5

DEMOGRAFIE

VIOLETA PUŞCAŞU

6

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.1. POPULAŢIA - SUBIECT INTERDISCIPLINAR Se cuvine să spunem, încă de la început, că nu există o ştiinţă unică a populaţiei. Populaţia este, prin excelenţă, o temă interdisciplinară. Ca orice domeniu de cercetare care oferă posibilitatea abordărilor distincte, particulare şi adaptate unui scop anume, studiul populaţiei a dat naştere în timp mai multor ramuri şi subramuri ştiinţifice (vezi fig.1.1). Punctul de vedere statistic a dat naştere demografiei statistice. Este unanim acceptat faptul că demografia datorează aproape totul statisticii demografice şi că începuturile demografiei coincid cu cele ale statisticii demografice. Punctul de vedere sociologic a generat demografia socială, legăturile derivând şi din faptul că sunt analizate fenomene cu dublă rezonanţă: mobilitatea spaţială şi profesională a populaţiei, urbanizarea, stratificarea socială etc. Punctul de vedere economic dezvoltă problemele demografice prin prisma rolului populaţiei în subsistemele producţie şi consum. Practic nu se poate concepe afirmarea corelaţiei producţie-consum, făcând abstracţie de populaţie, indiferent dacă este vorba de bunuri materiale sau spirituale. Punctul de vedere istoric a produs istoria populaţiei şi demografia istorică; la fel s-a născut şi demografia politică. Cât despre punctul de vedere geografic, acesta se ală la originea geografiei populaţiei şi a demo-geografiei. Lista nu este completă: ştiinţele naturii, în particular biologia, genetica, ecologia, medicina se interesează, de asemenea, de populaţie din alte unghiuri. Din persepctiva administraţiei publice, populaţia reprezintă colectivitatea de administrat, cu toate caracteristicile ce derivă din dinamica, structura şi mobilitatea populaţiei. De la decidenţii politici la nivel central sau local, şi până la funcţionarii cu aparent simple atribuţii de execuţie, cunoaşterea mecanismelor demografice dintr+o comunitate, la un momnet dat, poate uşura implementarea celor mai bune practici şi instrumente administrative şi mai ales poate folosi argumentării şi fundamentării unor politici şi strategii optime, adaptate dinamicii şi structurii populaţiei. O bună descifrarea a caracteristicilor demografice la un moment dat presupune parcurgerea celor trei întebări : câţi sunt? ce fel sunt ? de ce, din ce cauze ? Răspunsul la aceste întebări fundamentale constituie de fapt cele trei mari componente ale analizei demografice, care interează marile domenii ale vieţii sociale.

7

1.2 DE CÂND demografie ? Dacă demografia s-a născut încă din secolul al XVIII-lea ca un fel de “contabilitate” a oamenilor, prin aplicarea la fiinţele umane, a metodelor puse la punct pentru gestiunea stocurilor de mărfuri, cea mai mare parte a ramurilor specializate în sânul ştiinţelor populaţiei nu au apărut decât târziu, în cursul secolului XX, chiar după al doilea război mondial. Totuşi sunt numeroase indicii istorice cre vorbesc despre nevoia de cunoaştere a populaţiilor încă din cele mai vechi timpuri, ceea ce ar face din demografie o parctică extrem de veche, chiar dacă acesta nu devine ştiinţă decât mult mai târziu. Cât de vechi sunt practicile demografiei, ne putem da seama, de altfel, din istoria recensământului ale cărui origini vin din census-ul Romei antice, ca una dintre primele proceduri de înregistrare a cetăţenilor imperiului, plecându-se de la şi mai

demografie economică

demografie istorică demografie

politică

demografie socială demografie

statisticădemo-geografie

Sociologie

Politologie

Geografie Statistică

Istorie Economie

POPULAŢIE

Antropologie

Fig. 1.1. Principalele domenii de cercetare interesate de studiul populaţiei

8

timpuria regulă a cunoşterii exacte a numărului de soldaţi romani din armata imperială. La mijlocul anilor '70, în secolul trecut, demografia şi geografia populaţiei au cunoscut o puternică inflexiune, orientându-se către direcţia analizei sociologice, ceea ce va introduce numeroase dispute ale câmpului de studiu. Orientarea a devenit totodată demografică, sociologică şi geografică prin introducerea paradigmei sistemice şi a analizei de tip cauzal. De cealaltă parte, anumiti demografi şi sociologi au introdus studiul variaţiilor spaţiale ale fenomenelor de care erau preocupaţi, întrucât orice fenomen demografic are o proiecţie spaţială concretă (la nivel, continental, naţional, regional, local) prin care dimensiunea geografică a devent intrinsec legată de explicaţia diversităţii fenomenelor şi proceselor demografice. Astfel, demografia, geografia şi sociologia şi-au extins fiecare domeniul în direcţia celorlalte, cunoscând astfel zone de suprapunere (vezi fig 1.2).

Fig.1.2. Interferenţele între trei ştiinţe sociale care analizează populaţia (după Daniel Noin, 1993)

SociologieGeografie

Demografie

demografie socialădemografie spaţialădemo-geografie

geografie socială

9

1.3 CAMPUL DE STUDIU ŞI METODELE DEMOGRAFIEI Lista temelor ce pot fi abordate (vezi fig.1.3) ne-ar conduce automat la o definiţie în extenso a demografiei, după cum urmează: "Demografia este o ştiinţa avand că obiect studiul populatiilor umane şi sub aspectul dimensiunii, structurii, evolutiei şi caracteristicile lor, abordate în principal din punct de vedere cantitativ". O definiţie mult mai corectă însă trebuie să surprindă noile orientări ale ştiinţei demografice, în acord cu utilitatea finală a analizei demografice şi care nu se reduce la simpla expunere a valorilor cantitative, ci etalează dinamici ale fenomenelor şi proceselor demografice dintr-o populaţie, într-o anumită perioadă, prin prisma relaţiilor cauză-efect a producerii acestora. Reţinând însa că demografia operează cu câteva categorii, cum sunt: evenimentul demografic, fenomenul şi procesul demografic, vom putea redefini obiectul demografiei după cunoaşterea conţinutului categoriilor amintite.

- număr - densitate - mediu de locuire - sisteme de populare

- sex şi vârstă - statut martimonial- gospodării, familii

- naturală - teritorială (migraţii)

- naţionalitate - limbă, religie - nivel de studii

- activitate; grad de ocupare - categorie socio-profesională

variabile demografice

variabile socio-culturale

variabile socio-economice

Dinamica

Efectivul şi repartiţia geografică

Structura

POPU

LA

TIA

Fig. 1.3.

10

Aşadar, evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual, a cărui producere modifică componenţa populaţiei din punct de vedere al efectivului şi/sau al structurii acesteia. Evenimentele demografice sunt concomitent fie evenimente biologice (naşterea, decesul), fie evenimente sociale (căsătoria, divorţul, schimbarea domiciliului), ele făcând obiectul înregistrării în acte de stare civilă sau sisteme de evidenţă. Fenomenul demografic defineşte masa evenimentelor demografice de acelaşi fel, înregistrate într-o anumita perioadă de timp: natalitatea (masa născuţilor vii), mortinatalitatea (masa născuţilor morţi), mortalitatea (masa deceselor), nupţialitatea (masa căsătoriilor), divorţialitatea (masa divorţurilor), migraţia (masa evenimentelor de schimbare a domiciliului). După cum se vede, ansamblul evenimentelor de acelaşi tip este denumit cu termenul de masă, fenomenele demografice având ca trăsătură distinctivă caracterul de masă. La nivelul lor guvernează legităţi statistice şi concepte ale teoriei probabilităţilor. Exprimarea cantitativă absolută (numărul de nou-născuţi vii, numărul de persoane decedate, numărul persoanelor care se deplasează) este adesea însoţită de exprimarea relativă, prin indicatorii relativi de intensitate, cunoscuţi sub numele de rate sau indici. Aceştia beneficiază de o putere mai mare de exprimare a intensităţii fenomenului, comparând numărul cazurilor individuale de producere a evenimentului demografic, într-o perioadă, cu efectivul mediu al populaţiei în rândul căreia s-au produs evenimentele. Procesul demografic defineşte modificarea în timp a fenomenelor demografice, sub influenţa unui ansamblu de factori de natură social-economică, demografică, social-culturală etc. Procesele demografice au drept consecinţă continua schimbare a stării populaţiei, sub aspectul numărului şi structurii acesteia. Pe baza acestor precizări redefinim obiectul demografiei ca fiind ştiinţa socială care studiază colectivităţile umane, fenomenele şi procesele demografice specifice, în scopul cunoaşterii legităţilor care determină evoluţia efectivului, structurii şi miscării acesteia, stabilind locul şi corelaţiile care derivă din calitatea populaţiei ca verigă a sistemului socio-economic, prin prisma relaţiei cauză-efect a producerii acestora. 1.4 FLASH-URI DEMOGRAFICE 1. Ce este demografia ? «Demografia este parte a dinamicii populaţiilor, care îşi rezervă studiul populaţiilor umane. Acestea diferă de populaţiile animale nu atât prin valorile parametrilor biologici (durată de viaţă, vârsta pro-creării etc) ci prin faptul că ele sunt constituite din indivizi care vorbesc şi gândesc, care îşi stabilesc repere în timp, în spaţiu precum şi unii în raport cu alţii, de la un sex la altul şi în funcţie de relaţiile lor parentale. Demografia se sprijină, spre deosebire de dinamicile populaţiilor animale, pe interogarea celor interesaţi şi pe declaraţiile lor».

Dechiffrer la demographie, Syros

11

2. Demografia este o ştiinţă ? Decurge (din răspunsul precedent) că «orice statistică demografică are în mod obligatoriu o imprecizie, legată de psihologia indivizilor, de încrederea sau neîncrederea lor faţă de agenţii recenzori, de memoria lor selectivă faţă de evenimentele familiale, de gradul lor de adeziune la normele administrative şi clasificatorii în vigoare în domeniul familial şi profesional. Atitudinea populară nu are încredere în numărători şi anchete pe care le asociază unor interese fiscale sau militare. Ori, calitatea şi precizia datelor demografice presupun asentimentul populaţiilor». 3. Care sunt adevăratele întrebari ale demografiei ? Problemele care privesc viaţa şi moartea, cele ale indivizilor şi cele ale societăţii, sunt în centrul demografiei şi îi conferă acesteia dificultatea. Ea necesita în mod particular vigilenţa spiritului pentru a separa adevăratele întrebări de cele false. În ce ritm creşte populaţia României, la ce nivel se află ea, ce locuri de muncă există pentru tineri în ţările dezvoltate şi prin comparaţie în cele subdezvoltate, cine va plăti pensiile noastre, de câţi profesori este nevoie aici sau în altă parte, care este nivelul de natalitate dorit şi de ce tinerele cupluri nu se căsătoresc ? 4. Scăderea fecundităţii în Europa este structurală ? În contradicţie cu tendinţa către scăderea natalităţii înregistrată în anii '30, cea mai mare parte a statelor europene cunosc un baby boom între anii '40 şi sfârşitul anilor '60, chiar dacă intensitatea şi calendarul fenomenului diferă de la o ţară la alta. Acestei relansări a fecundităţii îi succede o scădere care intervine la mijlocul anilor '60 pentru cea mai mare parte a ţărilor occidentale şi câţiva ani mai târ-ziu pentru ţările Europei meridionale. Ceea ce frapează nu este numai nivelul la care se situeză de aici încolo fecunditatea ÷ 1,46 copii/femeie pentru ansamblul Uniunii Europene ÷ ci şi durata şi stabilitatea nivelelor observate, în ciuda unei slabe relansări în a două jumătate a anilor '80 în anumite ţări ale Europei. deşi diferenţele de nivel nu sunt decât de 0,5copil/femeie, implicaţiile pot fi în mod radical diferite, de îndată ce ne situăm net sub pragul de înlocuire a generaţiilor, cum este cazul Germaniei sau a ţărilor Europei de sud. 5. Se poate spune că populaţia îmbătrâneşte ? Utilizat pentru prima data în 1928 de către Alfred Sauvy, termenul de îmbătrânire aplicat unei populaţii, în ciuda aparenţei sale simplităţi, este cumva putin ambiguu. Într-adevăr, dacă un individ se îndreaptă inexorabil spre propria îmbătrânire, îmbătrânirea unei populaţii nu are nimic ireversibil. Cu excepţia cazului în care întreaga populaţie nu mai este la vârsta aptă procreerii, este totdeauna posibil să se diminueze vârsta medie printr-o relansare importantă a naşterilor. 6. Cine era Thomas Robert Malthus ?

12

Pastor şi economist englez, Thomas Robert Malthus (1766÷1834) a lăsat o operă importantă asupra unor numeroase subiecte de ordin economic şi social, fiind însă cunoscut cu deosebire pentru ideile sale privitoare la demografie, care emană din lucrarea "Eseu asupra populatiilor". Malthus estima că populaţia are tendinţa să crească în progresie geometrică în timp ce mijloacele sale de subzistenţă nu progresează decât în manieră aritmetică. Fără o politică demografică adecvată, riscul suprapopulării antrenează o epuizare a resurselor alimentare, o diminuare a salariilor, sărăcie, şomaj, malnutriţie şi în consecinţă, crime. Malthus recomanda limitarea populaţiei prin căsătorie tardivă. Prin extensie, adjectivul malthusian se aplică economiştilor care sunt mai degrabă adepţii restricţiei decât a expansiunii. 7. China miliardară - aspecte relevante Începuturile controlului naşterilor în China ar putea să se plaseze pe la mijlocul anilor '50, când a fost lansată o scurtă campanie de planning familial, obiectivul fiind la acea vreme mai mult de a uşura povara femeilor decât de a reduce o creştere demografică ce depăşea 20‰. Conştientizarea puternicei relansări a natalităţii, imediat după criza anilor negri ('58÷'61), şi dificultăţile resimţite de orăşeni incită autorităţile să relanseze măsurile antinataliste la începutul anilor '60. Anii '70 se caracterizează prîntr-o politică numită a căsătoriei târzii, naşterilor distantate şi a numărului redus de copii. Radicalizarea acestei politici - politica urmaşului unic - a fost decisă în cel mai mare secret în cursul anului 1978. Noile modalităţi sunt puse în practică chiar din 1979, prin definirea unui arsenal complet de avantaje materiale şi penalităţi: prime acordate pentru obţinerea unui certificat de copil unic, amenzi şi blocaje ale carierei pentru contravenienţi. Cele două relansări trecătoare ale natalităţii din 1980 şi 1990 sunt explicate prima prîntr-o febră a căsătoriilor iar a două prîntr-un efect de generaţie. Examinarea faptelor arată că trebuie să se ţină seama în mod egal de aşa-numita “rezistenţă” a populaţiei. Relansarea de la sfârşitul anilor '80 desemnată prin expresia al treilea val de natalitate coincide cu o slăbire a controlului, fapt pentru care la începutul deceniului trecut controlul naşterilor este relansat. 8. De la populaţia sovietică la populaţia rusă: un destin atipic Statisticile şi consideraţiile demografice la nivelul unor mari arii geografice sunt sub vremuri, parafrazând o expresie populară. Iniţiative şi semnături pot schimba la un moment dat perspectiva şi unităţile teritoriale statistice. A fost şi cazul URSS care iese după 1990 din statisticile internaţionale făcând să apară, mai ales în jumătatea inferioară a clasamentului, o serie de state care până atunci amprentaseră, în mod mai puternic sau mai modest, imaginea unui colos demografic. În locul celor aproape 290 de milioane de sovietici apar baltici, caucazieni, slavi europeni sau asiatici aparţinând la 15 state diferite ale căror populaţii au între 2 şi 148 de milioane de locuitori ! Sunt aceste state moştenitoarele tendinţelor pe care începuse să le înregistreze URSS încă înainte de 1990? Trebuie redefinit tabloul demografic european în contextul noii definiţii geopolitice a Europei

13

sau fenomenele demografice nu fac decât să probeze o dată în plus o anume segregare care nu este neaparat dăunătoare de această dată? Se pot impune modele şi politici diferenţiate sau reechilibrarea cibernetică a sistemului populaţie se va produce automat în următoarele decenii? Până în 1992, proiectiile erau făcute pentru URSS în ansamblul sau (cu exceptia ţărilor baltice, proiectate separat încă din 1992 şi corelate de atunci Europei de nord); după 1994 definiţia geografică a Europei se schimbă. Scăderea efectivelor, şi a indicatorului natali-tate este doar o simplă consecinţă tehnică a spargerii proiecţiei iniţiale în 15 proiecţii separate? (Blum,1997) Poate, dar aceasta relevă deopotrivă eterogenitatea fostei Uniuni dar şi o schimbare de abordare, de aici încolo mai centrată pe Rusia ca pe cea mai importanta moştenitoare. Rusia conservă însa ea însăşi o eterogenitate accentuată, mai ales între est şi vest, dar şi între nord şi sud. 9. Europa - mozaic sau sistem demografic unic ?

De la 1 ianuarie 2007, 500 milioane de europeni devin individualităţi ale unui ansambu populaţional de anvergură, al treilea dupa China şi India !! Cu atuu-rile unei administraţii unice, susţinătoare a unei politici demografice ce poate fi considerată pro-natalistă, sau în orice caz favorabilă creşterii naturale (poate tocmai pentru că cele mai multe ţări membre nu mai reuşesc lucrul acesta de mulţi ani !), Uniunea Europeana devine ansamblu demografic unic şi unitar în comparaţiile internaţionale, dar totodată depozitara unei diversităţi de comportamente şi perspective demografice în fiecare ţară şi regiune membră. 10. Romania – încotro din punct de vedere demografic ? Din punct de vedere demografic România este perfect europeană. Nu că din alte puncte de vedere nu ar fi, dar sunt totuşi puţine sectoarele vieţii socio-economice în care parametrii naţionali să fie atât de bine integraţi sb aspect valoric în media europeană : tendinţe de scădere a natalităţii, implicit de deficit natural, rate scăzute ale fertilităţii feminine, închierea tranziţiei demografice, familiii monoparentale, divorţuri, îmbătrânire demografică, mobilitate teritorială mare (cu deficit migratoriu internaţional), sunt câteva dintre fenomenele la care România prezintă valori şi tendinţe comparabile cu ansamblul european. Doar aspectele vizând structura populaţiei evidenţiază diferenţe importante la categoriile de variabile economice şi socio-cuturale. 1.5 PRIVIRE ASUPRA METODELOR Proprietăţile spaţiale ale populaţiei Noţiunea de loc este total străină conceptului de populaţie. Prima raţiune este independenţa fiinţelor umane în raport cu locurile. În societăţile moderne, mai mult

