2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

7
1 Universitatea de Stat din Moldova Organism emitent Secția Managementul Calității, Evaluare și Dezvoltare Curriculară REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI CALITĂȚII APROBAT Senatul USM 29 octombrie 2013 Rector, Prof. univ. dr. hab. Gh. Ciocanu _____________ REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI CALITĂȚII CONSILIUL CALITĂȚII (CQ) este un organ consultativ al Senatului și Consiliului de Administrație al USM în domeniul calității, are rol integrator și de implementare a managementului calității la nivelul Universității de Stat din Moldova. CONSILIUL CALITĂȚII are misiunea de a stabili, documenta, implementa, menţine şi îmbunătăţii sistemul de management al calităţii din Universitatea de Stat din Moldova, în deplină concordanţă cu cerinţele învăţământului superior al Republica Moldova şi ale celui european. OBIECTIVE STRATEGICE: Elaborarea conceptuală a sistemului de asigurare a calității (SAQ), în sensul definirii structurii lui organizatorice şi funcţionale, precum şi a modului de integrare a lui în managementul strategic al universităţii; Elaborarea strategiei de implementare a SAQ în USM. Stabilirea obiectivelor, activităților si rezultatelor ce se doresc a fi obținute prin implementarea SAQ. Analiza rezistenţelor obiective şi subiective care pot fi generate de implementare SAQ şi propunerea de soluţii privind depăşirea lor. Evaluarea procesului de implementare a managementului calității în USM si identificarea soluțiilor corective. Elaborarea strategiilor de evaluare internă și gestiunea acțiunilor de evaluare externă. COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI: În domeniul proiectării managementului calității: elaborează planuri pentru evaluarea, asigurarea și creșterea calității în USM; elaborează și coordonează aplicarea procedurilor și activităților de asigurare a calității; aplică un model internațional de management al calității; În domeniul evaluării calității: aprobă procedurile obiective și transparente referitoare la proiectarea activității didactice;

description

ppf

Transcript of 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

Page 1: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

1

Universitatea de Stat din Moldova

Organism emitent Secția Managementul Calității, Evaluare și Dezvoltare Curriculară

REGULAMENT

DE ORGANIZARE ȘI

FUNCȚIONARE A CONSILIULUI

CALITĂȚII

APROBAT Senatul USM „29”octombrie 2013

Rector, Prof. univ. dr. hab.

Gh. Ciocanu _____________

REGULAMENT

DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI CALITĂȚII

CONSILIUL CALITĂȚII (CQ) este un organ consultativ al Senatului și Consiliului de

Administrație al USM în domeniul calității, are rol integrator și de implementare a

managementului calității la nivelul Universității de Stat din Moldova.

CONSILIUL CALITĂȚII are misiunea de a stabili, documenta, implementa, menţine şi

îmbunătăţii sistemul de management al calităţii din Universitatea de Stat din Moldova, în

deplină concordanţă cu cerinţele învăţământului superior al Republica Moldova şi ale celui

european.

OBIECTIVE STRATEGICE:

Elaborarea conceptuală a sistemului de asigurare a calității (SAQ), în sensul

definirii structurii lui organizatorice şi funcţionale, precum şi a modului de

integrare a lui în managementul strategic al universităţii;

Elaborarea strategiei de implementare a SAQ în USM.

Stabilirea obiectivelor, activităților si rezultatelor ce se doresc a fi obținute prin

implementarea SAQ.

Analiza rezistenţelor obiective şi subiective care pot fi generate de implementare

SAQ şi propunerea de soluţii privind depăşirea lor.

Evaluarea procesului de implementare a managementului calității în USM si

identificarea soluțiilor corective.

Elaborarea strategiilor de evaluare internă și gestiunea acțiunilor de evaluare

externă.

COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI:

În domeniul proiectării managementului calității: elaborează planuri pentru evaluarea, asigurarea și creșterea calității în USM;

elaborează și coordonează aplicarea procedurilor și activităților de asigurare a

calității;

aplică un model internațional de management al calității;

În domeniul evaluării calității: aprobă procedurile obiective și transparente referitoare la proiectarea activității

didactice;

Page 2: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

2

aprobă criteriile de evaluare și procedurile obiective și transparente referitoare la

evaluarea studenților, cadrelor didactice, programelor de studii elaborate de

catedre/departamente, lucrărilor metodico-didactice ale cadrelor didactice;

aprobă procedurile obiective și transparente referitoare la accesibilitatea resurselor

de învățare;

monitorizează asigurarea calității de către rectorat, consiliile facultăților,

catedre/departamente și de către cadrele didactice;

În domeniul creșterii calității: Elaborează propuneri de îmbunătățire a programelor de studii, activității cadrelor

didactice și activității managementului academic;

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Consiliului Calității al USM este alcătuit din: Membri din oficiu: Prorectorul pentru activitatea didactică - Președinte.

