1

Colecþia Liman duhovnicescConferin]ele ASCOR Ia[i

7

P\rintele Constantin Galeriu

Cruce [i ~nviereîn credin]a [i via]a ortodox\

2

Prezenta bro[ur\ reflect\ transcrierea(adaptat\ pentru tipar) conferin]ei sus-]inute `n anul 1992, de P\rintele Con-stantin Galeriu, la invita]ia ASCOR Ia[i.

© DOXOLOGIA, 2013

3

P\rintele Constantin Galeriu

Cruce [i înviereîn credin]a [i via]a ortodox\

Tip\rit\ cu binecuvântarea~naltpreasfin]itului

TEOFANMitropolitul Moldovei [i Bucovinei

Editura DOXOLOGIAIa[i, 2013

4

5

Cre[tinul orthodox se roag\ a[a:„Crucii Tale ne închin\m, Hristoase, [isfânt\ Învierea Ta o l\ud\m [i o m\rim”.Dar r\d\cina acestei m\rturii este Hristos[i e m\rturia Lui. În Evanghelii, de treiori, Mântuitorul a vestit Patimile: „Iat\,ne suim în Ierusalim [i Fiul Omului vafi dat în mâinile oamenilor! Va fi lovit,batjocorit, r\stignit, omorât!”, finalizândcu acest cuvânt: „dar a treia zi va învia”– unitate adânc\ între Cruce [i Înviere,între Jertf\ [i Înviere. Pentru c\, fun-damental, Crucea reprezint\ momentulsuprem al iubirii divine. Ea îns\[i, Crucea,e socotit\ simbolul atotcuprinz\tor al cos-mosului prin cele dou\ bra]e: cel ver-tical [i cel orizontal, cuprinzând leg\-tura sacr\, prin verticalitate, între cer [ip\mânt, iar prin cel orizontal, îmbr\]i-[ând lumea. De aceea Sfântul Atanasiecel Mare spune c\ Mântuitorul a alesacest fel de moarte, pentru c\ este sin-gurul fel în care mori cu bra]ele întinse,deci îmbr\]i[ând lumea. Expresie su-prem\ a iubirii!

6

A iubi înseamn\ a tr\i via]a celuilalt.De re]inut: „Cel ce voie[te s\ vin\ dup\Mine, s\ se lepede de sine, s\-[i ia cru-cea [i Mie s\-Mi urmeze” e un cuvântunic în Noul Testament, dar [i-n toat\gândirea [i-n literatura uman\. Nu le-arostit nimeni niciodat\. Expresia „s\ selepede de sine” este unic\ [i numai Hris-tos o putea rosti, niciun alt filosof saugânditor, pentru c\ El poart\ taina Crucii,taina iubirii divine. Omul nu se leap\d\de sine. Omul e neîncetat în p\cat, întorsc\tre sine.

Revenim la cuvântul Sfântului Ata-nasie cel Mare: a ales Iisus aceast\ fina-litate a vie]ii p\mânte[ti, prin Jertfa de peCruce, pentru c\ este singurul fel în careputea s\ se jertfeasc\ – „S\vâr[itu-s-a”– îmbr\]i[ând umanitatea [i crea]ia în-treag\. Dar, în acela[i timp, Hristos, înaceast\ unitate a Lui cu Crucea, desco-perind iubirea suprem\, descoper\ jertfa,calea c\tre Înviere. Acatistul Sfintei Crucispune a[a: „Bucur\-te, Sfânt\ Cruce,poarta luminii! Bucur\-te, Sfânt\ Cruce,u[a tainelor!”. Unitatea Cruce – Înviere;aici se dezv\luie o tain\ de negr\it, în

7

care jertfa desfiin]eaz\ moartea, desfiin-]eaz\ moartea prin Înviere. Dac\ în CruceHristos desfiin]eaz\ moartea, cum noide Pa[ti cânt\m: „Cu moartea pre moartec\lcând”, atunci se împline[te cuvântulScripturii, anume c\ Dumnezeu nu af\cut moartea. Moartea nu apar]ine, închip firesc, crea]iei. Moartea nu e cevafiresc [i Sfânta Ortodoxie poate da r\s-puns la aceasta. Sunt teologi în Apus,precum, bun\oar\, Karl Rahner, care spunc\ moartea e ceva firesc, chiar moarteapruncilor, îns\ unii filosofi, unii litera]i,precum Albert Camus, de pild\, spunc\ e de ajuns s\ vezi moartea unui copil[i s\ te zdruncini în credin]a ta. Îns\moartea nu e fireasc\, de aceea o [i re-fuz\m, pentru c\ Dumnezeu nu a f\cutmoartea.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, peAdam, i-a dat porunca: „Din to]i pomiigr\dinii Edenului po]i s\ m\nânci, numaidin pomul cuno[tin]ei binelui [i r\uluis\ nu m\nânci, c\ci în ziua în care veimânca, vei muri negre[it”. Gândi]i-v\la acel moment al crea]iei, în care p\-mântul nu fusese p\tat de sânge ome-nesc. Era o gr\din\ a Raiului. Sfântul

8

Ioan Damaschin tâlcuie[te a[a cuvin-tele adresate lui Adam de c\tre Dum-nezeu, când l-a a[ezat în Gr\dina Ede-nului: „Suite-te prin toate f\pturile c\treMine [i gust\ din toate, gust\-M\ peMine, Via]a cea adev\rat\!”.

„Dar din pomul cuno[tin]ei binelui[i r\ului s\ nu m\nânci, c\ci în ziua încare vei mânca din el, vei muri negre[it”.A oprit, oare, Dumnezeu cuno[tin]a?Nu. Cuno[tin]a este un dar dumnezeiesc,un dar al Duhului Sfânt, a[a cum citimla proorocul Isaia, c\ Duhul „va odihnipeste El, peste ml\di]\” – în sens pro-fetic, pentru Hristos – , dar [i pentruto]i care suntem zidi]i dup\ chipul Lui,al Fiului lui Dumnezeu. S-a odihnit pesteEl „duhul în]elegerii, duhul în]elepciu-nii, duhul sfatului, duhul cuno[tin]ei,duhul t\riei, duhul bunei credin]e, du-hul temerii de Dumnezeu” (Isaia 11, 1-3).Deci cuno[tin]a este un dar al DuhuluiSfânt.

C\tre Dumnezeu-Tat\l, în rug\ciu-nea arhiereasc\, se roste[te: „s\ te cu-noasc\ pe Tine, Singurul Dumnezeu ade-v\rat, [i pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai

9

trimis”. Deci cuno[tin]a, revenim, esteunul dintre darurile Duhului Sfânt. {iatunci când Dumnezeu i-a spus lui Adam:„Din pomul cuno[tin]ei binelui [i r\-ului s\ nu m\nânci!”, nu cuno[tin]a aoprit-o Dumnezeu, ci cuno[tin]a nunumai a binelui, ci [i a r\ului. Cuno[-tin]a, în Scriptur\, înseamn\ unire, cândcitim cuvântul: „a cunoscut Adam pe Eva[i a avut fiu”. Deci Dumnezeu a doritca omul s\ se uneasc\ numai cu binele,cu via]a divin\ adev\rat\, nu [i cu r\ul;[i atunci, între sfâ[ierea dintre bine [ir\u apare moartea.

Gândi]i-v\ la ispita demonului! Încapitolul al treilea al Facerii se spune:„[arpele, care era cel mai viclean dintretoate f\pturile p\mântului”, aceast\ vic-lenie fiind asociat\ cu cea demonic\. Sefolose[te demonul de o f\ptur\. {i atuncii-a vorbit [arpele Evei cel dintâi cuvânt:„Oare a zis Dumnezeu c\ de ve]i mâncadin pomul cuno[tin]ei binelui [i r\uluive]i muri? Nu ve]i muri, ci ve]i fi ca ni[tedumnezei, cunoscând binele [i r\ul”. Treielemente sunt cuprinse aici, care poart\în ele misterul [i tragismul mor]ii. Cu-vântul „oare” introduce îndoiala: îndoiala

10

fa]\ de cuvântul lui Dumnezeu. {i atunciEva [i Adam primesc, dup\ cuvântullui Dumnezeu, [i cuvântul sfâ[ietor aldemonului, care seam\n\ [i acum os\mân]\ demonic\. Am fost cândva laun spital de psihotici de la Flore[ti, înjude]ul Vaslui, iar pe drum a trebuit s\lu\m un accidentat, care pân\ la Spi-talul Socola a [i murit, s\rmanul. V\zândchipurile atât de degradate ale s\rma-nilor bolnavi mintali, privind chipul atâtde desfigurat al celui accidentat, am zisdeodat\: „Doamne, Doamne, Tu ai zu-gr\vit pe fa]a noastr\ chip divin. C\cirefeeritor la cuvintele lui Dumnezeu:„S\ facem om dup\ chipul [i asem\-narea Noastr\”, Sfântul Vasile cel Marese întreab\: „Cui a zis Dumnezeu aceasta,dac\ nu propriului S\u chip, adic\ Fiuluis\u?”. Deci Tat\l s-a sf\tuit cu Fiul, înDuhul Sfânt; iar Sfântul Teodor Stu-ditul spune c\ Dumnezeu este PrimulPictor, pentru c\ a zugr\vit pe fa]a luiAdam chipul Fiului S\u.

În Pateric ni se spune c\ era fa]a luiAvva Pamvo str\lucind asemenea fe]eilui Moise, care ar\ta din nou în ea slavalui Adam. Fa]\ de slava chipului lui

11

Dumnezeu, când priveam ast\zi chipu-rile desfigurate ale s\rmanilor bolnavi[i al acelui accidentat, nu puteam s\ nuzic: „Doamne, Tu ai zidit fa]a Fiului t\ufa]\ de slav\, iar demonul zugr\ve[techipul lui demonic în oameni”. Te cu-tremur\ când nu mai po]i întrez\ri pefa]\ chipul lui Dumnezeu. V\ aduce]iaminte în Evanghelie c\ celor cincifecioare, care strigau: „Doamne, Doamne,deschide-ne nou\!”, Mirele le r\spunde:„Adev\r v\ spun vou\, nu v\ cunoscpe voi”. Te întrebi: „Nu ne cunoa[teDumnezeu?”. Dar în]elesul cuvintelor„Nu v\ cunosc pe voi” este, mai exact:„Nu-mi recunosc chipul Meu în voi” –aceasta vrea s\ spun\ [i la aceasta tre-buie s\ se gândeasc\ neîncetat cre[tinul,ca Dumnezeu s\-[i recunoasc\ chipulLui în noi (pentru c\ demonul a vruts\-[i zugr\veasc\ [i el chipul lui în om).

Demonul e tat\l minciunii [i totdea-una minciuna se asociaz\ celui r\u. Deaceea tragedia totalitarismelor, a dicta-torilor: f\r\ Dumnezeu st\ [i ridicareaminciunii la rang de decizie suprem\.„{i ve]i fi ca ni[te dumnezei, cunoscând

12

binele [i r\ul” reprezint\ începutul ate-ismului, adic\ omul decide f\r\ Dum-nezeu ce e bine [i ce e r\u, crezându-sedumnezeu, unindu-se nu numai cu bi-nele, ci [i cu r\ul. Niciodat\, totu[i, nupo]i anula binele în întregime. Vorbe[ticu numele binelui, dar s\vâr[ind r\ul,[i, printr-o r\sturnare, cum ar ziceproorocul: „zici r\ului bine [i binelui îizici r\u”(Is. 5, 20). {i a[a a intrat moartea,a[a a ap\rut ea. Moartea nu e de laDumnezeu.

