72023509 Lucrare Licenta Hanganu Alina Elena

UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU FACULTATEA DE MANAGEMENT

SPECIALIZAREA : ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Relaţii publice în sistemul administrativ

Studiu de caz: Primăria Strugari

Indrumător lucrare,Lector univ. dr. Otilia Alina Lupu

Absolvent,Hanganu V. Alina Elena

BACĂU 2011

1

Cuprins

INTRODUCERE.............................................................................................................................5

NOŢIUNEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE.................................................................................5

CAPITOLUL I.................................................................................................................................7

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ.......................................................................................7

1. Principii generale, istoric şi drept comparat...................................................................................................71.1. Principii contemporane de organizare a administraţiei locale..................................................71.2. Formele şi limitele autonomiei locale......................................................................................81.3. Principiile administraţiei locale...............................................................................................91.3.1. Principiile organizării administraţiei locale potrivit Constituţiei din 1991...................................9

1.3.2. Aplicarea principiului autonomiei locale în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.. . .10

1.4. Autorităţile comunale şi orăşeneşti..........................................................................................................11

1.5. Consiliul local.......................................................................................................................................... 12

1.5.1. Consideraţii generale............................................................................................................................ 12

1.5.2. Alegerea, componenţa şi constituirea consiliilor locale..........................................................................12

1.5.3. Durata mandatului consiliului local.......................................................................................................15

1.5.4. Dizolvarea consiliului local.................................................................................................................... 16

1.6. Primarul si primaria................................................................................................................................. 17

1.6.1. Alegerea şi mandatul primarului...........................................................................................................17

1.6.2. Atribuţiile primarului............................................................................................................................. 19

1.6.3. Secretarul localităţii.............................................................................................................................. 20

1.6.4. Serviciile publice locale.......................................................................................................................... 21

CAPITOLUL II.............................................................................................................................23

ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA –..................................................................................23

RELATII PUBLICE.....................................................................................................................23

2.1. Diferenţieri terminologice : instituţie/autoritate.......................................................................................23

2.2. Activităţile relaţiilor publice..................................................................................................................... 23

2.3. Politicile publice....................................................................................................................................... 27

2

CAPITOLUL III...........................................................................................................................31

DEPARTAMENTUL DE RELATII PUBLICE AL.....................................................................31

PRIMARIEI STRUGARI.............................................................................................................31

3.1 Monografie............................................................................................................................................... 31

3.2. Componenta si activitatea Consiliului Local Strugari.................................................................................32

3.3. Compartimentul relaţii publice................................................................................................................. 33

3.4. Colaborarea primăriei cu instituţii şi fundaţii...........................................................................................39

CONCLUZII..................................................................................................................................41

Bibliografie:.................................................................................................................................................... 45

3

INTRODUCERE

NOŢIUNEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Conceptul de administraţie, fie în accepţiunea sa publică, fie în cea privată, a dus la naşterea unor multiple întrebări la care răspunsurile sunt date în maniere diferite, în funcţie de autori, de perioada istorică în care acestea au fost formulate, de teoriile care stau la baza lor.

Complexitatea fenomenului administrativ reiese din faptul că în mod obişnuit vorbim de administraţie publică şi privată, de administratori şi funcţionari publici care îndeplinesc funcţii administrative, de persoane care sub comanda altora execută decizii şi de persoane care pun în aplicare deciziile celor aflaţi într-o poziţie ierarhică superioară.

Termenul de administraţie derivă de la latinescul "administrare" care înseamnă a servi şi este în legătură cu cuvântul "magister" care îl desemnează pe stăpân, căruia i se subordonează servitorul şi pe care acesta trebuie să-l slujească .

Noţiunea de administraţie este mai largă decât aceea pe care trebuie s-o definim şi anume, administraţia publică. Administraţia publică este un gen de administraţie distinctă de administraţia particulară Ambele genuri de administraţie au mai multe specii. De aceea trebuie să ne folosim de noţiunea generală care scoate în evidenţă trăsăturile comune tuturor genurilor de administraţie, oferindu-ne criteriile de deosebire între administraţia publică şi cea particulară şi posibilitatea de a sublinia particularităţile diferitelor specii ale celor două genuri de administraţie.

Pe planul dreptului administrativ, problema care se pune este aceea de a stabili care sunt serviciile publice şi care trebuie să fie modul de organizare a acestora.

În principiu, determinarea serviciilor publice care intră în componenţa statului este o problemă variabilă în timp şi spaţiu, apreciată în exclusivitate politic, de organele reprezentative ale statului, prin lege. Elementul esenţial în stabilirea sferei serviciilor publice îl constituie delimitarea sferei trebuinţelor individuale şi colective care pot fi satisfăcute de sfera privată a societăţii civile, de cea a trebuinţelor care au nevoie de o susţinere publică, prin intermediul administraţiei publice.

Pornind de la această delimitare se operează distincţia între administraţia publică şi cea privată, dimensiunile acestei distincţii rămânând la îndemâna Parlamentului, iar actul prin care face o astfel de distincţie este legea. în realizarea acestei sarcini, Parlamentul îşi poate rezerva exercitarea unor funcţii proprii administraţiei publice sau poate încredinţa atribuţii administrative puterii executive, după cum poate delimita sfera administraţiei publice de stat, de cea a administraţiei publice locale, stabilind şi relaţiile dintre acestea, precum şi prerogativele specifice ale fiecăreia. Din moment ce aceste distincţii sunt stabilite de lege este normal ca aceia care îndeplinesc servicii administrative să se supună legii, chiar dacă fac parte din administraţia publică de stat, din administraţia publică locală sau din administraţia publică privată, ori fac parte din categoria celor care intră în relaţii cu oricare din aceste forme ale administraţiei.

5

CAPITOLUL IADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

1. Principii generale, istoric şi drept comparat

1.1. Principii contemporane de organizare a administraţiei locale

Doctrina administrativă din ultimii ani când se referă la modul de organizare a administraţiei teritoriale se opreşte la trei principii fundamentale: a) principiul centralizării, b) principiul desconcentrării c) principiul descentralizării.

Prin aceste principii se încearcă a se rezolva cele două tendinţe care se manifestă în guvernarea şi administrarea unei ţări: tendinţa la unitate şi tendinţa la diversitate. Organizarea administrativă, spun specialiştii, nu exprimă niciodată numai centralizare sau descentralizare, există întotdeauna un dozaj între una şi alta. În fiecare ţară administraţia se prezintă într-un mod original.

Organizarea centralizată a administraţiei publice reprezintă un sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea atribuţiilor de către autorităţile administrative este supusă, direct sau indirect, puterii ierarhice a autorităţii executive, care presupune un control prealabil asupra activităţii autorităţilor locale, un control posterior în cadrul căruia se poate recurge la suspendarea, anularea sau reformarea actelor autorităţilor subordonate, fie pe motive de ilegalitate, sau chiar la înlocuirea organelor locale, în exercitarea atribuţiilor acestora, de către organele ierarhice. Acestea din urmă pot recurge la sancţiuni disciplinare, care pot merge până la revocarea din funcţie sau până la revocarea organului local.

În virtutea principiilor care guvernează statul unitar, soluţionarea problemelor administraţiei de stat, pe întregul teritoriu, este dependentă de existenţa unei administraţii centrale şi a unei administraţii locale, organizate în toate unităţile administrativ-teritoriale. Gradul de dependenţă al administraţiei locale de administraţia centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele descentralizate.

Centralizarea exclude posibilitatea ca autorităţile locale să acţioneze în baza unei iniţiative proprii, fără aprobarea venită de la centru. În baza acestui principiu singura voinţă care permite soluţionarea problemelor celor administraţi este voinţa organelor centrale. Autorităţile locale acţionează în exclusivitate pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor primite de la centru, fără a putea lua decizii proprii.

Sistemele administrative centralizate dispun şi ele, în cele mai multe cazuri, de autorităţi publice teritoriale, dar aceste autorităţi sunt, de regulă, numite şi revocate de organele centrale. Ele nu acţionează în nume propriu, nu dispun de personalitate juridică, ci iau măsuri numai în numele statului.

Centralizarea poate îmbrăca forma concentrării administrative şi forma desconcentrării administrative.

Concentrarea administrativă este un sistem care, în statele care dispun de un teritoriu cât de cât extins, nu se poate realiza, deoarece acest sistem presupune gruparea tuturor autorităţilor administrative la sediul puterii executive.

Desconcentrarea administrativă presupune existenţa unor autorităţi centrale şi a unor autorităţi locale ale statului, acestora din urmă încredinţându-li-se putere de decizie, care se exercită sub controlul autorităţilor ierarhice superioare. În baza desconcentrării administrative, se admite ideea potrivit căreia autorităţile administrative locale ale statului beneficiază de o putere proprie de decizie în anumite materii predeterminate. Cu toate

7

acestea, sistemul administrativ îşi păstrează caracteristicile unui sistem centralizat, deoarece aceste autorităţi sunt prelungiri teritoriale ale administraţiei centrale. Deciziile luate de autorităţile administraţiei din teritoriu rămân însă decizii luate în numele statului, iar răspunderea agenţilor administrativi operează faţă de organele centrale, în virtutea dependenţei ierarhice a organelor locale ale administraţiei publice de stat faţă de cele centrale.

Profesorul Anibal Teodorescu atribuia desconcentrării administrative capacitatea de a lărgi atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în judeţe sau în comune. Aceeaşi idee o găsim şi în opere actuale care precizează că obiectul desconcentrării îl constituie transferul atribuţiilor autorităţilor centrale la reprezentantul local al acestora (prefect), ori la reprezentanţii locali ai statului, ca şi a dreptului de tutelă administrativă de la organele centrale de stat la reprezentanţii locali ai acestora.

Principiul descentralizării presupune existenţa unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atribuţii proprii, intervenind direct în gestionarea şi administrarea "afacerilor" colectivităţii. Ideea de descentralizare, cum susţine şi doctrina românească din perioada interbelică, implică ideea de autonomie locală. De foarte multe ori cele două noţiuni se folosesc împreună, aşa cum observăm şi din conţinutul art.119 din Constituţia României din 1991: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice".

Descentralizarea, după tezele actuale, constituie corolarul indispensabil al democraţiei, ea reprezintă pentru organizarea administrativă ceea ce democraţia reprezentativă reprezintă pentru organizarea instituţională.

1.2. Formele şi limitele autonomiei locale

Autonomia locală, cum s-a exprimat şi profesorul Anibal Teodorescu, este anterioară statului. Ca realitate juridică, autonomia locală a variat şi variază după mai mulţi factori, între care: a) tradiţia istorică, b) cadrul geografic, c) resursele economice, d) gradul de instrucţie civică sau politică, e) stadiul atins de reglementările naţionale şi internaţionale.

Principiul descentralizării sau ideea autonomiei locale comportă două forme: a) descentralizarea teritorială b) descentralizarea tehnică. Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor interese comune ale

locuitorilor dintr-o regiune geografică, interese ce conduc la afaceri locale în cele mai diverse domenii de activitate, distincte de problemele naţionale.

În alţi termeni, descentralizarea teritorială presupune existenţa unor autorităţi locale alese, care au competenţă materială generală. Descentralizarea tehnică se realizează prin acordarea unei anumite autonomii unui serviciu public, conferindu-i acestuia personalitate juridică Exemplul cel mai elocvent de descentralizare a serviciilor publice îl constituie universităţile, care prin dobândirea autonomiei, se transformă în servicii publice descentralizate, care se bazează pe recunoaşterea unui patrimoniu propriu şi a personalităţii juridice, precum şi a unui control de tutelă, mai mult sau mai puţin extins.

Descentralizarea, ca element esenţial al autonomiei locale, nu poate fi concepută în statele unitare, fără existenţa unui control din partea statului, denumit, tradiţional, control de tutelă, exercitat, în unele ţări (Franţa, Italia), de funcţionari sau autorităţi ale administraţiei de stat, iar în altele (ex. Marea Britanie) de către judecători. Formula controlului de tutelă din Franţa conduce, în final, în faţa. instanţei de contencios administrativ, soluţie preluată şi de Constituţia României din 1991, în articolul 122 alineat final care spune că "prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept."

8

În concepţia de tip francez, după unii autori, exigenţele unităţii naţionale conduc la o interpretare restrictivă a descentralizării, fiind, în final, “un mijloc de luptă contra puterii centrale",1 ( Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, vol. II, p. 532, Ed. Nemira, 1996) pe când în concepţia engleză, date fiind particularităţile Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, descentralizarea este înţeleasă într-un sens larg, acela de auto-administrare locală (selfgovernment). Este de notorietate mondială lupta pentru autonomie statală a Irlandei de Nord. Rămâne, cu toate acestea, valabilă ideea unei distincţii între selfgovernment-ul anglo-saxon şi descentralizarea continentală de tip francez.

1.3. Principiile administraţiei locale

1.3.1. Principiile organizării administraţiei locale potrivit Constituţiei din 1991Constituţiile contemporane se deosebesc foarte mult în ceea ce priveşte modalitatea

tehnică de reglementare a organizării administraţiei locale. Unele se rezumă la inversarea unei norme de trimitere cum este cazul Constituţiei României din 1923, care conţinea, cu privire la "Instituţiile judeţene şi comunale", un singur articol (art. 108). Acesta. a fost redactat ca un capitol distinct al Titlului III - Despre puterile statului.

În Constituţia României din 1991, art. 119, cu care începe secţiunea a 2-a, a capitolului V, intitulată "Administraţia publică locală", scoate în evidenţă cele două principii de bază, principii de ordin constituţional, ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, şi anume: principiul autonomiei locale şi principiul descentralizării serviciilor publice. Textul articolului 119 are următoarea redactare: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice". Aceste principii se vor regăsi atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în raporturile dintre autorităţile comunale (orăşeneşti) şi cele judeţene: Prin sintagma "administraţie publică" se desemnează activitatea pe care o desfăşoară autorităţile create pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu stă la baza raporturilor dintre autorităţile comunale şi orăşeneşti sau, după caz, judeţene, desemnate în mod democratic de către cetăţeni, pe de-o parte şi autorităţile statului "implantate" în teritoriu, pe de altă parte.

Articolul 120 al Constituţiei din 1991 arată ca autonomia locală în comune şi oraşe se realizează prin două autorităţi: consiliul local şi, respectiv, primarul, ambele alese în condiţiile legii. De asemenea, textul scoate în evidenţă că aceste autorităţi, desemnate prin vot, de comunitatea locală, sunt şi autorităţi care realizează administraţia publică. În felul acesta, legiuitorul român constituant consacră dubla natură a comunei şi oraşului: colectivitate şi unitate administrativ-teritorială.

