08. Expertiza Si Constatarea

11
7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 1/11 Expertiza i constatarea ș Art. 172 Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării (1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importan ă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară ț i opinia unui expert. ș (2) Expertiza se dispune, în condi iile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către oranul de ț urmărire penală, prin ordonan ă motivată, iar în cursul judecă ii se dispune de către instan ă, prin ț ț ț înc!eiere motivată. (") #ererea de efectuare a expertizei tre$uie formulată în scris, cu indicarea faptelor i ș împrejurărilor supuse evaluării i a o$iectivelor care tre$uie lămurite de expert. ș (%) Expertiza poate fi efectuată de exper i oficiali din la$oratoare sau institu ii de specialitate ț ț ori de exper i independen i autoriza i din ară sau din străinătate, în condi iile leii. ț ț ț ț ț (&) Expertiza i examinarea medico'leală se efectuează în cadrul institu iilor medico'leale. ș ț () rdonan a oranului de urmărire penală sau înc!eierea instan ei prin care se dispune ț ț efectuarea expertizei tre$uie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul tre$uie să le constate, să le clarifice i să le evalueze, o$iectivele la care tre$uie să răspundă, termenul în care ș tre$uie efectuată expertiza, precum i institu ia ori exper ii desemna i. ș ț ț ț (*) +n domeniile strict specializate, dacă pentru în eleerea pro$elor sunt necesare anumite ț cuno tin e specifice sau alte asemenea cuno tin e, instan a ori oranul de urmărire penală poate ș ț ș ț ț solicita opinia unor speciali ti care func ionează în cadrul oranelor judiciare sau în afara ș ț acestora. ispozi iile relative la audierea martorului sunt aplica$ile în mod corespunzător. ț (-) a efectuarea expertizei pot participa exper i independeni autoriza i, numi i la solicitarea ț ț ț ț  păr ilor sau su$iec ilor procesuali principali. ț ț (/) #ând există pericol de dispari ie a unor mijloace de pro$ă sau de sc!im$are a unor situa ii ț ț de fapt ori este necesară lămurirea urentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, oranul de urmărire penală poate dispune prin ordonan ă efectuarea unei constatări. ț (10) #onstatarea este efectuată de către un specialist care func ionează în cadrul oranelor ț  judiciare sau din afara acestora. (11) #ertificatul medico'leal are valoarea unui raport de constatare. (12) upă finalizarea raportului de constatare, când oranul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize. Art. 173 Numirea expertului (1) Expertul este numit prin ordonan a oranului de urmărire penală sau prin înc!eierea ț instan ei. ț (2) ranul de urmărire penală sau instan a desemnează, de reulă, un sinur expert, cu ț excep ia situa iilor în care, ca urmare a complexită ii expertizei, sunt necesare cuno tin e ț ț ț ș ț specializate din discipline distincte, situa ie în care desemnează doi sau mai mul i exper i. ț ț ț (") #ând expertiza urmează să fie efectuată de o institu ie medico'leală, de un institut sau ț la$orator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor exper i se face de către acea ț institu ie, potrivit leii. ț (%) ăr ile i su$iec ii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să ț ș ț  participe un expert recomandat de acestea. +n cazul în care expertiza este dispusă de instan ă, ț  procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.

description

Probe

Transcript of 08. Expertiza Si Constatarea

Page 1: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 1/11

Expertiza i constatareaș

Art. 172Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea

unor fapte ori împrejurări ce prezintă importan ă pentru aflarea adevărului în cauză este necesarăț

i opinia unui expert.ș (2) Expertiza se dispune, în condi iile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către oranul deț

urmărire penală, prin ordonan ă motivată, iar în cursul judecă ii se dispune de către instan ă, prinț ț ț

înc!eiere motivată.(") #ererea de efectuare a expertizei tre$uie formulată în scris, cu indicarea faptelor iș

împrejurărilor supuse evaluării i a o$iectivelor care tre$uie lămurite de expert.ș

(%) Expertiza poate fi efectuată de exper i oficiali din la$oratoare sau institu ii de specialitateț ț

ori de exper i independen i autoriza i din ară sau din străinătate, în condi iile leii.ț ț ț ț ț

(&) Expertiza i examinarea medico'leală se efectuează în cadrul institu iilor medico'leale.ș ț

() rdonan a oranului de urmărire penală sau înc!eierea instan ei prin care se dispuneț ț

efectuarea expertizei tre$uie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul tre$uie să le

constate, să le clarifice i să le evalueze, o$iectivele la care tre$uie să răspundă, termenul în careștre$uie efectuată expertiza, precum i institu ia ori exper ii desemna i.ș ț ț ț

