1

9. MECANISMELE DE APĂRARE SPECIFICĂ ŞI NESPECIFICĂ LA NIVELUL

CAVITĂŢII ORALE

Cavitatea bucală este primul segment al tractului digestiv, dar este şi o cale de acces

spre aparatul respirator, aflându-se permanent în contact cu germenii proveniţi din aer, apă şi

alimente. Cavitatea orală şi nasul sunt principalele căi de pătrundere pentru majoritatea

agenţilor patogeni de origine exogenă.

Factorii care menţin sănătatea la nivelul cavităţii bucale sunt:

Integritatea mucoasei bucale

Saliva şi lichidul gingival

Ţesutul limfoid

MUCOASA ORALĂ

Apărarea cavităţii bucale depinde în primul rând de integritatea mucoasei. Mucoasa

bucală este una din principalele porţi de pătrundere a antigenelor în organism. Mucoasa

normală nu permite trecerea microorganismelor, datorită structurii sale complexe.

Structura mucoasei orale

Mucoasa orală are o structură asemănătoare cu tegumentul, cu deosebirea că nu

prezintă foliculi piloşi, glande sebacee sau sudoripare.

Mucoasa bucală este formată din:

epiteliu - care este pluristratificat în cea mai mare parte şi monostratificat în cazul

mucoasei senzitive.

corion (lamina propria) alcătuit din ţesut conjunctiv.

Epiteliul

Epiteliul care tapetează cavitatea orală este în majoritate pluristratificat, alcătuit din 7-

12 straturi celulare. Epiteliul este format din mai multe zone (din interior spre exterior):

zona germinativă (bazală) - este formată din 1-2 rânduri de celule şi se află aşezată pe

membrana bazală.

stratul spinos - este format din 7-8 rânduri de celule. Aceste celule conţin vezicule

specifice: granule lamelare (corpi Odland) care conţin lipoproteine, ce sunt eliberate în

spaţiul intercelular și contribuie la impermeabilitatea epiteliului.

stratul granular - este prezent atunci când epiteliul este keratinizat. Este format din celule

care conţin kerato-hialină.

stratul keratinizat (cornos, exfoliativ) - este format, în principal, din straturi suprapuse de

keratină, cu rol important de protecţie externă.

Polul apical al celulelor epiteliale prezintă joncţiuni intercelulare din clasa occluding

junctions, care solidarizează celulele într-un strat continuu, strat care funcţionează similar

unei membrane cu permeabilitate selectivă.

Joncţiunea dintre epiteliu şi ţesutul conjunctiv subiacent are un aspect ondulat şi poartă

numele de complex bazal. Aspectul ondulat măreşte considerabil rezistenţa mecanică şi

adeziunea dintre epiteliu şi corion.

Complexul bazal are rol de barieră pentru antigenele care au reuşit să pătrundă prin

straturile supraiacente.

În epiteliu se găsesc celule cu rol imun: limfocite T, macrofage, celule Langerhans.

2

Corionul (submucoasa)

Submucoasa este alcătuită din ţesut conjunctiv care asigură nutriţia epiteliului

supraiacent şi fixarea acestuia la straturile profunde. Grosimea corionului variază în funcţie de

zona mucoasei orale:

este mai bine reprezentat în cazul mucoasei bucale şi labiale.

este mai subţire în zonele cu epiteliu keratinizat - gingie fixă, palat dur.

Mecanismele nespecifice de apărare de la nivelul epiteliului

Descuamarea

Descuamarea este un important mecanism de apărare nespecifică. Celulele epiteliale

sunt permanent reînnoite, la o rată care este dependentă de numărul coloniilor bacteriene. Prin

descuamare este îndepărtat stratul superficial epitelial, împreună cu bacteriile ataşate de

acesta.

