Ingrijirea bolnavului in Evul Mediu

Numim Ev Mediu, mileniul care se intinde din preajma anului 500 pana n jurul anului 1500, altfel spus de la migratiile barbare i distrugerea Imperiului roman de Apus pn dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci (1453), eveniment care marcheaza sfarsitul Bizantului, ultim avatar i ultima supravietuire a Imperiului roman.

Aceste zece secole care au reprezentat sfarsitul lumii antice au asistat la nasterea Europei i, atunci cnd ele se incheiau, cea mai mare parte a natiunilor moderne se formasera, dobandiser un nume i o limba, cimentandu-se printr-un trecut istoric propriu.

Istoricul medicinei , nursingului se contopeste cu istoria dezvolarii societatii umane cu perioadele sale de progres , stagnare sau declin , care s-au influentat reciproc , cunoasterea lor fiind necesara nu numai pentru a cinsti memoria inaintasilor ci si pentru ca acei care nu tin minte trecutul sunt condamnati sa-l repete , Santayana .

Medicina a fost initial dominata de magie , actele terapeutice bazandu-se pe ritualuri religioase si pe instincte , preocuparea dominanta fiind disparitia durerii. Papirusurile egiptene din 1600 inainte de Hristos prezinta ingrijirea plagilor, incizia abceselor si imbalsamarea cadavrelor .

In Grecia antica , medicina este influentata de cea egipteana prin intermediul fenicienilor.Apar o serie de scoli medicale in Rodos , Kos ,Knidos , care se ocupau de prevenirea (zeita Hygeia ) si tratarea bolilor ( Zeita Panakeea).

Hippocrat( 460-375 in.Hr.) considerat parintele medicinei a intemeiat scola din Kos si pe langa juramant care cuprinde aspecte deontologice valabile si in ziua de azi a scris in peste 60 volume , pe specialitati : anatomie , fiziologie , medicala , ortopedie , chirurgie , etc . informatii de specialitate care au fost baza unor descoperiri stiintifice ulterioare .

Medicina evului mediu a avut mai putine progrese , fiind dominata de biserica. In aceasta epoca stiinta a cunoscut o faza de stagnare, interpretarea scolastica a textelor luand locul observatiei. Inaintarea arabilor in bazinul mediteranean a avut i un efect pozitiv. Cunoscatori ai textelor grecesti dar si ai celor persane, au propagat n Europa vechile nvminte ale culturii antice. Al-Razi (secolul al X-lea p.Ch.) a descris variola i pojarul iar vestitul Avicenna scrie n secolul urmator Canon medicinae, opera ce avea sa ramana pana in vremurile moderne manualul de baza al facultatilor de medicina. Un moment important l-a reprezentat nfiintarea la inceputul secolului al XI-lea, de catre calugarii benedictini din Monte Cassino a primei institutii de nvatamant medical la Salerno in Italia (Scoala de la Salerno). In secolul al XII-lea, tot n Italia, medicina se dezvolta n special in centrele universitare din Bologna i Padova.

Primele boli profesionale au fost semnalate de catre medicul din Evul Mediu

G. Fracastore (1473-1553), care atrage atentia intr-un poem al sau asupra sifilusului pe care l-ar fi contractat un tanar pastor numit Syphilus .

F.X Bichat descrie , pe rand , toate membranele din corpul omenesc : pleura , peritoneul , meningele , tecile musculare , etc.

Introducerea cezarienei in Evul Mediu a pretat la confuzii , ea , nefiind aplicata de chirurgi in raport cu originea nobila , ci in raport cu necesitatile vitale ale oricarei gravide . Asemanarea femeii gravide in literatura din Urartu cu universul , cu vesnicia si cu minunile lumii , cu zeul suprem , denota adanca credinta evlavioasa in actul nasterii .

Medicina din micul sat Urartu s-a distins prin aleasa grija fata de vaduve , fata de orfani , invalizi si cetateni de varsta a treia . Poate aici , la poalele muntelui Ararat trebuia cautata originea geriatriei cu 1000 ani inaintea erei noastre . Aparatura medicala a fost un modul medical in care s-au realizat permanente progrese .Datele arheologice din Dacia au pus in evidenta o surprinzatoare colectie de instrumente medicale , ca de exemplu : chiurete , stilete , baghete , pense , baloane de ceramica de tip Erlenmayer x , eprubete si chiar o parafa medicala apartinand unui medic oftalmolog .

