AU DORIT ȘI AU ÎNFĂPTUIT MAREA UNIRE prof. Mariana Marin

1 Decembrie a devenit din 1990 Ziua Națională a poporului român. Este ziua în care la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională care a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului și Partium-ului cu Regatul României. Era ultima adunare după cele de la Chișinău și Cernăuți în care românii din Basarabia și Bucovina hotărau unirea ″necondiționată și pe veci″ cu Regatul României. În această acțiune care a durat peste 100 de ani s-au implicat românii din toate provinciile românești. Fără a ține cont de măsurile luate de austrieci, maghiari sau ruși, mulți și-au jertifit chiar viața pentru a se realiza idealul național.

În condițiile izbucnirii primului război mondial și mai ales după publicarea celor 14 puncte de către președintele Statelor Unite ale Americii, W. Wilson, românii au înfruntat și cu mai mult curaj teroarea austro-ungară și rusă și au hotărât să se folosească de dreptul de autodeterminare.

În lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri s-au implicat printre alții Ion Inculeț, Pantelimon Halippa, Vasile Stroescu în Basarabia, Sextil Pușcariu, Iancu Flondor în Bucovina, Ștefan Ciceo Pop, Vasile Goldiș sau Gheorghe Pop de Băsești în Transilvania.

Gheorghe Pop s-a născut în satul Băsești din comitatul Sălaj la 1 august 1835. A urmat cursurile Școlii gimnaziale din Baia Mare, apoi Liceul cezaro-crăiesc din Oradea și tot aici Academia de Drept. Și-a început cariera în 1860 ca funcționar public, după care în 1872 devine deputat în Parlamentul ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei până în 1881. A reprezentat interesele burgheziei române din Transilvania. De acum și până la sfârșitul vieții, el va milita pentru unirea românilor din Transilvania și Ungaria într-un partid unic național care să conducă lupta de unire cu România.În 1881, într-o primă etapă ia ființă Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria. Între 1882-1894, este unul din liderii Mișcării Memorandiste. Memorandumul este documentul elaborat la 100 de ani de la redactarea ″Supplex Libellus Valachorum.″ El critica regimul de ocupație maghiară și cerea drepturi pentru români. Semnatarii printre care și Gheorghe Pop au fost arestați, judecați la Cluj în 1894 și condamnați. Vor fi însă, eliberați după un an la cererea Regelui Carol I al României. Gheorghe Pop, ca și alți români continuă lupta pentru Unire, mai ales după anul 1905 când Partidul Național Român adoptă tactica ″noului activism″ și trimite delegații

în Parlamentul de la Buda.Românii transilvăneni ca și cei din Bucovina au înfruntat teroarea austro-ungară și au făcut

totul pentru a realiza Unirea. Gheorghe Pop a fost delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia și ca decan de vârstă a avut onoarea de a deschide lucrările în clădirea Casinoului din oraș.

Adoptarea Rezoluției de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, presupunea ″unirea necondiționată și pe veci a Transilvaniei, Banatului și Partium-ului cu Regatul României.″ Pe data de 2 decembrie 1918, Gheorghe Pop de Băsești a devenit președintele Marelui Stat Național, organul legislativ al acelor ținuturi până la integrarea lor în structurile statului român.

Primul teritoriu care s-a unit cu România a fost Basarabia. Printre cei care au militat și au realizat unirea cu România se numără și Pantilimon Halippa, născut la 1 august 1883 la Cubolta, ținutul Soroca. A urmat Școala primară la Cubolta, apoi Școala Spirituală din Edineț și Seminarul Teologic din Chișinău. Din 1904, urmează cursurile Facultății de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). O dată cu izbucnirea revoluției din 1905, Pantelimon Hallipa renunță la studii și se apropie de intelectualii români din jurul revistei ″Basarabia,″ prima publicație română a epocii. Aici, va publica imnul ″Deșteaptă-te, române″ și fiind urmărit de autoritățile țariste se refugiază la Iași. Aici, devine student al Facultății de Litere și Filosofie până în 1912. Din 1913 revine la Chișinău și scoate ziarul ″Cuvânt moldovenesc″ cu