(*) +n domeniile strict specializate, dacă pentru în eleerea pro$elor sunt necesare anumiteț

cuno tin e specifice sau alte asemenea cuno tin e, instan a ori oranul de urmărire penală poateș ț ș ț ț

solicita opinia unor speciali ti care func ionează în cadrul oranelor judiciare sau în afaraș ț

acestora. ispozi iile relative la audierea martorului sunt aplica$ile în mod corespunzător.ț

(-) a efectuarea expertizei pot participa exper i independen i autoriza i, numi i la solicitareaț ț ț ț

 păr ilor sau su$iec ilor procesuali principali.ț ț

(/) #ând există pericol de dispari ie a unor mijloace de pro$ă sau de sc!im$are a unor situa iiț ț

de fapt ori este necesară lămurirea urentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, oranul deurmărire penală poate dispune prin ordonan ă efectuarea unei constatări.ț

(10) #onstatarea este efectuată de către un specialist care func ionează în cadrul oranelorț judiciare sau din afara acestora.(11) #ertificatul medico'leal are valoarea unui raport de constatare.(12) upă finalizarea raportului de constatare, când oranul judiciar apreciază că este

necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, sedispune efectuarea unei expertize.

Art. 173Numirea expertului(1) Expertul este numit prin ordonan a oranului de urmărire penală sau prin înc!eiereaț

instan ei.ț

(2) ranul de urmărire penală sau instan a desemnează, de reulă, un sinur expert, cuț

excep ia situa iilor în care, ca urmare a complexită ii expertizei, sunt necesare cuno tin eț ț ț ș ț

specializate din discipline distincte, situa ie în care desemnează doi sau mai mul i exper i.ț ț ț

(") #ând expertiza urmează să fie efectuată de o institu ie medico'leală, de un institut sauț

la$orator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor exper i se face de către aceaț

institu ie, potrivit leii.ț

(%) ăr ile i su$iec ii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei săț ș ț

 participe un expert recomandat de acestea. +n cazul în care expertiza este dispusă de instan ă,ț

 procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.

Page 2: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 2/11

(&) Expertul, institu ia medico'leală, institutul sau la$oratorul de specialitate, la cerereaț

expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea speciali tilor de la alteș

institu ii sau avizul acestora.ț

() nstitu ia medico'leală, institutul sau la$oratorul de specialitate comunică oranuluiț

 judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele exper ilor desemna i.ț ț

Art. 174Incompatibilitatea expertului(1) ersoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompati$ilitate prevăzute de art. % nu

 poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, !otărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările i concluziile acesteia. otivul de incompati$ilitate tre$uieș

dovedit de cel ce îl invocă.(2) 3u poate fi desemnată ca expert persoana care a avut această calitate în aceea i cauză, cuș

excep ia situa iei în care aceasta este recomandată de păr i sau de procuror.ț ț ț

(%) ispozi iile art. 4- se aplică în mod corespunzător.ț

Art. 175Drepturile i oblia iile expertuluiș ț

(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru acelea i motive pentru careșmartorul poate refuza depunerea mărturiei.(2) Expertul are dreptul să ia cuno tin ă de materialul dosarului necesar pentru efectuareaș ț

expertizei.(") Expertul poate cere lămuriri oranului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu

 privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce tre$uie evaluate.(%) Expertul poate cere lămuriri păr ilor i su$iec ilor procesuali principali, cu încuviin area iț ș ț ț ș

în condi iile sta$ilite de oranele judiciare.ț

(&) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuăriiexpertizei, pentru c!eltuielile pe care ar tre$ui să le suporte sau le'a suportat pentru efectuareaexpertizei. #uantumul onorariului este sta$ilit de către oranele judiciare în func ie de natura iț ș

complexitatea cauzei i de c!eltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către expert.ș

acă expertiza este efectuată de institu ia medico'leală ori institutul sau la$oratorul deț

specialitate, costul expertizei este sta$ilit în condi iile prevăzute de leea specială.ț

() Expertul poate $eneficia i de măsuri de protec ie, în condi iile prevăzute la art. 12&.ș ț ț

(*) Expertul are o$lia ia de a se prezenta în fa a oranelor de urmărire penală sau a instan eiț ț ț

de judecată ori de câte ori este c!emat i de a' i întocmi raportul de expertiză cu respectareaș ș

termenului'limită sta$ilit în ordonan a oranului de urmărire penală sau în înc!eierea instan ei.ț ț

5ermenul'limită din ordonan ă sau înc!eiere poate fi prelunit, la cererea expertului, pentruț

motive întemeiate, fără ca prelunirea totală acordată să fie mai mare de luni.(-) +ntârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrae aplicarea unei amenzi

 judiciare, precum i răspunderea civilă a expertului sau a institu iei desemnate să o efectuezeș ț

 pentru prejudiciile cauzate.Art. 17!"nlocuirea expertului(1) Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de

expertiză până la termenul fixat.(2) +nlocuirea se dispune prin ordonan ă de către oranul de urmărire penală sau prinț

înc!eiere de către instan ă, după citarea expertului, i se comunică asocia iei sau corpuluiț ș ț

 profesional de care apar ine acesta.ț

Page 3: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 3/11

(") Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisă declara ia sa de a$ inere sau cerereaț ț

de recuzare ori în cazul în care se află în imposi$ilitate o$iectivă de a efectua sau finalizaexpertiza.

