GENUL

GENUL

EPIC

CONCEPTELE OPERATIONALE ALE GENULUI EPIC

1. TRASEU DIEGETIC = diegeza = actiunea povestita2. INSTANTELE COMUNICARII NARATIVE: autor, narator, personaje, cittior

3. AUTOR:

Concret

Abstract (ca produs al operei)

4. CITITOR:

Concret

Abstract (categoria de cititori careia i se adreseaza opera)

5. NARATORUL:

vocea autorului in opera epica

narator martor (persoana intai)

narator omniscient si obiectiv (persoana a treia)

narator personaj, subiectiv (persoana intai)

narator extradiegetic = omniscient = demiurgic

narator intradiegetic = si personaj, daca vorbeste despre el insusi, atunci este si narator autodiegetic

6. PERSPECTIVA NARATIVA = punctul de vedere din care se povesteste

Obiectiva

Subiectiva

7. SUBIECTUL OPEREI LITERARE = actiunea

8. MOMENTELE SUBIECTULUI:

Expozitiunea (locul, timpul si personajele)

Intriga (faptul care declanseaza actiunea)

Desfasurarea actiunii

Punctul culminant

Deznodamantul (rezolvarea conflictului care a debutat in intriga)

9. ORDINEA NARARII: Cronologica Afectiva

10. TIMP + SPATIU = CRONOTOP (se prezinta cu ajutorul indicilor spatio-temporali)

11. FINALUL:

Nu este intotdeauna suprapus deznodamantului

Se opune incipitului (intr-o opera clasica ele sunt simetrice)

12. DEZNODAMANTUL:

Previzibil

Imprevizibil

Absurd

Tragic

13. SECVENTA NARATIVA = cea mai mica unitate logica a actiunii

14. MODALITATI/ TEHNICI NARATIVE:

Povestirea = narare detaliata

Rezumatul = narare succinta

Scena = dramatizarea secventei narative (predomina dialogul literar)

Inlantuirea = povestirea cronologica (tehnica traditionala)

Alternanta = alternarea planurilor narative (tehnica moderna)

Povestirea in rama = povestirea in povestire (naratorul povesteste despre un personaj care, la randul lui, povesteste ceva, devenind el insusi narator)

Elipsa = decuparea unei parti din firul narativ

Retrospectia = intoarcerea in timp

15. CONFLICTUL = reprezinta ciocnirea dintre:

Doua personaje

Personaj si societate (curentul realist)

Personaj si destin (curentul clasic)

Psihologic (modern) = in psihologia personajului intre doua idei, doua sentimente, doua conceptii

16. TITLUL = un element de compozitie

O cheie de lectura

Ne ajuta sa patrundem in lumea operei literare

17. TEMA LITERARA = aspectul general de realitate reflectat intr-o opera literara: iubirea, natura, timpul, istoria etc.

18. MOTIVUL LITERAR = ipostaza concreta a temei: trecerea ireversibila a timpului, prezentul etern, ciclicitatea timpului (motive subordonate temei timpului)

19. MODURI DE EXPUNERE:

Naratiunea (specifica genului epic)

Descrierea literara (specifica genului liric): tablou (peisagistica), de interior, portretistica Dialogul literar (specific genului dramatic): prezinta relatiile dintre personaje, actiunea sub forma de scena, caracterizeaza personajele

Monologul literar

20. RAPORTUL GEN SPECIE = specia se subordoneaza genului

Specia epica in versuri: balada (nascocire a literaturii populare), fabula, epopeea

Specia epica in proza: schita (moment), povestirea, basmul (creatii populare), nuvela, romanul

21. STIL:

Direct (vorbire directa)

Indirect (vorbire indirecta): El spune ca... (prin verbere de zicere, dicendi)

Indirect liber (redarea gandurilor sau a cuvintelor unui personaj, fara verbul de zicere): N-ar mai fi venit, dar era curios sa... (modern, presupune narator omniscient)

22. PERSONAJUL LITERAR = persoana imaginara care ia parte la actiunea operei literare. Ronald Barthes: Personajul este o fiinta de hartie.

Dupa locul ocupat: principal = protagonist (sau antagonist), episodic, secundar, figurant

Personaje individuale si colective

Personaje plate = schematice si rotunde = dezvoltate (E. M. Forster)

Personajul absent (concept modern): Nechifor Lipan

Raisonneur = personajul care are pareri despre ceilalti, despre actiune, are ratiune

Alter ego = alt eu, personaj caruia naratorul i-a imprumutat trasaturi

Specifice numai basmului: raufacatorul, donatorul (furnizorul), fata de imparat si tatal ei, eroul, falsul erou (impostor), trimitatorul (cel care il trimite pe erou sa faca diferite munci), auxiliul

Dupa curentul literar pe care il ilustreaza:

Personajul clasic: o singura trasatura bine conturata (tipul avarului = tip uman), nu se schimba, e un tip universal (nu e caracteristic unei anumite epoci si nici nu e vazut in relatie cu societatea), aristocrat

Personajul realist: o trasatura bine conturata, alaturi de care are si alte trasaturi, personaj tipic in imprejurari tipice, e complex, poate fi suferi schimbari, e vazut in relatie cu societatea si ca produs al societatii, este verosimil

Personajul romantic: exceptional = iesit din comun in bine sau in rau, evolueaza in imprejurari de exceptie, in orice mediu social (omul de geniu, eroul, artistul, demonul, tiranul, damnatul, proscrisul)

Personajul modern: imprevizibil, atipic, definit, mai ales, prin conflicte interioare

23. MODALITATI DE CARACTERIZARE:

Directa: trasatura este specificata clar de catre personajul insusi = autoportret, de catre narator, de catre alte personaje

Indirecta: trasatura se deduce din fapte, replici, decizii, relatia cu alte personaje, vestimentatie, nume, mediu etc.

24. VIZIUNEA DESPRE LUME A AUTORULUI/ A PERSONAJELOR = punctul de vedere/ filosofia de viata/ scara de valori a autorului/ a personajelor, asa cum se deduce din opera literara

CURENTE LITERARE

1. CLASICISMUL:

Antichitate/ secolele XVII XVIII

Curent rationalist (ratiunea = cea mai buna parte a omului)

Fiinta umana ca valoare suprema (viziune antropocentrista)

Ordine si rigoare

Arta trebuie sa aiba un sens moral si estetic (vechii greci credeau ca Binele, Frumosul si Adevarul sunt inseparabile)

Sobrietate si neamestecul genurilor

Supunerea la reguli

2. ROMANTISMUL:

Secolul XIX

Cultul sensibilitatii si al fanteziei creatoare

Expasiunea eului individual (subiectivitate)

Nemultumirea fata de prezent si evaziunea in trecut, istorie, vis, lumi fantastice, natura

Interesul pentru folclor

Libertate totala de creatie

Personajul provin din toate mediile sociale, erou de exceptie, imprejurari de exceptie

Predilectia pentru obscuritate, mit, simbol

3. UMANISMUL:

In sens larg: iubire fata de oameni

In sens restrans: interes fata de valorile Antichitatii

Orientare culturala aparuta in Renastere

Renasterea (secolele XIV XVI) apare dupa Evul Mediu si se caracterizeaza prin respingerea dogmatismului religios medieval, cultul omului (considerat o faptura libera, demna si perfectibila)

Rationalism

Interesul pentru dezvoltarea in toate domeniile, enciclopedica

4. ILUMINISMUL:

Curent rationalist ce combate ideologia medievala

Promoveaza dreptul oamenilor de a progresa prin cultura

Caracter laic si anticlerical

Curent ideologic si cultural (nu literar)

In cultura romana, este ilustrat prin Scoala Ardeleana

4. REALISMUL:

Reprezentarea veridica a realitatii (secolul XIX)

Obiectivitatea scriitorului

Personaje tipice in imprejurari tipice

Detaliere

Preocuparea pentru social

Absenta idealizarii

Critica societatii

Stilul sobru si impersonalBASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Basmul este o specie a genului epic in proza care ia nastere in literatura populara si exprima aspiratia omului simplu catre o lume ideala, fabuloasa. Tema literara cultivata in basme este conflictul dintre bine si rau, incheiat cu victoria binelui. Basmul prezinta intamplari neobisnuite sustinute de personaje supranaturale, categoria estetica specifica fiind fabulosul. De altfel, denumirea speciei provine din cuvantul slav basni cu sensul de nascocire. Basmele au luat fiinta din mituri sau din lumea visului, conform unor specialisti.

Basmul cult prezinta viziunea originala a unui scriitor, comunicata in structura tipica acestei specii. Basmul cult Povestea lui Harap-Alb este publicat in revista junimista Convorbiri literare in august 1877 si dezvolta tema unui bildungsroman, maturizarea eroului in confruntarea cu raul. Aceasta capodopera a lui Ion Creanga a fost interpretata diferit in critica literara: Calinescu argumenteaza realismul acestui basm, deoarece fabulosul este plasat in lumea taraneasca; Vasile Lovinescu interpreteaza basmul lui Creanga in cheie mitica si simbolica, demonstrand ca este povestea unei initieri care se desfasoara sub indrumarea unor mentori.

Opera se caracterizeaza prin stereotipia narativa specifica basmelor. Incipitul Amu cica era odata delimiteaza realul de fabulos, face intrarea intr-un timp mitic si pretinde ca a preluat intamplarea din memoria colectiva. Episoadele narative sunt inlantuite intr-o compozitie dinamica ce parcurge situatiile sablon specifice basmelor: echilibrul initial un crai avea trei feciori; tulburarea echilibrului initial printr-o lipsa Imparatul Verde nu avea urmasi pe linie barbateasca; recuperarea echilibrului initial de catre erou mezinul craiului pleaca spre imparatia unchiului sau, este supus probelor de catre Span si se maturizeaza sub indrumarea mentorilor; victoria eroului asupra fortelor raului, recunoasterea si rasplatirea eroului mezinul craiului isi recapata identitatea, iar Spanul este omorat de catre calul nazdravan.

In comparatie cu basmul popular, opera lui Creanga complica firul narativ prin motivul probei in proba: a treia proba contine alte sase. Eroul trebuie sa aduca salatile din gradina ursului, sa vaneze cerbul solomonit si sa o peteasca pe fata Imparatului Rosu. Acesta din urma il supune pe erou la alte sase probe: ospatul pantagruelic, proba focului somnul in casa de arama incinsa, proba rabdarii si a indemanarii alegerea macului de nisip, proba vigilentei pazirea fetei de imparat, deosebirea esentei de aparenta ghicirea fetei de imparat, aducerea obiectelor magice smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta.

Deznodamantul fericit este specific basmelor prin triumful binelui. Spanul impostor este pedepsit, iar mezinul craiului isi primeste rasplata, casatorindu-se cu fiica Imparatului Rosu si urcand pe tronul Imparatului Verde.

Creanga este un prozator care are darul de a povesti. Naratiunile sale sunt memorabile prin substratul moralizator, prin savoarea populara, prin umor si jovialitate. Tonul pe care povesteste, adresandu-se direct cititorului si creand astfel efectul de oralitate sugereaza pofta de viata a omului traditional. Limbajul cuprinde expresii si vorbe de duh: a-si gasi mantaua cu cineva; unele sunt rimate: De-ar sti omul ce-a pati/ Dinainte s-ar pazi. Numeroasele moldovenisme fixeaza actiunea intr-un topos aflat la hotarul dintre real si fabulos. Opera poate fi socotita clasica prin umanismul popular, dat de proverbele intelepte: Da-i cu cinstea, sa piara rusinea. Creanga este un scriitor fara metafore, totusi limbajul este afectiv, viu, prin bogatia de interjectii, interogatii retorice, prin folosirea dativului etic.

