Femeia nu e om

de Cristian Tudor Popescu

(Anul VII nr. 408, 10 Martie, 1998 Adevarul literar si artistic)

Exista o zi a copilului. Exista o zi a femeii. Nu exista o zi a barbatului. De o "zi" speciala beneficiaza doar fiintele umane care nu au un statut ontologic deplin. In cazul femeii decretarea unei "zile" nu inseamna altceva decat confirmarea asertiunii "femeia nu e om" un adevar mult mai profound decat pare.

Notiunea de "om" se asimileaza cu cea de "barbat". Iar femeia este atat de deosebita de masculul uman, incat pare ca apartine altei specii, eventual extrapamantene. Ganditi-va la doua femei care ajung sa discute impreuna, ferite de priviri indiscrete. Comportamentul lor obisnuit se schimba brusc; oricat de diferite ar fi ca intelect, varsta si infatisare, capata parca un aer comun, de specie, seaman intre ele, asa cum ni se pare ca seamana toate pisicile, sau gainile. Este imposibil ca ele sa taca. Doi barbati care nu se cunosc lasati singuri intr-o incapere, pot tacea minute in sir, fumand sau privind pe fereastra; doua femei in aceasi situatie vor recurge imediat la limbajul si conceptele minimale de contact ale speciei lor. Aidoma unor agenti secreti, femeile au un cod de comunicare propriu numai al lor. Si care exclude barbatii. Intr-un anume fel ele realizeaza aceea "cosmic mind" draga lui Arthur C. Clarke o minte colectiva, un covor psihic in ale caror noduri se afla indivizii femele. Putini barbati, fiinte cu mult mai individualiste, isi inchipuie ca langa ei, in pat, se afla nu Ana sau Vicky, ci un element al unei retele a gandurilor, planetara daca nu si extraterestra. Cu atat mai mult cu cat femeile de fapt nu gandesc. Cu exceptiile de rigoare, la fel de dese ca pinguinii albastri, ele mimeaza gandirea omeneasca. Aidoma acelor "alien" din filmele SF-horror, ele imprumuta cu rapiditate din jur, expresii, fraze, prefabricate intregi de "gandire", pe care le asambleaza si le debiteaza cu insufletire, fara a avea cea mai mica aderenta psihica la ceea ce spun. Ce se alfa in spatele acestei fatade psihologice, n-a stiut si nu stie nici un barbat. Si, dupa parerea mea, nici femeia nu stie ce e cu adevarat in capul ei. Ce se deruleaza acolo din ce-a pus PROIECTANTUL, cu milioane de ani in urma. Si, mai ales cu ce scop Intr-un articol precedent scriam depsre "doamnele Kremlinului" agenti perfecti ai secolului XX, care traiau in toata regula, decenii intregi, alaturi de un occidental celebru, pentru a-l influenta din cand in cand in decizii importante, potrivit ordinelor soptite de Centru. Viata insasi devenea astfel un procedeu de manipulare. De 8 Martie nu ma pot gandi decat ca aceasta este o viziune ingusta.

Femeia este un agent dar nu al Kremlinului sau al Washingtonului. Nu al unei puteri omenesti. De la sine inteles, istoria umanitatii e privita ca o istorie a barabtiilor. Barbatii fac filosofie, stiinta, istorie, politica. Barbatii inventeaza, decid, gresesc, sau castiga. Femeile doar ii insotesc. Vizune plina de infumurare si suficienta specific masculine. Nici un barbat nu are taria sa se gandeasca la posibilitatea ca femeile sa fie niste supraveghetori-manipulatori, ca ele sa fie cele care ghideaza evolutia umanitatii, potrivit unor directive pe care le primesc prin grupuri necunoscute de neuroni din creierul lor. Sau, daca aceasta e un efort prea mare, ar putea Gigel sa se gandeasca macar ca femeia a fost inzestrata cu arma fecunditatii, mult mai eficienta decat inteligenta pentru supravietuire in conditii ostile. N-am intelesc niciodata de ce pacatul originar este considerat ispita cu marul, aplicata lui Adam si Evei. Adevaratul pacat ii apartine lui Dumnezeu si consta in crearea Evei,a femeii. Dumnezeu il facuse pe Adam, omul, din tarana si apa, dupa chipul si asemanarea sa. Adam se simtea foarte bine singur si identic cu sine. Creind femeia din coasta lui Adam, adica prin clonare,

Dumnezeu a creat o operatie de inginerie genetica prin care a adus pe lume celalaltul, diferitul. In ce scop? Dumnezeu stie! Cum doar el stie de unde venim si unde ne ducem. Asa ca, stimate coleg, atunci cand iti privesti nevasta, sau amanta cu un dispret afectuos, cu o tandrete plina de superioritate, cum isi pune in par, la gat sau in urechi ce i-ai adus de 8 Martie, cum se fataie in fata oglinzii, aparent fara nici un rost, cand iti spui cu subconstienta multumire ca e frivola si proasta, si tu esti serios si inteligent, gandeste-te la haul ametitor al frazei lui Isus: Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor. Mantuitorul nu face decat sa avertizeze astfel creierele noastre ingamfate ca nu inteligenta virila este calea adevarata de comunicare cu Dumnezeu Greu de inghitit o astfel de ide, nu? Cum spuneam, femeia e mai departe decat barbatul de ceea ce se numeste om. In schimb, e mai aproape de Dumnezeu