17 din 29.04.2014 HCL CAMS marire capacitate 80 paturi ROF...

24
H O T Ă R Â R E pentru extinderea capacității de la 60 la 80 de paturi, aprobarea statului de funcții și structurii de personal, organigrama și a Regulamentului de Organizare și funcționare a Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani, județul Dâmbovița Consiliul local Bucșani, întrunit în ședință ordinară, având în vedere: Referatul de aprobare (expunerea de motive), nr. 3130/24.04.2014 la proiectul de hotărâre, al primarului comunei Bucșani, prin care se propune extinderea capacității de la 60 la 80 de paturi, aprobarea statului de funcții și structurii de personal, organigrama și a Regulamentului de Organizare și funcționare a Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani, județul Dâmbovița; adresa nr. 184/25.03.2014 a Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani prin care solicită aprobarea extinderii lcapacității la 80 de paturi precum și aprobarea structurii organizatorice, statul de funcții, organigrama și Regulamentul de organizare și funcționare; Raportul de resort al compartimentului de specialitate, raportul CAMS Bucșani și raportul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local; Contractul de asociere între Consiliul Județean Dâmbovița înregistrat sub nr. 132/25.01.2013 și Consiliul local Bucșani înregistrat sub nr. 726/25.01.2013 privind susținerea cheltuielilor de personal ale Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani; Adresa nr. 2521/14.04.2014 a Instituției Prefectului județului Dâmbovița referitoare la înființarea /ocuparea posturilor; Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților publice de interes județean și local, cu modificările și completările ulterioare; Prevederile Ordinului nr. 39/2014 al MFP și MDRAP privind plafonul de personal; dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit . „a” raportat la alin. (6) lit. „d” pct. 2 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1. - Se aprobă extinderea capacității Centrului de Asistență Medico- Socială Bucșani, județul Dâmbovița, de la 60 la 80 de paturi. Art. 2. - Se aprobă structura organizatorică și statul de funcții, prevăzute în anexa 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. - Se aprobă organigrama, prevăzută în anexa 2 la prezenta hotărâre. Art. 4. - Se aprobă Regulamentul de Organizare și funcționare al Centrului de Asistență Medico-Socială, prevăzut în anexa 3 la prezenta hotărâre. Art. 5. - Ocuparea posturilor vacante se va putea face de către Centrul de Asistență Medico-Socială cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate în buget conform sumelor alocate de Consiliul Județean Dâmbovița prin contractul de ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA BUCŞANI CONSILIUL LOCAL

Transcript of 17 din 29.04.2014 HCL CAMS marire capacitate 80 paturi ROF...

H O T Ă R Â R E

pentru extinderea capacității de la 60 la 80 de paturi, aprobarea statului de funcții și structurii de personal, organigrama și a Regulamentului de Organizare și funcționare a

Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani, județul Dâmbovița

Consiliul local Bucșani, întrunit în ședință ordinară, având în vedere: • Referatul de aprobare (expunerea de motive), nr. 3130/24.04.2014 la proiectul de hotărâre, al

primarului comunei Bucșani, prin care se propune extinderea capacității de la 60 la 80 de paturi, aprobarea statului de funcții și structurii de personal, organigrama și a Regulamentului de Organizare și funcționare a Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani, județul Dâmbovița;

• adresa nr. 184/25.03.2014 a Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani prin care solicită aprobarea extinderii lcapacității la 80 de paturi precum și aprobarea structurii organizatorice, statul de funcții, organigrama și Regulamentul de organizare și funcționare;

• Raportul de resort al compartimentului de specialitate, raportul CAMS Bucșani și raportul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local;

• Contractul de asociere între Consiliul Județean Dâmbovița înregistrat sub nr. 132/25.01.2013 și Consiliul local Bucșani înregistrat sub nr. 726/25.01.2013 privind susținerea cheltuielilor de personal ale Centrului de Asistență Medico-Socială Bucșani;

• Adresa nr. 2521/14.04.2014 a Instituției Prefectului județului Dâmbovița referitoare la înființarea /ocuparea posturilor;

• Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților publice de interes județean și local, cu modificările și completările ulterioare;

• Prevederile Ordinului nr. 39/2014 al MFP și MDRAP privind plafonul de personal; • dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit . „a” raportat la alin. (6) lit. „d” pct. 2 din Legea nr. 215/2001,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administra ţia public ă local ă, republicat ă, cu modific ările şi complet ările ulterioare:

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. - Se aprobă extinderea capacității Centrului de Asistență Medico-

Socială Bucșani, județul Dâmbovița, de la 60 la 80 de paturi.

Art. 2. - Se aprobă structura organizatorică și statul de funcții, prevăzute în

anexa 1 la prezenta hotărâre.

Art. 3. - Se aprobă organigrama, prevăzută în anexa 2 la prezenta hotărâre.

Art. 4. - Se aprobă Regulamentul de Organizare și funcționare al Centrului de

Asistență Medico-Socială, prevăzut în anexa 3 la prezenta hotărâre.

Art. 5. - Ocuparea posturilor vacante se va putea face de către Centrul de

Asistență Medico-Socială cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate în buget

conform sumelor alocate de Consiliul Județean Dâmbovița prin contractul de

ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA BUCŞANI CONSILIUL LOCAL

asociere și cu încadrarea în plafonul de salarii aprobat, cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare.

Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului

comunei Bucșani, în termenul prevăzut de lege, Prefectului judeţului Dâmbovița,

Primarului comunei Bucșani care duce la îndeplinire prezenta hotărâre şi se aduce la

cunoştinţă publică prin afișare la sediul Primăriei Bucșani și publicare pe pagina de

internet www. bucsani.ro.

Data: 29 aprilie 2014

Nr. 17

B U C Ș A N I

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

���� WÉÜxÄ c|ÑxÜxt CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL COMUNEI BUCŞANI

���� }ÜA \ÉÇ Z{|àt

L.S.

STAT DE FUNCŢII ŞI STRUCTURA DE PERSONAL

CENTRUL DE ASISTENŢĂ MEDICO – SOCIAL Ă BUCŞANI Nr. crt.

DENUMIREA COMPARTIMENTULUI ŞI FUNCŢIEI NUM ĂR DE POSTURI

NIVEL STUDII

EXECUŢIE CONDUCERE Personal de conducere = 2 1 Director 1 S 2 Director adjunct

financiar contabil 1 S

Compartiment medical = 75 3 Medic 3 S 4 Asistent şef 1 PL;S 5 Asistent medical 22 PL 6 Asistent social 2 M;S 7 Psiholog 1 S 8 Kinetoterapeut 1 M;S 9 Maseur 1 G;M 10 Infirmieră 33 G;M 11 Îngrijitoare 9 G;M 12 Spălătoreasă 2 G;M Compartiment resurse umane = 1 13 Referent de specialitate 1 SSD;S Compartiment administrativ = 13 14 Şef compartiment

administrativ 1 SSD;S

15 Şef formaţie administrativ 1 M;PL 16 Bucătar 3 G;M 17 Electrician 1 G;M 18 Mecanic 1 G;M 19 Portar - pază 4 G;M 20 Magazioner 1 G;M 21 Şofer 1 G;M

TOTAL GENERAL

91

ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA BUCŞANI CONSILIUL LOCAL

A nex a n r . 1 H o t ă r â r e a C o n s i l i u l u i l o c a l n r . 1 7 d i n 2 9 . 0 4 . 2 0 1 4

ANEXA NR. 2 LA Hotărârea

Consiliului local nr. 17 din 29.04.2014

ORGANIGRAMA CENTRULUI DE ASISTEN ŢĂ MEDICO – SOCIAL Ă BUCŞANI,

JUDEŢUL DÂMBOVI ŢA

CONSILIUL CONSULTATIV

ŞEF FORMAŢIE ADMINISTRATIV

DIRECTOR

DIRECTOR ADJ. FIN. CONTABIL

COMPARTIMENT ADMINISTRATIV ŞEF COMPARTIMENT

COMPARTIMENT MEDICAL MEDIC

COMP. RESURSE UMANE

ASISTENT ŞEF

ASISTENŢI MEDICALI

INFIRMIERI ÎNGRIJITORI

SPĂLĂTORIE BUCĂTĂRIE APROVIZIONARE TRANSPORT

ÎNTREŢINERE PAZĂ

REGULAMENTUL

DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CENTRULUI DE ASISTENŢĂ MEDICO - SOCIALĂ

BUCŞANI

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1. – (1) Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani, judeţul

Dâmboviţa, este instituţie publică specializată, cu personalitate juridică, în

subordinea Consiliului Local Bucşani, și furnizează servicii sociale cu titlu

permanent ori temporar, cu găzduire.

(2) Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani este acreditat pentru

furnizarea de servicii medico-sociale, respectiv servicii medicale, servicii de

îngrijire şi servicii sociale.

(3) Asigurarea continuităţii asistenţei medicale în Centrul de Asistenţă

Medico - Socială Bucşani se asigură prin linie de gardă sau prin chemări de la

domiciliu, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

(4) Serviciile medicale şi de îngrijire asigurate în Centrul de Asistenţă

Medico - Socială Bucşani, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din

prezentul regulament, la acestea fiind adăugate serviciile recomandate la

externarea din unităţile sanitare cu paturi, cuprinse în biletele de ieşire, scrisori

medicale, planuri de recuperare şi altele asemenea.

ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA BUCŞANI CONSILIUL LOCAL

A n e x a n r . 3 L a H o t ă r â r e a C o n s i l i u l u i l o c a l n r . 1 7 d i n 2 9 . 0 4 . 2 0 1 4

6

(5) Serviciile sociale de care pot beneficia persoanele internate în Centrul de

Asistenţă Medico - Socială Bucşani, sunt următoarele:

a) asigurarea unui nivel maxim posibil de autonomie şi siguranţă;

b) asigurarea unor condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi

demnitatea;

c) asigurarea menţinerii capacităţilor fizice şi intelectuale;

d) asigurarea consilierii şi informării atât a beneficiarilor de servicii sociale, cât

şi a familiilor acestora privind problematica socială (probleme familiale,

psihologice şi altele asemenea);

e) intervenţii pentru prevenirea şi combaterea instituţionalizării prelungite;

f) stimularea participării la viaţa socială;

g) facilitarea şi încurajarea legăturilor interumane, inclusiv cu familiile proprii;

h) organizarea de activităţi psihosociale şi culturale;

i) identificarea mediilor în care poate fi integrată persoana internată timp

îndelungat.

(6) Beneficiarii serviciilor acordate în Centrul de Asistenţă Medico-Socială

Bucşani sunt persoane vârstnice expuse riscului marginalizării și excluderii

sociale, persoane cu afecţiuni cronice, care necesită permanent sau temporar

supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, din cauza unor motive de natură

economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile

sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.