În legislaţia şi doctrina din multe ţări occidentale, noţiunea de comună este folosită pentru a desemna atât comuna rurală, cât şi oraşul (comuna urbană), terminologie cu care s-a operat şi la noi în perioada interbelică în Constituţie, corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării, s-a consacrat distincţia dintre comună, ca localitate rurală, şi oraş, ca localitate urbană.

Articolul 21 din Legea administraţie publice locale, chiar în primul alineat, precizează următoarele: "Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive...".

În fine, art. 120 din Constituţie consacră şi noţiunea de subdiviziune administrativ-teritorială pentru municipii care, potrivit art.3, fac parte din categoria oraşelor. Textul admite, astfel, posibilitatea constituirii acestor subdiviziuni iar, la nivelul lor, a consiliilor locale şi, respectiv, a primarilor. Se subînţelege că, în virtutea regulilor prevăzute de alin. 2, legea va stabili şi raporturile dintre consiliile locale şi primarii de la nivelul subdiviziunilor

9

administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe de o parte, şi consiliul local, respectiv primarul, de la nivelul municipiului, pe de altă parte.

Art. 121 consacră, pentru sistemul departamental, rolul coordonator al consiliului judeţean, legiuitorul constituant român din 1991, lăsând, astfel, să se înţeleagă că centrul de greutate al autonomiei locale se află la oraşe şi la comune, iar în art. 122 se consacră principiul tutelei administrative.

1.3.2. Aplicarea principiului autonomiei locale în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale

Realizarea autonomiei locale în România este unul din obiectivele esenţiale ale reformei în administraţia publică. Atingerea acestui obiectiv este dependentă de o serie de factori de natură politică, legislativă, economică şi socială, de realizarea unor modificări structurale în administraţia publică şi, mai ales, este dependentă de schimbarea comportamentului funcţionarului public în realizarea noilor sarcini care revin serviciilor publice.

Autonomia locală reprezintă un principiu şi un mod de organizare al administraţiei colectivităţilor locale, care nu poate fi implementat fără restructurarea întregului sistem al administraţiei publice.

Sub aspect legislativ, reforma administraţiei publice a fost declanşată de adoptarea noii Constituţii a României, a legislaţiei privitoare la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice.

Problema esenţială cu care se confrunta reforma administraţiei publice este receptarea corectă a structurii administraţiei publice, a rolului, funcţiilor şi atribuţiilor componentelor acesteia şi, mai ales, a raporturilor care se stabilesc între administraţie şi beneficiarii serviciilor publice pe care aceasta le prestează. Practic ne găsim în faţa unor erori de interpretare a Constituţiei şi a legislaţiei.

O primă eroare de acest gen o constituie aşezarea semnului de egalitate între puterea executivă şi administraţia publică. Această eroare este determinată de preluarea tale quale a concepţiei interbelice privitoare la puterea executivă, în a cărei cuprindere intrau toate autorităţile administrative de la rege şi până la primar. Între timp, concepţia asupra administraţiei publice s-a modificat esenţial, în toate statele europene. Puterea executivă este redusă la şeful statului şi Guvern, sub conducerea acesteia desfăşurându-şi activitatea administraţia publică. Guvernul are funcţia de a conduce administraţia publică.

O a doua eroare care poate fi identificată în diferite lucrări are în vedere neglijarea distincţiei dintre administraţia de stat şi administraţia locală. În felul acesta, autorităţile care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale sunt tratate ca autorităţi ale administraţiei locale, fără a se face distincţie între serviciile publice ale ministerelor, ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice locale, care sunt reprezentantele colectivităţilor locale. Această eroare este susţinută de faptul că unităţile administrativ-teritoriale în care funcţionează servicii publice exterioare ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de stat, coincid cu colectivităţile locale, cărora le sunt aplicabile regulile autonomiei locale.

O a treia eroare, care decurge din prima, se regăseşte în tratarea autorităţilor administraţiei locale ca autorităţi ale puterii executive, ceea ce duce la concluzia că între administraţia de stat şi administraţia locală nu există nici o deosebire, prima integrând-o pe cea de a doua. O asemenea soluţie este neconstituţională şi respinge aplicarea principiului autonomiei locale în organizarea şi funcţionarea serviciilor publice locale.

A patra eroare şi ultima are în vedere conceperea administraţiei publice pe ideea exclusivă de organ de stat care are rolul de a pune în executare legea, recurgând, atunci când

10

este necesar la forţa de constrângere a statului. Această eroare rămâne tributară regimului totalitar, în concepţia căruia administraţia de stat era atotcuprinzătoare şi actele sale erau executorii din oficiu, în toate cazurile fără a se admite practic posibilitatea controlului judecătoresc asupra acestora. Noua concepţie promovată de Constituţie şi de legile ulterioare respinge o asemenea abordare unilaterală a problematicii administraţiei publice.

În România, potrivit Constituţiei, administraţia locală este realizată pe două nivele, spre deosebire de unele state în care administraţia locală se distribuie pe trei nivele, celor două adăugându-li-se nivelul regional.

Constituţia României stabileşte în art.119 că administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice. Aceste două principii au o arie diferită de aplicare. Astfel în timp ce principiul autonomiei locale priveşte comunele, oraşele şi judeţele, principiul descentralizării serviciilor publice are în vedere atât crearea şi sporirea competiţiei serviciilor publice desconcentrate, cât şi crearea unor servicii publice descentralizate ori a unor servicii publice locale ori judeţene.

Legea administraţiei publice nr. 69/1991 stabileşte în primul său articol că administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile administraţiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligilibităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi consultării cetăţenilor în probleme de interes local. în temeiul acestei legi, autorităţile administraţiei publice locale sunt alese prin vot direct sau indirect şi odată alese ele asigură continuitatea administraţiei publice locale, mandatul de 4 ani al acestora, neputând înceta înainte de termen, decât în anumite colectivităţi locale, în cazurile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, legea nu permite organizarea de alegeri anticipate pentru toate colectivităţile locale.

În sfârşit, alin. 1 al art. 3 al Legii nr. 215/2001 prevede că autonomia locală priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor colectivităţilor pe care le reprezintă.

Aceste dispoziţii legale prezintă o dublă importanţă. În primul rând, ele definesc aplicarea atotcuprinzătoare a autonomiei locale în cadrul competenţelor care revin autorităţilor locale.

În al doilea rând, textul legal stabileşte dimensiunea reală a autonomiei locale – asumarea în integralitate a responsabilităţii pentru gestionarea intereselor colectivităţii pe care o reprezintă

În al treilea rând, textul legii recunoaşte existenţa în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale a colectivităţilor locale, subiecte reale ale autonomiei locale, identificate în Constituţie prin comune, oraşe, municipii şi judeţe.

Ceea ce nu introduce textul art. 1 al Legii nr.69/1991, ca o componentă a autonomiei locale, este controlul de tutelă exercitat de prefect, în numele Guvernului, asupra actelor pe care le emit sau le încheie autorităţile administraţiei publice locale.

1.4. Autorităţile comunale şi orăşeneşti

În comune, oraşe şi municipii funcţionează, ca autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, consilii locale şi primari.

Statutul consiliilor locale şi al primarilor, în ceea ce priveşte autonomia locală, este definit de Constituţie şi de lege, ambele autorităţi fiind supuse rolului de autorităţi administrative autonome în rezolvarea treburilor publice din comune şi oraşe. Din acest punct de vedere, se cere a se face o distincţie intre treburile publice din comune şi oraşe şi treburile publice care depăşesc sfera locală, intrând în interesul general.

11

O problemă distinctă o constituie organizarea autorităţilor administrative autonome în subdiviziunile municipiilor. în prezent, o astfel de organizare este realizată numai în municipiul Bucureşti.

Subordonarea se face numai pe linia ierarhică specifică, în virtutea căreia consiliile sectoarelor se supun consiliului local al municipiului Bucureşti, iar primarii de sector primarului general al municipiului Bucureşti.

Autonomia locală nu priveşte autorităţile constituite la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, ci colectivitatea locală în integritatea sa În aceste condiţii, organizarea unor autorităţi ale administraţiei publice în subdiviziuni ale municipiilor este generată de implantarea unor servicii publice specifice administraţiei de stat în spaţii teritoriale ale municipiilor pentru a evita aglomerarea cetăţenilor la sediul primarului municipiului.

1.5. Consiliul local

1.5.1. Consideraţii generaleConsiliul local este o autoritate colegială a administraţiei publice locale, aleasă în

vederea soluţionării problemelor de interes local ale comunei, oraşului sau municipiului.Această autoritate, în temeiul art.5 al Legii nr. 215/2001; se bucură de un statut

autonom, în sensul că ea deliberează asupra intereselor specifice ale colectivităţii locale şi hotărăşte cu privire la modul de realizare a acestora, fără vreun amestec din partea autorităţilor administraţiei publice de stat sau autorităţilor administraţiei publice judeţene.

1.5.2. Alegerea, componenţa şi constituirea consiliilor locale

Potrivit prevederilor constituţionale, consiliile locale sunt constituite în comune şi oraşe, ca autorităţi ale administraţiei publice locale, ele reprezentând expresia realizării practice a principiului autonomiei locale.

Prin caracterul colegial al compunerii lor, consiliile locale poartă amprenta caracteristică a unei adunări administrative, abilitată cu deliberarea tuturor problemelor de interes local.

Rolul lor este acela de rezolvare a intereselor legitime ale cetăţenilor şi a unităţii administrativ-teritoriale.

Concomitent cu realizarea treburilor de interes local, consiliile locale, ca autorităţi administrative, au obligaţia ca în unităţile administrativ-teritoriale în care sunt alese să aplice şi să respecte legea, să satisfacă interesele naţionale, aceasta relevând coerenţa. şi unitatea sistemului administraţiei publice româneşti.

Activitatea deliberativă a consiliilor locale, dezbaterile consilierilor în vederea adoptării hotărârilor de interes local, se desfăşoară într-un cadru precizat de regulamentele proprii de funcţionare şi în limita competenţelor conferite de lege.

A. Alegerea consiliilor localeReluând firul reglementărilor din perioada interbelică, îndeosebi ale Legii din 1929,

actuala reglementare revine la denumirea de consilier. În prima versiune a Legii nr.70/1991 numai consiliile locale au fost alese prin vot direct, pentru ca Legea nr.25/1996 să generalizeze principiul şi pentru consiliile judeţene: "Consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Viceprimarii se aleg prin vot indirect de către consiliile locale" (art. 1) 2(Legea privind alegerile locale, Legea nr.70/26 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 28 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea nr.25/1996 (M. Of. nr. 77 din 13 aprilie 1996 şi republicată, cu o nouă numerotare a

12

articolelor în Monitorul Oficial nr.79 din 18 aprilie 1996). Această soluţie de alegere a consiliilor locale nu este singura posibilă potrivit Constituţiei. Legiuitorul constituant în alin. l al art.120 vorbeşte despre alegerea consiliilor locale şi a primarilor în condiţiile legii, subînţelegându-se că această lege trebuie să fie conformă Constituţiei. Legiuitorul constituant s-a ferit să consacre, şi pentru alegerea consiliilor locale, principiile reţinute, în art.59 alin. 1, pentru alegerea Camerelor Parlamentului. Art. l din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale preia aceste principii, dar nimeni nu opreşte ca într-o viitoare reglementare legiuitorul organic să vină şi cu o altă soluţie, cum ar fi o alegere indirectă, o alegere cu protecţia anumitor grupuri etnice şi un vot obligatoriu. Remarcăm că votul liber exprimat este prevăzut expres de Constituţie numai pentru alegerea Camerelor Parlamentului şi a Preşedintelui României. Această soluţie a fost consacrată şi în Decretul - Lege nr.92/1990.

În ceea ce priveşte numărul consilierilor, art. 29 al. 1 al Legii nr. 215/2001 precizează că: "Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de populaţia comunei, oraşului sau a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti, raportată de Comisia Naţională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile", după cum urmează:

localităţi până la 1500 de locuitori, 9 consilieri; între 3001 şi 5000 de locuitori, 13 consilieri; de la 5001 la 10000 de locuitori, 15 consilieri; de la 10001 la 20000 de locuitori, 17 consilieri; urmează un nou prag la 20001 de locuitori cu 19 consilieri; la pragul de 50000 – 100000 locuitori, 21 consilieri; de la 100001 la 200000 de locuitori, 23 consilieri; de la 200001 la 400000 de

locuitori, 27 consilieri; peste 400000 de locuitori, 31 consilieri. Pentru municipiul Bucureşti este prevăzut un număr de 55 consilieri (art. 28

alin. 2)Condiţiile de eligibilitate şi incompatibilităţiPentru a fi ales în consiliul local, candidatul în alegeri este supus unor condiţii

stabilite de Constituţie şi de Legea nr. 70/1991. Condiţiile de eligibilitate privesc:a) calitatea de alegător;b) vârsta de cel puţin 23 de ani;c) domiciliul în unitatea administrativă pentru al cărui consiliu local candidează;d) să nu fie militari activi, judecători, procurori ori alt funcţionar căruia îi este

interzisă, potrivit art. 37 alin. 3 din Constituţie, asocierea în partide politice.Condiţiile de eligibilitate trebuie îndeplinite la data depunerii candidaturii în alegeri.În cazul în care un candidat îndeplineşte condiţiile de eligibilitate şi devine consilier,

el trebuie să se supună şi regulilor privitoare la incompatibilităţi, pentru exercitarea mandatului în consiliul local.

Potrivit Legii administraţiei publice locale, funcţia de consilier este incompatibilă cu:

a) funcţia de prefect şi subprefect, precum şi cu alte funcţii publice ale consiliilor locale şi judeţene şi din aparatul prefecturilor ministeriale şi ale celorlalte autorităţi guvernamentale;

b) funcţia de primar;c) funcţia de membru al altui consiliu comunal sau orăşenesc;d) deţinerea unei funcţii de consilier în acelaşi consiliu de către soţul persoanei în

cauză , ascendenţii, fraţii şi surorile acesteia.

13

Efectele incompatilibităţii. Persoana care a obţinut în alegeri calitatea de consilier şi se află într-o stare de incompatibilitate poate opta între a fi consilier sau a şi păstra calitatea care îl face incompatibil cu exercitarea mandatului de consilier. În cazul în care consilierul nu renunţă la funcţia sau calitatea care îl face incompatibil cu exercitarea acestui mandat, el îşi poate pierde această calitate în urma hotărârii luate de majoritatea consilierilor.

