125 DE ANI DE LA PRIMA EMISIUNE DE BANCNOTEA BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

COORDONATORUL SERIEI “BANCNOTELE ROMÂNIEI”Acad. MUGUR ISĂRESCU

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEISeria: Bancnotele României

125 DE ANI DE LA PRIMA EMISIUNE DE BANCNOTEA BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

1

2006

Notă

Lucrarea a fost realizată sub coordonarea

acad. Mugur Isărescu

de către un colectiv format din:

Surica Rosentuler, Sabina Mariţiu, Romeo Cîrjan

CUVÂNT-ÎNAINTE

.Iniţierea seriei "Bancnotele României" constituie un nou pas pe care Banca Naţională aRomâniei doreşte să-l facă în direcţia promovării cunoaşterii de către publicul larg a isto-riei sistemului monetar naţional. Acest demers este motivat de convingerea noastră că,dincolo de rolul lor bine definit în economie, banii pot oglindi cu acurateţe aspecteimportante din istoria unei ţări, furnizând informaţii deosebit de preţioase despre eveni-mente şi personalităţi care au marcat-o în mod fundamental.

Sperăm că astfel cei interesaţi vor avea posibilitatea de a afla cum arătau bancnotele careau circulat în România de-a lungul timpului. Totodată, ne propunem să le oferim şi o des-criere cât mai obiectivă, bazată pe studierea a numeroase documente de arhivă, dintrecare unele inedite, a contextului istoric, economic şi social în care acestea au fost fabri-cate şi puse în circulaţie.

Lucrarea de faţă, care deschide această serie, este consacrată primelor bancnote emise deBanca Naţională a României, de la a căror punere în circulaţie se împlinesc 125 de ani.

Mugur Isărescu

Guvernator

7

CUPRINSpag.

I. Introducere 9

II. Biletele ipotecare 11

III. Înfiinţarea Băncii Naţionale a României 16

IV. Biletele ipotecare cu supratipar 20

V. Achiziţionarea utilajelor necesare înfiinţării imprimerieiBăncii Naţionale a României 28

VI. O hârtie specială 34

VII. Serviciul Fabricarea şi Contabilitatea Biletelor 48

VIII. Primele emisiuni de bancnote ale Băncii Naţionale a României 58

IX. Note 70

X. Bibliografie 73

I. Introducere

Adoua jumătate a secolului al XIX-lea a

însemnat pentru tânărul stat român o peri-

oadă de intensă dezvoltare pe plan economic,

social şi politic. Dar atât modernizarea structurilor

instituţionale şi crearea altora noi, cât şi ancorarea

în realităţile continentale nu s-au făcut decât în

urma eforturilor susţinute ale autorităţilor de la

Bucureşti, rolul regelui Carol I fiind unul esenţial.

Poate că în nici un alt domeniu economic trans-

formările produse în acest interval nu au fost

atât de spectaculoase şi rapide, precum cele înre-

gistrate în sectorul financiar-bancar. Dacă în prima

jumătate a secolului XIX Principatele Române

nici măcar nu dispuneau de o monedă proprie,

după 1867, an în care a fost creat sistemul mone-

tar naţional, şi mai ales după 1880, anul în care a

luat fiinţă Banca Naţională a României, dezvolta-

rea acestui sector a cunoscut o evoluţie fără prece-

dent, care a stat la baza tuturor realizărilor econo-

mice importante ale perioadei.

Inexistenţa unei monede proprii până în anul

1867 a reprezentat un handicap extrem de greu

de trecut pentru economia Principatelor Unite. Pe

teritoriile locuite de români, aflate sub influenţa

celor trei mari imperii învecinate, circulau mone-

de de provenienţă diferită (franceză, otomană,

rusească, austriacă, olandeză, germană) şi din

materiale diferite (aur, argint, bronz)1. În acest

adevărat "haos monetar" trebuia instituită ordinea,

mai ales în condiţiile în care economia

Principatelor se conectase la circuitul economic

european şi primele semne ale economiei capita-

liste îşi făceau deja simţită prezenţa şi la gurile

Dunării, autorităţile statului fiind aşadar direct

interesate în a controla comerţul cu bani.

Instituirea unui sistem monetar naţional repre-

zenta o manifestare expresă a dorinţei de inde-

pendenţă şi suveranitate naţională şi de aceea tre-

buiau luate în calcul toate implicaţiile pe care o

astfel de acţiune le-ar fi creat în cazul aplicării sale

în practică. După încercările nereuşite din anii

domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866),

odată cu venirea pe tronul Principatelor Unite a

principelui Carol de Hohenzollern şi cu adoptarea

Constituţiei din 1866, crearea unui sistem monetar

naţional a devenit un obiectiv fundamental al

autorităţilor.

La 12 aprilie 1867 a fost promulgată "Legea

pentru instituirea unui nou sistem monetar

naţional şi pentru fabricarea monetelor naţionale",

act normativ care prevedea la art.1 că "se adoptă

un sistem monetar zecimal metric astfel precum

există în Franţa, Italia, Belgia şi Elveţia (state fon-

datoare ale Uniunii Monetare Latine - n.n.), cinci

grame argint, din care 835 din 1 000 argint fin şi

165 din 1 000 aliaj, compun unitatea monetară a

României sub denumirea de leu"2. În articolul 3

erau nominalizate valoarea monedelor şi materia-

9

lele din care acestea urmau a fi bătute: piese din

aur de 5, 10 şi 20 lei, piese din argint de 50 bani,

1 şi 2 lei, precum şi piese din aramă de 1, 2, 5 şi

10 bani.

Aplicarea legii din 1867 nu a rezolvat însă

problema resurselor financiare necesare sta-

tului român. "Resursele fiscale, limitate în marea

lor majoritate la dările plătite de o ţărănime necon-

solidată economiceşte şi de o pătură încă subţire

de meseriaşi şi comercianţi, completate în slabă

măsură de veniturile din activitatea statului (căi

ferate, poştă şi telegraf, domeniile statului, mono-

poluri ş.a.), se dovedeau insuficiente pentru aco-

perirea cheltuielilor crescânde ale aparatului de

stat"3. La această situaţie internă se adăuga şi situ-

aţia de criză din plan extern, izbucnirea "crizei

orientale" determinând autorităţile române să ia

măsuri în privinţa înarmării, în perspectiva partici-

pării la conflict. În aceste condiţii era practic

imposibilă contractarea unui împrumut pe pieţele

externe. Singurele soluţii pe care guvernul de la

Bucureşti le putea adopta erau fie sporirea presiu-

nii fiscale, fie emiterea unor hârtii de valoare. S-a

optat pentru cea de a doua variantă, în 1877 fiind

emise biletele ipotecare, considerate a fi primele

bancnote româneşti.

10

II. Biletele ipotecare

La 10 iunie 1877 a fost promulgată "Legea

pentru emisiunea de bilete ipotecare" prin

care Ministerul de Finanţe era autorizat să emită

bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei.

Denumirea acestora (bilete ipotecare) scotea în

evidenţă faptul că la baza emisiunii exista o gara-

nţie patrimonială constituită din domeniile statu-

lui, libere de orice sarcini. Biletele urmau să fie la

purtător, aveau un curs obligatoriu şi trebuiau pri-

mite în plată la toate casele publice cu valoarea lor

al pari. Ele urmau a fi emise la valori nominale de

5, 10, 20, 50, 100 şi 500 lei, fabricarea fiind făcută

în condiţii similare cu cea a biletelor de bancă, sub

controlul Ministerului de Finanţe4.

Tipărirea biletelor ipotecare s-a efectuat la

Paris, în atelierele Băncii Franţei, din partea

11

Clişee din cupru (avers-sus,revers-jos) pentru biletul ipo-tecar de 20 lei (ColecţiaImprimeriei BNR).

12

hiu

Dimensiuni: 152 x 86 mmAvers: În centru, un soclu cu partea superioară mulurată pe care sunt aşezate fructe; partea frontală este deco-rată cu un bucraniu în medalion; în partea inferioară a câmpului soclului, data emisiunii, 12 JUNIU 1877. Înstânga, sprijinită de soclu, o ţărancă purtând atribute ale agriculturii, de umărul căreia se sprijină un copil cecântă la fluier; în plan secund, coarnele unui plug şi doi copii ce poartă coşuri de fructe. În dreapta, sprijinităde soclu, o ţărancă ce poartă atribute ale activităţilor casnice; în plan secund, doi copii ce poartă atribute aleindustriei şi comerţului.Deasupra soclului, în câmp frontal, inscripţia BILET HYPOTHECAR, numărul de control, valoarea nominală5 LEI şi Casier Cal al Tesaurului. În stânga, medalion cu efigia împăratului Traian laureat spre dreapta. Îndreapta, simetric, medalion cu inscripţiile MINISTRU DE FINANCIE (semnătura: I. Câmpineanu) şi MEM-BRII (sic) AI COMITETULUI BILETELOR HYPOTHECARE (semnături: D. Sturdza, C.D. Athanasiu). Celedouă medalioane sunt ornamentate cu bandouri purtând inscripţia ROMANIA, repetată de două ori în parteasuperioară şi aplice decorate cu volute şi scuturi. În colţurile superioare ale biletului, tangentă la cele douămedalioane, este figurată cifra 5 în poziţie oblică, radial spre centru.În afara chenarului, în stânga jos, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta P. DUJARDIN sc.

Revers: În centru, panou cu un cartuş ce conţine textul penalităţilor. În registrul superior, cifra 5 într-un scut cuun arc cu două volute în plan secund. În registrul inferior, stema ţării. Prinse de panoul central, două medalioa-ne dispuse simetric: medalionul din stânga este alb, medalionul din dreapta conţine, în filigran, efigia împăra-tului Traian laureat spre stânga. Întreaga compoziţie, delimitată de un chenar compus din linii drepte, este deco-rată în plan secund cu un panou traforat cu oculi quadrilobaţi. Sub fiecare medalion, inscripţia ROMANIA.În afara chenarului, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, numelegravorului, P. DUJARDIN sc.

Bilet ipotecar de 5 lei,avers (sus), revers(jos) (ColecţiaMuzeului Naţional deIstorie a României -MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 5 LEI

13

Dimensiuni: 152 x 107 mmAvers: În jumătatea inferioară a biletului este repetată compoziţia de pe biletul de 5 lei cu cele două ţărănci spri-jinite de soclul cu bucraniu şi copii din planul secund. De asemenea, medalioanele sunt identice, cu efigia înfiligran a împăratului Traian laureat spre dreapta (medalionul din stânga) şi inscripţiile MINISTRU DEFINANCIE (semnătura: I. Câmpineanu) şi MEMBRII (sic) AI COMITETULUI BILETELOR HYPOTHECA-RE (semnături: D. Sturdza, C. D. Athanasiu) în medalionul din dreapta. Ramele acestora, cu profilurile identi-ce cu cele de pe biletul de 5 lei, dar fără inscripţia ROMANIA, au tangente în partea superioară, în stânga şidreapta, câte un animal marin fantastic. Deasupra fiecărui medalion, numărul 10 înscris într-un medalion deco-rat cu frunze de acant în partea inferioară şi palmetă axială circumscrisă în partea superioară. Jumătatea supe-rioară a biletului este încadrată de un panou cu decoraţie arhitecturală: pilaştri în stânga şi dreapta; antablamen-tul, puternic profilat, este segmentat de medalioanele purtătoare ale numărului 10. În centru sus, o acvilă în zborspre dreapta sub care sunt înscrise, într-un panou traforat flancat de animale marine fantastice, BILET HYPOT-HECAR, numărul de control, valoarea de DECE LEI şi, sub axul orizontal al medalioanelor mari, Casier Cal

al Tesaurului.În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, nume-le gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: Compoziţia redă aceeaşi decoraţie de pe biletul de 5 lei. Diferenţele apar în jumătatea superioară a bile-tului: în centru, deasupra panoului cu penalităţi, numărul 10 înscris într-un medalion şi bucraniu dispus axialîn partea superioară. Deasupra medalioanelor mari este înscrisă valoarea nominală DECE LEI.

Bilet ipotecar de10 lei, avers (sus),revers (jos)(Colecţia MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 10 LEI

14

Dimensiuni: 184 x 126 mmAvers: sunt reluate temele de pe biletul de 20 lei (vezi descrierea biletului ipotecar de 20 lei cu supratipar de lapagina 20) cu alegoria unirii Daciei şi Romei în stânga (cu singura diferenţă în ceea ce priveşte tropaeum-ulcare este alcătuit tot cu arme romane, dar are în partea superioară efigia zeului Marte şi o cunună de lauri) şistema României, în dreapta, cu acvila ce susţine pe aripile sale medalionul cu efigia în filigran a împăratuluiTraian, laureat spre stânga. În partea superioară, medalionul este decorat à rinceaux; cu un caduceu dispusaxial. Deasupra, un medalion cu numărul 50; decorat cu palmete circumscrise în arce cu două volute; în parteasuperioară, un fronton în S cu volute. Semnăturile sunt aceleaşi de pe biletul de 20 lei. În centru, în partea supe-rioară a biletului, este figurată o acvilă cu aripile desfăcute ce ţine în gheare o panglică pe care este înscrisădata emisiunii, 1877 12 JUNIU.În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, nume-le gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: Sunt reluate toate temele decorative de pe biletul de 20 lei: altarul central cu textul penalităţilor în tabu-la ansata, în stânga, efigia în filigran a împăratului Traian, laureat spre dreapta, iar în dreapta cele două ţărăncipurtând unelte agricole. Tija trilaterală, decorată à rinceaux, este întreruptă în partea superioară de două meda-lioane cu numărul 50 înscris, decorate în partea superioară cu volute alternate vertical. În centru sus, un cartuşcu inscripţia ROMANIA, înscris într-o tabula ansata bogat decorată. În stânga şi dreapta coşului de flori, douărozete prinse à rinceaux de tija trilaterală.În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, nume-le gravorului, P. DUJARDIN sc.

Bilet ipotecar de50 lei, avers (sus),revers (jos)(Colecţia MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 50 LEI

15

Dimensiuni: 210 x 140 mmAvers: Primul plan este conceput în jumătatea inferioară a biletului: în centru, stema României în scut oval,decorat cu volute, rozete şi palmetă axială circumscrisă; în partea inferioară, panglică cu inscripţia ROMANIA.În acelaşi plan cu stema României sunt figurate, în marginile din stânga şi dreapta ale biletului, două baze pro-filate, legate între ele printr-un podium, pe corpul cărora este înscris numărul 500 în tabula ansata, decorată cuvolute. Pe baza din stânga sunt aşezaţi un copil cu fluier şi o ţărancă torcând; pe baza din dreapta, o ţărancăţine un copil în braţe; în spatele ei, în picioare, un copil poartă o unealtă agricolă pe umărul stâng. În spatelecelor două baze, în plan secund, sunt figurate două aediculae: în cea din stânga, în picioare, o ţărancă ţine înmâini ustensile de tors; în cea din dreapta, două ţărănci în picioare, una purtând sub braţul drept un snop degrâu, cealaltă purtând pe umărul drept un coş cu fructe. Deasupra celor două aediculae, în partea superioară abiletului, un antablament cu panou central decorat cu anthemion cu frunze de acant; în stânga şi dreapta, dea-supra celor două aediculae, câte un cartuş cu numărul 500. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desena-torilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: Ansamblu arhitectural cu antablament cu decroşemente laterale, susţinut de două cariatide (Iustitia înstânga şi Abundentia/Fortuna în dreapta) pe piedestale pe corpul cărora este figurat numărul 500 în cartuşe cuvolute. Axial, pe antablament, este reprezentat un cartuş, decorat cu volute, în care este înscris ROMANIA.Arhitrava este decorată în stânga cartuşului cu protomă de leu, iar în dreapta cu protomă de taur. Cornişa aredecroşemente laterale în consolă, terminate cu frontoane segmentate cu volute.În centru, un panou decorat pe laterale cu o compoziţie lineară de elemente cordiforme alternând cu fier delance (rais de coeur). În partea superioară, textul penalităţilor înscris în tabula ansata. În stânga, medalion cuefigia în filigran a Daciei (?) spre dreapta; în dreapta, medalion cu efigia în filigran a împăratului Traian, lau-reat spre stânga. În centru, între cele două medalioane, herma Romei aşezată pe un piedestal pe al cărui fronteste figurat un caduceu. În stânga şi dreapta acestuia, o balustradă ce-l uneşte cu piedestalele care susţin caria-tidele, decorată simetric cu două reprezentări ale Lupei Capitolina. Întreaga compoziţie este aşezată pe un podi-um profilat. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., îndreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Bilet ipotecar de500 lei, avers (sus),revers (jos)(Colecţia MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 500 LEI

Guvernului român fiind delegaţi pentru a supra-

veghea această acţiune Emil Costinescu şi mai

apoi Eugeniu Carada5. Controlul emisiunii şi al

tuturor operaţiunilor specifice a fost încredinţat

unui Comitet al biletelor ipotecare, compus din

şase membri care făceau parte şi din comitetul

Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, preşedintele

şi directorul Creditului Funciar Rural şi preşedin-

tele Camerei de Comerţ din Bucureşti. Pentru

Carada, experienţa tipăririi biletelor ipotecare a

fost extrem de utilă în perspectiva emiterii banc-

notelor Băncii Naţionale a României, începând cu

1881.

