PSIHICUL ȘI CARACTERISTICILE SALE

Sunt câteva fenomene care au atras atenţia oamenilor din cele mai îndepărtate timpuri şi au dat naştere reflecţiei asupra psihicului şi naturii sale. Cel mai frapant, zguduitor prin consecinţele sale, a fost, desigur, moartea omului. Ceea ce a părut să caracterizeze net acest eveniment este încetarea respiraţiei. De unde o identificare între suflet şi respiraţie: în greceşte psyche înseamnă suflet, dar şi suflu; în latină „spiritus" vine de la „spirare" care înseamnă a respira; chiar şi în româneşte cuvântul suflet este înrudit cu „suflare". Un alt fenomen impresionant îl constituie visele din timpul somnului. Unii oameni primitivi, nu cu mult timp în urmă, considerau visele ca având o realitate: dacă şeful de trib visa o vânătoare norocoasă, supuşii îl felicitau bucuroşi! În fine, bolile psihice, delirul, halucinaţiile, chinurile imaginare au impresionat şi ele. Toate aceste fenomene au ridicat problemele naturii psihicului, ale rolului său - obiect a ceea ce mai târziu filosofii au numit ontologie. Psihicul este o realitate care nu poate fi măsurată precum obiectele fizice - cu rigla și cronometrul. El se manifestă în comportamentul oamenilor și al animalelor. Omul simte, gândește, dorește, face, se supără sau se bucură, se întreabă despre rostul lucrurilor și încearcă să le schimbe conform scopurilor sale. Ii place să fie împreună cu alții, dar are și momente când preferă să fie singur. Când vine pe lume, nu știe nimic, nu vorbește și este complet neajutorat, dar învață să vorbească, să se comporte, să acționeze și să-și poarte singur de grijă. Dar fiecare simte, gândește, face, comunică și intră în relații cu alții în felul său personal, pentru că fiecare om este o personalitate distinctă, cu însușiri proprii care îl deosebesc de alți oameni. A simți, a gândi, a voi, a face, a comunica și a fi împreună cu alții, precum și însușirile fiecărei persoane sunt manifestări ale psihicului uman. Psihicul este o modalitate prin care omul există ca ființă bio-psiho-socială. Psihicul său îi asigură omului adaptarea la condițiile mediului, prin comportamente care depind atât de schimbările din mediu, cât și de condițiile interne specifice ale individului respectiv. Caracteristicile psihicului: Psihicul uman prezintă o serie de însușiri opuse, cum ar fi:

a) psihicul este obiectiv și subiectiv; Este obiectiv, adică, psihicul unei persoane este independent de psihicul altei persoane şi este subiectiv, adică, fiecare persoană se implică în cunoaştere prin însuşirile sale proprii.

Exemplu: Să ne imaginăm doi colegi din clasă pe care-i cunoaşteţi bine şi pe care îi observaţi în timpul orei de matematică. Atunci când profesorul explică o teoremă unul poate fi atent la explicaţii, iar celălalt poate să se gândească la ce va face după terminarea orei. Dacă ambii sunt atenţi la explicaţii, atunci vor face eforturi să înţeleagă ceea ce li se transmite. Şi într-un caz, şi în celălalt în mintea lor au loc procese de prelucrare a unor informaţii, fie legate de matematică, fie de alte aspecte care-i preocupă. Cei doi colegi

vor prelucra informaţiile independent unul de celălalt. Ceea ce se petrece în mintea unuia nu are nici o legătură cu ceea ce se petrece în mintea celuilalt. De aceea putem spune că, procesele psihice produse la cei doi colegi sunt independente, adică psihicul este obiectiv. Mergând mai departe cu analiza se constată că în timp ce unul dintre ei este interesat de ceea ce i se predă, celălalt poate să rămână indiferent. Dacă amândoi sunt atenţi şi le place matematica, unul poate înţelege mai uşor, iar celălalt mai greu demonstraţia profesorului. - Acesta reprezintă aspectul subiectiv al cunoaşterii, care depinde de însuşirile și particularităţile celor doi colegi.

b) psihicul este material şi ideal. Este material deoarece apare din materie şi evoluează o dată cu ea, având la bază activitatea materială a creierului, şi este ideal deoarece prin natura sa posedă un conţinut de idei şi imagini dobândite prin cunoaştere individuală şi socială. La baza activităţii psihice stau procesele fiziologice care se produc în creier. S-a observat cu mare uşurinţă faptul că anumite leziuni ale creierului produc tulburări ale proceselor psihice. De asemenea, la persoanele care consumă substanţe halucinogene, ce au influenţă asupra sistemului nervos, s-au observat tulburări ale imaginilor perceptive. Aceste aspecte demonstrează că suportul material al psihicului îl constituie activitatea nervoasă din creier, dar psihicul nu se reduce la fiziologia creierului.

