30104562 Mihai Eminescu Luceafarul Vietii

5/10/2018 30104562 Mihai Eminescu Luceafarul Vietii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/30104562-mihai-eminescu-luceafarul-vietii 1/19

Luceafărul Vieţii

de Mihai Eminescu

1. În raza zilelor de mîiniVedem o viaţă nouăScăldată-n sute de lumini Necunoscute nouă.

2. Privind luminile cereştiÎn nopţile senineZburăm din grijile lumeştiÎn sferele divine.

3. Şi admirăm tăcerea lor

Adîncă, trecătoareCe-nalţă tot ce-i muritor Spre lumi nemuritoare.

4. Dar ce putem cuprinde noiDin tot ce n-are marginiCînd mintea noastră de noroiE-o carte fără pagini.

5. Ce poate să-nţeleagă ea,Materia greoaie,

Cînd forţa din atom, din steaE suflet de văpaie.

6. Dar toate nu-s închipuiriIluzii dulci, deşarte,Ce ne hrănesc cu amăgiriPurtîndu-ne spre moarte.

7. Ne credem faţă de ceilalţiMai mari în trup, cuvinte, Nu ne vedem că înşelaţi

Suntem de-a noastră minte.

spiritul:

8. Sărmane om ce crezi că eştiSau reprezinţi aice,Ai încercat să te priveştiÎn Eul tău novice?



9. Nu mlaştinile ce te-au prinsSunt locurile tale,Deşi în ele te-ai deprinsCa orice animale.

10. Şi animal de-ai fi, la fel, N-ar fi prea mare gîndul,Dar vezi, tu eşti mai rău ca el,Căci prea iubeşti pămîntul.

11. Prea eşti robit de griji, nevoiŞi toate cele false,Ţinîndu-ţi trupul în gunoiŞi sufletul în faşe.

12. Apoi tu singur eşti surprins

Că soarta ţi-e amară.Te zbaţi şi-apoi te dai învinsSătul de-a ei povară.

13. Dar să te-ntrebi vreodată, tuDe cauza pieririi, Nici gînd. Ba chiar pretinzi că nuExistă Tatăl Firii

omul:

14. Nu-i nimeni mai presus ca euÎn lumea asta mare. Nu-i soartă şi nici DumnezeuCi totu-i întîmplare.

15. Minciuna-i cine m-a făcut,Ruşinea mi-a dat corpulŞi mi-am făcut din prima scutŞi din secunda scopul.

16. Nu cred decît ce simt şi văd

Cu simţurile mele.Încolo-i moarte şi prăpăd,Pustii numite stele.

17. Ce-mi pasă mie ce-oi mai fiCînd voi intra-n ţărînă.Căci tot ce mă-nconjoară aciSpre dulci plăceri mă mînă.



18. Ce să pricep eu din ce eDivinitate, spirit,Cînd trupu-mi are tot ce vreaLa ce bun să-l mai irit.

19. Şi ce folos să-l umilescCu rugăciuni, iluzii,Cu care-adesea se hrănescSchilozii, orbii, surzii

20. Eu, slava cerului-s întreg Nu-mi pasă ce fac alţii.Eu ştiu din viaţă ce s-alegŞi fără inspiraţii.

prezentatorul:

21. Cam astfel îşi cuvîntă elMinţindu-se pe sineSărmanul om fără de ţel,Pierdut printre ruine..

22. Dar toate au şi un sfîrşitCu rostul lor integruCe vine-adesea negînditCu tot cortegiu-i negru.

23. Din omul nostru-aşa semeţ N-a mai rămas nimica,Din contră, nu-i nici îndrăzneţSă-şi stăpînească frica.

24. Căderea-i bruscă-l zdruncinăÎn simţuri aşa tareCă-ntîia dată se-ntrebă:Sunt viu, mai sunt eu oare?

spiritul:

25. Exişti epavă, biet nebun,Ai fost tu viu vreodată ?Mai mult e de prisos să-ţi spunVestiri ce nu te-mbată.

prezentatorul:



26. El stete-o clipă încremenit.Parc-auzi o voce,Dar capul îi păru trăznitDe bulgări grei de roce.

omul:

27. Eu sufăr? Deci exist? EU sunt?Cui să-ndrug rugămintea?Iertare cer! Loveşte crunt,Dar nu-mi lua şi mintea!

28. Mai lasă-mă, vreau să repar Greşelile făcute.Acuma simt cerescul har Ce poate să m-ajute.

spiritul:

29. Iertat eşti, dar păcatu-l tragi,Căci altfel uiţi prea iute.Promisiuni grăbite, vagi, Nu-i nimeni să le-asculte.

omul:

30. Ucide-mă, doresc să mor,

Trăzneşte-mă acuma,Îţi cer un foc ucigător,Îndură-te, sunt huma.

31. Nu pot să mai suport, n-auzi?Calvarul ăsta groaznic.Termină-l, ce mă tot acuziCă-s mîndru şi obraznic.

32. Sau poate... -ntr-adevăr nu eşti...Vai, mintea mi se pierde.

M-afund în goluri pămînteştiŞi nimeni nu mă vede.

spiritul:

33. Hei omule, nu eşti deprinsA suferi-n tăcere



Şi-n loc să scapi, încă te-ai prinsPe-un nou drum de durere.

34. Dar Domnul viaţa nu ţi-o iaCînd ţi-e mai tulburată,

Ci-ţi cere să revii în eaCu mintea luminată.

35. Tu nu eşti, ai uitat, aşa-i,Materia-i de vină,În ea te prinzi cu tot ce aiDin opera Divină.

36. Dar iată-ascultă tot ce-ţi spunŞi crede-adînc în eleÎţi voi vorbi de tot ce-i bun,

De infinit, de stele.

37. De viaţa ta de pe Pămînt,De dor şi de iubire,De-al sufletului tău avînt,De-a omului zidire.

38. Cînd totu-ngrămădit eraÎn sine, unitate,Cînd pacea veşnică domneaÎn tainica cetate.

39. Cînd timp şi spaţiu nu puteaSă-nchege zi şi noapte,Cînd frig şi cald nu se simţea, Nici naştere, nici moarte.

40. Cînd totul nu era nimic Nimicul era totulCînd necuprinsu-atî t de micÎn el păstra pivotul

41. Acesta singur se mişcaPornit de-un dor de ducăŞi-n juru-i totul se schimbaVibrînd ca o nălucă..

42. Atunci dintr-însul s-au desprinsFrînturi nenumărate



Împrăştiindu-se-ntr- adinsSă mişte tot, departe.

43. Vîrtejul astfel se născuCroindu-şi drum în mare

Şi forţa lui mereu crescuDin ce în ce mai mare.

44. Şi se-ncuiba atît de strînsÎn sîmburele-atomicCă-l ridica la rang de insEternul Cosmogonic.

45. Puteri imense deţinînd,Pe sine se prefaceŞi-n jur vecinii adunînd

Imense blocuri face.

46. Şi-n fierbinţeală de mişcăriS-aprind şi-alerg prin spaţiu,În grupuri ce-şi resorb din zăriViaţă şi nesaţiu.

47. Şi-apoi mereu s-au tot ivitPrefaceri complicate,Umplînd tot spaţiul infinitCu lumi frumos grupate.