Finalul basmului se caracterizeaza prin umor si veselie. Povestitorul paraseste lumea reala, preferand sa ramana in lumea imbelsugata a basmului. El ironizeaza conditia artistului: un pacat de povestariu fara bani in buzunariu.

Conflictul principal al basmului are loc intre Span si Harap-Alb. Conflictele basmului se intemeiaza pe valori morale, preluate din filosofia populara romaneasca: respectul dintre generatii, pretuirea experientei batranilor, respectarea cuvantului dat, credinta in destin.

Naratiunea este dramatizata prin bogatia dialogurilor ce alcatuiesc scene memorabile. Temele si motivele literare sunt preluate din basmele populare: imparat fara urmasi, calatoria, probele, mezinul superior, auxiliile, triplicarea, destinul, nunta, ospatul.

Fabulosul se concretieaza prin personaje, obiecte, intamplari neintalnite in lumea reala: Sfanta Duminica are darul divinatiei, calul nazdravan are grai omenesc si zboara in tariile cerului, ursul si cerbul au puteri fabuloase, pasarea maiastra da vesti despre farmazoana. Unele personaje fabuloase sunt preluate din basmele populare romanesti, altele din mituri universale. Sfanta Duminica este un personaj din mitologia crestina. Discursul acestui mentor aminteste de intelepciunea si dragostea severa a Smarandei. Calul nazdravan este inaripat, la fel ca Pegas. Privirea cerbului impietreste, asemenea Medusei. Cei cinci monstri simpatici, care il intovarasesc pe erou, amintesc de uriasii buni din basmele populare romanesti. Ei ilustreaza insusiri hiperbolizate. Cei cinci tovarasi ai mezinului au rol de auxilii. Numele lor seama cu niste porecle si sugereaza trasatura iesita din comun care ii defineste si pe care o vor pune in slujba eroului: Setila, Flamanzila, Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Cei cinci monstri simpatici (George Calinescu) au infatisari grotesti sperie si starnesc rasul in acelasi timp. Infatisarea lor neomeneasca este in contrast cu vorba taraneasca, asemenea unor moldoveni autentici. Basmul prezinta intamplari fabuloase, precum botezul initiatic al eroului in sangele cerbului ori invierea lui Harap-Alb de catre farmazoana cu ajutorul obiectelor magice. Actiunea se desfasoara pe taramuri fabuloase si simbolice, de exemplu imparatia craiului este lumea parinteasca din care pleaca eroul pentru a deveni imparat. Podul reprezinta parasirea acestei lumi si inceputul aventurii. Padurea labirintica este spatiul malefic in care novicele devine sluga Spanului, fapt simbolizat prin coborarea in fantana. Gradina si ostrovul sunt spatii ale aventurii, iar imparatia Imparatului Rosu e taramul raului, Obiectele magice sunt aduse cu greu, de unde se bat muntii in capete, acest loc amintind de aventurile prin care trece Ulise, eroul lui Homer din epopeea Odiseea.

In concluzie, fabulosul este categoria estetica specifica basmului prin care se contureaza o lume diferita de realitate, locul aventurilor initiatice ale mezinului. Elementele preluate din basmul popular sunt tema luptei dintre bine si rau, numele magice, motivele specifice, oralitatea, simetria compozitionala, deznodamantul fericit si formulele narative initiale, mediane si finale, iar elementele de originale le constituie complicarea narativa prin motivul probei in proba, teatralitatea, complexitatea eroului, realismul basmului, umanizarea fabulosului personajele se poarta si vorbesc ca niste tarani humulesteni, limbajul afectiv, umorul filosofia de viata a omului simplu si substratul mitic si simbolic.

CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Eroul de basm este un Fat-Frumos, caracterizat printr-o singura trasatura de exceptie, si anume voinicia. El lupta impotriva raului, il invinge, reinstaurand vinele si isi primeste rasplata meritata, intemeindu-se printr-o noua familie si prin succesiunea la tron.

Personajul lui Creanga este original prin complexitate si prin inspiratia din tipologia traditionala. Tanarul este cacracterizat prin numeroase detalii, deoarece prozatorul realist cauta sa redea iluzia realului chiar si intr-un cadru fabulos.

Mezinul craiului este sortit unui destin de exceptie. El ilustreaza motivul mezinului superior, un motiv preluat din basmele populare. Fiul craiului nu are insusiri fabuloase. El se dovedeste superior prin valorile traditionale in care crede: respectarea cuvantului dat, vocatia prieteniei, milostenie. Personajul este caracterizat complex prin procedee realiste in mod direct de catre narator, prin autoportret, de catre alte personaje si in mod indirect prin fapte, replici, atitudine, deicizii.

Inca de la inceput, mezinul se dovedeste bun la inima, sufera cand tatal este dezamagit de lasitatea fratilor mai mari: se facu ros cum ii gotca si incepu a plange in inima sa. Se arata milostiv si fata de Sfanta Duminica. Aceasta stie ca el esre predestinat sa ajunga un imparat iubit, slavit si puternic. Mezinul este un neofit care se va maturiza treptat sub indrumarea unor mentori. Cat este inca boboc, nu face deosebirea dintre aparenta si esenta, de aceea calul nazdravan i se pare o martoaga, Sfanta Duminica e o batrana cersetoare, iar Spanul e un om bun care vrea sa-l ajute. Numindu-l boboc, naratorul isi exprima duiosia, dar si ironia fata de eroul sau.

Mezinul trece de proba la care il supune parintele, proba curajului. Faptul ca preia de la tatal sau armele, straiele si calul nazdravan arata ca el este adevaratul urmas al eroismului patern.

Acest basm sustine ideea ca maturizarea se face doar prin suferinta. Coborarea in fantana din padurea labirintica este simbolica si marcheaza o rascruce in viata eroului. El este nevoit sa-i jure ascultare Spanului. Juramantul se face pe ascutisul palosului, ceea ce simbolizeaza onoarea eroului. Numele Harap-Alb pe care il poarta in timpul cat este sluga Spanului reprezinta un oximoron si sugereaza originea nobila a acestuia harap insemnand sluga neagra, iar alb sugerand nobletea.

Personajul este umanizat, are temerile oamenilor din lumea reala: se simte intimidat de rautatea Spanului si lasa deznadejdea sa il copleseasca. Nu are incredere in propriul sau eroism, e convins ca Spanul ii va veni de hac si ajunge sa isi doreasca decat asa viata, mai bine moarte de o mie de ori. Din acest motiv, mentorii il dojenesc, il considera slab de inger si il incurajeaza cu umor si ironie: Pana acum ti-a fost mai greu, dar de acum inainte tot asa are sa-ti fie. Harap-Alb invata astfel sa fie rabdator, increzator in destinul propriu si perseverent in lupta cu greutatile vietii. Experienta de sluga este menita sa-l ajute mai tarziu, caci un bun imparat trebuie sa cunoasca mai intai viata celor necajiti.

Probele la care il supune Spanul sunt trepte initatice, care ii probeaza eroismul. Mergand spre imparatia Imparatului Rosu, isi arata priceperea si milostenia, ocrotindu-le pe albine si furnici. E un erou ordonator, ca orice tanar gospodar. Isi dovedeste vocatia prieteniei atunci cand se intovaraseste cu cei cinci monstri simpatici, fiindu-le alaturi la bine si la rau: era partas la toate, si la paguba si la castig si prietenos cu fiecare.

Finalul aduce recunoasterea si rasplatirea eroului, dupa ce moartea si invierea miraculoasa pun capat juramantului. Rasplata este specifica eroilor de basm: nunta cu farmazoana si succesiunea la tronul Imparatului Verde.

In concluzie, Creanga prelucreazaa tiparul popular al lui Fat-Frumos si construieste un personaj complex, rotund, care isi desavarseste aventura eroica datorita valorilor morale traditionale.

NUVELA PSIHOLOGICA

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Nuvela este o specie a genului epic n proz, cu un singur fir narativ, urmrind un conflict unic, verosimil si concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, n funcie de contribuia lor la desfurarea aciunii. Nuvela prezint fapte ntr-un singur conflict, cu o intrig riguros construit, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului dect pe aciune. Prozatorul Ioan Slavici este creatorul realismului psihologic in literatura romana, anticipandu-l pe interbelicul Liviu Rebreanu. Proza realista prezinta o actiune verosimila, fixata detaliat in timp si in spatiu. Personajele sunt complexe, ilustreaza tipuri umane si sunt vazute in relatie cu societatea. Realismul psihologic scoate in evidenta impactul faptelor asupra psihologiei personajelor. Sunt utilizate tehnici specifice prozei psihologice, precum monologul interior, stilul indirect liber, introspectia. Rolul acestora este de a evidentia evolutia sufleteasca si conflictele psihologice ale personajelor, Prozatorul Ioan Slavici face parte din Epoca Marilor Clasici. Este clasic prin rigoarea compozitiei si prin perspectiva moralista. Acest maestru al nuvelisticii romanesti prezinta lumea traditionala ardeleneasca in capodoperele Moara cu noroc, Padureanca, Budulea taichii, Popa Tanda.

Nuvela psihologica Moara cu noroc apare in 1880, iar in anul urmator este introdusa in volumul Novele din popor. Opera ilustreaza o tema confucianista consecintele nefaste ale setei de inavutire. Lumea ardeleneasca a secolului al XIX-lea functioneaza dupa un sever cod moral nescris. Incalcarea acestuia declanseaza conflictul si justifica deznodamantul. Incipitul nuvelei comunica acest cod prin cuvintele batranei mame a Anei: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.

Moara cu noroc este o nuvela solida cu subiect de roman (George Calinescu). Opera ilustreaza trasaturile speciei: conflict puternic si verosimil, obiectivitatea perspectivei narative, rigoarea compozitiei si plasarea accentului asupra personajului intr-o mai mare masura decat asupra actiunii.

Cele 17 capitole prezinta cronologic si intr-un ritm alert istoria intemeierii unui nou carciumar la Moara cu noroc. Naratorul omniscient si obiectiv descrie cronotopul in mod detaliat, ceea ce este specific realismului. Delatiile au rol de motive anticipative: pustietatea, ramasitele unei paduri, cele cinci cruci, pasarile de prada care se rotesc amenintator.

Titlul operei este un element de compozitie cu rol de motiv anticipativ. Arata locul actiunii, reprezentat prin motivul hanului. Moara este asezata la hotarul dintre lumea locuita, pazita de Dumnezeu si pustietate, loc al faradelegilor. Substantivul noroc arata ca aceasta carciuma ridicata langa o fosta moara are un vad bun, dar norocul nu este vazut cu ochi buni in lumea traditionala, caci reprezinta o forta vicleana, imprevizibila.

