4.2.+CARACTERIZAREA+PRINCIPIILOR

8/18/2019 4.2.+CARACTERIZAREA+PRINCIPIILOR

1/22

DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC I

Conf.univ.dr. Jana MAFTEI

UNIVERSITATEA „DANUBIUS”DIN GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT


2/22

4. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE

DREPTULUI INTERNAŢIONALCONTEMPORAN

4.2. CARACTERIZAREA PRINCIPIILORFUNDAMENTALE ALE DREPTULUIINTERNAŢIONAL


3/22

Conținutul cursului1. Noţiuni introductive de drept internațional public

2. Izvoarele dreptului internaţional public

3. Dreptul tratatelor internaţionale

4. Principiile fundamentale ale dreptului internaţionalcontemporan

5. Subiectele dreptului internaţional public

6. Teritoriul în dreptul internaţional


4/22

4. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

4.2. Caracterizarea principiilor fundamentale aledreptului internaţional

4.2.1.Principiulegalităţii

suverane astatelor

4.2.2.Principiul

neamesteculuiîn treburile

interne

4.2.3.

Principiulnerecurgeriila forţă şi laameninţarea

cu forţa

4.2.4.

Principiulrezolvării paşnice a

diferendelorinternaţionale

4.2.5.Principiulintegrităţiiteritoriale

4.2.6.Principiulrespectăriiobligaţiilor

internaţionale(pacta suntservanda)

4.2.7.Principiulcooperării

internaţionale

4.1. Noţiune şi însemnătate


5/22

4.2.1. Principiul egalităţii suverane a statelorSUVERANI TATEA DE STAT = trăsătură generală a statului reprezentândsupremaţia şi independenţa puterii statale în exprimarea şi realizarea voinţeiguvernanţilor ca voinţă generală, obligatorie pentru întreaga societate. Articolul 3 din Declarația drepturilor omului și cetățeanului (1789) prevedea că:„ principiul oricărei suveranități rezidă în mod esențial în națiune de la care emanătoate puterile”

COLABORAREA DINTRE STATE SE REALIZEAZĂ POTRIVIT UNORPRINCIPII ÎN CADRUL CĂRORA RESPECTAREA SUVERANITĂȚII OCUPĂ UN LOC IMPORTANT.

ESTE CONSACRAT ÎN CUPRINSUL MAI MULTOR ACTE INTERNAȚIONALE CU VALOARE UNIVERSALĂ:

DECLARAȚIA O.N.U. ASUPRA PRINCIPIILOR DREPTULUIINTERNAȚIONAL PRIVIND RELAȚIILE DE PRIETENIE ȘI COLABORAREÎNTRE STATE, SESIUNEA XXV, 1970;

ACTUL FINAL AL CSCE DE LA HELSINKI, 1975;

CARTA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE.


6/22

4.2.1. Principiul egalităţii suverane a statelor

• toate statele sunt egale din punct de vedere juridic;

• fiecare stat se bucură de drepturile inerentedeplinei suveranități;

• fiecare stat are dreptul de a alege și dezvoltaîn mod liber sistemul său politic, social,economic și cultural;

• fiecare stat are obligația de a respecta personalitatea altor state;

• integritatea teritorială și independența

politică ale statului sunt inviolabile;

• fiecare stat este obligat să se achite înîntregime și cu bună-credință de obligațiilesale internaționale și să trăiască în pace cucelelalte state.

DeclarațiaOrganizației Națiunilor

Unite din 1970 precizează că principalele

elemente

constitutive alesuveranitățiisunt

următoarele:


7/22

4.2.2. Principiu l neamestecului în trebur i le interne ale altor state

Carta O.N.U. art. 2: „Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va

autoriza Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin în

mod esenţial de competenţa naţională a unui stat, nici nu obligă

Membrii să supună asemenea chestiuni spre soluţionare pe baza

preveder i lor prezentei Carte” .

Declaraţia O.N.U. asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile de prietenie şi cooperare între state, conformCartei Naţiunilor Unite, din anul 1970, „Statele participante sevor abţine de la orice intervenţie, directă sau indirectă,

individuală sau colectivă, în trebur i le interne sau externe care

intră în competenţa naţională a altui stat parti cipant, oricare ar f i

relaţiile lor reciproce” .


8/22

4.2.2. Principiu l neamestecului în trebur i le interne ale altor state

Prin Actul final de la Helsinki, din anul 1975 se interziceoricărui stat sau grup de state ”de a interveni direct sauindi rect, pentru orice motiv, în afacer ile interne sau externe

ale unui stat” .