(%) Expertul înlocuit tre$uie, su$ sanc iunea prevăzută la art. 2-" alin. (%), să pună de îndatăț

la dispozi ia oranului judiciar toate actele sau o$iectele încredin ate, precum i o$serva iile cuț ț ș ț

 privire la activită ile desfă urate până la momentul înlocuirii sale.ț șArt. 177#roce$ura efectuării expertizei(1) ranul de urmărire penală sau instan a de judecată, când dispune efectuarea uneiț

expertize, fixează un termen la care sunt c!emate păr ile, su$iec ii procesuali principali, precumț ț

i expertul, dacă acesta a fost desemnat.ș

(2) a termenul fixat se aduce la cuno tin a procurorului, a păr ilor, a su$iec ilor procesualiș ț ț ț

 principali i a expertului o$iectul expertizei i între$ările la care expertul tre$uie să răspundă i liș ș ș

se pune în vedere că au dreptul să facă o$serva ii cu privire la aceste între$ări i că pot cereț ș

modificarea sau completarea lor. e asemenea, după caz, sunt indicate expertului o$iectele pecare urmează să le analizeze.

(") Expertul este în tiin at cu privire la faptul că are o$lia ia de a analiza o$iectul expertizei,ș ț țde a indica cu exactitate orice o$serva ie sau constatare i de a expune o opinie impar ială cuț ș ț

 privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu reulile tiin ei i expertizeiș ț ș

 profesionale.(%) ăr ile i su$iec ii procesuali principali sunt încuno tin a i că au dreptul să ceară numireaț ș ț ș ț ț

câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.(&) upă examinarea o$iec iilor i cererilor făcute de păr i, de su$iec ii procesuali principaliț ș ț ț

i expert, oranul de urmărire penală sau instan a de judecată pune în vedere expertului termenulș ț

în care urmează a fi efectuată expertiza, încuno tin ându'l totodată dacă la efectuarea acesteiaș ț

urmează să participe păr ile sau su$iec ii procesuali principali.ț ț

() 6tunci când expertiza urmează să fie efectuată de o institu ie medico'leală, de unț

la$orator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplica$iledispozi iile art. 1*" alin. ("), nefiind necesară prezen a expertului în fa a oranului judiciar.ț ț ț

Art. 17%&aportul $e expertiză(1) upă efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările i opinia expertului suntș

consemnate într'un raport.(2) #ând sunt mai mul i exper i se întocme te un sinur raport de expertiză. piniile separateț ț ș

se motivează în acela i raport.ș

(") 7aportul de expertiză se depune la oranul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.(%) 7aportul de expertiză cuprinde8a) partea introductivă, în care se arată oranul judiciar care a dispus efectuarea expertizei,

data când s'a dispus efectuarea acesteia, numele i prenumele expertului, o$iectivele la careș

expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe $aza căruia expertiza afost efectuată, dovada încuno tin ării păr ilor, dacă au participat la aceasta i au dat explica ii înș ț ț ș ț

cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză9 $) partea expozitivă prin care sunt descrise opera iile de efectuare a expertizei, metodele,ț

 proramele i ec!ipamentele utilizate9ș

Page 4: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 4/11

c) concluziile, prin care se răspunde la o$iectivele sta$ilite de oranele judiciare, precum iș

orice alte precizări i constatări rezultate din efectuarea expertizei, în leătură cu o$iectiveleș

expertizei.(&) +n situa ia în care expertiza a fost efectuată în lipsa păr ilor ori a su$iec ilor procesualiț ț ț

 principali, ace tia sau avocatul lor sunt încuno tin a i cu privire la întocmirea raportului deș ș ț ț

expertiză i cu privire la dreptul la studierea raportului.șArt. 17'Au$ierea expertului(1) +n cursul urmăririi penale sau al judecă ii, expertul poate fi audiat de oranul de urmărireț

 penală sau de instan ă, la cererea procurorului, a păr ilor, a su$iec ilor procesuali principali sauț ț ț

din oficiu, dacă oranul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurireaconstatărilor sau concluziilor expertului.