Receptorii epiteliali

Celulele epiteliale prezintă pe suprafaţa receptori pentru componenta secretorie a IgA,

(glicoproteină care intră în structura IgAs), de care se leagă covalent. Microorganismele

opsonizate de către IgAs sunt ataşate indirect, prin intermediul acestor receptori, de suprafaţa

celulelor epiteliale, care se descuamează. Consecinţa este îndepărtarea bacteriilor împreună cu

celulele epiteliale descuamate.

Similar altor epitelii, epiteliul oral are pe suprafaţă receptori Toll-like. Aceşti receptori

sunt receptori speciali de recunoaştere, pentru structuri repetitive, înalt conservate, care fac

parte din structura microorganismelor patogene. Aceste structuri repetitive, denumite PAMPs

(pathogen-associated molecular patterns), nu se găsesc pe suprafaţa celulelor gazdă.

Exemple de PAMPs:

lipopolizaharide

peptidoglicani

acid lipoteichoic

compuşi din structura fungilor (manani)

flagelina, pilina.

Au fost identificate până în prezent 10 tipuri de receptori Toll-like.

Cuplarea receptorilor Toll-like cu PAMP transmite semnale celulelor epiteliale, care

produc citokine, chemokine şi peptide cu rol antibiotic numite defensine.

Unele celule epiteliale pot avea funcţie de APC, pentru ca exprimă pe suprafaţă

molecule MHC II.

Defensinele

Defensinele sunt peptide cationice de mici dimensiuni (3-6 kDa). Peptidele conţin 3

sau 4 legături disulfidice. Există α şi β defensine.

Defensinele au rol chemotactic pentru celulele dendritice şi limfocitele T de memorie

şi determină activarea şi degranularea mastocitelor, cu eliberare de histamină, PG, etc.

Defensinele pot determina liza bacteriilor, fungilor şi a unor virusuri. Moleculele de

defensină pot forma pori în membranele bogate în fosfolipide, caracteristice pt. bacterii.

Celulele eukariote prezintă o cantitate scăzută de fosfolipide în membrană, fapt care le

protejeaza de acţiunea litică a defensinelor.

Mecanismul prin care defensinele formează pori în membrană este similar cu

polimerizarea componentei C9 a complementului.

3

Flora microbiană comensală

Flora microbiană comensală este o componentă esenţială a mecanismelor de apărare la

nivelul cavităţii orale. Aceste bacterii nepatogene sunt în competiţie cu cele patogene pentru

elementele nutritive şi receptorii care se află în cavitatea orală.

Bacteriile comensale, adaptate supravieţuii în cavitatea orală, sintetizează factori, cum

ar fi bacteriocina, care inhibă creşterea altor tipuri de bacterii.

În acelaşi timp, unele specii comensale sunt responsabile de menţinerea unui număr de

molecule de MHC II pe suprafaţa macrofagelor şi celulelor accesorii locale, prin eliberarea de

lipopolizaharide. Astfel, bacteriile nepatogene realizează o stimulare imună constantă.

În timpul tratamentelor cu antibiotice, flora comensală este redusă, fapt care permite

proliferarea unor specii rezistente şi fungilor, cum ar fi Candida albicans.

Calprotectina

Calprotectina este o proteină care a fost identificată iniţial în granulele citoplasmatice

ale neutrofilelor, monocitelor şi macrofagelor. Și celulele epiteliilor nekeratinizate au

capacitatea de a sintetiza calprotectină.

Calprotectina are efecte antibacteriene şi antifungice prin capacitatea de a lega

molecule de zinc, un ion esenţial pentru buna desfăşurare a diviziunilor celulare.

SALIVA

Saliva este un amestec al secreţiilor provenite din cele trei perechi de glande salivare

mari tubuloacinoase şi din numeroasele glande mucoase accesorii diseminate în mucoasa

bucală, la care se adaugă lichidul gingival.