„Declaraţia asupra neadmiterii intervenţiei şi amestecului înafacerile interne ale statelor”, adoptată de AdunareaGenerală a O.N.U., în cadrul sesiunii a 36-a din anul 1981,interzice propaganda ostilă altui stat, cu scopuri

intervenţioniste, folosirea drepturilor omului ca mijloc deamestec în treburile altui stat şi a terorismului ca politicăde stat împotriva altuia.


9/22

4.2.2. Principiu l neamestecului în trebur i le interne ale

altor state

DREPTURI

dreptul statelor de a-şi exercita atributele

suveranităţii lor, fără nici un

amestec din afară.

OBLIGATII

obligaţia statelor de a seabţine de la orice acţiune denatură să ştirbească sau săîmpiedice exercitarea

normală şi liberă asuveranităţii altui stat


10/22

4.2.3. Principiul nerecurgerii la ameninţarea cu forţa

Potrivit art. 2, pct. 4, al Cartei O.N.U., statelor le este interzis să recurgă, în relaţiile lor internaţionale, la ameninţarea cu forţa sau lafolosirea ei, împotriva integrităţii teritoriale ori independenţa politicaa altor state, fie în alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite.

Preambulul Declaraţiei O.N.U. din 1970 consacră „respectareariguroasă de către state a obligaţiei de a se abţine să intervină în

afacer i le interne ale altui stat, este o condiţie esenţială ce trebuie să fie

îndeplinită pentru ca naţiunile să trăiască în pace unele cu altele ”.

Declaraţia din 1970 a Adunării Generale a O.N.U. reafirmă acestprincipiu sub forma „principiu lu i neagresiunii ” și definește războiul de agresiune ca fiind o crimă internaţională care generează răspunderea statelor, în conformitate cu dreptul internaţional.


11/22


Rezoluţia 2160/XXI din 1966 a Adunării Generale aO.N.U. precizează că „un atac armat al unui stat împotrivaaltuia şi uti l izarea forţei sub orice altă formă consti tuie o

violare a dreptului internaţional” . Potrivit Rezoluţiei 3314 din 1974 a Adunării Generale a

O.N.U., agresiunea presupune folosirea forţei armate decătre un stat împotriva suveranităţii, integrităţii

teritoriale sau independenţei politice a altui stat sau înorice alt mod incompatibil cu Carta Naţiunilor Unite.

Art. 20 al Pactului internaţional privind drepturile civileşi politice din 1966 interzice propaganda de război.


12/22


Este permisă folosirea forţei în două situaţii:

pe baza hotărârii Consiliului de Securitate al

O.N.U, cu caracter de sancţiuni colective împotriva statelor care săvârşesc acte deagresiune, de ameninţare sau de încălcare a păcii internaţionale sau în scopul „operaţiunilor de

menţinere a păcii”;

pentru exercitarea dreptului la autoapărare împotriva unui atac armat.


13/22

4.2.4. Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a

diferendelor internaţionale

Acest principiu este strânsă corelație cu principiulneagresiunii.

Cele două principii fundamentale ale dreptului internaţional public au apărut deodată.

Prima consacrare a principiului rezolvării prin mijloacepașnice a diferendelor dintre state este cuprinsă în PactulBriand-Kellog (1928) care în art.2 preciza că statele părți „recunosc că reglementarea sau soluționarea oricăror diferende sau conf l icte de orice natură sau de orice origine arputea avea ele, care vor putea să se ivească între ele, nu vatrebui niciodată să f ie rezolvate decât pr in mi jloace pașnice”.


14/22



Carta O.N.U. prevede în mod expres în art. 2, pct.3 că „Toţi membrii Organizaţiei vor soluţiona diferendele lor

internaţionale prin mi jl oace paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională, precum şi justiţia să nu fie puse în

pr imejdie"

Carta O.N.U. rezervă întreg Capitolul VI rolului

organizaţiei în rezolvarea paşnică a diferendelorinternaţionale, indicând mijloacele paşnice la care potrecurge statele pentru soluţionarea diferendelor dintre ele.


15/22



Actul final de la Helsinki din anul 1975 stabilește că „Stateleparticipante vor reglementa diferendele dintre ele prin mijloace

paşnice, astfel încât să nu f ie în pericol pacea şi securitateainternaţională şi justiţia” (cap. I, pct. V).

Potrivit acestui principiu statelor le revine obligaţia generală de arezolva toate diferendele internaţionale numai prin mijloace

paşnice.

Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelorinternaţionale se aplică tuturor diferendelor care se pot ivi înrelaţiile internaţionale şi indiferent de gravitatea lor.


16/22

4.2.5. Principiul integrităţii teritoriale

Acest principiu este strâns legat de principiulsuveranității și principiul inviolabilității frontierelor.

Declarația din 1970 a Adunării Generale a O.N.U.arăta că „orice stat are obligația de a se abține să recurgă la amenințarea cu forța sau la folosirea forței

pentru a viola frontierele internaționale existente ale

altui stat sau ca mijloc de rezolvare a diferendelor

internaționale, inclusiv a diferendelor teritoriale și a

problemelor refer i toare la frontierele statului ”.