III. Înfiinţarea

Băncii Naţionale a României

Evoluţia evenimentelor în plan politic şi eco-

nomic reclama cu necesitate înfiinţarea unei

bănci centrale a statului român. Cercurile conduc-

ătoare de la Bucureşti conştientizaseră deja acest

lucru, din moment ce în articolul 10 al "Legii pen-

tru emisiunea de bilete ipotecare" prevăzuseră că

"guvernul va fi dator să elaboreze un proiect de

lege pentru înfiinţarea unei bănci de scompt şi cir-

culaţiune, pe care-l va supune corpurilor legiuitoa-

re la cea mai apropiată sesiune." De-a lungul tim-

pului au mai existat câteva încercări de constituire

a unui institut de emisiune, toate însă nefinalizate

din motive obiective6.

16

Marele om politic Ion C. Brătianu ceruse

încă din 1861 înfiinţarea unei bănci

naţionale, susţinând că atâta timp cât România nu

avea o astfel de instituţie, crizele financiare vor

continua să existe. În mai 1877, acelaşi conduc-

ător al Partidului Naţional-Liberal afirma: "Noi

trebuie să facem o bancă şi rău am făcut de n-am

înfiinţat-o fiindcă nu eram destul de familiarizaţi

cu aceste idei şi nu puteam să înţelegem folosul

instituţiunii de bancă. Eu am zis la 1860 şi la 1868

tuturor capitaliştilor de atunci: astăzi nu simţiţi

trebuinţa şi de aceea nu faceţi nici o bancă, dar o

să vină vremea ca să o simţiţi. Să constituim o

bancă de circulaţiune, ca să devină rezervor pentru

timpurile grele, cari o să vină"7.

După cucerirea independenţei de stat a

României în 1877 şi recunoaşterea interna-

ţională a acestui act nu mai exista nici o piedică în

calea înfiinţării unei bănci naţionale, astfel că, la

27 februarie 1880, a fost depus la Adunarea

Deputaţilor un "Proiect de lege pentru înfiinţarea

unei bănci de scompt şi circulaţiune". Mulţi dintre

biografii lui Carada8 afirmă că el a fost direct

implicat în elaborarea acestui proiect, dar în rapor-

tul depus în Cameră se spune că deputaţii însărci-

naţi cu alcătuirea documentului luaseră în consi-

derare două proiecte anterioare, primul datând din

1874 şi aparţinând lui D.P. Mavrogheni, fost

ministru de finanţe conservator, iar cel de al doi-

lea, datând din 1877, introdus de Pană Buescu,

deputat liberal9.

Conform actului normativ menţionat, adoptat

la 17 aprilie 1880, Banca Naţională a

României avea dreptul exclusiv de a emite bilete

de bancă la purtător. Noua instituţie se înfiinţa

pentru 20 de ani, iar capitalul subscris era de 30

milioane lei, din care 10 milioane lei reprezentau

participarea statului român, restul de 20 milioane

lei urmând a fi depuşi prin subscripţie publică.

Capitalul trebuia să fie împărţit în 60 000 de acţiu-

ni nominative sau la purtător în valoare de 500 lei

fiecare. Patru acţiuni reprezentau un vot în

Adunarea generală a băncii, nimeni neavând drep-

tul la mai mult de 10 voturi, indiferent de numărul

acţiunilor sale. Legea stabilea operaţiunile pe care

noua instituţie le putea efectua, prevedea că banca

urma să fie administrată de un guvernator şi de

şase directori care formau Consiliul de

Administraţie şi cerea să "fie privegheată" de un

consiliu alcătuit din şapte cenzori. Toţi membrii

conducerii băncii trebuiau să fie cetăţeni români,

guvernatorul fiind numit în funcţie pe o perioadă

de cinci ani. De asemenea, pe lângă sediul central

din Bucureşti, se mai deschideau încă patru sucur-

17

Clădirea CredituluiFunciar Rural,Str. Colţei nr. 21(Fototeca BNR)

18

Născut la Craiova la 29 noiembrie 1836, Eugeniu Carada a fost una dintre personalităţile care a marcat profundepoca în care a trăit.

După încheierea studiilor universitare la Paris, Carada a revenit în ţară, deţinând diverse posturi în administra-ţie. Susţinător înfocat al Unirii Principatelor, a fost secretarul adunării Ad-hoc a Ţării Româneşti, începându-şiastfel cariera politică.

Din 1859 până în 1871 a fost secretar de redacţie şi mai apoi redactor la ziarul "Românul". În această perioadăs-au cimentat relaţiile cu Ion C. Brătianu, al cărui colaborator apropiat a fost.

Carada s-a aflat permanent în mijlocul celor mai importante evenimente politice care au avut loc în istoriaRomâniei în cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Deşi foarte tânăr, a participat la Revoluţia de la 1848.Dezamăgit de Alexandru Ioan Cuza, s-a implicat în acţiunile care aveau ca scop detronarea acestuia şi aduce-rea pe tronul Principatelor Unite a unui domn străin.

În anul 1870 Eugeniu Carada a fost unul dintre autorii mişcării revoluţionare de la Ploieşti, prin care s-a încer-cat înlăturarea principelui Carol de Hohenzollern de pe tronul României. Episodul a marcat pentru totdeaunarelaţia sa cu şeful statului, Carada refuzând, după acest moment, orice funcţie care ar fi necesitat învestirea prindecret regal.

Din 1880, anul înfiinţării Băncii Naţionale a României, activitatea lui Carada s-a desfăşurat în cea mai maremăsură pe tărâm economic. Deşi a refuzat postul de guvernator, propunându-l pentru această funcţie pe Ion I.Câmpineanu, Eugeniu Carada a ocupat din 1883, până la moartea sa, funcţia de director în cadrul băncii, coor-donând practic întreaga activitate a instituţiei.

S-a stins din viaţă la Bucureşti, la 12 februarie 1910.

EUGENIU CARADA

sale: la Iaşi, Galaţi, Craiova şi Brăila10. Prin

această lege, cât şi prin "Statutele Băncii

Naţionale a României", promulgate la 25 mai

1880, se prevedea faptul că "forma biletelor de

bancă, modul de emisiune şi cantitatea pentru fie-

care categorie se vor fixa de către Consiliul

General al Băncii, pe bazele aici stabilite. Biletele

vor fi de 20, 100 şi 1 000 de lei. Se vor putea crea

şi tipuri intermediare de 50 şi 500 lei"11. Banca

urma să aibă o rezervă metalică de aur la nivelul

unei treimi din suma valorii biletelor emise.

Statutele menţionau şi proporţiile în care

urmau să fie puse în circulaţie bancnotele din

prima emisiune a BNR: 25 la sută - bancnotele de

20 lei sau 50 lei, luate împreună, 45 la sută - banc-

notele de 100 lei şi 30 la sută bancnotele de 500 lei

sau 1 000 lei luate împreună. Proporţiile emisiuni-

lor ulterioare urmau a fi stabilite de către Consiliul

General în funcţie de trebuinţele circulaţiei, dar se

menţiona faptul că, de preferinţă, trebuiau emise

bancnote cu valorile nominale de 20, 100 şi 1 000

lei. De altfel, prima bancnotă românească de 50 lei

a fost emisă abia în anul 1966, iar prima emisiune

de 500 lei a fost tipărită în 1916.

În schimbul acordării privilegiului de emisiune

statul solicita băncii să îşi asume, printre altele,

obligaţia de a retrage de pe piaţă, în cel mult patru

ani, totalitatea biletelor ipotecare.

Imediat după intrarea în vigoare a legii au fost

luate măsurile necesare pentru punerea în apli-

care a prevederilor acesteia. Se pare că primul

ministru Ion C. Brătianu dorea să îl instaleze în

funcţia de guvernator pe Eugeniu Carada, dar

acesta l-a refuzat, propunându-l în locul său pe

ministrul de finanţe Ion I. Câmpineanu, care şi-a

preluat noua funcţie începând cu 15 iulie 1880.

Primul sediu al Băncii Naţionale a României s-a

aflat în clădirea Senatului (pe bulevardul

Elisabeta, lângă Primăria Capitalei), dar lipsa unui

spaţiu adecvat pentru instalarea unei imprimerii de

bilete i-a determinat pe conducătorii instituţiei, la

24 iulie 1880, să hotărască mutarea în clădirea

Creditului Funciar Rural, din strada Colţei

nr. 2112.

Refuzând postul de guvernator, Eugeniu

Carada a acceptat în schimb însărcinarea ce i

s-a dat de către Guvernul român de a se ocupa de

imprimarea biletelor de bancă, care urma să se

desfăşoare în paralel la Bucureşti şi la Paris, în

atelierele Băncii Franţei. Carada avea deja expe-

rienţa tipăririi biletelor ipotecare în capitala fran-

ceză, aşa că a plecat din nou în Oraşul Luminilor.

19

Operaţiunea imprimării biletelor de bancă s-a

dovedit a fi însă extrem de complicată şi

migăloasă.

Totodată, Eugeniu Carada a fost rugat să se

documenteze în vederea achiziţionării utila-

jelor necesare constituirii unei imprimerii proprii a

Băncii Naţionale a României. Documentele aflate

astăzi în arhiva BNR, prea puţin folosite până în

acest moment, vorbesc despre aceste începuturi.

IV. Biletele ipotecare cu supra-tipar

Primul raport al lui Carada este datat 2/14 iulie

1880 şi este adresat lui Ion I. Câmpineanu, în

dubla sa calitate de guvernator şi ministru de fina-

nţe. Carada arăta demersurile pe care le efectuase

pe lângă conducerea "Băncii Franciei" în vederea

executării pânzelor (sitelor) de filigran necesare în

procesul fabricării hârtiei viitoarelor bancnote

româneşti. În acel moment banca centrală a

Franţei nu executa astfel de lucrări decât pentru

nevoile proprii şi, de aceea, delegatul guvernului

român studiase realizarea acestor pânze de filigran

şi în atelierele şi fabricile particulare din Franţa şi

din Anglia.

Carada insista asupra faptului că o hârtie

cu un filigran de bună calitate era

"aproape singura garanţie reală a hârtiei

fiduciare"13 şi de aceea trebuia realizată în

cele mai bune condiţii.

20

Iniţial se hotărâse ca bancnota de 20 de lei să

aibă două medalioane simetrice, într-unul să fie

reprodus în filigran capul împăratului Traian, iar

în celălalt să fie înscrisă în alb valoarea biletului în

cifre. Pentru celelalte valori se preciza: "Biletele

de 100 şi 1 000, capetele umbrite ale lui Traian şi

Decebal în dreapta şi în stânga, jos la unul, sus la

celălalt şi la mijloc o placă opacă cu valoarea în

alb"14.

În privinţa culorii şi a desenului Carada a avut

de ales între două opţiuni: fie să adopte tehnica

biletelor folosită la Banca Angliei, fie pe cea de la

Banca Franţei. Prima variantă implica însă cheltu-

ieli pe care Banca Naţională a României nu le

putea suporta la începuturile activităţii sale.

Bancnotele emise de "Banca Engliterei /.../ nu au,

în adevăr, decât un mic medalion cu o figurină şi

textul imprimat în negru, care este foarte lesne de

fotografiat. Garanţia biletului său reşade în hârtia

care este peste tot filigranată în clar şi umbră şi în

puţina circulaţiune, care opreşte filigranele de a se

deteriora. Apoi un bilet englez odată intrat la

Bancă, fie cât de nou, este imediat distrus şi înlo-

cuit cu altul. Aceasta costă însă foarte mult. Banca

Engliterei, care este foarte bogată, poate face chel-

tuială, însă cred că sarcina ar fi prea mare pentru

Banca românească"15.

În urma consultărilor pe care le-a avut la Paris

cu diverşi specialişti, pe care îi desemnează cu

apelativul "bărbaţii speciali de aici", Carada a

hotărât să adopte pentru bancnotele româneşti

aceeaşi culoare care era folosită în acel moment şi

în Franţa, Italia sau Belgia, şi anume "albastră de

cobalt, care este nefotogenică". Această culoare

necesita însă un desen ceva mai elaborat, aşa

încât, pe lângă filigran "trebuie să recurgem şi la

celelalte mijloace de asigurare adoptate de bănci

latine mai mici şi mai asemănate cu a noastră"16.

În acelaşi raport, Eugeniu Carada sublinia faptul

că beneficia de tot concursul comisarului

Băncii Franţei pe lângă fabrica Papeteries du

Marais et de Sainte-Marie, stabiliment la care se

fabrica şi hârtia pentru bancnotele franţuzeşti. În

iulie 1880 se lucra deja la pregătirea matriţelor

necesare, "pânza de încercare a biletului de 20 lei"

fiind deja gata17.

Cu toate că iniţial Carada primise de la

Câmpineanu aprobarea de a comanda hârtie

"pentru o valoare de 50 milioane lei, în proporţiu-

nile stabilite de statute pentru fiecare specie de

bilete"18, el îşi luase libertatea de a comanda o

cantitate mai mare şi, având în vedere rezerva

necesară preschimbării biletelor deteriorate, a luat

21

22

Dimensiuni: 180 x 107 mmAvers: În centru sus, într-un cartuş curbat în jos, este înscris BILET HYPOTHECAR. Sub el, supratipar cu dataemisiunii 9 septembrie 1880, valoarea biletului, DOUE-DECI LEI şi numărul de control. Pe bilet este aplicatun supratipar de culoare neagră cu textul BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, 9 SEPTEMBRE 1880,GUVERNORUL (semnătura: I. Câmpineanu), CENSORUL DELEGAT (semnătura S. Ioanide), CASIERULBĂNCEI (semnătura Dinu Bilcescu). În dreapta, alegorie cu un soldat roman ce poartă galea sine crista şi lori-ca segmentata ce îşi uneşte mâinile cu mâna dreaptă a unei femei ce poartă o ramură de palmier (personifica-rea Daciei). În plan secund, împăratul Traian, purtând lorica şi paludamentum, arată cu mâna stângă spreDunăre care este străbătută de podul de la Drobeta. În ultimul plan al alegoriei, în stânga, un tropaeum cu armeromane, la baza căruia sunt aşezate o fascie şi o lorica musculata. Întreaga scenă este plasată pe un podiumprofilat, cu inscripţia ROMANIA. În acelaşi plan cu acest podium, în partea dreaptă a biletului, este figurat unaltul care susţine stema României într-un scut oval, decorat, în partea inferioară, cu volute şi ghirlandă. Pe par-tea superioară este aşezată o acvilă cu aripile deschise ce susţine un medalion cu efigia în filigran a împăratu-lui Traian, laureat spre stânga. În planul secund, stindarde şi arme. Tangent la acest medalion, numărul 20 îns-cris într-un medalion cu volute şi lujer în partea superioară, decorat lateral cu frunze de acant.În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, nume-le gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: În centru, un altar aşezat pe un podium înalt, care este flancat de o tufă de flori la dreapta şi, la stânga,de o viţă de vie cu fructe la bază. Pe corpul altarului, textul penalităţilor în tabula ansata. În partea superioară,un fronton segmentat de un cartuş oval cu numărul 20. Deasupra, pe o bază trapezoidală un coş cu flori. În stân-ga, medalion cu efigia în filigran a împăratului Traian, laureat spre dreapta. În dreapta, două ţărănci ce poartăpe umăr unelte agricole. Întreaga compoziţie este flancată, pe trei laturi, de o tijă bogat decorată à rin-ceaux, întreruptă în partea superioară stânga şi dreapta de două palmete circumscrise, ornamentate cu volute,iar în centru de un medalion cu iniţiala R. În stânga şi dreapta jos, stema României dispusă radial spre centru,într-un cartuş oval decorat cu volute şi palmete. În partea superioară, suspendate de ghirlandă, în stânga şidreapta coşului cu flori, două medalioane ce au înscris numărul 20. În afara compoziţiei, în stânga jos, nume-le desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Bilet ipotecar de 20 leicu supratipar,avers (stânga),revers (dreapta)(MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 20 LEI CU SUPRATIPAR

