2015.10.04.RO.sananda. Dezmembrarea Matricei.A4

5
Sananda DEZMEBRAREA MATRICII Mesaj prin Kathryn E. May, 4.10.2015 Dragi Frați și Surori, din Matrice vin refugiați cu sutele de mii. Chiar și unii dintre cei pe care voi îi numiți "Cabala" decid că era mai bine să riște fiind refugiați din vechiul sistem, mai degrabă decât să rămână în întuneric. Cu organizațiile din teren suntem pregătiți să le urăm bun venit, dar pentru momant asta ne solicită un efort maxim. Noi folosim orice fel de soluție creativă, inclusiv unele tabere FEMA, cu dispoziții bune. Vom fi accepta ajutor de la oameni care primesc își primesc curând binecuvântările RV, așa că va ceva mai mult decât numai umplerea golului cu ceea ce este necesar. Anticipăm că vor fi mulți umani care sunt dispuși să fie părinții și familiile gazdă, pentru cei care au fost captivi, de îndată ce oamenii nu mai lucreară ața de multe ore. Totul se va schimba. Totul se schimbă - în bine. Mulți au întrebat cum vor continua să fie îndeplinite necesitățile vieții, o dată de atâtt de mulți oameni sunt eliberați de către Fondurile Prosperității, provocând ca mulți muncitori să părăsească locurile lor de muncă. Așa cum a raportat iubitul nostru Sheldon Nidle, vor fi oameni de Lumină holografică care vor ocupa importante locuri de muncă după, RV / GCR. Aceștia sunt pregătiți acum, fiind umbriți de cei care vor părăsi locurile lor de muncă. Aceste ajutoare sunt proiecții holografice, care vor păstra totul în funcțiune, fără probleme, în timp ce pe suprafața Pământului se desfășoară o incredibilă tranziție. Despre Reevaluarea Monetară (RV / GCR): Prin echipele noastre neobosite Cu Cizmele pe Teren, realizăm calea noastră prin toate etapele necesare, pentru a face din a ceastă transformare financiară un lucru sigur. Dorim să vă asigurăm că va fi ceva sigur, ușor și complet, ceea era inițial destinat să fie: prosperitatea pentru toți, distribuită în așa fel încât să nu poată fi deturnată de Cabala. Acesta a fost un proces dificil. De multe ori, în timp ce finalizam un element al planului, găseam acolo alte cinci elemente care trebuiau finalizate mai întâi, pentru ca totul să fie sigur. De exemplu, a devenit clar că schimbările în legi și instanțele de judecată care ar fi furnizate de planul NESARA, ar fi necesare aproape imediat, pentru a-i proteja toți cei care vin în față cu resurse abundente. Anterior, a fost ca o invitație către cabala să nu crea probleme pentru toți cei care primesc noua prosperitate, să-și oprească proiectele, dacă noi n- am curățat complet toate pârghiile și puterea vechiului sistem care încă funcțional. Desigur, nimic din toate acestea nu a fost o surpriză totală pentru noi, însă demontarea structurii Matricei a durat ceva mai mult decât am prevăzut inițial. Ultimele vestigii ale personalului Cabalei s-au dovedit a fi mai persistente și mai hotărâte în provocarea de probleme, decât speram. Am avut multe reveniri și refaceri în planuri și nu-am angajat în multe dintre ele, 1

description

light

Transcript of 2015.10.04.RO.sananda. Dezmembrarea Matricei.A4

SanandaDEZMEBRAREA MATRICII

Mesaj prin Kathryn E. May, 4.10.2015

Dragi Frați și Surori, din Matrice vin refugiați cu sutele de mii. Chiar și unii dintre cei pe care voi îi numiți "Cabala" decid că era mai bine să riște fiind refugiați din vechiul sistem, mai degrabă decât să rămână în întuneric. Cu organizațiile din teren suntem pregătiți să le urăm bun venit, dar pentru momant asta ne solicită un efort maxim. Noi folosim orice fel de soluție creativă, inclusiv unele tabere FEMA, cu dispoziții bune. Vom fi accepta ajutor de la oameni care primesc își primesc curând binecuvântările RV, așa că va ceva mai mult decât numai umplerea golului cu ceea ce este necesar.