Alte m\rturii ale Scripturii – Iisus,fiul lui Sirah, spune: „Dumnezeu nu af\cut moartea [i nu se bucur\ de pieireacelor vii”, iar Sfântul Apostol Pavel scrieromanilor (Rm. 6, 23): „plata p\catuluieste moartea” [i c\tre evrei spune iar\[i,c\ „Tat\l a trimis pe Fiul s\u în lume s\surpe pe cel ce avea st\pânirea mor]ii,adic\ pe diavolul”. Deci autorul mor]iieste demonul. Dar te întrebi atunci: dac\Dumnezeu nu a f\cut moartea, ce era înlocul mor]ii? Pentru c\ omul, întreagaf\ptur\, noi to]i apar]inem categorieitemporalit\]ii, timpului schimb\rii. Noivenim de la nefiin]\ la fiin]\ [i întreaga

13

existen]\ se mi[c\ în timp, între un în-ceput [i o finalitate.

Gândi]i-v\ la Pilda talan]ilor! St\pâ-nul a împ\r]it talan]ii: unuia i-a dat cinci,unuia doi, iar altuia doar unul. Cel cucinci a rodit talan]ii [i a adus înc\ cinci,cel cu doi înc\ doi, cel cu un singurtalant l-a îngropat. {i, înf\]i[ându-se st\-pânului, cel cu cinci talan]i spune:„Doamne, cinci talan]i mi-ai dat, iat\,înc\ cinci am adus”. De ce la cinci înc\cinci? Dumnezeu, cu adev\rat, ne în-scrie întru asem\narea cu El, nu în ega-litate (s\ fim aten]i la cuvânt!), ci întruasem\narea cu El, c\ci ne-a zidit dup\chipul [i în perspectiva unei nesfâr[iteasem\n\ri cu El. {i ce a r\spuns st\pânul?„Slujitor bun [i credincios, peste pu]ineai fost pus, peste multe te voi pune. Intr\întru bucuria Domnului t\u!”. Sunt dez-v\luiri uluitoare, de adâncimi de tain\negr\it\ [i prin care ni se dezv\luie c\existen]a noastr\ se mi[c\ între un dar– talan]ii pe care trebuie s\-i rode[ti – [io finalitate. Dar ce este timpul? Estem\sura, durata, pentru s\vâr[irea unuiact, unei porunci divine, între un început

14

[i un sfâr[it, dar fiecare sfâr[it e ca unnou început. {i dac\ i-a spus: „Peste pu-]ine ai fost pus credincios, peste multe tevoi pune. Intr\ întru bucuria Domnuluit\u!”, mutarea de aici, de la un veac laaltul (veac nu în sensul anilor, ci de laun timp la altul), este condi]ia f\pturiiîntru un sui[ neîncetat.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune acestcuvânt, acum 1600 ani: „Binele, Dumne-zeirea, Virtutea nu au decât dou\ capete:sau de a fi f\r\ cap\t, sau p\catul carepune cap\t. Celui ce caut\ nu-I lipse[teinfinitul adev\rului. De aceea, din pricinatransceden]ei, ai sentimentul c\ e[ti laînceputul drumului, c\ci cel ce suie nuse opre[te niciodat\, c\ci merge din în-ceput în început, prin începuturi, carenu au niciodat\ sfâr[it. Dac\ neîncetatapar momente de împlinire a ucenicieijertfelnice [i te înf\]i[ezi cu talan]ii rodi]i,intri apoi în bucuria Domnului pentrua începe o nou\ ucenicie, primind unnou dar. Ei, având aceste momente desfâr[it [i nou început, care se succed îneternitate, pentru c\ omul este fiin]aunui etern viitor, cum trebuiau s\ se

15

petreac\ trecerile acestea? Cuvântul tre-cere este, în Scriptur\, cu un sens, iar\[i,uluitor de adânc, pentru c\ semnific\Pa[tele.

Aceast\ trecere pascal\, de la o lumela alta, cum s-ar fi f\cut dac\ nu eramoartea, pentru c\ unii teologi a[a spun:c\ moartea ne salt\ pe noi într-un nouveac. Ce era atunci în locul mor]ii, pentruc\ moartea n-a f\cut-o Dumnezeu? {iaici ni se dezv\luie acea adânc\ [i lumi-noas\ tain\. Ce spun Scripturile? Încartea Apocalipsei (13, 8) – [i v\ atragaten]ia cum trebuie citit, pentru c\ etradus într-o ordine incorect\ – se spune:„{i se vor închina ei (adic\ fiarei) to]ilocuitorii p\mântului, ale c\ror numenu au fost scrise în cartea vie]ii Mieluluijertfit de la întemeierea lumii”. Aici vreas\ spun\ c\ lumea este întemeiat\ peiubirea divin\, pe jertfa Mielului, pejertfa Logosului. Atunci ce era în loculmor]ii? Era jertfa! Iar jertfa nu-i identic\cu moartea. Acest text îl g\sim [i laEpistola Sfântului Apostol Petru (1, 18-20):„{tiind c\ nu cu lucruri stric\cioase, cuaur sau cu argint a]i fost r\scump\ra]i

16

din felul vostru de vie]uire, ci cu scum-pul Sânge al Mielului care a fost cu-noscut înainte de întemeierea lumii, darcare s-a ar\tat în zilele cele din urm\pentru noi”. Dintr-o asemenea m\rturie,atunci în]elegem c\ la originea crea]ieist\ Jertfa, st\ Crucea; pe ea se înte-meiaz\ f\ptura întreag\ [i orice act zi-ditor al nostru are la temelie jertfa. F\r\jertf\ nu se na[te nimic în lume. Comu-niunea p\rin]ilor trupe[ti este o jertf\ înlume pentru noua f\ptur\ [i dac\ a[a s-arz\misli, în con[tiin]\ de jertf\ creatoare,aceasta ar fi piatra de temelie s\n\toas\pe care am pune-o la temelia oric\reivie]i, [i anume tr\irea.

Vedem atâtea reviste care exalt\ dinnefericire unele atitudini umane caresunt nu numai simple abateri, ci alien\rigrave ale firii. Sfântul Ioan Damaschinspune: „Toate sunt dup\ fire, îns\ numaip\catul este împotriva firii, pentru c\firea este purtat\ de harul dumnezeiesc”.Gândi]i-v\ la p\rin]ii Ioachim [i Ana, laElisabeta [i Zaharia, la p\rin]ii SfântuluiIerarh Nicolae, care se rugau s\ aib\ copii!La temelia unor asemenea fiin]e umane

17

st\ rug\ciunea, st\ credin]a. Se n\[teauastfel sfin]i! Jertfa st\ deopotriv\ la te-melia lumii. Mai adânc: jertfa este îns\[itaina Sfintei Treimi. Prin cuvintele Mân-tuitorului Iisus Hristos: „Tat\l este înMine [i Eu în Tat\l” [i „Precum Tu,P\rinte, e[ti întru Mine [i Eu întru Tine,a[a [i ace[tia una s\ fie în Noi, dup\chipul Nostru”, ni se dezv\luie ce eiubirea.

A iubi înseamn\ a tr\i via]a celuilalt,a fi în via]a celuilalt. Eu tr\iesc durereata, bucuria ta, nevoile tale. Tu îmi tr\-ie[ti durerea mea, bucuria mea, nevoilemele [i astfel suntem una. Ori în clipaîn care tu e[ti numai pentru tine [i eunumai pentru mine, se na[te desp\r]irea,dezbinarea, tensiunea, cearta, du[m\nia,violen]a, moartea îns\[i. Deci fireasc\este iubirea, nu egoismul, nu egocen-trismul. Atunci moartea a[a a p\trunsîn existen]\, atunci când Adam nu amai avut con[tiin]a jertfei, adic\ a oferirii.Sfântul Chiril al Alexandriei are acest\m\rturie: „La Dumnezeu nu se poateintra decât în stare de jertf\”. Am zicemai mult: nu se poate comunica cuDumnezeu decât în stare de oferire, de

18

deschidere. Când te duci într-o cas\ la oonomastic\, la o petrecere duhovniceasc\,în sensul curat al cuvântului, oferi ocarte, o floare. Aceasta este o mic\ jertf\.Jertfa nu implic\ neap\rat v\rsarea sân-gelui. Cuvântul „jertf\”, în limba ro-mân\, înseamn\ a face sfânt ceva. Cândd\ruie[ti, tu tr\ie[ti atunci în taina luiDumnezeu, în taina d\ruirii, în tainaoferirii, în taina Mielului junghiat pentruîntemeierea lumii. Se dezv\luie astfelCrucea: Crucea de la întemeierea lumii,Crucea în centrul lumii, deoarece prinea s-a mântuit lumea, [i Crucea de lamomentul înnoirii lumii, c\ci spuneMântuitorul (Matei 24, 30): „{i se vaar\ta pe cer semnul Fiului Omului”,adic\ semnul Crucii, pentru înnoirealumii, într-un cer nou [i un p\mânt nou.Aici avem prilejul s\ tâlcuim pu]in refe-ritor la ce înseamn\ sfâr[itul lumii, pentruc\ de atâtea ori se folose[te acest cuvânt[i în]elesul lui este r\st\lm\cit, netâlcuitîn duhul în care Mântuitorul ne-a gr\itnou\.

Cuvântul „lume”, în Sfânta Scriptur\,are dou\ în]elesuri. Primul sens al

19

termenului este cel de oper\ a lui Dum-nezeu, oper\ pentru care spune Mân-tuitorul: „Atât de mult a iubit Dumne-zeu lumea, încât pe Unicul S\u Fiu L-adat, ca tot cel ce crede în El s\ nu piar\,ci s\ aib\ via]\ ve[nic\” (In. 3, 16).Lumea este oper\ a lui Dumnezeu [ilumea nu va pieri. De ce? Pentru c\ totScriptura spune: „Dumnezeu nu-[i iaînapoi nici darul, nici chemarea” (Rm.11, 29). Al doilea în]eles al cuvântului„lume” se refer\ la categoria r\ului, lacea a p\catului. Tot în aceea[i Evan-ghelie dup\ Ioan, Mântuitorul spune:„Nu pentru lume m\ rog, ci pentruace[tia”. Apostolii au spus: „Doamne,ei sunt din lume, dar nu sunt în lume.În lume nu mai sunt, c\ci i-am scos peei din lume”. Atunci sufletul cre[tin setulbur\. Pe de o parte spui: „Atât demult iube[te Dumnezeu lumea”, iar pede alt\ parte zici: „Nu pentru lume m\rog” [i, când citim mai departe, în Epis-tola I a lui Ioan (2, 15-16), acolo, deodat\,se dezleag\ taina: „Nu iubi]i lumea, c\cicele ce sunt în lume nu sunt de la Dum-nezeu” [i nume[te pofta trupului, pofta

20

ochilor, trufia vie]ii. Acestea alc\tuiesccategoria r\ului din lume.

Atunci sfâr[itul lumii va fi sfâr[itulr\ului din lume [i sfâr[itul, implicit, alcelui mai mare r\u. R\ul este alc\tuitdin trei elemente: p\catul, stric\ciunea[i moartea. P\catul este desp\r]irea deDumnezeu, stric\ciunea este starea des-p\r]irii de Dumnezeu, iar moartea punecap\t la toate cele de aici – moartea, pecare Sfântul Apostol Pavel o nume[te„vr\jma[ul cel din urm\”. Aceasta în-seamn\ sfâr[itul lumii: sfâr[itul r\ului[i un nou început, într-un cer nou [i unp\mânt nou.

Un b\trân a fost întrebat de un ucenic:„Îl iube[ti pe Hristos?”. „Pe cruce – ar\spuns b\trânul –, iubesc pe Cel ce ar\stignit p\catul pe cruce!”, deci pe Celce a desfiin]at p\catul, stric\ciunea [imoartea. A desfiin]at deci r\ul din lume,c\ci aceast\ desfiin]are înseamn\ cruce,r\stignire. Adam, care a fost rodul iubiriidivine, prin p\cat a transformat jertfaîn moarte, în loc s\ asculte numai cu-vântul divin, s\ fie deschis dumnezeiriiîn oferire, ziditoare, necontenit\, în starea

21

aceasta pe cruce, adic\ de o îmbr\]i[aredeopotriv\, prin iubire, prin spiritul lui,în iubirea divin\ înr\d\cinat, dup\ chipulPreasfintei Treimi, c\ atunci când omulse desf\[oar\, ia chipul Crucii, îmbr\]i-[ând lumea.