23

Dimensiuni: 210 x 122 mmAvers: În centru, personificarea României, laureată, îmbrăcată cu chiton, este înconjurată de copii care poartă,în stânga, o făclie, un caduceu şi o ramură de măslin, iar în dreapta, coşuri cu fructe şi spice de grâu. Întreagaalegorie este reprezentată pe un podium profilat, pe corpul căruia este înscris, în centru, ROMANIA, iar în stân-ga şi dreapta, în cartuşe rectangulare, valoarea nominală a biletului UNA SUTA LEI. În stânga alegoriei, într-un medalion cu rama decorată cu bandouri şi astragal, în filigran, efigia Daciei (?) spre dreapta; medalion cuefigia în filigran a împăratului Traian, laureat spre stânga. Cele două medalioane sunt decorate, în părţile infe-rioare, cu prore de nave, palmete circumscrise şi drapele; în plan secund, decor vegetal. În jumătatea superioarăa biletului este reprezentat un panou cu decor à rinceaux ce descrie, în centru, o lunetă. Pe bilet este aplicat unsupratipar de culoare galbenă conţinând textul: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, GUVERNORUL(semnătura Ion Câmpineanu), CASIERUL BĂNCEI (semnătura Dinu Bilcescu), CENSORUL DELEGAT(semnătura S. Ioanide). Pe panou, în stânga şi dreapta lunetei, sunt figurate două medalioane ce au înscris num-ărul 100, decorate cu palmete şi frunze de acant. În partea inferioară a medalioanelor, cartuşe cu inscripţiaROMANIA, decorate cu palmete şi volute. Întreaga compoziţie este înscrisă într-un chenar din linii drepte,fragmentat în partea inferioară a biletului de baza podiumului. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele dese-natorilor, A. BRAMTOT et G. DUVAL fec., în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: În centru, medalion cu rama decorată cu anthemion şi inscripţia ROMANIA în partea inferioară; înpartea superioară a acestuia, o acvilă cu aripile desfăcute ţine în gheare stema României; în centru, medalionconcentric cu textul penalităţilor; de care se sprijină, în stânga, un fierar, iar în dreapta un pescar cu atributespecifice meseriilor (ciocan şi nicovală, respectiv cange şi năvod); în partea inferioară, în stânga şi dreapta,ţărănci aşezate ce poartă atribute ale agriculturii şi activităţilor casnice. În stânga medalionului central, efigiaîn filigran a împăratului Traian, laureat spre dreapta, în medalion cu ramă decorată cu astragal şi cornişă ram-pantă cu volute, segmentată de o palmetă axială inversată. În dreapta, efigia în filigran a Daciei (?) spre stân-ga, într-un medalion cu acelaşi tip de decoraţie. Sub cele două medalioane, cartuşe ovale cu numărul 100, deco-rate cu palmete circumscrise. Deasupra, este înscrisă valoarea nominală a biletului, UNA SUTA LEI. Întreagacompoziţie este înscrisă într-un chenar din linii drepte, cu rozete la colţuri ce delimitează un panou traforat cumotive florale. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorilor, A. BRAMTOT et G. DUVALfec., în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Bilet ipotecar 100 leicu supratipar,avers (stânga),revers (dreapta)(MNIR)

BILETUL IPOTECAR DE 100 LEI CU SUPRATIPAR

"de normă regulamentul biletelor ipotecare. Astfel

comanda totală a hârtiei este de 900 000 bilete de

20 lei, 300 000 bilete de 100 lei şi 25 000 bilete de

1 000 lei"19. Transportul spre România urma să se

efectueze în condiţii de siguranţă, hârtia fiind aşe-

zată în pachete sigilate şi ambalată în lăzi căptuşi-

te cu zinc.

Carada informa că deja se lucra la grafica vii-

toarelor bancnote ale BNR, urmând ca apoi

să se execute şi clişeele heliografice. Asupra

executării clişeelor tipografice în galvanoplastie,

hotărârea trebuia luată la Bucureşti, de către con-

ducerea băncii.

În privinţa achiziţionării utilajelor necesare

înfiinţării imprimeriei băncii lucrurile erau mai

complicate. Carada a cules toate datele necesare şi

l-a informat pe Câmpineanu că preţul pentru "un

material complet de tipografie", incluzând taxele

de transport, se ridica la suma enormă de aproxi-

mativ 60 000 lei. Era vorba despre "două prese

mari duble cu platină, o presă cu cilindru care

putea fi acţionată atât manual, cât şi cu aburi, un

motor cu cărbuni sau gaz, o presă manuală cu pla-

tină, două platine de numerotat cu numerotatoare-

le şi compositorii lor, o maşină de masicotat cu

două lame, o presă de satinat, o maşină de perfo-

rat cu cuvântul Nulu şi un perforator simplu, o

maşină de timbrat, cu toate accesoriile lor, un ate-

lier de galvanoplastie" care să aibă şi "un mic

asortiment de caractere şi linie pentru registre,

publicaţiuni mici, trei prese de copiat şi un poli-

graf"20.

Majoritatea acestor utilaje trebuiau însă

iniţial comandate şi abia apoi începea

fabricarea lor, care putea să dureze două-trei luni

sau chiar mai mult.

24

Detaliu supratiparBNR aplicat pe bile-tele ipotecare

Carada estima că, cel mai devreme, până în

noiembrie 1880 s-ar fi putut produce o canti-

tate suficientă de hârtie, astfel încât să poată înce-

pe tipărirea bancnotelor. Având însă în vedere

nevoia acută de bani pe care o resimţea societatea

şi economia românească, el propunea ca, până în

momentul mult aşteptat al primei emisiuni de bile-

te BNR, să fie puse în circulaţie vechile bilete ipo-

tecare "învestite cu un timbru special al Băncii,

care ar circula provizoriu ca bilete proprii ale ei,

până la fabricarea celor noi"21.

Iniţial, această propunere a lui Carada nu a fost

acceptată la Bucureşti, dar pe măsura trecerii

timpului şi după confruntarea cu situaţii pe care nu

le luase în calcul, conducerea BNR a adoptat-o. La

9 septembrie 1880 guvernatorul a solicitat

Consiliului General să aprobe ca biletele ipoteca-

re aflate în rezerva Ministerului de Finanţe să fie

preluate şi puse în circulaţie de către bancă, după

aplicarea pe fiecare dintre ele a însemnelor institu-

ţiei şi a semnăturilor autorizate22. De această ope-

raţiune a fost desemnat să se ocupe Emil

Costinescu, primul director al Serviciului

Fabricării şi Contabilităţii Biletelor din cadrul

BNR.

Rezerva de biletele ipotecare, respectiv

283 492 bucăţi cu valorile nominale de 20,

50, 100 şi 500 lei în valoare totală de 13 512 240

lei, a fost predată Băncii Naţionale de către repre-

zentanţii Ministerului Finanţelor la 26 septembrie

1880, dar abia la 10 octombrie 1880 Comitetul

Biletelor Ipotecare, cel care le gestiona, a fost de

acord cu transformarea lor în bilete ale băncii cen-

trale.

Operaţiunea s-a dovedit a fi destul de compli-

cată în condiţiile în care la Bucureşti nu

existau nici specialiştii, nici utilajele necesare unei

asemenea întreprinderi laborioase. Emil

25

Clişee de cupru pentrubiletul ipotecar de 5 lei(avers-stângaşi revers-dreapta)(Colecţia ImprimerieiBNR)

Clişeu de cupru pen-tru biletul ipotecar de5 lei- detalii-(Colecţia ImprimerieiBNR)

Costinescu informa Consiliul General al institu-

ţiei, la 30 octombrie 1880, asupra faptului că, pen-

tru realizarea clişeelor tip necesare aplicării supra-

tiparului, în lipsa unui gravor special a fost utilizat

un xilograf. În acel moment, clişeele de serviciu

nu erau încă realizate, deoarece încercările de

reproducere prin galvanoplastie, făcute la

Monetăria Statului, eşuaseră23.

Chiar şi după realizarea acestor clişee urma o

etapă dificilă din cauza faptului că "lucrăto-

rii vor dispune de un singur clişeu pentru fiecare

categorie de bilete, iar tipărirea nu se poate face

decât prin presare cu mâna", deoarece se cerea o

mare exactitate pentru a se acoperi vechile însem-

ne ale biletelor ipotecare cu cele ale Băncii

Naţionale24. Costinescu se arăta însă încrezător şi

aprecia că până la 15 noiembrie 1880 se puteau

transforma bilete ipotecare în valoare de

7 milioane lei în vederea punerii lor în circulaţie

ca bancnote ale băncii centrale.

În conformitate cu legea sa constitutivă, Banca

Naţională era obligată să retragă biletele ipote-

care de pe piaţă în cel mult patru ani de la înfiinţa-

rea sa. Biletele ipotecare astfel retrase, păstrate de

către institutul de emisiune în tezaurul său, urmau

a fi schimbate "al pari şi fără primă în monetă la

casele Statului, proporţional cu vânzarea proprie-

tăţilor domeniale care formează garanţia lor"25.

Banca Naţională a retras din circulaţie, încă

din anul 1882, cea mai mare parte a biletelor

ipotecare puse în circulaţie începând cu 1877, în

valoare de 24 339 000 lei, astfel încât se mai aflau

în circulaţie bilete a căror valoare se ridica la

387 315 lei26. Statul nu le-a răscumpărat însă pentru că

nici până în 1885nuvânduse toatemoşiile ipotecate.Din

această cauză, la 10 decembrie 1885 s-a încheiat o con-

venţie între Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a

României prin care a fost prelungit termenul de rambur-

sare a biletelor, de la 12 iunie 1885 la 30 iunie 1912. Prin

aceasta, statul se obliga să vândă anual moşii în valoare

de cel puţin un milion lei, veniturile astfel obţinute

urmând a fi cedate BNR care, la rândul său, trebuia să

remită guvernului echivalentul în bilete ipotecare anulate

prin perforare.

Convenţia a intrat în vigoare la 7 martie 1886,

momentul publicării înMonitorul Oficial, dar dez-

baterea sa în Parlament a dus la discuţii aprinse. Trebuie

să avem în vedere că în acel moment România se

confrunta cu fenomenul agioului, iar prelungirea

puterii circulatorii a biletelor ipotecare era consi-

derată ca fiind una dintre cauzele acestuia, alături

de sistemul monetar bimetalist existent la noi.

27

Chestiunea biletelor ipotecare s-a soluţionat în

decembrie 1888 când a fost votată Legea pri-

vind retragerea definitivă şi desfiinţarea biletelor

ipotecare. Din acel moment, pe piaţă nu au

mai circulat decât bancnotele emise de

Banca Naţională a României.

V. Achiziţionarea utilajelornecesare înfiinţării imprimerieiBNR

Revenind la misiunea lui Eugeniu Carada la

Paris, începută în vara anului 1880, amintim

faptul că, la sfârşitul lunii iulie, Consiliul de

Administraţie al BNR îl înştiinţa că era de acord

cu achiziţionarea întregului echipament tipografic

enumerat în primul său raport. De asemenea,

Consiliul "autorizează pe dl. Carada a continua în

străinătate misiunea sa de delegat pentru supra-

vegherea confecţionării biletelor de bancă, cecuri-

lor, precum şi titlurilor nominative la purtător"27.

La 25 iulie 1880 a fost expediată pe adresa lui

Carada din Paris (rue Grammont nr.2) o scri-

soare oficială, păstrată în arhiva BNR sub formă

de concept. Prin aceasta, Eugeniu Carada era

informat că acţiunile desfăşurate de el şi contra-

ctele încheiate "pentru fabricarea atât a acţiunilor

Băncei, cât şi a hârtiei necesare emisiunei sale

fiduciare" se bucurau de deplinul sprijin al condu-

cerii instituţiei. Singura menţiune specială se refe-

rea la faptul că la Bucureşti se dorea ca "lucrarea

să se efectueze întocmai după condiţiunile contra-

ctelor şi să se termine, dacă nu se va putea mai

28

Factură emisă defirma H. Marinonipentru achiziţionareaunei prese de impri-mat de către BancaNaţională a României(Arhiva BNR, fondSecretariat 1/1880, f.70)

înainte, cel puţin la termenele stipulate. Adăugăm

că ar fi de dorit să obţineţi de se va putea, predări

anticipate, astfel încât funcţionarea regulată a

Băncei să înceapă mai iute. Totodată avem onoa-

rea a vă anunţa că Consiliul a admis imprimarea în

ţară a biletelor de bancă. […] Veţi binevoi dar a

continua pentru Bancă, în această privinţă, misiu-

nea ce acceptaserăţi de la Guvern"28.

Consiliul de Administraţie al BNR, în şedinţa

sa din 14/26 august 1880, a hotărât ca "pri-

mele tiragii de bilete necesare operaţiunilor băncii

să se facă fie la Paris la Banca Franţei, fie la

Bucureşti". Carada era rugat să facă demersurile

necesare pentru a afla poziţia părţii franceze, cu

toate că în rapoartele anterioare el afirmase în mod

clar că Banca Franţei nu dorea să se implice în

această acţiune29.

Fără a fi la curent cu decizia de la Bucureşti,

Carada a expediat un nou raport, la 15/27

august 1880, în care îi cerea guvernatorului instru-

cţiuni detaliate în legătură cu acţiunile pe care

urma să le întreprindă. Delegatul român reamintea

faptul că Banca Franţei nu era de acord să

tipărească biletele româneşti. De altfel, Carada era

convins că "Banca Naţională a României nu va fi

câştigat prea mult, căci, după experienţa cu bilete-

le ipotecare şi cu titlurile Creditului Funciar şi

după aceea ce facem cu filigranele care se lucrează

foarte încet, vă pot asigura că lucrarea ar întârzia

mai mult aici decât la Bucureşti, în tipografia dv.

Acolo, într-adevăr veţi fi stăpân şi veţi putea lucra

zi şi noapte fără întrerupere, astfel încât să tipăriţi

cât se poate de repede.Aici, din contră, lucrarea va

fi subordonată altora. […] Părerea mea dar este că

trebuie să renunţaţi la această idee şi să vă preg-

ătiţi a face lucrarea la Bucureşti". Carada îşi expri-

ma convingerea că după primirea utilajelor nece-

sare tipăririi biletelor (care puteau fi instalate

repede "cu concursul domnului [Carol] Göbl"30) şi

dacă "se va pune şi acolo toată activitatea nece-

sară, nu este cu neputinţă ca să puteţi emite în

Decemvrie bilete de 20 lei"31.

Guvernatorul Ion I. Câmpineanu i-a răspuns

delegatului băncii la sfârşitul lunii august

1880, insistând asupra posibilităţii ca Banca

Franţei să scoată un prim tiraj de bilete româneşti

de 20 lei, în valoare totală de 12,5 milioane

lei, considerat ca fiind "suficient pentru început în

aşteptarea punerii în funcţiune a atelierului nos-

tru"32. De asemenea, Câmpineanu insista asupra

termenului în care trebuia făcută această opera-

ţiune, ce nu putea să depăşească data de 1 decem-

brie 1880.

29

30

Schema presei uni-versale de tipărit cudispozitiv de nume-rotat (Arhiva BNR,fond Secretariat,dos. 1/1880, f. 54 v-55)

Consiliul de Administraţie al băncii, prin

adresa nr. 66 din 18 septembrie 1880, îl

ruga pe Eugeniu Carada să trimită o listă recapi-

tulativă care să cuprindă precizări în legătură cu:

"1. Lucrurile cumpărate sau comandate pentru

bancă; 2. Epoca probabilă a ajungerii lor în ţară;

3. Costul transportului şi al instalării; 4.

Lucrătorii speciali ce ar trebui, fie pentru mon-

tagiu, fie pentru lucrare şi aceasta mai ales pen-

tru reproducerea clişeelor; 5. Suprafaţa

ce ar trebui strict pentru instalare"33. La aceste

întrebări Carada a răspuns în data de 4 octom-

brie 1880, printr-un raport detaliat în care arăta

că până în acel moment cheltuielile pe care le

efectuase se ridicau la suma de 56 128 franci

francezi34.

