50930452-AUTISM-ABA-pachet-teoretic.doc

8/17/2019 50930452-AUTISM-ABA-pachet-teoretic.doc

1/39

ABA- PACHETUL TEORETIC

AUTISMUL DIN PUNCT DE VEDERE COMPORTAMENTAL

• Autismul este observabil doar în acord cu comportamente observabile

• Aceste comportamente pot fi împărţite în comportamente care sunt

manifestate în exces şi comportamente care sunt deficitare.

Comportamente în exces:

• comportamente autostimulative

• comportamente autoagresive

• agresiune

• comportamente obsesive

• comportament isteric

Comportamente deficitare:

• limbajul

• socializarea

• jocul

• comportamente de auto-ajutorare

• cognitiv

Utilizând tehnica comportamentalistă, comportamentele care sunt în exces pot

descreşte şi comportamentele deficitare pot fi crescute.

CONDIŢIONAREA TERMINOLOGICĂ:

În cadrul intervenţiei comportamentaliste, se pot identifica 3 tipuri de învăţare

care sunt: Condiţionare clasică, condiţionare operativă, învăţare observabilă.

1


2/39

În şedinţele aplicate de exemplu în clasă, la spital sau acasă, programele se bizuie

pe operarea, condiţionarea operativă. Analiza Aplicată a Comportamentului ABA se

ocupă de comportamentele care se întâlnesc în mediu şi care au efecte ce afectează

buna desfăşurare a acţiunilor viitoare.

Relaţia dintre comportament şi mediu este descrisă de principiile condiţionării

operative .Aceasta are trei componente:

A-ANTECEDENTELE

Antecedentele sunt stimulii care apar înaintea comportamentului, deci este ceva ce

apare chiar înainte de observarea comportamentului.

B- COMPORTAMENTEComportamentul este actul pe care individul îl face.

C- CONSECINŢA

Consecinţa este evenimentul ce are loc imediat după comportament.

Tabelul următor (KAZDIN 1994) oferă exemple de antecedente, comportamente şi

consecinţe ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

Antecedent Comportament ConsecinţaSună telefonul Răspunde la telefon Vocea altei persoane la

celălalt capăt

Semn de la un prieten Apropierea de prieten Vizite şi discuţii

Sarcina din partea

părintelui pentru copil,

să-şi facă curat în

cameră

Copilul strânge jucăriile Premii şi permisiuni

Avertisment de a

mânca adecvat

Mâncatul Greaţa şi voma

2


3/39

Pentru a dezvolta programe care pot influenţa comportamentul cu succes, este

necesar să înţelegem antecedentele şi consecinţele care influenţează

comportamentul şi cum operează ele.

PROCES DISCRET

Procesul discret este o teorie a învăţării care utilizează condiţionarea

operativă. Această metodă de învăţare este adeseori utilizată la copiii cu autism şi

alte dificultăţi.

Proba discretă are o legatură directă cu componentele condiţionării operative, pe

care le vom descrie mai jos.

Proba discretă este formată din:

SD -------------------------------------- R ------------------------------------ SR

(Stimul discriminativ, comanda) (Răspuns) (Recompensare)

SD (Stimul discriminativ) = Antecedent

R (Răspuns) = Comportament

SR (Recompensare) = Consecinţa

Când predăm, aceasta este metoda care trebuie folosită întotdeauna.

Folosind procesul discret de învăţare obţinem:

3


4/39

• comportamentele pot fi manipulate şi schimbate într-un mod sistematic

• copilului îi este clar ce se aşteaptă de la el şi ce se va întâmpla în

procesul de învăţare

• perseverenţa printre profesori este menţinută

• sistemul de colectare a datelor este simplu

• evaluarea progresului poate fi întreprinsă în mod obiectiv

COMPONENTE ALE PROBEI DISCRETE

SD-ul (Stimulul discriminativ, Comanda)

• Instrucţiuni sau întrebări date copilului, ex. Semn, Ce este?

• Indică copilului că un răspuns este aşteptat şi că recompensa este disponibilă.

• Trebuie să fie dată cu vocea puţin ridicată şi mai autoritară decât vorbirea

curentă, în special în stadiile incipiente ale programelor.

• Nu trebuie să se facă uz de un limbaj nefolositor. SD-ul trebuie să fie acelaşi

în timpul învăţării.

• Numele copilului nu trebuie folosit înainte de a i se da SD-ul.

• Nu trebuie să fie recompensat înainte de terminarea probei.

SD-ul pentru fiecare program pe care copilul îl face este stabilit înainte în foile de

colectare a datelor. Acesta ar trebui ţinut la zi, astfel încât tutorii să fie constanţi

şi astfel copilul să nu fie confuz pentru că oamenii folosesc instrucţiuni diferite.

R – Răspunsul

• Acesta este comportamentul copilului ca răspuns de urmare al SD-ului.

4


5/39

• Criteriul pentru un răspuns corect la un SD dat este acceptat ca fiind

singurul răspuns corect, ex. SD= Fă valuri! R= Copilul îşi ridică mâinile şi le

mişcă dintr-o parte în alta.

• Copilul are la dispoziţie 3-5 secunde să răspundă, altfel este considerat un

răspuns greşit. Acesta nu se include când se calculeaza rata succesului.

• Nici un alt comportament nu trebuie îndeplinit în timpul răspunsului, cum ar

fi comportamentele auto-stimulative.

SR – Recompensa

•

Aceasta este o consecinţă pozitivă oferită atunci când copilul demonstrează unrăspuns corect.

• Urmează întotdeauna unui răspuns corect, imediat. Nu trebuie să existe un

timp de amânare în oferirea recompensei, în stagiile de început ale

programelor.

• Oferirea de recompensă, ca şi consecinţa imediată a răspunsului corect va

creşte probabilitatea ca acest comportament adecvat să se întâmple din nou.

• Recompensa este oferită ca urmare a unui răspuns corect şi nu ar trebui să

fie disponibilă cu nici o altă ocazie. (Aceasta înseamnă că lucrurile pe care

copilul le primeşte ca recompensă, ar trebui să fie scoase din folosirea lor

curentă.)

