50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

5
50 de lucruri si sfaturi importante care de regula nu se spun Viaţa este complicată. Nu este uşoară, liniştită şi uneori poate fi de neînţeles. Cu toate acestea, oricât de frustrant ar fi, ea este minunată. Lumea are posibilităţi infinite pentru toţi, chiar şi atunci când lucrurile par a fi fără speranţă. Nicio persoană nu are toate răspunsurile pentru a trăi o viaţă fericită, dar fiecare individ are ceva de oferit. Fie că suntem tineri sau în vârstă, fiecare dintre noi putem oferi sfaturi celorlalţi din ceea ce propria viaţă ne-a învăţat. Unele sfaturi sunt noi, în timp ce altele ne reamintesc de ceea ce noi înşine am uitat sau am dat la o parte. Am alcătuit aici o listă de 50 de sfaturi de viaţă. Fie că sunt noi sau ecouri ale lecţiilor din trecut, sperăm că parcurgerea lor vă va fi de folos. 1. Căsătoreşte-te cu cel mai bun prieten: Dacă persoana cu care te simţi cel mai bine nu este soţul sau soţia ta, fă ceva în această privinţă! (Presupunând că această persoană nu este un membru din familia ta.) 2. Nu te opri niciodată din învăţat: Dacă începi să navighezi prin viaţă, vei pierde. Extindeţi mereu orizonturile intelectuale. 3. Iartă cât mai mult posibil. Cei care poartă pică obţin puţine lucruri. 4. Fă ceva care nu este pentru bani. 5. Timpul trece mult mai repede decât crezi. Acest efect se accelerează odată cu vârsta. 6. Unele lucruri nu pot fi învăţate; ele pot fi doar trăite. 7. Averea este în mare parte neimportantă. 8. Nu te minţi pe tine însuţi. 9. Trecutul este ceva din care înveţi. Nu este ceva în care trăieşti. 10. Averea este măsurată prin fericirea proprie şi nu prin situaţia ta financiară. 11. Fă lucrurile pentru tine, în orice faci; nu trăi pentru ceilalţi oameni. 12. Învaţă să accepţi critici. 13. Valorează oamenii din viaţa ta. 14. Fii fericit pentru cei care sunt fericiţi. 15. Acceptă vulnerabilitatea. 16. Provoacă-te câte un pic în fiecare nouă zi. 17. Calitatea bate cantitatea. 18. Nu te ataşa prea mult de lucrurile materiale. 19. Caută oameni care au credinţe şi păreri diferite de ale tale şi încearcă să înţelegi şi punctul lor de vedere. 20. A duce o viaţă bună este cea mai bună modalitate de a-i convinge pe oameni.

Transcript of 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

Page 1: 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

50 de lucruri si sfaturi importante care de

regula nu se spun

Viaţa este complicată. Nu este uşoară, liniştită şi uneori poate fi de neînţeles. Cu toate acestea,

oricât de frustrant ar fi, ea este minunată. Lumea are posibilităţi infinite pentru toţi, chiar şi atunci

când lucrurile par a fi fără speranţă. Nicio persoană nu are toate răspunsurile pentru a trăi o viaţă

fericită, dar fiecare individ are ceva de oferit. Fie că suntem tineri sau în vârstă, fiecare dintre noi

putem oferi sfaturi celorlalţi din ceea ce propria viaţă ne-a învăţat. Unele sfaturi sunt noi, în timp

ce altele ne reamintesc de ceea ce noi înşine am uitat sau am dat la o parte. Am alcătuit aici o listă

de 50 de sfaturi de viaţă. Fie că sunt noi sau ecouri ale lecţiilor din trecut, sperăm că parcurgerea

lor vă va fi de folos.

1. Căsătoreşte-te cu cel mai bun prieten: Dacă persoana cu care te simţi cel mai bine nu este soţul

sau soţia ta, fă ceva în această privinţă! (Presupunând că această persoană nu este un membru din

familia ta.)

2. Nu te opri niciodată din învăţat: Dacă începi să navighezi prin viaţă, vei pierde. Extindeţi mereu

orizonturile intelectuale.

3. Iartă cât mai mult posibil. Cei care poartă pică obţin puţine lucruri.

4. Fă ceva care nu este pentru bani.

5. Timpul trece mult mai repede decât crezi. Acest efect se accelerează odată cu vârsta.

6. Unele lucruri nu pot fi învăţate; ele pot fi doar trăite.

7. Averea este în mare parte neimportantă.

8. Nu te minţi pe tine însuţi.

9. Trecutul este ceva din care înveţi. Nu este ceva în care trăieşti.

10. Averea este măsurată prin fericirea proprie şi nu prin situaţia ta financiară.

11. Fă lucrurile pentru tine, în orice faci; nu trăi pentru ceilalţi oameni.

12. Învaţă să accepţi critici.

