PLANTE MELIFERE

Nr. Crt. Denumire populară Denumire ştiinţifică

1 Evodia Evodia Daniellii

2 Tilia tomentosa

3 Robinia pseudacacia

4 Tilia cordata

5 Paulownia Tomentosa

6 Tilia platyphyllos

7 Phacelia tanacetifolia

8 Asclepias syriaca

9 Acer tataricum

10 Echium vulgare

11 Dracocephalum moldavica

12 Melilotus albus

13 Epilobium angustifolium

14 Sophora japonica

15 Ailanthus altissima

16 Coriandrum sativum

17 Acer campestre

18 Salvia nemorosa

19 Leonurus cardiaca

20 Salvia pratensis

21 Cynara scolymus

22 Borago officinalis23 Gleditschia triacanthos

24 Acer pseudoplatanus

25 Melilotus officinalis

Pentru a putea viziona detalii referitoare la fiecare plantă se face click pe nr.crt. al fiecăreia

Tei argintiuSalcâm

Tei puciosPaulownia

Tei cu frunza mareFaceliaCeară

Arţar tătărăscIarba şarpelui

Mătăciune moldoveneascăSulfină albă

Zburătoare- RăscoageSalcâm japonez

CenuşarCoriandruJugastruSalvie

Talpa gâşteiSalvie de câmp

AnghinareLimba mielului

GlădiţăPaltin de munteSulfină galbenă

26 Mentha aquatica

27 Onobrychis viciaefolia

28 Thymus serpyllum

29 Calluna vulgaris

30 Taraxacum officinalis

31 Trifolium repens

32 Stachys officinalis

33 Mentha piperita

34 Koelreuteria paniculata

35 Acer platanoides

36 Salix caprea

37 Stachys annua

38 Stachys palustris

39 Melissa officinalis

40 Eryngium campestre

41 Lamium purpureum

42 Rubus idaeus

43 Trifolium hybridum

44 Medicago sativa

45 Ocimum basilicum

46 Allium cepa

47 Lupinus perennis

48 Salix alba

49 Salix cinerea

50 Cichorium intybus51 Symphoricarpus orbiculatus

52 Mentha crispa

53 Cisium arvense

54

55 Trifolium fragiferum

56 Lamium album

57 Archangelica officinalis

58 Cucurbita maxima

59 Sambucus nigra

Isma broaşteiSparcetă

CimbrişorIarbă neagră

PăpădieTrifoi alb

JaleşMentă

Oţetar galbenPaltin de câmp

Salcie căpreascăBusuioc de mirişte

Jaleş de baltăRoiniţă

Scaiul draculuiUrzicuţăZmeur

Trifoi hibridLucernăBusuiocCeapă

Lupin perenSalcie albă

ZălogCicoare

Cârmâz roşuIzmă creaţăPălămidăSălcioară Elaeagnus angustifoliaTrifoiaş

Urzică moartă

AngelicăDovleac alb

Soc

60 Castanea sativa

61 Cucurbita pepo

62 Hyssopus officinalis

63 Lavandula spica

64 Colocynthis citrullus

65 Helianthus annuus

66 Rhamnus frangula

67 Crataegus monogyna

68 Brassica napus

69 Aesculus hippocastanum

70 Foeniculum vulgare

71 Cucumis sativus

72 Polygonum fagopyrum

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

Castan comestibilDovlecel

IsopLevănţică

Pepene verde furajerFloarea-soarelui

CruşinPăducelRapiţă

Castan salbaticFenicul

CastraveteHrişcă

94

95

96

97

98

99

100

PLANTE MELIFERE

Luna de înflorire Nectar, Polen, Mană Producţia de miere (kg /ha)

IULIE N P 1500-2500IULIE N P 1200IUNIE N P 1000IULIE N P 1000

APRILIE N P 700 - 1000IULIE N P 800

OCTOMBRIE N P 300-1000AUGUST N P 600

IUNIE N P 300-600SEPTEMBRIE N P 380-400

AUGUST N P 300-400SEPTEMBRIE N P 200-500

AUGUST N P 100 - 600AUGUST N P 300-350

IULIE N P 300IULIE N P 100-500IUNIE N P M 200-400

AUGUST N P 300AUGUST N P 200-400

IULIE N P 280SEPTEMBRIE N P 150-400

IULIE N P 250-300IUNIE N P 250MAI N P M 200-300

SEPTEMBRIE N P 150-300

Pentru a putea viziona detalii referitoare la fiecare plantă se face click pe nr.crt. al fiecăreia

OCTOMBRIE N P 220AUGUST N P 120-300

OCTOMBRIE N P 200SEPTEMBRIE N P 200OCTOMBRIE N P 200OCTOMBRIE N P 100-250

IULIE N P 100-200AUGUST N P 100-200AUGUST N P 100-200

MAI N P M 100-200APRILIE N P 100-200

SEPTEMBRIE N P 120-150SEPTEMBRIE N P 100-150

AUGUST N P 100-150AUGUST N P 100-150

OCTOMBRIE N P 50-200AUGUST N P 50-200

OCTOMBRIE N P 120OCTOMBRIE N P 25-200OCTOMBRIE N P 100-120

IULIE N P 70-150IUNIE N P 100-120

APRILIE N P M 100-120APRILIE N P 100-120

OCTOMBRIE N P 100IULIE N P 100

AUGUST N P 100AUGUST N 100

IUNIE N P 100SEPTEMBRIE N P 100

IULIE N P 50-150

AUGUST N P 90SEPTEMBRIE N P 75-105

IULIE N P 80

IUNIE N P 30-120SEPTEMBRIE N P 50-100

AUGUST N P 50-100SEPTEMBRIE N P 50-100SEPTEMBRIE N P 40-100SEPTEMBRIE N P 35-100

IULIE N P 35-100IUNIE N P 35-100IUNIE N P 35-100

IUNIE N P 30-100AUGUST N P 25-100

SEPTEMBRIE N P 20-100AUGUST N P 50-60

Evodia

Arborele de miere sau copacul albinelor

Familiile de albine resimt mari goluri de cules către sfârşitul verii, când flora meliferă devine foarte săracă.Aceste goluriu de cules pot fi înlăturate prin extinderea unei specii melifere de excepţie – EVODIA.Cultivând evodia în jurul stupinei ne asigurăm atât un cules sigur şi de lungă durată la sfârşitzul anului, cât şi cantităţi sporite de produse apicole.

Argumente care pledează în favoarea evodiei:- numărul foarte mare de flori/pom;- perioada lungă de înflorire (30 zile);- momentul favorabil de înflorire (iulie - august);- producţia foarte mare de miere;- precocitatea mare (începe să înflorească la 5-6 ani de la semănat);- creşterea foarte rapidă.

De aici provin şi denumirile populare de:- arborele cu 1.000.000 de flori;- arborele de miere;- copacul albinelor.

O singură floare de evodia produce 2 mg. De nectar/floare în 24 de ore, cu o concentraţie de zahăr de 44-64%.

Albinele vizitează florile de evodia pe toată perioada zilei, chiar şi după asfinţit.Secreţia de nectar la evodia nu este influenţată negativ de temperaturile ridicate, pe timp de secetă şi de arşiţă atmosferică.Un singur pom prezintă o înflorire aşa de abundentă şi cu o secreţie de nectar aşa de bună încât pe el se adună foarte multe albine.Un neavizat poate să creadă că pe pomul respectiv urmează să se aşeze un roi.

Evodia este o specie sensibilă la ger, de aceea puieţii tineri, în vârstă de 1-2 ani, trebuie obligatoriu protejaţi de ger.

Introdusă, adaptată şi aclimatizată în ţara noastră ca specie exotică în Grădinile Botanice din Cluj şi Craiova, evodia a fost popularizată şi extinsă în rândul apicultorilor cu circa 20 de ani în urmă graţie muncii cercetătorilor care lucrau în perioada aceea în cadrul Laboratorului de Resurse Melifere al I.C.D.Apicultură Bucureşti.

O singură inflorescenţă de evodia are, în medie, 1.000 de flori, un arbore matur având peste 1.000 de inflorescenţe, ceea ce înseamnă că numărul total de flori/arbore ajunge la 1.000.000 de flori.

Numărul foarte mare de flori/pom, secreţia mare de nectar/floare şi perioada lungă de înflorire conduc către o producţie potenţială de miere de 1.000 – 2.500 kg. de miere/ha.

Cele mai bune condiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de evodia se întâlnesc ân sud-vestul Olteniei (Craiova), dar se pot înfiinţa plantaţii şi în partea centrală a Transilvaniei sau în sud-vestul ţării.

Plantaţiile înfiinţatepe terenuri însorite, cu expoziţie sud-estică, vor avea o creştere şi o dezvoltare mai puternică în comparaţie cu cele înfiinţate pe terenuri expuse curenţilor reci de aer şi gerurilor din timpul iernii.

De la infiintarea plantatiei si pana la intrare pe productie dureaza in jur de 4 - 5 ani.Maturitatea arborilor este la 10 ani. Florile de evodia infloresc la sfarsitul lunii iulie si dureaza aproximativ 3 saptamani.Dau nectar toata ziua, florile fiind vizitate de albine intens intre orele 9 si 18.Un hectar da in jur de 2000- 3000 kg nectar.

Cele mai reusite sunt plantatiile de toamna. Evodia poate fi plantata cu o desime mai mare 2000, 2500 arbori/ ha formand padure.

Este una din ,,culturile" cele mai rentabile:- nectar pentru albine intr - o perioada deficitara a anului, luna iulie - august. Zona de deal este cea mai propice,- semintele sunt consumate de pasari pe timpul iernii - au un continut ridicat de ulei,- frunzele sunt bogate in produse azotate - continutul de rame in sol sub copacii de evodia este foarte ridicat.

Materialul lemnos este bun pentru foc, fiind superior salciei, teiului, arinului, etc.

