0-01_9-24_Mita_INHGA_2011

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor

Conferinţa ştiinţifică anuală, 1-3 noiembrie 2011

9

Cercetători care au marcat istoria hidrologiei românești

POMPILIU MIŢĂ Asociaţia Hidrologilor din România

[email protected]

Prezentarea unor cercetători care s-au numărat printre cei care au pus bazele

hidrologiei româneşti,este justificată mai întâi de realizările lor. Mai sunt şi alte motive care sunt subliniate în această prezentare: Au fost printre cei care au iniţiat şi dezvoltat reţeaua hidrometrică a ţării. Au elaborat printre primii studii hidrologice necesare planurilor de amenajare integrală. Au elaborat primele monografii hidrologice ale bazinelor hidrografice ale ţării. Au fost printre primii care au elaborat metode de calcul a principalelor caracteristici

hidrologice În prezentarea de faţă un loc aparte îl deţin şi momente inedite din viaţa lor, cele mai

multe desfăşurate în cadrul activităţii profesionale. Sunt însă şi altfel de momente, din afara orelor de servici, care toate, readuc atmosfera

de lucru,una deosebit de colegială, prietenească, întâlnită atunci, în perioada anilor 1960-1980.

CONSTANTIN MOCIORNIŢĂ

Scurtă biografie

Constantin Mociorniţă s-a născut la 19 august 1928, în Bucureşti.

În perioada 1970-1988 activează tot în domeniul hidrologiei, în cadrul Institutului de Meteorologie şi Hidrologie, I.M.H., institut nou creat după unirea cu Meteorologia. Îndeplineşte în cadrul acestui institut funcţiile de şef de colectiv de cercetare, şef de laborator, şef de secţie. Paşii în hidrologie au însemnat obiective de mare importanţă în practica hidrologică românească

Începutul de drum al hidrologiei româneşti se leagă strâns şi de numele lui Constantin

Mociorniţă. Activitatea de cunoaştere a caracteristicilor hidrologice necesare primelor proiecte de amenajare a râurilor, a Dunării şi a Deltei Dunării, îl are în linia întâi pe Constantin Mociorniţă, sub coordonarea căruia prind viaţă primele lucrări de anvergură solicitate de economia naţională. Menţionez doar câteva dintre acestea:

Studii hidrologice necesare planurilor de amenajare integrală;

Studii hidrologice necesare planurilor de gospodărire a apelor;

Studii hidrologice necesare proiectării lacurilor de acumulare, alimentării cu apă;

Studii hidrologice necesare combaterii inundaţiilor;

Studii hidrologice necesare amenajării luncii Dunării;

Studii hidrologice speciale legate de apele de frontieră. Toate aceste lucrări au însemnat un aport preţios, nu doar hidrologiei româneşti, dar cu

precădere economiei naţionale, şi aceasta la început de drum. Paralel cu studiile hidrologice necesare proiectării hidrotehnice, Constantin Mociorniţă

participă la elaborarea monografiilor hidrologice ale principalelor bazine hidrografice ale ţării. Sub coordonarea sa au fost elaborate monografiile hidrologice ale bazinelor

mailto:[email protected]



10

hidrografice: Iza – Vişeu – Săpânţa – Tur, care a fost şi prima monografie de acest fel, publicată în anul 1964 în volumul VIII. Au urmat monografiile hidrologice a bazinului hidrografic Ialomiţa, în anul 1966 şi a bazinului hidrografic al râului Someş în anul 1967 (vol. XX).

Constantin Mociorniţă se implică însă cel mai mult în cercetarea hidrologică în „focul” elaborării studiilor necesare proiectării hidrotehnice.

Studiile de care aminteam mai sus au fost printre primele studii de anvergură elaborate în cadrul institutului, sub coordonarea lui Constantin Mociorniţă.

Pentru elaborarea acestora trebuiau cunoscute însă principalele caracteristici ale râurilor României şi metodele de determinare ale acestora, în special pentru principalele faze de regim ale scurgerii – perioade de viituri sau îndelungate perioade de secetă.

