De: Mihai Andreea; Barbu Camelia; Andronache Georgiana;

Sistemul locomotor - Echilibrul

Desi marea majoritate a oamenilor isi pot mentine echilibru fara nici cel mai mic efort, putini cunosc motivele pentru care se poate realiza acest fapt. Echilibrul reprezinta o conlucrare intre sistemul nervos, cerebel si urechea interna. Chiar daca pare absurd, echilibrul nostru se datoreaza acestora. Echilibrul reprezinta capacitatea innascuta a omului de a se mentine in pozitie verticala si de a se deplasa fara a exista riscul de a cadea. Acest fenomen este asigurat printre altele de o parte a creierului, situat la baza craniului, mai precis cerebelul. Prin conexiunile sale cu trunchiul cerebral, cerebelul primeste informatii de la sistem prin intermediul impulsurilor nervoase provenite din diverse parti ale corpului uman: musculatura sau urechea interna.Echilibrul corpului este rezultatul efortului conjugat al mai multor structuri din organism. Din acest motiv, el poate fi perturbat de numeroase afecţiuni.Faptul că ne păstrăm direcţia atunci când mergem sau că ne aplecăm fără să ne dezechilibrăm este rezultatul bunei funcţionări a milioane de structuri specializate din corp. Muşchii şi tendoanele nu s-ar putea opune forţei gravitaţionale fără ajutorul aparatului vestibular şi al creierului, după cum comenzile cerebrale nu ar avea succes în lipsa unor nervi, articulaţii şi muşchi integri.

Ne susţine în repaus şi în mişcareAparatul vestibular face parte din urechea internă şi este format din os şi din ţesut moale. De echilibrul în mişcare sunt responsabile trei canale semicirculare, dispuse în cele trei planuri spaţiale, iar de echilibrul static, organele otolitice. Toate aceste structuri conţin endolimfă, un gel care se deplasează în funcţie de mişcările corpului, îndoind prelungirile unor celule receptoare. În plus, organele otolitice conţin şi cristale de săruri de calciu. Atunci când rotim capul, în repaus, cristalele rămân pe loc, din inerţie. Aceste semnale ajung la celulele-receptor, sunt transformate în impuls nervos şi transmise la creier, care le interpretează şi elaborează comenzi pentru ajustarea echilibrului.

1

Cauze neurologice frecventeAdesea, tulburările de echilibru sunt consecinţa bolilor neurologice. De aceea, un examen neurologic investighează întotdeauna această funcţie. La originea tulburărilor de echilibru pot sta afecţiuni cerebrale de tipul tumorilor, accidentelor vasculare, meningoencefalitelor sau sechelelor posttraumatice, precum şi afecţiuni ale sistemului nervos periferic (radiculite, nevrite).

Exerciţiile pe muzică de pian au efect benefic

Exerciţiile efectuate pe muzică de pian au crescut capacitatea de coordonare în rândul unui grup de persoane de peste 65 de ani. Studiul, realizat de medicii de la Facultatea de Medicină din Geneva, a prevăzut şedinţe săptămânale cu durata de o oră, timp de şase luni. Participanţii la studiu au executat mişcări multiple, din ce în ce mai dificile, care le solicitau capacitatea de a-şi menţine echilibrul. Printre ele s-au numărat mersul în ritmul muzicii şi schimbarea vitezei odată cu cea a liniei melodice.

2

In cautarea balansului

Prin balans inteleg in general abilitatea de a-mi controla echilibrul corpului. Echilibrul este o stare a corpurilor in care acceleratia lor e constanta. Echilibrul poate sa fie stationar de exemplu orice pozitie de repaos sau dinamic de exemplu o saritura.

In viata de zi cu zi percepem echilibrul foarte simplist. Spunem de obicei ca ne-am pierdut echilibrul si am cazut in momentul in care am alunecat pe oarece (gresie uda, gheata etc). In toate restul cazurilor, fie ca ne miscam sau stam, nu ne punem intrebari.