(2) acă expertiza a fost efectuată de o institu ie medico'leală, institut sau la$orator deț

specialitate, institu ia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuareaț

expertizei, ce urmează a fi audiat de către oranul de urmărire penală sau de instan ă.ț

(") 6udierea expertului se efectuează potrivit dispozi iilor privitoare la audierea martorilor.ț

Art. 1%()uplimentul $e expertiză(1) #ând oranul de urmărire penală sau instan a constată, la cerere sau din oficiu, căț

expertiza nu este completă, iar această deficien ă nu poate fi suplinită prin audierea expertului,ț

dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acela i expert. #ând nu este posi$ilăș

desemnarea aceluia i expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert.ș

(2) #ând expertiza a fost efectuată în cadrul institu iei medico'leale, unui institut sauț

la$orator de specialitate, oranul de urmărire penală sau instan a se adresează institu ieiț ț

respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză.Art. 1%1Efectuarea unei noi expertize(1) ranul de urmărire penală sau instan a dispune efectuarea unei noi expertize atunci cândț

concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între con inutul iț ș

concluziile raportului de expertiză există contradic ii, iar aceste deficien e nu pot fi înlăturate prinț ț

audierea expertului.(2) #ând oranul de urmărire penală sau instan a de judecată dispune efectuarea unei noiț

expertize de către o institu ie medico'leală, aceasta este efectuată de o comisie, în condi iileț ț

leii.Art. 1%11.*biectul constatării i raportul $e constatareș

(1) ranul de urmărire penală sta$ile te prin ordonan ă o$iectul constatării, între$ările laș ț

care tre$uie să răspundă specialistul i termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.ș

(2) 7aportul de constatare cuprinde descrierea opera iilor efectuate de specialist, a metodelor,ț

 proramelor i ec!ipamentelor utilizate i concluziile constatării.ș ș

Art. 1%2+ămuririle cerute la institutul $e emisiune+n cazurile privitoare la infrac iunea de falsificare de monedă ori de alte valori, oranul deț

urmărire penală sau instan a poate cere lămuriri institutului de emisiune.ț

Art. 1%3#rezentarea scriptelor $e compara ieț

Page 5: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 5/11

(1) +n cauzele privind infrac iuni de fals în înscrisuri, oranul de urmărire penală sau instan aț ț

de judecată poate dispune să fie prezentate scripte de compara ie.ț

(2) acă scriptele se ăsesc în depozite pu$lice, autorită ile în drept sunt o$liate a le eli$era.ț

(") acă scriptele se ăsesc la o persoană, oranul de urmărire penală sau instan a îi pune înț

vedere să le prezinte.

(%) :criptele se introduc într'un plic siilat care se vizează de oranul de urmărire penală saude pre edintele completului de judecată i se semnează de acela care le prezintă.ș ș

(&) ranul de urmărire penală ori instan a poate solicita suspectului sau inculpatului săț

 prezinte o piesă scrisă cu mâna sa ori să scrie după dictare.() acă suspectul sau inculpatul refuză, se face men iune în procesul'ver$al. 7efuzul de a seț

conforma solicitării oranului de urmărire penală sau instan ei nu poate fi interpretat înț

defavoarea suspectului sau inculpatului.Art. 1%4Expertiza me$ico,leală psi-iatrică(1) +n cazul infrac iunilor comise de minorii cu vârsta între 1% i 1 ani, în cazul uciderii sauț ș

vătămării copilului nou'născut ori a fătului de către mamă, precum i atunci când oranul deș

urmărire penală sau instan a are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatuluițîn momentul săvâr irii infrac iunii ce face o$iectul acuza iei, se dispune efectuarea unei expertizeș ț ț

medico'leale psi!iatrice, sta$ilindu'se totodată termenul de prezentare în vederea examinării.(2) Expertiza se efectuează în cadrul institu iei medico'leale de către o comisie, constituităț

 potrivit leii.(") Expertiza medico'leală psi!iatrică se efectuează după o$ inerea consim ământului scrisț ț

al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezen a unui avocat ales sau dinț

oficiu, în fa a oranului judiciar, iar în cazul minorului, i în prezen a ocrotitorului leal.ț ș ț

(%) +n cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuareaexpertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico'leală psi!iatrică, oranulde cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi i li$ertă i în vederea emiteriiș ț

unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico'leală psi!iatrică. ispozi iileț

art. 2& alin. (%)4(/) se aplică în mod corespunzător.(&) +n cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea

medicală a suspectului sau a inculpatului într'o institu ie sanitară de specialitate, iar acesta refuzăț

internarea, comisia medico'leală sesizează oranul de urmărire penală sau instan a cu privire laț

necesitatea luării măsurii internării nevoluntare.() +n cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico'

leale este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi i li$ertă i de la instan a căreia i'arș ț ț

reveni competen a să judece cauza în primă instan ă sau de la instan a corespunzătoare în radț ț ț

acesteia în a cărei circumscrip ie se află locul de internare ori sediul parc!etului din care faceț

 parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentrumaximum "0 de zile, în vederea efectuării expertizei psi!iatrice.