La momentul 1958, moment de lansare masivă a studiilor necesare proiectării, nivelul de cunoaştere al

caracteristicilor hidrologice ale râurilor ţării era foarte modest din cel puţin două motive:

fondul de date era foarte restrâns, dacă ne gândim la faptul că însăşi reţeaua hidrometrică începuse să se construiască în 1951. Cu un şir de date atât de scurt, şansele de stabilire a acestor caracteristici erau destul de reduse;

metodologia de determinare a acestor caracteristici nu era îndeajuns de cunoscută la noi.

În aceste condiţii, Constantin Mociorniţă trebuia să rezolve problemele care începuseră să-l „inunde” din toate părţile. A „stors” din acel modest fond de date tot ce s-a putut. Şi a reuşit! Dovadă au fost studiile de certă valoare, care au asigurat o bază sigură proiectării hidrotehnice. Printre primele sinteze de mare importanţa practică s-a situat Harta scurgerii medii multianuale a

râurilor din România. A publicat peste 70 de lucrări în ţară şi străinătate.

Constantin Mociorniţă inventează metode de determinare a caracteristicilor hidrologice

Când după anul 1970 studiile hidrologice solicitate de economia naţională au început să se înmulţească semnificativ, în special în domeniul scurgerii maxime în general şi a viiturilor în special, Constantin Mociorniţă n-a putut „scăpa” de cercetare. Trebuia să găsească singur metode de evaluare a parametrilor scurgerii maxime, a producerii şi evoluţiei viiturilor. Am să prezint doar două dintre metodele care au reprezentat la momentul respectiv premiere naţionale şi chiar internaţionale. Aceste metode au stat multă vreme la baza

Harta izoliniilor stratului anual al scurgerii medii



11

determinării parametrilor scurgerii maxime de către cercetătorii institutului nostru.

Metoda indirectă de calcul a debitelor maxime specifice cu probabilitatea p%:

F

Hfq m

p%max ,

unde: mH - altitudinea medie bazinală (m); F - suprafaţa bazinului hidrografic (km2).

Metoda are la bază datele referitoare la parametrii curbelor de asigurare şi valorile debitelor maxime de diverse probabilităţi de depăşire, stabilite pe cale directă la staţiile hidrometrice. S-au elaborat astfel relaţii de sinteză pentru toate zonele ţării.

În mod ilustrativ se prezintă relaţia

F

Hfq m

p%max pentru zona hidrografică Vişeu,

Iza, Someş, Crişuri (Studii de hidrologie, Vol. XX, 1967). Scopul unor asemenea sinteze nu este altul decât determinarea debitelor maxime de diverse probabilităţi de depăşire, în secţiuni de râuri necontrolate hidrometric.

Metoda de compunere a undelor de viitură

Problema care s-a pus a fost aceea de a determina aportul diverselor subbazine la formarea scurgerii maxime intr-o secţiune din aval. La modul cel mai general, ipotezele care au stat la baza metodei au fost:

considerarea unei ploi generale pe bazin;

folosirea în calcule a unor hidrografe medii;

existenţa unei proporţionalităţi între ordonatele hidrografului de viitură şi precipitaţii;

amplasarea hidrografelor undelor de viitură componente în cadrul hidrografului undei de viitură din profilul studiat. Aceasta s-a făcut ţinându-se seama de vitezele de propagare a acestor hidrografe de-a lungul albiei.

Ca viteză de propagare se consideră viteza medie de scurgere a apelor mari pe tronsonul pe care se face propagarea. Prezentarea detaliată a metodei poate fi analizată în lucrările publicate de Constantin Mociorniţă.

Telefonul de la miezul nopţii

- Alo! Tu eşti Pompiliu, te-am sculat din somn? Dormeai? - Nu încă domnul Mociorniţă, definitivam lucrarea pe care s-o prezint mâine la preavizare. - Păi uite, tocmai în legătura cu lucrarea ta am să-ţi spun ceva important. Mi-a venit o idee!