F\r\ p\cat omul n-ar fi cunoscutmoartea. {i mai observa]i un am\nunt:cele trei ispite despre care vorbe[teSfântul Ioan Evanghelistul în scrisoarealui (pofta trupului, pofta ochilor, trufiavie]ii) au fost cele trei la care a fost supu[i[i Adam [i Mântuitorul. Când demonula sem\nat cuvântul în Eva: „Nu ve]i muri,de ve]i mânca din pomul cuno[tin]eibinelui [i r\ului, ci ve]i fi voi ca ni[tedumnezei”, a v\zut Eva c\ rodul po-mului era bun la gust, deci, cu alte cu-vinte, a descoperit pofta trupului. Iar înMântuitorul, aceea[i ispit\: dup\ 40 dezile de post, diavolul i-a zis: „Dac\ Tue[ti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietreleacestea s\ se prefac\ în pâini!” – poftatrupului! A doua: e frumos la vedere,adic\ pofta ochilor, înf\]i[area din afar\.P\catul a constat într-o alunecare din-l\untru, din interior, din spiritualitate,

22

în afar\, în senzualitate, în sim]ire per-vertit\. De aceea [i spune Scriptura c\s-a îmbr\cat apoi omul în haine de piele.A ajuns, ceea ce vor spune [i Sfin]iiP\rin]i [i psihologii, ca în loc de guver-narea în sine a ra]iunilor divine crea-toare, s\ ajung\ sub st\pânirea sim]u-rilor. Aceasta poate s\ dea demonul: dorulde st\pânire [i slava, poleiala, ceea ceapare la suprafa]\! {i oamenii de geniuau sesizat aceast\ c\dere. În Faust, al luiGoethe, îl provoac\ Mefisto pe doctor:„Tu nu te mul]ume[ti cu suprafe]ele, cicau]i esen]a”! Un teolog orthodox, Flo-rensky, spunea c\ oamenii în iad devinni[te coji. A treia ispit\: c\ d\ [tiin]\.Pomul era bun la gust, frumos la vedere[i d\dea [tiin]\ – trufia vie]ii. Un filosoftâlcuie[te aici, ridiculizând, spunând c\Eva a dorit s\ devin\ savant\, deoareceroada pomului i-a dat [tiin]\. Pe Mân-tuitorul [ti]i c\ L-a suit pe aripa tem-plului [i i-a spus: „Dac\ tu e[ti Fiul luiDumnezeu, arunc\-te, f\ o minune, arat\-]iputerea de a st\pâni totul!”. Mântui-torul a r\spuns tot cu cuvânt din Scrip-

23

tur\: „Scris este: s\ nu ispite[ti pe DomnulDumnezeul t\u!”.

Am evocat aceste trei momente, ob-serva]i, de la începutul zidirii omu-lui,apoi la Hristos, apoi la Apostoli, ca s\vede]i unitatea des\vâr[it\ a Scripturii.Întâi acest cuvânt al demonului, aceast\ispit\, prin îndoiala care sfâ[ie, [i, apoi,urmeaz\ desp\r]irea: începutul ateis-mului s\rmanului om, desp\r]irea deDumnezeu [i moartea spiritului. Re]inemnoi oare faptul c\ Dumnezeu a spus:„Ve]i muri”. Demonul a spus: „Nu ve]imuri”. Vine întrebarea: a murit Adam?A murit. Dar cum a murit, când el a maitr\it înc\ 900 [i ceva de ani? Ce fel demoarte a fost atunci? {i aici s\ fim cuaten]ie [i cu o în]elegere mântuitoare,salvatoare: Adam a murit întâi spiritual.Întâi s-a petrecut moartea sufletului, prindesp\r]irea de Dumnezeu. {i când spu-nem acest lucru, ne r\spundem la celemai grave [i adânci nel\muriri, la o în-trebare vital\ a omului, [i anume: Cums-a n\scut necredin]a, ateismul?

Scriptura spune c\ Adam comunicacu Dumnezeu în r\coarea Raiului, în

24

starea de oferire, de jertf\, de comuni-une cu Dumnezeu. Tu prime[ti darulvie]ii. Ori Scriptura spune c\ înainte dep\cat erau oamenii goi [i nu se ru[inau.Prin p\cat au cunoscut c\ sunt goi [i, deru[ine, s-au ascuns. Facem o leg\tur\:Mântuitorul, când a înviat, a l\sat giul-giul în mormânt. Atunci, care era ve[-mântul Mântuitorului în Înviere? {i dece Adam, înainte de c\dere, nu cuno[-tea ru[inea p\catului? Psalmistul spuneatât de adânc: „Cel ce te îmbraci cu lu-mina ca [i cu o hain\”. Lumina haric\ îlf\cea s\ str\luceasc\ pe Adam, luminaÎnvierii str\lucea în Hristos. Lipsit delumin\, Adam s-a ascuns de la fa]a luiDumnezeu. Dar te po]i ascunde?

Un mare psihiatru al veacului nostru,Karl Gustav Jung, a pus s\ se scrie pefrontonul casei lui la intrare: „Fie c\Dumnezeu e chemat, fie c\ nu e chemat,El e de fa]\”. S-a ascuns Adam, dar nuse putea ascunde, pentru c\ Dumnezeuera de fa]\ [i-l strig\: „Adame, undee[ti?”. A[a cum te va chema [i pe tine,suflete, de oriunde te vei afla: „Undee[ti?”. „M-am ascuns, Doamne, de la

25

fa]a ta, cunoscând c\ sunt gol”. Era în-ceputul mor]ii, al desp\r]irii, pe careIisus îl va exclama pe cruce: „Dumne-zeul meu, Dumnezeul meu, pentru ceM-ai p\r\sit?”.

Deci aici se dezv\luie c\ Adam, prinp\cat, a transformat iubirea, jertfa, înmoarte. Starea fireasc\ a f\pturii, a omu-lui în fa]a lui Dumnezeu, starea de jertf\a transformat-o în moarte prin p\catulfundamental al mut\rii dup\ chipul de-monului. S\ nu uit\m [i nu a[ vrea s\trec peste aceasta cu niciun chip.

În demonul însu[i, cum îns\ a ap\rutp\catul? Ce înseamn\ cuvântul „Lucifer”?Înseamn\ „purt\tor de lumin\” [i eusunt încredin]at c\ acest fapt este ade-v\rat. În momentul în care el [i-a v\zutstr\lucirea lui [i s-a v\zut în str\lucire,atunci a c\zut în adorare de sine. Ado-rarea de sine înseamn\ a muta centruldin Dumnezeu în tine, ceea ce noi numitegoism, egocentrism, mândrie, orgoliul.În orgoliu nu e simplul p\cat, ci emoartea, iar a ie[i din orgoliu înseamn\a ie[i din mormânt.

Sf. Ap. Pavel scrie lui Timotei (I Tim.3, 6) un text fundamental, ce se refer\ la

26

chemarea treptei de episcop: „Cel chemats\ devin\ episcop s\ nu fie de curândbotezat, pentru ca nu cumva, prin trufie,s\ cad\ în osânda diavolului”. Deci dez-v\luie Sfântul Apostol Pavel c\ r\d\-cina p\catului, „fiin]a” r\ului, st\ în trufie,adic\ a muta centrul existen]ei de laDumnezeu în tine. Ori s\rmanul ateu,s\rmanul dictator, nu tocmai aceasta face?Potrivit ispitei demonului, „ve]i fi cani[te dumnezei, decizând voi binele [ir\ul”. De aceea trebuie spus [i m\rtu-risit: între ateism [i dictatur\ este o le-g\tur\ de nedesf\cut, pentru c\ ateul,f\r\ Dumnezeu, s-a rupt din r\d\cinaobâr[iei lui, a defini]iei lui, [i, atunci,fiecare e l\sat dup\ voia lui, dar nupoate tr\i în lume, pentru c\ e haos,pentru c\ fiecare vrea s\ fie în centru.Ori, dac\ fiecare vrea s\ fie el însu[icentru, pe ceilal]i îi ]ine pe post desateli]i. Dar cine vrea s\ fie satelit? {iatunci cum s\-i une[ti? Apare astfelpumnul de fier al dictatorului, caretrebuie, într-un fel, s\ [i unifice o lume,o ]ar\, o societate, c\ci altfel e o anarhie,o distrugere. De aceea, repet, între ateism,dictatur\ [i totalitarism este o unitate

27

de nedesf\cut [i tragic\ totodat\. Aiciam în]eles noi taina aceasta a r\ului, înprimul rând prin mutarea centrului vie]iinoastre de la Dumnezeu în demoni, înLucifer [i, apoi, în ispita demonului,îndreptat\ c\tre om. A[a apare moartea.

Adam a transformat jertfa, prin p\cat,în moarte [i a[a a ap\rut moartea înlume, pentru ca apoi Hristos, pe cruce,s\ transforme moartea în jertf\ careduce la Înviere. Moartea a fost întâi spi-ritual\. Adam a murit suflete[te [i, apoi,peste 900 de ani, a murit [i trupe[te.Acest fapt este iar\[i revelator de tainicpentru noi, pentru c\ dac\ moartea aap\rut întâi în suflet [i, mai târziu, aap\rut [i moartea trupeasc\, atunci [iînvierea din p\cat, din moarte, trebuies\ apar\ mai întâi în sufletul omului, încon[tiin]a uman\, iar Învierea ob[teasc\s\ vin\ la sfâr[it. Când noi am omorâtp\catul în sufletul, în con[tiin]a noastr\,am învins atunci r\ul, am învins moar-tea îns\[i. Mântuitorul, a[a cum ne dez-v\luie Evanghelia, a învins p\catul [imoartea [i prin cuvânt.

Zice Mântuitorul, în Evanghelia dup\Ioan: „Adev\r, adev\r spun vou\: cel

28

ce ascult\ cuvintele Mele [i crede în Celce M-a trimis pe Mine are via]\ ve[nic\– nu zice o va avea, ci o are, de aici arevia]\ ve[nic\ – [i la Judecat\ nu vaveni, ci s-a mutat din moarte la via]\”.A asculta cuvântul Lui, a crede în celepropov\duite de El, înseamn\ a ne des-chide spiritual, a[a încât via]a lui Hristoss\ se reverse în noi. {i atunci tu ai via]\– via]\ ve[nic\! Surorii lui Laz\r, Marta,care a mers cu Mântuitorul la mormân-tul fratelui ei, i-a spus Acesta: „Eu suntînvierea. Cel ce crede în Mine, chiardac\ va muri, va tr\i”. Se referea laLaz\r, care murise, [i adaug\ mai clar[i mai direct: „Oricine tr\ie[te [i credeîn Mine nu va muri în veac. Crezi tuaceasta?”. Cuvântul este uluitor. El r\s-punde întocmai la faptul c\ moarteaeste întâi spiritual\ [i, apoi, fizic\. Orimoartea spiritual\ înseamn\ s\ ai con-[tiin]\ de ea [i aici delimiteaz\ [i dis-tinge jertfa de moarte.

