COMUNICAREA DIDACTICAELEMENTE

Comunicarea a fost definita ca o form particular a relaiei de schimb ntre dou sau mai multe persoane, dou sau mai multe grupuri.

Eseniale pentru actul comunicrii sunt:

1) relaia dintre indivizi sau dintre grupuri,

2) schimbul, transmiterea i receptarea de semnificaii,

3) modificarea voit sau nu a comportamentului celor angajati.

Profesorul este un actor. El joaca un rol. Modul de transmitere a informatiilor, mesajul n sine, prezenta sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranta, tinuta, postura, sunt elemente care asigura reusita procesului didactic. Toate aceste elemente alcatuiesc comunicarea didactica.

Elementele comunicrii didactice sunt:

emiterea mesajului didactic de ctre profesor sau de o alt surs de informaie, de la o anumit distan;

canalul prin care se transmite mesajul;

receptarea mesajului de ctre elevi;

stocarea i prelucrarea lui n scopul lurii deciziilor (formularea rspunsurilor de ctre elev, a corectrilor sau a completrilor de ctre profesor).

Analizat din perspectiv psihopedagogic, comunicarea didactic prin dialog euristic apare ca un model interactiv, profesorul elevul fiind n acelai timp emitor i receptor, crendu-se ntre ei o relaie de schimb de idei, de corectri i completri.TIPURI

Dupa nivelul interactiunii, comunicarea poate fi intraindividuala, interpersonala, de grup, de masa, si publica sau mediatica.

Dupa finalitati, comunicarea poate fi defensiva, informativa, persuasiva sau de ntretinere.

Dupa tipul de cod utilizat , comunicarea poate fi verbala (orala si scrisa),paraverbala si nonverbala.

Dupa continutul dominant, comunicarea poate fi referentiala (atunci cnd se face referire la obiectul semnificat), operational metodologica (cnd se face referire la operatiile logico deductive care structureaza cunoasterea: definitie, clasificare, explicatie, descriere) si atitudinala (atunci cnd se face referire la comportamentul fata de obiect).

Dupa natura transmiterii informatiei, comunicarea poate fi digitala (se refera la continutul comunicarii) si analogica (se refera la relatia dintre partenerii comunicarii, la simbolistica faptelor, trupului, nfatisarii ).

Dupa canalul utilizat , comunicarea poate fi directa (nemijlocita) si mediata (cnd se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Dupa natura relatiilor interpersonale dintre interlocutori, comunicarea poate fi autoritara sau egalitara.

Dupa prezena sau absena unor obiective, intalnim: comunicare incidental; comunicare consumatorie; comunicare instrumental, comunicare comuniune

Cele mai importante forme de com. raman : comunicare nonverbal si comunicare verbal.

Comunicare nonverbal; se realizeaz prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, cele mai mult cercetate, fiind corpul uman, spaiul sau teritoriul, imaginea.

Voluntar sau involuntar, cand vb , comunicam prin: expresia fetei, gesturi, pozitia corpului, orientarea, proximitatea, contactul vizual, contactul corporal, miscari ale corpului, aspectul exterior.

Comunicrea prin corp este cea mai complex, deoarece corpul intervine in "ntalnirile" cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci i ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin mbracaminte, machiaj).

Comunicarea prin spatiu i teritoriu. Omul este extrem de grijuliu, cu spatiul n care triete. El i delimiteaz i amenajeaz teritorul in funcie de nevoi i mprejurari. Tocmai modul de delimitare i amenajare a spaiului "comunic" multe informaii despre individ. Dintr-o perspectiv sociologic i antropologic, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale si personale.

Comunicrea prin imagini. Viaa modern a adus cu sine o mare gama de mijloace imagistice de comunicare (afi, fotografii, ilustraii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imagini, omniprezent, creaz un paradox: dei mai putin interactiv, deoarece se exercit ntr-un singur sens, ea este mult mai eficient, deoarece afecteaz un numr extrem de mare de persoane.

Mijloacele nonverbale ale comunicrii au urmtoarele roluri:

1) de a transmite ceva (idei, informatii, trsturi de caracter);

2) de a nuana i preciza comunicarea (care devine aprobativ sau dezaprobativ, receptiv sau nereceptiv);

3) de a ajuta persoanele s se exprime i s se nteleag reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele verbale trebuie s le nsoteasc pe cele verbale, n nici un caz nu pot actiona independent).

