9 MOROMETII

5/17/2018 9 MOROMETII - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/9-morometii 1/6

ROMANUL POSTBELIC OBIECTIV „MOROMEŢII” DE MARIN PREDA

INTRODUCERE LITERATURA POSTBELICĂLiteratura postbelică va sta sub semnul politicului, ingerinţa acestuia generând o stratifica

în toate genurile. Sub influenţa acestui cadru istoric se vor afirma trei direcţii: prima vizeazscriitorii care vor continua tradiţia interbelică: G.Călinescu, M.Sadoveanu, T.Arghez

L.Blaga, aceştia păstrând ridicată ştacheta valorilor şi reuşind să ofere astfel un termen dcomparaţie. A doua direcţie este reprezentată de „subcultură", „subliteratură", adică literatu

proletcultistă cum a numit-o N.Manolescu, aceasta integrând scriitorii care s-au afiliat puterşi care creează opere în care valoarea estetică a dispărut, primând politicul. A treia direcţintegrează poeţi şi scriitori care vor apela la un stil conotativ, subliminal din nevoia de a păcăcenzura: N.Stănescu, M.Sorescu, Ana Blandiana, M.Dinescu, M.Preda, scriitori care au salvliteratura de la macularea la care o condamnase regimul politic.

DATE AUTOR MARIN PREDA

Integrându-se realismului, ideologie ce presupune reflectarea în operă viziunii despre lume a autorului, Marin Preda este unul dintre scriitorii care asalvat literatura română de la macularea la care o condamnase istoria, prapartenenţa la cea de-a treia categorie. Fiind un succesor al realismului lui FlauberTolstoi sau al lui Balzac, Marin Preda debutează cu schiţa « Salcâmul » în ziaru« Timpul » în 1941, publicând în timpul dictaturii comuniste romanel“Risipitorii”, “Intrusul”, “Marele singuratic” ,”Delirul”, ,,Cel mai iubit dint pământeni" şi “Moromeţii",

DEFINIŢIAFiind o specie literară a genului epic în proză, de mărime substanţială în raport cu celelaspecii înrudite, prin dezvoltarea de regulă a unei problematici grave, fiind o naraţiune fictivăcare acţiunea dominantă, bazată pe evenimente reale, uneori pe documente, se desfăşoară mai multe planuri, fiind susţinută de numeroase personaje, bine individualizate şi antrenate deintrigă complexă, „Moromeţii” -1955,1967 este un roman.

TRĂSĂTURILE ROMANULUI POSTBELIC REALIST SOCIAL OBIECTMODERN

1. tema socială2. fresca societăţii rurale3. prezentarea invariantelor tipologice ale societăţii rurale interbelice şi postbelice4. crearea unui personaj emblematic „ultimul ţăran” în aceatsa lume a deruralizării satu

românesc5. infrastructura narativă modernă



TEMATema dominantă este cea a timpului evidenţiată în incipit ”Timpul avea nesfărşită răbdare oamenii”, punctând mentalitatea sătenilor din Siliştea-Gumeşti care consideră că nimic nu

poate perturba existenţa, mentalitate pe care autorul şi-o asumă tactic, omniscienţa fiind astcerută de strategia globală a romanului. Acest timp răbdător este observabil şi narativ: un sfdin primul volum este afectat întâmplărilor petrecute de sâmbătă până duminică seara, în timce restul romanului concentrează întâmplări petrecute până la sfârşitul anului. Acestei teme isubsumează tema socială, opera integrând o frescă a satului de la câmpie, interbelic şi postbeltema familiei, a paternităţii, copilăria, şcoala, iubirea, colectivizarea, raportul individ timp.cadrul acestuia se vor identifica două tipuri de oameni: cel care nu acceptă compromisul şi

păstrează intactă scara de valori, modelul fiind Moromete şi tipul de om care accecompromisul, modificându-şi criteriile axiologice, exemplari fiind activiştii de partid şi parţ