- Exemplu Orice imagine sau idee nu există în interiorul nostru înaintea unei experienţe proprii. Cuvântul KARNOBLIC nu are nici o semnificaţie pentru voi deoarece, probabil, acum îl receptaţi pentru prima dată. Dacă cineva vă spune că în limba malgaşă înseamnă iubire, cuvântul capătă un înţeles. Să comparăm însă procesele fiziologice care se produc în creierul vostru şi în cel al unui malgaş atunci când se receptează cuvântul. Procesele sunt absolut identice, dar efectul este total diferit. Necunoscând semnificaţia cuvântului receptat, rămâneţi indiferenţi şi sunteţi, eventual, atraşi doar de sonoritate. Unui malgaş i se pot activa însă amintiri legate de persoana iubită, de sentimente trăite alături de ea. Dacă şi voi cunoaşteţi semnificaţia cuvântului, atunci puteţi activa trăiri asemănătoare cu cele ale malgaşului, însă imaginile care vă vor veni în minte sunt total diferite (chipul unei femei europene vs chipul unei femei africane). Experienţele perso-nale împreună cu informaţiile provenite din mediul social şi cultural explică aceste diferenţe.

c) psihicul apare atât în calitate de proces, cât şi de produs. Procesualitatea se referă la desfăşurarea în timp, serială, a fenomenului psihic, la succesiunea transformărilor produse la nivelul subiectului. Produsul este rezultatul final, obţinut pe baza interacţiunii dintre subiect şi obiect. Intre proces şi produs există, de asemenea, o interacţiune în sensul că produsul influenţează şi condiţionează dinamica viitoare a procesului, iar un nou proces introduce o anumită modificare în structura produselor realizate anterior.

Exemplu Pe măsură ce învățăm noi informații, ele reorganizează cunoștințele pe care le-am acumulat anterior.

Mai exact, învățăm în copilărie că există animale sălbatice și animale domestice. De exemplu, rinocerul este un animal sălbatic, iar calul este un animal domestic. Mai târziu la școală, la biologie, învățăm clasificări mai precise, științifice, care includ calul și rinocerul în același ordin, în aceeași categorie - imparicopitate. Vom păstra informațiile despre cele două animale, dar le vom reorganiza, pentru a se potrivi cu informațiile nou învățate.

d) Psihicul există atât în stare latentă (interiorizată), cât şi în stare manifestă (exteriorizată).

Dificultatea cunoaşterii provine din faptul că nu întotdeauna starea latentă coincide cu cea manifestă, deseori între ele existând o contradicţie netă (o persoană care se bucură de producerea unui eveniment trist poate afişa în exterior o mască de tristeţe).

Exemplu 1 Să presupunem că mergeţi cu familia într-o vizită la nişte cunoştinţe pentru a petrece ajunul Crăciunului. Gazdele, foarte amabile, întreţin o atmosferă prietenească şi, la un moment dat, vă servesc cu o prăjitură tradiţională în anumite zone, numită julfă (prăjitură preparată din seminţe de cânepă prăjite şi zdrobite, consumată tradiţional în ajunul Crăciunului). După ce gustaţi, vă daţi seama că nu vă place, dar din politeţe mâncaţi porţia oferită de gazdă. Atunci când sunteţi întrebat spuneţi că prăjitura este foarte gustoasă, deşi în realitate o mâncaţi cu greu. În acelaşi timp, nici mobilierul din apartament nu este chiar pe gustul vostru, însă afirmaţi în faţa gazdelor că este foarte potrivit şi modern, iar dacă ar fi să faceţi o alegere atunci aţi opta pentru un astfel de mobilier. Observăm aici aspectele latente şi aspectele manifeste ale psihicului. Latent, prăjitura are un gust oribil, iar mobilierul este inestetic şi lipsit de modernism. Manifest, pentru a face o impresie bună, vă declaraţi încântat de gustul prăjiturii şi de modul în care este mobilat apartamentul. Important este că faceţi eforturi pentru a exprima în exterior satisfacţie.