Legea privind alegerile locale stabileşte regula alegerii membrilor consiliilor locale pe circumscripţii electorale care sunt de fapt unităţile administrativ-teritoriale - comuna şi oraşul, pe baza scrutinului de listă.

Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor la nivelul fiecărei circumscripţii şi secţii de votare se constituie o comisie electorală şi respectiv birou electoral. Ele sunt formate din magistraţi şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice care participă la alegeri în unitatea administrativ-teritorială respectivă. În cazul în care numărul magistraţilor este insuficient, comisiile electorale şi birourile electorale se vor completa cu alţi jurişti sau alte persoane care au o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică.

Depunerea candidaturilor pentru funcţia de consilier se face de către partide şi formaţiuni politice legal constituite, dar se oferă posibilitatea ca, individual, cetăţeanul să participe la ocuparea unui mandat de consilier, a candidaturilor independente, în condiţiile prevăzute de lege.

Alegerea candidaţilor în funcţia de consilier se realizează prin scrutin de listă, care înseamnă că atât un partid sau o formaţiune politică poate propune un număr de candidaţi, cel puţin egal cu numărul membrilor consiliului local, cât şi candidaturi independente, individual sau pe o listă cu candidaţi independenţi, similară listei partidelor.

Repartizarea mandatelor obţinute de fiecare listă de candidaţi şi de candidaţii independenţi, se va face prin aplicarea "coeficientului electoral"3, prevăzut de lege în cadrul primei etape (reglementate în art. 66, lit. a Legii 70/1991), acest coeficient electoral, nefiind altceva decât rezultatul împărţirii numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele şi candidaţii independenţi la numărul total al consilierilor din circumscripţia respectivă Comisia electorală de circumscripţie va repartiza fiecărei liste atâtea mandate de câte ori se include coeficientul electoral în numărul total al voturilor exprimate pentru lista respectivă.

Comisia electorală de circumscripţie va elibera certificatul doveditor al calităţii de consilier şi va transmite, în termenele prevăzute de lege, consiliului local procesele-verbale şi celelalte documente, care formează un dosar semnat de preşedinte şi ceilalţi membri ai comisiei, în vederea validării alegerilor.

B. Componenţa consiliilor locale În art. 28 din Legea 215/2001 se arată: "consiliile comunale şi ale oraşelor sunt

compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale"4( Mircea Preda, “Drept administrativ - partea specială. Probleme ale administraţiei publice locale”, Ed. Amiva, Bucureşti, 1992, pag. 133).

Aceste norme dau expresie imperativelor statului de drept, prin care cetăţenii au dreptul să-şi aleagă pe aceia pe care îi consideră apţi de a le reprezenta şi rezolva interesele lor, reliefând caracterul democratic al alegerii autorităţilor administraţiei publice locale, ca şi responsabilitatea acestora în faţa celor care i-au ales.

Pentru a determina compunerea consiliului local, un rol important îl joacă numărul membrilor săi şi modalitatea stabilirii acestora. Normele legale sunt imperative şi întotdeauna numărul consilierilor este impar, fiind reglementat în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale.

Numărul locuitorilor comunei sau oraşului care se are în vedere este cel de la începutul fiecărui an – 1 ianuarie – în care au loc alegerile; în funcţie de acesta se determină

14

numărul de consilieri ce urmează a fi aleşi, în concordanţă cu prevederile art. 29 al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Numărul consilierilor variază între 11 şi 31. Excepţia de la această regulă o constituie norma imperativă a ultimului alineat al art. 29 care stabileşte ca pentru municipiul Bucureşti, consiliul este compus din 55 de consilieri, deci indiferent de numărul populaţiei de la începutul fiecărui an, numărul de consilieri este invariabil.

C. Constituirea consiliilor localeO etapă importantă pentru formarea şi constituirea consiliilor locale este validarea

alegerilor. Validarea mandatelor de consilier se face de consiliul local, în şedinţa de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Acest termen este un termen de recomandare, constituirea consiliilor putând avea loc şi după împlinirea acestuia. Convocarea consiliilor locale în şedinţa de constituire este efectuată de prefectul judeţului, aceasta fiind legal constituită, în măsura în care la ea participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor. în cazul neasigurării acestui drept, trei zile mai târziu.

Pentru conducerea lucrărilor şedinţei de constituire, legiuitorul a stabilit că aceasta să fie realizată de cel mai în vârstă consilier, asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri.

În vederea validării mandatelor, consiliile locale aleg, o comisie de validare a consiliului respectiv alcătuită din 3-7 membrii. Comisia de validare propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, de existenţa unor incompatibilităţi şi de confirmare a faptului că alegerea nu s-a produs prin fraudă electorală.

Atât validarea cât şi invalidarea mandatelor consilierilor se hotărăşte de consiliul local cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor săi, hotărârile luate putând fi atacate de cei interesaţi în justiţie, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

După validarea mandatelor, consilierii au obligaţia depunerii jurământului în faţa consiliului, în caz contrar, consilierul respectiv este considerat demisionat de drept.

Consiliile locale sunt legal constituite după validarea mandatelor a cel puţin două treimi din membrii acestora şi în urma depunerii jurământului.

1.5.3. Durata mandatului consiliului local

Durata mandatului consiliului local este de 4 ani, dar poate înceta înaintea împlinirii acestui termen.

Termenul de 4 ani poate fi dedus din interpretarea legii, în condiţiile în care legea nu prevede data de la care acesta începe să curgă.

Astfel, potrivit art. 31 Legii nr. 215/2001 constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Cu toate acestea, în cazul neîntrunirii cvorumului de două treimi legea admite convocarea de drept, a unei noi şedinţe, 3 zile mai târziu, pentru a cărei constituire legală este necesară aceeaşi majoritate calificată. în aceste condiţii, consiliile locale se pot constitui la date diferite, care nu pot fi luate în calcul ca termene de referinţă pentru determinarea mandatului de 4 ani. Pe de altă parte, art.7 al Legii nr.70/1991 privind alegerile locale precizează că data alegerilor se stabileşte cu cel puţin 60 de zile înaintea votării. Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească ca dată care se ia în calcul pentru determinarea mandatului consiliului local cea de-a 20-a zi care urmează alegerilor locale generale şi nu o dată ulterioară rezultată din întârzierile ce se pot naşte în procesul constituirii consiliilor locale. De altfel, consiliile locale pot fi dizolvate dacă ele nu pot funcţiona datorită absenţei membrilor acestora, după 3 convocări succesive, ceea ce presupune organizarea de noi alegeri, chiar în cursul mandatului de 4 ani. Mandatul consiliilor locale nu este dependent de data efectivă a începerii mandatului

15

unui consiliu local. Ca atare, Guvernul este ţinut să stabilească data noilor alegeri locale generale în cele 80 de zile care curg de la expirarea a 4 ani de la data alegerilor generale precedente.

Spre deosebire de mandatul consiliului local, mandatul consilierului se exercită de la data depunerii jurământului, deci după constituirea legală a consiliului. Mandatul de consilier poate înceta la data încheierii mandatului consiliului, la 4 ani, sau înaintea încheierii acestui termen în caz de dizolvare ori la data demiterii acesteia, la propunerea prefectului, prin hotărâre a Guvernului. Propunerea prefectului poate avea ca efect şi suspendarea din funcţie a persoanei în cauză. De asemenea, mandatul de consilier încetează înainte de termen în caz de demisie, incompatibilitate, pierdere a drepturilor electorale, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială sau în caz de deces.

Hotărârea Guvernului privind demiterea consiliului este supusă procedurii contenciosului administrativ, inclusiv recursului graţios sau recursului ierarhic.

1.5.4. Dizolvarea consiliului local

Reglementarea din 1996 aduce o inovaţie cu privire la această materie a dizolvării consiliului local consacrând şi instituţia dizolvării de drept alături de dizolvarea prin act juridic. Această reglementare este reluată şi în Legea nr. 215/2001

Dizolvarea de drept intervine în următoarele situaţii:a) consiliul nu se întruneşte timp de trei luni consecutiv;b) consiliul nu a adoptat în trei şedinţe consecutiv nici o hotărâre;c) numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu şi nu mai există

posibilitatea completării prin supleanţi până la două treimi (art. 58, alin. 1).Cazurile în care intervine dizolvarea de drept sunt comunicate de primar prefectului,

care, prin ordin, ia act de dizolvarea consiliului şi propune Guvernului organizarea de noi alegeri. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilieri la instanţa de contencios administrativ, în termen de zece zile de la comunicare (art. 58, alin. 3 din Legea 215/2001).

Consiliul local poate fi dizolvat, prin hotărâre de Guvern, dacă a adoptat hotărâri repetate care au fost anulate irevocabil de instanţa de judecată întrucât au contravenit intereselor generale ale statului sau au încălcat Constituţia şi legile ţării (art. 57, alin. l). Hotărârea Guvernului de dizolvare se adoptă la propunerea motivată a prefectului. Legea cere ca hotărârea de dizolvare, ca şi motivele care au stat la baza emiterii sale să fie aduse, de prefect, la cunoştinţa membrilor consiliului, în termen de cinci zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de consilieri la instanţa de contencios administrativ, în termen de .zece zile de la data aducerii oficiale la cunoştinţă de prefect (art. 60, alin. 3 din Legea 215/2001).

Organizarea alegerii noului consiliu local se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile calculate fie de la expirarea termenului de zece zile pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, dacă nu s-a introdus o acţiune, fie de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care a fost respinsă acţiunea consilierilor.5( Este soluţia prevăzută de art.34, alin.6 şi art.33, alin.4, în redactarea dată prin Legea nr.24/1996)

Până la alegerea noului consiliu, primarul rezolvă problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale.

1.6. Primarul si primaria

1.6.1. Alegerea şi mandatul primarului

16

Primarul este autoritatea executivă a colectivităţilor locale care îndeplineşte, în acelaşi timp, şi rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care este ales. Potrivit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin.1 legii administraţiei publice locale, comunele şi oraşele au câte un primar ales prin vot direct, iar municipiul Bucureşti are un primar general, ales în condiţiile legii. Se aleg primari şi în sectoarele urbane ale municipiului Bucureşti, care se află în relaţii de subordonare faţă de primarul general al municipiului Bucureşti. în activitatea sa, primarul este ajutat de unul sau mai mulţi viceprimari care sunt aleşi de consiliul local pentru un mandat de 4 ani. Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar oraşele reşedinţă de judeţ, câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii (art. 61).

Regimul electoral pentru alegerea primarului este stabilit de dispoziţiile Legii privind alegerile locale nr.70/1991. Prin aceasta, se consacră prevederi care statornicesc reguli privind alegerea primarilor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe baza scrutinului uninominal, în fiecare comună şi oraş care constituie o circumscripţie electorală (art.1 ). Pentru funcţia de primar alegerile se desfăşoară în circumscripţiile electorale organizate pentru alegerea consiliilor locale, la secţiile de votare ale acestora şi sub conducerea aceloraşi instanţe electorale."Condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de primar sunt circumscrise calităţii de cetăţean român cu domiciliul în ţară, pe teritoriul circumscripţiei electorale, excluzându-se dubla cetăţenie, vârsta de 23 de ani, fiind exceptaţi de la dreptul de a candida în alegeri militarii activi, judecătorii şi procurorii, persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru abuzuri în funcţii politice, juridice sau administrative, pentru încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, pentru alte infracţiuni intenţionate, în măsura în care nu au fost reabilitate, precum şi persoanele care au încheiat contracte cu administraţia locală pentru executarea de lucrări, prestării de servicii ori de furnizare".6( Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1994, pag.215)

Pentru funcţia de primar se depun candidaturi separate de către partide, alianţe politice, alianţe electorale sau candidaturi independente. Candidaţii independenţi înscrişi în liste trebuie să fie susţinuţi de minim unu la sută din numărul total al alegătorilor înscrişi în liste, dar nu mai puţin de 150 de susţinători (art. 4l, alin. 2 din Legea nr. 70/1991, republicată).

Funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de consilier local, de prefect sau subprefect, cu alte funcţii publice ale consiliilor locale şi judeţene şi din aparatul prefecturilor, ministerelor, ale celorlalte autorităţi guvernamentale, inclusiv cu calitatea de deputat sau senator.

Pe buletinul de vot pentru alegerea primarului vor fi înscrise toate candidaturile care au fost depuse, în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către comisia electorală de circumscripţie. La primul tur de scrutin un candidat este ales primar numai dacă obţine cel puţin jumătate plus unu din numărul alegătorilor care participă la alegeri.

În cazul în care nu se realizează această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, în cadrul căruia este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

În caz de paritate de voturi, primarul se desemnează în urma unui nou tur de scrutin, în cadrul căruia vor fi înscrişi candidaţii aflaţi în balotaj. Alegerile se vor organiza, de drept, în termen de două săptămâni.

Dosarul alegerii primarului se înaintează, cu pază militară, în cel mult 48 de ore, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care a fost ales, iar certificatul alegerii ca primar se eliberează de biroul electoral de circumscripţie. în cazul primarului general al Capitalei, dosarul se înaintează la Tribunalul Municipiului Bucureşti, cum se menţionează în art.8l, alin.4 din Legea nr.70/1991, republicată.

17

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul. Validarea primarului general al municipiului Bucureşti se face potrivit legii, de către Tribunalul Municipiului Bucureşti (art. 63 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 215/2001).

Invalidarea alegerii primarului poate avea loc în caz de fraudă electorală, de încălcare a regulilor privitoare la condiţiile de eligibilitate sau în cazul constatării unei incompatibilităţi.

În caz de invalidare a mandatului primarului ales, se organizează noi alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data invalidării, în condiţiile stabilite de legea privind alegerile locale.

Dacă primarul ales a fost validat la judecătorie, rezultatul se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau, după caz, intr-o şedinţă ulterioară, ori extraordinară, de către un magistrat sau un delegat al prefectului.

Primarul, astfel validat, conform art. 65 trebuie să depună jurământul în faţa consiliului aşa cum este prevăzut în legea organică. În cazul în care acesta refuză să depună jurământul, este considerat demisionat de drept, urmând să se organizeze noi alegeri în termenul stabilit de lege.

Mandatul primarului este de patru ani şi se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou-ales. El poate fi prelungit numai în caz de război sau de catastrofă (art. 72 alin. 1 din Legea nr. 215/2001).

Mandatul primarului poate înceta înainte de termen în caz de: deces; demisie; incompatibilitate; schimbare a domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; imposibilitatea de exercitare pe o perioadă mai lungă de 6 luni; constatarea prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; condamnare definitivă la pedeapsa privativă de libertate; punere sub interdicţie pentru debilitate sau alienare mintală; pierderea drepturilor electorale.

