Tehnici de facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP) fundamentale

FNP consta in usurarea, incurajarea sau accentuarea raspunsului motor voluntar prin stimularea proprio, extero si telereceptorilor. Conceptele de facilitare si de inhibitie au fost definite de Sherington, care arata ca orice stimul care ajunge la neuronii motori spinali determina descarcari ale unui numar limitat de neuroni. Stimuli suplimentari vor secreta neuroni suplimentari, ceea ce va accentua (facilita) raspunsul motor. Stimulii care scad numarul neuronilor motori spinali activati vor reduce (inhiba) raspunsul motor.a) Stimularea proprioceptiva se insoteste de cele mai multe ori de cea exteroceptiva; se realizeaza prin contact normal sub forma de prize, tractiuni si compresiuni articulare, intinderi musculare, rezistente opuse si vibratii. Prizele reprezinta indicatorul sensului schemei de miscare si deci sunt specifice fiecarui sens. Se aplica circular sau lumbical. Ele executa presiuni asupra tegumentului, grupelor musculare si articulatiilor implicate in miscare, stimuland exteroceptorii si proprioceptorii de la aceste nivele. Prizele se aplica ferm, dar fara sa produca durere, deoarece durerea produce contractura, care limiteaza miscarea voluntara. Daca pacientii acuza dureri, presiunile se aplica atat pe schemele agoniste, cat si pe cele antagoniste. Tractiunile si compresiunile articulare stimuleaza proprioceptorii; ele se executa in axul lung al corpului sau segmentului. Tractiunile departeaza suprafetele articulare si se utilizeaza in miscarea de tragere. Compresiunile apropie suprafetele articulare si se utilizeaza in miscarea de impingere. In hipotonii musculare tractiunile sau compresiunile se aplica pe tot parcursul miscarii. Intinderile musculare induc efect facilitator pe musculatura agonista. Subiectul se pozitioneaza in schema miscarii opuse. Pentru aceasta musculatura antagonista se plaseaza in pozitie scurta. Se vor lua in considerare toate componentele schemei de miscare, componenta de rotatie realizand intinderea completa a muschilor implicate intr-o schema de miscare. Aceste intinderi se indica in deficitul de inervatie si se contraindica in simptome acute. Rezistentele directe vor avea valori maxime (optime) raportate la forta musculara a muschiului pacientului, la tipul contractiei musculare solicitate (izotonice sau izometrice) si la scopul tratamentului. Contractiile izotonice sunt considerate primitive fata de cele izometrice. Rezistentele directe se aplica imediat dupa initierea miscarii. Utilizarea rezistentei optime asigura iradierea stimularii de la grupele musculare puternice spre cele slabe sau invecinate, iar dupa repetari se produce iradierea si catre segmentele corporale indepartate. Cand scopul este: -cresterea rezistentei musculare se utilizeaza rezistente submaximale care permit executarea unui numar mare de repetari cu viteza mica; -cresterea fortei musculare se utilizeaza rezistente maxime care permit executarea catorva miscari repetate cu viteza mare. Vibratiile se vor aplica pe musculatura antagonista.b) Stimularea exteroceptiva se realizeaza prin atingeri usoare, pensulari si excitanti termici. Atingerile usoare se efectueaza de obicei manual, direct pe corpul muschiului ce urmeaza a fi stimulat. Pensularile (periajul) se executa in sens proximo-distal, rapid, cu pensule moi sau cu perii elastice pe dermatoamele corespunzatoare muschiului respectiv. Se evita in caz de spasticitate, la copiii sub 6 ani. Excitantii termici se aplica la diferite temperaturi, sub forma de indiferenta sau sub forma de proceduri calde sau reci.c) Stimularea telereceptiva: prin vaz sau prin auz. Vazul asigura coordonarea rapida a miscarilor; pacientul este obligat sa priveasca modul in care kinetoterapeutul face miscarea. Auzul asigura perceperea comenzilor verbale, care se vor adapta: -nivelului intelectual al pacientului; -capacitatii de cooperare; -comportamentului pacientului; -calitatii raspunsului motor asteptat. In functie de actiunea motrica ce va fi executata, comenzile verbale pot fi pregatitoare si pentru actiune. Comenzile pregatitoare preceda actiune motrica; asigura intelegerea de catre pacient (care va fi initial demonstrat de kinetoterapeut); sunt segmentare, scurte, repetate pana la intelegerea pacientului. Comenzile pentru actiune trebuie sa fie scurte, clare si coordonate cu solicitarile fizice. O comanda prematura are ca efect initierea tardiva si slaba a miscarii. O comanda intarziata are ca efect scaderea raspunsului motor. Tonul vocii este important; se va adapta comportamentului pacientului: -tonul puternic induce o stare de stres, produce stimularea maxima; se utilizeaza doar in situatii in care pacientul trebuie sa execute un efort prelungit si sustinut; -tonul moderat se utilizeaza cand subiectul raspunde prin efortul maxim posibil; -tonul calm se utilizeaza in caz de anxietate sau in caz de mobilizari dureroase.

