07 Contrapartida (1).pdf

Capitolul I.

CCCCONTRAPARTIDA ÎN AFACONTRAPARTIDA ÎN AFACONTRAPARTIDA ÎN AFACONTRAPARTIDA ÎN AFACERILE ECONOMICE ERILE ECONOMICE ERILE ECONOMICE ERILE ECONOMICE

CONTEMPORANECONTEMPORANECONTEMPORANECONTEMPORANE1

1. Definirea şi clasificarea contrapartidei

1.1. Definirea contrapartidei

Operaţiunile de contrapartidă constau în legarea vânzării de

cumpărare, a importului de export, în scopul asigurării unor

schimburi comerciale echilibrate între partenerii respectivi,

presupunând eliminarea sau reducerea monedei ca mijloc de plată,

înlocuind-o cu schimburile reciproce de mărfuri şi servicii. Afacerile economice în contrapartidă se întemeiază, în esenţă, pe

cea mai veche formă a comerţului – „trocul”, schimbul de marfă contra marfă, care a precedat apariţiei banilor. Evident, aşa cum va rezulta şi din cele ce urmează, mecanismul contrapartidei contemporane nu se reduce la trocul simplu din vremurile preistorice.

În general, rămâne ca un fapt surprinzător că în prezent, când economia mondială se află la „ora pieţei”, operaţiunile în contrapartidă îşi menţin o anumită vitalitate, atât în comerţul intern, cât şi în cel internaţional.

1.2. Motivaţiile şi avantajele folosirii contrapartidei

• Contrapartida are un dublu rol, pe de o parte, în promovarea afacerilor economice cu maşini, utilaje, instalaţii complexe, iar, pe de altă parte, în comerţul cu materii prime şi semifabricate.

• Operaţiunile în contrapartidă pot fi incluse în diferite acţiuni de cooperare economică internaţională, îndeosebi în forma

1 Reglementarea operaţiunilor în contrapartidă în ţara noastră a fost realizată în

ultimii 15-16 ani prin mai multe norme ale guvernului 52/1994, 87/1997, 176/1998.

28 Managementul afacerilor economice

cunoscută sub denumirea de buy-back, dar şi în alte forme cum ar fi coproducţia, producţia la comandă, subproducţia şi subcontractarea.

• Se evită sau se reduc parţial efectele instabilităţii monetare, ale crizei lichidităţilor internaţionale, ilustrată îndeosebi prin cronicizarea datoriei externe care afectează un număr însemnat de ţări din toate continentele lumii.

• Încercarea de a depăşi situaţia de inferioritate în care se găsesc numeroase ţări în raporturile economice internaţionale ca urmare a lipsei convertibilităţii propriilor monede.

• Preocuparea de a menţine şi dezvolta relaţiile economice reciproce într-un cadru echilibrat al fluxului de mărfuri şi servicii prin contrapartida la nivel de state (clearingul).

• Diversificarea fondului de mărfuri pentru piaţă în cadrul regional, cu efecte benefice asupra consumatorilor, acest procedeu fiind şi un mijloc de testare a competitivităţii internaţionale a unor produse.

• Contrapartida este, de regulă, o formă de comerţ puţin costisitoare, deoarece presupune o activitate relativ mai redusă de marketing, necesită un aparat comercial mai puţin numeros decât alte forme de comerţ bazate pe folosirea masivă a monedei ca instrument de plată.

1.3. Limitele contrapartidei

Limitele contrapartidei sunt următoarele: • Interesul partenerilor pentru mărfurile care fac obiectul

contrapartidei este uneori inegal, echilibrul putându-se deteriora şi în timp; • Compensarea valorică a unor schimburi de mărfuri este greoaie; • Unele firme au tendinţa de a exporta mărfuri depăşite, din punct de

vedere tehnic, obţinând în schimb materii prime. Concluzie. Luând în considerare atât avantajele cât şi limitele,

putem concluziona că afacerile în contrapartidă se menţin ca tehnici viabile de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională.

Capitolul I 29

1.4. Clasificarea operaţiunilor în contrapartidă

Operaţiunile în contrapartidă în comerţul internaţional contemporan se realizează sub diferite forme: compensaţii, operaţiuni paralele, afaceri economice în cadrul unor activităţi complexe de alianţe şi cooperări internaţionale.

Contrapartida se poate clasifica după mai multe criterii: � După gradul de compensare prin marfă şi/sau servicii: - compensaţii, care elimină total moneda din afacerea comercială; - operaţiuni paralele, în care compensarea se face parţial cu

mărfuri şi/sau servicii, parţial folosind moneda. � După numărul partenerilor de afaceri operaţiunile în

contrapartidă sunt: - bilaterale; - multilaterale. � Ţinând seama de nivelul economic-juridic al partenerilor

operaţiunile în contrapartidă se derulează: - la nivel de întreprindere; - la nivel de grupuri de întreprinderi şi ramuri (barter); - la nivel de state (clearing). Clasificarea prezentată nu acoperă toată varietatea de afaceri de

acest fel, în cadrul acestor categorii de operaţiuni în contrapartidă.

2. Livrări de mărfuri şi servicii în compensaţie

2.1. Definire, clasificare

Schimburile de mărfuri şi prestările de servicii în compensaţie

între două sau mai multe firme din aceeaşi ţară sau din ţări diferite,

presupun efectuarea lor pe baza relaţiei marfă pentru marfă, servicii

pentru servicii fără folosirea monedei ca mijloc de plată.