Legea precizează obligaţia consiliului local de a adopta o hotărâre prin care se ia act de încetarea mandatului primarului şi declară vacantă funcţia acestuia (art. 72 alin. 3 din Legea nr. 215/2001).

Primarul participă, de drept, la şedinţa consiliului local, el având două categorii de sarcini:

a) de autoritate executivă a consiliului local şib) de autoritate ce reprezintă puterea statală la nivelul comunei.Demiterea primarului se poate face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea

prefectului, în cazul în care dispoziţiile acestuia contravin intereselor generale ale statului sau încalcă ordinea de drept, precum şi atunci când sunt compromise cu rea credinţă interesele comunei sau oraşului. Ca şi în cazurile de dizolvare a consiliului local, demiterea primarului este supusă controlului judecătoresc, hotărârea Guvernului putând fi atacată în faţa. instanţei de contencios administrativ. Până la alegerea unui nou primar sau pe timpul suspendării din funcţie a acestuia, în virtutea ordinului prefectului, ca urmare a unei anchete judiciare, atribuţiile acestuia se îndeplinesc de către un viceprimar desemnat de consiliu.

1.6.2. Atribuţiile primarului

Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:a) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a

prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale

18

celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi hotărârile consiliului judeţean

b) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;

c) poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele de locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări;

d) prezintă consiliului local, anual ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică şi socială a comunei sau oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;

e) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;

f) exercită funcţia de coordonator principal de credite;g) verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuielile sumelor din bugetul

local şi le comunică de îndată consiliului local cele constatate;h) ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor,

incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop, poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborată pe tipuri de dezastre;

i) asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;

j) îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;

k) ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;l) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a

altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;

m) controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

n) ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;

o) ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general a localităţii şi le supune spre aprobare consiliului local asigurând respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;

p) asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;q) asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau

oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;

r) exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;

s) conduce serviciile publice locale, asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară, supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;

ş) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;t) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;ţ) propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de

funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate;

19

u) numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului, propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;

v) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;

w) organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;

x) ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Potrivit alin. 2 din art. 68 al Legii administraţiei publice locale primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau încredinţate de către consiliul local.

Deci, primarul are atribuţii deosebit de întinse şi variate rezultate din competenţa. materială generală a acestei autorităţi, pe care le exercită în vederea rezolvării treburilor publice din comune sau oraşe.

1.6.3. Secretarul localităţii

Prin art. 83 din Legea administraţiei publice locale se stabileşte că "fiecare comună, oraş şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului are un secretar salarizat din bugetul local".

Secretarul consiliului local este funcţionar public, permanent, investit în această calitate şi trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. De asemenea, secretarul consiliului local nu poate face parte din vreun partid sau formaţiune politică.

Numirea şi "eliberarea din funcţie a secretarului se face de către prefect, numai la propunerea consiliului local, adoptată cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la iniţiativa primarului sau a-unei treimi din numărul consilierilor".7 ( Art.52 alin.4 din Legea nr.69/1991, republicată)

Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:a) participă la şedinţele consiliului local;b) asigură buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter juridic

din cadrul aparatului propriu al consiliului local;c) avizează proiectele de hotărâri ale consiliului local, asumându-şi răspunderea

pentru legalitatea acestora;d) primeşte şi distribuie corespondenţa; urmăreşte realizarea răspunsului în

termenul legal;e) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;f) asigură convocarea consiliului local;g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local;h) comunică şi înaintează, în termen de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel,

autorităţilor şi persoanelor interesate, actele emise de către consiliul local sau de către primar;

i) asigură aducerea la cunoştinţa publică a hotărârilor şi dispoziţiilor de interes general;

j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, în afara celor cu caracter secret stabilit potrivit legii; eliberează extrase sau copii de pe actele de stare civilă;

20

k) legalizează semnături şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, cu excepţia celor care se eliberează de autorităţile publice centrale.

Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau încredinţate de către consiliul local sau primar.

1.6.4. Serviciile publice locale

Conform prevederilor art. 87 din Legea administraţiei publice locale "Serviciile publice ale comunei sau ale oraşului se organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune".Profesorii Mircea Djuvara şi Paul Negulescu defineau că "dreptul administrativ studiază compoziţia şi activitatea serviciilor publice"8( Mircea Djuvara, “Teoria generală a dreptului”, vol. I, Ed. Librăriei CO S.A, Bucureşti, 1930, pag.173) respectiv că "seviciul public este mijlocul prin care administraţiunea îşi exercită activitatea".9( Paul Negulescu- Tratat de drept administrativ, vol I, principii generale, Ed. IV Bucureşti, Institutul de arte grafice "E. Mârvan", 1934, pag. 121 şi următoarele).

Legea prevede în art. 88 că angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului serviciilor publice locale se fac de către primar, în condiţiile legii.

Caracteristic pentru serviciile publice ale consiliului local este faptul că ele nu au dreptul de a emite acte administrative deoarece nu au calitatea de subiect de drept administrativ.

Serviciile publice ale consiliului local, aşa cum prevede legea organică, sunt subordonate primarului.

În concluzie, serviciile publice ale consiliului local sunt acele compartimente funcţionale care realizează activitatea consiliului şi a primarului, prin acte şi operaţiuni tehnico-materiale şi care nu au capacitate juridică administrativă distinctă de cea a autorităţilor în numele cărora acţionează, ele fiind subordonate atât consiliului cât şi primarului care le organizează.

Funcţionarea serviciilor publice se realizează pe baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului local. Prin acest regulament li se stabilesc atribuţiile, activităţile şi operaţiunile administrative şi tehnice pe care trebuie să le desfăşoare.

21

CAPITOLUL IIADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA –

RELATII PUBLICE

2.1. Diferenţieri terminologice : instituţie/autoritate

Instituţiile prezintă o diversitate în funcţie de nevoile sociale pe care le îndeplinesc şi de epoca istorică sau comunitatea căreia le aparţin.

Aşa cum remarcă Mihaela Vlăsceanu, putem vorbi de o matrice instituţională ce include un nivel normativ şi un nivel expresiv. Nivelul normativ cuprinde regulile formale (juridice şi morale) şi cele informale (tradiţii, convenţii, coduri, ritualuri etc.) care definesc structura de bază a ordinii sociale. Regulile instituţionale se află în corespondenţă cu anumite valori şi se exprimă interacţional nu numai prin acţiuni sau comportamente, ci şi prin atitudini specifice.

Dezvoltarea economică a făcut din organizaţie structura dominantă în toate domeniile sociale, iar din birocraţie, întemeiată pe forma raţional-legală de autoritate, varianta cea mai eficientă de organizare socială.

Interacţiunile umane se desfăşoară şi sunt raţionalizate atât într-un cadru instituţional, cât şi într-o organizaţie.

Până în anul 1897 expresia “Relaţii Publice” nu a cunoscut sensul modern. Combinaţia de cuvinte “public” şi “relaţii” în expresia “RELAŢII PUBLICE” a fost utilizată prima dată de către Thomas Jefferson în anul 1807.

În anul 1897 Bernays a fost cel care a înfiinţat primul curs de RELAŢII PUBLICE la Universitatea din New York, transformând un “termen” într-o disciplină universitară şi în acelaşi timp, într-o ocupaţie.

În prezent, se poate remarca o tendinţă de creştere a rolului Relaţiilor Publice nu prin creşterea dimensiunilor, ci prin creşterea calităţii activităţilor, ceea ce înseamnă o provocare continuă pentru: credibilitatea, care este atât de greu de câştigat, dar care se pierde atât de uşor; profesionalismul real – atât în domeniul relaţiilor publice, cât şi în domeniul pentru care lucrează; relaţia cost-beneficiu – pentru activităţile de relaţii publice vizează contribuţia acţiunilor cuantificate şi măsurabile.

Relaţiile publice au la bază următoarele principii de bază după care se ghidează:- “Relaţiile Publice” se ocupă de fapte, nu de ficţiuni.- “Relaţiile Publice” reprezintă un serviciu public, nu unul personal.- Activitatea de “Relaţii Publice” include activitatea de Relaţii cu publicul dar nu se

rezumă la atât.- Activitatea de “Relaţii Publice” necesită o pregătire multidisciplinară incluzând pe

lângă cunoştinţe din ştiinţele sociale şi cunoştinţe de economie, ştiinţe politice şi istorie.- Profesionalismul în “Relaţii Publice” este un intermediar între organizaţia pe care o

reprezintă şi întreg publicul organizaţiei, având obligaţii faţă de ambele părţi.

2.2. Activităţile relaţiilor publice

Cercetarea în activităţile de Relaţii Publice oferă fundamental pentru o strategie de relaţii publice eficace. Se concentrează în egală măsură atât pentru identificarea publicului organizaţiei, cât şi pentru a descoperiri şi înţelege modul în care acesta gândeşte.

23

În procesul de cercetare specialistul în relaţii publice apelează la studiul cazurilor, chestionar, interviu, discuţii de grup, sondaj.

Planificarea constă în realizarea strategiilor, a planurilor şi a programelor.Comunicarea include toate activităţile menite să asigure transmiterea de informaţii în

ambele sensuri, de la şi către organizaţie.Realizarea comunicării corecte impune elaborarea unui plan de comunicare şi a unor

tehnici adecvate, în concluzie, a unui management eficace de comunicare:Informaţiile de presă – informează şi atrag atenţia asupra unor fapte şi evenimete

petrecute sau în curs de desfăşurare.Publicitatea – reprezintă o funcţiune de comunicare prin care se plasează o informaţie

într-un mediu de ştiri.Relaţiile cu publicul – reprezintă cea mai specializată activitate a relaţiilor publice,

care imlică relaţiile cu comunitatea majoritară şi/sau minoritară şi relaţiile cu instituţiile guvernamentale.

Probleme manageriale – trebuie cunoscute de profesionistul în relaţii publice în dublu scop: pentru a fi bine informat; pentru a analiza starea de spirit a publicului interesat.

Relaţiile cu agenţii economici – care pot fi furrnizor, clienţi sau pur şi simplu concitadini; este în fapt o informare pentru cunoaşterea mediului economic.

Reclama – urmăreşte să creeze dorinţa şi să motiveze cererea pieţii pentru un produs /serviciu. Reclama este un instrument al marketing-ului, completând publicitatea şi promovarea.

Promovarea – are ca scop principal crearea opiniei asupra unei persoane, produs, organizaţie sau idee.

Propaganda – urmăreşte generarea unor reflexe condiţionate menite să înlocuiască acţiunile cauzale.

Evaluarea de imagine este o analiză post-factum, cuantificabilă.Reprezintă feed-bak-ul necesar reluării ciclului de activităţi. Compartimentul cu atibuţii specifice de Relaţii Publice se regăseşte în actualele

structuri organizatorice ale Administraţiei Publice sub denumiri diferite, arereori grupat. Vom arăta în continuare câteva exemple:

Secretariat şi relaţii publice Secretariat, mass-media şi relaţii cu autorităţile Secretariat, prtotocol şi relaţii cu publicul Relaţii cu publicul, secretariat, registratură şi arhivă Relaţii cu publicul, instituţiile descentralizate ale statului şi mass media Integrare europeană, protocol, mass-media, relaţii cu publicul, cultură, învăţământ, sănătate Relaţii cu publicul, presă, protocol, relaţii interne – externe, fond locativ Centru de informare pentru cetăţeni

Atât în primării cât şi în consiliile locale, subordonarea compartimentului cu atribuţii de tipul Relaţiilor Publice este extrem de diferită, de la primar, respectiv preşedinte, la directori ai unor direcţii, cum sunt: direcţia tehincă, direcţia administraţie publică, direcţia informatică, direcţia juridică, direcţia de coordonare ţi organizare, etc.

În acest context, trebuie să remarcăm că relaţiile pulice sunt adesea, greşit confundate cu relaţiile cu publicul, care reprezintă doar o parte a acestora.

Structura, subordonarea şi dimensiunea compartimentului de relaţii publice este proiectată şi realizată în funcţie de:

Misiunea, viziunea şi obiectivele organizaţiei Cerinţele mediului în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea

24

Tradiţiile pe care organizaţia le are Dată fiind importanţa pe care activităţile administraţiei publice locale le are asupra

tuturor cetăţenilor, direct sau indirect, subordonarea organizatorică a compartimentelor de Relaţii Publice se găseşte la nivel înalt (primar, preşedinte de consiliu sau secretar). Dimensiunea compartimentului de Relaţii Publice diferă de dimensiunile activităţilor pe care organizaţia şi le propune în domeniu.

Structura organizaţională se defineşte ca ansamblul pe care îl formează ideile, cunoştinţele, regulile, valorile (morale), atitudinile comportamentale şi care se manifestă în modul în care sunt trataţi oamenii. Cultura organizaţională are două tipuri de componente:

Componente „vizibile”Credinţe: idei, legi, cunoştinţe, superstiţii, legende.Manifestări: aspectele fizice ale organizaţiei, comportamentul faţă de beneficiari.Valori morale: caracteristici specifice de etică şi conduită.Norme: reguli, standarde acceptate şi/sau impuse în organizaţie Componente „invizibile” Premisele: concepţii despre lume, organizaţie şi indivizi, care rămân totuşi

nedeclarate, deşi există şi influenţează componentele vizibile.În continuare vom prezenta câteva modele de cultură organizaţională (după Charles

Handy – 1985).Cultura de tip putere – specifică organizaţiilor mici, sindicatelor, organizaţiilor

politice, grupurilor de presiune. Sistemul decizional are la bază influenţele şi nu procedurile lor. Sistemul normativ este restrâns, iar controlul aparţine unor persoane cheie. Reprezentare sub forma pânzei de păianjen.

Cultura de tip rol – tipică organizaţiilor formale, clasice, care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu stabil. Entităţile funcţionale ale acestor organizaţii sunt puternice şi specializate. Normare este puternică. Autoritatea este clar definită. Aprecierea personalului se face după modul de îndeplinire al rolului. Reprezentare sub formă de templu.

Cultura de tip sarcină – este orientată spre proiect – sarcină, într-o structură de tip reţea. Acest model cultural are la bază puterea profesională şi mai puţin cea personală. Elementele de bază sunt execuţia sarcinii şi asigurarea resurselor. Reprezentare sub formă de reţea rectangulară.

Cultura de tip persoană – are în centrul său individul şi acţionează în scopul sprijinirii intereselor indivizilor, fără un obiectiv comun, ca de exemplu asociaţiile arhitecţilor, firmele de consultanţă, birourile de avocaţi. Reprezentare sub formă de roi sau galaxie de stele.