14

decât în cele ale trecutului, omul este mobil şi existenţa sa se derulează în multiple locuri, chiar dacă legăturile sale sunt mai puternice cu unele decât cu altele. Cărui spaţiu îi corelăm un individ care lucrează în Galaţi, locuieşte în Brăila şi îşi petrece fiecare week-end la părinţii din Măcin? Întrebarea este subsidiară pentru statisticianul pur care numără indivizii în funcţie de criterii pur administrative. Decurge din aceasta că o populaţie se defineşte simplu ca fiind ansamblul de locuitori (domiciliati la locul lor de resedinţă obişnuită) dintr-un teritoriu dat. Pentru sociolog, exemplul dat va naşte consideraţii cu reverberare economică (stress, eficienţă, disponibilitate, optim) iar efectele pur spaţiale vor interesa geografia. Populaţia: un obiect statistic şi teritorial O populaţie este deci o realitate totalmente abstractă, care nu se defineşte decât în raport cu decupajele spaţiului. Acelaşi demers intelectual de simbolizare, definire şi delimitare crează simultan teri-toriul şi populaţia sa. Conceptul de ansamblu este aici fundamental. când se studiază un habitat rural, de exemplu, se analizează un ansamblu de construcţii care, fiecare, reprezintă o formă elementară a habitatului rural: dacă însă se descompune o populaţie în indivizi, noţiunea însăşi de populaţie dispare. O populaţie nu există decât ca ansamblu. Caracteristicile unei populaţii sunt exclusiv caracteristici colective. Orice decupaj al populaţiei Terrei în entităţi mai mici se înscrie într-un continuum imposibil de evitat, care întâlneşte continuum-ul spaţiului. El se sprijină pe o diviziune teritorială care implică ierarhii şi ansamble. Aşa cum o diviziune teritorială face parte din teritorii din ce în ce mai vaste, fiecare populaţie se înscrie în ansamble mai vaste şi se subdivide până la un anumit prag, în ansamble din ce în ce mai mici. Pluralitatea scărilor de analiză spaţială Dacă efectele pragurilor spaţiale nu îmbracă caracterul imperativ pe care acestea le prezintă în alte ramuri de ştiinţă, este înainte de toate pentru că natura statistică a populaţiei interzice să aibă o scală privilegiată de analiză a fenomenelor demografice. când se produce deplasarea în ierarhia teritorială, la fiecare schimbare de nivel, se conservă anumite proprietăţi ale populaţiilor şi se pierd alte proprietăţi. La scară locală, populaţiile sunt extrem de diversificate. Dinamica lor este strâns legată celei de mediu. Rolul structurilor populaţiei, ca şi cel al comportamentelor strict demografice sunt adesea complet disimulate de fenomene migratorii conjuncturale care pot antrena variaţii brutale şi trecătoare ale efectivelor. La scara naţiunilor sau continentelor, aceste turbulenţe se liniştesc, legea numerelor mari face să apară regularităţi în ceea ce, la scară inferioară, poate să pară aleatoriu. Dinamica populaţiilor prezintă o mare regularitate interanuală, ea sprijinindu-se înainte de toate pe mişcarea naturală, şi în al doilea rând pe pendulările migratorii mult mai stabile decât la nivel local. Scara intermediară, a populaţiilor regionale, mult timp cea mai neglijată, permite completarea fericită a celor două moduri de abordare. Această scară pune

15

în mod particular în evidenţă specificităţile demografice şi mai ales demogeografice şi interacţiunile între dinamica internă a populaţiilor şi dinamica mediilor. 1.6 SURSELE DE INFORMARE Recensămintele Oricare ar fi antecedentele lor istorice, tehnicile moderne de recensământ s-au născut odată cu revoluţia statistică din secolul al XIX-lea. Ele nu pot fi aplicate decât acolo unde există capacitatea de a organiza colectarea şi prelucrarea enormei mase de informaţii. Aceste informaţii constituie principala sursă de date pentru studiul demografic. a. Conţinutul unui recensământ Conţinutul recensămintelor rămâne foarte inegal de la o ţară la alta, desi, din 1948, Naţiunile Unite recomandă o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. 1. Informaţii asupra localizării

Recensământul urmăreşte cu prioritate să surprindă, de o manieră exhaustivă gospodăriile şi indivizii prezenţi în diferite locuri în momentul înregistrării. Indivizii în deplasare sunt în general înregistraţi la locul reşedinţei lor obişnuite. Când chestionarele sunt detaliate, ele pot merge până la informaţii privind locul de naştere, reşedinţa anterioară, locul de muncă, etc.

2. Informaţiile demografice propriu-zise

Toate recensămintele relevă vârsta şi sexul indivizilor, si, în general, câteva date despre legăturile matrimoniale şi familiale. Este, de exemplu, recomandat a se interesa asupra numărului total de copii pe care fiecare femeie îi aduce pe lume, pentru a-l confrunta cu cel de copii în viaţă. În cazuri din ce în ce mai frecvente, o serie de întrebari privesc căsătoria, divorţurile şi componenta gospodăriilor şi a familiilor.

3. Informaţiile socio-culturale

Adesea, o anume prioritate este acordată datelor privind şcolarizarea şi gradul de instruire. Multe dintre recensăminte culeg informatii asupra naţionalităţii indivizilor, apartenenţa etnică şi religioasă, ca şi asupra limbilor folosite.

4. Informaţii socio-economice

Toate recensămintele moderne acordă o mare importanţă chestiunilor privitoare la activitate, profesie şi ramura de activitate economică a indivizilor. Ele oferă astfel, informaţii preţioase asupra funcţionării sistemelor economice si, direct sau indirect, asupra principalelor mijloace de existenţă a familiilor.

5. Informaţii asupra locuinţei

16

În destul de multe ţări, recensămintele gospodăriilor oferă ocazia de a întocmi inventarul locuinţelor. El este însoţit de întrebări privind imobilele şi locuinţele, precum şi tipul lor de ocupare.

De fapt, conţinutul recensămintelor este foarte variabil, în jurul unui nucleu de întrebări elementare, definite în funcţie de centrele de interes ale guvernelor şi de mijloacele pe care acestea vor şi pot să le consacre scopului. b. Finalităţile şi constrângerile recensământului 1. Un instrument în serviciul statului

Nu trebuie uitat că recensământul este un act oficial, ordonat de guvern şi sub responsabilitatea sa şi organizat de către administraţia publică. Dubla dimensiune, exhaustivă şi teritorială, a principalelor caracteristici a fiecărei persoane răspunde triplei folosinţe pentru care statele o reclamă:

- cunoaşterea situaţiei populaţiei, în scopul unei mai bune administrări; - realizarea unei baze de date teritoriale pentru a asigura funcţionarea administraţiei (repartizarea funcţionarilor, subvenţiilor sau echipamentelor, în funcţie de efectivele populaţiei locale, etc); - dotarea cu un instrument fundamental pentru planificarea economică şi socială şi amenajarea regională.

2. Dificultăţile acoperirii complete, simultaneităţii şi periodicităţii

Recensământul nu poate să răspundă obiectivelor care îi sunt atribuite decât dacă este realizat cu atenţie şi rigoare, dar, în practică, completitudinea unui recensământ nu este niciodată totală, mai ales dacă teritoriul considerat este vast şi eterogen. În ţările dezvoltate, ecartul omisiunilor se situeaza între 1÷3%, în timp ce în ţările subdezvoltate, acesta este mult mai mare. Practic, este imposibil de a recenza toţi indivizii la acelaşi moment pe tot teritoriul. În lipsă, se adună ansamblul informaţiilor la o oră precisă, la o anumită dată, ceea ce poate fi sursă de erori sau confuzii dacă operaţiile de recensământ se întind prea mult în timp. În fine, este de dorit ca operaţiile de recensământ să se deruleze periodic. Naţiunile Unite preconizează ca fiecare ţară să le realizeze în cursul anilor care se termină în 0 sau 1. Dacă anumite ţări urmează aceste recomandări şi merg dincolo de acesta realizând recensăminte intermediare în anii terminaţi în 5 sau 6, multe altele sunt constrânse, din necesităţi tehnice sau financiare, sau de circumstanţe politice, să dea recensămintelor lor o periodicitate neregulata, care prejudiciază utilizarea lor ştiinţifică.

3. Tehnicile de recensământ

Implicând statul, orice recensământ este precedat de o fază prealabilă, politică şi administrativă. Se cuvine mai întâi a fundamenta legal recensământul, a-i defini obiectivele, a stabili mijloacele umane şi financiare necesare, apoi de a fixa calendarul celor trei serii succesive de operatii: pregătirea, colectarea propriu-zisă şi prelucrarea.

17

a. Faza pregatitoare

Această fază este cea mai delicată, deoarece de rigoarea execuţiei sale depinde în mare parte calitatea recensământului. Ea include mai multe operaţii distincte:

- organizarea administrării recensământului, recrutarea şi formarea personalului de colectare, control şi sesizare; - conceperea şi testarea chestionarului (formularului); - testarea pe un eşantion limitat.

b. Faza de adunare a datelor

Aceasta este faza cea mai scurtă. când ţările pot face alegerea, ele utilizând metoda autoînregistrării. Chestionarele sunt distribuite fiecărei gospodării, un agent colector vine apoi şi adună buletinele care au fost completate sau ajută eventual la completarea lor. În ţările subdezvoltate, unde analfabetismul este încă foarte răspândit, se utilizează mai degrabă metoda interviului. Fiecare recenzor adună direct informaţiile şi le notează el însuşi în formular. Dacă în primul caz corectitudinea recensământului depinde înainte de toate de civismul cetăţenilor şi de al agenţilor recenzori, în al doilea caz ea depinde de numărul de recenzori şi de timpul de care dispune pentru fiecare interviu, dar, în acelaşi timp de posi-bilităţile reale de a contacta populaţiile diseminate în locuri greu accesibile sau rebele la orice operaţie de control administrativ. Oricare ar fi metoda utilizată, anchetele de control permit evaluarea erorilor de înregistrare şi calitatea răspunsurilor.

c. Faza de prelucrare

Chestionarele grupate sau aranjate de către agenţii recenzori sunt regrupate, verificate şi codificate, apoi tratate informatic în funcţie de un program de exploatare minimal prestabilit. Rezultatele sunt publicate în valuri succesive: în primul rând estimările, apoi rezultatele preliminare extrase din sondaje asupra ansamblului de buletine pe gospodării, apoi rezultatele definitive, rezultate din exploatarea exhaustivă a datelor. Prelucrările ulterioare permit extragerea la cerere a datelor care nu au fost considerate dezirabile sau utile de reţinut în momentul primelor exploatări. Numai când toate aceste operaţiuni sunt terminate, adică după un răstimp relativ lung, timp în care caracteristicile populaţiei s-au schimbat deja, se pot dezvolta studii de toate tipurile privind populaţia. Complexitatea şi costul lor explică de ce recensămintele nu sunt totdeauna realizate cu frecvenţa şi calitatea pe care le recomandă ONU. Nu numai că nu toate ţările nu dispun de un recensământ recent, din ce în ce mai puţine, ce-i drept, ca Omanul sau Afganistanul, nu au realizat niciodată o numărătoare completă a populaţiilor lor. În cursul secolului XX au avut loc în Romania opt recensăminte: 19 decembrie 1912, 29 decembrie 1930, 6 aprilie 1941, 25 ianuarie 1948, 21 februarie 1956, 15 martie 1966, 5 ianuarie 1977, 7 ianuarie 1992.Ultimul s-a desfăşurat în ianuarie 2002.

18

Starea civilă Diferită prin forma şi obiectul său de recensământ, starea civilă furnizează celălalt izvor fundamental al informării demografice, deşi finalitatea sa ştiinţifică nu este mai evidentă decât cea a recensământului. Termenul de stare civilă este el însuşi puţin ambiguu pentru că desemnează în acelaşi timp condiţia unei persoane sub raportul naşterii sale, a legăturilor de familie şi de rudenie, a căsătoriei sau decesului sau/şi serviciul public însărcinat să constate şi să ateste ansamblul acestor fapte. Funcţia sa este în mod fundamental legală, aflată, de regulă sub controlul administraţiei şi magistraţilor. Prelucrarea statistică a datelor din registrele de stare civilă permite totuşi urmărirea evoluţiei natalităţii, mortalităţii şi a altor evenimente demografice. 1. O practică recentă, care nu este încă universală

Ca şi recensământul, starea civilă utilizează principiul declaraţiei. Este prezent acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Înregistrarea completă şi calitatea informaţiei depinde fundamental de eficienţa serviciului de stare civilă, excelent în ţările cu puternică tradiţie administrativă şi adesea lacunară şi mediocră acolo unde personalul este insuficient format, incompetent şi mai ales supra-aglomerat, depăşit de masa de evenimente şi întinderea teritoriului pe care îl are de acoperit. Declararea evenimentelor de consemnat este foarte variabilă după natura lor, mai bună pentru naşteri decât pentru decese şi, mai bună pentru decese deci pentru căsătorii. Înregistrarea actelor de stare civilă nu a devenit generală şi fiabilă în Europa decât spre mijlocul secolului al XIX-lea, şi mai târziu în SUA. Nu trebuie să ne mire deci, că, în ţările subdezvoltate şi mai ales în Africa Subsahariană, ea nu funcţionează decât cu dificul-tăţi şi lacune, în particular în zonele rurale. Doar o treime din populaţia globului dispune astăzi de o stare civilă cuprinzătoare de tip european.

2. Continut şi prelucrare

Naţiunile Unite au definit lista faptelor civile care se înregistrează: născuţii vii, născuţii morţi, decesele, căsătoriile, divorţurile, adopţiile, legitimările, recunoaşterile, anulările şi separările legale. Fiecare înregistrare trebuie să facă menţiunea datei şi locului evenimentului, a locului de naştere şi sexului persoanei vizate şi domiciliul acesteia. Ca regulă generală, declararea trebuie făcută într-un răstimp scurt. Un bun sistem de înregistrare nu este suficient, trebuind de asemenea să existe un bun sistem de prelucrare statistică. În momentul exploatării datelor, fiecare fapt de stare civilă trebuie să fie domiciliat la locul de reşedinţă a indivizilor şi să facă obiectul unui buletin statistic - simplu borderou recapitulativ în ţările unde sistemul de înregistrare este rudimentar - sau buletin individual detaliat în alte condiţii, însoţit uneori, în cazul deceselor, de o declaraţie confidenţială a cauzei, eliberată de medicul constatator al evenimentului. Aceste buletine sau borderouri sunt

19

centralizate şi prelucrate prin serviciile statistice care publică serii lunare sau anuale, de la care plecând, se poate urmări evoluţia natalităţii, mortalităţii, nupţialităţii şi divorţialităţii.

Celelalte surse A. Registrele de populaţie, listele electorale şi celelalte registre

Numeroase administraţii sau întreprinderi dispun de baze de date de personal, clinţi, parteneri, etc purtând informaţii preţioase, mai ales despre schimbările de reşedinţă ale clienţilor lor sau ale personalului pe care le administrează, despre componenta familială, nivelul de informare sau al veniturilor. Totuşi acestea nu sunt concepute pentru o exploatare ştiinţifică şi legea poate interzice comunicarea unor asemenea fişiere, nominative sau care permit identificare persoanei. În acest caz, fişierele nu pot fi utilizate decât pentru studii realizate sau comandate de către aceste organisme. Câteva fişiere nominative şi cu fundament teritorial sunt totuşi publice, ca listele electorale, adesea predispuse la cauţiune, sau registrele de populaţie, acestea existând însă în puţine ţări (Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia). Dacă sunt bine ţinute şi în plus informatizate şi centralizate, ele permit observarea indivizilor, familiilor şi migraţiilor lor.

B. Anchetele

Alături de sursele amintite care se apropie cel mai mult de informaţiile complete, cercetătorul dispune de numeroase anchete care nu au ca obiect decât eşantioane de populaţie. A recurge la anchetă înseamnă a accepta postulatul conform căruia ansamblul unei populaţii interesată de o problemă dată poate fi în mod valabil reprezentat prîntr-o mică parte din aceasta, judicios aleasă în funcţie de criteriile de distribuţie statistică. Dar riscul este enorm pentru studiul fenomenelor demografice, a căror frecvenţă este puţin importantă (rata în demografie se exprimă cel mai frecvent în promile). Introducerea subterfugiilor prost controlate sau a erorilor de eşantionaj sau de observaţie poate îndepărta orice semnificaţie ştiinţifică reală şi problema intervalului de încredere este aici fundamentală. Ancheta oferă totuşi două avantaje de necontestat în raport cu tehnicile grele de observaţie: preţul său mult mai scăzut şi supleţea sa care îi permite posibilitatea de a selecta obiectivele investigaţiei şi de a împinge mai departe ansamblul de întrebări. Anchetele sunt de natură şi concepţie extrem de diversă, putând fi grupate în trei mari familii:

a. Anchetele complementare de recensământ şi marile anchete permanente. Anchetele complementare s-au asociat de timpuriu operaţiunilor de recensământ. Ancheta familială, care însoţeşte recensămintele în Franta, din 1954, furnizează un bun exemplu în acest sens. Chestionare specifice privind viaţa familială, conjugală şi profesională sunt adăugate buletinelor individuale de recensământ ale unui număr de 300.000 de femei cu vârste între 19 şi 64 ani, alese plecând de la un tiraj areolar de

20

eşantion prealabil la re-censământ. Cu totul diferite sunt anchetele care fac apel la tehnicile întrevederii. Recensămintele furnizează baza de tiraj a unor vaste eşantioane de populaţie chestionate în mod regulate (anual), asupra caracteristicilor mai degrabă socio-economice decât demografice. Ele dau o viziune destul de precisă caracteristicilor momentului, dar şi asupra mecanismelor prin care se operează schimbarea lor. În SUA, de exemplu, Current Population Survey permite să se obţină în acest mod o cantitate de informaţii din domeniile cele mai variate. Este evident că asemenea operaţiuni, prin amploarea şi regularitatea lor, impun mijloace financiare şi contabile considerabile, care se adaugă celor care mobilizează operaţiunile de recensământ şi ţinerea evidenţei stării civile şi nu pot fi realizate decât în ţările cele mai bogate.

b. Anchetele naţionale ca substitut al recensământului sau al stării civile. În ţările în curs de dezvoltare anchetele pot servi ca paleative ale sistemelor de recenzare sau de înregistrare deficiente sau prea costisitoare. Dar costul şi greutatea lor nu sunt totuşi neglijabile pentru ţările sărace şi, rar li se poate da regularitatea necesară. De altfel, absenţa bazei de sondaj ca şi în ţările cu recensăminte regulate pune enorme probleme de eşantionaj şi de generalizare pentru datele observate. Cele trei tehnici curent utilizate se bucură atât de argumente pro cât şi contra. Cazul cel mai simplu este cel al anchetei retrospective cu pasaj unic, de uz curent pentru studiul fecundităţii, în care se intervievează femeile asupra descendenţei lor actuale sau asupra numărului de naşteri succesive. Aceasta este metoda cea mai ieftină, dar şi cea mai puţin fiabilă căci ea nu dispune de nici un veritabil mijloc de estimare a variaţiilor introduse. În toate cazurile se încearcă reconstituirea istoriei trecute a indivizilor şi de obţinere astfel, a unui trend explicativ în lipsa unei măsuri a parametrilor demografici. Tehnica anchetei cu pasaje repetate este mai complexă. Ea necesită repetarea chestionarului aceluiaşi eşantion la intervale de timp alese şi permite astfel controlul fiabilităţii răspunsurilor. Dar ea nu dă rezultate decât după intervale relativ lungi şi comportă riscul modificării eşantionului între fiecare pasaj. Costul unor asemenea anchete şi mobilizarea mijloacelor tehnice importante, constituie un alt obstacol în dezvoltarea lor. Ele au cu-noscut totuşi un anumit succes în cursul ultimilor ani, mai ales în Africa. În sistemele de anchetă cu dublă colectă se reiau metodele de anchetă cu pasaj unic, dar eşantionul este intervievat de două ori cu chestionare independente şi anchetatori diferiţi. Această tehnică este utilizată pentru a controla acoperirea sistemelor de stare civilă. Cea mai importanta operaţiune de acest tip este Sample Registration Scheme care funcţionează în India din 1968.

c. Anchetele monografice. Când cel care doreşte să realizeze o anchetă demografică nu dispune de datele de care are nevoie, fie le culege el însuşi, fie apelează la serviciile unui organism specializat. Ţinând cont de costurile şi eforturile pentru realizarea unei anchete, se ghiceşte uşor că fiecare reprezintă un compromis între obiectivele ştiinţifice şi mijloacele de realizare. Realizarea anchetelor direct de către cercetător întâmpină mai multe dificultăţi în demografie decât în sociologie pentru că ea presupune luarea în considerare a unui eşantion de populaţie întotdeauna voluminos şi cu atât mai mult în demografie unde trebuie făcută şi spaţializarea acesteia.