Niculae, în al doilea volum.FRESCA SOCIETĂŢII RURALE INTEGRATĂ DIEGEZEI

Acţiunea primului volum începe într-o seară de vară, când numeroasa familei Morom

se întoarce de la câmp. Astfel, încă din expoziţiune, membrii acestei familii ţărăneşti su prezenţi în câteva imagini memorabile. Cel dintâi moment care adună familia, alcătuită din doramuri unite prin tată, este cina. Ansqamblu de gesturi ritualice, păstrate neschimbat de sute ani, cina ţărănească are un caracter solemn, aproape sacru, ceea ce reprezintă un prim argume

potrivit căruia „[…] un ţăran, chiar dacă ajunge doctor în filozofie, tot ţăran rămâne. Ideea familie, de pildă, va fi la el aceeaşi ca a unui ţăran.”. Astfel, dincolo de momentul în sine, cirelevă şi relaţiile din sânul familiei: neînţelegerile dintre cei trei fraţi proveniţi din primcăsătorie- Paraschiv, Nilă şi Achim şi fraţii lor după tată- Niculae, Ilinca şi Tita, cauzate interesele opuse, pe care Ilie Moromete se străduieşte să le aplaneze şi să menţină deci unitatfamiliei. Faptul că Moromete stă pe prag „deasupra tuturor” este un prim indiciu al autoritătatălui într-o lume în care tiparele arhaice au supravieţuit. Tot acum se prefigurează şi cele dodrame existenţiale pe care le va trăi, apoi, la mod acut, Ilie Moromete: drama pământului ş

paternităţii. Având datorii la bancă şi impozite de plătit, Moromete acceptă să-i vândă vecinusău, Tudor Bălosu, salcâmul din fundul grădinii, arbore care făcea parte din existenţa afectivfamiliei. Această scenă-cheie constituie intriga operei. Tăierea de duminică dimineaţasalcâmului este impregnată cu elemente de substrat antropologic, scriitorul surprinzând acescenă din dorinţa de a înfăţişa e a trăit şi cunoscut nemijlocit în copilărie şi din încercarea a-şi explica sentimentul că nimic nu mai era ca înainte. Salcâmul se validează ca un „axmundi”, prăbuşirea lui anticipând prăbuşirea colectivităţii rurale, a familiei şi implicit

idealurilor lui Ilie Moromete. Cum nici banii luaţi pe salcâm nu pot acoperi datoriile Moromete, Paraschiv, Nilă şi Achim, sfătuiţi de mătuşa lor, Guica, îi propun tatălui un plaurma ca Achim să plece cu oile la Bucureşti, iar din vânzarea laptelui şi a brânzei să câşti

banii necesari. Moromete aceptă, fără să bănuiască intenţiile celor trei.Un loc deosebit în cadrul desfăşurării acţiunii îl ocupă scena-cheie a adunării din poia

lui Iocan. Semnificativă pentru psihologia colectivă, contemplarea filozofică îşi face loc pringrijile ţăranului, el având încă posibilitatea de a evada din cotidian prin plăcerea vorbei şi p



politică. Veselia, glumele acide, ironia la adresa evenimentelor vremii, angajarea în adevărdueluri ale minţii denotă o existenţă relativ lipsită de griji a ţăranilor adunaţi la fierăria Iocan. Aflat printre puţinii săteni abonaţi la un ziar, alături de Iocan şi Cocoşilă, Moromete eapreciat pentru inteligenţa sa ieşită din comun, pentru faptul că ştie să-şi impună punctul vedere, pentru puterea de analiză şi nu în ultimul rând pentru realele disponibilităţi de ironieumor, el fiind un autentic model parenetic pentru consăteni. În consens cu trăsăturile safundamentale, Moromete are abilitatea de a-şi ascunde adevăratele sentimente, fiind un maesîn arta disimulării. Semnificativă este comedia jucată în faţa agenţilor fiscali care îi stri

plăcuta discuţie de duminică. După ce îi aduce la limita răbdării printr-o manevră de ignorase întoarce spre ei şi strigă „N-am!” după care cere o ţigară, lăsând impresia că s-a potolit bruşi permiţându-i agentului să taie chitanţa. După ce o primeşte în mână, o răsuceşte meticulos toate părţile şi o pune pe prispă, trăgând liniştit din ţigară şi repetând: „N-am!”. Jocul contin

până în momentul în care agenţii se pregătesc să-i ridice lucruri din casă. Înainte ca acestease petreacă, Moromete intervine dându-le o mie de lei. Unul din conceptele filozofice ale lui IMoromete este tehnica amânării, el fiind convins că este suficient să ignore un lucru sau samâne pentru ca acesta să nu se mai întâmple, acest lucru fiind în acord cu opinia lui Ma

Preda despre ţărani, conform căreia: „Nu există manifestare a vieţii lui, poate chiar cotidiene, care el să n-o judece cu ochii cu care a văzut odată o lume pe deplin formată, cu metafizica ei..