48. Sunt universuri ce roiescÎn ritmuri minunateDe-armonioase legi cereştiConduse şi-nzestrate.

49. Fiinţe-organizate apoi,În ele nasc năvalnicDînd lumi de spirit şi noroiCu trai măreţ şi jalnic.

50. Cugetătoarele cînd vinGîndirea ia fiinţă Născînd pe rînd sub scut divinIubire şi credinţă.

omul:



51. N-am înţeles încă deajunsDin cele spuse, frate,Cam unde-o fi Cel nepătrunsCe-n mînă ţine toate ?

spiritul:

52. Aşteaptă, ai răbdare-un pic, Nu-i treaba prea uşoară.Cînd eu te-ntreb cîte cevaRăspunde-mi într-o doară.

53. Şi-atunci tu însuţi vei aflaRăspunsul chiar în tine.Privind adînc, gîndirea taTe va-ndruma spre bine.

54. Cînd flori de gheaţă cad de susRe-mpodobind natura,Prinzînd din zbor un fulg, ce-ai zisCînd i-ai văzut structura?

omul:

55. Ce forţă-n stea de prefăcuÎn fin balon de apă? Nu spui nimic, n-ai viaţă tu,

Sau vocea ta îmi scapă ?

spiritul:

56. Nimic, deşi ar fi ceva,Îţi trebuie-ndrumare.Te-oi ajuta, căci vrerea taE-o forţă foarte mare.

57. Mă bucur că n-or fi-n-zadar A mele străduinţe,

Voi mai aprinde înc-un far În calea biruinţei

58. Te voi urma oriunde-ai fiVoi sta cu tine alăturiŞi orice piedici s-or iviVei şti să le înlături.



59. Deci, iată calea, poţi să pleciAi mult de mers, o viaţă.Dar nu uita, prin orice treciS-asculţi a mea povaţă.

prezentatorul:

60. Şi a plecat plin de curajŞi de nădejdi, de vlagă,Să vadă ce fel de mirajFormează lumea-ntreagă.

61. Ajunge-n munţi, privi uimitA codrilor destine,”Să urc, deşi sunt obosit,Mi-e dor de înălţime.”

62. Suind, de ploaie fu cuprins,”Ce baie minunată!Şi oboseala am învinsŞi aerul mă-mbată.

63. Ce fericit aş fi aiciSă duc o viaţă-ntreagăCu oi şi cîini, cu oameni miciCe ştiu să mă-nţeleagă.

64. Să văd de sus întinsul largCu răsărit de soareDup-a-nălţimilor catargSă-mi port gîndirea-n zare.

65. Spre lumi de aur şi de vis,Spre stele sclipitoare,Rămîn aici, e paradisŞi farmec şi splendoare.

66. Dar ce păcat că n-am aripi

Aş trece peste creste,Peste păduri şi peste rîpiCa şoimul din poveste.”

67. Dar dintr-odată-un vînt purtăUn zumzet de motoare,Privirea-i tristă se-ndreptăSpre-un punct lucind în soare.



68. Păru că e un animalCa toate celelalte,Dar nu, e-un monstru de metalPurtat de forţe-nalte.

69. Ce dor îi mină-atît de sus?Sau frică li-e de munte?Sărmanii, ştiu ei ce-au ajunsDe zbor atît de iute?

70.. Dar ce-i, au ameţit, cobor?Vai, groaznic, cad în vrilă!O, Doamne, fii îndurător Şi ai de dînşii milă.

71. Ca un bolid, venind în jos

Cu viaţa-ntrînsul încăCu zgomot surd şi fiorosGigantul intră-n stîncă.

72. Cutremur, groază, totul praf O masă fără formă,Oroare, flăcări, ăsta-i jaf Şi nicidecum o normă!

omul:

73. De ce Stăpîne i-ai răpusCînd se-nălţau spre tine?De ce cu foc i-ai mai distrusŞi tocmai lîngă mine ?

74. De ce nu mi-ai lăsat prilejSă-i văd măcar la faţă?De ce opreşti cu-aşa vîrtejCea mai superbă viaţă?

75. O, sufletul îmi e rănit!

Eşti crud, prea crud părinte,De azi regret că te-am iubit,Mai mult ca înainte !