Art. 2. - (1) Evaluarea medico-socială a persoanelor cu nevoi medico-

sociale se face în unităţi sanitare cu paturi de către personalul specializat medico-

sanitar al acestor unităţi şi, respectiv, de către serviciul public de asistenţă socială

din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care îşi au domiciliul persoanele

respective.

(2) Internarea în unităţile sanitare cu paturi în vederea evaluării medicale se

efectuează în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind condiţiile

acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

7

(3) Internarea în Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani a

persoanelor prevăzute la art. 1, alin. (6) este efectuată cu avizul conducerii, în

limita locurilor disponibile şi a resurselor financiare.

(4) Internarea în centru este recomandată de către unităţi sanitare cu paturi şi

este condiţionată de evaluarea medico-socială prealabilă, efectuată în conformitate

cu “Grila de evaluare medico-socială”, aprobată prin reglementările comune ale

Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 3. - Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani s-a înfiinţat ca

instituţie publică prin hotărâre a Consiliului Local Bucşani la propunerea

primarului localităţii, prin reorganizarea Spitalului de Psihiatrie Bucşani şi

furnizează servicii medico - sociale în sistem rezidenţial persoanelor fizice din

judeţul Dâmboviţa.

Art. 4. - In vederea realizării atribuţiilor ce-i revin, Centrul de Asistenţă

Medico - Socială Bucşani îndeplineşte exclusiv funcţia de execuţie, prin

gestionarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare implementării

politicilor şi strategiilor de asistenţă socială.

Art. 5. – Principiile care stau la baza activităţii Centrului de Asistenţă Medico

- Socială Bucşani sunt:

a) respectarea drepturilor și demnității omului;

b) asigurarea autodeterminării și a intimității persoanelor beneficiare;

c) asigurarea dreptului de a alege;

d) abordarea individualizată și centrarea pe persoane;

e) participarea persoanelor beneficiare;

f) cooperarea și parteneriatul;

g) recunoașterea valorii fiecărei persoane;

h) abordarea comprehensivă, globală și integrată;

i) orientarea pe rezultate;

j) îmbunătățirea continuă a calității;

k) combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare în cadrul instituției;

8

Art. 6 . – (1) Numărul de personal, structura organizatorică şi statul de funcţii

se aprobă de către Consiliul Local Bucșani, la propunerea primarului, în funcţie de

normativul de personal aprobat prin hotărâre a guvernului şi în raport cu resursele

financiare alocate.

(2) Serviciile medico - sociale acordate în Centrul de Asistență Medico –

Socială Bucșani se realizează de personal calificat, cu responsabilități și

competențe specifice.

CAPITOLUL II

ATRIBUŢII SI COMPETENŢE ALE CENTRULUI DE ASISTENŢĂ

MEDICO - SOCIALĂ BUCŞANI

Art. 7. – Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani are următoarele

atribuţii principale:

a) asigură furnizarea serviciilor sociale în interesul beneficiarului și în baza contractului încheiat cu acesta; b) asigură furnizarea serviciilor sociale cu titlu permanent ori temporar, cu găzduire; c) asigură asistență medicală curentă și de specialitate, recuperare, îngrijire și supraveghere permanentă a beneficiarilor; d) asigură un nivel maxim posibil de autonomie și siguranță pentru beneficiari; e) asigură condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanelor internate; f) asigură menținerea capacităților fizice și intelectuale; g) facilitează și încurajează legăturile interumane, inclusiv cu familiile proprii; h) identifică mediile în care poate fi integrată persoana internată timp îndelungat; i) asigură întreținerea și folosirea eficientă a bazei materiale și a bunurilor din dotare;

j) întocmește proiecte și programe proprii care să asigure creșterea calității activității, potrivit politicilor și strategiilor naționale, județene și locale;

k) organizează activităţi de socializare în vederea relaționării beneficiarilor cu

mediul exterior instituției;

9

l) organizează activități de ergoterapie în raport cu restantul funcțional al

beneficiarului;

m) acordă sprijin şi asistenţă de specialitate în vederea prevenirii situaţiilor

care pun în pericol siguranţa beneficiarilor;

n) dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii, instituții și orice forme

organizate ale societății civile în condițiile legii, în vederea diversificării

serviciilor sociale furnizate;

o) asigură îndeplinirea măsurilor de aducere la cunoștință atât personalului,

cât și beneficiarilor a prevederilor din Regulamentul de Organizare și Funcționare;

p) elaborează Carta drepturilor, specifică tipurilor de beneficiari cărora li se

adresează.

Art. 8. – (1) Serviciile acordate de Centrul de Asistenţă Medico - Socială

Bucşani sunt asigurate de personal specializat, angajat al centrului.

(2) În cazul în care nu există medici proprii angajați, serviciile medicale

necesare pot fi asigurate prin contractarea acestora cu furnizori publici sau privați.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CENTRULUI DE ASISTEN ŢĂ

MEDICO – SOCIALĂ BUCŞANI

Art. 9. – Conducerea Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani este

asigurată de către director.

Art. 10. - (1) Postul de director în Centrul de Asistenţă Medico - Socială

Bucşani se ocupă prin concurs sau, după caz, prin examen, în condiţiile legii.

(2) Candidaţii pentru ocuparea postului de director trebuie sa fie absolvenţi cu

diplomă de învăţământ superior în domeniul științelor socioumane, juridice,

medicale, administrative sau economice, cu o vechime în domeniu de cel puțin 3

ani.

10

(3) Comisia de concurs se stabileşte prin dispoziţie a primarului.

