20 Trasee in Retezat - Nae Popescu 199x

6
20 trasee în MUNTII RETEZAT SCURTĂ PRIVIRE Munţii Retezat fac parte din lanţul Meridionalilor şi sunt situaţi în sectorul cuprins între Jiu şi Dunăre. Sunt recunoscuţi - prin aspectul alpin, prin varietatea şi bogăţia vegetaţiei, prin numărul şi mărimea, dar mai ales prin frumuseţea lacurilor glaciare - printre cei mai frumoşi munţi ai României. Aria muntoasă cuprinsă între valea Jiului de Vest şi depresiunea Haţegului are numeroase obiective turistice de primă importanţă, o mare parte din ele fiind inclusă în Parcul Naţional Retezat Pentru dumneavoastră am selectat, din cei peste 800 km2 ai masivului, o arie de cea 100 km2 situată în sectorul nordic central, cu o densitate optimă de obiective turistice şi cuprinsă în harta prezentă. Acest sector alpin, din raza cabanelor Pietrele, Cârnic, Râuşor, Genţiana şi Refugiului Salvamont Bucura, oferă nu numai posibilităţi de acces, dar şi numeroase trasee de legătură şi în circuit pe custurile, piscurile şi în căldările glaciare înşirate de o parte şi de alta a crestei principale de nord a Retezatului. Din lanţul custurilor şi piscurilor alpine nu lipsesc Prelucele, Retezatul, Peleaga, Bucura, Păpuşa, Vârful Mare şi o seamă de lacuri glaciare vestite: Bucura, Galeşul, Peleaga, Pietrele, Stânişoara, Ana, Florica, Viorica, etc. Aşa cum este prezentată harta, se remarcă două căi de acces din depresiunea Haţegului: de la satul Nucşoara, pe valea Nucşoara şi de la Râu de Mori, pe valea Râuşorului. PARCUL NATIONAL RETEZAT Din marea suprafaţă a Parcului Naţional Retezat, în hartă este cuprinsă porţiunea de nord: căldarea superioară Râu Bărbat-Vârful Mare-lacul Galeşul-cabana Pietrele-vârful Retezat-valea Scoaba Retezatului-valea Dobrun. Este reprezentată şi o parte din Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele-Taul Negru, a Academiei Române, în care circulara turistică este permisă numai cu autorizaţie specială, eliberată de Comisia Monumentelor Naturii. Restul suprafeţei masivului, figurat în hartă, este inclus în zona I de protecţie a Parcului Naţional Retezat sau în zona a II-a de protecţie, cu un fond silvic şi cinegetic dezvoltat CAMPARE. Sunt admise următoarele locuri: lângă cabana Pietrele, lângă cabana Râuşor, în poiana Stâna de Râu, în căldarea Obârşia Nucşorii. Restricţii pentru turişti pe cuprinsul Parcului National Retezat: • accesul fără autorizaţie în Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele - Tăul Negru; • colectarea plantelor, a animalelor (fără autorizaţie), vânatul şi pescuitul sub orice formă, fără autorizaţie scrisă; • explorări geologice neautorizate; • folosirea erbicidelor, pesticidelor, îngrăşămintelor chimice; • degradarea cadrului natural, a construcţiilor, a amenajărilor, a dotărilor, a marcajelor turistice, producerea zgomotului, aprinderea focului, tăierea jnepenilor, aruncarea deşeurilor sau a ambalajelor, etc. Drumeţii, care se deplasează mai ales în zona I de protecţie a acestui sanctuar al Carpaţilor româneşti, trebuie să respecte toate îndrumările, astfel încât, în urma vizitei lor, natura Retezatului să rămână la fel de frumoasă şi curată ca mai înainte de excursie. PUNCTE DE CONTROL ALE C.M.N.: • Pietrele (1.485 m), pentru trecerea prin Şaua de Vară de pe Custura Retezatului.