76. Mă duc departe, nu mai vreauSă mai aud de nimeniTe-am smuls din piept, nu te mai iau,Rămîn doar eu cu mine.



prezentatorul:

77. Şi s-a tot dus, a coborît,Şi munţii, şi-al lui suflet,A mers şi-a mers, c-a coborît

De foame şi de umblet.

78. ÎI prinse noaptea-ntr- o vîlceaÎn mijloc de pădure,O toropeală-l năpădeaŞi somnul da să-l fure.

79. Dar din tufişu-alăturatDoi licurici sclipiră,Privi la ei cam încurcatŞi-un gînd adînc îl fură.

80. Prea mari, rotunzi şi prinprejur Ştiu bine că nu-s ape,Deci nu-s insecte, pot să jur Ah, Domnul să mă scape !

81. O cruce-n grabă îşi făcuŞi-un pas-napoi se dete,O cioată-l sabotă, căzu.Se ridică, i-e sete.

82. Sudoarea rece-l năpădiŞi-o şterse de pe frunte,Se-ntoarse, nu putea-ndrăzniPericolul să-nfrunte.

83. Dă buzna, fuge obositLovindu-se de arbori,Un gol... de-acum s-a ispăvit...E moarte fără martori

84. Doi licurici, nu spui nimic

Fulg moale de zăpadă?M-afund, mă pierd şi-atît de mic Nu-i nimeni să mă vadă ?

85. Cam unde-o fi Cel nepătrunsCe-n mînă ţine toate?Eu viu...? Iertare, ce-am ajuns?Sunt eu? Mai sunt eu poate?



86. O, Doamne-ncep să te-nţeleg,Văd mîna ta oriunde.De ochiul tău perfect, întreg Nimic nu se ascunde!

87. Aşa de jos m-ai aruncatŞi am rămas tot teafăr,Ba prin cădere m-ai urcatMai sus, ca pe-un luceafăr.

88.. Ce rău îmi pare c-am greşit, Nu-s vrednic de-a ta milă,Dar jur ca tot ce mi-e sortitSă nu-mi mai cadă silă.

spiritul:

89. Aşa-i cum zici. M-ai înţeles,Te-ai deşteptat din tină,De aceea-n lume-ai fost alesSă răspîndeşti lumină.

90. Ascultă deci ce-ţi spun acumE-a vieţii noastre bază,Tu s-o arăţi mereu pe drumLa cei ce vor s-o vază.

91. Exemplele ce ţi le-am datSunt două mari extreme,Cristal şi om evoluatA firii teoreme...

92. Materia dintru-nceputAvu într-însa spiritCăci altfel n-ar fi conceput Nimic din al ei merit.

93. Şi-această forţă-n infinit

Să se re-ntoarcă tinde,Cînd misiunea şi-a-mplinit, Nimic n-o mai cuprinde.

94. Se-nalţă lin pînă la ElFormînd un tot cu DînsulAtotputernic în eter Şi peste-ntreg cuprinsul



95. Fiinţa destinată dar Să ducă-n cer fluidul,E supraomul legendar Ce-nfruntă adesea vidul

96. El nu-i ca voi, greoi şi dur Cu forme grosolane,Ci e subtil, cu suflet pur Şi simţuri diafane.

97. Ieşind demult de printre voiDin planul suferinţei,El soarbe-n lumea de apoiPaharul biruinţei.

98. Dar biruinţa contra lui

L-aduse-n sfere line,Aici, în viaţa unde nu-i Nici jale, nici suspine.

omul:

99. Şi ce-aş putea să fac s-ajungŞi eu în lumea-aceea?Ce-ar trebui din corp s-alungSă aflu şi eu cheia?

spiritul:

100. Mai ai a trece multe punţiPrin vieţile din cale,Cu gînduri grele multe frunţiVei mai scălda-n sudoare.

101. Dar dacă vrei să-ţi mai scurteziCalvarul dinainte,Ridică-ţi sufletul şi creziÎn taina celor sfinte.

102. Şi cînd ca spirit vei fi iar În planuri mai înalte,Continuă-ţi de-acolo chiar Lucrările lăsate.