Utilajele imprimeriei achiziţionate de la

Paris au fost expediate spre Bucureşti la

sfârşitul lunii noiembrie 1880, via Viena, prin

intermediul firmei B.G. Poppovits. Într-o primă

fază s-a încercat instalarea acestora la sediul

Monetăriei Statului din Şoseaua Kiseleff, dar

spaţiul pus la dispoziţie s-a dovedit a fi insufi-

cient. De aceea, s-a ales soluţia instalării impri-

meriei în aceeaşi clădire a Creditului Funciar

Rural în care funcţiona şi Banca Naţională.

31

Pentru a pregăti spaţiul, i-au fost cerute lui

Carada detalii privind suprafaţa necesară ins-

talării maşinilor. Conştiincios, el a răspuns imediat

acestor întrebări precizând că pentru tipografie era

nevoie de 64 metri pătraţi, iar pentru atelierul de

galvanoplastie de 40 metri pătraţi35.

Din documentele de arhivă reiese faptul că lui

Carada i-a fost expediat la Paris planul înc-

ăperilor în care urma să funcţioneze imprimeria

băncii, pentru a se consulta cu specialiştii francezi

asupra soluţiilor optime în privinţa montării utila-

jelor. Încăperile din clădirea Creditului Funciar

Rural, aflate la subsol, corespundeau ca suprafaţă,

dar nu şi din punctul de vedere al luminozităţii.

Carada ruga insistent conducerea băncii "să nu

întreprindeţi nici o lucrare de amenajare până nu

veţi primi explicări. Mai ales să nu pardosiţi sale-

le, căci este probabil că vom fi nevoiţi a aşeza

arborele de transmisiune dedesupt, din cauza bol-

tei care face instalarea lui sus foarte anevoioasă. În

orice caz aşteptaţi lămuriri"36.

Precizările au sosit împreună cu utilajele pe

care Carada le-a cumpărat din capitala

Franţei, între documentele din arhiva generală a

BNR regăsindu-se, de exemplu, şi instrucţiunile

de utilizare a presei universale de tipărit sau a

maşinii de imprimare a semnăturilor.

Cea mai importantă dintre maşinile necesare

imprimeriei BNR achiziţionate de către

Carada era, fără îndoială, presa universală

Marinoni, una dintre cele mai avansate în acel

moment pe plan mondial37. Cavaler al Legiunii de

Onoare, Hippolyte Marinoni a revoluţionat indus-

tria tipografică, influenţa sa fiind covârşitoare mai

ales în domeniul presei. Cum şi la imprimeria

Băncii Franţei era folosită o astfel de presă, în

mod evident şi la Bucureşti s-a optat pentru achi-

ziţionarea uneia similare. Cu amenajarea spaţiului

imprimeriei băncii a fost însărcinat Nicolae

Cerkez, "inginer-architect", cel care mai târziu a

fost atât de implicat în construirea palatului băncii

din strada Lipscani 25. La 10 ianuarie 1881 el a

prezentat decontul lucrărilor de zidărie, tencuială,

vopsitorie, instalare a unor uşi şi obloane din fier

şi a conductei de apă, care se ridica la suma de

4 132 lei.

Mai rămânea de rezolvat doar problema

motorului necesar imprimeriei. Consiliul

General al Băncii refuzase în august 1880 propu-

nerea achiziţionării unui motor, optând pentru

efectuarea manuală a operaţiunilor de tipărire a

biletelor. În acel moment încă se spera că impri-

32

33

Maşina pentru impri-marea semnăturilorpe bancnote şi instru-cţiunile sale de utili-zare (Arhiva BNR,Fond Secretariat,dosar 1/1880, f.77-78)

meria băncii va fi instatată la Monetăria Statului şi

va beneficia de forţa motrice existentă acolo.

VI.O hârtie specială

Dacă problema tipăririi biletelor era rezolvată

în parte în decembrie 1880, când au ajuns la

Bucureşti majoritatea maşinilor tipografice, ches-

tiunea fabricării hârtiei şi a filigranelor a fost una

dintre cele care l-au solicitat din plin pe Carada.

În faţa conducerii tinerei Bănci Naţionale a

României se ridicau două provocări majore în

privinţa emisiunii propriilor bancnote, şi anume:

asigurarea unei cantităţi suficiente de bilete care

să fie la îndemâna publicului, şi, în acelaşi timp,

garantarea securităţii cupiurilor, element funda-

mental pentru încrederea celor care urmau să le

folosească.

Pentru introducerea pe piaţă a propriilor banc-

note Banca Naţională avea nevoie de o canti-

tate mare de hârtie specială, filigranată şi de bună

calitate, care nu se putea fabrica în ţară în acel

moment. Carada a reuşit să obţină fabricarea unei

cantităţi de hârtie din pastă de ramie la fabrica

Papeteries du Marais et de Sainte-Marie, furnizor

cu care a lucrat apoi banca centrală a României

până la începutul secolului XX.

Am amintit deja detaliile pe care Eugeniu

Carada le-a trimis la Bucureşti în vara anu-

lui 1880 în legătură cu filigranele primelor bilete

de bancă. Chestiunea realizării acestora s-a dove-

dit a fi însă destul de complicată şi, de aceea, dele-

gatul român propunea conducerii băncii două

soluţii: fie crearea unui atelier propriu de speciali-

şti (lucru considerat a fi "foarte anevoios" din

cauza "lipsei de lucrători speciali şi timpului lung

34

ce trebuie pentru formarea lor"), fie colaborarea,

în particular, cu filigraniştii de la Banca Franţei.38

S-a optat desigur pentru cea de a doua soluţie.

Trebuie să menţionăm că specialiştii francezi

erau recunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai

buni, Banca Franţei revoluţionând practic, înce-

pând cu anul 1831, tehnica de fabricare a biletelor

de bancă, prin introducerea câtorva inovaţii funda-

mentale. Este vorba, în primul rând de apariţia

desenelor diferite pe recto şi verso, modalitate prin

care se putea evita "reproducerea fotografică prin

transparenţă"39. Totodată, la Paris a fost folosit

pentru prima oară pe o bancnotă un filigran umbrit

care reproducea un cap uman (este vorba despre

Mercur, zeul comerţului în mitologia romană), în

locul clasicelor filigrane reprezentând cifre şi lite-

re. De asemenea, francezii au fost aceia care au

introdus, în 1862, sistemul de imprimare mecanică

a semnăturilor de autentificare pe bancnote, opera-

ţiunea efectuându-se până în acel moment manual.

De altfel, până la introducerea grifelor mecanice,

întreaga lume bancară considera semnătura

manuscrisă ca fiind semnul primordial al autenti-

cităţii unei bancnote.

Realizarea filigranelor se decurgea destul de

anevoios, mai ales că se dorea ca ele să fie

35

Factura Papeteries duMarais et de Sainte-Marie referitoare lalivrarea de hârtie pen-tru bancnotele BNR

făcute de către cei mai buni specialişti în domeniu.

Am amintit deja că iniţial, Banca Franţei a hotărât

ca în atelierul său de filigrane să fie produse doar

până la sfârşitul anului 1880 pânzele (sitele) de

filigran necesare emisiunii biletelor româneşti.

În aceste condiţii, Eugeniu Carada a ajuns la o

înţelegere cu filigranistul-şef al institutului de

emisiune francez, Duphan, care s-a însărcinat cu

realizarea, în particular, a cel puţin două pânze de

filigran pe lună, începând cu 1 ianuarie 188140.

În acelaşi timp, Carada a transmis la Bucureşti oferta

venită din partea "D-lui Richard, unul din comisarii

serviciului fabricării biletelor la Banca Franciei", care

părăsea "funcţiunea sa spre a creaun stabiliment de fabri-

caredehârtie fiduciarăpentru societăţile fiduciare france-

ze şi străine şi de efecte deStat şi deBancă"41.Richard se

oferea să realizeze, în mare parte cu specialiştii Băncii

Franţei care urmau să lucreze în particular, toate pânzele

şi clişeele necesareBNRşi să comande cantitatea de cer-

neală de care era nevoie la Bucureşti.

Conducerea BNR a analizat oferta venită din

partea lui G. Richard şi a respins-o la

4 octombrie 1880, argumentând că, din raţiuni

economice şi de siguranţă, era mai indicat ca

tipărirea biletelor să se realizeze în ţară. În aceeaşi

şedinţă însă, Consiliul General a decis să i se ceară

filigranistului-şef al Băncii Franţei, Duphan, mai

multe detalii în privinţa realizării pânzelor necesa-

re emisiunii BNR42.

Carada a fost nelămurit de decizia Consiliului

în privinţa ofertei lui Richard, aşa cum reie-

se din raportul său datat 27 octombrie 1880. Cu

această ocazie, el a precizat din nou că oferta lui

Richard nu se referea la fabricarea propriu-zisă a

biletelor, ci numai la prepararea cernelei şi la

fabricarea pânzelor de filigran şi a clişeelor galva-

noplastice43.

36

Contractul pentrufabricarea hârtiei debancnote încheiat decătre Eugeniu Caradacu Papeteries duMarais et de Sainte-Marie (Arhiva BNR,fond Secretariat,dosar 1/1880, f.259.)

Atelierul de filigrane al Băncii Franţei făcea

însă faţă cu greu comenzilor pe care le avea

în vara anului 1880. În această situaţie, Consiliul

General al BNR, deşi într-o primă fază a refuzat

propunerea venită din partea lui G. Richard, a

acceptat-o ulterior, astfel încât acesta a fost unul

dintre principalii colaboratori ai băncii centrale de

la Bucureşti în privinţa fabricării clişeelor galva-

noplastice necesare fabricării bancnotelor române-

şti.

Am amintit anterior faptul că, pentru fabrica-

rea hârtiei speciale, necesară pentru tipărirea

bancnotelor din prima emisiune a Băncii

Naţionale a României, Eugeniu Carada apelase la

Banca Franţei, cea care dădea avizul de fabricare

stabilimentului Papeteries du Marais et de Sainte-

Marie, prin intermediul unui comisar special.

Înfiinţată în anul 1828, Papeteries du Marais et de

Sainte-Marie, era cea mai importantă fabrică de

hârtie fiduciară din Franţa.

37

Mostră de hârtie fili-gran pentru bancno-ta de 100 lei emisăîn 1881 (ArhivaBNR, fondSecretariat, dosar1/1881, f.15)

Detalii pânză(sită) filigran(ColecţiaImprimeria BNR)

Eugeniu Carada a semnat primul contract pen-

tru fabricarea hârtiei la 20 iulie 1880 cu

Louis Dumont, cavaler al Legiunii de Onoare,

directorul fabricii. Conform acestui document,

redactat în 13 articole şi păstrat în original în

Arhiva generală a BNR, partea franceză se însăr-

cina cu fabricarea hârtiei pentru bancnotele româ-

neşti de 20, 100 şi 1 000 lei. Preţurile erau urm-

ătoarele: pentru bancnotele de 20 şi 100 lei - 60

franci francezi pentru 500 de coli de patru bilete,

28 franci francezi pentru 500 de coli de trei bilete

şi 10 franci pentru 500 de coli de două bilete.

Pentru cupiul de 1 000 lei - 25 franci francezi pen-

tru 900 de coli de un bilet. Comanda consta în

fabricarea a 900 mii bilete de 20 lei, 300 mii bile-

te de 100 lei şi 26 mii bilete de 1 000 lei.

Contractul stipula faptul că, dacă Banca Naţională

a României dorea prelungirea lui pe un termen de

zece ani, Papeteries du Marais et de Sainte-Marie

era dispusă să-i facă pe viitor o reducere de 10 la

sută44.

Caracteristicile hârtiei în privinţa filigranelor

erau detaliate pentru fiecare valoare. Astfel,

biletul de 20 lei avea de o parte un filigran umbrit

în partea sa superioară, reprezentând capul

împăratului roman Traian, iar de cealaltă parte un

filigran clar pe fond opac cu cifra 2045.

Cupiul de 100 lei avea, de asemenea, filigranul

cu Traian, dar de această dată umbrit în par-

tea de jos, de o parte, iar de cealaltă parte, o repre-

zentare alegorică a Daciei. În literatura de specia-

litate s-a susţinut mult timp că ar fi vorba despre o

reprezentare a zeiţei Roma, dar, iată, documentele

demonstrează contrariul. De altfel, acelaşi filigran

apare şi pe biletele ipotecare de 100 şi 500 lei,

numismaţii descriindu-l ca fiind tot al zeiţei

Roma46. Recent însă au fost date publicităţii pro-

cesele-verbale ale Comitetului Biletelor Ipotecare

în care acest filigran este descris a fi "un cap ale-

goric al României"47. Ultimul filigran al acestei

bancnote era reprezentat de legenda 100 lei, un

39

Pânză (sită) pentrurealizarea hârtiei fili-granate (ColecţiaImprimeriei BNR)

40

Desenul filigranului, aşa cum apare figurat pe bancnotă, reprezintă bustul unei femei în profil, putrând un coifatic. Acest tip este foarte apropiat de reprezentările antice (receptate în epoca modernă prin intermediul artişti-lor Renaşterii) ale zeiţelor Roma şi Athena. Pe de altă parte, Dacia nu apare reprezentată niciodată în epocaromană în ipostaza unei femei purtând coif şi/sau laureată. Ţinând cont de aceste observaţii, credem că estefoarte probabil ca desenatorii francezi, neavând cunoştinţă de posibilităţile în care s-ar putea figura personifi-carea Daciei, au ales să o reprezinte în maniera celor două divinităţi evocate mai sus. S-ar putea astfel explicacu uşurinţă nu numai inadvertenţele dintre textul contractului de realizare a hârtiei filigranate şi reprezentareafinală, dar şi descrierile bancnotelor făcute în cataloagele mai vechi.

Că desenatorii francezi s-au inspirat din surse iconografice antice pentru a realiza cele mai multe dintre perso-najele figurate pe aceste bancnote, o dovedesc şi reprezentările împăratului Traian: sursele acestora sunt, evi-dent, Columna Traiană şi emisiunile monetare contemporane împăratului Traian. De altfel, aceste surse de ins-piraţie nu sunt cu totul noi pentru desenatorii francezi: alegoria cu împăratul Traian de pe aversul biletelor ipo-tecare de 20 şi 50 lei face trimitere evidentă la scenele de adlocutio de pe Columna Traiană care apar şi înnumismatica romană încă de la împăraţii iulio-claudieni.

Stânga: desendupă o presupusăreprezentare aDaciei pe ometopă de peTemplul luiHadrian din Roma(Musei Capitolini,Palazzo deiConservatori)

MODELE ANTICE ÎN ICONOGRAFIA BANCNOTE-LOR ŞI B ILETELOR IPOTECARE

Scene de adlocutioreprezentate peColumna Traiană(după Yann LeBohec, L’esercitoromano - Le armiimperiali da Augustoalla fine del terzosecolo, Roma,Carocci Ed., 2001)

Dreapta: reprezen-tări monetare aleDaciei (începutulsec. II p. Chr.)

filigran clar pe o bandă opacă48.

Bancnota de 1 000 lei avea, la rândul său,

trei filigrane, conform contractului înc-

heiat cu furnizorul francez: Traian şi Dacia,

umbrite în partea lor superioară şi legenda 1

000 lei, de asemenea un filigran clar pe o

bandă opacă49.

Dimensiunile biletelor şi maniera de plasare a

filigranelor urmau să fie definitivate ulterior.

Contractul menţiona clar caracteristicile de rezis-

tenţă şi greutate ale hârtiei, care erau aceleaşi cu

cele ale hârtiei folosite la fabricarea biletelor ipo-

tecare. În privinţa detaliilor de fabricaţie, măsurile

de ordine şi supraveghere, ca şi modalitatea de

predare a hârtiei, acestea erau identice cu cele cu

care opera Banca Franţei începând din 187750.