• Lucrurile pe care un copil le găseşte recompensatorii variază de la copil la

copil, aşa că acestea trebuie alese în funcţie de preferinţele individuale.

• Recompensele trebuie să fie uşor de oferit, şi să fie luate repede, deci

recompensele pe bază de hrană trebuie să fie potrivite pentru a fi mâncâte

repede.

• Recompensele verbale trebuie să aibă un ton foarte diferit faţă de SD şi de NU-

ul informativ. Trebuie să fie cu un ton vesel şi entuziasmat.

5


6/39

• Cantităţile mai mari de recompense vor avea efecte mai mari, dar pot cauza

staţionarea.

• Varierea recompenselor este esenţială, deci aceeaşi mâncare, jucării, şi

recompense verbale nu trebuie utilizate mereu.

• Recompensele trebuie variate.

• Există diferite tipuri de recompense: pozitive, negative, primare, secundare.

NU-ul informaţional

Este folosit ca o consecinţă imediată la un răspuns greşit sau un non-

răspuns.Este folosit doar atunci când copilul a masterat programul respectiv pentru a

fi sigur că acel copil ştie răspunsul.

Folosind cuvântul NU înseamnă că acel copil ştie ce este corect şi ce nu este

corect şi-l ajută pe copil să discrimineze între răspunsuri diferite.

Folosind cuvântul NU înseamnă că tutorii sunt consecvenţi în a aplica

consecinţa la un răspuns incorect sau un non-răspuns.

Cuvântul NU trebuie spus cu o voce calmă şi neutră.

RECOMPENSAREA

Definiţie

Principiul recompensării se referă la creşterea în frecvenţă a răspunsului,

când răspunsul este imediat urmat de o anumită consecinţă.

• Recompensarea este un eveniment pozitiv, ca urmare imediată la un

comportament.

6


7/39

• Este definită de faptul că va creste frecvenţa comportamentului pe care l-a

urmat.

• Dacă frecvenţa comportamentului nu a crescut după recompensare

înseamnă că acea recompensare nu este recompensatorie.

• Recompensa nu este acelaşi lucru cu premiul, deci premiul este un

eveniment pozitiv, dar o sarcină pozitivă pe care o primeşte cineva ca

urmare a unui lucru bine făcut. Dar premiul nu va creşte neapărat

frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă şi Recompensa Negativă

Amintiţi-vă că toate recompensele cresc frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă

Se referă la creşterea comportamentului şi la creşterea frecvenţei

răspunsurilor şi este urmată de un eveniment pozitiv.

• Recompensa pozitivă, în termeni simpli, poate fi tradusă ca un

eveniment favorabil, dat ca urmare a unui răspuns.

• Evenimente pe care unii le văd ca neplacute pot fi pentru alţii

recompense pozitive. De exemplu, atunci când ţipăm: Opreşte-te!, sau

oprirea fizică pot fi în unele cazuri recompensări ale comportamentului.

• Câteva exemple de recompense pozitive din viaţa de zi cu zi sunt: Faptul

că, câştigăm la o maşină cu maneta, salariile, cineva vorbeşte cu tine

când răspunzi la telefon.

• Exemple de recompense pozitive pentru copii sunt: jucăriile, dulciurile,

îmbrăţişările şi premiile.

7


8/39

Recompensa Negativă

Se referă la creşterea frecvenţei comportamentului prin îndepărtarea unui

eveniment neplăcut imediat după ce comportamentul a fost îndeplinit.

• Recompensa negativă se referă la o situaţie când cineva aşteaptă un

eveniment pe care îl găseşte neplăcut, după un răspuns pe care îl dă,

acest eveniment este dat la o parte.

• Deci în anumite situaţii este probabil să dea acelaşi răspuns din nou.

•

Îndepărtarea acestui eveniment neplăcut trebuie să cauzeze o creştere acomportamentului, altfel nu este o recompensă.

• Recompensa negativă nu trebuie confundată cu pedeapsa.

• Câteva exemple de recompense negative din viaţa de zi cu zi sunt: când

un părinte cicăle copilul să-şi facă curat în cameră (eveniment negativ),

copilul îşi face curat în cameră (răspuns/comportament), şi părintele se

opreşte din cicălit (recompensă negativă) sau când un copil plânge şi

ţipă la părintele sau să îl ia în braţe (eveniment negativ), părintele îşi ia

în braţe copilul (răspuns/comportament), copilul se opreşte din plâns

(recompensă negativă pentru părinte). În al doilea exemplu, părintele

este recompensat pentru că copilul se opreşte din plâns. Oricum, data

viitoare când copilul va vrea să fie luat în braţe, va ţipa din nou ca

urmare a recompensei pe care a primit-o fiindcă a ţipat, recompensa

aceasta a fost faptul că a fost luat în braţe.

• Ca exemplu de aplicare la copil este atunci când copilul vrea să-şi

îndepărteze jacheta pentru că îi este cald (eveniment negativ), dar are

nevoie de ajutor, la început copilui s-ar putea să tipe, acest tip de

comportament nu este unul pe care am vrea să-l crestem, deci ar trebui

8


9/39

ignorat. Copilul spune “Ajută-mă” (răspuns/comportament), Părintele/

tutorele îl ajută atunci să îşi dea jos jacheta (recompensă negativă) dar

acest comportament va creşte probabilitatea ca copilul să spună “ajută-

mă” şi data viitoare când va avea nevoie de ajutor.

• Scopul acestui program este faptul că trebuie să folosim mai des

recompensă pozitivă (exemplele de acum în colo vor fi numai de

recompense pozitive)

RECOMPENSE PRIMARE ŞI SECUNDARE:

Recompense primare:

• Cunoscute şi sub numele de recompense “necondiţionate” pentru că nu au

condiţii clare de recompensare, pentru că ele sunt evenimente natural

recompensatoare.

• Exemple de recompense primare sunt hrana şi apa

• Recompensele primare se poate să nu fie recompensatoare de fiecare dată,

dacă cineva spre exemplu a mâncat foarte mult nu va mai privi hrana ca pe o

recompensă.

• Recompensele de natură primară sunt folosite foarte mult în stadii primare ale

terapiei şi sunt urmate întotdeauna de recompense secundare.