Volumul de salivă secretat zilnic este de 500-1500 ml. Glandele salivare

submandibulare contribuie cu 65% din cantitatea totală de salivă. Glandele parotide secretă

23%, glandele sublinguale 4%, glandele minore salivare aproximativ 8 %. Secreţia glandelor

salivare şi mucoase se amestecă cu lichidul gingival, formând saliva mixtă sau totală.

Saliva are aproximativ aceeaşi osmolaritate ca plasma. PH-ul mediu salivar este de 6,7.

Saliva mixtă din cavitatea bucală este un lichid transparent, discret opalescent datorită

leucocitelor şi resturilor de celule epiteliale descuamate, filant datorită prezenţei mucinei.

Saliva conţine apă (99,4%) şi reziduu uscat (0,6%), din care 0,4% sunt substanţe organice, iar

0,2% sunt substanţe anorganice. Printre substanţele organice se numără o serie de componente

implicate în apărarea nespecifică şi specifică de la nivelul cavităţii bucale.

Lizozimul

Lizozimul este o mucoproteină formată din 129 de aminoacizi. Lizozimul este produs

de glandele salivare, mai ales de glandele submandibulare, dar şi de unele leucocite

(monocite, granulocite), de MF şi de celulele Paneth din tubul digestiv. El se găseşte în

diverse umori ale organismului, mai ales în salivă şi lacrimi.

Lizozimul din cavitatea orală provine din glandele salivare şi din lichidul şanţului

gingival.

Lizozimul este o enzimă care distruge peretele bacterian, prin hidroliza specifică a

legăturilor glucidice dintre radicalii N-acetilglucozamină şi acidul N-acetilmuramic.

Lizozimul are efect bactericid asupra câtorva bacterii gram pozitive: streptococi (inclusiv

Streptococcus mutans, implicat în cariogeneză) şi specii de stafilococi.

Lizozimul are efect sinergic împreună cu alte sisteme de apărare de la nivelul cavităţii

orale: lactoferina, imunoglobulinele A, sistemul peroxidazelor şi complementul.

În afară de acţiunea antibacteriană, există studii care arată că lizozimul are efecte

inhibitorii asupra replicării virusului HIV – 1, prin mecanisme insuficient cunoscute.

4

Peroxidaza

Peroxidaza este o enzimă produsă de mai multe tipuri de celule din organism, inclusiv de

celulele glandelor salivare. Ea catalizează reacţiile de reducere a peroxidului de hidrogen (apa

oxigenată) şi a peroxizilor organici.

Peroxidaza are efecte:

antibacteriene - efecte bactericide asupra speciilor cariogene (Streptococcus mutans,

lactobacili) şi asupra bacteriilor implicate în boala parodontală (Aggregatibacter

actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis) precum şi asupra altor specii gram

negative sau gram pozitive (Helicobacter pylori, Listeria monocytogenes, Escherichiae

coli, Salmonella typhimurium). În acelaşi timp, peroxidaza inhibă producţia bacteriană de

acizi, efect stimulat de prezenţa simultană a imunoglobulinelor A secretorii.

antivirale - a fost observată inhibiţia in vitro a replicării HIV, virusului herpes simplex - 1,

virusului respirator sincițial.

antifungice - asupra Candida albicans şi Candida krusei.

Lactoferina

Lactoferina este o glicoproteină care prezintă similaritate structurală cu transferina.

Lactoferina este sintetizată în principal la nivelul ţesutului glandular mamar şi la nivelul

tractului genital.

Lactoferina este implicată în apărarea împotriva bacteriilor, virusurilor şi paraziţilor.

Activitatea antibacteriană se exercită prin mai multe mecanisme:

acţiune bacteriostatică prin captarea fierului din mediul respectiv şi scăderea

disponibilităţii acestuia pentru bacterii.

acţiune bactericidă prin creşterea permeabilităţii membranare, prin legarea lactoferinei de

diferite molecule de suprafaţă: acid teichoic, porine.