Anticipăm că vor fi mulți umani care sunt dispuși să fie părinții și familiile gazdă, pentru cei care au fost captivi, de îndată ce oamenii nu mai lucreară ața de multe ore.

Totul se va schimba. Totul se schimbă - în bine.Mulți au întrebat cum vor continua să fie îndeplinite necesitățile vieții, o dată de atâtt de mulți oameni

sunt eliberați de către Fondurile Prosperității, provocând ca mulți muncitori să părăsească locurile lor de muncă. Așa cum a raportat iubitul nostru Sheldon Nidle, vor fi oameni de Lumină holografică care vor ocupa importante locuri de muncă după, RV / GCR. Aceștia sunt pregătiți acum, fiind umbriți de cei care vor părăsi locurile lor de muncă. Aceste ajutoare sunt proiecții holografice, care vor păstra totul în funcțiune, fără probleme, în timp ce pe suprafața Pământului se desfășoară o incredibilă tranziție.

Despre Reevaluarea Monetară (RV / GCR): Prin echipele noastre neobosite Cu Cizmele pe Teren, realizăm calea noastră prin toate etapele necesare, pentru a face din a ceastă transformare financiară un lucru sigur. Dorim să vă asigurăm că va fi ceva sigur, ușor și complet, ceea era inițial destinat să fie: prosperitatea pentru toți, distribuită în așa fel încât să nu poată fi deturnată de Cabala.

Acesta a fost un proces dificil. De multe ori, în timp ce finalizam un element al planului, găseam acolo alte cinci elemente care trebuiau finalizate mai întâi, pentru ca totul să fie sigur.

De exemplu, a devenit clar că schimbările în legi și instanțele de judecată care ar fi furnizate de planul NESARA, ar fi necesare aproape imediat, pentru a-i proteja toți cei care vin în față cu resurse abundente.

Anterior, a fost ca o invitație către cabala să nu crea probleme pentru toți cei care primesc noua prosperitate, să-și oprească proiectele, dacă noi n-am curățat complet toate pârghiile și puterea vechiului sistem care încă funcțional.

Desigur, nimic din toate acestea nu a fost o surpriză totală pentru noi, însă demontarea structurii Matricei a durat ceva mai mult decât am prevăzut inițial. Ultimele vestigii ale personalului Cabalei s-au dovedit a fi mai persistente și mai hotărâte în provocarea de probleme, decât speram. Am avut multe reveniri și refaceri în planuri și nu-am angajat în multe dintre ele, dar cele mai eficiente proiecte au fost "lupta corp la corp", realizată de curajoasele noastre Ghete din teren.

Aceste trupe terestre au folosit de orice ocazie pentru a bloca acțiunile nefaste, oferind în același timp un mediu iubitor în care pentru a oferi o situație câștigă - câștigă pentru oricine este suficient de sensibil să accepte. Cu toate acestea, am văzut astfel de niveluri de negare irațională și de beligeranță care suntem convinși că daunele acumulate trăind într-o viață lungă în chinurile Matrix întunecate, au creat un segment de umanitate profund irațională. "Liderii" de ieri sunt din ce în ce mai însetați de putere și rigizi în angajamentul de a distruge pe oricine care stă în calea poftei lor delirante, de a controla întreaga planetă.

Acum vă voi spune despre cea mai mare "armă secretă" a noastră, în jocul de șah, pentru a restabili Pământ în gloria sa curată, cât mai elegant posibil. Această armă sunteți VOI Iubiți frați și surori. VOI ÎNVĂȚAȚI cum să mânuiți cea mai mare forță existentă la dispoziția omenirii: VOINȚA și INTENȚIA din Inimă, de a crea PACEA pe PĂMÂNT.

Voi învățați zi de zi să folosiți creativitatea pentru a co-crea Paradisul pe care l-am imaginat împreună, și asta se face pas cu pas.