Operaţiunile de compensaţie se pot clasifica, în funcţie de sfera lor de cuprindere, în următoarele categorii:

� Compensaţii particulare sau individuale, practicate sub forma de afaceri încheiate între firme sau întreprinderi i care privesc schimburile de mărfuri şi/sau servicii.


� Compensaţii globale, practicate în cadrul acordurilor de barter şi de clearing.

2.2. Compensaţiile particulare sau individuale

Compensaţiile individuale se împart la rândul lor în: a) Compensaţii individuale simple se încheie între

întreprinderi, fiecare dintre ele apărând atât în calitate de vânzător cât şi de cumpărător, respectiv de exportator şi de importator; valorile celor două partizi de mărfuri sunt egale, compensându-se reciproc.

Contractul care se încheie între cele două întreprinderi cuprinde clauza de compensaţie. În vederea unei mai depline siguranţe, există mai multe practici spre care tind partenerii:

- fiecare din cei doi parteneri urmăreşte să efectueze o cumpărare (un import) prealabilă, respectiv să livreze partida proprie numai după primirea contrapartizii de mărfuri. Partenerul care livrează primul mărfurile poate solicita o scrisoare de garanţie bancară sau o scrisoare comercială;

- expedierea unei partizi de export unui terţ, cu dispoziţia de a elibera marfa numai concomitent cu obţinerea contrapartizii;

- compensaţii cu import şi export concomitent, aceste operaţiuni efectuându-se mai ales în cadrul târgurilor internaţionale, în porturile şi în zonele comerciale libere;

- compensaţii cu export şi import alternativ, acestea constând în divizarea partizilor de mărfuri în loturi, care se livrează eşalonat, într-o anumită perioadă de timp.

b) Compensaţii individuale progresive se practică sub formă de compensaţii bilaterale lărgite, în esenţă, de o parte şi de alta sunt mai mulţi parteneri, din două ţări, precum şi compensaţii

triunghiulare, multiple sau în lanţ, când sunt mai mulţi parteneri, din mai mult de două ţări.

Compensaţiile bilaterale lărgite se încheie, deci, cu participarea a doi sau mai mulţi parteneri din partea fiecăreia dintre cele două ţări. În acest caz, mărfurile circulă între cele două ţări, iar decontările se fac, în interiorul fiecăreia dintre acestea, între partenerii care apar în calitate de vânzători şi cumpărători atât în relaţiile externe, cât şi în cele interne.

Capitolul I 31 Concluzie. Operaţiunile de compensaţii progresive sunt mai

elastice decât cele simple, deoarece, în condiţiile participării mai multor întreprinderi din trei sau mai multe ţări, se poate realiza consensul partenerilor privind interesul faţă de mărfurile ce urmează să facă obiectul operaţiunii.

2.3. Compensaţiile globale

Compensaţiile globale se realizează la nivel de holdinguri,

ramuri economice, economii naţionale, deci la nivel mezoeconomic

şi macroeconomic şi se prevăd în cadrul acordurilor de barter şi a

acordurilor interguvernamentale de clearing. a) Barterul este o compensaţie globală, realizată la nivel de grupe

de întreprinderi aparţinând uneia sau mai multor ramuri economice. De regulă, barterul se realizează pe baza unor acorduri încheiate

între ministere şi chiar la nivel interguvernamental, de obicei, pe termene scurte, de cel mult un an. De aceea, unii specialişti consideră barterul un clearing pe termen scurt.

Tabloul nr. 1.1.

Clasificarea operaţiunilor de compensaţie

Individuale

Globale

Bilaterale lărgite

Triunghiulare Multiple

(lanţ)

Individuale simple

Individuale progresive

Barter

Clearing

Compensaţii


Barterul se realizează pe baza unor contracte care cuprind anumite elemente specifice, mai ales, în ceea ce priveşte modul de stingere a obligaţiilor reciproce. Totodată, faptul că în aceste contracte nu există un suport financiar bazat pe mecanismul instrumentelor şi mijloacelor de plăţi obişnuite, apare imperios necesară scrisoarea de garanţie bancară. Folosirea acestei tehnici comerciale pe scară exagerat de largă, „barterizarea” schimburilor externe ale unei ţări, comportă riscuri şi prezintă neajunsuri în sensul că, deşi reduce efortul monetar, diminuează şi aportul monetar şi deci posibilităţile de plăţi externe în domenii în care necesităţile o impun.

b) Clearingul reprezintă o compensaţie globală privind schimbul reciproc de mărfuri şi servicii între două sau mai multe ţări.

Între cele două ţări se efectuează numai schimburi de mărfuri, fără a fi însoţite şi de un schimb de devize. Astfel, se naşte raportul: importatori – bancă de compensaţie – exportatori. Plata exportatorilor naţionali se va face în limitele disponibilităţilor băncii, constituite din vărsămintele importatorilor naţionali. Calculul de compensaţie se efectuează în mod global la sfârşitul anului, iar eventualul sold urmează a fi compensat de partea debitoare într-un mod convenit în prealabil de către cele două părţi (livrări de mărfuri, prestaţii de servicii, plăţi în monedă etc.).

