Despre rugaciune si meditatie Rugaciune este incercarea omului de a realiza o legatura cu divinitatea, in

diferite scopuri. Majoritatea oamenilor se roaga pentru a cere ceva lui Dumnezeu. Au anumite probleme (materiale, de sanatate, sufletesti, etc) pe care nu reusesc sa si le rezolve si atunci apeleaza la ajutorul divin. Altii, mai putini, adreseaza multumiri in rugaciunile lor pentru ca li s-au rezolvat anumite probleme. Altii (si mai putini) pur si simplu nu doresc decat sa-l simta pe Dumnezeu alaturi de ei sau chiar in sufletul lor; acestia ajung de la rugaciune la contemplatie. O alta categorie doresc sa intre in comuniune cu Dumnezeu si reusesc uneori sa o faca prin meditatie. Sunt multe categorii de rugaciuni, in functie de cei care le practica, de ceea ce urmaresc prin rugaciune, de modul in care se roaga, dar si de ceea ce traiesc in timpul rugaciunii.

Unii dintre sfintii parinti ai bisericii crestine au incercat sa faca o ierarhizare a rugaciunilor, la fel ca si unii dintre maestrii din extremul orient. Poate ca cel mai bine si mai plastic a reusit sa faca acest lucru parintele Ilie Cleopa. Redam mai jos fragmente semnificative din ceea ce el a denumit treptele rugaciunii.

„Dar când auzim noi de rugăciune, să nu credem că toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă eu zic cu limba rugăciunea, sau cu gura, iar mintea este pe dealuri, eu mă înşel pe mine când mă rog. Că Dumnezeu în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima.

Rugăciunea care o facem noi cu gura şi cu buzele şi ea este bună într-o masură, căci şi ea are temei în Sfânta Scriptură.

Dar să ştiţi că rugăciunea gurii, după învăţătura dumnezeiescului

părinte Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înţelegeţi mai bine, ea este cuiul (treapta ) cel mai de jos din scara rugăciunii. Ştii că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit !

Or, scara rugăciunii în urcuşul ei nu are sfârşit. Rugăciunea, în creşterea ei, nu are margine, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu. Şi precum Dumnezeu, fiind nemărginit în sfinţenie prin înălţimea însuşirilor Sale, nu are sfârşit în bunatate şi în sfinţenie, aşa şi rugăciunea, în creşterea ei duhovnicească, se înalţă şi margine nu are

...Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la

începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul ", sau "Tatăl nostru ", sau " Născătoare de Dumnezeu, Fecioară... " sau oricare

şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii, ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.

…Dar rugăciunea minţii este desăvârşită ? Nu ! Nici a minţii nu-i

desăvârşită. Rugăciunea minţii de-abia o numesc dumnezeieştii Părinţi, jumătate de rugăciune, sau pasăre cu o aripă, sau rugăciune cu-n picior, că nici rugăciunea minţii nu-i desăvârşită. Îi mai trebuie ceva. Trebuie să ducem această rugăciune de la întelegerea minţii la simţirea inimii. Cand noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii.

Dar o să mă întrebati : Rugăciunea inimii este cea mai înaltă ? Nu ! Sunt rugăciuni şi mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice Sfântul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea care-I mai sus decât a inimii, de abia ajunge unul din neam în neam; aşa de înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimii. Şi care sunt treptele mai sus de rugăciunea inimii ?

Prima este rugăciunea numită De sine mişcătoare. De ce se cheamă aşa ? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică" Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !", de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la " Cântarea Cântărilor " în Biblie : “Eu dorm şi inima mea veghează.” Ştii cum este atunci rugăciunea noastră ? Aşa cum ai întoarce un ceas şi apoi el merge singur.

În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel : “Neîncetat vă rugaţi”( 1 Tes. 5,17 ).

…Omul care, a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi,

inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie "de sine mişcătoare", toată viaţa omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.

Apostolii nimic n-au învăţat mai presus de puterea noastră. Când a zis Apostolul Pavel. : ”Neîncetat vă rugaţi”, cel ce ajunge la "rugăciunea de sine mişcătoare", împlineşte cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbeşte cu oamenii, are în taină altă gură : gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbeşte cu Dumnezeu. Este "gura Duhului", cum o numeşte Vasilie cel Mare. Un asemenea om, care a caştigat "rugăciunea de sine mişcătoare", orice-ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.