21

Astăzi recurgerea la informatică privilegiază prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate. Dar în conţinutul lor acestea nu diferă de prezentările clasice sub formă de tabele, adunate în anuare, culegeri de date sau microfişe. Important este de accede la sistemele de informare cele mai vaste posibile, care să permită confruntarea datelor provenind din surse diverse. 1.7 NO�IUNI PRELIMINARE DESPRE METODELE DE ANALIZ� DEMOGRAFIC� Analiza demografică impune respectarea câtorva cerinţe majore, precum şi folosirea unor metode consacrate în obţinerea rezultatelor căutate. Calitatea analizei este determinată, printre altele, de îndeplinirea a două condiţii fundamentale:

- caracterul complet al informaţiilor despre un anumit fenomen demografic; - delimitarea cu precizie a colectivităţii care face obiectul analizei şi a momentului în care s-a produs;

Dacă prima condiţie este asigurată în majoritatea cazurilor, prin legiferarea obligativităţii înregistrării evenimentelor demografice de orice fel, cea de a două cerinţă beneficiază de aportul unui grafic adaptat scopului enunţat anterior, cunoscut sub denumirea de reţea demografică sau diagrama LEXIS. Diagrama a fost astfel concepută încât să permită reprezentarea concomitentă a trei variabile, capabile să delimiteze cu precizie un anumit eveniment demografic sau masa evenimentelor demografice de acelasi fel:

- vârsta (x) sau durata calendaristică, măsurată în ani, care desparte momentul producerii evenimentului studiat, de momentul producerii unui eveniment-origine de care este univoc condiţionat (exemplu - durata unei căsătorii desfăcută prin divorţ); - anul naşterii persoanei (t) sau momentul producerii evenimentului anterior evenimentului studiat, care condiţionează apariţia acestuia; - momentul observării evenimentului (z).

Cele trei variabile amintite anterior sunt reprezentate într-un sistem de axe de coordonate.

22

Fig. 1.4. Graficul Lexis În viziunea actuală a graficului Lexis, variabila x este reprezentată pe axa ordonatelor iar variabilele z şi t pe axa absciselor. Deoarece perioadele dintre două nivele consecutive ale celor trei variabile sunt egale (anul calendaristic), rezultă că, atât axa ordonatelor cât şi axa absciselor, se despart în segmente egale. Din punctele care delimiteaza aceste segmente se trasează în spaţiul graficului, o serie de linii verticale, orizontale şi oblice, imprimând acestuia aspectul unei table de sah (vezi fig.1.4), constatându-se trei categorii de culoare, în funcţie de specificul variabilei:

- culoare ale vârstei sau duratei calendaristice dintre două evenimente univoc condiţionate. Fiecare culoar este limitat de nivelul xi-1 şi xi şi are poziţie orizontală; - culoare care delimitează anii calendaristici de naştere sau în cadrul cărora s-a produs evenimentul şi care permit totodată indicarea cu precizie a momentului observării (înregistrării) situaţiei demografice a persoanei. Aceste culoare sunt delimitate de nivelurile ti-1 şi ti, respectiv zi-1 şi zi, şi au poziţie verticală în grafic;

Cul

oaru

l anu

lui n

aste

rii s

au o

bser

vari

i fen

omen

ului

Culoarul vârstei (duratei)

ti-2zi-2

ti-1zi-1

tizi

t2 z2

t1 z1

t0 z0

zi,ti

i-2

i-1

i

6

0

1

2

3

4

5

xi

23

- culoare pentru delimitarea generaţiilor care alcătuiesc colectivitatea supusă observăriii, denumite curent culoare ale generaţiilor sau culoare demografice şi care au poziţie oblică în graficul Lexis.

Reprezentarea variabilelor demografice Practic, toate evenimentele demografice care însoţesc persoana de la naştere până la deces, pot fi reprezentate în reţeaua demografică. Reprezentarea evenimentului demografic se face printr-un punct, astfel plasat încât să indice cu precizie momentul producerii acestuia. Cele două evenimente care limitează viaţa unei persoane, naşterea şi decesul, precum şi alte evenimente care pot apare în cursul vieţii (căsătoria, naşterea copiilor, divorţul etc.) sunt sugestiv reprezentate în figura 1.5. Întrucât masa evenimentelor şi numărul mare de generaţii complică reprezentarea grafică, vom exemplifica doar reprezentarea colectivităţilor de supravieţuitori şi decedaţi în reţeaua demografică. Multitudinea de linii ale vieţii care traverseaza culoarul demografic al unei generaţii, intersectează reţeaua graficului, constituind aşa-numitele fluxuri de supravieţuitori, evidenţiate ca dimensiune prin indicarea efectivului acestora, atât în cadrul segmentelor ori-zontale (efectiv de supravieţuitori care îşi aniversează vârsta xi în intervalul de timp zi-1 ÷ zi) cât şi în cadrul segmentelor verticale (efectiv de supravieţuitori care în momentul observarii zi au împlinit vârsta corespunzătoare intervalului xi-1÷xi). Prin urmare, colectivităţile de supravieţuitori sunt reprezentate în grafic prin segmente de dreaptă.

Fig. 1.5. 1878 1949 19771969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976

100

99

28

20

0

2

B

D

C

A

N1

N2

z,t

24

Var

sta

(x)

24

Colectivităţile de decedaţi sunt reprezentate prin indicarea numărului punctelor mortuare, încadrate într-o anumită formă geometrică (triunghi, pătrat, paralelogram), în funcţie de specificul celor trei variabile care definesc reţeaua demografică. Conţinutul şi poziţia ocupată în graficul Lexis ne permite să definim două tipuri principale de colectivităţi de supravieţuitori şi trei tipuri de colectivităţi principale de decedaţi (vezi fig.1.6). Două optici fundamentale în analiza demografică În sensul cel mai larg, efectuarea analizei demografice înseamnă stabilirea unui sistem de indicatori, cu ajutorul cărora se măsoară structura, variaţia, intensitatea, dinamica fenomenelor demografice. Pentru aceasta se analizează şi se compară individual şi corelat, colectivităţi de persoane care au suportat un anumit eveniment demografic în limitele unei perioade de timp şi colectivităţi de persoane de referinţă, din cadrul cărora se recrutează primele.

Anul naşterii (observării)

Fig. 1.6. Colectivităţi de supravieţuitori şi de decedaţi reprezentate în reţeaua demografică

100

0

1

2

3

4

7

6

5

t,z

Var

sta

(ani

)

1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978

115

120

200350

500

40097000

9600

0

D D'

C

A

C'

R

M

P

L

K

O

I

N

G

E H

FB

25

Colectivităţile de persoane afectate de un anumit eveniment demografic sunt identificate de fapt prin masa evenimentelor demografice omogene înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei un an calendaristic) şi sunt cunoscute în demografie sub denumirea de cohorte. Se vorbeste astfel de cohorta persoanelor care se căsătoresc, de exemplu. În privinţa colectivităţilor de referinţă, din cadrul cărora se recrutează cohortele, reţinem două noţiuni fundamentale: populaţie umană şi generaţie. Dacă noţiunea de populaţie a fost deja definită ca reprezentând totalitatea persoanelor în viaţă la momentul de observare, în limitele unui anumit teritoriu, prin noţiunea de generaţie se înţelege totalitatea persoanelor născute în acelaşi an calendaristic. Se poate deduce astfel că populaţia este rezultatul coexistenţei la un moment dat, a cel putin 100 de generaţii (considerând vârsta de 100 ani ca limită superioară a colectivităţii umane). Dacă rolul categoriei populaţie în analiza demografică este bine definit, în privinţa categoriei cohortă precizăm faptul că, în anumite situaţii, aceasta poate constitui o colectivitate de referinţă, din rândul căreia se recrutează persoane supuse unor anumite eve-nimente demografice specifice. Aşa, de exemplu, pentru fenomenul de divorţialitate sau pentru fertilitatea conjugală, cohorta căsătoriţilor în perioada unui anumit an calendaristic poate îmbraca un rol de colectivitate de referinţă. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre categoria generaţie. Dacă generaţia este prin definiţie o colectivitate de referinţă în analiza demografică, în raport cu fenomenul natalitate, colectivitatea născuţilor vii în perioada unui an calendaristic este de fapt o cohortă. Masa evenimentelor demografice de acelaţi fel, înregistrate într-o perioadă de timp şi care definesc fenomenul demografic, poate fi utilizată în analiză prin dimensiunea globală (numărul de persoane care decedează într-un an calendaristic), structurată pe vârste sau grupe de vârstă, (decedaţi la vârsta de 50 ani, 51 ani, s.a.m.d.), sau structurată în funcţie de generaţiile de care aparţin persoanele afec-tate de eveniment. ca urmare, cohortele pot fi identificate prin efectivul global, efectivul pe vârste şi efectivul pe generaţii. Adaptate graficului Lexis, aceste variante de prezentare a informaţiei referitoare la o anumită categorie de evenimente oferă posibilitatea efectuării analizei demografice în două moduri fundamentale:

1. analiză transversală (de moment); 2. analiză longitudinală (pe generaţii).

Aceste două optici de analiză a fenomenelor demografice sunt sugestiv reprezentate în figura 1.7.

26

Analiza transversală, utilizată la început ca unică formă de analiză demografică, compară masa evenimetelor demografice înregistrate în perioada unui an calendaristic cu efectivul populaţiei totale (stabilit ca efectiv mediu anual), sau structureaza mai întâi atât masa evenimentelor demografice cât şi efectivul populaţiei în subcolectivităţi, în funcţie de diverse carcteristici (sex, vârstă, stare civilă, profesie etc). Ca urmare, se determină o serie de indicatori generali şi specifici, cu ajutorul cărora se stabileşte intensitatea fenomenelor demografice, în perioada unui anumit an calendaristic şi care poartă denumirea de rată sau indice. Dacă referirea se face la întreaga colectivitate, se determină rata generală. Determinarea intensităţii fenomenului în cadrul unor subcolectivităţi specifice se face prin intermediul ratei specifice. Atât rata generală cât şi rata specifică sunt de fapt mărimi relative de intensitate. Analiza longitudinală a început să fie aplicată îndeosebi în ultimele decenii, iar prin avantajele pe care le oferă tinde să devină forma de analiză preponderentă în demografie. Aşa cum este reprezentat în reţeaua demografică, analiza longitudinală urmăreşte să studieze modul de manifestare a diverselor fenomene demografice în cadrul unor generaţii distincte. Ca urmare, efectuarea analizei longitudinale solicită un sistem de informaţii adecvat, care să poată oferi date privind eşalonarea evenimentelor demografice pe parcursul întregii perioade de existenţă a generaţiei respective. Folosirea echipamentelor electronice de calcul şi a pro-gramelor informatice, permit ca aceste analize să poată fi făcute practic într-un timp extrem de scurt.

AN

AL

IZA

TR

AN

SVE

RSA

LA

1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978

Fig. 1.7. Analiza transversală şi longitudinală în graficul Lexis

7

x

0

5

3

1

t,z

27

CAPITOLUL 2

EVOLUŢIA ŞI EFECTIVUL POPULAŢIEI 2.1 EVOLUŢIA NUMERICĂ ŞI EFECTIVUL POPULAŢIEI Fără îndoială, numărul populaţiei mondiale apare, în primul rând, ca un agregat, ca o sumă a populaţiilor foarte diverse care ocupă suprafaţa Terrei. Până nu demult, cele mai multe populaţii naţionale aveau caracterul unor sisteme închise, dinamica lor fiind condiţionată de doar doi factori, cele două componente ale mişcării naturale: natalitatea şi mortalitatea. Treptat aceste sisteme au intrat în contact, ele devenind subsisteme deschise ale unui suprasistem uriaş care este populaţia mondială. Procesul este similar cu cel al formării economiei mondiale.

Ultima tranziţie demografică pe care o cunoaşte omenirea a început în Europa, în secolul al XVIII-lea, odată cu primele scăderi de mortalitate. Până la acea dată populaţia crescuse într-un ritm extrem de lent, în funcţie de fluctuaţiile mortalităţii influenţate la rândul ei de războaie, foamete, epidemii. Treptat, creşterea anuală a populaţiei trece de la un spor de creştere de 3 milioane în jurul anului 1750, spre 6÷7 milioane în 1850, pentru a atinge 45 milioane în 1950 şi a culmina cu 93 milioane în 1993 (Noin et al.,1994). Populaţia lumii, care nu era mai mare de 500 milioane la mijlocul mileniului doi, atinge primul miliard în 1804. Apoi evoluţia se accelerează, urmând al doilea miliard în 1927, iar până la al treilea nu mai trebuie decât o treime de secol, adică în 1960. Creşterea continuă a speranţei de viaţă se traduce printr-o accelerare a creşterii populaţiei. De la al treilea la al şaptelea miliard, fiecare trecere de la un miliard la următorul nu mai cere decât între zece şi paisprezece ani (vezi tabelul 2.1). Numărul actual al populaţiei Terrei este de 6,3 mld. locuitori, aceasta fiind cea mai mare valoare pe care a atins-o populaţia mondială de-a lungul existenţei sale istorice. Pentru evidenţierea evoluţiei numerice a populaţiei de-a lungul timpului au devenit clasice câteva repere temporale şi cantitative. Estimările istorice asupra populaţiei arată pentru anul I d.Ch. o cifră cuprinsă între 200 şi 400 mil. locuitori, pentru anul 1750, intervalul este de 629÷961 mil.locuitori, în 1830 se atinge primul miliard, moment de care se leagă începuturile primelor consideraţii moderne asupra relaţiei populaţie-resurse de hrană, lucrarea lui Th. Malthus fiind reprezentativă în acest sens1; urmează 1927 - 2mld, 1960 - 3mld.,

1 Th.Mathus, Eseu asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p.327-333.

28

1974 - 4 mld, 1987 - 5mld., 1999 - 6mld. Se constată că după 1750 creşterea este exponenţială.

Tabel 2.1 Evolutia populaţiei planetei

Populaţia (mld.) Anul Intervalul de dublare (ani)

0,200÷0,400 1d.ch. - 0,461 1500 -

1 1804 - 2 1927 123 3 1960 33 4 1974 14 5 1987 13 6 1999 12 7 2009÷2013 10÷14 8 2022÷2045 13÷32

Desigur că se pot face numeroase comentarii cu privire la modificarea echilibrelor regionale, politologii, sociologii, economiştii şi istoricii putând avea diferite explicaţii şi interpretări ale fenomenului. Fără a intra deocamdată în analiza problemei mărimii populaţiei, simpla comparaţie a numărului populaţiei din câteva ţări, continente şi regiuni argumentează diversitatea mărimii demografice în lumea contemporană. Comentariile privitoare la mărimea demografică a unei regiuni sau ţări sunt numeroase şi atractive tocmai prin jocul comparaţiilor şi a posibilităţilor de analiză mozaicată pe intervale temporale diverse, pe grupe de cauze şi efecte, prin estimări şi previziuni etc. Cu aceste variaţiuni pe aceeaşi temă se umplu anual zeci de pagini

Fig. 2.1 Evoluţia numerică a populaţiei

600.000 î.Ch 1830 20001

0,20,4

1

6

mld

29

de articole, cărţi, comentarii şi studii, de aceea nu vom puncta decât aspectele relativ constante într-o analiză demografică.

Tabel 2.2

Extremele populaţiilor naţionale la începutul mileniului III (în mil.locuitori)

Regiuni, continente, ţări foarte populate 1900 2000 Total mondial 1634 > 6000 Asia Africa America Europa Australia şi Oceania

963 138 165 355

6

3863 867 833 660

30 1. China 2. India 3. 4. 5. 6. România . . . 190 Liechtenstein 195 Vatican

415 240

11 . . .

0,0075-

1300 1000

21,7 . . .

30.000 (0,03 mil) 0,001 mil.

Studiul fenomenelor şi proceselor demografice, implicit evoluţia nume-rică a populaţiei are drept scop identificarea factorilor, legităţilor şi perspectivelor de evoluţie. 2.2 INDICATORI DE EVOLUŢIE A POPULAŢIEI

Cele mai cunoscute metode de prognoză a populaţiei sunt sporul mediu

anual de creştere şi ritmul mediu anual de creştere. Metoda sporului mediu anual (¯S) se aplică atât pentru proiectări pe termen scurt (5÷10 ani), cât şi pe termen mediu şi lung (25÷50 ani), eficienţa sa este dovedită însă mai ales pentru perioada scurtă, evoluţia populaţiei având o creştere de tip liniar. Formula de calcul este:

101

−−

=n

PPS

în care: P1 - numărul populaţiei la data efectuării prognozei;

30

P0 - numărul populaţiei la data de referinţă; n -1 - numărul de ani întregi ce separă P1 de P0. Rata medie anuală de creştere calculată ca medie geometrică sau ca funcţie exponenţială este cel mai important indice al dinamicii demografice. Metoda ritmului mediu anual de creştere este, în principiu, asemănătoare metodei sporului cu deosebire că dacă S presupune o evoluţie liniară a numărului populaţiei, ritmul mediu anul de creştere ( R ) este asociat unei evoluţii de tip exponenţial având rezultate bune în prognozele pe termen mediu şi lung. Formula de calcul este:

011

0

1

ln

,1

PP

nr

siPPR

=

−=

Când valoarea sa a ajuns la 2% anual, se consideră, după unii autori, că s-a produs explozia demografică. Cu o asemenea rată numărul populaţiei se poate dubla în numai 35 de ani, dar valorile acestei rate variază în limite foarte largi: sunt ţări cu o rată de creştere zero, uneori chiar cu rate negative, altele ajung la valori de 4% anual. 2.3 EVALUAREA EFECTIVULUI PRIN DENSITATE Singură, dimensiunea numerică a populaţiei nu oferă imaginea reală a relaţiei cu mediul înconjurător şi presiunea pe care acesta din urmă îl resimte din partea componentei antropice, de aceea, cu regularitate, se apelează un sistem de indicatori generali şi specifici, printre care amintim:

- densitatea generală, calculată după formula:

SPdg =

în care: P - efectivul populaţiei; S - suprafaţa teritoriului (în unităţi de măsurare a suprafeţei).

- densitatea fiziologică, calculată după formula:

100S

Pdaragr

agr ×=

în care: Sagr/ar - suprafaţa agricolă/arabilă exprimată în ha.

31

- densitatea economică, exprimând numărul de locuitori/km2 de teritoriu productiv.