description

Descriere trasee turistice masivul Retezat

Transcript of 20 Trasee in Retezat - Nae Popescu 199x

N MUNTII RETEZAT

20 trasee n MUNTII RETEZATSCURT PRIVIREMunii Retezat fac parte din lanul Meridionalilor i sunt situai n sectorul cuprins ntre Jiu i Dunre. Sunt recunoscui - prin aspectul alpin, prin varietatea i bogia vegetaiei, prin numrul i mrimea, dar mai ales prin frumuseea lacurilor glaciare - printre cei mai frumoi muni ai Romniei. Aria muntoas cuprins ntre valea Jiului de Vest i depresiunea Haegului are numeroase obiective turistice de prim importan, o mare parte din ele fiind inclus n Parcul Naional Retezat Pentru dumneavoastr am selectat, din cei peste 800 km2 ai masivului, o arie de cea 100 km2 situat n sectorul nordic central, cu o densitate optim de obiective turistice i cuprins n harta prezent. Acest sector alpin, din raza cabanelor Pietrele, Crnic, Ruor, Geniana i Refugiului Salvamont Bucura, ofer nu numai posibiliti de acces, dar i numeroase trasee de legtur i n circuit pe custurile, piscurile i n cldrile glaciare nirate de o parte i de alta a crestei principale de nord a Retezatului. Din lanul custurilor i piscurilor alpine nu lipsesc Prelucele, Retezatul, Peleaga, Bucura, Ppua, Vrful Mare i o seam de lacuri glaciare vestite: Bucura, Galeul, Peleaga, Pietrele, Stnioara, Ana, Florica, Viorica, etc. Aa cum este prezentat harta, se remarc dou ci de acces din depresiunea Haegului: de la satul Nucoara, pe valea Nucoara i de la Ru de Mori, pe valea Ruorului.

PARCUL NATIONAL RETEZAT

Din marea suprafa a Parcului Naional Retezat, n hart este cuprins poriunea de nord: cldarea superioar Ru Brbat-Vrful Mare-lacul Galeul-cabana Pietrele-vrful Retezat-valea Scoaba Retezatului-valea Dobrun. Este reprezentat i o parte din Rezervaia tiinific Gemenele-Taul Negru, a Academiei Romne, n care circulara turistic este permis numai cu autorizaie special, eliberat de Comisia Monumentelor Naturii. Restul suprafeei masivului, figurat n hart, este inclus n zona I de protecie a Parcului Naional Retezat sau n zona a II-a de protecie, cu un fond silvic i cinegetic dezvoltat

CAMPARE.

Sunt admise urmtoarele locuri: lng cabana Pietrele, lng cabana Ruor, n poiana Stna de Ru, n cldarea Obria Nucorii.

Restricii pentru turiti pe cuprinsul Parcului National Retezat: accesul fr autorizaie n Rezervaia tiinific Gemenele - Tul Negru; colectarea plantelor, a animalelor (fr autorizaie), vnatul i pescuitul sub orice form, fr autorizaie scris; explorri geologice neautorizate; folosirea erbicidelor, pesticidelor, ngrmintelor chimice; degradarea cadrului natural, a construciilor, a amenajrilor, a dotrilor, a marcajelor turistice, producerea zgomotului, aprinderea focului, tierea jnepenilor, aruncarea deeurilor sau a ambalajelor, etc.Drumeii, care se deplaseaz mai ales n zona I de protecie a acestui sanctuar al Carpailor romneti, trebuie s respecte toate ndrumrile, astfel nct, n urma vizitei lor, natura Retezatului s rmn la fel de frumoas i curat ca mai nainte de excursie.PUNCTE DE CONTROL ALE C.M.N.: Pietrele (1.485 m), pentru trecerea prin aua de Var de pe Custura Retezatului. Casa Laborator Gemenele (1.770 m), pentru vizarea autorizaiei eliberate de CMN SALVAMONT: Refugiul Salvamont Bucura (2.070 m), n cldarea Bucura, aparine de Salvamont Lupeni (tel.054.56.03.31). Patrula Salvamont Lupeni asigur protecia i controlul de specialitate din luna mai i pn la nceputul lunii octombrie. Refugiul este folosibil numai pentru acordarea de prim ajutor turitilor. Punctul Salvamont Pietrele (1.480 m) aparine de Salvamont Hunedoara (tel.053. 71.42.37). Punctul de prim ajutor de la cabana Ruor se afl tot pe teritoriul de aciune al Salvamont Hunedoara. Puncte fixe de alertare: cabana Crnic, cabana Geniana, localitile Ru de Mori i Nucoara.CABANE SI ADPOSTURI: Cabana Pietrele (1.480 m), pe valea Stnioara Cuprinde dou cldiri i mai multe microcabane. totaliznd vara cea. 300 locuri i iarna cea 140 locuri cazare. Bufet. Restaurant Biliard. Prtie de schi natural. Loc de camping la 200 m nord de caban. Cabana Crnic-Cascad (1.005 m), pe valea Nucoara, la 6 km de satul Nucoara Drum auto carosabil. Lumin electric. Ap curent. Cazare 32 locuri. Bufet. Restaurant Parcare auto. Magazin alimentar (colonia Crnic). Transport auto Crnic-Subcetate.

