145269559-spalarea-banilor

99
CAPITOLUL I CONSIDERA ŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE SPĂLARE A BANILOR 1. Criminalitatea ca fen men !l "a l .  Criminalitatea, ca ansamblu de încălcări ale legii penale care se comit într-o  perioadă şi pe un spaţiu determinat constituie, după cum se ştie, un fenomen social, atât pentru faptul că are loc în societate în cadrul relaţiilor dintre membrii grupului social, dar şi pentru că interesează în mod hot ărâtor societatea, influenţ ând buna desfăşurare a relaţiilor de convieţuire socială. În relaţiile dintre oameni, în societate, se manifestă nu numai tendinţe pozitive constructive, de continuă amplificare şi diferenţiere a relaţiilor de colaborare şi spriin reciproc dintre membri i gru pul ui social !ac ţ iu ni eva luate dre pt convenabile de colectivitate", dar şi tendinţe negative de subminare a bunelor relaţii de convieţuire, de încălcare a regulilor de comportare în societate, de impunere prin violenţă sau fraudă a voinţei unora dintre membrii grupului social în preudiciul altora, de negare a valorilor sociale pe care le respectă şi le ocrotesc maoritatea oamenilor !acţiuni evaluate drept neconvenabile de grupul social" # .  Constituind un fenomen social, criminalitatea a fost, inevitabil, influenţată de schimb ări le pet rec ute în soc iet ate . $iecăr ui tip de soc iet ate !an tic ă, med ieval ă , modernă, contemporană" i-a corespuns un anumit tip de criminalitate care a purtat amprenta mentalităţii şi particularităţilor societăţii respective % . &ceste particularităţi au #  'intilă (ongoroz,  Drept penal , )ucureşti, #*+*, ditura empus, p.. %  Costică 'oicu, $lorin /andu, &le0. )oroi şi 1oan 2olnar,  Drept penal al afacerilor , d. &ll )ec3, )ucureşti, %44+, p.#. #

Transcript of 145269559-spalarea-banilor

Page 1: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 1/99

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA

DE SPĂLARE A BANILOR 

1. Criminalitatea ca fenmen !l"al.

  Criminalitatea, ca ansamblu de încălcări ale legii penale care se comit într-o

 perioadă şi pe un spaţiu determinat constituie, după cum se ştie, un fenomen social,

atât pentru faptul că are loc în societate în cadrul relaţiilor dintre membrii grupului

social, dar şi pentru că interesează în mod hotărâtor societatea, influenţând buna

desfăşurare a relaţiilor de convieţuire socială.

În relaţiile dintre oameni, în societate, se manifestă nu numai tendinţe pozitive

constructive, de continuă amplificare şi diferenţiere a relaţiilor de colaborare şi spriin

reciproc dintre membrii grupului social !acţiuni evaluate drept convenabile decolectivitate", dar şi tendinţe negative de subminare a bunelor relaţii de convieţuire, de

încălcare a regulilor de comportare în societate, de impunere prin violenţă sau fraudă a

voinţei unora dintre membrii grupului social în preudiciul altora, de negare a valorilor

sociale pe care le respectă şi le ocrotesc maoritatea oamenilor !acţiuni evaluate drept

neconvenabile de grupul social"#.

  Constituind un fenomen social, criminalitatea a fost, inevitabil, influenţată de

schimbările petrecute în societate. $iecărui tip de societate !antică, medievală,

modernă, contemporană" i-a corespuns un anumit tip de criminalitate care a purtat

amprenta mentalităţii şi particularităţilor societăţii respective%. &ceste particularităţi au# 'intilă (ongoroz, Drept penal , )ucureşti, #*+*, ditura empus, p..% Costică 'oicu, $lorin /andu, &le0. )oroi şi 1oan 2olnar, Drept penal al afacerilor , d. &ll )ec3, )ucureşti, %44+, p.#.

#

Page 2: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 2/99

 privit nu numai latura cantitativă a fenomenului !sporirea continuă a numărului de

infracţiuni", dar şi latura lui calitativă, apărând noi forme de încălcări ale legii penale,

strâns legate de însăşi procesele sociale ale timpului.

&ceste modificări şi transformări ale substanţei fenomenului infracţional

!cantitativ şi calitativ" au atras schimbări şi în privinţa miloacelor de combatere a

infracţiunilor, inclusiv a conţinutului legislaţiei penale şi procesual penale, ca

instrumente ale politicii penale a statelor în lupta contra încălcărilor grave ale

disciplinei sociale.

  #. Scurt istoric privind fenomenul de spălare a banilor 

  5oţiunea de 6spălare a banilor7 a apărut destul de recent în vocabularul

specialiştilor din domeniul politic, economic şi uridic, deşi practica de a ascunde

natura sau e0istenţa unor valori, a căror provenienţă era ilicită sau cel puţin dubioasă,

era cunoscută oamenilor din cele mai îndepărtate vremuri, chiar dacă asemenea

 practici n-au fost incriminate decât în perioada modernă.

$enomenul de spălarea banilor apare în vechime strâns legat de fenomenulascunderii averilor pentru a evita impozitele e0cesive sau confiscarea abuzivă a

 bunurilor de către autorităţi.

În perioadele timpurii ale activităţii economice ascunderea averilor se confunda

cu evaziunea fiscală. 5u ne aflăm încă în perioada când ascunderea averilor să se facă

 pentru a evita descoperirea provenienţei ei ilegale. Între cele două scopuri ale

ascunderii valorilor e0istă deosebiri evidente. În timp ce evaziunea fiscală implică

sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor !dacă, spre

e0emplu, este vorba de bani lichizi" sau mascarea lor !prin declararea lor într-o

categorie neimpozabilă", situaţii în care, venitul legal se transformă într-un venit ilegal

Page 3: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 3/99

deoarece a fost sustras obligaţiilor fiscale, spălarea banilor presupune ascunderea

 provenienţei ilegale a valorilor prin metode care să le confere o aparenţă legală,

folosirea lor fiind apoi supusă impozitelor fi0ate de stat#. În China cu %444 de ani

înainte de 8ristos, comercianţii îşi ascundeau averile de teama ca dictatorii printr-un

act abuziv să nu dispună confiscarea lor. În 9recia antică este cunoscut cazul &tenei

când conducătorii cetăţii au impus o ta0ă de %4: asupra importurilor şi e0porturilor

efectuate pe o anumită rută, acest fapt determinându-i pe comercianţii greci şi

fenicieni să facă un ocol de %4 mile pentru a evita plata acestor impozite%.

2ai târziu, în secolul al ;'-lea, <landa aunsese un înfloritor centru comercial

internaţional şi datorită faptului că legislaţia prevedea puţine restricţii sau ta0e asupra

schimburilor interne şi e0terne. (rept urmare, comercianţii englezi preferau să-şi

vândă lâna în <landa şi nu în &nglia, unde trebuiau să plătească ta0e şi impozite

ridicate+.

=rintre cazurile de spălare a banilor, se citează în epoca medievală procedeul

folosit de negustori şi cămătari pentru a eluda interdicţia de a lua camătă la banii

împrumutaţi !deoarece biserica catolică socotea camăta un păcat". &ceştia anticipând

tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor, atunci când negociauîmprumuturi pe terme lung, 6umflau7 artificial ratele periodice de restituire, suficient

cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă

 pentru riscul asumat.

Chiar dacă termenul de 6spălare a banilor7 nu era atunci cunoscut, se poate

susţine că atâta timp cât au e0istat asemenea practici în viaţa economică de a masca

anumite tranzacţii financiare, fenomenul menţionat chiar într-o formă incipientă, a

e0istat încă în acele timpuri.# 1on =itulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor , >.(. nr.?@%44%, p.#AB.% Costică 'oicu şi colectivul, op.cit ., p.#B% 1oan 2elinescu şi 1rina alianu, Investigaţiile financiare în domeniul

 spălării banilor , d. 1mprimeria 5aţională, )ucureşti. p.B+ Costică 'oicu şi colectivul, op.cit ., p.#B% 1oan 2elinescu şi 1rina alianu, Investigaţiile financiare în domeniul

 spălării banilor , d.1mprimeria 5aţională, )ucureşti p.B

+

Page 4: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 4/99

În secolul al ;'111-lea, piraţii care operau între uropa şi &merica au fost

 primii utilizatori ai 6paradisurilor fiscale7, care nu erau altceva decât locuri !în special,

insule", în care îşi depozitau averile şi bunurile sustrase fără să fie obligaţi să plătească

vreunei autorităţi ta0e şi impozite. &păruse chiar o competiţie între statele

mediteraneene în atragerea averilor piraţilor, prin tot felul de înlesniri folosite uneori

şi ca stimulent pentru a-i determina să revină în ţara de origine. &stfel, în anul #D#%

&nglia a oferit piraţilor o iertare totală dacă se reîntorceau în &nglia. otodată ei îşi

 păstrau drepturile asupra valorilor acumulate prin piraterie.

Cu timpul, pirateria s-a transformat în activităţi de tipul celor desfăşurate mai

târziu de organizaţiile criminale care obţineau profituri uriaşe din vânzarea alcoolului

!pe timpul prohibiţiei americane", din e0ploatarea prostituţiei şi a ocurilor de noroc.

Celebrul &lphonse Capone, a rămas în istoria crimei organizate ca fondatorul unei

organizaţii criminale care rula anual peste #44 milioane de dolari. =entru a da o

aparenţă de legalitate acestor sume, el folosea practica investirii sumelor ilicite în

afaceri legale amestecând profiturile legale cu cele ilegale. (in iniţiativa lui au apărut

lanţul de spălătorii chimice utilizate şi pentru transformarea banilor obţinuţi din

câştiguri ilicite în bani curaţi#.(in această legătură între spălătoriile înfiinţate de gangsterii acelor timpuri

 pentru a ascunde provenienţa banilor proveniţi din infracţiuni şi sumele 6curate7

obţinute în urma acestor operaţii s-a născut şi e0presia 6spălare de bani7 folosită

ulterior pentru a defini toate operaţiunile ilegale prin care se obţinea convertirea

6banilor negri murdari7 în bani 6curaţi7.

În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici Capone, nici complicii săi nu au

 putut fi dovediţi că spălau bani. (upă îndelungi încercări, autorităţile americane au

# C. &dochiţei, 1ulia &dochiţei, op.cit . p.*A

 

Page 5: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 5/99

trebuit să se mulţumească să reţină în sarcina lor infracţiunea de evaziune fiscală,

singura sub care au putut să fie arestaţi celebrii infractori.

(upă Capone, polonezul 2aier /uchoElanschi, cu numele americanizat de

2aFer Gans3F !considerat geniul financiar al crimei organizate din 5eE Hor3,

cunoscut şi sub denumirea de 6contabilul mafiei7", a pus bazele crimei organizate din

/.I.&. pentru decenii la rând. Gui 2aFer i se atribuie meritul de a fi descoperit

avantaele conturilor cu parolă numerică din băncile elveţiene, depunând astfel

milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor

murdari#. l a fost printre primii pionieri ai parteneriatului dintre lumea gangsterilor şi

cea a marilor politicieni, înţelegând că pentru a se dezvolta organizaţiile criminale,

trebuie să lucreze în cooperare cu oficialii guvernamentali 6fle0ibili7. Considerat

6sfântul patron7 al afacerilor de spălare de bani, Gans3F a murit ca un adevărat 6erou7,

fără să e0ecute o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele

organizaţiei criminale şi a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală

care i-au fost intentate.

Gans3F este considerat a fi unul dintre cei mai eficienţi spălători de bani din

toate timpurile, fiindu-i atribuită şi prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor,denumită 6returnarea împrumutului7, care însemna că sumele de bani provenite din

afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci

străine.

0perţii în spălarea banilor nu au reuşit nici până astăzi să identifice toate

mecanismele folosite de Gans3F pentru spălarea banilor, aungând la concluzia că

 probabil, o parte din banii spălaţi nu s-au întors niciodată în economia americană.

0presia 6spălarea banilor7 a fost folosită şi mai târziu, prima apariţie fiind

semnalată într-un ziar din #*B+, tot din /tatele Inite, în cuprinsul unui articol care

relata despre afacerea 6J&>9&7. (in acest moment, e0presia s-a răspândit în

# C. &dochiţei, 1ulia &dochiţei, op.cit . p.*A

Page 6: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 6/99

maoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele#. 1nfracţiunea de spălare a

 banilor a atras atenţia autorităţilor, mai ales începând cu anii #*?4, ocupând treptat un

loc de frunte în preocupările multor state europene de a combate prin toate miloacele

criminalitatea modernă. &utorităţile au desprins concluzia că investigarea cazurilor de

reciclare a sumelor provenite din infracţiune poate deveni un miloc eficient chiar

 pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor din care provin banii murdari.

$. S%&larea "anilr 'n(i)ne *i re!lementare le!al&.

=entru prima  dată, noţiunea de spălare a banilor a apărut în  Convenţia

 5aţiunilor Inite de la 'iena%

+ adoptată la data de #* decembrie #*??, care o defineşteastfelK 6preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia, mişcarea sau

 proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, incluzând mişcarea sau

convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor

fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale7.

Li totuşi, înainte de această Convenţie, în anul #*?D, Comitetul pentru >elaţii

1nternaţionale al /enatului /.I.&. afirma că 6spălarea banilor reprezintă conversia

 profiturilor provenite din activităţi ilegale în active financiare care par să provină din

activităţi legale7.

=e plan european, Consiliul Comunităţii uropene a adoptat, în iunie #**#,

(irectiva nr.*@+4? privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării

 banilor +, iar Consiliul uropei a aprobat, în anul #**A 6cele A4 de recomandări ale

9rupului de &cţiune $inanciară 1nternaţională asupra spălării capitalurilor A7. Conform

# Costică 'oicu şi colaboratorii, op.cit ., p.#B% Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de #*.#%.#*??+  Directiva nr.9!"# privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor adoptată de Consiliuluropei in iun.#**#.A Cele $" de recomandări ale %.&.'.I  ,asupra spălării capitalurilor din #**A.

 

Page 7: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 7/99

(irectivei Consiliului Comunităţii uropene, spălarea banilor înseamnă următoarea

acţiune, atunci când este săvârşită cu intenţieK

a" transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de

 proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare

la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a

 proprietăţii sau spriinirii oricărei persoane implicate în efectuarea unei astfel

de activităţi, pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunilor sale

 b" ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, mişcării drepturilor

reale cu privire la proprietate sau la dreptul de deţinere a acesteia, cunoscând

că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act

de participare la o asemenea activitate

c" dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscând la data primirii

că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act

de participare la o asemenea activitate

d" participarea, asocierea, tentativa de comitere, spriinirea, încuraarea,

înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricărei dintre acţiunile menţionate

în paragrafele anterioare.=ână în anul #***, în >omânia nu a e0istat o lege specială care să sancţioneze

spălarea banilor, însă organele de control şi cele de urmărire penală au instrumentat

cauze care ar fi putut avea legătură cu operaţiunea de spălare a banilor, în baza

 prevederilor legale care incriminează infracţiunile prin care se obţin valori şi bunuri

ilicite. &stfel, Codul =enal incriminează faptele de fals şi uz de fals, înşelăciune,

delapidare, prostituţie, pro0enetism, trafic de arme, trafic de stupefiante, încălcarea

regimului ocurilor de noroc, iar prin alte legi speciale penale au fost incriminate

infracţiunile de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă.

B

Page 8: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 8/99

În legislaţia din ţara noastră, termenul de spălare a banilor a apărut şi a fost

consacrat prin Gegea nr. %#@#***#, act normativ ce s-a înscris în acţiunea de

armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Iniunii uropene. În prezent, Gegea

%#@#*** a fost abrogată odată cu apariţia Gegii DD@%44% %, lege pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor.

=otrivit Gegii DD@%44%, prin spălarea banilor se înţeleg faptele prevăzute la

articolul %+, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor uridice sau fizice

menţionate la art. ?.

$aptele prevăzute la art. %+ suntK

a" schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de

infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor

 bunuri sau în scopul de a auta persoana care a săvârşit infracţiunea din care

 provin bunurile să se sustragă de la urmărire, udecată sau e0ecutarea

 pedepsei

 b" ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra

acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiunic" dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin

din săvârşirea de infracţiuni.

=ersoanele fizice şi uridice prevăzute la articolul ? suntK

a" instituţiile de credit şi sucursalele din >omânia ale instituţiilor de credit

străine

#  (g.)**999-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.#?din %#.4#.#***,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.% Gg.DD@%44%-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.*4A din #%.#%.%44%,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

 

Page 9: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 9/99

 b" instituţiile financiare, precum şi sucursalele din >omânia ale instituţiilor

financiare străine

c" administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru

fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de mar3eting

autorizaţi@avizaţi în sistemul pensiilor private

d" cazinourile

e" auditorii, persoanele fizice şi uridice care acordă consultanţă fiscală sau

contabilă

f" notarii publici, avocaţii şi alte persoane care e0ercită profesii uridice liberale,

în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni

 pentru clienţii lor privind cumpărarea sau vânzarea de bunuri imobile, acţiuni

sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea

instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau

administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,

organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii,

funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea,

administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori

desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care

îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri

imobile

g" furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât

cei prevăzuţi la lit. e" sau f", aşa cum sunt definiţi la art. %, lit. "

h" persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare

i" agenţii imobiliari

 " asociaţiile şi fundaţiile

*

Page 10: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 10/99

3" alte persoane fizice sau uridice care comercializează bunuri şi@sau servicii,

numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei

sau valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul in lei a #.444 euro,

indiferent dacă trnzacţia se e0ecută printr-o singură operaţiune sau prin mai

multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

,.Cm%ara(ie -ntre re!lement&rile Le!ii #11/// *i cele ale

Le!ii 00#22# *i a%ari(ia Le!ii 23#22,

 Aspecte de noutate aduse de Legea 656/2002.

  Gegea %#@#*** pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a intrat în

vigoare la %%.4A.#***, fiind o lege specială cu dispoziţii penale de inspiraţie

europeană, care a preluat şi adaptat la realităţile social-economice din >omânia

 prevederi ce apar în Convenţia 5aţiunilor Inite împotriva traficului ilicit de

stupefiante si substanţe psihotrope, adoptată la 'iena în #*?? şi în Convenţia

Consiliului Comunităţii uropene privind spălarea, depistarea, sechestrarea şi

confiscarea produselor rezultate din infracţiuni, adoptată în #**4 la /trasbourg, precum şi în >ecomandările Consiliului uropei.

<dată adoptată această lege, putem afirma că >omânia s-a aliniat eforturilor

internaţionale în lupta pentru prevenirea şi combaterea fenomenului spălării banilor.

=otrivit articolului % litera a" din Gegea %#@#***, prin spălarea banilor se înţeleg

faptele prevăzute la articolul %+, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor

 uridice sau fizice menţionate la art.?.

=otrivit articolului %+K7Constituie infracţiune de spălare a banilor şi se pedepseşte cu

închisoarea de la + la #% aniK

 

Page 11: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 11/99

a" schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea

unor infracţiuniK traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

în forma agravantă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materi-

ale radioactive nerespectarea regimului materiilor e0plozive falsificarea de monede

sau de alte valori pro0enetismul contrabanda şantaul lipsirea de libertate în mod

ilegal înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurari bancrută fraudu-

loasă furtul şi tăinuirea de autovehicule nerespectarea regimului de ocrotire a

 bunurilor traficul de animale ocrotite în ţările lor comerţul de ţesuturi şi organe

umane infracţiunile săvărşite prin intermediul calculatoarelor infracţiunile săvârşite

cu cărţi de credit infracţiunile săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de

infractori nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri

nerespectarea dispoziţiilor privind ocurile de noroc în scopul ascunderii sau

disimulării originii ilicite a acestora, precum şi în scop de tăinuire sau favorizare a

 persoanelor implicate în astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage

consecinţelor uridice ale faptelor lor

 b" ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, apartenenţei, dispoziţiei,

mişcării proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a".

c" dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din

săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a".

&lin. % stabileşte că Masocierea, iniţierea, aderarea sau spriinirea sub orice formă, în

scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor se pedepseşte cu inchisoare de la la

# ani7.

=rin natura sa, infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum a fost prevăzută la

articolul %+ din Gegea %#@#***, este o infracţiune subsecventă şi complementară

infracţiunilor generatoare de 6bani murdari7.

##

Page 12: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 12/99

>eferitor la Gegea %#@#**# s-au formulat opinii diferite privind stabilirea listei

limitative de infracţiuni predicat în articolul %+ aliniatul #, litera a", în sensul că e0istă

infracţiuni nedefinite de legislaţia penală, cum ar fi traficul de animale ocrotite în

ţările de origine, infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor.

0istă, de asemenea, o serie de infracţiuni necuprinse în listă, dar care sunt

generatoare de mari sume de bani murdari, cum ar fi evaziunea fiscală, care este

 principala sursă de fonduri pentru economia subterană, infracţiunile prevăzute de

Gegea #A#@#**B privind Codul vamal#, altele decât infracţiunea de contrabandă, etc.

&plicarea prevederilor Gegii %#@#***, aşa cum a fost ea adoptată, a demonstrat că

limitarea listei 6infracţiunilor predicat7 nu a dus la o eficientă combatere a acestuifenomen, astfel că s-a impus cu necesitate modificarea acestui act normativ, cea mai

importantă modificare fiind eliminarea enumerării limitative a infracţiunilor predicat,

astfel că orice infracţiune care are drept rezultat obţinerea de fonduri ilicite să poată fi

considerată infracţiune-premisă a faptei de spălare a banilor, lucru ce s-a realizat prin

Gegea DD din data de 4B.#%.%44%, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,

fiind abrogate prevederile legii %#@#***.

Continuând analiza aspectelor de noutate aduse de Gegea DD@%44%, adăugăm că,

referitor la operaţiunile suspecte N tranzacţiile suspecte cum sunt denumite de lege

-care trezesc suspiciunea de spălare a banilor, atât Gegea %#@#***, cât şi Gegea

DD@%44% prevăd că sunt operaţiuni suspecte, pentru care e0istă obigativitatea

raportării către <ficiul 5aţional de =revenire şi Combatere a /pălării )anilor, din

 partea persoanelor prevăzute la art.?, 7operaţiunile cu sume în numerar, în lei sau în

valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a #.444 uro, indiferent

dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele7. In

element de noutate adus de Gegea DD@%44% constă în aceea că obligaţiile de

# Gg.#A#@#**B-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.#?4 din 4#.4?.#**B-privind Codul vamal.

 

Page 13: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 13/99

identificare se vor aplica în momentul intrării în relaţii de afaceri cu un client, aşa cum

 prevede de altfel şi art.+ al (irectivei *B@%44#@C# şi >ecomandarea nr.#4 a 9.&.$.1. %

ste prevăzută şi obigativitatea raportării tranzacţiilor e0terne mai mari decât

echivalentul a #.444 uro.