Într-o formă mai complexă, clearingul cuprinde nu numai schimbul de mărfuri, ci şi de prestări financiare şi de servicii, în acest caz compensându-se drepturile şi obligaţiile băneşti, ale ţărilor în cauză, rezultate atât din comerţul vizibil, cât şi din comerţul invizibil (transporturi, depozitare, turism, plata personalului angajat în străinătate etc.).

Clearingul poate fi: bilateral, realizat între două ţări, şi multilateral, între trei sau mai multe ţări, stingerea obligaţiilor făcându-se într-o concepţie mai clasică, antrenând deci mai mulţi parteneri.

Clearingul bilateral s-a impus pe piaţa mondială în timpul crizei economice din 1929-1933, în ideea evitării transferului de monede convertibile. Printre primele acorduri de compensaţie globală menţionăm pe cele organizate, în 1932, de Camera de Comerţ Internaţională de la Paris.

Prin clearingul bilateral se realizează concentrarea plăţilor, în vederea lichidării lor, la o bancă centrală sau altă instituţie financiară desemnată de fiecare din ţările care au încheiat acordul de clearing. Astfel, exportatorii

Capitolul I 33 fiecărei ţări membre a acordului de clearing sunt plătiţi în moneda lor naţională, din sumele corespunzătoare vărsate de importatorii aceleiaşi ţări pentru plata produselor importate din ţara parteneră a acordului, în care s-a făcut exportul. Rezultă deci că prin acordul de clearing propriu-zis, se realizează, în principiu, o compensare globală a datoriilor ivite din livrările reciproce de mărfuri, fără nici un transfer de monedă străină.

Funcţionarea acordului de clearing presupune faptul că, în cazul a două ţări partenere A şi B, rezidenţii ţării A, care sunt debitori faţă de parteneri din ţara B, sunt ţinuţi să verse sumele corespunzătoare în monedă naţională, fie la banca lor centrală fie la o instituţie specializată, în general numită „Oficiu de clearing” sau „Oficiu de compensaţie”. Acest organism creditează cu sumele respective în evidenţele sale, Oficiul de clearing al ţării B, şi îi transmite instrucţiuni în vederea efectuării plăţii contravalorii către creditorii din ţara sa, în monedă naţională.

În acest mod datoriile reciproce se reglementează fără recurgerea la piaţa monetară, prin organizarea unui circuit monetar închis în cadrul căruia sumele vărsate de importatori şi alţi debitori sunt utilizate în favoarea exportatorilor şi a altor creditori.

În tehnica acordurilor de clearing distingem: - clearingul cu două conturi, în care caz, fiecare ţară deschide

câte un cont în care se înscriu operaţiile de plăţi şi de încasări; - clearingul cu un singur cont, care este deschis numai într-una

din ţările semnatare ale acordului, în moneda acestuia, operaţiile fiind înregistrate numai în acest cont, cealaltă ţară având o poziţie de client bancar obişnuit. În acest caz apare posibilitatea unui tratament preferenţial pentru ţara care realizează înregistrările şi emite ordinele de plată. Astfel, exportatorii din ţara în care este deschis contul încasează contravaloarea mărfurilor livrate, concomitent cu depunerea documentelor probatoare, în timp ce exportatorii din ţara parteneră îşi încasează drepturile numai după perioada în care se realizează circuitul bancar. Cu alte cuvinte, documentele depuse la banca din propria ţară urmează să fie remise băncii din ţara în care este deschis contul şi care, numai după verificarea acestora, va remite dispoziţia de creditare;

- un acord de clearing cu transfer se încheie pentru a evita imobilizarea în diferite subconturi a disponibilităţilor în monedă străină ale ţării partenere. Acest acord face posibilă folosirea sumelor rămase


neutilizate, în diferite subconturi, pentru plăţi de altă natură decât cele prevăzute în acordul de plăţi sau, chiar pentru plăţi către o ţară terţă;

- clearingul descentralizat reprezintă o metodă de efectuare a operaţiunilor comerciale, care constă în faptul că Oficiul de clearing nu realizează direct operaţiile bancare (incasso sau acreditiv) pe baza cărora se fac înregistrările în cont, fiind desemnate bănci comerciale particulare care efectuează decontarea operaţiunilor de clearing. Oficiul de clearing funcţionează ca un dispecerat: el ţine contul central de clearing şi fiecare bancă înfiinţează câte unul sau mai multe subconturi în cadrul cărora se desfăşoară operaţiunile.

Acordul de clearing cuprinde şi alte clauze esenţiale, pentru buna

desfăşurare a operaţiilor: data intrării în vigoare a acordului şi termenul de valabilitate; organismele care se ocupă în fiecare ţară cu realizarea clearingului; moneda convenţională în care se exprimă operaţiile de clearing (moneda de clearing); plăţile admise a fi efectuate prin clearing; condiţiile de funcţionare a creditului tehnic; modalitatea de lichidare a soldului final.

Creditul tehnic reprezintă un plafon valoric care are menirea de a acoperi decalajele intervenite între valoarea importurilor şi exporturilor, deoarece, în mod obiectiv, acestea nu se pot derula simultan şi la valori egale.