Cabana Geniana (1.670 m) pe valea Pietrele, pe treapta a doua glaciar. Cazare cca. 30 locuri. Bufet Ap la izvor. Iluminat propriu al turitilor. Loc de schi n apropiere. Cabana Ruor (1.185 m), pe valea Ruor, la 11,2 km de comuna Ru de Mori. Drum auto carosabil. Are cea 30 locuri de cazare. Bufet Restaurant. Ap curent. Lumin electric. Parcare auto. Prtie de schi i teleschi.

POTECI. MARCAJE. TRASEE.n Munii Retezat exist numeroase poteci silvice i turistice, precum i unele poteci ciobneti, toate accesibile turitilor, n condiiile Regulamentului Parcului Naional Retezat Reeaua de marcaje este clasic, In funciune din 1960 i aprobat de Comisia Naional de Marcaje, ntre anii 1985 i 1989 au fost executate, fr aviz, unele lucrri de marcare, au fost modificate sau terse unele marcaje. Dup 1990, marcajele aprobate i cunoscute au fost refcute de Salvamont Lupeni i CTT. n 1994 au aprut din nou unele modificri de marcaje, iar unele poteci importante (de ex. Baleia-Galeul, sector Lncia) sunt n stare de neutilizare. Pn la refacerea corect a tuturor marcajelor, sftuim pe turiti s foloseasc harta, busola i lucrarea de fa, care ofer sigurana deplasrii pe timp de var, indiferent de starea marcajelor sau condiiile meteorologice.

Pentru a asigura un spaiu mai mare de prezentare a traseelor recomandate, n text se utilizeaz urmtoarele abreviaiuni:DA - drum auto

i - itinerar sau potec nemarcatp - potec

pm - potec marcat

DT - drum de tractor

BR- band roie BG - band galben BA - band albastr

TR - triunghi rou TG - triunghi galben TA - triunghi albastru

PR - punct rou PG - punct galben PA - punct albastru

CR - cruce roie CG - cruce galben CA - cruce albastr

DIFICULTATEA TRASEELOR TURISTICE

Traseele turistice montane se mpart in 4 grade de dificultate, att din punct de vedere al posibilitilor de orientare (o), ct i din punct de vedere al efortului fizic necesar (e): La orientare (o): La efort (e):

o=l - poteci bine marcate e=l - trasee uoare, scurte (cea 4 ore)

o=2 - poteci continue sau discontinue e=2 - trasee normale, durat medie (4-7 ore)

o=3 - trasee fr potec, cu sau fr marcaj e=3 - trasee grele i foarte grele (8-10 ore)

o=4 - trasee dificile, vegetaie i/sau stnc e=4 - trasee grele i foarte grele (11-12 ore)