Recompensele secundare

• Cunoscute şi sub numele de recompense condiţionate pentru că acest tip de

recompense au criterii clare de aplicabilitate şi copilul a învaţat să le găsească

recompensatoare.

• Comparând evenimente care nu sunt iniţial recompensatoare cu evenimente

care sunt în mod natural recompensatoare , evenimentul dintâi va câştiga

9


10/39

proprietăţile unei recompense (strâns tichete cu premiul mâncării, tabla cu

recompense)

• Exemple de recompense secundare sunt: tichetele, cartonaşele, premiile

verbale.

Recompensele diferenţiate

• O aproximaţie foarte apropiată a răspunsului ar trebui recompensată

• Răspunsurile care nu se află însă foarte aproape de răspunsul corect nu

trebuiesc recompensate.

•

Criteriul pentru răspunsul corect trebuie respectat de toată lumea,şi dupăaceasta trebuie oferită recompensă.

PROMPTUL

• Promptul este modul în care îl învăţăm pe copil cum să îndeplinească cerinţa,

sarcina.• Îl promptăm pe copil astfel încât să aibă succes în realizarea sarcinii şi astfel

să primească recompensă.

MODURI DIFERITE DE PROMPTARE:

Promptul fizic:

Este ghidajul fizic pe care copilul îl primeşte pentru a i se arăta cum trebuie să

facă un anumit lucru. Acesta poate fi de tipul: punem mâna noastră deasupra

mâinii copilului aşa încât să-i arătăm cum se bate la tobă.

Demonstraţia:

10


11/39

Acest tip de prompt cuprinde imitaţia: înainte de asta copilui trebuie însă să

mastereze programul de imitaţie . Demonstraţia include tutorele care îndeplineşte

sarcina .

Reuşita recentă:

Creşteţi viteza când promptaţi, când obţineţi un răspuns corect daţi imediat un

alt SD, dacă copilul a avut o experienţă aşa recentă a unui răspuns corect şi a

fost recompensat adecvat pentru el, înseamnă că va răspunde corect din nou.

Promptul prin poziţie:

Itemul corect este plasat mai aproape de copil.

Legatul de un program cunoscut:Folosind ceva ce copilul ştie deja îl vom ajuta să răspundă corect . De exemplu:

“Atinge roşu”, copilul atinge roşu şi este recompensat, apoi imediat întreabă “Ce

este?” şi copilul va răspunde “roşu” şi îl recompensăm.

Instrucţii verbale:

Îi dăm copilului instrucţii verbale astfel încât să realizeze sarcina “punem cubul

verde pe cel roşu”.

Inflexiunea vocii:

Punând accent pe cuvântul cel mai important din SD , putem astfel indica ce

parte a Sd-ului contează “Arată ceaşca MARE”

Altele:

Există şi alte tipuri cum ar fi gesturi, arătat, privitul.

CÂND SĂ FOLOSIM PROMPTUL:

• Când răspunsul este complet nou pentru copil, atunci răspunsul trebuie

promptat de câteva ori la rând (aceasta este numita promptare masivă).

• În general promptul trebuie să fie făcut cât mai aproape de SD, dacă este

posibil în acelaşi timp.

11


12/39


13/39

Aceasta este o metodă prin care evităm ca, copilul să devină dependent de prompt

chiar dacă face sarcina şi singur.

Exemplul de mai sus ne arată cum poate fi scăzut în intensitate un prompt.

Faceţi întotdeauna prompt după două răspunsuri incorecte:

Dacă sarcina este masterată , copilului i se spune “NU” după un răspuns incorect ,

după două răspunsuri negative consecutive faceţi prompt pentru răspunsul corect.

Ex: un copil ştie comanda “ridică-te”, dar nu o îndeplineşte spunem “NU”, mai dăm

o dată comanda, copilul iar greşeşte, spunem “NU”, dăm din nou SD şi promptăm

răspunsul corect.

Folosim regula nu-nu-prompt pentru aceeaşi sarcină de câte ori estenevoie în decursul unui sitting:

Aceasta este tot pentru a se stabili dacă copilul este acum capabil să îndeplinească

sarcina fără prompt.

Ex: folosind exemplul de mai sus, dacă copilul nu îndeplineşte nici acum sarcina ,

aplicăm aceeaşi regulă, după un nu-nu-prompt copilul este lăsat singur să

îndeplinească comanda.

Recompensaţi şi răspunsurile care au avut nevoie de prompt:

Trebuie să diferenţiem. Când facem prompt pentru o sarcină nouă trebuie să oferim

recompensă mare . Când facem prompt pentru o sarcină masterată nu trebuie să

oferim o recompensă mare (ci una minimală)

Ex: în exemplul cu nu-nu-prompt copilul primeşte după prompt doar recompensa

“bine”

Testaţi sarcina promptată mai târziu în acelaşi sitting:

Dacă copilul nu a îndeplinit corect o sarcină masterată, şi a trebuit promptat, o

testăm imediat după aceea şi o mai testăm mai târziu în timpul lecţiilor.

Evitaţi prompturile neintenţionate:

13


14/39

Ex: dăm comanda “atinge maşina: şi fără să vrem ne uităm la maşină.

MODELAREA ŞI ÎNLĂNŢUIREA

Modelarea şi înlănţuirea sunt metode care se folosesc pentru a învăţa

comportamente care s-ar putea să nu apară niciodată, aceste comportamente nu pot

fi promptate sau recompensate.

Un comportament bun, adecvat este achiziţionat prin recompensarea paşilor micipe care îi face copilul în achiziţionarea lui, în loc să-l recompensăm la sfârşitul

comportamentului.

• Răspunsurile care sunt similare cu scopul final sunt recompensate şi în acest

fel ele vor creşte.

• Aproximarea succesivă până la scopul final înseamnă că acesta poate fi

achiziţionat.

• Acele răspunsuri care nu sunt similare scopului final nu trebuie

recompensate şi astfel sunt exterminate.

Acesta metodă este folosită adesea la programul de imitaţie verbală.

Ex: program: Imitaţie verbală.