(4) Numirea directorului se face prin hotărâre a Consiliului Local Bucşani.

Art. 11. – (1) Directorul Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani

asigură conducerea executivă a acestuia şi răspunde de buna funcţionare prin

îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin.

(2) În exercitarea atribuţiilor, directorul emite dispoziţii.

Art. 12. – Directorul instituției îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele

atribuţii principale:

a) propune Consiliului Local Bucşani aprobarea structurii organizatorice şi a

numărului de personal ;

b) elaborează rapoartele generale privind activitatea Centrului de Asistenţă

Medico - Socială Bucşani, stadiul implementării obiectivelor, întocmește

informări pe care le prezintă consiliului consultativ;

c) elaborează şi implementează proiecte care au ca scop îmbunătăţirea activităţii

de îngrijire medico-socială din instituție;

d) asigură instruirea şi perfecţionarea personalului de specialitate;

e) colaborează cu formele organizate ale societăţii civile la acţiuni care vizează

ameliorarea asistenţei sociale a grupurilor vulnerabile;

f) întocmeşte raportul anual de activitate;

g) monitorizează şi evaluează respectarea prevederilor legale din domeniul

furnizării serviciilor sociale;

h) coordonează întreaga activitate a unităţii, cu sprijinul consiliului consultativ;

i) stabileşte atribuții, competenţe, responsabilități şi elaborează fişa postului

pentru fiecare angajat;

j) asigură crearea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii unităţii;

k) stabileşte măsuri pentru protejarea fondurilor gestionate şi a patrimoniului şi

răspunde de administrarea acestora;

l) reprezintă Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani în relaţiile cu

autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din

străinătate, precum şi în justiţie;

11

m) exercită atribuţiile ce revin Centrului de Asistenţă Medico - Socială

Bucşani în calitate de persoană juridică;

n) exercită funcţia de ordonator de credite;

o) numeşte şi eliberează din funcţie personalul din cadrul Centrului de

Asistenţă Medico - Socială Bucşani, în condiţiile legii;

p) colaborează permanent cu autorităţile administraţiei publice locale şi

centrale, precum şi cu organizaţii neguvernamentale cu preocupări în domeniul

asistenței medico-sociale ;

r) prezintă informări la cererea Consiliului Local Bucşani sau a altor

instituţii;

s) controlează activitatea personalului şi aplică sancţiunile disciplinare sau

recompensele corespunzătoare, în condiţiile legii;

t) întocmeşte proiectul bugetului propriu al Centrului de Asistenţă Medico -

Socială Bucşani şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe care le supune spre

avizare consiliului consultativ;

u) elaborează şi supune aprobării Consiliului Consultativ Regulamentul de

Ordine Interioară al unităţii;

v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege;

Art. 13. – Sancţionarea disciplinară sau eliberarea din funcţie a directorului

centrului se face de către Consiliul Local Bucşani, în conformitate cu dispoziţiile

legale.

Art. 14. – (1) În realizarea atribuţiilor sale directorul este sprijinit de un

consiliu consultativ compus din 7 membri desemnaţi după cum urmează:

a) Doi reprezentanţi ai Consiliului Local Bucşani care a înfiinţat şi finanţează

instituţia.

b) Doi reprezentanţi ai beneficiarilor.

c) Un reprezentant al Consiliului Local Bucşani, pe a cărei rază administrativ

teritorială funcţionează instituţia.

d) Doi reprezentanţi aleşi de către şi din cadrul organizaţiilor

neguvernamentale din domeniul serviciilor sociale din judeţul Dâmboviţa.

12

(2) Membrii Consiliului Consultativ nu beneficiază de indemnizaţie de

şedinţă.

(3) Membrii Consiliului Consultativ își îndeplinesc mandatul până la data

retragerii acestora de către instituţiile care i-au numit.

(4) Reprezentanţii beneficiarilor sunt desemnaţi anual sau de câte ori este

necesar.

(5) Componenţa nominală a Consiliului Consultativ și activitatea acestuia se

realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.

(6) Şedinţele sunt valabil întrunite în cazul în care sunt prezenţi cel puţin 5

membri ai consiliului consultativ.

Art. 15. – Consiliul consultativ se întruneşte în şedinţă ordinară trimestrial,

la convocarea directorului, precum şi în şedinţă extraordinară ori de câte ori este

necesar.

Art. 16. – Consiliul consultativ îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) avizează proiectele bugetului propriu de venituri şi cheltuieli şi a contului

de încheiere a exerciţiului bugetar;

b) avizează structura organizatorică şi numărul de personal;

c) analizează activitatea Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani şi

propune măsuri și programe de îmbunătăţire;

d) avizează statul de funcţii şi salarizarea personalului;

e) aprobă programele de activitate;

f) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau prin hotărârea

Consiliului Local Bucşani.