Iosif, cel ce a fost vândut prin piz-muirile fra]ilor lui, care au vrut s\-l [iucid\, dar apoi s-au îndurat datorit\ luiRuben, cel mai mare dintre ei, l-au vândutunor negustori egipteni, care mai apoi

29

l-au vândut lui Putifar. Iar so]ia acestuia,p\tima[\ fiind, l-a ispitit pe Iosif ca s\p\c\tuiasc\ cu ea, dar Iosif s-a împotrivit.Atunci a venit so]ul acesteia acas\, iarIosif s-a smuls din bra]ele femeii [i i-ar\mas haina, iar ea l-a acuzat pe el. A[aa intrat în temni]\. Acolo a descoperitni[te vise celor doi osândi]i: pivnicerul[i pitarul. Pivnicerul i-a descoperit luiFaraon c\ este cineva care descoper\visele [i a[a a ajuns Iosif demnitarul luiFaraon. A[a au fost salva]i fra]ii lui [i,dup\ ce a murit tat\l – atunci era legeatalionului – s-au dus la Iosif, c\ erademnitar pe atunci, [i, smeri]i, au zis:„Iat\ c\ tata a l\sat cu limb\ de moartes\ nu-]i r\zbuni p\catul nostru”. {i aplâns Iosif, spune Scriptura, [i, apoi, le-azis: „A]i crezut c\ eu m\ r\zbun în locullui Dumnezeu? Voi mi-a]i vrut mie re-lele, dar Dumnezeu a întors r\ul vostruîn bine”. Cuvânt de o adâncime negr\it\,care ne spune c\ niciodat\ ultimul cu-vânt în esen]\ nu-l are r\ul, ci binele.Dumnezeu a îng\duit r\ul în virtutealibert\]ii, a libert\]ii care a devenit bolnav\la om. Dar niciodat\ r\ul nu va fi st\pânîn crea]ie. Dumnezeu poate s\ scoat\

30

chiar din r\u binele, a[a cum a scos dinosândirea pe cruce, Învierea. {i, apoi,Iosif a mai spus: „a întors r\ul vostru înbine ca s\ salveze un neam întreg”.

A[a Dumnezeu [i în moarte descoper\o salvare, ca r\utatea s\ nu devin\ ne-muritoare. De aceea a îng\duit Dumnezeumoartea, ca o dat\ cu moartea s\ moar\[i r\ul. Dar aici, iar\[i, apare o întrebarechinuitoare: dac\ rostul acestei opere adiavolului este moartea, iar Dumnezeuîntoarce, r\stoarn\ gândul diavolului [iface din moarte un instrument al dis-trugerii r\ului, pentru c\ în moarte moare[i r\ul; moare r\ul pentru totdeauna?Aceasta-i întrebarea. Din nefericire numoare. Înseamn\ c\ p\catul se ]ine denoi. Atunci care e în]elesul? Moarteatrebuie negre[it s\ însemne moartear\ului, moartea p\catului.

Dumnezeu a prev\zut r\ul, a pre-v\zut [i moartea, dar a îng\duit-o pentruca r\utatea s\ nu r\mân\ nemuritoare.{i dac\ în moartea fizic\ r\ul nu dis-pare, ci po]i s\ ajungi cu el în iad, c\cialtfel n-ar mai fi iad dac\ r\ul n-ar maiexista, înseamn\ c\ moartea trebuie tr\it\

31

altfel. Aici e diferen]a între jertf\ [i moarte.Jertfa nu e moarte. Mântuitorul a mersla jertf\ de bun\voie. Jertfa e liber\, îns\moartea nu este liber\, c\ nimeni nu odore[te. Jertfa e con[tient\, moartea esteincon[tient\, e pierderea con[tiin]ei, celpu]in pentru o vreme.

Am o carte, scris\ de Elisabeth KublerRoss; doamna aceasta tr\ie[te în SUA [itimp de peste 40 de ani s-a ocupat cuaducerea la via]\ a oamenilor din moarteclinic\. În aceast\ carte ea nume[te moar-tea un nou soare. În rela]ie cu spiritul,moartea fizic\ nu e nici liber\, nici con-[tient\, iar jertfa e liber\, e con[tient\,jertfa e profetic\. Moartea fizic\ nu-iprofetic\, profe]ia este mormântul. Jertfaeste vizionar\: ea vede dincolo un rostcare na[te libertate, salvare a unui neam,a urma[ilor s\i. Moartea nu e vizionar\,ci e întuneric. {i care este acea moartecare ne poate salva? Este moartea p\ca-tului. Uciderea cu voia a p\catului, cucon[tiin]\ în libertatea ta deplin\ a con-[tiin]ei în adev\r, în Hristos: ceea ces\vâr[e[te cre[tinul prin Taina SfântuluiBotez.

32

Apostolul Pavel a deslu[it atât deadânc Taina Sfântului Botez – Botezul,a[a cum îl s\vâr[im noi, ortodoc[ii,prin afundare, pentru c\ însu[i cuvân-tul grecesc „baptiso” aceasta înseamn\:a afunda. {i spune Sfântul ApostolPavel, în Scrisoarea c\tre Romani: „Aunu [ti]i? Câ]i în Iisus Hristos ne-ambotezat, întru moartea Lui ne-am bote-zat [i ne-am îngropat cu El, în moarte,prin Botez. C\ci precum Hristos a în-viat din mor]i, prin slava Tat\lui, a[a s\umbl\m [i noi întru înnoirea vie]ii!”.

Botezul aceasta înseamn\ – moar-tea p\catului, [i [ti]i c\ Taina Spoveda-niei e o continuare a Tainei Botezului,despre care Sfântul Ioan Sc\rarul spunec\: „lacrimile c\in]ei spal\ ca apa Bote-zului”. Iar Sfântul Isaac Sirul spune:„Curat, feciorelnic este nu numai celcare [i-a p\strat cur\]ia, ci [i cel care,prin lacrimi, [i-a sp\lat p\catele [i adobândit iar\[i cur\]ia cea dintâi”. AtunciBotezul, în care este înr\d\cinat\ via]acea nou\, [i în care, prin afundarea înap\, dup\ cum spune Sfântul ApostolPavel, „ne-am [i înmormântat, ca s\

33

înviem împreun\ cu Hristos” este com-pletat prin Taina Mirungerii, când sepecetluiesc toate încheieturile cu „pece-tea darului Duhului Sfânt”. Ce în-seamn\ aceasta? C\ sunt pecetluite toatesim]urile [i încheieturile, ca s\ dobân-de[ti atunci, odat\ cu sim]irea fireasc\ aochilor trupe[ti [i a auzului trupesc, [isim]irea duhovniceasc\. S\ vezi duhov-nice[te, s\ auzi duhovnice[te, s\ pip\iduhovnice[te, prin primirea Sfintei Îm-p\rt\[anii, s\ sim]i c\ buzele tale pip\ieTrup dumnezeiesc, mireasma, miruldumnezeiesc – cum spun Sfin]ii P\rin]icând disting între r\ul miros al p\ca-tului [i buna mireasm\ duhovniceasc\.Acesta-i Taina Mirului!

Trebuie s\ creasc\ în noi sensibili-tatea, sim]irea duhovniceasc\, sim]ireaîn]eleg\toare, sim]irea înv\]\toare întainele dumnezeie[ti, în auz dumnezeiesc,în vedere [i-n sim]ire. Sfântul Ioan Sc\-rarul spunea: „Nesim]irea sufletului estemoartea sufletului înainte de moarteatrupului”.

Ne întreb\m: s\rmanii atei, s\rmaniinecredincio[i, ce temei au ei pentru ne-

34

credin]a lor? Cugeta]i! Nu e vorba de[tiin]\. De la începutul veacului [tiin]as-a îndreptat c\tre Dumnezeu. Atuncicare este argumentul s\rmanilor necre-dincio[i? Singurul argument este moarteasufletului lor, e nesim]irea duhovni-ceasc\, e incapacitatea sau pierdereasensibilit\]ii spirituale. Ati auzit deDarwin. Acesta, c\tre b\trâne]e, a pri-mit o scrisoare de la o doamn\ din nor-dul Angliei. Iar în acea scrisoare doamnarespectiv\ a spus: „Ne vorbi]i despretoate vie]uitoarele p\mântului: desprepe[ti, reptile, p\s\ri, animale de totfelul, dar despre suflet nu ne-a]i spusnimic. Nu ne-a]i spus nimic nici despreDumnezeu, nici despre credin]\. Spu-ne]i-ne ceva!”. El avea un prieten, diaconla catedrala din Londra, pe care îl întrebamereu dac\ în toate legile lui nu con-trazice cumva credin]a? Avea acest chinl\untric. {i i-a r\spuns doamnei: „În co-pil\ria mea [i eu mergeam la biseric\.M\rturiseam [i eu, ca la vârsta aceea,credin]a. Dar a venit vremea adolescen-]ei, a tinere]ii, când m-a cucerit [tiin]a [iam cercetat, am scris [i mi-am dat seama

35

acum, la b\trâne]e, c\ s-a atrofiat înmine sim]irea divinului”. Aceasta estetragedia: atrofierea sim]irii duhovnice[ti.Aceast\ sim]ire duhovniceasc\, ce trebuies\ creasc\ în noi ca dintr-o r\d\cin\ –Taina Mirului, trebuie s\ ne situeze penoi în starea aceasta de sim]ire duhov-niceasc\ [i de r\stignire, precum spunetot în cadrul Tainei Botezului: „trupuls\ slujeasc\ sufletului spre unirea cuHristos”.

De ce se s\vâr[e[te tunderea de p\r,la Botez, în semnul Crucii? Spun Sfin]iiP\rin]i: „Precum r\sar firele de p\r dincap, r\sar gândurile din minte”. {i, atunci,jertfe[ti în chipul Crucii firele de p\r, caun simbol, în în]elesul ca gândurile taletoate s\ fie jertfite, închinate lui Dum-nezeu. Gândirea ta trebuie s\ fie oofrand\ adus\ lui Dumnezeu, dup\ cuma spus Sfântul Apostol Pavel: „Noi, robindgândul nostru, îl robim lui Hristos”.F\ptura uman\ este chemat\ s\ creasc\în aceast\ sim]ire duhovniceasc\.

S\ mai citez, în acest context, [i ver-surile unui poet englez:

„Pân\ ce ochiul nu ia foc, Dumne-zeu nu poate fi v\zut.

36

Pân\ ce urechea nu ia foc, Dumne-zeu nu poate fi auzit,

Pân\ ce inima nu ia foc, Dumnezeunu poate fi iubit,

Pân\ ce mintea nu ia foc, Dumne-zeu nu poate fi cunoscut,

Pân\ ce limba nu ia foc, Dumnezeunu poate fi rostit [i propov\duit”.

Ce este acest foc? Spune Mântuito-rul: „Foc am venit s\ arunc pe pâmânt[i nu vreau decât s\ ard\”, adic\ foculDuhului Sfânt, Care înfl\c\reaz\ f\p-tura, El, care ne însufle]e[te în iubireanoastr\ [i-n în]elegerea noastr\ a luiHristos. De aceast\ sim]ire duhovni-ceasc\ trebuie s\ avem grij\ a[a cumpurtau grij\ cei din vechime de foculsacru. Gândi]i-v\ la focul sacru, fie dela Roma, fie din alte p\r]i, chiar dinlumea p\gân\, care era un simbol, oprefigurare, tot la fel, a Duhului Sfânt.

Moartea p\catului, moartea con-[tient\, Botezul, Mirungerea, Împ\rt\-[ania, unirea cu Hristos în Trup [i Sânge,sfintele virtu]i – credin]a, n\dejdea,dragostea, rug\ciunea, postul, prin caresunt izgoni]i demonii, duhurile rele –toat\ via]a de ascez\ a cre[tinului, toate,

37

împreun\, trebuie s\ alc\tuiasc\ aceast\lucrare sfânt\, a uciderii r\ului din noi.{i cel mai mare dintre toate este orgo-liul, trufia. To]i suntem mu[ca]i de ea,fiecare dintre noi. Încep cu mine [i zic:„Doamne, atunci când, într-o clip\,cumva, se arat\ acest demon, nu ]i-esil\ }ie de mine? C\ trebuie s\ m\ gân-desc la cuvintele Tale: «am v\zut pesatana, ca un fulger, c\zând din cer»”.

