeşte digestia şi poate fi folosit în uleiul de masaj pentru reducerea durerilor abdominale şi a flatulenţei prin masaj local. Este folosit în caz de răceală, tuse, fiind un bun expectorant,  elimină paraziții intestinali, adjuvant şi în cazul afecţiunilor pancreatice. Extern amestecat în uleiul de masaj are rol detoxifiant al sistemului limfactic, combate celulita.   Uleiul esenţial de oregano poate fi folosit în preparatele cosmetice, fiind recomandat persoanelor cu ten gras, acneic. În compoziţia tratamentelor de păr, oregano este tonic capilar, previne apariţia mătreţii şi stimulează regenerarea firului de păr. În apa de baie se poate adăuga în jur de 5 pană la 8 picături de ulei esenţial pentru înlăturarea durerilor musculare, reumatice şi articulare. În aromaterapie ajută  în meditaţie, limpezeşte mintea, înlătura durerile de cap şi este recomandat mai ales persoanelor pesimiste, anxioase şi depresive deoarece le dă o stare de bine şi optimism.            Contraindicații: a nu se folosi în timpul sarcinii şi este interzis persoanelor cu pielea sensibilă.

LĂMÂIA (Citrus limon)                       Lămâiul la fel ca şi portocalul, face parte din aceeaşi familie Rutaceae. Este un pom de înălţime mică, cu frunze verzi în formă ovală, flori parfumate şi cu fructele verzi de dimensiune medie, care la coacere devin galbene. Lamâiul este originar din: America, Cipru, Italia, Israel. Uleiul esenţial de lămâie are note de vârf proaspete, cu tonuri citrice şi dulci, care se extrage din coaja fructului spre finalul procesului de coacere. La fel ca şi alte uleiuri esenţiale, se poate combina cu uleiuri esenţiale diverse, cu mirodeniile şi în cazul în care o combinaţie are un parfum mult prea tare şi deranjant, uleiul esenţial de lămâie îi va da un miros mai subtil, plăcut.            Proprietăţi terapeutice: antiseptic, antimicrobian, astringent, depurativ, diuretic, hemostatic etc. Fiind un ulei esenţial cu efect ansiseptic şi bactericid, este recomandat în dezinfectarea tăieturilor şi a juliturilor, prin spălare locală, opreşte sângerările şi cicatrizează uşor leziunile. În amestec cu ulei de masaj este recomandat în masajul limfatic, stimulând circulaţia în cazul venelor varicoase, în caz de reumatism sau artrită.

12

            În tratamentele cosmetice are rolul de eliminare a petelor, redând luminozitatea tenului, iar efectul astringent îl recomandă tenurilor grase, ajutând la reglarea secreţiei de sebum.            Contraindicaţii: uleiul esenţial de lămâie nu este recomandat persoanelor cu tenul sensibil şi înainte de expunere la soare. În apa de baie se folosesc cel mult 3 picături.

OZMARINUL (Rosmarinus officinalis)                       Rozmarinul este o plantă aromatică, cu frunze verzi şi flori de culoare albastru deschis. Această plantă face parte din familia Lamiaceae şi este originară din Franţa, Portugalia, Tunisia. Din florile şi frunzele de rozmarin se obţine prin distilare la abur uleiul esenţial, a cărui note de vârf sunt prospete, cu tonuri ierboase. Uleiul esenţial de rozmarin se poate amesteca şi cu alte uleiuri esenţiale, printre care: busuiocul, bergamota, cimbrişorul, cedrul, ienupărul, levănţica, pinul sau tămâia.            Proprietăţi terapeutice: analgezic, astringent, digestiv, hepatic, hipertensiv, tonic general. Mulţumită acestor proprietăţi se recomandă pentru buna funcţionare a aparatului circularor, îmbunătăţeşte concentrarea şi poate fi folosit în uleiul de masaj pentru reducerea durerilor musculare, având totodată rol detoxifiant al sistemului limfactic. În compoziţia tratamentelor de păr, rozmarinul este tonic capilar, previne apariţia mătreţii şi stimulează regenerarea firului de păr. Pentru înlăturarea mahmurelii adăugaţi 3 picături de ulei esenţial de rozmarin în apa de baie. În aromaterapie ajută la stimularea memoriei, în meditaţie şi limpezeşte mintea.            Contraindicaţii: a nu se folosi în timpul sarcinii şi este interzis persoanelor bolnave de epilepsie.