Pânzele (sitele) de fabricare a hârtiei filigrana-

te erau preluate de către reprezentanţii

Papeteries du Marais et de Sainte-Marie fie de la

Banca Franţei, fie de la delegatul BNR.

Fabricantul se obliga ca în 15 zile de la preluarea

lor să înceapă fabricarea hârtiei, iar o lună mai târ-

ziu trebuia să predea o cantitate necesară tipăririi

a cel puţin 42 000 bilete şi să păstreze acest ritm

până la aducerea la îndeplinire a contractului. În

caz contrar, partea română era împuternicită să

primească 100 franci francezi pentru fiecare zi de

întârziere51.

Recepţionarea hârtiei urma să fie făcută de

către un comisar special al Băncii Franţei,

însărcinat cu supravegherea fabricării. Dacă aces-

ta avea de făcut contestaţii în legătură cu calitatea

unor coli, hârtia urma să fie păstrată pentru ca în

ultimă instanţă să decidă asupra utilizării sale

delegatul BNR.

Hârtia, împachetată şi ambalată la fabrică, tre-

buia trimisă în conformitate cu instrucţiuni-

le "primite în timp util" la adresa indicată de

Carada, cheltuielile urmând a fi suportate de către

partea română.

Contractul în această formă a fost reînnoit în

mai multe rânduri. Astfel, în martie 1881,

BNR a comandat o nouă cantitate de hârtie nece-

sară pentru tipărirea a 4 750 000 bilete în următoa-

rele proporţii: 4 milioane bilete de 20 lei, 700 000

bilete de 100 lei şi 50 000 bilete de 1 000 lei, tota-

lizând 200 milioane lei.

41

1.

4.3.

2.Reprezentări monetare aleAthenei Parthenos, 167-166 a. Chr. (1) şi Romei:217-215 a. Chr. (2), c. 42a. Chr. (3), 334-335 p.Chr. (4)

42

În timpul celor 19 ani de domnie, Traian a ridicat imperiul în cel mai înalt punct al expansiunii sale. Concordiape care a adus-o în interior după o perioadă îndelungată de lupte între partida favorabilă unei orientări monar-hice şi cea de orientare filorepublicană, victoriile strălucite în Orient şi la Dunărea Inferioară şi, nu în ultimulrând, prosperitatea pe care a cunoscut-o nu numai Italia, ci întreaga lume provincială, toate aceste activităţi i-au conferit lui Traian bine-meritatul nume de Optimus Princeps, dat de contemporani şi care a marcat întreagaistorie romană.Născut la 18 septembrie 53 p. Chr. la Italica (Santiponce, lângă Sevilla) în provincia Baetica, Marcus UlpiusTraianus este primul împărat roman de origine neitalică. Înainte de a fi adoptat şi numit succesor la tronul impe-riului de către împăratul Nerva, Traian a urmat, asemenea părintelui său (comandant al legiunii X Fretensis în67 p. Chr., guvernator al provinciilor Syria, Baetica şi Asia), o strălucită carieră militară (tribun militar în Syriaşi armata Rhinului, comandant al legiunii VII Gemina) şi civilă (praetor în 85 p. Chr. şi consul în 91 p. Chr.).Moartea lui Nerva în 98 p. Chr. îl găseşte pe Traian în funcţia de guvernator al provinciei Germania Superior.Noul împărat, numit în inscripţiile oficiale Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus, continuă programulpolitic inaugurat de Augustus, fundamentat pe împărţirea puterii între Principe şi Senat.Domnia este marcată de campanii militare victorioase care îl plasează pe împăratul Traian printre marii coman-danţi militari ai antichităţii: în 101-102 şi 105-106 cucereşte Dacia; în 106 legatul Syriei cucereşte RegatulNabatean şi creează provincia Arabia; în 113 începe războiul parthic şi, într-o campanie ce urmează drumullui Alexandru cel Mare, cucereşte Armenia (114), iar în 114-116 cucereşte Mesopotamia şi ajunge până laGolful Persic. Curând însă, în 117, izbucneşte o revoltă a populaţiilor din Orient care ameninţă pierderea noi-lor cuceriri. Traian moare la începutul lunii august 117 p. Chr. la Selinus, în Cilicia, în timp ce organiza paci-ficarea acestor populaţii.Dar Traian nu este doar un strălucit soldat: intreprinde mari lucrări edilitare: forul, termele şi apeductul ce-ipoartă numele în capitala imperiului, noul port de la Ostia, restaurează marile artere strategice şi construieşteedificii publice în numeroase oraşe din imperiu. Fundaţiile sale coloniale din provinciile occidentale, o politicăactivă de acordare a cetăţeniei romane, precum şi promovarea elitelor provinciale sunt instrumente de romani-zare a populaţiilor supuse, de care Traian s-a servit cu succes în multe regiuni ale imperiului.

PortretisticaÎnfăţişarea lui Traian ne este cunoscută printr-o serie de portrete numismatice, lucrări plastice şi reliefuri. În cei19 ani de domnie, reprezentările sale au suferit puţine schimbări. Este motivul principal pentru care reprezen-tările sale din Renaştere şi epoca modernă sunt remarcabil de omogene.Din monedele sale timpurii reiese profilul unui bărbat de 45 de ani, destul de puternic, cu riduri de expresiefoarte pronunţate. Abia mai târziu se remarcă tendinţa unei mari sobrietăţi. Rămâne însă fixat tipul chipului desoldat călit în lupte. În jurul anului 110 se face remarcată o odihnă a muşchilor feţei şi o îngroşare a trăsături-lor. Maniera de reprezentare a chipului împăratului exprimă o voinţă puternică, cumpătare şi clemenţă. Împăra-tul este, în iconografia epocii sale, nu numai modelul bravului ofiţer care conducea trupele, el însuşi, în primalinie şi care se făcea urmat de acestea (vezi reprezentările de pe Columna Traiană), dar şi personificarea vir-tuţilor civile (vezi, de ex., Arcul de la Beneventum).

Bibliografie: Nancy H. Ramage, Andrew Ramage, Römische Kunst von Romulus zu Konstantin, Köln,Könemann Gmbh, 1999, p. 162-179; Robert West, Römische Porträt-Plastik, vol. 2, München, F. BruckmannKg., 1942, p. 60-74.

MARCUS ULPIUS TRAIANUS

Stânga: detaliu desenbilet ipotecar 50 lei,avers

Dreapta: detaliuclişeu bancnota1000 lei 1881, revers

Această reînnoire a contractului a venit ca

urmare a hotărârii Consiliului General din

4 februarie 1881, prilej cu care guvernatorul Ion I.

Câmpineanu a fost de părere că era necesar ca

banca să aibă o rezervă "îndestulătoare" de hâr-

tie52. Carada informa conducerea băncii, la 3

martie 1881, că datorită noii comenzi, fabricantul

francez consimţise la o reducere a preţului de

fabricare cu 10 procente, reducerea urmând a fi

aplicată şi hârtiei din precedenta comandă, care nu

fusese încă livrată.

Hârtia de bilete comandată în martie 1881

urma a fi fabricată într-un termen de aproxi-

mativ 12-15 luni, în funcţie de numărul pânzelor

de filigran pe care Papeteries du Marais et de

Sainte-Marie le primea. Noua comandă continua a

se realiza sub directa supraveghere a unui comisar

special al Băncii Franţei, de această dată "cheltu-

ielile de priveghere" împărţindu-se proporţional

între Banca Naţională a României şi Banca

Belgiei, care avea probabil în acel moment, la rân-

dul ei, un contract în derulare cu fabricantul fran-

cez53.

În legătură cu biletul de 1 000 lei se stipula că

Banca Naţională României, dacă ar fi conside-

rat necesar, putea cere înscrierea în filigran clar a

43

Proces-verbal alcomisarului BănciiFranţei privindrecepţionarea hâr-tiei pentru bancno-tele româneşti(Arhiva BNR, fondSecretariat, dosar1/1880, f.75)

denumirii sale. Emisiunile acestei bancnote

demonstrează faptul că acest lucru nu s-a întâm-

plat.

Probabil că membrii Consiliului General al

BNR au fost convinşi de argumentele contra

aduse de Carada care se pare că nu vedea cu ochi

prea buni înscrierea unui nou filigran, din cel puţin

trei motive. În primul rând, înmulţirea filigranelor

ar fi slăbit hârtia bancnotei de 1 000 lei. Apoi,

exista riscul ca filigranele clare de pe cupiul cu

această valoare nominală să fie foarte puţin vizibi-

le, deoarece pe verso nu era prevăzută nici o

rezervă albă, de hârtie netipărită şi, în al treilea

rând, dacă se introducea noul filigran "trebuie să

renunţaţi la întrebuinţarea celor 31 000 bilete de

1 000 lei ce aţi primit deja, căci este inadmisibil ca

Banca să aibă două tipuri de bilete pentru aceeaşi

valoare"54..

În februarie 1882 contractul a fost prelungit din

nou, de această dată fiind vorba de o cantitate

de 3 460 000 bilete. Exista şi un articol adiţional

în conformitate cu care Papeteries du Marais et de

Sainte-Marie se obliga să livreze lunar hârtia

necesară tipării a 100 000 bilete de 20 lei, respec-

tiv a 25 000 bilete de 100 lei. De asemenea, BNR

putea cere dublarea producţiei lunare, dacă partea

franceză era informată cu o lună înainte55.

Colaborarea dintre Papeteries du Marais et de

Sainte-Marie şi Banca Naţională a României

a fost de lungă durată, din moment ce din docu-

mentele de arhivă reiese faptul că şi în anul 1892

furnizorul francez trimitea în continuare hârtia

necesară tipăririi bancnotelor româneşti.

La 26 noiembrie 1880 fabrica franceză a emis

prima factură, în valoare de 7 840 franci,

pentru şase lăzi conţinând hârtia necesară primei

emisiuni a bancnotei de 20 lei56. Faptul este con-

firmat şi de o scrisoare a lui Eugeniu Carada,

datată 16/28 noiembrie 1880, prin care guvernato-

rul Ion I. Câmpineanu era informat că urmau să

sosească şase lăzi care conţineau "116 rame hârtie,

câte 4 bilete bune de 20 lei, 30 rame hârtie, câte 3

bilete bune de 20 lei, 4 rame hârtie, câte 2 bilete

bune de 20 lei, în total 281 000 bilete bune şi 19

000 bilete respinse la reviziune"57. Această primă

tranşă de hârtie de bilete a ajuns în ţară prin inter-

mediul firmei B.G. Poppovits din Viena, în luna

noiembrie 1880.

Documentele indică faptul că la 16/29

noiembrie 1880 era gata de expediat şi pri-

44

mul transport de hârtie pentru bancnotele de 1

000 lei, două săptămâni mai târziu fiind trimisă

spre Bucureşti şi o ladă conţinând hârtia cupiurilor

de 100 lei58.

La sfârşitul anului 1880 şi la începutul lui 1881

au sosit la Bucureşti mai multe transporturi

de hârtie de la Papeteries du Marais et de Sainte-

Marie. Cu toate acestea, problema fabricării hâr-

tiei nu era însă rezolvată pentru că încă nu era

soluţionată spinoasa chestiune a realizării pânze-

lor de filigran.

Demersurile efectuate la Paris de către

Eugeniu Carada au dat însă rezultate, astfel

că la 7 februarie 1881 el îl înştiinţa într-o scrisoa-

re particulară pe guvernatorul Ion I. Câmpineanu

că a reuşit să obţină de la Banca Franţei prelungi-

rea termenului de fabricare a filigranelor.

Considerăm oportună reproducerea în totalitate a

acestei scrisori, care ni se pare sugestivă atât pen-

tru a pune în lumină relaţiile dintre Carada şi

guvernatorul Băncii Naţionale a României, cât şi

pentru însuşirile sale de fin psiholog.

În Arhiva generală a BNR se regăsesc informa-

ţii inedite referitoare la recepţionarea hârtiei

primite de la Paris. Într-un proces-verbal datat

22 aprilie 1881 este specificat faptul că "eşanti-

llioanele de hârtie filigranată de diferite valori şi

de diferite qualităţi" trimise Consiliului General în

vederea alegerii celui mai potrivit pe parcursul

anului 1880, ca şi cele sosite la 3 februa-

rie şi 21 aprilie 1881 au fost anulate prin perfora-

re. Aceste eşantioane se regăsesc, din fericire,

între documentele de arhivă60.

Pe întregul parcurs al anului 1881 hârtia sosită

de la furnizorul francez a fost preluată de

45

46

“Iubite domn şi amic,

După multe şi felurite demersuri, am izbutit a obţine de la administraţiunea Băncii Franciei continua-rea fabricării pânzelor filigranate pentru biletele române. Astfel vom evita de a ne adresa la Duphan,care lucrează foarte încet şi v-ar fi pus în întârziere sau la Richard, şi veţi putea fi asiguraţi din toatepunctele de vedere, filigranele fiind, precum ştiţi, unica garanţie reală a circulaţiunii fiduciare.

Lucrarea se continuă la Bancă în mod oficios, pe tăcute, ca şi cum s-ar fi uitat de a se da, la 1 ianua-rie, ordin de a înceta; căci hotărârea Consiliului de Regenţă, prin care s-a oprit de la acea dată, oricefabricare pentru Băncile şi statele străine, este încă în vigoare. Administraţiunea Băncii, care înţelegeprea bine inconvenientele acestei hotărâri în ce priveşte filigranele, îţi propune a interveni spre adobândi modificarea votului său asupra acestui punct. Spre a putea avea însă mai multă putere în argu-mentaţia sa, administraţiunea Băncii are nevoie de cereri noi, formale şi stăruitoare din parteaBăncilor şi statelor interesate, între care este şi România. Prin urmare trebuie să-i adresaţi fără întâr-ziere asemenea cereri, atât din partea Băncii Naţionale a României cât şi din partea guvernului.Cererea trebuie să fie foarte presantă şi bazată pe motivele din scrisoarea ce ai adresat anul trecutguvernatorului Băncii Franciei. Ea trebuie să-l roage a interveni pe lângă Consiliu spre a obţine auto-rizarea de a continua fabricarea pânzelor Dvoastră în atelierele Băncii, spre a evita de a trece în dome-niul industriei private, adică de a vulgariza nişte proceduri care până acum erau oarecum un privile-giu al Băncii. Cererea Dvoastră va fi adresată guvernatorului, însă o veţi trimite cu o scrisoare parti-culară şi Dlui Dubois de Jancigny, secretarul general (care este totul), pe care îl veţi ruga să o susţină.Este o chestiune de formă, căci am promisiunea lui că ne va susţine din toate puterile, însă va fi flatatde o scrisoare directă din partea Dtale.

O cerere de aceeaşi natură va trebui să fie adresată, în acelaşi timp, de către Ministerul de finanţeromân către Ministerul de afaceri străine francez, rugându-l de a interveni pe lângă Bancă pentrufabricarea în viitor a pânzelor necesare pentru titlurile şi obligaţiunile statului român. Cererea trebuiesă fie bazată pe aceleaşi motive ca mai sus şi trebuie să fie foarte stăruitoare. Ar fi bine să o redigi Dta,astfel încât D. Brătianu să aibă numai a o subscrie şi porni. Grăbiţi-vă însă lucrul pentru ca scrisori-le să ajungă pe cât timp sunt eu încă aici.

Amicabilele mele salutări.

Eug. Carada"60.

către Serviciul Fabricării şi Contabilităţii

Biletelor, fără a exista o evidenţă clară în privinţa

concordanţei între comenzile efectuate şi recepţia

produsului. De aceea, la 11/23 noiembrie 1881,

Costinescu atrăgea atenţia asupra acestui fapt,

rugându-l pe guvernator să soluţioneze situaţia,

deoarece "dacă de la expediere până la primire

s-ar fi pierdut sau sustras vreo cantitate de hârtie,

serviciul biletelor n-are mijloace de a constata ce

şi cât lipseşte"61.

Din fericire, până în acelmomentnuaexistat nici un

accident pe parcursul traseului hârtiei filigranate,

aşa cum rezultă dintr-o adresă datată 9/21 ianuarie 1882,

în care Costinescu sublinia faptul că serviciul pe care îl

conducea primise întocmai comenzile efectuate de către

bancă62.

