POLUAREA APELOR

1

CUPRINS

1. INTRODUCERE2. POLUAREA APELOR3. PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE4. SURSE NATURALE DE POLUARE5. SURSE ARTIFICIALE DE POLUARE6. CONSECINTELE POLUARII7. COMBATEREA POLUARII8. SURSE DE APA DIN ROMANIA9. SITUATIA APELOR DIN PUNCT DE VEDERE AL

POLUARII10.STUDIU DE CAZ: POLUAREA APEI IN BUCURESTI,

DUNAREA, MAREA NEAGRA11.CONCLUZII

2

POLUAREA APEI

Introducere

Totalitatea apelor de pe glob ocupa 71% din suprafaţa planetei, incluzând

oceanele, marile, lacurile, râurile, apele subterane, ploile, gheţarii etc. Omul a folosit apa

în diferite scopuri, încă din cele mai vechi timpuri. La început a folosit apa izvoarelor,

pâraielor, râurilor, pentru a-şi prepara hrana şi pentru a se spăla. Cu timpul a folosit apa

pentru transport.

Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă

sărată există în oceane şi mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găseşte în

calotele polare, gheţari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca precipitaţii solide, sau ninsoare. Sub

formă de apă dulce lichidă, apa se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitaţii

lichide, ploi, şi ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găseşte sub formă gazoasă

alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând

întreaga planetă, apa se găseşte continuu în mişcare şi transformare, evaporarea şi

condensarea, respectiv solidificarea şi topirea alternând mereu.

Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă. Pe măsura

creşterii populaţiei umane, de-a lungul timpului, şi a folosirii intensive şi extensive a

resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a

devenit o problemă vitală a omenirii.

Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală in multe

din procesele metabolismului din interiorul organismului. Aproape 72% din masa

corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o bună funcţionare, corpul necesită între doi

şi şapte litri de apă pe zi pentru a evita dezhidratarea, cantitatea exactă depinzând de

nivelul de activitate, temperatură, umiditate şi alţi factori. Nu este cunoscută cu exactitate

cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă.

Corpul uman are nevoie de apă care nu conţine prea multă sare sau alte impurităţi.

Printre impurităţile frecvent întâlnite se numără chimicalele şi/sau bacterii periculoase,

3

cum ar fi crypto sporidium. Unele substanţe sunt însă acceptabile şi chiar necesare ca şi

prezenţă în apă pentru intensificarea gustului şi pentru asigurarea necesarului de

electroliţi.

Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită

extensiv în agricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie pentru a fi

folosită judicios pentru generaţiile viitoare.

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care

interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor

(organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului

înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai

mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi).

o Poluanţii biodegradabili sunt substanţe (cum ar fi apa menajeră), care se

descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se

acumulează mai rapid decât pot să se descompună.

o Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun

foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar

imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.

Poluarea apelor

4

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o

problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului

creşte. Din anul 1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri,

rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori.

Poluarea apelor reprezintă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale

apelor, produsa direct, sau indirect, în mod natural sau antropic. Apa poluată devine

improprie utilizării normale.

Poluarea poate avea loc:

- continuu, cum este cazul canalizării din oraş, sau reziduurile provenite din industrie şi

deversate în ape;

- discontinuu, la intervale regulate sau neregulate de timp;

- temporar;

- accidental, în cazuri de avarie.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială.

Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma

interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu

litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă.

Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor

meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată.

Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate

transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin

proiecte.

Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în

emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a

defini grupuri de surse de ape uzate.

Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate

prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.

5

Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese

industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de

canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.

Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară.

Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie

din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.

Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma

fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de

suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul

de apă.

Principalele surse de poluare

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categori de

receptori: apele de suprafaţă ( fluvii, râuri, lacuri etc. ) şi apele subterane ( straturi

acvifere, izvoare etc.).

Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar

fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor.

În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în

râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.

Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele

elemente :

- starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în

curgerea sa diferite substanţe impurificatoare ;

- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca de

exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.)

- faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite ( inclusiv gaze şi vapori ) îi măreşte

sensibil domeniul de aplicare ;

- apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ .

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

6

- surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin

intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la

industrii sau crescătorii de animale etc.;

- surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor

substanţe în ape.

Poluanţii apelor sunt foarte diverşi şi de aceea clasificarea adoptă mai multe

criterii. Astfel:

7

După natura lor exista poluanţi:

- organici;

- anorganici;

- biologici;

- radioactivi;

- termici.