Art. 17. – Atribuţiile medicilor angajaţi ai Centrului de Asistenţă Medico -

Socială Bucşani sunt următoarele:

a) organizează şi răspund de activitatea de asistenţă medicală acordată

persoanelor internate pe care le au în îngrijire;

b) examinează la internare şi, după caz, la externare fiecare persoană internată

pe care o au în îngrijire;

13

c) întocmesc foile de observaţie ale persoanelor internate pe care le au în

îngrijire, asigură înscrierea tratamentului şi a evoluţiei bolii, precum şi păstrarea

documentelor medicale (foi de observaţie, buletine de analize, bilete de ieşire şi

altele asemenea);

d) instituie sau urmăresc, după caz, aplicarea tratamentelor medicale şi a

regimurilor dietetice, supraveghează tratamentele medicale efectuate de cadrele

medii sanitare, iar la nevoie le efectuează personal;

e) asigură respectarea recomandărilor cuprinse în bilete de ieşire, scrisori

medicale, planuri de recuperare şi altele asemenea pentru persoanele internate pe

care le au în îngrijire;

f) trimit la spital cazurile care necesită îngrijire spitalicească, asigurând asistenţa

medicală în timpul transportului, când acesta se face cu mijloace proprii;

g) controlează calitatea alimentaţiei pregătite înainte de servirea meselor

principale, refuză servirea felurilor de mâncare necorespunzătoare din punct de

vedere dietetic şi igienico-sanitar, consemnând observaţiile în condica blocului

alimentar;

h) confirmă decesul, consemnează această situaţie în foile de observaţie şi

dispun transportarea cadavrelor la morgă după două ore de la deces;

i) participă la efectuarea de autopsii şi la confruntări anatomoclinice privind

persoanele internate pe care le-au avut în îngrijire;

j) asigură instruirea proprie şi a personalului din subordine în probleme privind

cunoaşterea reglementărilor din domeniul medico-sanitar;

k) controlează zilnic prezenţa la serviciu, ţinuta şi comportamentul personalului

din subordine;

l) controlează, îndrumă şi răspund de aplicarea normelor de igienă şi sănătate

publică şi a normelor de protecţia muncii;

m) selecţionează persoanele care pot fi cuprinse în acţiuni de imunizare activă şi

stabilesc contraindicaţiile medicale;

n) efectuează ancheta epidemiologică preliminară în cazul apariţiei unor focare

de boli transmisibile;

14

o) răspund de păstrarea, prescrierea şi evidenţa substanţelor stupefiante;

p) răspund de utilizarea corectă a aparaturii medicale şi a instrumentarului

unităţii;

q) participă la analizele periodice ale activităţii centrului şi la elaborarea de către

conducerea acestuia a raportărilor şi a materialelor informative;

r) informează conducerea unităţii asupra aspectelor deosebite privind

supravegherea şi îngrijirea persoanelor internate;

s) răspund de cunoașterea șu aplicarea “Regulamentului de organizare şi

funcţionare” şi și a tuturor regulamentelor interne;

t) răspund pentru cunoașterea și aplicarea prevederilor Planului propriu de

gestionare a deșeurilor rezultate din activități medicale;

u) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de conducerea unităţii.

Art. 18. – Atribuţiile asistenţilor medicali angajaţi ai Centrului de Asistenţă

Medico - Socială Bucşani sunt următoarele:

a) îşi desfăşoară activitatea în mod responsabil, în conformitate cu

reglementările profesionale şi cu cerinţele postului;

b) preiau persoanele nou-internate şi acţionează pentru acomodarea acestora la

condiţiile de cazare şi de respectare a Regulamentelor interne ale instituției;

c) acordă primul ajutor şi cheamă medicul în situaţii de urgenţă;

d) participă la examinarea de către medici a persoanelor internate, informând

asupra stării şi evoluţiei acestora, execută indicaţiile medicilor cu privire la

efectuarea tratamentului şi a analizelor medicale, la regimul alimentar şi la igiena

persoanelor respective;

e) identifică problemele privind îngrijirea persoanelor internate, stabilesc

priorităţile, elaborează şi îndeplinesc planurile de îngrijire şi evaluează rezultatele

obţinute;

f) recoltează produse biologice pentru analizele de laborator, în conformitate cu

prescripţiile medicilor;

g) răspund de îngrijirea persoanelor supravegheate şi urmăresc efectuarea de

către infirmiere a toaletei acestora, schimbarea lenjeriei de corp şi de pat,

15

asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, schimbarea poziţiei

şi altele asemenea;

h) supraveghează şi asigură alimentarea persoanelor dependente şi

supraveghează distribuirea alimentaţiei în conformitate cu prescripţiile cuprinse în

foile de observaţie;

i) administrează personal medicaţia, efectuează tratamentele, imunizările,

testările biologice şi altele asemenea, în conformitate cu prescripţiile medicale;

j) pregătesc materialele sanitare şi instrumentarul medical pentru sterilizare;

k) cunosc şi aplică normele de securitate, manipulare şi descărcare a substanţelor

stupefiante, precum şi a medicamentelor cu regim special;

l) participă la acordarea îngrijirilor paliative;

m) se integrează în graficul pe ture stabilit de conducerea unităţii şi efectuează

verbal şi în scris preluarea şi predarea fiecărei persoane internate şi a serviciului în

cadrul raportului de tură;

n) în caz de deces al persoanelor internate inventariază obiectele personale ale

acestora şi organizează transportul cadavrelor la morgă;

o) utilizează şi păstrează în bune condiţii echipamentele şi instrumentarul din

dotare, supraveghează colectarea materialelor şi instrumentarului de unică

folosinţă utilizat pentru depozitare în vederea distrugerii;

p) utilizează echipamentul de protecţie prevăzut de reglementările în vigoare,

schimbându-l ori de câte ori este nevoie;

r) respectă reglementările în vigoare referitoare la prevenirea, controlul şi

combaterea infecţiilor nosocomiale;

s) respectă secretul profesional şi codul de etică al asistentului medical;

t) supraveghează şi coordonează activităţile desfăşurate de personalul din

subordine, iar în lipsa conducerii, răspunde pentru întreaga activitate a instituției;

u) colaborează cu asistenţii medicali comunitari care îşi desfăşoară activitatea în

comuna Bucşani ;

v) cunosc și aplică prevederile Planului propriu de gestionare a deșeurilor

rezultate din activități medicale;

16

x) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de conducerea unităţii.