„Cel mândru – spune Sfântul IoanSc\rarul – nu mai are nevoie de demonipentru a pieri, pentru c\ el [i-a devenitlui[i demon”, iar Sfântul Andrei Critea-nul spune: „Eu însumi idol m-am f\cut”.{i în starea de egoism, de egocentrism,pe care trebuie s\ o r\stignim, în stareaaceasta nu cazi din bra]ele lui Dumne-zeu, dar e[ti îngropat în tine însu]i, eult\u devine mormânt. M-au întrebat odat\ ni[te studen]i: „P\rinte, dac\ Dum-nezeu e pretutindeni, unde mai poate fiiadul? Cum e cu putin]\ iadul?”. Amstat o clip\, am reflectat [i am în]elesatunci: trupe[te, fiecare ne afl\m unullâng\ altul sau la distan]\, dar, spiri-tual, eu pot s\ fiu lâng\ tine [i tu lâng\mine [i eu s\ nu fiu cu tine [i tu s\ nu fii

38

cu mine. În aceea[i clip\ eu pot s\ fiucu gândul în alt\ parte – aici e [i dis-tinc]ia între spirit [i materie, între suflet[i trup: cu trupul sunt aici, dar cu spi-ritul, cu gândirea, cu iubirea mea cine[tie unde pot s\ fiu în clipa aceasta.Deci spiritul, gândirea [i iubirea cutre-ier\ [i cuprind lumea; cu trupul sunt înlume, cu spiritul eu cuprind lumea înmine. Cu trupul, pân\ la 20 de ani cre[ti.Mai târziu, cel mult te mai dezvol]i peorizontal\ – ceea ce nu prea e de dorit –,dar spiritual cre[ti neîncetat. {i te mi-nunezi mereu cum se deplaseaz\ ne-contenit hotarele gândirii. Bietele vasesanguine pot plesni [i de atâtea ori cândsimt câte o durere, dup\ mult\ concen-trare, îmi dau seama c\ trupul se lupt\;dar s\rmanul c\l\re[te o mâr]oag\ –bietul trup.

Un savant spunea c\ dac\ pân\acum câteva decenii, noi, din pricinamaterialismului, spuneam c\ gândireaeste produsul creierului, ast\zi îns\ tre-buie s\ m\rturisim c\ fenomenul inte-rior al con[tiin]ei este cauza creierului,c\ spiritul st\ la baza materiei [i nuinvers. Atunci spiritul trebuie s\ învie

39

întâi. Toate aceste taine ale ascezei, alecredin]ei, n\dejdii [i dragostei, ale pos-tului [i rug\ciunii, ale gust\rii din cu-vântul dumnezeiesc, sunt rezumate decele patru lucr\ri ale pravilei cre[tine,a[a cum le g\sim în cartea FapteleApostolilor, unde se spune c\ cei dintâicre[tini „st\ruiau în înv\]\tura Aposto-lilor – care a însemnat pentru noi, apoi,Noul Testament – rug\ciune, citirea cu-vântului dumnezeiesc, Liturghie [i le-g\tura divin\ cu lumea”.

Ce înseamn\ leg\tur\ divin\? ZiceEminescu undeva: „{i te priveam cuochi p\gâni [i plini de suferin]e”. Ori aavea leg\tur\ divin\ cu lumea înseamn\c\ trebuie s\-l prive[ti pe om cu ochidivini, nu cu ochi p\gâni. Zice SfântulGrigorie de Nyssa: „Slava ochilor esteaceea ca ochii t\i s\ fie la fel ca ochiiporumbelului, ochii Duhului Sfânt”. S\-iprive[ti pe oameni cu ochii DuhuluiSfânt, cu ochii lui Hristos, s\-i ier]i cuiertarea Lui, s\-i rabzi cu r\bdarea Lui!S\ ier]i pe om, nu r\ul din el, c\ci zicP\rin]ii: „Iube[te pe p\c\tos, dar ur\[tep\catele lui”! S\-l iube[ti cu iubire divin\!

40

Se cuvine acordat\ mai mult\ aten-]ie acestor patru daruri dumnezeie[ti,dintre care primul este rug\ciunea, ur-mat apoi de „gustarea” Scripturii – înacea stare c\ cite[ti [i-L auzi pe Dum-nezeu, a[a cum profe]ii se adresau luiDumnezeu: „Vorbe[te, Doamne! Robult\u ascult\!”. Când cite[ti Noul Testa-ment a[a ar fi bine s\ începi: „Doamne,vorbe[te Tu, c\ci robul t\u ascult\!”. S\sim]i c\ ascul]i cuvântul lui Dumnezeu,a[a cum zice undeva: „To]i doctorii s\tac\! Vorbe[te-mi numai tu, Doamne!”.

Îndat\ ce un b\trân a sim]it c\ i-amai r\mas pu]in de tr\it [i vreun viciua mai r\mas în el [i trebuie extirpat,dac\ descoper\ un obstacol care-i în-chide calea, el trebuie s\ caute s\-l îm-ping\, s\-l înl\ture, pentru ca toate re-lele s\ moar\ înaintea lui. Lupta cu p\-catul trebuie terminat\ mai înainte desfâr[itul vie]ii p\mânte[ti, în a[a felîncât nu noi, ci p\catele, relele s\ su-combe. Relele s\ moar\ în noi, a[a cum[i sfâr[itul lumii, de care v\ spuneam, esfâr[itul r\ului. E o înv\]\tur\ adânc\în Scriptur\ cu privire la aceasta, dar

41

ceea ce m-a [ocat în chip deosebit [i lacare solicit pe oamenii de cultur\ s\reflecteze mai mult, sunt [i cuvintelelui Eminescu:

„Nu credeam s\-nv\] a muri vreodat\; Pururi tânar, înf\[urat în manta-mi, Ochii mei ’n\l]am visatori la steaua Singur\t\]ii.

Când, deodat\, tu r\s\ri[i în calea-mi,Suferin]\, tu, dureros de dulce... Pân\-n fund b\ui voluptatea mor]ii Neîndur\toare.

Jalnic ard de viu, chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele m\rii.

De-al meu propriu vis, mistuit m\vaet,

Pe-al meu propriu rug m\ topesc înfl\c\ri...

Pot s\ mai re-nviu luminos din el, caPas\rea Phoenix?

42

Piar\-mi ochii turbur\tori din cale,Vino iar în sân, nep\sare trist\;Ca s\ pot muri lini[tit, pe mineMie red\-m\!”.

Mie red\-m\, destinului meu, chem\-rii mele, vasului acestuia, care poart\ înel Duhul Sfânt al nemuririi. Dar odat\cu acest text v-a[ ruga mai adânc s\reflect\m la sfâr[itul Scrisorii I, scris\de acela[i autor:

„Mii pustiuri scânteiaz\ sub luminata, fecioar\,

{i câ]i codri-ascund în umbr\ str\-lucire de izvoar\!

Peste câte mii de valuri st\pânireata str\bate,

Când plute[ti pe mi[c\toarea m\ri-lor singur\tate,

{i pe to]i ce-n ast\ lume sunt supu[iputerii sor]ii

Deopotriv\-i st\pâne[te raza ta [igeniul mor]ii!”.

A[ ruga pe litera]i s\ cerceteze înliteratura mondial\ dac\ se g\se[teundeva aceast\ sintagm\, aceast\ ex-presie: „geniul mor]ii”. Dup\ judecata

43

mea, [i fiind preocupat de zeci de anide misterul jertfei, de misterul mor]iitr\it ca jertf\, m-a marcat expresia „ge-niul mor]ii”, „genialitatea mor]ii”. Maito]i scriitorii au blestemat moartea [i ausocotit-o ca un act însp\imânt\tor.Numai Eminescu, dup\ judecata mea, arostit acest cuvânt: „geniu”. A desco-perit geniul în moarte în mod con[tient.Înalt Preasfin]itul Antonie mi-a ar\tatun tablou al lui Titu Maiorescu, iar peverso era scris a[a: „11 iunie 1889. Emi-nescu invitat la mine la mas\. E maiab\tut ca niciodat\. Dar vrea s\ devin\c\lug\r [i totu[i s\ r\mân\ în Bucure[ti”.

Noi [tim ce înseamn\ a fi c\lug\r.Înseamn\ cele trei voturi: votul s\r\-ciei, al castit\]ii [i cel al ascult\rii. Pri-mind tunderea în monahism, s\vâr[e[tiun act unic, r\stignit cu fa]a la p\mânt,cu mâinile întinse în chipul Crucii.Eminescu dorea ca, dup\ s\vâr[irea dinvia]\, s\ fie înmormântat pe malul m\rii[i s\ fie lâng\ o m\n\stire, ca s\ aud\sufletul lui cântecul maicilor: „Lumin\lin\” [i „Învierea lui Hristos”.

44

Într-un mic eseu de-al meu propu-neam ca din ]\râna lui sau din osemin-tele lui, o parte s\ fie duse la Techirghiol,pe malul m\rii, acolo unde avem unschit, cum a dorit el s\ fie. Atunci în]e-legem c\ geniile mari se înal]\ pân\ lasfin]enie [i primesc atunci r\stignirear\ului din ei – o arvun\ a Învierii. Atunciam în]eles noi cum poate fi moarteabiruit\, c\ moartea înseamn\ nu ceafizic\, ci moartea r\ului, c\ fiecare poatedobândi atunci o arvun\ a Învierii.

Nici acest om chinuit, Nietzsche,care nu e adev\rat c\ ar fi fost necredin-cios, într-unul dintre suspinele lui, spune:„O, Tu, cel dind\r\tul norilor, pâraielemele de lacrimi c\tre Tine î[i iau cursullor. Durerea mea cea de apoi, suspinulmeu [i n\dejdea mea!”. {i el mai spune:„Învierea a[ vrea s\ o v\d str\lucind pefe]ele cre[tinilor aievea. S\-i v\d lumi-na]i de înviere!”.

Da, dac\ ai învins moartea prin moar-tea p\catului – [i toat\ asceza cre[tin\acest scop îl are, [i postul, [i priveghe-rea, [i rug\ciunea au scopul de a ucideceea ce ne-a ucis, de-a omorî ceea ce ne-a

45

omorât pe noi, adic\ p\catul – vom filumina]i de Înviere. Acesta este scopulîntregii asceze. Nu e vorba numai deun act trupesc. Trupul este doar un in-strument care e chemat s\ redevin\ bi-seric\ a Dumnezeului celui viu. Hristos,prin Schimbarea la Fa]\, a descoperittot acela[i fapt, [i anume moartea r\ului,r\stignirea r\ului, ca o arvun\ a Învierii.

Mântuitorul i-a întrebat pe uceniciiS\i: „Cine zic oamenii c\ sunt Eu?”,ace[tia au r\spuns: „Unii spun c\ e[tiIeremia, al]ii Ilie, al]ii vreunul dintreprooroci”. „Dar voi cine crede]i c\ sunt”?Iar Petru i-a r\spuns: „Tu e[ti Hris-tosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”.Iar Iisus a zis: „Ferice de tine, Simone!C\ nu carne [i sânge ]i-a descoperit ]ieaceasta, ci Tat\l, Care este în ceruri”.