LEVĂNȚICA (Lavandula officinalis) 

            Levănțica este o plantă perenă, des întâlnită în: Australia, Bulgaria, Franța, Maroc, Spania, Ungaria, care face parte din familia Labiatae a cărei frunze sunt liniare de culoare verde-argintie, cu florile de culoare albastră spre violet care cresc în formă de spic și au un parfum foarte plăcut. Prin distilare cu abur din flori se obține uleiul esențial de levănțică, a cărui parfum are note de vârf florale și proaspete cu tonuri ierboase, care se poate combina cu uleiurile esențiale din plantele aromatice, citrice, flori sau tămâia.            Proprietăți terapeutice: analgezic, antidepresiv, antiviral, dezodorizant, hipotensiv, tonic general și nervos.            Uleiul esențial de levănțică este cel mai utilizat ulei esențial în aromaterapie și nu numai, datorită proprietăților sale de echilibrare și normalizare a funcțiilor organice și a stărilor emoționale. Are efecte calmante, relaxante și revigorante. Amestecat în uleiurile de baie sau cele de masaj înlătură durerile musculare, și adăugat în apa de baie sau picurat pe o batistuță ajută în caz de insomnie; este adjuvant în caz de răceală și gripă, cu rol antiviral folosit în inhalații la abur. Durerile de cap, pot fi și ele atenuate cu comprese reci cu ulei esențial de levănțică sau prin masarea tâmplelor cu 2 picături de ulei. Este un bun insecticid, și reduce discomfortul cauzat de înțepăturile de insecte, masând cu o picătură de ulei zona afectată; vindecă arsurile minore și cicatrizează rănile.            În industria cosmetică este utilizat în creme, loțiuni, săpunuri, uleiuri de masaj pentru mirosul său plăcut, dar și în parfumerie. Pe plan psihologic este antidepresiv, liniștitor și atenuează simtomele sindromului premenstrual.            Contraindicații: în primele 5 luni de sarcină, femeile însărcinate să nu-l folosească mai ales cele cu antecedente de avort spontan.

12

Creearea parfumurilorCum un muzician ştie muzică, un creator parfum trebuie să ştie notele colectorului de parfum şi combinaţiile dintre acestea.Senzorul lui olfactiv, cunoaşte un număr mare de materiale, şi are capacitatea de  imaginaţie ,în număr infinit de combinaţii ,de parfumari. Nasul parfumierului  nu este doar sensibil la mirosuri şi arome, dar este antrenat, asa ca el sau ea este capabil să recunoască, sa compara si sa stie dozaele  de componente pentru a crea un parfum dorit.Lucrul începe în biroul său, departe de laborator, şi de flacoane şi tuburi cu uleiuri esenţiale şi componente sintetice. Dorinta unui client trebuie să fie traduse în limba de arome, asa ca el / ea trebuie să selecteze componentele ale căror arome  au sau seamănă cu nota necesare pentru crearea aromei  imaginat.În timp parfumul se evapora, iar compoziţia sa se deschide treptat. Pentru a putea să se bucure de timp indelungat trebuie sa modifice  procesul de evaporare a parfumului  pe piele .Parfumierii folosesc trei tipuri de componente - cei care se evapora rapid, cum ar fi bergamota, lamaie, lavanda, cei care se evapora pe termen mediu (parfumuri de durată), cum ar fi componente florale; şi, în final cele care se evaporă încet , cum ar fi lemn de santal, patchouli, mosc, vanilie, chihlimbar. Indiferent de termenul lor de valabilitate, fiecare componentă poate fi perceput, de îndată ce pune pe piele, cu timpul toate componentele si mirosuri dispar, incepand cu note de top tranzitorie ,,până la note de lungă durată si cea de bază.Prima impresie a unui parfum este bazat pe percepţia vizuală a flaconului de parfum şi mirosul la deschidere. Avem de multe ori, chiar înainte de a cunoaşte parfumul  o  opinie despre  design de ambalaj. La începutul secolului al douăzecilea Francois Coty a schimbat modul de abordare a pachetului parfum într-o manieră revoluţionară, deoarece, în conformitate cu el "un parfum este, de fapt" cadoul său. Flaconul de parfum a devenit un fel de comunicare, expersie si chiar seductie. Culoarea, forma si designul promova parfumul, trecând pe conceptul de marketing şi mesajul lui de parfumier.

P R I N C I P A L E L E T E H N I C I D E P R O D U C E R E D E M A T E R I A L E D E P A R F U MDistilare şi extracţie:

Distilare. distilarea  este unul dintre cele mai vechi tehnici de extracţie, experimentat de arabi în secolul al 9-lea. Înainte de distilare materiile prime sunt prelucrate - cioplite, zdrobite,  sau amalgamate cu agenti de fermenare. Intenţia este de a dezvolta evaporarea pentru a separa solidele de  volatile din diferite elemente prezente într-un amestec. Aburii care transporta componente eterice din materii prime sunt  apoi refrigerate, şi în următoarele faze  apa şi elemente odoriferante separat edatorită diferenţelor de densitate a acestora. Produsul secundar al procesului de distilare este o esenţa de ulei brut, ulterior rafinat prin rectificare.

extracţiecu solventi . Materiile prime sunt plasate într-un vas extractor împreună cu materiale de solvent, cum ar fi etanol, metanol, hexan, toluen şi butanul. După ce materiile prime au fost înmuiate în solvent de mai multe ori, solvenţi devin imbogatite in arome si sunt eliminate prin evaporare. Urmeaza  concentrărea prin care se obtine  esenta pura sau Absoluta. Acest proces oferă, de obicei, rezultate mai bune decât  distilarea.