13. Valorează oamenii din viaţa ta.

14. Fii fericit pentru cei care sunt fericiţi.

15. Acceptă vulnerabilitatea.

16. Provoacă-te câte un pic în fiecare nouă zi.

17. Calitatea bate cantitatea.

18. Nu te ataşa prea mult de lucrurile materiale.

19. Caută oameni care au credinţe şi păreri diferite de ale tale şi încearcă să înţelegi şi punctul lor

de vedere.

20. A duce o viaţă bună este cea mai bună modalitate de a-i convinge pe oameni.

Page 2: 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

21. Nimeni nu le ştie pe toate.

22. Nu este nicio ruşine în a spune ,,nu ştiu”.

23. Lucrurile pe care le deţii te deţin pe tine.

24. Ieşi din casă şi implică-te în activităţi cu alţi oameni.

25. Nu te grăbi.

26. Nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea.

27. Fă greşeli – şi MULTE!

28. Foloseşte loţiunile de protecţie solară.

29. Opreşte-te să te tot gândeşti şi acţionează.

30. Cântă şi dansează oricând ai ocazia.

31. Până nu pierzi ceva, nu ştii ce ai avut.

32. Renunţă la mândrie şi cere-ţi iertare.

33. Oamenii care se simt singuri nu sunt singurii de pe pământ care au aceste sentimente.

34. Iubirea nu este „tot” ce ai nevoie în viaţă, dar dacă nu o ai în nicio formă, viaţa ta va fi foarte

goală.

35. Viaţa este de un milion de ori mai uşoară atunci când te focalizezi pe calităţile oamenilor şi nu

pe defectele lor.

36. În loc să râvneşti la lucrurile celorlalţi, ai grijă, investeşte şi dezvoltă ceea ce tu ai.

37. Banii nu sunt un scop al vieţii, ci un mijloc.

38. Nimeni nu te poate ,,repara”. Trebuie să-ţi rezolvi singur problemele sau să te adaptezi la ele.

Ceilalţi oameni pot fi doar de ajutor.

39. A fi un ,,geniu” în ceea ce priveşte IQ-ul nu înseamnă mare lucru dacă nu contribui cu nimic la

societate.

40. Oamenii sunt cele mai importante resurse ale tale.

41. Repetiţia e mama învăţăturii.

42. Onestitatea este cea mai bună politică.

43. A asculta > A vorbi.

44. Determinarea şi motivarea trec peste orice obstacol.

45. Aminteşte-ţi mereu să fii uman.

46. Să nu uiţi niciodată să fii modest.

47. Eşti singura persoană care are puterea şi abilitatea de a-ţi controla nivelul de fericire. Tu şi

numai tu controlezi cât de fericit îţi permiţi să fii.

48. Implică-te mai mult în ceea ce iubeşti, mai puţin în ceea ce-ţi displace.

49. Inspiraţia este totul, şi totuşi nimic dacă nu o asculţi şi nu acţionezi la timp..

50. Fii prezent aici şi acum. Eşti norocos. Viaţa ta este un dar. Realizează asta.

Page 3: 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

9 obiceiuri zilnice care iti vor schimba viata

Cand ai teluri mari viata este motivanta, plina de vivacitate… si uneori, de-a dreptul infricosatoare.

Totusi, daca iti creezi obiceiuri zilnice care sa iti transforme anumite aspecte ale vietii in

automatisme, vei crea o baza destul de solida pentru a-ti putea asuma riscuri. Jonathan Fields,

autorul volumului “Uncertainty” /Nesiguranta, numeste aceste obiceiuri “ancore de siguranta.”

Acestea adauga o senzatie de certitudine zilelor asa incat oricat de multe riscuri ti-ai asuma,

obiceiurile tale te vor sprijini mereu.

Cum sa iti stabilesti obiceiurile zilnice

Oricat de tentant ar fi sa incerci sa schimbi mai mult de un obicei odata ca sa iti atingi obiectivele

mai repede, totusi procedeul invers functioneaza. Daca te descurci slab cu un obicei, acesta va

avea un efect de domino asupra obiceiurilor cu care te descurci bine. Casuta de carti se va darama

si descurajarea pe care o vei simti va face ca ridicarea sa fie mult mai grea.

Iata procesul de stabilire a obiceiurilor, care functioneaza pentru unii:

Concentreaza-te pe stabilirea unui singur obicei pe luna.

Nu iti fixa termen; unele obiceiuri sunt mai usor de intiparit decat altele, si nu conteaza cat dureaza intiparirea unui

obicei, atat timp cat il fixezi.

Dedica-te in intregime si nu renunta.

Nu fi dur cu tine daca te impiedici. In loc sa te superi pe tine, foloseste o greseala ca pe o experienta de invatare.

Descopera ce a cauzat greseala, confrunta-te cu orice influenta venita din afara care ti-ar putea cauza probleme, si

incearca din nou.

De fiecare data cand atingi un prag – o saptamana, o luna, sase luni etc. – rasplateste-te cumva – tu alegi cum.