(*) ropunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare tre$uie să cuprindă,după caz, men iuni cu privire la8 fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrareaț

 juridică, denumirea infrac iunii9 faptele i împrejurările din care rezultă îndoiala asupraț ș

discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico'leale psi!iatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesită ii luării măsuriiț

internării i a propor ionalită ii acesteia cu scopul urmărit. ropunerea împreună cu dosarulș ț ț

cauzei se prezintă judecătorului de drepturi i li$ertă i.ș ț

Page 6: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 6/11

(-) ;udecătorul de drepturi i li$ertă i fixează ziua i ora de solu ionare a propunerii de luare aș ț ș ț

măsurii internării nevoluntare, în cel mult " zile de la data sesizării, având o$lia ia de a'l cita peț

suspect sau inculpat pentru termenul fixat. 5ermenul se comunică procurorului, precum iș

avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarulcauzei i propunerea formulată de procuror.ș

(/) :olu ionarea propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare se face numai în prezen aț țsuspectului sau inculpatului, în afară de cazul când acesta este dispărut, se sustrae sau când dincauza stării sănătă ii sau din cauză de for ă majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta.ț ț

(10) articiparea procurorului i a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului oriș

inculpatului este o$liatorie.(11) +n cazul admiterii propunerii de internare nevoluntară, înc!eierea judecătorului tre$uie să

cuprindă8a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului9 $) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridică iș

denumirea infrac iunii9ț

c) faptele i împrejurările din care rezultă îndoială asupra stării psi!ice a suspectului sauș

inculpatului9d) motivarea necesită ii luării măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizeiț

medico'leale psi!iatrice i a propor ionalită ii acesteia cu scopul urmărit9ș ț ț

e) durata măsurii internării.(12) upă luarea măsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cuno tin ă, de îndată, înș ț

lim$a pe care o în elee, motivele internării, înc!eindu'se în acest sens un proces'ver$al.ț

(1") upă dispunerea internării, dacă suspectul sau inculpatul se află în stare de de inere,ț

 judecătorul de drepturi i li$ertă i informează administra ia locului de de inere despre măsuraș ț ț ț

internării i dispune transferul arestatului într'o sec ie de psi!iatrie a unui penitenciar'spital.ș ț

(1%) +mpotriva înc!eierii judecătorului de drepturi i li$ertă i se poate face contesta ie laș ț ț

 judecătorul de drepturi i li$ertă i de la instan a ierar!ic superioară de către suspect, inculpat sauș ț ț

de procuror în termen de 2% de ore de la pronun are. #ontesta ia împotriva înc!eierii prin care seț ț

dispune internarea nevoluntară nu suspendă executarea.(1&) #ontesta ia formulată de suspect sau inculpat împotriva înc!eierii prin care s'a dispusț

internarea nevoluntară se solu ionează în termen de " zile de la data înreistrării acesteia i nuț ș

este suspensivă de executare.(1) +n vederea solu ionării contesta iei formulate de procuror, judecătorul de la instan aț ț ț

ierar!ic superioară dispune citarea suspectului sau inculpatului. articiparea avocatului ales saunumit din oficiu al suspectului ori inculpatului este o$liatorie.

(1*) +n vederea solu ionării contesta iei formulate de suspect sau de inculpat, judecătorul deț ț

la instan a ierar!ic superioară comunică acestuia i procurorului data sta$ilită pentru judecareaț ș

contesta iei i le acordă posi$ilitatea de a depune o$serva ii scrise până la acea dată, în afară deț ș ț

cazul când apreciază că prezen a suspectului sau inculpatului, participarea procurorului iț ș

formularea de concluzii orale de către ace tia sunt necesare pentru justa solu ionare aș ț

contesta iei.ț

(1-) +n cazul admiterii contesta iei formulate de suspect sau inculpat, judecătorul de laț

instan a ierar!ic superioară dispune respinerea propunerii de internare i externarea, dacă esteț ș

cazul, de îndată, a suspectului sau inculpatului, dacă acesta nu este de inut sau arestat c!iar i înț ș

altă cauză.