Exemplu 2 De ziua voastră primiți un cadou foarte nepotrivit, care nu vă face plăcere și nici nu vă este util. Din politețe față de persoana care vă face cadoul și pentru că ați fost învățați de mici că nu trebuie să criticați cadourile primite, veți afișa în loc de nemulțumirea pe care o simțiți, o altă stare, aceea de bucurie, de surpriză față de cadoul primit. Starea latentă – cadoul nu vă place și nu vă este folositor, nu vi-l doreați Starea manifestă – din politețe veți afișa o stare de bucurie, de surpriză

Important e că faceți eforturi pentru a exprima în exterior satisfacție. Din aceste exemple observăm cât de dificilă este cunoaşterea autentică a altei persoane.

e) Psihicul dispune de manifestări normale, dar şi de manifestări patologice.Dificultatea constă în a stabili graniţa dintre normal şi patologic. Pe un fond normal putem întâlni manifestări mai ciudate, iar pe un fond patologic

putem întâlni suficiente momente de normalitate. Deoarece criteriile de diferenţiere a stărilor normale de cele patologice sunt greu de stabilit, unii autori propun renunţarea la

o delimitare fixă, de o trecere treptată de la o stare la alta (de la anormalitatea extremă la normalitatea ideală sau de la patologia extremă la sănătatea perfectă).

Exemplu Un pacient dintr-un spital de psihiatrie îl întreabă într-o zi pe medicul său curant: „Doctore, de ce consideraţi că voi sunteţi normali, iar noi anormali?". Făcând pe naivul, medicul afirmă că nu ştie, dar ar fi interesat să afle răspunsul. „E foarte simplu, spune pacientul. Voi sunteţi consideraţi normali pentru că sunteţi mai mulţi, iar noi anormali pentru că suntem mai puţini. Dacă acest raport ar fi invers, atunci noi am fi cei normali şi voi cei anormali." Observăm că împărţirea indivizilor în două categorii - normal şi patologic - s-a făcut pe baza criteriului statistic. Teoria normei sociale ţine cont de convingerile membrilor societăţii, convingeri care pot fi în acord sau nu cu un anumit comportament. Teoria normei sociale subliniază faptul că anormalitatea este legată de cultură.

Exemplu Să presupunem că o colegă vine într-o zi la şcoală acoperită cu un voal pentru a nu i se mai vedea faţa. Veţi fi total surprinşi de atitudinea colegei voastre şi îi veţi eticheta comportamentul ca anormal. Într-o ţară fundamentalist musulmană acoperirea feţei cu un voal este impusă de normele religioase, femeilor interzicându-li-se expunerea feţei în public. Dacă o femeie îndrăzneşte să-şi expună faţa, comportamentul acesteia este considerat anormal şi condamnat de membrii societăţii. Constatăm cu uşurinţă că ceea ce este permis într-o cultură poate fi total interzis în alta.

f) Psihicul este determinat, dar şi determinant. Psihicul este influenţat de factori şi de condiţii naturale şi sociale, de experienţa

personală a fiecărui individ. Aspectul determinat al psihicului este demonstrat de studiile privind efectele psihologice ale factorilor culturali asupra performanţelor şcolare ale copiilor. Cauza eşecului şcolar nu este de natură ereditară, ci poate ţine şi de limbajul folosit de copii în mediul lor cultural - cel din familie şi de pe stradă. În ceea ce priveşte aspectul determinant, constatăm că o persoană cu un temperament coleric poate determina situaţii conflictuale în cadrul unor interacţiuni de grup din cauza comportamentului impulsiv şi autocontrolului scăzut.

IPOSTAZELE PSIHICULUI ȘI RELAȚIILE DINTRE ELE

Psihicul nu este omogen, uniform, nediferenţiat, liniar. Uneori el este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure şi mai obscur. In anumite situaţii, ne dăm seama de noi înşine, de trăirile noastre, în altele nu. Diverse acţiuni sau gânduri care ne-au captat cândva atenţia, încep, odată cu trecerea timpului, să se realizeze aproape de la sine, fără a mai fi necesară controlarea lor expresă. Sunt şi cazuri când „ceva" din interiorul nostru, pe care nici măcar nu-l bănuiam, iese la suprafaţă, ne acaparează şi ne chinuie existenţa. Psihicul există şi se manifestă în trei ipostaze (nivele) : conştient, subcon-ştient, inconştient.

1. Conștiința (nivelul conștient)

Se afirmă mereu că psihicul uman este superior datorită faptului că este caracterizat de apariția conștiinței. Definirea conștiinței și explicarea ei a devenit o problemă pentru psihologi, aceștia fiind frământați de mai multe întrebări:

- Ce este conștiința? - Unde este ea localizată? - Care sunt funcțiile conștiinței? - Au animalele conștiință și dacă au, cum se deosebește aceasta de

conștiința umană?- Au oamenii o singură conștiință sau mai multe?