La începutul anului 1882 a intervenit o situaţie

neprevăzută. Banca Naţională nu emisese

încă o cantitate mare de bilete, astfel încât cantita-

tea de hârtie care sosea din Franţa depăşea pentru

moment nevoile. Din acest motiv, la 18 februarie

1882 Emil Costinescu informa asupra faptului că

"tezaurul acestui serviciu, fiind cu totul plin de

hârtie, n-am putut deschide lăzile (nou sosite -

n.n.) spre a număra hârtia, a o aşeza în boltă şi a o

înscrie în registru. Am fost nevoit să aşez aceste

şapte lăzi, în starea în care mi le-aţi înaintat, în

coridorul ce conduce la tezaurul central al Băncii.

Acest coridor se închide de ambele părţi cu câte o

grilă de fer, ale cărei chei se păstrează la

Secretariat"63. Situaţia s-a repetat şi în luna

octombrie a anului respectiv.

VII. Serviciul Fabricareaşi Contabilitatea Biletelor

În timp ce la Paris Eugeniu Carada depunea

toate eforturile pentru a-şi duce la bun sfârşit

misiunea, la 1 decembrie 1880, la Bucureşti,

Banca Naţională a României şi-a început opera-

ţiunile. În intervalul de timp scurs de la data pro-

mulgării legii de înfiinţare, la 17 aprilie 1880, con-

ducerea noii instituţii făcuse demersurile necesare

pentru organizarea activităţii băncii, lucru deloc

uşor dacă avem în vedere aproape totala lipsă de

experienţă în domeniu.

47

48

La baza organizării sale, Banca Naţională a

avut, pe lângă lege, şi un regulament interior

în care îi erau enumerate toate structurile compo-

nente şi atribuţiile acestora. Conform regulamen-

tului, dintre departamentele proaspetei instituţii

făcea parte şi Serviciul Fabricarea şi

Contabilitatea Biletelor. De asemenea, acesta mai

stipula faptul că la Secţia Contabilitatea Biletelor

era primită hârtia specială necesară tipăririi banc-

notelor, iar predarea sa către Secţia Fabricarea

Biletelor se făcea numai în urma unei decizii a

Consiliului General.

Numai Consiliul General putea autoriza

tipărirea bancnotelor. Pentru o evidenţă cât

mai clară, fiecare tip de cupiu era împărţit în serii

de câte 25 000 de bilete, subîmpărţite în serii de

câte 1 000, fiecare serie purtând o literă a alfabe-

tului. La rândul lor, literele din serie primeau un

număr de la 1 la 1 000. "Astfel, fiecare bilet de

bancă urma să poarte numărul alfabetului din care

făcea parte, litera seriei, numărul de ordine

internă, numărul curent din tipul său de la începu-

tul fabricării (număr de control), precum şi data

imprimării care, de fapt, era data la care Consiliul

General a luat decizia imprimării alfabetului res-

pectiv"64.

Din nefericire, informaţia documentară referi-

toare la începuturile acestui serviciu este

destul de puţină. Pe lângă cele deja amintite refe-

ritoare la achiziţia de utilaje necesare imprimeriei

(adică pentru Serviciul Fabricarea şi

Contabilitatea Biletelor) făcută de către Eugeniu

Carada la Paris, documentele mai consemnează

faptul că, la 24 ianuarie 1881, Consiliul de

Administraţie al BNR a decis plata lui Carol Göbl,

cel care a condus atelierul de imprimerie al insti-

tuţiei în perioada octombrie-decembrie 1880, cu

300 lei pe lună65.

Utilajele comandate în Franţa au început să

sosească la Bucureşti în cursul lunii

noiembrie 1880, un ordin de plată de la începutul

lunii consemnând faptul că fusese necesară suma

de 1 100 lei pentru scoaterea din vamă "a celor 4

colete de maşinărie"66.

De altfel, luna noiembrie 1880 a fost una intensă din

punctul de vedere al organizării imprimeriei

băncii. Informaţiile noastre, regăsite în documente conta-

bile, menţionează diversele achiziţii făcute pentru acest

compartiment: o masă în valoare de 150 lei de la un

anumedomnKruse67, 9 clişee în valoare de 257 lei, dife-

rite matriţe de la N. Nezer şi clei pentru rulourile maşini-

lor de imprimat, în valoare de 154 lei, de la W.

49

Atelierul de imprima-re a biletelor debancă care a funcţio-nat în clădireaCreditului FunciarRural (reprodus dupăC. I. Băicoianu,Istoria politicei noas-tre monetare şi aBăncii Naţionale, vol.II, Bucureşti,ImprimeriaNaţională, 1932, pla-nşa XXIX)

Născut la 12 martie 1844 la Iaşi, Emil Costinescu a intrat devreme în viaţa publică a României, în cali-tate de redactor al influentului ziar "Românul", condus de C.A. Rosetti, unde i-a avut drept colabora-tori apropiaţi pe Eugeniu Carada şi Ioan G. Bibicescu, cu care mai târziu a lucrat în cadrul BănciiNaţionale a României. Între 1866-1882 Emil Costinescu a fost chiar prim-redactor al oficiosului libe-ral.

În plan politic Costinescu a fost unul dintre membrii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal. A fostales deputat în anul 1876 şi a deţinut mai multe mandate în forul legislativ al ţării, unde s-a distins caraportor bugetar prin claritatea expunerilor sale financiare.

La sfârşitul anului 1896 a participat la constituirea unei grupări dizidente a PNL, aşa-numita grupare"drapelistă", dar după trei ani a revenit în rândurile partidului.

Costinescu a fost unul dintre întemeietorii Băncii Naţionale a României, în cadrul căreia a activat cadirector al Serviciului Fabricării şi Contabilităţii Biletelor timp de 16 ani.

A fost, de asemenea, prim-director al Băncii Generale din Bucureşti.Costinescu a fost şi proprietarul unei fabrici de cherestea şi al unei fabrici de cuie, ambele situate peValea Prahovei.

A deţinut portofoliul Ministerului Finanţelor în mai multe rânduri:18 iulie 1902 - 14 decembrie 1904;12 martie 1907 - 27 decembrie 1908;27 decembrie 1908 - 4 martie 1909;4 martie 1909 - 15 decembrie 1910;4 ianuarie 1914-11 decembrie 1916.

În timpul primului război mondial a făcut parte din guvernul de uniune naţională condus de Ion I.C.Brătianu, fiind între 11 decembrie 1916 şi 10 iulie 1917 ministru secretar de stat.

A murit la Bucureşti, la 11 iunie 1921.

50

EMIL COSTINESCU

Richter68. Mai mult chiar, lui Carol Göbl i s-au plătit, la

26 noiembrie 1880, 436 lei "pentru chiria şi transportul

unei maşini de imprimerie ce a necesitat Banca"69.

Despre primii angajaţi ai imprimeriei, datele

pe care le deţinem în acest moment sunt şi

mai puţine. Ştim doar că la 15 noiembrie 1880 a

fost dispusă plata sumei de 676,39 lei reprezen-

tând salariile lucrătorilor70. De asemenea, se

cunoaşte numele unuia dintre primii specialişti,

George Gudin, angajat la Serviciul Fabricarea şi

Contabilitatea Biletelor în ianuarie 1881 şi care a

rămas în slujba imprimeriei până în anul 1913

când s-a pensionat din poziţia de maşinist-şef71.

Printr-o fericită coincidenţă istorică, George

Gudin este înaintaşul actualului director general al

Imprimeriei BNR, doamna Constanţa Gudin. Este

cunoscut şi numele primului controlor din cadrul

serviciului, Miltiade Barbu. Absolvent al studiilor

comerciale superioare, Miltiade Barbu a fost anga-

jat în cadrul băncii la 20 aprilie 1880, fiind, alătu-

ri de Al. N. Ştefănescu, Robert van Sannen şi C.

Apostol, primii funcţionari ai instituţiei72. În mar-

tie 1883, ca urmare a măririi volumului emisiunii,

Miltiade Barbu a propus se fie angajat un ajutor de

controlor de bilete, în persoana lui Gheorghe

Kiriazino, cu o retribuţie de 200 lei pe lună.

Cererea a fost aprobată73.

La începutul anului 1881 imprimeria băncii era

în cea mai mare parte organizată, presele de

tipărit ajungând deja la Bucureşti.

La 1 ianuarie 1881 Carada îl informa pe

Câmpineanu că expediase prin "calea ferată,

serviţiu poştal" mai multe materiale printre care 8

clişeuri de 20 lei, 8 clişeuri de 100 lei şi 2 de

1 000 lei. La acestea se mai adăugau şi 10 kg de

cerneală albastră şi 5 kg de cerneală neagră74.

În acest raport delegatul băncii a trimis şi indica-

ţii detaliate în legătură cu tipărirea propriu-zisă,

de care trebuiau să ţină seama lucrătorii imprime-

riei. Astfel, hârtia de bancnote trebuia îmbibată cu

o substanţă specială ("prezervativu") pe ambele

părţi şi abia după patru zile putea fi imprimată cu

cerneala albastră. Colile tipărite trebuiau, la rândul

lor, aşezate între alte foi de carton "buvard spre a

opri macularea"75. Era absolut obligatoriu ca

rulourile presei de tipărit să nu fie încărcate cu

prea multă cerneală "căci acestea ar da o impresiu-

ne grea. Trebuie să se îngrijească asemenea

încărcarea cilindrului astfel încât să se reproducă

netede vignetele"76.

51

Spre Bucureşti erau expediate şi "maşinile cu

platină" pentru care Carada a trimis instru-

cţiuni precise de poziţionare şi asamblare. Pe baza

planului spaţiilor în care urma să funcţioneze

imprimeria băncii, primit de la conducerea BNR,

delegatul român lucrase împreună cu un arhitect

francez. Carada se plângea că, deşi din punctul de

vedere al suprafeţei lucrurile stăteau bine, înălţi-

mea camerelor era foarte mică, iar faptul că lumi-

na era "rea şi venea dintr-o singură parte" era

"vătămătoriu pentru lucrările delicate"77. Înălţi-

mea mică a locaţiei obligase la adoptarea unui

soluţii de compromis: săparea unor gropi sub fie-

care maşină pentru asigurarea spaţiului necesar

"transmisiunii şi trecerii curelelor"78.

Ca urmare a solicitărilor primite de la condu-

cerea BNR, Eugeniu Carada a făcut o recapi-

tulare a cheltuielilor pe care le efectuase pentru

înfiinţarea imprimeriei până în luna ianuarie 1881.

Astfel, el cheltuise 73 631 franci francezi pentru a

cumpăra trei prese tipografice, o presă hidraulică

cu dinamometru, o maşină de semnat, pentru a

plăti desenul biletelor, clişeele heliografice,

executarea sigiliului şi a timbrului băncii. În

această sumă mai intrau contravaloarea hârtiei fili-

granate comandate până în acel moment, rezerva

de "preservativu şi cerneală", avansul plătit pentru

achiziţionarea unui motor, precum şi cheltuielile

ocazionate de transport şi sumele plătite pentru

remunerarea a diferite servicii79.

Suma totală la care se ajungea era însă de

90 300 franci francezi pentru că, pe lângă fap-

tul că motorul trebuia achitat în totalitate, se mai

comandaseră diverse piese pentru "transmisiune şi

accesorii, cadruri numeratatorii, pânze şi diverse

la Bancă (a Franţei n.n.), cifre şi garnituri diver-

se"80.

Chestiunea achiziţionării unui motor pentru

imprimerie a fost una dintre cele mai delica-

te. Am afirmat deja că, la început, s-a dorit insta-

larea atelierului de imprimerie în cadrul

Monetăriei Statului, care dispunea de asemenea

dotări. Planurile iniţiale nu au fost însă îndeplinite

aşa că, din momentul în care a aflat că imprimeria

va funcţiona în subsolul clădirii Creditului Funciar

Rural, Carada a insistat pentru achiziţionarea unui

motor. Acesta trebuia însă comandat din timp pen-

tru că execuţia lui dura câteva luni.

Aprobarea conducerii BNR a venit însă cu greutate,

lucru care l-a deranjat pe Carada în schimbul de

scrisori pe care îl avea cu "amicul guvernator" Ion I.

52

Câmpineanu, reproşându-i acest lucru.Cert este faptul că

factura care atestă cumpărarea motorului este datată

12 februarie 1881. Motorul de 4 cai putere şi accesoriile

sale, au fost cumpărat de la Compagnie Française des

Moteurs à Gaz, prin intermediul firmei E. Ravasse din

Paris şi au costat 3 083,50 franci francezi.

Motorul, împreună cu "transmisiunea şi cure-

lele sale", garnitura de fontă pentru pânze-

le tipografice, o maşină pentru preparat cerneala

tipografică, carton buvard etc. au fost ambalate în

16 lăzi, sigilate într-un vagon şi trimise spre

Bucureşti. Grijuliu ca de obicei, Carada recoman-

da ca deschiderea lăzilor să se facă cu cea mai

mare "îngrijire, pentru ca nu prin lovituri de cio-

can sau trântiri să se smintească vreo bucată"81. În

arhiva BNR se păstrează chiar un bileţel care pro-

babil că a însoţit acest transport, intitulat

"Recomandaţiune", scris de mână de către

Eugeniu Carada. Cu acest prilej el le reamintea

lucrătorilor de la Bucureşti că trebuiau să deschidă

"cutiele cu cea mai mare precauţiune, scoţându-se

încet şurupurile şi cuiele fără a trânti şi lovi bucăţi-

le aflate înăuntru. Să se servească cât se poate mai

puţin cu ciocanu" (ultima propoziţie este subli-

niată în original - n.n.)82.

53

Primul tezaur al BNRinstalat la CreditulFunciar Rural (repro-dus după C.I.Băicoianu, Istoriapoliticei noastremonetare şi a BănciiNaţionale, Bucureşti,Imprimeria Naţională1932, planşa XII)

În martie 1881 Carada a comandat şi aparatele

necesare unui mic atelier de galvanoplastie,

care urma să funcţioneze în cadrul imprimeriei şi

în septembrie acelaşi an, 12 "numerători de bilete

cerute de d. Costinescu"83.

Primele documente privind funcţionarea efec-

tivă a imprimeriei băncii datează din aprilie

1881, când guvernatorul era informat că fusese

cheltuită suma de 1 009 lei pentru "cheltuieli

mărunte" (sumă înaintată la 9 ianuarie

1881). Documente similare redactate ulterior ne

lămuresc asupra acestor cheltuieli care constau în

achiziţionarea de diverse substanţe sau obiecte, de

exemplu: "două oca terepentină (sic!), unu funt

lumânări stearin, chârtie lustru, spirtu, trei cole

glas-papier, una mătură /.../ şnur 250 coţi alb şi

roşu, literile de alfabetu, hârtie carton, şase cuie

duble noi la maşină" etc”84.

Pe lângă tipărirea biletelor de bancă, imprime-

ria BNR a început imediat să primească şi alte

comenzi. Chiar şi după înfiinţarea băncii centrale,

finanţele statului român se aflau într o situaţie des-

tul de precară şi de aceea guvernul, prin legea din

8 aprilie 1881, a fost autorizat să facă o emisiune

de titluri de rentă 5 la sută, până la suma de 152

000 000 lei, amortizabilă în cel mult 100 de

semestre, prin anuităţi consecutive de cel puţin 4

155 000 lei fiecare85. Pentru imprimarea acestor

titluri de rentă, Ministerul de Finanţe a încheiat o

înţelegere cu Banca Naţională, ai cărei termeni se

regăsesc în procesul-verbal nr. 68/4 iunie 1881.

Astfel, ministerul se obliga să predea băncii hârtia

filigranată necesară acestei operaţiuni, însoţită de

textul titlurilor şi de instrucţiuni privind forma şi

cuprinsul acestora. După ce erau îndeplinite aces-

te condiţii, banca era datoare să înceapă imprima-

rea titlurilor şi să predea întreaga cantitate, de 61

410 bucăţi, la maximum două luni de la începerea

confecţionării lor. Imprimarea urma a se efectua în

atelierele băncii, sub directa supraveghere a unui

controlor delegat de Ministerul de Finanţe86.

Aceasta era prima comandă făcută imprimeriei

băncii, independentă de tipărirea biletelor proprii.