Eu voi folosi exemplul iubitelor noastre Kathryn și Christina pentru a ilustra ceea ce este posibil. La fel ca și mulți dintre voi, ele s-au angajat cu totul în efectuarea oricăror sarcini primite de la

Compania Cerului și care au un efect enorm. Voi toți ați sărit la bordul "Trenului Gloria", adăugând energiile voastre cumulative pentru Marele Val de Lumina care va aduce pe toți Acasă. Contribuțiile voastre în formele de devotament neclintit, pentru ascensiunea voastră și a tuturor, împreună cu eforturile voastre în meditațiile zilnice, înlătură ultimele bariere de energii intunecate. Este cu adevărat ceva istoric.

1

În enisiunea radio din această săptămână (link mai jos), v-ami cerut să vă alăturați nouă în fiecare zi, la ora 15 EDT, pentru a împinge tot mai sus, creând portalul energetic prin dimensiunile mai înalte - Podul Curcubeu, care este Calea pentru Ascensiune. Întregul Contingent de Nave Galactice, care înconjoară frumoasa voastră planetăoasa, cu miliarde de ființe, s-au alăturat pentru a aduce Pacea pe Pământ și pentru a aborda problemele de bază, atunci când apar. Se creează astfel în fiecare zi o perioadă de acalmie, în jurul orei 15 în "Războiul Frecvențelor", pe care cabala l-a purtat în săptămânile și lunile anterioare, cu întreaga populație a Pământului.

Iubiți Frați și Surori, voi trebuie să fiți conștienți de această ultimă încercare diabolică însă ineficientă, de a dezorienta, a crea confuzie și diviza umanitatea de pe Pământ. Acesta este unul dintre cele mai sofisticate programe pe care cabala le-a instituit, pentru a încerca să recupereze de control.

Cei care au lucrat pentru cabala - mulți în condiții de sclavie abjectă - au creat frecvențe cu destinația pentru atacarea în mod individual a Lucrătorilor în Lumină, folosind înțelegerile lor psihologice "avansate" pentru a vă opri pe fiecare din calea voastră. Ei trimit frecvențele de îndoială, nesiguranță, vinovăție, frică, epuizare, disperare, chiar și greață, sau oricare dintre emoțiile negative, care ar putea reproduce un ecou în voi, de dificultăți emotionale individuale din trecut. Este o încercare de a aduce literalmente înapoi cele mai întunecate ore pentru fiecare dintre voi, reluând cele mai rele momente din copilărie, sau cea mai profundă disperarea din viața de adult.

Să nu cădeți în capcană Iubitilor. Chemați Sinele vostru Superior, Flacăra /Sinelel Geamăn, și conexiunea voastră cu mine sau cu Mama și Tatăl Dumnezeu, sau pentru cel mai apropiat Maestru Ascensionat de voi, pentru a vă reaminti să vă consolidați Credința, Puterea interioara și angajamentul absolut față de Adevăr. Voi sunteți Genialii Maeștri de pe teren, omologii noștri în orice mod. Împreuna suntem o echipă formidabilă.

În fiecare zi, pe măsură ce frecvențele ajung un mod chinuitor pentru Christina - persoana noastră centrală în acest "Proiect Toți și Totul în Libertate", ea și Kathryn comunică cu membrii Cabalei care asculta fiecare cuvânt spus de ele și monitorizează fiecare mișcare a acestora. Ele vorbesc deschis operatorilor destinați să le atace, cate le trimit frecvențele ce pot provoca atacuri de cord, sau insuficiență în corp, dacă ele n-ar fi sub protecția Federatiei Galactice și ale echipelor medicale Arcturiene. Acest lucru este valabil pentru voi toți Dragi Lucrători în Lumina. TOȚI sunteți sub protecția echipelor angelice și a Comandamentului Ashtar, indiferent dacă vă dați sau nu seama de asta !

În timp ce noi monitorizăm și modulăm frecvențele care intră, noi documentăm cu atenție conversațiile care variază de zi cu zi, dar se adresează întotdeauna faptului că Kathryn, Christina și familia Lucrătorilor în Lumina de pe tot globul, sunt voluntari, oferind intențiile lor iubitoare pentru a duce toate sufletele - pe fiecare care a ajuns să se încarneze pe Terra în acest moment – direct în Casa lor, în îmbrățișarea Mamei și Tatălui Dumnezeu.