Pomii de evodia au rezistanta scazuta in primii ani de la plantare, iar in iernile geroase mugurii florali pot ingheta. Regenerarea se face fara mari pierderi. Puieti pot fi livrati toamna tarziu si primavara devreme.

Tei argintiu

Are tulpină groasă brun-închisă.

Este răspândit în zonele calde , formând păduri de foioase i mixte. șPrivit de la distan ă,se poate vedea că forma coroanei este lat-piramidală. țEste rezistent la poluare.

Tilia tomentosa Moench. (tei argintiu, tei alb), este un arbore melifer care poate atinge 20-30 m înăl ime. ț

Acest arbore are frunze pe fa a inferioară stelate, argintii, peri orii formând un toment des, vizibil de la ț șdistan ă. ț

Salcâm

Provine din continentul nord-american. Cre te spontan pe aproape orice tip de teren. ș

Are capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar semin ele î i păstrează mul i ani capacitatea de germinare. ț ș țAre frunze compuse i flori albe, în ciorchine, puternic mirositoare, iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun ro cate. ș ș

Înflore te primăvara târziu, în luna mai-iunie. ș

Face parte din categoria arborilor cu lemn de esen ă tare, deosebit de rezistent la umezeală. ț

Florile au întrebuin are în farmacia naturistă. țScoar a salcâmului con ine fitotoxine.ț ț

Salcâmul (cf. turc. salkâm) (Robinia pseudacacia, familia Leguminosae) este un arbore melifer, cu tulpina înaltă, până la 25-30 de metri i ramuri spinoase rare, fiind aclimatizat în Romania. ș

Lemnul este utilizat pentru lucrări amplasate în aer liber, stâlpi de gard, construc ii diverse, în industria navală i ț șpentru fabricarea parchetului.

Tei pucios

Este rezistent la frig i vânt, putând fi găsit în zone montane. șEste răspândit în toată Europa meridională i centrală.ș

Exemple de acest fel sunt întâlnite în pădurile ocoalelor silvice Cerna, Macin.

Tilia cordata Mill., (tei pucios, tei cu frunză mică), este un arbore melifer care poate atinge 25–30 m înăl ime. ț

Are frunze verzi, de formă triunghiulară, ajungând la o lungime de 6–7 cm. Acest arbore are o tulpină groasă de peste 1 m diametru i coroana piramidală. ș

Formează arborete întinse numite tei uri în special în Dobrogea de nord, apărute în special datorită aplicării gre ite ș șa tăierilor de îngrijire i regenerare a pădurilor atât în trecut (când se urmărea extragerea stejarilor i a speciilor ș șdiverse tari) cât i în prezent datorită acelora i motive de către silvicultori.ș ș

PaulowniaCuprinde circa 6-9 specii (în func ie de autor), între care:ț

Paulownia catalpifoliaPaulownia elongataPaulownia fargesiiPaulownia fortuneiPaulownia kawakamiiPaulownia taiwanianaPaulownia tomentosa

Paulownia, arborele Printesei, si-a capatat numele in onoarea printesei Pavlovnia, fiica tarului Paul I al Rusiei.

Datorita perisorilor existenti pe partea inferioara a frunzelor si a petiolului, arborele este un bun absorbant al zgomotelor.

Acest arbore exotic originar din China se remarca prin portul si inflorirea sa abundenta de la inceputul primaverii dinaintea infrunzirii. Atunci se deschid mari corole liliachii asemanatoare ca forma gurii leului, dispuse in inflorescente tip panicule terminale, lungi de 30-60 cm, care emana un parfum discret de violete.Paulownia se remarca de asemenea prin cresterea sa foarte rapida de circa 3 metri pe an in primi ani precum si prin frunzele sale foarte mari ce pot atinge 60 cm in diametru.

6

Tei cu frunza mare

Acesta este răspândit în aproape toată Europa, în afară de zonele nordice reci. Arborele poate atinge o înăl ime medie de 30 m, uneori până la 35 m, având un ritm de cre tere destul de redus. ț șFrunzele sunt mari, având un diametru de până la 15 cm.

Teiul cu frunza mare, sau Tilia platyphyllos, este arbore, ce face parte din familia Tiliaceae.

Facelia

A. ISTORIC, IMPORTANTAFacelia (Phacelia tanacetifolia), face parte din familia Hidrofilacee, aceasta familie apartine florei Americii, planta care in zona ei de origine creste si spontan.In lume facelia are trei mari intrebuintari si anume :

Potentialul nectarifer al florilor de facelia oscileaza in limite largi, in functie de conditiile climaterice, precum si de epoca de semanat. Cantitatea de nectar este de 1,0-4,5 mg /floare, cu o concentratie medie de 28% zahar. Florile de facelia sunt cercetate intens de albine pe toata durata infloritului. Frecventa de vizitare a florilor se intensifica mai ales in orele de dimineata, cand albinele culeg nectar si polen, iar dupa amiaza culesul se axeaza mai mult pe nectar.

Facelia a intrat in atentia crescatorilor de animale ca furaj dupa obtinerea de soiuri de facelia lipsite de perisori pe frunze. Animalele ajung sa o consume cu placere daca sunt obisnuite cu priceprere de catre crescatori. Are pretentii reduse fata de conditiile de clima si sol, cultivandu-se cu bune rezultate atat in zonele sudice, mai secetoase, cat si in zonele nordice, racoroase. Rezista bine la bruma, atat primavara cat si toamna, pana la –6 grade Celsius, insusire pe care o au putine plante, dar nu rezista peste iarna.

B. PREZENTAREA PLANTEIFacelia, specie anuala, a fost introdusa in tara noastra ca planta specific melifera, fiind in acelasi timp si un bun nutret pentru animale si pentru culturi de ingrasaminte verzi.Facelia este putin pretentioasa la conditiile de clima si sol, gasind in tara noastra conditii bune de cultura in toate regiunile. Rezistand bine la brumele tarzii de primavara si timpurii de toamna se poate cultiva de primavara timpuriu pana toamna tarziu.Planta creste inalta de 40-60 cm, cu o tulpina ramificata purtand mai multe inflorescente in forma de evantai a caror inflorire incepe cu florile de la baza.

Perioada de vegeatie la facelia este scurta, de la rasarire pana la inflorire trecand 45-55 zile, iar durata infloritului este de 30-50 zile depinzand de evolutia factorilor climatici.

C. ELEMENTE DE TEHNOLOGIE

Nu sunt recomandate solurile saraturoase si cele cu exces de umiditate.Sunt plante sensibile la aciditatea solului.Pentru producerea de samanta trebuie evitate solurile infestate cu Cuscuta si Avena, seminte greu separabile fata de cele de facelia.

-planta melifera care secreta nectar in tot cursul zilei, cu o usoara crestere spre orele de amiaza.

Infloritul dureaza timp de 30-50 zile in functie de conditiile climatice, productia de miere oscileaza intre 600-1000 kg la hectar, in conditii mai putin favorabile cantitatea de miere la hectar poate sa fie de 300-600 kg, fiind considerata din acest punct de vedere o excelenta planta melifera.

-planta furajera, bogata in proteine, facand parte din grupa plantelor furajere secundare, care produc repede masa verde si care nu are pretentii speciale din punct de vedere al conditiilor pedoclimatice.

-planta folosita ca ingrasamant verde care este tot mai des utilizata in Europa atat pentru intreruperea in asolament interdictiei cultivarii unor plante ca sfecla de zahar la atacul de Rizoctonia si la cultura cartofului legat de nematozi. Datorita cantitatii de biomasa produsa la unitatea de suprafata a sistemului radicular, a continutului bogat in proteine si a pretentiilor scazute fata de factori pedoclimatici, ramane o planta principala in folosirea ei ca ingrasamant verde care lasa multe elemente nutritive prin incorporarea ei in sol.

In conditiile actuale de trecere la o agricultura biologica pe anumite suprafete, facelia este planta indicata in combaterea buruienilor prin acoperirea solului cat mai mult timp si prin punerea la dispozitia plantei ce urmeaza dupa ea a unor cantitati insemnate de elemente nutritive usor asimilabile.

In zona de campie, cu arsite mari, cultura de vara a faceliei are o durata de inflorire de 25-30 zile, in timp ce in zonele mai umede si cu temperaturi moderate durata de inflorire este mult mai mare.

AMPLASAREA CULTURII: Cele mai bune conditii de crestere si dezvoltare le ofera solurile cu textura mijlocie care au o buna capacitate de aeratie si de retinere a apei.

Premergatoarele cele mai indicate, sunt cerealele paioase de toamna, atat pentru semanatul in primavara cat si in vara, precum si plantele furajere care parasesc devreme terenul. La alegerea plantei premergatoare la facelia trebuie tinut cont de pregatirea patului germinativ, avand in vedere marimea semintei acestei plante.

Facelia necesita un pat germinativ bine tasat la suprafata si afanat in profunzime.Toate lucrarile vor urmari maruntirea si nivelarea terenului pe adancimea de semanat in vederea realizarii unui contact cat mai intim intre saminte si sol.

Dupa semanat este obligatorie tavalugirea culturii, cand terenul este uscat, cu tavalugul inelar, pentru obtinerea unei resariri uniforme.

Erbicidarea se poate face odata cu pregatirea patului germinativ cu unul din produsele: Treflan 48 EC in doza de 2 l/ha sau Dual Gold 1-1,5 l/ha. Pe vegetatie se pot folosi Afalonul 2 kg/ha in faza de 3-4 frunze, iar in cazul cand cultura este infestata cu palamida se poate folosi Lontrelul in doza de 0,200-0,500 l/ha.

Combinele trebuie sa fie bine etansate in vederea eliminarii pierderilor si reglate corespunzator pentru seminte mici, turatie mica la toba si vant slab.Momentul recoltatului in doua faze se stabileste cand semintele de la baza inflorescentei au semintele brunificate.