Expozitiunea si intriga se impletesc. De Sfantul Gheorghe, cizmarul Ghita, satul de saracie, se muta impreuna cu familia la Moara cu noroc. Decizia lui este neobisnuita pentru lumea traditionala. Aceasta crede ca omul trebuie sa tina la rostul lui si sa fie multumit cu ceea ce are. Arendarea carciumii se dovedeste o afacere profitabila, insa Ghita se simte infiorat de amenintarea nedefinita a locului pustiu. Aceasta amenintare capata chip odata cu aparitia samadaului Lica. Carciumarul intelege repede ca trebuie sa ia o decizie grea, de ordin moral. Nu poate sa ramana la moara decat daca devine omul samadaului, insa porcarul este vestit pentru faradelegile lui. La inceput, Ghita incearca sa-i tina piept, insa Lica il domina, folosindu-se de slabiciunea lui pentru avere. Ghita vrea sa se razbune si, de aceea, se aliaza cu jandarmul Mitrea, dar, pe de alta parte, nu se indura sa renunte la avantajele cardasiei cu samadaul. Nuvela urmareste paralel scenariul faptelor si complicatiile sufletesti ale protagonistului. Tensiunea sporeste atunci cand samadaul o joaca patimas pe Ana, umilindu-l pe carciumar. Ghita ajunge sa fie implicat in procesul samadaului, ceea ce completeaza degradarea morala in ochii lumii traditionale. De Pasti, Ghita socoteste ca a venit timpul sa se razbune si ii intinde o capcana lui Lica, dar o foloseste pe Ana drept momeala. Deznodamantul este tragic, Ghita isi ucide nevasta vinovata si este apoi omorat de catre Raut, iar Lica isi pune capat zilelor ca sa nu cada in mainile jandarmilor. Focul care cuprinde carciuma semnifica purificarea unui loc pacatos, in care oamenii s-au facur vinovati de lacomie, talharie, pacat trupesc si omor. Departe de cenzura comunitatii, pustietatea este locul in care ies la iveala pornirile imorale ale oamenilor. Finalul si incipitul sunt simetrice, batrana este vocea intelepciunii populare. Dupa ce initial a avertizat asupra nenorocirilor viitoare, in final ea pune cele intamplate pe seama destinului: Asa le-a fost dat.Limbajul artistic este sobru, Slavici nu e un creator de metafore. Scopul lui nu este de a infrumuseta, ci de a surprinde cu exactitate motivatiile conflictelor sufletesti. Anticipeaza stilul bolovanos al lui Liviu Rebreanu.CARACTERIZAREA LUI GHITANuvela este scena confruntarii a doua caractere puternice. Ghita vine din lumea traditionala care functioneaza dupa un sever cod moral nescris, pe cand Lica este stapanul pustei aradene, un loc al faradelegii. Prin personajul Ghita, Slavici construieste realist tipologia avarului, observand procesul dezmanizarii treptate a omului cazut in patima banului.

Initial, Ghita este prezentat in ipostaza unui barbat puternic, inalt si spatos, capul familiei traditionale. Decizia de a scapa de saracie este plecarea dintr-un sat in care cizmarul e mai mult carpaci. Aceasta decizie pare semnul unui caracter puternic, dar este neobisnuita pentru lumea traditionala, caci omul trebuie sa-si asume destinul, nu sa i se impotriveasca.

Noul carciumar se arata un om harnic, gospodar si strangator. Nu intamplator prozatorul prezinta initial viata fericita a familiei. Acest echilibru se clatina odata cu aparitia samadaului. Criticul Magdalena Popescu demonstreaza ca cinstea lui Ghita nu este o valoare interioara, ci o valoare impusa de lumea traditionala din care provine. Dupa dezradacinarea din comunitate, valorile acesteia sunt mai usor de incalcat. Naratorul observa cu finete schimbarile comportamentale care arata tensiunea sufleteasca a personajului. El devine ursuz si artagos, ca omul care se simte legat, dupa ce samadaul ii cere sa devina omul lui, daca vrea sa ramana la moara.

In lumea lui Slavici, omul este locul geometric al parerii proprii despre sine si al parerii celorlalti despre el Magdalena Popescu. Ghita vrea sa treaca drept un om cinstit, se teme de gura lumii, dar nu are puterea de a pleca de la carciuma asa cum il sfatuieste Ana. Uneori isi recunoaste slabiciunea: ar trebui sa ma sileasca cineva. In lumea traditionala, cinstea si averea sunt incompatibile. Ghita incearca sa le impace si, de aceea, ii cere cu ipocrizie lui Lica: lumea trebuie sa ma creaza om cinstit si stricat cu voi. Acest compromis este un prim pas inapoi pentru Ghita care renunta la cinste si se multumeste cu aparenta ei.Naratorul omniscient prezinta gandurile si framantarile personajului prin stilul indirect liber: cand se gandea la tovarasia cu Lica vedea banii gramada inaintea sa si i se impaianjeneau parca ochii, ceea ce ilustreaza tipul avarului. Personajul este complicat sufleteste si prezentat intr-o criza morala pe care Magdalena Popescu o numeste conflict de motivatii. Aceste motivatii contradictorii din sufletul lui Ghita sunt: responsabilitatea fata de familie, dorinta de a trece drept un om cinstit pentru a pastra respectul oamenilor, dorinta de a ramane demn in fata lui Lica, gustul aventurii, al libertatii si al pericolului si setea de avere: Si-ar fi pus pentru un an doi capul in primejdie, dar avea nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea. Ghita traieste singur acest conflict pentru ca nu are incredere in judecata Anei, iar pe soacra ii e rusine sa o intrebe, dupa ce ii incalcase sfatul venind la moara. Ghita se macina sufleteste, fapt evidentiat de un bogat camp semantic: ganduri rele, turbare, se schimba la fata, fierbea.

Ghita este un vanitos, el il avertizeaza pe Lica spunandu-i ca i-ar fi primejdios ca sluga, dar nepretuit ca prieten. Pe de alta parte, samadaul se straduieste sa il umileasca pe carciumar folosindu-se de cele doua slabiciuni ale acestuia: patima pentru avere si dragostea pentru Ana. Samadaul face acest lucru din placere diabolica. Pintea il cunoaste de multa vreme si stie ca lui Lica ii place sa raza de dracul si de muma-sa.

Pe parcursul acestui conflict sufletesc, Ghita se manifesta diferit fata de propria lui slabiciune, avaritia: uneori, pune totul pe seama familiei: parca nu pentru voi imi mistuiesc viata?, alteori, el isi recunoaste defectul, dar se declara prea slab ca sa il depaseasca si nu se simte vinovat dupa cum nici cocosatul nu se face vinovat de cocoasa lui. Dupa judecata insa, el traieste un acut sentiment de vinovatie fata de familia sa. Le cere ietare copiilor pentru ca le-a risipit cea mai mare avere, numele cinstit. Totusi, la judecata el acuza autoritatile pentru ceea ce i se intampla, invinovatindu-le pentru faptul ca nu ii ocrotesc pe oamenii cinstiti fata de cei necinstiti.

Protagonistul este caracterizat in mod direct de catre alte personaje. Prin alianta cu jandarmul Pintea, Ghita incearca un joc dublu, ceea ce confirma faptul ca are slabiciunea banilor pentru care nu poate renunta pe deplin la tovarasia cu Lica. In sinea lui, a adunat o uriasa dorinta de razbunare. Greseste neimpartasindu-i Anei gandurile, iar ea il vede umilit de Lica si il crede muiere in haine barbatesti. Lica, pe de alta parte, il considera om cu minte si este convins ca i se va alia. Pintea il crede un barbat puternic pentru ca are curajul sa o foloseasca pe Ana drept momeala. De fapt, gestul carciumarului nu este o dovata de tarie sufleteasca, ci este expresia disperarii. Uciderea Anei este un gest de iubire pentru ca pacatul Anei este mai rau decat moartea. Moartea personajului este justitiara ca si a celorlalte personaje. Reprezinta, deci, pedepasa pentru faptele lor. Destinul si propriile slabiciuni l-au impins pe Ghita intr-un cerc vicios din care iesirea este tragica.Celelalte personaje sunt vazute in relatie cu protagonistul. Lica samadaul este antagonistul in conflictul nuvelei. Infatisarea lui sugereaza fasinatia raului. Ana e convinsa ca e om rau si primejdios. Intelegerea dintre samadau si Ghita este un pact faustic. Lica este un Mefisto care il ispiteste pe Ghita cu bani pentru a-i fura sufletul. Samadaul e mandru de faradelegile lui, recunoaste ca a corupt autoritatile, nu are scrupule. In scena refugierii nocturne intr-o biserica, Lica pare ajuns din urma de pacatele lui. Furtuna este simbolul furiei divine, iar Lica se inspaimanta pentru prima data. Gestul sinuciderii arata vanitate.

In concluzie, nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este o capodopera a prozei psihologice, in care elementele de realism, precum verosimilitatea, tipicitatea personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, prezentarea individului in raport cu societatea, se impletesc cu trasaturi moderne, precum tema instrainarii de sine si psihologia abisala a personajelor.In opinia mea, confruntarea dintre Ghita si Lica s-a finalizat cu esecul amandurora, intrucat niciunul dintre ei nu si-a dus la indeplinire scopul: Ghita nu a strans averea pe care si-o dorea, pastrand totodata cinstea numelui sau, iar Lica nu l-a transformat pe Ghita in mod complet in sluga lui, acesta din urma razvratindu-se impotriva sa. Moartea lor tragica s-a datorat patimii pentru avere si vanitatii.

RELATIA DINTRE GHITA SI LICA

Din punct de vedere social, cei doi sunt opusi: Ghita este un om simplu, modest, face parte din lumea traditionala, dar isi doreste un statut social mai bun. Nu il mai multumeste sa fie mai mult carpaci decat cizmar. Lica are un statut social puternic. Este capetenia porcarilor, se lauda cu influenta lui asupra autoritatilor, este un om bogat, fapt sugerat de vestimentatia lui si de generozitatea cu care isi rasplateste supusii. Este stapanul pustei aradene, loc al faradelegilor.

Din punct de vedere psihologic, cei doi par, la inceput, firi puternice, de aceea confruntarea lor este dura. Portretul fizic al samadaului sprancenele impreunate, fata supta, tinuta impunatoare, ochii mici si verzi, sugereaza caracterul puternic, barbatia si viclenia, de aceea Ana il sfatuieste pe Ghita sa nu aiba de-a face cu acest om rau si primejdios. Cea mai importanta trasatura a lui Lica este rautatea diabolica: ii place sa raza de dracul si de muma-sa. Inteligenta lui sta in slujba raului, a fost comparat cu personajul Mefisto din opera Faust de Goethe. Ghita va incheia cu el un pact faustic isi vinde sufletul omului rau pentru a obtine avere.Prima lor confruntare are loc atunci cand Lica ii cere sa devina omul lui daca vrea sa ramana la moara. Lica il leaga pe Ghita prin faptul ca ii ia cu imprumut o mare parte din castig, intuitia samadaului este corecta, caci Ghita nu se indura sa renunte si sa plece. Lui Lica nu-i ajunge aceasta victorie, ci il si umileste: Asa-i ca te-ai facut bland ca un mielusel?.

Scena in care Lica o joaca pe Ana si nu se sfieste sa spuna in gura mare ca o doreste este esentiala in vederea stabilirii raportului dintre cei doi, intrucat aceasta umilinta este sporita si de faptul ca la han se afla si alti drumeti care se amuza de cele auzite. Gura lumii este personajul colectiv traditional. Scena finala cand Ghita incearca sa-l atraga pe Lica intr-o capcana este produsul unei uriase dorinte de razbunare a carciumarului, samadaul avand asupra lui bani furati pe care Ghita ii propune sa ii schimbe la targ. Ghita rateaza aceasta incercare pentru ca Lica paraseste moara inainte de sosirea jandarmului Pintea.