Conștiința este o formă supremă a psihicului prin care se realizează integrarea subiectiv-activă a tuturor fenomenelor vieții psihice și care permite raportarea continuă a individului la mediu. Conștiința este de două feluri:

a) Conștiința implicităb) Conștiința reflexivă

Conștiința implicită este o conștiință în acțiune, un câmp al prezentului și al prezenței noastre în lume.

Exemplu Să presupunem că ieşiţi din casă şi vă îndreptaţi spre şcoală într-o zi călduroasă de vară. Veţi constata că în câmpul vostru perceptiv există o multitudine de stimuli care acţionează în acelaşi timp asupra voastră. Toţi aceşti stimuli, care formează peisajul străzii, au o acţiune difuză, adică vă oferă informaţii globale despre stradă fără o focalizare direcţionată spre obiecte specifice. Mergând spre şcoală, vă gândiţi la orele pe care le aveţi în ziua respectivă, probabil dacă veţi fi sau nu ascultat la o anumită materie, fără să fiţi atent la detaliile peisajului din jur. La un moment dat ajungeţi la o intersecţie şi doriţi să traversaţi strada. In acel moment observaţi că o maşină se apropie în viteză de intersecţie. Atunci vă opriţi, aşteptaţi să treacă automobilul şi apoi vă angajaţi în traversarea străzii. Să analizăm ce s-a întâmplat în acele clipe. În momentul în care v-aţi oprit la intersecţie, lăsând automobilul să treacă, aţi avut conştiinţa faptului că ceva vă pune viaţa în pericol. Este vorba aici despre conştiinţa implicită, care constă într-o separare confuză a fiinţei voastre de alte obiecte sau fiinţe. Această formă a conştiinţei o regăsim în multe situaţii în care se produce o detaşare netă, dar confuză, neexplicitată verbal, între noi şi alte obiecte pe care ştim să le manevrăm. Astfel, un conducător auto, când ajunge în faţa maşinii sale, scoate cheile din buzunar, deschide portiera, urcă la volan şi apoi acţionează comenzile pentru a pune maşina în mişcare. In acest caz, el este conştient de faptul că maşina este un obiect diferit de propria persoană, obiect pe care-l poate manevra şi faţă de care are reacţii specifice. Această formă de conştiinţă o întâlnim şi la unele specii de animale. De exemplu, o pisică, oricât de flămândă ar fi, nu sare de la 4 metri înălţime pentru a prinde o bucată de carne, deoarece are conştiinţa pericolului, printr-o apreciere implicită a riscului la care se expune.

Este evident faptul că, deşi pisica are implicit conştiinţa pericolului, ea nu dispune de mecanisme verbale cu ajutorul cărora să poată explica în ce constă pericolul la care s-ar expune dacă ar sări de la patru metri. Conştiinţa implicită este un fel de scenă în care se petrec evenimentele, forma în care e trăit orice fenomen. Este o structurare a trăirilor prin care noi ne simţim participanţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Conștiința reflexivă (explicită) este prezentă numai la om, iar la copil ea se formează pe parcursul dezvoltării. Revenind la exemplul anterior, puteţi constata că, atunci când vă îndreptaţi spre şcoală, în ziua toridă de vară, soarele este prea dogoritor, iar razele fierbinţi vă ard din ce în ce mai tare. In acel moment vă gândiţi, folosind limbajul interior, că nu este sănătos să vă expuneţi prea mult acţiunii razelor solare deoarece puteţi suferi de insolaţie. Decideţi aşadar că ar fi bine să vă expuneţi mai puţin acţiunii razelor solare şi căutaţi să mergeţi pe la umbră pentru a vă proteja. Constatăm că are loc o discuţie interioară, o povestire sau un comentariu al propriilor voastre acţiuni. Acum vorbim de o conştiinţă reflexivă sau explicită, deoarece îţi dai seama că soarele este foarte puternic şi comentezi, folosind limbajul interior, ce trebuie să faci pentru a evita efectele nedorite.