Art. 19. – Atribuţiile infirmierelor angajate în Centrul de Asistenţă Medico

Socială Bucşani sunt următoarele:

a) îşi desfăşoară activitatea numai sub îndrumarea şi sub supravegherea

asistenţilor medicali;

b) pregătesc paturile şi schimbă lenjeria persoanelor internate;

c) efectuează sau participă la efectuarea toaletei zilnice a persoanelor internate

imobilizate, ori de câte ori este nevoie, cu respectarea normelor de igienă;

d) acordă sprijin persoanelor internate, pentru efectuarea toaletei zilnice;

e) acordă sprijin persoanelor internate, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice

(ploscă, urinar, tăviţe renale scutece şi altele asemenea);

f) asigură curăţenia, dezinfecţia şi păstrarea recipientelor utilizate;

g) ajută la pregătirea persoanelor internate în vederea examinării;

h) transportă lenjeria de pat şi de corp utilizată în containere speciale la

spălătorie şi aduc lenjeria curată în containere speciale, cu respectarea circuitelor

igienice;

i) efectuează dezinfecţia zilnică a mobilierului din saloane;

j) pregătesc saloanele pentru dezinfecţie ori de câte ori este necesar;

k) efectuează curăţenia şi dezinfecţia cărucioarelor, a tărgilor şi a altor obiecte

care servesc la deplasarea persoanelor internate;

l) colectează materialele sanitare şi instrumentarul de unică folosinţă utilizat în

recipiente speciale şi asigură transportul acestora în spaţiile amenajate pentru

depozitare, în vederea neutralizării;

m) ajută asistenţii medicali la schimbarea poziţiei persoanelor imobilizate;

n) în situaţia decesului persoanelor internate, pregătesc cadavrele şi participă la

transportul acestora la morgă;

o) utilizează echipamentul de protecţie prevăzut de reglementările în vigoare

schimbându-l ori de câte ori este nevoie;

p) respectă normele igienico-sanitare şi de protecţia muncii;

17

q) respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea

infecţiilor nosocomiale;

r) transportă alimentele de la blocul alimentar în sălile de mese sau în saloane, cu

respectarea normelor igienico-sanitare;

s) asigură debarasarea veselei şi tacâmurilor, ordinea şi curăţenia în oficiile

alimentare;

t) asigură păstrarea şi utilizarea în bune condiţii a inventarului pe care îl au în

primire;

u) îndeplinesc orice alte atribuţii la solicitarea asistenţilor medicali şi a

medicilor.

Art. 20. – Atribuțiile îngrijitoarelor angajate în Centrul de Asistență

Medico – Socială Bucșani sunt următoarele:

a) îşi desfǎşoarǎ activitatea numai sub îndrumarea şi sub supravegherea

asistenților medicali;

b) pregătesc saloanele pentru dezinfecţie ori de câte ori este necesar;

c) efectuează curăţenia saloanelor, a sălilor de tratament, a coridoarelor şi a

grupurilor sanitare;

d) efectuează dezinfecţia zilnică a pardoselilor şi a pereţilor;

e) efectuează dezinfecţia zilnică a mobilierului din saloane;

f) efectuează curăţenia şi dezinfecţia cărucioarelor, a tărgilor şi a altor obiecte

care servesc la deplasarea persoanelor internate;

g) colectează materialele sanitare şi instrumentarul de unică folosinţă utilizat

în recipiente speciale şi asigură transportul acestora în spaţii special amenajate

pentru depozitare;

h) transportă pe circuitul stabilit reziduurile solide din secţie la rampa de

gunoi;

i) asigură curăţenia, dezinfecţia şi păstrarea recipientelor utilizate;

j) transportă lenjeria de pat şi de corp utilizată, în containere speciale, la

spălătorie şi aduc lenjeria curată în containere speciale, cu respectarea circuitelor

igienice;

18

k) îndeplineşte sarcinile trasate de asistenta şefă privind efectuarea și

întreţinerea curăţeniei, precum și a dezinfecţiei tuturor suprafețelor;

l) respectă permanent regulile de igienă personală şi declară asistentei şefe

îmbolnăvirile de care suferă personal sau care survin la membrii familiei;

m) utilizează în permanenţă echipamentul de protecţie pe care îl schimbă ori de

câte ori este nevoie;

n) respectă normele igienico – sanitare şi de sănătate şi securitate în muncă;

o) respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi

combaterea infecţiilor nosocomiale;

p) transportă alimentele de la blocul alimentar în sala de mese sau în saloane,

cu respectarea normelor igienico – sanitare;

q) asigură spălarea vaselor şi tacâmurilor, ordinea şi curăţenia în oficiile

alimentare;

r) asigură păstrarea şi utilizarea în bune condiţii a inventarului pe care îl au în

primire;

s) respectă disciplina la serviciu, respectă toţi colaboratorii şi păstrează

secretul profesional;

t) asigură supravegherea şi securitatea bolnavilor;

u) îndeplinesc orice alte atribuţii la solicitarea asistenţilor medicali şi a

medicilor;

v) execută orice altă sarcină de serviciu stabilită de şeful direct sau de

conducerea instituţiei.