Este si o altă treaptă mai înaltă decât aceasta : rugăciunea cea văzătoare.

… Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are

această rugăciune numită "văzătoare". Deci, se suie cu mintea aşa de tare, că el vede aici unde suntem noi, câţi demoni sunt - ca sunt mulţi -, şi câţi îngeri sunt. Pe toţi îi vede. Şi vede pe cel ce şi-a curăţit inima, vede şi gândurile; gândurile ce le gândeşte fiecare. Atât de curată devine mintea lui, că îţi spune ce gândeşti tu, ce gândeşte celălalt. La fiecare le ştie gândurile.

Ai văzut la Mântuitorul : Ştiind gândurile cărturarilor şi ale fariseilor, a zis : “Ce gândiţi rele în inimile voastre ? Ce este mai uşor a zice ? Ridică-te şi ia-ţi patul tău şi umblă ? Sau a zice : iartă-ţi-se păcatele ?”. Se uită şi vedea gândurile lor.

Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine văzătoare. Ştie gândurile la toţi care sunt de faţă. Vede duhurile rele, vede îngerii şi pe toţi care se îngrijesc de mântuirea noastră aici.

Dar este şi altă treaptă de rugăciune mai înaltă, a şasea : Rugăciunea în extaz sau în uimire. Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpeşte cu mintea la cer, faţa lui se face ca focul şi mâinile şi degetele lui ca făcliile de foc şi nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.

Ultima rugăciune, mai înaltă decât cea în extaz este : Rugăciunea cea duhovnicească. Aceasta este a şaptea. Rugăciunea duhovnicească nici nu se mai cheamă rugăciune. Ea, după toţi dumnezeieştii Părinţi, se cheamă vedere duhovnicească şi Împărăţie a cerului. La fel zice şi dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul.

Deci, rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Că în rugăciunea aceasta duhovnicească mintea omului nu mai lucrează după a sa putere. Ci este luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în slăvile cereşti şi nu mai poate cugeta ce vrea ea.

Mintea omului este dusă la descoperiri mari în iad, în cer, unde vrea să-l ducă Duhul Sfânt. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, de care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că "de abia se învredniceşte unul din neam în neam, de o descoperire ca aceasta". Într-o generaţie abia dacă se găseşte unul.”

Dacă analizăm atent ce spune parintele Cleopa, observăm că de fapt ceea ce înţelegem noi prin rugăciune se cuprinde în primele 3-4 trepte din clasificarea făcută de marele stâlp al ortodoxismului românesc.

Adică, marea majoritate a oamenilor atunci când se roagă spun rugăciunile cu gura sau în gând; în acest timp trecându-le prin cap multe alte gânduri, ei nu reuşesc să se concentreze aşa cum ar trebui pentru a simţi rugăciunea cu mintea şi cu sufletul.

Pentru o mai buna înţelegere şi analiză a celor de mai sus, am redenumit cele şapte trepte ale rugăciunii astfel :

Rugăciunea – care la rândul ei se împarte în:Rugăciunea gurii Rugăciunea minţiiRugăciunea inimiiRugaciunea permanentă - o parte din “rugăciunea de sine mişcătoare” Am păstrat la primele trei denumirile date de părintele Cleopa

pentru că mi s-au părut potrivite.Meditaţia – care la rândul ei se poate clasifica în:1. Meditaţia asupra unui anumit subiect care trebuie înţeles, aprofundat şi

memorat 2. Meditaţia mai profundă asupra unor subiecte spirituale 3. Meditaţia înaltă şi inălţătoare asupra adevărurilor Sfintei Treimi Aici sunt cuprinse treptele 4 şi 5, precum şi o parte din treapta a 6-a a

rugăciunii din clasificarea făcută de părintele Cleopa, adică: rugăciunea de sine mişcătoare , rugăciunea cea văzătoare şi o parte din rugăciunea în extaz.