2. Subconştientul De ce un om este trist, în timp ce alt om este fericit? De ce acel om este vesel şi prosper, iar celălalt este sărac şi nefericit? De ce un om este temător şi anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă şi minunată, iar celălalt duce o existenţă mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaşte o mare reuşită, iar altul un eşec complet? De ce un orator are un succces imens, în timp ce un altul rămîne mediocru şi nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă şi se zbate toată viaţa, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războieşte cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată? Cum se face că atîţia oameni cucernici şi buni suferă adevărate torturi ale corpului şi ale spiritului, de parcă ar fi condamnaţi? Şi de ce atîtea fiinţe imorale şi care nu au nimic sfânt prosperă şi le reuşesc toate acţiunile, bucurându-se pe deasupra şi de o sănătate excelentă? De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată şi nefericită? Se poate găsi răspuns la toate aceste întrebări prin procesele ce au loc în mentalul conştient şi în cel subconştient? Cu siguranţă că da! Există în fiinţa umană o adevărată “mină de aur”, o bogaţie inestimabilă, de unde puteţi “extrage” tot ceea ce aveţi nevoie, pentru a trăi o viaţă splendidă, fericită şi îndestulată. O bucată de oţel magnetizată poate să atragă şi să ridice o cantitate de fier ce cântăreşte de 12 ori mai mult decît ea, dar, aceeaşi bucată de oţel nu poate ridica deloc o pană. Tot astfel, există două tipuri de oameni: pe de o parte sunt cei “magnetizaţi”, plini de încredere şi speranţă, care ştiu că s-au născut pentru a reuşi în tot ceea ce întreprind; iar pe de altă parte sunt cei “demagnetizaţi”, plini de îndoieli şi de teamă, de incertitudini, prejudecăţi şi superstiţii. Când se iveşte o ocazie bună, aceştia îşi spun:

“Dacă eşuez… oamenii vor râde de mine…”. Acest tip de om nu va ajunge niciodată prea departe în viaţă pentru că, fiindu-i frică să înainteze, va prefera să stea pe loc. Principiile din chimie, din fizică şi din matematică nu diferă de principiile ce guvernează subconştientul nostru. Să considerăm un principiu unanim acceptat: “Suprafaţa apei are tendinţa de a deveni mereu orizontală”. Este o lege universală, aplicabilă apei oriunde s-ar afla. Să luăm un alt principiu: “Materia încălzită se dilată”. Este valabil oriunde, în orice moment sau împrejurare. Dacă încălziţi o bucată de oţel, ea se dilată, indiferent dacă vă aflaţi în China, Anglia sau India. Acesta este un adevăr universal. Este, de asemenea, un adevăr universal, că tot ceea ce imprimaţi în subconştient se va exprima pe ecranul vieţii sub forma unei condiţionări, a unei experienţe sau a unui eveniment anume. Pentru o înţelegere cât mai corectă a fenomenelor ce se petrec în mintea noastră, vom asemăna mintea cu o grădină. Noi suntem grădinarul, care plantează în tot cursul zilei diferite seminţe (gândurile întreţinute în subconştientul propriu). Ceea ce semănăm acum în subconştient vom recolta ca efecte mai târziu, în corpul şi destinul nostru. Subconștientul cuprinde toate actele, care cândva au fost conștiente, dar care în present se desfășoară în afara controlului conștient.

Exemplu Să presupunem că sunteţi în camera voastră şi vă pregătiţi lecţiile pentru a doua zi în timp ce radioul este deschis. Concentraţi asupra lecturii, nu auziţi muzica, dar dacă se opreşte radioul vă daţi seama imediat de acest lucru. Putem spune, în acest caz, muzica este percepută subconştient, fără un control atenţional. Atenţia era orientată spre conţinutul textului citit, iar sunetele muzicale, deşi percepute, nu sunt receptate conştient, ci la nivel subconştient. Subconştientul este plasat sub nivelul conştiinţei, într-un spaţiu mai profund şi conţine totalitatea informaţiilor stocate în memorie care pot fi reamintite, precum şi actele automate, priceperile şi deprinderile ce nu sunt necesare pentru moment, dar care sunt actualizate (aduse în conştiinţă) atunci când avem nevoie de ele.

Exemplu Să ne gândim la un conducător auto experimentat. În timp ce conduce maşina, el execută, în acelaşi timp sau serial, diferite mişcări motrice, fără un control conştient al acestora. Faptul este posibil deoarece, prin repetiţii numeroase, mişcările motrice se realizează automat, fără o orientare a câmpului conştiinţei spre controlul lor. La fel se întâmplă şi cu informaţiile stocate în memorie. Noi activăm, la un moment dat, anumite informaţii din domeniul istoriei, dacă vorbim de războaiele purtate de Ştefan cel Mare cu turcii, şi informaţii din domeniul biologiei, dacă vorbim despre adaptarea unor vieţuitoare într-un ecosistem. Informaţiile respective sunt actualizate pentru moment, aduse în conştiinţă pentru a fi folosite, după care revin în subconştient şi vor fi din nou activate dacă sunt necesare într-un alt moment. Numeroase experienţe de hipnoză făcute de către psihologi renumiţi au dovedit faptul că subconştientul nu este în stare să facă selecţii sau comparaţii, deci nu poate raţiona. De nenumărate ori, practica a arătat că subconştientul acceptă orice sugestie, chiar falsă fiind şi reacţionează docil conform naturii acesteia.