In confruntarea dintre cei doi barbati, niciunul nu iese castigator. Moartea personajelor este justitiara, reprezentand o pedeapsa pentru faptele lor. Ghita pare sa se lupte cu un destin nefavorabil, tema destinului sugerand caracterul clasic al operei: Ce sa fac daca e in mine ceva mai puternic decat vointa mea?. Aceasta replica apartinandu-i lui Ghita denota atat slabiciunea personajului, cat si ipocrizie. Batrana explica cele intamplate prin destin. Destinul lui este cel de om sarac, Ghita se impotriveste acestui destin, asemenea eroilor din tragediile grecesti. Faptul ca se impotriveste destinului este o dovada de curaj. Marea diferenta este faptul ca Ghita nu lupta pentru o idee mareata, ci pentru o falsa valoare. Lupta lui nu se duce numai cu Lica, ci si cu sine, la nivelul conflictului psihologic.NUVELA ISTORICA

Alexandru Lapusneanul

de Costache Negruzzi

Nuvela este o specie a genului epic n proz, cu un singur fir narativ, urmrind un conflict unic, verosimil si concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, n funcie de contribuia lor la desfurarea aciunii. Nuvela prezint fapte ntr-un singur conflict, cu o intrig riguros construit, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului dect pe aciune.Nuvela istorica este o specie creata de Costache Negruzzi in literatura romana. Acest scriitor pasoptist ilustreaza, prima istoriei, programul romantic publicat de Mihail Kogalniceanu in primul numar al revistei Dacia literara, intitulat Introductie. In acelasi numar, din ianuarie 1840, aparea si nuvela lui Negruzzi. Aceasta este o capodopera despre care George Calinescu a afirmat ca ar fi devenit la fel de celebra ca tragedia Hamlet daca ar fi fost scrisa intr-o limba de circulatie universala. Criticul apreciaza gesturile patetice, cuvintele memorabile, observatia psihologica si sociologica, atitudinile romantice si intuitia realista. Opera va fi inclusa in volumul Pacatele tineretelor, sectiunea Fragmente istorice.

Negruzzi este un prozator fara inventie, nu fabuleaza, ci se inspira din folclor din legenda lui Ion Neculce si din cronicile medievale, preluand: evenimentele majore ale domniei lui Alexandru Lapusneanul, conflictele dintre marea boierime si domnitor, precum si cateva replici memorabile. Pe alocuri, scriitorul modifica adevarul istoric, sub forma unor licente artistice, precum imprejurarile mortii lui Motoc.

Nuvela are o constructie clasica, riguroasa. Este structurata in patru capitole care corespund momentelor subiectului. Conflictul este anticipat prin cate un motto asezat inaintea fiecarui capitol. Este vorba despre replici memorabile ale personajelor: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu replica lui Lapusneanul catre boieri; Ai sa dai sama, doamna replica vaduvei unui boier ucis de voievod; Capul lui Motoc vrem replica multimii infuriate; De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu replica lui Lapusneanul dupa ce este calugarit. Naratiunea se realizeaza cronologic, prin tehnica inlantuirii. Rirmul narativ este alert. Naratorul omniscient narazea la persoana a treia, iar perspectiva narativa este obiectiva, fapt cerut de specificul nuvelei. Scriitorul alterneaza toate modalitatile nararii: povestirea inlantuita, rezumatul de exemplu, ultimii patru ani de domnie, si scena de exemplu, scena de la mitropolie, ospatul devenit masacru.Nuvela evoca a doua domnie a lui Lapusneanul, voievod al Moldovei intre anii 1564 si 1569. Scriitorul alege cele mai importante evenimente pentru a prezenta un conflict puternic si pentru a contura un portret memorabil. Incipitul este cronicaresc prin fraza austera si exacta. Cititorul patrunde in atmosfera Moldovei medievale. Alexandru Lapusneanul, fost voievod mazilit prin intrigi boieresti, revine in tara sprijinit de oase turceasca. El isi doreste sa redobandeasca tronul Moldovei si sa se razbune pe boieri. Solia care il intampina la hotar este alcatuita din vornicul Motoc, spatarii Spancioc si Stroici, postelnicul Veverita. Acestia ii cer sa renunte la oastea turceasca sub pretextul ca ea ar aduce tulburare in tata. Lapusneanul insa nu se lasa intors din drum, ci ocupa tronul eliberat prin fuga lui Stefan Tomsa. In a doua sa donnie, Lapusneanul instaureaza un regim de teroare in tara, ucigandu-i pe boieri la cel mai mic semn de nesupunere. Doamna Ruxandra ii cere sa opreasca omorurile, dar acesta o ameninta si ii fagaduieste un leac de frica. La slujba de la mitropolie, voievodul pare sa isi doreasca reimpacarea cu boierii, tine un discurs de impaciuire si ii pofteste pe acestia la un ospat care sa sarbatoreasca impacarea. Scena ospatului reprezinta punctul culminant al nuvelei. Ospatul se preface intr-un masacru pentru cei 47 de voieri, iar vornicul Motoc este aruncat multimii de targoveti care il sfasie. Scena este de un realism crud: Inchipuiasca-si cineva intr-o sala 100 si mai multi de oameni ucigasi si hotarati spre ucidere, calai si osanditi, lupandu-se uii cu furia deznadejtii si altii cu aprinderea bauturii. 47 de trupuri zaceau pe parchet. In lupta si tranta aceasta, masa se rasturnase, ulcioarele se sparsesera si vinul amestecat cu sange facuse o balta pe lespezile salei. Voievodul randuieste apoi capetele boierilor intr-o piramida ierarhica insangerata la vederea careia doamna lesina.Naratorul rezuma urmatorii patru ani si detaliaza apoi scena in care Lapusneanul, bolnav de friguri, cere sa fie calugarit ca sa i se ierte pacatele, dar cand isi vine in fire, ii ameninta pe cei din jur. Este otravit de doamna Ruxandra la indemnul mitropolitului si al boierilor. Nuvela se incheie cu descrierea romantica a manastirii Slatina, ctitoria lui Lapusneanul unde se afla mormantul acestuia si al familiei sale. Finalul reia stilul cronicaresc din incipit.

Literatura pasoptista abordeaza simultan mai multe curente literare in tendinta de a recupera decalajele fata de cultura apuseana. Opera lui Negruzzi este realista prin verosimilitatea conflictului, stilul sobru si impersonal, inspiratia din realitatea istorica, prezentarea satirica a mecanismelor sociale, complexitatea si tipicitatea personajelor si omniscienta narativa. Este o opera romantica prin tema istoriei, antiteza ca procedeu de portret, intorsaturile neasteptate de situatie fostul exilat redevine voievod, asasinul devine victima, personajul de exceptie care evolueaza in imprejurari de exceptie, tipul tiranului, descrierea cetatii Hotinului, replicile memorabile, gesturile teatrale, spectaculoase, motivul otravii, fantasticul tenebros: de exemplu, tresarirea moastelor sarutate de voievod, culoarea locala reconstituirea prin detalii si limbaj a atmosferei medievale, personajul colectiv. Limbajul nuvelei utilizeaza un registru arhaic armas, postelnic, logofat si un registru neologic cosmopolit, crepuscul.

CARACTERIZAREA LUI ALEXANDRU LAPUSNEANUL

Protagonistul nuvelei este caracterizat in mod detaliat cu ajutorul actiunii si al conflictului puternic. Negruzzi se inspira din portretul cronicaresc, un portret schematic, pe care el il preface intr-un personaj romantic ce ilustreaza tipul tiranului. Este caracterizat direct si indirect prin fapte, replici, decizii, relatii cu alte personaje. Are calitati si defecte iesite din comun. Calitatile acestui personaj devin si ele defecte pentru ca sunt folosite in scopul razbunarii. Putinele detalii fizice sugereaza portretul moral: privirea apriga, rasul crud.

Principala calitate a lui Alexandru Lapusneanul este vointa. El este hotarat sa isi recupereze tronul pierdut din cauza intrigilor boieresti. Inca din prima scena isi arata vointa printr-o comparatie absurda: Sa ma intorc? Mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt.. Aceasta vointa devine o obsesie si se asociaza cu dorinta de razbunare. Mai tarziu, vointa lui se manifesta si prin fapte, Lapusneanul consolidandu-si puterea cu orice pret. Spre sfarsitul vietii, vointa lui de putere este in contradictie cu realitatea, atunci cand ajunge la bunul plac al boierilor.

O alta calitate a sa este priceperea de a cunoaste firea oamenilor. Este o calitate pe care a dobandit-o dupa ce a fost pacalit si tradat in prima domnie. Acum el intuieste viclenia vornicului Motoc, psihologia maselor, invatand sa citeasca adevaratele ganduri ale oamenilor.

Inteligenta lui se arata din faptul ca actioneaza dupa un plan bine gandit, pe termen lung. Din aces plan face parte si casatoria cu fiica lui Petru Rares. Este un gest prin care el intentioneaza sa traga inimile norodului.

In a doua domnie, Lapusneanul este diplomat. Se preface ca il iarta pe Motoc pentru ca apoi sa se foloseasca de el si sa il pedepseasca. Diplomatia ia forma vicleniei. In scena discursului de la mitropolie, Lapusneanul se arata impaciuitor, ii numeste pe boieri frati, se preface un bun crestin, inchinandu-se si vorbind in pilde, tine un discurs mincinos pe care naratorul il considera desantata cuvantare.

Cel mai mare defect al personajului este cruzimea. Partial, cruzimea se justifica prin necesitatea de a centraliza puterea intr-un stat medieval sfasiat de lupte interne. Totusi, trasatura este exagerata, patologica. Voievodului ii place sa se arate crud cu boierii si ii pedepseste aspru pentru vini parelnice. El priveste cu placere macelul boierilor si construieste o piramida insangerata din capetele acestora, respectand cu cinism ierarhia rangurilor boieresti. Face toate aceste lucruri pe incet si cu randuiala, ceea ce este o dovada a patologiei personajului. Se delecteaza aruncandu-l pe Motoc multimii. Se arata crud si fata de sotia lui. Este gata sa o loveasca atunci cand aceasta ii cere sa inceteze cu omorurile si apoi ii da un leac de frica, aratandu-i piramida insangerata. George Calinescu afirma ca personajul lui Negruzzi este un criminal fanatic. In urmatorii ani, desi fagaduise incetarea omorurilor, Lapusneanul continua sa se arate crud: scotea ochi, taia mani, ciuntea si seca. Naratorul observa cu ironie ca Lapusneanul simtea inca dorul de a vedea suferiri omenesti, iar in final el se arata amenintator chiar si fata de propria familie: pre cateaua asta si pre pre tancul ei am sa-i tai in bucati.

Eroul lui Negruzzi este o fire cinica. El are placerea de a batjocori oamenii si pe cele sfinte. Personajul are o componenta demonica specifica eroilor romantici, de aceea moastele tresar la antingerea lui. Ii pofteste pe boieri cu smerenie si prietenie la ospati, prefacandu-se ca isi regreta faptele, desi el stie ca ii va ucide. Este cinic mai cu seama fata de vornicul Motoc, principalul raspunzator pentru mazilirea lui din prima domnie. Pe Motoc, Lapusneanul il asigura ca nu va muri de palosul lui, lasandu-l sa creada ca l-a iertat. Lapusneanul ii spune: Te voi cruta, caci imi esti trebuitor ca sa ma mai usurez de blastemurile norodului. Mai tarziu, va face ceea ce a fagaduit, aruncandu-l pe Motoc multimii infuriate, pentru a trece astfel drept un conducator justitiar. Mai intai, insa, il lasa pe Motoc sa spere ca va scapa cu viata, asistand impreuna la uciderea boierilor. Se arata cinic si fata de sotia lui atunci cand aceasta lesina la vederea leacului de frica: Muierea tot muiere, in loc sa se bucure, ea se sparie.