Culturile organizaţionale dominante într-o organizaţie influenţează întreaga activitate a acestora. În administraţia publică cultura organizaţională are trei componente:

Cultura socială în care poate acţiona modelul anteprenorial – cultura de tip putere – precum şi cel birocratic – cultura de tip rol.

Cultura politică care se referă la ierarhie/egalitate, libertate/constrângere, loialitate/angajare, încredere/neîncredere.

Cultura administrativă cu efecte în totalitatea ieşirilor din actul administrativ, precum şi în calitatea managementului activităţilor specifice.

Tipologia culturilor organizaţionale are un impact real în comportamentul organizaţional din administraţia publică.

Soarta „calităţii” relaţiilor publice este în directă corelaţie cu natura culturii organizaţionale, care în administraţia publică se manifestă ca o cultură de tip putere şi uneori ca o cultură de tip rol. Acest lucru este uşor de identificat după modul în care organizaţiile administraţiei publice îşi creează imaginea. Totodată comportamentul organizaţional al salariaţilor din administraţia publică lasă să transpară manifestări tipice ale culturii de tip putere.

25

Termenul de instituţie provine din limba latină - instituti/institutionis şi a fost împrumutat în limba română ca neologism din limba franceză - institution. Conform definiţiei din Dictionnaire Encyclopédique Larousse, institution înseamnă „un ansamblu de reguli stabilite în vederea satisfacerii unor interese generale”, dar şi „organismul care le va aplica”. Acesta este sensul juridic. Nu de puţine ori termenul de instituţie poate avea şi un sens politic, care este destul de greu de diferenţiat de sensul juridic atunci când acesta desemnează un organism.

Definiţia pe care o regăsim în Dicţionarul explicativ al limbii române - DEX vine să clarifice polisemia cuvântului prin cele două sensuri de bază pe care le descrie:

organ sau organizaţie de stat care desfăşoară activităţi din domeniul conducerii statului sau al serviciilor publice;

formă de organizare a raporturilor sociale, repetate şi tipizate potrivit normelor juridice, stabilite pe domenii de activitate.

Fără a avea pretenţia unei definiţii acoperitoare, vom defini INSTITUŢIA ca fiind entitatea juridică organizată printr-un act constitutiv în scopul satisfacerii unor interese generale. Elementele esenţiale ale unei instituţii sunt: scopul, competenţa sau activitatea, structura, sfera relaţională. Astfel, o instituţie poate fi atât o organizaţie de drept privat, cât şi un organism de drept public. În sens restrâns este folosită în sintagma INSTITUŢIE PUBLICĂ care desemnează un organ al administraţie publice centrale sau teritorial, de regulă, doar cu atribuţii executive.

O definiţie acoperitoare, dar confuză în acelaşi timp, este cea din Dicţionarul de administraţie publică (Anton P. Parlagi): „instituţie = structură politică, socială sau administrativă care are ca obiect de activitate un anumit domeniu”.

Termenul de „structură” este un neologism preluat din limba franceză (fr. structure) şi provine din latinescul structura/struere, care înseamnă a construi, a clădi. În definiţia de dicţionar (DEX) a termenului de „structură” regăsim şi sensul (II) „mod de organizare a unui domeniu de activitate”. Din punct de vedere teoretic, un sistem se poate organiza sub forma a două tipuri de structuri:

structura lineară (ierarhică) care asigură unitatea în conducere; structura funcţională care determină pluralitatea conducerii; Există, de asemenea, şi o structura mixtă (ierarhic-funcţională) care îmbină cele două

tipuri de structuri şi este mai răspândită în realitatea administrativă 10(Prof. univ. dr. Ioan Alexandru - Administraţia publică. Teorii. Realităţi. Perspective, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999, p.236).Şcoala franceză defineşte „administraţia” din punct de vedere material - activitatea de

a administra, adică de a gera o afacere, dar şi din punct de vedere organic - adică ansamblul organelor care realizează activitatea administrativă.

Criteriile care stau la baza organizării administrative sunt următoarele: Criteriul teritorial - funcţie de care entităţile publice pot fi : CENTRALE

(Guvern, ministere, alte organe centrale), TERITORIALE (serviciile publice descentralizate ale ministerelor) şi LOCALE (consiliile locale şi primarii);

Criteriul funcţional - după care entităţile publice pot avea o competenţă generală (Guvern, consiliile locale şi primarii) şi o competenţă specială (ministerele şi celelalte organe de specialitate subordonate sau autonome, serviciile publice descentralizate ale ministerelor).

Structura instituţională cuprinde ansamblul funcţional şi coerent organizat al entităţilor juridice dintr-un anumit domeniu de activitate. În ceea ce priveşte sistemul administrativ din România, structura instituţională publică înglobează ansamblul autorităţilor şi instituţiilor publice reglementate de Constituţie, legi, acte normative constitutive. Acest

26

ansamblu de entităţi publice nu este unul amorf, ci unul organizat după reguli bine definite, cum ar fi principiul separaţiei puterilor în stat sau principiul autonomiei locale.

2.3. Politicile publice

Pâna prin anii 60 ştiinţa politică nu era interesată în mod special de studiul a ceea ce se întâmplă în interiorul guvernului şi de studiul mecanismelor guvernării. Studiile de specialitate studiau extensiv procesul electoral, studiul organizaţiilor politice, analiza conceptelor cadru în ştiinta politică etc. După anii 60 creşte interesul pentru a afla ce se petrece în interiorul guvernului, se intensifică preocuparea pentru creşterea eficienţei deciziilor în materie de alocare a fondurilor publice şi de aici interesul pentru studierea manierei în care se iau deciziile politico-administrative. Din anii 80 începe să se discute tot mai mult în termeni de reformă a guvernării, accentul căzând pe creşterea performanţei în gestionarea banului public, pe îmbunătăţirea relaţiei între Stat şi Cetăţean, între Guvern şi Societatea Civilă.

Domeniul politicilor publice (cercetarea şi analiza în domeniu) pot fi definite foarte bine ca ocupându-se de studiul deciziilor politico- administrative de alocare a diverselor forme de resurse (materiale, financiare, de know how, simbolice). Politicile publice reprezintă acţiuni realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la problemele care vin dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate publică, centrală sau locală încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali.

Politicile publice sunt acţiunile realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la problemele care apar dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate publică, centrală sau locală, încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali.

La nivel naţional, politicile publice pot să apară dinspre oricare dintre instituţiile majore ale Statului (Parlament, Preşedinte, Guvern – central sau local).

Procesul de realizare a unei politici publice cuprinde şase etape:1. Identificarea problemei - are loc atunci când un eveniment, o persoană, un grup

reuşesc să atragă atenţia asupra unei probleme, spre soluţionare, prin intervenţia puterii publice.

2. Punerea pe agenda politică - este faza în care problema identificată este luată serios în consideraţie de către oficiali (putere publică şi politică). Nu toate problemele identificate ajung şi pe agenda politică.

3. Formularea cadrului de politică publică - atunci când o anume problemă ajunge să fie considerată de către oficiali nu înseamnă automat că o politică publică va fi creată. Cineva (o anume autoritate) trebuie să dezvolte un program care să se refere la rezolvarea problemei.

4. Adoptarea unei politici publice - aici ne referim la toate eforturile pentru ca un anume program să fie adoptat ca şi program guvernamental. În această fază sunt concentrate elementele de negociere, dictate de interese, care pot schimba viziunea iniţială asupra unei politici publice.

5. Implementarea unei politici publice - este un stadiu critic de realizare a unei politici publice. Aici rolul administraţiei este decisiv.

6. Evaluarea de politici publice - care are ca scop determinarea eficienţei unei politici publice. Se analizează modul în care diversele activităţi au condus la îndeplinirea scopurilor iniţiale.

Politicile publice sunt efectul deciziilor luate de guvernanţi. Problemele de politică publică

27

Studii mai vechi privind formularea politicii publice acordă puţină atenţie naturii şi definirii problemelor în politica publică.

Pentru scopul nostru, o problemă de politică publică poate fi definită ca acea condiţie sau situaţie care generează nevoi ori insatisfacţii, pentru a căror corecţie acţiunea guvernamentală este necesară. Condiţii precum aerul poluat, mâncare alterată, aglomeraţia din închisori, aglomerarea urbană sunt situaţii care ar putea constitui potenţiale probleme în condiţiile în care insatisfacţia şi disconfortul cresc. Gradul de disconfort sau insatisfacţie (care impune şi intervenţia guvernamentală) este măsurat de persoane în funcţie de un standard sau un criteriu; dacă acestea consideră o anumită situaţie ca normală, inevitabilă sau propria responsabilitate, nici o acţiune guvernamentală nu va fi iniţiată deoarece situaţia respectivă nu este problematică.

Nu orice situaţie devine o problemă de politică publică:Situaţiile nu se transformă în probleme decât în măsura în care sunt percepute ca

atare, articulate şi aduse în atenţia autorităţilor; acest tip de acţiune este utilizat frecvent de oficialităţi, parlamentari aflaţi în „căutarea” unor probleme;

O situaţie devine problematică dacă se identifică cu un domeniul de intervenţie a statului, pentru care o soluţie guvernamentală este posibilă. Profesorul Aron Wildavsky afirma că autorităţile mai degrabă vor ignora o problemă dacă aceasta nu este dublată de soluţia aferentă. Uraganele şi cutremurele de pământ nu pot constitui probleme datorită caracterului imprevizibil al acestora, însă distrugerile provocate constituie o problemă de politică publică şi numeroase programe pentru atenuarea distrugerilor provocate de aceste fenomene naturale au fost iniţiate.

Nu întreaga societate este în egală măsură implicată în procesul de decizie. Politicile publice sunt realizate de către subsistemele politicilor, care sunt alcătuite din toţi actorii care au legătură cu o anumită problemă publică.

Termenul de actor include atât actorii din cadrul statului (ministere, comisii, agenţii descentralizate, etc.), cât şi pe cei din cadrul societăţii (sindicate, ONG – uri, grupuri de presiune, etc.), implicaţi direct sau marginal în procesul politicilor publice. O abordare susţine că cei care participă direct în procesul politicilor publice pot fi consideraţi ca membrii ai unei reţele a politicii respective, în timp ce actorii implicaţi doar marginal pot fi consideraţi ca făcând parte dintr-o mai largă comunitate a politicii publice respective. Subsistemele sunt forumuri în care aceşti actori discută problemele publice, negociază şi încearcă să ajungă la soluţii cât mai bune pentru interesele lor.

Instituţiile sunt regulile care ghidează comportamentul actorilor aflaţi în urmărirea interesului propriu. În sens restrâns, pot fi definite ca structurile şi organizarea statului, a societăţii şi a sistemului internaţional. Putem să dăm câteva caracteristici formale de organizare: tipul de apartenenţă al membrilor la instituţia respectivă, regulile şi procedurile de operare, dar şi principiile, normele şi valorile care definesc instituţiile, ultimele fiind considerate caracteristici informale.

După cum s-a putut vedea, actorii pot să fie indivizi sau grupuri. În mare, datorită varietăţii imense a acestora, îi putem grupa în cinci mari categorii de actori: oficialii aleşi, oficialii numiţi (funcţionarii publici), grupurile de interese, organizaţiile de cercetare şi mass media. Primele două categorii se regăsesc în structurile statului, în timp ce ultimele trei în cele ale societăţii, împreună formând elementele principale din care apar membrii unui subsistem specific de politică publică. Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că aceste grupuri sunt doar aproximări: ele nu sunt omogene, indivizii care le compun sunt diferiţi şi pot avea interese diferite. Deşi această simplificare prin care privim un ansamblu de indivizi drept un actor unic poate uşura efortul nostru de a înţelege modul de desfăşurare a procesului politic, ea rămâne o simplificare. Modelarea mai apropiată de realitate a acestui proces ne cere să luăm în considerare în analiza noastră interesele individuale.

28

Funcţionarii publiciOficialii numiţi au ca sarcină sprijinirea executivului în îndeplinirea sarcinilor sale,

însă, în realitate, ei pot să joace un rol cheie în procesul politic. Multe din funcţiile de luare a deciziilor şi de implementare au fost preluate de aceşti funcţionari de la executiv.

Mass mediaRolul presei în cadrul politicilor publice este unul controversat, opiniile variind de la

a-i acorda un rol esenţial până la unul marginal. Ceea ce este sigur însă este că presa constituie legătura primordială dintre stat şi societate, poziţie care îi permite influenţarea agendei administraţiei şi a opiniei publice.

Rolul presei în cadrul politicilor publice rezidă în faptul că, semnalând probleme, aceasta combină rolul reporterului (pasiv, care relatează şi descrie o problemă) cu cel al unui analist (activ, care analizează şi oferă soluţii pentru o problemă). Tot de aici rezultă o altă caracteristică: semnalarea şi introducerea anumitor probleme publice în cadrul agendei administraţiei.

Decizie şi criterii decizionale. Criteriul interesului public.Procesul decizional poate fi studiat atât dintr-o perspectivă individuală, cât şi dintr-o

perspectivă colectivă. Într-o primă ipostază, accentul cade pe criteriile utilizate de indivizi în luarea deciziei. În a doua ipostază, în centrul analizei se situează procesele prin care majoritatea sau consensul necesar luării unei decizii este obţinut.

Indivizii sunt influenţaţi de o varietate de factori în momentul deciziei. Este greu de specificat care din aceşti factori este crucial în luarea deciziei. Oficialităţile publice dau frecvent declaraţii cu privire la deciziile luate (discursuri, conferinţe de presă, mărturii, memorii etc.), dar motivele expuse fie sunt controlate de ei, fie sunt acceptabile de către alegători sau de către public, fundamentul real rămânând de cele mai mute ori nedeclarat. Cu toate acestea, analiza şi observaţia aprofundată permit identificarea acelor factori hotărâtori în luarea deciziei. O serie de criterii care influenţează politica publică sunt discutate mai jos. Printre ele sunt incluse: valori, afilierea la un partid politic, interesele alegătorilor, opinia publică, admiraţia şi regulile decizionale.

În analiza forţelor sociale şi politice care au un impact asupra factorilor de decizie, propriile valori (sau standarde ori preferinţe) ale acestora sunt frecvent ignorate. Deseori acestea sunt dificil de identificat ori imposibil de izolat. Factorii de decizie nu sunt simple bucăţi de lut ce pot fi modelate, ci, dimpotrivă, valorile lor sunt importante, chiar decisive în modelarea propriului comportament. 5 categorii de valori care ghidează comportamentul factorilor de decizie: instituţionale, profesionale, personale, politice şi ideologice.