Iată un exemplu ce ilustrează supunerea oarbă a subconştientului faţă de orice sugestie: dacă un hipnotizator foarte abil îi sugera unui subiect că este Napoleon Bonaparte sau chiar o pisică, ori un câine, acesta îşi juca rolul în mod serios, cu o uimitoare exactitate. Personalitatea sa se transforma radical pe moment, căci credea cu adevărat că este ceea ce hipnotizatorul îi sugera. Un hipnotizator priceput poate sugera orice şi oricui: unui subiect îi poate sugera că are mâncărimi, altuia - că îi curge nasul, unui al treilea - că este o statuie de marmură şi unui al patrulea - că îngheaţă la o temperatură de sub 0 grade Celsius. Fiecare din aceştia va reacţiona conform sugestiei ce i-a fost imprimată, total insensibil la ceea ce se petrece în jur sau care nu se potriveşte cu ideea sa. Aceste exemple demonstrează în mod clar, că, există o diferenţă netă între conştiinţă, care raţionează şi subconştient, care este impersonal, nu are capacitatea de a alege şi ia drept bună orice idee care ajunge la acel nivel. De aceea, este foarte important să alegem cu atenţie doar gândurile, ideile şi concepţiile benefice, armonioase şi să ne umplem astfel sufletul de bucuria armoniei universale. Subconștientul este partea ascunsă a creierului nostru și în același timp, partea care ne influențează decisiv pe tot parcursul vieții. Programarea lui pozitivă poate face adevărate minuni. Joseph Murfy descrie în cartea sa ,,Puterea extraordinară a subconștientului tău” cum a scăpat de o tumoră malignă folosindu-se de puterea subconștientului. Iată un exemplu clasic în legătură cu puterea uriaşă pe care o poate avea sugestia. Să presupunem că sunteţi la bordul unui vas şi abordaţi un pasager: “Păreţi foarte bolnav. Ce palid sunteţi! Sunt sigur ca în curând vă va veni rău de mare. Lăsaţi-mă să vă conduc în cabina dumneavoastră.” Veţi observa că pasagerul păleşte într-adevăr. Sugestia voastră negativă este acceptată, căci se asociază cu propriile lui temeri şi, odată ajuns în cabină, el ar suferi în realitate de răul de mare. Desigur că, unele fiinţe reacţionează în mod diferit la aceeaşi sugestie datorită condiţionării deja prezente în subconştientul lor şi a încrederii pe care o au în ele însele. De exemplu, dacă veţi merge la un marinar de pe acelaşi vas şi îi veţi spune: “Prietene, ai un aer foarte trist. Nu cumva suferi de rău de mare? Cred că în curând indispoziţia ta se va accentua.” În funcţie de temperamentul său, el fie va râde cu poftă de gluma voastră, fie se va arăta uşor iritat. Autosugestia reprezintă sugestia adresată de cineva lui însuşi, cu un anumit scop specific şi bine definit. Putem folosi autosugestia pentru a învinge orice teamă sau obicei rău.

Exemplu O tânără cântăreaţă a fost invitată la o audiţie. Îşi dorise foarte mult această invitaţie dar, din cauza tracului, deja fusese respinsă de trei ori. Tânăra avea o voce foarte frumoasă, dar îşi spunea mereu: “Poate că totuşi mă vor accepta. În sfârşit, eu voi face tot ce pot, deşi mă simt plină de teamă şi de nelinişte.” Subconştientul a reacţionat prompt la aceste autosugestii negative, şi, luându-le drept nişte cereri, a făcut tot posibilul pentru a le îndeplini. În cazul relatat, cauza insuccesului a fost chiar autosugestia involuntară şi greşit direcţionată a persoanei respective, generată de gândurile de teamă şi de emoţiile respective. Totuşi, femeia a reuşit să-şi depăşească frica aplicând următoarea tehnică: de trei ori pe zi se izola într-o cameră, se instala confortabil într-un fotoliu, se liniştea şi închidea ochii. Apoi începea