omul:



103. Cum Doamne, iar nu înţelegFiind aşa departe,Cum aş putea să mai dezlegProblemele-ncarnate ?

spiritul:

104. Sărmane lut, tot lut rămîi,O tristă închisoare, Nu laşi pe nimeni între viiDecît atunci cînd moare.

105. Sărmane lut, sărmane omCe vezi nu-ţi vine-a crede,Deşi ţi-e dat să vezi şi-n somnCe ochiul tău nu vede.

106. N-ai observat tu de cînd eştiÎn viaţa ta deşartăAtîtea supraomeneştiPuteri ce-n ea le poartă ?

107. Nu, e zadarnic ce am spusDeoarece nu se poate.Te iau cu mine, vino susSă vezi de-acolo toate.

108. Aşa, vezi trupu-ţi adormit,Să n-ai grijă de spaţii,El va trăi ca adormitŞi-l vor păzi savanţii.

109. Oricît ne vom îndepărtaFluidu-ţi se va-ntindeŞi corpul tău va imprimaCe-n tine va cuprinde.

omul:

110. Ah, am scăpat ca din mormîntŞi-acum plutesc în slavă,Ce mă reţine de pămîntE pulbere şi pleavă.

111. Cît aş mai vrea să nu mă-ntorcÎn casa înşelării..



Sînt pur. Ce-aş mai putea să torcLa faptele-ncarnării?

112. Aici e-atîta adevăr Şi vrajă şi lumină

Că n-ar încape fir de păr Din lumea cea străină.

spiritul:

113. Te-nşeli, fiind cu mine veziMai mult decît ţi-e firea.Dar tu de-acum evolueziŞi capeţi mîntuirea.

114. Eu te ridic spre Dumnezeu

Să-ţi deie El lumină.Iar tu vei coborî mereuSă lupţi cu-a lumii vină.

omul:

115. Dar ce-am făcut eu, pentru ceAtîta ispăşire ?

spiritul:

Priveşte-acolo, vezi ce eCu-acea îngrămădire ?

omul:

116. Da, văd bărbaţi viteji luptîndSă-şi apere pămîntulŞi mai zăresc copii plîngîndCum iarna plînge vîntul.

117. Şi în mizerie ei cresc

Şi-ajung la închisoare.Străini cu rîndul jefuiescO ţară-ajunsă-n floare.

118. Şi prigoniri se tot succedBiserici, şcoli sînt arse.Familii se corup, se pierdPrin fel de fel de farse.



119. Iar sus pe tron un dictator Nu ştie ce-i cu dînsul.Mănîncă vieţile celor Ce n-au credinţă-ntr-însul.

spiritul:

120. Ce soartă crezi că şi-a creatÎn alte existenţe?Să fie veşnic sfărîmatDe-a umbrei lor prezenţe.

121. Şi-n urmă cînd va ispăşiPedeapsa cuvenităEl însuşi va re-nsufleţiCredinţa urgisită.

122. Se va regenera din nouPe culmi ameţitoareDin al trecutului ecouA spiritului floare.

123. Asemeni, tu ai pătimit,Dar azi e pe sfîrşite.De mii de ani te lupţi cumplitCu doruri ne-mplinite.

124. Mai totdeauna, în zadar Te zbuciumai în ele,Deşi treceai ca un fugar Prin piedicile grele.

125. Dar vezi, nu poţi să preţuieştiA binelui plăcereDe n-ai prilej să te loveştiCîndva de vreo durere.

126. Căci din durere eşti născut

Şi-ţi porţi în ea fiinţa Nici pentru suflet n-ai un scutMai sfînt ca suferinţa.

omul:

127. O, de copil le-am încercat,Cînd asta, cînd cealaltă,



Dar niciodată deşteptat N-am fost de-a lor răsplată.