=otrivit noului act normativ privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, <ficiul

 poate dispune suspendarea unei operaţiuni A? de ore, faţă de %A, cât era abilitat în

vechiul normativ.

In alt element de noutate în această privinţă Narticolul + aliniatul ? din Gegea

DD@%44% prevede că M persoanele prevăzute la art.? lit. e" şi f" nu au obligaţia de a

raporta către <ficiu informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unuldintre clienţii lor în cursul determinării situaţiei uridice a acestuia ori al apărării sau

reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri udiciare ori în legătură cu acestea,

inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri udiciare,

 potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în

timpul ori după încheierea procedurilor.

otodată, Gegea DD@%44% a e0tins aria entităţilor raportoare în conformitate cu art. %al (irectivei uropene nr. *B@%44#@C prin e0tinderea ariei de acoperire a furnizorilor

de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, a personalului cu

responsabilităţi în procesul de privatizare, instituţii financiare, firmele care asigură

servicii de transfer electronic rapid al fondurilor, agenţilor imobiliari, asociaţiilor şi

fundaţiilor, alte persoane fizice sau uridice care comercializează bunuri şi@sau

servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în

lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a #.444 de euro,

# (irectiva *Bdin %44# a C% >ecomandarea nr.#4 a 9.&.$.1.

#+

Page 14: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 14/99

indiferent dacă tranzacţia se e0ecută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe

operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

(e asemenea, potrivit ambelor reglementări, secretul profesional la care sunt ţinute

 persoanele prevăzute la art. ? nu este opozabil <ficiului 5aţional de =revenire şiCombatere a /pălării )anilor.

În cazul infracţiunilor prevăzute la art. %+ şi %A din Gegea DD@%44%, secretul bancar şi

cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea de către

 procuror, a urmăririi penale, şi nici instanţelor de udecată. (atele şi informaţiile se

transmit la solicitarea scrisă a procurorului sau a organelor de cercetare penală, dacă

cererea acestora a fost autorizată de procuror, ori a instanţelor de udecată. În ce priveşte <ficiul, în lumina ambelor reglementări, atunci când acesta constată e0istenţa

unor indicii temeinice de spălare a banilor, va transmite de îndată informaţiile deţinute

=archetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Oustiţie. În situaţia în care se

constată finanţarea unor acte de terorism, va sesiza de indată şi /erviciul >omân de

1nformaţii cu privire la operaţiunile suspecte de finanţare a actelor de terorism.

=otrivit noii reglementări, la solicitarea <ficiului, =archetul de pe lângă ÎnaltaCurte de Casaţie şi Oustiţie comunică trimestrial stadiul soluţionării sesizărilor

transmise.

=otrivit Gegii DD@%44%, <ficiul poate face schimb de informaţii, în baza reciprocităţii,

cu instituţii străine care au funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului

în condiţii similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii şi

combaterii spălării banilor.

(e asemenea, art. D alin. al Gegii DD@%44% instituie în sarcina <ficiului 5aţional de

=revenire şi Combatere a /pălării )anilor, obligaţia Mde a pune la dispoziţie =arche-

tului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Oustiţie sau altor structuri din cadrul

Page 15: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 15/99

2inisterului =ublic, la solicitarea acestora, datele şi informaţiile pe care le-a obţinut

 potrivit dispoziţiilor legii privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.7

In alt element demn de reţinut este acela adus prin art.%B din Gegea DD@%44%, şi

anume că atunci când e0istă indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comitereainfracţiunii de spălare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice,

 procurorul poate să dispună, pe o perioadă determinată accesul la aceste sisteme.

otodată, aliniatul # al acestui articol prevede că procurorul poate să dispună, atunci

când e0istă indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,

 punerea sub supraveghere pe o durată determinată a conturilor bancare şi a conturilor

asimilate acestora.2ăsura poate fi dispusă de procuror pe o durată de cel mult +4 dezile. =entru motive temeinice, această măsură poate fi prelungită de procuror prin

ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi +4 de zile. (urata ma0imă a

măsuirii dispuse nu poate depăşi A luni.

2odificările aduse de noul act normativ sunt în concordanţă cu (irectiva *B@%44#@C

a =arlamentului uropean şi a Consiliului uropei, referitoare la prevenirea utilizării

sistemului financiar în scopul spălării banilor.  &pariţia Gegii 4?@%44A#  privind infiinţarea (irecţiei de 1nvestigare a

1nfracţiunilor de Criminalitate <rganizată şi erorism în cadrul =archetului de pe

lânga Înalta Curte de Casaţie şi Oustiţie aduce ca noutate faptul că infracţiunea de

spălare a banilor intra în competenţa e0clusiva a procurorului, ofiţerii de poliţie

 udiciară desfăşurând activităţi de cercetare penală în aceste dosare pe baza

rezoluţiilor de delegare emise de procuror, sub stricta supraveghere a acestuia.

,.Ca)4e *i cn5i(ii care fa6ri4ea4& cmiterea infrac(i)nilr 5e 7%&lare a

"anilr .

# Gg.4?@%44A-publicată în 2.<f.=artea 1 5r.#4?* din %+.##.%44A- privind înfiinţarea D.I.I.C.+..

#

Page 16: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 16/99

   5ecesitatea combaterii spălării banilor rezidă din aceea că utilizarea

mecanismelor financiar-bancare în scopul transformării fondurilor ilicite în patrimoniu

licit conduce la subminarea autorităţii şi credibilităţii instituţiilor statale şi a întregului

sistem financiar bancar.

=rocesul de spălare a banilor influenţează cererea de numerar, nivelul ratei

dobânzii şi a ratei de schimb valutar, putând genera efecte inflaţioniste. 1nstituţiile

financiare implicate în scandaluri de spălare a banilor pierd buna reputaţie pe piaţă,

descuraează şi îndepărtează investitorii cinstiţi.

=e de altă parte, infractorii pot investi în sectoare ale economiei unde activele

 pot fi utilizate ulterior ca miloc de spălare a banilor.

0istă astfel, riscul ca Mbanii spălaţi7 să devină motorul economiei şi să-şi

impună propriile reguli, ceea ce echivalează cu subminarea sau chiar desfiinţarea

activităţii statale şi domnia debitorului de tip mafiot.

&lături de afectarea conţinutului şi formei economiei naţionale, spălarea banilor

 produce şi alte efecte negative, cum suntK deteriorarea moralei sociale, generarea

corupţiei, amplificarea violenţei, concentrarea ilegală a bogăţiei, impietarea imaginii

internaţionale.

În acelaşi timp, integrarea crescută a sistemelor financiare mondiale şi

îndepărtarea barierelor puse în faţa mişcării libere a capitalurilor au crescut uşurinţa cu

care banii obţinuţi din infracţiuni pot fi spălaţi şi complică procesul de urmărire mai

mult în caracter transfrontalier. =entru a găsi miloacele cele mai eficiente de luptă

împotriva acestui flagel, considerăm necesar să căutăm şi să analizăm cauzele şi

condiţiile care favorizează săvârşirea faptelor de spălare de bani. &stfel, între acestecauze care pot genera şi favoriza fapte de spălare a banilor, menţionămK

- transnaţionalizarea celor mai mari bănci şi grupări de societăţi comerciale în

concerne şi holdinguri

 

Page 17: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 17/99

- impactul deosebit produs de perfecţionarea tehnologiei electronice de calcul şi

de transmitere a informaţiilor în domeniul financiar-bancar

- modul defectuos de aplicare a procedurilor de înmatriculare a societăţilor

comerciale, care încuraează înfiinţarea firmelor Mfantomă7 prin acceptarea stabilirii

sediului mai multora într-un singur apartament, în baza unor contracte de închiriere

false

- subliniem, de asemenea, rolul negativ al paradisurilor fiscale, folosite cu

succes de către unele firme româneşti, prin e0portarea ilegală a valutei sub acoperirea

contractelor false de consultanţă sau e0portul de mărfuri la preţuri subevaluate

reflectate în bilanţurile contabile prin înregistrarea de pierderi semnificative an de an

- amploarea operaţiunilor în numerar, ce angaează sume în lei şi în valută

deosebit de mari, prin conturile bancare apaţinând persoanelor fizice şi persoanelor

 uridice, constituie, în mare măsură, condiţia propice spălării banilor, dar face dificilă

urmărirea acesteia datorită întreruperii frecvente a flu0urilor financiare#

- e0istenţa unor lacune grave în procedurile de lucru ale <ficiului 5aţional al

>egistrului Comerţului, care nu prevăd verificări în baza proprie de date, prealabile

înmatriculării, fapt ce permite înmatricularea ilegală a mai multor societăţi comercialeîn forma uridică de societate cu raspundere limitată în numele unei singure persoane

fizice

- pe fondul unor lacune în sistemul financiar-fiscal, funcţionarii din acest

domeniu nu ţin evidenţa societăţilor comerciale care funcţionează pe raza teritorială

de competenţă, nu controlează şi nu cooperează cu 9arda $inanciară, =oliţia

conomico-$inanciară şi &utoritatea 5aţională pentru /trăini, pentru a stabili

legalitatea funcţionării lor şi corectitudinea plăţii obligaţiilor fiscale la bugetul

statului, precum şi oportunitatea şederii în >omânia a asociaţilor străini%

# C.'oicu, $./andu, &l. )oroi şi 1.2olnar -P(reptul penal al afacerilorP, d. >osetti,%44%, pag. %%#.% Costica 'oicu si 9eorgeta Ingureanu, 1nvestigarea infractiunilor financiar-bancare, d. =olipress, %44#, pag%A#

#B

Page 18: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 18/99

- organele financiar fiscale nu dispun de proceduri riguroase de verificare a

realităţii încasării sumelor de '& rambursate

- e0istenţa unor lacune în procedurile de lucru ale <ficiului 5aţional al

>egistrului Comerţului şi în ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor referitoare la

cesionarea firmelor care se efectuează fără un control prealabil al situaţiei datoriilor

faţă de bugetul statului menţiunile privind cesionarea firmelor ar trebui să se facă de

către udecătorul delegat la <ficiul 5aţional al >egistrului Comerţului numai la

 prezentarea de către părţile implicate a adeverinţei emise de administraţia financiară

competentă, privind achitarea integrală a obligaţiilor fiscale la bugetul statului

- coruperea unor funcţionari ai diferitelor instituţii, prin aceasta realizând o

enumerare enunţiativă a cauzelor şi condiţiilor favorizatoare, şi nu limitativă, lista

 putând continua.

  .Eta%ele %rce7)l)i 5e 7%&larea "anilr .

În literatura de specialitate, s-a demonstrat că procesele care se efectuează în

vederea spălării banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa zis curate ar parcurgetrei eta%e şi anume K =lasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora.

A.Pla7area

 =lasarea presupune transformarea fizică a sumelor în numerar, prin depunerea

lor la o instituţie financiară !bănci, case de economii, uniuni de credit, case de

împrumut etc.". =entru a evita orice suspiciune sau raportarea autorităţilor a

depunerilor peste o anumită sumă, aceste depuneri sunt fărâmiţate în fracţiuni mai

Page 19: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 19/99

mici de #.444 euro, uneori chiar cu complicitatea instituţiei financiare !mai ales când

aceste instituţii sunt controlate de infractori".

/unt de asemenea folosite instituţii financiare netradiţionale precum birourile de

schimb valutar, societăţile de valori imobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile,

comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare !autoturisme,

avioane, iahturi" bunurile achiziţionate vor fi folosite şi apoi revândute, obţinându-se

astfel pe lângă satisfacţia unui trai lu0os, sume în numerar cu origine relativ licită.

2ai sunt folosite pentru plasarea valorilor ilicite agenţii de bursă şi companiile

de asigurări dat fiind că şi acestea utilizează în mod curent sume mari în numerar

 pentru plăţi.

< altă metodă de plasare este amestecarea fondurilor obţinute dintr-o afacere

legală cu cele obţinute din afaceri ilicite, cei care dispun de fonduri ilicite fiind în

acelaşi timp proprietarii unor afaceri legale, la vedere, care generează importante

fonduri în numerar uneori chiar sunt create astfel de firme, numite 6de faţadă7 care

 pe lângă încasări din activităţi reale, plasează şi valori de provenienţă ilegală.

În plasarea numerarului este de asemenea folosit e0portul ilegal de  valută.

&cesta se realizează fără a se respecta legislaţia cu privire la raportarea sumelor careies din ţară plasarea are loc în ţări cunoscute ca paradisuri fiscale şi unde nu se pune

 problema ustificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci. (upă

depunerea în aceste bănci, sumele se întorc în ţara de unde au provenit prin utilizarea,

de regulă, a transferurilor electronice.

&ceste ultime două metode de plasare merită o atenţie deosebită. &stfel referitor

la e0portul de valută , sumele provenite din infracţiuni sunt transformate în valută şi

transferate cel mai adesea prin bănci în străinătate. ransferurile bancare dintr-o ţară

în alta sunt proteate de legi care apără confidenţialitatea ca urmare sumele transferate

 pot fi depistate doar în momentul în care cei care le spală le ridică în numerar de la o

 bancă dintr-o zonă, redepozitându-le în alta şi transferându-le ulterior într-o a treia.

#*

Page 20: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 20/99

raseul se dovedeşte şi mai complicat dacă infractorii achiziţionează o 6bancă instant7

dintr-una sau mai multe state care oferă astfel de facilităţi, trecând banii murdari prin

această bancă după care procedează la închiderea ei şi la distrugerea evidenţelor. (acă

se doreşte evitarea sistemului bancar, metoda cea mai des folosită de plasare este

aceea de transportare a banilor lichizi în străinătate. &tunci când sumele sunt deosebit

de mari, se recurge la convertirea acestora în mărfuri precum diamante, aur, timbre

 preţioase sau alte obiecte de colecţie cu valoare ridicată, care îşi păstrează valoarea în

orice parte a globului şi care vor fi transformate în bani lichizi odată aunse la

destinaţie. Cu toate că aceste mărfuri sunt mai uşor de transportat, metoda nu este atât

de frecvent folosită ca transferul în numerar deoarece sunt necesare o serie întreagă de

operaţiuni complicate pentru reconversia bunurilor în lichidităţi.

(eşi un număr tot mai mare de ţări au impus raportarea e0portului tuturor

instrumentelor monetare !de pildă, în /tatele Inite este obligatorie raportarea unor

depuneri peste #4.444 dolari", aceasta nu a constituit până în prezent un impediment în

calea e0portului de valută. În >omânia, ca măsură de prevenire în acest sens sunt

dispoziţiile >egulamentului nr.+@#**B, în conformitate cu care, la solicitarea efectuării

unui transfer e0tern din disponibilităţile valutare proprii, rezidenţii au obligaţia de a proba cu documente natura operaţiunii valutare astfel introducerea sau scoaterea din

>omânia de sume cash în monedă naţională sau valută, se face numai în limitele şi

condiţiile prevăzute de lege.

=entru a evita riscurile acestui transfer de valută în străinătate e0istă reţele

 profesioniste de curieri care asigură transportul, folosind chiar paşapoarte diplomatice.

< altă metodă de plasare este şi aceea a folosirii statelor sau a zonelor care oferă

facilităţi ma0ime pentru transferul valorilor provenite din infracţiuni. &cest caracter

de 6paradisuri financiare7 îl au statele care nu percep impozite sau impozitele sunt

reduse la toate categoriile de venituri, unde e0istă un secret bancar şi comercial foarte

Page 21: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 21/99

rigid !nici chiar autorităţile nu au acces la datele respective", nu e0istă niciun fel de

restricţii asupra schimburilor valutare şi nici nu se fac raportări asupra sumelor mari

care au fost depuse la instituţiile financiare. (e adăugat la aceste înlesniri, miloacele

de comunicaţie modernă de care dispun !computer, internet, servicii telefonice, cablu

optic, tele0, telefa0, servicii aeriene e0tinse şi regulate". < dată plasate în băncile din

aceste state, valutele circulă fără obstacole în orice zonă a globului. /unt proteate atât

depunerile cât şi retragerile din cont, clientul primind un document din care rezultă

 provenienţa legală a valorilor retrase.

Cele mai cunoscute teritorii care acordă aceste facilităţi sunt K 1nsulele )ahamas

!coasta de est a $loridei de /ud", insulele )ermude !în largul coastei Carolinei de

 5ord", insulele Canalului !situate în canalul 2ânecii între &nglia şi $ranţa", insula

<mului !în marea 1rlandei", insulele CaFman !la sud de Cuba", Giechtenstein !stat

independent între lveţia şi &ustria" insula 2ontserrat !în apropiere de =orto >ico",

&ntilele <landeze !stat aparţinând de <landa", =anama, Gu0emburg, insulele 'irgine

şi altele. lveţia nu mai este în totalitate un paradis financiar deoarece percepe

impozite pe venituri, chiar dacă secretul bancar este păstrat cu sfinţenie !în anul #*?A

a avut loc un referendum dacă să se renunţe la secretul bancar la care maoritatea populaţiei a răspuns negativ".

< metodă de plasare a valorilor ilicite este şi aceea a băncilor off-shore. &ceste

 bănci sunt înregistrate într-o ţară care nu oferă facilităţi financiare, dar îşi desfăşoară

activitatea în alte zone !mai ales în teritoriile considerate paradisuri financiare"#.

)ăncile şi instituţiile financiare off-shore sunt scutite de o seamă de obligaţii

care le-ar reveni în ţara unde se înregistrează, sunt scutite de ta0e, nu li se cer garanţii,

n-au restricţii la dobânzi, nu sunt supuse niciunei verificări. (e regulă, asemenea

companii se înfiinţează de intermediari !urişti, economişti", care contra unui comision

# Costică 'oicu, -pălarea banilor murdari, ditura /Flvi, )ucureşti, #***, p. #%-%4 1on (ascălu, Centrele financiare

offs/ore, paradisurile fiscale 0i secretul bancar , ditura &rgument, )ucureşti, %44#, p.?-#44 Ltefan =opa, &drianCucu, 1conomia subterană 0i spălarea banilor , ditura 0vent, )ucureşti, %444, p.#4.

%#

Page 22: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 22/99

le înfiinţează, le vând gata înregistrate, deschid conturi bancare în numele clienţilor,

desfăşoară orice activitate în numele şi pe contul acestora, adică pe seama

adevăratului proprietar care furnizează şi valorile provenite din infracţiuni rămânând

în umbră într-un anonimat complet.

=entru revenirea în ţara de origine sub forma banilor curaţi, deţinătorul valorilor

 provenite din infracţiuni foloseşte cel mai adesea metoda 6împrumutului de afaceri7.

1nfractorul solicită un împrumut bancar în ţara sa pe care îl plăteşte cu banii aflaţi într-

o bancă off-shore, bani care îi aparţin tot lui. În felul acesta banii se reîntorc în ţară ca

 bani curaţi.

ranzacţiile cu sumele provenite din infracţiuni, şi plasarea acestora în diferite

zone ale globului sunt mult înlesnite de dezvoltarea modernă a comunicaţiilor. < parte

din ce în ce mai mare din fondurile companiilor şi corporaţiilor circulă sub formă

electronică. În /I& valoarea tranzacţiilor în bani lichizi a scăzut de la apro0imativ

4 milioane de dolari la %,% milioane, în timp ce valoarea tranzacţiilor electronice a

crescut de la * miliarde la A4 miliarde de dolari. ransferurile electronice oferă mari

 posibilităţi de spălare a valorilor ilicite putând circula rapid între diferite bănci şi

instituţii financiare dispărând orice urmă a provenienţei lor ilegale. (upă o statisticăamericană, din cele B44.444 de transferuri electronice zilnice o bună parte o constituie

acţiunile de spălarea banilor acţiuni care ating suma de +44 milioane dolari zilnic.

<peraţiile bancare prin miloace electronice !on-line" slăbesc capacitatea băncilor de a

supraveghea activitatea conturilor şi obţinerea de informaţii certe asupra e0peditorului

şi primitorului banilor prin transfer electronic. (upă ce un client a depus o sumă într-

un cont numerarul poate fi transferat imediat în orice parte a lumii inclusiv în zone

reprezentând paradisuri financiare iar depunerile dintr-un loc pe glob pot fi ridicate

imediat în cealaltă parte a globului.

 

Page 23: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 23/99

În ultimul timp este folosit şi 1nternet-ul pentru acţiuni de spălare a banilor. =e

această cale o persoană are posibilitatea de acces la contul său din orice parte a lumii

fie personal fie prin intermediar.

B. Stratificarea

/tratificarea sau sedimentarea, presupune separarea veniturilor ilicite de sursa

lor prin crearea unor comple0e tranzacţii financiare, concepute a anihila orice

 posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. În această fază, cel care

reciclează valorile ilicite construieşte tranzacţii financiare sau comerciale fictive !total

sau parţial" prin înfiinţarea de societăţii paravan sau în baza unor documente de

import-e0port fictive, banii se transferă din locul iniţial de plasare !bancă", ca plată

 pentru servicii şi operaţiuni fictive, în altă bancă.

În felul acesta, după ce numerarul a auns să fie depus în instituţii financiare

fără a fi descoperit, sunt puse în funcţiune instrumente financiare mai uşor de

manipulat !cec-uri de călătorie, obligaţiuni, acţiuni" cu care se pot efectua în

continuare tranzacţii, şi operaţiuni în afara ţării, ori se pot depune în conturi de la

 bănci interne, fără a mai fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau

retragere.< altă modalitate de stratificare facilă o constituie transferurile electronice.

>eluarea acestor transferuri de cât mai multe ori sub diferite prete0te, adesea dintr-o

ţară în alta, incluzând şi zone paradisuri financiare, face aproape imposibilă

descoperirea originii fondurilor.