Experientele legate de balans si echilibru le-am avut fiecare exersand miscarea din frageda pruncie. Astfel am invatat sa ne controlam pozitiile corpului atat cat a fost necesar pentru activitatile pe care le desfasuram. Mersul pe jos, alergatul, dansul, mersul pe bibicleta, slacklining-ul, cataratul etc, sunt expresii ale miscarii care nu pot exista fara balans. Mai mult decat atat echilibrul functioneaza la fel indiferent de activitate.

La nivel teoretic balansul corpurilor e descris de relatia dintre baza de sprijin si centru de greutate. Baza de sprijin reprezinta totalitatea punctelor de contact dintre corp si suprafetele pe care acesta se sprijina. Iar centrul de greutate este punctul teoretic in care masa si greutatea corpului sunt egal distribuita in toate directiile sau punctul teoretic in care se concentreaza toata greutatea corpului.

In majoritatea sporturilor (jogging, atletism, fotbal, tenis etc) baza de sprijin este bucata de pista/teren pe care pasesc sportivii, adica suprafata pamantului. In inot baza de sprijin este apa cu care iau contact sportivii. In slacklining este bucata de coarda/chinga pe care sportivul o atinge. In catarare baza de sprijin este formata din prizele pe care sportivii le folosesc la un anumit moment. O diferenta notabila intre catarat si toate sporturile enumerate este faptul ca in catarare gravitatia se manifesta invers. Adica daca in mers, alergare, slacklining etc gravitatia are tendinta sa te atraga catre baza ta de sprijin, in catarare sportivul va trebui sa depuna un efort considerabil ca sa stea pe baza de sprijin.

Localizarea exacta a centrului de greutate este dificila de realizat atunci cand obiectul nu e simetric sau nu are o densitate constanta. La oameni adulti stand drepti in picioare cu mainile pe langa corp, locatia aproximativa este undeva in centrul pelvisului. Centrul de greutate nu este un punct fix el isi schimba locatia atunci cand diferite parti ale corpului sunt pozitionate diferit. De exemplu simpla ridicare a mainilor va muta centrul de

3

greutate putin mai sus. Pentru a studia insa miscarea (in particular catararea) nu este necesara o localizare exacta. Scopul notiunilor prezentate este de a ne ajuta in constientizarea si dobandirea abilitatilor de control al greutatii corpului in miscare.

Linia de greutate este o linie imaginară vertical care trece prin centrul de greutate al corpului. Linia de greutate reprezintă directia pe care actioneaza gravitatia asupra unui corp.Privind balansul prin prisma miscarii putem descrie 3 tipuri ale sale care sa ne ajute sa teoritizam fundamentele miscarii.

Balansul stabil este starea de echilibru in care linia greutatii intersecteaza planul bazei de sprijin undeva in interiorul acesteia. Un om stand in picioare reflecta acest tip de balans. Un exemplu mai putin relevant pentru definitia data de care imi amintesc de la scoala este descris prin o minge pe fundul unei prapastii.

4

Balansul instabil (sau metastabil) este atunci cand intersectia dintre linia de greutate si baza de sprijun se afla la limita bazei. Un om stand in varful unui picior sau o balansare la limita caderii pe un anumit picior reflecta aceasta tip de balans.

Balansul dinamic este atunci cand linia de greutate intersecteaza planul bazei de sprijin in afara acesteia. De exemplu orice obiect in cadere.

Foarte simplist pentru a putea explica intr-un mod suficient diferite concepte legate de echilibru, balans si miscare voi considera baza de sprijin a cataratorului ca fiind suprafata determinata de unirea cu linii drepte a prizelor pe care acesta se sprijina.