să-şi relaxeze corpul şi mintea. Calmul psihic favorizează pasivitatea mentală şi face ca subconştientul să fie mai receptiv la sugestii. Tânăra a neutralizat sugestia de teamă, afirmând următoarele: “Cânt minunat, sunt calmă, liniştită, plină de încredere în vocea mea melodioasă.” Continua să repete această declaraţie lent, clar, trăind cu intensitate semnificaţia ei, de 5 - 10 ori într-o şedinţă. Făcea acest lucru de trei ori pe zi şi o dată înainte de a adormi. La sfârşitul săptămânii era foarte sigură pe sine şi calmă, iar în timpul audiţiei s-a descurcat admirabil fiind, bineînţeles, admisă. Încă din copilărie, cea mai mare parte dintre noi am primit multe sugestii negative. Neştiind cum să le contracarăm, le-am acceptat în mod inconştient. Iată doar cîteva dintre ele: “Nu poţi să faci asta”, “Nu vei ajunge niciodată la un rezultat”, “Nu trebuie”, “Vei greşi”, “N-ai nici o şansă”, “Mereu te înşeli”, “Este inutil”, “E din ce în ce mai rău”, “La ce bun”, “Nu e nevoie să pui atât de mult suflet”, Fii atent, te vei îmbolnăvi” sau “Nu poţi să ai încredere în nimeni”. Dacă apoi, ca adult, nu veţi folosi autosugestia constructivă şi profund benefică, adică să urmaţi o terapie de remodelare a procesului mental, acele impresii impregnate de-a lungul timpului vor constitui tot atâtea cauze ale eşecului în viaţa personală, ca şi în cea socială. Autosugestia reprezintă o modalitate de a vă elibera de mulţimea de condiţionări negative, care deformează comportamentul dumneavoastră în lume, împiedicînd implementarea unor obiceiuri benefice. Ştim cu toţii că un câine îi atacă pe cei care nu iubesc deloc câinii. Animalele sunt foarte sensibile şi percep vibraţiile mentale ale oamenilor, reacţionând în consecinţă. Mulţi oameni sunt la fel de senzitivi şi sensibili la influenţele subtile din jurul lor. Subconştientul este considerat o zonă limită între conştiinţă şi inconştient. Rolul subconștientului este acela de a media trecerile de la inconștient spre conștient si invers.

3. Inconștientul Pentru a înţelege mai bine problema inconştientului vom relata câteva concluzii experimentale la care au ajuns unii psihologi.

Experiment Un psiholog a cerut mai multor persoane să aleagă dintr-un raft care se afla în faţa lor o pereche de papuci de casă pe care o preferă. Menţionăm că papucii de casă erau confecţionaţi din acelaşi material, aveau aceeaşi formă şi culoare. S-a constatat că majoritatea persoanelor au ales papucii plasaţi în partea din stânga sus a raftului. Întrebaţi de ce au făcut această alegere, ei au răspuns că papucii respectivi sunt de o calitate superioară, deşi, aşa cum am menţionat, nu existau diferenţe calitative. Explicaţia alegerii făcute constă în faptul că atunci când explorăm un câmp perceptiv tendinţa noastră este să începem explorarea din colţul din stânga sus, deoarece aşa ne-am obişnuit să procedăm atunci când citim sau scriem un text. Această tendinţă de explorare explică preferinţa manifestată de subiecţi în alegerea papucilor de casă, şi nu diferenţele de calitate, culoare sau formă. Constatăm că persoanele respective, deşi nu conştientizau motivul alegerii făcute, încercau totuşi să ofere explicaţii raţionale. Într-un alt experiment, unor persoane aflate în stare de hipnoză li s-a cerut să meargă în patru labe. La revenirea din transa hipnotică au fost întrebaţi de ce mergeau în patru labe. Majoritatea dintre ei au răspuns că au scăpat ceva jos şi doreau

recuperarea obiectului. Şi în acest caz cauza acţiunii nu era cunoscută conştient, dar se încerca o explicare raţională. Constatările rezultate din cele două experimente demonstrează că de multe ori motivele acţiunilor noaste sunt inconştiente. Mai mult chiar, există fenomene şi reacţii psihice care intervin în activitatea noastră fară să ne dăm seama de prezenţa lor. De exemplu, percepţiile obscure, numite subliminale (imagini prezentate la limita pragului perceptiv), anumite ţeluri, dorinţe, sentimente care nu au legătură cu momentul prezent sunt inconştiente. In această zonă a psihicului uman sunt ascunse conflictele şi traumele acumulate în prima parte a vieţii. Deşi nu suntem conştienţi de informaţiile stocate în zona respectivă, Freud consideră că ele influenţează comportamentul şi emoţiile, cauzând uneori tulburări severe, cum ar fi isteria. In inconştient trebuie căutate motivaţiile profunde ale comportamentelor umane. Inconştientul este sediul forţelor dinamice care dirijează direct sau indirect comportamentele. Inconstientul este nivelul cel mai profund al psihicului nostru, care nu ne este accesibil direct și este sediul dorințelor, impulsurilor, tendințelor ascunse, al conflictelor emoționale. Inconștientul este cel care explică visele, lapsusurile, actele ratate, etc. Dacă două zile la rând ne pierdem cheile de la casă, ne gândim că este un mesaj al inconștientului. Atunci când un prieten ne povestește despre eșecurile sale în relații, îi sugerăm că poate inconștient, refuză să se implice într-o relație serioasă.