Trebuie să menţionez că mi se încredinţase o lucrare mai laborioasă care se referea la o multitudine de date hidrologice pentru râul Buzău şi afluenţii acestuia. Obiectivul principal al cunoaşterii acestor date era în primul rând proiectul pentru barajul de la Siriu. Mai importante decât toate era compunerea undelor de viitură pe Buzău la Siriu şi alte secţiuni de interes de pe Buzău aval de Basca Roziliei, Măgura, etc. Pentru astfel de lucrări, Constantin Diaconu solicita preavizare, pentru a se edifica de calitatea rezultatelor mai întâi el însuşi şi numai după aceea o supunea avizării în plenul



12

Comisiei de avizare a secţiei. Eu îl rugasem pe Constantin Mociorniţă să fie coreferent la lucrare din cel puţin două motive.

Primul era acela că dânsul „inventase” metoda compunerii undelor de viitură şi eram convins că aveam ce învăţa despre subtilităţile acestei metode. Un al doilea motiv, foarte important pentru mulţi dintre cei mai tineri dintre noi, era acela că atunci când Constantin Diaconu îl vedea coreferent pe Constantin Mociorniţă nu te mai „purica” prea mult, fiind convins de gradul mult mai sofisticat de „puricare” exercitat de domnul Mociorniţă. Aşa că la 12:30 noaptea eram prezent acasă la dansul, după efectuarea unui marş soldăţesc pe traseul de trei staţii de autobuz dintre locuinţele noastre.

Pe scurt, iată motivul telefonului de la 12 noaptea. - Uite ce idee mi-a venit, începu dansul. Este vorba de viiturile pe râurile mici, care n-ar trebui sa „intre” în viitura mare din secţiunea de închidere, aşa cum construiam până acum hidrograma acestor viituri - cu perioadele de creştere, de descreştere şi bineînţeles cu debitul de vârf. Şi începu să deseneze hidrograma secţiunii de închidere şi în interiorul acesteia hidrogramele corespunzătoare bazinelor mici, aşa cum menţionase, adică cu debitele de vârf. Nu mă abţin să nu reprezint şi eu graficul desenat atunci de dânsul, poate şi pentru a da cursivitate expunerii pe care o începuse. Constantin Mociorniţă ştia că stăpânesc rezolvarea compunerii undelor de viitură în vechea versiune, dar desena totuşi pentru mine. Lăsă însă impresia că o face şi pentru el. Vroia probabil să se verifice de faţă cu mine în ceea ce urma să facă. După o foarte scurtă pauză continuă. Vezi, ştim că pe râul mic viitura de probabilitate 1% de exemplu, este corespunzătoare ploii de 1%, de o anumită cantitate şi de o anumita durata, de 2-3 ore, nu? Dar şi-l sublinie pe dar, pe noi ne interesează ce se întâmplă cu viitura râului mic când „intră” în viitura mare de pe Buzău, corespunzătoare unei secţiuni de 700-800 Km2. Păi, în cazul asta, nu mai luăm ploaia de durată 2-3 ore, pentru acest râu mic,ci o luăm ca pentru un râu cu suprafaţa de 700-800 Km2. Atunci, pentru o astfel de suprafaţă durata ploii se ia, de exemplu, de 20-24 de ore, nu? Acolo n-a stat ploaia după 2-3 ore, după cum construim noi hidrograma pentru râul mic, ci a continuat 20-24 de ore, ca doar bazinul râului mic există in cadrul bazinului mare, nu e logic? - Este clar, i-am întrerupt eu discursul, intuind unde vrea să ajungă. - Atunci, zise şi mai apăsat Constantin Mociorniţă, viitura de pe râul mic care va „intra” în viitura de pe râul Buzău nu trebuie reprezentată cu vârf. Dar, mai întâi vom desena viitura de 1% pentru râul mic la fel ca pană acum, cu debitul de vârf. Şi începu din nou să deseneze. Râul mic va avea un debit maxim, corespunzător suprafeţei lui bazinale şi ploii de 2-3 ore, continuă el „prelegerea”, dar dacă ploaia va continua 20-24 de ore, debitul maxim pe râul mic nu va mai creşte, pentru că atât îi „permite“ suprafaţa, ăsta-i potenţialul lui; dar se va menţine la valoarea maximă, cât va dura ploaia. Abia după aceea va urma curba de scădere. Şi continuă să deseneze şi varianta finală. Va fi deci un palier. Aşa trebuie reprezentată hidrograma râului mic în compunerea pe Buzău. În timp ce desena vorbea acum mai mult pentru el.