Drama personajului este singuratatea lui deplina. Lapusneanul si-a pierdut increderea in cei din jur, de aceea tocmeste mercenari. Sfarsitul personajelor este pe masura faptelor. El moare otravit de catre doamna Ruxandra, la indemnul mitropolitului si al boierilor. Acestia se bucura sa il vada agonizand, refuza sa ii puna capat chinurilor: Invata a muri, tu care stiai numai a omori.

ROMANUL TRADITIONAL

Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie subiectul operei. Romanul ofera o imagine ampla asupra realitatii in viziunea artistului. Romanul traditional prezinta o naratiune cronologica ce dezvolta o tema traditionala. Personajele nu cunosc schimbari majore. Prozatorul interbelic Mihail Sadoveanu este un artist al naratiunii. Este un scriitor romantic prin teme precum istoria, iubirea, natura si pretuirea trecutului pe care il considera superior prezentului. Abordeaza si teme realiste precum viata comunitatii rurale si targul provincial. Este fascinat de lumea traditionala, de mituri si de simboluri.Romanul Baltagul aparut in anul 1930 este o monografie a vietii muntenesti. Opera continua firul epic din balada populara Miorita, fapt sugerat si de versurile motto: Stapane, stapane/ Mai cheama si-un cane. Ipoteza uciderii ciobanului mai ortoman de catre alti doi devine o tragica certitudine.

Titlul este un simbol al vietii pastoresti. Baltagul este o arma cu doua taisuri, simbol dual reprezentand viata si moartea, omorul si pedepsirea lui. Romanul dezvolta un singur plan narativ, ce prezinta drama unei vaduve plecate in cautarea barbatului disparut. Opera se deschide cu o anecdota biblica despre neamurile care vietuiesc pe pamant. Neamul muntenilor a primit de la Dumnezeu o viata grea, caci trebuie sa lupte cu asprimea naturii, dar, pe de alta parte, stiu sa se bucure de viata, avand o inima usoara si blajina. Personajele romanului ilustreaza tipul munteanului traditional.

Compozitia romanului cuprinde trei parti: primele sapte capitole alcatuiesc partea intai, prezentand iarna asteptarii. Epicul este sumar, accentul cade asupra dramei sufletesti a Vitoriei Lipan. La sfarsitul toamnei, cand apar primele semne ale iernii, zbuciumul sufletesc al Vitoriei sporeste. Scriitorul evidentiaza framantarile femeii prin poezia aspra a naturii, descriind zborul nelinistit al pasarilor si norii negri care vin dinspre Muntele Ceahlau.

Capitolele VIII XIII prezinta calatoria labirintica pe care o face Vitoria Lipan impreuna cu fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor. Este partea cea mai ampla a romanului si are un caracter epic pronuntat. In cele din urma, trupul neinsufletit al barbatului este gasit intr-o rapa din pustietate. Fiind un roman realist, toponimele sunt reale, de exemplu Dorna, Moldova. Timpul actiunii este sugerat prin schimbarile naturii si prin sarbatorile crestine, ceea ce este specific lumii traditionale. Actiunea romanului incepe la sfarsitul toamnei, in apropierea sarbatorii Sfantului Andrei, iar plecarea la drum se face la inceputul primaverii. Lumina care incepe sa triumfe asupra intunericului nu este numai o caracteristica a primaverii, ci si un simbol al adevarului, iar in sens religios, se refera la calauzirea sufletului in intunericul lumii de dincolo. Actiunea romanului se sfarseste in postul Pastelui. Ultimele capitole XIV XXI reprezinta a treia parte a romanului in care Vitoria indeplineste datinile si randuielile. Ea anunta autoritatile, indruma cu discretie ancheta si se ingrijeste de ritualul inmormantarii. Prasnicul este cea mai importanta scena a romanului, deoarece acum sunt demascati si pedepsiti faptasii. Vaduva pofteste la prasnic pe toata lumea: sateni, autoritatile si presupusii faptasi. Femeia relateaza cu voce linistita scenariul omorului, pentru a-i face pe faptasi sa se tradeze, asa cum Hamlet, eroul lui Shakespeare, se foloseste de actori pentru a pune in scena intamplarea uciderii tatalui sau, ceea ce il determina pe ucigas sa isi arate vinovatia.Dupa cum observa George Calinescu, realismul lui Sadoveanu se impleteste cu romantismul. Printre altele, prozatorul moldovean este romantic prin fascinatia sa pentru mituri si simboluri. Astfel, actiunea romanului poate fi comparata cu scenariul basmului. Bogza cel cu buza de iepure este reprezentarea raului si, la fel ca in basme, infrangerea lui este certa, pentru ca asftel lumea traditionala isi recapata echilibrul justitiar. Gheorghita poate fi asociat cu eroul de basme prin tinerete, voinicie si prin rolul lui de erou justitiar.

Dupa ce Gheorghita il loveste cu baltagul pe Bogza, iar cainele ii sfasie beregata, muribundul isi recunoaste fapta si ii cere iertare vaduvei. Conflictul este astfel rezolvat in spiritul lumii traditionale, o lume justitiara.

George Calinescu afirma ca Baltagul este un roman politist, deoarece are o intriga specifica. Pe de alta parte, prin tema maturizarii personajului Gheorghita si prin motivul relatiei mentor discipol, poate fi considerat un roman de formare bildungsroman.

CARACTERIZAREA VITORIEI

Personajul Vitoria Lipan ilustreaza tipul omului traditional, prin referire la viata oierilor din nordul Moldovei. Calitatile femeii sunt reprezentative: puterea morala, credinta in Dumnezeu, pretuirea adevarului si a dreptatii si cultul traditiei. Infatisarea placuta a acestei femei trecuta de prima tinerete sugereaza, de fapt, frumusetea sufleteasca a ei. Portretul moral este conturat mai ales prin caracterizare indirecta dedusa din fapte, ganduri, decizii, relatii cu alte personaje.

Vitoria este o pastratoare a traditiei si isi creste copiii in spiritul acelorasi valori. Ei sunt invatati cu o viata aspra, caracterizata de automatism. Acest echilibru este tulburat de nenorocirea disparitiei lui Nechifor, ceea ce o sileste pe Vitoria sa treaca prin experiente care ii vor descoperi calitatile.

Omul traditional isi calauzeste viata dupa semne. Munteanca observa semnele iernii si vede in ele dovezi ale nenorocirii: privi in juru-i cu obrazul deodata impietrit si vazu totul rece si umed sub zloata. Forma de cunoastere ce o caracterizeaza este intuitia, o calitate care o va ajuta sa faca lumina in cele intamplate.

O alta calitate a femeii este tineretea sufleteasca, dovedita de faptul ca ea isi iubeste inca barbatul, desi au copii mari cat dansii. Din acest motiv, Vitoria este convinsa ca Nechifor ar fi raspuns chemarii ei sufletesti daca ar mai fi fost in viata.

Fiind un om traditional, Vitoria este credincioasa si superstitioasa. Se roaga la icoana Sfintei Ana, se bazeaza pe ajutorul divin, tine post si vede semne in lucrurile care o inconjoara. Ajunge sa fie convinsa de moartea barbatului atunci cand il viseaza trecand calare peste o apa. La sfarsitl calatoriei sale, munteanca se va mira de propria ei putere, punand-o pe seama ajutorului de la Dumnezeu.

In iarna asteptarii lui Nechifor, Vitoria devine tot mai ursuza din cauza ingrijorarii. Din acest motiv, Gheorghita o compara in sinea lui cu o aricioaica. Banuiala mortii barbatului isi face loc in sufletul ei ca un vierme neadormit. Femeia se inchide in sine plina de ganduri, de patima si durere, timpul incremeneste pentru ea, sarbatorile iernii isi pierd farmecul, femeia se socoteste moarta in absenta barbatului.

O calitate importanta a muntencei este vointa incapatanata, semn al firii puternice. Vitoria face legamant cu sine: n-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarhaului, pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan. E hotarata sa nu se lase oprita de niciun obstacol: daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul. Aceasta metafora aminteste de mitul lui Orfeu.

Parasirea gospodariei pentru o vreme si aventurarea intr-o lume necunoscuta, a barbatilor, reprezinta un lucru neobisnuit pentru femeia traditionala si o dovada a curajului si a puterii Vitoriei. Dumul scoate la iveala priceperea ei de a cunoaste firea oamenilor, rabdarea, prudenta si viclenia. Se pretinde muiere proasta si nestiutoare, dar privirea si vorba ei sunt taioase si vigilente. Ea este cea care isi da seama de punctul slab al marturiei celor doi absenta martorilor la pretinsul targ de la Crucea Talienilor. Munteanca stie ca in lumea traditionala niciun targ nu se face fara martori si cere ca cei doi sa dea numele acestui martor.

Scena prasnicului subliniaza puterea morala a femeii. Cand el il gaseste pe Nechifor pravalit intr-o rapa, ea isi ingaduie un singur strigat de durere, fiindca randuielile nu ii dau ragaz de jelit. Trebuie sa il inmormanteze dupa datina pe barbat si sa ii pedepseasca pe faptasi. In scena prasnicului, ea povesteste cu voce linistita cele intamplate, dovedint curaj si stapanire de sine. Se foloseste de nuantele vocii pentru a insinua adevarul: vorbi ea deodata cu alt glas, vorbi cu mirare, intreba cu voce dura. Face pauze lungi pentru ca oamenii sa se gandeasca la cele auzite. Isi sporeste insinuarile pe masura ce Bogza e tot mai iritat, apoi se retrage tactic si se preface nestiutoare. In cele din urma, formuleaza deschis acuzatia: Gheorghita, mi se pare ca pe baltag e scris sange, si acesta e omul care a lovit pe tatal tau.

In finalul romanului, Vitoria dovedeste spiritul justitiar si asprimea unei crestine din Vechiul Testament. Ea nu ii raspunde muribundului care ii cere iertare, ramane neinduplecata: cu buzele stranse si cu ochii straini, eschivandu-se prin formula traditionala: Dumnezeu sa te ierte!. Calinescu spune ca indarjirea ei este neverosimila pentru o femeie. Ea nu poate sa ierte, ci trebuie sa pedepseasca, deoarece este mult prea mare durerea pierderii celui cu care traise peste douazeci de ani multamita si inflorita, intemeind o familie.

In final, Vitoria spune ca i-au mai ramas putine zile, cu nour, zilele de vaduvie. Totusi, fiind o buna crestina, considera ca viata este un dar dumnezeiesc ce se cuvine pretuit cu bune si cu rele. Se simte impacata sufleteste pentru ca a infaptuit randuielile. Valorile ei sunt tipice pentru lumea traditionala.

RELATIA DINTRE VITORIA SI GHEORGHITA

Gheorghita este un novice ce are nevoie de un mentor pentru a se maturiza. Din punctul de vedere al acestui personaj, opera literara Baltagul este un roman de formare. Gheorghita este fiul iubit al Vitoriei si poarta numele de botez al tatalui sau. Este un nume crestin care aminteste de Sfantul Gheorghe, omoratorul balaurului. In scena prasnicului, el il paleste pe Bogza cu baltagul in calitate de fecior al mortului, indeplinindu-si datoria de a-si razbuna tatal.

La inceput, flacaul este prea cur la minte ca sa inteleaga gravitatea celor intamplate. El regreta ca nu poate lua parte la sarbatorile iernii. Mama ii ghiceste gandurile si il ironizeaza, de aceea el o crede farmacatoare. Munteanca isi indeamna feciorul sa ia lucrurile in serios, sa se maturizeze pentru ca trebuie sa devina capul familiei. Ea se bucura cand il vede luptandu-se cu un troian de zapada ori cand constata ca a devenit tras la fata, ceea ce il face sa arate a barbat. Gheorghita invata de la Vitoria importanta datinii, de exemplu faptul ca femeia isi ascunde suferinta si cinsteste cu voie buna nunta si cumetria pe care le intalneste in cale.