în contextul în care pentru un sătean, apropierea de teluric este mult mai pregnantă decfamiliaritatea cu sistemul economic urban, cu atât mai mult în perioadele în care „timpul avrăbdare cu oamenii”. Partea a treia a romanului debutează cu o altă scenă-cheie, şi anumritualul secerişului. Aşezându-se la masă fără să îi mai aştepte şi pe ceilalţi membri ai familiMoromete se frige cu fasolea fierbinte, însă îşi acceptă pedeapsa dându-şi seama că a încăluna dintre tradiţiile satului. Îl ironizează totuşi pe Paraschiv atunci când acesta comite aceegreşeală, încercând să-i dea o lecţie de viaţă. În momentul în care află că fiii lui sunt înţeleşi

plece de acasă, în el se prăbuşeşte cel mai important deziderat, acela al sintalităţii familPunctul culminant al crizei suferite de acesta se petrece pe „piatra albă de hotar”. Trezindu

brusc în faţa realităţii, Moromete trece prin drama iluziilor înşelate, deoarece încercările lui dle inocula copiilor săi respectul pentru tradiţie au eşuat în favoarea ideilor aduse de lummodernă şi meschină. Aflat la graniţa dintre două lumi, Moromete se validează ca ultimreprezentant al ţăranului care, în opinia lui Marin Preda, judecă lumea prin prisma strămoşisăi, încercând să-i conserve valorile: „[…] despre cinste şi demnitate va avea acelereprezentări[…]”. Deznodământul îl constituie scena confruntării lui Moromete cu fiii săi,urma căreia aceştia fug de acasă.

Al doilea volum, mult mai dens ca informaţie, conţine un discurs narativ mult m

complicat, plin de abateri de la un fir epic clar şi de fragmente retrospective. Din dorinţa dreface unitatea ştirbită, Ilie Moromete merge la Bucureşti, însă eforturile lui de a-i convinge cei trei să se întoarcă, sunt zadarnice. În călătoria sa, ţăranul, Ilie Moromete, se bucură deanumită distincţie spirituală, graţie originii sale sănătoase, idee punctată şi în „Viaţa ca o pradîn care scriitorul chiar afirmă că „ţăranul dacă ajunge la Paris tot ţăran rămâne”: „se umereu drept înainte cu acea expresie des întâlnită la ţărani când merg în căruţele lor prin oracă sunt numai ei singuri pe lume cu caii lor, chiar dacă trec prin mijlocul unei mari mulţimi s



pe străzile cele mai aglomerate: astea sunt aşezări efemere, ei sunt stăpânii pământuşi nu aştia care au apă în perete şi nu mai văd lumina soarelui de atâtea etaje.” Puncculminant îl reprezintă scena ploii, moment în care Moromete este văzut ca o forţă a naturii. timpul unei ploi torenţiale de toamnă, acesta conştientizează că singurul mod de a avita

ploaia să-i distrugă coşarul era să canalizeze apa. Acest lucru demonstează calitatea sa creator, deoarece numai o mare structură poate înţelege forţa unei alte structuri, fiind în aceltimp o dovadă a lucrării moromeţiene necurmate şi bine întreprinse. Deznodământul puncteaepisodul morţii lui Ilie Moromete, de întindere redusă tocmai pentru a crea impresia căvorbeşte despre o veritabilă epopee şi nu doar de un moment prozaic din viaţa unui tăran.PERSONAJELEFresca societăţii se realizează şi prin inventarierea tipologiilor prin care se instaureainechitatea. Astfel, lumea satului integrează ţăranul bogat-Bălosu, ţăranul sărac-BoţoghiBirică, ţăranul rău-Guica, ţăranul mucalit –Cocoşilă, ţăranul nătâng-Nilă, ţăranul coleric, colţ

paraschiv, ţăranul onest-Ţugurlan, ţăranul artist-Din Vasilescu, ţăranul filozof-Ilie MoromeLa aceste tipuri se vor adăuga în cel de-al doilea volum, activiştii de partid –Bilă, OăbBâznae, Isosică, Zdroncan, Mantaroşie.