13

Deodată ridică ochii spre mine, puţin mirat ca mai sunt acolo. Convins că mai eram, zâmbi satisfăcut. - Ce zici? - Logic… i-am răspuns simplu. În gândul meu aveam însă mult mai multe de spus. Acest om, gândindu-se la lucrarea mea, nu a putut dormi până nu a găsit o rezolvare mai corectă a unei probleme… De fapt în acea noapte „inventase” el noua metodă de compunere a undelor de viitură.

Bucuros de foarte scurta mea apreciere, continuă cu un glas ceva mai domol. - Dacă ai putea să rezolvi compunerea după noua metodă, cel puţin pentru o secţiune de pe Buzău, o sa-l lăsăm „mască” pe Diaconu. Am ajuns acasă pe la două noaptea. Pusesem ceasul să sune pentru 5 dimineaţa, în „vechea versiune”. Acum nu mai era nevoie. Cel puţin să termin până la 5 ceea ce-mi propusese Constantin Mociorniţă. La 8 dimineaţa eram amândoi la Constantin Diaconu. Cum de multe ori îi plăcea să „arunce” câte o frază de umor către vizitatorii matinali, mă luă în vizor pe mine, ca fiind ăl mai tânăr. - Măi Pompilică, de unde ai împrumutat faţa asta aşa de stacojie? I-am povestit de unde mi s-a tras… Şi apoi către Constantin Mociorniţă: - Mai Bebe, eşti mare!… Va trebui să organizăm o „masă rotundă” săptămâna viitoare să explici „invenţia”. Trebuie să legiferăm această metodă. De acum înainte, compunerea undelor de viitură să se rezolve după metoda propusa de tine. Aşa s-a şi întâmplat. „Invenţia” lui Constantin Mociorniţă a fost legiferată de Consiliul Ştiinţific, iar Constantin Diaconu, nu putea fi decât mândru că în „ograda” lui se năşteau astfel de invenţii hidrologice. Inventatorii se născuseră însă mai de mult! Pe pământ românesc!



14

Poziţia înţelegătoare a lui Constantin Mociorniţă faţă de unii exponenţi ai tinerei generaţii

Constantin Mociorniţă a fost întotdeauna disponibil, oricât de ocupat era, să acorde din cunoştinţele sale celor care-i solicitau acest lucru. Aşa cum se întâmplă de multe ori însă, o parte din exponenţii generaţiei care vine după generaţia precedentă, ţin cu tot dinadinsul să-şi demonstreze veleităţile, chiar dacă nu au acumulat încă cunoştinţele necesare.. La momentul 1980 ocazia pentru aceştia era dată de „intrarea” mai rapidă în secretele calculatorului, lucru foarte îmbucurător de fapt. Unii însă îşi asumau un aer de superioritate pe această „filieră”. N-au uitat să transmită acest „aer” şi spre Constantin Mociorniţa, nimeni altul decât cel care-i îndrumase în „alfabetul hidrologiei”. Şuşoteau chiar pe baza metodei de compunere a undelor de viitură, care era „greoaie” în realizare, botezând-o chiar „Metoda Bibil”, de la „bibileală” bineînţeles. Cum însă aceşti exponenţi ai tinerei generaţii nu stăpâneau încă metodele de bază în determinarea principalilor parametri hidrologici, se împotmoleau deseori. Şi desigur se adresau lui Constantin Mociorniţă. El, deşi auzise despre „aprecierile” pe care le emanaseră aceştia, îi lămurea cu răbdarea lui proverbială, de unde şi denumirea de „Papa Moc”, cu Moc… de la Mociorniţă. Nu scăpa însă nici el „intrarea” în dicţionarul „ironiilor fine” şi le adresa zâmbind pe parcursul dialogului:

- Ce măi băieţi, s-a întrerupt curentul? Sau: - S-a ars vreo lampă la calculator?