Din nefericire, operaţiunile s-au derulat cu

destul de multă întârziere, astfel încât

Consiliul de Administraţie al BNR, în şedinţa din

6 iulie 1881, pentru "a nu compromite executarea

lucrărei", a luat hotărârea de "a se da însărcinare

Dlui Eugeniu Carada (care în acel moment se afla

la Paris - n.n.) să meargă în Germania şi în Francia

pentru a se face să se confecţioneze clişeurile

necesare pentru imprimarea titlurilor. Consiliul

admite asemenea a se da instrucţiuni Dlui Carada

54

să caute a simplifica cât mai mult proiectul făcut

de Dl pictor Grigorescu astfel încât să permită a

lucra mai repede, şi la trebuinţă să meargă chiar

până la a renunţa la acel model"87.

Din capitala Franţei, Carada a cerut instrucţiu-

ni suplimentare în legătură cu titlurile de

rentă. Reprezentantul Băncii Naţionale credea că

era mai indicat să se execute la Paris atât clişeele

recto, cât şi cele verso pentru titlurile de rentă "ca

să se poată repera ambele părţi şi să nu fie nepotri-

vire". Totodată, Carada a comunicat faptul că des-

enele lui Nicolae Grigorescu (al cărui mare admi-

rator era, deţinând un număr însemnat de pânze

semnate de acesta) erau foarte greu de reprodus,

durata unei astfel de operaţiuni fiind de cel puţin

50-60 de zile88. La 13 august 1881 Carada a fost

în măsură să-l anunţe pe Câmpineanu că toate

clişeele fuseseră executate şi erau în drum spre

Bucureşti.

Conform proceselor-verbale aflate în arhiva

băncii, prima predare a titlurilor de rentă

către Ministerul de Finanţe, reprezentat de

N. Dobrescu, ajutorul casierului central, a avut loc

la 1 septembrie 1881. În acelaşi an a început şi

tipărirea hârtiilor de valoare ale Creditului

Funciar Urban, iar în 1882 imprimeria a

lucrat şi pentru tipărirea obligaţiunilor emise

de Primăria Bucureştilor.

La 15 noiembrie 1882 Emil Costinescu a

făcut o trecere în revistă a activităţii de

până atunci a serviciului. Reproducem mai jos

acest raport:

55

56

"Domnule Guvernator,

De la înfiinţarea Băncei până astăzi mi-am dat toate silinţele ca să înconjur fabricaţiunea biletelor de

bancă cu toată siguritatea putincioasă.

Lucrul era foarte anevoios, atât pentru că dispuneam de un personal cu totul străin unei asemenea

lucrări, cât şi din cauza instalării fabricaţiunei, care se face în patru etaje diferite, în camere izolate, a

căror supraveghere şi control sunt de o nespusă greutate.

Cu toate acestea, banca a putut până astăzi să fie ferită de orice pagubă provenind din reaua dispozi-

ţiune a atelierului de fabricaţiune. Fără a mai vorbi de titlurile de rentă ale Statului şi de acţiunile par-

ticulare, precum şi de Obligaţiunile ce s-au imprimat în mare număr în atelierele Băncei, cantităţile de

bilete de Bancă ce au intrat până astăzi în atelierele Băncei sunt următoarele:

1 964 956 bilete de 20 lei

683 700 bilete de 100 lei

47 000 bilete de 1 000 lei

61 700 bilete de 50 lei

7 700 bilete de 500 lei89

Total 2 765 056

Aceste bilete, reprezentate prin cele în emisiune, anulate şi în curs de fabricaţiune, se urcă la o valoa-

re de 161 604 120 lei.

Din această mare cantitate de bilete, intrate în fabricaţiune, nu s-a rătăcit până astăzi decât o singură

coală de hârtie de bilete de 20 lei, deşi toate bilete trec, în cursul fabricaţiunii, prin mâna a mai mult

de 50 lucrători şi lucrătoare.

Nu este imposibil ca chiar această coală să se regăsească într-o zi între numeroasele hârtii de tot felul

acumulate în prea îngustul local al atelierelor. Însă fiindcă deocamdată coala este rătăcită şi spre a

evita orice neglijenţă posibilă în supravegherea fabricaţiunii, am supus pe personalul atelierului la

plata celor 4 bilete de 20 lei cuprinse în coala rătăcită. Am dar onoarea, Domnule Guvernator, a vă

remite odată cu acesta, suma de 80 lei pe care-i veţi vărsa la casierie după regula ce veţi găsi bine a

stabili.

Primiţi vă rog, Dle Guvernator, asigurarea înaltei mele consideraţiuni.

Director

Emil Costinescu"90.

VIII. Primele emisiuni debancnote ale Băncii Naţionale aRomâniei

Am expus mai sus dotările şi condiţiile în care

a început tipărirea primelor bilete ale Băncii

Naţionale. Prima bancnotă emisă a fost cea cu

57

Clişeu de cupru pentrubancnota de 1000 lei,revers - detaliu cu efi-gia zeului Mercur(Colecţia ImprimerieiBNR)

valoarea nominală de 20 lei şi poartă data de

19 ianuarie 1881. Aşa cum am afirmat deja, data

emisiunii reprezenta de fapt data în care s-a

hotărât emiterea de către Consiliul General al

BNR. Conducerea băncii centrale a decis să se

imprime o cantitate de 100 000 bilete de 20 lei.

Stadiul actual al cercetării nu ne permite să pre-

cizăm cu exactitate ziua punerii în circulaţie a

respectivelor cupiuri. O indicaţie ar putea fi adre-

sa pe care Emil Costinescu i-a înaintat-o lui

Câmpineanu la 10 iulie 1881, prin care guvernato-

rul era informat asupra faptului că Serviciul

Fabricării şi Contabilităţii Biletelor predase către

"cassa" băncii biletele de 20 lei, din alfabetele I-

VIII, în valoare totală de 4 milioane lei, în confor-

mitate cu hotărârile luate în şedinţele Consiliului

General din 17 martie, respectiv 1 mai 188191.

La 28 februarie 1881, Consiliul General a

hotărât suplimentarea biletelor aflate în circu-

laţie şi l-a autorizat pe Emil Costinescu, directorul

Serviciului Fabricării şi Contabilităţii Biletelor să

imprime bancnote în următoarele proporţii: 150

000 bilete de 20 lei, 50 000 bi le te de 100 lei ş i

25 000 bi le te de 1 000 lei92.

58

Factura emisă deG. Duval pentru platadesenului bancnotelorromâneşti (ArhivaBNR, fondSecretariat, dosar1/1880, f.60)

Pentru toate bancnotele Băncii Naţionale a

României desenul a fost executat de către

arhitectul francez Georges Duval, cel cu care

guvernul român colaborase şi la emisiunea bilete-

lor ipotecare.

Pentru desenele efectuate de Duval au fost

plătiţi 12 500 franci, repartizaţi după cum

urmează: 3 000 franci pentru biletul de 20 lei -

recto, respectiv 500 - verso, 3 000 franci pentru

biletul de 100 lei - recto, respectiv 1 500 - verso şi

aceeaşi sumă de 1 500 franci pentru biletul de

1 000 lei93.

59

Factura emisă deP. Dujardin pentruplata clişeelor banc-notelor româneşti(Arhiva BNR, fondSecretariat, dosar1/1880, f. 63)

60

Clişee de cuprupentru bancnotelede 100 lei şi 1000lei, emisiunea 1881,avers şi revers(ColecţiaImprimeriei BNR)

Gravura biletelor a fost făcută de către

P. Dujardin, care, la rândul său, fusese

cel care a executat şi gravura biletelor ipotecare.

Pentru serviciile sale Banca Naţională i-a plătit

acestuia de-a lungul anului 1880 mai multe sume.

Detaliem aici factura plătită la data de

12 noiembrie 1880. Astfel, pentru clişeele bancno-

telor româneşti au fost plătiţi 1 000 franci pentru

biletul de 20 lei - recto, 834 franci pentru biletul

de 100 lei - recto şi 1 334 franci verso, 1 667

franci pentru biletul de 1 000 lei - recto, respectiv

240 franci pentru gravarea a două semnături (BNR

a beneficiat de o reducere de 10 la sută din cos-

tul operaţiunilor)94.

Bancnotele Băncii Naţionale a României,

constând atât în biletele ipotecare cu suprati-

par, cât şi în bilete proprii, au fost bine primite de

către piaţă, din moment ce pe întregul parcurs al

anului 1881 primele sucursale ale instituţiei (Iaşi,

Craiova, Galaţi şi Brăila) au cerut cu insistenţă să

li se trimită în diferite proporţii95.

Pe parcursul anului 1881 emisiunea de bancno-

te a fost una dintre principalele preocupări ale

Consiliului General. Dacă la 1 mai 1881, Consiliul

aproba predarea către casieria băncii a sumei de

21,5 milioane lei în diverse cupiuri, la 16 iulie

1881 acelaşi organism a decis să continue fabrica-

rea biletelor de bancă în următoarele proporţii: 6

milioane lei în bilete de 20 lei, 12,5 milioane lei în

bilete de 100 lei şi 25 milioane lei în bilete de

1 000 lei96. La sfârşitul lunii septembrie s-a supli-

mentat proporţia biletelor de 20 lei cu o nouă emi-

siune în valoare de 5 milioane lei.

În ianuarie 1882, ca urmare a unei verificări a

activităţii tuturor serviciilor băncii, era consem-

nat faptul că la Serviciul Fabricării şi

Contabilităţii Biletelor "s-a constatat cu cea mai

vie satisfacţie că manipularea unei cantităţi de

2 773 056 bucăţi bilete de diferite categorii primi-

te de serviciu, de la fondarea Băncii până la zi,

fără a mai vorbi de bilete ipotecare transformate şi

chiar de biletele de bancă ce se întorc la serviciu

spre anulare, nu s-a produs rătăcirea nici unui bilet

deşi o cupiură, de la intrarea ei sub formă de hâr-

tie albă în mâna serviciului până la predarea către

casierie, sub formă de bilete, este supusă la diver-

se şi multiple operaţiuni, trecând prin mâinile unui

numeros personal. Aceasta este cu atât mai

satisfăcător cu cât se va ţine cont de facilitatea cu

care se rătăceşte un corp de un volum atât de mic

cum este un bilet de bancă"97.

61

Bancnotele BNR având aceleaşi caracteristici

cu cele emise în anul 1881, cu excepţia datei

de emitere şi a semnăturilor responsabililor,

desigur, au avut putere circulatorie până în 1895 -

bancnota de 20 lei şi 1910 - bancnotele de 100 şi

1 000 lei (ultimele emisiuni au fost făcute în anii

1907, respectiv 1906).

Pe parcursul acestor ani emisiunea de bancnote

a fost ascendentă, înregistrându-se chiar, la un

moment dat, anumite probleme. Astfel, în a doua

jumătate a anului 1882, Emil Costinescu, direc-

torul Serviciului Fabricării şi Contabilităţii

Biletelor a atras atenţia Consiliului General asupra

faptului că emisiunea banilor de hârtie nu mai

avea acoperirea legală de 33 la sută prevăzută în

legea de organizare a BNR. La această situaţie se

ajunsese din cauza faptului că, până în acel

moment fuseseră puse în circulaţie, în mod dispro-

porţionat faţă de nevoile pieţei, bancnote de

valoare nominală mare.

Economia românească, aflată în plină dez-

voltare, avea însă nevoie, în primul rând, de

cupiuri de valoare nominală mică, de 20 lei spre

exemplu. Tocmai tipărirea acestora a dus la o emi-

siune cu mult superioară acoperirii legale, lucru

care putea avea consecinţe grave. Soluţia la care

s-a ajuns a fost una de compromis. Banca Naţio-

nală nu putea renunţa la a pune la dispoziţia pu-

blicului bancnotele sale, dar nu putea nici risca să

compromită încrederea în acestea. De aceea, la 15

septembrie 1882, la propunerea guvernatorului

Ion I. Câmpineanu, Consiliul General a hotărât să

considere ca stoc metalic şi portofoliul de efecte

străine al BNR, lucru care se întâmpla şi în cazul

altor bănci centrale europene. Se aducea ca argu-

ment faptul că acesta era oricând susceptibil a fi

transformat în aur sau argint. Totuşi, Consiliul a

ţinut să precizeze că emisiunea de bilete, făcută pe

seama portofoliului, nu putea să depăşească cu

mai mult de o dată şi jumătate valoarea nominală

a acestuia98.

62

63

Cec emis deCompagnieFrancaise desMoteurs à Gazatestând achizi-ţionarea unuimotor de cătreBanca Naţională aRomâniei (ArhivaBNR, fondSecretariat, dosar1/1880, f.75)

64

Dimensiuni: 218 x 126 mmAvers: chenar cu astragal şi anthemion pe laturile stânga, dreapta şi superioară ale bancnotei. În cen-tru, cartuş curbat cu inscripţia BANCANATIONALEAROMANIEI, sub care sunt înscrise: numărulde control, data emisiunii 28 Fevruariu 1881, valoarea nominală DOUE DIECI LEI, GUVERNATORI. Câmpineanu, DIRECTOR E. Costinescu, CASIAR CENTRALD. Peleanu. În partea inferioară, dis-pus axial, un cartuş decorat cu volute în care este înscris numărul 20, de care se sprijină, în stânga, untânăr purtând un ciocan şi înconjurat de produse industriale (personificarea industriei), iar în dreaptaun tânăr petasatus care ţine, în mâna stângă, un caduceu (personificarea comerţului). În stânga şidreapta alegoriei centrale, două altare quadrifrontes, cu baza înaltă pe care este figurat numărul 20într-un cartuş oval, înscris într-un decor cordiform. Pe corpul altarului, un cartuş rectangular cu ins-cripţia ROMANIA. Frontonul este decorat cu stema României, dispusă axial.Deasupra, în stânga, medalion încadrat, în partea inferioară, de ramuri de laur şi stejar, cu valoarea 20în filigran, ce se dezvoltă din frontonul altarului. În dreapta, medalion cu acelaşi tip de decoraţie, cuefigia în filigran a împăratului Traian, laureat spre stânga. În afara compoziţiei, în stânga jos, numeledesenatorului, GEORGES DUVAL fecit, în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: chenar cu linii drepte şi astragal; în colţuri, elemente decorative cu palmete, volute şi ramuride laur. În centru, medalion cu herma împăratului Traian laureat; circular, este înscris textul penali-tăţilor şi, în partea inferioară, valoarea nominală a bancnotei: DOUE DIECI LEI. Deasupra medalio-nului este repetată valoarea DOUE DIECI LEI; dedesubt, cartuş rectangular cu inscripţia ROMANIA,decorat cu palmete. În stânga şi dreapta medalionului central, două medalioane cu rama decorată cuastragal, ce conţin, în filigran, în stânga, efigia împăratului Traian, laureat spre dreapta, iar în dreap-ta valoarea 20. Sub fiecare dintre madalioanele laterale, câte o peltă stilizată în care este înscris num-ărul 20. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorului, G. DUVAL fecit, în dreapta, nume-le gravorului, P. DUJARDIN sc.