Dupa desicare, in momentul cand cultura este complet uscata, se face recoltarea direct din lan la umiditatea de pastrare a semintei.

Dupa recoltare se face o precuratire a semintelor in vederea eliminarii resturilor vegetale, care ar putea duce la deprecierea calitatii semintelor.

Selectarea se face cu selectoarele din dotare, echipate cu site corespunzatoare pentru semintele mici, pana la obtinerea puritatii prevazute, dupa care se face insacuirea semintei.

LOCUL IN ASOLAMENT: Cele mai bune rezultate se obtin dupa plantele care parasesc devreme terenul si care nu lasa multe resturi vegetale.

PREGATIREA PATULUI GERMINATIV: Avand in vedere ca facelia face parte din categoria plantelor cu seminte mici se impune executarea unui pat germinativ care sa ofere toate conditiile unei rasariri uniforme si rapide (rasarire exploziva).

Ultima lucrare se recomanda sa fie executata cu cultivatorul de plante tehnice urmat de croskileti perpendicular pe directia de semanat, pentru a realiza o incorporare uniforma a semintelor.

SEMANATUL: Insamantarea se face cu semanatorile SUP la distanta de 25 cm intre randuri cu norma de samanta de 8-10 kg /ha. Semanatul se poate face primavara timpuriu cand in sol se realizeaza cateva zile la rand temperaturi de 3-5 grade C, la adancimea de 2-3 cm.

LUCRARILE DE INTRETINERE SI INGRIJIRE: Pe tot parcursul perioadei de vegetatie cultura se va tine curata de buruieni si in mod special cand culturile sunt destinate producerii de samanta sa fie libere de Avena Facuta si Cuscuta ssp, prin prasile, erbicidare sau plivire repetate.

RECOLTAREA: La facelia se recomanda recoltarea in doua faze :in prima faza plantele se recolteaza cu vindrovarul prin lasarea plantelor in brazde in vederea uscarii. In a doua faza se face recoltatul cu combina echipata cu picapuri pentru ridicarea plantelor din brazda, atunci cand semintele au o umiditate de 10%.

Recoltarea se poate face si intr-o singura faza prin folosirea unui desicant, atunci cand semintele de la baza au inceput sa se brunifice, folosind produsul Reglone in cantitati de 4 l/ha.

CONDITIONAREA: In general la semintele mai mici trebuie sa creasca atentia in vederea preveniri si indepartarii oricaror riscuri de amestec mecanic atat in timpul recoltarii cat si al conditionarii.

1 [Martial Arts]Encyclopedia of Taekwon-do2 Joseph Simonet - 6 Second of controlled insanity3 Carl Cestari - Old.School.Series4 Personal Defense Readyness5 UFC 1006 Defendo C.O.R.E.789

1011

Ar ar tătărescț

Trunchiul are un diametru de 30 cm, cu o scoar ă cenu ie-brună. ț șFrunzele sunt late, ovale nelobate, din ate neregulat pe margini, cu o lungime de 7 - 12 cm. ț

Acesta este răspândit în estul Europei, Caucaz i vestul Asiei.ș

Adeseori este cultivat în planta ii forestiere de protec ie, în perdele forestiere i în parcuriț ț ș

Ar arul tătăresc (ț Acer tataricum, numit i gladi sau glădici) un un arbore scund, ce face parte din familia aceraceelor, înalt ș șpână la 10 metri, cu scoar a netedă, de culoare cenu ie întunecată. ț ș

Fructele aripate, câte două pe o codi ă lungă, sunt, înainte de maturitate ro ii purpurii, mai târziu brune.ț ș

În România cre te mai ales în regiunea de câmpie. ș

Iarba arpeluiș

Numele genului provine din greacă („echion”) înseamnă arpe, i a fost dat din timpuri străvechi (Dioscorides i Plinius cel Bătrân). ș ș ș

Frunzele sunt linear – lanceolate, acute, cele de la bază sunt pe iolate, dispuse în rozetă, cele tulpinale sesile, uninerve, păroase; ț

În general perioada de înflorire este ceva mai târzie decât a celorlalte specii din această familie, începând din iunie până în septembrie. Fructele sunt nucule.

Echium vulgare (iarba arpelui) este o specie de Echium nativă din Europa, i din vestul i centrul Asiei. ș ș ș

Planta este cunoscută încă din antichitate deoarece era folosită de către locuitorii dintre grani ele de astăzi ale României, la tratarea anemiei, țdiareei, surmenaj, dureri de din i, eczeme.ț

Rădăcina este pivotantă, neagră; tulpina erectă, înaltă până la 1metru, rigidă, neramificată sau ramificată de la bază, acoperită cu peri scur i moi iar țprintre ei se găsesc peri lungi, setiformi;

Florile prezintă simetrie zigomorfă ini ial au culoarea ro iatică apoi albastră, sau pot fi albe, roz, grupate în cime simple iar acestea într-o ț șinflorescen ă cilindrică, paniculată; caliciul format din cinci sepale linear – lanceolate, gamofil; corola infundibuliformă, nu prezintă fornice, are țcinci lobi inegali, u or curbată i bilabiată, pubescentă, gamofilă; androceu din cinci stamine curbate, orientate în sus, exerte, ro ietice iar anterele ș ș șalbastre; gineceul prezintă disc nectarifer la bază, stil lung, deasemenea exert, pubescent, cu stigmat bilobat.

1 Kapap Combat Concepts vol.323456789

1011

Sulfina alba

Zburătoare- Răscoage

Salcâm japonez

Cenu arș

Coriandru

Are proprietă i bactericide i fungicide.ț șAvând ac iune vermifugă, se folose te la combaterea viermilor intestinali.ț ș

Coriandrul este cunoscut i ca un bun tonic al sistemului nervos.ș

Coriandrul (Coriandrum sativum) este o specie de plantă erbacee anuală anuală din familia umbeliferelor, exclusiv de cultură, înaltă de 30—100 cm, exalând un miros neplăcut de plo ni ă, cu flori albe sau roz i fructe în formă de globule e, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semin ele uscate se ș ț ș ț țîntrebuin ează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment. Poartă i denumirile de ț ș puciognă, buruiană-pucioasă sau piper-alb.Rădacina este pivotantă, sub ire, slab ramificată.țTulpina este cilindrică, glabră, fin brăzdată, ramificată numai la partea superioară.

Frunzele sunt verzi-deschis, glabre, foarte diferen iate după nivelul la care se află : cele bazale în rozetă sunt lung pe iolate, întregi, cu margine crenată sau trilobate până la trifoliate (se observă numai în stadiul de plantulă, deoarece se usucă repede), cele mijlocii, alterne, o dată sau de două ori penat sectate, cu lacinii late, inegal penat lobate ; frunzele superioare sunt sesile, de trei ori penat sectate cu lacinii rare, înguste, filiforme.ț ț

Florile sunt grupate în umbele compuse, lung pedunculate, cu 3—7 radii i lipsite de involucru ; ele sunt pe tipul 5, cu petale albe sau u or roz-violacei, inegale la florile de la marginea inflorescen ei la care petala externă este mult mai mare (până la 4 mm).ș ș ț

Fructele sunt diachene sferice, cu diametru de 2—6 mm, galben-brune sau brune, cu cele două jumătă i unite, pe fiecare mericarp cu 5 coaste ondulate i 4 ț șmai pronun ate, păstrînd la vârf resturile caliciului i cele două stigmate, miros plăcut la maturitate ț ș [

Utilizări terapeutice : Ac iune carminativă i stomahică, utilizat i corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil).ț ș ș

Intră în compozi ia ceaiului contra colicilor pentru copii, în ceaiul gastric nr. 2 i în ceaiul tonic aperitiv. Intră i în compozi ia apei aromatice cu care se ț ș ș țprepară apoi tinctura de malat de fier.

Utilizat în industria alimentară ca aromatizant i condiment.ș

Jugastru

Caracteristici

Jugastrul este un arbore cu lemn alb i tare, cu scoar ă ro iatică, care cre te frecvent în câmpie i în regiunea de deal.ș ț ș ș șJugastrul este un arbore melifer.

Acer campestre (Jugastru) este o specie de arbori cu înăl imea de până la 17 m.ț

Frunzele sunt glabre, palmat-lobate 5 sau 3 lobi, lungi până la 8 cm.Florile apar primăvara dispuse în corimbe compuse, sunt poligame i au culoarea verzui.șFructele sunt disamare cu aripi întinse, orizontale.

Lemnul dur de jugastru este folosit în industria mobilei, la confec ionarea de unelte agricole, căru e, mînere de scule i instrumente de ț ț șdesen.

Salvie

Este cunoscută i sub denumirile de jale, jale , salbie sau erlai.ș ș ș

Ceaiul de salvie este recomandat în uz extern, în vindecarea bolilor de gât (amigdalită), abceselor dentare, inflama iilor cavită ii bucale. ț țMirosul neplăcut al gurii poate fi combătut cu gargarisme cu ceai de salvie de patru-cinci ori pe zi.

Salvia (Salvia officinalis) este o plantă erbacee cu flori divers colorate, cultivată ca plantă medicinală sau decorativă, originară din sudul Europei i din regiunile șmediteraneene.