Pentru Gheorghita, calatoria este initiatica, la fel ca in basme. Scena privegherii tatalui in rapa este o proba. Mama il cearta pentru ca s-a lasat cuprins de frica, iar lumanarea s-a stins. In scena prasnicului, el este numit feciorul mortului, pentru ca are datoria sa isi razbune tatal, continuand apoi destinul acestuia. Alte invataturi pe care le dobandeste prin aspra pedagogie materna sunt darzenia, perseverenta, intelepciunea, rabdarea si cunoasterea firii omenesti.

In concluzie, personajul secundar Gheorghita isi traieste propria maturizare in contextul tragediei familiale sub indrumarea mamei.

ROMANUL REALIST OBIECTIV MODERN

Ion

de Liviu Rebreanu

Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie subiectul operei. Romanul ofera o imagine ampla asupra realitatii in viziunea artistului.

Prozatorul ardelean interbelic Liviu Rebreanu este creatorul romanului realist, obiectiv si modern. Dupa exercitiul pregatitor al nuvelelor, talentul acestui prozator iese la iveala mai ales in constructiile epice ample, precum romanele. Rebreanu refuza romanul subiectiv, pentru ca i se pare fals. Inlocuieste scrisul frumos cu scrisul verosimil, deoarece crede ca nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Lumea fictiunii artistice realiste imita realitatea si totusi nu se confunda cu aceasta, ci este o lume noua, cu legile ei, cu intamplarile ei (Liviu Rebreanu). Creatorul acestei lumi imaginare este scriitorul demiurg. Scriitorul se documenteaza mai intai pentru a da iluzia realului, de exemplu Rebreanu marturiseste ca ideea scrierii romanului Ion a aparut vazandu-l pe un tanar taran care, imbracat in straie de sarbatoare, saruta pamantul ca pe o ibovnica.

Romanul Ion aparut in anul 1920 este considerat o capodopera si marcheaza inceputul prozei realiste obiective in literatura noastra. Acest roman il determina pe Eugen Lovinescu, teoreticianul literaturii moderniste, sa admita ca se poate scrie proza moderna pe o tema traditionala. Romanul este realist prin tipicitatea personajelor, prezentarea lor in relatie cu mediul social, verosimilitate.

Constructia narativa a romanului este moderna. Opera are simetria unui corp sferoid (George Calinescu). Incipitul si finalul sunt simetrice prin reluarea acelorasi motive literare: drumul si hora. Primul capitol este intitulat Inceputul, iar ultimul Sfarsitul. Romanul are doua mari parti intitulate metaforic Glasul pamantului si Glasul iubirii. Aceste doua pasiuni ale protagonistului genereaza conflictul lui sufletesc.

Romanul infatiseaza viata lumii ardelenesti de la inceputul secolului XX. Satul ardelenesc este ierarhizat dupa avere, incipitiul este detaliat si fixeaza actiunea intr-un cronotop simbolic. Drumul sinuos care duce catre satul Pripas este considerat metafora fictiunii artistice (Nicolae Manolescu) pentru ca il poarta pe cititor spre lumea imaginara a romanului. Toponimele, precum Cismeaua mortului, Rapele dracului, sugereaza patrunderea intr-o lume fara Dumnezeu, profana, de pripas.

Actiunea debuteaza intr-o duminica fierbinte de vara, cand satul parca e mort, pentru ca toata lumea se afla la hora. Ritmul narativ lent, molesit parca de canicula, se intensifica in scena horei odata cu jocul patimas al flacailor si ramane alert pe tot parcursul operei. Acest ritm sugereaza firea patimasa a omului ardelean in viziunea lui Rebreanu. Scriitorul prezinta monografic satul. Cele doua clase sociale sunt infatisate in planuri narative care alterneaza prin tehnica moderna a contrapunctului: planul taranilor, focalizat pe destinul tanarului Ion Pop al Glanetasului si planul intelectualilor rurali preotul Belciug si invatatorul Herdelea. Viata satului este alcatuita din momente tipice precum nunta, hora, muncile campului, inaltarea si sfintirea unei biserici. Rebreanu propune o viziune realista demitizata asupra satului romanesc, renuntand la idilizarea samanatorista. Romanul lui Rebreanu dezvolta tema patimii pentru pamant a taranului ardelean. Critica literara o numeste un instinct al posesiunii.

Scena horei este construita realist. Aici se schiteaza conflictul principal. Ion Pop al Glanetasului, un taran sarac, insa dormic de imbogatire, incearca sa o uite pe frumoasa Florica si se preface indragostit de Ana lui Vasile Baciu care avea pamanturi si case si vite multe. Tatal fetei ii banuieste intentiile si il umileste in fata tuturor satenilor adunati la hora. Ca sa se razbune si ca sa devina instarit, Ion o seduce pe Ana, de aceea Baciu este nevoit sa ii dea fata de nevasta si ii fagaduieste ca va trece averea pe numele ginerelui. Dupa nunta, socrul amana indeplinirea acestei fagaduieli, dar este nevoit sa renunte la avere atunci cand Ion il ameninta cu judecata. Titlul initial al operei fusese Zestrea, deoarece nunta este vazuta ca un contract de imbogatire. Vasile Baciu se insurase si el pentru zestre, dar ii fusese recunoscator nevestei si recunostinta se transformase in iubire. In cazul lui Ion, lucrurile se petrec altfel. Dupa ce isi potoleste setea de avere, el incepe sa o doreasca iarasi pe Florica, fara sa ii pese de suferinta Anei. Femeia isi intelege drama, o pune pe seama nenorocului si, coplesita de nefericire, se sinucide. Pe de alta parte, Ion este omorat de barbatul Floricai.Celalalt plan narativ prezinta destinele intelectualilor rurali. Invatatorul Herdelea duce o viata grea pentru ca are o familie numeroasa si doua fete de maritat fara zestre; o alta amaraciune a lui este faptul ca nu se poate arata patriot pentru ca este un slujbas al statului austro-ungar. Celalalt intelectual este preotul Belciug al carui vis este inaltarea unei noi biserici romanesti in sat. Conflictul dintre cei doi este iscat tot de problema pamantului, caci invatatorul si-a ridicat casa pe pamantul bisericii, iar acum preotul refuza sa il impropietareasca. Tensiunea este amplificata de comportamentul lui Ion care imparte lumea satului in doua tabere. Finalul romanului este filosofic, ilustreaza motivul trecerii ireversibile a timpului si motivul conditiei umane subordonate destinului din perspectiva trecerii timpului, framantarile si conflictele personajelor se arata fragile si trecatoare: Peste zvarcolirile vietii, vremea vine nepasatoare, stergand toate urmele. Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias. Romanul se incheie cu imaginea drumului care paraseste satul Pripas, odata cu plecarea familiei Herdelea, dupa ce invatatorul isi pierduse slujba din cauza lui Ion.

CARACTERIZAREA LUI ION

Personajul realist ilustreaza un tip uman, asemenea personajului clasic. Diferenta consta in faptul ca personajul realist are si alte trasaturi pe langa cea care il incadreaza intr-o tipologie. El este complex, rotund (Foster), la fel ca o persoana reala. O alta deosebire este aceea ca personajul realist este vazut in relatie cu societatea.

Ion Pop al Glanetasului, personajul principal al romanului omonim, ilustreaza tipul taranului ardelean insetat de pamant. Personajele rebreniene sunt firi elementare, naturi patimase dominate de instincte. Prozatorul realist isi creeaza personajul inspirandu-se din realitate. Rebreanu marturiseste ca a fost impresionat vazand un tanar taran imbracat in straie de sarbatoare care saruta pamantul cu evlavie. Ion Pop al Glanetasului este caracterizat direct si indirect prin fapte, replici, decizii, relatii cu alte personaje. Portretul fizic este sumar: flacau puternic si ciolanos, ceea ce sugereaza faptul ca Ion era facut pentru muncile campului pe care le indragea atat de mult. Portretul moral este dominat de patima pentru pamant a personajului. Scriitorul se foloseste de tehnica retrospectiei pentru a arata ca pamantul ii fusese lui Ion mai drag ca o mama, inca din copilarie. Aceasta pasiune il determinase sa renunte la scoala, desi fusese un elev istet si sarguincios. Munca istovitoare a campului i se pare o ravna ispititoare.

Eugen Lovinescu afirma ca Ion este un personaj generic, este expresia instinctului de posesiune a pamantului. Ion vede pamantul ca pe un urias din basme care ii da din puterea lui. In capitolul Sarutarea, taranul atinge cu buzele pamantul si simte un fior rece, ametitor. Aceasta scena, inspirata din realitate, arata ca pamantul este un simbol erotic in viziunea personajului. Acestor motivatii interioare li se adauga si o motivatie exterioara: Ion isi doreste pamant, deoarece acesta este criteriul de ierarhie a satului traditional in romanul lui Rebreanu. Taranii bogati sunt respectati si ii trateaza cu superioritate pe cei din jur. Titlul inital al romanului fusese Zestrea. Nunta devine un contract social in aceasta lume, o modalitate de imbogatire. Vasile Baciu, tatal Anei, se insurase si el pentru avere, dar recunostinta fata de nevasta lui se prefacuse in iubire. In satul lui Rebreanu, pamantul este masura valorii omului. Ion, fiind un vanitos, recurge la metode ariviste pentru a progresa pe scara sociala a satului. Pe de alta parte, aceasta patima il impinge la fapte rele precum minciuna, furtul, facandu-i sa sufere pe oamenii din jur.

O alta trasatura a personajului este vointa, o vointa imensa careia nimeni nu ii poate tine piept. Ion are o fire patimasa, e iute la manie, artagos ca un lup nemancat. Trairile lui interioare sunt descrie prin notatii organice: inima ii sfarama coastele ca un ciocan infierbantat, atunci cand Baciu il umileste in fata intregului sat. Flacaii si lautarii ii recunosc autoritatea si se tem de el. Patima lui Ion pentru pamant este in contradictie cu dragostea pentru Florica, deoarece ea este o fata saraca. Scriitorul sugereaza natura instinctuala a personajului, in sensul ca iubirea nu este vazuta ca o traire care innobileaza, ci tot ca o manifestare a instinctului.Inteligenta personajului este o trasatura controversata, pe care Eugen Lovinescu i-o atribuie, in schimb, George Calinescu sustine ca personajul este o bruta, care actioneaza instinctual.

Ion are o evolutie sinuoasa. La inceput, isi propune sa o convinga pe Ana de dragostea lui, dar reactia agresiva a tatalui ei il determina sa se razgandeasca. Se hotaraste sa o ia de nevasta pe Florica si munceste din rasputeri o vara intreaga, dar se convinge ca nu se poate imbogati muncind pe pamanturile altora. Mandria lui se revolta la gandul ca va ramane vesnic sluga celor bogati. Patima pentru pamant ii denatureaza viziunea despre lume ajunge la concluzia ca dragostea e numai adaosul, altceva trebuie sa fie temelia si ca istetimea lui nu valoreaza nici cat o ceapa degerata, daca nu ai pamant. Din acest motiv, accepta sfatul lui Titu Herdelea care il indeamna sa il sileasca pe Baciu. Ion o seduce pe Ana, prefacandu-se indragostit, ceea ce arata ca nu are scrupule. El nu are constiinta morala a faptelor sale, nu constientizeaza raul pe care il face, de aceea nu se simte vinovat. Este o fire razbunatoare, intarzie sa o ceara de nevasta pe Ana ca sa isi savureze triumful. Se bucura ca il poate umili pe Baciu in sat, razbunandu-se pentru faptul ca si el a fost umilit.