Valori instituţionale/organizaţionale influenţează în special factorii de decizie birocratici. Orice persoană care lucrează pentru o perioadă îndelungată într-o agenţie/ organizaţie devine invariabil convinsă de importanţa agenţiei, scopurile şi programele ei. Sistemul de recompense şi sancţiuni îi determină pe membrii ei să promoveze şi să acţioneze în concordanţă cu valorile predeterminate ale agenţiei/organizaţiei. În consecinţă, deciziile luate de oficialităţi pot fi o reflecţie a dorinţei lor de supravieţuire a agenţiei, de creştere a bugetului acesteia, de extindere a programelor ei şi de prezervare a puterii şi prerogativelor.

Valorile organizaţionale pot da naştere la conflicte între agenţii cu atribuţii suprapuse ori concurente.

Valori profesionale ale personalului din cadrul unei agenţii. Profesiile au tendinţa de a forma anumite tendinţe în modul de soluţionare al problemelor care sunt ulterior „importate” în organizaţii. Unele organizaţii ajung să fie dominate de una sau două profesii precum

29

economiştii (adepţi ai eficienţei şi ai pieţei) sau juriştii (adepti ai guvernării prin reglementare juridică).

Valori personale ghidează şi ele factorii de decizie, ca şi dorinţa de a promova propriul interes materia sau financiar, propria reputaţie sau poziţie. Politicianul care acceptă să fie influenţat pentru a decide în favoarea unui interes urmăreşte şi un interes personal. Importanţa valorilor personale nu poate fi negată, însă teoreticieni deciziei raţionale exagerează atunci când sugerează faptul că, comportamentul oficialităţilor publice este exclusiv determinat de interese personale.

Valori de policy. Factorii de decizie nu sunt influenţaţi numai de interese personale, profesionale sau organizaţionale, ei pot acţiona foarte bine şi în conformitate cu propria viziune despre interesul public, despre ceea ce constituie o politică publică corectă şi necesară. Parlamentarii pot vota în favoarea legislaţiei privind protecţia drepturilor omului deoarece sunt convinşi de moralitatea deciziei şi de faptul că egalitatea şanselor este un obiectiv al politicii publice viabil, chiar dacă o asemenea decizie le-ar periclita cariera politică.

Valori ideologice. Ideologiile constituie un set de credinţe şi valori coerente şi relaţionate logic care prezintă versiuni simplificate ale realităţii şi oferă planuri de acţiune. Ideologia marxist-leninistă a reprezentat pentru comunişti, cel puţin parţial, o modalitate de raţionalizare şi legitimizare a politici publice oficiale. Astfel putem identifica elemente clare de ideologie liberală sau social-democrată în diverse tipuri de politici. Doctrinele lor pun bazele unor atitudini şi opţiuni de politică publică diferite în materie de intervenţie a statului în favoarea persoanelor dezavantajate, salariaţilor, minorităţilor; protejarea drepturilor şi libertăţilor civice, mediului şi a drepturilor consumatorilor.

CAPITOLUL IIIDEPARTAMENTUL DE RELATII PUBLICE AL

PRIMARIEI STRUGARI

3.1 Monografie

30

Strajuita la miaza noapte de Culmea Margineni – Grigoreni si aparate la soare-rasare de Culmea Petricica , iar la soare –apune de Culmea Runcului isi ascunde frumusetea de ochi iscoditori ai celor ce calatoresc cu diferite mijloace de transport ce pleaca din Bacau prin Grigoreni , ori pe la Magura spre Tg – Ocna.

Locuri frumoase , locuri bogate , locuri manaoase pline de poezie si de vis.In acest cuib minunat , cladit in cetatea dealurilor din timpi pierduti in ceata

vremurilor s-a plamadit si haladuit in trainice asezari , o cetate de vulturi din marea si incercata casta vultureasca a batranei si frumoase Moldove.

Pe umarul Runcului dinspre Grigoreni si-n gavanul vaii de la subtioara acestuia infipt pe vechea vatra a Cetatuii , ridicata de ostirile romane acum 20 de veacuri si mai bine , asa dupa cum a atestat tezaurul de argint apartinand imparatului Adrianus , gasit in curtea scolii inaltate in staul Cetatuia , cu oameni deschisi la fire , aprigi la manie si vestiti lautari pana la meleaguriloe indepartate.(vestitul lautar Ion Dragoi ).

Spre soare-rasare de la Nadisa , peste culmea inpadurita a dealului Fundoaia , Calare pe un pinten de cal; si aruncat pe poalele dealului Tintirim se afla satul Iazu – nume dat oficial in deceniul al IIlea al secolului XX , sta asezat pe valea vechilor si disparate “sate de turlui” amintite in buricul domnesc dat “obstii Ungureni”(Luizi Calugara) in care se arata hotarul razesiei acestei coline ce porneste de la Arsura Carligatii , trece peste Piatra si se sprijina pe varsarea Turluilui in Tazlau.

Prima scoala sateasca isi deschide portile in satul Nadisa in anul 1868 pentru fii taranilor din toate satele din jur,mergeau aici feciorii oamenilor mai cu dare de mana care aveau cu ce sa-l imbrace , sa-l incalte , sa-I cumpere carti.

A urmat deschiderea scolii din Petricica ,Iaz , Rachitis , dar care nu aveau local propriu , functionand prin casele oamenilor . In anul 1916 s-a deschis scoala din Iazu iar intre anii 1930-1938 scoala din Nasuiesti.

In anul 1925 in intreaga comuna numai doua scoli aveau localuri proprii cele din Nadisa si Cetatuia . Se gaseau doi invatatori calificati din cei 8 ce serveau scolile din comuna. Tot in sfera invatamantului merita amintit faptul ca in satul Iaz in anul 1928 i-si face aparitia un tanar invatator venit din Piatra Neamt care va pune bazele invatamantului , iar prin grija carciumarului Paduraru acesta doneaza o casa noua ce o construia pentru carciuma sa fie facuta scoala satului care exista pana in prezent..

Pamant proprietate a lor aveau doar nadisenii si o parte din Strugareni – celelalte sate fiiind asezate pe mosiile boieresti ale Braiestilor , Miclestilor erau lipsiti de proprietate.

Pamantul ,principalul mijloc de existenta cu exceptia a cca 100 de ha cultivabil aflat in posesia mosiereasca Cristescu din Petricica se afla in posesia populatiei din cele 8 sate , suprafata totala de 4200 de ha din care numai arabil declarat 2100 ha. Acest teren repartizat pe cele 1400 de familii era faramitat in peste 6200 de parcele raspandite pe toate dealurile despartite prin haturi ..

In privinta confortului locuintelor taranesti existau in cele 8 sate 3 garnituri partiale de mobile facute de meseriasii locului si 15 masini de cusut. Daca aceasta era situatia economica si culturala a comunei noastre comuna nu facuse nici-un fel de progress pe linie sanitara(referirea se face la nivelul anului 1942) ramanand tot un agent sanitary si un medic la spitalul din Tescani.

Pe raza comunei erau 105 boierasi care stapaneau peste 1230 ha pamant , deci ¼ din terenul comunei , mai mult cu 170 ha decat cei 937 tarani cu gospodarie mica ce aveau pana la 2 ha. Acesti boierasi pandeau ca vulpile ochind sulinutele de teren a celor saraci din veccinatatea lor cautand prin viclenie si promisiuni vagi sa puna man ape acestea pentru a-si largi si mai mult stapanirea

Viata taranilor de rand era foarte grea si mai ales ca razboiul lasasera numai saracie si necaz. Politicienii dintodeauna au tinut populatia in intuneric , mizerie si saracie . Prin

31

schimbarea completa a sistemului opolitic la sate au aparut organizatiile “Frontul plugarilor” care au reunite in randurile lor marea masa a taranimii.Hotararea din 3-5 martie 1945 a PCR a desfiintat definitive clasa mosiereasca care mai tarziu va duce la o singura clasa sociala “taranimea”.

In anul 1962 au fost create prin unirea la un loc a pamanturilor intregii comune cele doua cooperative agricole de productie Strugari si Petricica. Dezvoltandu-se industria si in special extractia si prelucrarea petrolului , o mare parte din populatia comunei a luat drumul industriei devenind petrolisti , constructori de drumuri, locuinte etc. In agricultura au ramas cei peste 40 de ani.

Odata cu patrunderea cartii in randul satenilor a aparut si radiofonia , unde marea majoritate a satenilor au aderat cu mult interes la acest mijloc de informare si educatie.

Cu toate greutatile si necazurile ce apasa cetatenii acestei commune credinta in Dumnezeu i-a facut sa fie intodeauna darji sa nu ingenuncheze in fata impostorilor si celor care le strica linistea si viata . In comuna in fiecare sat exista biserica .Ei sunt organizati in 5 biserici ortodoxe si 3 biserici catolice precum si doua case de rugaciuni de cult Adventist.

3.2. Componenta si activitatea Consiliului Local Strugari

Potrivit Constituţiei, în România administraţia publică locală este organizată pe două nivele, respectiv comunele şi oraşele - ca unităţi teritoriale de bază şi judeţele, respectiv Municipiul Bucureşti - ca unităţi teritoriale intermediare, între colectivităţile locale de bază şi stat

Consiliul local Strugari este alcatuit din 9 persoane cu majoritate politica PSD. Activitatea consiliului local (art. 39-45) se desfăşoară pe perioada întregului mandat în

şedinţe publice ordinare lunare şi în şedinţe extraordinare, ori decâte ori este posibil. Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului. Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel putin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. În caz de forţă majoră şi de maxima urgentă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai oraşului convocarea consiliului local se poate face de îndată. În invitaţia la şedinţa se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.

Primarul (viceprimarul)- autoritate executivă (Anexa 1)PRIMARUL comunei Strugari se numeste Vasile Rotariu si a fost ales din primul tur

de scrutin. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. Pe toată durata exercitării mandatului de primar, respectiv de viceprimar, contractul de muncă al acestora la instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. Primarul şi viceprimarul primesc, pe toată durata exercitării mandatului, o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.

VICEPRIMARUL in persoana dlui Carausu Ciprian Stefan a fost ales de Consiliul local alege din rândul membrilor săi, cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului viceprimarului este egală cu cea a mandatului consiliului local. Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului, prin hotărâre adoptată cu

32

votul a doua treimi din numărul consilierilor în funcţie. Conform art. 79. din Legea nr. 215/2001 viceprimarul exercită atribuţiile ce îi sunt delegate de către primar, în condiţiile prevăzute la art. 70. din legea administraţiei publice locale.

Conform art. 82. din Legea nr. 215/2001 în caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. În situaţia aceasta consiliul local poate delega prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării. Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar

3.3. Compartimentul relaţii publice

Pe parcursul anului 2010 în acest domeniu de activitate principalele obiective au fost aplicarea reglementarilor legale din domeniu, respectiv aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizionala in administraţia publică. - Asigurarea liberului acces la informaţiile de interes public

S-a asigurat actualizarea permanenta a panourilor de afişaj din incinta instituţiei, informarea publica directa a persoanelor, informarea interna a personalului. Nu au fost cazuri în care şedinţele sa nu fi fost publice. În baza Legii nr.233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor au fost primite 12 petiţii, respectându-se termenul legal de transmitere a răspunsului

În domeniul resurselor umane în anul 2010 s-a asigurat planificarea, selectarea personalului, formarea şi dezvoltarea profesională, evaluarea performanţelor profesionale.

De asemenea s-a realizat calculul drepturilor salariale şi obligaţiilor datorate bugetului de stat.

Personalul responsabil de îndeplinirea atribuţiilor în domeniul resurselor umane în anul 2010 a fost format dintr-un funcţionar public

S-a organizat concurs de ocupare a funcţiei publice vacante de referent contabil si pentru agenti de politie comunitara , fiind vacante în continuare două posturi contractuale , cel de bibliotecar şi de la serviciul de urgenţe.

În cursul anului 2010 au fost eliberate un număr de 480 de adeverinţe (respectiv de salariu, de vechime, stagiu de cotizare în sistemul de pensii, pentru medic).

S-au întocmit situaţiile statistice lunare, trimestriale, semestriale, referitoare la fondul de salarii si numărul de personal. S-a asigurat instruirea şi perfecţionarea personalului prin participarea la cursuri organizate în principal de Institutul Naţional de Administraţie, cursuri platite de consiliul local, respectiv secretar Aurel Melinte , referent contabil Nedelcu Enuta, referent venituri Maria Petcu,

La finele anului 2010, Primaria STRUGARI deţine următoarele echipamente specifice IT : 8 calculatoare, 8 imprimante, 2 copiatore, alte echipamente electronice de birotica şi auxiliare

33

In anul 2010 s-a avut in vedere modernizarea administratiei cu echipamente TIC noi cu sistem software integrat pentru managementul documentelor,bransarea la internet pentru accesarea de informatii cit mai repede cu putinta.

Biroul Impozite şi taxe locale a avut ca sarcini principale impunerea contribuabililor, persoane fizice cât şi juridice, verificarea acestora precum şi constatarea eventualelor abateri de la legislaţia fiscala în vederea corectării lor . Referentul din cadrul acestui birou sa ocupat cu impunerea, constatarea şi controlul impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele juridice. persoanele juridice si-au depus declaraţiile anuale de impunere, precum şi declaraţiile rectificative ori de câte ori sa modificat baza impozabilă în cursul anului fiscal. Întregul personal din acest compartiment, participă pe parcursul anului la efectuarea verificării declaraţiilor de impunere depuse, respectiv în acţiuni de control fiscal ulterior, pentru stabilirea corectă şi declararea în termenele legale a impozitelor şi taxelor datorate de contribuabilii persoane juridice cu bunuri impozabile pe raza comunei Strugari. Personalul de specialitate din cadrul acestui birou este la dispoziţia contribuabililor persoane fizice care doresc să-şi declare bunurile impozabile( clădiri, teren, auto). Tot aici, contribuabilii pot să-şi depună cereri (însoţite de documente justificative) pentru acordarea unor facilităţi fiscale –bonificatia- , dacă se încadrează în prevederile legale de scutire sau reducere a impozitelor şi taxelor locale. . S-au eliberat un număr de 580 certificate şi adeverinţe.