Salvia reprezintă o plantă medicinală recomandată ca remediu natural în tratarea i vindecarea hipertensiunii arteriale, afec iunilor intestinelor i stomacului, ale ș ț șmăduvei spinării, inflama iilor căilor respiratorii, oboselii fizice i psihice, nervozită ii, dar i în stimularea menstrua iei, febră, stres, tonus sexual scăzut, afte, ț ș ț ș țstomatite, ulcera ii ale pielii, tuse, bron ită, abcese dentare, celulită.ț ș

Salvia este foarte eficientă în tratarea bolilor specifice femeilor: probleme ale organelor pelviene (băi de ezut cu salvie), dar i în bolile specifice bărba ilor: probleme ș ș țde sterilitate i impoten ă (ceaiul din frunze de salvie sau ceai din flori de salvie mărun ite).ș ț ț

Talpa gâ teiș

Talpa gâ tei este o plantă erbacee, perenă, cu înăl imea maximă de 150 cm. ș țSec ionate, tulpinile i ramurile, care sunt păroase pe margini, se prezintă în patru muchii. ț șFrunzele sunt opuse, cele de la bază au forma palmei, fiind divizate adânc în 5 lobi. Frunzele mijlocii au 3 crestături, iar cele din vârful tulpinii sunt alungite si din ate. țLa subsuoara frunzelor se găsesc florile de culoare roz, grupate în inflorescen e mici, care înconjoară tulpina. țFloarea este formată dintr-un caliciu in formă de tub cu 5 sepale unite între ele, fiecare sepal terminându-se cu o eapă.țCorola prezintă un inel păros, bilabiat, de forma unei guri, fiind de două ori mai mare decât caliciul. Partea superioară a corolei este de forma unui coif, acoperit cu peri mărun i.țPlanta înflore te din iunie până în septembrie. șCre te pe marginea drumurilor, prin locuri necultivate si printre ruine.ș„Leonurus cardiaca” este o plantă medicinală cunoscută în România sub denumirea de talpa gâ tei. șEa se culege la începutul i în timpul înfloririi.ș

Se mai poate folosi datorită efectelor tonice pe care le are asupra organismului ca remediu împotriva stărilor depresive.

Talpa gâ teiș (Chenopodium) este denumirea populară dată unei grupe de plante din familia Amaranthaceae, dar care este considerată de unii botani ti ca șfăcând parte din familia Chenopodiaceae.

Datorită alcaloizilor i a uleiurilor volatile con inute de plantă, ea este considerată a fi o plantă medicinală:ș ț

Uz intern: are o ac iune antispasmodică i este follosită ca tonic cardiac, sedativ, hipnotic, antispastic general, stomahic, indicat în afec iuni cardiace, aritmii ț ș țde origine nervoasă.

Salvie de câmpSalvia pratensis (salvia de câmp; sinonim Salvia virgata) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, nativă din Europa, vestul Asiei i sudul Africii.ș

Anghinare

Caractere morfologice

Florile sunt ro ii-violacee dispuse în capitule mari (circa 14 cm lă ime), receptacul mărit i cărnos, comestibil, sepale late, îngro ate, la bază fără spini.ș ț ș șÎnmul irea se face prin însămân are, în răsadni e semicalde, în februarie, iar în aprilie se plantează afară sau prin divizare, după înflorire. ț ț țCer un sol bogat, luto-humos, pozi ie însorită. țIarna se protejează de ger

Anghinarea se folose te în gastronomie, în terapii, dar poate fi întâlnită i ca plantă ornamentală.ș șAnghinarea are un con inut ridicat de ulei, care poate fi folosit drept combustibil-alternativă, pentru centralele termice.țÎn medicina naturistă, la prepararea produselor naturale pe bază de anghinare, se utilizează rădăcinile de anghinare i frunzele de anghinare. ș

Anghinarea (Cynara scolymus) este o specie de plante erbacee perenă, din familia compozitelor, genul Cynara, care înflore te vara—toamna, originară din șregiunea mediteraneeană, cultivându-se pentru solzii cărno i ai inflorescen ei i pentru receptaculii florali care sunt comestibili.ș ț ș

Tulpina este dreaptă i ramificată.șFrunzele sunt mari spinoase, de culoare verde-albicioasă pe dos.

Toate aceste produse sunt considerate remedii naturale excelente în tratarea i vindecarea diverselor afec iuni ca de exemplu: afec iuni hepatice, afec iuni ale ș ț ț țcircula iei sangvine i afec iuni renale.ț ș ț

De asemenea, anghinarea mai poate fi consumată i în stare proaspată, fiind astfel apreciată pentru efectele ei vindecătoare în tratarea diareei cronice în șspecial, precum i în tratarea diabetului, hemoroizilor, vomismentelor i migrenelor.ș ș

Preparatele naturale din aghinare ajută la vindecarea constipa iei (sucul de anghinare), afec iunilor ficatului (ceai de anghinare), reumatismului (ceai de ț țanghinare).

Limba mielului

Tulpinile ating înăl imea de 60-100 cm i este acoperită cu peri ori albi, tari, sunt ramuroase, scobite în interior i suculente. ț ș ș șFrunzele sunt mari, ridate, de culoare verde închis, ovale i ascu ite la vârf, de circa 5-15 cm lungime i 5 cm lă ime. ș ț ș ț

Produce o mul ime de semin e i astfel continuă să crească i să se răspândească prolific din locul în care a fost semănată sau plantată. ț ț ș șÎn locuri cu climate blânde, limba mielului înflore te pe tot parcursul anului. șFructul constă în patru nuc oare mici de culoare brun foarte închis.ș

Limba mielului (Borago officinalis sau Echium amoenum) este o plantă erbacee anuală, originară din Siria, naturalizată în regiunile mediteraneene, în aproape toată Europa, nordul Africii i Iran.șNumele plantei, în multe limbi europene, poate fi urmărit începând cu latina evului mediu, de la termenul borrago. Se crede că acesta din urmă provine din limba arabă, probabil din abu buraq, care se traduce prin tatăl asprimii.

Florile sunt mici, au culoare albastru strălucitor sau roz i formă de stea, cu cinci petale triunghiulare, distingându-se de orice plantă din aceea i ș șfamilie prin staminele negre, proeminente, care sunt îngramădite în centrul florii.

Glădi ăț

Paltin de munte

Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus) este un arbore din familia aceraceelor cu frunze groase, palmate, cu fructele disamare i cu șlemnul alb, foarte rezistent, elastic i fin, folosit la fabricarea mobilei i a instrumentelor muzicaleș ș

Sulfină galbenă

Isma broa teiș

Sparcetă

Cimbri orș

Florile sunt a ezate în verticile, grupate în capitule sau raceme, formând covoare.ș

Se folose te atât pentru condimentarea alimentelor cât i pentru prepararea unor ceaiuri în medicina naturistă. ș șAre o ac iune diuretică i antiseptică intestinală, dar se recomandă ca stomahic-aromatic in tusea spastică, convulsivă i astmatică.ț ș șCimbri or este o sursă de nectar pentru albine.ș

Cimbri or (Thymus serpyllum) este o specie de plante perene, erbacee, la bază semilemnificată, din genul Thymus, cu flori purpurii sau roz i ciclam, rar albe, care ș șînflore te vara—toamna. Este ruda sălbatică a cimbrului de câmp, care mai este numit ș tămâi ăț sau iarba cucului. Cimbri orul cre te pe dealuri, pe paji ti sau pa uni ș ș ș șalpine, in locuri mai greu accesibile precum stâncăriile.

Florile sunt purpurii sau roz i ciclam, rar albe având caliciul cilindric-campanulat cu cinci din i, trei superiori, scur i, doi inferiori, lungi, tub floral scurt, pubescent, în ș ț țexterior corola cu baza superioară ovată, emarginată, patru-unghiulară.

Frunzele sunt mici, aromatice, liniare, eliptic-ovate sau rotunjite, plane, nedentate, pe iolate, opuse, pubescente.țTulpina are 3-5 centimetri înăl ime, ascendentă.ț

Iarbă neagră

Păpădie

Păpădia este găsită pretutindeni, unde se află vegeta ie, de la câmpie până în zona subalpină, prin locuri necultivate i pe marginile drumurilor.ț ș

Păpădia reprezinta o planta medicinala apreciata pentru proprietatile ei terapeutice: curata organismul, stimuleaza activitatea ficatului, vindeca diabetul.

Salata de frunze proaspete de papadie curata organimul de toxine. Decoctul de papadie se recomanda in afectiunile circulatorii, hepatice, renale, guta, obezitate, diabet. Din acest decoct se beau zilnic, doua trei cani pentru rezultate eficiente.

Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate i cu flori galbene grupate în capitule. ș

Mai este numită i buhă, cicoare, crestă ea, lăptucă, lilicea, mâ ă, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broa tei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, ș ț ț șfloarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene, gălbinele-grase, gu a-găinii, ouăle-găinilor, papa-găinii, părăsita-găinilor sau pui-de-gâscă.ș

Rădăcina de păpădie se poate folosi sub formă de decoct în afec iuni hepato-biliare, iar păr ile aeriene intră în compozi ia ceaiurilor depurative, dietetice i ț ț ț șgastrice.

Radacinile de papadie sunt considerate un remediu natural in tratamentul unor variate afectiuni datorita actiunii acestora asupra organismului: depurativa, sudorifica, diuretica, stimulatorie, fiind utilizate si ca tratament cosmetic pentru un ten mai luminos.

Papadia ajuta si la vindecarea: anemiei, acneei, celulitei, varicei, reumatismului, hemoroizilor, fermentatiilor intestinale, tulburarilor de metabolism, eczemelor, inflamatiei ganglionilor, gutei, litiazei biliare, litiazei renale.

Trifoi alb

Jaleș

MentăMenta (Mentha) este un gen de aproximativ 25-30 specii de plante din familia Lamiaceae, distribuite mondial, apte în Australia, una în America de Nord i ș șcelelalte în Europa i Asia; există i hibrizi.ș ș

O etar galbențO etarul galben (ț Koelreuteria paniculata) este o specie de Koelreuteria originar din estul Asiei, China i Coreeaș

Paltin de câmp

Salcie căprească

123456789

1011

Jale de baltăș

Roini ăț

Roini a este meliferă, aromatică i are proprietă i curative.ț ș țRoini a cre te în tufe dense care nu depă esc înăl imea de 90-100 cm. ț ș ș țFiind perenă, frunzele se ve tejesc i cad spre sfâr itul toamnei i apar din nou de obicei în luna aprilie. ș ș ș ș

Se cultivă însă în grădini i a ezăminte monahale. O dată ce planta s-a stabilizat este greu de eradicat.ș ș

Pentru o eficien ă maximă acest ceai trebuie administrat în fiecare zi.ț

Roini a (ț Melissa officinalis L.) este o plantă perenă din genul Melissa L., familia Labiatae (Lamiaceae).