Metoda Kabat: Kabat a dezvoltat o metodologie proprie de recuperare neuromotorie prin miscare. El a observat ca majoritatea miscarilor umane se desfasoara pe o directie diagonal-rotatorie imprimata de muschi, ale caror fibre sunt orientate in acelasi fel. Kabat a descris cate 2 scheme antagoniste de miscare pentru segmentele principale ale corpului; fiecare se desfasoara pe o directie diagonala, pe 2 sensuri (de jos in sus si de sus in jos). Fiecare schema de miscare contine una din miscarile desfasurate in acelasi plan (extensie/flexie; ABD/ADD; rotatie interna/rotatie externa). Schema prin care muschii se scurteaza apartine miscarii agoniste, iar cea prin care se lungesc apartine miscarii antagoniste. Principii metodice:1. Pozitia si miscarea membrelor inferioare ale kinetoterapeutului pe directia diagonala a miscarii. Reprezinta unul din factorii esentiali ai succesului terapeutic. Daca ne referim la miscarea de jos in sus cu pacientul in decubit dorsal, iar kinetoterapeutul in stand lateral dreapta fata de acesta, pozitia initiala a membrelor inferioare este urmatoarea: -membrul inferior drept se pozitioneaza paralel cu diagonala schemei de miscare, este flectat din genunchi si suporta initial intreaga greutate a corpului; -membrul inferior stang se pozitioneaza perpendicular pe directia diagonalei, in timpul derularii miscarii kinetoterapeutul executand o miscare de pivotare pe membrele inferioare, incat la finele schemei miscarii de jos in sus membrele inferioare se vor pozitiona astfel: membrul inferior stang paralel cu diagonala si dreptul perpendicular pe diagonala.2. Componentele de miscare se vor pozitiona in zona lunga din care putem surprinde momentul fortei maxime. Zona lunga pentru agonisti este zona scurta pentru antagonisti. Pentru pozitionare se iau in considerare in primul rand componentele de flexie si extensie. Daca schema contine componenta: -flexie-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in extensie; -ABD-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in ADD; -rotatie interna-segmentul sau partea corpului se va pozitiona in rotatie externa.3. Schema de miscare este initiata de componenta de rotatie, care reprezinta indicatorul specific diagonal rotatoriu al schemei de miscare; componentei rotatorii i se asociaza alte 2 componente de miscare, imprimandu-se o miscare diagonala. Pe aceasta directie diagonala pacientul lucreaza usor, cu forta si cu coordonare.4. Schema de miscare se efectueaza initial cu musculatura puternica, ceea ce asigura iradierea influxului nervos de la musculatura puternica pe cea slaba si inducerea unui efect pozitiv asupra psihicului pacientului, care devine ulterior motivat sa efectueze schema miscarii cu forta scazuta.5. Schemele de miscare se efectueaza activ liber, activ asistat, activ rezistiv, iar cand se depisteaza limitari de forta sau de amplitudine se executa pasiv.6. Pozitiile initiale vor fi alese astfel incat miscarea sa poata fi efectuata usor si cu forta. Daca miscarea nu poate fi initiata din pozitii antigravitationale, se vor alege pozitii gravitationale. Daca miscarea se executa activ asistat, kinetoterapeutul nu poate controla si evalua cu precizie efortul depus de pacient. Daca secventialitatea normala a miscarii este perturbata, schemele se efectueaza dinspre proximal spre distal si dinspre cranian spre caudal, adica in sensul instalarii controlului motor. Pentru aceasta se utilizeaza stimuli proprio, extero si telereceptivi sau combinatii ale acestora.