X câmpului fundamental, nelimitată şi eternă.

Toate acţiunile, gândurile, sentimentele cu conţinut negativ se înscriu sub semnul Răului pentru că generează entropie, distrucţie. Corelaţia lor energetică va fi câmpul de energie negativă care este incompatibil în plan fizic cu câmpul fundamental şi îl singularizează pe om, expunându-l suferinţelor implicate de entropie.

Din teoriile fizicii moderne comentate mai sus (conceptul bootstrap-ului, al holomişcării) rezultă influenţa pe care o au asupra întregului, cu reflectare asupra noastră, a oricărei acţiuni întreprinse de noi. Deducem de aici consecinţele conduitei umane la nivel individual şi colectiv - exprimate prin istoria omului de-a lungul timpului şi dramatismul său nu ar trebui să ne mai mire.

În mod paradoxal, sursa dramei umane constă în statutul omului, de fiinţă raţională cu posibilităţi opţionale. Optând între Bine şi Rău şi-a scris propria sa istorie. Sunt foarte puţini cei care prin sine sau ajutaţi au reuşit să-şi construiască o istorie diferită de a majorităţii semenilor. Condiţia de a dirija după voinţă propria istorie este cunoaşterea. Istoria unui om este în acelaşi timp dependentă de cea a colectivităţii în care trăieşte. De aceea este nevoie de o cunoaştere extinsă la nivelul întregii comunităţi umane şi nu numai al câtorva aleşi.

Sensul evoluţiei biologice

Evoluţia lumii vii ca şi a celei nevii este o realitate - întregul existent aflându-se într-o perpetuă mişcare şi transfor-262

mare. De la Darwin ne rămâne doar ideea de evoluţie, nu şi modalitatea sa exactă de realizare. Darwin însuşi a prezentat prudent ideea. Din teoria sa au făcut o dogmă cei care au voit să-şi ia o revanşă exprimată pătimaş la alternativa creaţionistă a religiei.

Ceea ce a evoluat a fost ideea de lume şi nu lumea ca atare. Atomii care compun o lume în evoluţie au aceeaşi structură, doar configuraţia în care sunt aşezaţi diferă.

Obiectivul evoluţiei nu pare a fi totalitatea, ci funcţionalitatea, nu performanţa părţilor ci finalitatea întregului.

Privind creierul uman ca fiind ultima verigă cunoscută în lanţul evolutiv, avem impresia că evoluţia nu a avut alt scop decât perfectarea structurilor capabile să prelucreze informaţie - de la limitarea formelor primare la libertatea gândului desprins din materie şi ridicat la înălţimea spiritului. S-ar părea că "spiritul" îşi sculptează în materie formele apte să-1 exprime. Întregul Univers ne apare ca un vast experiment al unei Inteli