De Vito stabilete ase functii ale comunicrii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentueaz, completeaza, contrazice. regleaz, repet, substituie comunicarea verbal

Comunicarea verbal (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit n comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia i realizarea conduitelor verbale.

In cadrul comunicarii verbale distingem:

- comunicarea orala

- comunicarea scrisa

Comunicarea orala prezinta urmatoarele caracteristici:

- sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni

- se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere

- utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc

- implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii

- au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala

Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:

- Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca agentii educationali

- Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale

- Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj

- Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului

- Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup

Comunicarea scrisa presupune cunoasterea unui cod specific de catre cel care face apel la ea.

Comunicarea scrisa trebuie sa aiba in vedere raportul optim dintre informatie si timp:

- intre necesar si redundant

- intre transinformational si productiv informational

Obiectivele comunicarii scrise sunt:

- intelegerea

- perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj

- intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice

- distingerea esential-accesoriu intr-un text scris

- insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc

- stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor

- abilitatea de a rezuma si formula o concluzie

Comunicarea paraverbala

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu:

- caracteristicile vocii

- particularitati de pronuntie

- intensitatea rostirii

- ritmul si debitul vorbirii

- intonatia

- pauza

Canalul folosit este cel auditiv.

Acelasi mesaj, identic codificat verbal, in funcite de implicatia paraverbalului isi modifica semnificatia, devine altceva (supracodificare)

Aa dup cum afirma Mead, principiul vieii sociale este comunicarea, ceea ce nseamn c nsi viaa social se constituie i se structureaz prin intermediul limbajului. Ne referim n acest context nu la limbajul savant al specialitilor n gramatic ci la limbajul natural, comun, utilizat n viaa cotidian. Limbajul nseamn mai mult dect formele sale verbale i implic o serie de alte forme simbolice (gesturi, mimic, intonaie, pauze, tceri). Sensul mesajelor informaionale vehiculate prin intermediul limbajului este ntotdeauna dependent de contextul situaional n care acesta este utilizat. Sensul oricrei aciuni sau practici comunicaionale aflate n desfurare comport o anumit marj de incompletitudine, care poate fi depit numai dup ce aciunea s-a produs ns o aciune sau un mesaj ncheiat deschide un nou orizont de incompletitudine.

Limbajul nonverbal si paralimbajul pot completa, sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala.

Paralimbajul se refera la ton, accent, viteza vorbirii, ritm, pauze, mod de construire a frazelor, dictie, muzicalitatea vorbirii. Tonul este un element comunicational extrem de important n cadrul comunicarii didactice. De exemplu, un ton grav, l poate face pe elev sa considere ca ideile transmise n momentul respectiv sunt foarte importante. Accentul este un alt element important, deoarece n cadrul comunicarii profesorul va marca elementele cele mai importante transmise prin accentul folosit. Astfel, un ton rastit, o vorbire uniforma, fara intonatie, sau mormaita, nengrijita, neacademica, nepoliticoasa sau ironica vor dauna comunicarii didactice si interactiunii profesor-elev.Ticurile verbale sau nonverbale, pauzele, blbele, repetitiile de continut nedozate sau neintentionate, reprezinta un alt element de insucces comunicational.

n cadrul comunicarii nonverbale sunt utilizate mai multe din cele cinci simturi vaz, auz, miros, pipait, gust. Experienta umana opereaza cu trei canale senzoriale: canalul vizual, auditiv si kinestezic (tactil, gustativ, olfactiv, emotional). Desi informatiile percepute prin cele trei canale nu sunt constientizate toate odata, ci pe rnd, totusi se poate trece foarte usor de la un sistem senzorial la altul. Decodarea limbajului nonverbal presupune cunoasterea structurilor de baza, repetitive ale codurilor non- verbale si de aceea analiza lui reprezinta o etapa importanta n analiza comunicarii, si totodata, o performanta a teoriilor comunicarii.

Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra n clasa si se aseaza la catedra sau se lipeste de tabla si ramne acolo toata ora, si diminueaza mult din forta discursului. Limbajul nonverbal are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.

Daca se are n vedere stilul comunicational, dar si distanta dintre locutor si interlocutor, comunicarea poate fi:

- Necooperanta n cazul n care emitatorul nu cunoaste receptorul (ca n cazul emisiunilor de radio de exemplu), discursul fiind atent elaborat deoarece nu exista posibilitatea de ajustare pe parcurs gratie feed-backului.