Aceluia[i Apostol, Mântuitorul îispune:„ Tu e[ti Petru [i pe aceast\ pia-tr\ – pe piatra m\rturisirii tale – voizidi Biserica Mea [i por]ile iadului nu ovor birui”. Simon Petru I-a r\spuns: „Por-]ile iadului nu vor birui; adâncul dinnoi nu poate fi biruit”. Nicio moartedemonic\ nu poate ucide [i nici Biserica

46

nu poate ucide. {i dup\ ce a m\rturisitPetru [i Mântuitorul a confirmat m\r-turia lui, le-a spus Hristos ucenicilor:„Iat\, Fiul Omului va fi dat în mâinilep\c\to[ilor, care-L vor batjocori, lovi,scuipa, r\stigni, omorî, dar a treia zi vaînvia”. Aceasta a fost prima vestire aPatimilor [i Petru L-a luat deoparte peMântuitorul [i a spus: „Doamne, s\ nu}i se întâmple una ca aceasta!”. {i Iisusîi r\spunde: „Mergi înapoia mea, satano!Sminteal\ Îmi e[ti; c\ nu cuge]i cele alelui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”.Adic\ te faci vr\jma[ tainei Crucii, ico-nomiei divine. {i pentru c\ l-a v\zut pePetru în derut\ [i pe Apostoli, atunci i-aluat pe cei trei – Petru, Iacob [i Ioan – [is-a suit pe Muntele Taborului, unde S-aschimbat la Fa]\. Schimbându-se la Fa]\,„Fa]a Lui str\lucea ca soarele”, ve[min-tele lui deveniser\ albe cum niciun în\l-bitor nu ar fi fost în stare s\ le albeasc\,a[a cum spune Sfântul Marcu. {i com-pleteaz\ Sfântul Evanghelist Luca, spu-nând c\ Moise [i Ilie vorbeau împreun\cu Iisus despre sfâr[itul Lui în Ierusalim,deci despre cruce, iar glasul Tat\lui s-aauzit: „Acesta este Fiul Meu cel Viu, pe

47

Acesta s\-L asculta]i!”. {i cei trei – Petru,Iacob [i Ioan - au zis: „Bine ne este nou\aici. S\ facem trei colibe: una ]ie, unalui Moise [i una lui Ilie!”, vrând s\ în-ve[niceasc\ acea clip\ care concentra înea eternitatea [i via]a. Ei, s\rmanii, voiaus\ o înve[niceasc\ pentru ei, în timp cela poalele muntelui tat\l unui copil Îla[tepta pe Iisus s\-l vindece pe acesta,pentru c\ era lunatic.

Vorbea Iisus cu Moise [i Ilie despresfâr[itul din Ierusalim, despre cruce [iatunci fa]a lui a str\lucit ca soarele.Aceasta era o arvun\ a învierii. Iisus le-aspus ucenicilor: „Voi v\ gândi]i acumnumai la r\stignirea [i moartea Mea,dar dincolo de ea este Învierea. {i, iat\,acum Eu am acceptat a-Mi primi crucea”,c\ci vorbea cu Moise [i despre cruce,despre sfâr[itul în Ierusalim, [i, atunci,Tat\l, în Duhul Sfânt, a f\cut s\ str\lu-ceasc\ în Hristos Învierea. Schimbareala Fa]\ e o arvun\ a Învierii, de aceea es\rb\toare mai ales a monahilor, pevârfuri de munte, care r\stignesc în eir\ul, iau Crucea [i pregust\ Învierea.Ajung la chinurile crucii [i pregustarea

48

învierii. Ierta]i, „dar din prisosul inimiivorbe[te gura”, cum spune Mântuitorul!

Cum a tr\it Iisus acest moment alCrucii? Tocmai în Taina Jertfei, a iubiriidivine. De aceea a învins moartea: pentrunoi, pentru c\ vede]i c\ moartea estepentru Hristos, dac\ vre]i, o minune, cevaneobi[nuit. În Hristos nu Învierea esteminunea, în Hristos moartea e minunea.Hristos e Fiul lui Dumnezeu, iar Dum-nezeu nu poate s\ moar\, [i dac\ moar-tea este plata p\catului, Hristos, fiindf\r\ de p\cat, nu avea în El s\mân]amor]ii. Deci din partea Dumnezeiriimoartea a p\rut ca ceva nou în Fiul luiDumnezeu, devenit om. O minune pentruDumnezeu, dac\ vre]i, iar din parteanoastr\ minunea este Învierea. Hristosa luat moartea pentru noi [i aceasta neva ajuta s\ în]elegem [i alt\ tain\ dinmomentul Crucii, care ne uluie[te: Iisus,pe cruce, tr\ie[te starea de jertf\ înofranda suprem\. Toat\ via]a lui Iisuseste o jertf\, pentru c\ toat\ via]a Luieste întruparea iubirii. Pentru noi a f\cuttotul, nu pentru el.

Cuvintele Lui de pe cruce: „P\rinte,iart\-i, c\ nu [tiu ce fac!”, ne arat\ c\ în

49

niciun fel nu se gânde[te la El, ci lar\stignitori. Al doilea cuvânt îl roste[teprivind la Maica Sa [i la ucenicul iubit,Ioan, c\ruia-i spune: „Iat\ mama ta!”,iar Mamei Sale: „Femeie, iat\ fiul t\u!”.

Al treilea cuvânt e rostit când unuldintre cei doi tâlhari, r\stigni]i de oparte [i de alta a Mântuitorului, Îlhule[te pe Hristos, cel\lalt osândindu-lpe primul prin vorbele: „Au nu te temitu, pentru c\ noi pentru p\catele noastresuntem osândi]i, dar Dreptul acesta niciun r\u nu a f\cut”. Deci el î[i m\rturi-se[te p\catele. {i-n m\rturisirea lui seroag\: „Pomene[te-m\, Doamne, cândvei veni întru Împ\r\]ia Ta!”. {i Iisus îir\spunde: „Adev\rat î]i zic ]ie: ast\zivei fi cu Mine în Rai!”. Re]ine]i cuvântul„pomene[te-m\”! De ce rostim noi acestcuvânt la cei adormi]i? „Ve[nic\ pome-nire”. De aici vine, de la cuvântul psal-mistului: „întru pomenire ve[nic\ va fidreptul”. {i se clatin\ coliva, precum[ti]i, ca semn al cl\tin\rii mormântuluila Învierea Domnului [i ca un fel deleg\nare, pentru c\ bobul din coliva degrâu închipuie trupul celui adormit.

50

Mântuitorul spusese înainte dejertfa Lui: „Gr\untele de gr\u, c\zândpe p\mânt, dac\ nu moare, r\mânesingur, dar dac\ moare, aduce roade”.Deci dac\ moare rode[te! {i cum ro-de[te bobul de grâu? Rode[te, nu treceîn nefiin]\! Mormântul bobului de grâue brazda, dar brazda nu-i mormânt,brazda e moartea de Pa[te a bobului degrâu, pentru c\ bobul de grâu nu moare,ci se jertfe[te. Din carnea lui se na[tespicul cel nou, cu o via]\ îmbel[ugat\.Parc\ ar fi Pilda talan]ilor: „Bobule degrâu, «peste pu]ine te-am pus credin-cios, peste multe te voi pune». C\ci dintine vor r\s\ri zece, dou\zeci sau trei-zeci de boabe, «intr\ întru bucuria Dom-nului t\u!»”. {i, atunci, bobul de grâudin coliv\ închipuie trupul celui adormit.Gândi]i-v\ la Sfântul Apostol Pavel, care,vorbind despre Înviere, spune: „Se sea-m\n\ trup firesc [i înviaz\ trup duhov-nicesc”. Vede]i, nu se zice „se îngroap\”,ci „se seam\n\”, deci s\mân]a vie]ii [iatunci bobul de grâu, coliva, se clatin\,închipuind trupul lui. {ti]i cum este în-f\]i[at chipul celui adormit? În chipul

51

unui copil. Îl ia îngerul, pentru c\ el trecedincolo, pe cel\lalt t\râm, [i atunci seclatin\ coliva. Cum legeni copilul [i cân]icântecul de leag\n, a[a se cânt\: „Ve[-nic\ pomenire”.

Al patrulea cuvânt al Mântuitorului,rostit pe cruce, este cel mai chinuitor:„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pen-tru ce M-ai p\r\sit?”. Ce e moartea? Edesp\r]ire. Iisus atunci a tr\it moartea,moartea noastr\! Dac\ nu ar fi luat [imoartea, adic\ p\r\sirea de Dumnezeu,n-am fi fost mântui]i. Pentru c\, a[a cumspun P\rin]ii, „ceea ce nu e luat, nu emântuit”. S-a desp\r]it El de via]\, deDumnezeire? Mai e un am\nunt aici:pretutindeni în Evanghelie Mântuitorulse adreseaz\ lui Dumnezeu prin apela-tivul „Tat\”. Ba, mai mult, în dou\ locuridin Noul Testament, în Evanghelia dup\Marcu [i în Rug\ciunea din gr\dinaGhetsimani, Mântuitorul roste[te: „Avva”,adic\ „P\rinte”. „Avva” este cuvântulîn aramaic\ prin care Hristos s-a adresatP\rintelui ceresc, iar Sfântul Apostol Pavelspune: „Pentru c\ n-a]i primit iar\[i unduh al robiei spre temere, ci a]i primitDuhul înfierii, prin care strig\m: Avva

52

P\rinte! Duhul însu[i m\rturise[te îm-preun\ cu duhul nostru c\ suntem fii ailui Dumnezeu.”

Ce reprezint\ acest „Avva”?Cercet\torii care au tr\it în locuri

sfinte – [i-l pomenim întâi pe IoachimIeremia, un mare exeget –, cercetândc\r]ile de rug\ciune ale evreilor dinvremea aceea, a petrecerii Mântuito-rului în trup, n-au g\sit nic\ieri, în ru-g\ciunile adresate lui Dumnezeu, aceast\invocare. Nici nu îndr\zneau evreii s\-lnumeasc\ pe Dumnezeu, de aceea, înEvanghelia dup\ Matei, nu g\sim ter-menul de „Împ\r\]ie a lui Dumnezeu”,ci „Împ\r\]ia cerurilor”. Aceast\ Evan-ghelie este adresat\ tocmai evreilor.Atunci de unde rostirea acestui cuvântîn Evanghelie, în gura Mântuitorului?{i ce au descoperit? Au descoperit c\ înlimba aramaic\, limba în care a vorbitMântuitorul, cuvântul „Avva” repre-zenta vorbele cu care copila[ul, cândîncepe s\ vorbeasc\, î[i numea p\rin]ii,cum, bun\oar\, la noi, spune „ma-ma”,„ta-ta”. Deci este apelativul prin carecopila[ul îi comunic\, îi vorbe[te tat\lui:„avva”. Atunci descoperirea este iar\[i

53

uluitoare: cine ar fi îndr\znit s\ se adre-seze lui Dumnezeu prin acest cuvânt,cel mai intim, cel mai de comuniune,între copil [i p\rinte, decât numai Acelacare avea con[tiin]a c\ e Fiul Tat\luiceresc. {i permanent numai a[a se adresa[i numai o singur\ dat\, pe cruce, nu seadreseaz\ Tat\lui cu „Avva”, ci spu-nându-i „Dumnezeul Meu”. E cuvântulspontan al Mântuitorului? Nu. E cu-vântul din Psalmul 21. Dup\ aceea, pri-mind o]et [i fiere de pe vârful suli]eiîntins\ de solda]i, a rostit ultimele Salecuvinte de pe cruce: „S\vâr[itu-s-a”, adic\„s-a împlinit” [i: „P\rinte, în mâinileTale încredin]ez duhul Meu!”. {i, cumva spune Sfântul Apostol Petru: „MortS-a f\cut cu trupul, dar viu S-a f\cut înDuhul Sfânt”.

Dup\ cum profe]ise El însu[i, Mân-tuitorul, dup\ ce a fost r\stignit [i omorât,a treia zi a înviat. {i în diminea]a aceea,a Învierii, S-a ar\tat Maicii Domnului,Mariei Magdalena, mironosi]elor, întâm-pinându-le cu îndemnul: „Bucura]i-v\!”.S-a ar\tat lui Luca [i lui Cleopa pe dru-mul spre Emaus. S-a ar\tat ucenicilor,f\r\ Toma, intrând la ei prin u[ile încuiate

54

[i, suflând, le-a zis: „Lua]i Duh Sfânt;c\rora le ve]i ierta p\catele, iertate vorfi, iar celor ce le ve]i ]ine, ]inute vor fi”.A[a cum în fa]a lui Adam a suflat su-flare divin\ de via]\, [i p\catul a adusapoi moartea, desp\r]irea, acum sufl\în fa]a Apostolilor [i desfiin]eaz\ p\ca-tul, care desparte de Dumnezeu [i careaduce moartea. {i Toma nu era cu ei [icând i-au spus ucenicii lui Toma: „Toma,am v\zut pe Domnul înviat!”, el a spus:„Pân\ nu voi vedea semnul cuielor înmâinile Lui, [i de nu voi pune degetulmeu în semnul cuielor, de nu voi punemâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.