împiedicarea formării biofilmului bacterian.

inactivarea factorilor de colonizare bacterieni.

Activitatea antivirală a fost constatată atât pentru virusurile ADN cât şi pentru cele

ARN. Există două mecanisme principale de acţiune:

blocare a receptorilor gazdei pentru virus.

legarea directă de virus.

Lactoferina are efect antiviral dovedit împotriva: citomegalovirusului, virusurilor

herpetice, HIV, virusurilor hepatitice B şi C, rotavirusului, virusului respirator sincițial şi

enterovirusului.

Apărarea antiparazitară a fost observată in vitro. Există studii care afirmă că

lactoferina poate avea un rol antiparazitar prin scăderea disponibilităţii fierului. Lactoferina

inhibă in vitro multiplicarea Plasmodium falciparum şi Pneumocystis carinii, în timp ce alţi

paraziţi prezintă rezistenţă pentru că să pot mobiliza fierul din lactoferină.

Mucinele

Mucinele sunt macromolecule formate din lanţuri polipeptidice de care sunt legate

catene glucidice formate din: monozaharide (galactoză, manoză, fucoză), acizi uronici,

hexozamine sulfatate, hexozamine acetilate (acetilglucozamină, acetilgalactozamină), acid

sialic, polizaharide.

Mucinele au rol în masticaţie şi deglutiţie pentru că aderă la constituenţii alimentari,

contribuie la formarea bolului alimentar şi îl lubrifiază.

Stratul de mucus împiedică sau întârzie ataşarea bacteriilor de celulele epiteliale.

Captarea bacteriilor de către stratul de mucus permite creşterea timpului de expunere a

bacteriilor la moleculele de imunoglobulină A secretorii, care se găsesc în acest strat de

mucus.

5

Aglutininele salivare

Aglutininele sunt glicoproteine salivare care aderă de peretele celular al bacteriilor din

cavitatea bucală. Structura este asemănătore mucinelor. Legarea se face prin receptori de tip

lectinic, care au afinitate pentru adezinele bacteriene. Adezinele sunt molecule polizaharidice

aflate pe suprafaţa unor specii bacteriene.

Aglutinarea bacteriilor contribuie la formarea plăcii dentare bacteriene, dar are şi efecte

de apărare antibacteriană: favorizează îndepărtarea mecanică a bacteriilor şi creşte eficienţa altor

factori de apărare din cavitatea bucală, de exemplu fagocitoza bacteriilor de către PMN.

Complementul

Eliminarea complementului se face prin lichidul gingival. În saliva mixtă complementul

nu se activează, din două motive:

Componentele sistemului complement, în principal C3, sunt în concentraţii extrem de

scăzute.

IgA secretorii nu activează complementul pe calea clasică.

Leucocitele

Din sânge migrează în salivă un număr foarte mare de leucocite, aproximativ un milion

de celule pe minut. Leucocitele trec prin epiteliul joncţiunii dento-gingivale şi ajung în lichidul

gingival, iar apoi în saliva mixtă.

Dintre acestea marea majoritate sunt neutrofile (98%), care provin din lichidul gingival.

Limfocitele reprezintă doar 1%, iar monocitele şi eozinofilele sunt foarte rare.

Neutrofilele au efect bactericid prin fagocitoză şi prin citotoxicitate, eliberând enzime

lizozomale şi radicali liberi de oxigen. Trebuie menţionat că dintre neutrofilele prezente în saliva

mixtă, peste 60% sunt neviabile.

IgA secretorii din salivă

Dintre clasele de imunoglobuline, IgA este clasa cel mai bine reprezentată în saliva totală

sau mixtă. Moleculele de IgA din saliva mixtă sunt în proporţie de 80-90% de tip secretor,

produse de plasmocitele din glandele salivare. Restul moleculelor de IgA provin din sânge şi

ajung în cavitatea bucală prin intermediul lichidului gingival.