Scop: copilul să spună Ahhh

SD: spune Ahhh

Procedura de modelare:

SD: spune Ahhh

14


15/39

R: uahuh (recompensare puternică pentru că cuvântul spus are alăturarea de litere

pe care dorim să îl învăţăm pe copil la mijloc)

SD: spune Ahhh

R:uh

(recompensă mai mică pentru că tutorele ştie că acest copil a putut spune uahuh ca

răspuns şi că acesta din urmă este mai aproape de răspunsul corect. Faptul că

facem o diferenţiere între nivelul de recompensare pentru cele două răspunsuri îl

face pe copil să ştie care este răspunsul pe care îl dorim de le el.)

SD: spune Ahhh

R:uahuh

(recompensă puternică din nou pentru că acesta este răspunsul cel mai aproape de

cel corect pe care l-am putut obţine până acum.)

La acest stadiu al învăţării, Tutorele trebuie să continuie să recompenseze copilul

până răspunsul pe care îl dorim (nu cel corect dar cel care se apropie de cel corect)

se stabilizează. Apoi trebuie să scădem recompensa în intensitate pentru ca, copilul

să îşi schimbe răspunsul pentru a obţine iarăşi recompensă cea mai puternică.

SD:Spune Ahhh

R: uahuh

(recompensa scade în intensitate)

SD:Spune Ahhh

R: uhahhh(recompensa creşte în intensitate pentru că acest răspuns este şi mai aproape de cel

corect)

Când şi acest răspuns devine constant se scade şi aici recompensa.

15


16/39

SD: Spune Ahhh

R: uhahhh

(recompensa scade în intensitate)

SD: spune Ahhh

R: uhahhhhhhhhhh

(recompensa scuzată pentru că acest răspuns se îndepărtează de răspunsul corect

mai mult decât ultimul său răspuns)

SD: spune Ahhh

R: Ahhh

(recompensă foarte puternică pentru că copilul a îndeplinit comanda cerută)

Când despărţim activitatea în etape s-ar putea să fie situaţii când promptul poate fi

folosit când copilul se apropie mult de activiatea cerută. De exemplu, când copilul

spunea “uhahhh” Tutorele putea recompensa copilul foarte repede după răspuns

astfel încât recompensa să fie dată imediat după Ahhh, în loc să lăsăm copilul să

mai repete odată uhhh.

ÎNLĂNŢUIREA

Înlănţuirea este de asemenea o metodă care este folosită pentru a învăţa

comportamente noi care nu apar niciodată şi care nu pot fi promptate ca un întreg

pentru că întregul comportament este foarte lung şi complex.

O secvenţă de răspunsuri se referă la o înlănţuire.

Înlănţuirea înseamnă faptul că Activitatea pe care dorim să o învăţăm este

fragmentată în părţi mai mici pe care le vom învăţa şi prompta pe rând.

Procedura este să identificăm paşii acţiuni respective , acest lucru se numeşte

Analiza acţiunii.

Exemple de fragmentare a acţiunii.

16


17/39

Comportament: spălatul pe maini

1.ridicarea mânecilor

2.dăm drumul la robinet

3.punem mâinile sub apa

4.luam săpunul

5.frecăm mâinile

6.clătim mâinile

7.închidem robinetul

8.ne ştergem pe mâini

• Pe măsură ce copilul îndeplineşte singur una dintre secvenţele acţiunii

începem să scădem promptul pentru aceasta. Ex: Tutorele face prompt fizic la

început pentru ca, copilul să îşi ridice mânecile. Acest prompt scade în

intensitate când copilul face singur acţiunea respectivă. Când copilul a

masterat această secvenţă începem să scădem promptul pentru deschiderea

robinetului. Astfel facem cu toate secvenţele acţiunii, pe rând.

• Iniţial, fiecare secvenţă a înlănţuiri este recompensată, în loc să recompensăm

faptul că el poate îndeplini toată acţiunea până la capăt. Asta pentru că

fiecare parte a înlănţuirii trebuie învăţată temeinic şi astfel recompensată.

• De obicei când îl învăţăm o asemenea înlănţuire de acţiuni vom avea o singură

parte a întregii înlănţuiri ca scop. Ex: astăzi avem scopul să îl învăţăm pe copil

să închidă robinetul.

• Restul înlănţuirii va fi promptat şi recompensat, fiecare secvenţă pe rând, apoi

scădem promptul pentru secvenţa respectivă.

• Când copilul îndeplineşte întreaga înlănţuire singur îi oferim o recompensă

substanţială la sfârşitul înlănţuirii

17


18/39

TIPURI DE ÎNLĂNŢUIRI:

Înlănţuirea timpurie:

Învăţatul începe cu primul pas al secvenţei, apoi trecem la al doilea, apoi la al

treilea şi aşa mai departe.

Ex: pentru exemplul cu spălatul pe maini, ridicatul mânecilor trebuie învăţat

primul, în timp ce restul paşilor vor fi promptaţi la maxim, când ridicatul

mânecilor este masterat şi copilul îl face fără prompt, atunci trecem la secvenţa

următoare.

Înlănţuirea tardivă:

Acest tip de înlănţuire începe procedura de învăţare cu ultimul pas al înlănţuiriiapoi cu penultimul şi aşa mai departe.

Ex: construcţia unui tren din cuburi şi împinsul lui

Secvenţializare:

1.punem prima şi a două piesă a trenului împreună

2.punem şi a treia piesă

3.punem piesa a 4 a

4.punem trenul pe covor

5.împingem trenul prin cameră.

Pentru a învăţa aceasta acţiune prin intermediul înlănţuirii tardive vom prompta

la maxim iniţial toată acţiunea şi vom aplica procesul de învăţare doar pentru

impinsul trenului prin cameră. Când acesta parte este masterată, copilul va

învăţa să pună trenul pe covor şi să-l împingă.

Înlănţuirea tardivă este cel mai folosit tip de înlănţuire pentru că permite că

lanţul să fie completat de către copil de fiecare dată şi pentru că copilul nu va fi

recompensat pentru toată secvenţa de fiecare dată.

18


19/39


20/39

Calea corectă:

Aceasta înseamnă acţiunea repetată, ceea ce presupune faptul că dăm acelaşi

SD de mai multe ori.