Era rândul „băieţilor” să traducă din dicţionarul de ironii fine al lui Constantin Mociorniţă.

Aprecieri pentru realizările sale

Aprecierile activităţii lui s-au regăsit în distincţii precum „Meritul Ştiinţific” cu medalia „Meritul Agricol”. Împreună cu un colectiv i s-au acordat premiile Academiei Române „Gheorghe Munteanu Murgoci” în 1983 şi premiul „Emil Racoviţă” în 1972 pentru lucrarea „Limnologia sectorului românesc al Dunării. A devenit doctor în hidrologie în 1970 cu lucrarea „Scurgerea maximă pe râurile din RSR şi sectorul inferior al Dunării”. Aprecierile colegilor i le-am oferit într-o dedicaţie.

Gânduri pentru Constantin Mociorniţă la ieşirea la pensie (august 1988)

Şi când dă omul de greu, Îl ai musafir mereu, Să-l vezi ce supunere, Când e vreo compunere. Şi tu ai cu el răbdare, Ce să-i faci, nu ai scăpare!

Ce mai, uneori e jale, Tu le laşi pe ale tale Şi-l asculţi pe cel la greu Nu o dată, ci mereu, Rău e că-n hidrologie Eşti o enciclopedie!

Constantin Mociorniţa (al treilea din stânga)

zâmbeşte total satisfăcut de explicaţiile logice ale lui Miţă referitoare la părţile hazlii ale poeziei.



15

Păi când sunt încurcături, Colo sus la C.N.A.* Când pe timp de viituri Se lasă cu-njurături Mai stă cineva să-ntrebe? - Pleacă Bebe!

Şi te duci Ca să descurci. Şi aşa când unii-ncurcă, Pleacă Bebe şi descurcă!

Dar răsplata câteodată, Se lasă cam aşteptată, Că la „Ape de Frontieră” Tu rămâi la barieră.

Iar experţii cei de „soi”, Pe care-i cunoaştem noi, Toţi specialişti „sadea” Ei trec dincolo de ea!

Iară tu modest cum eşti, Eşti oprit la Bucureşti. Alţii-s „demni” de a pleca, Şi expun din munca ta!

Câteodată nu mai poţi Strângi din dinţi că nu suporţi Îţi verşi focul pe ai tăi Şi şuviţa ta din păr Parcă-i şnur de zurgălăi Obrăjorii roşii măr Dă-o naibii de şuviţă Înjuri ca pe Bărăgan De pe unde-i domnul Miţă!

SORIN DUMITRESCU

Scurtă biografie

Sorin Dumitrescu s-a născut la 25 iulie 1928, în Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Hidrotehnică din Bucureşti pe care o absolvă în anul 1950. În anul 1959, după înfiinţarea Comitetului de Stat al Apelor, C.S.A., este numit director al Institutului de Studii şi Cercetări Hidrotehnice din Bucureşti I.S.C.H.

Lucrări de referinţă

Variaţia scurgerii cu aplicaţii la regimul râurilor din România. O realizare importantă în cadrul acestei lucrări o constituie elaborarea hărţii cu repartiţia teritorială a valorilor coeficientului de variaţie, Cv, a scurgerii medii anuale.

După ani buni de la pensionare, Constantin Mociorniţă vine la întâlnirea cu foştii colegi. A fost inconjurat cu foarte multă dragoste. În fotografie este uşor de recunoscut şi datorită

faptului că în mijlocul grupului apare un singur bărbat.



16

A participat la editarea volumului jubiliar „10 ani de activitate a Institutului de Studii şi Cercetări Hidrotehnice (1957 – 1967)”.