La nunta, Florica i se pare mai frumoasa ca oricand. Danseaza patimas cu ea, fara sa ii pese de suferinta Anei.

O alta trasatura a personajului este viclenia manifestata fata de cei din jur. Cand Baciu incearca sa il pacaleasca, Ion il determina sa ii dea pamanturile, amenintandu-l cu judecata.

Faptele personajului arata ingratitudine. Ion se arata nerecunoscator fata de cei care l-au facut bogat, dar si fata de invatator, caruia, mai intai, ii cere sa il ajute in procesul cu Simion Lungu, pentru ca apoi sa ii reproseze ca a ajuns la inchisoare. Din cauza lui Ion, invatatorul isi pierde slujba din sat, de aceea familia Herdelea este revoltata de atitudinea lui Ion, chiar daca pana atunci il simpatizase si ii luase apararea.

Personajul este caracterizat prin tehnica moderna a pluriperspectivismului. Feciorul invatatorului il admira pentru tenacitatea cu care isi urmareste un scop. Invatatorul il simpatizeaza initial, dar apoi il va considera un nerecunoscator si lipsit de rusine. Preotul il condamna pentru imoralitatea sa, il acuza ca este un bataus si un om de nimic. Vasile Baciu spune despre e ca este un talhar, un calic tantos care vrea sa ii fure averea.

Deznodamantul personajului Ion nu este tragic, moartea lui nu este justitiara, ci este o consecinta a faptelor sale, ceea ce sporeste iluzia realului. In concluzie, acest personaj memorabil construit din linii puternice ilustreaza viziunea scriitorului ardelean despre lumea taraneasca si despre mentalitatea taranului ardelean. Procedeele realiste de portret se imbina cu cele naturaliste prin faptul ca se pune accent pe latura instinctuala a eroului.

RELATIA DINTE ION SI ANA

Ana este o victima prinsa in conflictul dintre tatal ei si barbatul pe care il iubeste. Naiva si fragila, lipsita de iubire, crescuta de un tata crud, Ana da crezare imediat vorbelor de dragoste ale lui Ionica. Curand insa, atunci cand flacaul isi arata adevaratele ganduri, Ana incepe sa se indoiasca si iubirea se transforma in suferinta. La nunta, femeia il aude vorbindu-i patimas Floricai si isi intelege drama. Vorbele norocul meu, norocul meu au rezonanta de bocet, dar nimeni nu ia in seama lacrimile unei mirese. Discursul lui Ion nu mai este tandru, ci agresiv, barbatul o considera pe ea vinovata de nefericirea lui. Nici macar bucuria de a deveni mama nu ii lumineaza viata Anei. Apa neagra in care simte ca se scufunda este metafora prabusirii ei sufletesti. Ii spune lui Ion ca se va omori. Vorbele ei nu sunt o incercare lucida de a-l speria, ci un strigat de ajutor. Barbatul insa ii raspunde brutal si cu naduf ca ar trebui sa isi puna capat zilelor pentru ca numai astfel va scapa de ea. Scena se petrece noaptea pe un drum inghetat, la intoarcerea de la nunta Floricai, unde Ion nu isi mai dezlipise privirea de mireasa. Treptat, femeia se convinge ca moartea este singurul liman. O incurajeaza spusele unui batran despre filosofia mioritica a mortii potrivit careia cine a trait greu va avea o moarte usoara. Femeia se spanzura cu speranta de a scapa de suferinta vietii. Naratorul descrie in detaliu moartea Anei pentru a arata indiferenta lumii din jur. Moartea ei trece la fel de neobservata ca viata stearsa pe care a dus-o. George Calinescu spune ca soarta Anei este relativ tipica pentru acesta lumea, pe de alta parte, Marin Preda construieste personajul Polina pentru a demonstra ca taranca romanca este o femeie puternica, capabila sa lupte pentru fericirea ei.

ROMANUL REALIST OBIECTIV BALZACIAN MODERNEnigma Otiliei

de George Calinescu

Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie subiectul operei. Romanul ofera o imagine ampla asupra realitatii in viziunea artistului.

Criticul si istoricul literar George Calinescu considera ca experienta scrisului este o conditie obligatorie pentru a putea intelege operele altor scriitori. Romancierul si criticul George Calinescu s-a remarcat in literatura interbelica prin eruditie, inteligenta ascutita, arta portretului. Scrie romanele Cartea nuntii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide si Scrinul negru. Admira clasicismul, un mod de a crea durabil si esential. Literatura sa este o ampla comedie umana care satirizeaza moravurile familiei burgheze din Bucurestiul inceputului de secol XX. Cultiva realismul balzacian, de care se diferentiaza prin viziunea comica.

Romanul realist, obiectiv si modern Enigma Otiliei cultiva teme balzaciene precum familia burgheza, paternitatea, mostenirea, arivismul. Titlul initial fusese Parintii Otiliei. Naratiunea cronologica este obiectiva, la persoana a treia. Desi este o opera epica, accentul nu cade asupra actiunii, ci asupra portretelor morale si a situatiilor comice. Calinescu prezinta degradarea familiei si a individului sub influenta patimii pentru avere. Romanul are o compozitie riguroasa. Atat incipitul, cat si finalul descriu detaliat strada Antim unde se afla casa lui mos Costache Giurgiuveanu, acesta fiind locul unde se desfasoara cea mai mare parte a actiunii. Fiind o opera realista, incipitul este detaliat si verosimil. Intr-o seara de iulie a anului 1909, tanarul Felix Sima soseste in Bucuresti cu intentia de a studia medicina, urmand sa locuiasca in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu. Descrierea strazii scoate in evidenta aspectul neingrijit, materialele ieftine, lipsa de simetrie si imiatia de prost gust a unor modele clasice. Scriitorul satirizeaza astfel snobismul si lipsa de cultura a burghezilor care vor sa imite clasicul aristocratic. In literatura realista balzaciana, mediul sugereaza caracterul locuitorilor.

Felix este intampinat cu ostilitate de catre tutorele stau, in schimb Otilia, fiica vitrega a acestuia, ii face o primire calduroasa. Este condus in salon unde face cunostinta cu lumea in mijlocul careia va trai cativa ani: clanul Tulea si mosierul Leonida Pascalopol. Aglae Tulea este sora lui mos Costache. Ea isi exprima dezaprobarea fata de venirea lui Felix, temandu-se ca averea batranului ar putea fi instrainata. Scena de grup este o tehnica realista prin care se prezinta personajele si se schiteaza conflictul.

Actiunea dezvolta doua mari planuri narative, ale caror nuclee epice sunt mostenirea si iubirea. Actiunea prorpiu-zisa debuteaza tarziu, dupa ce scriitorul a prezentat in detaliu personajele si istoria lor. Familia il suspecteaza pe avarul mos Costache Giurgiuveanu ca ar fi adunat o avere uriasa. Batranul isi iubeste fiica vitrega, dar nu are curaj sa ii asigure viitorul, neindraznind sa-si infrunte rudele. Cel mai tenace vanator al averii sale este avocatul Stanica Ratiu, ginerele familiei Tulea. Cand batranul cade la pat, acesta ii fura banii de sub saltea, provocandu-i astfel moartea, fara ca cineva sa afle vreodata adevarul despre cele intamplate. Stanica isi continua planurile ariviste, parasind-o pe Olimpia si casatorindu-se cu frivola Georgeta, care il ajuta sa patrunda in lumea buna. Acest plan narativ este prezentat in mod satiric, procedeul de portret fiind caricatura.

Al doilea plan narativ prezinta evolutia unui complicat triunghi amoros. Tanara si frumoasa Otilia reprezinta prima iubire a lui Felix, dar si dragostea crepusculara a distinsului mosier Leonida Pascalopol. Dupa moartea lui mos Costache, Otilia se casatoreste cu Pascalopol, alaturi de care se simte ocrotita. In ciuda tineretii ei, fata dovedeste o mare luciditate, dandu-si seama ca nu e potrivita pentru Felix: Ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.

Epilogul rezuma evolutia ulterioara a personajelor. Felix are o cariera de succes, Stanica Ratiu a ajuns in varful piramidei sociale prin afaceri necurate si s-a implicat in viata politica, iar Pascalopol a considerat moral sa ii redea libertatea Otiliei. Dupa ani, Felix rataceste pe strada Antim, reamintindu-si de tinerete si de prima lui iubire. Intuitia Otiliei s-a dovedit corecta, Felix trecand peste pierderea iubirii romantice si luand decizia echilibrata a unei casatorii de succes. Titlul reprezinta enigma feminitatii in viziunea tanarului Felix, o enigma ramana nedescifrata. In concluzie, opera lui Calinescu propune variate chei de interpretare: este un roman de dragoste, un roman de formare si un roman social, familia burgheza fiind imaginea la scara mica a societatii burgheze.

In opinia mea, Calinescu prezinta lumea burgheza prin lentila deformatoare a caricaturii. Familia burgheza este caricaturizata, luand monstruoasa forma a clanului matriarhal, in vreme ce tatal, Simion Tulea, este efeminat: brodeaza, coase la gherghef. Talentul de pictor al tanarului Titi este doar o indemanare a copierii fidele. Cand trebuie sa invete pentru scoala, Titi prefera sa copieze manualul, pictand ilustratiile, ceea ce arata lipsa creativitatii, a originalitatii si a preocuparii pentru studiu, in antiteza cu tanarul Felix. Fiicele familiei sunt portretizate si ele caricatural: Olimpia este complet lipsita de simt matern, iar Aurica are obsesia maritisului, cultivata de mama ei. Aglae este autoritatea agresiva. Are un simt matern denaturat. Isi iubeste copiii pe rand, impunandu-le aspiratii rigide si false. Viziunea caricaturala a lui Calinescu se manifesta si in cazul avarului. Avaritia este prezentata drept o traire patologica, ce defineste lumea burgheza. Procedeul este caricatura, deoarece trasatura este ingrosata, implicand satira. Infatisarea si gesturile batranului sunt grotesti. Calinescu vede lumea burgheza dintr-o perspectiva realist critica. Este o lume statica, incapabila de evolutie, in opozitie cu cele trei personaje asupra carora privirea scriitorului se opreste cu ingaduinta si duiosie. Felix si Pascalopol sunt posibile proiectii ale sinelui calinescian la varste diferite, iar Otilia este idealitatea feminina la modul artistic: fascinanta, enigmatica, complexa, complicata.CARACTERIZAREA OTILIEIPersonajul realist ilustreaza un tip uman, asemenea personajului clasic. Diferenta consta in faptul ca personajul realist are si alte trasaturi pe langa cea care il incadreaza intr-o tipologie. El este complex, rotund (Foster), la fel ca o persoana reala. O alta deosebire este aceea ca personajul realist este vazut in relatie cu societatea.