{i au trecut opt zile [i iar s-a ar\tatHristos, fiind acum [i Toma laolalt\ cuucenicii. A intrat Iisus prin u[ile încuiate,a stat în mijlocul lor [i le-a zis: „Pacevou\!”. Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-]idegetele încoace [i vezi mâinile Mele,adu-]i mâna ta [i-o pune în coasta Mea,[i nu fi necredincios, ci credincios”. Nu[tim dac\ Toma a mai atins r\nile lui,dar noi trebuie s\ [tim c\ Hristos celînviat poart\ semnele crucii. Crucea unit\cu Învierea pe veci, c\ci [tim c\ Toma aexclamat: „Domnul meu [i Dumnezeul

55

meu!”. Ce înseamn\ aceasta? „Domnul”era numele lui Mesia, Hristosul pe care-la[teptau evreii. Zis-a Domnul c\tre David:„{ezi de-a dreapta mea, pân\ ce voipune pe vr\jma[ii Mei a[ternut picioa-relor Tale”. Ori Toma, acum, îl invoc\:„Domnul meu”, adic\ Mesia, Care esteFiul lui Dumnezeu.

Pe Toma s\ nu-l socotim necredin-cios, ci, mai degrab\, proniator, dar Toma,când a spus: „De nu voi pune mâna meaîn coasta Lui nu voi crede”, era cu cre-din]a în Vechiul Testament. În VechiulTestament Dumnezeu este mai presusde ceruri, nu se putea crede c\ Dumne-zeu poate s\ Se fac\ om. El, care-Lurmase pe Iisus pân\ la cruce, [tia c\Hristos a fost r\stignit. „{i voi spune]ic\ e viu?”. Dac\ a înviat, atunci e Dum-nezeu. Dar cum Dumnezeu, mai presusde ceruri, pe p\mânt? Asta nu e de crezut.Vechiul Testament nu poate s\ dea oasemenea credin]\. El tr\ia în VechiulTestament înc\. El l-a v\zut deodat\ peCel r\stignit [i pe Cel înviat, deci [i peDomnul [i pe Dumnezeu. {i, acum, Tomaa trecut din Vechiul Testament în Noul

56

Testament. {i trecerea lui în Noul Tes-tament, la Hristos cel Înviat, ne desco-per\ aici mul]ime de taine.

Învierea nu este readucerea la via]\a unui om din moartea lui, ci o realitatenou\ în existen]\, care pune începutulunui cer nou [i-a unui p\mânt nou. Eînnoirea lumii, început\ cu înnoirea prinHristos a Dumnezeu-omului. {i în acestunivers nou, în care Iisus intr\ prin u[ileîncuiate la ucenicii S\i, în care MariaMagdalena nu-L recunoa[te pentru c\era altul chipul Lui, era în trup. Darcând Maria Magdalena, strigat\ pe nume:„Marie!” îi recunoa[te atunci glasul [icade la picioarele Lui s\-L cuprind\,Iisus îi spune: „Nu te atinge de Mine, c\înc\ nu M-am suit la Tat\l!”. Ei îi spune:„Nu m\ atinge”, iar ucenicilor le spune:„Pip\i]i-M\ [i M\ vede]i! M\ voi sui laDumnezeul Meu [i Dumnezeul vostru[i voi trimite Duhul Sfânt, ca El s\ s\-deasc\ sim]irile duhovnice[ti”. Iar uce-nicilor, care credeau, cumva, c\ e vorbadoar de o nemurire a sufletului le spunec\ nu e numai duh, ci [i trup, cu care Ela fost r\stignit pe cruce.

57

El este plin\tatea Duhului. „Duhulcarne [i oase nu are, precum M\ vede]ipe Mine. Pip\i]i-m\ [i M\ vede]i!” le-aspus [i a [i mâncat cu ei. Învierea estestarea noastr\ viitoare. E viitorul lumii,viitorul crea]iei; via]a întreag\ mergespre Înviere. În Înviere noi avem dejaarvuna veacului viitor, arvuna Împ\r\-]iei lui Dumnezeu. Spune Sfântul GrigoriePalama: „Dac\ aici, în trup, abia ghicimsufletul în trup, iar unii mor de tot,numai trupul fiind de ei [i dumnezeullor fiind pântecele – toat\ ziua numai laasta gândesc –, în veacul viitor abia vomghici trupul din suflet, adic\ atât deînduhovnici]i de plin\tate vom fi, atâtde r\spândit va fi duhul învierii pestetrup, încât trupul va deveni duhovni-cesc, nemuritor, nestric\cios. A[a ar\taHristos [i a[a vor ar\ta to]i drep]ii laînviere”.

Sfântul Simeon Noul Teolog, care aprimit o asemenea arvun\ a Învierii, înrug\ciunea lui fiind, deodat\ s-a umplutchilia de lumin\ [i tot trupul lui a în-ceput s\ str\luceasc\, [i a auzit un glas:„A[a vor fi drep]ii la Înviere”, adic\ vorstr\luci ca soarele în Împ\r\]ie. {i atunci

58

s-a gândit: „Oare eu m\ voi întoarce înstarea de dinainte?” {i în clipa aceea s-a[i v\zut din nou în starea de dinainte.Imediat ce a cugetat cu eul lui, a c\zutdin nou.

Când Toma a rostit: „Domnul meu[i Dumnezeul meu!”, Iisus i-a spus:„Pentru c\ M-ai v\zut pe Mine, Toma,ai crezut. Ferici]i cei ce n-au v\zut [i aucrezut” – cuvânt tot atât de uluitor catoate cuvintele lui Iisus, dar deosebit deimportant pentru noi, cei de ast\zi.

Fericirea credin]ei pentru unii e grea,dar nu-i mai mare fericire [i nu este maiadânc\ defini]ie a omului decât în cre-din]\. Unii ar spune, poate evocându-lpe Aristotel, c\ omul e un „animal ra-]ional”. Iubi]ilor, ra]iunea e divin\, pentruc\ e Logosul, [i Scriptura zice: „Toateprin Ra]iune (Cuvânt) s-au f\cut [i f\r\de ea nimic nu s-a f\cut din ce s-a f\cut”.Ra]iune [i instinct! Orice f\ptur\ are ora]iune, un sens al ei, iar ca defini]ie ra-]iunea este o func]ie a spiritului carem\ situeaz\ în rela]ie cu legile crea]iei.Deci pretutindeni e ra]iune, dar ceea ce-ldistinge pe om de toate f\pturile nu-i

59

ra]iunea, ci tocmai credin]a. Dac\ ra]iu-nea m\ instituie într-un univers constituitde valori, credin]a m\ instituie în rela-]ie cu infinitul valorilor, cu Dumnezeu[i cu lumea întreag\. Eu trebuie s\ credmai întâi, înainte de a s\vâr[i un pas.

Ce s\rac\ ar fi lumea [i existen]auman\ dac\ s-ar limita numai la ceea cev\d! Ce s\rac\ ar fi credin]a, existen]amea! Când voi fi chemat la ceea ce nuv\d, cum spune Apostolul, atunci vomputea accede la fericire: „Cele ce se v\dsunt trec\toare, cele ce nu se v\d sunteterne”. Ce s\rac\ ar fi lumea dac\ s-arreduce totul numai la ceea ce se [tie!Ori chemarea mea este aceea ca neîn-cetat s\ trec de la ceea ce v\d, la ceea ceînc\ nu v\d, de la ceea ce s-a ar\tat, laceea ce înc\ nu s-a ar\tat, dup\ cumzicem în Liturghie, în rug\ciunea ana-mnezei. Oricare e puntea între ceea cev\d [i ceea ce nu v\d, între ceea ce [tiu[i ceea ce nu [tiu, între Toma, care seafla pe ]\rmul de dincoace de moarte [iînviere, [i ]\rmul de dincolo al învierii,în defini]ia omului, s\ nu uita]i nicio-dat\, este extrem de important adev\rul

60

c\ omul este spirit [i c\ „duh este Dum-nezeu”.

Ra]iune este Dumnezeu, ra]iune este[i omul. Dar ra]iune are o sor\ geam\n\:credin]a. Amândou\ sunt daruri dum-nezeie[ti. Ra]iunea este întip\rirea Lo-gosului, iar credin]a este darul lui Dum-nezeu, dup\ cum spune Sfântul ApostolPavel. Ra]iunea, iubirea, libertatea [i actulcreator reprezint\ neîncetata mea anga-jare de la chip la asem\narea cu Dum-nezeu. Am zis ra]iunea, adev\rul [iiubirea. Adev\rul f\r\ iubire e rece; poates\ [i ucid\. Fariseii au zis: „Noi Legeavem [i dup\ Lege trebuie s\ moar\”.De aceea adev\rul e unit cu credin]a, cuiubirea, iar iubirea f\r\ adev\r poate s\fie o simpl\ vibra]ie sentimental\, cevau[or searb\d.

Care e ofranda iubirii? E tocmaiadev\rul, ra]iunea, credin]a dreapt\, pli-n\tatea credin]ei. Cuvântul „ortodox”înseamn\, deopotriv\, dreptcredincios[i deplin credincios. Credin]a ne lan-seaz\ în viitorul nostru, care este Învierea.Mereu ne mi[c\m între jertf\ [i înviere.De ce Zilele Crea]iei încep nu de la di-

61

minea]\ la sear\, ci de la sear\ la dimi-nea]\? „{i a fost sear\, [i a fost diminea]\.Ziua întâi”. A fost a[a pentru c\ acestaeste ritmul existen]ei, de la sear\ la di-minea]\, de la neexisten]\ la existen]\,de la nefiin]\ la fiin]\, de la Cruce laÎnviere.

S\ r\stignim în noi, prin cruce, totr\ul, c\ci crucea este chipul iubiriidumnezeie[ti, [i vom gusta de aiciÎnvierea, c\ci to]i suntem chema]i laÎnviere! Da]i-mi voie s\ reproduc unmoment petrecut de un om duhovni-cesc: era un bolnav, bolnav de o boal\nemiloas\ [i î[i num\ra s\pt\mânile saulunile. A venit duhovnicul la el, duhov-nicul care era deodat\ [i medic [i preot,[i i-a vorbit a[a. „Suferin]a [i moarteanu trebuie s\ le vezi numai fiziologic,ca ni[te acte petrecute fiziologic, adic\în firea trupeasc\, ci ele devin necon-di]ionate nu numai de schimb\ri fizio-logice, de microbi, de patologie, ci [i detoate acele lucr\ri care distrug energiilenoastre l\untrice, de ceea ce poate finumit complexul sentimentelor [i gân-durilor noastre negative, de tot ceea ceseac\ puterile vie]ii. Grijile, p\catele,

62

îmbuib\rile, viciile seac\ în noi izvorulvie]ii”. {i atunci duhovnicul i-a sugerat:„Îndreapt\-]i gândul t\u nu numai latrup, c\ci nu rezolvi nimic, ci gânde[te-tela rela]iile tale cu oamenii, cu împreju-r\rile vie]ii. S\ începi de îndat\ s\adânce[ti în tine [i-n trecut, s\ faci cu-r\]enie de tot r\ul care s-a petrecut întine! La Taina Spovedaniei adun\-]i gân-dul, cerceteaz\-te, leap\d\-te de p\cate[i de rele, fie-]i sil\ de ele!”.

{i omul a început s\ fac\ a[a: lun\de lun\, zi dup\ zi, a str\b\tut drumulacesta împreun\ cu duhovnicul, [i-a f\cutpace cu el, deci a cur\]it tot r\ul din el,a f\cut pace cu lumea [i când, întins pepat, era prea slab chiar s\ m\nânce sin-gur, a spus, cu ochii sclipind de lumin\:„Trupul îmi este aproape mort, dar nul-am sim]it niciodat\ atât de plin devia]\ ca acum!”. {i atunci a în]eles c\via]a nu e determinat\ doar de trup.Moartea trebuie s\ o tr\ie[ti, pentru c\trebuie s\ omori ce te-a omorât. Moarteaadev\rat\ e cea a r\ului din tine. Aceeae moartea, nu cea a trupului. Via]a nu edeterminat\ de trup, nu se reduce latrupuri, de[i acest lucru era al s\u. Iar

63

la sfâr[it, muribundul avea o realitate avie]ii pe care moartea trupului nu o puteadistruge. S\ sim]i acest fapt uluitor întine!