Aceasta din urmă este une dintre cele mai relevamte categorii de densitate, reflectând potenţialul de susţinere al unuin spaţiu productiv din punct de vedere economic. Teste de evaluare 1. Casatoria, nasterea, decesul, divortul reprezinta: a. fenomene demografice inregistrate in acte de stare civila si la recensaminte; b. o masa de fenomene demografice determinand aparitia de procese demografice; c. evenimente demografice 2. Cei 260393 nou-nascuti si 263855 decedati in Romania in anul 1992 reprezinta: a. evenimente demografice componente ale miscarii naturale a populatiei; b. procese demografice componente ale miscarii naturale a populatiei; c. fenomene demografice inregistrate de Romania in perioada specificata. 3. Procesul demografic defineste: a. masa evenimentelor demografice; b. fenomenele demografice dintr-un an calendaristic; c. modificarea in timp a fenomenelor demografice. 4. In perioada 1977-1992, in Romania, sporul mediu anual de crestere al populatiei a fost de 83342. Stiind ca la recensamantul din anul 1977, populatia Romaniei a fost de 21559910, sa se calculeze efectivul mediu al populatiei Romaniei in anul 1990. 5. In perioada 1992-2002, in judetul Galati, sporul mediu anual de crestere al populatiei a fost de -2146. Stiind ca la recensamantul din anul 2002, populatia judetului a fost de 619556 si ca suprafata judetului este de 4466 km2 sa se calculeze densitatea medie generala a populatiei in anul 2000. 6. Evolutia numerica a populatiei unei tari:

32

a. influenteaza direct natalitatea; b. se calculeaza dupa formula n-1√P1/P0; c. este determinata de structura populatiei dupa variabilele socio-culturale limba si nationalitate; d. se exprima prin indicatorul Pt0-Pt1/n-1 7. In anul 1930, populatia Romaniei era de 14280729 locuitori, pentru ca in anul 1956 sa fie de 17489450 locuitori. Utilizand indicatorii demografici specifici evolutiei numerice, sa se stabileasca efectivul mediu al populatiei Romaniei pentru anii 1940 si 1950. 8. Identificati si calculati indicatorii demografici, utilizand datele din tabel:

9. Sporul mediu anual: a. se exprima prin formula Pt1-Pt0/n-1; b. se exprima prin formula (Pf1+Pm1)-(Pf0+Pm0)/n-1; c. se aplica pentru proiectari pe termen scurt (5-10ani); d. se aplica pentru proiectari pe termen mediu si lung (25-50 ani); e. formula de calcul este n-1√P1/P0 10. Ritmul mediu anual: a. formula de calcul este n-1√P0/P1; b. se aplica pentru prognoze ale populatiei pe termen scurt; c. are rezultate bune in prognozele populatiei pe termen mediu si lung; d. se exprima prin formula n-1√P1/P0 11. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

JUDETUL GALATI ANUL Pm Pf P<15

1990 328414 321466 168579 2004 307815 313346 103378

33

12. Sporul mediu anual de crestere: a. este influentat direct de natalitate si mortalitate; b. inregistreaza intotdeauna valori pozitive pe termen scurt; c. poate inregistra atat valori pozitive cat si negative pe termen mediu si lung; d. nu este influentat de structura populatiei dupa variabile socio-culturale si medii de locuire 13. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos : 14. Formula P/Sagr./arx100 : a. reprezinta densitatea generala a populatiei; b. se exprima in km2; c. reprezinta densitatea fiziologica a populatiei; d. se exprima in ha 15. Dg si Dec.: a. se calculeaza dupa aceeasi formula; b. ofera aceeasi imagine asupra presiunii antropice in relatia acesteia cu mediul inconjurator;

ROMANIA ANUL P<15 P15-64 P≥65

1998 4300170 15318535 2884098 2003 3632680 14993094 3107782

ROMANIA ANUL Purbana Prurala

1992 12391819 10418216 2003 11600157 10133399

34

c. ambele se pot exprima in loc./km2; d. Dec. se exprima in loc./km2 de teritoriu productiv 16. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos : 18. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

19. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

20. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos : 21. Suprafata unui teritoriu exprimata in km2 ce revine unui locuitor reprezinta:

ROMANIA(2002) S Purbana Prurala

238391 11600157 10133399

JUDETUL GALATI(2002) S Pm Pf

4466 303582 315974

ROMANIA(1992) Sagr. ar. Pm Pf

9357000 11200710 11588283

JUDETUL GALATI(2002) Sagr. ar. Pm urbana Pf rurala Pm rurala Pf urbana

292967

175276

132107

132107

132107

35

a. reprezinta dg ; b. reprezinta densitatea fiziologica; c. reprezinta dec

CAPITOLUL 3

STRUCTURA POPULA�IEI 3.1 STRUCTURA POPULAŢIEI Numărul populaţiei, la nivel naţional şi mondial, este cel mai general indicator demografic şi ca atare el estompează caracteristicile ce diferenţiază subcolectivităţile care compun populaţia. Dar indivizii care compun acest agregat se deosebesc între ei prin numeroase caracteristici. Acest lucru este atât de evident încât nu are nevoie de exemplificări. Deşi putem considera că există tot atâtea criterii de structurare a populaţiei câte caracteristici prezintă fiecare dintre indivizi, nu toate însuşirile indivizilor au aceeaşi importanţă pentru demografie, sociologie sau economie. Vârsta, de pildă, este importantă nu numai pentru demografie ci şi pentru toate celelalte ştiinţe care se ocupă de populaţie. Altele, cum sunt gradul de participarea la activităţi economice sunt de cel mai mare interes pentru economie. Nivelul de instruire este, de asemenea, o caracteristică importantă mai ales pentru sociologie, dar şi pentru diferite compartimente administrative, ca factor explicativ al fertilităţii şi nupţialităţii. Este aşadar indispensabilă clasificarea caracteristicilor esenţiale ale indivizilor care permit apoi considerarea diferitelor categorii de subpopulaţii. Structura populaţiei se analizează în funcţie de patru categorii de variabile:

a. variabile demografice - sex şi vârstă; - statut matrimonial; - gospodării, familii.

b. variabile socio-culturale

- naţionalitate/etnie - limbă; - religie/confesiune - nivel de instruire

c. variabile socio-economice

- sursa mijloacelor de subzistenţă; - gradul de ocupare - ramuri şi sectoare de activitate; - categorii socio-profesionale.

d. variabile teritoriale - mediul de locuire

36

Vârsta şi sexul reprezintă două dintre caracteristicile demografice de bază în analiza structurii populaţiei dată fiind importanţa acestora în definirea rolului şi locului fiecărei persoane în activităţile socio-economice şi în procesul de reproducere. Structura pe sexe se stabileşte determinând greutatea specifică a sexului feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei, după formula:

100PFgF ×= , respectiv 100

PMgM ×=

dar poate fi caracterizată şi prin intermediul unui indicator indirect numit raportul de feminitate, respectiv de masculinitate calculat după formulele:

100FMrM,100

MFrF ×=×=

Analiza corelată a structurii populaţiei pe sexe şi vârste evidenţiază faptul că ponderea mai mare a populaţiei de sex feminin (raport de feminitate supraunitar) prezintă o relativă stabilitate în timp nefiind însă specifică tuturor grupelor de vârstă. Formată sub incidenţa unei proporţii favorabile sexului masculin la naştere (aprox. 51% băieţi şi 49% fete) şi a supramortalităţii masculine, caracteristică întregii perioade a vieţii, structura pe sexe evoluează astfel: până în jurul vârstei de 20 ani structura pe sexe este net favorabilă sexului masculin, ponderea celor două sexe se egalizează în aria vârstelor mijlocii (20÷40ani), după care devine preponderentă greutatea specifică a sexului feminin.

La scară teritorială mică, diferenţele dintre cele două sexe pot fi amplificate de condiţii locale. De exemplu, în localităţile mici, monspecializate, cum sunt centrele miniere, se pot înregistra ponderi net superioare ale populaţiei masculine faţă de cea feminină, după cum populaţia feminină poate ajunge excesiv majoritară în aşezări rurale, cu emigraţii puternice ale populaţiie masculine, mai ales tinere. Cunoaşterea structurii populaţiei pe grupe de vârstă beneficiază de o serie de metode şi procedee sugestive. Imaginea cea mai generală a structurii pe grupe de vârstă se obţine prin stabilirea greutăţii specifice a populaţiei de o anumită vârstă (grupă de vârstă) în totalul populaţiei după formula:

∑ω

=

=

0xx

xx

P

Pg x100

în care: Px - efectivul populaţiei de vârstă x. Cea mai sugestivă reprezentare grafică a grupelor de vârste şi sexe o constituie diagrama de formă piramidală (piramida structurală pe sexe şi grupe de vârstă) care oferă o imagine corectă atât a situaţiei prezente cât şi a perspectivelor demografice a unei colectivităţi. Forma piramidei concordă cu faza de tranziţie demografică în care se află o populaţie la un moment dat.

37

Prima şi cea mai generală împărţire a populaţiei pe grupe mari de vârstă cuprinde:

- populaţia tânără: 0÷14 ani; - populaţia adultă: 15÷59 ani; - populaţie vârstnică: 60 şi peste 60 ani.

În publicaţiile ONU, o grupare frecvent utilizată este: 0÷14 ani, 15÷64 ani şi 65 ani şi peste. O altă grupare este 0÷19 ani, 20 - 64 ani, 65 ani şi peste. Câte grupe de vârstă pot exista într-o populaţie oarecare la un moment dat? Tot atâtea câte intervale anuale sunt acoperite de către populaţia respectivă până la cea mai înaintată grupă de vârstă prezentă, respectiv 0-1, 1-2, 2-3…..n-n+1. În scopul unei mai bune manevrări a valorilor şi relevanţei grupelor de vărstă se utilizează grupe mari, sintetice, după modelul celor arătate. După cum se poate constată, coexistă o triplă grupare a vârstelor care are, fără îndoială, explicaţia sa. Decenii de-a rândul, după constituirea demografiei ca ştiinţă, studiile efectuate la începutul acestui secol adoptaseră o clasificare în care limitele superioare ale fiecarei grupe mari erau mai scăzute. Mai exact, grupele 0÷14, 15÷59, 60 şi peste erau cele mai potrivite intervale care respectau adevăruri biologice şi demografice. Pe măsură ce tot mai multe ţări parcurg tranziţia şi înregistrează o creştere a speranţei de viaţă la naştere, cu efecte asupra menţinerii în viaţa economică activă, şi cu susţinere în planul posibilităţilor fizice şi psihice ale indivizilor, devine posibilă o elasticizare a limitelor care nu numai că nu contravin scopului demografic, dar chiar respectă o realitate instalată. Din acest motiv, o serie de ţări ajustează structura după limitele relevante mai ales pentru analizele demografico-socio-economice interne, lucrând uneori cu o dublă clasificare, deoarece nevoia comparaţiilor internaţionale împiedică renunţarea la una dintre ele. De ce nu se extinde gruparea după limite mai largi, la nivelul tuturor statisticilor? Pentru simplul motiv că numeroase ţări, cu nivele economice şi sociale scăzute, care se află în căutarea unui model de evoluţie demografică, prezintă încă caracteristici demografice specifice nivelului de dezvoltare: speranţa de viaţă la naştere extrem de scăzută (exemplul Etiopiei, cu o speranţă sub 50 de ani este sugestiv şi permite înţelegerea limitei). (Speranţa de viaţă la naştere se defineşte ca vârsta maximă pe care o poate atinge un individ care se naşte în condiţiile socio-economice ale evaluării indicatorului. Altfel spus, speranţa de viaţă reprezintă valoarea medie a vârstelor de deces la un moment dat, considerându-se că aceasta surprinde de fapt favorabilitatea mediului pentru viaţă. Valoarea speranţei de viaţă se schimbă permanent, proiectând valorile unei condiţii actuale.) În funcţie de ponderile celor trei grupe de vârstă o populaţie poate fi considerată fie tânără, fie îmbătrânită (populaţia vârstnică reprezintă peste 12% din populaţia totală), sau cu tendinţă de îmbătrânire (populaţia vârstnică deţine între 7÷12% din populaţie), cele trei părţi ale piramidei (baza, trunchiul şi vârful) corespunzătoare grupelor de vârstă reflectând raportul dintre acestea. Creşterea duratei medii de viaţă şi a numărului persoanelor vârstnice face necesară o detaliere a acestei subpopulaţii. S-a ajuns astfel şi la vârsta a patra, de la 75 ani în sus. Piramida vârstelor ÷ imagine clasică în demografie ÷ ne furnizează prima

38

informaţie despre tineretea sau bătrâneţea unei populaţii: o piramidă cu o bază largă şi un vârf îngust este caracteristică primului tip, populaţie tânără, în timp ce o piramidă cu o bază îngustă şi un vârf hipertrofiat caracterizează o populaţie îmbătrânită. Pentru a pune în evidentă, la modul cel mai general, consecinţele îmbătrânirii demografice a populaţiei, se recurge la raportul de dependenţă de vârstă (RDV), ce se calculează după formula:

∑

∑∑

=

ω

==

+= 64

20xx

65xx

19

0xx

p

ppRDV

Imaginea presiunii exercitate de tineri şi de vârstnici asupra adulţilor (populaţie la vârsta de muncă) este sugerata de acest raport. O noţiune înrudită este raportul de dependenţă economică (RDE) ce se obţine din raportarea populaţiei inactive la populaţia activă, rezultat exprimat în procente sau promile:

∑∑

∑∑∑

==

ω

=

ω

==

+

⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛++

= 56

16x

Fx

61

16x

Mx

57x

Fx

62x

Mx

15

0xx

pp

ppPRDE

Trecând la cauzele îmbătrânirii demografice, trebuie făcută distincţia între cauzele directe, care sunt de ordin demografic, şi cauzele indirecte, care influenţează pe cele demografice, printr-un mecanism foarte complex. În cazul unei populaţii închise (fără migraţie), îmbătrânirea demografică este determinată de scăderea fertilităţii şi creşterea duratei medii de viaţă: primul factor duce la diminuarea proporţiei populaţiei tinere şi deci la creşterea ponderii populaţiei vârstnice; cel de-al doilea factor măreşte numărul populaţiei vârstnice şi poate contribui la creşterea ponderii acesteia în populaţia totală. Aceste două tipuri de îmbătrânire poartă denumirea de îmbătrânire prin baza piramidei şi de îmbătrânire prin vârful piramidei populaţiei. Ori, experienţa istorică arată clar că factorul hotărâtor este scăderea fertilităţii şi nu creşterea duratei medii de viaţă aşa cum se va vedea din analiza populaţiei României. Dacă luăm o populaţie de tip deschis (cu migraţie), un factor suplimentar - uneori foarte important - al îmbătrânirii populaţiei şi, respectiv, al reîntineririi acesteia este migraţia, fie internă sau internaţională. În ceea ce priveşte consecinţele sau implicaţiile îmbătrânirii demografice sau, mai general, ale schimbării structurii populaţiei pe vârstă, trebuie să precizăm că teza centrală este aceea că vârsta este o variabilă fundamentală nu numai din punct de vedere demografic. Activitatea economică, necesarul de alimente, de medicamente, necesarul de locuri de muncă, de locuinţe etc. sunt tot atâtea elemente care sunt sensibile la variabilele de vârstă.

39

În ansamblu, îmbătrânirea demografică, fiind o modificare a repartiţiei populaţiei după vârstă, are consecinţe pe multiple planuri. Sub raport strict demografic sunt de consemnat efectele asupra fertilităţii feminine, a mortalităţii generale în legătură directă cu creşterea numărului şi proportiei populaţiei vârstnice. Sub raport economic, efectul se resimte la nivelul populaţiei active - care îmbătrâneşte şi ea - la nivelul sarcinii societăţii pentru fondul de pensii. Aşadar, toate subsistemele din societate sunt afectate de îmbătrânirea demografică. Pentru administraţii, fenomenul presupune o ajustare a politicii sociale, cu atenţie crescută pentru casele de bătrâni, fonduri suplimentare pentru asistenţă, medicamente, etc. În cadrul acestor grupe de vârstă se decupează frecvent, subgrupe sau subpopulaţii care au relevanţe particulare pentru un domeniu sau altul. Sunt de amintit în acest sens grupele funcţionale care semnifică grupări făcute în baza unor criterii calitative şi ai unor indicatori specifici aplicaţi populaţiei (ex.: o societate x se interesează la un moment dat de subgrupa populaţiei masculine, cu vârste între 20÷25 ani, având studii liceale, ocupaţi în sectorul servicii). O a două variabilă cu valoare demografică directă este statutul matrimonial. Stabilirea structurii populaţiei după starea civilă constă, de fapt, în determinarea greutăţii specifice a populaţiei necăsătorite, căsătorite, divorţate sau văduve, în totalul populaţiei. În majoritatea statelor lumii este reglementată vârsta minimă la care se poate încheia căsătoria. Structura populaţiei după starea civilă trebuie analizată utilizând grupări complexe, în care intervin şi alte caracteristici demografice, socio-economice sau culturale: sex, vârstă, mediu de locuire, în profil teritorial, pe naţionalităţi, după nivel de instruire etc. Nupţialitatea populaţiei. Fenomenul de nupţialitate desemnează masa căsătoriilor sau a persoanelor ce se căsătoresc, în limitele unei perioade de timp determinate, de obicei un an calendaristic. Asemănător celorlalte fenomene demografice, nupţialitatea se poate analiza în optica transversală (analiza de moment), sau pe generaţii. În ambele cazuri, cu deosebire însă în analiza longitudinală, trebuie să ţinem seama de faptul că fenomenul de nupţialitate interferează cu alte fenomene demografice, în special cu mortalitatea. Expresia cea mai generală a intensităţii nupţialităţii se obţine cu ajutorul ratei generale de nuptialitate:

1000PCc ×=

în care: c - rata generală de nupţialitate; C - numărul persoanelor ce se căsătoresc în perioada de timp specificată; P - efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval. În cazul în care, în numărătorul raportului, se prezintă masa evenimentelor, rata generală de nupţialitate (căsătoriile) va reprezenta 1/2 din nivelul acestora. Ex. 50 ‰ căsătoriţi, dar 25 ‰ căsătorii. Pentru analiza nupţialităţii, vârsta joacă un rol esenţial. Legislaţia majorităţii ţărilor stabileşte vârsta minimă la care o persoană poate să încheie o căsătorie, fără alte implicaţii procedurale, în afară de asentimentul cuplului. Corelate cu observaţiile

40

statistice privind limita superioară de vârstă după care numărul căsătoriilor devine nesemnificativ, aceste prevederi legale permit delimitarea aşa-numitului contingent nuptiabil (contingentul de vârstă în limitele căruia se produce cea mai mare parte a căsătoriilor). În situaţia specifică ţării noastre, contingentul nupţiabil cuprinde populaţia feminină în limitele vârstelor 16÷39 ani şi populaţia masculină între 18÷44 ani. Desigur că limita superioară de vârstă este discutabilă, mai exact, nu există o limită superioară, fapt pentru care în practica statisticii, informaţiile privind numărul persoanelor ce se căsătoresc, se prezintă grupat, până la vârsta de 60 ani şi peste. Se recomandă ca în contingentul nupţiabil să se includă numai persoanele care pot încheia o căsătorie în mod efectiv şi nu întrega populaţie în limitele de vârstă amintite anterior. Contingentul nupţiabil va face distincţia între persoanele celibatare, către care se va orienta analiza cu precădere şi persoanele divorţate şi văduve, care pot încheia o căsătorie prin recăsătorire. Având în vedere aceste precizări, pentru caracterizarea fenomenului de nupţialitate, se stabilesc o serie de indicatori specifici, cu intenţia de a aprofunda diverse aspecte: - Rata nupţialităţii celibatarilor:

1000P

'C'cn×=

în care: c' - rata nupţialităţii celibatarilor; C' - numărul persoanelor celibatare ce se căsătoresc, în limitele contingentului nupţiabil; Pn - populaţia din contingentul nupţiabil cu statut de celibatar. Rata nuptialitatii celibatarilor poate fi determinată pentru fiecare sex, adoptând aceleaşi principii, ţinând seama însă de limitele de vârstă diferite ale vârstelor nupţiabile pe sexe. - Divorţialitatea populaţiei. Fenomenul divorţialitate caracterizează masa divorţurilor într-o perioadă de timp delimitată. Intensitatea fenomenului (d) se stabileşte ca mărime relativă, comparând numărul persoanelor care au divorţat, în anul calendaristic respectiv (D) sau masa evenimentelor de divorţ, cu efectivul mediu anual al populaţiei:

1000×=Pmed

Dd

Rata generală a divorţurilor asigură un prim contact cu specificul fenomenului şi se determină nu numai pentru întrega populaţie a unei regiuni ci şi pe medii, în profil teritorial, pe sexe etc. Mai evident decât în cazul altor fenomene ale mişcării naturale, utilizarea întregii populaţii pentru exprimarea intensităţii divorţialităţii, nu se justifică suficient, deoarece nu întreaga populaţie poate participa potenţial la constituirea masei

41

divorţurilor. Ca urmare, este recomandabil ca numărul divorţurilor să se coreleze cu efectivul populaţiei căsătorite, exprimând mai corect intensitatea fenomenului:

1000PDd

c×=

în care: Pc - efectivul mediu al populatiei căsătorite. Analiza fenomenului de divorţialitate prezintă o mare importanţă socială şi demografică, mai ales prin implicaţiile ulterioare evenimentului. O atenţie deosebită se acordă în acest sens grupării divorţurilor după numărul copiilor minori rezultaţi din căsătoria care se desface, precum şi studiul divorţurilor din punctul de vedere al cauzelor acestora. Deoarece divorţurile anulează parţial aportul nupţialităţii la constituirea condiţiilor prezumate desfăşurării normale a procesului de reproducere a populaţiei, se obişnuieşte să se determine, în limitele aceleiaşi perioade de timp, rata nupţialitatii nete, ca diferenţa între rata generală de nupţialitate şi rata generală de divorţialitate:

1000P

DCdccneta ×−

=−=

Structura populaţiei după variabile socio-culturale Religia. Apartenenţa religioasă este unul dintre fenomenele care modelează cel mai mult existenţa individuală, şi care, în istoria umanităţii a lăsat cu adevărat amprenta cea mai profundă deopotrivă asupra artelor, literelor, filosofiei, organizării sociale sau vieţii politice.Departe de a fi descalificat de modernitate, într-un număr crescând de ţări, fenomenul religios revine în forţă; adesea, chiar în numele unei religii - camuflând ideologia şi dorinţa de putere - se produc conflicte majore pe scena politică internaţională. Este totuşi delicat să abordăm o evaluare demografică a ponderilor diferitelor religii. Religia este, prin esenţa ei, o problemă de conştiinţă individuală şi poate, într-o largă măsură, să reflecte mai degrabă o moştenire geografică sau socială, primită la naştere, deci o tradiţie sau influenţa unui anume mediu, decât o convingere profundă, personală, intimă, activă. Cu toate aceste trebuie spus că numeroase sondaje, pe langă recensăminte, analizează structura după religie, credinţe,practice şi confesiuni pentru a explica sau susţine celelalte modificări structurale. Aşa de exemplu, se apelează frecvent la corelaţia dintre fertilitate/natalitate şi confesiune. Limba. Numărul limbilor vorbite în lume este evaluat la 3000; fărămiţarea lingvistică puternică este corelată unui nivel redus de evoluţie, în timp ce marile state, cu o structură de stat autoritară au atins o unitate lingvistică excepţională. Efectivul vorbitorilor este extrem de variabil de la o limbă la alta. Cele 12 limbi considerate cel mai utilizate pe planetă (limba maternă sau a doua limbă de comunicare) reunesc jumătate din populaţia globului, ce ar putea fi grupată astfel:

42

- aria sinică (chineza de Beijing sau mandarineza), de departe pe prima pozitie după numărul de vorbitori; - categoria a doua, compusă din trei ansamble de talie comparabilă: aria anglo-americană, aria hindi şi aria hispanică; - al treilea grup, format din subansamble având între 125 şi 175 mil. vorbitori, include: bengali, rusa, portugheza, araba şi japoneza; - al patrulea grup, în ordine descrescătoare, indoneziana, franceza, germana, italiana şi ukrainiana.