Spun simplist si adaug abstract pentru ca in catarare baza de sprijin este compusa din doua componente esentiale foarte putin intalnite in alte sporturi. Prima este geometria prizelor, adica forma, marimea si orientarea lor. O priza mare si adanca ofera o baza mai

5

buna de sprijin decat o priza cazuta. A doua componenta este pozitia prizei. Una este sa am prizele apropiate alta este sa fie foarte departate intre ele.

Pe langa tip balansul mai are inca un atribut esential si anume calitatea. Una este sa stai drepti in picioare alta este sa stai intins pe burta sau pe spate. Efortul muscular necesar pentru a executa o miscare se traduce in calitarea balansului folosit in miscare. Atunci cand calitatea balansului scade va trebui sa suplinesc asta printr-un efort muscular mai mare pentru a nu cadea si a executa miscarea cu succes. Alegerea tipul de balans pentru a completa o miscare este dependenta de calitatea acestuia. Nu neaparat un balans stabil va oferii o miscare eficienta. Traseele in mod obisnuit ofera un numar limitat de prize. Astfel treaba cataratorului este sa gaseasca tipul si calitatea balansului potrivite pentru a completa in cel mai eficient mod miscarea.

Intelegand cum se manifesta si cum functioneaza balansul si echilibrul ne ajuta in catarare sa gandim secventele eficiente de miscari pentru rezolvarea pasajelor.Un aspect important insa bine de precizat este faptul ca perceptia echilibrului la oameni este un simt, nu o abilitate. Astfel echilibrul nu poate fi antrenat, el este determinat genetic la fiecare individ in parte. Ce putem insa sa antrenam este abilitatea de a ne pozitiona centrul de greutate in raport cu baza de sprijin mai eficient adica balansul. Despre asta imi propun insa sa scriu in mesajele urmatoarele avand in centru atentiei miscarea in catarare.

EVALUAREA ECHILIBRULUI

Există multe teste pentru aprecierea tulburărilor de echilibru explicabile de altfel datorită proceselor complexe care concură la menţinerea stabilităţii. În general, testul se repetă de 3 ori luându-se cea mai bună performanţă.

Ortostatism static

a. Testul Romberg clasic, cu închiderea ochilor 20-30 sec, picioarele lipite. Se apreciază gradul de legănare. Variante cu aşezarea picioarelor unul înaintea altuia;b. Testul „branciului" se execută în două moduri:

• din ortostatism ca la Romberg aplicăm scurte împingeri neanunţate pacientului la nivelul sternului, în spate, pe bazin, din lateral şi apreciem stabilitatea;• idem, dar cerem pacientului să se opună, să nu se lase împins.

c. Testul unipodal, într-un picior cu braţele încrucişate pe piept, se cronometrează cât îşi poate ţine echilibrul (30-150 sec). Se poate complexa flectând genunchiul.

c. Testul stressului postural - o chingă legată de talie şi având în spate un inel de care este prinsă o coardă care trece peste un scripete. La capătul coardei se atârnă nişte

6

greutăţi care reprezintă 1,5%; 3%; 4,25% din greutatea corpului. La nivelul călcâielor este trasă o linie. Cronometrare cât rezistă şi nu balansează înainte braţele, nu apleacă trunchiul, nu face pasul sau paşii îndărăt sau dacă chiar nu este gata să cadă.

Ortostatism activTestul întinderii membrului superior foarte utilizat mai ales la vârstnici, în

ortostatism lipit cu umărul de un zid, picioarele paralele. Braţul anteflectat la 90° (cot întins) lipit de zid. Se începe aplecarea înainte cu avansarea membrului superior maxim posibil, fără pierdere de echilibru. Se notează pe zid nivelul atins de vârful degetelor. Se măsoară distanţa de la nivelul iniţial al vârfului degetelor până la cel final.