Spre deosebire de cei care au fost inițiați în rețeaua Cabalei, aceștia nu au fost torturați și înrobiți în mod vicios. Ei își exprimă propria voință liberă, atunci când doresc ca Frații și Surorile care au fost afectați de viețile lor în Matricea întunericului, să fie restaurați în Lumina.

Christina vorbește despre capacitatea ei de a-i vedea, chiar în timp ce aceștia își trimit atacurile, și

despre iubirea și compasiunea ei adevărată pentru ei, dar pentru care Grați, s-ar fi alăturat ca un Minion programat ca ei.

Kathryn le vorbește în mod direct despre tortura pe care au îndurat, despre deziluzia pe care ei trebuie să o simtă, învățând că totul a fost bazat pe minciuni, și speranța că ei ve vor plimba pur si simplu, lăsând totul în urmă, în favoarea libertății și a unei ivitații de a veni cu toți ceilalți la "sărbătoarea finală" – Gala de Celebrarea Glorioasă a lui Saint-Germain.

Operatorilor și Șefilor acestora, li se reamintește că niciun asalt al lor nu le ot opri pe Kathryn și Christina, deoarece spre deosebire de Cabala, ele sunt într-adevăr inspirate și protejate de Mama și Tatăl Dumnezeu (desigur, prin Arhanghelul Mihail, Ashtar, Arcturienii și prin mine). În același fel, fiecare dintre voi sunteți acum direct sub protecția Flăcrii voastre Gemene și a Sinelui vostru Superior, în colaborare cu Compania Cerului.

Christine și Kathryn au spus operatorilori de serviciu ai Cabalei, ca fiecare nou schimb care începe, și ei ar putea fi protejați în același fel, dacă ar face un singur lucru:

Să pună mâna pe inimă și să spună în tăcere în interiorul lor, (nimeni nu trebuie să știe), 2

"EU NU ȘTIU DACĂ ESTE REAL, DAR DACĂ EXISTĂ O MAMĂ ȘI UN TATĂ DUMNEZEU, EU VREAU SĂ VIN ACASĂ, VREAU SĂ VINĂ ÎN LUMINĂ".

Și în acel moment, ei primesc instantaneu protecția echipelor angelice de rezervă, care aranjează cu Comandamentul Ashtar și cu echipele de pe teren, să le asigure trecerea în siguranță din camerele subterane și din locuri ascunse secrete, în protecția ființelor iubitoare care le va aduce în siguranță.

Conversații alternează de la provocări de la Kathryn, la asigurări de la Christina. Elei reamintesc operatorilor să citească instrumentele și să vadă că frecvențele "ucigătoare" nu-i omoară, deoarece ei sunt protejați. De multe ori ei vorbesc operatorilor în tonuri profund empatice, despre dilema liderilor “privilegiați“ ai Cabalei. Refuzul lor de a opri atacurile violente - resimțite mai intens de Lucrătorii în Lumină mai sensibili - sunt o dovadă a programelor periculoase și mortale, care nu trebuie să fie din nou permise, pentru a agrave orice planetă, în orice sistem. În aceste zile ni se amintește în mod constant, că numai cineva care a s-a torturat fără milă pe sine, crede că a fost o idee bună să-i tortureze și pe alții. Sentimentele lor cele mai profunde sunt furia și răzbunarea, din cauza durerii și istoriei lor. Ei nu pot să creadă că în Iubirea Mamei și Tatălui Dumnezeu, deoarece ei n-au experimentat iubirea necondiționată în viața lor, de un timp foarte lung.

În schimb Christina cu vălul său subțire, poate urmări frecvențele înapoi până la indivizii și grupurile care le trimit, ea reamintindu-le numele, locurile, datele și toate evenimentele care transpar acum, sunt documentate ca parte a înregistrării, istoria a ceea arată să fie sfârșitul Matricei. Acestea vor sta pentru totdeauna ca dovezi clare despre tipul de daune ireparabile din oameni, care au fost provocate de programele rele care au fost instituite sub domnia lungă a ființelor Anunnaki și a slujitorilor acestrora.