Nicolae Alexandri și Vasile Stroescu, unde va publica articole în favoarea Unirii. În 1917, o dată cu înființarea Partidului Național Moldovenesc, Pantelimon Halippa trece în fruntea luptei pentru Unire. Este ales vicepreședinte și apoi președinte al Sfatului țării, iar la 27 martie 1918 votează Unirea Basarabiei cu România. El a participat și la Adunările de la Cernăuți și Alba Iulia. După 1918, a deținut mai multe funcții până în 1934, urmârind propășirea Transilvaniei.

În 1940, când autoritățile sovietice au ocupat Basarabia și nordul Bucovinei, Pantelimon Halippa s-a refugiat în România împreună cu mulți fruntași unioniști. Printre aceștia s-a numărat și locotenent colonelul Gheorghe Andronachi ce s-a stabilit la Bârlad. Născut în 1893 la Chiperceni, județul Orhei, acesta a absolvit Școala Militară din Odessa. A fost organizatorul și conducătorul primului detașament moldovenesc de Gardă călăreață de pe lângă Sfatul țării, fiind și Prefect de miliție al județului Chișinău. A semnat actul de unire al Basarabiei cu România și

în anul 1940 alături de alți prounioniști se va refugia în România, mai întâi la Craiova și apoi la Bârlad. Aici, a dus o viață modestă și a fost în relații bune cu toți vecinii. A continuat să țină legătura cu Pantelimon Halippa și probabil așa a intrat în atenția Securității, având o moarte suspectă în anul 1970.

Și tot din pricina acestei corespondențe a fost redescoperit de către cercetătoarea Maria Vieru Isaev care i-a găsit mormântul și chiar i-a organizat o slujbă de pomenire.

O altă personalitate implicată în lupta pentru unire a fost bucovineanul Iancu Flondor. S-a născut la 3 august 1865 la Storojineț, localitate aflată în Imperiul Austro-Ungar. A absolvit Universitatea din Cernăuți, apoi Facultatea de Drept de la Viena, fiind locotenent în armata austriacă. Din 1892, devine lider politic al românilor din Bucovina. Participă la Marea Adunare de la Cernăuți care a condus la crearea Partidului Național Român, a cărui program a fost publicat în ″Gazeta Bucovinei.″ Devenit deputat în Dieta Bucovinei, Iancu Flondor afirma: ″Voi lucra totdeauna într-acolo ca limba noastră să domineze nu numai în cameră, ci să fie întrebuințată

și în actele oficiului.″ După 1902, Partidul Național Român condus de Iancu Flondor se distanțează de politica guvernului von Baumberg. Nemulțumit de atitudinea unor oameni politici, va demisia din partid. După scurte reveniri și neînțelegeri cu Dimitrie Onciul, intră în conflict cu generalul rus Brussilov, care cerea mari cantități de cereale și e acuzat de colaboraționism. Va fi apărat de parlamentarii români de la Viena.

În 1918, revine pe scena politică și cere guvernului austriac să predea românilor prerogativele puterii. Va conduce lucrările Adunării Constituante, apoi ale Congresului General al Bucovinei care la 15/28 noiembrie 1918, a adoptat Rezoluția ce hotăra ″unirea necondiționată și pe veci a Bucovinei în vechile ei hotare dintre Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României.″

În perioada următoare va fi numit ministru secretar de stat fără portofoliu însărcinat cu administrarea Bucovinei pe perioada integrării în structurile administrative, politice ale României. În 1919, se retrage din viața politică, locul său fiind luat de istoricul Ioan Nistor.

Am prezentat pe parcursul acestui demers 4 personalități ce apreciem că toată viața au militat pentru a se realiza ceea ce s-a numit România Mare – stat care a existat până în 1940.