După starea de agregare se diferenţiază:

- suspensii;

- poluanţi solubili în apă;

- dispersii coroidale

După durata degradării naturale în apă se deosebesc:

- poluanţii uşor biodegradabili;

- nebiodegradabili;

- refractari.

După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :

- surse de poluare permanente;

- surse de poluare nepermanente;

- surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:

- surse de poluare naturale;

- surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi

subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

- impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări

miniere sau foraje;

8

- impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape

care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;

- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie

sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

Surse de poluare naturale

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu

caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor

calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste

surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul

pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective

improprii folosirii.

Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :

- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi)

- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului

- vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă,

- vegetaţia de pe maluri

Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în

special unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate

cita pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de

suprafaţă, în urma unor erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a

deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.

Surse de poluare artificiale

Poluarea majora a apelor se face de către: industrie, agricultura, transporturi şi

activităţile menajere.

Industria deversează în apele naturale substanţe chimice, organice şi anorganice,

resturi vegetale şi animale, solvenţi, hidrocarburi, căldura. Materialele pot fi în stare

9

solidă, sau lichidă, miscibile sau nemiscibile cu apa, uşor sau greu volatile, mai mult sau

mai puţin toxice.

Agricultura deversează in apele naturale ape cu încărcătura mare de substanţe

chimice ce pot depăşi apele menajere si de 5 ori la consumul de oxigen de 7 ori la azotul

total si de 10 ori la materiale solide.

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt

vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi

măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor

care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit

eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice.

Transporturile deversează produse petroliere, detergenţi etc.

Activităţile menajere generează dejecţii, detergenţi, diferite alte substanţe poluând

chimic şi biologic apele naturale.

o Ape uzate

Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în

receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există

următoarele categorii de ape uzate:

- ape uzate orăşeneşti,

- ape uzate industriale,

- ape uzate de la ferme de animale şi păsări

- ape uzate meteorice,

- ape uzate radioactive,

- ape uzate calde,

- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport,

- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale.

o Depozite de deşeuri sau reziduuri solide

O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau

de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi

organizate. Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea

10

directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se

scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocată

de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă şi antrenate de

viiturile acestora.

Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de

deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse

zguri metalurgice, steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la

fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de

impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse

clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a

apelor uzate.

o Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentale, dar ele sunt în marea lor

majoritate legate de probleme de risc industrial.

Consecintele poluarii

Asupra mediului:

posibilitatea contaminarii sau poluarii chimice a animalelor acvatice;

contaminarea bacteriologica sau poluarea chimica si radioactiva a legumelor,

fructelor sau a zarzavaturilor;

distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determina micsorarea capacitatii

de debarasare fata de diversi poluanti prezenti la un moment dat.

Asupra sanatati:

Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul ca oamenii nu beau

suficienta apa sau apa bauta nu are cele mai bune calitati.

Asupra calitatii apelor:

Mirosul apei provine de la substantele volatile pe care le contine ca rezultat al

incarcarii cu substante organice in descompunere, al poluarii cu substante chimice sau

ape reziduale. Cu cat apa contine mai multe substante organice, chimice sau ape reziduale

cu atat mirosul este mai usor de perceput.

11

Culoarea apei poate da indicatii asupra modificarii calitatii astfel:

- apele de culoare aramie sau bruna provin de la distilarile de carbune amestecate

cu ape industriale care contin fier;

- apele de culoare brun inchis sunt apele de la fabricile de celuloza;

- apele bogate in fier sunt cele provenite de la tabacarii si au culoarea verde inchis

sau neagra;

- ionii de fier dau apelor o culoare galbena;

- ionii de cupru confera apei o culoare albastra;

- apele care contin argila coloidala au o culoare galben-bruna.

Combaterea poluării

Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX,

multe naţiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile

anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale

mediului.

Cei care polueaza apele sau zonele de protectie a apelor risca inchisoarea sau

amenzi de mii de lei, potrivit Legii nr. 310/2004 pentru modificarea si completarea Legii

apelor nr. 107/1996, anunta functionarii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor.

Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au

tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică, de cele

mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare

atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai

puţine restricţii pentru substanţe poluante.

Pentru o planeta sănătoasă trebuie să avem grijă de apă şi de vieţuitoarele pentru

care ea este un mediu de viaţă.

Resursele de apa ale Romaniei

12

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri

interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu sunt luate

în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de desalinizare )- şi din apele

subterane.