Otilia este unul dintre personajele principale ale romanului si semnifica fascinanta enigma a feminitatii, in viziunea celorlalte personaje si a scriitorului insusi. Tanara orfana este o fiinta eterica, fapt sugerat mai intai de portretul fizic: bucle negre, rochia de dantela, statura delicata, gesturile fine. Infatisarea Otiliei este redata din perspectiva tanarului Felix la sosirea in casa Giurgiuveanu. Tanarul este coplesit de feminitatea si volubilitatea fetei care se comporta familiar cu el. Otilia este un personaj realist, ilustreaza tipul feminitatii, dar, in alchimia acestui portret, intalnim si elemente romantice. Otilia se caracterizeaza mai intai prin complexitate, un amestesc uimitor intre firea copilaroasa si gandirea matura. Ea este fiica iubita a lui mos Costache, chiar daca pe cei doi nu ii uneste o legatura de sange. Portretul fetei este alcatuit din linii fugare in continua miscare pentru a sugera debordanta energie copilaroasa si efectul coplesitor pe care il exercita asupra tanarului. Odaia fetei, descrisa detaliat, sugereaza preocuparile ei artistice, cochetaria, simtul frumosului, iar masuta cu trei oglinzi mobile e o metafora a personalitatii ei complicate, dar si a multitudinii de perspective din care e vazuta. Felix se simte intimidat de interiorul odaii care ii da un sentiment nou de intimitate feminina.

Gesturile Otiliei sunt spontane si fac parte din farmecul copilaros al fetei. Pe de alta parte, Aglae Tulea o condamna pentru acest comportament, o considera vulgara si lipsita de educatie. Orfana este vulnerabila in fata acestor rautati, nu se poate refugia decat in muzica sau in plimbarile pe care i le ofera Pascalopol. Aurica este invatata de mama ei ca astfel de fete zanatece sunt menite sa constituie distractia baietilor de familie buna, inainte ca acestia sa se aseze la casa lor. In consecinta, Aurica ajunge sa o urasca si o acuza pentru neimplinirea ei conjugala, iar Titi prinde curaj si ii face propuneri vulgare.

Otilia este un personaj atipic. Este cel mai spectaculos personaj al romanului. Se defineste prin trasaturi contradictorii: inocenta si maturitate, sensibilitate si ratiune, inteligenta si naivitate, detasare de lacomia burgheza pentru bunuri materiale, dar preferinta pentru confort. O modalitate importanta de caracterizare este autoportretul. Otilia isi cunoaste firea si se caracterizeaza cu severitate: Eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, Ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Din acest motiv, cunoscandu-se bine, ajunge la concluzia ca mariajul cu Felix ar fi o greseala, avand in vedere firea egala si perseverenta a barbatului. Ambitios, acesta avea nevoie de o tovarasa puternica pe care sa se poata baza pe drumul aspru al carierei.

Otilia a fost nevoita, prin statutul ei de orfana, sa cunoasca viata in mod profund. Dincolo de naivitatea ei aparenta, ea isi da seama de rautatea celor din jur. Uneori observatiile ei sunt profunde, filosofice, precum cele despre trecerea timpului si despre fragilitatea frumusetii feminine: Noi nu traim decat 5 6 ani. Observatia Otiliei se refera la efemeritatea farmecului feminin. Unul dintre personaje observa ca Otilia fuge de Felix pentru ca amintirea ei sa ramana luminoasa. Intr-adevar, parasindu-l, Otilia isi pastreaza nealterat farmecul in amintirea tanarului. Ea reprezinta pentru Felix insasi enigma feminitatii. Felix ii pastreaza o amintire nostalgica, dar viata lui decurge firesc, planificat, fara mari drame existentiale, pentru ca Felix este un spirit rational. In scrisoarea pe care i-o lasa la plecare, Otilia il tachineaza usor pe aceasta tema, spunandu-i ca va gasi in firea lui puterea de a trece peste aceasta drama, asa cum a gasit taria de a-si stapani pornirile romantice. De fapt, Felix nu isi da seama pana la sfarsit daca Otilia il iubeste frateste sau ii raspunde cu aceleasi sentimente. Fata insasi ii marturiseste ca il iubeste in multe feluri, atat ca sora, cat si ca iubita. Otilia este convinsa ca va duce o viata romantica si ca va avea parte de un sfarsit romantic la 30 de ani. Fata are o viziunea perosnala si despre inteligenta feminina, aceasta consta in capacitatea femeii de a se face placuta: O femeie ignorata de barbat e un monstru.

Portretul final al Otiliei este alcatuit pe baza fotografiei pe care Pascalopol i-o arata lui Felix dupa trecerea anilor. El constata ca doamna draguta cu aer de actrita a pierdut farmecul tineretii, ceea ce demonstreaza faptul ca Otilia a avut dreptate in temerile ei. Personajul este caracterizat in pereche contrastanta cu Aurica, beneficiind evident de admiratia scriitorului. In cele din urma, ea reuseste sa evadeze din aceasta lume in care nu se poate integra si cu care nu se aseamana. Aerul de platitudine feminina pe care il are fata in ultimul portret confirma temerile ei, ea reuseste sa fuga de aceasta lume burgheza, rigida si rea, dar nu poate fugi de trecerea timpului.

RELATIA DINTRE OTILIA SI FELIX

Felix este tipul tanarului ambitios si intr-o mare masura imaginea literara a scriitorului insusi la varsta tineretii. Felix si otilia sunt amandoi orfani, ceea ce ii apropie de la inceput. Din acest motiv, fata manifesta o tandrete materna, ocrotitoare fata de tanarul Felix Sima. Ea este calauza acestuia in lumea de pe strada Antim. Ea este cea care il prezinta celorlalti in prima scena colectiva a romanului, il ocroteste fata de zgarcenia lui mos Costache si se arata mandra de inteligenta si ambitiile sale profesionale. Pentru Felix, Otilia este intaia prezenta feminina apropiata. Tanarul se indragosteste nebuneste de ea, dar, pe de alta parte, este gelos pe Leonida Pascalopol si, in cele din urma, ii interzice fetei intrevederile cu acesta. Otilia se supune, dar tristetea ei il face sa se razgandeasca, rusinat. El nu indrazneste sa o infrunte direct pe Otilia, de aceea incearca sa isi comunice direct sentimentele prin scrisori. In contrast cu mosierul Pascalopol, se evidentiaza naivitatea lui Felix, incapacitatea lui de a concura cu Pascalopol in privinta bucuriilor pe care i le face Otiliei. Fata este convinsa ca nu este bine ca cei doi soti sa aiba aceeasi varsta, iar Felix are nevoie de libertate pentru cariera dorita, Otilia considerandu-se o piedica pentru el: Eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol.

Declaratiile tanarului si planurile sale mari de viitor se lovesc de scepticismul fetei. Totusi cei doi petrec mult timp impreuna, ceea ce lui Felix ii da puterea de a se dedica studiului. Pe de alta parte, Pascalopol il asigura cu tristete ca nu ar trebui sa se teama de el, pentru ca are de partea lui tineretea. Clanul se bucura atunci cand Pascalopol este tinut deoparte, considerand ca Otilia este lacoma si cultiva prezenta mosierului din considerente josnice. Cu maturitate, discretie si eleganta, Pascalopol il convinge pe Felix sa il ingaduie din nou in casa Otiliei, explicandu-i ca fata are nevoie de ocrotirea lui prieteneasca.

Otilia este prima iubire a lui Felix, de aceea ea este idealizata. Se viseaza parcurgand o cariera de exceptie, avand-o pe ea alaturi. Experienta acestei iubiri reprezinta singura etapa romantica din viata lui Felix, intrucat el este o natura rationala. Cand se simte tradat de Otilia, Felix isi pierde increderea si viseaza sa se razbune. Se persifleaza singur pentru romantismul lui naiv. Naratorul omniscient detaliaza gandurile personajului, temerile sale.

Odata cu plecarea Otiliei, Felix se lecuieste de romantism. Il uraste o vreme pe Pascalopol, dar apoi viata lui ia un curs potrivit cu planurile sale. Epilogul il arata pe Felix contempland mirat noua imagine a Otiliei in care nu o recunoaste pe fata de alta data. El ajunge la concluzia ca Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul insusi. Evolutia cuplului Felix Otilia este, de fapt, povestea nostalgica a trecerii timpului, maturizarea insemnand sacrificiul romantismului tineresc si asumarea luciditatii mature, lipsite de idealizare.ROMANUL REALIST SUBIECTIV MODERNROMANUL PSIHOLOGIC

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie subiectul operei. Romanul ofera o imagine ampla asupra realitatii in viziunea artistului. Romanul subiectiv este o naratiune homodiegetica ce prezinta lumea fictiunii artistice din perspectiva unica a personajului narator.

Prozatorul interbelic Camil Petrescu afirma ca singura realitate pe care o putem cunoaste este realitatea interioara, a constiintei. Din acest motiv, scriitorul isi propune sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele... Din mine insumi nu pot iesi... Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai. Eroii lui Camil Petrescu sunt intelectuali superiori, aflati in conflict cu societatea mediocra, dar principalul conflict pe care il descrie autorul este cel din planul constiintei. Dezvoltarea romanului psihologic este direct influentata de inflorirea psihologiei si a filosofiei.

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi dezvolta tema conditiei nefericite a intelectualului aflat in cautarea absolutului, pe care insa il rateaza din cauza mediocritatii in care traieste. Titlul romanului sugereaza metaforic cele doua experiente majore, iubirea si razboiul, prin care personajul Stefan Gheorghidiu rateaza absolutul. Romanul fusese initial intitulat Proces verbal de dragoste si de razboi. Acest titlu sugereaza optiunea autorului pentru principiul autenticitatii. Camil Petrescu face parte din generatia anilor 30, a scriitorilor autointitulati trairisti, alaturi de Mircea Eliade, Mihail Sebastian etc. Optau pentru literatura realului. Din acest motiv, stilul artistic este anticalofil. Camil Petrescu nu isi propune sa scrie frumos, ci adevarat, autentic.

Romanul are o compozitie moderna. Incipitul realist il prezinta pe sublocotenentul Gheorghidiu, inrolat la Piatra Craiului, in primavara anului 1916, inaintea declansarii Primului Razboi Mondial. Tehnica narativa este retrospectia: o discutie a camarazilor pe tema fidelitatii conjugale ii aminteste in mod dureros protagonistului de propria lui experienta. Romanul este povestea unei iubiri esuate, relatata din perspectiva subiectiva a barbatului. Prin evocare, intelectualul incearca sa retraiasca si, mai ales, sa inteleaga cele intamplate. Desi este un admirator al scriitorului francez Marcel Proust, Camil Petrescu nareaza in ordine cronologica. Retrospectia debuteaza brusc: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala. Eroul indurerat porneste in cautarea timpului pierdut: el isi ordoneaza amintirile si reconstituie scenariul iubirii in toate etapele desfasurarii acesteia. Scrierea este moderna. Faptele sunt dublate de permanenta introspectie a protagonistului, intelectualul se abate de la filmul narativ prin digresiuni, menite sa clarifice si sa generalizeze.

Prima etapa din viata cuplului este idilica. Iubirea lui Gheorghidiu se naste din orgoliul de a se sti adorat de cea mai frumoasa studenta. La inceput, cuplul duce o viata modesta, insa boema si fericita.

Capitolul Diagonalele unui testament evoca evenimentul care pune capat fericirii conjugale. Gheorghidiu devine pe neasteptate principalul mostenitor al averii unchiului Tache, ceea ce starneste invidia familiei. Ela isi descopera gustul pentru viata mondena, fapt care nu este deloc pe placul barbatului. Urmeaza o serie de rupturi si impacari pe care intelectualul le traieste cu intensitate si suferinta. Se considera inselat si isi pierde iluzia despre iubirea absoluta

Prima parte a romanului este o fictiune, in schimb razboiul reprezinta o experienta reala din viata scriitorului. Acesta demitizeaza ambele teme: iubirea si razboiul. Daca initial intelectualul superior le considera experiente definitive care il pot intregi sufleteste si ii dau iluzia absolutului, ele se dovedesc false, imperfecte.