Se aseamănă la înfă i are cu urzica (Urtica dioica) de i aceasta din urmă apar ine unei familii cu totul diferite. ț ș ș ț

Frunzele roini ei sunt însă de un verde mai pronun at, aproape închis la culoare i ele exud o aromă plăcut mirositoare asemănătoare lămâii atunci când sunt ț ț șpresate între degete.Roini a este o plantă meliferă i inflorescen a ei este vizitată de numeroase insecte; de asemenea din cauza mirosului pronun at care atrage albinele este ț ș ț țfolosită de apicultori atunci când capturează un roi (se freacă pere ii stupului) sau când vor să unifice două familii; de aici i denumirea plantei (de la roi de ț șalbine).

Roini a se întâlne te spontan pe teritoriul României doar pe arii restrânse în sud-vestul ării în zone ferite de pe lângă păduri i lumini uri în Oltenia (în ț ș ț ș șpreajma localită ii Baia de Aramă) i în Banat. ț ș

Roini a reprezintă o plantă medicinală cunoscută pentru efectele ei terapeutice asupra afec iunilor stomacului (calmează spasmele stomacale, elimină gazele ț țdin stomac), calmează stările nervoase, înlătură diareea, măre te secre ia biliară, echilibrează digestia, i stimulează pofta de mâncare.ș ț ș

Ceaiul preparat din frunze de roini ă, dar i cel preparat din flori de roini ă ajută la calmarea durerilor de cap, tratarea ame elilor, pierderea temporară a ț ș ț țcuno tin ei. ș ț

Roini a mai poate fi utilizată i pentru vindecarea rănilor (sub formă de băi) datorită proprietă ii acestei plante de cicatrizant, dar i la tratarea diskineziilor ț ș ț șbiliare.

Scaiul dracului

Urzicu ăț

Zmeur

Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, din ate pe margini, verzi pe fa a superioară, albicioase pe cea inferioară. ț ț

Florile sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale i numeroase stamine, i reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albinele producătoare de miere.ș șFructul, care se nume te zmeură, este de culoare ro ie, cu miros plăcut i gust acri or-aromat. ș ș ș șZmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă i pentru procesare industrială. șDin zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea i prevenirea cariilor dentare.șZmeurul înflore te începând din mai până în iulie. șCre te spontan în locuri stâncoase, lumini uri de păduri, regiuni deluroase i muntoase. ș ș ș

Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drep i, de forma unor ace, adeseori plasa i numai pe partea ț ținferioară. Zmeurul apar ine familiei ț Rosaceae.

Sunt folosite proaspete sau uscate la preparea de ceaiuri medicinale, care sunt recomandate pentru tratarea durerilor menstruale.

Zmeura poate fi intâlnită pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.

Trifoi hibrid

Lucernă

Busuioc

În mod neobi nuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamine i pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. ș șDupă polenizarea entomofilică ( adică polenizare cu ajutorul insectelor), corola cade i ulterior se dezvoltă patru achene în interiorul calixului bilabial. ș

Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în condi ii de căldură i umezeală. ț ș

Dic ionarul Englez Oxford men ionează unele specula ii conform cărora busuiocul ar fi fost folosit la "câteva unguente sau medicamente regale". ț ț țBusuiocul este în continuare considerat "regele mirodeniilor" de mul i bucătari i autori de căr i gastronomice.ț ș țÎn mod obi nuit, se recomandă ca busuiocul să fie folosit în stare proaspătă. șÎn cazul re etelor culinare de mâncăruri preparate termic, adăugarea busuiocului se face, de obicei, la finalul preparării pentru a nu i se distruge aroma. ț

Planta uscată î i pierde mare parte din aromă, ceea ce rămâne având un gust foarte diferit, cu iz slab de iarbă proaspăt tăiată.șRe etele cu specific mediteraneean i asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. ț ș

Busuiocul este unul dintre ingredientele principale ale sosului pesto — o specialitate italiană din ulei i plante aromate, provenind din ora ul Genova. ș șCelelalte două ingrediente sunt uleiul de măsline i semin ele de pin. ș ț

În Taiwan, bucătarii adaugă busuioc proaspăt unei supe-cremă(gēngtāng); sau mănâncă pui prăjit cu frunze de busuioc fierte în ulei.Busuiocul este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe i sosuri — de obicei cu căp uni, dar i cu zmeură sau prune. ș ș șSe consideră că busuiocul cu frunza plată folosit în bucătăria vietnameză, care are o aromă u or diferită, este mai potrivit pentru felurile de mâncare cu fructe.șAtunci când sunt înmuiate în apă, unele varietă i de semin e de busuioc devin gelatinoase, i se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau erbetul. ț ț ș ș

Semin ele se mai folosesc i în Ayurveda, sistemul medicinal tradi ional al Indiei.ț ș ț

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă din genul Ocimum, familia Lamiaceae. Este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală.Atinge între 20-60 cm înăl ime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5cm i late de circa 1-3 cm. ț șFlorile sunt pu in mai mari, de culoare albă, aranjate într-o termina ie numită racem. ț ț

Planta are un gust asemănător cu al anasonului (numit i anis), având un miros puternic dulceag-în epător. ș ț

În timp ce varietă ile comune de busuioc sunt considerate ca fiind plante anuale , altele sunt perene, cum ar fi busuiocul albastru african si busuiocul sacru thailandez. ț

Termenul de busuioc provine din limba greacă βασιλευς (basileus), însemnând "rege", despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăra ii țConstantin i Elena au descoperit Sfânta Cruce. ș

inut în pungi de plastic, poate fi păstrat proaspăt fie în frigider, pentru o perioadă scurtă, fie în congelator, pentru mai mult timp, după ce în prealabil a fost opărit Țpu in. țA eza i frunze proaspete într-un borcan uscat, adăuga i pu ină sare i apoi acoperi i cu ulei de măsline. ș ț ț ț ș ț

În cazul bucătăriei mediteraneene, aroma este completată de ro ii. ș

Bucătăria chineză folose te specialită i de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe i alte feluri de mâncare. ș ț ș

Aceste semin e sunt cunoscute sub numele de ț sabja, subja, takmaria, tukmaria, sau semin e ț falooda.

Ceapa

Este una dintre cele mai vechi plante de cultură, fiind apreciat la ca. 5.000 de ani în urmă, cultivat ca plantă medicinală, condiment i ca legumă. șÎn Egiptul antic ceapa era oferită zeilor, sau era folosită ca monedă de plată de a ajunge în rai, astfel au fost plăti i i lucrătorii care au clădit piramidele. ț ș

La romani ceapa constituia un element important din alimenta ia de bază. țLegionarii romani au fost acei care au contrubuit la răspândirea cepei „cepula“ în Europa centrală. În Evul mediu ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei fiind folosită i ca amulet contra pestei. ș

După metoda de cultivare, există "ceapa de vară" i "ceapa de iarnă". șCeapa de vară este semănată primăvara timpuriu i recoltată în luna august i septembrie. ș șE poate fi depozitată până în luna martie a anului următor.

În foile de ceapă există o enzimă, Alliinase i un aminocid cu sulf Aminoacid (Iso-Alliin) i Propanthial-S-Oxid care provoacă lăcrimarea la tăierea cepei.ș șÎn bucătărie este folosită ca i condiment. ș

Are o ac iune antimicrobiană, reglează metabolismul i mai ales a lipidele, stimulează sistemulu imunitar, ajută la combaterea răcelii.ț șAliment apreciat în antichitate pentru virtu ile sale terapeutice (Dioscoride, Pliniu...), tonice i antiinfec ioase, ceapa este un factor de sănătate i de longevitate.ț ș ț ș

Păr i utilizate: bulbul i sucul lui.ț ș

Ceapa provine din regiunile de stepă din Asia centrală i de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi. ș

S-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon.

O tablă cu inscrip ii sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î.e.n. din Codul lui Hammurabi con ine descrieri de ogoare cultivate cu castrave i i ceapă, precum era amitit i ajutorarea săracilor cu pâine i ceapă. ț ț ț ș ș ș

În secolul al XV-lea olandezii încep să cultive diferite variante de ceapă ca i culoare, formă i gust. ș ș

Ceapa de iarnă, mai zemoasă i mai pu in iute, este semănată în august, devine adultă numai în primăvara următoare i poate fi recoltată în luna iunie, însă nu poate fi ș ț șdepozitată pentru o perioadă de timp îndelungată.

În medicină, împreună cu usturoiul, ajută la restabilirea i normalizarea circula iei sanguine. ș ț

De semnalat - sau de reamintit - ceapa albă (dulce) de Tournon, în Ardèche, una dintre "capitalele" acestei legume-condiment-medicament, cu târgurile ei anuale speciale, ca i marile cepe trandafirii de ș Toulouges (în Pirineii Orientali).

Principalii constituen i cunoscu i: fructani, vitaminele A, B, C; săruri minerale - sodiu, potasiu, fosfat i nitra i calcaro i, fier, sulf, iod, siliciu; acizi - fosforic i acetic; ț ț ș ț ș șdisulfură de alil i de propil; ulei volatil; glucochinină; oxidaze diostaze (acestea din urmă sterilizate; prin căldură); principii antibiotice.ș

Lupin peren

Cre te în tufe mari, alcătuite din frunze palmat compuse, lucioase verde deschis i numeroase tije lungi, cu flori divers colorate. ș șFlorile de lupin se conservă bine în apă după ce sunt tăiate. Preferă solurile profunde, bogate. Înflore te în lunile iunie i iulie.ș ș

Lupinul peren (Lupinus perennis) este o plantă medicinală i meliferă din familia Fabaceae. ș

Salcie albă

Zălog (arbust)

Se întâlne te în ara noastră în mod frecvent de la câmpie până la munte i anume până în subzona fagului. ș ț șSe poate întâlni în tufări uri, zăvoaie, paji ti mlă tinoase, în an uri, pe malul apelor sau în mla tini. ș ș ș ș ț șPreferă soluri gleice sau soluri slab acide.