Am adus imaginea volumului jubiliar în dreptul lui Sorin Dumitrescu dintr-un motiv simplu. Volumul a (fost editat sub coordonarea lui Eugen Zaharescu, dar să nu uităm faptul că rezultatele deosebite ale cercetătorilor din toate cele 11 secţii ale I.S.C.H. într-o perioadă de numai 10 ani au fost obţinute în cadrul temelor de cercetare, gândite în mare măsură de Sorin Dumitrescu.

Activitatea depusă în cadrul unor organisme ştiinţifice interne şi internaţionale

Sorin Dumitrescu este cercetătorul român care a îndeplinit cele mai înalte funcţii în domeniile hidrologiei la nivel mondial. Se prezintă câteva dintre acestea, cu menţiunea că nucleul activităţilor avea ca obiectiv principal cercetarea hidrologică.

În 1953 efectuează un stagiu de specializare la Institutul Hidrologic (GGI) din Sankt Petersburg.

În perioada 1965 – 1974 prezidează Grupul de Lucru însărcinat cu elaborarea planului detaliat de activităţi prevăzute în cadrul Deceniul Hidrologic Internaţional (DHI). Între acestea, studierea bilanţului hidric mondial.

În anul 1967, este ales Vicepreşedinte al Consiliului DHI.

Repartiţia teritorială a valorilor Cv a scurgerii medii anuale



17

În anul 1967 este numit Director al Diviziei de Hidrologie din Secretariatul UNESCO. În această calitate, Sorin Dumitrescu asigură implementarea şi încheierea cu succes a DHI, precum şi realizarea unor proiecte privind cursuri internaţionale de formare a hidrologilor şi de creare de centre de cercetare în diverse ţări în curs de dezvoltare.

Conduce de asemenea nemijlocit pregătirea Programului hidrologic Internaţional (PHI), destinat să continue cooperarea internaţională în domeniul apelor după încheierea activităţii DHI.

La iniţiativa sa, domeniul de activitate al PHI se extinde treptat prin includerea unor teme legate de gospodărirea apelor (Water Resources Management) şi de aspectele sociale şi de mediu ale utilizării apelor.

În anul 1985, pe lângă conducerea Diviziei de hidrologie, primeşte şi sarcina de coordonator al tuturor activităţilor UNESCO legate de mediu.

În anul 1988 este numit subdirector general al UNESCO, pentru sectorul de ştiinţe.

În ianuarie 1990, Sorin Dumitrescu este numit reprezentat personal al Directorului general UNESCO pentru elaborarea şi realizarea unor măsuri destinate să sprijine acţiunile de reconstrucţie şi dezvoltare a programelor României în domeniul educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicaţiilor şi să readucă pe deplin specialiştii români în circuitele internaţionale de cooperare şi schimb de valori în aceste domenii.


Premiul International de Hidrologie decernat de către Asociaţia Internaţională a Ştiinţelor Hidrologice (A.I.H.S.), pentru contribuţia adusă la dezvoltarea cooperării internaţionale şi în alte domenii.

Intervenţie în cadrul unui dialog intre un cercetător englez şi unul rus

Înainte de a intra în acest „moment” ar fi bine de ştiut că dl. Sorin Dumitrescu cunoaşte foarte multe limbi de circulaţie internaţională. Subliniez acest fapt pentru că este legat de momentul pe care-l voi descrie. Eram la o întrunire internaţională prin anii 1973 – 1974, când într-o pauză s-a apropiat de mine un cercetător italian, o mai veche cunoştinţă a mea, care mi se adresă:

- Trebuie să-l cunoşti pe dl. Sorin Dumitrescu, şeful diviziei de hidrologie din cadrul UNESCO, este doar român!

- Sigur că da, i-am răspuns, a fost directorul institutului unde am lucrat. - Hai să-ţi spun o mică povestioară, care m-a impresionat şi amuzat în acelaşi timp.