Activitatea pe linie de protecţie civilă in anul 2010 a constat în îndeplinirea obiectivelor specifice, aplicarea procedurilor organelor statului, instrucţiuni, regulamente şi ordine emise de organele superioare. Astfel, s-au întocmit : - Planul pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă ; - - Planul cu principalele activităţi pe anul 2010 ; - Planul dezvoltării şi modernizării bazei materiale pentru pregătirea de protecţie civilă. s-au întocmit 2 planuri sub formă de text şi grafic. Având în vedere prevederile HG.1491/2004, OU nr.21/2004, Legea nr.481/2004 s-a întocmit Planul pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionarii situaţiilor de urgenţă pe anul 2010-2010 În cursul anului 2010 au fost întocmite un număr de 12 situaţii la cererea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău

Pe linie de P.S.I ., s-a întocmit necesarul de materiale de intervenţie, s-au efectuat controale la scoli, grădiniţe,agenti economici si la gospodăriile populaţiei . S-au completat fişele de instructaj pentru situaţii de urgenţă pentru fiecare salariat si s-a efectuat instructajul periodic. Atribuţiile specifice protecţiei civile sunt îndeplinite de viceprimar până la ocuparea postului vacant

În cursul anului 2010, principalul obiectiv al Biroului de Urbanism si Amenajarea Teritoriului a fost îndeplinirea atribuţiilor specifice şi anume: - emiterea de certificate de urbanism, autorizaţii de construire, efectuarea controlului periodic la construcţiile autorizate în vederea verificării stadiilor de execuţie şi a proiectelor de execuţie, participarea la trasarea pe teren a noilor amplasamente; - asigurarea respectării disciplinei în construcţii; - elaborarea răspunsurilor la sesizările cetăţenilor în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului şi disciplina în construcţii; - promovarea de modificari a Planurilor Urbanistice de Detaliu, a Planurilor Urbanistice Zonale, în Consiliul Local. În cursul anului 2010, s-au emis: - 18 de certificate de urbanism - 5 autorizaţii de construire - 15 autorizaţii de branşamente - 37 avize tehnice S-au efectuat controale privind disciplina în construcţii, cetăţenii fiind somaţi pentru intrarea în legalitate. S-au rezolvat un nr. De 4 de petiţii ale cetăţenilor. S-a participat la controalele efectuate de Inspecţia de Stat în construcţii Bacău, precum şi la cele efectuate de către Consiliul Judeţean Bacău.

Lunar şi trimestrial s-au întocmit şi trimis situaţii statistice predate la Direcţia de Statistica Bacău, acestea însumând un nr. de 6 de asemenea rapoarte. S-au încheiat situaţii, lunar si trimestrial, privind situaţia lucrărilor autorizate care au fost predate pe suport magnetic la Inspecţia de Stat în construcţii Bacău.

34

În cursul anului 2010, activitatea de Protecţia Mediului a constat în principal în următoarele atribuţii : - s-a întocmit răspuns la un nr. 8 adrese, înaintate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău; - s-au întocmit din oficiu un nr. …4.. de adrese şi somaţii către agenţii economici şi cetăţeni; - s-au soluţionat un nr. de 2 petiţii, înaintate de către cetăţeni; - nu s-au aplicat sancţiuni persoanelor fizice şi nici agenţilor comerciali. Anul 2010 incepind cu 16 iunie sau declarat inchise gropile de gunoi de la nivelul localitatii comnei Strugari urmind ca gunoiul menajer sa fie ridicat de catre firme specializate in domeniu.

In cursul anului 2010 referentul agricol s-au preocupat in permanenta de materializarea sarcinilor de serviciu specifice conform posturilor, realizându-le in totalitate astfel: Activitatea de registru agricol - evidenta in registrul agricol a efectivelor de animale, păsări, familii de albine, mişcarea efectivelor de animale; - eliberarea biletelor de adeverire a proprietăţii animalelor in vederea înstrăinării lor; - colaborarea cu Circumscripţiile sanitar-veterinare privind sănătatea animalelor - înscrierea în registrul agricol a terenurilor agricole deţinute de persoanele fizice şi juridice, evidenţiindu-se modul de folosinţa pe culturi, verificându-se veridicitatea declaraţiilor făcute şi existenta actelor de proprietate; - tinerea evidentelor privind ofertele de vânzare a terenurilor extravilane şi eliberarea la scadenta a documentelor necesare înstrăinării; - preluarea cererilor de eliberare a certificatelor de producător, verificarea corelării declaraţiei privind culturile înfiinţate, producţiile obţinute, precum şi existenţa produselor destinate vânzării; - întocmirea anchetelor prin sondaj privind producţia vegetala şi animaliera la gospodăriile populaţiei; - întocmirea rapoartelor statistice pe baza datelor din registrul agricol ; - asigurarea exploatării terenurilor- S-au eliberat solicitanţilor adeverinţe în baza datelor ce rezulta din registrul agricol, pentru obţinerea de burse, subvenţii, ajutoare sociale, ajutoare de şomaj, deducerea impozitelor, cumpărarea de calculatoare ; - soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor cetăţenilor prin verificarea la faţa locului a celor afirmate si solicitate ; - rezolvarea sarcinilor primite prin fisa postului şi de la conducerea instituţiei; - au fost întocmite documentaţii pentru achiziţionarea de utilaje agricole subvenţionate de Ministerul Agriculturii ; - s-au eliberat şi centralizat cererile pentru subvenţii prin A.P.I.A. Bacau în baza legislaţiei agricole în vigoare, precum şi cererile pentru înscrierea în registrul exploataţiilor agricole.

Activitatea de cadastru - au fost înregistrate 99 cereri la Legea 247/2005 - nr. şedinţe fond funciar 12 , au fost efectuate măsurători, la cererea cetăţenilor, in vederea verificării suprafeţelor de teren.s-au intocmit si transmis documente de solutionare a uni numar de 5 documentatii la Comisia judeteana de fond funciar.

Pe parcursul anului 2010 principalele activităţi în acest domeniu de activitate au constat in: - înregistrarea unui nr. de 6 acte de naştere. - înregistrarea unui nr. de 12 acte de căsătorie. - înregistrarea unui nr. de 19 acte de deces . De asemenea, la cerere sau în baza adreselor sosite de la alte Primării din ţara, s-au eliberat duplicatele de certificate după cum urmează: naştere – 45, căsătorie – 25.; deces – 29. Tot la cerere s-au cerut duplicate de la alte Primarii din ţara. S-au operat un nr. De 143 menţiuni din care 63 primite din alte localităţi şi 80 proprii, s-au eliberat un nr. De 16 livrete de familie la cerere sau la familiile căsătorite şi s-au operat şi întocmit menţiunile de divorţ în baza sentinţelor judecătoreşti.

Referentul din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială, în anul 2010 şi-a desfăşurat activitatea conform atribuţiilor prevăzute în fişa postului. Referitor la ajutoarele sociale acordate în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, au fost efectuate planificări lunare pentru efectuare zilelor de muncă conform unei programări. Numărul beneficiarilor de ajutor social a însumat un număr de 47 familii şi persoane singure, cumulat de la începutul anului 2010. Conform Legii nr. 115/04.05.2006, privind modificările şi completările Legii nr. 416/2001, s-au reevaluat toate dosarele de ajutor social. S-au soluţionat cererile cetăţenilor referitoare la eliberarea

35

adeverinţelor de ajutor social, alocaţii de naştere şi la acordarea ajutoarelor de urgenţă. Din 6 în 6 luni, s-au reevaluat dosarele de alocaţii complementare şi monoparentale şi s-au întocmit un număr de 1242 anchete sociale. În baza de date există un număr de 320 dosare de alocaţii complementare şi 15 dosare alocaţii monoparentale. În cursul anului 2010, s-au întocmit un număr de 36 dosare de alocaţii de stat pentru copii şi 23 dosare de alocaţii nou născuţi care au fost verificate privind legalitatea lor şi au fost înaintate pe bază de borderou la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bacău. Conform O.U.G. nr. 148/2005, s-au depus la Primăria comunei Strugari un număr de 6 dosare în vederea acordării îndemnizaţiei de creştere a copilului până la 2 ani şi un număr de 2 dosare pentru acordarea alocatiei de crestere a copilului , şi 36 trusou care au fost înaintate Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie – Bacău. S-a întocmit trimestrial un raport care a cuprins măsurile întreprinse în vederea prevenirii şi combaterea marginalizării sociale conform Legii nr. 116/2002. În vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 5/2003 cu modificările şi completările ulterioare s-au întocmit un număr de 47 ajutoare de încălzire cu lemne pentru beneficiarii de ajutor social şi un număr de 789 de dosare pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne pentru persoanele cu venituri mici altele decât beneficiarii de ajutor social. În cursul anului 2010, s-au efectuat un număr de 16 de anchete sociale privind reevaluarea persoanelor cu dezabilitati. Bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Strugari a fost în anul 2010 la partea de venituri de 2848 mii lei, valoare cu 35% mai mare ca şi bugetul anului precedent, iar la partea de cheltuieli de 2848 mii lei, valoare cu 35 % mai mare ca şi bugetul anului precedent.Cheltuielile bugetului local au cuprins finanţarea administraţiei locale; a Serviciului de Asistenţă Comunitară; a învăţământului şcolar şi preşcolar; iluminat public, ; întreţinere drumuri; instituţii de cultură ; investiţii.Pe toate capitolele, cheltuielile cuprind: cheltuielile de personal, cheltuielile materiale şi cheltuielile de capital ( investiţiile ).Cheltuielile cu salariile din bugetul local au fost în valoare totală de 1611 mii lei plan , realizat 1482 mii lei, repartizate pe capitole, după cum urmează : - cheltuieli personal administraţie publică 433 mii lei, - cheltuieli personal din învăţământ 974 mii lei; - cheltuieli personal din instituţii de cultură – 0 lei: - cheltuieli personal îngrijitori handicapaţi 74 mii lei Faţă de sumele din bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Strugari prezentat, lucrările de investiţii publice au fost finanţate şi din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării – privind echipamentele electronice ,mobilier si materiale didactice. Investiţii realizate în anul 2010 din bugetul local, în valoare totală de 99 mii lei, după cum urmează lei;a. Întocmirea Studiului de Fezabilitate „MODERNIZARE DRUM COMUNAL 197 FLORESTI –STRUGARI ”, în valoare de 64 mii lei , studiu întocmit de către SC RUTIER CONEX XXI, în baza contractului de prestări-servicii de proiectare, atribuit prin procedura de cerere de oferte, în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică de servicii ;b. Întocmirea Studiului de Fezabilitate „MODERNIZARE DRUM COMUNAL DC 200 DIN BJ 118 STRUGARI PÂNĂ ÎN DN 11 ONEŞTI BACĂU ”, în valoare de 35 mii lei, studiu întocmit de către SC RUTIER CONEX XXI, în baza contractului de prestări-servicii de proiectare, atribuit prin procedura de cerere de oferte, în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică de servicii ;c. Întocmirea Studiului de Fezabilitate „ALIMENTARE APĂ , COMUNA STRUGARI ”, în valoare de 10 MII lei, studiu întocmit de către-SC INSTAL PLUS BACĂU, în baza contractului de prestări servicii de proiectare, atribuit prin atribuire directă. d. S.F. pentru construirea unui camin social pentru batrini.

36

e. S.F. pentru canalizarea comunei. f. Reabilitare camin cultural in satul Strugari. g. Reabilitare biblioteca comunala. h. Investiţii în învăţământIntocmirea de S.F. pentru –- infiinţare parc (Anexa 2)- constructia unei gradinite in satul Strugari- reabilitare şcoala I-VIII Petricica- reabilitare termica şcoala I-VIII Strugari i.Reabilitarea şi întreţinerea drumurilor Au fost realizate lucrări de reabilitare şi întreţinere a drumurilor în valoare totală de 700 mii lei, după cum urmează :Întreţinere prin asfaltare drumului comunal pe o lungime de 1,2 km ,balastarea drumurilor comunale, balastarea drunurilor satesti ale comunei, lucrare efectuată cu cocietati specializate si prin mijloace proprii.j. Ajutorul social

În cadrul programului de ajutor social pe anul 2010 au fost înregistraţi ca eligibili un număr de 46 de beneficiari, iar valoarea totală a ajutorului social a fost de 64 mii lei la care se adaugă 1.900 mii lei.

Toţi beneficiarii de ajutor social au prestat muncă în folosul comunităţii, executându-se astfel lucrări de curăţare şi defrişare vegetaţie din şanţuri de scurgere ape pluviale , curăţenie în comună, etc., existând o evidenţă clară a persoanelor care au prestat această muncă, pe zile şi ore de muncă. k. Iluminat public Cheltuielile cu iluminatul public, în anul 2010 au fost de 50 mii lei, reprezentând : consumul de energie electrică (20 mii lei ), materiale şi lucrări de întreţinere (30 mii lei)In conformitate cu rectificarile de mai sus, prevederile bugetare iniţiale şi definitive la partea de VENITURI precum şi realizarea acestora in cursul anului 2010 se prezintă astfel :

Nr. crt.

Denumire indicator Prevederi initiale

Realizat %

VENITURI TOTAL 2 088 2 075 97 1. Impozite si taxe locale de la populatie,

din care:204 187

2 -impozit cladiri persoane fizice 14 153 -TMT persoane fizice 22 154 -impozit teren persoane fizice 69 415 -alte impozite si taxe de la populatie 2 476 -impozit teren extravilan proprietate 80 387 -taxe judiciare de timbru 10 68 -venituri din recuperarea cheltueililor de

judecata5 6

9 -venituri din amenzi potrivit dspozitiilor legale

2 19

10 -cote defalcate din impozit pe venit 70 7511 -echilibrare buget local 681 68112 Sume defalcate din TVA 1116 111613 -sume defalcate pentru icasatorie si 12 11

37

trusou 14 -sume defalcate pentru energie termica 230 22315 -sume defa;cate pentru protectia

persoanelor cu handicap + echilibrare sub MEC

164 164

16 -ajutor social17 -servicii: comunitara, evidenta

persoanelor AJOFM18 Sponsorizari 5 5

Nivelul veniturilor bugetului local pe anul 2010 s-au stabilit in conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare avându-se în vedere hotărârile Consiliului Local, privind impozitele şi taxele locale, sumele communicate de DGFP Bacău C.J. sumele defalcate din TVA pentru finanţarea invătământului, pentru finanţarea cheltuielilor cu caracter social, pentru echilibrarea bugetului local, cu destinaţie specială, cota parte din impozitul pe venit conform Legii finanţelor publice locale.

Chiar dacă se constată un progres in ceea ce priveşte gradul de incasare ale impozitelor şi taxelor faţă de anii precedenţi, procentul realizat este departe de a fi mulţumitor.