Salix cinerea L., (Zălog), este o specie de plante din familia Salicaceae, care cre te sub formă de arbust înalt până la 5 m.ș

Cicoare

Cicoarea comună este o plantă nativă din nordul Africii, Europa i Asia, al cărui areal natural s-a extins i în America de Nord. ș șEste cultivată în regiunile temperate.

Cicoarea comună (Cichorium intybus) este o plantă erbacee, perenă, comestibilă, care apar ine genului Cichorium din familia Asteraceae. țEste cunoscută din antichitate: în Egiptul antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare i renale. ș

În zilele noastre, rădăcina de cicoare comună este un foarte popular înlocuitor de cafea, iar păr ile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust u or amărui, se folosesc în salate).ț ș

Plantă erbacee perenă, spontană i adesea cultivată pentru rădăcinile sale din care se extrage un surogat de cafea. ș

Cicoarea are o arie mare de răspândire în pă uni i fâne e, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate i an urilor, pe marginea apelor curgătoare, din ș ș ț ș ș țzona de câmpie până în cea de deal i munte. ș

În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuin ează păr ile aeriene (ț ț Herba Cichorii) ce se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească, rădăcinile (Radix Cichorii) se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Cârmâz ro uș

Izmă crea ăț

Pălămidă

Sălcioară

Sălcioara rezistă bine la secetă i se dezvoltă bine i în condi iile unor soluri mai sărace în substan e nutritive.ș ș ț țFrunzele i lujerii argintii tomento i, precum i florile plăcut mirositoare, oferă o valoare ornamentală destul de ridicată acestei specii.ș ș ș

Salcia mirositoare, sau sălcioară, Elaeagnus angustifolia L., este un arbore ornamental de mici dimensiuni (înăl imi de până la 5-6 m), întâlnit uneori prin parcuri. țFrunzele sunt simple, cu marginea întreagă, argintii, dispuse altern. Florile sunt mici, alb-tomentoase, cu miros plăcut. Fructele sunt sferice sau ovale, deschise la culoare, cu un înveli cărnos, persistente peste iarnă. ș

Sălcioara este utilizată îndeosebi ca specie ornamentală, dar poate prezenta importan ă i din punct de vedere apicol sau pentru ameliorarea proprietă ilor ț ș țsolului.

Trifoiaș

Urzică moartă

Angelică

Alte denumiri: Angelica Officinalis, arch angelica OfficinalisDenumiri populare: aglică, anghelică, angelină, antonică, bucini , cucută mare.șPlantă erbacee cu rizom gros, napiform, din care pornesc rădăcini adventive lungi. Tulpina robustă, cilindrică, striată fin (până la 300 cm). Frunze mari, lungi (60–90 cm), cu teacă mare, umflată i striată. șFlori alb–verzui, grupate în umbele mari, globuloase. Fructe diachene elipsoidale. Răspândire: spontană în etajul montan i subalpin. șPreferă locuri umede i stâncoase.șPlanta trebuie uscată imediat după recoltare!

Rizomii cu rădăcini se recoltează la sfâr itul verii – începutul toamnei (lunile august, septembrie, octombrie în al doilea an de cultură) sau primăvara (martie-aprilie). șFrunzele se recoltează în lunile iunie – iulie. Tulpinile tinere: iunie, iulie. Florile i fructele: iulie.ș

Angelica (Angelica Archangelica) este o plantă erbacee din familia Umbelliferae/Apiaceae.

Este utilizabilă DOAR timp de un an după recoltare!

Dovleac alb

Soc

Scoar a acestuia are culoarea verde-gri i este fisurată. ț șFrunzele, i cu precădere cele dintâi, apărute primăvara, reprezintă o atrac ie pentru numeroase insecte, i dintre acestea mai ales pentru fluturii de noapte.ș ț șFlorile hermafrodite, ce apar la începutul verii, sunt parfumate, pe când frunzele au un miros neplăcut atunci când sunt frecate în mâini. Florile au câte cinci stamine i cinci petale de culoare albă.șFructele se prezintă sub forma unor bobi e negru-violacee de 6-8 mm, dispuse în ciorchine.țSocul se multiplică prin semin e.ț

Popular, socul era intrebuintat la tratarea si vindecarea unor numeroase afectiuni: tuse, dureri de cap, afectiuni ale aparatului respirator, friguri.

Ceaiul din fructe de soc este recomandat a fi utilizat pentru tratarea obezitatii, dar si a hemoroizilor (uz extern). Ceaiul din flori de soc are un rol extrem de important in tratarea afectiunilor vezicii urinare.

Socul (Sambucus L.) este un gen de plante din grupa arbu tilor, cu 20-30 de specii. șGenul face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra).Acest arbust, cu ramurile adesea curbate, are o înăl ime de la 1 la 10 metri. ț

Socul (Sambucus nigra) este apreciat ca remediu natural, in principal datorita proprietatilor terapeutice ale tuturor partilor componente ale acestui arbust: frunzele (actiune laxativa), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarta (este foarte bogata in substante diuretice).

Astazi socul cunoaste o utilizare variata: bronsita, raceala, gripa, afectiuni ale rinichilor, guta, reumatism, bronsita, arsuri, rani, umflaturi, stari febrile (favorizeaza transpiratia abundenta).

Castan comestibil

Arborii bătrâni de peste 100 de ani sunt de multe ori scorburo i. șCastanul comestibil, de multe ori, ajunge vîrsta de 500–600 de ani. În Europa Centrală rareori sunt mai bătrâni de 200 de ani, în Europa de Vest pot ajunge până la 1000 ani.

Castanul comestibil înflore te în iunie-iulie i este una din speciile de plante ce are flori monosexuate situate pe aceea i plantă, dar separate. ș ș șFlorile de ambele sexe sunt dispuse pe două nivele diferite, cele masculine în partea superioară a plantei, iar cele feminine în partea sa inferioară.

Ambele tipuri de flori apar la sfâr itul lui iunie i începutul lui iulie, durând până când fecundarea celor feminine este realizată. ș șÎnspre toamnă, florile feminine evoluează dintr-un singur receptacul îngro at în 3-7 fructe independente, ce sunt protejate de o manta epoasă.ș ț

Arborele în sine necesită un climat blând, cu umiditate suficientă, dar nu exagerată.

Este, în schimb, sensibil la primăverile târzii, reci i prea umede, precum i la înghe urile din toamnele prea lungi, ploioase i reci. ș ș ț ș

Mai târziu, începând cu Evul Mediu timpuriu, castanul comestibil a început să fie cultivat de călugări în grădinile mânăstirilor. Astăzi, în afara livezilor, exemplare vechi de sute de ani pot fi găsite în întreaga Europă, din Anglia până în România i din Italia până în Germania.ș

Sub forma lor prăjită sunt foarte apreciate în Fran a, Italia i, mai ales, în Corsica. ț ș

Castanul comestibil (castanul dulce) este un arbore, cu numele tiin ific ș ț Castanea sativa (syn. Castanea vesca Gaertn.), din familia Fagaceae, originar din sudul Europei i al șAsiei Mici.

Castanea sativa este, cel mai adesea, un arbore foios, cu o rădăcină rămuroasă, tulpina dreaptă, cilindrică, de dimensiuni mari, atingând frecvent înăl imea de 20–35 m, cu un trunchi care la maturitate poate atinge adesea 2 m în diametru. țArbori foarte bătrîni pot ajunge la diametrul de 4 m, în cazuri extreme chiar i pînă la 6 m. ș

Cel mai mare copac cunoscut este Castagno dei Cento Cavalli („Castanul de o sută de cai”) în Sicilia.Frunzele sale lungi, lanceolate i pe margini spinos-din ate, cu nervura proeminentă, pot atinge între 16–28 cm lungime i 5–9 cm lă ime.ș ț ș ț

Ambele tipuri de flori sunt erecte, măsurând între 10 i 20 cm lungime, semănând extrem de mult cu ni te lumânări i având un miros puternic, tipic, capabil de a atrage insecte ș ș șpolenizatoare.Castanul comestibil înflore te mai târziu decât alte specii de castan. ș

La coacerea completă, care are loc cândva în mijlocul lui octombrie, mantaua se deschide progresiv, lăsând să se vadă fructele coapte, a căror coajă are o frumoasă culoare maroniu-castanie lucitoare.În România, dar i în alte regiuni ale Europei, arborele este relativ u or de crescut atât în livezi specializate, cât i la marginea sau chiar în mijlocul pădurii. ș ș ș

În livezi, poate fi cultivat atât în monocultură, (doar exemplare de Castanea sativa), a a cum este cultivat în special în jude ul Maramure sau poate fi combinat cu u urin ă cu alte ș ț ș ș țspecii pomicole, formând livezi mixte, cum este frecvent cultivat în Banat.

De i originar dintr-o zonă cu climat mediteranean tipic, castanul comestibil se poate adapta i la alte două tipuri de subclimate, cel de tip submediteranean, precum în Banat, sau ș șde tip temperat, dar moderat, în văile protejate din jurul Băii Mari din Maramure .șDacă sunt îndeplinite condi iile de climat, protec ie i umiditate, ț ț ș Castanea sativa are o cre tere constantă, fiind un arbore productiv ce nu are "ani răi". ș

În condi ii de pădure, unde este protejat de arborii din jurul său, poate tolera bine chiar i condi ii de umbră moderată.ț ș ț

Denumirea de castan comestibil se referă desigur la fructele acestui arbore care sunt comestibile, fiind considerate în anumite re ete de preparare (vede i piure de castane) chiar o delicatesă. ț țExistă, desigur, i alte modalită i de mâncare a fructelor, dintre care castanele coapte sunt foarte cunoscute.ș ț

Castanul comestibil este cultivat în multe zone ale Europei, fiind cunoscut i cultivat încă de pe vremea Romei antice, când a fost introdus treptat în regiuni mai nordice decât șarealul său natural.