Şi începu: - Eram la o conferinţă la Madrid, acum doi - trei ani, când un cercetător englez i-a adresat

o întrebare unui cercetător rus. Cum rusul nu apucase să intre în secretele limbii engleze, translatorul i-a tradus întrebarea englezului. Răspunsul rusului nu l-a mulţumit deloc pe englez. Sorin Dumitrescu care sesizase traducerea incorectă a translatorului a intervenit, repetându-i rusului, într-o rusă perfectă, întrebarea englezului. Comunicându-i englezului, într-o engleză la fel de corectă, răspunsul rusului, acesta s-a declarat perfect mulţumit, transmiţând de această dată mulţumiri atât rusului cât şi domnului Sorin Dumitrescu.

- Ce zici?... încheie italianul. - Ce să zic?!... şi în glumă: românii sunt oameni deştepţi, nu?



18

Versurile pentru Sorin Dumitrescu, sosesc la destinaţie după 45 de ani.

Cu puţin timp înainte de 25 iulie 1966, când cei mai apropiaţi colegi ai lui doreau să-I serbeze de ziua de naştere, a venit la mine cineva foarte apropiat dânsului rugându-mă, dacă pot să scriu câteva versuri cu ocazia acestei zile. I-am promis că am să scriu. Când a revenit la mine acel coleg foarte apropiat dânsului, i-am spus, cerându-mi scuze, că nu am reuşit să scriu, deşi scrisesem versurile. De ce nu am dorit să i le dau? În primul rând că nu avusesem niciodată vreun contact propriu-zis cu dânsul pe linie profesională. Fusesem la câteva şedinţe de avizare prezidate de dânsul, dar asta era cu totul altceva. Şi apoi mă gândeam cum puteam sa-i dedic eu versuri, eu, un cvasi-necunoscut pentru dansul! Nu-mi „suna” bine. Şi nu le-am transmis atunci. Pentru că am păstrat versurile acelea, aşa cum am păstrat în cea mai mare parte versurile dedicate colegilor mei, le redau acum în această carte. Acum e altceva… Versurilor le dădusem şi un titlu:

Dialog între mine şi un coleg „discret” despre Sorin Dumitrescu, în timpul unei şedinţe

Mai demult, nu ştiu prea bine, Într-o sală agitată, Un coleg veni la mine, Şi-mi vorbi discret, în şoaptă…

- Ştii, cunoaşte foarte bine, Nouă, zece limbi străine! …Nu-ntâlneşti asta oriunde Şi mai mult! Are un stil, Care-n mod discret „ascunde” Mai mereu ceva subtil.

- Vezi tu, limba ce-o vorbeşte, I-am zis eu. Poate fi-n rusă, Poate fi şi-n englezeşte, „Vorba” e, cum este spusă!

Nu cu multă rezonanţă, Să-şi dea omul importanţă, Ci cu glas domol, blajin, Exprimat prin tonul fin.

Si-altceva ce te priveşte, Ştii în fond care e cheia? Orice limbă foloseşte, El exprimă-n ea ideea!

- Asta-ntr-adevăr e cheia, - Alta nu e cu putinţă! - Şi îmi salută …ideea, - Când plecarăm din şedinţă…



19

CONSTANTIN DIACONU

Scurtă biografie

Constantin Diaconu s-a născut la 6 aprilie 1927 în Bucureşti. În 1950 încheie în mod strălucit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti. Din anul 1951 a lucrat numai în domeniul hidrologiei. În perioadele 1970-1982 şi 1985-1987 a fost director adjunct ştiinţific în cadrul Institutului de Meteorologie şi Hidrologie, I.M.H. şi Director general al acestui institut în anii 1983 şi 1984.

Primii paşi în dezvoltarea reţelei hidrometrice a României

În calitatea sa de director tehnic în cadrul Direcţiei generale hidrometeorologice, DGH, înfiinţată în anul 1951, participă efectiv la conceptul şi la realizarea reţelei de posturi hidrometrice pe râurile ţării, ţinând seama de reprezentativitatea hidrologică şi fizico-geografică a bazinelor hidrografice respective.

Lucrări înscrise în CV-ul lui Constantin Diaconu

Constantin Diaconu a fost autor unic sau autor principal la peste 100 de lucrări, dintre care 25 de cărţi, cu care se poate lăuda hidrologia românească.