Bilanţuri funcţionaleSunt frecvent utilizate în serviciile de specialitate aducând informaţii complexe

căci pacientul este pus să îndeplinească o serie de acţiuni care cer oarecare abilităţi. După modul de execuţie, se pot aprecia deficitele funcţionale:

a. Scala echilibrului Berg reprezintă o listă de 14 acţiuni pe care pacientul trebuie să le execute .După modul cum sunt executate fiecare se codifică cu 0-1-2-3-4 (0 = incapabil să execute, iar 4 = execută fără nici o dificultate).b. Scala abilităţilor de mişcare are 10 teste de mobilizare Utilizează ca scor cuantificările 0-1-2 (0 = incapabil; 1 = performeazăcu dificultate; 2 = performează fără dificultate).c. Testul „ridică-te şi mergi" este foarte frecvent utilizat la bătrâni, hemiplegiei etc. Şi acest test se poate cuantifica pe scala 0--1-2-3. Practic, el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun, i se comandă să se ridice în picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 m; să se întoarcă şi să se reaşeze pe scaun. Durata acestor acţiuni se poate cronometra.

d. Testul de echilibru Tinetti cu 2 sau 3 grade de apreciere (0-1 sau 0-1-2)

d. Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului care se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. Şi la acest test, gradele de apreciere pot fi 0-1 sau 0 1-2. Deseori ambele teste Tinetti sunt asociate dând o mai bună apreciere.d. Scala evaluării mersului este ceva mai complexă decât testul de mers Tinetti, căci se introduc o serie de mişcări automate din mers ale articulaţiilor membrelor inferioare şi ale membrelor superioare. Scala de grade de apreciere este 0-1-2-3 în care însă 0 este normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav.

Evaluarea se realizează la vârstnici mai ales pentru aprecierea pericolului de căderi.

7

TULBURARILE DE ECHILIBRU

Dintre tulburarile de echilibru care se manifesta la corpul uman aminitm:

Vertijul; Sindromul cerebelos; Ataxia.

Vertijul este descris de pacienti ca fiind asemanator cu senzatia pe care o ai in primele clipe cand pasesti pe un vas. Din cauza valurilor, mai ales cand marea este agitata ai impresia unui mers leganat, existand la inceput teama de a nu ne dezechilibra si cadea din picioare. Medical vorbind, vertijul reprezinta o senzatie falsa de deplasarea a corpului in raport cu spatiul inconjurator. Aceasta afectiune este determinata de o dereglare in buna functionare a celor doua urechi interne. Simptomele caracteristice acestei boli sunt: greturi, transpiratii, depigmentarea temporara a epidermei (paloare), stari de anxietate si agitatie, de neliniste. In literatura de specialitate regasim si „ false vertijuri” acele stari de inmuiere a picioarelor, senzatia de instabilitate, teama psihologica de a nu cadea, vedere incetosata. Aceasta afectiune este denumita „falsa” deoarece cauzele care determina aceste simptome nu au legatura cu vreun dezechilibru al urechii interne, ci cu alte cauze medicale. O alta forma de tulburare al echilibrului uman este „sindromul cerebelos”, determinata de afectiuni ale cerebelului, afectiuni care se traduc in practica prin dificultatea de a coordona miscarea organismului, tulburari de mers si imposibilitatea de a sta in pozitie verticala. Afectiunea este determinata de anumite leziuni ale cerebelului ca urmare a unor afectiuni ale vaselor sangvine, al unei tumori, intoxicatii sau infectii. Mai exact, persoanele care sufera de aceasta afectiune, pentru a-si mentine echilibrul atunci cand sunt in pozitie verticala, trebuie sa stea cu picioarele departate. Mersul acestor persoane este asemanator cu cel al unei persoane care a ingerat cantitati mari de alcool. Nu exista un tratament specific bolii. Pentru remediu trebuie identificata si vindecata afectiunea care a generat aceea leziune a cerebelului. Toate acestea in combinatie cu sedintele de recuperare, denumite kinetoterapie. O forma destul de grava a tulburarii echilibrului o reprezinta ataxia. Boala este determinata de o sensibilitate excesiva a pacientului , mai precis in momentul in care acesta inchide ochii are dificultati reale in mentinerea echilibrului pe verticala. Astfel vedem ca pentru o actiune, aparent naturala si usoara a organismului este obligatoriu sa acordam o atentie deosebita mentinerii in stare perfecta de functionare a ochilor, urechii interne, a cerebelului, a musculaturii si tendoanelor, etc. Organismul uman functioneaza ca un tot unitar. Dereglarea unei componente determina dereglarea intregului sistem.