În ciuda aparenţelor din unele zone, România este o ţară bogată în resursele de

apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii Naţiunilor Unite) în condiţiile în care

dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de un an pentru un locuitor.

Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii pentru lucrări de

amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece:

- fluviul Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică măsură,

datorită poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului;

- râurile interioare sunt dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi timp,

variaţii importante de debite în timp şi în spaţiu;

Apele subterane au calitatea depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub

aspectul extinderii zonelor, cât şi sub aspectul intensificării poluării. Se constată astfel

imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare instalaţii de

tratare costisitoare.

Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antrenează o diluţie foarte

mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei 1 şi 2.

Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi clasificate în

4 categorii:

o de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul populaţiei) reprezentând

48-50% din total,

o de calitatea 2 (ape utilizate în industriile pretenţioase) costituind 24% din total

o calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări mai puţin pretenţioase) în proporţie de

10%

o calitatea 4 (ape degradate) care reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale

13

Situatia apelor din Romania din punct de vedere al poluarii

Starea actuală a factorilor de mediu în ţara noastră, deosebit de critică, în special,

în zonele afectate de activităţi antropice, necesită ample acţiuni pentru reducerea

substanţială a potenţialului poluant şi pentru refacerea ecosistemelor afectate.

Deşi în ultimii 20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalaţii antipoluante,

ajungându-se în prezent să funcţioneze peste 4900 de staţii de epurare a apei şi peste

15000 de instalaţii de purificare a gazelor evacuate din procesele tehnologice, contribuţia

acestora la reducerea poluării mediului a fost insuficientă datorită:

- exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, lipsa pieselor de schimb, reducerea cotelor

de energie şi fiabilitatea redusă a unor utilaje;

- lipsa personalului calificat, ca şi retribuirea lui la un nivel minim faţă de alte ramuri,

reprezintă o altă cauză care a contribuit la apariţia unor deficienţe majore în funcţionarea

la parametrii proiectaţi a acestor instalaţii;

- dezvoltarea capacităţii de producţie fără asigurarea concomitentă a realizării instalaţiilor

de epurare şi respectiv de purificare a gazelor nocive.

Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de apă

supravegheate (~20000 km) sunt degradate.

Poluarea reţelei hidrografice a dus la dispariţia faunei pe segmente importante de

râu, de exemplu: Ialomiţa 48%, Olt 42%, Tisa 35%, Siret 31%, Argeş 22%, Mureş 22%,

Vedea 23%, Prut 20%.

Pentru a ilustra gradul de poluare al apelor de suprafaţă din ţara noastră, precum şi

a Mării Negre, putem da câteva exemple de situaţii constatate în ultimii ani. În acelaşi

timp, trebuie menţionat faptul că gradul de poluare se menţine ridicat chiar în condiţiile

în care unităţile economice nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi.

Oltul este, se spune, o apă moartă. Bârsa îl sufocă, aducându-i substanţele

deversate de Fabrica de celuloză şi hârtie din Zărneşti. Alt afluent, Vulcăniţa, aduce

“otravă” scursă de la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la Victoria şi Govora

“contribuie” sârguincioase cu substanţe organo-clorurate, la fel de toxice. Multe

asemenea întreprinderi nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare, iar staţiile de epurare,

ce au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile.

14

Râul Mureş, coloana vertebrală a Transilvaniei, este ameninţat să se rupă sub

apăsarea nemiloasă a industrializării. În aval de oraşul Reghin se deversează cca

250 l/sec. apă uzată. În aval de localitatea Gorneşti, crescătoria de porci amplifică

poluarea, la care se adaugă şocul poluant al oraşului Tg. Mureş, 3,5 m3/oră apă uzată

(menajeră şi industrială), care reprezintă 25-35% din volumul total al debitului râului şi

care conţine: compuşi ai azotului, fosfaţi, detergenţi, fenoli. Aceşti poluanţi crează un şoc

tragic echilibrului ecologic al râului Mureş, alterându-i calităţile. Diminuarea oxigenului

din apă duce la existenţa a doar două grupe de viermi, puţin pretenţioşi la condiţiile de

mediu.

Râul Târnava, victimă pe termen lung a poluării de aici, este de mult abiotic.

Coşurile celor două uzine domină cerul nu atât cu înălţimea lor, cât mai ales cu negru de

fum şi noxele ce le degajă continuu.

Studii de caz

Poluarea apei in Bucuresti

Pericolul potenţial de infestare a surselor de apă pentru Bucureşti este foarte mare

şi el justifică pe deplin conjugarea eforturilor celor două regii implicate R.A.R. (Regia

Apelor Române) şi R.G.A.B. (Regia de Gospodărirea Apelor din Bucureşti).