>evânzarea sau chiar e0portul bunurilor de mare valoare care au fost

achiziţionate cu ocazia plasării numerarului, constituie de asemenea o metodă

eficientă de stratificare. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori, astfel că, practic

nu se mai poate identifica sursa iniţială a bunului dobândit în prezent, neputându-se

lua astfel măsura confiscării şi demonstra legătura între actualul bun şi sursa ilegală a

fondurilor iniţiale, fonduri care şi-au pierdut individualitatea.

%+

Page 24: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 24/99

  C. Inte!rarea

ste a treia etapă a procesului de spălare a fondurilor, presupunând legitimarea

fondurilor provenite din infracţiuni, fonduri care sunt reintroduse în circuitul legal fără

a mai fi suspecte se caută astfel să se dea aparenţă licită bunurilor dobândite în baza

unei activităţi ilicite. =rin intermediul integrării profiturile reciclate sunt plasate în

economia reală, legitimă, rezultatele obţinute din activităţi ilegale devenind legale

 profiturile au acum o acoperire legală, deţinătorul folosindu-le fără teamă, chiar prin

achiziţionarea de bunuri la vedere.

/unt de menţionat şi împrumuturile fictive acordate de o companie 6de faţadă7

înregistrată într-un paradis financiar, dar controlată de o companie din ţară, fondurile

ei fiind de fapt fondurile reciclate ale acestei companii din ţară. )anii reciclaţi aflaţi în

conturile firmei de faţadă sunt împrumutaţi firmei din ţară !este vorba de un

autoîmprumut" pentru care aceasta din urmă plăteşte dobânzi încasate tot de

adevăratul proprietar al firmei de faţadă.

$olosirea de facturi false pentru import sau pentru e0port, supraevaluate,

achiziţionarea de bunuri imobiliare sau afaceri subevaluabile care ulterior sunt

vândute supraevaluat sau vânzarea acestor bunuri unor societăţi de tip captiv !ceaparţin în fapt proprietarului bunurilor", reprezintă tot atâtea moduri de integrare a

capitalului reciclat.

Ciclul economic al lumii clandestine este unul continuu şi dinamic, cu generaţii

de profituri investite fie în activităţi mult mai ilegale decât cele ce le-au produs, fie în

activităţi licite, căpătând astfel un aspect 6curat7.

  0. 8et5e 5e 7%&lare a "anilr *i 5e finan(are a terri7m)l)i

 

Page 25: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 25/99

  În  prezent, metodele de spălare a banilor şi de finanţare a terorosmului sunt

e0trem de variate, foarte numeroase şi pot fi derulate în toate sectoarele de activitate, o

enumerare limitativă a acestor procedee fiind practic imposibilă. (e aceea, în cele ce

urmează, vom prezenta cu titlu de e0emplu câteva din metodele de spălare a banilor

şi de finanţare a actelor de terorism, aşa cum au fost acestea identificate în practica

românească şi internaţionalăK

  a" < metodă foarte des folosită de infractori, ce implică utilizarea numerarului este

structurarea depozitelor de numerar ! /2I>$$159 ".

  &cest lucru se realizează prin divizarea sumelor în numerar în sume mai mici şi

depunerea acestora în mai multe conturi bancare, fie de către aceeaşi persoană ! în

conturi deschise la bănci sau sucursale diferite ", fie de către mai multe persoane ! în

conturi deschise la aceeaşi bancă ". =rin acest procedeu, infractorii urmăresc să evite

 prevederile legale referitoare la raportarea operaţiunilor cu numerar, atunci când

tranzacţia a depăşit o anumită valoare ! echivalentul a #.444 de euro în legislaţia

românească ".

 b" < altă metodă de spălare a numerarului murdar sau de punere a acestuia la

dispoziţia unor grupări teroriste o reprezintă transportul fizic al banilor peste graniţeleţării ! contrabanda cu numerar ". &stfel, curierii de numerar sunt deseori folosiţi de

grupările criminale în vederea efectuării unor operaţiuni având ca scop spălarea

 banilor şi@ sau finanţarea terorismului. =entru trecerea frauduloasă a numerarului peste

frontieră, curierii preferă deplasarea cu avionul, folosind preponderent rute scurte sau

zboruri directe ! ceea ce le conferă posibilitatea de a fi mereru aproape de bani şi de a

aunge rapid la destinaţie", dar folosesc şi diverse alte miloace de transport

! autovehicule sau vase ce transportă bunuri, în derulare unor operaţiuni de comerţ

e0terior ".Conform 9rupului de &cţiune $inanciară 1nternaţională ! $&$@9&$1" ,

contrabanda cu numerar reprezintă 6 una dintre principalele metode de mişcare a

fondurilor ilicite , spălare a banilor şi finanţare a terorismului7.

%

Page 26: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 26/99

 

Page 27: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 27/99

CAPITOLUL AL III9LEA

IN:ACŢIUNI GENERATOARE

SPĂLĂRII BANILOR SPECI:ICE RO8;NIEI

$.1. S%&larea "anilr "(in)(i 5in cmerciali4area ilicit& a car")ran(ilr.

In grup de societăţi comerciale a achiziţionat de la mai multe rafinării produse

 petroliere inferioare care nu sunt supuse accizării şi nici purtătoare de ta0ă de drum. În

realitate marfa era de fapt benzină şi motorină. $irmele 6fantomă7 au facturat marfa cu

accizele şi ta0a de drum incluse în preţ către un grup de firme al căror obiect de

activitate era 6comercializarea en-gros a carburanţilor 2, şi care, la rândul lor, au

vândut combustibilul unei alte firme, specializată în comercializarea en-detail a

combustibililor la pompă.

În urma comercializării către consumatori a mărfii, firma en-detail a încasat

echivalentul a D4 milioane I/(. (in această sumă, firma a diriat + milioane de

I/( către o societate comercială ; />G.

$irma ; este o societate românească al cărei obiect de activitate declarat la

>egistrul Comerţului nu are nimic în comun cu producerea şi comercializarea

 produselor petroliere. 1nteresant de precizat că asociat unic al firmei ; este o societate

comercială înregistrată într-un paradis fiscal.

(upă primirea celor + milioane de I/(, firma ; îi transferă la e0tern cu titlu3contravaloare facturi2, deşi, conform informaţiilor primite de la organele vamale,

firma nu efectuase nici o operaţiune de comerţ e0terior.

Ga numai câteva săptămâni, firma ; a primit de la două firme din <landa şi

8ong Qong + milioane I/(.%B

Page 28: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 28/99

1mportant de menţionat este faptul că aceste două firme străine au creditat

contul I/( al firmei ; cu menţiunea 6capital circulant7, plata fiind efectuată în

numele asociatului unic al firmei ;, respectiv societatea comercială înregistrată în

 paradisul fiscal. Irmărind flu0urile financiare s-a constatat că întreaga sumă a fost

transferată în favoarea grupului de firme en-detail, iar acesta a investit suma pentru

achiziţionarea unui obiectiv strategic.

(eci, cea mai mare parte din contravaloarea accizelor şi ta0ei de drum aferente

combustibililor a fost direcţionată ilegal la e0tern, de unde în numai câteva săptămâni

a fost transferată în ţară cu titlu 3capital circulant2, iar ulterior valuta a auns la firma

detailistă care a investit-o într-un domeniu deosebit de profitabil.

=e plan intern, cu diferenţa de % mil. I/(, firma en-detail a plătit

contravaloarea carburanţilor către grupul de firme en-gros, iar din această sumă,

administratorii şi-au transferat în conturile personale echivalentul a cca # mil. I/(,

 bani pe care i-au păstrat în conturile curente. 9rupul de firme en-gros a achitat către

grupul iniţial de firme %A mil. I/(, iar acestea mai departe au achitat rafinăriilor

contravaloarea mărfii achiziţionată iniţial, adică %4 mil. I/(.

În urma analizei s-a stabilit că acest grup iniţial era constituit din firme6fantomă7, iar împuterniciţii a dispune pe conturi erau cetăţenii străini de origine

arabă, care au retras din conturile firmelor echivalentul a A mil. I/(.

&ceşti bani au fost regăsiţi în conturile personale ale administratorilor firmelor

Mfantomă7, pe care aceştia i-au investit astfelK cu % milioane de I/( au constituit

depozite la termen, iar cu % mil. I/( au achiziţionat diverse bunuri imobiliare.

&stfel, utilizarea de firme 6fantomă7 în circuitul comercial al combustibililor a

 permis atât sustragerea de la plata ta0elor şi impozitelor aferente, cât şi posibilitatea

scoaterii din circuitul bancar a echivalentului a A milioane I/(, bani care au auns în

final în conturile personale ale administratorilor societăţilor comerciale.

 

Page 29: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 29/99

=rezentarea unor documente vamale şi comerciale false funcţionarilor bancari a

făcut posibil transferul ilegal la e0tern a + milioane I/(, sumă care ulterior a revenit

în ţară 6spălată7 şi apoi investită într-un domeniu profitabil

 

$.#. S%&larea "anilr %r6eni(i 5in cmerciali4area ilicit& a %r5)7elr

%etrliere *i -n*el&ci)ne -n 5a)na ")!et)l)i 5e 7tat

  Într-o perioadă de trei luni, patru societăţi comerciale ! ;,H,R si ", cu obiect de

activitate 6comeţul cu produse petroliere7 au comercializat astfel de produse în

valoare de ++ mil.><5 , din care ?, mil.><5 reprezentau accize.

=entru a respecta prevederile legale cu privire la comercializarea produselor

 petroliere, respectiv pentru a face dovada efectuării plăţii anticipate a accizelor către

rafinărie, cele patru societăţi au efectuat o serie de operatiuni fictive, care au dus la

 preudicierea bugetului cu circa #4 mil.><5 .>afinăria ) a încasat ?, mil.><5 de la rafinăria &, reprezentând

contravaloarea ţiţeiului neprocesat. &ceste fonduri au fost transferate societăţilor

;,R,H şi cu titlul de 6prestări servicii7 şi 6contravaloare materiale7. În aceleaşi zile,

acestea au returnat fondurile cu titlul de 6accize7, pentru ca, în final, rafinăria ) să

returneze cele ?. mil.><5 lei rafinăriei &, cu titlul de 6finanţare7.

(upă întregirea fondurilor încasate de către rafinăria &, cele ++ mil.><5 au

fost investite în bunuri mobile şi imobile, realizând în acest fel şi spălarea fondurilor

obţinute ilegal.

=rin această schemă, în câteva luni, bugetul de stat a fost preudiciat cu sume

importante din care au ieşit în evidenţă cele #4 mil.><5, respectivK

%*

Page 30: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 30/99

-?, mil.><5 N accizele aferente produselor petroliere încasate şi nevirate la

 buget

-#, mil.><5 N '& aferentă facturilor fictive de 6prestări servicii7 şi

6contravaloare materiale7.

$.$. S%&larea "anilr %r6eni(i 5in ram")r7&ri ile!ale 5e TVA ca )rmare a

)nr e<%rt)ri 7)%rae6al)ate.

=ornind de la un >aport de ranzacţii /uspecte primit de <ficiu de la o bancă

raportoare s-a stabilit că un ;=<>&<> a încasat din străinătate suma totală de

?44.444 I/(, bani care în aceeaşi zi au fost schimbaţi în lei şi transferaţi în contul

$irmei ; cu titlul 6contravaloare marfă7 !în total #,? mil.><5 ".

(in documentele de e0port s-a stabilit că ;=<>&<>IG a livrat la e0tern

utilae uzate la un preţ de #44 I/( @3g !echivalentul a %4 ><5@3g".

&nalizând flu0ul comercial s-a constatat că e0portatorul a achiziţionat utilaele

uzate la preţul de %4 ><5, de la o firmă 6fantomă7 ;, care nu funcţionează la sediul

social declarat, nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi

 bilanţurile contabile, asociat fiind un cetăţean arab ) care nu a intrat niciodată în>omânia.

=e contul firmei 6fantomă7 ; a acţionat ca împuternicit administratorul

e0portatorului N persoană fizică &. Ga rândul ei, firma 6fantomă7 ; a achiziţionat

utilaele uzate de la un producător, la un preţ de % ><5@3g.

(eci, primul pas al înşelăciunii l-a constituit supraevaluarea preţului de către

firma 6fantomă7 ; de la % ><5@3g la %4 ><5 lei@3g.

(in analiza ulterioară a reieşit că plata mărfurilor către producător la preţul de

% ><5@3g, în total %44.444 ><5, s-a făcut de către e0portator, dar nu prin

instrumente bancare, ci în numerar. /umele încasate de la e0portator de firma

Page 31: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 31/99

6fantomă7 ; au fost transferate pe baza unor facturi fictive unei firme 6fantomă7H,

firmă care, la fel ca firma ;, nu funcţionează la sediul social declarat şi nu a depus

declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

$irma 6fantomă7 H, la rândul ei, a transferat banii în străinătate sub forma plăţii

în avans a unor produse care nu s-au importat niciodată şi nici avansul nu s-a mai

repatriat.

(e menţionat este faptul că împuternicitul pe contul firmei 6fantomă7 H este tot

administratorul e0portatorului, împuternicit şi pe contul firmei 6fantomă7 ;.

În urma operaţiunilor descrise, e0portatorul a beneficiat de rambursarea '&

aferent e0porturilor efectuate în sumă totală de +?4.444 ><5, bani care au fost

transferaţi firmei 6fantomă7 ;, cu ustificarea 6contravaloare marfă7.

=e baza unor contracte de împrumut fictive, firma 6fantomă7 ; a transferat cele

+?4.444 ><5 în contul personal al asociatului firmei, cetăţeanul arab ) !persoană

fictivă", cu ustificarea 6restituire împrumut asociat7, de unde banii au fost retraşi în

numerar de către administratorul e0portatorului N persoană fizică &, împuternicit şi pe

contul cetăţeanului fictiv ).

În timp ce firma 6fantomă7 ; nu a achitat la buget '& colectată şi impozitul pe profit aferent profitului realizat din vânzarea mărfurilor la un preţ supraevaluat,

e0portatorul a beneficiat de rambursarea '& aferente e0porturilor efectuate în sumă

totală de +?4.444, bani care, prin operaţiunile enumerate anterior, au fost spălaţi,

apărând ca fiind sume de provenienţă licită ! restituire creditare firmă 4.

$.,. S%&larea "anilr "(in)(i 5in %r5)cerea *i cmerciali4area ilicit& a

alcl)l)i *i "&)t)rilr alclice.

; şi H sunt două societăţi comerciale a căror activitate se desfăşoară în

domeniul producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. 1mportant de

+#

Page 32: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 32/99

menţionat este faptul că firmei H i-au fost retrase licenţele de fabricaţie şi autorizaţiile

de producere a alcoolului şi băuturilor alcoolice. &sociaţii şi administratorii firmei ;

şi H sunt cetăţeni români. &sociaţii firmei H au numit în funcţia de administrator

 pentru numai +* de zile un cetăţean egiptean care s-a dovedit că acţiona în >omânia

sub alte trei identităţi şi care face parte dintr-o reţea criminală.

În acest conte0t, ca urmare a unor livrări de marfă, firma H a emis în favoarea

firmei ; un număr de facturi fiscale în valoare totală de B,B mil. ><5, iar firma ; şi-a

 plătit parţial datoria către firma H prin emiterea unor bilete la ordin în valoare de +,*

mil.><5.

În urma controlului efectuat de 9arda $inanciară s-a stabilit că facturile fiscale

emise de firma H figurau în evidenţele acesteia ca fiind sustrase şi nicidecum emise.

(e asemenea, s-a mai constatat că marfa nu putea fi transportată cu autovehiculele

care apăreau în factură drept miloace de transport, deoarece erau destinate

transportului de combustibili, iar în urma prelevării de probe s-a constatat că marfa

avea altă calitate decât cea înscrisă în documente, în acest fel consumatorii fiind

înşelaţi.

=reudiciul adus bugetului de stat de către firma ; prin sustragerea de la platata0elor şi impozitelor a fost calculat la peste ?,+ mil. ><5.

Ga o analiză atentă a copiilor după biletele la ordin s-a observat că acestea au

fost completate şi girate în acelaşi moment şi, totodată, completarea lor nu a fost

făcută cu respectarea rubricaţiei, ceea ce induce nulitatea acestora, iar la scadenţă, în

caz de neplată, beneficiarul nu le putea investi cu formula e0ecutorie. /e poate spune,

deci, că fie beneficiarul nu era interesat de plată, fie ştia oricum că aceste titluri au fost

emise cu un alt scop decât cel declarat. 9irul dat de firma H a fost făcut în favoarea a

numeroase firme care în urma analizei a rezultat că funcţionau pe principiul firmelor

Page 33: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 33/99

6fantomă7, iar asociaţii, administratorii şi împuterniciţii pe cont erau e0clusiv cetăţeni

ira3ieni şi egipteni.

Irmărind circuitul financiar s-a constat că aceste firme 6fantomă7, precum şi

multe alte societăţi comerciale au direcţionat fondurile, respectiv +4,* mil. ><5 şi

#*,+ mil. ><5 e0clusiv în conturile altor două firme care s-au dovedit a funcţiona tot

 pe principiul firmelor 6fantomă7. &cestea din urmă au schimbat sumele din lei în

I/(, iar în baza unor documente comerciale şi vamale false prezentate băncilor au

transferat #% milioane I/( în China, în favoarea a numeroase firme şi persoane

fizice.

Ga câteva luni după aceste transferuri e0terne, firma românească R devine

 beneficiară unui credit e0tern de aceeaşi valoare. &sociat maoritar al acestei firme

este o societate comercială străină, înregistrată într-un paradis fiscal, iar

administratorii sunt cetăţenii români implicaţi în firmele ; şi H. =entru a da o

aparenţă de legalitate acestui transfer e0tern direcţionat de la o bancă din $ilipine

firma R şi asociata sa nerezidentă au încheiat un contract de împrumut e0tern pe care

l-au înregistrat la )5>, în contul datoriei private e0terne.

Cu banii primiţi, administratorii firmei R au achiziţionat mai multe pachetemaoritare de acţiuni a unor obiective rustice din ţară.

&stfel se observă că în urma producerii şi comercializării la negru a alcoolului

şi băuturilor alcoolice s-a obţinut în numai câteva luni, echivalentul a #% milioane de

I/(, bani negri. Întreaga sumă a fost transferată ilegal la e0tern, iar ulterior a fost

introdusă în ţară ca împrumut e0tern acordat unei firme româneşti, care a cumpărat

 pachete de acţiuni la mai multe obiective turistice.

++

Page 34: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 34/99

$.. Utili4area cre5itelr "ancare %entr) 5er)larea 5e %era(i)ni ficti6e -n

6e5erea "(inerii 5e ram")r7&ri ile!ale 5e TVA *i 7%&lare 5e "ani.

In grup de trei societăţi comerciale !&, ) şi C" patronate de % cetăţeni români

; şi H, folosindu-se de o firmă 6fantomă7, au derulat mai multe operaţiuni fictive în

 baza cărora au obţinut rambursări de zeci de miliarde de lei.

&stfel societatea comercială & a obţinut de la o bancă comercială mai multe

credite pentru a efectua acte de comerţ, în valoare totală de #A mil.><5.

În aceeaşi zi, banii au fost transferaţi de către administratorul societăţii ; în

contul societăţii comerciale C, unde societatea comercială & deţine un procent de D4:

din acţiuni, cu ustificarea 6avans societate7.

/umele depuse în numerar au fost utilizate de societatea comercială & pentru a

achiziţiona mărfuri de la societatea comercială ) administrată tot de persoanele fizice

; şi H.

2ergând pe firul operaţiunilor comerciale s-a constatat că mărfurile erau

achiziţionate de la o firmă de tip 6fantomă7 patronată de un cetăţean arab, societate

care nu funcţionează la sediul social declarat şi care nu a depus la organele fiscalenicio declaraţie privind impozitele şi ta0ele datorate bugetului de stat.

(in analiza rulaelor înregistrate în conturile socităţilor comerciale &, ) şi ale

firmei de tip 6fantomă7 s-a constatat că între acestea nu au avut loc nici un fel de

tranzacţii bancare.

(in verificările efectuate a rezultat că facturile folosite de firma de tip

6fantomă7 erau false, deoarece aparţineau altei societăţi comerciale.

&nalizând modalitatea de plată a facturilor a rezultat că societăţile comerciale &

şi ) au achitat contravaloarea mărfurilor în numerar înregistrând în casieriile

Page 35: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 35/99

societăţilor mai multe chitanţe cu regim special înseriate şi numerotate de către

1mprimeria 5aţională, care au fost eliberate altor societăţi comerciale.

&stfel, folosindu-se de facturi false şi de firme de tip 6fantomă7, societatea

comercială ) a derulat mai multe operaţiuni fictive în baza cărora a dedus neustificat

'& în valoare de %,%? mil.><5.

(e asemenea, societatea comercială & a beneficiat de o rambursare de '& în

valoare de %,D mil. ><5, bani care au fost retraşi în numerar de către administratorii

; şi H cu ustificarea 6restituire împrumut7.

$.0. S%&larea "anilr "(in)(i 5in fl7irea c) rea9cre5in(& a acti6elr )nei

7ciet&(i cmerciale+ -ntr9)n 7c% cntrar intere7elr ace7teia *i -n fl7)l

a5mini7tratrilr.

< societate comercială cu răspundere limitată ;, cu obiect de activitate,

fabricarea de articole confecţionate din te0tile, care are ca asociaţi şi administratori un

cetăţean britanic, unul iordanian şi unul român, a efectuat e0porturi în anul %44% în

valoare de .444.444 I/(, către mai multe firme din 2area )ritanie şi 9ermania

societatea ; a înregistrat în anul %44% numeroase pierderi şi datorii către bugetul destat.

Conturile cetăţeanului britanic & !deschise la o bancă comercială din >omânia",

administrator şi asociat al societăţii, au fost alimentate cu sume importante de bani,

 provenind de la firme din 2area )ritanie şi 9ermania, beneficiare ale e0porturilor

!.444.444 I/( ".

/uma de .444.444 I/( a fost transferată în conturile personale ale

cetăţeanului iordanian ) şi ale soţiei acestuia, de unde ulterior, aceştia i-au retras în

numerar.

&ceste sume, au fost ulterior depuse în numerar în contul cetăţeanului român C,

asociat şi administrator al societăţii. &cesta a transferat banii mai departe în contul

+

Page 36: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 36/99

Page 37: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 37/99

Page 38: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 38/99

iniţial cont în lveţia, însă ulterior a deschis un cont bancar în >omânia, cont în care a

fost virată suma de %.444.444 I/(.

ste important de menţionat şi faptul că această persoană a derulat afaceri în

1srael, perioadă în care a cunoscut persoanele din conducerea firmei israeliene.