Clauza de devize are rolul, fie de a determina părţile care au semnat un acord de clearing să depună eforturi pentru echilibrarea conturilor, în sensul că, dacă o parte, devenită deficitară, nu ia măsuri de reducere a importului sau stimulare a exporturilor, ea va fi obligată să acopere diferenţa dintre creditul tehnic şi deficitul efectiv printr-un transfer real de monedă convertibilă spre ţara excedentară, fie să valorifice unele dintre mărfurile de mare solicitare pe piaţa de la început pe bază de plăţi prin devize. Introducerea acestei clauze transformă acordul de clearing într-un acord de clearing şi plăţi.

Clauza referitoare la mişcările de capital. Acordurile de clearing pot să facă referiri la mişcările de capital în raporturile dintre ţările participante la acord, să acorde acestor mişcări de capital un loc distinct în conţinutul acordului de clearing.

Clauza referitoare la cursurile de transformare. Clearingul nu elimină necesitatea existenţei unui curs de transformare între moneda ţărilor contractante deoarece în cazul în care apare datoria uneia dintre părţi este necesar să se ştie ce sumă trebuie vărsată la Oficiul de clearing. În plus, avizele de creditare care se dau prin Oficiile de clearing ale ţărilor membre la acord necesită un curs de transformare.

Capitolul I 35 Cursuri multiple. Un caz particular îl constituie acela în care una

sau ambele ţări contractante practică cursuri de schimb multiple. Pentru menţinerea omogenităţii conturilor de clearing acestea vor fi ţinute într-o terţă monedă, numită „monedă de cont” (spre exemplu, conturile de clearing în ţările din America Latină au fost ţinute în dolari, numiţi „dolari clearing” sau „dolari convenio”; rolul „dolarului clearing” este pur contabil, toate plăţile făcându-se în monedele ţărilor contractante).

Clauza switch. Acordul de clearing poate duce la unul dintre parteneri, sau la ambii, la existenţa unei disparităţi între valoarea internă şi cea externă a monedei, respectiv între puterea ei de cumpărare şi cursul său de schimb. Când această disparitate este mult mai accentuată pentru una din cele două monede şi când cursul de transformare închis în acordul de clearing reflectă această stare de lucruri, curentele comerciale dintre cele două ţări sunt afectate. Acordurile de clearing pot prevedea posibilitatea ca o ţară excedentară să-şi poată utiliza soldul său creditor prin una sau mai multe operaţiuni cu ţări terţe (nemembre ale acordului de clearing) – clauza switch.

Clauza de rectificare sau de consolidare valutară. Acordul de clearing poate să prevadă clauza de rectificare (de consolidare valutară), prin care se urmăreşte să se preîntâmpine influenţele unor devalorizări ale monedei de cont prin majorarea sau micşorarea soldului clearingului, în mod automat şi proporţional cu aceste evoluţii ale cursului monetar.

Modalitatea de acoperire a eventualului sold activ care apare la sfârşitul anului, în contul de clearing al unuia dintre parteneri. În cazul în care contul de clearing nu se încheie în mod echilibrat soldul se acoperă de către celălalt partener, fie prin livrări suplimentare de mărfuri sau prestări de servicii într-un termen stabilit, fie prin export de capital sau un credit obişnuit.

Măsurile comerciale corective ale dezechilibrului clearingului vizează restrângerea schimburilor comerciale pentru reducerea deficitului sau stabilizarea soldului, autorizarea executării de compensaţii particulare în marja de clearing.

Măsurile financiare au în vedere: - concesiunea de avansuri către ţara debitoare care constă în

obligaţia ţării debitoare de a face o remitere de aur sau devize în momentul în care soldul de clearing depăşeşte nivelul creditului tehnic (prevăzut a corespunde unor fluctuaţii normale ale unei balanţe de plăţi aflate în echilibru fundamental). Atâta timp cât el nu este depăşit, Oficiul de clearing creditor continuă, în ciuda absenţei disponibilităţilor, să execute ordinele de plată primite de la omologul său, al cărui cont devine debitor;


- schimbarea cursului de transformare corespunzător căruia Oficiul de clearing cu sold creditor nu plăteşte decât parţial exportatorii proprii, cerându-le să găsească printre importatorii din aceeaşi ţară firme interesate de produse provenite din ţara parteneră cu sold debitor. Ca urmare a manifestării raportului cerere-ofertă are loc schimbarea cursului efectiv de transformare şi resorbirea soldului de clearing. Ţara debitoare poate lua, la rândul său, măsuri în acest sens prin stimularea exportului (prin subvenţii), fondurile necesare fiind obţinute total sau parţial prin aplicarea de impozite asupra importurilor – ceea ce reprezintă în fond, tot o devalorizare, dar diferenţiată (taxele şi subvenţiile pot varia de la un clearing la altul).

Clearingul multilateral constă în participarea a trei sau mai multe ţări la această înţelegere şi în încercarea de a flexibiliza pe această cale dificultăţile provocate de necesitatea lichidării soldurilor finale.

Concluzie. Acordurile de clearing bilateral şi multilateral sunt, în prezent, în reflux, dar experienţele dobândite sunt interesante şi în momentul de tensionare a relaţiilor economice datorate instabilităţii monetare, oricum, aceste acorduri reprezintă o alternativă de luat în considerare în colaborarea bilaterală şi regională din zonele în care există o mare penurie de monedă convertibilă.