Starea Samadhi, pe care de asemenea o putem împărţii în:Starea Samadhi primară, care corespunde la ceea ce părintele Cleopa

numeşte “ rugăciunea în extaz “Starea Samadhi creştină , care corespunde la “rugăciunea duhovnicească “ De fapt chiar părintele Cleopa spune: “rugăciunea

duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Că în rugăciunea aceasta duhovnicească mintea omului nu mai lucrează după a sa putere. Ci este luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în slăvile cereşti şi nu mai poate cugeta ce vrea ea.”

Dacă despre rugăciune se ştiu destul de multe, despre meditaţie şi despre starea Samadhi se cunosc mai puţine. Asta pentru că aceste trepte importante în elevarea spirituală nu le poate atinge oricine, ci doar aceia care se străduiesc din răsputeri prin gânduri, vorbe şi fapte.

Starea samadhi reprezinta manifestarea cea mai elevată a sistemului viu uman. Ea este accesibilă numai oamenilor elevati, cu potente mari de constientizare. În timpul stărilor samadhi, oamenii manifestă toate particularităţile divinului din ei, toate darurile şi virtuţile Sf. Duh pe care le merită.

Cap. 2 Despre meditaţie

Meditaţia este o cale importantă şi sigură de transformare în bine a propriei persoane. Este foarte important să avem o viziune corectă asupra obiectului sau subiectului meditaţiei. Trebuie să fim foarte atenţi la gândurile şi stările sufleteşti cu care ne confruntăm în timpul meditaţiei.

Contează foarte mult să fim cât mai relaxaţi din punct de vedere fizic si mental pentru a putea să ne dirijăm atenţia asupra obiectului sau subiectului de meditaţie ales. În cazul în care nu suntem într-o stare de relaxare satisfăcătoare atunci nu vom putea să facem meditaţia corect.

La început relaxarea este influenţată de mulţi factori: timpul din zi acordat meditaţiei, intervalul de timp de la ultima masă, alimentele şi băuturile consumate înaintea meditaţiei, locul în care medităm, persoanele aflate în imediata vecinătate a locului de meditaţie, gradul de luminozitate şi zgomotul, puritatea aerului, starea noastră interioară etc. Ulterior, după ce căpătăm experienţă, vom putea să medităm ori unde şi în orice situaţie..

În ceea ce priveşte subiectul meditaţiei, se pot spune foarte multe lucruri. Există subiecte nenumărate de meditaţie . Se poate medita fie asupra unor obiecte sau corpuri fizice, fie asupra unor stări emoţionale, fie asupra unor situaţii cu care ne confruntăm în viaţa zilnică. În acest caz avem de-a face cu meditaţia obişnuită. Obiectele şi corpurile fizice asupra cărora se meditează pot fi interne sau externe. Cele interne sunt fie organele interne, fie punctele de acupunctură, fie chakrele, fie funcţii ale organelor, etc.. Cele externe pot fi orice obiect fizic sau element din natură - de la un grăunte de nisip şi până la întregul univers. Tot aici putem include plantele şi animalele. Acest tip de meditaţie poate fi realizat uneori destul de uşor şi de unele persoane obişnuite ( de ex. un student care după ce şi-a citit lecţia pentru examen meditează foarte atent asupra conţinutului şi sensurilor acesteia , ceea ce îi permite să memoreze mai bine şi mai rapid )

Următorul tip de meditaţie , cel asupra unor subiecte de spiritualitate benefică (meditatia spirituala), este mai greu de realizat deoarece presupune o cunoaştere aprofundată a subiectelor de spiritualitate şi mai mult decât atât presupune o practică îndelungată şi trăirea acestora, presupune şi un exerciţiu al rugăciunii profunde, cu tot sufletul, o trăire mai mare cu Dumnezeu. Putem include aici meditaţia asupra faptelor şi pildelor Mântuitorului, a Sfinţilor Apostoli, asupra unor subiectelor spirituale etc. De asemenea, tot aici putem include meditaţia asupra stărilor noastre emoţionale, asupra bucuriei, a iubirii, compasiunii etc.. Se poate medita asupra virtuţilor umane pentru a le conştientiza şi pentru a le putea manifesta cât mai bine. Şi în domeniul spiritualităţii benefice se pot găsi o multitudine de subiecte de meditaţie; prin aceasta noi reuşim să conştientizăm Adevarurile din ele pentru ca ulterior să le punem în practică prin faptele bune făcute. De fapt meditaţia are un rol important în creşterea potenţelor de conştientizare. Tot aici aş include şi meditaţia asupra situaţiilor de viaţă, a relaţiilor cu cei din jurul nostru, asupra misiunilor pe care le avem de îndeplinit în viaţa cu trup.