&facerile pe care le-a condus în această ţară s-au încheiat fie prin falimente, fie prin

cercetări pentru evaziune fiscală.

(upă ce a încasat banii, cetăţeanul respectiv a efectuat următoarele operaţiuniK

-în prima fază a retras în numerar D44.444 I/( şi a constituit depozite bancare

în valoare de #.A44.444 I/(

-ulterior a lichidat depozitele înainte de termen şi a cumpărat titluri de stat

-după ce a vândut titluirile de stat, a retras în numerar +44.444 I/(, a constituit

un depozit la o altă bancă, în valoare de D4.444 I/(, şi-a cumpărat un autoturism în

valoare de %4.444 I/(, iar cu %44.444 I/( a creditat societatea la care este

acţionar, după ce în prealabil a efectuat schimbul valutar.

Ilterior a mai creditat societatea cu încă #4.444 I/(. &ceastă societate este

un magazin de lu0 şi a fost folosită ca paravan pentru reciclarea fondurilor ilicite. <

 parte a banilor obţinuţi prin acte de corupţie a fost utilizată pentru rambursarea unorcredite bancare.

$./. S%&larea "anilr -nca7a(i ca mit& %entr) interme5ierea 5e a5%(ii

interna(inale 5e c%ii rm@ni.

=e baza analizei >apoartelor privind depunerile şi retragerile de numerar de

 peste #.444 euro primite la <ficiu de la o bancă au rezultat suspiciuni cu privire la

sumele în valută retrase în numerar de o persoană fizică &, care într-o perioadă scurtă

a retras numerar suma de ?.444 I/(.

 

Page 39: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 39/99

(in analiza rualului contului persoanei fizice & a rezultat că banii proveneau

de la mai multi cetaţeni americani, care au creditat contul persoanei fizice cu suma

totală de D4.444 I/( şi de la o persoană urudică cu sediul în /I& specializată în

adopţii, care a creditat contul persoanei fizice & cu suma de %.444 I/(.

(in verificările efectuate în >egistrul &sociaţiilor şi $undaţiilor a rezultat că

 persoana fizică & este preşedintele unei fundaţii autorizate să desfăşoare activităţi în

domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra operaţiunilor derulate în contul

fundaţiei, s-a constatat că şi aceasta a încasat sume în valută de la aceleaşi persoane

fizice şi uridice străine care au creditat şi contul personal al preşedintelui fundaţiei.

>ezultând suspiciuni, în sensul că banii ar putea proveni din intermedierea de

adopţii, a fost consultată la Comitetul >omân pentru &dopţii lista cetăţenilor străini

care au adoptat copii din >omânia în perioada respectivă, de unde a reieşit că toţi

cetăţenii americani care au creditat contul personal al persoanei fizice & N preşedinte

al fundaţiei, se regăsesc în această listă.

(in verificările efectuate la >egistrul Comerţului s-a constatat că persoana

fizică ) N soţia preşedintelui fundaţiei, figurează ca asociat unic la societateacomercială ;.

(in analiza derulării operaţiunilor s-a constatat că sumele retrase în numerar din

contul preşedintelui fundaţiei persoana fizică & N erau depuse tot în numerar, în

aceeaşi zi, în contul societăţii comerciale ;, cu ustificarea 6acordare împrumut firmă7

 bani care la interval de câteva zile erau retraşi numerar cu ustificarea, 6restituire

împrumut asociat7 N în total #,A mil.><5.

În acest mod, sumele de bani încasate necuvenit, în contul preşedintelui

fundaţiei N persoana fizică &, în schimbul facilitării adoptiei de copii români în

străinătate, au fost spălate prin intermediul societăţii comerciale ;, la care soţia

 persoanei fizice & este asociat dându-se acestora o aparenţă de legalitate.

+*

Page 40: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 40/99

$apta persoanei fizice & care, în calitate de preşedinte al unei fundaţii, s-a

folosit de autoritatea sa pentru a intermedia adopţii de copii români în străinătate cu

scopul de a obţine pentru sine sume de bani întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Gegea nr. B?@%444

 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie#.

&vând în vedere că sumele de bani pe care preşedintele fundaţiei le-a încasat în

contul personal, în schimbul intermedierii unor adopţii, provin din infracţiuni

asimilate infracţiunilor de corupţie, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunii de spălare a banilor, infracţiune aflată în legătură cu infracţiunile asimilate

infracţiunii de corupţie.

$.12. S%&larea "anilr %r6eni(i 5in trafic 5e 7t)%efiante.

Cetăţeanul român ;, domiciliat în Columbia, a achiziţionat în două tranşe un

teren de la societatea comercială &, cu suma totală de +44.444 euro. Cumpărătorul nu

a achitat preţul terenului la datele prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.

Ilterior, cetăţeanul ; a revândut terenul cu suma de +.444.444 euro unei

socităţi imobiliare ) ai cărei asociaţi sunt două companii cu sediul în 9ermania.(espre aceste societăţi au e0istat informaţii că au bonitate îndoielnică.

(upă încasarea banilor de la cumpărătorul final, catăţeanul ; a plătit şi

contravaloarea terenului către societatea comercială & de la care îl achiziţionase

iniţial.

&stfel, cetăţeanul ; a realizat un profit de %.B44.444 euro fără nici un risc şi fără să fi

investit nici un ban.

# Gg.B?@%444-publicată în 2.<f.=artea 1,5r.%#* din #?.4.%444- privind prevenirea,descoperirea 0i

 sancţionarea faptelor de corupţie

 

Page 41: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 41/99

Cetăţeanul ; are legături strânse cu un cartel el cocainei din Columbia.

Cetăţeanul român H, care are calitatea de administrator la societatea comercială & are

certe legături cu cetăţeanul ; ! care l-a împrumutat de bani cu doi ani în urmă " şi a

fost implicat în traficul de droguri pe ruta Columbia-9ermania->omânia. &stfel se

e0plică de ce societatea comercială a acceptat neplata tranşelor reprezentând

contravaloarea terenului vândut lui ;. 2ai mult chiar, societatea & a continuat să îi

vândă cetăţeanului ; o altă parcelă de teren, în continuarea celei dintâi cu toate că nu

a încasat nici un leu pentru prima vânzare.

)anii cu care s-a achitat terenul de către societatea ) cetăţeanului ; provin din

9ermania şi fac parte dintr-un contract de împrumut în valoare de ?.444.444 euro,

acordat de către una dintre societăţile germane care au caliatea de asociat la ).

În aceste condiţii, bonitatea îndoielnică a societăţii germane care a împrumutat

societatea comercială ) cu ?.444.444 euro, preţul e0agerat de mare cu care a fost

vândut terenul de către cetăţeanul ; către societatea &, precum şi legăturile cu mafia

cocainei, se poate trage concluzia că banii ar putea proveni din trafic de stupefiante pe

relaţia Columbia-9ermania->omania şi că ei se întorc, spălaţi, la vânzătorii de

stupefiante, ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.'ânzarea-cumpărarea terenului a fost doar un prete0t pentru a e0plica

 provenienţa sumei de +.444.444 euro ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.

'ânzarea-cumpărarea este, în mod evident, 6aranată7 între persoane care se

cunosc, deoarece, deşi în oc sunt sume mari de bani, iar contractul nu este respectat,

totuşi potenţialul păgubit nu are nicio reacţie.

$.11. S%&larea "anilr "(in)t 5in -n*el&ci)ni 7&6@r*ite %entr) "(inerea 5e

cre5ite "ancare.

  >eprezentanţii firmei & s-au adresat băncii comerciale unde societatea avea

conturile pentru a i se deschide un acreditiv de import în valoare de B mil. euro.

A#

Page 42: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 42/99

&vând în vedere că firma nu dispunea de această sumă, banca i-a acordat un credit de

aceeaşi valoare, scop pentru care au fost constituite garanţii materiale în valoare totală

de A4,% mil.><5.

Ga livrarea mărfii în ţară, acreditivul a fost e0ecutat şi implicit contul firmei

e0terne / a fost creditat cu contravaloarea mărfii, respectiv B mil. euro. (upă

efectuarea plăţii e0terne, firma & ar fi trebuit să pună la dispoziţia băncii suma plătită

la e0tern, însă în conturile acesteia nu a e0istat disponibil, motiv pentru care banca a

trecut la e0ecutarea garanţiilor constituite şi înregistrate în evidenţele ei cu valoarea de

A4,% mil. ><5.

Ga e0ecutarea fizică a garanţiilor s-a constatat că acestea aveau o valoare reală

de doar D%A milioane lei şi că, implicit, la constituire acestea au fost supraevaluate.

(upă câteva luni, contul firmei & deschis în evidenţele unei alte bănci

comerciale a fost creditat cu suma de # milion uro de către firma e0ternă /, transfer

efectuat fără nici o motivaţie. (upă încasarea sumei, reprezentanţii firmei & au

ordonat schimbul valutar al întregii sume, obţinându-se +, mil.><5, pe care i-au

utilizat astfelK

- #,# mil.><5 au fost transferaţi în contul firmei C ! firma în care aceştiadeţin calitatea de acţionari maoritari", bani cu care au fost achitate ta0e

vamale pentru importul de marfă provenită de la firma e0ternă /

- cu #,DA mil.><5, firma & a plătit ta0ele vamale pentru un import de

marfă al cărei furnizor a fost tot firma e0ternă /

- BD4.444 ><5 au fost ridicaţi în numerar cu titlul 6 plăţi salarii7.

În aceeaşi zi în care a fost ridicat numerarul, reprezentanţii firmei & au depus

44.444 ><5 în contul firmei , care le aparţine, cu motivaţia 6aport capital social 7,

şi %D4.444 ><5 în contul firmei & cu titlul 6creditare firmă7.

 

Page 43: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 43/99

Înregistrarea în evidenţele băncii a unor garanţii scriptice fără a fi verificate în

teren a permis supraevaluarea acestora şi obţinerea unui credit mult mai mare decât

cel care putea fi legal acordat.

/upraevaluată a fost şi marfa importată de firma românească, atâta timp cât

firma e0ternă / a plătit părţii române # milion de I>< fără nicio motivaţie

economică, bani care au fost folosiţi în mare parte la plata de ta0e vamale pentru

importul de marfă provenită de la acelaşi partener străin. >estul banilor !BD4.444

><5" a fost ridicat în numerar şi introdus în circuitul economic al firmelor ca aport

capital social şi creditare firmă, fapt care a permis ulterior reprezentanţilor acestora

obţinerea unor fonduri albite.

 

SISTE8E ALTERNATIVE DE TRANS8ITERE

A BANILOR 

 AALA-UNDI

 

 5u doar începând cu septembrie %44# se acordă o mai mare atenţie sistemelor de

transmitere a banilor, căci aceste sisteme aduc multe avantae celor care spală bani,

deoarece, de regulă, tranzacţiile se desfăşoară fără a fi depistate. =unctul de plecare al

acestor tranzacţii e în &sia, înainte de dezvoltarea sistemului bancar din 'est şi a

dovedit satisfacţii tuturor participanţilor.  $oarte des aceste sisteme alternative de trimitere a banilor sunt numite în mod

eronat Munder-ground-ban3ing7, deşi această e0presie nu e întotdeauna corectă,

A+

Page 44: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 44/99

Page 45: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 45/99

  M8aEaladarul7 desfăşoară printre alte afaceri şi una de import-e0port!de casete,

cartele de telefon, alimente" în &ustria şi contactează pe unul din Mpartenerii7 săi

 prezenţi în orice ţară spre care se vor trimite banii, care aranează tranzacţia în valuta

locală.

&cest e0emplu arată cât de importantă este reţeaua, iar contactările se fac prin telefon,

fa0, e-mail.

  &pare întrebarea cum aunge partenerul M8aEaladarului7 la banii săiS (eoarece

cele două persoane sunt Mparteneri7, împărţirea banilor nu reprezintă o problemă. În

ipoteza mai sus-menţionată , cu afacerea de import-e0port, se pot manevra uşor banii

 prin manipularea socotelilor supra şi subfacturate.

&cest sistem este utilizat în aproape tot <rientul 2ilociu de multă vreme şi se

 bazează pe încredere, precum şi pe asigurarea anonimatului, deoarece nu toate

operaţiunile se realizează pe hârtie. Itilizatorii unui astfel de sistem transmit banii

 peste graniţe fără a-i transfera în mod fizic.

În fapt, principala caracteristică a 8aEala este Mcompensarea7, deoarece

 persoanele implicate sunt asigurate că în contul respectiv se vor depune bani sau, în

alte cazuri, se transmit bunuri, ce vor fi returnaţi!returnate" printr-o tranzacţiereversibilă viitoare.

Cu acest sistem, banii în numerar sunt depozitaţi printr-un agent M8aEala7 care adesea

este proprietarul unui magazin sau al unei mici afaceri, care, la rândul său, aranează

ca o sumă egală să fie colectată la un dealer 8aEala din altă ţară. =ersoana care

 primeşte, în final, banii, foloseşte o dovadă scrisă sau o parolă pentru a demonstra că

este persoana îndreptăţită să primească banii. 5u e0istă o circulaţie în mod fizic a

capitalului între dealerii 8aEala în nicio tranzacţie şi nu e0istă, de obicei, înregistrări

scrise privind tranzacţia.

(ealerii 8aEala compensează conturile între ei per total o dată sau de mai

multe ori pe an.

A

Page 46: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 46/99

/istemul 8aEala reprezintă un important miloc de colectare a fondurilor care

apoi sunt utilizate pentru finanţarea terorismului.

&ceste sisteme informale sau alternative de transmitere a banilor nu sunt

reglementate în toate ţările.

  Comparând acest sistem de transmitere a banilor alternativ cu sistemele

tradiţionale, mai ales cecurile, reiese că M8aEala7 ar putea reprezenta risc şi

desfăşurare greoaie, totuşi dezvoltara acestor reţele arată tocmai opusul.

  8aEaladarul nu are nevoie pentru activitatea sa de un birou sau firmă cu

suportara costurilor multor angaaţi. /ingura ustensilă în afacere este reţeaua care

trebuie să funcţioneze. &ceşti parametri permit prestarea acestui serviciu cu costuri

reduse.

  (e regulă, tranzacţia durează % zile. =roblemele valutare sau din domeniul

MsEift7 pot întârzia tranzacţia până la o săptămână.

  /istemul nu cuprinde formalităţi de genul deschiderii de cont, prezentării

identităţii, tranzacţiile putându-se realiza oriunde.

  8aEaladarul nu păstrează niciun fel de evidenţă a tranzacţiilor efectuate. (upă

încheierea lor, de obicei se distrug toate urmele efectuării tranzacţiei.  (eoarece e0istă atâtea posibilităţi de transfer de bani, este aproape imposibil să

fie recunoscută 68aEala7 şi localizaţi participanţii ei. /e pot doar observa anumite

fenomene cum ar fi nivelul ridicat de încasări de bani în numerar, plăţi neconforme cu

scopul firmei-fapt sesizat de 1nterpol în centrele financiare sau transportul fizic al

 banilor supervizat prin controale de bani în numerar.

 

Page 47: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 47/99

Page 48: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 48/99

 penale sau a e0ecutării pedepsei, a lipsei plângerii prealabile, a retragerii plângerii

 prealabile sau a împăcării părţilor. În toate aceste cazuri este înlăturată numai

răspunderea penală şi pedeapsa, dar nu şi caracterul de infracţiune al faptei din care

 provin bunurile supuse spălării.

(impotrivă nu va e0ista infracţiunea de spălare a banilor dacă pentru

infracţiunea din care provine bunul 6spălat7 s-a dispus scoaterea de sub urmărire

 penală pentru motivele prevăzute la lit. a-e din art. #4 Cod procedură penală sau

achitarea, deoarece în aceste ipoteze nu e0istă o infracţiune şi ca urmare bunul

respectiv nu provine dintr-o infracţiune pentru a se verifica e0istenţa situaţiei

 prealabile menţionate. ot astfel şi dacă iniţial a e0istat o condamnare pentru

infracţiunea principală, însă hotărârea a fost ulterior desfiinţată pe o cale de atac

ordinară sau e0traordinară. $iind înlăturată infracţiunea anterioară, aceasta inevitabil

se va răsfrânge asupra infracţiunii de spălare a banilor lipsind un element constitutiv al

infracţiuni.

(e asemenea, nu va e0ista situaţia premisă, dacă bunul provenit dintr-o

infracţiune nu îndeplineşte cerinţele de gravitate stabilite de lege.

#.O"iect)l H)ri5ic al infrac(i)nii 5e 7%&lare a "anilr. <biectul uridic îl constituie relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal

!financiar, bancar, economic, comercial şi civil", spre a preveni şi combate circulaţia

ilegală a bunurilor, provenite din săvârşirea unor infracţiuni grave prevăzute de lege,

instituindu-se anumite obligaţii ale unor persoane fizice şi uridice de a sesiza

operaţiunile cu astfel de bunuri şi de a se abţine de la efectuarea unor acte şi fapte

 uridice legate de produsul infracţiunii de natură a favoriza pe autorii ori participanţii

la infracţiunile principale.#

# 'alerică (abu, /orin Cătineanu 6 Noua lege pentru prevenirea 0i sancţionarea spălării banilor  !Gegea DD@%44%" şiConvenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organi5ate7 în >.(. nr. D@%44+, pag. +D

 

Page 49: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 49/99

(upă alţi autori, infracţiunea de spălare a banilor ar face parte din categoria

infracţiunilor care se comit în legătură cu desfăşurarea afacerilor #  şi anume în

domeniul financiar bancar şi, ca atare, această infracţiune formează obiectul de studiu

al dreptului penal al afacerilor.%

Ceea ce urmăreşte făptuitorul prin spălarea banilor este tocmai valorificarea mai

lesnicioasă a bunurilor obţinute prin infracţiune şi asupra cărora îşi e0ercită anumite

drepturi cu caracter provizoriu, efemer !până la descoperirea faptei şi restituirea

 bunurilor celor preudiciaţi ori confiscarea bunurilor", dar pe care doreşte să le

consolideze spre a le valorifica fără nicio teamă că ar putea fi descoperit. =rin spălarea

 banilor, făptuitorul intenţionează totodată să pună mai uşor în circulaţie valorile

obţinute ilicit, prezentând aceste valori sub aparenţa înşelătoare, că bunurile îi aparţin

cu adevărat provenind dintr-o activitate licită. Ca urmare, ceea ce se urmăreşte prin

săvârşirea infracţiunii este consolidarea drepturilor făptuitorului asupra unor bunuri pe

care le deţine în mod ilegal, pretenţii care se înscriu incontestabil în cadrul relaţiilor

 patrimoniale. &ceste pretenţii ar fi susceptibile de a se bucura de ocrotirea societăţii,

dar numai în măsura în care ar fi legitime.

În ceea ce priveşte "iect)l H)ri5ic 7%ecial este de observat, că infracţiuneade spălare a banilor nu are în vedere totalitatea relaţiilor patrimoniale şi a tuturor

normelor de incriminare care asigură ocrotirea lor împotriva faptelor de sustragere,

înşelăciune, distrugere, etc., infracţiuni care se pot comite în orice domeniu al vieţii

sociale, ci se referă numai la o sferă limitată, adică la un mănunchi limitat din aceste

relaţii patrimoniale, şi anume acele relaţii care apar şi se dezvoltă într-un domeniu

specializat în care cel mai frecvent se produc asemenea fapte, spre e0emplu în

domeniul financiar, bancar, comercial, de credit.

# C.'oicu, $l./andu, &l.)oroi, 1.2olnar  , +pere citite pag. #B% şi urm.% Gavinia Gefterache, Dreptul penal al afacerilor 6 o provocare pentru sistemul de drept , în >(= nr.%@%44%, pag.% şiurm.

A*

Page 50: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 50/99

  /pălarea banilor apare astfel ca o operaţiune prin milocirea căreia se poate

realiza mai uşor punerea în circulaţie a valorilor ilegale !finalitate urmărită de

infractor încă din momentul comiterii infracţiunii principale". < atare acţiune,

!punerea în circulaţie şi valorificarea bunurilor ilicite" implică inevitabil folosirea

anumitor instituţii şi persoane specializate prin intermediul cărora să se poată înfăptui

o atare pătrundere a valorilor ilegale în circuitul economic şi valorificarea lor. &stfel,

obiectul uridic special al infracţiunii de spălarea banilor sunt relaţiile patrimoniale

care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu normala circulaţie a valorilor în cadrul

circuitului financiar, bancar, de credit !adică prin instituţiile menţionate mai sus", ca

sferă specializată a relaţiilor patrimoniale. 'aloarea socială ocrotită prin norma de

incriminare este circulaţia normală a bunurilor realizată prin unele instituţii

specializate, împotriva încercărilor de denaturare şi subminare a acestor circuite

economice ca urmare a infuziunii de valori provenite din infracţiune.

 5u trebuie confundat obiectul uridic generic al infracţiunii de spălare a banilor

cu obiectul uridic al infracţiunii principale. (acă valorile supuse spălării pot să

 provină din orice infracţiune gravă !fiecare având obiectul său uridic generic",

obiectul uridic al infracţiunii de spălarea banilor se referă numai la anumite valori patrimoniale. (e pildă, valorile supuse spălării ar putea să provină dintr-o infracţiune

contra persoanei !e0empluK şantaul, traficul de persoane, divulgarea secretului

 profesional, etc.", din infracţiuni de serviciu !abuzul în serviciu, darea şi luarea de

mită", din infracţiuni contra ustiţiei !favorizarea infractorului", din infracţiuni

economice !specula" şi altele, pe când infracţiunea de spălare a banilor este o

infracţiune contra proprietăţii. < anumită coincidenţă se va putea produce între

obiectul uridic al infracţiunii de spălare a banilor şi obiectul uridic al infracţiunii din

care provin sumele supuse spălării, numai când acestea din urmă provin tot dintr-o

Page 51: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 51/99

infracţiune contra proprietăţii !de e0emplu, din furt, tâlhărie, abuz de încredere,

distrugere, etc.".