Șeful Secției Managementul Calității, Evaluare și Dezvoltare Curriculară- Vice-președinte. Adjunctul șefului Secției Managementul Calității, Evaluare și Dezvoltare Curriculară - secretar;

președinții Comisiilor de Asigurare a Calității de la Facultățile USM; Membri aleși: 2 reprezentanți ai studenților, delegați de ASUSM.

2 reprezentanți ai angajatorului, propuși de Facultățile USM (prin

rotație).

CONDUCEREA EXECUTIVĂ

Conducerea executivă este exercitată de către Președintele Consiliului Calității, iar în lipsa acestuia de către vicepreședinte.

Atribuțiile Președintelui:

asigura armonizarea politicii calității cu politica generala a Universității;

asigură conducerea și coordonarea Consiliului;

proiectează activitatea Consiliului;

este responsabil de buna funcționare a Consiliului;

intermediază relațiile cu Senatul și Consiliul de Administrație al USM.

În îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, Președintele emite decizii.

Atribuțiile Vicepreședintelui:

colaborează cu Președintele în exercitarea funcțiilor acestuia;

asigură informarea membrilor Consiliului Calității despre tematica ședințelor de lucru;

rezolvă problemele operative ce intervin în activitatea Consiliului Calității;

asigura armonizarea grupurilor de lucru ale Consiliului Calității;

coordonează elaborarea programelor de studii, cercetări, analize asupra calității

procesului didactic la USM;

preia atribuțiile Președintelui în lipsa acestuia.

Page 3: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

3

Responsabilitățile Secretarului CQ:

Transmite mesaje către membrii CQ;

Efectuează înregistrările aferente SAQ;

Întocmește procesele verbale ale şedinţelor CQ;

Documentează şi alte activităţi pe care i le stabileşte preşedintele și vice-președintele CQ

cu privire la documentele SAQ.

DISPOZIȚII FINALE:

Lista membrilor CQ este aprobată anual de către Senatul USM.

CQ se convoacă în ședințe ordinare o dată pe lună pe parcursul anului de studiu.

Prorectorul pentru activitate didactică poate convoca CQ în ședințe extraordinare,

ori de cate ori este necesar.

Şedinţele sunt conduse de către preşedintele CQ, iar în absenţă de vice-președinte.

Discuţiile în cadrul şedinţelor sunt libere, nici un participant nu are dreptul de a

întrerupe sau de a îngrădi luările de cuvânt.

CQ ia decizii în chestiuni ce țin de competenţa lui şi stabilește persoanele

responsabile de aplicarea deciziilor. Dacă există divergenţe de păreri, deciziile se

supun votului. Hotărârile CQ sunt adoptate prin vot deschis cu majoritate simplă

în prezenta a cel puțin 2/3 din membri.

Conţinutul luărilor de cuvânt se consemnează în procesele verbale ale CQ.

Secretarul CQ întocmește procesele verbale. Procesele verbale sunt semnate de

către persoana care conduce şedinţa şi de către persoana care a întocmit procesul

verbal.

Data şi tematica şedinţei se anunţă prin convocator cu cel puţin 3 zile înainte de

desfăşurarea acesteia (Anexa 1). Calea de comunicare este prin e-mail.

Deciziile CQ privind starea sau managementul calității în USM vor fi înaintate de

către preşedintele CQ spre validare Consiliului de Administrație al Universităţii de

Stat din Moldova.

Membrii CQ informează conducerile Facultăților USM pe care le reprezintă şi

aplică deciziile CQ în cadrul acestora.

Page 4: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

4

Anexa 1

CONVOCATOR

Se convocă şedinţa Consiliului Calității al USM pentru:

Data____/_________, Ora________

Loc de desfăşurare____________________

Ordinea de zi:

1. ......

2. ......

3. .......

LISTA

persoanelor convocate

Nr.

crt

Nume, Prenume /

/ gradul, titlu/

Funcţia Semnătura

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

PREŞEDINTE CQ

____________________________

Page 5: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

5

Anexa 2

PROCES VERBAL nr. ______

al Consiliului Calității Universității de Stat din Moldova

din data de „____”________________2014

Ordinea de zi:

1. ......

2. ......

3. ......

Se consemnează conţinutul luărilor de cuvânt.

Consiliul Calității a decis:

1.........

2........

3........

Secretar CQ ____________________

Preşedinte CQ _________________________

Page 6: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

6

Anexa 3

RECOMANDĂRI METODICE PENTRU ELABORAREA MATERIALELOR DIDACTICE RIGORI NOTE DE CURS SUPORT DE CURS GHID METODIC

Titlul Titlul – corespunde denumirii

disciplinei din planul de

învăţământ aferent programului

de studiu.

Titlul – corespunde denumirii disciplinei din

planul de învăţământ aferent programului de

studiu.

Titlul – corespunde denumirii unităţii didactice

din planul de învăţământ aferent programului de

studiu.

Structura 1. Cuprins

2. Introducere/Preliminarii

3. Conţinutul propriu-zis,

structurat pe unităţi de

învăţare/de conţinut

4. Listă bibliografică,

însumează bibliografia indicata

la sfârşitul fiecărei unităţi de

învăţare.