PERSONAJULCa orice personaj literar, şi Ilie Moromete va fi construit pe baza a doi parametri:

instanţă narativă şi ca referent uman. Ca instanţă narativă sau „personna”, adică masca scategoria estetică în care se încadrează, Ilie Moromete este un personaj principal din punctul vedere al ocurenţei sale pe parcursul discursului narativ, central din punctul de vedereimportanţei pe care o are în transmiterea mesajului, protagonist, deoarece susţine domindiegeza, tridimensional, Moromete fiind un ţăran de o puternică individualitate, al cărui conse realizează treptat, prin dezvăluirea succesivă a trăsăturilor. Ca referent uman, adică d

punctul de vedere al fiinţei pe care o imaginează, Ilie Moromete beneficiază atât prosopografie, cât şi de ethopee. Astfel, portretul fizic al personajului este conturat în cadadunării de la fierăria lui Iocan, trăsăturile sale fiind descrise indirect pe baza interpretăfiziognomonice a bucăţii de humă arsă, modelată de Din Vasilescu: „Era capul unui om careuita parcă în jos. Faţa îi era puţin trasă. Nasul i se prelungea din frntea boltită în jos, spre bărbscurt şi drept, cu ceva din liniştea gânditoare a frunţii.”. Scena ploii integrează, de asemenea,

portret fizic al personajului: „Grumazul lui Moromete arăta roşu ca arama, în care timpul săpciudate semne asemănătoare şi ele cu pământul.". Portretul moral, complex se dezvăluie a

prin caracterizarea directă făcută de alte personaje sau realizată prin autocaracterizare, cât prin cea indirectă. Caracterizarea directă făcută de celelalte personaje nu este prea m

diversificată. Catrina îl vede uneori cu ochi buni, fiind gata să se amuze la glumele lui, însă cele mai multe ori îi face reproşuri şi crede că are sufletul negru de răutate şi tutun. Cocoşilăface prost, dar în realitate îl admiră pentru că „ştia să găsească în ziar astfel de lucruri”: „Vemă prostule?”, „Eşti prost!”. Ţugurlan, preocupat de descoperirea unui sens al proprexistenţe, este singurul capabil să îl înţeleagă până la capăt şi chiar să-i imite metodele, mo

pentru care îşi exprimă simpatia: „Uite, ascultă-mă aici... dumneata eşti singurul care meloturile pe care le ai!” Prin autocaracterizare este evidenţiată este evidenţiată o trăsătu



definitorie a lui Moromete, şi anume libertatea interioară definită în raport cu oamenii din jdar şi cu aspectele materiale ale existenţei: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viindependentă.". În general, ca om liber în cugetul său, se arată „dezamăgit că oamenii flucruri care dacă n-ar fi proşti nu i-ar putea sili nimeni să le facă.”.

Caracterizarea indirectă, dedusă din faptele personajului, dezvăluie o multitudine trăsături de caracter. Prin tot ceea ce face, prin vorbe sau acţiuni, Ilie Moromete se dovedeştefi un autentic model parenetic pentru consăteni. El are tot timpul conştiinţa că se produce în funui public, ştie că vorbele şi gesturile lui vor fi comentate, însă nu veleităţile actorului suesenţiale, ci imboldurile unui mentor, ale unui modelator de conştiinţe. Dintre toţi care ştiucitească, îşi va asuma acest rol este Moromete, fiindcă este singurul care ştie să vadă dincolo cuvânt, să puncteze prin anumite tehnici, fie de intonaţie, fie lingvistice, elemente necesîntreţinerii discursului. El este „ţăranul absolut” ce trăieşte în convingerea că existenţa reprezintă lucrul cel mai însemnat de pe Pământ. Sancţionează, adesea, prostia prin aluzia sgluma acustică, îi ironizează pe cei ce vor să-şi renege sorgintea, neînţelegând infatuarea ceincapabili să aprecieze valoarea stabilită cândva, cu alte cuvinte, „concepţia lui despre lume

fi una ţărănească.”. Relevantă în acest sens este discuţia dintre Moromete şi Victor Bălosu. A