Art.21. - Atribuţiile asistentului social angajat al Centrului de Asistenţă

Medico - Socială sunt următoarele:

a) participă la întocmirea documentației necesare pentru internare în Centrul de

Asistență Medico – Socială Bucșani;

b) participă la elaborarea Planului Individual de Intervenție, precum și la

revizuirea acestuia;

c) elaborează proiecte de intervenţie în scopul prevenirii şi combaterii

instituţionalizării prelungite;

19

d) sprijină și îndrumă familiile în vederea întocmirii documentaţiei necesare

pentru transferul persoanelor în cămine pentru persoane vârstnice, centre de

îngrijire şi asistenţă şi altele asemenea;

e) acordă sprijin, după caz, persoanelor internate, în vederea obţinerii unor

ajutoare băneşti, materiale şi sociale, pensii şi altele asemenea;

f) participă la acțiunile de prevenire a abandonului sau marginalizării, prin

menținerea contactului cu familiile persoanelor internate și face demersuri pentru

reintegrare în propriile familii;

g) participă la reevaluarea periodică a nevoilor medico – sociale a beneficiarilor

internați și la stabilirea serviciilor medico – sociale ce vor fi acordate în perioada

următoare;

h) furnizează persoanelor internate sau aparţinătorilor acestora informaţii privind

drepturile și obligațiile pe care le au în conformitate cu legislaţia în vigoare,

precum şi asupra funcţionării Centrului de Asistenţă Medico-Socială Bucșani;

i) colaborează cu organizaţii neguvernamentale, fundaţii, asociaţii, la realizarea

unor programe care se adresează grupurilor ţintă de populaţie din care fac parte

persoanele internate în instituție;

j) cunosc şi aplică reglementările legale în vigoare referitoare la abandon,

protecție socială, acordare de ajutoare ;

k) respectă şi apără drepturile persoanelor internate sprijinind integrarea acestora

încă din momentul internării;

l) respectă secretul profesional şi codul de etică şi deontologie profesională.

CAPITOLUL IV

DISPOZIŢII FINALE

Art. 22. (1) – Personalul Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani se

angajează cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau determinată ori prin

cumul de funcţii, în condiţiile legii, cu încadrarea în statul de funcţii aprobat.

20

(2) - Încadrarea definitivă şi încetarea activităţii personalului prevăzut la alin.

(1) se efectuează prin dispoziţie a directorului.

Art. 23. – Salarizarea personalului se stabileşte în conformitate cu legislaţia

aplicabilă personalului contractual din unitățile de asistență medico - socială.

Art. 24. – (1) Bugetul de venituri şi cheltuieli al instituției se aprobă de

către Consiliul Local Bucşani.

(2) – Finanţarea Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani se asigură

din:

1. subvenții, după cum urmează :

a) subvenţii primite prin bugetul Consiliului Local Bucşani de la Consiliul

Județean Dâmbovița pentru plata cheltuielilor de personal (infirmiere, îngrijitoare,

TESA, personal administrativ) în baza Contractului de asociere încheiat între

Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Bucșani;

b) transferuri de la Bugetul de Stat către bugetele locale prin bugetul

Ministerului Sănătății pentru plata cheltuielilor de personal aferente medicilor și

asistenților medicali precum și cheltuielile cu medicamentele și materialele

sanitare (Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății cu modificările

și completările ulterioare, art. 237, alin. 1, lit o și alin. 4).

2. venituri proprii, constituite din :

a) contribuţii personale ale beneficiarilor de servicii sau ale susţinătorilor

legali ai acestora, aprobate, în condiţiile legii, prin hotărâre a Consiliului Local

Bucşani astfel:

- beneficiarii cu venituri din pensii, indemnizaţii, salarii ori alte forme de

venit cu caracter permanent contribuie cu 85% din veniturile obţinute lunar;

- în cazul în care beneficiarii nu realizează venituri ori realizează mai puţin de

un salariu minim brut pe economie, diferenţa contribuţiei până la acest cuantum

este suportată de către susţinătorii legali ai acestora, dacă aceştia obţin venituri

cu caracter permanent;

- contribuția lunară a beneficiarilor nu va depăși 85% din totalul cheltuielilor

efectuate de instituție/beneficiar.

21

b) donaţii, sponsorizări şi alte venituri în conformitate cu normele legale

în vigoare.

Art. 25. – Condiţiile de internare şi asistare în Centrul de Asistenţă Medico -

Socială Bucşani sunt stabilite prin prezentul regulament, în baza normelor legale

privind înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă medico-sociale şi constau

în:

- Grila de evaluare medico - socială, reglementată prin Ordinul nr.

491/180/2003, al M.S.F. şi M.M.S.S. şi publicată în M.O. 382 / 03.06.2003,

completată de către Serviciul de asistenţă socială al primăriei din localitatea

de domiciliu.

Persoana internată trebuie să fie locuitor al judeţului Dâmboviţa, să nu

sufere de boli psihice (schizofrenie, oligofrenie, ş. a.) sau de boli infecto

contagioase în forme active, în evoluţie.

- Raport de anchetă socială întocmit de primăria de domiciliu a potenţialului

beneficiar.

- Referat de la medicul de familie.

- Cu trimitere şi recomandare de la medicul de familie se face o

internare la o unitate sanitară cu paturi (spital).

- Pe Grila de evaluare medico-socială se trece (la capitolul IV) evaluarea

medico-socială şi recomandarea dată de medicul din unitatea sanitară cu paturi

(spital), pentru internare într-un centru de asistenţă medico - socială.