Extractie cu Dioxid de carbon (CO2)  - SOFTACT. dioxidul de carbon atunci când este  puse sub o presiune de 73,8 bari la o temperatură de peste 31 ° C devine un lichid si are caracteristici de  solvent i excelente. Această metodă face posibilă extragerea la o temperatură scăzută, ceea ce permite producerea  a unui   parfum absolut de înaltă calitate şi puritate, adica  parfumuri identice cu mirosul  originale ale plantelor. În plus, extragerea CO2 produce rezultate excelente cu materii prime uscate care nu se pot folosii in  tehnicile tradiţionale de extracţie. În plus, această metodă este prietenos cu mediul , nu polueaza.

Extracţie

12

Proprietate  grasimilor si a uleiurilor  de a absorbi mirosuri este cunoscuta din vechi timpuri. Cu toate acestea, tehnica de extracţie a componentelor aromate de materii prime utilizând grăsimi a fost utilizată doar în secolul 19, prin utilizarea alcoolului etilic. Această metodă de extragere este costisitoare şi, prin urmare, este rareori aplicat şi în prezent, întrucât aceasta necesită tehnicieni cu inalta calificare, dar oferă cantităţi foarte mici de esenţă.

Extracţie la rece. Pentru extracţie la rece a  florilor delicate si  proaspete, cum ar fi tuberoza, iasomie, violete sau portocaliu , sunt depuse într-un singur strat pe un "şasiu, un geam de sticla in rama din lemn, anterior acoperită cu un strat de grăsime animală, (de obicei, un amestec de carne de vită şi grăsime de porc). În timp de 60 de zile petale de flori sunt înlocuite cu cele proaspete la fiecare 3, 5 sau 7 zile. Odată ce procesul de extracţie este completa, grăsimile se  saturata  in  mirosuri, si este  introdus  în rachiu de vin. După ce spirtul se   evapora ,  grăsime parfumata  este folosit în produsele cosmetice şi pentru producţia de parfum absolut.

Extracţie la cald . Această procedură este potrivit pentru flori mai puţin  fragile. Petalele de flori sunt plasate într-un bazin umplut cu grăsime diluata cu apa. Petalele sunt ţinute în grăsimi timp de 2-3 zile. Apoi, petalele sunt eliminate, şi grăsimea filtrată şi utilizate în acelaşi mod ca unul din procesul de extracţie la rece.

Presare la rece (in imagine vedeti petale de iasomie )Este utilizat numai pentru extragerea uleiuri esenţiale din citrice din coji de fructe, deoarece numai cojile  de fructe citrice au concentratie destul de bogata in esenţele naturale ,pentru a face procesul  util. Aceste uleiuri sunt sensibile la temperaturi ridicate, la prezenta  oxigenului ,la  agenti chimici si acizi, astfel încât coaja citricelor este, de obicei, prelucrate manual, sau prin utilizarea de prese hidraulice. Ulterior, uleiuri esenţiale sunt distilate sau filtrate pentru a le separa de apa. ConcentrareConcentrarea este folosit în principiu pentru sucurile de fructe d. concentrarea se face  in vacuum sau prin  concentrare prin îngheţare . Permite conservarea dintre cele mai bune elemente de fructe aromatice. FractionareFractionare, sau distilare selectiv, ajută la extragerea esenţei  parfumat dintr-un ulei esenţial special deja existent. Prin aceasta metoda se poate scădea sau  adăuga componente chimice . această metodă este utilizat pe scară largă în special pentru a produce înlocuitori de arome  pentru componentele care sunt dificil de extrase  din plantele originale . (in imagine vedeti petale de trandafir )CromatografieExistă mai multe tehnici de cromatografie. Cel mai populare este gaz-cromatografia. Această metodă permite să decodeze parfumul  şi să identifice componentele sale principale chimice. Tehnica se bazează pe izolarea moleculelor de materii prime, sau compoziţii acestora, în scopul de identificare a acestora, sau determinarea cantităţii. Imprimare Naturii    Aceasta tehnica progresivă permite captarea a mirosului  din surse naturale, plante proaspete, fără a provoca deteriorarea acestuia. Arome artificialeLa sfârşitul secolului 19 producţia de arome noi au fost practicate, în sinteza organică. Aceasta a fost posibil să:

Tocmai imita mirosuri naturale, prin folosirea altor surse, ceea ce  a salvat multe animale şi plante;

Crearea de noi arome, inexistente în natură; Reconstrucţii  complicate de arome din care nu a avut succesin obtinerea lor , cum ar fi

12

parfum de liliac si crin.

aromele  artificiale nu poluează, ele sunt de înaltă calitate şi  producţia a acestora este mai puţin costisitor decât producţia de materii prime naturale. Astăzi, de la 50% la 90% din componentele de parfum sunt artificiale. Inventia de arome artificiale a democratizat industria de parfumerie şi cosmetică. Prin urmare, în prezent componente sintetice joaca rolul principal în producţia de parfum.