3. Operaţiuni paralele

3.1. Definire, caracteristici

Operaţiunile paralele constau, în esenţă, în legarea sau condiţionarea unui import de mărfuri de un export concomitent sau a unui export de un import, din care cauză se numesc şi operaţiuni conexate, conjugate sau de reciprocitate, compensarea făcându-se parţial prin mărfuri şi parţial prin monedă.

Aceste operaţiuni se deosebesc de cele de compensaţie prin: - valoarea celor două partizi de mărfuri, în cazul operaţiunilor

paralele, nu trebuie să fie egală, astfel încât numai o parte din valoarea importului este acoperită printr-un export concomitent restul urmând să fie acoperit prin plata în monedă;

- numărul partenerilor din cele două ţări, care participă la operaţiune, nu este egal, el fiind diferit de la o ţară la alta, în funcţie de întreprinderile antrenate în realizarea operaţiunilor.

Capitolul I 37 Între curentele de mărfuri exportate există o condiţionare reciprocă,

începând din momentul încheierii tranzacţiei. De obicei, o anumită ţară nu acordă autorizaţia de import decât în situaţia în care, în schimbul mărfurilor importate, se exportă alte mărfuri din ţara parteneră.

3.2. Clasificarea operaţiunilor paralele

• După natura afacerilor economice se disting mai multe tipuri de operaţiuni paralele:

� Achiziţionările (cumpărările) legate, care constau în obligarea exportatorului de a cumpăra o serie de produse naţionale oferite de către întreprinderea din ţara parteneră în scopul promovării exportului unor mărfuri ce se vând mai greu.

� Operaţiunile iunctimate sau adresate (compensaţiile inverse, rezerve concurenţiale) constau în faptul că, o firmă care urmează să exporte un anumit bun, de regulă, de valoare mai mare, cumpără în prealabil de la clientul său o anumită marfă, îndeplinindu-şi astfel „ex ante” obligaţia de contrapartidă. Aceste operaţiuni se utilizează, de obicei, între ţările care au încheiat acorduri de clearing, pentru depăşirea unor blocaje ale acestui mecanism, determinate de dezechilibre mai mari decât „creditul tehnic”.

� Cumpărarea de produse rezultate („buy-back”, „achat en retour”2), este o formă perfecţionată a achiziţiilor legate, fiind solicitată de către unii specialişti, ca o formă de cooperare economică internaţională şi constă în livrări de echipamente industriale pe credit rambursabil.

Această afacere economică şi de cooperare internaţională cunoaşte două modalităţi de realizare:

� exportatorul de bunuri de echipament, în contul rambursării exportului său, importă de la beneficiar produse realizate cu maşinile şi instalaţiile respective;

� finanţarea şi plata au loc separat, calculul făcându-se într-o monedă convenită, pentru cele două afaceri: livrare de utilaje şi prelucrarea de produse realizate cu aceste utilaje sau oricare alte produse acceptate de parteneri. În acest caz se încheie contracte separate pentru fiecare fază a acţiunii.

2 Cu privire la conţinutul acestei formule de cooperare şi alte aspecte ale cooperării

economice internaţionale, vezi Alexandru D. Albu (coord.), Cooperarea economică internaţională, Editura Expert, Bucureşti, 1995.


Tabloul nr. 1.2.

Clasificarea operaţiunilor paralele

Tabloul nr. 1.3.

Fluxul operaţional al unei operaţiuni paralele

Aceste operaţiuni prezintă importante avantaje, pentru

ambii parteneri: • pentru exportatorul de echipament: duce la lărgirea pieţelor

externe pentru maşini ajunse la stadiul de maturitate; asigură aprovizionarea cu factorii primari de producţie, pe o perioadă îndelungată; permite valorificarea cunoştinţelor tehnice, a know-how-ului.

• pentru firma care livrează mărfurile produse cu aceste utilaje sau alte produse: se asigură depăşirea dificultăţilor generate de plata în monedă convertibilă, pe care le au în ţările în curs de

(1) Contract pentru vânzare de echipamente industriale şi know-how

Firma occidentală

Banca occidentală

Partener român

(5) Livrare de echipamente (7) Achiziţii în contrapartidă

(2) Contract de achiziţie în contrapartidă

fluxul plăţilor

(6) Plata pentru echipamente industriale

(8) Plata pentru achiziţii în contrapartidă

Operaţiuni paralele

Achiziţionări legate

Operaţiuni iunctimate sau

adresate

Cumpărarea de produse rezultate

(buy-back)

Capitolul I 39 dezvoltare şi alte ţări fără disponibilităţi în monedă străină; îi permite accesul la o tehnologie avansată în vederea industrializării sau retehnologizării economice.

4. Mecanismul operaţiunilor în contrapartidă: contractare, plăţi, riscuri

4.1. Contractarea

În raport cu felul operaţiunii în contrapartidă – de tip compensaţie sau operaţiune paralelă, se poate utiliza un singur contract pentru ambele fluxuri de marfă sau două contracte diferite, dar „legate”, condiţionate din punct de vedere juridic. În practică, a căpătat o extindere mai mare a doua modalitate de contractare, datorită atât unor avantaje reale (grad mai mare de flexibilitate în procesul derulării, posibilităţii de adaptare la schimbarea circumstanţelor), cât şi preferinţei unor firme occidentale pentru acest gen de operaţiuni.

