3. Tertulian Prescriptia Contra Ereticilor

2
Tertulian – Prescripția contra ereticilor - Ereziile, în adevăratul sens al cuvântului, sunt aducătoare de moarte, și încă moarte veșnică. Însă, unii preferă să se mire de ceea ce pot face aceste erezii, în loc să se ferească de ele, deci, să se ferească de rău. Dar, dacă unii nu s-ar mira de puterea acestora, ele și-ar pierde din influența lor. - Este foarte important faptul că ereziile sunt în cinste doar la cei cu credință slabă. - Amintindu-ne de cuvintele Mântuitorului și de epistolele apostolice, ne dăm seama că au descris, într-o oarecare măsură, ereziile ce urmau să fie, sfătuindu-ne astfel, să ne ferim de ele. - Cei răzvrătiți împotriva lui Hristos, dar și cei care propovăduiesc falsa evanghelie vor fi, de fapt, ereziile care, prin stricăciunea unor învățători noi, vor hărțui Biserica la fel cum o va urmării antihrist prin persecuțiile lui. Ceea ce face diferența este faptul că persecuția creează martiri, pe când erezia doar apostați. - De altfel, ereziile sunt la fel de criticate ca și schismele și dezbinările. - Chiar Apostolul Pavel când le vorbește galatenilor, le spune că ereziile sunt socotite ca fiind crime trupești. Tot el afirmă că omul eretic este singur de sine osândit, fiindcă el însuși și-a ales ceea ce-l osândește. - Dacă privim din altă perspectivă, observăm că ereziile sunt sprijinite de filosofie, în special cea epicureică,

description

school work

Transcript of 3. Tertulian Prescriptia Contra Ereticilor

Tertulian Prescripia contra ereticilor

Ereziile, n adevratul sens al cuvntului, sunt aductoare de moarte, i nc moarte venic. ns, unii prefer s se mire de ceea ce pot face aceste erezii, n loc s se fereasc de ele, deci, s se fereasc de ru. Dar, dac unii nu s-ar mira de puterea acestora, ele i-ar pierde din influena lor. Este foarte important faptul c ereziile sunt n cinste doar la cei cu credin slab. Amintindu-ne de cuvintele Mntuitorului i de epistolele apostolice, ne dm seama c au descris, ntr-o oarecare msur, ereziile ce urmau s fie, sftuindu-ne astfel, s ne ferim de ele. Cei rzvrtii mpotriva lui Hristos, dar i cei care propovduiesc falsa evanghelie vor fi, de fapt, ereziile care, prin stricciunea unor nvtori noi, vor hrui Biserica la fel cum o va urmrii antihrist prin persecuiile lui. Ceea ce face diferena este faptul c persecuia creeaz martiri, pe cnd erezia doar apostai. De altfel, ereziile sunt la fel de criticate ca i schismele i dezbinrile. Chiar Apostolul Pavel cnd le vorbete galatenilor, le spune c ereziile sunt socotite ca fiind crime trupeti. Tot el afirm c omul eretic este singur de sine osndit, fiindc el nsui i-a ales ceea ce-l osndete. Dac privim din alt perspectiv, observm c ereziile sunt sprijinite de filosofie, n special cea epicureic, care spune c sufletul omului piere. Dar, pentru a ne opri de la unele ca acestea, Apostolul le-a spus colosenilor: Luai aminte, s nu v fure minile cineva cu filozofia ori cu dearta nelciune din predania omeneasc. nvtura noastr vine din nelepciunea lui Solomon, care ne-a nvat c Dumnezeu trebuie cutat numai ntru curia inimii noastre. Atunci cnd Mntuitorul tocmai se afla la nceputul propovduirii Sale, a rostit cuvintele: Cercetai i vei afla!, fiindc pn atunci toi se ndoiau c El e Hristos. Apoi, raiunea acestor cuvinte const n trei elemente: obiectul, timpul i msura. Aadar, noi trebuie s vedem ce anume trebuie cercetat, s tim cnd s cercetm i s cunoatem limitele acestei cercetri. Pentru a mrturisii de la nceput ce aprm avem nevoie de principiile credinei. Astfel, noi credem c exist un singur Dumnezeu, care este Ziditorul lumii, cel ce a fcut toate din nimic, prin cuvntul Su Cel nscut nainte de toate. Prin urmare, e mai bine s nu tii, dect s tii ceea ce nu trebuie, de vreme ce tii ceea ce trebuie. nsui Mntuitorul spune: Credina ta te-a mntuit!, ceea ce nseamn c totul se rezum la credina noastr dar, mai presus de toate, la puterea credinei.