Cauzele realizării veniturilor la nivelul prezentat se datorează faptului că posibilităţile financiare ale populaţiei au scăzut şi , care reuşsc cu greu să-şi achite obligaţiile faţă de bugetul local rămânând cu restanţe la plată.

Aceasta reiese dintr-o comparaţie cu numîrul mare de persoane înscrise pentru a beneficia de ajutor social, faţă de anul 2009.

Din datele prezentate mai sus reiese că, cheltuielile cu personalul se incadrează in prevederile definitive ale bugetului local, in stricta concordanţă cu veniturile realizate, încadrându-ne în numarul de posturi stabilit prin organigrama aprobată de Consiliul local. In acelaşi timp, trebuie precizat că s-au achitat toate viramentele reprezentând atât obligaţiile angajaţilor cât şi ale angajatorului, faţă de bugetul de stat.

Şedinţele Consiliului Local s-au ţinut lunar, cu analiza pertinentă a materialelor şi nu au fost cazuri de hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului care sa fie invalidate.

3.4. Colaborarea primăriei cu instituţii şi fundaţii

Primăria Strugari a încheiat un protocol cu Conferinţa Moldova din Bacău referitoare la initierea şi desfăşurarea de proiecte şi programe in domeniul educaţiei permanente , al culturii tradiţionale si al creatiei populare în Căminul Cultural Strugari cu participarea Grupului instrumental ,,Fluieraşii,, constituit în cadrul comunităţiii Strugari, grup care îşi defăşoară activitatea sub patronajul Conferinţei Moldova .

Cele două instituţii au următoarele direcţii de colaborare:

Organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural-artistice şi de educaţie permanentă. Conservarea şi transmiterea valorilor morale şi artistice comunităţii locale, ale

patrimoniului cultural naţional şi universal. Organizarea şi susţinerea interpreţilor şi formaţiilor artistice de amatori, a unor

concursuri şi festivaluri, inclusiv a participării interpreţilor şi formţiilor la manifestări

38

culturale interjudeţene, naţionale şi internaţionale; stimularea creativităţii şi talentului. Organizarea şi susţinerea activităţii de documentare şi realizare a expoziţiilor

temporare. Organizarea şi desfăşurarea unor cursuri de formare profesională continuă. Formarea unui centru de resurse, inovaţie şi expertiză în formarea interpreţilor şi

formaţiilor artistice de amatori .

39

CONCLUZII

Există doar două principii ce fundamentează organizarea şi funcţionarea administraţiei publice în România: autoritatea locală şi descentralizarea pe servicii. Ele îşi au izvorul juridic în Constituţia României şi în Legea nr. 215/2001.

Aşa-zisele principii adăugate de Legea administraţiei publice locale (elegibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii, consultarea cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit şi subsidiaritatea), nu au un rol coordonator, esenţial în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, motiv pentru care nu pot fi considerate ca principii.

Aplicarea principiilor constituţionale ce fundamentează organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, a determinat modificări profunde la nivel administrativ-teritorial în ceea ce priveşte autorităţile care participă la realizarea activităţii executive şi funcţiile acestora.

În funcţie de natura juridică, felul competenţei, nivelul de organizare şi interesul pe care îl promovează, între aceste structuri administrative se stabilesc raporturi juridice specifice.

Structurile administrative organizate teritorial analizate sunt:- autorităţile administraţiei publice locale (comunale, orăşeneşti, municipale şi

judeţene, primarii şi prefecţii localităţilor);- serviciile publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi centrale organizate la

nivel teritorial;- autorităţile administrative autonome centrale care au organizate structuri

teritoriale.Legiuitorul român utilizează ca tehnici ale diminuării concentrării puterii atât

descentralizarea cât şi desconcentrarea.La rândul ei, descentralizarea se realizează pe de o parte, pe baze administrativ-

teritoriale, iar pe de altă parte ea se înfăptuieşte şi prin intermediul autonomizării serviciului public.

Descentralizarea realizată pe baze teritoriale presupune recunoaşterea personalităţii juridice a unităţilor administrativ-teritoriale, alocarea unui patrimoniu şi existenţa unor organe de conducere cu caracter reprezentativ, care să permită colectivităţilor locale organizarea, funcţionarea şi gestionarea autonomă a propriilor interese.

Descentralizarea pe baza autonomizării serviciului public, constă din desprinderea unui serviciu public din competenţa locală sau centrală şi recunoaşterea personalităţii juridice, a unui patrimoniu şi a propriilor organe de conducere. Este cazul serviciilor publice organizate ca regii autonome sau societăţi comerciale.

O altă categorie de servicii publice este aceea a serviciilor aparţinând localităţilor, ele făcând parte din structura organizatorică a primăriilor. Avem în vedere serviciile de autoritate tutelară, stare civilă, etc.

Legiuitorul român menţine la nivel local şi relaţia de desconcentrare, în sensul că atribuţiile ministerelor sunt exercitate în plan local de serviciile exterioare ale acestora.

Între serviciile exterioare şi ministerele de care aparţin există o relaţie de desconcentrare, caracterizată prin subordonarea acestor servicii faţă de conducerea centrală. Menţinerea relaţiei ierarhice între aceste servicii şi ministere, ne susţine afirmaţia în conformitate cu care aceste servicii sunt desconcentrate.

Astfel, calificarea dată de Constituţie acestor servicii de a fi descentralizate este greşită.

41

Conceptul de autonomie locală, astfel cum se conturează el în Legea nr. 215/2001, cuprinde din punct de vedere structural trei elemente: organizatoric, funcţional şi gestionar.

Consacrarea descentralizării administrativ-teritoriale, prin recunoaşterea caracterului autonom al colectivităţilor locale din punct de vedere organizatoric, funcţional şi gestionar, pune problema raporturilor dintre autorităţile autonome locale şi cele centrale.

Aceste raporturi au fost calificate ca fiind de tutelă, conţinutul conceptului fiind diferit în funcţie de evoluţia istorică.

În momentul de fală legiuitorul român a abandonat concepţia tutelei administrative exercitate de organele centrale asupra autorităţilor autonome locale, înlocuind-o cu concepţia modernă a controlului administrativ de legalitate exercitat de prefect.

Principiul descentralizării pe servicii, marchează unele particularităţi ale reglementării sale în legislaţia română după anul 1989.

În primul rând, acest principiu nu îşi găseşte o reglementare unitară într-un singur act normativ. În al doilea rând, primele dispoziţii legale – Legea nr. 15/1990 – prin care s-a urmărit restructurarea economiei în scopul eficientizării acestei activităţi, au inclus şi serviciile publice în sensul că acestea erau desfăşurate fie de regii autonome, fie de societăţi comerciale. Astfel, ceea ce s-a urmărit a fost reorganizarea economică.

În ceea ce priveşte gradul descentralizării pe servicii, arătăm că el este mai mic sau mai mare, în funcţie de autonomia mai mult sau mai puţin largă de care se bucură serviciul public girat, fie de autorităţile administraţiei locale, fie de regii autonome sau societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990.

Imaginea publică are mai multe faţete: imaginea de produs, imaginea de marcă, imaginea de întreprindere, organizaţie sau instituţie; aceste componente se conjugă şi se influenţează, constituindu-se într-un ansamblu care răspunde unui obiectiv comun, şi anume, acela de a da o viziune pozitivă asupra întreprinderii, organizaţiei sau instituţiei şi asupra ofertelor sale.

Publicitatea instituţională intenţionează să dea întreprinderii, organizaţiei sau instituţiei o personalitate puternică care să-i permită să progreseze, să învingă rezistenţele pe care le opune mediul înconjurător şi dă ansamblului acţiunilor un nou avânt.

Construirea imaginii publice ar trebui să preocupe instituţiile din România. Instituţiile politice nu pot opera într-un mod adecvat decât dacă obţin susţinerea electoratului. Instituţiile administraţiei publice nu-şi pot implementa cu succes programele decât dacă au o bună relaţie cu cetăţenii.

Dezvoltarea imaginii se face pe termen lung, pentru că modificarea atitudinilor şi formarea unei imagini pozitive în rândul publicului sunt operaţii delicate şi de lungă durată.

Imaginea publică se compune dintr-un ansamblu de fenomene destinate să structureze personalitatea întreprinderii sau instituţiei, respectiv atitudinile personalului, activităţile de participare socială a întreprinderii sau instituţiei, publicitatea ofertelor. Această regulă – stabilirea de relaţii de fidelitate – se aplică atât în sectorul privat cât şi în cel public. Electorul ca şi consumatorul vizează termenul scurt, dorind soluţii imediate la problemele care îl preocupă. Dar fidelitatea în timp pentru un partid sau o marcă trebuie să transceadă termenul scurt.

Aşa cum sectorul privat încearcă să impună o imagine favorabilă prin intermediul produselor, serviciilor şi organizaţiilor, la fel şi sectorul public trebuie să valorizeze serviciile şi programele pe care legislatorul, partidul sau administratorul încearcă să le instaureze.

Se întâmplă uneori ca în această căutare continuă a unei imagini favorabile, ambele sectoare să uite chiar produsul, serviciul sau programul pentru a se preocupa numai de percepţia imaginii. Deseori, consumatorii şi cetăţenii se lasă atraşi de aparenţe, încurajând întreprinderea, organizaţia sau instituţia în demersul lor de seducere a clientelei.

42

Relaţiile publiceRelaţiile publice regrupează acele tehnici de comunicare concepute de organizaţie sub

forma dialogului cu diferitele publicuri. Obiectivul este de a crea o relaţie de comunicare, de înţelegere şi încredere care să favorizeze imaginea organizaţiei. Este vorba, deci, de obţinerea unui suport moral care să faciliteze activitatea organizaţiei. PR informează, îşi propun să câştige simpatia şi să incite pe cei care apelează (jurnalişti, decidenţi, lideri de opinie etc.) să transmită la rândul lor informaţiile prezentate. PR pot fi utilizate şi în cadrul comunicării interne. Conform lui L. Salleron, “relaţiile publice au reprezentat, la început, ansamblul mijloacelor utilizate de întreprinderi pentru a crea un climat de încredere în personalul pe care-l avea, în relaţiile cu mediul înconjurător şi în general cu publicul, în vederea susţinerii activităţii lor şi cu scopul de a favoriza dezvoltarea. Odată cu trecerea timpului, ele au devenit un ansamblu armonios de relaţii sociale născute din activitatea economică într-un climat de loialitate şi de adevăr”. În concepţia lui G. Unger, relaţiile publice constau în: ansamblul mij-loacelor de comunicare utilizat de o întreprindere pentru a crea un climat favorabil în mediul cu care aceasta se află în legătură.

Relaţiile publice sunt o tehnică de comunicare fondată pe principiul reţelei de informare. Mesajul nu este transmis direct receptorului final, ci unui intermediar care are misiunea de a face ca mesajul să se repercuteze asupra receptorului final.

Transmiterea mesajului în PR

E → Mesaj → Releu → Mesaj → Receptoriniţial de informare redifuzat final

De cele mai multe ori însă receptorul final atribuie mesajul releelor de informare care devin surse aparente. Consecinţele acestei situaţii:

mesajul poate căpăta credibilitate datorită releului de informare; releul de informare poate redifuza mesajul fie prin tehnica “din gură în gură”,

fie utilizând mass-media (în cazul jurnaliştilor); mesajele “trec” prin emisiunile de radio sau tv. şi sunt percepute ca veritabile informaţii şi nu ca mesaje publicitare;

utilizarea mass-media de către releul de informare nu presupune cumpărarea de spaţiu de către organizaţie;

riscul utilizării mas-media de către releul de informare constă în faptul că acesta are libertatea totală în redifuzarea mesajului organizaţiei. Această situaţie poate implica: nedifuzarea unor mesaje, deformarea altora sau doar ameliorarea lor;

PR pot fi coordonate de Departamentul de comunicare sau organizaţia poate apela la consilieri externi sau la firme independente de relaţiile publice.

Ţintele de comunicare vizate de o acţiune de relaţii publice pot fi ţinte interne care sunt de resortul comunicării interne şi ţinte externe care fac obiectul comunicării externe. Ţintele externe sunt:

puterile publice şi instituţionale, grupurile socio-economice sau socio-culturale, mediile financiare, acţionarii, asociaţii pentru protecţia consumatorilor, sindicate şi asociaţii profesionale, furnizori, concurenţi şi distribuitori, cumpărători şi consumatori, non cumpărători şi non consumatori,

43

mass-media naţionale şi internaţionale, agenţii de presă.

Bibliografie:

44

1. Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II, Ed. Nemira, 19962. Adriana Zaiţ, „Relaţii publice”, Ed Sedcom Libris, Iasi, 20043. Alexandru Taşnadi si Roxana Ungureanu, „Relaţii publice”, Ed ASE , Bucuresti,

20034. Anton Trăilescu, „Drept administrativ ”, Ed. C. H . Beck, Bucuresti , 20085. Caprioara, Florin – Mihai, ,, Strategii şi politici publice,, , Ed. Institutul

European , 20076. Corneliu Anda, „Drept administrativ, tratat elementar”, Ed Universul juridic,

Bucuresti, 20087. Cristina Coman, „Relaţiile publice- principii şi strategii”, Ed Polirom , 20068. Daniel Serbanica, „Relaţii publice”, Ed. ASE, Bucuresti, 20039. Florin Bondar, “Politici publice şi administraţie publică”, Ed. Polirom, 200710. Ioan Alexandru, „Administraţia publică - Teorii, Realităţi. Perspective”, Ed.

Lumina Lex, Bucuresti, 1999;11.Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Regia autonoma

„Monitorul Oficial”, Bucuresti , 1994;12. Legea administratiei publice locale nr 69/1991, M. Oficial nr 238/ 28 noiembrie

1991;13.Legea privind alegerile locale nr 70/26 noiembrie 1991, M. Oficial nr 239/28

noiembrie 1991, modificata si completata;14. Mircea Djuvara, „Teoria generală a dreptului”, vol I, Ed. Librariei, Bucuresti ,

1930;15.Mircea Preda, „Drept administrativ- partea speciala. Probleme ale

administratiei publice locale”, Ed. Amiva, Bucuresti, 1992;16. Paul Negulescu, „Tratat de drept administrativ”, vol. I, Institutul de arte grafice

„E. Marvan”, Bucuresti, 1934;17. Verginia Vedinaş, „Drept administrativ”, Ed. Juridic , Bucuresti, 200718. www.primariastrugari.ro

45

http://www.primariastrugari.ro/

72023509 Lucrare Licenta Hanganu Alina Elena

Documents

Transcript of 72023509 Lucrare Licenta Hanganu Alina Elena