TRASEE TURISTICE RECOMANDATEA. ACCES I CIRCUITE DE LA CABANA CRNIC

1. Satul Nucoara (625 m) - valea Nucoara - cabana Crnic (1.005 m).Timp de mers: vara 1-1 1/4 ore; iarna 1 1/4 - 1 1/2 ore. Marcaj: BA. Drumul auto este nemodernizat (6 km). Grad de dificultate: o=l; e=l. Traseul clasic de acces din sectorul nordic al masivului ncepe de la staia auto terminus a liniei Haeg-Nucoara Traseul spre cabana Crnic este strbtut zilnic de curse auto particulare.2. Cabana Crnic (1.005 m) - piciorul Gfului - aua Capul Dealului (1.315 m) -vf.Pinul (1.310 m) - vf.Ascuit (1.255 m) - valea Pinul - drumul auto Nucoara - Crnic (850 m) la pode Pinul - km 3 - cabana Crnic (1.005 m). Timp de mers: vara 4 3/4 - 5 1/4 ore; iarna 6-7 ore. Marcaj: Pe creast traseu nemarcat. Pe osea marcaj BA. Grad de dificultate: o=2; e=l.3. Cabana Crnic (1.005 m) - cascada Lolaia (1.025 m) - valea Bengu (1.047 m) -izvorul Cleanului - vf.Seciului (1.440 m) - vf.tirbina (1.238 m) - poiana esului (860 m) - drumul auto Nucoara - Crnic (km 3,8) - cabana Crnic (1.005 m).Timp de mers: vara 4 1/4 - 5 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: Traseu nemarcat, cu excepia poriunilor de drum auto cu marcaj BA. Grad de dificultate: o=2; e=2.4. Cabana Crnic (1.005 m) - ramificaia drum auto Galerie - Bengu (1.140 m) -valea Obria Nucorii - lunca Obriei (1.560 m) - aua Voileasa (1.862 m) -vf.Voileasa (1.885 m) i napoi. Timp de mers: vara 5 - 6 1/2 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: Drumul auto Crnic - La Galerie (1,45 km) este marcat cu BA. n rest traseu nemarcat. Drumul auto forestier Obria Nucorii msoar 3,5 km. Grad de dificultate: o=2; e=3.B. TRASEE DE LEGTUR DE LA CABANA CRNIC LA CABANELE PIETRELE I GENIANA

5. Drumul "nou":Cabana Crnic (1.005 m) - ramificaia drum auto la Bengu 1,2 km (1.115 m) - ramificaia drum auto la Galerie - 1,45 km (1.140 m) - Lunca Larg - 2,9 km (1.260 m) - gura vii Stnisoara - 4,0 km (1.390 m) - La Banca de Jos - 4,25 km (1.410 m) - poiana La Gf - 5,1 km (1.415 m) - La Banca de Sus - 5,9 km (1.460 m) - poiana La Zece Minute-cabana Pietrele - 6,6 km (1.480 m) Timp de mers: vara 1 1/4-1 1/2 ore; iarna 1 1/2-2 ore. Marcaj: BA. Grad de dificultate: o=l; e=l.6. Drumul "vechi": Cabana Crnic (1.005 m) - Lunca Larg - 2,9 km (1.260 m) -poteca veche cu marcaj vechi BA - poiana La Gf + 4,9 km (1.415 m) - drumul de tractor - La Banca de Sus - 5,9 km (1.460 m) - poiana La Zece Minute - cabana Pietrele (1.480 m).Timp de mers: vara 1 1/2 - 1 3/4 ore; iarna 1 3/4 - 2 1/4 ore. Marcaj: BA. Grad de dificultate: o=l(2); e=l.7. Cabana Crnic (1.005 m) - Lunca Larg - 2,9 km (1.260 m) - gura vii Stnisoara - 4,0 km (1.390 m) - cap drum tractor valea Pietrele - 4,4 km (1.365 m) -ramificaia potecii marcate cu TG spre valea Rea (1.537 m) - poiana La Cabana Veche (1.550 m) - cabana Geniana (1.670 m). Timp de mers: vara 2 - 2 1/2 ore; iarna 2 1/2-3 ore. Marcaj: TA. Pe parcurs apare i BA ( Cabana Crnic - gura vii Stnisoara i poiana La Cabana Veche - cabana Geniana). Grad de dificultate: o=l(2); e=l(2).C. ACCES, TRASEE DE LEGTUR, CIRCUITE DE LA CABANA RUOR8. Comuna Ru de Mori (495 m) - drum auto forestier - ctun Suseni - 1,6 km (540 m)- Sub cetatea Col (725 m)- cheile Susenilor- gura vii Putinei- 6,6 km (820 m)- I. F.Negrele (869 m) - podul Ruor - 9,8 km (1.065 m) - cabana Rusor - 11,2 km (1.185 m). Timp de mers: vara 2 1/2 - 2 3/4 ore; iarna 2 3/4 - 3 1/2 ore. Marcaj: Traseu nemarcat Drum auto. Grad de dificultate: o=l; e=l(2).9. Cabana Rusor (1.185 m) - capul drumului forestier - 2,8 km (1.605 m) - aua Ciurila (1.780 m) - La Zmbrul lui Dudi (valea Stnisoara, 1.705 m) - poiana cu Groi (1.580 m) - La puntea Stnioarei (1.550 m) - cabana Pietrele (1.480 m).Timp de mers: vara 2 1/2-3 ore; iarna 3-3 1/2 ore. Marcaj: TG (marcaj vechi). Drum auto forestier 2,8 km pe distana Cabana Ruor - sub aua Ciurila n rest potec turistic marcat. Grad de dificultate: o=2; e=2.10. Cabana Ruor (1.185 m) - prtia de schi Ruor (1.240-1.470 m) - Stncile cu Toaca (1.615 m) - traversare p.Toaca (1.625 m) - Poiana cu Grohoti (l 760 m) -refugiul lugojenilor Condorul (1.775 m)- valea glaciar tevia- lacul tevia (2.060 m) - aua Lolaia (2.215 m) - vf.Lolaia Sud (2.278 m) - vf.Lolaia Nord (2.180 m) - vf. La Prizme (2.044 m) - aua Ciurila (1.780 m) - La Zmbrul lui Dudi (valea Stnisoara, 1.705 m) - poiana cu Groi (1.580 m) - La puntea Stnioarei (1.550 m) - cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 5 3/4 - 6 1/2 ore; iarna nu se recomanda Marcaje: cabana Rusor - lacul tevia (PR); lacul tevia - aua Lolaia (CR - proiect); aua Lolaia -aua Ciurila (BG); aua Ciurila - La Zmbrul lui Dudi (TG); La Zmbrul lui Dudi - cabana Pietrele (BA i TG). Grad de dificultate: o=2(3); e=3(4).11.Cabana Ruor (l. 185 m) drumul forestier Ruor- gura vii tevia (l .220 m) - In Paltine (lunca Valereasca, 1.405 m) - stna Valereasca (1.530 m, cap drum auto forestier 2,8 km) - aua Muncehu (1.587 m) - Colii Prelucelor (1.810 m) - aua La Colii Prelucelor (1.890 m) - Stnca la Cntar (2.325 m) - vf. Retezatu (2 482 m) -aua de Var (2.251 m) - Lacul Stnisoara (2.035 m) - Stnca la Bordule (1.915 m) -La Zmbrul lui Dudi (1.705 m) - poiana cu Groi (1.580 m) - La puntea Stnioarei (1.550 m) - cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 7-8 ore; iarna nu se recomanda Marcaj: cabana Rusor - vf. Retezatu (TR); vf Retezatu - cabana Pietrele (TA) Grad de dificultate: o=2(3); e=3(4)D. TRASEE N CIRCUIT DE LA CABANA PIETRELE