În secreţii moleculele de IgA se găsesc mai ales sub forma dimerică, numită IgA

secretorie (IgAs). Dimerii de IgAs salivară nu trec din sânge în celulele glandulare şi apoi în

salivă, ci sunt produşi de plasmocitele din glandele salivare. Plasmocitele sintetizează monomerii

de IgA, precum şi lanţul polipeptidic J (piesa de joncţiune). Lanţul J uneşte la nivelul

fragmentelor Fc monomerii de IgA sub formă de dimeri. Astfel, marea majoritate a IgA produse

de plasmocitele din glandele salivare sunt dimeri, nu monomeri ca IgA din sânge.

Zilnic se produce o mare cantitate de IgAs, egală cu cantitatea totală de IgG şi de IgM

secretate în organism.

Structura IgAs le conferă proprietăţi deosebite faţă de celelalte clase de imunoglobuline,

care fac ca IgAs să ofere o protecţie mai bună la nivelul mucoasei digestive:

Structura glicozilată a piesei secretorii oferă IgAs protecţie faţă de acţiunea proteolitică a

enzimelor bacteriene şi a hidrolazelor digestive.

Forma dimerică asigură IgAs posibilitatea de aglutinare a bacteriilor şi creşte afinitatea IgA

pentru antigene.

IgM secretorii din salivă

În salivă există concentraţii mici de IgM secretorii care sunt pentameri. Moleculele de

IgMs sunt transportate activ şi exocitate la polul luminal al celulelor glandelor salivare printr-un

6

mecanism asemănător cu IgAs.

Fiziologic rolul de protecţie a IgMs este nesemnificativ. IgMs devin importante la

pacienţii cu deficit de IgAs, la care IgMs preiau probabil funcţiile IgAs deficitare.

LICHIDUL DIN ŞANŢUL GINGIVAL

În tabel sunt prezentate deosebirile dintre factorii de apărare din salivă şi cei din lichidul

gingival.

Saliva Lichidul gingival

Localizarea

Provenienţa

Principalele Ig

Complementul

PMN

Stimularea antigenică şi

activarea LB

Efectele antibacteriene

Mucoasa buco-linguală şi

suprafaţa ocluzală, mai puţin

zona cervicală a dinţilor

Glandele salivare

IgAs produse în glandele

salivare

Concentraţii foarte mici

Provenite din lichidul

gingival; sub 40%

funcţionale

LB sunt stimulate de Ag în

glandele salivare, în

amigdale şi în plăcile Peyer.

Plasmocitele ajung la nivelul

glandelor salivare, unde

secretă IgAs

Inhibarea aderenţei

bacteriene

Zona cervicală a dinţilor

Epiteliul joncţional

IgG, IgM, IgA produse

sistemic

Prezent, în special

componentele C3,C4,C5

Provenite din sângele

periferic; peste 80%

funcţionale

Ag din placa bacteriană ajung

prin sânge în organele

limfoide secundare, unde

declanşează un RIU sistemic,

cu IgG

Opsonizare cu IgG şi C3b,

fagocitoză şi bactericidie, liză

prin MAC, inhibarea

aderenţei bacteriene

Lichidul şanţului gingival provine din capilarele ţesutului conjunctiv subepitelial al

gingiei. Epiteliul şanţului dento-gingival este pluristratificat. Mergând spre joncţiunea dento-

gingivală epiteliul se subţiază progresiv. La nivelul joncţiunii dento-gingivale epiteliul devine

de tip simplu, unistratificat şi se numeşte epiteliu joncţional. Celulele lui sunt legate atât de

smalţul dinţilor, cât şi de ţesutul conjunctiv subepitelial al gingiei, printr-o membrană bazală.

Lichidul gingival trece prin acest epiteliu unistratificat, situat la nivelul joncţiunii

dento-gingivale, ajungând în cavitatea bucală. Acolo lichidul gingival se amestecă cu secreţia

glandelor salivare şi mucoase, formând saliva mixtă sau totală.

