1 DECEMBRIE

Proiect realizat de : Raiciu Bianca & Nita Andra , clasa

a XI – a C

Ce semnificatie au cele trei culori ale imnului ?

Incepand cu secolul XIX , rosul , galbenul si albastrul devin culorile tuturor romanilor !

Cele trei culori apar in canafii si in picturile de pe

panza drapelului rascoalei lui Tudor Vladimirescu in cadrul

carei li se atribuie pentru prima oara semnificatia :

Libertate (albastrul cerului ) , Dreptate ( galbenul

ogoarelor), Fratie ( rosul sangelui ) .

În 1848, steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost tricolorul albastru-galben-roşu (cu albastrul sus, deci, conform semnificaţiei „Libertate, Dreptate, Frăţie”). Încă din 26 aprilie 1848, conform Gazetei Transilvaniei, studenţii români din

Paris salutau noul guvern cu un steag naţional având culorile albastru,auriu si rosu “ ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii “

Tricolorul din 1848 cu menţiunile "Dreptate, Frăţie": acuarelă de C. Petrescu

Drapelele României până la 1918

Constituţia din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848. Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24 aprilie 1867.Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea următore: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a celei civile.

Marea Unire de la 1918• "...Marea Unire din 1918 a fost şi rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei româneşti.

Mãreţia ei stã în faptul cã desãvârşirea unitãţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii naţiuni române, realizatã într-un elan ţâşnit cu putere din strãfundurile conştiinţei unitãţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligenţã politicã remarcabilã spre ţelul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani ai Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţã al naţiunii române de a-şi da armãtura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]

O necesitate istoricã - naţiunea trebuie sã trãiascã într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţã, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţã uriaşã ca peste toate adversitãţile sã dea viaţã aspiraţiei sale: statul naţional."