În cursul secolelor trecute şi până după al doilea război mondial, faptul cel mai marcant l-a constituit expansiunea marilor limbi europene. Ciclul european se pare că totuşi este încheiat. Reculul relativ al limbilor europene, impulsionat de pierderea greutăţii demografice a Europei şi Americii este deja net, fenomenul urmând să se accelereze în cursul deceniilor viitoare, în baza diferenţelor de fecunditate dintre lumile europene şi restul planetei. Singura, limba engleza, ar putea să păstreze privilegiul, ca urmare a relativei simplităţi şi flexibilităţi pentru care a şi fost adoptată în schimburile internaţionale, dar contextele politice pot aduce schimbări imprevizibile. Nivelul de instruire Teoriile şi modelele tranziţiei demografice au subliniat de-a lungul timpului rolul ştiinţei de carte asupra fenomenelor demografice. Acest rol poate fi măsurat atât diacronic cât şi sincronic; în cadrul populaţiei unei ţări el apare ca factor al demografiei diferenţiale. De obicei, femeile cu o instruire superioară au o fertilitate mai scăzută, o nupţialitate întârziată şi o mortalitate infantilă mai scăzută a copiilor lor. Nivelul de instruire al populaţiei se analizează de la nivelul elementar: ştiutori sau neştiutori de carte. Recensământul stabileşte proporţia analfabeţilor, respectiv a ştiutorilor de carte, pe baza căruia se calculează indicele de alfabetizare:

100P

PP

100P

PP

tot

.instrinstruita

tot

.analfabanalfabeta

×=

×=

Indicele de analfabetism se poate calcula diferenţiat, pe grupe de vârstă (de regulă pentru populaţia de până la 15 ani), pe sexe si pe medii de locuire. Se stabileşte de asemenea proporţia persoanelor cu nivel de instruire elementar sau primar (I), secundar sau mediu (II) şi superior sau universitar (III), în numărul total al persoanelor respective, pe sexe. Şi aceste date se obţin din prelucrarea recensă-mintelor populaţiei. Statistica învăţământului furnizează, la rândul său, informaţii cu privire la efectivele şcolare, pe grade (I,II,III), stabilind ratele de şcolarizare, indicii de promovare etc. Analiza situaţia analfabetismului pe grupe de state releva procente ridicate ale populaţiei feminine analfabete în ţările africane (peste 50% din populaţia feminină din majoritatea statelor africane), sud şi sud-vest asiatice,

43

precum şi în unele regiuni sud-americane. Surpriza o constituie chiar unele state dezvoltate care prezintă procente relativ mari de analfabetism (Portugalia, Grecia, SUA). Vom reţine, aşadar, indicele populaţiei analfabete ca pe o variabilă cu forţă puternică explicativă pentru fenomenele demografice, în primul rând fertilitatea, speranţa de viaţă la naştere şi mortalitatea infantilă şi ca atare se justifică introducerea sa într-un model mai general atunci când se examinează raportul fundamental populaţie-dezvoltare. Structura populaţiei după caracteristici socio-economice În directă legătură cu dublul criteriu sex-vârstă anterior prezentat, structura populaţiei în funcţie de caracteristicile socio-economice constituie, de asemenea, o direcţie preferată de analiză a populaţiei, relevantă pentru economie şi administraţie, la toate nivelurile. Criteriul sursa mijloacelor de subzistenţă structurează populaţia în activi şi inactivi. Conform definiţiei elaborate de Biroul Internaţional al Muncii şi folosită în toate studiile ONU (recomandată în acelaşi timp tuturor statelor membre a fi folosită în paralel cu definiţia naţională) populaţia activă economic este alcătuită din numărul total al persoanelor care au ocupaţie şi care nu au ocupaţie, pe cei care folosesc forţa de muncă ("employers"), persoane care lucrează pe cont propriu, lucrătorii salariaţi, membrii de familie neretribuiţi casnici, membrii cooperativelor de producţie şi membrii forţelor armate. Limita inferioară este stabilită la vârsta de 10 ani, iar cea superioară este deschisă, fiecare ţară având însă propriile limite reglementate prin acte normative, legislaţii şi coduri ale muncii, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică şi socială. Greutatea specifică a populaţiei active (cunoscută şi sub numele de rata generală de activitate) se calculează după formula:

100PPg

tot

in/ain/a ×=

Prin populaţie activă se înţelege orice persoană cu vărstă cuprinsă între 16-60 ani (femei) sau 16-65 ani (bărbaţi) ale cărei capacităţi fizice şi/sau intelectuale îi permit să desfăşoare o muncă utilă sieşi şi societăţii. Se deduce, prin urmare, că sunt excluse din categoria active, persoanele care deşi iîndeplinesc condiţia de vărstă, nu întrunesc condiţia capacităţilor fizice şi/sau psiho-intelectuale, deci cu handicap. Între aceştia se deosebesc doua categorii: populaţia ocupată efectiv şi populaţia activă neocupată (elevi, studenţi, persoane casnice, persoane private de libertate, şomeri şi persoane în căutarea unui loc de muncă). În vederea obţinerii unei situaţii cât mai corecte, sugestive şi detaliate pentru aprecierea gradului de utilizare a potenţialului forţei de muncă se determină ratele specifice de activitate şi ocupare (pe subgrupe de vârstă activă, pe sexe, pe medii de locuire - urban/rural) care beneficiază de reprezentări grafice de tipul curbelor de activitate. Se disting astfel proporţii mai mari ale ratei de ocupare:

44

- masculină faţă de cea feminină; - a subgrupei populaţiei cu vârstă între 20 şi 55 ani faţă de populaţia sub 20 ani şi peste 55 ani; - a populaţiei rurale faţă de populaţia urbană.

Există însă evidente şi motivate diferenţe între o ţară şi alta, între o regiune şi alta, ceea ce a condus la conturarea unei tipologii a ratelor de activitate în general şi a ratelor de activitate feminină în special, în conformitate cu tradiţiile, nivelul de cultură şi informare şi nivelul general de dezvoltare economică. Structura populaţiei active este indisolubil legată de specificul economiei ţării, aceasta putând fi urmărită după sectorul/ramura economică în care populaţia activă este ocupată, dar şi după categoria socio-profesională în care o persoană activă poate fi încadrată. În scopul asigurării comparabilităţii internaţionale se utilizează în mod frecvent o clasificare sintetică a sectoarelor de activitate după cum urmează:

- sector primar (agricultură, silvicultură, pescuit, vânat, industrie extractivă); - sector secundar (ramuri şi subramuri ale industriei prelucrătoare); - sector terţiar (ramuri şi subramuri ale sferei serviciilor).

Urmare a evoluţiei mijloacelor informatice se vorbeşte chiar de un sector cuaternar care reuneşte acele activităţi indisolubil legate de informatică. Structura populaţiei după mediul de locuire Aproape fără excepţie, fenomenele şi procesele demografice înregistrează valori şi intensităţi diferite între mediul urban şi cel rural, ca urmare, cunoaşterea repartiţiei populaţiei în asezări urbane sau rurale constituie o necesitate dovedită. Problemele apar însă în definirea atributelor urban/rural, ca urmare a diversităţii de criterii, politici şi situatii particulare şi regionale. În practică, fiecare ţară are propriul său sistem pentru definirea populaţiei urbane, neexistând o definiţie unanim acceptată a oraşului. Criterii unitare pentru toate ţările globului nu există, chiar dacă uneori s-a adoptat caracteristica mărimea populaţie, după cum recomandă unele lucrări de sociologie urbană. Dar, lăsând libertatea organelor din fiecare ţară să decidă asupra limitei inferioare de la care o aşezare poate fi considerată oraş, vom avea o multitudine de clasificări, şi imposibilitatea comparaţiilor internaţionale, uneori nici măcar naţionale, într-o perioadă lungă de timp dacă criteriul îşi schimbă parametrii. Într-adevar, este greu să compari ponderea po-pulaţiei urbane din ţările nordice, unde un oraş trebuie să aiba un mi-nim de doar 200 locuitori, cu cea a Japoniei, unde limita inferioară este de 30.000 locuitori pentru ca o localitate să poată fi considerată oraş. Omogenizarea semantică a noţiunilor întâmpină dificultăţi datorită stadiilor diferite de dezvoltare social-economică şi faptului că încă se mai acordă unor organisme teritoriale atributul urban doar în mod convenţional, chiar dacă nu întruneşte pe întrega lui arie toate caracteristicile de conţinut şi de formă specifice mediului urban efectiv.

45

Este cert că doar un singur criteriu nu va oferi o imagine corectă asupra fenomenului urban şi deci nici comparaţiile fenomenelor produse în cele două medii de locuire nu vor fi relevante. Se recunoaşte şi se aplică din ce în ce mai des ca şi criterii de analiză a unei aşezări, criteriul administrativ, alături de cel al mărimii populaţiei, al caracteristicilor tehnico-edilitare şi al structurii populaţiei după sectorul de activitate. Iată deci, că se ajunge din nou într-un punct în care populaţia devine cauză şi efect, criteriu şi rezultat în acelaşi timp. Teste de evaluare 23. Varsta este o variabila de structura a populatiei: a. demografica fundamentala; b. socio-economica; c. socio-culturala. 24. Formulele F/P x100 si M/P x100: a. reprezinta greutatea specifica Pf si Pm; b. reprezinta raportul de feminitate, respectiv masculinitate; c. se calculeaza procentual in cadrul populatiei totale; d. se calculeaza procentual in cadrul populatiei totale de sex feminin, respectiv masculin. 25. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos : 26. Formulele F/M x100 si M/F x100: a. reprezinta greutatea specifica Pf si Pm; b. reprezinta raportul de feminitate, respectiv masculinitate; c. se calculeaza procentual in cadrul populatiei totale; d. se calculeaza procentual in cadrul populatiei totale de sex feminin, respectiv masculin

ROMANIA Pm Pf ANUL

1992 11200710 11588283

46

27. In anul 1977, in Romania, populatia de sex feminin era de 10933855 persoane. Cunoscand efectivul mediu al populatiei totale, respectiv 21559910 locuitori sa se calculeze greutatea specifica masculina si raportul de masculinitate. 28. In anul 1966, in Romania, populatia de sex masculin era de 9351075 persoane. Cunoscand efectivul mediu al populatiei totale, respectiv 19103163 locuitori sa se calculeze greutatea specifica feminina si raportul de feminitate. 29. Analizand datele din tabelul de mai jos puteti afirma:

a. populatia Romaniei este in curs de imbatranire; b. piramida structurala a varstelor are baza larga pentru Suedia si ingusta pentru Etiopia; c. ponderea populatiei varstnice in cadrul Pt depaseste 12% pentru Suedia; d. . ponderea populatiei varstnice in cadrul Pt depaseste 7% pentru Etiopia ω

30. Formula Px/∑P x100 : x=0

a. reprezinta gX; b. reprezinta RDV; c. se calculeaza procentual in cadrul P15-64; d. se calculeaza procentual in cadrul Pt

31. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

ANUL 2005 ROMANIA ETIOPIA SUEDIA

P<15 P15-64 P≥65 P<15 P15-64 P≥65 P<15 P15-64 P≥65

3632680 14993094 3107782 32070392 39010455 1972439 1539303 5896162 1566309

47

32. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

19 ω 64

33. Formula ∑Px + ∑Px/∑Px : x=0 x=65 x=20 a. reprezinta RDV; b. reprezinta formula de calcul a structurii economice; c. reprezinta RDE; d. reflecta imaginea presiunii exercitate de tineri si varstnici asupra adultilor 34. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

35. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai jos :

ROMANIA P0-4 P55-59 P ANUL

1992 1613419 1363062 22810035

JUDETUL GALATI P0-14 P15-59 P ANUL

2004 103378 410444 621161

ROMANIA P0-19 P20-64 P65-ω ANUL

1992 7098838 13200938 2510259

ROMANIA P0-15 Pf 57-ω Pm 16-61 Pm 62-ω Pf 16-56 ANUL

1992 5584099 2540666 6984843 1375867 6323007

48

36. Piramida varstelor cu baza larga si varful ingust caracterizeaza: a. o populatie imbatranita demografic; b. o populatie in plin proces de imbatranire demografica; c. o populatie tanara din punct de vedere demografic 37. Piramida varstelor cu baza ingusta si varful hipertrofiat caracterizeaza: a. o populatie tanara din punct de vedere demografic; b. o populatie in plin proces de imbatranire demografica; c. o populatie imbatranita demografic ώ

38. Ponderea de 14,5% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza: x=65

14

a. ∑Px ; x=0

b. populatia in curs de imbatranire; c. piramida structurala cu baza larga d. populatia imbatranita ώ

39. Ponderea de 6% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza: x=65

a. piramida structurala cu baza ingusta b. populatia in curs de imbatranire; c. populatia imbatranita 14

d. ∑Px ; x=0

ώ

40. Ponderea de 6% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza: x=65

a. populatia imbatranita;

49

19

b.∑ Px ; x=0

64

c. ∑Px ; x=15

d. populatia in curs de imbatranire 41. Analizand datele din tabelul de mai jos, puteti afirma:

JUDETUL GALATI(2004) P0-14 P15-59 P60-ω

103378 410444 107339

a. g60-ω depaseste 12% in cadrul populatiei totale; b. g60-ω este de 10% in cadrul populatiei totale; c. g60-ω caracterizeaza o populatie imbatranita demografic. 42. Stabilirea structurii populatiei dupa starea civila implica determinarea: a. ponderilor populatiei casatorite si necasatorite in totalul populatiei; b. ponderilor populatiei feminine de peste 16 ani in totalul populatiei feminine si a populatiei masculine de peste 18 ani in totalul populatiei masculine; c. ponderilor populatiei casatorite, necasatorite, divortate si vaduve in totalul populatiei. 43. Formulele C/P x1000 si D/P x1000 : a. reprezinta nuptialitatea si divortialitatea celibatarilor; b. se calculeaza raportand masa casatoriilor, respectiv divorturilor la efectivul mediu al populatiei in acelasi interval; c. reprezinta rata generala de nuptialitate si divortialitate; d. sunt influentate de structura populatiei dupa variabilele socio-culturale si mediile de locuire. 44. Formulele C-D/P x1000 si D/Pc x1000:

50

a. reprezinta nuptialitatea si divortialitatea celibatarilor; b. se calculeaza raportand masa casatoriilor, respectiv divorturilor la efectivul mediu al populatiei in acelasi interval; c. reprezinta rata nuptialitatii nete si divortialitatii celibatarilor; d. reprezinta rata nuptialitatii nete si a divortialitatii. 45. Indicati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

46. Indicati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

47. Indicati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

48. Analiza corelata a structurii populatiei pe sexe si varste evidentiaza: a. un raport de masculinitate supraunitar; b. un raport de feminitate supraunitar; c. o supramortalitate feminina pe tot parcursul vietii; d. o supramortaliate masculina pana la varsta de 20 de ani.

ROMANIA C P ANUL

1992 11640303 22810035

ROMANIA D P ANUL

1992 516032 22810035

ROMANIA C D P ANUL

1992 11640303 516032 22810035

51

49. Contingentul nuptiabil in Romania cuprinde: 39 44

a. ∑PFX si ∑PM

X ; x=16 x=18

b. populatia feminina si masculina in limitele varstelor 16-57 ani, respectiv 16-61 ani; c. populatia feminina cu varsta cuprinsa intre 18 si 40 de ani. 50. Formula C’/Pn x 1000 : a. reprezinta rata nuptialitatii celibatarilor; b. se calculeaza raportand masa casatoriilor, la efectivul mediu al populatiei in acelasi interval; c. reprezinta rata generala de nuptialitate; d. se calculeaza raportand numarul persoanelor celibatare ce se casatoresc la efectivul mediu al populatiei. 51. Indicati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

JUDETUL GALATI ANUL Purbana Prurala C D 1990 384365 26551 5241 1025 2004 353349 267812 3973 1360

52. Sunt variabile socio-culturale: a. nationalitatea, religia, starea civila; b. nationalitatea, limba, nivelul de instruire, religia; c. religia, mediul de locuire, limba. 53. Indicati si calculati indicatorii demografici specifici Romaniei utilizand datele din tabel:

ROMANIA(1992) Panalfabeta Pinstruita Pinstruita I Pinstruita III

799405 22010630 4438602 967570

52

54. Analizand datele din tabelul de mai jos puteti afirma:

ANUL 2003 TARA Pm Pf Pf

analfabeta

Pm

analfabeta fg M0

Romania 10606245 11127311 240277 84850 1,3 26,4 Botswana 802013 838102 133258 171631 2,85 54,6

Grecia 5.237.413 5.430.941 173790 68087 1,33 5,5

a. indicele de analfabetism este de 1,5% pentru Romania, 25% pentru Botswana si de 10% pentru Grecia; b. Pinstruita este de 98,5 % pentru Romania,81,4 % pentru Botswana si de 97,7 % pentru Grecia; c. analfabetismul ridicat in randul Pf se coreleaza, de regula, cu fg si M0 ridicate; d. Pinstruita este de 92 % pentru Romania, 75% pentru Botswana si de 95% pentru Grecia. 55. Indicele de alfabetizare: a. se calculeaza raportand Panalfabeta la Pinstruita;

b. se calculeaza dupa formula Pinstruita/ PanalfabetaX100; c. se calculeaza dupa formula Pinstruita/ PtotX100; d. se exprima in promile si nu in provente. 56. Indicele de analfabetism: a. se calculeaza raportand Pinstruita la Panalfabeta;

b. se calculeaza dupa formula Pinstruita/ PanalfabetaX100; c. se calculeaza dupa formula Panalfabeta/ PtotX100; d. se calculeaza diferentiat pe grupe de varsta, pe sexe si pe medii de locuire. 57. Indicele de analfabetism: a. influenteaza direct fg; b. este in raport invers proportional cu speranta de viata la nastere; c. este in raport invers proportional cu mortalitatea infantila ;

53

d. de regula, la valori ridicate se coreleaza cu o nuptialitate precoce in randul Pf. 58. Sunt variabile socio-economice: a. sursa mijloacelor de subzistenta, ramuri si sectoare de activitate, categorii socio-profesionale; b. religia, starea civila, sexul; c. categorii socio-profesionale, ramuri si sectoare de activitate, starea civilă. 59. Greutatea specifica a populatiei active este cunoscuta si sub denumirea de rata generala de activitate. Cu ajutorul acesteia se poate caracteriza: a. structura populatiei pe categorii sociale; b. structura populatiei dupa sursa mijloacelor de subzistenta; c. structura populatiei pe sexe 60. Ratele specifice de activitate, reprezentate grafic prin curbe de activitate au proportii mai mari pentru : a. populatia feminina fata de cea masculina ; b. subgrupa populatiei cu varsta intre 20 si 55 de ani fata de populatia sub 20 ani si peste 55 ani ; c. populatia urbana fata de cea rurala. 61. Sfera serviciilor ca parte a economiei nationale poarta denumirea de: a. sectorul primar; b. sectorul secundar; c. sectorul terciar. 62. Ramurile si subramurile industriei prelucratoare, ca parte a economiei nationale, apartin: a. sectorului primar; b. sectorului secundar; c. sectorului terciar.