- Documente de identitate ale persoanei care se internează (B.I. sau C.I.

şi certificat de naştere în original şi copie, precum şi certificat de căsătorie, de

divorţ, de deces, etc., în copie).

- Declarație notarială autentificată, dată de susținătorul legal al persoanei

care se internează sau de către Primăria de domiciliu (pentru cei ce nu au

susținători legali), prin care declarantul se angajează pentru cooperarea şi

colaborarea cu conducerea Centrului de Asistenţă Medico – Socială Bucşani în

acordarea serviciilor medico – sociale şi ridicarea în caz de deces.

22

- Documente care să ateste veniturile din pensii, indemnizaţii, ori alte forme

de venit cu caracter permanent ale persoanei internate.

Dosarul astfel întocmit va fi verificat de personalul abilitat al Centrului de

Asistenţă Medico – Socială Bucşani, urmând a fi stabilită data internării sau

trecerea pe lista de aşteptare, după caz.

Internarea se face în baza unei cereri de internare întocmită de beneficiar

sau susținătorul legal al acestuia.

In momentul internării, beneficiarul sau susținătorul său legal, pe baza

dispoziției emise de conducătorul instituției, va încheia „Contract pentru acordarea

de servicii sociale” și „Angajament de plată” pentru achitarea contribuției lunare

stabilită conform prezentului regulament.

Art. 26. – Directorul Centrului de Asistenţă Medico - Socială Bucşani este

obligat să asigure cunoaşterea şi respectarea prezentului regulament atât de către

personalul din subordine, cât şi de către beneficiari.

Art. 27. (1) – Consiliul Local Bucşani, prin Compartimentul de asistență

socială, a încheiat Contractul pentru acordarea de servicii sociale cu Centrul de

Asistență Medico – Socială Bucșani, în conformitate cu Ordinul nr.71/17.02.2005

al M.M.S.S.F. prin care sunt stabilite atât drepturile cât și obligațiile părților

contractante.

(2) Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Dâmboviţa, prin personalul

abilitat, monitorizează și controlează Centrul de Asistenţă Medico - Socială în

privinţa activităţii desfășurate de acesta, precum şi a serviciilor pe care le

finanţează.

(3) Consiliul Judeţean Dâmboviţa acordă consultanță de specialitate și

coordonare metodologică pentru buna desfășurare a activităţii centrului prin

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Totodată

prin compartimentele de specialitate, monitorizează și verifică modul de utilizare

a finanțării acordate în baza Contractului de asociere încheiat cu Consiliul Local

Bucșani.

23

Art. 28. – (1) Prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare a fost

aprobat de către Consiliul Local Bucşani prin Hotărârea nr. 17 din 29.04.2014,

potrivit legii.

(2) Odată cu aprobarea prezentului Regulament de Organizare şi

Funcţionare se revocă Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 11 din 24 aprilie

2008, cu modificările și completările ulterioare.

...............///....................

24

ANEXĂ LA REGULAMENTUL DE ORGANIZARE

ŞI FUNCŢIONARE A CENTURLUI DE ASISTENŢĂ MEDICO - SOCIALĂ BUCŞANI

SERVICIILE MEDICALE ŞI DE ÎNGRIJIRE asigurate în Centrul de Asistenţă Medico - Socială Bucşani, judeţul Dâmboviţa

1. Evaluarea la internarea în unitate. 2. Efectuarea de măsurători antropometrice. 3. Acordarea primului ajutor. 4. Monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatură, respiraţie, puls, tensiune arterială, diureză, scaun. 5. Toaleta persoanei internate: parţială, totală la pat, totală la baie, cu ajutorul dispozitivelor de susţinere. 6. Administrarea medicamentelor per os, intravenos, intramuscular, subcutanat, intradermic, prin perfuzie endovenoasă, pe suprafaţa tegumentelor şi a mucoaselor, prin seringă automată. 7. Efectuarea de imunizări. 8. Măsurarea glicemiei cu glucometrul. 9. Recoltarea de produse biologice. 10. Clismă cu scop evacuator. 11. Clismă cu scop terapeutic. 12. Alimentare artificială pe sondă gastrică sau nazogastrică şi pe gastrostomă. 13. Spălătură vaginală. 14. Masajul limfedemului. 15. Mobilizare, masaj, aplicaţii medicamentoase locale, utilizarea colacilor de cauciuc şi a rulourilor pentru evitarea escarelor de decubit*) 16. Schimbarea poziţiei, tapotaj, fizioterapie respiratorie pentru evitarea complicaţiilor pulmonare*) 17. Mobilizare, masaj, bandaj compresiv, aplicaţii medicamentoase locale pentru evitarea complicaţiilor vasculare la membrele inferioare*) 18. Îngrijirea plăgilor simple şi suprainfectate. 19. Îngrijirea escarelor multiple. 20. Îngrijirea tubului de dren. 21. Îngrijirea canulei traheale. 22. Îngrijirea ochilor, mucoasei nazale şi a mucoasei bucale. 23. Suprimarea firelor de sutură. 24. Îngrijirea stomelor şi fistulelor. 25. Evacuarea manuală a fecaloamelor. 26. Aplicarea de pampers, ploscă, bazinet. 27. Aplicarea de prişniţe şi cataplasme. 28. Calmarea şi tratarea durerii. 29. Kinetoterapie individuală. 30. Examinare şi evaluare psihologică. *) Se aplică pentru persoanele imobilizate la pat.