12. Cabana Pietrele (1.480 m) - culmea Strugari Lolaia (1.790 m) - aua Ciurila (1.780 m) - vf.La Prizme (2.044 m) - La strunga Lolii (1.990 m) - vf. Loiala Nord (2.180 m) - vf.Lolaia Sud (2.278 m) - aua Lolaia (2.215 m) - vf.Retezatu (2.482 m) -aua de Var (2.251 m) - lacul Stanioara (2.035 m) - cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 6-7 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: Cabana Pietrele - vf. Retezatu (BG); vf.Retezatu - cabana Pietrele (TA). Grad de dificultate: o=2; e=2.

13. Cabana Pietrele (1.480 m) - valea Stanioara - Poiana cu Groi - Zmbrul lui Dudi - stnca La Bordulet (1.915 m) - aua Lolaia (2.15 m) - lacul tevia (2.060 m) -vf. Valereasca (2.148 in) - vf.Prelucele (2.255 m) - stanca La Cntar (2.325 m) -vf.Retezatu (2.482 m) - aua de Vara - Custura Retezatului (2.294 - 2.305 m) - aua de Iarna (2.297 m) - lacul Stanioara - cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 8 -9 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: cabana Pietrele - stnca La Bordulet (TA); stnca La Bordulet - muntele Prelucele (CR proiect); muntele Prelucele - vf Retezatu (TR vechi); vf.Retezatu - aua de iarn (BR i BG); aua de iarn - lacul Stanioara itinerar nemarcat; lacul Stanioara - cabana Pietrele (TA). Grad de dificultate: o=2; e=3.