8

De ce ametim dupa ce ne oprim din invartit?

Fiintele umane sunt mereu in cautarea de senzatii tari. Multi dintre noi, in copilarie, era foarte incitant sa ne invartim, insa descopeream de cele mai multe ori, ca dupa ce ne invarteam mai multa vreme era foarte greu sa ne mai mentinem echilibrul. De ce? Din cauza urechii, care nu este responsabila doar cu perceperea sunetelor, ci si cu coordonarea miscarilor. Mai prescis, in urechea interna se gasesc trei tuburi pline cu fluid, la baza carora se afla niste celule microscopice ca niste peri. Cand corpul este in miscare, se misca si fluidul, care, la randul lui, pune in miscare perii. Acestia transmit mesaje creierului, care “intelege” care are sarcina sa mentina in echilibru un corp care se misca. Pana aici totul merge ca la carte. Urechea interna si creierul fac o buna echipa. Problema apare cand ne oprim. Cum acest lucru se intampla brusc, fluidul din tuburi nu are timp sa se opreasca, iar creierul primeste in continuare informatii ca omul este in miscare, desi acesta s-a oprit. Din cauza acestei probleme de comunicare dintre ureche si creier, apare senzatia de ameteala/dezechilibru. Pe masura ce fluidul isi incetineste miscarea, creierul “intelege” ca omul s-a oprit si aceasta senzatie dispare.

Si totusi, cum reusesc dansatorii sa se invarta atata timp fara sa ameteasca?

Se folosesc de vedere. Isi aleg un punct static din fata lor, pe care il privesc in timp ce se invart, fiind astfel anulat impactul miscarii asupra urechii interne. Cum fluidul nu se mai misca, nici creierul nu mai primeste mesaje din partea acestuia si, in consecinta, nu mai reactioneaza la miscare. Ochii sunt cei care ii transmit creierului mesajul ca omul sta nemiscat. Iar creierul “are incredere in ei”.

EXERCITII DE ECHILIBRU

Iată cîteva exerciţii recomandate, începand cu cele mai uşoare. Numai după ce ţi le vei însuşi pe acestea, poţi trece la altele, mai dificile. Poţi să consideri că le-ai învăţat în clipa în care îţi stăpîneşti corpul, realizînd stabilitatea necesară. Important este să adopţi totdeauna o poziţie iniţială foarte corectă. In cazul exerciţiilor de echilibru, poziţia iniţială este, în general, poziţia stînd : călcîiele apropiate, vîrfurile uşor depărtate, capul şi corpul menţinute drept, privirea înainte. Intreaga atenţie trebuie să ţi-o concentrezi asupra executării corecte a exerciţiului. Exerciţiile de echilibru trebuie executate lent, cursiv armonios şi foarte, foarte precis. De mare ajutor în acest sens este executarea lor folosind numărătoarea (în gînd). Respiraţia se face regulat în tot timpul exersării. Scopul acestor exerciţii constă în primul rînd în formarea capacităţii de stăpînire şi dirijare a mişcărilor, ceea ce pentru femei este foarte important, condiţionînd însuşirea deprinderii de a merge corect şi în acelaşi timp frumos. De exemplu, mersul nu

9

este altceva decît un exerciţiu de echilibru în clipa sprijinului pe un picior. Toate celelalte mişcări trebuie „acordate”.