Page 7: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 7/11

(1/) osarul cauzei se restituie procurorului în termen de 2% de ore de la solu ionareaț

contesta iei. acă înc!eierea judecătorului de drepturi i li$ertă i nu este atacată cu contesta ie,ț ș ț ț

acesta restituie dosarul procurorului în termen de 2% de ore de la expirarea termenului decontesta ie.ț

(20) +n cursul judecă ii, dacă inculpatul refuză efectuarea expertizei ori nu se prezintă înț

vederea examinării la comisia medico'leală psi!iatrică, instan a, din oficiu sau la cerereaț procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în condi iile art. 2&.ț

(21) ăsura internării nevoluntare poate fi luată de instan ă în cursul judecă ii la propunereaț ț

comisiei medico'leale psi!iatrice. ispozi iile alin. ()4(1/) se aplică în mod corespunzător.ț

(22) mediat după luarea măsurii internării nevoluntare sau în cazul sc!im$ării ulterioare alocului de internare, judecătorul de drepturi i li$ertă i sau, după caz, pre edintele completului deș ț ș

 judecată care a dispus măsura încuno tin ează despre aceasta i despre locul internării unș ț ș

mem$ru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precumi institu ia medico'leală care efectuează expertiza, înc!eindu'se în acest sens un proces'ver$al.ș ț

nstitu ia de specialitate are o$lia ia de a informa oranele judiciare despre sc!im$area loculuiț ț

internării.

(2") <otărârea prin care dispune internarea nevoluntară se pune în executare de procuror prinintermediul oranelor de poli ie.ț

(2%) +n cazul în care suspectul sau inculpatul se află în stare de de inere, judecătorul deț

drepturi i li$ertă i sau instan a ce a dispus măsura internării într'o institu ie de specialitate înș ț ț ț

vederea efectuării expertizei medico'leale psi!iatrice informează, de îndată, administra iaț

locului de de inere sau arestare despre măsura dispusă.ț

(2&) ăsura internării medicale în vederea efectuării expertizei medico'leale psi!iatrice poate fi prelunită o sinură dată, pe o durată de cel mult "0 de zile. #omisia de expertizămedico'leală psi!iatrică sesizează procurorul sau, după caz, instan a asupra necesită iiț ț

 prelunirii măsurii internării cu cel pu in * zile înainte de expirarea acesteia. :esizarea tre$uie săț

con ină descrierea activită ilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizată peț ț

 parcursul internării, examinările ce urmează a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care estenecesară prelunirea. ispozi iile alin. ()4(2%) se aplică în mod corespunzător.ț

(2) +n cazul în care înainte de expirarea duratei internării nevoluntare se constată că aceastanu mai este necesară, comisia de expertiză medico'leală psi!iatrică sau persoana internatăsesizează de îndată oranul care a dispus măsura, în vederea revocării acesteia. :esizarea sesolu ionează de uren ă, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, după audiereaț ț

avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. +nc!eierea pronun ată de judecătorul deț

drepturi i li$ertă i sau de instan ă nu este supusă niciunei căi de atac.ș ț ț

(2*) acă în cursul efectuării expertizei medico'leale psi!iatrice se constată că suntîndeplinite condi iile prevăzute la art. 2%*, comisia de expertiză medico'leală psi!iatricăț

sesizează oranele judiciare în vederea luării măsurii de siuran ă a internării medicaleț

 provizorii.(2-) erioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într'o institu ie de specialitate înț

vederea efectuării expertizei psi!iatrice se deduce din durata pedepsei, în condi iile art. *2 dinț

#odul penal.Art. 1%5Autopsia me$ico,leală(1) 6utopsia medico'leală se dispune de către oranul de urmărire penală sau de către

instan a de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sauț

Page 8: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 8/11

când nu se cunoa te cauza mor ii ori există o suspiciune rezona$ilă că decesul a fost cauzat directș ț

sau indirect printr'o infrac iune ori în leătură cu comiterea unei infrac iuni. +n cazul în careț ț

corpul victimei a fost în!umat, este dispusă ex!umarea pentru examinarea cadavrului prinautopsie.

(2) rocurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico'leale dacă decesul s'a

 produs în perioada în care persoana se află în custodia poli iei, a 6dministra iei 3a ionale aț ț țenitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridicăsuspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman.

(") entru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico'leală, oranul deurmărire penală sau instan a de judecată poate solicita opinia medicului leist.ț

(%) 6utopsia se efectuează în cadrul institu iei medico'leale, potrivit leii speciale.ț