Fructele, care sunt foarte gustoase, sunt utilizate ca ingredient ales de către fabrican ii de ciocolată i delicatese, fiind frecvent coapte sau prăjite. ț ș

Coacerea sau prăjirea se pot face fie integral, fie sub formă granulară, ob inându-se un fel de făină, din care se realizează piureul de castane. ț

Datorită tendin ei lemnului de a crăpa în lung i de a se curba accentuat în timp, folosirea sa la piese mari de lemn este limitată. ț șCoaja arborelui este o sursă importantă de tanin.

Există o varietate de mămăligă corsicană (denumită polenta sau pulenta) care folose te ca ingredient de bază făină dulce de castane comestibile.ș

Lemnul arborelui este frumos i durabil, fiind folosit la confec ionarea de mobilă, butoaie, material pentru garduri sau chiar ca material de grinzi pentru acoperi ul clădirilor, a a ș ț ș șcum ar fi în Alpujarra, Spania.

Dovlecel

Isop

Isopul este originar din regiunile calcaroase i aride ale Europei meridionale, precum i în Europa Centrală i nordul Africii.ș ș ș

Isopul este o plantă perenă, care în condi ii de cultură cre te i produce 10–15 ani. Tulpina este ramificată, lignificată la bază i erbacee în partea ț ș ș șsuperioară, patru-unghiulară i acoperită cu peri ori cu înăl imea de până la 80 cm.ș ș ț

Levăn icăț

Genul include circa 25-30 specii de plante anuale, plante ierboase, arbu ti. șZonele native se întind de la Insulele Canare, nordul i estul Africii, sudul Europei i Mediterana, Arabia i India. ș ș ș

Levăn ica sau lavanda (ț Lavandula) este un gen de plante din familia Lamiaceae, native din regiunea mediteraneană până în Africa tropicală i până în șregiunile sud-estice ale Indiei.

Deoarece formele cultivate sunt plantate în grădini din toată lumea, sunt uneori găsite i în sălbăticie, departe de mediul natural. șDenumirea de lavandă este folosită uneori pentru a desemna parfumul extras din levăn ică.ț

Pepene verde furajer

Floarea soarelui

Este una din compozitele cele mai cultivate pentru semin ele bogate în ulei. țFrunzele sunt mari, întregi, pe iolate, cordate. țTulpina se termină cu un singur calatidiu sau uneori tulpina este ramificată i are mai multe inflorescen e. ș țCalatidiile sunt mari, cu receptaculul plan, având culoare galbenă. Semin ele sunt bogate în ulei, con inând, fără coaja fructului, circa 55% ulei comestibil i cu întrebuin are industrială, de exemplu, la fabricarea săpunului. ț ț ș țTurtele rămase ca reziduuri de la extragerea uleiului alcătuiesc un nutre concentrat, bogat în proteine brute i digestibile.ț ș

Floarea soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală din familia Asteraceae, nativă din America.

Cru inșCru inul (Rhamnus frangula) este o plantă medicinală, cunoscută îndeosebi pentru proprietă ile ei laxative dar i curative.ș ț ș

Fructele au ac iune protectoare, regenerantă i antioxidantă, fiind bogate în vitamine, minerale i acizi gra iț ș ș ș

Frunzele dar mai ales scoar a de cru in exercită ac iuni purgative i laxative (provoacaă eliminarea con inutului tubului digestiv), efect coleretic i ț ș ț ș ț școlagog asupra bilei (excită bila, maărindu-i secre ia), proprietăti vermifuge i au o ac iune relaxantă asupra musculaturii intestinale. ț ș ț

Păducel

Din ele se ob in extracte care sunt folosite în primul rând, la ameliorarea tulburărilor legate de problemele cardiace cu substrat nervos.țPăducelul este răspândit în Europa Centrală, dar poate fi întâlnit i în Asia de Sud-Vest până în Afganistan. ș

Ceaiul este utilizat în:- Tulburări de ritm cardiac, tahicardie paroxistică, extrasistole, tulburări cardiace de origine nervoasă.- Eretism cardiac, insuficientă cardiacă, angina pectorală stadiile I si II, algii precordiale, tahicardie.- Florile sau fructele de păducel asociate cu valeriana, vâscul i talpa gâ tei î i poten ează efectul medicinal.ș ș ș ț- Adjuvant in afec iuni cardiace cu substrat nervos, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, aritmii, hipertensiune arterială.ț

Păducelul (Crataegus monogyna) este un arbust (2 - 6 m) din familia Rosaceae, el are florile albe i fructele ro ii ce au un miros caracteristic i un gust amărui. ș ș ș

El cre te pe solurile calcaroase sub formă de tufi uri la liziera pădurilor.ș șCeaiul de păducel are un miros neplăcut i un gust fad, dar se poate aromatiza cu lămâie sau alte extracte. ș

Ac iuni ; Cardiotonic (efect inotrop pozitiv), coronarodilatator moderat ( cre te fluxul sanguin la nivelul arterelor coronare)ț ș

Rapi ăț

Uleiul din semin e de rapi ă a fost produs în secolul al 19-lea ca o sursă de lubrifiere pentru motoarele cu abur. ț țUleiul are un gust amar din cauza nivelului ridicat de acizi. Canola a fost produsă tocmai pentru a reduce această cantitatea de acid, rezultând un ulei gustos.

Rapi a (Brassica napus oleifera i Brassica rapa oleifera) este o plantă din familia cruciferelor Brassicaceae cu florile galbene i cu tulpina sub ire, lungă i ramificată. ț ș ș ț șSemin ele sale sunt bogate în ulei folosit la producerea biodieselului.țRapi a - canola este o marcă înregistrată a unui hibrid de rapi ă, ini ial produsă i cultivată în Canada, în zone cu clima uscată temperat continentală excesivă.ț ț ț ș

Castan sălbatic

Este răspâdit în sud-estul Europei, în special în centrul i sudul peninsulei Balcanice, precum i în regiuni din vestul i nord-vestul Europei. ș ș șCastanul sălbatic are dimensiuni destul de mari, putând atinge o înăl ime de până la 40 m. țTulpina sa are un diametru de 80 cm. Frunzele sale sunt compuse din câte 5 frunze mai mici, de până la 7 cm fiecare.

Preferă o climă temperată, cu ierni blânde i veri răcoroase, fiind prezent în special în zonele montane i cu climat oceanic.ș șFructele sunt toxice.

Castanul sălbatic, sau Aesculus hippocastanum, este un arbore din familia Sapindaceae.

Fructul său este o capsulă, acoperită cu o coajă verzuie, de dimensiuni relativ reduse.

Fenicul

Este o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal, înaltă până la doi metri i ramificată începând de la bază. șFrunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare i multipenat-partite. șFlorile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenu ie sau brun-verzuie, au miros plăcut i gust dulceag.ș ș

În medicina populară, feniculul era utilizat pentru vindecarea constipa iei, balonărilor, calmarea colicilor.ț

Pulberea preparată din semin e de fenicul ajută la tratarea celulitei, depresiilor, amenoreei, digestiei lente, durerilor de cap.țVinul preparat din fructele de fenicul reprezintă un excelent remediu natural. Fructele de fenicul au proprietatea de a calma i alina durerile de orice natură. șAcestea se pot utiliza sub forma de diverse preparate.

Feniculul sau molura (Foeniculum vulgare) este o specie de plantă perenă comestibilă din genul Foeniculum, familia Apiaceae (Umbelliferae), al cărei areal natural cuprinde regiunea mediteraneeană i sud-vestul Asiei (de la est la vest din Maroc i Portugalia până în Pakistan).ș ș

Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza încruci at, rezultând semin e lipsite de aromă. ș țUleiul volatil determină ac iunea farmacologică : antispastică, sedativă, carminativă, expectorantă.țFeniculul (Foeniculum vulgare) este folosit în tratarea unor numeroase afec iuni datorită proprietă ilor acestuia de: antispastic, tonic nervos, dezinfectant. ț ț

Există câteva preparate pe bază de fenicul apreciate ca excelente remedii naturale: ceaiul de fenicul, necesar în vindecarea bron itei, laringitei, amigdalitei, șfaringitei, oboselii fizice i psihice. ș

Castravete

De obicei cre te de cam de 10 cm lungime. șCastrave ii pot fi mânca i în stare crudă sau mura i (murături).ț ț țPlanta se dezvoltă dintr-o sămân ă închisă. țDin punct de vedere tiin ific, rezultatul polenizării plantei de castravete este un fruct. ș țClasificarea acesteia ca legumă, ca i în cazul ro iilor i a dovlecelului, de exemplu, este arbitrară i se bazează în principal pe folosirea acestuia în bucătărie.ș ș ș șCîteva varietă i de castravete sunt partenocarpice, rezultând fructe fără semin e, pentru aceste varietă i polenizarea reducându-le poten ialul calitativ. ț ț ț țDe obicei aceste varietă i sunt crescute în sere, unde polenizarea prin insecte este eliminată. ț

Polenizarea acestor varietă i este făcută de albine, bondari i diverse alte soiuri de insecte, apicultorii preferând să- i aducă stupii în preajma terenurilor însămân ate cu legume.ț ș ș țÎn cazul în care polenizarea nu a avut succes, fructul rezultat se poate îngălbeni, cădea, sau poate cre te strâmb. șFructele par ial polenizate pot fi verzi la capătul de lângă pe iol dar galbene i prost formate lângă locul unde a fost floarea.ț ț ș

Castravetele este cules când are culoarea verde, i poate fi consumat crud sau murat. șDe asemenea, varietă ile fără semin e sunt folosite în industria decora iunilor alimentare. ț ț țPentru murat se folosesc îndeosebi castrave ii a căror formă nu este a a de plăcută ochiului, cei cu formă neregulată, prea gro i sau strâmbi, sau cu coaja grunzuroasă. ț ș șPentru murare se folose te de obicei saramura sau o etul, în combina ie cu diverse plante aromatice. ș ț țProcedeul de murare reduce con inutul de vitamine din legume, dar le păstrează în ni te valori crescute fa ă de alte procedee de conservare (de exemplu, fierberea). ț ș țÎn plus, le conservă pentru mai mult timp.