14. Cabana Pietrele (1.480 m) - valea Stnioara - Poiana cu Groi - Zmbrul lui Dudi - stnca La Bordule - lacul Stnioara (2.035 m) - aua de Var (2.2S1 m) -aua de Iarn (2.297 m) - jgheabul sub vf.Bucura (2.320 m) - umrul sudic Bucura I (2.280 m) - lacul Porii (2.230 m) - ramificaia la lacul Bucura (2.070 m) - curmtura Bucurei (2.206 m) - lacul Pietrele (1.990 m) - stnca Bordul Tomii (1.890 m) - puntea La valea Pietrele (1.710 m)-cabana Geniana (1.670 m)-poiana fostei cabane (1544 m) - cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 7-8 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: cabana Pietrele - aua de Var (TA); aua de Var-lacul Porii (BG); lacul Portii-ramificaia de la 1.Bucura (PR); ramificaia de la l.Bucura - cabana Pietrele (BA). Grad de dificultate: o=2; e=3.

15. Circuitul cldrilor nordice. Cabana Pietrele (1.480 m) - vatea Stnioara -lacul Stnioara (2.035 m) - aua Stnioara (2.130 m) - lacul Pietrele (1.990 m) - gura vii Pietricelele (1.920 m) - lacurile Pietricelele (2.055 - 2.150 m) - aua Pietricelele (2.195 m) - ramif. Lacul cu Pietri (2.160 m)-aua Znoagelor (2.270 m)-ramif. potecii din Fundul Galeului (2.105 m) - lacul Galeul (l 990 m) - puntea la Valea Rea (1.490 m) - muchia Pietrele (1.445 m) - puntea la Valea Pietrele (1.365 m) - ramif. la cabana Geniana (1.505 m) - cabana Pietrele (1.480 m) Timp de mers: vara 7 1/2 - 8 1/2 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: cabana Pietrele - lacul Stnioara (TA); lacul Stnioara -lacul Pietrele (nemarcat); lacul Pietrele - gura vii Pietricelele (BA); gura vii Pietricelele -Lacul cu Pietri (nemarcat); Lacul cu Pietri - ramif. potecii din Fundul Galeului (BR); ramif.potecii din Fundu Galeului - lacul Galeul (nemarcat); lacul Galeul - cabana Pietrele (TR). Grad de dificultate: o=2(3); e=3.

16. Cabana Pietrele (1.480 m) - Poiana Fostei Cabane (1.544 m) - traversarea vii Pietrele (1.537 m) - muchia Pietrele (1.630 m) - Poiana cu Romanite (La mueel, 1.695 m) - stnca La Scorar (2.080 m) - Lacul cu Nisip (2.140 m) - ramif: marcaj din Valea Rea (2.160 m) - aua Pelegii (2.285 m) - vf. Peleaga (2.509 m) - aua La Custura Bucurei (2.316 m) - sub vf.Custura Bucurei (2.370 m) - curmtura Bucurei (2.206 m) -lacul Pietrele - puntea la Valea Pietrele (1.710 m) - cabana Geniana (1.670 m) -cabana Pietrele (1.480 m). Timp de mers: vara 7 3/4 - 8 3/4 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: Cabana Pietrele - Lacul cu Nisip (TG); Lacul cu Nisip - curmtura Bucurei (BR); curmtura Bucurei-cabana Pietrele (BA). Grad de dificultate: o=2; e=3.

17. Cabana Pietrele - Poiana Fostei Cabane - traversarea vii Pietrele - muchia Pietrele - stanca La Scorar - ramif. marcaj din Valea Rea (2.160 m) - aua Pelegii (2.285 m)- vf.Ppua (2.508 m) - Spltura Ppuii (2.350 m) - aua La Tul ngheat (2.310 m) - sub vf. Capul Vii Rele (2.408 m) - sub vf.apului (2.410 m) - Porile nchise (2.230 m) - aua Vrfului Mare (2.345 m) - Vrful Mare (2.463 m) - aua Vrfului Mare - lacul Galeul (1.990 m) - La Oboare (1.800 m) - puntea la Valea Rea (1.490 m) - muchia Pietrele (1.445 m) - puntea la Valea Pietrele - cabana Pietrele. Timp de mers: vara 10-11 ore; iama nu se recomand. Marcaj: cabana Pietrele -ramif marcaj din Valea Rea (TG); ramif marcaj din Valea Rea-aua Vrfului Mare (BR); aua Vrfului Mare - cabana Pietrele (TR). Grad de dificultate: o=2(3); e=3(4).18. Cabana Pietrele - ramif. Geniana - puntea la Valea Pietrele (1.365 m) -muchia Pietrele (1.445 m) - puntea la Valea Rea (1.490 m) - traversarea vii Galesu (1.510 m)-Tul dintre Brazi (1.740 m) - La Oboare (1.800 m) - lacul Galesu (1.990 m) -aua Galesu (2.220 m) - stna Obria Nucorii (1.875 m) - capul drumului forestier Obria Nucsorii - km 4,1 (1.720 m) - Lunca Obriei (1.560 m) - ramif. drum auto La Galerie (1.140 m) - Lunca Larg (1.260 m) - Cabana Pietrele. Timp de mers: vara 7 1/2- 9 ore; iarna nu se recomand. Marcaj: cabana Pietrele - traversarea vii Galesu (TR); traversarea vii Galesu - Tul dintre Brazi - poteca Galeului (nemarcat); poteca Galeului -lacul Galesu (TR); lacul Galesu - La Galerie (nemarcat);La Galerie - cabana Pietrele (BA). Grad de dificultate: o=3; e=3{4).