tendinţa de a domina şi niciodată nu îşi subminează autoritatea.Unul dintre conceptele filozofiei de viaţă a lui Moromete îl reprezintă tehnica amânăriiconsiderând că este de ajuns să ignore sau să amâne un lucru pentru ca acesta să nu se m

petreacă. Felul în care Moromete îl tratează pe Jupuitu în scena fonciirii demonstrează o aconcepţie superioară a acestui ţăran: aceea că prin orice lucru aflat în afara sfarei valorispirituale trebuie tratat cu indiferenţă. El rămâne astfel un nostalgic apărător al ordinii vectrăind o relaţie calitativă cu obiectele şi refuzând înstrăinarea, fiind nepăsător la înnoiremanifestând o evidentă propensiune pentru teluric. Scena ploii reflectă vigoarea trupului săudevine o expresie a vigorii sufleteşti. El este, în acelaşi timp, ţăranul filozof, reprezentativă fiiscena meditaţiei de pe piatra de hotar când Moromete încearcă să-şi explice declinul prin catrece comunitatea rurală şi, în primul rând, familia sa. Inteligenţa sa uluitoarea, evidentărecunoscută de toţi, este folosită numai pentru o înţelegere adâncă a vieţii. „Originalitatea vine în modul în care un spirit inventiv, creator, transformă existenţa într-un spectacol”-EugSimion.INFRASTRUCUTRA NARATIVĂ

Din punctul de vedere al perspectivei narative, în „Moromeţii” este preferată focalizarinternă, centrată şi pe alte personaje, dar, cel mai des, pe protagonist. La un moment dat, lumromânească pare dimensionată în funcţie de puterea minţii lui Moromete. El are iluzia timpurăbdător, el crede că lumea în care trăieşte este organizată după legi ancestrale imuabile, pe c

le domină şi tot el înţelege ce se întâmplă în familie. Focalizarea neutră este rară. S-ar putspune că, datorită focalizărilor interne succesive, echivalente cu viziunea „împreună cnaratorul este aproape absent, dar totuşi exemplele nu lipsesc: focalizarea neutră apare în timpdezbaterii din poiana lui Iocan sau în scena plecării la seceriş. Aici, naratorul neutru, cu putde abstractizare şi generalizare, transformă începutul secerişului într-o simfonie rurală în cnu mai există Moromete cu familia, ci Ţăranul, Nevasta şi Copiii. Tiparul narativ este, general, cel auctorial, relatarea făcându-se la persoana a III-a de către un narator heterodieget



extradiegetic, acesta neimplicându-se în acţiune, omniprezent şi omniscient. În volumuldoilea este prezentă o abatere de la acest tip de perspectivă: „Un an mai tarziu, războiul izbucla graniţa noastră […] şi ne luă şi pe noi”, pronumele de persoana I al unui plural inclus

putând marca solidaritatea naratorului cu poporul său. Sunt utilizate o serie de tehnici narativcea a contrapunctului, ce presupune că fiecare capitol este afectat unui alt personaj, unui aspect al realităţii, pentru ca, ulterior, să se revină treptat la aceste aspecte. Omniprezennaratorului este subliniată prin folosirea tehnicii instantaneelor sincrone, el relatând fa

petrecute în acelaşi timp, dar în locuri diferite. În descrierea casei lui Bălosu este întâlntehnica „descrierii balzaciene”, fiecărui element de detaliu fizic corespunzându-i unul morRaportul incipit-final este unul de simetrie antitetică, simetrie pentru că este punctată o aceetemă, şi anume tema timpului, şi antitetică la nivelul conţinutului: dacă în incipit “ Timpul avrăbdare cu oamenii”, în final „Timpul nu mai avea răbdare”, deoarece se comunică ideea asupra ţăranului încep să planeze conflicte majore care îi deconcertează existenţa. Farmecstilistic al tehnicii relatării în „Moromeţii” este dat de oralitatea exprimării. Personajele exprimă spontan şi nuanţat, folosind diverse mijloace ale vorbirii familiare: imprecaţii popula„pe mă-ta şi pe tine, chiorule”, expresii populare: „a prinde pe dracul ghem”, apelative popul

„ga”, „fă”, tabuizarea: „iacacine”, amputarea consoanelor iniţiale pentru a trezi comicul: „.duc înă la mnatu-meu, ă-mi dea un ăpăstru”.

9 MOROMETII

Documents

Transcript of 9 MOROMETII