(&) a efectuarea autopsiei medico'leale pot fi coopta i i speciali ti din alte domeniiț ș ș

medicale, în vederea sta$ilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului leist, cu excep iaț

medicului care a tratat persoana decedată.() #u ocazia efectuării autopsiei medico'leale pot fi utilizate orice metode leale pentru

sta$ilirea identită ii, inclusiv prelevarea de pro$e $ioloice în vederea sta$ilirii profilului eneticț

 judiciar.(*) ranul de urmărire penală tre$uie să încuno tin eze un mem$ru de familie despre dataș ț

autopsiei i despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste laș

efectuarea autopsiei.(-) edicul leist care a efectuat autopsia întocme te un raport de expertiză, care cuprindeș

constatările i concluziile sale cu privire la8ș

a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea nu estecunoscută9

 $) felul mor ii9ț

c) cauza medicală a mor ii9ț

d) existen a leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura aentuluiț

vulnerant i leătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice i deces9ș ș

e) rezultatele investia iilor de la$orator efectuate asupra pro$elor $ioloice prelevate de laț

cadavru i a su$stan elor suspecte descoperite9ș ț

f) urmele $ioloice ăsite pe corpul persoanei decedate9) data pro$a$ilă a mor ii9ț

!) orice alte elemente care pot contri$ui la lămurirea împrejurărilor producerii mor ii.ț

Art. 1%!Ex-umarea(1) Ex!umarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instan a de judecată în vedereaț

sta$ilirii felului i cauzei mor ii, a identificării cadavrului sau pentru sta$ilirea oricăror elementeș ț

necesare solu ionării cauzei.ț

(2) Ex!umarea se face în prezen a oranului de urmărire penală.ț

(") ispozi iile art. 1-& alin. (%)4(-) se aplică în mod corespunzător.ț

Art. 1%7Autopsia me$ico,leală a fetusului sau a nou,născutului(1) 6utopsia medico'leală a unui fetus se dispune pentru a se sta$ili vârsta intrauterină,

capacitatea de supravie uire extrauterină, felul i cauza mor ii, precum i pentru sta$ilireaț ș ț ș

filia iei, când este cazul.ț

Page 9: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 9/11

(2) 6utopsia medico'leală a unui nou'născut se dispune pentru a se sta$ili dacă copilul a fostnăscut viu, via$ilitatea, durata supravie uirii extrauterine, felul i cauza medicală a mor ii, dataț ș ț

mor ii, dacă i s'au acordat înrijiri medicale după na tere, precum i pentru sta$ilirea filia iei,ț ș ș ț

când este cazul.Art. 1%%

Expertiza toxicoloică(1) +n cazul în care există o suspiciune cu privire la producerea unei intoxica ii, se dispuneț

efectuarea unei expertize toxicoloice.(2) rodusele considerate suspecte că ar fi determinat intoxica ia sunt trimise institu ieiț ț

medico'leale sau unei alte institu ii specializate.ț

(") #oncluziile expertizei toxicoloice cuprind constatări de specialitate cu privire la tipulsu$stan ei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum i consecin ele posi$ile ale su$stan eiț ș ț ț

descoperite, cât i alte elemente care să ajute la sta$ilirea adevărului.ș

Art. 1%'Examinarea me$ico,leală a persoanei(1) Examinarea medico'leală a persoanei în vederea constatării urmelor i a consecin elorș ț

unei infrac iuni se efectuează conform leii speciale.ț(2) edicul leist care a efectuat examinarea medico'leală întocme te un certificat medico'ș

leal sau, după caz, un raport de expertiză.(") #onstatarea leziunilor traumatice este efectuată, de reulă, printr'o examinare fizică. +n

cazul în care nu este posi$ilă sau necesară examinarea fizică, expertiza este efectuată în $azadocumenta iei medicale puse la dispozi ia expertului.ț ț

(%) 7aportul de expertiză sau certificatul medico'leal tre$uie să cuprindă8 descrierealeziunilor traumatice, precum i opinia expertului cu privire la natura i ravitatea leziunilor,ș ș

mecanismul i data producerii acestora, urmările pe care acestea le'au produs.ș

Art. 1'(Examinarea fizică(1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă i internă a corpuluiș

acesteia, precum i prelevarea de pro$e $ioloice. ranul de urmărire penală tre$uie să solicite,ș

în preala$il, consim ământul scris al persoanei care urmează a fi examinată. +n cazul persoanelorț

lipsite de capacitate de exerci iu, consim ământul la examinarea fizică este solicitatț ț

reprezentantului leal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsă de exerci iu, consim ământul scrisț ț

al acestora tre$uie exprimat în prezen a ocrotitorilor leali.ț

(2) +n lipsa consim ământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, alț

reprezentantului leal ori a încuviin ării din partea ocrotitorului leal, judecătorul de drepturi iț ș

li$ertă i dispune, prin înc!eiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică aț

 persoanei, dacă această măsură este necesară pentru sta$ilirea unor fapte sau împrejurări care săasiure $una desfă urare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sauș

consecin ă a infrac iunii poate fi ăsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.ț ț

(") #ererea oranului de urmărire penală tre$uie să cuprindă8 numele persoanei a căreiexaminare fizică este cerută, motivarea îndeplinirii condi iilor prevăzute la alin. (2), modalitateaț

în care examinarea fizică urmează a fi efectuată, infrac iunea de care este acuzat suspectul sauț

inculpatul.(%) ;udecătorul de drepturi i li$ertă i solu ionează cererea de efectuare a examinării fizice înș ț ț

camera de consiliu, prin înc!eiere ce nu este supusă niciunei căi de atac.