Întrucât infracţiunea de spălare a banilor are caracter adiacent, corelativ, derivat

fiind condiţionată de e0istenţa infracţiunii din care provin valorile supuse spălării, nu

se va putea reţine această infracţiune decât după ce s-a constatat săvârşirea infracţiunii

 principale. 5u interesează dacă pentru infracţiunea principală săvârşită anterior sau

concomitent s-a încetat urmărirea penală sau s-a dispus încetarea procesului penal ca

urmare a intervenţiei unor cauze care înlătură răspunderea penală.

(e asemenea, nu interesează dacă autorul infracţiunii anterioare sau

concomitente este necunoscut, suficient că autorul infracţiunii de spălare a banilor să

ştie că banii provin dintr-o infracţiune.

ste de observat de asemenea, caracterul comple0 al obiectului uridic special al

infracţiunii de spălare a banilor. =e lângă obiectul uridic special principal pe care

l-am definit ca fiind relaţiile sociale cu caracter patrimonial care se desfăşoară într-un

domeniu specializat al relaţiilor patrimoniale şi anume în cadrul operaţiunilor

financiar-bancare, în cazul acestei infracţiuni e0istă şi un obiect uridic special

secundar #, constituit din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cuactivitatea ustiţiei, faptele de ascundere a bunurilor provenite din infracţiune

împiedicând aflarea adevărului, aducând astfel atingere şi relaţiilor sociale privind

realizarea ustiţiei şi descoperirea adevărului în legătură cu faptele de spălare a

 banilor.%

=ericolul faptelor de spălare a banilor nu constă, atât în curăţarea lor !deoarece

dacă autorul va fi tras la răspundere el va trebui să restituie sumele obţinute ilicit,

chiar prin echivalent dacă nu în natură", cât în faptul că prin spălare autorul urmăreşte

să pună mai uşor în circulaţie aceste valori obţinute ilegal, să pătrundă în circuitul

financiar, bancar, comercial, de asigurare, etc. , spre a se pierde complet urma# 1oan Gascu, 6-pălarea baniloractualitate, realitate socială 0i incriminare7, >.(. nr. D@%44+, pag.#+% 'asile (obrinoiu, Drept penal, partea specială, vol.1, d.Gumina Ge0, )ucureşti %44A, pag.+?

#

Page 52: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 52/99

caracterului lor ilicit. /pălarea banilor devine astfel o operaţie nu numai de ascundere

a provenienţei ilicite !implicit de denaturare a probelor", ci în acelaşi timp, o etapă

necesară în desfăşurarea activităţii de punere în circulaţie a banilor murdari. =unerea

în circulaţie devine astfel scopul spălării banilor, un scop a cărui atingere conduce la

două rezultate la fel de periculoaseK pe de o parte, la ascunderea probelor în legătură

cu săvârşirea infracţiunii principale, iar pe de altă parte, la denaturarea circuitului

economic prin pătrunderea de valori având o provenienţă ilegală, ceea ce determină

cum am mai arătat, falsificarea tranzacţiilor economice, crearea unor relaţii de

 provizorat !fondurile introduse în circuitul economic, bancar, etc. , fiind oricând

susceptibile de a fi retrase, prin confiscarea lor în momentul descoperirii infracţiunii

 principale, ori pentru despăgubirea persoanei vătămate, aceasta conducând inevitabil

la anularea operaţiilor efectuate cu aceste valori numai aparent legale şi a căror

aparenţă a fost înlăturată". &ceste consecinţe de ordin economico-financiar a

infracţiunii de spălare a banilor se vor răsfrânge şi asupra relaţiilor patrimoniale care

stau la baza operaţiilor financiare şi de credit, drepturile asupra bunurilor devenind

contestabile, provizorii, supuse pericolului unor îndelungate procese, ceea ce va

 produce inevitabil tulburări ale vieţii economice, ale stabilităţii şi normalităţii relaţiilor patrimoniale din cadrul circuitului economic şi financiar.

În lumina acestui obiect uridic special principal !relaţiile sociale care se nasc şi

se dezvoltă în legătură cu ocrotirea patrimoniului împotriva faptelor de denaturare a

circuitului economico-financiar prin pătrunderea în acest circuit a unor valori numai

cu aparenţă de legalitate", trebuie interpretate şi prevederile din art. %+ din legea

numărul DD@%44%, atunci când se referă la schimbarea, transferarea de bunuri,

ascunderea, disimularea adevăratei naturi a acestora ca şi atunci când se referă la

dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de provenienţă ilicită !art. %+, lit.c".

Chiar dacă aceste din urmă acţiuni le regăsim şi în descrierea conţinutului infracţiunii

Page 53: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 53/99

de tăinuire, nu ne aflăm în faţa unor incriminări paralele sau a unui concurs de te0te,

deoarece acestea deşi sunt acţiuni identice ca denumire au semnificaţii diferite. În

timp ce în formularea infracţiunii de spălare a banilor aceste acţiuni reprezintă

modalităţi prin care se realizează spălarea banilor în vederea unei mai lesnicioase

 puneri în circulaţie a acestor valori în circuitul economic, în formularea infracţiunii de

tăinuire aceste acţiuni au semnificaţia unor activităţi statice de simplă modificare a

statutului patrimonial al bunurilor tăinuite. (obândirea, deţinerea, folosirea constituie

 prin urmare, în sensul art.%+, lit.c din legea DD@%44% activităţi care poartă asupra

 bunurilor de provenienţă ilicită în curs de spălare sau după spălare, adică asupra unor

 bunuri menite să capete o aparenţă de legalitate, ori care au căpătat o atare aparenţă

 pentru a putea fi mai uşor puse în circulaţie. oate acţiunile descrise în art. %+ din

legea numărul DD@%44% reprezintă variante normative alternative a infracţiunii de

spălare a banilor, ca urmare ele sunt echivalente, atât ca semnificaţie cât şi ca

 periculozitate socială, fiind acţiuni prin care se realizează fapta incriminată, aceea de

spălare a banilor.

ot în lumina obiectului uridic special principal al infracţiunii de spălarea

 banilor trebuie interpretate şi prevederile art.%+ lit.a, referitoare la scopul de a auta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la

urmărire, udecată sau e0ecutarea pedepsei spre a evita confundarea acestor infracţiuni

cu aceea de favorizare. (eşi aparent acest scop este identic cu cel al infracţiunii de

favorizare a infractorului, de astă dată este vorba de o favorizare urmărită printr-o

activitate specifică, şi anume de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni.

ste de menţionat faptul că, tăinuirea şi favorizarea, fiind prevăzute cu sancţiuni

relativ reduse !+ la B ani", nu ar putea să corespundă gravităţii faptelor de spălare a

 banilor !legea prevede pentru asemenea fapte pedeapsa închisorii stricte de la + la #%

ani", mai ales când aceste valori provin din infracţiuni foarte grave sau cu consecinţe

deosebit de grave !de pildă, când banii care urmează a fi spălaţi provin din acţiuni

+

Page 54: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 54/99

contra statului, sancţionate cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la # la % de

ani", în timp ce sancţiunile prevăzute pentru infracţiunea de spălare a banilor ţin mai

 bine seama de aceste implicaţii.#

/-ar mai putea adăuga la aceste deosebiri, între infracţiunea de spălarea banilor

şi infracţiunile de tăinuire şi favorizare, faptul că acestea din urmă prevăd

nepedepsirea tăinuirii sau favorizării săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată,

dispoziţie de favoare, care nu e0istă în legea DD@%44%, considerându-se în mod

 ustificat că asemenea acţiuni săvârşite chiar de soţ sau o rudă apropiată reprezintă

fapte deosebit de grave, calitatea de soţ sau rudă apropiată urmând să fie valorificată

numai în cadrul individualizării udiciare. În mod consecvent, legiuitorul ar fi trebuit

să incrimineze şi nedenunţarea faptelor de spălare a banilor, ceea ce nu a făcut-o.

$.O"iect)l material al infrac(i)nii 5e 7%&larea "anilr.

  <biectul material al infracţiunii prevăzute în legea DD@%44% sunt valorile

asupra cărora a fost îndreptată fapta incriminată !bani, bunuri, etc.", valori asupra

cărora s-au e0ercitat actele de spălare şi care au provenit din fapte reprezentând

infracţiuni grave !de e0emplu, din corupţie, trafic de droguri, furt, înşelăciune, etc.".

'alorile obţinute din săvârşirea infracţiunii principale vor putea, aşadar, constituiulterior obiectul material al infracţiunii de spălare de bani, când valorile menţionate

sunt supuse actelor de spălare. 'alorile provenite din infracţiunea principală pot să

coincidă şi cu obiectul material al infracţiunii principale !de pildă, când este vorba de

infracţiuni contra patrimoniului din care au rezultat valorile ilicite", cât şi cu obiectul

material al infracţiunii de spălare a banilor, dacă s-au e0ercitat asupra lor operaţiuni de

ascundere a originii ilicite a bunului !de pildă prin falsificarea seriei, a numărului, a

culorii, a documentelor de circulaţie ale autovehiculelor sustrase". În alte cazuri însă, o

atare coincidenţă nu are loc. ste cazul valorilor provenite din infracţiune, care au

# 'alerică (abu, -pălarea banilor în noul cod penal 0i legislaţia penală actuală, >.(.nr.A@%44, pag.#+, nota %.

Page 55: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 55/99

constituit numai obiectul tranzacţiei ilegale !de pildă, în cazul luării de mită" şi care

nu constituie şi obiectul material al infracţiunii de luare de mită. În unele cazuri,

infracţiunea nici nu are obiect material, de pildă, infracţiunea de oc de noroc, însă nu

se poate tăgădui că e0istă valori provenite din această infracţiune. Ga fel infracţiunea

de pro0enetism are obiect material numai în unele din modalităţile sale de săvârşire.#

)anii, ca obiect material al infracţiunii de spălare a banilor pot fi, atât în lei, cât

şi în valută. )unurile pot fi corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

&ceste bunuri trebuie să aibă o anumită valoare !de pildă, să depăşească

valoarea de #.444 de euro", iar infracţiunea predicat să fie de o periculozitate sporită

! să fie sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate care să depăşească ani ".

'alorile de o asemenea importanţă, constituind obiectul material al infracţiunii trebuie

să fie spălate, curăţate, nu numai pentru că provin din acte ilicite !sunt murdare sau

negre", dar şi pentru că uneori poartă fizic urma sursei din care provin, putând fi uşor

recunoscute !e0. bancnotele înregistrate, mobilele care poartă înscrise pe ele locul de

unde provin, etc.".

0istă şi bunuri care nu pot fi spălate chiar dacă provin dintr-o infracţiune !de

 pildă, colecţia unui numismat, colecţiile de timbre, colecţiile de tablouri ale unor pictori celebri, biuterii celebre cu proprietari cunoscuţi" ca atare asemenea bunuri nu

 pot fi puse fraudulos în circulaţie. Cel care le-ar cumpăra, consultând un specialist şi-

ar da seama imediat de provenienţa lor. &semenea bunuri, chiar dacă sunt sustrase, de

regulă, se păstrează pentru folosul noului deţinător şi care devine astfel tăinuitor de

 bunuri provenite din infracţiune, iar dacă a provocat sustragerea va fi instigator sau

complice moral. (acă s-ar încerca înstrăinarea lor, aceasta ar însemna eventual o

tentativă de spălare de bunuri, deoarece o atare faptă nu ar putea să se finalizeze,

dezvăluind imediat e0istenţa acţiunii ilicite din care provin orice operaţiune efectuată

# 'intilă (ongoroz şi colaboratorii, 17plicaţii teoretice ale codului penal rom8n, vol.1', ediţia a 11-a, d. empus %444, pag.DB, DDD.

Page 56: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 56/99

asupra lor n-ar putea să le confere niciodată o aparenţă de legalitate, fiind evidentă

originea acestora şi că au fost sustrase de la adevăratul proprietar.

 5u constituie bun provenit din infracţiune şi ca urmare nici obiect material al

infracţiunii prevăzute în legea DD@%44%, bunurile care au servit la săvârşirea

infracţiunii, deoarece nu sunt un produs al infracţiunii, în această categorie fiindK

instrumentele spargerii, autovehiculul sau calculatorul proprietate personală folosite la

săvârşirea infracţiunii principale, etc. (e asemenea, în această categorie intră şi

 bunurile care, deşi sunt produse ale unor infracţiuni, nu prezintă gravitatea prevăzută

de lege !de pildă, pedeapsa ma0imă pentru infracţiunea comisă nu depăşeşte ani,

cum ar fi infracţiunea de abuz de încredere, însuşirea bunului găsit, neglienţa în

serviciu, etc.", ori au o valoare sub #.444 euro, precum şi bunurile provenite dintr-o

infracţiune săvârşită în altă ţară unde fapta respectivă nu este incriminată.

Gegea nu se preocupă de modul cum a dobândit făptuitorul bunul ori valoarea

cu caracter ilicit, implicit nu pretinde o cunoaştere precisă a sursei ilicite a bunului

!fie pentru că aceasta este bine ascunsă, fie pentru că, deşi cunoscută, nu poate fi

 probată fiind aplicabilă concluzia antică, 6idem est aut non esse aut non probari7". În

aceste condiţii, organele udiciare vor desprinde caracterul ilicit al sursei din actele deascundere a bunului !conform raţionamentului, că nimeni nu ascunde decât lucrurile

care au provenienţă dubioasă". ot astfel vor desprinde caracterul dubios al bunului

din natura suspectă a tranzacţiilor asupra unor bunuri în raport cu care e0istă dorinţa

de a le ascunde, deoarece provenienţa lor nu poate fi mărturisită, nu poate fi făcută

transparentă şi adusă la cunoştinţa tuturor.

Gegea nu condiţionează e0istenţa infracţiunii de spălarea banilor de o

condamnare concomitentă sau anterioară a autorului pentru infracţiunea din care au

 provenit sumele spălate !represiune subsidiară derivată". 2ai mult chiar, nu pretinde

nici ca organul udiciar să identifice o infracţiune determinată din care provin aceste

Page 57: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 57/99

valori. (acă autorul n-a fost descoperit şi tras la răspundere este suficient să e0iste

certitudinea că bunurile provin dintr-o infracţiune, chiar nedeterminată, certitudine

care se capătă cel mai adesea din dovada făcută că agentul a ascuns aceste bunuri şi că

le-a transformat în altceva care să le confere o aparenţă de legalitate. Conduita atipică

a subiectului se transformă într-o certitudine de e0istenţă a unor valori murdare

 provenite dintr-o faptă ilicită nedeterminată sau imposibil de dovedit.

Continuând să descifrăm mecanismul intern al infracţiunii de spălare a banilor,

observăm că legiuitorul incriminând asemenea fapte, se situează pe poziţia în care

 bunurile sau valorile de provenienţă ilicită nu ar trebui să circule sau, cel mult, să

circule sub înfăţişarea lor iniţială, fără a se face eforturi de autor sau de alte persoane

de a se ascunde provenienţa acestor valori şi a li se da o aparenţă de legalitate.

(acă valorile de provenienţă ilicită nu circulă, ci sunt păstrate de infractor,

raţionează legiuitorul, se va putea mai uşor descoperi fapta principală, iar probarea ei

va fi mult înlesnită prin descoperirea asupra persoanei suspecte a bunurilor provenite

din activităţi ilicite. 5eputând să-şi valorifice produsul infracţiunii pe care este silit

să-l păstreze, autorul faptei va fi îndemnat să se abţină de la săvârşirea de infracţiuni.

=ăstrarea bunurilor asupra infractorilor poate să aibă şi alte consecinţe. (e pildă,acestea pot să devină cu timpul inutile !prin schimbarea bancnotelor sau să se

degradeze", fără să mai socotim temerea continuă care va stăpâni pe infractor, ştiind

că are asupra sa produsul infracţiunii şi că ar putea fi descoperit oricând, chiar

întâmplător.

(acă valorile de provenienţă ilicită sunt puse în circulaţie însă în forma lor

iniţială fără eforturi de a li se ascunde provenienţa, este înlesnită şi în acest caz

descoperirea infracţiunii principale !dacă valorile sustrase sunt înregistrate şi pot fi

uşor identificate" când deţinătorul valorilor puse în circulaţie n-ar putea da o

e0plicaţie plauzibilă asupra sursei acestor valori va opera prezumţia că provin dintr-o

B

Page 58: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 58/99

sursă ilicită !de pildă, o persoană cu venituri modeste îşi cumpără o locuinţă de care

avea nevoie".

În ambele ipoteze !când valorile dubioase nu sunt puse în circulaţie sau sunt

 puse în circulaţie fără nici o modificare" nu va e0ista o faptă de spălare a banilor,

deoarece nu s-a spălat, curăţat niciun bun şi ca atare descoperirea bunurilor provenite

din infracţiunea la locuinţa infractorului sau identificarea sumei puse în circulaţie cu

miloacele obişnuite ale autorităţilor ca provenind dintr-o infracţiune determinată nu

vor atrage răspunderea şi pentru infracţiunea de spălare a banilor murdari. În aceste

cazuri nu s-ar putea reţine în sarcina infractorului decât infracţiunea principală,

urmând ca la soluţionarea acţiunii civile să se aibă în vedere modul de despăgubire a

 părţii vătămate în măsura în care bunurile sustrase n-au putut fi restituite în

materialitatea lor.

/pre deosebire de ipotezele de mai sus, prin incriminarea faptei de spălare a

 banilor, legiuitorul a urmărit în principal să împiedice punerea în circulaţie a valorilor

de provenienţă dubioasă, într-o formă modificată, prin spălare, curăţare, căpătând o

aparenţă de legalitate, deoarece numai asemenea valori sunt mai greu de identificat cu

miloacele obişnuite la îndemâna autorităţilor şi implicit mult mai greu s-ar putea

aunge la descoperirea infracţiunii principale.#

 &ceasta subliniază că operaţiile de spălare prezintă un pericol important prin

contribuţia la denaturarea probelor şi implicit la îngreunarea posibilităţii de a proba

fapta principală. &cela care spală bani de provenienţă dubioasă comite, sub un anumitaspect o înşelăciune, incriminată sub forma actelor de spălare de bani, deoarece

 prezintă bunul spălat, curat ca şi când n-ar proveni din infracţiune !prezintă drept

# Costică 'oicu, &l.)oroi, $l./andu, 1on 2olnar, +pere citite pag. #B+

 

Page 59: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 59/99

adevărate fapte mincinoase", inducând în eroare pe cei care primesc aceste bunuri aşa

zis curate şi spălate. (e cele mai multe ori, înşelăciunea realizată prin ascunderea

 provenienţei bunurilor provenite din infracţiune ia forma alterării sau falsificării

datelor privind identitatea celor implicaţi în aceste operaţii sau asupra actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate şi chiar asupra diverselor documente ale

tranzacţiei care sunt modificate, falsificate. &lteori, această înşelăciune se realizează

 prin operaţia de spălare a banilor care presupune curăţarea banilor sau bunurilor

rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, acestea căpătând aspectul de produs legal sau

legitim. &ceste operaţii se realizează prin utilizarea de către infractori a diferite

metode şi tehnici implicând sistemul financiar-bancar sau alte verigi ale economiei de

 piaţă !piaţa de capital, societăţile de asigurare, cazinourile, etc.". &utorii actelor de

spălare a banilor în aceste cazuri nu se mulţumesc numai să comită infracţiunea

 principală, dar depun eforturi, în continuare, să înşele societatea asupra provenienţei

 bunurilor pe care le-au obţinut pe căi necinstite. &ceastă înşelăciune, având o

incriminare distinctă, le slueşte autorilor infracţiunii principale să micşoreze riscul de

a fi descoperiţi şi de a fi traşi la răspundere penală, speculând încrederea sau naivitatea

celor din ur, dispuşi să ia drept valabilă aparenţa creată de infractor. Cei care se lasăînşelaţi de această aparenţă şi privesc valorile de provenienţă ilicită ca şi când ar

 proveni dintr-o sursă licită devin, în mod inconştient, participanţi la operaţiile de

ascundere.

Oustificarea incriminării actelor de spălare a valorilor provenite din infracţiune,

operând cu prezumţia că orice act de spălare a bunurilor contribuie la ascunderea

adevărului în procesul udiciar, nu este în afara criticii. < atare concluzie este

desprinsă, nu pe baza efortului acuzării de a demonstra în fiecare caz concret că actele

de spălare au împiedicat efectiv aflarea adevărului, ci prin folosirea unui şir de

deducţii şi anume că acela care spală bani urmăreşte neapărat să ascundă o anumită

realitate, inducând în eroare instanţa de udecată şi că, în măsura în care se ascund

*

Page 60: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 60/99

nişte valori în mod cert, acestea provin dintr-o infracţiune şi nu din activităţi legale.

(e pildă, dacă beneficiarului unui loz câştigător i se oferă un preţ dublu pe bilet din

 partea unei persoane interesate aceasta înseamnă că ofertantul încearcă să ascundă în

modul arătat, un anumit lucru şi anume că foloseşte bani proveniţi din infracţiune pe

care încearcă să-i cureţe apărând în calitate de fericit câştigător la loterie a sumelor

aflate asupra sa. =e de altă parte, cel care spală bani în modul arătat este prezumat că

 prin ascunderea caracterului ilicit al sumelor folosite urmăreşte să ascundă adevărul

asupra sursei din care provin sumele respective.

=rezumţia că orice tranzacţie dubioasă cum ar fi oferta de mai sus constituie un

act de spălare a banilor determină mutarea sarcinii probei asupra deţinătorului de

valori, acesta fiind obligat să demonstreze că, deşi a comis un act care poate fi

interpretat ca o încercare de ascundere a adevărului, în realitate activitatea sa a fost

licită. < atare schimbare a sarcinii probei poate conduce la erori udiciare. În mod

normal în toate aceste cazuri, acuzarea ar trebui să facă dovada sursei ilicite a valorilor

şi nu să oblige pe deţinător să facă dovada provenienţei legale a bunurilor deţinute.