Odata ce reusesti sa manifesti obiceiul fara sa te gandesti, e timpul sa mergi mai departe la stabilirea si fixarea

urmatorului obicei.

Iata cateva obiceiuri de zi cu zi care iti vor schimba vizibil viata si te vor ajuta sa iti atingi scopurile

fara prescriptie medicala:

1. Vizualizeaza

De obicei imi era greu sa adorm – pana cand am inceput sa vizualizez cum as fi vrut sa fie ziua

urmatoare. In loc ca mintea sa imi zboare de la una la alta, concentrandu-se asupra a ceea ce ar

putea merge rau, am inceput sa ma concentrez asupra a ceea ce va merge cu siguranta bine. Daca

nu numai iti enumeri ceea ce vei face in ziua urmatoare ci te si vezi facand lucrurile acelea, acest

proces de planificare va tine in frau nesiguranta (si ziua urmatoare va merge mult mai lin!).

2. Defineste-ti prioritatile

Unul dintre motivele pentru care nu reusesti sa iti atingi obiectivele ar putea fi legat de faptul ca ai

prea multe, profesional si personal. Probabil incerci prea multe lucruri diferite in acelasi timp.

Intreaba-te: care sunt obiectivele tale finale? Odata ce le-ai definit, lasa orice nu te va duce spre

ele. Te poti intoarce la ele mai tarziu, dupa ce ai stabilit care iti sunt prioritatile.

3. Trezeste-te mai devreme

Page 4: 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

Eu imi termin treburile cele mai importante chiar inainte ce toti ceilalti sa se trezeasca – nu aveti

idee ce important este! Nu exista senzatie mai buna decat aceea de a sti ca orice s-ar intampla in

restul zilei, tu ai indeplinit ceea ce iti propusesesi. Pot avea loc intreruperi; tu esti inarmat si

pregatit!

4. Creeaza-ti o rutina de dimineata

Trezeste-te si fa aceleasi lucruri, in aceeasi ordine, inainte sa iti incepi ziua: bea un pahar cu apa, fa

sport, citeste etc. Fa lucruri pentru care de obicei nu ai timp si care te fac fericit. Incepand usor

noua zi in loc sa te repezi sa faci totul nu numai ca iti va scade considerabil nivelul de stres, dar te

va pune intr-o dispozitie proactiva pentru restul zilei.

5. Bea un pahar cu apa.

Un pahar cu apa dis-de-dimineata te ajuta sa scapi de toxinele pe care organismul le-a stocat in

timpul noptii. Acest lucru nu numai ca iti ajuta sistemul digestiv dar iti stimuleaza metabolismul,

energizandu-te mai repede.

6. Cate o sarcina odata

Numai 2% din populatia lumii poate indeplini cu succes mai multe sarcini odata. Noi ceilalti lucram

secvential: zburam de la o sarcina la alta, impinsi inainte cu fiecare din ele, in loc sa ne concentram

pe una singura. Eu am depasit acest obicei alegand un singur element de pe lista mea de sarcini,

apoi ascunzand lista intr-un sertar pana cand primul lucru era terminat. E greu sa infrangi acest

obicei, dar odata ce ai reusit mintea iti e mai clara, esti mai putin agitat, si calitatea a ceea ce faci

va depasi limitele.

7. Redu totul la minim

Inghesuiala in exterior duce la inghesuiala mentala. Fa curat in casa si scapa de tot ce nu mai

folosesti sau nu ai folosit niciodata. Cand am terminat curatenia anul trecut, casa arata de parca

fusesem jefuit! Dar nu exista ceva mai placut decat sa stii ca ai nevoie si chiar folosesti toate

lucrurile din jurul tau. Si ca bonus: economisesti timp, neavand atat de mult de curatat!

8. Stabileste limite

Este foarte usor sa te impotmolesti intr-o lume online: statusuri de actualizat, memo-uri, liste de

postari, video-uri. Fara sa-ti dai seama, ti s-a dus jumatate din zi si nu ai realizat nimic vizibil. Asta e

in special dificil pentru cei care lucreaza pe internet. Unul dintre cele mai bune obiceiuri zilnice pe

care mi l-am stabilit e sa nu imi verific dis-de-dimineata e-mailul sau contul retelelor sociale.

Creeaza-ti nise de timp speciale pentru sarcinile online. E ok sa iti verifici periodic casuta postala

electronica in caz ca primesti cereri urgente de la sef sau colegi de serviciu, dar daca verifici si nu ai

nimic, inchide si treci la treaba.

9. Creeaza-ti o rutina de seara

Page 5: 50 de Lucruri Si Sfaturi Importante Care de Regula Nu Se Spun

Rutina de seara e la fel de importanta ca si cea de dimineata, caci iti pregateste corpul pentru

somnul zdravan de noapte. Creeaza-ti o rutina de seara care sa inceapa cam cu o ora inainte sa te

vari in pat, si foloseste-o ca pe un semnal catre corp ca e timpul sa mearga la culcare.