Page 10: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 10/11

(&) +n cazul în care persoana examinată î i exprimă în scris consim ământul sau în cazul înș ț

care există uren ă, iar o$ inerea autorizării judecătorului în condi iile alin. (%) ar conduce la oț ț ț

întârziere su$stan ială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distruerea pro$elor, oranul deț

urmărire penală poate dispune, prin ordonan ă, efectuarea examinării fizice. rdonan a oranuluiț ț

de urmărire penală, precum i procesul'ver$al în care sunt consemnate activită ile desfă urate cuș ț ș

ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi i li$ertă i. +n cazul înș țcare judecătorul constată că au fost respectate condi iile prevăzute la alin. (2), dispune, prinț

înc!eiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de oranele de urmărire penală.+ncălcarea de către oranele de urmărire penală a condi iilor prevăzute la alin. (2) atraeț

excluderea pro$elor o$ inute prin examinarea fizică.ț

() =alidarea examinării fizice efectuate de oranele de urmărire penală se efectuează potrivitalin. (%).

(*) Examinarea fizică internă a corpului unei persoane sau recoltarea de pro$e $ioloicetre$uie efectuată de un medic, asistent medical sau de o persoană cu preătire medicală despecialitate, cu respectarea vie ii private i a demnită ii umane. Examinarea fizică internă aț ș ț

minorului care nu a împlinit 1% ani se poate face în prezen a unuia dintre părin i, la solicitareaț ț

 părintelui. 7ecoltarea prin metode noninvazive de pro$e $ioloice în vederea efectuăriiexpertizei enetice judiciare se poate efectua i de către personalul de specialitate al oli ieiș ț

7omâne.(-) +n cazul conducerii unui ve!icul de către o persoană aflată su$ influen a $ăuturilorț

alcoolice sau a altor su$stan e, recoltarea de pro$e $ioloice se efectuează din dispozi iaț ț

oranelor de constatare i cu consim ământul celui supus examinării, de către un medic, asistentș ț

medical sau de o persoană cu preătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într'oinstitu ie medicală, în condi iile sta$ilite de leile speciale.ț ț

(/) 6ctivită ile efectuate cu ocazia examinării fizice sunt consemnate de oranele de urmărireț

 penală într'un proces'ver$al ce tre$uie să cuprindă8 numele i prenumele oranului de urmărireș

 penală care îl înc!eie, ordonan a sau înc!eierea prin care s'a dispus măsura, locul unde a fostț

înc!eiat, data, ora la care a început i ora la care s'a terminat activitatea, numele i prenumeleș ș

 persoanei examinate, natura examinării fizice, descrierea activită ilor desfă urate, lista pro$elorț ș

recoltate în urma examinării fizice.(10) 7ezultatele o$ inute din analiza pro$elor $ioloice pot fi folosite i în altă cauză penală,ț ș

dacă servesc la aflarea adevărului.(11) ro$ele $ioloice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt

conservate i păstrate în institu ia unde au fost prelucrate, pe o perioadă de cel pu in 10 ani de laș ț ț

epuizarea căilor ordinare de atac ale !otărârii judecătore ti.ș

Art. 1'1Expertiza enetică u$iciară(1) Expertiza enetică judiciară se poate dispune de către oranul de urmărire penală, prin

ordonan ă, în cursul urmăririi penale, sau de instan ă, prin înc!eiere, în cursul judecă ii, cu privireț ț ț

la pro$ele $ioloice recoltate de la persoane sau orice alte pro$e ce au fost ăsite ori ridicate.(2) Expertiza enetică judiciară se efectuează în cadrul institu iilor medico'leale, al uneiț

institu ii ori unui la$orator de specialitate sau al oricărei alte institu ii de specialitate certificate iț ț ș

acreditate în acest tip de analize.(") ro$ele $ioloice recoltate cu ocazia examinării corporale pot fi folosite numai la

identificarea profilului enetic judiciar.

Page 11: 08. Expertiza Si Constatarea

7/17/2019 08. Expertiza Si Constatarea

http://slidepdf.com/reader/full/08-expertiza-si-constatarea 11/11

(%) rofilul enetic judiciar o$ inut în condi iile alin. (") poate fi folosit i în altă cauzăț ț ș

 penală, dacă serve te la aflarea adevărului.ș

(&) atele o$ inute ca urmare a expertizei enetice judiciare constituie date personale i suntț ș

 protejate conform leii.