Vreau s\ închei cu un alt exemplu:un oarecare Pavel a ajuns în agonie [iera pe moarte. So]ia [i fiica lui nu fuse-ser\ de fa]\ în ultimele s\pt\mâni. {i,aflând c\ e pe moarte, au venit la el, auc\zut pe grumajii lui [i au început s\-lstrige pe nume. A venit [i duhovnicul[i s-au a[ezat în genunchi to]i trei lâng\Pavel. Duhovnicul a fost coleg cu Pavel[i-n copil\rie, [i-n tinere]e, au cântatîmpreun\ la biseric\ Prohodul, Cânt\rileÎnvierii, [i, atunci, au început s\ cântedin aceste cânt\ri. Când au ajuns la versul:„[i celor din morminte via]\ d\ruindu-le”,Pavel [i-a deschis ochii. La ]ipetele so]iei[i a copilului nu [i-a revenit, dar auzindaceste cânt\ri a fost adus din nou la via]\.Atunci preotul a zis: „Pavele, uite, so]ia[i fiica ta au venit s\-[i ia adio de latine!”. Tot preotul i-a zis: „Tu po]i s\mergi la Înviere, pentru c\ I-ai slujitDomnului, precum a spus Mântuitorul:«Cel ce ascult\ cuvintele Mele [i credeîn Cel ce M-a trimis pe Mine are via]\

64

ve[nic\ [i la Judecat\ nu va veni, ci s-amutat din moarte la via]\”.

}ine de condi]ia noastr\ fundamen-tal\ de cunoa[tere, de sui[, de progres,[i sunt în acela[i timp vise profetice, a[acum a avut dreptul Iosif visul cu ceidoisprezece snopi, snopii celorlal]i aple-cându-se înaintea snopului s\u. Saudreptul Iosif, care a primit porunc\ învis, de la Dumnezeu, întâi s\ o primeasc\pe Maica Domnului sub obl\duirea lui,[i, apoi, s\ plece în Egipt cu Mântui-torul, când era prunc, [i s\ se întoarc\în Nazaret. Visele angajeaz\ fiin]a noastr\mai la suprafa]\ sau mai în adâncime.Unele sunt [i co[maruri, care-l chinuiepe om. De aceea unii P\rin]i spun c\ celce se ia dup\ vise e ca [i cum s-ar luadup\ vânt ca s\-i ia urma. Dar în timpce un om credincios, neîncetat cu chipulla icoan\ din fa]a lui, poate s\ aib\ ase-menea reprezent\ri în inima lui în tim-pul somnului, al]ii pot visa numai lu-cruri ale stric\ciunii, fiind bântui]i de rele[i de duhuri necurate [i având co[maruri.

Care este deosebirea între bine [ir\u? Bine e ceea ce zide[te, ceea ce sal-veaz\, ceea ce d\ via]\. R\u este ceea ce

65

e lipsit de sensul creator sau este dis-trugere. Exerci]iul în ascez\ este reveni-rea la inferioritate, ca spiritul s\ con-duc\ trupul. Aici vine un moment lacare trebuie s\ lu\m aminte cu mareaten]ie. Când ascetul a reu[it s\ subor-doneze trupul, atunci se declan[eaz\ni[te energii uimitoare. {i ce ne spunaici sfin]ii cre[tini? În acele momenteapare ispita luciferic\, c\ci a[a a c\zut[i Adam. Ispita apare atunci când tevezi cu asemenea puteri, pentru c\ uniioameni, care prin aceste exerci]ii tr\iescaceste energii [i puteri, fac un fel deminuni, vindec\.

Întreb\ri [i r\spunsuri

Cum trebuie s\vâr[it Botezul?Sunt trei forme ale Botezului recu-

noscute teologic. În primul rând Botezulprin afundare; dar sunt acceptate, prinexcep]ie, Botezul prin turnare [i cel prinstropire.

66

Biblia spune c\ Dumnezeu înseamn\iubire, dar în cartea Facerii scrie c\ Dum-nezeu a respins jertfa lui Cain [i a acceptatjertfa lui Abel. Nu era firesc ca Dumnezeus\ fi primit jertfa de la amândoi?

Nenorocirea este c\ nici în jertf\ nueste înf\]i[at\ iubirea totdeauna. Cumaduci aceast\ jertf\? Gândi]i-v\ la ceicare-[i pl\teau prin indulgen]e mântuirea.P\i, nu înseamn\ c\ dac\ d\deau un ban,aceea era jertf\ mântuitoare.

Pretutindeni în jurul nostru vedem ne-în]elegeri, certuri, conflicte, referindu-m\aici doar la cele de sorginte spiritual\, lacele dintre religio[i [i atei, dintre adep]iidiferitelor religii, dintre cei din aceea[ireligie. Am întâlnit de multe ori ideea întâl-nirii punctelor commune, iar nu pe aceea adiferen]elor [i nepotrivirilor.

Unul dintre fii duhovnice[ti, Andrei,b\iat bine preg\tit, a predat anul trecutun semestru Istoria Religiilor la Univer-sitate. În septembrie a plecat la Mos-cova cu un grup, iar în Gara de Nord l-aujefuit ni[te vagabonzi [i l-au dezbr\cat.Îns\, cu ce-a mai r\mas pe el [i cu ce l-amai ajutat grupul, a ajuns la Moscova.

67

De acolo m-am pomenit cu un telefon;mai apoi cu o scrisoare din China: „P\-rinte, cu mâna pe inim\ v\ spun: amstat de vorb\ cu oamenii. Nu m\ a[tep-tam ca oamenii, din punct de vederereligios, s\ fie atât de înapoia]i. Nu-ivorba de Istoria Religiilor, ci de Istoriaereziilor”. Chipul lui Dumnezeu în omnu e distrus, darul lui Dumnezeu e denedistrus. Mintea nu mai deslu[e[te foarteclar între bine [i r\u. Inima se mai per-verte[te, voin]a mai sl\be[te, dar nu edistrus. {i atunci în nicio religie, în niciunom din lume nu e distrus chipul luiDumnezeu.

Fiul risipitor, gândi]i-v\, la un mo-ment dat a ajuns în foame [i, p\r\sit deto]i prietenii lui de petreceri, [i-a venitîn sine. Aici e o speran]\ universal\.Adâncul din noi nu e distrus pentruto]i: e o speran]\. {i [i-a adus aminte detat\l [i de pâinea tat\lui: „Câ]i arga]i aitat\lui meu au pâine din destul, iar eumor de foame aici”! C\in]a înseamn\întoarcere. Unde? La Tat\l. În aceast\viziune, în fiecare religie e p\strat cevadin revela]ia primordial\. Mircea Eliadespune c\ exist\ o tradi]ie originar\ la

68

r\d\cina umanit\]ii, a tuturor religiilor.S-a alterat adev\rul. Demonul a promis:„ve]i ca ni[te dumnezei!”. Demonul nuface dumnezei, demonul face idoli.Numai Dumnezeu îndumnezeie[te. Darnicio c\dere nu este radical\, îns\ pentruortodox, el [tie, sfintei noastre credin]eortodoxe nimic nu-i lipse[te, decât s\fie cunoscut\, iubit\ [i tr\it\.

Am certitudinea mântuirii în Orto-doxie. Iar în ce prive[te pe ceilal]i, eunu sunt judec\tor, ca eu s\ decid mân-tuirea lor. Numai Dumnezeu decide. IarMântuitorul spune: „În casa Tat\lui Meumulte loca[uri sunt”. {tiu c\ în Orto-doxie am plin\tatea credin]ei [i adev\-rul luminos [i curat al sfintei credin]e [icertitudinea mântuirii. {i nu judec penimeni, pentru c\ nu decid eu dac\ al]iise mântuiesc sau nu. Eu cunosc hotareleBisericii dar nu pot pune hotare haruluilui Dumnezeu [i mântuirii.

„Dumnezeu este pretutindeni [i atunciiadul nu mai are loc”. Explica]i, v\ rug\m,sensul acestor cuvinte!

Gândirea ortodox\ este gândire anti-nomic\. Ce este antinomia? Dou\ judec\]i

69

care, luate separate, se înscriu în logicaformal, potrivit principiului identit\]ii,iar luate împreun\, se leag\ de prin-cipiul contradic]iei. Dumnezeu Întreit[i Unul este o antinomie, a[a cum este[i fecioria Maicii Domnului, care L-an\scut pe Mântuitorul Hristos. Fecioria,castitatea, este de o profunzime spiritu-al\ negr\it\. În Maica Domnului S-a în-trupat, de la Duhul Sfânt, Mântuitorulnostru. Iar în ce prive[te condi]ia uman\,a[ vrea s\ întreb pe oricine: dac\ nu arecastitate [i iubire matern\ ar putea s\fac\ ceva? Adic\ unul care-[i risipe[tetoate energiile lui în tic\lo[ii, în pierde-rea puterii. Zicea un literat: „Dac\ am[ti noi, la anumite ore ale serii sau alenop]ii, câte energii se rup de la r\d\-cina vie]ii [i se arunc\ în pustiu…” –unul ar fi putut deveni un geniu în[tiin]\, în art\, în sfin]enie, [i [i-a pier-dut energiile în pustiu. N-ai s\ creeziniciodat\ decât în castitate, adic\ înfidelitatea fa]\ de energiile tale, fa]\ detalentul, de darul, de voca]ia pe care aiprimit-o în unitatea fiin]ei tale [i înpaternitate. S\-]i iube[ti opera cum iu-be[te mama pruncul. Deci castitatea [i

70

maternitatea Maicii Domnului sunt con-di]ia fundamental\ a primirii binecu-vânt\rii divine [i a întrup\rii în ea aFiului lui Dumnezeu: e darul [i tainacreativit\]ii. Trebuie, deci, s\ gândimantinomic în anumite privin]e.

N-ai s\ în]elegi misterele iadului [inici teologie deloc f\r\ antinomie. Citi]iCritica Ra]iunii a lui Immanuel Kant,unde cele patru contradic]ii fundamen-tale de la început el n-a [tiut s\ leconcilieze!

Dumnezeu Tat\l este izvorul dum-nezeirii [i al iubirii. În momentul acela,al R\stignirii pe cruce, Hristos a strigat:„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,pentru ce M-ai p\r\sit?” A încetat cumvaiubirea lui Dumnezeu fa]\ de Fiul? Estrig\tul umanit\]ii atunci! Numai anti-nomic a tr\it [i condi]ia firii umane, dar[i iubirea divin\. Gândi]i-v\ la faptul c\Hristos a fost „în mormânt cu trupul [iîn iad cu sufletul, ca un Dumnezeu; înrai cu tâlharul”. Mormântul izvorâtoral vie]ii! Nu-s toate acestea antinomii?Vedem c\ marxismul a inventat aceasintagm\ celebr\: „unitatea contrariilor”

71

sau „unitatea distinctelor”. Aici Hristostr\ie[te deodat\ [i p\r\sirea, dar [i unirea.S\ înv\]\m s\ gândim antinomic!

72

Redactor: Ovidiu George Clapa

Corector: Sebastian Schipor

Tehnoredactor: Alina Andrei

Culegere computerizat\: Dana Chivulescu

Design: Gabriela Radu

DTP: Leonard Lunguleac

Bun de tipar: 2013. Ap\rut: 2013

Editura Doxologia, Cuza-Vod\ 51, 700038, IA{I

Tel.: (0232)216693; (0232)218324; Fax: (0232)216694

http://www.doxologia.ro,

E-mail: editura@doxologia.ro