Deși Anunnaki, Reptilieni și alții care au comis fapte întunecate pe Pământ au plecat de pe plannetă și mai ales s-au întors în Lumină, oamenii cabalei care rămân, sunt dovezile modului în care menirii vulnerabili au fost într-adevăr deteriorați prin tortură și controlul minții. Nimeni nu vine după durată de viață de abuz sistematic, fără sentimentul de a fi fragmentat în cioburi. Ei sunt o colectie de atitudini și convingeri, fără acces la jarul ce mocnește adânc în Flacăra Divină din inimile lor.

Pentru a-i recupera din abuzul de nedescris pe care l-au suferit, aceste ființe deteriorate trebuie să fie convinse să ajungă adânc în interiorul lor, pentru a găsi acea mică scânteie care a rămas, să o apuce și să o reconecteze la forța fieții lor, care este Iubirea. De-a lungul multor zile și săptămâni de negocieri și de antrenamente din partea noastră (pe care ei le-ai ignorat inițial) și prin Lucrătorii npștri în Lumină de pe teren, care i-au chemat să vină Acasă, tot mai mulți dintre aceștia se îndreaptă spre Lumina, solocitând trecerea în condiții de siguranță, pentru a ajunge la Mama și Tatăl Dumnezeu. Ei continuă să iasă din orașele subterane, pepinierele de "formare" și câțiva își finalizează tranziția, fără să manifeste lacrimi de recunoștință.

Este prima dată după Căderea în conștiința inferioară, când oamenii de pe teren au fost capabili să lucreze într-o armonie conștientă cu noi, în dimensiunile mai înalte, la o astfel de scară largă, creând calea clipă ce clipă, care-I va duce pe toți către Lumină.

Acesta este cu adevărat un miracol de sincronizare, intenții comune, și iubire profundă, pentru ceilalți și pentru Misiunea pe care noi ne-am oferit să o susținem Șiu asta funcționează dragi Frați și Surori.

Mutăm munții împreună ! În fiecare zi în timp ce Mama și Tatăl își amplifică energiile luminoase care inundă planeta, pentru

aceasta devine tot mai ușor și să-și îndeplinească și să mențină o rată a schimbării în Lumină, lucrând mână în mână, ca o singură Minte, Inimă și un Suflet.

Iubiți Lucrători în Lumină, așa cum v-am spus mai înainte, n-aveți idee cât de puternice sunt acum energiile voastre. Unii dintre voi se întreabă încă, care le este misiunea și cum se vor comporta în această misiune !

Ei bine, eu sunt aici ca să vă spun, că o voi aveți deja o misiune. De fiecare dată când zâmbiți, de fiecare dată când ridicați ochii către Mama și Tatăl Dumnezeu, și spuneți adevărul din inimile voastre, de fiecare dată când simți cum Iubirea curge din inima ta către o altă ființă, ne ridicați pe noi toți !

Amintiți-vă Iubitilor, că râsul autentic și jucăuș, sunt balsamul pentru sufletele obosite – al vostru al altora.

Este cu adevărat o Nouă Zi dragi frați și surori. Impuls nostru este de neoprit. Iubirea noastră este nemărginită.

3

Noi am depășit întunericul și inerția miilor de ani de control și programare. Voi depășind aceste forțe în voi înșivă, ați creat Miracolul Luminii, care a fost necesar să ne aducă la

acest glorios punct critic de basculare.Eu vorbesc în numele Mamei și Tatălui Dumnezeu și a Companiei Cerului, atunci când spun că NOI

suntem cu voi în fiecare clipă, la fiecare pas, iar noi ducem stindardul Libertății pentru toți cei aflați pe iubita noastră Terra.

Eu sunt Sananda al vostru !.

Sursa:   www.whoneedslight.org.  Trad L.P, 27,10,2015

4