5. Anexe

a. Probleme

b. Exerciţii

c. Speţe

d. Documente etc.

1. Cuprins

2. Introducere/Preliminarii

3. Conţinutul propriu-zis al unităţilor de

învăţare, conform curricula disciplinei

4. Recomandări metodice pentru lucrul

individual al studentului

5. Listă bibliografică

6. Anexe

a. Teste de evaluare/autoevaluare

b. Lista temelor pentru teze de

an/licenţă/master;

c. Listă de tematici pentru

referate/proiecte de cercetare/

eseuri/comunicări etc. sau alte produse

ale lucrului individual al studentului

d. Problemar/ Exerciţii

e. Mostre de rezolvare a

problemelor/exerciţiilor

1. Introducere/Preliminarii/Notă introductivă

2. Obiectivele generale ale disciplinei

3. Administrarea cursului/modulului

4. Strategii de evaluare

5. Tematica şi repartizarea orientativă a orelor

de curs/seminar/lucru individual

6. Conţinutul orelor de curs

7. Conţinutul orelor de seminar

8. Listă bibliografică

9. Cerinţe pentru activităţile individuale ale

studenţilor

10. Lista temelor pentru teze de

an/licenţă/master; proiecte de

cercetare/referate/eseuri/comunicări etc. sau alte

activităţi individuale

Introducere/Pre

liminarii/Notă

introductivă

Introducere – va furniza

informaţii referitoare la:

− disciplină – scurtă

prezentare

− locul disciplinei/cursului

in cadrul programului de

studiu (se raspunde la

intrebarea: “la ce anume

foloseste studentului

disciplina/cursul?”);

− competentele

Introducere – va furniza informaţii

referitoare la:

− disciplină – scurtă prezentare

− locul disciplinei/cursului in cadrul

programului de studiu;

− obiectivele generale ale disciplinei

− competentele formate/dezvoltate de

disciplina respectivă

− administrarea cursului/modulului

− modul de structurare al disciplinei pe

unităţi de învăţare şi

Introducere – va furniza informaţii referitoare

la:

− disciplină – scurtă prezentare

− locul disciplinei in cadrul programului de

studiu;

− competentele formate/dezvoltate de

disciplina respectivă

− modul de structurare al disciplinei;

− scopul şi reguli de utilizare a Ghidului;

Page 7: 2013 Regulamentul Consiliului Calitatii USM (1)

7

formate/dezvoltate de

disciplina respectivă

− modul de structurare al

disciplinei pe unităţi de

învăţare;

− reguli de utilizare a suportului de curs

Cerinţe faţă de

conţinut:

Materialul este prezentat

- pe unităţi de conţinut

conform curricula

disciplinei;

- are un caracter de sinteză

(accentuează principii,

concepte, teorii etc. si

evidenţiază corelarea lor cu

realitatea);

Volumul unei unităţi de

conţinut sa fie de până la 20 de

pagini (format A4);

Structura unităţii de

conţinut se construieşte

pornind de la competentele

vizate în curricula disciplinei;

Poate conţine aplicaţii

practice, care trebuie sa

ilustreze metodologia si

instrumentarul care au fost

prezentate in cadrul cursului

• prezentarea competentelor dobândite prin

însuşirea conţinutului;

• divizarea materialului in unităţi de

învăţare1, care facilitează învăţarea graduala

şi structurata; (conform curricula

disciplinei);

• proiectarea materialelor de studiu

corespunzător obiectivelor;

• prezentarea succintă (text/reprezentări

grafice, scheme/) a subiectelor tratate in

cadrul unităţii de învăţare

• volumul unei unităţi de conţinut sa fie de

până la 10 de pagini (format A4);

• structura suportului de curs porneşte de la

competenţele vizate în curricula;

• include teste/sarcini de autoevaluare a

cunoştinţelor după fiecare secţiune a unităţii

de învăţare;

Prezintă elementele esenţiale ale subiectului

tratat şi include nucleul de cunoştinţe si

deprinderi necesare studenţilor, pentru a atinge

nivelul de competente dorit.

- Conţinutul orelor de curs

obiective de referinţă

rezumatul temei/unităţii de conţinut (1-3

pagini)

sarcini de autoevaluare

o lista bibliografică minimala, pe care

studentul trebuie sa o parcurgă pentru

această unitate. (un decupaj din

bibliografia de la sfârşitul cursului.

- Conţinutul orelor de seminar

Tematica şi sarcinile seminarului

sarcini de evaluare curentă/autoevaluare

listă bibliografică

Conţin instrumente de evaluare ale

progresului studenţilor in dobândirea

cunoştinţelor

1 Unitate de învățare - element structural al cursului,care integrează o serie de competenţe specifice, este unitar din punct de vedere tematic şi se finalizează prin

evaluare. Ea este echivalentul unuia sau mai multor capitole dintr-un curs de un semestru