• Aceasta metodă trebuie folosită numai atunci când acţiunea este nouă

• Iniţial toţi paşii sunt promptaţi pentru ca, copilul să ştie ce să facă

• Scădem promptul în intensitate până când copilul ştie calea corectă pentru

a îndeplini acţiunea fără nici un fel de prompt

• Când copilul îndeplineşte 90-100% din acţiunile cerute înseamnă că putem

trece mai departe (ideal este ca el să îndeplinească 9 comenzi din 10 dar sepoate şi 5 din 5)

EX: Program: receptiv instrucţii

Program în curs: a face valuri

Prompt: demonstrarea acţiunii

SD: Fă valuri

R : copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: : Fă valuri

R:copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: Fă valuri

R:Copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)

Recompensă

SD: Fă valuri

20


21/39

R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)

Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (fără prompt)

Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (fără prompt)

Recompensă

Aceasta secvenţă poate fi făcută într-un sigur sitting sau în mai multe.

Aceasta depinde de copil. Trebuie însă să rămânem la acelaşi nivel al

promptului şi trebuie să continuam astfel procesualitatea învăţării până când

putem scădea promptul până la nivelul când nu mai este necesar.

Copilul trebuie să fie constant în oferirea răspunsurilor corecte cu o

frecvenţă de 90-100 % pentru a trece la nivelul următor.

Spre exemplu dacă copilul răspunde corect consecutiv două răspunsuri

după şase răspunsuri cu prompt nu considerăm etapa respectivă ca

masterată.

DISCRIMINAREA:

• Când un copil începe un program nou, care îl învăţa un anumit lucru,

iniţial copilul respectiv se poate să nu cunoască nimic despre lucrul

respectiv.

Ex: program: receptiv obiecte

Scopul acestui program este să-l învăţăm pe copil să discrimineze între mai

mulţi stimuli, spre exemplu că obiectul care are 4 roţi se numeşte maşină.

21


22/39

SD: atinge “obiect”

• Când îl învăţăm pe copil un lucru nou îl învăţăm întâi să aleagă dintre

mai multe lucruri şi să discrimineze astfel acel obiect dintr-o mulţime.

Când ne referim la exemplul cu maşsina ne referim la acest prim pas al

învăţării.

Procesualitatea învăţării

a)Singur – aceasta înseamnă că maşina este singurul obiect de pe masă, pentru ca,

copilul să înveţe obiectul respectiv doar prin atingere.

b) Cu un distractor neutru- aceasta înseamnă că maşina se afla încă în curs deînvăţare (se cere numai maşina) dar pe masă se află şi un distractor neutru pe care

copilul nu trebuie să-l atingă, de exemplu un cub (3d) .

c) Iniţial atingerea maşinii poate fi promptată fizic, sau tutorele va muta maşina mai

aproape de copil pentru a oferi astfel un prompt discret

d) Când copilul poate identifica maşina oriunde s-ar afla ea pe masă, având pe

masă în acelaşi timp şi un distractor neutru, atunci se poate trece mai departe

e) Este important ca, atunci când pe masă se află mai mulţi itemi, aceştia să fie

mutaţi în poziţii diferite, pentru ca să fim siguri că, copilul nu învaţă poziţia

itemului pe masă, ci itemul în sine.

• Până la acest nivel copilul ştie deja că va primi recompensă doar dacă

atinge maşina, dar nu ştim sigur dacă a reţinut cuvântul cu care poate

identifica poza. Pentru a fi siguri că ştie exact care poză se asociază cu

cuvântul maşină trebuie să trecem această poză prin procesul

discriminării împreună cu alte poze pe care el le ştie şi pentru care va fi

recompensat dacă le recunoaşte

Acesta este nivelul următor. De exemplu punem maşina pe masă

împreună cu un elefant.

22


23/39

PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII:

a)obiectul singur pe masă

b)împreună cu un distractor neutru

c)folosind obiectul respectiv ca distractor pentru învăţarea unor obiecte noi

d)când copilul respectiv devine constant în răspunsuri corecte trebuie să trecem

la pasul următor

La acest nivel copilul trebuie să discrimineze obiectul învaţat în condiţii foarte

specifice.

ROTIREA ALEATORIE A CUNOŞTINŢELOR• Rotirea aleatorie a cunoştinţelor înseamnă că două răspunsuri pe care

copilul le ştie pot fi cerute aleatoriu şi copilul le va şti, va discrimina

între ele.

• Pentru ca acest nivel să fie atins trebuie să facem discriminarea între cei

doi itemi (să fie capabil să alterneze răspunsurile corecte şi dând Sd-uri

diferite) şi acest lucru să fie învăţat sistematic.

• Această învăţare sistematică trebuie îndeplinită prin descreşterea

succesivă a promptului şi cerinţa aleatorie de a atinge diferitele obiecte

de pe masă. Acest proces se numeşte Identificarea aleatorie a

cunoştiinţelor

Identificarea aleatorie a cunoştiinţelor:

Ex: maşina şi elefantul se află amândouă pe masă

Atinge elefantul (prompt maxim)

Atinge elefantul (prompt redus la jumatate)

Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)

23


24/39

Atinge elefantul (fără prompt)


Atinge maşina (Prompt maxim deoearece acesta este un comportament nou

(discriminarea) şi astfel acest comportament creşte în intensitate)

Atinge maşina (prompt redus la jumatare)

Atinge maşina (prompt redus la un sfert)

Atinge maşina( fără prompt)

Atinge maşina (fără prompt)

(Până la acest stagiu copilul a fost promptat pentru a discrimina descrescând

intensitatea de la prompt masiv şi maxim până la a face comportamentul adecvat şi

corect fără prompt, pasul următor este schimbarea de la un item la altul, promptul

folosit pentru a alterna trebuie redus după cum urmează)

Atinge elefantul (prompt redus la jumătate –în plină descreştere)

Atinge elefantul (prompt redus la un sfert)



Atinge maşina (prompt redus la jumatate- în plina descreştere)

Atinge maşina (prompt redus la un sfert)

Atinge maşina (Fără prompt)


( Din nou, în cadrul fazei următoare, promptul trebuie să fie redus)

Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)

Atinge elefantul (fără prompt) Atinge elefantul (fără prompt)

Atinge maşina (promptul redus la un sfert)



24


25/39


26/39

Scop: a face valuri

Comenzi folosite drept distractor (sunt deja cunoscute de copil) Bate din palme,

ridică-te, atinge nasul. Copilul ştie deja să execute aceste comenzi.