De regulă, cele două contracte se negociază în acelaşi timp, chiar dacă obligaţia de preluare în contrapartidă a partenerului se extinde pe o perioadă mai îndelungată, după ce contractul de export al acestuia a fost executat. În acest caz, obligaţiile de contrapartidă se trec într-un document numit contract-cadru sau „protocol”, care serveşte ca bază pentru încheierea ulterioară a contractelor efective de livrare.

Contractul-cadru aferent contrapartidei cuprinde următoarele clauze: - precizarea părţilor contractante şi eventual a unei terţe părţi

(de exemplu, o casă de comerţ), desemnată să preia produsele livrate în contrapartidă;

- referirea la contractul iniţial, în legătură cu care se stabilesc obligaţiile de contrapartidă;

- valoarea livrărilor în contrapartidă, exprimată ca un procent din contractul iniţial;

- modul de stabilire a preţului şi de acoperire a riscului de preţ; - eşalonarea în timp a livrărilor în contrapartidă; - lista de mărfuri, de produse pentru contrapartidă, ce pot fi

selectate de către exportator din contractul iniţial; - precizări privind dreptul beneficiarului contrapartidei de a

exporta produsele primite pe terţe pieţe; - stabilirea de penalităţi; - modalităţile de soluţionare a litigiilor, legea aplicabilă.


Derularea contractului, în fond a operaţiunii în contrapartidă, necesită o preocupare susţinută pentru menţinerea echilibrului prestaţiilor dintre părţi, pentru preîntâmpinarea unor eventuale acţiuni cu caracter prejudicios ale unora dintre parteneri, de regulă, cei mai puternici.

4.2. Modalităţile de decontare

În cazul contrapartidei se poate utiliza acreditivul documentar reciproc, care presupune acoperirea (plata) unui import prin realizarea unui export, respectându-se următoarele condiţii: fiecare partener are dubla calitate de exportator-importator, respectiv beneficiar-ordonator al acreditivului; valorile mărfurilor trebuie să fie sensibil egale; termenele de livrare a mărfurilor să fie apropiate.

Tabloul nr. 1.4.

Varianta posibilă a unei livrări în contrapartidă

Partener român

Banca străină

Firma străină

Casa comercială străină

Importator străin

Importator terţ

(6) Contract de import în contrapartidă

(1) Contract de export de echipamente

(5) Plata pentru echipament

(4) Livrări de echipamente

(10) Livrări în contrapartidă de produse rezultate

(7) Plata achiziţiilor

(11) Livrări în contrapartidă de alte produse naţionale

(9) ?egocieri pentru plasarea produselor

(12) Plata contravalorii achiziţiilor în contrapartidă

Capitolul I 41

4.3. Riscurile în derularea operaţiunilor în contrapartidă, metode de contracarare a lor

� Tendinţa de a transfera, de către societăţile comerciale

puternice din ţările dezvoltate, cea mai mare parte a costurilor şi

riscurilor operaţiunii asupra partenerilor contractuali, de a

escamota mecanismul compensatoriu, în scopul realizării unor

interese proprii. Această situaţie apare când unul dintre parteneri refuză în mod nejustificat preluarea mărfurilor de la partenerul care a efectuat importul. Plata penalităţilor pentru neîndeplinirea contractului este suportată din marja inclusă în preţ.

În scopul contracarării unor astfel de practici, în unele ţări s-a stabilit prin lege o cotă de penalizare, care poate merge de la 10-15%, din valoarea angajamentului, până la 50%. De asemenea, atunci când unul dintre parteneri nu este interesat de produsele oferite în compensaţie, poate fi oportună implicarea în tranzacţie a unui terţ, care acceptă aceste produse, ceea ce presupune folosirea compensaţiei triunghiulare.

� Riscul dezechilibrării raportului de schimb dintre cele două

fluxuri de mărfuri, sub o dublă presiune: cea a puterii de negociere

diferită a partenerilor şi cea a fluctuaţiilor de preţ de pe piaţa mondială.

Firmele mai puternice solicită, pentru marfa preluată în contrapartidă, reduceri importante de preţ motivând că desfacerea acestora presupune utilizarea unui terţ specializat (broker) şi implică un risc comercial ridicat.

În plus, modificările de preţ de pe piaţa externă se reflectă diferenţiat asupra celor doi parteneri, de regulă, defavorizând firmele din ţările în curs de dezvoltare, exportatoare de produse primare sau cu un grad redus de prelucrare. În acest caz, are loc un transfer de venituri dinspre un partener spre celălalt.

Stabilirea riguroasă a preţurilor la cele două partizi de marfă, combaterea tendinţei unor firme, de a impune preţuri de monopol la livrările de tehnologie, prin inserarea în contracte a unor clauze asiguratorii împotriva riscului de preţ sunt condiţii esenţiale pentru ca aceste afaceri să aibă un caracter reciproc avantajos. În acelaşi context, o cerinţă importantă constă în utilizarea clauzei de indexare sau a celei de escaladare a preţului, în vederea corelării preţului de import cu cel de export, menţinându-se astfel un raport de schimb echitabil;


� Tendinţa de dezechilibrare structurală a fluxurilor de

mărfuri dintre cei doi parteneri. Firmele partenere pot solicita compensarea tehnologiei livrate numai cu produse de bază, intermediare sau mărfuri de bursă, fapt care contribuie la perpetuarea subdezvoltării pe o arie foarte largă. În context, operaţiunile de tip buy-back sunt necesare pentru asigurarea unei cote cât mai redusă de plăţi cash, în favoarea livrărilor de produse rezultate din folosirea utilajelor achiziţionate, îndeosebi bunuri prelucrate, de valoare ridicată. În acest fel se evită şi o povară exagerată asupra importatorului de bunuri de echipament, determinată de costul ridicat al creditului.