128. Degeaba prin vis de-am bănuitCe-nseamnă a lor prezenţă

Atunci cînd trupul adormitIeşea din existenţă.

spiritul:

129. Da, visul. Şi-ai visat în visVreodată dorul sorţii ?

omul:

Fireşte, din al lui abis

Vorbeam chiar şi cu morţii.

130. Mă-nţelegeam cu fraţii mei,Cu sora, cu bunica,Deşi din vocea lor de zei Nu se-auzea nimica.

131. În schimb, cuvîntul meu eraAtîta de puternicCă-n juru-i totul se trezeaÎn groază şi-ntuneric.

132. Păream că strig: cine-a-ndrăznitSă spună că e moartă?Fiinţa care am iubit Nu moare niciodată!

spiritul:

133. Perfect, ştiam că tu eştiCel indicat de soartăSă duci lumina unde nu

Se vede-a vieţii poartă.

134. Tu ştii? Nu tuturor li-e datSă vadă-n lumea noastră.Deşi li se deschide largA visului fereastră.



135. Asta e legătura lor Cu-adevărata viaţăPrin ea, cu drag noi dăm celor Ce cer vreo grea povaţă.

136. Şi cînd în lumea noastră, voiMurind, vă pierdeţi corpul,Vă naşteţi iarăşi printre noiSă vă refaceţi corpul.

137. Dar, dacă grele încercăriV-apasă, -un plan nemernicVă cereţi pentru ispăşiriUn nou calvar puternic.

138. Şi după gravitatea lui

Voi înşivă alegeţiSă puneţi capăt gînduluiCe nu vi-l înţelegeţi.

139. Şi după ce v-aţi re-ncarnat,Materia orbeşteŞi-n noul drum ce v-aţi luatMai rău vă rătăceşte.

140.. Începeţi prin a vă cîrtiAproapele şi sfinţii

Apoi, nebuni, vă nimiciţi,Vă sfîşiaţi părinţii.

141. Ce să mai spun de-atîtea miiGreşale şi ispiteCe vă răpesc de printre viiCu simţuri adormite...

142. Şi cum spuneam, v-alegeţi voiO soartă oarecareŞi dacă-nvingeţi, ca eroi

Găsiţi evoluare.143. Aşa vreţi unii bogăţiiImense, nesfîrşitePrin care s-ajutaţi copii,Fiinţi nenorocite.



144. Şi vi se dau, dar voi uitaţiC-aveţi o datorieŞi ori ajungeţi ruinaţi,Ori vă treziţi sub glie.

145. Iar alţii, vreţi să fiţi săraciMizerii să vă roadă,Unii smintiţi şi alţii vraciA lumii voastră coadă.

omul:

146. Dar avionul? Vreau să ştiuDe ce aşa o soartă...Distrus fulgerător de viuPe-a fericirii poartă.

spiritul:

147. Ţi-am mai vorbit de el curînd,În cazul cu bogaţii.Păcatul i-a condus zburîndSă moară ca piraţii.

148. Şi totuşi au evoluatCăci adorau înaltulFebrili în el s-au ridicat

Să-şi vadă-aievea saltul

omul:

149. Stăpîne, fii în veci slăvitTe văd acum oriundeŞi-n firul ierbii înverzitIubirea Ta pătrunde.

150.. Un pai, o floare, -un munte, -o stea,Puterea Ţi-o arată

Şi toată fericirea meaDe Tine e legată.

151. Te văd şi-n mine, -n sînul meuCu ochii Tăi albaştriŞi peste tot te văd mereuÎnconjurat de aştri.



152. O, Doamne, fii bun şi mă iaLa Tine-n cer, departe,Acolo e iubirea meaRedă-mi-o de se poate.

30104562 Mihai Eminescu Luceafarul Vietii

Documents

Transcript of 30104562 Mihai Eminescu Luceafarul Vietii