Ineori această dovadă prin schimbarea sarcinii probei ar fi chiar preudiciabilă pentru

cel în cauză !de pildă, o persoană care a făcut o tranzacţie suspectă precum cea de maisus, poate să nu vrea să recunoască că a primit sume mari de bani, drept cadouri de la

 partenerul său se0ual, sume pe care le-a investit în diferite afaceri, inclusiv în

cumpărarea de lozuri câştigătoare ori soţia să nu recunoască primirea de bani de la o

 persoană străină de familie, ori soţul să recunoască primirea unui autovehicul de la o

femeie, etc.". &ceasta înseamnă că prezumţia conform căreia orice tranzacţie dubioasă

este un act de spălare de bani, întrucât urmăreşte ascunderea unor valori de

 provenienţă ilicită !deşi în realitate în e0emplul dat banii care se încearcă a fi ascunşi

au o provenienţă eventual imorală, dar nu ilegală" poate să fie în unele cazuri

nedreaptă. În realitatea cotidiană, nu toate acţiunile atipice sau anormale !socotite

Page 61: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 61/99

dubioase" au un conţinut ilicit, putând să e0iste numeroase alte ustificări decât cele pe

care i le atribuie prezumţia de mai sus cu care operează organele udiciare. &şa de

 pildă, acela care cumpără cu o sumă dublă un loz câştigător poate să facă o atare

tranzacţie cum am mai arătat din motive generoase, vrând totodată să ascundă mobilul

real al tranzacţiei. ot astfel, depunerea la o bancă a unei sume mari de bani în conturi

multiple cu valori reduse poate să aibă la bază dorinţa autorului de a ascunde în faţa

familiei, a prietenilor, valorile mari de care dispune !valori provenite din activităţi

legale sau morale pe care nu înţelege să le mărturisească". $iind obligat să dea

e0plicaţii asupra acestor motive !de pildă, că sumele provin de la partenerul se0ual",

este posibil ca cel în cauză să refuze să dea publicităţii adevăratele scopuri ale actelor

sale pretins dubioase şi să recunoască motivele reale, altele decât cele care i se

atribuie. >efuzând să arate adevărul, o atare persoană va aunge să fie acuzată pe

nedrept de spălare de bani. =osibilitatea unor erori udiciare prin manipularea acestor

 prezumţii trebuie să determine organele uridice să opereze cu o ma0imă prudenţă

încercând să stabilească realitatea, adevărul chiar atunci când prezumţia ar fi în

defavoarea unei persoane.

(ar aşa cum am arătat şi mai înainte incriminarea faptei de spălare a banilor îşiare temeiul nu numai în necesitatea ocrotirii activităţii corecte a ustiţiei şi

împiedicarea denaturării probelor în procesul udiciar !cu neaunsurile semnalate" ci

îşi are o ustificare şi în alte direcţii.

(upă unii autori, banii murdari sunt o sursă importantă pentru finanţarea

activităţilor criminale de orice natură, inclusiv a actelor de terorism. (e asemenea,

servesc la coruperea autorităţilor şi la încălcarea legalităţii. &utorii valorilor provenite

din infracţiuni !având la dispoziţie valori care nu sunt rezultatul unei activităţi

economice, reale, productive, ci dintr-o activitate parazitară" sunt e0trem de

6generoşi7, se pretează la supraevaluarea costurilor prin care urmăresc să ascundă

valorile negre !de pildă, sunt gata să ofere din banii murdari un preţ dublu pentru

D#

Page 62: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 62/99

 procurarea unor obiecte", ceea ce împiedică libera concurenţă, determină o creştere

artificială a valorilor bunurilor, a ratei dobânzilor şi a cursului de schimb valutar în

care sunt interesaţi.

/-a remarcat, de asemenea, că preocuparea pentru spălarea banilor proveniţi din

infracţiuni denaturează viaţa economică, creează condiţii pentru apariţia de societăţi

fantomă pentru încheierea de tranzacţii aparente şi pentru tot felul de activităţi

mascate, disimulate.

&ceste urmări adiacente ale circulaţiei banilor negri în viaţa economică ar putea

fi prevenite, desigur, printr-o promptă şi eficientă represiune împotriva infracţiunilor

 principale, nelăsând timpul necesar ca autorii să recurgă la acte de spălare pentru a

 pune în circulaţie valori de provenienţă dubioasă. < atare rezolvare apare însă ideală,

nerealistă în condiţiile în care e0istă multiple posibilităţi de eludare a legilor. În

imposibilitatea de a descoperi la timp faptele principale şi de a le proba, organele

 udiciare sunt obligate să-şi îndrepte atenţia spre descoperirea unor fapte derivate,

marginale, să combată acţiunile de ascundere intenţionată a valorilor obţinute din

infracţiune, ca pe această cale să aungă uneori la descoperirea infracţiunilor

 principale şi totodată să înlăture consecinţele negative asupra circuitului economic a pătrunderii de capitaluri provenite din infracţiuni.

&ctele de spălare a banilor pot fi comise parţial în ţara noastră, parţial în

străinătate. =otrivit legii penale române, operând principiul ubicuităţii, infracţiunea va

fi considerată comisă pe teritoriul ţării noastre fie că s-a produs numai un act de

e0ecutare sau numai rezultatul pe teritoriul român. Gegea penală română în vigoare va

 putea fi aplicată şi actelor de spălare comise pe teritoriul străin fără nicio rezervă,

deoarece în prezent art. A din codul penal !personalitatea legii penale" nu prevede

dubla incriminare. În noul cod, prevăzându-se cerinţa dublei incriminări, soluţia de

mai sus nu va fi posibilă decât dacă legea penală a statului străin prevede dubla

Page 63: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 63/99

incriminare. În acest sens sunt şi prevederile Convenţiei 5aţiunilor Inite la care ne-

am referit.

,.S)"iect)l acti6 al infrac(i)nii 5e 7%&larea "anilr. 

/ubiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică care are

capacitatea de răspundere penală, legea DD@%44% neprevăzând vreo calitate specială a

subiectului. &tunci când subiectul activ al infracţiunii este chiar autorul faptei

 principale, trebuie să ţinem seama că asemenea fapte se vor comite mai frecvent de

anumite categorii de persoane care ocupă funcţii importante, atât în organele de

conducere la nivel central ale unor societăţi sau ale unor organizaţii politice, cât şi în

aparatul de stat legislativ sau e0ecutiv !criminalitatea gulerelor albe", persoane care,

de regulă, sunt implicate în săvârşirea atât a infracţiunilor principale, cât şi a

infracţiunilor de spălare a banilor.

0presia 6infracţiune comisă de gulerele albe7 a fost introdusă în limbaul

 uridic şi criminologic în anul #*+*, cu ocazia discursului ţinut de dEin /utherland

la /ocietatea &mericană de /ociologie. /utherland a definit termenul caK 6infracţiune

comisă de o persoană respectabilă, având un înalt statut social, în cadrul ocupaţiei pe

care o are7.(eşi au e0istat controverse cu privire la infracţiunile care ar putea fi comise de

6gulerele albe7, astăzi se admite că aceste persoane pot săvârşi o varietate de

infracţiuni, fără violenţă, de regulă infracţiuni din domeniul afacerilor comerciale,

 bancare, financiare. &stfel, infracţiunile comise de gulerele albe includK încălcări ale

legilor monopolului, fraudele prin internet, fraudele cu cartea de credit, fraudele în

cadrul telemar3eting-ului, fraudele privind falimentul, fraudele în domeniul asistenţei

medicale, încălcări ale legislaţiei în domeniul mediului, fraudele în domeniul

asigurărilor, fraudele poştale, fraudele în domeniul banilor publici, evaziunea fiscală,

fraudele financiare, fraudele în domeniul titlurilor de valoare, comercializarea de

acţiuni profitând de calitatea de angaat superior al instituţiei financiare, luarea de

D+

Page 64: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 64/99

mită, falsul în înscrisuri publice sau private, spălarea de bani, delapidarea, spionaul

economic, furtul de secrete comerciale, etc.

&lteori, subiectul activ este o persoană specializată în spălarea banilor, denumit

în doctrină şi practica udiciară 6spălători specializaţi7. În asemenea cazuri nu se poate

vorbi că subiectul ar avea o calitate specială ceea ce ar conferi infracţiunii comise

caracterul de infracţiune proprie, deoarece infracţiunea poate fi comisă de orice

 persoană care deţine valori provenite din infracţiune şi urmăreşte să ascundă

 provenienţa lor. Chiar dacă infracţiunea principală a avut caracterul de infracţiune

 proprie !de pildă, agentul a obţinut sumele dubioase din săvârşirea infracţiunii de abuz

în serviciu", operaţiile de spălare a banilor pot fi efectuate în numele funcţionarului

!subiect activ calificat", de alte persoane fără nicio calitate.

În practică s-a reţinut această calitate de subiect activ al infracţiunii de spălare a

 banilor, atât autorilor infracţiunilor din care s-au obţinut 6banii murdari7

!contrabandiştii, traficanţii de droguri, pro0eneţii, hoţii de autovehicule, şantaiştii,

funcţionarii corupţi, etc."#, cât şi acelora care au efectuat şi intermediat operaţiile de

spălare a banilor, chiar dacă n-au fost şi autorii infracţiunilor din care au provenit

aceste valori.=otrivit Convenţiei 5aţiunilor Inite, ratificată de ţara noastră prin legea nr.

D@%44%, nu este obligatorie sancţionarea şi a autorului infracţiunii principale pentru

fapta de spălare a banilor, dacă potrivit principiilor legislaţiei interne ale statului actele

de spălare se absorb în infracţiunea principală !o atare soluţie, cum am văzut este

 proprie legislaţiei penale italiene". =otrivit legii penale române, infracţiunea de spălare

a banilor, fiind considerată nu o formă de tăinuire, ci o infracţiune care deşi derivată

are la bază temeiuri proprii de e0istenţă, poate fi concepută a fi comisă şi de autorul

infracţiunii principale.

# Costică 'oicu, &.)oroi, $l./andu, 1.2olnar, +pere citite pag. #B

 

Page 65: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 65/99

În legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor ar fi de observat

şi faptul că legea penală română ar fi trebuit să fie mai e0plicită în această privinţă şi

să prevadă mai clar posibila implicare a autorului infracţiunii principale în aceste

activităţi ilicite. Chiar dacă în formularea te0tului e0istă şi cerinţa esenţială ca autorul

faptei să fi cunoscut provenienţa bunurilor din infracţiune, această condiţie poate fi

interpretată şi ca referindu-se la autor spre a evita aplicarea te0tului, când autorul s-a

aflat într-o eroare principală cu privire la e0istenţa infracţiunii.

Chiar dacă e0istă unele neclarităţi şi imperfecţiuni de tehnică legislativă,

aceasta nu este de natură să conducă la abandonarea concluziei !desprinsă şi în

 practica udiciară" că acţiunile incriminate în art. %+ din legea DD@%44% pot fi

săvârşite şi de autorul infracţiunii principale când comite acte de spălare a valorilor

 provenite din infracţiunea comisă de el însuşi. În acelaşi sens ar pleda şi faptul că

infracţiunea de spălare de bani nu este identică cu cea de tăinuire sau favorizare !în

cazul cărora actele de autotăinuire sau autofavorizare nu au relevanţă penală", ci are şi

semnificaţii proprii, independente şi care în esenţă privesc denaturarea procesului

economic, subminarea economiei reale şi a intereselor economice ale statului,

semnificaţii care ustifică răspunderea penală şi a autorului infracţiunii principale cândacesta comite fapte de spălare a banilor proveniţi din infracţiunea săvârşită de el

însuşi.

1nfracţiunea de spălare a banilor poate fi săvârşită şi de anumiţi profesionişti

!avocaţi, contabili, notari, e0ecutori udecătoreşti", întocmai cum poate fi comisă de

 persoane fără nicio calitate deosebită. &ceasta confirmă concluzia după care această

infracţiune nu presupune un subiect activ calificat. În cazul infracţiunilor proprii,faptele nu pot fi comise decât de persoanele care au calitatea cerută de lege, fiind

e0cluse alte persoane drept autori. În eventualitatea că la săvârşirea unei asemenea

infracţiuni ar participa, pe lângă un autor având calitatea cerută de lege, şi un

e7traneus, adică o persoană care n-are această calitate, fapta acesteia din urmă vaD

Page 66: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 66/99

constitui complicitate la infracţiunea comisă de intraneus, deşi sub aspect material

acesta a comis acte identice cu cele ale autorului calificat.

(acă infracţiunea de spălare a banilor este comisă de profesioniştii menţionaţi

!avocaţi, e0ecutori udecătoreşti, notari publici, contabili", aceştia vor fi scutiţi de

obligaţia legală de a informa autorităţile !<ficiul 5aţional de =revenire şi Combatere a

/pălării )anilor", în afară de cazul când legea prevede e0pres o atare obligaţie, dat

fiind obligaţia mai generală a acestora de a păstra secretul profesional#.

(acă mai multe persoane se constituie într-o organizaţie, asociaţie în scopul săvârşirii

infracţiunii de spălare a banilor, aceste persoane se vor supune prevederilor Gegii

+*@%44+ privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi care defineşte ce

înseamnă constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor

infracţiuni grave, printre care se numără şi aceea de spălare de bani%.

Conform art.% din acest act normativ, prin grup infracţional organizat se

înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care e0istă pentru o

 perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor

infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt

 beneficiu material nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazionalîn scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracţiuni şi care nu are

constituirea sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în

cadrul grupului.

  .S)"iect)l %a7i6 al infrac(i)nii 5e 7%&larea "anilr.

# (obrican, 9heorghe. +bligaţia păstrării secretului profesional de către avocaţi, e7ecutori udecătore0ti, notari publici,

în raport cu prevederile (egii nr.:;:)"") pentru prevenirea 0i sancţionarea spălării banilor .% Gegea nr.+*@%44+ a abrogat e0pres prevederea din art.%+ al.% în formularea iniţială a Gegii nr.DD@%44% care se refereatocmai la asocierea în vederea comiterii infracţiunii de spălarea banilor.

Page 67: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 67/99

 

/ubiect pasiv al infracţiunii, este, în primul rând, statul, ca titular al obligaţiei

de asigurare a unui climat de normalitate în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii

economico-financiare şi de afaceri.

În secundar, subiect pasiv al infracţiunilor de spălare a banilor pot fi anumite

 persoane fizice sau uridice !organele de stat, instituţii bancare sau alte persoane

 uridice, care sunt preudiciate în urma săvârşirii infracţiunii".

=articipaţia este posibilă sub toate formele şi la toate variantele normative ale

infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din infracţiune. &ctul de schimbare sau de

transfer în scopurile menţionate poate să aibă caracterul unui act de e0ecutare săvârşit

chiar de autorul infracţiunii principale care comite şi infracţiunea de spălare a banilor,

dar poate să aibă şi caracterul unui act de favorizare din partea unui terţ spălător,

atunci când este comis pentru a auta pe autor să se sustragă de la urmărire, udecată,

e0ecutarea pedepsei, ştiind că acesta a comis infracţiunea din care provin bunurile

supuse operaţiei de spălare !favorizare personală". În acest caz, autorul infracţiunii de

spălare de bani va răspunde şi pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

ot astfel sunt acte de e0ecutare a infracţiunii şi cele care constau îndobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din

infracţiune. &ceste acte sunt concepute însă a fi comise de persoane care săvârşesc

nemilocit numai infracţiunea de spălare a banilor, dar nu sunt şi autori ai infracţiunii

 principale.

Ga fiecare din variantele normative alternative prevăzute în art. %+ din legea

DD@%44% se poate concepe e0istenţa instigării şi complicităţii la infracţiunea de

spălare a banilor, fie că aceste acte de participaţie sunt săvârşite în raport cu fapta

autorului infracţiunii principale când acesta comite şi acte de spălare a banilor, fie că

sunt comise în raport cu fapta terţului spălător, autor numai al infracţiunii de spălare a

 banilor.

DB

Page 68: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 68/99

ste interesant de observat că în Convenţia 5aţiunilor Inite se face vorbire

numai de actele de complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, preluându-se

astfel modelul francez al instituţiei participaţiei potrivit căruia instigarea constituie o

formă de complicitate şi nu o formă distinctă de participaţie.

În raport cu legea noastră penală, instigarea fiind o formă autonomă de

 participaţie, va e0ista şi posibilitatea ca, alături de complicitatea la săvârşirea

infracţiunii de spălare a banilor de către autor, să e0iste şi instigarea la această

infracţiune !fie că instigator ar fi autorul infracţiunii principale, fie o altă persoană".

&şa cum am arătat mai sus complicitatea ca formă de participaţie este posibilă

sub toate variantele normative ale infracţiunii. Chiar dacă în varianta normativă

 prevăzută în art. %+ din legea DD@%44% se prevede printre scopurile urmărite prin

acţiunea de schimbare sau transfer, acela de a auta pe autorul infracţiunii principale,

această precizare nu are nimic comun cu complicitatea ca formă de participaţie, ci

subliniază numai că acţiunea de schimbare sau transfer poate fi comisă nu numai de

autorul faptei principale, dar şi de un terţ intermediar în spriinul sau pentru a auta pe

autorul faptei principale. Împreurarea că intermediarul acţionează ca mandatar al

autorului nu e0clude calitatea sa de autor al acţiunii de schimbare sau transfer a bunurilor provenite din infracţiune. Calitatea de complice o va avea persoana care

eventual aută, înlesneşte săvârşirea acţiunii de schimbare sau de transfer comisă de

autorul infracţiunii principale sau de intermediar.

recând la analiza conţinutului uridic al infracţiunii, situaţia premisă a

infracţiunii de spălare a banilor o constituie e0istenţa unei infracţiuni anterioare din

care să provină valorile supuse operaţiunilor de spălare. =e lângă situaţia premisă din

conţinutul uridic al infracţiunii de spălare a banilor, mai face parte şi conţinutul

constitutiv, compus din elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate.

&supra acestora urmează să ne oprim mai îndeaproape.

Page 69: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 69/99

Page 70: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 70/99

Page 71: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 71/99

3" orice altă persoană fizică sau uridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara

sistemului financiar-bancar.

În legătură cu prima dintre variantele normative ale infracţiunii şi anume

schimbarea, observăm că termenul poate avea mai multe accepţiuni.

In prim sens al acestui termen ar fi acela de transformare fizică a bunului prin

supunerea acestuia unor modificări susceptibile să-i schimbe înfăţişarea fizică,

materială, fără să afecteze valoarea intrinsecă a obiectului aceasta înseamnă că se

înlătură trăsăturile reale ale obiectului obţinut în mod ilegal atribuindu-i-se alte

trăsături care să creeze o aparenţă de origine sau dobândire licită. (e pildă,

schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare al autoturismului nou furat cu

seriile, culorile şi numerele de înmatriculare ale unor autoturisme accidentate sau

uzate cumpărate legal#.

In alt sens al termenului de schimbare a bunului ar fi acela de a înlocui lucrul

 produs prin infracţiune cu un lucru deţinut legal de o altă persoană. /chimbul bunului

 poate fi la valoare echivalentă sau cel mai adesea la o valoare inferioară, infractorul

având interesul să obţină chiar valori mai reduse însă 6curate7. (e pildă, schimbarea

 prin înlocuirea acţiunilor anonime, a obligaţiilor, titlurilor de plată, a certificatelor la purtător, furate, care pot fi urmărite după serie, număr cu altele asemănătoare în

circuitul legal.

/chimbarea bunului poate să îmbrace şi forma unor modificări cu caracter

 uridic, adică din efectuarea unor acte uridice sub semnătură privată sau chiar

autentificată pentru a ascunde o operaţiune cu caracter ilegal.

(e pildă, o persoană care are o sumă mare obţinută prin infracţiunea principală

 procedează la spălarea acesteia prin schimbare, efectuând două operaţiuni de vânzare-

cumpărare astfel, cel în cauză cumpără o proprietate având valoarea reală de %44.444

><5, cu preţul de #44.444 ><5, consemnat în contractul de vânzare-cumpărare

# '. (abu, /. Cătineanu, op.cit . p.+B.B#

Page 72: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 72/99

autentificat. 1nfractorul plăteşte vânzătorului, pe lângă suma consemnată în actul de

vânzare-cumpărare, şi suma pe care vrea să o spele, astfel că vânzătorul îşi primeşte

 preţul real de %44.444 ><5 pentru imobilul în cauză infractorul păstrează bunul o

 perioadă de timp necesară efectuării unor amenaări şi îmbunătăţiri investind #44.444

><5, după care, infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună credinţă cu

suma de +44.444 ><5. =rin această operaţiune, infractorul ustifică legal provenienţa

cu ultimul act de vânzare-cumpărare autentic, suma de +44.444 ><5 în care este

inclusă şi suta de mii 6spălată7#.

ransferul de bunuri în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite a

acestora este o altă variantă normativă a acţiunii care constituie elementul material al

laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. %+ pct. # lit. a din Gegea DD@%44%.

Cea mai simplă formă de transfer al bunurilor este cea de mutare a bunului

dintr-un loc unde s-ar deduce uşor provenienţa ilicită, într-un loc unde bunul ar avea o

aparenţă de provenienţă legală. In asemenea transfer se realizează de pildă, prin

6deplasarea capitalului7 sub diferite forme de la o ţară la alta sau de la un agent

economic la altul, cu sau fără aparenţă legală !deplasare efectivă sau scriptică ori

electronică". &stfel, pentru scoaterea din ţară a unor sume obţinute prin înşelăciune însistemul bancar se efectuează o plată în avans de marfă sau o plată pentru o marfă

supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă

!agent care ulterior intră în 6faliment7 şi nu mai e0pediază marfa". < astfel de

deplasare de capital se mai poate face prin asociere, ori fuziune cu o firmă falimentată

intenţionat, aflată tot sub controlul celui care transferă, ori prin plăţi pentru

6consultanţă7, 6asistenţă de specialitate7 sau prin constituirea de depozite în ţară din

#

 ', (abu, /. Cătineanu, op.cit ., p.+?

 

Page 73: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 73/99

sume mai mici de #.444 euro şi apoi plata unor cec-uri în străinătate pentru care nu

mai e0istă obligaţia formală a raportării transferului respectiv#.

&lte forme de transfer pot consta în K deplasări de valută prin cumpărarea de

obligaţiuni, titluri de credit, cesiune de creanţă cu preţ subevaluat sau prin deplasări de

valută prin cumpărări şi revânzări speculative de acţiuni la bursă, ori deplasări de

valută prin creditare, împrumut fără garanţii şi care evident nu se mai restituie

agentului care este tot sub controlul celui care transferă sau prin transferuri de fonduri

interbancare%, prin sistemul Jestern-Inion, ori prin transfer de credit documentar

!transferabil", ipoteză în care se acordă beneficiarului dreptul de a cere ca creditul să-i

fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părţi, sau prin folosirea ilegală a

diferitelor forme de decontări interne sau internaţionale inclusiv de societăţi fantomă

 prin K cec-uri, acreditive, dispoziţii de plată, dispoziţii de încasare, ori prin transfer de

fonduri prin intermediul biletului la ordin sau cambiei sau prin transfer cu plăţi fictive

făcut prin carduri+. 5u interesează dacă schimbarea sau transferarea a avut loc odată

sau în mod repetat, bunurile respective vor avea acelaşi regim uridic.