- Formala n cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute vorbitorului. Mesajul, n aceasta situatie, este alcatuit cu grija, fiind necesara evitarea expresiilor argotice sau prea familiara, repetitiile, dar si ezitarile sau lasarea unor fraze neterminate. Este specifica mediului academic, universitar.

- Consultativa n cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri, comunicarii didactice. Participarea interlocutorilor este activa. Pentru evitarea blbelor, ezitarilor, a dezacordurilor gramaticale, redundantei, este necesar a ordonarea dinainte a ideilor.

- Ocazionala specifica conversatiei ntre cunostinte, n care partenerii trec liber de la un subiect la altul, pot aparea expresii argotice, expresii eliptice sau acceptiuni speciale ale termenilor, accesibile numai interlocutorilor.

- Intima specifica conversatiei n cadrul familiei.

Dupa prezenta sau absenta interlocutorilor, comunicarea orala poate fi dialog sau monolog. Monologul la rndul sau mbraca diverse forme, dupa contextul comunicational si stilul n care este elaborat mesajul: conferinta, expunere, povestire, predica, pledoarie, alocutiune, toast, discurs etc.

Dintre acestea discursul este forma cea mai elaborata si mai pretentioasa si mbraca diverse forme.

Dupa raportul dintre locutor/interlocutor si pozitia lor fata de obiectul cunoasterii, discursul poate fi: specializat (adresat specialistilor), didactic (educativ) si de vulgarizare (adresat marelui public).

Dupa raportul argumentatiei, discursul poate fi constructiv, polemic si persuasiv.

Dupa distanta dintre locutor si enunt, discursul poate fi asumat (la persoana I) si neasumat (la persoana a III a).

Dupa natura relatiilor dintre locutor/interlocutor si forma puterii pe care o exercita emitentul asupra receptorului:

- discurs de manipulare n cazul n care receptorul este influentat la modul inconstient si chiar n pofida intereselor sale, iar puterea este perversa;

- discurs de persuadare n cazul puterii carismatice, iar influentarea se realizeaza cu implicarea constienta a receptorului;

- discurs de comanda n cazul puterii institutionalizate, cnd acceptarea mesajului este neconditionata;

- discurs de ncredere n cazul puterii responsabile, cnd relatia emitent-receptor este egala.

O caracteristica speciala a discursului didactic o reprezinta dimensiunea convingerii s persuadarii. Si acesta deoarece nsusi scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci cnd formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la persuadare, prin care ntelegem influentarea persoanei mai mult dect prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci ct apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea nso teste convingerea atingnd att ratiunea ct si sentimentele.

Principala problem pe care o presupune studiul comunicrii este aceea a stabilirii continutului i a mijloacelor prin intermediul crora acesta este transmis. Cat privete coninutul, aceasta are un continut informaional, un continut afectiv-emoional, un coninut motivaional si un continutul volitiv. In general, se comunic trei tipuri de informaii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Mijloacele comunicarii se clasific, dup dou axe opuse: vocal versus nonvocal i verbal versus nonverbal. Din combinarea acestor dou axe rezult urmtoarele categorii de mijloace de comunicare:

1) vocal-verbal: cuvntul fonetic ca unitate lingvistic

2) vocal-nonverbal: intonaii, calitatea vocii;

3) nonvocal-verbal: cuvntul scris ca unitate lingvistica;

4) nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.

Exist i o alt clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice, paralingvistice mai mult sau mai puin contiente, inelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale, nonvocale; extralingvistice, care scap locutorului in timpul comunicrii: vocale, nonvocale.

PARTICULARITATI

Comunicarea didactic are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicrii interumane:

se desfoar ntre doi sau mai muli ageni: profesor i elevi, avnd ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbal, scris, non-verbalk, paraverbal i vizual, dar mai ales forma combinat;

mesajul didactic este conceput, selecionat, organizat i structurat logic de ctre profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevzute n programele colare;

stilul didactic al comunicrii este determinat de concepia didactic a profesorului i de structura lui psihic;

mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativ i este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltrii intelectuale a acestora i nivelului de cunotine pentni a fi neles de elevi;

- comunicarea se regleaz i autoregleaz cu ajutonil unor retroaciuni (feed-back i feed-farward), nlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.