54

63. Valoarea de 30% a populatiei din sectorul tertiar dintr-o regiune: a. reflecta un nivel ridicat de dezvoltare; b. se calculeaza prin formula Pm/Pf x100; c. se exprima in promile si nu in %; d. s-a obtinut prin formula Ptertiar/Pt activa x100. 64. Analizand datele din tabel puteti afirma:

JUDETUL GALATI(2004) Pm activa Purbana Prurala Pinactiva

165784 353349 267812 387038 a. ga m

este 68%; b. ga f este 29,1%; c. ga este 40% ; d. gin este 60% . 65. Indicati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

GALATI(2005) PaAgricultura,Vanatoare si

Silvicultura Pa Pescuit si

piscicultura Pa Industria

extractiva

Pa Industria

prelucratoare

65600 100 100 4500 15 ω ω 61 56

66. Formula ∑Px + (∑Pmx + ∑Pfx ) / ∑Pmx + ∑Pfx : x=0 x=62 x=57 x=16 x=16

a. se noteaza cu RDV si reprezinta raportul de dependenta de varsta; b. valoarea trebuie sa fie supraunitara; c. se noteaza cu RDE si reprezinta raportul de dependenta economica; d. reprezinta formula de calcul a structurii economice. 67. Rata generala de activitate ( ga ) : a. inregistreaza valori mai mari pentru Purbana fata de Prurala; b. se calculeaza prin formula Pa/Pin X 100 ; Pt

55

c. inregistreaza valori mai mari pentru Pf fata de Pm ; 55 20 ω

d. inregistreaza valori mai mari pentru ∑Px fata de ∑Px si ∑Px

x=20 x=0 x=55

68. Purbana si Prurala : a. au de regula, un comportament demografic asemanator; b. cea urbana inregistreaza o rata generala de activitate mai mare decat cea rurala; c. cea rurala se caracterizeaza printr-o natalitate si fertilitate mai ridicate; d. cea urbana se caracterizeaza prin rate de natalitate si fertilitate mai ridicate.

56

CAPITOLUL 4

MIŞCAREA POPULA�IEI 4.1. MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEI: NATALITATEA ŞI MORTALITATEA 4.1.1 Natalitatea Populaţia umană a fost definită că un sistem dinamic complex. Intrările în sistem sunt condiţionate în masură hotărâtoare de intensitatea cu care se manifestă fenomenul natalităţii. Privită prin prisma fertilităţii conjugale, natalitatea este însă potenţial influenţată de intensitatea nupţialitatii şi a divorţialitatii populaţiei. Natalitatea populaţiei caracterizează masa născuţilor vii în cadrul unei colectivităţi umane, delimitată prin caracteristici de timp şi spaţiu. Intensitatea fenomenului se stabileşte ca mărime relativă de intensitate şi indică numărul născuţilor vii la 1000 de locuitori:

1000PNN g ×=

în care: Ng - rata generală a natalităţii; N - numărul născutilor vii; P - efectivul mediu al populaţiei. Principalele aspecte care fac obiectul analizei fenomenului de natalitate se referă la:

- caracterizarea intensităţii natalităţii în profil teritorial şi pe medii de locuire (urban-rural) ; - studiul diferenţiat al natalităţii în cadrul unor subcolectivităţi de populaţie, grupate după diverse caracteristici social-economice, în funcţie de nivelul de instruire, pe naţionalităţi etc; - caracterizarea sezonalităţii natalităţii; - analiza structurii născuţilor vii după rang; - studiul fertilităţii populaţiei.

Natalitatea populaţiei se studiază în optica transversală (analiza de moment), iar prin intermediul fertilităţii populaţiei feminine, se poate analiza şi într-o viziune longitudinală (pe generaţii de femei sau pe cohorte specifice). Intensitatea natalităţii înregistrează deosebiri semnificative în profil teritorial şi pe medii de locuire. Cu toate lipsurile ratei brute de natalitate, descrierea demografică cea mai generală foloseşte totuşi acest indice. Informaţiile sunt

57

aproximative, dar diferenţele de nivel la scară mondială sunt în mod mulţumitor redate de acest indice. Nu trebuie să uităm că datele statistice pentru numeroase ţări sunt estimaţii şi aproximaţii. Faţă de media mondială de aprox. 27‰ regiunile subdezvoltate depăşesc frecvent 50‰, (Kenya, 55‰) în timp ce regiunile dezvoltate abia ating uneori 10‰ (Germania, 10‰). Ponderile pe care le deţin marile regiuni în producţia mondială de vieţi nu sunt aceleaşi cu ponderile din populaţia mondială. Europa, de pildă, care deţine o zecime din populaţia lumii, are o contribuţie redusă la numărul total al născuţilor vii, circa a douăzecea parte. Aproximativ aceeaşi este situaţia Americii de Nord şi a teritoriului CSI. Situaţia cea mai interesantă este a Asiei de est: deţinând aproape o treime din populaţia lumii, această regiune are o contribuţie de doar 18% la numărul total al născuţilor vii. Explicaţia: prezenţa în această regiune a Chinei şi Japoniei care au cunoscut, în ultimele două decenii, o considerabilă scădere a natalităţii. Vom remarca faptul că natalitatea cea mai ridicată se înregistrează în Africa şi cea mai redusă în Europa. Polarizarea natalităţii pe glob este bine redată de nivelul ei în regiunile mai puţin dezvoltate care este dublu faţă de cel din regiunile dezvoltate. Dar, în cadrul marilor regiuni există diferenţe pe subregiuni care au semnificaţia lor în raport cu tranziţia demografică. Africa, cu nivelul foarte ridicat al natalităţii, se află - grosso modo - în pretranziţie demografică. Situaţia este ilustrată de natalitatea din Africa de est şi de vest, unde nivelul ei este de 49‰. Africa centrala este aproape de acest nivel, în timp ce Africa de nord şi de sud, cu o natalitate de cca. 40‰, se afla în prima fază a tranziţiei. Asia de sud urmeaza Africii în privinta natalitatii. Ceva mai scăzut este nivelul acesteia în Asia de sud-est (Indonezia, în special) ca urmare a unor politici active de reducere a natalităţii. Nivelul este încă ridicat în Asia de sud meridionala (India), fără însă să aibă valorile din Africa. Un nivel ridicat se întâlneşte şi în Asia de sud-vest, deşi, aşa cum se va vedea mai târziu, mortalitatea este scăzută, ceea ce relevă o altă fază a tranziţiei demografice. Asia de est se caracterizează printr-un nivel scăzut al natalităţii, cazul cel mai interesat rămânând, fără îndoială, cel al Chinei, a cărei tranziţie demografică se desfăşoară foarte rapid. America latină ocupă şi în privinţa natalităţii o situaţie tranzitorie. În zona Caraibelor, nivelul este de 27‰, în timp ce America centrală istmică are nivelul cel mai ridicat din regiune (35‰). America de sud, deşi cu un nivel apropiat de al întregii Americi latine, are diferenţe bine marcate. Ţările din America de sud temperată (Argentina, Uruguay, Chile) au niveluri apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate, 20÷25‰, în timp ce ţările din America de sud tropicală (Brazilia) au o natalitate mai ridicată. America de Nord, Europa, Australia şi Noua Zeelandă se încadrează în grupa mare a ţărilor dezvoltate, cu un nivel scăzut al natalităţii (aprox. 16%o). În România, natalitatea a înregistrat variaţii importante de-a lungul acestui secol şi cu atât mai importante în ultimul deceniu, trecând de la valori de pste 40‰

58

în erioda interbelică, la valori ce tindeau să scadă sub 15 ‰ la începutul deceniului 7 al secolului trecut, pentru ca după decretul privind interzicerea întreruperilor de sarcină din 1967, în regimul communist, natalitatea să se relanseze forţat până la peste 25 ‰. După 1990, valorile încep să scadă vertiginous, odată cu suprimarea restricţiei sus-menţionate, ajungând în jurul valorii de 10,5 ‰, după 2000. Analiza natalităţii populaţiei în cadrul unor subcolectivităţi grupate după caracteristici socio-economice, culturale, teritoriale etc, urmăreşte să definească tocmai influenţa acestor factori asupra intensităţii fenomenului. O serie de studii ale unor demografi de prestigiu sau ale unor organisme specializate, au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi dimensiunea familiei, legătură ce poate fi descrisă sub forma unei parabole de gradul II (vezi fig.4.1).

Se apreciază că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivităţi a muncii scăzute sau a unei inechităţi flagrante în re-partizarea resurselor materiale ale societăţii, favorizează existenţa familiei cu un număr mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o natalitate

ridicată. Pe măsura creşterii veniturilor, este evidentă tendinţa de scădere a dimensiunii familiei, orientată spre o reproducere simplă. Depăşirea unui anumit nivel al veniturilor, astfel încât acestea să nu mai condiţioneze în măsură hotărâtoare standardul de viaţă, determină un comportament demografic orientat către o reproducere lărgită a populaţiei. Intensitatea natalităţii variază în funcţie de nivelul de instruire, se diferenţiază pe naţionalităţi, este puternic influenţată de gradul ge-neral de cultură, concepţii şi tradiţii regionale, gradul de ocupare în sfera activităţilor a populaţiei feminine etc. Fără îndoială că evoluţia natalităţii este condiţionată şi de politica demografică a fiecărui stat, parte integrantă a politicii generale de dezvoltare. O serie de aspecte deosebit de importante pentru aprecierea fenomenului natalităţii se desprind urmărind repartiţia născuţilor vii după rang.Rangul născutului viu se identifică cu numărul de ordine al noului născut, având în vedere efectivul născuţilor vii în familie, în perioda anterioară. Ca urmare, masa născuţilor vii din perioda unui an calendaristic se compune din născuţi de rangul 1, 2,3,...s.a.m.d.

venituri/membru de familie

nr. p

erso

ane/

fam

ilii

Fig. 4.1. Evolutia dimensiunii familiei în funcţie de venituri

59

În afara determinării ponderii născuţilor de un anumit rang în totalul născuţilor vii se utilizează pentru caracterizarea acestui aspect, un indicator sintetic - rangul mediu al născutilor vii - stabilit ca medie aritmetică ponderată a rangurilor, cu efectivul de născuţi vii aparţinând fiecărui rang:

∑

∑

=

=

×= n

1ii

i

n

1ii

N

Nkk

în care: ki - rangul născutului viu; Ni - numărul născuţilor de rang i. Pentru perioada unui anumit an calendaristic, rangul mediu al născuţilor vii, aproximează descendenţa finală, respectiv, numărul născuţilor ce revin în medie unei femei care a parcurs integral perioada fertilă, între 15÷49 ani, în optica analizei de moment. 4.1.2 Fertilitatea populaţiei Rata natalităţii este unul din indicatorii de maximă generalitate utilizat în caracterizarea intensităţii fenomenului. Ea se recomandă pentru comoditatea calculelor, fiind folosită îndeosebi pentru prezentarea unei imagini de ansamblu a uneia din componentele reproducerii populaţiei şi pentru comparaţii internaţionale. Mărime relativă de intensitate, rata generală de natalitate nu asigură însă, prin conţinutul elementelor sale, comparabilitatea necesară descrierii absolut reale a fenomenului. Masa născuţilor vii, într-o anumită perioadă de timp, este pusă în legătură cu efectivul mediu de populaţie. Este însă evident faptul că nu întrega populaţie este implicată în procesul de reproducere, ci numai o parte a colectivităţii umane, aceea care alcătuieşte aşa-numitul contingent fertil. Acesta cuprinde populaţia masculină în limitele de vârsta 18÷54 ani şi populaţia feminină cu vârste cuprinse între 15÷49 ani. În practică, datorită influenţei nesemnificative a efectivului şi structurii contingentului fertil masculin, asupra masei născuţilor vii, analiza se concentrează exclusiv asupra contingentului fertil feminin. Legătura dintre masa născuţilor vii şi dimensiunea contingentului fertil feminin se concretizează în rata generală de fertlitate:

1000F

Nf 49

15xx

viig ×=

∑=

în care: fg - rata generală de fertilitate; Fx - efectivul populaţiei feminine de vârsta x.

60

Se face observaţia că în calcul se include întregul efectiv al născuţilor vii, deoarece, numărul celor provenind de la femei sub şi peste limitele de vârstă ale contingentului fertil este nesemnificativ. Rata generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul născuţilor vii, de unul din factorii determinanţi, care condiţionează potenţialul intrărilor în sistemul populatie - dimensiunea contingentului fertil feminin. Între rata generală de fertilitate şi rata generală de natalitate există o corelaţie directă, intensitatea fertilităţii fiind un element esenţial care determină nivelul natalităţii. Această corelaţie este pusă în evidenţă prin intermediul relaţiei:

∑== 49

15x

viivii

F

NP

Nn

sau "F

'F kkfn ⋅⋅=

în care: k'F - ponderea contingentului fertil feminin în totalul populaţiei feminine; k"F - ponderea populaţiei feminine în totalul populaţiei. Rezultă cu claritate faptul că, rata generală de natalitate este determinată de un factor calitativ, reprezentat de intensitatea fertilităţii generale şi de doi factori structurali, externi de fenomen, greutatea specifică a contingentului fertil feminin în totalul populaţiei feminine şi structura pe sexe a populaţiei. Relaţia anterioară care evidentiază corelaţia atrage atenţia asupra rezervelor care se impun atunci când se analizează dinamica natalităţii sau se întreprind comparaţii inter-naţionale folosind rata generală de natalitate. 4.2 Mortalitatea populaţiei Fenomenul demografic cunoscut sub denumirea de mortalitate reprezintă masa deceselor survenite în cadrul populaţiei într-o anumită perioadă de timp (de obicei un an calendaristic). Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării este decesul, definit ca încetarea definitivă a funcţiilor vitale după trecerea unei anumite perioade de la naştere. Imaginea cea mai generală a intensităţii mortalităţii populaţiei este redată prin intermediul ratei generale a mortalităţii determinată pe baza relatiei:

1000PMmg ×=

în care: mg - rata generală a mortalităţii; M - efectivul persoanelor care au decedat în cursul perioadei; P - efectivul mediu al populaţiei în perioada analizată.

61

Fiind exprimată în promile, rata generală a mortalităţii indică numărul de decese la 1000 locuitori. În scopul asigurării comparabilităţii ratelor de mortalitate lunare, trimestriale sau semestriale, cu rata anuală, se stabileşte în prealabil densitatea medie anuală a deceselor prin multiplicarea numărătorului cu raportul dintre durata calendaristică a anului şi durata calendaristică a perioadei pentru care se stabileşte intensitatea mortalităţii. În privinţa efectivului mediu al populaţiei cu care se compară densitatea anuală a deceselor, în cazul imposibilităţii determinării acestuia pentru fiecare perioadă, se utilizează efectivul populaţiei stabilit pentru data de 1 ianuarie, dacă mortalitatea vizează primele 6 luni ale anului şi efectivul populaţiei la 1 iulie, pentru ultimele 6 luni ale anului calendaristic. Oricare ar fi perioada pentru care se stabileşte, rata generală de mortalitate este un indicator aparţinând analizei transversale. Se compară efectivul colectivităţilor de decedaţi de gradul III cu efectivul colectivităţilor de supravieţuitori de gradul II. Principalele aspecte care sunt urmărite în analiza transversală a mortalităţii populaţiei sunt:

- mortalitatea specifică pe sexe şi vârste; - mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-economice ale populaţiei; - mortalitate pe cauze de deces; - sezonalitatea populaţiei.

Mortalitatea specifică pe sexe Una dintre primele legităţi descoperite în demografie a fost legată de constatarea intensităţii mai ridicate a mortalităţii în cadrul sexului masculin comparativ cu sexul feminin. Determinarea intensităţii mortalităţii specifice pe sexe se face prin raportarea masei deceselor înregistrate în rândul persoanelor de sex masculin, respectiv feminin, într-o anumită perioadă de timp, la efectivul mediu al persoanelor aparţinând fiecărui sex. Astfel:

1000PMm

m

mm ×=

1000PMm

f

ff ×=

în care indicii m şi f simbolizează sexul masculin, respectiv feminin. Fenomenul de supramortalitate masculină, prezent în cadrul tuturor categoriilor de vârstă, se constată din raportul celor două rate specifice ale mortalităţii. Mortalitatea specifică în funcţie de vârstă

62

Vârsta este una din caracteristicile demografice de care nu se poate face abstracţie în analiza intensităţii fenomenului de mortalitate. Colectivităţile de decedaţi, precum şi colectivitatea populaţiei din care se recrutează decesele, se urmăresc structurate pe vârste sau grupe de vârstă, în funcţie de scopul analizei. Rata specifică de mortalitate la vârsta x se determină pe baza relaţiei:

1000PMm

x

xx ×=

Se calculează astfel, prin intermediul acestui indicator, numărul de decese la 1000 locuitori care împliniseră vârsta de x ani, la data de 1 iulie anul observării. Rata specifică de mortalitate aparţine sistemului analizei transversale, aşa cum se poate observa şi din reprezentarea colectivităţilor de decedaţi şi supravieţuitori, în reţeaua demografică (vezi fig.3.2). Mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-economice Ca orice fenomen demografic, mortalitatea reactionează sensibil la influenţa condiţiilor socio-economice. Referitor la metodologia de analiză, aceasta nu se deosebeşte de sistemul prezentat anterior. Se stabileşte nivelul general al mortalităţii precum şi intensitatea mortalităţii pe vârste şi sexe, în cadrul colectivităţilor specifice (populaţia din mediul urban şi rural, pe regiuni, după ocupaţie şi ramuri etc).

Mortalitatea infantilă - formată din masa deceselor înregistrate la populaţia de 0 ani, înregistrate într-o perioadă de timp - prezintă de asemenea importanţă mai

1974 1975 1976

1909

1939

100

30

25

20

1584

921

1826

830

m25-29 = (1909/1584921)x1000

= 1,20‰

m20-24 = (1939/1826830)x1000

= 1,06‰

Fig.4.2. Determinarea reţelelor specifice de mortalitate pe grupe cincinale de vârstă

63

ales din punct de vedere social, dar şi asupra specificului colectivităţii din care se recrutează. Intensitatea mortalităţii infantile se stabileşte pe baza relatiei:

1000NMm

vii

00 ×=

în care: m0 - rata mortalităţii infantile; M0 - numărul de decese înregistrat în perioada de timp care face obiectul analizei; Nvii - numărul născuţilor vii în aceeaşi periodă de timp. Astfel calculată, rata mortalităţii infantile este un indicator aparţinând de optica analizei transversale, cu toate că numitorul este reprezentat prin efectivul unei generaţii de noi născuţi. Transpuse în reţeaua demografică, cele două colectivităţi comparate se prezinta astefel: Determinând rata mortalităţii infantile, comparăm o colectivitate principală de decedaţi de gradul III (ABCD), cu o colectivitate de supravieţuitori de gradul I (AD). Reprezentarea în reţea a masei deceselor infantile atrage atenţia asupra faptului că rata de mortalitate stabilită prin relaţia anterioară, nu satisface cerinţa legăturii organice dintre colectivităţile comparate, deoarece, aşa cum se poate observa, decesele cuprinse în colectivitatea elementară ABC, provin de fapt din născuţii vii ai anului precedent. Ţinând seama de această precizare este evident faptul că rata mortalităţii infantile va indica în mod corect intensitatea fenomenului numai în condiţiile în care generaţiile succesive de născuţi vii sunt identice sau foarte apropiate ca efectiv. Cum această condiţie nu se realizează întotdeauna s-au propus soluţii de stabilire a

1975 1976

1 B

A

C

D0 418185

13089

417353

Var

sta

Anul calendaristic

Fig. 4.3. Colectivitate de decedaţi la 0 ani în anul 1976

64

unor indicatori corectaţi ai intensităţii mortalităţii infantile, care ţin cont de existenţa sau inexistenţa informaţiilor privind repartiţia deceselor infantile pe generaţii.