&cţiunile de schimbare şi de transfer se întregesc cu o cerinţă esenţială şi anume

să fie efectuate în vederea ascunderii, sau disimulării originii ilicite a bunurilor !legeafoloseşte e0presia 6în scopul7 cu semnificaţia însă de destinaţie, nu de finalitate".

&ceasta înseamnă că acţiunile menţionate trebuie să-şi propună să ascundă sau să

disimuleze valorile provenite dintr-o infracţiune gravă. &cest scop este desprins de

organele udiciare chiar din conte0tul dubios al acţiunilor de schimbare sau transfer.

(e aici şi importanţa pe care o capătă identificarea şi selecţionarea tranzacţiilor

dubioase, comportamentele atipice ale clienţilor, volumul mare al sumelor

tranzacţionate. În măsura în care schimbul sau transferul apare ca efectuat în aceste

# 1on Gascu , op.cit ., p.#D C.'oicu, 9.L.Ingureanu şi &.C. 'oicu, op.cit ., p.%*.% ransferul de fonduri interbancare este iniţiat de o bancă şi se încheie prin decontarea finală a sumei, în momentul şi înforma hotărâtă în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri pentru înregistrarea în conturile agentului dedecontare.+ 'alerică, (abu, /. Cătineanu, <evista Dreptul  nr.#%@%44%, op.cit . p. #+?.

B+

Page 74: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 74/99

scopuri, se desprinde şi prezumţia că este vorba de o provenienţă ilicită, deoarece

numai în raport cu valori ilicite e0istă interesul de a fi ascunse, disimulate, valorile de

 provenienţă licită nefiind ascunse. În raport cu acestea din urmă operează prevederile

art. AA pct .? din Constituţie potrivit cu care 6caracterul licit al dobândirii se prezumă7

în cazul proprietăţii private. &ceasta înseamnă că deţinătorul unui bun nu trebuie să

facă dovada caracterului licit al deţinerii bunului !deoarece aceasta se prezumă" o

asemenea dovadă ar reveni deţinătorului numai după ce organul udiciar a făcut

dovada caracterului ilicit al provenienţei bunului, făcând să se mute sarcina probei

asupra deţinătorului. &ctele de schimb şi transfer cu caracter dubios relevă nu numai

intenţia de ascundere, de disimulare a unor bunuri, dar şi caracterul acestor lucruri,

 provenienţa lor ilicită, obligând pe deţinător să facă dovada contrarie.

=rin ascundere se înţelege modificarea înfăţişării fizice a bunului sau a naturii

 uridice a acestuia în vederea punerii bunului în circulaţie fără temerea de a fi

descoperită originea sa ilicită sau pentru a îngreuna descoperirea. (isimularea este tot

o ascundere urmată de mascarea, camuflarea bunului, acesta apărând ca având o

 provenienţă legală.

&cţiunea de schimbare şi de transfer descrisă în cuprinsul art %+ lit.a seîntregeşte cu o a doua cerinţă esenţială relativă la cel de-al doilea scop posibil al

schimbului sau transferului de bunuri şi anume de a auta persoana care a săvârşit

infracţiunea din care provine bunurile să se sustragă de la urmărire, udecată sau

e0ecutarea pedepsei. ste vorba tot de scop în sens de destinaţie, şi anume, ca acţiunea

de schimb sau cea de transfer să aibă ca obiectiv favorizarea autorului infracţiunii

 principale !favorizare personală".

Într-o anumită viziune, o atare cerinţă esenţială ar putea fi considerată de prisos

deoarece prin schimbarea sau transferul bunurilor provenite din infracţiune în scopul

ascunderii sau disimulării acestora, implicit se urmăreşte împiedicarea descoperirii

Page 75: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 75/99

infracţiunii principale din care a provenit bunul spălat, aceasta implicând împiedicarea

descoperirii autorului faptei principale pentru a fi tras la răspundere. &ltfel zis,

realizarea acestui scop nu are loc prin acte independente de actele prin care se

realizează schimbarea sau transferul în scopul ascunderii, disimulării bunului de

 provenienţă ilegală.

=entru întregirea elementului material al ambelor variante normative prevăzute

în art. %+ lit. a din legea DD@%44%, se impune a fi îndeplinită şi o a treia cerinţă

esenţială şi anume ca bunul schimbat, transferat să provină dintr-o infracţiune.

&ceastă condiţie esenţială nu este îndeplinită dacă, de pildă, bunul provine

dintr-o contravenţie, sau dintr-o abatere disciplinară ori dintr-un delict civil şi ca atare

infracţiunea nu va mai putea e0ista. ste o răsfrângere a situaţiei premisă asupra

conţinutului constitutiv al infracţiunii#.

lementul material al variantei normative alternative de la alin.# lit.b constă în

săvârşirea următoarelor acţiuni K

- ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că

 bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni- disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că

 bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni

&scunderea sau disimularea în accepţiunile date mai sus se referă atât la bunul

material, cât şi la drepturile asupra bunului material provenit din infracţiunea

 principală.

/intagma 6adevăratei naturi7 se opune naturii aparente a bunului şi are sensul

de apartenenţă reală licită sau ilicită a bunului în cauză, la subiectul care a fost

# 'intilă, (ongoroz şi colab., 17plicaţii teoretice ale Codului penal rom8n, 'ol.111. , ditura &cademiei, )ucureşti,#*B#, p.B+.

B

Page 76: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 76/99

deposedat prin infracţiunea primară, adică o ascundere sau disimulare a bunului

 precum şi a titlului care stă la baza adevăratei naturi a bunurilor respective%.

&scunderea adevăratei naturi a provenienţei presupune săvârşirea de acte de

natură să denatureze provenienţa reală şi a drepturilor efective asupra bunului provenit

din infracţiunea principală cărora să li se atribuie o identitate falsă aparent legitimă.

&ctivitatea de ascundere, disimulare trebuie să fie de natură a face nesesizabilă,

la prima vedere, originea ilicită a provenienţei bunului prin crearea unei situaţii de

apartenenţă 6legală7 veridică a bunurilor şi a drepturilor asupra acestora. 0istă o

asemenea denaturare a drepturilor asupra bunurilor când sunt disimulate adevăratele

relaţii din care provine bunul respectiv. (e pildă, unei sume obţinute prin şanta i se

dă aspectul restituirii unei sume împrumutate care pe o perioadă mare, evident fictivă,

a produs dobândă.

=rin situare se înţelege denaturarea locului ocupat de bunul respectiv într-o

anumită ordine, ierarhie, făcând să se creadă că ocupa un alt loc decât cel real.

/e ştie că potrivit art. #*4* Cod Civil, lucrurile mişcătoare se prescriu 6prin

faptul posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp7. (rept urmare,

drepturile de creanţă 6incorporate7 în acţiuni la purtător, cec-uri la purtător, titlurinegociabile la purtător, etc. dobândite ilegal li se poate schimba adevărata situare

!posesie" prin operaţii care să le confere aparent o provenienţă legală. (e pildă,

cumpărarea biletelor câştigătoare la loto de către făptuitor cu banii obţinuţi din

infracţiuni modifică situaţia bunurilor deţinute deoarece acestea apar ca fiind

contravaloarea biletului câştigător !aparenţa de dobândire legală" şi nu ceea ce sunt în

realitate adică sume provenite din infracţiune.

Cu privire la 6circulaţia7 bunurilor trebuie înţelese actele de denaturare a

adevăratei circulaţii a valorilor ori a drepturilor asupra bunurilor între parteneri la

% '.(abu, /. Cătineanu, op.cit . p.A#

 

Page 77: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 77/99

tranzacţie, pretinzându-se că această circulaţie se referă la valori dobândite licit. (e

 pildă, făptuitorul prin vânzări-cumpărări succesive determină o falsă circulaţie a

valorilor, o trecere fictivă de la o persoană la alta până la făptuitor !folosindu-se în

această operaţie de unul sau mai mulţi intermediari", lăsând să se creadă că este vorba

de o circulaţie reală efectivă a bunurilor sau a drepturilor asupra bunurilor.

&semenea vânzări succesive pot fi realizate prin acte uridice încheiate sub

formă autentică sau sub semnătură privată înlăturându-se orice urmă de ilicit a

 pretinsului drept asupra bunurilor. (eţinerea bunului apare ca fiind legitimă#.

  'ariantele normative prevăzute în art %+ lit. b presupun de asemenea e0istenţa

unei cerinţe esenţiale şi anume ca bunurile susceptibile de operaţiunile menţionate să

 provină din săvârşirea unei infracţiuni. 5u va fi îndeplinită această cerinţă esenţială

dacă bunurile provin dintr-o contravenţie sau dintr-un delict civil ori o abatere

disciplinară.

 lementul material al variantei normative din alin.# lit.c este realizat prin

dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri care în mod obiectiv provin din

comiterea unei infracţiuni.

=rin dobândire se înţelege fapta unei persoane de a achiziţiona cu orice titlu bunuri din categoria celor susceptibile de a fi 6spălate7, cunoscând că provin din

săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate.

/intagma 6săvârşirea unei infracţiuni7 face referire doar la infracţiunea

 principală prin care s-a obţinut sau se obţine ilicit bunul care va face ulterior obiectul

spălării.

(eţinerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a avea asupra sa sau

de a întrebuinţa un bun pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau

continuu. În cazul acestei variante normative de asemenea, cerinţa esenţială este ca

# '.(abu, /,Cătineanu, op.cit. p.A%BB

Page 78: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 78/99

 bunul care face obiectul dobândirii, deţinerii, folosirii să fie un bun provenit din

infracţiune.

 =. Urmarea ime5iat& a infrac(i)nii 5e 7%&lare a "anilr.

Irmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată atât sub

aspect material, cât şi sub aspect uridic. /ub primul aspect, urmarea imediată va diferi

în raport cu fiecare din variantele normative alternative pe care le conţine norma de

incriminare.

&stfel, în cazul variantei alternative, prevăzute la lit. a din art. %+, urmarea

materială imediată ar fi schimbarea efectivă sau transferul efectiv al bunurilor pentru a

ascunde, disimula originea lor ilicită, ori a auta persoana care a săvârşit infracţiunea

din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, udecată sau e0ecutarea

 pedepselor. În această variantă normativă, înfăţişarea bunurilor se schimbă !fizic" din

 bani în obiecte dacă, de pildă, făptuitorul din banii obţinuţi prin înşelăciune cumpără

 biuterii pe care le vinde mai departe, sumele obţinute apărând astfel ca având o sursă

legitimă !vânzarea unor bunuri" şi nu o sursă ilicită, cum este în realitate. otodată,

 prin aceste operaţiuni, momentul obţinerii bunurilor se îndepărtează tot mai mult ca

urmare a vânzărilor şi cumpărărilor succesive care s-au interpus, de momentul când severifică provenienţa lor.

$ăptuitorul poate să recurgă şi la transferul bunurilor în acest caz urmarea

imediată este schimbarea locului bunurilor care, deşi rămân aceleaşi din punct de

vedere fizic, şi-au modificat semnificaţia uridică !de pildă, dacă făptuitorul depune

 banii sustraşi la o bancă în contul său şi-i foloseşte mai departe ca bani transferaţi

dintr-un cont bancar şi nu ca având o provenienţă ilegală".

În ambele cazuri trebuie să se verifice e0istenţa unui scop şi anume al

ascunderii sau disimulării !rezultatul acţiunii de a camufla, a masca", scop care

clarifică sensul acţiunilor şi rezultatul acestora de a ascunde originea bunurilor !scopul

Page 79: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 79/99

având caracter de destinaţie şi nu de rezultat sau finalitate". In alt scop este acela de a

auta pe autorul infracţiunii principale de a se sustrage de la urmărire, udecată sau

e0ecutarea pedepsei.

/ub aspectul urmării imediate uridice, acţiunile incriminate de schimb şi

transfer în scopurile arătate aduc atingere obiectului uridic specific al infracţiunii,

adică relaţiilor care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu raporturile patrimoniale care

se desfăşoară într-un sector determinat al economiei naţionale, adică în sectorul

financiar, bancar, economic, de credit, etc.

În cazul variantei normative alternative din art. %+ lit. b din legea DD@%44%,

urmarea imediată naturală este ascunderea sau disimularea efectivă a adevăratei

naturi, provenienţe, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii bunurilor, ori a

drepturilor asupra acestora. =rin faptele comise în aceste modalităţi normative trebuie

să se obţină fie o schimbare fizică efectivă a bunurilor, fie o schimbare efectivă

 uridică !prin transfer", astfel ca bunul să nu mai poată fi recunoscut sub adevărata sa

natură sau provenienţă !de pildă, banii sustraşi printr-o spargere sunt prezentaţi cu

autorul unor acte false ca fiind proveniţi dintr-o donaţie".

/ub aspectul urmării imediate uridice, acţiunile incriminate cu urmările lornaturale semnalate aduc atingere relaţiilor patrimoniale din sectorul financiar, bancar,

de credit, etc., denaturând aceste relaţii prin infuzia de valori provenite din infracţiune.

În ipoteza faptelor incriminate în art. %+ lit.c, urmarea imediată naturală este

dobândirea, deţinerea, folosirea efectivă !ca rezultate naturale ale acţiunilor

enumerate" a bunurilor de provenienţă ilicită. (eşi aceste acţiuni erau incriminate şi

sub numele de tăinuire, asemănarea este numai aparentă. În cuprinsul art.%+ din legea

DD@%44%, acestea sunt modalităţi alternative normative prin care se comite

infracţiunea de spălare a banilor, fiind echivalente cu celelalte dintre acţiunile înscrise

în norma de incriminare. &ceste acţiuni nu pot fi desfăşurate de autorul infracţiunii

 principale, ci numai de persoanele intermediare care acţionează ca mandatari ai

B*

Page 80: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 80/99

autorului faptelor principale în legătură cu interesele acestuia de a ascunde

 provenienţa valorilor dobândite, deţinute, folosite de intermediari. ste regretabil că

legiuitorul nu a găsit formulări mai e0acte care să sublinieze specificul infracţiunii de

spălare a banilor în raport cu infracţiunea de tăinuire.

/ub aspectul urmării uridice, prin acţiunile alternative de dobândire, deţinere

sau folosire descrise în norma de incriminare se aduce atingere valorilor sociale

ocrotite prin incriminare, adică normalei desfăşurări a relaţiilor de proprietate şi a

circuitului economic specific, financiar, bancar, de credit, etc. împotriva mistificărilor

şi denaturărilor provenite prin invazia în acest circuit de valori provenite din

infracţiune.

3.Le!&t)ra 5e ca)4alitate a infrac(i)nii 5e 7%&larea "anilr.

Între elementul material al infracţiunii de spălare a banilor !sub forma acţiunilor

descrise în norma de incriminare" şi urmarea imediată naturală trebuie să e0iste o

legătură de cauzalitate.

Gegiuitorul, referindu-se la acţiuni care prin natura lor e0primă, atât

manifestarea e0terioară, cât şi rezultatul acestora, înseamnă că rezultatul este implicit

acţiunii astfel că nu este necesară o dovadă specială a legăturii de cauzalitate fiindsuficient să se fi săvârşit acţiunea incriminată iar schimbarea situaţiei anterioare să se

fi produs efectiv.

/.:rma 5e 6in6&(ie a infrac(i)nii 5e 7%&larea "anilr. 

1nfracţiunea de spălare a banilor cuprinde în conţinutul ei constitutiv, sub

raportul legăturii subiective, un element subiectiv şi două cerinţe esenţiale. lementul

subiectiv constă din intenţie. &utorul trebuie să aibă reprezentarea că prin activităţile

întreprinse ascunde provenienţa banilor proveniţi dintr-o infracţiune şi urmăreşte sau

acceptă obţinerea acestui rezultat.

 

Page 81: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 81/99

&utorul comite fapta cu intenţie indirectă ori de câte ori când trece la efectuarea

de operaţii de spălare a banilor, admite şi posibilitatea ca bunurile supuse procesului

de spălare să provină dintr-o infracţiune !în acest caz autorul manifestând indiferenţă

faţă de provenienţa bunurilor". ot astfel, autorul va comite fapta cu intenţie indirectă

dacă, aflându-se în dubiu asupra provenienţei bunului, nu îşi clarifică mai întâi

îndoiala ca apoi să acţioneze, ci acţionează chiar în situaţia de îndoială, ceea ce

înseamnă că a admis şi eventualitatea ca bunul să provină din infracţiune.

=osibilitatea intenţiei indirecte ca element subiectiv se verifică evident numai în

cazurile în care o altă persoană decât autorul infracţiunii principale comite acte de

spălare a banilor. 5umai aceasta poate să manifeste indiferenţă ori îndoială asupra

 provenienţei bunului. &cela care săvârşeşte nemilocit infracţiunea principală cunoaşte

de regulă provenienţa bunului asupra căruia e0ercită operaţia de spălare, astfel că în

raport cu acesta, actul de spălare are proprietatea de a releva atât intenţia directă a

autorului de a ascunde provenienţa bunurilor, cât şi ştiinţa sa asupra acestei

 provenienţe.

(e observat că legea penală a ţării noastre nu incriminează faptele de spălare de

 bani proveniţi din infracţiune decât dacă sunt comise cu intenţie directă sau eventuală,spre deosebire de alte legislaţii penale !cea germană şi spaniolă" care sancţionează

asemenea fapte cu pedepse ceva mai reduse şi când sunt comise din culpă.

Gatura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor se întregeşte ca o cerinţă

esenţială şi anume cunoaşterea de către făptuitor a împreurării că bunurile supuse

operaţiunilor de curăţire provin din săvârşirea unei infracţiuni. 5u este necesar ca

făptuitorul !când nu este însăşi autorul faptei principale" să ştie care anume infracţiune

a fost săvârşită şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu

 pentru infracţiunea săvârşită !beneficiind de o cauză care înlătură caracterul penal al

faptei sau răspunderea penală", fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a

 banilor să-şi dea seama că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni. Cunoaşterea

?#

Page 82: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 82/99

Page 83: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 83/99

 prezumţiei deduse din abaterile de la comportarea tipică, are loc o transferare a

sarcinii probei care va trece asupra subiectului suspectat

 5u va fi realizată această cerinţă esenţială dacă autorul a crezut eronat că bunul

 provine din infracţiune, deşi în realitate provenienţa a fost licită !fapta putativă". ot

astfel, nu va e0ista infracţiunea de spălare a banilor dacă autorul s-a aflat în eroare

asupra provenienţei bunului ! de pildă, a crezut că bunul provine dintr-o contravenţie

sau dintr-un delict civil sau dintr-o abatere disciplinară". < atare reprezentare greşită

 purtând asupra unei cerinţe esenţiale a infracţiunii constituie o eroare principală care

înlătură caracterul penal al faptei.

&şa cum am mai arătat în conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, deşi

legiuitorul foloseşte noţiunea de scop !art. %+ lit. a", acesta are sensul de destinaţie

clarificând elementul material al infracţiunii şi nu de finalitate#. Ca atare, nu este

e0clusă intenţia eventuală, concluzie care s-ar fi desprins dacă scopul la care face

referire legiuitorul ar fi avut semnificaţia de finalitate a acţiunii, finalitate susceptibilă

a fi realizată chiar după consumarea infracţiunii. În realitate, în cuprinsul prevederilor

art. %+ lit. a, scopul trebuie să fie prevăzut şi realizat chiar în momentul când agentul

acţionează în modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare. Gegiuitorul putea să se e0prime mai corect, dacă în loc de scop ar fi folosit o altă e0presie! de

e0empluK schimbarea sau transferul pentru a ascunde sau disimula originea ilicită a

 bunurilor ori 6de natură7 a ascunde ori disimula originea ilicită a bunului".

1nfracţiunea de spălare a banilor nu se poate comite din culpă. Ca atare, eroarea

asupra unui element constitutiv va înlătura întotdeauna vinovăţia autorului indiferent

dacă ar fi o eroare invincibilă sau vincibilă.

  /.:rme+ m5alit&(i+ 7anc(i)ni ale infrac(i)nii 5e 7%&lare a "anilr .

1nfracţiunea de spălare a banilor, ca orice infracţiune comisivă, este

susceptibilă de o desfăşurare în timp ca atare, pot e0ista acte de pregătire şi acte de# 'alerică, (abu, /. Cătineanu, op.cit ., >evista Dreptul #%@%44% p.#+? consideră că noţiunea de scop este folosită în sensde finalitate 1on Gascu, op.cit ., p.#? admite că infracţiunea de spălarea banilor se poate comite şi cu intenţie udiciară.

?+

Page 84: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 84/99

e0ecutare. &ctele de pregătire, deşi posibile, nu sunt incriminate la această infracţiune,

însă tentativa, conform art. %+ al. + din legea DD@%44%, este pedepsită ca urmare,

actele de e0ecutare întrerupte sau care nu şi-au produs efectele, vor fi sancţionate

conform legii.

În formularea infracţiunii de spălare a banilor, legiuitorul, folosind cuvinte

!substantive provenite din verbe la infinitiv" care e0primă atât acţiunile cât şi

rezultatul produs !schimb, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere,

spălare", vor fi posibile atât acte de e0ecutare întrerupte !de pildă, banca a refuzat

cererea de deschidere a unui cont unei persoane suspectate că urmăreşte să spele banii

 proveniţi din infracţiuni", cât şi acte de e0ecutare care nu şi-au produs efectul !deşi

 banca a efectuat transferul cerut de client, în urma verificării îi pune în vedere că

refuză să facă orice tranzacţie în numele acestuia fiind suspectat că urmăreşte să spele

valori de provenienţă ilegală".