In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe functii:

funcia informativ, de transmitere a mesajului didactic i educativ;

funcia formativ, de stimulare a gndirii i a imaginaiei la elevi;

funcia educativ, de transmitere a influenelor educaionale, de coeziune i afirmare a grupurilor colare;

funcia de evaluare i reglare a procesului de predare - nvare;

funcia de rezolvare a problemelor educaionale i a conflictelor colare.Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:

- sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;

- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se ntmpla n cadrul situatiei de comunicare si sa ntelegi starea receptorilor;

- sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;

- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;

- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din mai multe domenii:

- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;

- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale n cadrul comunicarii didactice;

- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;

- cunoasterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient n comunicare pentru o cultura poate fi ineficient pentru o alta.

Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite caracteristici:

1. Ale profesorului:

- claritatea mesajelor

- precizia acestora

- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor

- utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific)

- structurarea logic a mesajelor transmise;

- prezentarea interesant a coninutului instruirii;

- asigurarea unui climat adecvat comunicrii

2. Ale elevilor:

- s aib capacitate de concentrare (pentru a putea recepta i inelege mesajul profesorului);

- s posede cunotinele anterioare necesare nvrii ce urmeaz;

- s fie motivai pentru a nva ( in general i la un anumit obiect

studiu, n particular);

- s cunoasc limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de acesta

n comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie n aceasta directie, ca este un partener de ncredere, care doreste un dialog autentic. Competenta de comunicare se va manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICAComunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun ntre semnificatia intentionata si cea perceputa putnd fi legati de oricare dintre componentele comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Dintre acestia cei mai importanti sunt:

Efectele de statut uneori statutul prea nalt al emitatorului n raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.

Probleme semantice specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional, creznd ca si ceilalti l pot ntelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima ntr-un mod mai sofisticat, greu de nteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive cnd receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere n comunicare, neputndu-i ntelege pe ceilalti n mod adecvat.

Diferente culturale persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales o situatie urgenta nu are sorti sa fie ndeplinita daca este ceruta la sfritul orelor de program sau la sfrsitul saptamnii.

Lungimea excesiva a canalelor o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

Factori fizici perturbatori iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia telefon, cafea, ceai etc.

Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt:

- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intlnirii, etc.

- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.

- determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il ascult); implicare negativa (ex: Mirela m-a brfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind mpotriva mea).

- frica

- diferentele de perceptie

- concluzii grabite

- lipsa de cunoastere

- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului).

- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).

- blocajul psihic

- tracul

Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informaiei se pot produce atunci cnd:

emitorul (profesorul) nu stpnete coninutul mesajului didactic transmis;

acesta nu este expus clar, inteligibil i sistematizat;

emitorul vorbete prea ncet, prea tare sau prea repede;

nu prezint la nceput scopul mesajului i nu creeaz motivaii pentru a trezi interesul pentru comunicare;

emitorul nu sincronizeaz diferitele tipuri de comunicare (verbal, paraverbal, nonverbal, vizual etc.);

mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;

mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract i nu trezete interes, producnd plictiseal;

comunicarea este numai unidirecional, producnd pasivitate;

elevii nu sunt angajai n comunicare prin dialog sau prin ntrebri retorice;

eficiena comunicrii este blocat si de fondul stresant creat de emitor (plictiseal, oboseal, nerbdare, teama de a nu grei n expunere etc.);

elevii nu au cunotinele necesare pentru a inelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic i ca urmare se produc interferene.

Intre obstacolele ce apar mai frecvent n comunicarea didactic, menionm:

suprancrcarea (determinat de criza de timp, dar i de dorina unor profesori de a nu omite lucruri importante);

utilizarea unui limbaj ncifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor; dozarea neuniform, n timp, a materialului de predat;

starea de oboseal a elevilor /studenilor sau indispoziia profesorului; climatul tensionat sau zgomotos.

Pentru perfectionarea comunicrii didactice, este necesar cunoaterea respectarea unor reguli de ctre profesori, ntre care menionm:

vorbirea corect, deschis i direct (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

ncurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoate n ce msur mesajele transmise au fost corect recepionate i nelese);

ascultarea atent, rbdtoare i ncurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a nelege exact sensul acestor mesaje;

folosirea mai multor forme de comunicare didactic pentru acelai tip de mesaje (de regul, oral i vizual, concomitent);

repetarea mesajelor mai complexe

PAGE 98