Mortalitatea juvenilă Mortalitatea primei copilarii (mortalitatea juvenila) reprezinta fenomenul deceselor inregistrate in subpopulatia copiilor in virsta de 1-4 ani. Este un indicator de evaluare a starii de sanatate nu numai la aceasta grupa de virsta ci si la intreaga populatie de copii, exprimind nivelul de educatie al parintilor si standardul de viata al familiilor, eficienta serviciilor medicale si a masurilor generale de ocrotire a copiilor. In comparatie cu celelalte tari europene, Romania are cea mai mare rata de mortalitate juvenila. Fenomenul a cunoscut o usoara tendinta de crestere de la 1,6‰ in 1980 la 2.0‰ in anul 1990. Din cele 2400 decese anuale la copii de 1-4 ani principala cauza o constituie bolile respiratorii, urmate de accidente, malformatii congenitale si boli infecto-parazitare. Aproximativ 40% din totalul deceselor juvenile se inregistreaza la copii de 1-2 ani, accidentele constituind una din cele mai importante cauze. Proportia crescuta a accidentelor se explica si prin lipsa de supraveghere la domiciliu a copiilor cu ambii parinti salariati. Speranţa de viaţă la naştere Măsura cea mai exactă a mortalităţii, în care mortalitatea după vârstă este descrisă de şirul de probabilităţi de deces şi de supra-vieţuire şi care permit obţinerea unei valori sintetice, denumită speranţa de viată la diferite vârste, o reprezinta tabelele de mortalitate. Valoarea speranţei de viaţă la naştere (durata medie a vârstei sau pur şi simplu, viaţa medie) este un indice care cumulează o serie de funcţiuni. El exprimă nu numai nivelul mortalităţii neinfluenţat de structura de vârstă, ci şi ansamblul condiţiilor economice, sociale, sanitare etc., devenind astfel un bun indicator al calităţii dezvoltării social-economice. O funcţie analoagă îndeplineşte rata mortalităţii infantile calculată ca raport între numărul deceselor sub un an şi numărul născuţilor vii. 4.2 TRANZI�IA DEMOGRAFIC� Tranziţia demografică reprezintă cea mai elocventă interrelaţionare a sistemelor demografic şi economic. Funcţionalitatea sistemică pe care o dovedesc este însă susceptibilă de intervenţia factorilor exogeni perturbatori, factorul politic, factorul social şi factorul natural. Sistemul demografic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, conferită atât de faptul că, în populaţia din fiecare moment coexistă 100 de clase de vârstă, corespunzând unui număr de 100 generaţii, cât şi persistenţa comportamentelor

65

demografice, expresie a unor modele culturale. Prin urmare, populaţia este înzestrată cu o inerţie - inerţia demografică - mult mai puternică decât inerţia altor sisteme, economice sau sociale. Unitatea de timp cu care se măsoară modificările demografice este durata unei generaţii sau, mai exact, distanţa dintre două generaţii succesive (valoarea internaţională este de 30 de ani)2. Tranziţia demografică sau revoluţia demografică este un proces demografic observat la un număr mare de populaţii care trec de la un regim tradiţional de echilibru demografic, cu niveluri ridicate ale fertilităţii şi mortalităţii, la un regim modern de echilibru, cu niveluri joase ale fertilităţii şi mortalităţii. Între cele două regimuri de echilibru, creşterea naturală parcurge trei etape: scăderea mortalităţii, explozia demografică, scăderea natalităţii. Unele populaţii înregistrează chiar o fază post-tranziţie, aceea a oscilaţiei negative a sporului natural (implozia demografică), remediată prin rezilienţa sistemului, în virtutea capacităţii sale de autoreglare, sau printr-o politică socială pronatalistă. Deşi fig.4.1 este o reprezentare simplificată a tranziţiei, ea ne permite să facem câteva observaţii: - durata temporală a tranziţiei demografice este diferită de la o populaţie la alta; - deoarece tranziţia demografică a avut loc mai întâi în ţările din nordul Europei, apoi în Occident, şi mai târziu în sudul şi estul Europei, nu se poate vorbi de o tranziţie demografică europeană încheiată. În cazul ţărilor care au cunoscut primele acest proces, tranziţia nu a început mai devreme de a doua jumătate a sec. XVIII-lea, după naşterea revoluţiei industriale, iar implozia naturală nu s-a instalat încă în unele ţări, chiar dacă valorile sporului natural ar putea conduce la o asemenea concluzie. Cazul României este reprezentativ în acest sens, dovedind alterarea mecanismului populaţie-economie-societate, prin intervenţia legislaţiei ca instrument politic. Propusă în 1929 de un avocat polonez, Leon Rabinowicz, expresia revolutie demografică a fost reluată un an mai târziu de demograful american Waren Thompson; ea a fost dezvoltată de Adolph Landry în 1934 în opera sa devenită clasică, intitulată chiar "Revoluţia demografică". După un ocol prin S.U.A unde Franck Notestein i-a consacrat reflexii profetice, noţiunea a revenit în Europa sub denumirea de tranziţie demografică. Modelul comportă patru faze:

a. o fază iniţială de cvasi-echilibru între o natalitate extrem de ridicată şi o mortalitate pe măsură; b. o fază de recul a mortalităţii, ceea ce pe un fond de natalitate menţinută generează o creştere demografică;(baby-boom, sau explozie demografică) c. o fază de scădere a natalităţii şi de contracţie a creşterii naturale; d. o ultimă fază de cvasi-echilibru modern între o mortalitate şi o natalitate joasă, uneori chiar cu tendinţă spre deficit natural.

2 V. Trebici, Demografie. Excerpta et Selecta, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p.38.

66

Fig. 4.1 Fazele tranziţiei demografice

Cum nu se poate vorbi de un start unic pentru toate ţările lumii, tranziţia demografică cunoaşte etape diferite în fiecare ţară sau grup de ţări. Astfel, numeroase ţări occidentale au parcurs deja ultimul stadiu şi chiar l-au depăşit întrucât, aşa cum am arătat anterior, fecunditatea post-tranziţională pare să nu mai fie obligată să garanteze înlocuirea generaţiilor. În schimb, toate ţările lumii au făcut cunoştinţă cu faza a doua. Tranziţia demografica cuprinde de fapt trei tranzitii: tranziţia mortalităţii de la nivelurile ridicate la nivelurile scăzute; tranziţia natalităţii de la nivelurile ridicate la nivelurile scăzute; tranziţia excedentului natural de la vechiul echilibru la noul echilibru. În limbajul curent, prin tranziţie se subînţelege, în majoritatea cazurilor, tranziţia natalităţii, iar atunci când se spune despre o ţară că populaţia sa are o tranziţie încheiată, se subînţelege că natalitatea a ajuns la un nivel scăzut (regimul moderat). Factorul timp, de cea mai mare importanţă în tranziţia demografică, se pune în termenii următori:

a. care este durata totală a tranziţiei demografice? b. care este intervalul de timp ce separă scăderea natalităţii de scăderea mortalităţii? c. care este viteza cu care se produce scăderea mortalităţii şi cea a natalităţii? Menţinându-ne în continuare la modelul european, vom spune că există o tranziţie cu o durată foarte mare (până la 200 ani), cu o durată medie (aprox. un secol) şi cu o durată relativ scurta (70÷90 ani) şi chiar foarte scurtă. După unii autori (Chesnais, 1979) cele trei tipuri corespund modelelor nordic, occidental şi meridional (în care este inclus şi cel răsăritean). d. care este decalajul de timp ce separă tranziţia demografică din diferitele ţări europene? Observaţia cea mai generală este aceea că tranziţia demografică a avut loc mai întâi în ţările din nordul Europei (Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca), apoi în ţările din occidentul Europei, cele mai târzii

0

10

20

30

40

50

cvasi-echilibru baby-boom echilibru imploziedemografica

‰

Natalitate

Mortalitate

67

fiind ţările din sudul şi estul Europei. Decalajul exprimat în ani variază, bineînţeles, de la o ţară la alta.Trebuie însă precizat că tranziţia a început după a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în cazul ţărilor care au cunoscut primele acest proces.

Am arătat anterior că sistemul demografic se caracterizează printr-o anumită stabilitate, conferită atât de faptul că în populaţia din fiecare moment coexistă 100 de clase de vârstă, corespunzând unui număr de 100 de generaţii, cât şi de persistenţa comportamentelor demografice, expresie a unor modele culturale. Prin urmare, populaţia este înzestrată cu o inerţie - inertia demografică -, mult mai puternică decât inerţia altor sisteme (economice sau sociale). De aici decurg două consecinţe teoretice şi metodologice. Unitatea de timp cu care se măsoară modificările demografice este durata unei generaţii sau, mai exact, distanţa dintre două generaţii succesive (valoarea internaţională este de 30 ani; în România ea este de 25÷29 ani). Factorii exogeni - printre care şi măsurile de politică demografică - pot determina schimbări, aşa-numitele efecte conjuncturale; cele mai importante şi persistente sunt cele pe termen lung. De aceea, demografia se îndreaptă tot mai mult spre analiza longitudi-nală, pe generaţii sau, în general, pe cohorte; bineînţeles că analiza transversală sau de moment rămâne o modalitate curentă cu atât mai mult cu cât informaţia statistică este asigurată cu precădere pentru nevoile analizei transversale. Din cele trei faze ale demersului ştiinţific - descrierea, analiza şi predicţia - studiul privind tranziţia demografică se reduce la descrierea ei, cu unele elemente de analiză demografică şi mai puţin social-economică. Pentru judecarea corectă a caracterului tranziţiei demografice din Romania, sunt necesare urmatoarele lămuriri:

1. Datele statistice oficiale, la teritoriul actual al ţării, acoperă perioadele 1930÷1940 şi 1946÷1992. Ele se referă la natalitate, mortalitate, excedent natural, nupţialitate şi mortalitate infantilă, atât la nivelul populaţiei naţionale cât şi pe mediile urban şi rural. 2. Serii pe perioade mai mari există în publicaţiile statistice mai vechi, pe perioadele 1888÷1915 şi 1920÷1929, dar la teritoriu variabil. 3. Datele recensămintelor populaţiei (1899 şi 1912) se referă la teritoriul epocii respective; datele recensământului din 1930 au fost recalculate la teritoriul actual, fiind comparabile cu cel ale recensămintelor din 1948, 1956, 1966, 1977. 4. Singura serie statistică reconstituită riguros ştiinţific, pe o perioadă mare (1900÷1960) la teritoriul actual al României, se referă la natalitate şi fertilitate, populaţia feminină în vârstă de 15÷49 ani, la nivelul ţării şi pe mediile urban şi rural, la nupţialitatea în perioada 1920÷1940, la fertilitatea specifică, autorul, G. Retegan, calculând ratele brute şi nete ale reproducţiei pentru unele perioade, ceea ce implică folosirea tabelelor de mortalitate. 5. Din păcate o asemenea serie nu există pentru mortalitatea populaţiei României şi nici pentru mortalitatea infantilă.

68

În aceste condiţii, tranziţia demografică din România se bazează pe date la un teritoriu variabil, ceea ce este, fără îndoială, un element de necomparabilitate. Apoi, pentru judecarea evoluţiei demografice în cursul secolului XX ar fi potrivite şi referirile socio-economice, precum şi considerarea evenimentelor istorico-politice (cele două războaie mondiale şi măsurile de politică demografică de la sfârşitul anilor '60. Tranziţia mortalităţii. La sfârşitul secolului al XIX-lea (1888÷1900), rata brută de mortalitate a fost de 29 decese la 1000 locuitori, iar în deceniile anterioare, aceasta a fost superioară cifrei de 30‰. Scăderea ei ca tendinţă fermă poate fi datată la începutul secolului XX: în perioada 1901÷1915, nivelul ei este cu 13% sub cel al perioadei 1888÷1900. Scăderea ei este lentă în continuare: nivelul ei oscilează în jurul valorii de 20 decese, în perioada 1930÷ 1940. Au fost necesari 50 ani (1850÷1899) pentru a reduce nivelul mortalităţii sub 30%, şi alti 30 ani (1900÷1929) pentru a-i obţine scă-derea până la valoarea de 20%, care s-a menţinut până aproximativ în 1947, după care, în decurs de 17 ani (1948÷1964), s-a realizat cea mai puternică scădere, nivelul ei ajungând la mai puţin de 9 decese la 1000 locuitori. Creşterea uşoară din ultimii ani se datorează îmbătrânirii demografice, la care ne vom referi mai târziu. Tranziţia fertilităţii. Indicele cel mai simplu pentru exprimarea acestui fenomen (dependent de starea populaţiei feminine de vârstă fertilă, a generaţiilor feminine, a promoţiilor de căsătorii) este natalitatea. Dacă în perioada 1888÷1900, rata brută de natalitate a fost de 40,6 născuţi vii la 1000 locuitori, nivelul ei, în perioada 1901÷1915, a rămas acelaşi. Dar, în această perioadă de început a secolului al XX-lea, se înregistrează un fenomen interesant: natalitatea creşte de la 39,2‰ (1901÷1905), la 40,3‰ (1906÷1910) şi la 42,1‰ (1911÷1915), atingând valoarea maximă, fenomen întâlnit şi la alte populaţii din Europa. Există încercări de explicare a acestei tendinţe, dar nu ne vom referi acum la această problemă. Rămâne totuşi să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu acestă tendinţă dacă nu ar fi intervenit primul război mondial, care, la rându-i, a generat o serie de consecinţe politice, sociale, economice cu efect prezumabil asupra fertilităţii. În orice caz, un lucru este cert prin interpretarea datelor statistice: fertilitatea începe să scadă după primul război mondial. Este adevărat, scăderea este relativ moderată între cele două războaie mondiale: 34,5% (1920÷1929) şi 30,9% (1930÷1939) până la 26% în 1940. Diminuarea natalităţii este mult mai accentuată decât a mortalităţii. Factorii noi care apar acum şi motivaţiile importante ce se afirmă stau la baza scăderii natalităţii şi a trecerii la un nou comporta-ment demografic. Oricum, o dată instalată tendinţa de scădere a fertilităţii este fermă. Totuşi, înainte de a o examina în perioada următoare celui de-al doilea război mondial, este legitimă întrebarea cum ar fi evoluat fertilitatea dacă nu ar fi avut loc cel de-al doilea război mondial? Scăderea se continuă după o mică redresare din anii 1949÷ 1950; 24,8% (1951÷1955); 21,6% (1956÷1960); 15,8% (1961÷1965). În cursa dintre mortalitate şi natalitate în acestă perioadă, ritmul este mai alert pentru scăderea natalităţii faţă de cel al mortalităţii.

69

Măsurile adoptate la sfârşitul anului 1966 au modificat alura curbei natalităţii. După redresarea din 1967÷1968, scăderea continuă, dar cu unele particularităţi. Nivelul natalităţii, de aproape 19‰ în anii 1976÷1980, a ajuns la 17‰ în 1981, 15,5‰ în 1984. La scară europeană acesta este încă un nivel ridicat. Caracteristic pentru tranziţia fertilităţii din România este faptul că fertilitatea maximă - în condiţiile scăderii ratei totale de fertilitate - continuă să se concentreze la grupa de vârstă 20÷24 ani. Întrucât fertilitatea este diferenţiată, analiza tranziţiei trebuie examinată pe mediile urban şi rural, pe provincii istorice şi pe categorii sociale, de care însă nu ne vom ocupa aici. Ceea ce poate să intereseze în plus la acest subiect este răspunsul la întrebarea dacă România şi-a încheiat sau nu tranziţia de-mografică. Comparând valorile corelate diferitelor tipuri de tranziţie din Europa, şi exceptând chiar unele păreri autorizate în domeniu, afirmaţia că tranziţia fertilităţii şi deci tranziţia demografică s-ar fi încheiat în jurul anului 1965 este numai parţial justificată. Este necesa-ră încă o perioadă de timp ca să se observe dacă noile niveluri au un caracter durabil. Tranziţia structurii pe grupe de vârste a populaţiei. În cursul tranziţiei demografice a unei populaţii are loc şi schimbarea structurii pe vârste: se trece de la o populaţie tânără la una bătrână, proces caracteristic şi populaţiei României. Spre deosebire de îmbătrânirea individuală sau senescenţă, îmbătrânirea demografică a unei populaţii naţionale sau a unei subpopulaţii oarecare, are o semnificaţie simplă: creşterea proporţiei (adică a frecvenţei relative) persoanelor vârstnice în populaţia totală. Aşadar, marea diferenţă între cele două procese constă în ireversibilitatea procesului individual faţă de rever-sibilitatea celui la nivel de populaţie, care a permis introducerea noţiunii antinomice îmbătrânirii şi anume întinerirea demografică, respectiv creşterea ponderii populaţiei tinere în populaţia totală. Aşa cum am arătat anterior, populaţia se împarte convenţional în trei grupe: tânără (0÷14 ani) - 15 generaţii sau cohorte; adultă (15÷59) - 45 generaţii; vârstnică (peste 60 ani) - 40 generaţii, numită şi vârsta a treia. Creşterea duratei medii de viaţă şi a numărului persoanelor vârstnice face necesară o detaliere, ajungându-se astfel şi la vârsta a patra, de la 75 ani în sus. Indicele cel mai general al gradului de îmbătrânire al unei populaţii este proporţia, exprimată în procente, a populaţiei vârstnice în populaţia totală. 4.3 MIŞCAREA MIGRATORIE Mişcarea migratorie ca factor al creşterii şi descreşterii populaţiei, complementar cu excedentul (sporul) natural, este o temă de interes atât pentru demografie cât şi pentru celelalte ştiinţe care se ocupă cu studiul dinamicii populaţiei. Efectele se pot înregistra cu precădere la nivelul populaţiilor naţionale. Imigrările au aceeaşi semnificaţie cu naşterile; emigrările reprezintă pierderi din populaţia naţională; diferenţa dintre imigrări si emigrări este soldul migraţiei sau soldul migratoriu, care poate fi pozitiv, nul sau negativ. La nivelul migraţiei