1. Stand (în poziţia de drepţi) : 1 — ducerea mîinilor la umeri, menţinînd coatele apropiate de trunchi şi, con-comitent, ridicarea piciorului drept îndoit la un unghi de 90° ; 2 — întindereea braţelor lateral şi a piciorului drept înainte, menţinînd genunchii întinşi; 3 — revenire cu mîinile la umeri şi, din nou, îndoirea piciorului ; 4 —revenire în poziţia iniţială. Execuţi apoi exerciţiul cu piciorul stîng, repetîndu-l de 5 ori cu fiecare picior.

2. Stînd : 1 — îndoirea braţului stîng cu mîna pe umăr şi, simultan, ducerea piciorului drept întins înaintela orizontală ; 2 — ducerea braţului sting înainte, piciorul drept înapoi, fără a atinge podeaua ; 3 — revenire la poziţia iniţială. Apoi reiei exerciţiul cu braţul şi piciorul opus. Numărul de repetări pentru fiecare picior este de 4—8.

3. Stînd : 1 — ducerea braţului drept înainte şi a pi¬ciorului stîng în faţă încrucişat peste dreptul ; 2 — ducerea braţului drept pe jos lateral şi balansarea piciorului stîng lateral cît mai sus (genunchii se menţin întinşi); 3 — revenire în poziţia iniţială. La reluare, mişcările se execută cu braţul şi piciorul opus, repetînd exerciţiul de 4—8 ori cu fiecare picior.

10

4. Stînd : 1 — îndoirea braţelor şi ducerea mîinilor la umeri cu fandare pe piciorul stîng (ca în figura de mai jos), dreptul înapoi pe vîrf (greutatea corpului se află pe piciorul stîng); trunchiul şi piciorul drept formează o singură linie dreaptă ; 2 — ducerea braţelor lateral'; 3—4 — lovirea solului de două ori cu vîrful piciorului drept; 5 — îndoirea braţelor ou mîinile la umeri ; 6 — revenire în poziţia stînd. Se repetă exerciţiul cu celălalt picior, executîndu-1 alternativ de 4—6 ori cu fiecare picior.

5. Stînd : 6—10 mişcări de înot bras cu piciorul drept, apoi cu stîngul. Ciclul întreg de mişcare pentru fiecare picior se repetă de 3—4 ori.

6. la orizontală — cumpănă pe piciorul drept îndoit, braţele lateral. Trunchiul împreună cu piciorul stîng for¬mează un arc ; 3 — coborîrea piciorului stîng în poziţia de fandare şi

11

îndoirea braţelor, ducînd mîinile la umeri ; 4 — revenire in poziţia iniţială. Acelaşi exerciţiu se repetă începînd fandarea cu celălalt picior, executînd alternativ, de 3—6 ori, cu fiecare picior. Stînd : 1 — fandare pe piciorul drept cu braţele îndoite, mîinile la umeri ; 2 — ridicarea piciorului stîng

7. Cumpănă cu piciorul întins : după învăţarea exerciţiului anterior, se întinde piciorul de sprijin. Echilibrul este mai dificil, dar ce să mai spunem noi, cînd gimnastele îl execută la bîrnă, pe o suprafaţă de cîţiva centimetri, nu pe sol.

Bibliografie* Tratat de Fiziologie a Omului, editia a11-a, de Guyton & Hall; Editura Medicala Callisto* http://www.yumeiho.org.ro/articole-de-specialitate/sanatate-prin-echilibru/lang/ro* http://cosmo.noip.org/blog/post/Echilibru.aspx* http://ai.pub.ro/auz/ed_auz.pdf*http://adevarul.ro/sanatate/medicina/ce-factori-tulbura-echilibrul-1_50ad26977c42d5a6638fa049/index.html#* http://cosmo.no-ip.org/blog/post/Echilibru.aspx* http://www.scrigroup.com/sanatate/Echilibrul-corpului-uman93743.php* http://www.ymed.ro/analizatorul-acustico-vestibular/

12