Între conştient şi inconştient, există următoarele tipuri de relaţii:a) relaţii circulare, în sensul că oricare dintre conţinuturile conştientului trec în

inconştient pentru ca, în urma transformării lor, să treacă (nu neapărat toate) din nou în conştient;

b) relaţii de integrare şi dominare a inconştientului de către conştient, acesta din urmă tinzând prin acţiunile sale proprii să exploreze selectiv, să înţeleagă, să stăpânească, să contracareze, să domine inconştientul;

c) relaţii de dominare a conştientului de către inconştient, relaţii care apar fie în stările de afect, fie în stările propriu-zis patologice, care presupun o răsturnare a raporturilor fireşti, inconştientul devenind principalul reglator al conduitei (ca în psihoze);

d) relaţii de echilibrare şi uşoară pendulare între cele două formaţiuni (când conţinuturile lor nu sunt nici total conştiente, dar nici total inconştiente), întâlnite mai ales în stările de reverie, de contemplaţii.

FACTORII CARE DETERMINĂ DEZVOLTAREA PSIHICULUI:1. Zestrea ereditară2. Traiul în societate3. Educația

SCHIȚA LECȚIEIPSIHICUL ȘI CARACTERISTICILE SALE

Psihicul este o modalitate prin care omul există ca ființă bio-psiho-socială. Psihicul său îi asigură omului adaptarea la condițiile mediului, prin comportamente care depind atât de schimbările din mediu, cât și de condițiile interne specifice ale individului respectiv. Caracteristicile psihicului: Psihicul uman prezintă o serie de însușiri opuse, cum ar fi:

a) psihicul este obiectiv și subiectiv; b) psihicul este material şi ideal. c) psihicul apare atât în calitate de proces, cât şi de produs.d) Psihicul există atât în stare latentă (interiorizată), cât şi în stare manifestă

(exteriorizată). e) Psihicul dispune de manifestări normale, dar şi de manifestări patologice.f) Psihicul este determinat, dar şi determinant.

IPOSTAZELE PSIHICULUI ȘI RELAȚIILE DINTRE ELE Psihicul există şi se manifestă în trei ipostaze (nivele) : conştient, subconştient, inconştient.

1. Conștiința (nivelul conștient) - este o formă supremă a psihicului prin care se realizează integrarea subiectiv-activă a tuturor fenomenelor vieții psihice și care permite raportarea continuă a individului la mediu. Conștiința este de două feluri:

a) Conștiința implicită - este o conștiință în acțiune, un câmp al prezentului și a prezenței noastre în lume.

b) Conștiința reflexivă (explicită) - este prezentă numai la om, iar la copil ea se formează pe parcursul dezvoltării.

2. Subconştientul - este plasat sub nivelul conştiinţei, într-un spaţiu mai profund şi conţine totalitatea informaţiilor stocate în memorie care pot fi reamintite, precum şi actele automate, priceperile şi deprinderile ce nu sunt necesare pentru moment, dar care sunt actualizate (aduse în conştiinţă) atunci când avem nevoie de ele. Rolul subconștientului este acela de a media trecerile de la inconștient spre conștient si invers.

3. Inconștientul - este nivelul cel mai profund al psihicului nostru, care nu ne este accesibil direct și este sediul dorințelor, impulsurilor, tendințelor ascunse, al conflictelor emoționale. Inconștientul este cel care explică visele, lapsusurile, actele ratate, etc. Între conştient şi inconştient, există următoarele tipuri de relaţii:

a) relaţii circulare b) relaţii de integrare şi dominare a inconştientului de către conştientc) relaţii de dominare a conştientului de către inconştientd) relaţii de echilibrare şi uşoară pendulare între cele două formaţiuni

Factorii care determină dezvoltarea psihicului uman:1. Zestrea ereditară2. Traiul în societate3. Educația