O problemă ecologică specifică în legătură cu apele subterane din zona

Bucureştiului este aceea de creştere (în ultimii ani) a nivelului apelor freatice, în medie cu

15

cca. 270 cm, deşi în zonele limitrofe nivelul apei din pânza freatică este într-o continuă

coborâre (de ani de zile). Cauzele acestei creşteri anormale sunt metroul şi pierderile de

apă din reţelele de distribuţie si termoficare.

Majoritatea acestor pierderi nu se regăsesc în canalizare, ele conducând pe lângă

zidul metroului la creşterile importante a nivelului din subterane; drenurile de la metrou

funcţionează parţial şi sporadic.

Efectele negative ale acestei creşteri a nivelului pânzei freatice constau în:

- inundarea subsolurilor unor clădiri, cu pericolul imediat

- inundarea conductelor de alimentare cu apă şi a celor de termoficare;

- pătrunderea excesului de apă freatică din nisipurile de la Colentina prin lentilele

discontinue de argilă în straturile de la Frăţeşti, din care sunt alimentate cu apă

multe obiective, prin cele cca. 400 de foraje existente şi exploatate. Multe din

aceste foraje au fost infestate cu apă din freatic şi s-a interzis folosirea lor

(forajele de la Căminele Politehnicii de la Leu, forajele din zona Sârbi, cele din

Crângaşi). Procesul continuă, este extrem de periculos şi greu de remediat.

Utilizarea tot mai largă a surselor de apă subterană în scop potabil şi industrial a

dus la depistarea unor tipuri de impurificatori specifici unor zone, impurificatori care

ridică probleme noi atât în privinţa determinării naturii poluării, cât şi în privinţa

modalităţilor îndepărtării acestora.

Pentru eliminarea pericolului de poluare bacteriană, s-a recurs la metode

specifice, cu un puternic efect antibactericid, cum ar fi: metoda de oxidare cu

permanganat de potasiu, cu care s-a obţinut o reducere substanţială a conţinutului de

substanţe organice, de la 12,48 mg KMnO4/l la 4,1 KMnO4/l pentru apa potabilă. Metoda

este mai laborioasă, presupunând şi operaţia de filtrare lentă, pe cărbune activ granulat

sau nisip, când s-au obţinut în plus reduceri substanţiale la azotiţi şi amoniu.

Dintre măsurile administrative, prima care se impune a fi luată de R.A.R. este

aceea de repunere în funcţiune la întreaga capacitate a drenurilor de la metrou şi

urmărirea sistematică a forajelor, iar Primăriei, prin R.G.A.B. îi revine sarcina de refacere

a canalizării de alimentaţie şi de termoficare.

16

Urmărind datele obţinute prin supravegherea şi monitorizarea calităţii apei de băut

s-a putut estima impactul acesteia asupra stării de sănătate a consumatorilor .

Este important de amintit că Bucureştiul, care se alimentează cu apă din subteran,

din Dâmboviţa şi Argeş, nu are încă finalizată o staţie de epurare şi are în schimb

numeroase zone-problemă (deficitare) în ceea ce priveşte alimentarea şi evacuarea apelor

reziduale (cartierele Chitila, Ferentari şi chiar zona centrală).

Potrivit unui studiu al ANAR (Administratia Nationala Apele Romane)

bucurestenii sunt unii dintre cei mai mari poluatori ai Dunarii. Din cauza lipsei unei statii

de epurare, 80% dintre dejectiile si apele uzate ale Bucurestiului ajung in Dunare,

varsandu-se mai intai in Dambovita iar apoi in Arges.

Chiar daca volumul de metale grele din Dambovita a scazut semnificativ in

ultimii ani, apele raului contin cantitati majore de azot si fosfor, care depasesc cu mult

limitele admise. In 2007 volumul apelor uzate evacuate in rau a fost de peste 368 de

milioane de metri cubi, fluxul deversarii, raportat la 2000 de locuitori, fiind de 20 de

metri cubi de murdarie pe secunda.

Singura solutie, pentru pentru reducerea poluarii bucurestene, este finalizarea

statiei de epurare de la Glina, insa, chiar daca lucrarile au fost demarate, lucrurile par sa

stea in loc. Datele ANAR arata ca, pana in 2009, o prima linie a statiei ar trebui sa fie

functionala, iar cantitatea de ape deversate sa scada la jumatate.