17/22

4.2.5. Principiul integrităţii teritoriale

Carta O.N.U. impune prin prevederea inclusă la pct.4 a art.2tuturor membrilor Organizaţiei să se abţină în relaţiile lorinternaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau lafolosirea ei fie împotriva integrităţii teritoriale oriindependenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt modincompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.

Actul Final de la Helsinki din anul 1975 obligă statele să seabțină de la orice acțiuni împotriva integrității teritoriale, aindependenței politice sau a unității oricărui stat participant și

să considere inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt. Deasemenea, potrivit aceluiași document, statele trebuie să seabțină de la orice atentat împotriva acestor frontiere.

Este permisă modificarea frontierelor dintre state numai prinmijloace pașnice şi pe baza acordului dintre statele interesate.


18/22


19/22

4.2.6. Principiul îndeplinirii cu bună- credinţă a

obligaţiilor internaţionale ( pacta sunt servanda)

Unul dintre cele mai vechi principii ale dreptului internaţional, cunoscutfiind încă din antichitate și se bazează pe ideea de bună-credinţă, peobligaţia de a respecta cuvântul dat.

Este considerat de doctrină şi de jurisprudenţa internaţională ca un principiu de bază al acestei ramuri de drept.

Pacta sunt servanda constituie garanţia juridică a realizării celorlalte principii şi norme ale dreptului internaţional în relaţiile internaţionale și asigură legalitatea internaţională, pacea, colaborarea paşnică între statele

comunităţii internaţionale.

Carta O.N.U. prevede în art.2, pct.2 că ,,Toţi membrii Organizaţiei [ ...] îşi vor îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit prezenteiCarte”.


20/22

4.2.6. Principiul îndeplinirii cu bună- credinţă a

obligaţiilor internaţionale ( pacta sunt servanda)

Declarația din 1970: fiecare stat este obligat să îndeplinească cu bună-credință obligațiile care îi incumbă în virtutea acordurilor internaționale în conformitatecu principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional.

Actul final de la Helsinki din anul 1975: principiul „ pacta sunt servanda” seaplică tuturor tratatelor internaţionale legale.

Convenția de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor:

- „orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie executat cu bună-credință” (art.26).

- obligația de a îndeplini cu bună-credință obligațiile internaționale excludeinvocarea unor „motive neînsemnate sau folosirea subtilităților de interpretare,

pentru a se eluda executarea tratatelor ” .

- un stat nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justificaneexecutarea unui tratat (art.27).


21/22

4.2.7. Principiul cooperării internaţionale

Carta O.N.U. art. 1, pct. 3 - „realizarea cooperării internaționale înrezolvarea problemelor internaționale cu caracter economic, social, cul turalsau umanitar, în promovarea și încurajarea respectării drepturi lor omului și a libertăților fundamentale pentr u toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau

religie ”

Carta O.N.U. solicită Adunării Generale, în formularea art. 13 paragraful1 literele a) și b), să inițieze studii și să facă recomandări în scopulpromovării cooperării internaționale în domeniul politic şi încurajării dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi codificării lui, îndomeniul economic, social, cultural, educativ şi sanitar, precum și pentru a

sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentrutoţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

Carta O.N.U. consacră întreg capitolul IX cooperării internaționale astatelor, denumit Cooperarea economică și socială internațională.


22/22

4.2.7. Principiul cooperării internaţionale

Declaraţia Adunării Generale a O.N.U. asupra principiilor dreptuluiinternaţional privind relaţiile de prietenie şi cooperare între state, conformCartei Naţiunilor Unite din anul 1970 stipulează că „Statele, ori care ar f ideosebir i le existente între sistemele lor politi ce, economice şi sociale, au

obligaţia de a coopera unele cu altele în diversele domeni i ale relaţiilor internaţionale".

Actul final de la Helsinki din 1975 consacră, de asemenea, acest principiu.

Cooperarea internaţională constituie, în același timp, un drept şi oobligaţie ce revine statelor:

dreptul de a participa la relaţii de cooperare cu celelalte state alecomunităţii internaţionale, pe baze bi sau multilaterale şi în orice domeniude interes reciproc,

obligaţia de a coopera între ele, în primul rând, pentru asigurarea păcii şisecurităţii internaţionale, precum şi pentru realizarea progresului lor, de arespecta toate principiile fundamentale ale dreptului internaţional public,ca şi celelalte norme imperative ale acestuia.

4.2.+CARACTERIZAREA+PRINCIPIILOR

Documents

Transcript of 4.2.+CARACTERIZAREA+PRINCIPIILOR