SD –scop: fă valuri

SD- distractor: bate din palme

SD- scop: fă valuri

Se va ajunge la scopul propus parcurgându-se câte un distractor pe rând . Dacă

copilul va face discriminarea corect atunci tutorele va introduce câte 2 distractori

odată.

SD- scop: fă valuri

SD1- distractor : întinde mâinile

SD2-distracor: bate din palme

SD-scop: fă valuri

Dacă şi acest stagiu este îndeplinit cu succes se va trece la extinderea cu 3

distractori odată şi tot aşa. În mod normal, se poate ajunge până la 8 SD-uri

distractor.

REGULI:

• Distractorii trebuie adăugati pe rând , gradual, dacă copilul înţelege şi

execută corect, chiar şi acelaşi sitting . Altfel numărul distractorilor trebuie

crescut în alte sittinguri. Tutorele trebuie să lase notiţe cu câţi distractori a

lucrat cu copilul.

• Scopul programului este Sd-ul-scop, dacă copilul începe să greşească în a

răspunde corect la Sd-ul-scop atunci numărul distractorilor trebuie

descrescut.

26


27/39

• Dacă copilul face greşeli la îndeplinirea distractorilor trebuie să ne

asiguram întodeauna că vom repeta aceşti distractori şi separat.

Distractorul la care copilul a greşit trebuie repetat mai târziu.

Ex: dacă scopul era extinderea distractorilor cu 3:

Fă valuri-corect

Bate din palme-corect

Intinde mâinile-corect

Atinge nasul-incorect

Fă valuri-corect

În aceasta situaţie comanda “atinge nasul” va fi repetată într-un sitting

ulterior.

CRITERII DE MASTERARE:

Un item este considerat că fiind masterat când copilul este capabil să

discrimineze itemul respectiv împreună cu alti itemi în cadrul aceluiasi sitting şi să

facă lucrul acesta aleator.

Pentru a putea fi considerat masterat un program trebuie să fie:

90-100% corect în şedinţe diferite (dimineata şi seara, seara şi dimineata)

(uneori, criteriile pentru masterarea unui program pot să fie diferite de la copil la

copil)

Important!În celelalte programe trebuie să avem o singură problema în lucru la un

moment dat, se lucrează una câte una, pe rând.

27


28/39


29/39

intensitate în acelaşi timp, copilul trebuie să înveţe să înlocuiască aceste

comportamente cu unele adecvate şi acceptate social.

Recompensarea şi comportamentele indecvate:

• Comportamentele inadecvate pot fi recompensate şi din acesta cauză au

crescut în intensitate.

• Dacă copilul primeşte o recompensă pentru un comportament inadecvat,

acesta va creşte în intensitate atâta timp cât este recompensat. Ex: de câte ori

un copil ţipă el primeşte atenţie de la cineva.

•

Consecinte care par negative pot acţiona de fapt ca o recompensă . De ex: decâte ori un copil loveşte pe cineva îi este spus “Nu” cu voce tare. În această

situaţie copilul primeşte întreaga atenţie a cuiva de câte ori loveşte pe cineva

sau ceva. Faţa persoanei care spune “nu” poate arata haios pentru că ea

încearcă să pară serioasă , această situaţie poate acţiona ca o recompensă

pentru copil.

Alte intervenţii specifice pot fi utilizate ca mod de descreştere al

comportamentului auto-stimulativ, este însă esential ca aceste tehnici să

îndeplinească condiţiile stadializarii învăţării şi tehnicilor comportamentaliste

ca reacţie la comportamentul copilului. Întodeauna trebuie să ţinem seama de

condiţiile în care copilul va fi incurajat să execute comportamentul din nou.,

aceste condiţii pot fi: atragerea atenţiei asupra propriei persoane, sau o

consecinţă a comportamentului pe care copilul o consideră pozitivă . De Ex:

dacă un copil vrea un biscuite şi se aşează în faţa adultului şi ţipă, apoi

primeşte biscuitele, este foarte probabil ca şi data viitoare când va dori un

biscuite să ţipe în loc să vorbească.

DISPARIŢIA

29


30/39

Dispariţia se referă la refuzul de a da recompensă pentru un răspuns

recompensat anterior.

• Recompensa pe care un copil o simte atunci când face un comportament

considerat inadecvat trebuie identificată pentru a o îndepărta.

• Câteodată recompensa este atenţia pe care o primeşte de la alti oameni, ca şi

în cazul în care un copil loveşte pentru a primi atenţie, în acest caz este

recomandat să nu acordam atenţie când copilul începe să facă

comportamentul respectiv, atunci copilul va înceta să facă comportamentul

respectiv şi nu îl va mai folosi ca metodă de atragere a atenţiei.

• Recompensa pentru un comportament nu este întodeauna atenţia pe care

copilul o primeşte. Trebuie însă să ştim că să nu-i mai acordăm atenţie

copilului nu este sinonim cu a-l ignora. De exemplu, un copil poate manifesta

un comportament neadecvat: ţipă. Adultul îi cere copilului să tacă, uneori

poate face aşa, dar uneori preferă să tacă. Intervenţia este absolut necesară

atunci când copilului i s-a spus să tacă timp de două săptămâni şi nu a avut

loc nici o schimbare. Următoarele 2 săptămâni, comportamentul nu este

comentat de nimeni din familie. Dacă nici în urmatoarele două săptămâni

comportamentul inadecvat nu scade în intensitate. Nu trebuie să acordăm nici

în continuare nici o atenţie comportamentului, dar trebuie să despărţim acest

comportament în secvenţe pentru a interveni mai eficient. Trebuie să aplicăm

apoi o analiză asupra comportamentului de tipul antecedent, comportament şi

consecinţă. Uneori este evident faptul că, copilul ţipă când i se cere să facă

ceva (antecedent şi comportament) şi adesea urmează neacordarea atenţiei(consecinţa). Deci, copilul scapă de cerinţa pe care o avem de la el ţipând.