Prin lichidul gingival ajung în cavitatea bucală componentele solubile ale apărării

specifice şi nespecifice din sânge, în principal imunoglobulinele şi factorii sistemului

complement, precum şi elementele celulare de apărare, în principal neutrofile.

Funcţia principală a acestui lichid este de a îndepărta microorganismele şi produşii

toxici ai acestora din şanţul gingival, o zonă vulnerabilă a cavităţii orale. În mod în normal,

lichidul şanţului gingival este similar unui transudat.

7

În lichidul şanţului gingival se găsesc IgG, IgM şi IgA. Dintre cele trei clase,

moleculele de IgG sunt cele mai numeroase, reprezentând 80-90% din totalul

imunoglobulinelor din lichidul gingival. Concentraţia lor este cam ¼ din concentraţia serică.

Şanţul gingival reprezintă locul prin care intră în cavitatea orală majoritatea

leucocitelor salivare, dintre care 95% sunt neutrofile, 3% monocite şi 2% limfocite. La

examenul microscopic aproape jumătate dintre neutrofile conţin bacterii fagocitate.

Eficacitatea fagocitozei este mai scăzută comparativ cu neutrofilele sanguine. Per ansamblu

peste 80% dintre neutrofile sunt viabile, comparativ cu mai puţin de 40% în saliva mixtă.

Numărul celulelor care se află în lichidul şanţului gingival creşte semnificativ în

cazurile patologice (gingivite şi / sau parodontite). Neutrofilele îşi menţin rolul fagocitar atât

în şanţul gingival cât şi în placa bacteriană.

În condiţii patologice, creşte permeabilitatea pentru capilarele care se află imediat sub

epiteliile sulcular şi joncţional, iar lichidul căpătă aspectul unui exsudat, fiind bogat în

imunoglobuline şi celule inflamatorii.

Apărarea imună asigurată de salivă depinde în principal de IgAs, produse local, în timp

ce lichidul gingival cuprinde elmente de apărare umorale şi celulare care provin din sânge, deci

care depind de răspunsul imun sistemic.

În lichidul gingival se găsesc toate componentele sistemului complement, din ambele căi

– clasică şi alternă. Concentraţiile lor sunt mai mici decât în sânge, dar mai mari decât în salivă.

Concentraţia C3 din lichidul gingival este aproximativ ¼ din concentraţia serică.

ŢESUTUL LIMFOID DE LA NIVELUL CAVITĂŢII BUCALE

Mucoasele sunt apărate de un sistem imun specific, special adaptat numit sistemul imun

al mucoaselor (MALT mucous-associated lymphoid tissue). MALT este alcătuit din:

GALT (Gut-associated lymphoid tissue)

NALT (Nasal-associated lymphoid tissue)

BALT (Bronchus-associated lymphoid tissue)

Ţesutul limfoid asociat tractului digestiv (GALT) este format din:

ţesutul limfoid de la nivelul cavităţii orale

plăcile Peyer din intestinul subţire

apendicele

foliculii limfatici solitari aflaţi în colon şi rect

Ţesutul limfoid de la nivelul cavităţii orale este organizat sub două forme:

Ganglionii limfatici extraorali drenează limfa din mucoasă, gingii şi dinţi.

Agregările limfoide intraorale.

Ganglionii limfatici extraorali

Limfaticele se formează în zonele superficiale ale mucoasei limbii, planşeului bucal,

palatului, obrajilor, buzelor, gingiilor şi în pulpa dentară. Ele confluează şi formează vase mai

mari, care se unesc cu limfaticele care drenează muşchii limbii, ai obrajilor şi alte structuri

submucoase.

Limfaticele drenează în funcţie de regiune în ganglionii submandibulari, submentali,

cervicali superiori profunzi şi retrofaringieni. Antigenele microbiene care au pătruns prin

epiteliul bucal ajung în limfă direct, sau sunt captate şi transportate de către celulele Langerhans.