O condiţie importantă, pentru desfăşurarea corespunzătoare a operaţiunii în contrapartidă, o constituie şi asigurarea unei finalităţi avantajoase, echitabile, în acest scop fiind necesară adeseori intervenţia unor agenţii guvernamentale din ţara exportatorului sau importatorului, care să garanteze creditul sau să preia o parte din costurile asociate cu acesta, de exemplu, prin finanţarea dobânzii.

Concluzie. În pofida unor dificultăţi şi limite, operaţiunile în contrapartidă constituie modalităţi de afaceri economice reciproc avantajoase, care au calitatea că reduc sau elimină riscurile datorate instabilităţii monetare. În anumite condiţii, unele variante ale acestor operaţiuni bine concepute, pot promova exporturile, inclusiv pe fluxurile comerţului mondial în care există penurie de monedă şi să permită participarea la afacerile economice internaţionale şi a firmelor ţărilor care nu au mari disponibilităţi băneşti.

În afacerile economice de contrapartidă se iniţiază şi dezvoltă un spirit de cooperare, cel puţin de jure, dar uneori şi de facto, contribuind la atenuarea marilor disparităţi, la obţinerea unor avantaje reciproce atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung între parteneri cronic inegali care acţionează pe piaţa mondială. Contrapartida se poate regăsi în cele mai diferite formule de cooperare economică internaţională.

Capitolul I 43

Î n t r e b ă r i ş i a p l i c a Ń i i

1. Definiţi contrapartida. 2. Motivaţiile şi avantajele contrapartidei, de ce îşi menţine

valabilitatea contrapartida şi în prezent? 3. Limitele şi riscurile contrapartidei. 4. Definiţi şi clasificaţi compensaţiile. 5. Definiţi şi clasificaţi operaţiunile paralele. 6. Definiţi barterul. Ce efecte are „barterizarea” exagerată a economiei? 7. Definiţi şi analizaţi clearingul. 8. Propuneţi modelul unei afaceri în contrapartidă.


Anexă

Contract de vânzare-cumpărare în compensaŃie ?r. ______/___________

I. Părţile contractante S.C. „A” cu sediul în _____________________________ înmatriculată la

R.C. _________ sub nr. _________, reprezentată prin _______________________ în calitate de __________________________ şi

S.C. „B” cu sediul în _____________________________ înmatriculată la R.C. _________ sub nr. _________, reprezentată prin _______________________ în calitate de __________________________ .

II. Obiectul contractului Art. 1. Obiectul prezentului contract constituie vânzarea de către S.C. „A” a

mărfurilor prezentate în anexa nr. 1 la prezentul contract*), cu plata valorii lor de către S.C. „B”, în compensaţie valorică prin mărfurile prezentate în anexa 2.

Art. 2. Eventualele diferenţe valorice ce pot rezulta sub aspect calitativ sau cantitativ şi care nu pot fi acoperite în natură, vor fi suspectate de către partea debitoare prin plata preţului lor prin virament în contul celeilalte părţi.

III. Termenul contractului Art. 3. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui iar obligaţiile

asumate de către părţi vor fi executate până la data de ___________ sau conform graficului cu scadenţa, anexă la contract.

Art. 4. Decalarea termenului obligaţiilor se poate realiza numai prin acordul expres şi prealabil al părţilor.

Art. 5. Eventuala diferenţă de valoare ce ar putea rezulta în urma operaţiunii de compensare a celor două partizi de marfă se va achita de către partea debitoare în moneda _________, în termen de ____ zile de la constatarea ei.

IV. Obligaţiile părţilor Art. 6. S.C. „A” se obligă: - să livreze mărfurile prevăzute în anexa 1, la termenul de _____________,

în cantităţile, sortimentele şi parametrii calitativi prevăzuţi contractual; - să preia partida de marfă a S.C. „B”, la termenul de _________________,

la valoarea negociată, să efectueze recepţia şi să formuleze eventualele reclamaţii în termen de _____ zile de la recepţie;

- să garanteze mărfurile livrate pentru evicţiune şi cu privire la vicii ascunse; - să îndeplinească toate formalităţile legale care îi revin, în raport de condiţia

de livrare prevăzută, pentru exportul respectiv importul mărfurilor, obiect al prezentului contract;

- să vireze eventuala sumă ce rezultă în urma compensării finale a loturilor de marfă pe baza actelor de recepţie agreate de părţi.

* În tratat nu sunt prezentate anexe la contract din raţiuni de spaţiu tipografic. Aceste

probleme concrete sunt ilustrate în procesul de învăţământ la seminarii.