De asemenea, din datele ANAR, rezulta ca pretul realizarii statiei de la Glina va urca

pana la 300 de milioane de euro, fiind cea mai mare finantare ISPA (Instrumentul pentru

Politici Structurale de Pre-Aderare) din sud-estul Europei.

Bucurestiul ramane pentru moment singura capitala europeana care nu are statie

de epurare a apelor uzate. Pe fondul lipsei unei statii de epurare, Capitala este una dintre

marile surse de contaminare a Dunarii.

Dunarea

Substanţele ucigătoare se varsă, toate, în Dunăre.

“Dunărea este bolnavă”, spunea comandantul Cousteau, aflat în vizită la

Bucureşti şi nu este de mirare, căci adună tot răul de la munţii Pădurea Neagră încoace.

17

Iar noi sporim “sinistra zestre”. În judeţul Mehedinţi, pe parcursul a 179km, fluviul

primeşte 11600 tone suspensii şi 1600 tone substanţe biodegradabile pe care le duce spre

mare.

Referitor la Dunăre, nu s-a reuşit menţinerea calităţii apelor care intră în România

la secţiunea Baziaş. Apele din interiorul ţării noastre sunt foarte poluate şi prin urmare

procesul natural de autoepurare nu reuşeşte să menţină calitatea de la intrarea Dunării pe

teritoriul românesc.

Nu sunt staţii de epurare la Tulcea, dar nici la Galaţi, Brăila, Călăraşi, astfel încât

apele uzate menajere şi o parte din apele reziduale industriale sunt deversate direct în

Dunăre. Nu există în zonă nici o instalaţie pentru prelucrarea reziduurilor, ori un accident

petrolier s-ar solda cu consecinţe dezastruoase asupra faunei şi florei.

Multiplicarea noxelor şi asaltul factorilor poluanţi asupra mediului pe teritoriul

judeţului Tulcea configurează o stare de lucruri alarmantă. Totul se varsă în Dunăre. Şi

când vorbim de protecţia Dunării trebuie avut în vedere apartenenţa ei la o largă zonă a

Europei Centrale. Afectarea fluviului duce la degradarea Deltei. Ori, Delta Dunării şi

anexele sale genetice au statutul de zonă cu regim special de protecţie. Comitetul

Internaţional UNESCO a recunoscut necesitatea includerii sale în reţeaua internaţională a

rezervaţiilor biosferei. Această zonă ocupă pe teritoriul României, poziţia numărul unu pe

lista obiectivelor cu valoare universală, în baza prevederilor Convenţiei Internaţionale a

patrimoniului natural şi cultural universal.

Sursele de poluare, pentru Dunăre, sunt: combinatele chimice şi metalurgice,

porturile lipsite de orice apărare împotriva reziduurilor petroliere ori de altă natură

provenite de la nave, zootehnia, de unde se evacuează mari cantităţi de dejecţii.

Victimele sunt, în primul rând, lacurile, legate, în majoritate cu Dunărea, prin

braţul Sf. Gheorghe, de exemplu, Complexul de porci Baia poluează lacul Goloviţa, cel

de la Satul Nou şi Fabrica de zahăr de la Babadag otrăveşte lacul Babadag la care se

adaugă complexele avicole şi de taurine de la Nalbant, Dăieni etc. şi, bineînţeles,

exploatarea minieră de la Altân-Tepe.

Conform datelor de monitorizare a calitatii apei realizate de Administratia

Nationala Apele Romane, 98,7% din lungimea fluviului Dunarea se incadreaza in

18

categoria a doua de calitate, respectiv „buna”, avand o stare ecologica satisfacatoare si

conforma cerintelor europene.

Marea Neagra

Marea Neagră, ca mare semiînchisă şi unicat hidrogeologic, a făcut, încă de la

începutul secolului obiectul cercetării ştiinţifice.

Cea mai murdară apă este cea de pe ţărmul Mării Negre: aici nu găsim apă curată

nici măcar pe porţiuni, toată este clasată drept proastă sau nesatisfăcătoare.

Adevărul despre Marea Neagră este trist, chiar dramatic. Uni experţi vorbesc deja

de o criză ecologică gravă, tot mai evidentă. Creşte continuu poluarea, Dunărea fiind

principalul cărăuş de reziduuri dintr-o Europă puternic industrializată; la capătul

drumului ei se află România şi Marea Neagră. Tot mai frecvent şi pe zone tot mai întinse,

apare fenomenul de hipozie – scăderea concentraţiei de oxigen, element indispensabil

vieţii. În plus, creşte, în anumite lacuri, nivelul hidrogenului sulfurat, care împiedică

viaţa.