Ajunse în ganglionii limfatici, antigenele declanşează răspunsul imun.

8

Ţesutul limfoid intraoral

Celulele implicate în răspunsul imun se găsesc în cavitatea bucală în agregări limfoide:

În amigdalele palatine şi linguale

în glandele salivare

la nivelul gingiilor

difuz în submucoasa cavităţii bucale

Amigdalele palatine şi linguale

Amigdalele palatine sunt structuri limfoide pereche, situate la limita dintre gură şi

faringe. Epiteliul scuamos care le acoperă pătrunde în profunzimea ţesutului limfoid, formând

10-20 de cripte. Epiteliul criptelor are permeabilitate crescută şi permite pătrunderea antigenelor.

Ţesutul limfoid este organizat în noduli asemănători cu ganglionii limfatici:

În zona centrală se găseşte un centru germinativ.

Acesta este înconjurat de o zonă cu foliculi limfoizi care conţin LB.

Zona foliculară este înconjurată la exterior de o zonă perifoliculară care conţine LT. Între

foliculi se găsesc cordoane de celule care conţin de asemenea LT.

La periferia nodulilor limfoizi, în regiunea dinspre cripta amigdaliană, se află un grup de

limfocite şi plasmocite dispuse ca o „căciulă” sau un „cap” al nodulului limfoid.

LB stimulate de antigene migrează din foliculii limfoizi în centrul germinativ, unde

proliferează, apoi migrează sub formă de LB şi de plasmocite în „capul” nodulului limfoid.

Majoritatea plasmocitelor produc IgG. Limfocitele tonsilare răspund la antigene în vivo şi în

vitro, generând RIU primar şi secundar. Modul de funcţionare şi producţia crescută de IgG

aseamănă amigdalele palatine cu ganglionii limfatici. Amigdalele palatine nu produc IgAs.

Amigdalele linguale sunt mai mici decât cele palatine şi sunt situate posterior de

papilele circumvalate. Structural şi funcţional ele seamănă cu amigdalele palatine. Epiteliul

scuamos formează cripte, în care se varsă canalele glandelor mucoase. Probabil că secreţia

mucoasă, spălând continuu criptele, nu permite pătrunderea antigenelor în cantităţi mari la

acest nivel, astfel că rolul imun al amigdalelor linguale este minor.

Amigdala faringiană este situată în zona mediană a peretelui superior al

nazofaringelui. Ea are o structură asemănătoare celorlalte amigdale. Deşi anatomic nu

aparţine cavităţii bucale, amigdala faringiană participă la formarea inelului de ţesut limfoid

numit inelul Waldeyer care separă gura şi nasul de faringe. Hipertrofia amigdalei faringiene

constituie vegetaţiile adenoide.

Ţesutul limfoid de la nivelul glandelor salivare

Atât glandele salivare majore (parotide, submandibulare, sublinguale) cât şi glandele

salivare minore, răspândite difuz sub mucoasa bucală, conţin limfocite şi plasmocite. Celulele

limfoide sunt dispuse în mici noduli dispuşi lângă ductele salivare sau răspândiţi printre acinii

glandulari. Majoritatea plasmocitelor produc IgA, iar un număr mic secretă IgG şi IgM.

Plasmocitele dispuse la nivelul glandelor salivare secretă cea mai mare parte din IgA salivare.

Aceste molecule de IgA sunt secretate sub formă dimerică, spre deosebire de moleculele de IgA

serice, care sunt monomeri.

Ţesutul limfoid de la nivelul gingiilor

Datorită existenţei plăcii bacteriene, leucocitele se găsesc în număr mare în ţesutul

gingival. Când placa bacteriană este puţin dezvoltată predomină limfocitele, mai ales LB, dar

dacă apare gingivita celulele predominante devin plasmocitele.