In prima parte a Evului Mediu , neexistand spitale sau alte institutii sanitare , ingrijirea bolnavilor se facea in manastiri , care erau oarecum crutate de razboaiele pustiitoare din acest timp . Multe dintre acesteau erau asezate la intretaieri de drumuri , unde calugarii mai prieceputi , purtand chiar denumirea de infirmieri , ingrijeau de bolnavi sau raniti , folosindu-se si de plante medicinale pe care le cultivau in gradinile manastiresti , numite hortulus. In aceasta perioada se detaseaza figura Sfantului Benedict , care avea ca precept dictonul : Inainte de toate si in fruntea tuturor lucrurilor va sta grija ce trebuie sa purtam bolnavilor ., manastirea fondata de le in anul 527 pe muntele Casin , langa Roma , devenind cel mai mare centru de binefacere . Impreuna cu adeptii sai a fondat Ordinul Benedictilor , dupa exemplul caruia s-au format toate ordinele calugaresti ce au luat fiinta ulterior , apreciindu-se ca , de fapt, ele erau congregatii de infirmieri .Intre acestea este cunoscut Ordinul Hositalierilor , ai carui membrii s-au dedicat ingrijirii din spitalul Hotel Dieu , fondat la Lyon in anul 511-558, apoi ordinu Augustinilor Hspotalieri , care au ingrijit bolnavii din spitalul Hotel Dieu din Paris , infiintat pe langa manastirea Notre Dame , de catre episcopul Sf. Landry in anul 651.

Unele ordine au fost create in Evul Mediu , in legatura cu marile epidemii care au facut ravagii in acest timp . Sf. Lazar a fost initiatorul Ordinului Lazaristilor , care se ocupau in special de ingrijirea leprosilor , de unde a ramas pana tarziu denumirea de lazarete .

In acelasi scop , s-a infiintat si Ordinul calugaritelor denumite Les serfs de la Vierge Marie , care lucrau ca infirmiere in leprozeria din Pontoise . Intre ordinele care au urmat , mai cunoscute sunt cele ale Franciscanelor , Dominicanilor , Paulinilor , Celestinilor , unii reprezentanti ai acestora ajungand pana in tinuturile Transilvaniei , unde au fondat diferite insitutii spitacilesti .

Din perioada cruciadelor este cunoscut Ordinul calugarilor denumit Les Freres Hospitaliers de Saint Jean de Dieu , care ingrijeau ranitii din spitalul Sfantul Ion din Ierusalim , cel al Iohanitilor , al Fratilor de cruce s.a. Dupa cruciade , mizeria si bolile care faceau ravagii au determinat formarea unui ordin special in anul 1240 cu denumirea Les freres de la Misericorde . Crestinismul a insemnat un progres in ce priveste atitudinea fata de bolnav . In aceasi timp a fost si o frana in cercetarea stiintifica si experimentala , prin interzicerea sangerarilor si stigmatizarea medicilor care incalcau dogme , boala fiind considerata ca o pedeapsa pentru pacatul originar , cum sustinea filozoful crestin Toma DAquino .

Medicina Evului Mediu este un liant intre superstitie , traditie si cunoastere a naturii vii , a plantelor medicinale , zestre a grecilor si romanilor din antichitate .Oamenii aveau cunostinte impresionante despre functionarea organismului uman iar multe din leacurile acelei perioade aveau la baza plantele si ierburile tamaduitoare care se folosesc , chiar si acum , in zilele noastre . Frica si superstitia au jucat un rol aparte . Multi oameni credeau ca boala era o pedeapsa data de Dumnezeu si ca insanatosirea vine numai odata cu interventia divina. Pacientul cauta vindecarea prin rugaciune si pelerinaj si mai putin prin consultatie medicala . Din vremea lui Hipocrat (secolul 5 Hr), medic grec ale carui teorii au avut o mare influena n antichitate, doctrina celor patru umori a fost considerata adevar fundamental de generatii de medici. Aceasta doctrina consta n credinta ca in corpul omenesc se gasesc patru substante, numite umori (lat.umor