Meditaţia cea mai înaltă este cea asupra Adevarurilor Tatălui Ceresc si chiar la Insusi Dunezeu, de aceea acest tip de meditaţie este şi înălţător ( meditatia superioara ).

Când ajungem la acest nivel de meditaţie noi aproape că ne unim cu Dumnezeu. De fapt este ultimul pas spre starea Samadhi. Această meditaţie înaltă se atinge printr-o deconectare de orice bruiaj exterior, prin coborârea minţii în inimă şi printr-o concentrare puternică pe Fiinţa Divină a Tatălui Ceresc sau a Mântuitorului Iisus Hristos sau a Sfântului Duh sau a Sfintei Treimi în totalitate.

Prin meditaţie se ajunge la o stare de claritate mentală nemaiîntâlnită în stările de conştiinţă obişnuite. Se deschide un acces la stări de conştiinţă foarte înalte. Adică se dezvoltă mult potentele de constientizare, ceea ce duce la o inteligenta ridicata; creşte accesul la informatiile din bancile de date ale Tatalui Ceresc. De asemenea, se dezvolta foarte mult intuiţia umana, ceea ce duce şi la o capacitate de evoluţie spirituală mare.

O atenţie aparte trebuie acordată obstacolelor care apar pe parcursul meditaţiei , datorită unor agresiuni care vin atât din exterior, cât şi din interiorul nostru. Există nenumărate agresiuni care ne asaltează şi care ne îndepărtează de scopul benefic al meditaţiei.

Cele care vin din interiorul nostru sunt date de neelevarea noastră, de emoţiile noastre negative, de propriile noasre fobii, de intrările în rezonante malefice, etc., şi care se manifestă prin: plictiseală, frică, mânie, agitaţie, răzbunare, invidie, gelozie, ură, complexele de inferioritate sau superioritate, diferitele pofte, nemulţumirea, senzualitatea excesivă, orgoliul, dorinţa de renume, faimă, bani, sentimentul individualităţii, criticismul, etc.

Agresiunile care vin din exterior sunt cauzate de diferitele tipuri de demoni şi de slujitorii acestora, care astfel încearcă să ne îndepărteze de Cale şi prin împiedicarea noastră de a ne ruga, de a medita etc.. Cea mai bună metodă de a ne proteja este să ne sacralizăm toate activităţile, trăind numai cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos şi cu Sf. Duh, astfel încât să nu le lăsăm nici o portiţă deschisă agresorilor.

Cap.3 Starea Samadhi Starea Samadhi este starea cea mai elevată a sistemului viu

uman. În această stare omul comunică perfect cu Dumnezeu; este acea stare în care scânteia divină devine activă 100%, deoarece influenţele structurii fizice şi ale ratiunii sunt nule. Putem spune că în aceste momente omul respectiv devine una cu Tatăl Ceresc. Adică ceea ce spunea Iisus: “Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl se află în mine” sau “Eu şi Tatăl una suntem”. Tot Iisus a spus că şi noi vom putea face ce a făcut El şi chiar mai mult decât atât. A incercat să ne facă să înţelegem ca dacă avem credinţă în Dumnezeu şi în El atunci şi noi vom deveni asemenea Lui. Tot ceea ce noi suntem învaţaţi la aceasta scoala de spiritualitate are acest scop. Şi aceasta nu se poate realiza peste noapte, dintr-o dată. Tocmai de aceea există această modalitate de pregătire pe etape, pe grade (nivele) de evoluţie. La fiecare nivel cursanţii sunt învăţaţi despre aspecte superioare ale drumului către

Tatăl Ceresc, astfel încât, prin punerea în practică a celor învaţate, în funcţie de potentele de constientizare, de inteligenta si intuitia, de credinta, etc., ale fiecăruia, ei să îşi dezvolte calitatile spirituale benefice, adică să eleveze, pentru ca treptat, pe merite individuale, să se integreze in cerurile superioare şi în final să ajungă să conştientizeze trăirea în şi cu Dumnezeu, sa-L manifeste cat mai deplin in tot ceea ce fac.