Pasul următor este să nu-l scutim pe copil de sarcină pe care o cerem dacă el

ţipă.

30


31/39

• Când copilul primeşte ca şi consecinţă a comportamentului său inadecvat

lipsa de atenţie, se poate ca acest comportament să crească la început în

intensitate pentru a trage şi mai mult atenţia – aceasta poarta numele de

furtună comportamentală

• Furtuna comportamentală apare pentru că, anterior, acelaşi comportament

primea recompensă, deci nu se mai întâmplă ceea ce copilul se aştepta să se

întâmple şi copilul va încerca din rasputeri să obţină ceea ce era obişnuit să

se întâmple. Deci, comportamentul va creşte în intensitate şi în frecvenţă.

• Dacă un comportament va fi recompensat când se află în stadiul de “furtună

comportamentală” va rămâne la nivelul la care va fi recompensat, deci un

nivel crescut şi neconvenabil pentru noi.

• Strategia de lucru care a fost abordată pentru a descreşte comportamentele

indecvate trebuie să fie aceeaşi la toţi membrii echipei, altfel comportamentul

nu va descreşte în intensitate, este posibil chiar să crească.

• Comportamentele care au fost recompensate în mod constant vor fi mai uşor

de descrescut în intensitate, iar cele care au fost recompensate inconstant vor

fi mai greu de descrescut în intensitate.

• Comportamentele adecvate pot cădea şi ele prada inconsecvenţei, dacă nu

recompensăm în mod constant un comportament adecvat este posibil să

descrească în intensitate.

• Scăderea în intensitate este mai greu de aplicat la comportamentele auto-

stimulative, pentru că acestea sunt mai greu de manipulate, pentru că

recompensa este de natura internă şi nu externă.

Recompensă diferenţiată pentru diferite comportamente DRO:

31


32/39


33/39

• Recompensa pe care noi o oferim copilului pentru că se poartă adecvat trebuie

să fie mai placută decât recompensa autostimulativă pe care o are atunci când

loveşte obiectele sau se poartă inadecvat, De exemplu, recompensa sociala este

de multe ori prea mică pentru a concura cu recompensă autostimulativă pe

care şi-o oferă singur dintr-o activitate cum este fluturatul mâinilor în faţa

ochilor. În acest caz trebuie folosită o recompensă specifică mai puternică.

• Iniţial pentru a face un comportament adecvat cu un lucru cu care până

acum executa un comportament inadecvat va trebui să-i facem prompt dacă

copilul ştie deja să execute cu obiectul respectiv un comportament adecvat.

• Aceste intervenţii DRO şi DRI sunt considerate redirecţionări ale

comportamentului inadecvat.

Corectarea consecinţelor comportamentale:

Prin corectare comportamentală, probabilitatea ca, copilul să se angajeze în

executatea unor comoprtamente inadecvate, pe care nu le dorim, scade.

Corectarea comportamentală înseamnă că, copilul este pus să îndeplinească o

sarcină care să corecteze ceea ce el a produs printr-un comportament inadecvat.

Exista două feluri de corectare ulterioară:

A) Restituirea: a corecta efectele negative pe care le-a produs comportamentul său

inadecvat asupra mediului. Ex: Dacă copilul aruncă mâncarea din farfurie pe jos

sau dacă aruncă farfuria cu totul, i se cere să strângă mizeria de pe podea.

B) Practica pozitivă: copilul trebuie să îndeplinească comportamentul considerat

adecvat dar în mod repetat. Pentru exemplul de mai devreme, copilul trebuie să

cureţe podeaua de câteva ori la rând şi poate exersa la masa cum să mănânce

adecvat.

33


34/39

Comportamentul care se exersează trebuie să-l înveţe pe copil cum să se

comporte adecvat. Copilul trebuie să înveţe comportamente adecvate pe care este

posibil să nu le ştie, dar această problemă este depăşită cu ajutorul promptului fizic.

Recompensa nu se oferă dacă în timp ce copilul execută comportamentul adecvat

trebuie să-l corectam într-un fel sau altul.

Fără recompense

Aceasta pauză a oferirii recompenselor se referă la retragerea tuturor

recompenselor pozitive pentru o anumita perioada de timp.

• Este important ca, dacă un comportament adecvat devine consistent, cotidian,

să nu-i mai oferim după un timp copilului recompensă pentru acel

comportament. Cu timpul, nici un comportament care este consistent nu va

mai fi recompensat.

• La începutul acestei pauze, copilul este trimis într-un loc unde nu se va putea

angaja în comportamente autostimulative, pentru că va fi frustrat şi unde nu

vor primi nici un fel de recompensă.

• Pauzele de la recompense dacă sunt mai mari nu înseamnă ca vor creşte

comportamenul adecvat al copilului dar este posibil ca el să sesizeze diferenţa.

Consultantul va introduce aceasta pauză şi este foarte important ca toţi membrii

echipei să procedeze la fel şi să fie la curent cu munca celorlalţi colegi pentru a

ocoli frustrarea pe care o produce inconsecvenţa.

O intervenţie trebuie să urmeze imediat comportamentul respectiv, nu trebuie

să amânăm pentru că, copilul nu va mai şti ce recompensăm sau vrem să

înlăturăm.

34


35/39

FOILE DE COLECTARE A DATELOR:

Colectarea datelor este necesară pentru ca

a)progresul să poată fi monitorizat şi demonstrat

b) intervenţia să poate fi adaptată la necesarul copilului.

c)Tutorii să fie consecvenţi şi constanţi în învăţare.

Notiţele trebuie să includă întodeauna:

a) data colectării

b) iniţialele tutorelui care scrie

c) sarcina

d) stadiul de învăţare al sarcinii

e) nivelul succesului înainte

Notiţele trebuie să comunice persoanei care urmează că, copilul a făcut achiziţii

în timpul sedinţei şi de unde ar trebui să continue procesul de învăţare. Deci dacă

lasi notiţe de tipul “a fost chiar bine” fără altfel de informaţii nu va fi destul pentru a

scurta perioada de învăţare a unui comportament nou.

Notarea fiecarei acţiuni:

Uneori este necesar să notăm una câte una toate acţiunile pe care le face copilul.