E. TRASEE N CIRCUIT DE LA CABANA GENIANA

19. Cabana Geniana (1.670 m) -La puntea vii Pietrele (1.710 m)-stnca Bordul Tomii (1.890 m) - ramif. spre lacurile Pietricelele (1.920 m) - lacul Pietrele (1.990 m) -aua Stnioara (2.130 m) - muchia nordic Bucura II - vf.Bucura II (2.372 m) - vf. Bucura I (2.433 m) - lacul Porii (2.330 m) lacul Agatat (2.208 m) - lacul Florica (2.090 m) - lacul Viorica (2.070 m) - lacul Ana (1.979 m) - lacul Bucura (2.041 m) -refugiul Salvamont Bucura (2.070 m) - cldarea Berbecilor - vf.Peleaga (2.509 m) -aua Pelegii (2.285 m) - ramif. marcaj din Valea Rea (2.160 m) - aua Pietricelele (2.192 m) - lacurile Pietricelele (2.150 - 2.055 m) - stnca Bordul Tomii - cabana Geniana. Timp de mers: vara 8 1/2 - 9 1/2 ore; iarna nu se recomand. Marcaj:cabana Geniana - lacul Pietrele (BA); lacul Pietrele-vf.Bucura II (nemarcat); vf.Bucura II-vf Bucura I (BR); vf Bucura I - umrul sudic Bucura I (nemarcat); umrul sudic Bucura I - lacul Porii (BG); lacul Porii - lacul Agat (PR); lacul Agat - lacul Bucura (nemarcat); lacul Bucura -vf Peleaga (BG, vechi CG); vf Peleaga - ramif marcaj din Valea Rea (BR); ramif marcaj din Valea Rea - gura vii Pietricelele (nemarcat); gura vii Pietricelele - cabana Geniana (BA). Grad de dificultate: o=2(3); e=3(4).20. Cabana Geniana- La puntea vii Pietrele (1.710 m) - stnca Bordul Tomii -ramif. gura vii Pietricelele (1.920 m) - tocurile Pietricelei (2.055-2.150 m) - aua Pietricelele (2.195 m) - vf.Capul Pietrelor (2.425 m) - vf.Peleaga (2.509 m) - aua Pelegii - vf.Ppua - Spltura Ppuii - aua Tului nghetat-sub vf.Capul Vii Rele (2.408-2.385 m) - aua Znoagelor (2.270 m) - ramif.marcaj din Valea Rea (2.160 m) -stnca La Scorar (2.080 m) - cascadele Vii Rele - Poiana cu Romanite (1.695 m) -muchia Pietrele (1.630 m) - trecerea vii Pietrele (1.537 m) - Poiana Fostei Cabane (1.544 m) - cabana Geniana (1.670 m). Timp de mers: vara 9 - 10 1/2 ore; iarna nu se recomand; Marcaj: cabana Geniana-gura vii Pietricelele (BA); gura vii Pietricelele -vf Peleaga (nemarcat); vf Peleaga-sub vf Capul Vii Rele (BR vechi ); sub vf Capul Vii Rele-aua Znoagelor (nemarcat); aua Znoagelor-ramif marcaj din Valea Rea (BR); ramif marcaj din Valea Rea-Poiana Fostei Cabane (TG); Poiana Fostei Cabane-cabana Geniana (BA i TA). Grad de dificultate: o=2(3); e=3(4).

Autor: Nae Popescu 199?

Scanare: Sergiu Mitrofan