Atunci când vom conştientiza că noi suntem una cu Dumnezeu şi vom manifesta aceasta vom fi asemenea Mântuitorului, adică vom ajunge să fim oameni îndumnezeiţi. Bineînţeles că a ajunge la îndumnezeire presupune mult mai mult decât atât, dar este o condiţie esenţială să conştientizăm şi să manifestăm cele prezentate mai sus.

Întorcându-mă la starea Samadhi, aceasta reprezintă, din punct de vedere al trăirii lui Dumnezeu în trup fizic cea mai înaltă treaptă, deoarece în Samadhi scânteia divină (ceea ce este după Chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, în noi ) se manifestă la nivelul maxim, adică Tatăl Ceresc se manifestă prin noi, iar noi Il manifestam pe Dumnezeu la nivelul cel mai ridicat. Intrarea în starea Samadhi presupune printre altele şi starea theta şi delta a activităţii cerebrale.

După cum ştim, emisferele cerebrale au mai multe tipuri de stare de manifestare, în funcţie de activităţile desfăşurate momentan. Aceste “stări” ale emisferelor cerebrale pot fi diferenţiate printr-un anumit tip de unde cerebrale emise în timpul diverselor activităţi, fiecare tip de unde având o anumită frecvenţă. Există cinci tipuri de unde cerebrale principale şi peste zece tipuri secundare.

Tipurile principale de unde cerebrale sunt:Gamma: 40-70 Hz. (cicli pe secundă) Beta:12-30 Hz Alfa: 8-12 Hz. Theta: 4-7 Hz. Delta: 0,1-3 Hz. Undele secundare reprezintă modificări ale acestor tipuri de bază.

Prezentăm doar câteva: Alfa variant lent, Alfa variant rapid, Alfa „ascuţit", ritmul „Mu"(en arceaux), teta ascuţit, ritmul Iota, Delta hipersincron, ritmul „Pi", unde de tip lambda, fusurile de somn, complexul K, ş.a.

Undele gamma au frecvenţa cea mai mare şi corespund unei stări anormale a activităţii cerebrale. Ele apar în stările de activitate cerebrală foarte intensă sau în stările de stress puternic, agitaţie, nelinişte, frică puternică, nervozitate, anxietate, respiraţie agitată, creştere a ritmului cardiac, etc..

Undele beta corespund stării obişnuite de veghe, în care atenţia noastră este predominant orientată spre acţiuni exterioare. Undele beta iau naştere în timpul orientării predominante a minţii umane către satisfacerea nevoilor de subzisteţă, calculând, organizând, aranjând, conferind sensul universului nostru exterior. Frecvenţa undelor beta este mult amplificată în

condiţii de stres sau anxietate ( undele gamma ). Frecvenţele undelor beta sunt cuprinse între 13 şi 30 Hz.