1nfracţiunea de spălare a banilor se consumă în momentul când se produce

urmarea imediată naturală şi prin aceasta urmarea uridică, potrivit cu specificul

fiecăruia din actele care formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Inele din acţiunile incriminate pot să se înfăţişeze ca acţiuni momentane!transferul, dobândirea" altele au caracter continuu !ascunderea, disimularea,

deţinerea, folosirea", momentul consumării prelungindu-se în timp până la epuizare,

fie prin încetarea voluntară a acţiunii, fie prin intervenţia autorităţilor. (e asemenea,

toate actele incriminate se pot înfăţişa şi sub o formă continuată când sunt comise de

aceeaşi persoană la anumite durate rezonabile de timp, cu aceeaşi rezoluţie

infracţională. În acest caz, momentul epuizării va fi cel al efectuării ultimului act al

acţiunii de spălare a banilor.

1nfracţiunea se poate comite atât în modalităţile normative prevăzute de lege

!schimbare, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere, folosire", cât şi într-o

Page 85: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 85/99

multitudine de modalităţi faptice în raport cu împreurările concrete în care a acţionat

făptuitorul. (e aceste modalităţi concrete se va ţine seama la individualizarea

sancţiunii.

=edeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea

strictă de la + la #% ani.

=otrivit art. %+, alin. A, poate fi trasă la răspundere penală şi persoana uridică

 pentru săvârşirea acestor fapte, instanţa, putând aplica în acest caz, una sau mai multe

dintre pedepsele complementare prevăzute la art. +T# alin. +, lit. a" N c" din Codul

=enal.

)unurile supuse procedurilor de spălare sunt confiscabile în baza art. ##? din

Codul =enal ! art. #+D din noul Cod =enal". (e observat că, o atare confiscare s-ar

 putea concepe atât asupra bunurilor produse !fizic" prin infracţiune, cât şi asupra celor

care au dobândit un alt regim uridic prin infracţiune !art. #+D lit. a din noul Cod

=enal", dar nu şi asupra bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la

săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, dacă sunt ale infractorului !art. #+D lit. b

din noul Cod =enal".

Confiscarea specială ar putea opera, de asemenea, şi asupra bunurilor date sau primite pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor

!de pildă, sumele date în cazul infracţiunilor de corupţie, fie pentru a determina

comiterea faptei, fie pentru a răsplăti pe infractor la fel în cazul infracţiunii de primire

de foloase necuvenite săvârşite de un funcţionar public". (e asemenea, vor fi

susceptibile de confiscarea specială valorile supuse acţiunilor de spălare dacă au fost

dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi nu sunt restituite persoanei vătămate sau nu

servesc la despăgubirea acesteia. ste vorba de bunurile dobândite prin furt, tâlhărie şi

alte infracţiuni grave contra patrimoniului. Credem că ar fi posibilă confiscarea

specială prin aplicarea acestor dispoziţii şi când este vorba de valori provenite dintr-o

spălare anterioară a banilor deoarece şi în acest caz aceste valori provin tot dintr-o

?

Page 86: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 86/99

infracţiune principală iniţială. =entru a se asigura aducerea la îndeplinire a confiscării

 bunurilor, se pot lua măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de =rocedură =enală

!art. % din Gegea DD@%44%".

B. A7cierea -n 6e5erea 7&6@r*irii infrac(i)nii 5e 7%&lare a "anilr

 

În cazul în care infracţiunea de spălare a banilor se produce în condiţiile

arătate, adică în formă de grup organizat, vor opera prevederile Gegii +*@%44+ care, în

art. +A, au abrogat dispoziţiile din art. %+ alin. % referitoare la comiterea infracţiunii în

cadrul asociaţiilor criminale din Gegea nr. DD@%44%.

În raport cu aceste prevederi din Gegea nr. +*@%44+, prin grup infracţional

organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care

e0istă pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau

mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar

sau alt beneficiu material. &rt. B din legea +*@%44+ prevede faptul că iniţierea sau

constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau spriinirea sub orice

formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la la %4 de ani şi

interzicerea unor drepturi. otuşi, această pedeapsă nu poate fi mai mare decâtsancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul

grupului infracţional organizat. Conform art. ? din Gegea nr. +*@%44+, iniţierea sau

constituirea ori aderarea sau spriinirea sub orice formă a unui grup, în vederea

săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional

organizat se pedepseşte potrivit art. +%+ din Codul =enal potrivit art. %, teza a %- a din

Gegea nr. +*@%44+, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional

în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are

continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în

cadrul grupului. Ca urmare, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau spriinirea sub

Page 87: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 87/99

orice formă a unui grup în vederea săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, în

condiţiile art. ? din Gegea nr. +*@%44+, se pedepseşte, după caz, potrivit art. #DB sau

+%+ din actualul Cod =enal.

C. Nere7%ectarea 5i7%4i(iilr le!ale 5e %er7nal)l ONPCSB

&rt. %A din legea DD@%44% prevede o altă infracţiune care de data aceasta se

referă la personalul <ficiului 5aţional de =revenire şi Combatere a /pălării )anilor.

În esenţă, art. %A alin. # şi + incriminează fapta de nerespectare de către persoanele

<ficiului 5aţional de =revenire şi Combatere a /pălării )anilor !<5=C/)" a

obligaţiilor prevăzute în art.#?, adică de a nu transmite informaţiile primite în timpul

activităţii decât în condiţiile legii !alin. #", obligaţie care se menţine şi după încetarea

funcţiei, pe o durată de ani. (acă în timpul e0ercitării funcţiei, ori în termen de până

la ani după încetarea activităţii, o persoană din cadrul <5=C/) transmite

informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul <ficiului, va putea fi trasă la

răspundere penală în baza te0tului menţionat#.

O"iect)l H)ri5ic  al infracţiunii pe care o analizăm constă în aceleaşi relaţiisociale ca şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, adică relaţiile sociale care

asigură desfăşurarea în legalitate a operaţiilor financiar-bancare, implicând şi protecţia

informaţiilor deţinute de către personalul <ficiului 5aţional de =revenire şi

Combatere a /pălării )anilor %.

O"iect)l material  al acestei infracţiuni îl constituie informaţiile pe care

 personalul <ficiului le-a dobândit în timpul activităţii, indiferent de modul în care sunt

fi0ate pe un suport electronic sau de hârtie, ori în alt mod.

1nformaţiile se referă, în concret, la date, aspecte, împreurări, stări de fapt şi

situaţii constatate şi care sunt cuprinse !materializate" în documentele, rapoartele,# 1on Gascu, op.cit ., p.#?% C.'oicu, 9.Ltefania Ingureanu, &.Camelia 'oicu, p.%#D

?B

Page 88: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 88/99

Page 89: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 89/99

copii ale acestora, informarea verbală a unor persoane, informarea prin orice miloace

tehnice !prin e-mail, prin fa0, internet, etc.".

 < cerinţă esenţială care întregeşte elementul material este condiţia ca fapta de

transmitere ilegală să fie comisă în timpul în care subiectul activ îndeplinea calitatea

de angaat al <ficiului şi mai înainte de e0pirarea termenului de ani de la încetarea

acestei calităţi la care se referă art. #? din Gegea nr. DD@%44%.

Urmarea ime5iat& constă în transmiterea ilicită a unor date unor persoane

fizice sau uridice neîndreptăţite şi în crearea printr-o atare activitate a unei stări de

 pericol pentru buna desfăşurare a activităţii <ficiului.

$aptul că informaţiile primite în cadrul <ficiului au fost transmise ilegal unor

categorii de persoane care nu erau îndreptăţite să le cunoască, este de natură a

compromite demersurile <ficiului de identificare a cazurilor de spălare a banilor şi de

sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze şi să cerceteze aceste cazuri.

Le!&t)ra 5e ca)4alitate trebuie să e0iste între elementul material şi urmarea

imediată. /ub aspectul urmării imediate această legătură trebuie dovedită în sensul că

a avut loc nu numai acţiunea de transmitere, dar s-a produs şi rezultatul acţiunii

 prevăzut de lege, adică aungerea la cunoştinţa unor persoane care nu aveau dreptul săcunoască aceste informaţii.

Lat)ra 7)"iecti6& constă dintr-un element subiectiv sub forma intenţiei directe

sau indirecte. &utorul are reprezentarea că prin acţiunea sa realizează transmiterea

unor informaţii în alte condiţii decât cele legale şi că aceste informaţii vor aunge la

 persoane neîndreptăţite să le cunoască şi urmăreşte sau acceptă producerea acestui

rezultat. 2obilul şi scopul sunt doar elemente care vor fi avute în vedere la

individualizarea pedepsei.

:rme. 85alit&(i. Sanc(i)ni

&ctele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate de către

legiuitor infracţiunea se consumă în momentul producerii urmării imediate.?*

Page 90: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 90/99

$apta incriminată în art. %A se realizează prin transmiterea unor informaţii la

 persoane neîndreptăţite să le cunoască. &cestei modalităţi normative poate să îi

corespundă o multitudine de modalităţi faptice.

CAPITOLUL AL VI9LEA

ASPECTE DIN ACTIVITATEA PRACTICĂ

E<em%l)l 1

In grup infracţional organizat, coordonat de cetăţeanul româno-sirian <.8., a

acţionat în perioada mai %44% - martie %44, săvârşind infracţiuni cu consecinţe

deosebit de grave pentru bugetul statului.

1n urma cercetărilor efectuate de către ofiţeri de poliţie udiciară, =archetul de

 pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Oustiţie a dispus începerea urmăririi penale

împotriva unui număr de #B persoane care au constituit sau spriinit grupul

infracţional organizat !<.2., <.5., <.8., ).5. ş.a. ", pentru săvârşirea infracţiunilor

de crimă organizată, spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune

fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals.

$irmele de tip fantomă, interpuse în circuitele financiare, s-au realizat din

dispoziţia fraţilor <. de către uriştii sau contabilii de la firmele din grupul 2anhattan,activităţi de înregistrare menţiuni la <ficiul >egistrului Comerţului, încheierea de

contracte de închiriere spaţiu cu destinaţia sediu firmă, ridicarea de documente cu

Page 91: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 91/99

Page 92: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 92/99

flagrant a o parte din membrii reţelei cu ocazia efectuării unor operaţiuni în conturile

curente deschise la /uc.'oluntari N a >1) /&, aparţinând mai multor firme fantomă,

ocazie cu care s-a constatat că aceştia transferaseră succesiv suma de #+,??# milioane

lei prin contul mai multor firme fantomă, urmând a o transfera ilegal în străinătate.

2embrii acestui grup infracţional organizat erau conduşi de cetăţenii sirieni

<.C.,8.C. şi ).8.(.&., care au fost angrenaţi în operaţiuni de spălare de bani,

constând, în principal, în e0patrierea ilegală de valută !44.444 N #.444.444 dolari@zi"

 prin intermediul mai multor bănci din sistemul bancar românesc, respectiv

><2&51&5 15>5&1<5&G )&5Q /&, $15&5/ )&5Q ><2U51& /&,

)&5C& ><2U5&/CV /&, )&5C& >&5/1G'&51& /& şi I><2 )&5Q

/&.

Cea mai mare parte din sumele transferate provin de la diverşi comercianţi arabi

şi chinezi rezidenţi pe raza municipiului )ucureşti, care au apelat la serviciile

membrilor reţelei pentru a transfera sume importante de bani în valută în tările de

origine !China, 8ong Qong, /iria, Giban, miratele &rabe Inite, 1ordania", dar şi în

alte ţări !/I&, Canada, $ranţa, <landa, 1talia, Ingaria, lveţia" obţinute din activităţi

comerciale ilicite, desfăşurate în >omânia.(upă alimentarea conturilor firmelor fantomă, membrii grupului infracţional

organizat, în baza unor documente financiar-bancare false, utilizând sistemul de

tranzacţii bancare W /J1$ X, efectuau zilnic transferuri bancare din conturile curente

deschise la băncile enumerate în conturile altor firme fantomă din străinătate, pe baza

datelor de identificare !denumiri firme, conturi bancare" furnizate membrilor grupului

de către legăturile lor din străinătate.

=entru a ustifica aceste transferuri ilegale, membrii grupului infracţional au

folosit documente de import falsificate !facturi e0terne, contracte comerciale, (.=..",

emise în numele unor firme înregistrate în >omânia la care asociaţii şi administratorii

Page 93: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 93/99

sunt cetăţeni străini !în special de origine arabă", unii dintre ei nefigurând ca

intraţi@ieşiţi în şi din >omânia.

(upă ce primeau confirmările din partea băncilor privind efectuarea

transferurilor bancare e0terne, membrii grupului centralizau aceste transferuri într-un

registru special.

Ilterior, această evidenţă era transmisă în /iria membrilor din e0terior ai reţelei

de unde se trasau sarcinile referitoare la modalitatea de transfer a banilor în străinătate

fie telefonic, fie pe rând prin intermediul unui membru al grupului, care se deplasa

 periodic în >omânia.

(e asemenea, aceeaşi reţea a oferit servicii similare de e0patriere valută mai

multor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui comision cuprins între N #4:,

transferându-se astfel ilegal din >omânia în perioada ianuarie N august %44+ suma de

D%.+A%.A#* I/( si %.?*4.D+A I><.

otodată, reţeaua în cauză a fost implicată în activităţi de cămătărie, aceasta

constând în oferirea de imprumuturi unor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui

comision de % N : pe lună.

*+

Page 94: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 94/99

CAPITOLUL AL VII9LEA

CONCLUII

$enomenul de spălare a banilor a cunoscut o evolutie ascendentă în ultimii ani,

fiind într-o continuă creştere, fapt ce a determinat elaborarea unui cadru legislativ

adecvat, care să proteeze statul şi economia naţională împotriva manifestărilor

criminalităţii organizate.

  (inamica acestui fenomen infracţional atât în ţara noastră, cât şi pe plan

international, precum şi necesitatea euroconformizării prevederilor normative, au

condus la adoptarea în ţara noastră a legii DD@%44%, care a modificat şi completatlegea %#@#***. &stfel, prin intermediul legii %+4@%44 cât şi al <.I.9. #+@%44, s-a

modificat legea DD@%44%, în sensul armonizări legislaţiei interne la prevederile

(irectivei uropene nr. *B@%44#@C a =arlamentului uropean şi a Consiliului

uropei, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării

 banilor, şi cu prevederile celor A4 de >ecomandari ale 9&$1, cele * >ecomandări

/peciale 9&$1 privind finanţarea terorismului.  &vând în vedere necesitatea intensificări luptei împotriva fenomenului spălării

 banilor, al combaterii criminaliaţii organizate şi al finanţării terorismului, precum şi a

adaptării miloacelor şi metodelor de actiune la dinamica şi evoluţiile structurale ale

manifestărilor acestor fenomene, a fost elaborat un pachet de legi cuprinzând

dispoziţii speciale, care sunt complementare celor prevăzute de legea DD@%44%, din

rândul cărora menţionămK legea B?@%444 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, legea #D#@%44+ privind transparenţa în e0ercitarea

demnităţilor publice, legea #A+@%444 privind combaterea traficului ilicit de droguri,

legea +4%@%44A privind cooperarea udiciară internaţională în materie penală,

Page 95: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 95/99

legea4?@%44A privind înfiinţarea (irecţiei de 1nvestigare a 1nfracţiunilor de

Criminalitate <rganizată şi erorism, modificată de <I9 B@%44 şi legea +@%44

 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

  (in statisticile =oliţiei rezultă că fenomenul spălării banilor vizează reciclarea

sumelor 6negre7 provenite în special din infracţiuni de natură economico-financiară

 prin care se aduce atingere bugetului consolidat al statului.

  Congruenţa dintre criminalitatea organizată şi spălarea banilor se reflectă prin

următoarele aspecteK

-activitatea infracţionlă desfăşurată de grupări organizate specializate în spălarea

 banilor, cu o structura ierarhică bine stabilită, fiecare membru având atribuţii strict

stabilite în cadrul grupului, având în vedere comple0itatea activităţii de reciclare.

-introducerea în procesul de reciclare a banilor murdari, rezultaţi din săvârşirea de

infracţiuni generatoare, specifice crimei organizate.

  1mportanţa depistării şi investigării legăturilor dintre crima organizată şi spălarea

 banilor nu trebuie subestimată, deoarece este necesară atât destructurării grupurilor

criminale organizate specializate în astfel de activităţi, cât şi anihilării resurselor

acestora.  Ga nivel internaţional, se înregistrează o interferenţă între criminalitate

organizată, spălarea banilor şi finanţarea terorismului, ca urmare a dispariţiei unor

6sponsori7 tradiţonali ai terorismului - care generează noi ameninţari ce au ca suport

financiar activităţi infracţionale clasiceK evaziune fiscală, deturnare de credite,

contrabandă, falsificare de monedă, trafic de persoane, stupefiante, armament, etc.

  &ceastă trăsătură caracteristică a grupurilor infracţionale, şi anume faptul că sunt

foarte bine oganizate, este confirmată şi de fapul că se ţine o evidenţă clară a acestor

sume, iar membrii lor nu sunt doar simplii 6pioni7, ci pot face parte uneori din

structura unor servicii secrete străine. 9rupările îşi schimbă permanent componenţa,

unii membri părăsind ţara după ce şi-au realizat sarcinile ce le aveau. 2embrii

*

Page 96: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 96/99

grupurilor sunt pregătiţi şi instruiţi în aşa fel încât orice colaborare cu organul de

 poliţie este e0clusă, întotdeauna principiul de funcţionare fiindK 6cel ce este prins nu

va dezvălui niciodată numele celorlalţi7.

 

)1)G1<9>&$1

&C 5<>2&1'1. Gg.%#@#***-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.#?din %#.4#.#***,pt. prevenirea 0i

 sancţionarea spălării banilor .

#. Gg.DD@%44%-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.*4A din #%.#%.%44%,pt.

 prevenirea 0i sancţionarea spălării banilor .

$. Gg.+*@%44+- publicată în 2.<f.=artea 1 ,5r. 4 din %*.4#.%44+-  privind

 prevenirea 0i combaterea criminalităţii organi5ate.

,. Gg.4?@%44A-publicată în 2.<f.=artea 1 5r.#4?* din %+.##.%44A- privind

înfiinţarea D.I.I.C.+..

. Gg.B?@%444-publicată în 2.<f.=artea 1,5r.%#* din #?.4.%444- privind

 prevenirea,descoperirea 0i sancţionarea faptelor de corupţie.

0. Gg.#A#@#**B-publicată în 2.<f.=artea 1, 5r.#?4 din 4#.4?.#**B-privind

Codul vamal.

=. Gg.+4%@%44A-publicată în 2.<f.=artea 1,5r.%#* din #?.4*.%44A- privind

cooperarea udiciară internaţională în materie penală.

3. Gg.+@%44A-publicată în 2.<f.=artea 1,5r.B#* din %.##.%44A- privind prevenirea 0i

combaterea terorismului.

>&&, CI>/I>1,2<5<9>&$11

 

Page 97: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 97/99

/. Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de #*.#%.#*??.

12.  Directiva nr.9!"# privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul

spălării banilor adoptată de Consiliul uropei in iun.#**#.

11. Cele $" de recomandări ale %.&.'.I  ,asupra spălării capitalurilor din #**A.

1#.  Directiva 9=din )""* a C1 .

13.  <ecomandarea nr.*" a %.&.'.I.

1,. 'intilă (ongoroz, Drept penal , )ucureşti, #*+*.

1. Costică 'oicu, $lorin /andu, &le0. )oroi şi 1oan 2olnar,  Drept penal al

afacerilor , d. &ll )ec3, )ucureşti, %44+.

10. 1oan 2elinescu, 1rina alianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării

banilor , ditura 1mprimeria 5aţională, )ucureşti, %44A.

1=. Costică 'oicu, 9eorgeta Ingureanu, &driana 'oicu, %lobali5area 0i

criminalitatea financiară, bancară, d. Iniversul uridic, )ucureşti.

13. C.'oicu, $./andu, &l. )oroi şi 1.2olnar Dreptul penal al afacerilor , d.

>osetti,%44%.

1/. Costica 'oicu si 9eorgeta Ingureanu, Investigarea infractiunilor financiar

bancare, d. =olipress, %44#.#2. Costică 'oicu, -pălarea banilor murdari, ditura /Flvi, )ucureşti, #***

#1. 1on (ascălu, Centrele financiare offs/ore, paradisurile fiscale 0i secretul

bancar , ditura &rgument, )ucureşti, %44#.

##. Ltefan =opa, &drian Cucu, 1conomia subterană 0i spălarea banilor , ditura

0vent, )ucureşti, %444.

#$. 'asile (obrinoiu,  Drept penal, partea specială, vol.1, .Gumina Ge0,

)ucureşti %44A.

#,. 'intilă (ongoroz şi colaboratorii,  17plicaţii teoretice ale codului penal

rom8n, vol.1', ediţia a 11-a, ditura empus, )ucureşti %444.

*B

Page 98: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 98/99

#. 'intilă, (ongoroz şi colab., 17plicaţii teoretice ale Codului penal rom8n,

'ol.111. , ditura &cademiei, )ucureşti, #*B#.

>'1/, /I(11,&>1C<G

#0. 'alerică (abu, /. Cătinean,  Despre 3spălarea2 produsului

infracţiunii7,>evista (reptul nr.#%@%44%.

#=. Gavinia Gefterache, Dreptul penal al afacerilor 6 o provocare pentru sistemul

de drept , >.(.=. nr.%@%44%

#3. 1oan Gascu, 6-pălarea baniloractualitate, realitate socială 0i incriminare7,

>.(. nr. D@%44+.

#/. 'alerică (abu, &.2. 9uşanu,  <eflecţii asupra legii pentru prevenirea 0i

 sancţionarea spălării banilor , >(=, nr.A@%44#.

$2. 'alerică (abu, -pălarea banilor în noul cod penal 0i legislaţia penală

actuală, >.(.nr.A@%44.

$1. 1on =itulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor ,

>.(. nr.?@%44%.

$#. 'alerică (abu, /orin Cătineanu 6 Noua lege pentru prevenirea 0i

 sancţionarea spălării banilor şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva

criminalităţii transnaţionale organi5ate7 >.(. nr. D@%44+.

$$. C. &dochiţei, 1ulia &dochiţei, Despre spălarea banilor. 

$,. (obrican, 9heorghe , +bligaţia păstrării secretului profesional de către

avocaţi, e7ecutori udecătore0ti, notari publici, în raport cu prevederile (egii

nr.:;:)"") pentru prevenirea 0i sancţionarea spălării banilor .

 

Page 99: 145269559-spalarea-banilor

8/10/2019 145269559-spalarea-banilor

http://slidepdf.com/reader/full/145269559-spalarea-banilor 99/99