70

internaţionale, când imigraţia este mai mare decât emigraţia se spune, de obicei, imigraţie netă; în celălalt caz, vom vorbi despre emigraţie netă. În mod cores-punzător vom distinge ţări de imigraţie sau ţări primitoare şi ţări de emigraţie sau ţări care alimentează imigraţia. Între ele se formează curente sau fluxuri migratorii, care pot avea o anumită intensitate şi o anumită direcţie, în funcţie de influenţa unor factori conjuncturali, istorici, politici sau de altă natură. Migraţia internaţională, ca şi cea internă, se caracterizează prin motivaţiile persoanelor ce se angajează într-un flux migratoriu, ea este selectivă sub raportul unor caracteristici cum sunt sexul, vârsta, gradul de instruire, profesia etc. si generează consecinţe atât pentru populaţia de sosire cât şi pentru cea de plecare. În linii mari, motivaţiile care stau la baza deciziei de a părăsi sau schimba un loc cu altul sunt de natură economică. Modelele gravitaţionale de tipul atracţie – respingere, bine cunoscute în geografie şi în sociologie, acţionează atât la nivelul migraţiei interne cât şi internaţionale. Migraţia internaţională poate fi înregistrată atât în ţara de plecare cât şi în ţara de sosire. Prelucrarea acestor informaţii este prima sursă de cunoaştere a fluxurilor migratorii, rezultatele fiind însă, adesea, afectate de inexactitate, ca urmare a influenţei migraţiei internaţionale ilegale. Caracterul aproximativ al datelor folosite la un moment dat în analiza mobilităţii populaţiei pot fi extrem de aproximative si datorită ignorării, prin specificul înregistrărilor statistice, a migraţiilor intermediare. O persoană născută în ţara A si domiciliată definitiv în ţara B, ar fi putut schimba mai multe ţări de domiciliu până la stabilirea finală, dar aceste deplasări sunt încă greu de decelat si monitorizat. În urma cunoaşterii soldurilor migratorii pe state şi regiuni, ca urmare a unor analize îndelungate s-au distins câteva grupe cu trăsături comune. Într-un mozaic de valori, fluxuri si condiţii, se evidenţiază grupa ţărilor tradiţionale de emigraţie (Australia, Canada, Noua Zeelandă, S.U.A., Israel), urmate de grupa ţărilor arabe, cu o puternică emigraţie în ultimele decenii, în relaţie directă cu poziţia petrolului în economia mondială. Pe perioade mai mici de timp şi cu fluxuri discontinui, se evidenţiază câteva teritorii din America Latină (Venezuela, Argentina, Paraguay), Europa Occidentală (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Suedia, Belgia – cu un secol în urmă ţări de emigraţie), şi chiar Africa (Cote d’Ivoire, Africa de Sud). Migraţia internă reprezintă mişcarea migratorie care are loc între graniţele aceleiaşi ţări. Ca tendinţă principală, în epoca contemporană, se remarcă deplasarea populaţiei din mediul rural spre cel urban. Cauzele migraţiei interne sunt multiple, fiind determinate de nivelul de dezvoltare economico-social, de ritmul de creştere a populaţiei, de distribuţia în teritoriu a forţei de muncă etc. În interiorul acestei mişcări s-au distins numeroase tipuri de deplasări care au fost structurate în subcategorii de migraţie: migraţie colectivă, de lucru, de reîntoarcere, individuală, inversă, în trepte, normală, parţială, pendulatorie, sezonieră sau spontană. Soldul migratoriu, ca diferenţă între intrările şi ieşirile dintr-o localitate, regiune, judeţ, într-un anumit interval de timp, se poate calcula in valori reale sau relative, respectiv:

PVSm −=

71

1000P

PVSt

m ×−

=

Cum în procesul migratoriu, atât intern cât şi internaţional sunt antrenate subpopulaţii cu anumite caracteristici demografice, economice şi socio-culturale (migraţie selectivă) se înţelege impactul acesteia asupra evoluţiei numerice si a structurii populaţiei. Teste de evaluare 69. Natalitatea : a. reprezinta un eveniment demografic major in cadrul bilantului natural al Pt ; b. se calculeaza dupa formula N/P x 100 ; c. se exprima in promile (0/00); d. se calculeaza dupa aceeasi formula generala ca si mortalitatea. 70. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

JUDETUL GALATI

ANUL

Nf

Nm

Pa

15

∑Px x=0

Pin

1990 2634 4025 298198 168579 351682 2004 2242 3802 234123 103378 387038

71. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA(2003) Nurban Nrural Pf instruita Pm instruita Panalfabeta

100915 111544 10886157 10521395 365958 49

72. Formula Nvii/∑Fx X1000 : x=15

a. reprezinta rata generala a natalitatii;

72

b. se exprima in % si nu in promile; c. reprezinta fg , asigurand legatura dintre masa nascutilor vii si dimensiunea contingentului fertil; 50

d. este gresita, dimensiunea contingentului fertil fiind ∑Fx . x=15

49 73. Formula Nvii/∑Fx x1000 : x=15

a. reprezinta rata generala a natalitatii; b. se exprima in procente; c. reprezinta rata generala de fertilitate, asigurand legatura dintre masa nascutilor vii si dimensiunea contingentului fertil; d. este gresita dimensiunea contingentului fertil, fiind intre 15-50 ani. 74. Analizand datele din tabel puteti afirma:

Tara (2003)

Nvii

49

∑Fx x=15

Pm activa

Pinactiva

Purbana

Prurala

Romania 212459 163430 5465000 11858556 11600157 10133399 China 17112711 9949251 509115312 533376982 509462426 796851486Arabia Saudita

781961 193077 6268900 11234567 22983311 3434287

a. fg este de 1.3 pentru Romania, de 1.7 pentru China si de 5 pentru Arabia Saudita; b. ga f este de 44,6% pentru Romania, de 34,1% pentru China si de 58,7% pentru Arabia Saudita; c. in general, ga m < ga f ; d. de regula, fg se coreleaza cu ga f , fiind direct proportionale. 75. Ng si fg sunt influentate de: a. structura populatiei pe sexe si grupe de varsta; b. sporul si ritmul mediu anual de crestere; c. nivelul de instruire, conceptii si traditii regionale; rata nuptialitatii si divortialitatii. 76. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

73

JUDETUL GALATI(2004)

Nurbana Nrurala Purbana Prurala

3097 2947 353349 267812 77. Rata specifica de mortalitate: a. se determina raportand numarul deceselor la 1000 de locuitori de varsta x la populatia totala; b. se noteaza cu mg ; c. se noteaza cu mx si se calculeaza raportand numarul deceselor la 1000 de locuitori de varsta x la populatia de aceeasi varsta; 78. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA(1992) M0-4 P65-69 M65-69 P0-4

7932 1029195 31332 1613419 79. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA(1992) Mm 0-4 Mf 0-4 Pf 0-4 Pm 0-4

4518 3414 789681 823738 80. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

JUDETUL GALATI(2004) Murbana Mrurala Purbana Prurala

2947 3519 353349 267812 81. Speranta de viata la nastere: a. reprezinta varsta medie la care se produc majoritatea deceselor; b. este un bun indicator al calitatii dezvoltarii social-culturale; c. mai poarta denumirea de varsta maxima.

74

82. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA ANUL M0 Nvii

1980 11691 398904 1992 6080 260393

83. Formula Mm/Pm x1000 : a. reprezinta rata generala a mortalitatii; b. reprezinta rata generala a mortalitatii masculine; c. rata generala a mortalitatii masculine se exprima in procente, fiind data de formula Mm/Pm x100. 84. Formula Mx/Px x1000 : a. reprezinta rata mortalitatii infantile; b. reprezinta rata mortinatalitatii; c. desemneaza rata generala a mortalitatii; d. reprezinta rata specifica de mortalitate. 85. Care dintre urmatoarele afirmatii nu sunt adevarate: a. rata generala a mortalitatii este mai ridicata in randul Pf ; b. mortalitatea se analizeaza pe sexe si grupe de varsta, cauze de deces; c. natalitatea se analizeaza pe sexe si grupe de varsta; d. mortinatalitatea desemneaza masa deceselor inregistrate la populatia de 0 ani, intr-o perioada de timp. 86. Formula M0/Nvii x1000 : a. reprezinta rata specifica de mortalitate; b. reprezinta rata mortinatalitatii; c. desemneaza intensitatea mortalitatii infantile; d. este gresita, exprimandu-se in procente si nu in promile.

75

87. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel: ROMANIA

Anul Mf Mm Nurban Nrural Pf Pm 1992 121633 142222 124016 136377 11596272 11213763 2003 123865 142710 100915 111544 11127311 10606245

88. Analizand datele din tabel puteti afirma:

ROMANIA Anul Nurban Mm 0-15 Nrural Mf 0-15 Purbana Prurala

1992 124016 5545 136377 4020 12391819 10418216 2003 100915 3045 111544 2141 11600157 10133399

a. Ng este de 11,9o/oo in anul 2003; b. Ng in mediul rural este mai ridicata decat in cel urban; c. M0-15 este de 4 o/oo in anul 1992 ; d. de regula, se constata o supranatalitate masculina compensata de o supramortalitate masculina. 89. Care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate: a. intensitatea mortalitatii se stabileste numai la nivel general; b. sporul natural se inregistreaza atunci cand Ng<Mg ; c. majoritatea tarilor inregistreaza o supramortalitate feminina; d. speranta de viata la nastere este de regula mai ridicata la Pm decat la Pf . 90. Valorile de 45 0/00 si 35 0/00 specifice Ng si Mg populatiei definesc: a. faza de echilibru demografic; b. tranzitia mortalitatii; c. baby-boom; d. faza de cvasi-echilibru demografic. 91. Valoarea de 20 0/00 specifica bilantului natural al populatiei unei tari defineste: a. tranzitia Ng; b. tranzitia Mg;

c. faza pretranzitionala;

76

d. implozia demografica 92. Valorile de 13 0/00 si 10 0/00 specifice Ng si Mg populatiei definesc: a. faza de cvasiechilibru demografic; b. baby-boom; c. implozia demografica; d. tranzitia natalitatii 93. Valoarea de -5 0/00 specifica bilantului natural al populatiei unei tari defineste: a. tranzitia mortalitatii; b. echilibrul demografic; c. cvasiechilibrul demografic; d. cvasiechilibrul demografic modern. 94. Bilantul natural al populatiei: a. reprezinta o componenta majora a miscarii populatiei; b. se calculeaza ca diferenta intre Ng si Mg; c. se calculeaza ca diferenta intre Mg si Ng;

d. se exprima in provente. 95. Formula V-P/Pt x1000: a. reprezinta migratia interna a populatiei unei tari; b. se calculeaza in procente si nu in promile; c. desemneaza miscarea colectiva a Pt unei unei unitati teritoriale; d. reprezinta soldul migratoriu specific Pt unei regiuni intr-un anumit interval de timp; 96. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA Anul Vurban Vrural Prural Purban

1992 186171 107010 181711 111471 2003 167395 164352 140867 190880

77

97.Valoarea de 225.570 specifica Sm defineste: a. imigratia neta; b. emigratia neta; c. V<P; d. P<V. 98. Valoarea de -53456 specifica Sm defineste: a. V<P; b. V>P; c. emigratia neta; d. imigratia neta. 99. Migratia internationala poate fi inregistrata: a. in tara de sosire; b. in tara de plecare; c. atat in tara de plecare cat si in tara de sosire; d. variantele a. si c. sunt gresite. 100. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:

ROMANIA(2003) Vm Vf Pm Pf

149496 182251 145098 176589

POLITICA DEMOGRAFICĂ ÎN ROMÂNIA MORTALITATEA INFANTILĂ

LA NIVEL NAŢIONAL

78

Situaţia demografică a ţării preocupă atât specialiştii din instituţiile de cercetare şi învăţământul superior cât şi structurile guvernamentale. În acest sens, Guvernul, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Institutul Naţional de Statistică, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Centrul de Demografie şi Catedra de Sociologie a Universităţii Babeş–Bolyai au organizat în aprilie 2001, dezbaterea „Situaţia demografică a României – opţiuni de politică demografică”. Specialiştii au subliniat, cu prilejul acestei dezbateri, necesitatea explicării stării demografice actuale a ţării şi implicaţiile ei, precum şi nevoia găsirii unor soluţii pentru viitor.

Starea demografică actuală a României este caracterizată ca fiind un DECLIN DEMOGRAFIC.

Din punct de vedere demografic, interesează două aspecte: numărul total al populaţiei şi structura populaţiei.

În ceea ce priveşte numărul, în ultimul deceniu populaţia României a înregistrat o tendinţă constantă de scădere. La 1 ianuarie 2001, populaţia a fost de 22 430,5 mii locuitori, scăderea fiind de 1,7% din populaţia înregistrată la recensământul din anul 1992. În anii 1990 şi 1991 scăderea a fost determinată de migraţia externă; începând din anul 1992 a început procesul de scădere naturală a populaţiei. Sporul natural a fost negativ, în perioada 1992–2000, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. S-a redus şi numărul judeţelor cu un spor natural pozitiv: în anul 2000 sporul natural a fost pozitiv numai în 12 judeţe, valorile cele mai ridicate fiind înregistrate în nord-estul ţării unde există o natalitate ridicată.

Structura populaţiei exprimă procesul de îmbătrânire demografică datorat mai ales scăderii natalităţii, fapt ce a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere de până la 14 ani şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice de 60 ani şi peste. La 1 ianuarie 2000, pentru prima oară în ultimele patru decenii, populaţia vârstnică a întrecut numeric şi procentual populaţia tânără; la această dată numărul persoanelor de peste 60 de ani l-a devansat cu 36,8 mii pe cel al persoanelor cu vârsta între 0–14 ani. Efectele demografice dar şi economice al acestei evoluţii se vor vedea în timp, mai ales în ceea ce priveşte problemele referitoare la populaţia şcolară, populaţia de vârstă fertilă şi populaţia în vârstă de muncă. Spre exemplu, efectele procesului de îmbătrânire vor fi resimţite după anul 2005 când în populaţia în vârstă aptă de muncă (15–49 ani) vor intra generaţiile reduse numeric născute după 1990.

Există diferenţe semnificative şi în structura pe vârste a populaţiei în profil teritorial; la 1 ianuarie 2001 numărul cel mai mare de populaţie tânără a fost în regiunea statistică Nord-Est, respectiv 20,8%; ponderea cea mai scăzută a populaţiei tinere s-a înregistrat în judeţul Cluj şi în Municipiul Bucureşti (13,7%).

Previziunile Institutului Naţional de Statistică anticipează o scădere a numărului populaţiei în intervalul 2000–2020 cu aproximativ 1,8 milioane persoane. În anul 2020, scăderea cea mai semnificativă se va înregistra la grupa de vârstă 10–24 ani. Ponderea populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) va creşte în perioada 2000–2020 de la 13,3% la 15,7%, în timp ce ponderea tinerilor se va reduce de la 18,3% la 14,2%.

Principalele fenomene demografice care influenţează numărul total şi structura populaţiei sunt natalitatea şi fertilitatea, mortalitatea, nupţialitatea, divorţialitatea şi migraţia.

Natalitatea şi fertilitatea au scăzut după 1990, fenomene cu care România se aliniază tendinţei generale europene, inclusiv celei din ţările în tranziţie; totuşi, ţările occidentale au o situaţie ceva mai bună, în contextul în care au politici de suport al familiei cu copii. În România, în anul 1990 s-au înregistrat 315 mii născuţi

79

vii în total, respectiv 13,6 născuţi vii la 1 000 locuitori, iar în anul 2000 s-au înregistrat 235 mii născuţi vii în total, respectiv 10,5 născuţi vii la 1 000 locuitori.

Fertilitatea în scădere este ilustrată de numărul în scădere al născuţilor vii la 1000 femei fertile (15–49 ani). Pe fondul general al scăderii fertilităţii, fertilitatea femeilor din mediul rural este superioară femeilor din mediul urban; judeţele cu fertilitatea cea mai scăzută sunt Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara şi Municipiul Bucureşti; judeţele cu o fertilitate mai ridicată sunt Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui.

Principalele cauze ale scăderii natalităţii şi fertilităţii sunt considerate a fi cele de ordin economico-social; nivelul scăzut al veniturilor, oferta insuficientă de locuri de muncă şi dificultatea procurării unei locuinţe sunt invocate de cele mai multe ori drept cauze fundamentale ale scăderii natalităţii şi fertilităţii. Rolul acestor factori este fără îndoială important; dar nu va putea fi niciodată explicată pe deplin scăderea natalităţii şi fertilităţii fără luarea în considerare şi a factorului cultural, a schimbărilor de valori şi mentalităţi. Unele schimbări în acest sens începuseră să se producă înainte de 1990, chiar dacă fuseseră parţial estompate de politica demografică a regimului ceauşist. Efectul lor este mai evident acum, atât pentru faptul că schimbările propriu-zise de valori şi mentalităţi sunt mai profunde în contextul general al transformărilor din societate, cât şi pentru faptul că sunt completate de marile probleme economice actuale. Principalii indicatori ai situaţiei demografice a României

Anii Indicatori 1990 2000 Structura populaţiei pe grupe de vârstă: % – 0–14 ani 23,7 18,5 – 15–59 ani 60,7 62,7 – 60 ani şi peste 15,4 18,6 Sporul natural – mii persoane + 67,6 -21,3 – la 1 000 locuitori + 3,0 -0,9 Total născuţi vii – mii 315 235 Născuţi vii la 1 000 locuitori 13,6 10,5 Născuţi vii la 1 000 femei 56,2 40,3 Număr decese – mii 247,1 255,8 Rata mortalităţii generale – ‰ 10,6 11,4 Mortalitatea infantilă: – număr decese 8.471 4.370

– rata la 1 000 născuţi vii 26,9 18,6 Număr căsătorii – mii 192,7 135,8

Mortalitatea generală este expresia stării de sănătate a populaţiei şi a stării serviciilor medicale. Alimentaţia insuficientă şi nesănătoasă (rezultat al standardului de viaţă şi al unor obiceiuri), stresul generat de provocările perioadei de tranziţie, educaţia sanitară deficitară, slaba preocupare pentru prevenirea îmbolnăvirii,

80

posibilităţi reduse de tratament, alături de factorii poluanţi ai mediului sunt principalele cauze ale mortalităţii generale ridicate şi în creştere faţă de anul 1990 (247,1 mii decese în 1990 şi 255,8 mii decese în anul 2000). Nivelul ridicat al mortalităţii generale s-a datorat mai ales procentului mare de decese înregistrate la populaţia de 60 ani şi peste.

O analiză mai detaliată evidenţiază şi unele îmbunătăţiri: o rată a mortalităţii generale mai mică în anul 2000 faţă de intervalul 1995–1999, o scădere a ratei mortalităţii pentru ambele sexe şi la nivelul celor două medii (urban şi rural), o reducere semnificativă a deceselor la grupa de vârstă 0–4 ani; aceste îmbunătăţiri nu modifică substanţial situaţia, rata mortalităţii generale menţinându-se la un nivel ridicat în context european.

Principalele cauze ale deceselor în intervalul 1990–2000 au fost bolile aparatului circulator.

Totuşi, în intervalul 1998–2000 speranţa de viaţă la naştere a depăşit pentru prima dată limita de 70 ani, fiind de 70,53 ani; în 11 judeţe acesta a depăşit 71 ani (în Bucureşti a ajuns la 72,51 ani).

În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, deşi în perioada 1990–2000 numărul deceselor copiilor sub un an s-a redus, România continuă să se situeze printre ţările europene cu mortalitate infantilă ridicată. Ca element negativ trebuie menţionată şi creşterea numărului de decese în prima lună de viaţă, mai ales în primele 6 zile. Cauzele acestei situaţii se regăsesc atât la femeile gravide (alimentaţia necorespunzătoare, stresul, condiţiile de viaţă, starea de sănătate a viitoarei mame, lipsa consilierii premergătoare concepţiei, lipsa sau insuficienţa controlului prenatal), cât şi la nivelul serviciilor de sănătate (calitatea consultaţiei medicale acordate femeii gravide, mamei şi copilului în primul an de viaţă). Un fapt deosebit de grav rezultă din analiza structurii deceselor infantile după locul în care s-au produs: – ponderea cea mai mare o deţin decesele din unităţile sanitare (72,4% în anul 2000, în creştere faţă de anul 1999); – în mediul urban 81% din decesele infantile s-au produs în unităţile sanitare; – în mediul rural, datorită accesului mai dificil la unităţile sanitare specializate, ponderea copiilor care au murit acasă, în anul 2000, a fost de 28,1%.

BIBLIOGRAFIE

81

1. Trebici V., Demografie. Excerpta et Selecta, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996. 2. Trebici V., Populaţia Terrei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991. 3. Pressat R., Analiză demografică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994. 4. Sora V., Hristache I., Demografie, ASE Bucureşti, 1979. 5. Bran Florina, Geografie Economică teritorială a României, Editura ASE, Bucureşti, 1999. 6. * * *, Anuarul Statistic al României, Bucureşti, 1977, 1992, 1993, 1998, 2003, 2004