Castravetele datorită calită ilor terapeutice poate fi utilizat ca remediu natural in tratamentul: irita iilor intestinelor, reumatismului, gutei, arsurilor solare, constipa iei. ț ț țDe asemenea, acesta este un bun laxativ i contribuie la eliminarea toxinelor din organism.șRidurile pot fi combatute prin aplicarea unor creme sau mă ti pe bază de castravete. șProprietă i terapeutice extraordinare au i semin ele de castravete care tratează afectiuni variate: tuse, probleme ale tenului, probleme cu expectora ia.ț ș ț țCastravetele este cultivat de cel pu in 3000 de ani, în Asia de vest; în Europa a ajuns în timpul Imperiului Roman. ț

Se crede că este o plantă nativă a teritoriului Indiei de azi. Castravetele este men ionat în legenda lui Gilgamesh, între produsele vechiului ora Ur, fiind consumat de către locuitorii acestuia. ț ș

Castravetele (Cucumis sativus) este o plantă legumicolă din familia Cucurbitaceae care include dovlecelul, dovleacul, pepenele galben i cel verde etc., i este cultivat pe scară ș șlargă. Provine din India i este cultivat în regiuni tropicale i temperate. ș șSe cultivă în numeroase varietă i, datorită diversită ii fructelor.ț țPlanta de castravete este o vi ă târâtoare de 1,5 – 2 m lungime, care cre te agă ându-se pe spaliere sau alte structuri de sus inere cu ajutorul cârceilor. ț ș ț țPlanta are frunze mari care acoperă fructul.Acesta este cilindric, alungit, cu margini rotunjite, i poate cre te până la 60 cm, cu un diametru de 10 cm. ș ș

În Europa sunt preferate soiurile de castravete care pot produce semin e i care necesită polenizare. ț ș

Consumat ca aliment, castravetele cu coajă, în stare crudă, are un aport de 20kcal la 100 grame, din care carbohidra i aproximativ 3,63g, grăsimi 0,11g, proteine 0,65g, vitamina țB1 0,027 mg, vitamina B2 0,033 mg, vitamina B3 0,098g, urme de vitamina B6 i B9, vitamina C 2,8mg, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.ș

Gustul deosebit i multiplele întrebuin ări pe care le are în gastronomie, alături de eliminarea prin murare a unei componente cam indigeste a castravetelui crud, fac din ș țcastravetele murat o piesă de rezisten ă a alimenta iei umane, în special alături de produse din carne, în sezonul rece.ț ț

Sunt cronici din secolul al IX-lea, din Fran a, care amintesc de cultivarea castravetelui.ț

Unele surse spun că a fost produs pe scară largă în Tracia; apartenen a sa la bucătăria bulgărească i turcească vin să întărească această teorie. ț ș

Israeli ii vor rămâne, astfel, foarte ata a i de aceste legume, care vor fi folosite adeseori în mesele lor tradi ionale de sărbători.ț ș ț ț

Plinius descrie i pregătirea unor remedii naturale din castravete, cu toate că unele cercetări spun că ar fi fost vorba de o plantă diferită, un soi de castravete sălbatic, necultivat. șTotodată, este men ionată folosirea fructului castravetelui pentru tratarea mu căturii de scorpion, pentru cei cu vederea slabă i pentru a îndepărta oarecii din hambare. ț ș ș șNevestele care doreau să rămână însărcinate îi purtau la cingătoare, la fel i moa ele chemate la câte o na tere mai grea, i îi aruncau după ce copilul se nă tea.ș ș ș ș șÎn Evul Mediu, la curtea regelui Carol cel Mare (Fran a secolului al XI-lea) se cre teau castrave i. ț ș ț

În Lumea Nouă, castrave ii au ajuns în 1494, în Haiti, o dată cu expedi iile lui Cristofor Columb.ț țÎn 1535, Jacques Cartier, explorator francez care a călătorit în zona a ceea ce astăzi se nume te Canada, spunea că a găsit castrave i imen i în zona ora ului Montreal. ș ț ș șÎn secolele XV-XVII, vânătorii europeni de blănuri, comercian ii, exploratorii, vor face schimburi i trocuri cu popoarele indigene amerindinene, inclusiv cu produse agricole. ț șTriburile din Marile Câmpii i din zona Mun ilor Stânco i au învă at de la conchistadori cum să cultive legumele i fructele europene. ș ț ș ț șCei mai buni agricultori erau cei din triburile Mandan, din zona Dakota de Nord i de Sud. ș

Triburile Iroqueze cuno teau deja planta, la momentul la care au fost vizita i de primii europeni.ș ț

i cred că am mai auzit de un caz asemănător acum câteva zile.”ȘÎn industria alimentară, castravetele este foarte preferat în varianta murată, fiind unul din cele mai consumate alimente, inclusiv în industria fast-food.

Din India, castravetele a ajuns în Grecia (unde este numit "vilwos") i în peninsula italică, unde popula ia este foarte amatoare de această legumă. Fructul castravetelui este ș țmen ionat i în Vechiul Testament (Cartea Numerelor 11:5), ca fiind o plantă foarte răspândită în Egipt, chiar i sclavilor israeli i: ț ș ș ț Ne amintim de Pe te, pe care l-am avut pe șmesele noastre în timpul robiei egiptene / de castrave i, pepeni, praz, ceapă, usturoiț .

Despre împăratul roman Tiberius se spune că servea castrave i la fiecare masă, indiferent de anotimp. ț

Astfel, pe teritoriul Imperiului Roman a fost dezvoltat pentru prima dată un sistem artificial de cre tere a fructelor i legumelor în condi ii speciale, similar cu o seră agricolă, ș ș țpentru a asigura prezen a pe masa împăratului a legumei sale favorite. ț

Sistemul de cre tere era combinat, pe timpul zilei vasele cu plante de castravete fiind inute la soare, apoi puse la adăpost în zone acoperite, la căldură, sau erau acoperite cu pânză ș țîmbibată cu ulei, pentru a nu permite circula ia curen ilor de aer. ț țAceste pânze erau numite specularia.

În însemnările sale, Plinius cel Bătrân consemnează existen a unui castravete foarte mic, probabil soiul corni on, care cre te nu mai mare de 8 cm i are coaja neregulată, cu broboane i grunji. ț ș ș ș ș

Ei au fost introdu i în Anglia la începutul secolului al XIV-lea, pierdu i, apoi reintrodu i după 250 de ani. ș ț ș

Ei au învă at să cultive soiuri de castrave i i de pepeni i le-au adăugat rapid în alimenta ie, pe lângă soiuri de porumb, fasole, i altele din aceea i familie a cucurbitaceelor, ț ț ș ș ț ș șdovleac, dovlecel i tărtăcu ă. ș ț

În 1630, reverendul Francis Higginson a publicat o carte pe nume „Plante din Noua Anglie”, în care se descrie o grădină din insula Conant, în portul din Boston, „grădina Guvernatorului”.

Acolo sunt descrise multitudinea produselor vegetale cultivate, printre care i „ elină, sfecle, morcovi, care cresc aici mult mai mari i mai dulci decât sunt îndeob te cunoscute în ș ț ș șAnglia. Sunt aici i soiuri de dovleac i de castravete de care nu aveam cuno tin ă înainte”.ș ș ș ț

În 1633, William Wood publică o carte care con ine observa iile sale referitoare la plantele pe care le întâlnise în America „Pământul este foarte bun pentru cre terea verde urilor ț ț ș țde bucătărie, toate soiurile cunoscute în Anglia i altele noi, i care sunt mai mari i mai gustoase”. ș ș ș

Câ iva ani mai târziu apar, tot în Anglia, un număr de articole publicate în reviste de specialitate cu profil medical, în care se specifică faptul că verde urile sunt responsabile de un ț țnumăr tot mai mare de îmbolnăviri pe timpul verii i că legumele crude nu trebuie consumate de către copii. ș

Castravetele a fost unul din legumele marcate de această proastă reputa ie, fiind retras din alimenta ia umană i păstrat doar pentru animale, în special vaci, schimbându-i-se i ț ț ș șnumele în engleză din cucumber în cowcumber.

Nefiind preferat în alimenta ie, soiurile de castravete au degenerat, spre sfâr itul secolului al XVIII-lea, transformându-se într-o plantă de dimensiuni reduse, cu inflorescen ă redusă i cu fructe foarte mici.ț ș ț ș

În jurnalul său, Samuel Pepys nota, în data de 22 septembrie 1663: „Azi, Sir W. Batten m-a informat de trista soartă a unei doamne, Newhouse, care a murit din pricină că a consumat castrave i. ț

În industria cosmeticelor, este foarte întrebuin at în diverse creme i lo iuni pentru ten, având un efect calmant, de restabilire a pH-ului pielii, fiind u or astringent. ț ș ț șTotodată, aroma de castravete proaspăt este considerată a fi afrodisiacă.

Hri căș

Plantă ierboasă cu o înăl ime de 20 - 60 cm . ț

Cu toate că nu face parte din categoria cereale semin ele ei sunt asemănătare cu cele de grâu folosindu-se sub formă măcinată ca făină. țPlanta provine din Asia fiind răspândită în Europa de mongoli i turci.ș

Hri ca (ș Fagopyrum esculentum) este o specie de plante din genul Fagopyrum, familia Polygonaceae.