BANCNOTA DE 20 LEI

65

DATA EMISIUNII GUVERNATOR DIRECTOR CASIER CENTRAL

19 ianuarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu D. Peleanu

28 februarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu D. Peleanu

28 februarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu E.D. Albu

3 iunie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu E.D. Albu

3 iunie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 septembrie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

18 noiembrie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

7 aprilie 1882 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

21 iunie 1882 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

25 august 1882 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

10 noiembrie 1882 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 martie 1883 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

7 septembrie 1883 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

5 septembrie 1884 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

19 iunie 1885 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

6 noiembrie 1885 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

25 iunie 1886 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

20 mai 1887 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 septembrie 1887 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

9 iunie 1888 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

31 august 1889 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

12 octombrie 1889 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

4 mai 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

2 august 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

10 noiembrie 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

10 noiembrie 1890 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

11 iulie 1891 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

25 iunie 1892 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

25 iunie 1892 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

18 martie 1893 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

31 august 1895 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

(După Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin C. Oprescu, Monede şi bancnote

româneşti, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, p.374-375)

EMIS IUNILE BANCNOTEI DE 20 LEI

66

Dimensiuni: 195 x 110 mmAvers: Chenar cu decoraţie à rinceaux compozită şi palmetă axială în colţurile superioare; pe laturile din stân-ga şi dreapta, înscris BNR în tabula ansata; pe latura inferioară, textul penalităţilor în cartuş rectangular. Încentru sus, o acvilă cruciată în zbor spre stânga ţine în gheare o eşarfă cu inscripţia BANCA NATIONALE AROMANIEI. Textul în câmp central: data emisiunii, 28 Fevruariu 1881, numărul de control, valoarea nominalăUNA SUTA LEI, GUVERNATOR (semnătura: I. Câmpineanu), DIRECTOR (semnătura: E. Costinescu),CASIAR CENTRAL (semnătura: E. D. Albu). În stânga şi dreapta, dispuse simetric, două medalioane decora-te în partea inferioară cu o palmetă circumscrisă, iar în partea superioară cu protomă de leu, decorată cu pal-metă, volute şi ghirlandă din care se defăşoară, tangente la medalion, două cornucopiae. Medalioanele au figu-rate, în filigran, efigiile Daciei (?) spre dreapta (în stânga) şi a împăratului Traian, laureat spre stânga (în dreap-ta). Deasupra celor două medalioane, câte două figuri alegorice susţin un panou decorat à rinceaux, cu ante-fixă pe care este figurat un caduceu. În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorului GEORGESDUVAL fecit, în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: Chenar cu linii drepte şi astragal; în colţuri, săgeţi decorate cu palmete şi volute, pe care este figuratnumărul 100. Câmpul este decorat un traforaj cu rozete şi elemente cordiforme. În centru, cartuş rectangularcu textul 100 LEI în filigran, deasupra căruia este înscris UNA SUTA LEI. Sub filigran, herma împăratuluiTraian, încadrată de două ramuri de palmier, pe un postament decorat cu astragal şi torsadă, pe baza căruia estefigurat numărul 100 în tabula ansata. În stânga şi dreapta, câte două medalioane suprapuse, dispuse simetric,legate între ele de un cartuş cu numărul 100. Medalioanele din registrul superior sunt decorate cu ramuri delauri în partea inferioară, palmetă axială şi frunze de acant. În câmp, afrontate, efigiile zeiţei Roma (?).Medalioanele din registrul inferior, decorate cu o compoziţie circulară de elemente cordiforme au figurate înfiligran, afrontate, efigiile Daciei (în stânga) şi împăratului Traian laureat (în dreapta). În afara compoziţiei, înstânga jos, numele desenatorului, G. DUVAL fecit, în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

BANCNOTA DE 100 LEI

67

DATA EMISIUNII GUVERNATOR DIRECTOR CASIER CENTRAL

28 februarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu D. Peleanu

28 februarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu E.D. Albu

3 iunie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu E.D. Albu

3 iunie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

16 iulie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

18 noiembrie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

7 aprilie 1882 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

18 mai 1883 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

7 septembrie 1883 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

5 septembrie 1884 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

19 iunie 1885 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

12 noiembrie 1886 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

14 aprilie 1888 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

19 aprilie 1889 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

15 septembrie 1889 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

25 octombrie 1889 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

2 august 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 august 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 august 1890 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

11 aprilie 1891 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

22 august 1891 Theodor Rosetti Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

22 august 1891 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

5 noiembrie 1891 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

13 mai 1893 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

17 februarie 1894 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

14 august 1896 Anton Carp Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

8 mai 1897 Anton Carp Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

15 mai 1898 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

29 aprilie 1899 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

20 ianuarie 1900 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

3 ianuarie 1902 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

29 ianuarie 1902 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

6 martie 1903 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

30 septembrie 1904 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

18 august 1905 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

23 martie 1906 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

12 aprilie 1907 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

11 octombrie 1907 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

(După Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin C. Oprescu, Monede şi bancnote

româneşti, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, p.374-375)

EMIS IUNILE BANCNOTEI DE 100 LEI

68

Dimensiuni: 218 x 126 mmAvers: Compoziţie arhitecturală cu două balustrade figurate pe un podium cu decor cordiform şi colonete late-rale care sprijină un antablament segmentat central de un cartuş cu textul penalităţilor, înscris într-o tabulaansata. În centru, două ţărănci aşezate ce personificăAgricultura (în stânga) şi Navigaţia (în dreapta) între care,în faţa podiumului, este figurat un caduceu în cartuş oval, decorat cu volute. Cele două personaje se sprijină decâte o balustradă pe frontul cărora este înscris câte un panou cu scene industriale (în stânga) şi agricole (îndreapta). Pe cele două balustrade, câte un scut cu numărul 1000 sprijinit de doi grifoni; deasupra, dispuse sime-tric, două medalioane decorate în partea superioară cu un fronton rampant segmentat şi rozetă axială, avândreprezentate efigiile afrontate în filigran ale Daciei (în stânga) şi împăratului Traian laureat (în dreapta). În câm-pul central, textul: BANCA NATIONALE A ROMANIEI / 28 Fevruariu 1881 /UNA MIE LEI / GUVERNA-TOR (semnătura: I. Câmpineanu) DIRECTOR (semnătura: E. Costinescu) / CASIAR CENTRAL (semnătura:D. Peleanu). În afara compoziţiei, în stânga jos, numele desenatorului, GEORGES DUVAL fecit, în dreapta,numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

Revers: Chenar din linii drepte cu săgeţi la colţuri, decorate cu volute. În centru, bustul împăratului Traian lau-reat, într-un medalion decorat cu frunze de laur şi palmetă axială, sprijinit pe un cartuş rectangular cu valoareanominală 1000 LEI, în filigran. Dedesubt, numărul 1000 în tabula ansata, înscris într-un scut decorat cu volu-te.În stânga şi dreapta compoziţiei centrale, dispuse simetric, câte un panou cu rama à rinceaux cu două registre:în cel superior, efigiile afrontate, în filigran, ale împăratului Traian, laureat spre dreapta şi Daciei; în registrulinferior, medalioane reprezentând efigiile afrontate ale zeului Mercur, cu rama decorată cu astragal; în parteainferioară a acestora, câte un cartuş rectangular cu numele ROMANIA. În afara compoziţiei, în stânga jos,numele desenatorului, G. DUVAL fecit, în dreapta, numele gravorului, P. DUJARDIN sc.

BANCNOTA DE 1000 LEI

69

DATA EMISIUNII GUVERNATOR DIRECTOR CASIER CENTRAL

28 februarie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu D. Peleanu

16 iulie 1881 Ion I. Câmpineanu Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

2 noiembrie 1883 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

30 mai 1884 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

15 mai 1885 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

9 februarie 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

23 august 1890 Anton Carp Emil Costinescu Gr. Urlăţeanu

23 august 1890 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

24 iunie 1893 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

31 martie 1894 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

1 iunie 1895 Theodor Rosetti Emil Costinescu M.Z. Demetrescu

19 septembrie 1902 M.C. Soutzu I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

23 martie 1906 Anton Carp I.G. Bibicescu M.Z. Demetrescu

(După Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin C. Oprescu, Monede şi bancnote

româneşti, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, p.374-375)

EMIS IUNILE BANCNOTEI DE 1000 LEI

70

NOTE

1. Pentru mai multe amănunte vezi Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui,vol.1,Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996, p.135 şi următoarele şi Octavian Iliescu, Istoria monedei înRomânia, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, 73-83.

2. Ion M. Bujoreanu, Legiuirile României vechi şi noi, f.l., f.a., vol.1, p.1978.

3. M. Maievschi, Biletele ipotecare - prima hârtie monedă din ţara noastră, în Crearea sistemuluimonetar naţional la 1867, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1968, p.95.

4. C.I. Băicoianu, Istoria politicei noastre monetare şi a Băncii Naţionale, Bucureşti, Monitorul Oficialşi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, 1932, vol.1, partea a II-a, p.592.

5. Gh. M. Dobrovici, Istoricul desvoltării economice şi financiare a României şi împrumuturile contra-ctate 1823-1933, Bucureşti, Tipografia Ziarului "Universul", 1934, p.103.

6. Vezi în acest sens Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naţionale a României (1880-1924), Bucureşti,Cultura Naţională, 1925, pp.11 17.

7. Apud ibidem, p. 7.

8. Vezi Mihail Gr. Romaşcanu, Eugeniu Carada (1836-1910), Bucureşti, Cartea Românească 1937,p. 203 şi George Virgil Stoenescu, La început a fost Carada, în Banca Naţională a României 1880-1995,Bucureşti, Editura Enciclopedică, p.64.

9. C.I. Băicoianu, op. cit, Bucureşti, Tiparul Românesc, 1939, vol. 2, partea a II a, p. 159.

10. Constantin Hamangiu, Codul general al României. Legi uzuale, Bucureşti, Librăria UniversalăAlcalay, f.a., vol. 2, pp. 272 276

11. G.C. Marinescu, Banca Naţională a României. Legi, statute, dispoziţiuni monetare, convenţiunifinanciare etc., Bucureşti, Cartea Românească, 1939, p. 117.

12. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Istoria Băncii Naţionale a României în date, vol. 1, 1880-1914,Bucureşti, Editura Oscar Print, 2005, p. 16; C.I. Băicoianu, op. cit., vol. 2, partea I, p. 147.

13. Arhiva Băncii Naţionale a României (în continuare se va cita Arhiva BNR), fond Secretariat, dosar1/1880, f. 1.

14. Ibidem, f.3.

71

15. Ibidem, f.4.

16. Ibidem.

17. Ibidem,, f.2.

18. Ibidem f.3.

19. Ibidem..

20. Ibidem, f.5-6.

21. Ibidem, f.4.

22. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., p.17.

23. Ibidem, p.19.

24. Ibidem.

25. G.C. Marinescu, op.cit., p.107.

26. Costin C. Kiriţescu, op.cit., vol.1, p.234.

27. C.I. Băicoianu, op.cit., vol.2, partea I, planşa IX.

28. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f. 420.

29. Ibidem, f.11.

30. Ibidem, f.10.

31. Ibidem, f. 9-10.

32. Ibidem, f.12.

33. Ibidem, f.16.

34. Ibidem, f.20.

35. Ibidem, f.20v.

36. Ibidem, f. 41.

37. Mai multe detalii despre presa Marinoni vezi www.arts-et-metiers.net/pdf/carnet-marinoni.pdf,

accesat la 15 martie 2006.

38.Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.56.

39. Ibidem, f.22.

72

40. Tristan Gaston-Breton, Banque de France. Deux siecles d’histoire, Paris, Le Cherche Midi, 1999,p.42.

41. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.22v.

42. Ibidem.

43. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., p.18.

44. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.29v.

45. Ibidem, f.259, 259v.

46. Ibidem, f. 261v.

47. Octavian Luchian, George Buzdugan, Constantin C. Oprescu, Monede şi bancnote româneşti,Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, p.368.

48. Ştefan Petre-Kirson (ed.), Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni 1864-1880. Documente (Legislaţie;Procesele-Verbale ale Comitetului Biletelor Ipotecare), Bucureşti, CEC, 2005, p.124.

49. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.26 v.

50. Ibidem.

51. Ibidem, f.262.

52. Ibidem.

53. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., p.36.

54. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f. 121 v.

55. Ibidem, f.122.

56. Ibidem, f.264, 264v.

57. Ibidem, f.347.

58. Ibidem, f.38.

59. Ibidem, f.351, 365.

60. Idem, dosar 1/1881, f.1.

61. Ibidem, f.197v.

62. Ibidem, f.207.

73

63. Ibidem, f.230.

64. Idem, dosar 1/1880, f.232-233.

65. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., p.24.

66. Ibidem, p.35.

67. Arhiva BNR, fond Secretariat, 2/1880, f.50.

68. Ibidem, f.54.

69. Ibidem, f.56.

70. Ibidem. f.57.

71. Ibidem, f.54 bis.

72. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., p.12.

73. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1881, f.360.

74. Idem, fond Casa de Pensiuni a funcţionarilor BNR, dosar 1/1902, f.11.

75. Idem, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.100.

76. Ibidem, f.100v.

77. Ibidem.

78. Ibidem, f.101.

79. Ibidem, f.100.

80. Ibidem, f.101v.

81. Ibidem.

82. Ibidem, f.111.

83. Ibidem, f.108.

84. Idem, dosar 1/1881, f.166.

85. Idem, dosar 1/1880, f. 124, 189.

86. Gh. M. Dobrovici, op.cit., p.112.

87. Arhiva BNR, fond Procesele-Verbale ale Consiliului de Administraţie, dosar 27, f.75.

88. Ibidem, f.90-91.

74

89. Atunci când vorbeşte despre biletele cu valoarea nominală de 50 lei şi 500 lei, Costinescu face refe-rire la biletele ipotecare transformate de către bancă, lucru care rezultă din Raportul Consiliului deAdministraţie către Adunarea generală a acţionarilor din 21 februarie 1882, Bucureşti, Tipografia“Românul” Carol Gobl, 1882, p.9.

90. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1881, f.310, 310v.

91. Ibidem, f.172.

92. În Procesul- verbal al Consiliului General din 28 februarie 1881 considerăm că există o inadvertenţăde înregistrare a datelor în sensul că documentul menţionează faptul că s-a decis “să se imprime bileteîn următoarele proporţiuni: 3 milioane bilete de 20 lei, 5 milioane bilete de 100 lei, 25 milioane biletede 100 lei”. (Arhiva BNR, fond Procesele-Verbale ale Consiliului General, dosar 129, f.13).

93. Arhiva BNR, fond Secretariat, dosar 1/1880, f.60.

94. Ibidem, f.63.

95. Mihaela Tone, Cristian Păunescu, op.cit., passim.

96. Ibidem, p.51.

97. Ibidem, p.59.

98. Ibidem, p.67.

75

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

ARHIVE

Arhiva Băncii Naţionale a României

Procesele-Verbale ale Consiliului General, vol.139Procesele-Verbale ale Consiliului de Administraţie, vol.27Fond Secretariat, dosare 1,2/1880, 1/1881Fond Casa de pensiuni a funcţionarilor BNR, 1/1902

II. LUCRĂRI ŞI STUDII

1. Băicoianu, Constantin I., Istoria politicei noastre monetare şi a Băncii Naţionale, Bucureşti,Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, 1932, vol.2, partea I

2. Bujoreanu, Ion M., Legiuirile României vechi şi noi, f.l., f.a., vol.1

3. Dobrovici, Gh. M., Istoricul desvoltării economice şi financiare a României şi împrumuturile contra-ctate 1823-1933, Bucureşti, Tipografia ziarului "Universul", 1934

4. Gaston-Breton, Tristan, Banque de France. Deux siecles d’histoire, Paris, Le Cherche Midi, 1999

5. Hamangiu, Constantin, Codul general al României. Legi uzuale, Bucureşti, Librăria UniversalăAlcalay, f.a., vol. 2

6. Kiriţescu, Costin C., Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol.1, Bucureşti, EdituraEnciclopedică, 1996

7. Petre-Kirson, Ştefan (ed.), Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni 1864-1880. Documente (Legislaţie;Procesele-Verbale ale Comitetului Biletelor Ipotecare), Bucureşti, CEC, 2005

76

8. Luchian, Octavian, Buzdugan, George, Oprescu, Constantin C., Monede şi bancnote româneşti,Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977

9. Iliescu, Octavian, Istoria monetei în România, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002

10. Maievschi, M., Biletele ipotecare - prima hârtie monedă din ţara noastră, în Crearea sistemuluimonetar naţional la 1867, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1968

11. Marinescu, G.C., Banca Naţională a României. Legi, statute, dispoziţiuni monetare, convenţiunifinanciare etc., Bucureşti, Cartea Românească, 1939

12. Romaşcanu, Mihail Gr., Eugeniu Carada (1836-1910), Bucureşti, Cartea Românească 1937

13. Stoenescu, George Virgil, La început a fost Carada, în Banca Naţională a României 1880-1995,Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995

14. Tone, Mihaela, Păunescu, Cristian, Istoria Băncii Naţionale a României în date, vol. 1, 1880-1914,Bucureşti, Editura Oscar Print, 2005

77

Realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără sprijinuldoamnei Constanţa Gudin, director general al R.A.Imprimeria Băncii Naţionale a României şi al doamneiMarioara Eana, director tehnic, care ne-au asigurat accesulnelimitat la colecţia istorică a instituţiei menţionate.

Mulţumim, totodată, directorului general al MuzeuluiNaţional de Istorie a României, domnul dr. CrişanMuşeţeanu şi domnului Ernest Oberlander-Târnoveanu,şeful Cabinetului numismatic al Muzeului Naţional deIstorie a României.