Undele alfa indică o stare dinamică asociată unei minţi calme, liniştite şi în care atenţia poate fi focalizată cu succes atât în exterior participând la rezolvarea situaţiilor de tot felul, dar şi în interior permiţând aprofundarea unei stari de meditaţie dinamică. Ele sunt predominante de asemenea, în stări de concentrare sau de focalizare asupra unui anumit subiect. Ele se amplifică la persoanele care practică diferite forme de rugăciune, de meditaţie, tehnici şi procedee energetice. Undele cerebrale de tip alfa ating frecvenţe cuprinse între 8-12 Hz şi sunt caracteristice intrării in starea specifica unor activitati spirituale. Undele theta prezintă frecvenţe care sunt cuprinse între 4-7Hz. Ele reflectă o stare specifică a minţii care permite vizualizarea benefică, dinamizarea constructivă a imaginaţiei şi inspiraţia creatoare. Acestea apar mai ales în timpul somnului paradoxal (REM) în care apar majoritatea viselor. Putem fi totuşi conştienţi de această stare de calm şi armonie, căci undele de tip theta se manifestă mai ales în timpul reveriei cotidiene şi meditaţiei profunde. Când apar în starea de veghe acestea sunt răspunzatoare de cunoaşterea intuitivă şi de explorarea imaginativă a profunzimilor misterioase ale subconştientului. Undele theta sunt asociate deseori cu activităţile artistice desfăşurate într-o atmosferă de armonie şi beatitudine. Geniile, oamenii elevaţi, cei care provin din intruparea unor entitati benefice superioare, etc. trăiesc mai des pe această frecvenţă a undelor theta. În starea theta intră cei care reuşesc să practice rugăciunea inimii şi rugăciunea permanentă, cei care reuşesc să realizeze o meditaţie hristică corectă etc. Sunt persoane care intră destul de uşor în starea alfa sau în starea theta, dar nu reuşesc să se menţină mai mult de căteva secunde, eventual minute. Numai cei care au o credinta in Dumnezeu foarte mare pot să se menţină un timp mai îndelungat în starea alfa pe deplin conştienţi, realizând cu mai mare eficienţă anumite tehnici şi concentrări spirituale.

Undele delta definesc cele mai profunde nivele ale relaxării psihosomatice pe care o fiinţă umană le poate atinge, având frecvenţe cuprinse între 0.1 si 3 Hz. Astfel, fiind cele mai lente unde cerebrale, ele caracterizează somnul profund fără vise, stările puternice de “extaz” sau starea samadhi. Sfinţii îndeosebi trăiesc aceste stări profunde ale undelor cerebrale în mod conştient. Uneori viziunile Fecioarei Maria, Iisus sau alte entitati divine, ale unor sfinţi, nu neapărat creştini, produc vizionarului aceste frecvenţe ale undelor cerebrale, viziunile fiind însoţite de o stare profundă de extaz. Unii sfinţi şi sfinte cum sunt: Serafim din Sarov, Antonie cel Mare, Francisc din Asisi, Anton de Padova, Teodora de la Sihla, Tereza de Avila, etc., au ajuns să-şi permanentizeze acest gen de trăiri. Prezenţa undelor delta este asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii, de unde rezultă că încă în această perioadă de evoluţie oamenii au nevoie de somnul profund. Aceasta deoarece în această stare de somn sufletul se reîncarcă cu energii si informatii specifice şi necesare existentei intregii fiinte. În

momentul în care omul va reuşi, datorită practicilor spirituale benefice, să se menţină conştient în starea delta mai mult de 3,5 ore, el nu va mai avea nevoie de somn, deoarece va prelua prin biocampurile si structurile sale toate energiile necesare, pe care înainte le asimila în timpul somnului. De asemenea, la aceşti oameni creşte şi durata de viaţă deoarece energiile preluate conştient în timpul stării Samadhi, fiind net superiore celor preluate prin alimentaţie şi prin respiraţie, vor ajuta mai mult la regenerarea structurii fizice si a ratiunii. De fapt aceste energii sunt de sorginte divină.

Starea Samadhi pe care unii sfinţi, precum cei enumeraţi anterior, au trăit-o, dacă devine cvasipermanentă sau chiar permanentă duce la manifestări deosebite cum ar fi levitaţia, emanarea de lumină ( provenind din lumina necreată ), prezenţa simultană în mai multe locuri, vindecarea instantanee a celor ce intră în biocampurile celui aflat în starea Samadhi, animalele sălbatice devin blânde, cele carnivore “uitându-şi” obiceiurile alimentare, etc..

Cum am spus la început, există mai multe nivele şi la starea Samadhi, pe care le putem pune în două mari grupe: starea Samadhi primară şi starea Samadhi creştină.

- Starea Samadhi primară ( SSP ) este aceea mai puţin profundă, care corespunde trecerii de la starea theta la starea delta adică între 4 si 3 Hz.

-Starea Samadhi creştină o putem de asemenea împărţii în două, şi anume :

-starea Samadhi creştină comună ( SCC ) caracteristică unei frecvenţe de 2-1 hz a undelor delta;

-starea Samadhi creştină hristică ( SCH ) cu o frecvenţă a undelor delta sub 1 hz.