Capitolul I 45 Art. 7. S.C. „B” se obligă: - să primească şi să recepţioneze lotul de marfă prevăzut în anexa 1, la

termenul menţionat şi conforme condiţiei de livrare negociate; - să expedieze la termenul, în condiţiile, sortimentele şi indicii calitativi

prevăzuţi, mărfurile menţionate în anexa 2 la contract; - să garanteze mărfurile livrate în compensaţie, pentru evicţiune şi pentru

vicii ascunse; - să îndeplinească toate formalităţile legale, conform condiţiei de livrare

negociate cu privire la importul şi respectiv exportul de mărfuri obiect al contractului; - să vireze în termenul negociat eventuala sumă stabilită cu caracter de

sumă rezultată din compensarea finală a loturilor de marfă, în baza actelor de recepţie agreate de către părţi.

V. Valoarea contractului Art. 9. Valoarea lotului de mărfuri prevăzut în anexa 1 la contract, ce

urmează a fi livrată de către S.C. „A”, în condiţia de livrare ________________, INCOTERMS 2000, conform specificaţiilor şi indicilor calitativi menţionaţi în anexă este de ________USD.

Art. 10. Valoarea lotului de mărfuri prevăzut în anexa 2 la contract, ce urmează a fi livrat de către S.C. „B”, în condiţia de livrare ________________, INCOTERMS 2000, conform specificaţiilor şi indicilor calitativi menţionaţi în anexă este de ________USD.

VI. Răspundere contractuală Art. 11. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor

contractuale, dă dreptul părţii păgubite la penalităţi şi daune compensatorii. Art. 12. Neexecutarea obligaţiei contractuale de livrare a cantităţilor de

marfă la termenul şi conform indicilor calitativi specificaţi obligă partea în culpă la penalităţi de ____%/zi/valoarea obligaţiei neonorate

Se consideră întârziere în executare şi perioada de timp necesară înlocuirii cantităţii de marfă necorespunzătoare dacă prin aceasta se depăşeşte termenul prevăzut, în contract sau dacă părţile nu au agreat expres plata preţului acestor mărfuri, ca modalitate de stingere a obligaţiei.

Se penalizează cu ____%/zi/valoare, refuzul părţii care nu preia mărfurile prevăzute contractual şi care corespund cantitativ şi calitativ. Penalizarea aplicată nu exclude executarea obligaţiei de preluare a mărfurilor contractate.

Depăşirea termenului de _____ zile negociat de părţi pentru plata în bani a eventualelor sumă rezultând din compensarea finală a loturilor de marfă se penalizează cu ____%/zi/valoare de plată.

Art. 13. Eventualele daune suferite de către o parte contractantă datorită neexecutării culpabile, de către cealaltă parte, a obligaţiilor asumate dă dreptul acesteia la compensare în bani a prejudiciului efectiv cât şi a beneficiului nerealizat, în baza actelor doveditoare a pagubei create.

Art. 14. Cauzele de forţă majoră, constând în războaie, răscoale, cataclisme naturale, acte normative potrivnice obiectului contractului, constatate, comunicate


şi dovedite în 5 zile de la apariţia evenimentului invocat, apără de răspundere partea care le invocă.

Art. 15. Eventualele litigii nesoluţionate prioritar amiabil sunt de competenţa arbitrajului de pe lângă ___________________________.

Hotărârea prezentată este recunoscută de către părţi drept definitivă şi executorie.

VII. Clauze speciale Art. 16. În situaţia în care termenul de predare a mărfurilor prevăzute în

anexa 1 diferă faţă de termenul specificat pentru predarea mărfurilor prevăzute în anexa 2 sau când derularea contractului determină fortuit decalarea acestor două operaţii, partea contractantă care îşi îndeplineşte prima obligaţiile are dreptul de a primi o garanţie pentru a se asigura împiedicarea riscului de neexecutare din partea celeilalte părţi contractante.

Neîndeplinirea acestei garanţii de către cealaltă parte constituie motiv legal de neexecutare a obligaţiei cu termen anticipat, exoneratoare de răspundere.

Art. 17. În cazul în care lotul de marfă nu corespunde sub aspect calitativ în proporţie de ___% dă dreptul părţii păgubite să refuze întregul lot, să declare rezoluţiunea contractului şi pretinderea de daune în compensare.

Art. 18. Actele de recepţie a mărfurilor obiect al contractului se vor întocmi după o prealabilă notificare a părţilor cu ____ zile/ore/ înainte de efectuarea operaţiunii.

Art. 19. Neprezentarea părţii contractante expeditoare a mărfurilor, la termenul şi locul notificat al operaţiunii de recepţie dă dreptul celeilalte părţi la efectuarea autorecepţiei în prezenţa delegatului unui organ de specialitate neutru.

Art. 20. Recepţia mărfurilor se face „loco beneficiar”. Art. 21. Îndeplinirea obligaţiei de livrare presupune implicit transmiterea

actelor doveditoare ale proprietăţii, riscurile fiind transmise odată cu întocmirea actelor de recepţie necontestate de către părţi.

VIII. Dispoziţii finale Art. 22. Modificarea prezentului contract se poate realiza numai pe bază de

acte adiţionale semnate de către părţi. Art. 23. Legea contractului este _______________ iar moneda de referinţă

este __________________. Art. 24. Prezentul contract a fost redactat în _____ exemplare originale în

limbile română şi engleză, ambele cu aceeaşi valoare interpretativă, astăzi ________ la sediul ___________________________.

S.C. „A” S.C. „B”

07 Contrapartida (1).pdf

Documents

Transcript of 07 Contrapartida (1).pdf