Aceste notiţe sunt foarte importante pentru a vedea care este progresul copilului

fără a asista neapărat la o lecţie. În acest tip de notiţe tutorele trebuie să noteze

35


36/39

toate acţiunile copilului chiar dacă au fost corecte, chiar dacă au fost incorecte, sau

chiar au avut nevoie de prompt.

Când se calculează procentajul de răspunsuri corecte se folosesc aceste notiţe

foarte amănunţite. Aceasta rată a răspunsurilor corecte se calculează doar

incluzând răspunsurile corecte şi răspunsurile incorecte, când copilul nu a răspuns

sau a avut nevoie de prompt notăm, dar nu calculăm, rata succesului folosind

aceste informaţii.

De exemplu 4 răspunsuri corecte şi 4 răspunsuri incorecte, 1 răspuns promptat şi 2

non-răspunsuri înseamnă o rata a succesului de 50% . Asta deoarece numarul total

de răspunsuri corecte şi incorecte la un loc este 8 şi copilul a răspuns corect la

jumatate din total.

GENERALIZAREA

Dacă un program a fost masterat în cadrul rigid pe care şedinţele la masă îl oferă

copilului. Programul a fost masterat urmărind anumite SD-uri, aceste acţiuni

specifice trebuie generalizate. Aceasta înseamnă că, copilul trebuie să demonstreze

că ştie un comportament adecvat şi în alte condiţii decât atunci când a învaţat

sistematic acel comportament. Aceste condiţii pot fi de exemplu limbajul, SD-uri

diferite, mediul să fie altul, materialele să fie altele sau folosite diferit etc. Aceasta

este o parte esenţială a procesului de învăţare pentru că face din programele

învăţate la masă, într-un mediu rigid, comportamente care pot fi utilizate în orice

mediu.

36


37/39

Câteva dintre nevoile pe care le are copilul pentru a generaliza este schimbarea

următoarelor componente:

1) Stimulii

- Copilul trebuie să demonstreze că a înţeles conceptul, chiar dacă stimulii se

schimba. De exemple, dacă copilul a învaţat conceptele de mare şi mic pe două ceşti,

el trebuie să ştie care este mare şi care este mic, indiferent de materialele pe care le

folosim, materiale care pot fi identice sau nu.

2) Mediul

- Iniţial, asta poate să însemne că el trebuie să demonstreze că a masterat

programul şi într-un loc diferit în aceeaşi cameră în care a învaţat programulrespectiv, dar în timp se trece şi la altă cameră din casă şi, în final, şi în alte medii,

spre exemplu, la şcoală.

3) Persoane

- Generalizarea la persoane are loc şi în timp ce învaţă, din moment ce copilul are

mai mulţi tutori. Oricum, ţinând cont de asta, este important să ne asigurăm că,

copilul va generaliza şi cu oameni noi. Rude sau prieteni ale familiei copilului pot fi

rugaţi să facă o activitate cu copilul în care acesta să îşi demonstreze cunoştiinţele

chiar dacă persoana cu care face lectii nu este aceeaşi care l-a învaţat cunoştiinţele

respective. Eventual programul trebuie generalizat aşa încât să fim sigur că, copilul

poate răspunde tuturor persoanelor cu care vine în contact.

4) SD-ul

- Când copilul este învăţat diferite concepte, comenzile pe care le folosim sunt

adesea foarte simple, şi nu este un limbaj care este folosit în mod normal într-un

mediu natural, tipic. Copilul trebuie atunci învăţat să înteleagă sensuri diferite şi

comenzi diferite cu care i se pot adresa diferiţi oameni.

37


38/39

EX: dacă copilul a fost învaţat comanda “ridică-te”, trebuie să-l învăţăm spre

exemplu să îndeplinească şi comanda “te rog, ridică-te” sau “ acum ridică-te, te rog”

sau “ poţi să te ridici” înseamnă tot una.

5) Distanţa

- Deseori când spunem ceva sau ascultam ceva, oamenii cu care vorbim nu stau

chiar în faţa noastră. Învăţătoarea stă în faţa clasei, deci este important ca, copilul

să asculte informaţia şi să îndeplinească sarcina, chiar dacă persoana cu care

comunica nu stă chiar în faţa lui.

6) Recompensă

- În timp ce copilul face achiziţii importante la un program şi le menţine constanteeste normal să descreştem intensitatea recompensei, pentru ca, copilul să nu ceară

intensităţi ale recompensei ridicate pentru a continua să îndeplinească corect

programul. Aceasta se realizează crescând numărul de răspunsuri corecte pe care

trebuie să le ofere pentru a primi o recompensă, sau reducând din intensitatea

recompensei.

De exemplu, iniţial copilului i se pot da dulciuri pentru a creşte rata răspunsurilor

corecte , mai târziu putem introduce “tabla cu cartonaşe” şi astfel copilul va trebui

să primeasca câteva cartonaşe pentru a primi dulciuri pentru a putea să se uite la

televizor.

Fiecare copil trebuie să aibă undosar de generalizare. Luând un program care a

fost învăţat la masa va fi trecut prin situaţiile de generalizare, trecându-l astfel în

dosarul de generalizare, unde scopul este să se treaca prin situaţiile scrise mai sus

într-un mod cât mai natural şi copilul să mastereze cunostiintele şi într-o situaţie

nouă.

De exemplu, dacă un program se afla la generalizarea în medii diferite, atunci fiecare

mediu în care a fost generalizat programul respectiv trebuie notat în dosar şi când

38


39/39

copilul a demonstrat că ştie programul în mediul respectiv trebuie să trecem la alt

mediu notat în dosar.

Fiecare arie a generalizării trebuie să fie combinată cu alta pentru a ne asigura că

copilul a învăţat să execute programele în medii diferite , cu SD-uri diferite şi stimuli

diferiţi , etc. în acelaşi timp.

Generalizarea este o parte esenţială când îi învăţăm pe copii un lucru nou. Un

program de generalizare trebuie să fie făcut o dată la 6 sittinguri, pentru ca

aproximativ 6 programe de generalizare să fie făcute într-un program de 3 ore.

50930452-AUTISM-ABA-pachet-teoretic.doc

Documents

Transcript of 50930452-AUTISM-ABA-pachet-teoretic.doc