Marea Neagră prezintă particularitatea de a avea la suprafaţă un strat de apă

oxigenată, iar în adânc un altul cu hidrogen sulfurat, care nu permite decât existenţa

câtorva specii microbiologice. Scade dramatic biodiversitatea. Stridii nu mai există

demult în dreptul litoralului nostru, midiile aproape au dispărut, peştele s-a împuţinat

dramatic.Toate acestea au repercursiuni directe asupra calităţii apei şi a plajei.

Mai multe specii de pesti, plante si alte vietuitoare din Marea Neagra au disparut

sau sunt pe cale de disparitie din cauza stratului de apa "moarta" de pe fundul marii, care

s-a format exclusiv din cauza poluarii.

Concret, Marea Neagra risca sa devina o mare moarta in adevaratul sens al

cuvantului pentru ca apa moarta continua sa inghita apa oxigenata in care traiesc pestii si

nevertebratele, cu atat mai mult cu cat este un bazin aproape inchis, fara posibilitatea de

curatare a apei. Una dintre concluziile raportului prezentat, de Institutul National de

Cercetare-Dezvoltare Marina "Grigore Antipa" este ca mediul marin ar avea nevoie de

19

mai multe decenii pentru refacerea echilibrului natural din urma cu 50 de ani, insa asta

doar daca poluarea ar fi stopata si resursele Marii Negre nu ar mai fi exploatate, in

conditiile in care multe specii de pesti, plante si alte vietuitoare au disparut ori sunt pe

cale sa dispara. "In ultimii 30 de ani, pe fondul alterarii continue a calitatii apelor costiere

si a presiunii exercitate prin exploatare, resursele marine vii au cunoscut un declin

dramatic care a condus, in unele cazuri, la epuizarea stocurilor de organisme exploatabile.

Pe fondul diminuarii semnificative a stocurilor de peste si chiar a disparitiei anumitor

specii, din anul 1990 cantitatea de peste prins in Marea Neagra se afla in scadere

continua". Astfel, daca la mijlocul anilor '80 captura anuala depasea 15.000 tone de peste,

in 2008 aceasta abia daca a atins 500 tone. In prezent, in Marea Neagra se mai

exploateaza doar 5 dintre cele 26 de specii de pesti cu valoare comerciala.

Mai multe specii de sturioni sunt pe cale de disparitie, in aceeasi situatie aflandu-se si

delfinul, rechinul sau calutul de mare. Foca, mai multe specii de creveti si de scoici,

impreuna cu alte zeci de specii de plante si vietuitoare au disparut deja din Marea Neagra,

numai in ultimii 30 de ani.

Concluzii: În România, protecţia mediului presupune costuri suplimentare de producţie care

pot influenţa negativ performanţele economico-financiare ale unităţilor productive,

performanţe situate în limite critice în cazul multor întreprinderi. 56% dintre romani au

declarat ca au luat masuri pentru reducerea consumului de apa in ultimii doi ani, media

europeana fiind de 84%, arata cel mai recent Eurobarometru realizat de Comisia

Europeana pe probleme de apa. De asemenea, romanii sunt codasi si la o alta modalitate

de reducere a impactului asupra apei, doar 33% dintre acestia declarand ca folosesc

chimicale prietenoase cu mediul, fata de 78% dintre austriecii care fac acest lucru.

Mai mult de o treime dintre europenii intervievati cred ca, in ultimii cinci ani,

calitatea apei din rauri si lacuri s-a deteriorat, iar industria si agricultura sunt considerate

20

ca avand cel mai mare impact asupra calitatii si cantitatii apei. De asemenea, respondentii

cred ca schimbarile climatice vor avea un impact major asupra resurselor de apa.

Aproape doi din trei europeni considera calitatea apei o problema serioasa si isi

fac griji despre cantitatile de apa disponibile.

Aproximativ 68% dintre europeni cred ca apa in tara lor este o problema serioasa.

Cei mai ingrijorati sunt grecii, 90% dintre acestia considerand apa o problema grava, iar

cel mai putin ingrijorati sunt austriecii (26% dintre ei indicand apa ca o problema grava).

 

Bibliografie:

Gavrilescu, Elena (2006) – Poluarea mediului acvatic. Editura Sitech 

Gavrilescu, Elena (2007) – Surse de poluare şi agenţi poluanţi ai mediului. Editura Sitech

http://www.ecomagazin.ro/poluarea-apei/ http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare

21

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/ romania-te-iubesc-ape-otravite.html

22