În anul 1961 apare deja primul număr al ediţiei „Studii de hidrologie” sub directa lui coordonare, aşa cum s-au elaborat în continuare cele mai multe dintre acestea. Astăzi se găseşte sub tipar volumul cu numărul 66.

Dintre lucrările mai importante elaborate sub conducerea lui sunt:

„Râurile României. Monografie hidrologică”, apărută în anul 1971 (Ed. I.M.H.).

„Zona de vărsare a Dunării. Monografie hidrologică”, editată în anul 1963 (Ed. I.S.C.H.).

„Probleme ale scurgerii de aluviuni a râurilor României”, editată în anul 1971 (Ed. I.M.H.)

„Râurile, de la inundaţii la secetă”, apărută în anul 1988 (Ed. Tehnică).

Model de prognoză a viiturilor prin folosirea bazinelor indicatoare.

„Sinteze şi regionalizări hidrologice”, 1994 (Ed. Tehnică).



20

Lucrări de referinţă

„Râurile României. Monografie hidrologică”, apărută în anul 1971, este în acelaşi timp şi o lucrare de referinţă a hidrologiei româneşti.

Această lucrare laborioasă include aproape tot ce trebuie cunoscut despre caracteristicile scurgerii apei pe râurile din ţara noastră - de la debite caracteristice (medii, maxime, minime) la calitatea apelor. În cazul debitelor de apă sunt date valorile caracteristice la peste 400 de staţii hidrometrice, ceea ce reprezintă o bază sigură pentru practica hidrologică.

Harta distribuţiei scurgerii medii multianuale de aluviuni în suspensie, r (tone/ha/an), pe teritoriul Republicii Socialiste România

Metoda bazinelor indicatoare



21

O altă latură importantă a lucrării o reprezintă faptul că este prezentată metodologia de determinare a tuturor caracteristicilor hidrologice. Reprezintă din acest punct de vedere un important instrument de lucru pentru toţi specialiştii din domeniul hidrologiei.


A primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române „Ştefan Hepites”; Ordinul „Meritul Ştiinţific” clasa a III-a în anul 1967; Medalia „Meritul Agricol” în anul 1967 şi multe, multe altele.

Profesorul Protopopov de la Universitatea din Voronej preda după lucrările lui Constantin Diaconu

Profesorul Protopopov venise la fel ca şi mine la cursul internaţional de vară pentru profesorii şi specialiştii în hidrologie care se desfăşura la Moscova în perioada iunie-iulie 1969. Într-o zi, după terminarea unor cursuri de după amiază, a venit la mine deoarece dorea să-mi spună ceva. A început prin a mă întreba dacă îl cunosc pe Constantin Diaconu. I-am răspuns imediat cu plăcere, că dânsul este chiar şeful meu de la Institutul unde lucrez. Atunci, a reluat imediat discuţia spunându-mi că la o conferinţă, ţinută cu câţiva ani în urmă la Leningrad/Sankt Petersburg, Constantin Diaconu a prezentat o lucrare pe care el a apreciat-o foarte mult. Era vorba de o lucrare din domeniul scurgerii de aluviuni în suspensie. Ştiam că aceasta a constituit chiar subiectul tezei de doctorat a lui Constantin Diaconu şi-i acordase o deosebită atenţie, obţinând rezultate remarcabile. Protopopov îmi povestea atunci că Diaconu a prezentat lucrarea păstrând o ,,linie cronologică’’ a fenomenelor. A început cu mecanismul de formare a aluviunilor, producerea scurgerii de aluviuni în râuri, legătura acesteia cu scurgerea lichidă, pentru ca în final să prezinte o hartă a României, cu zonarea pe teritoriul ţării a acestui fenomen hidrologic. El, ca profesor, a apreciat mai mult decât alţii acest mod de prezentare a acestui capitol important al hidrologiei. În consecinţă şi-a elaborat cursurile pentru studenţi în maniera analizată şi prezentată de Constantin Diaconu. Mi-a mai spus că la puţin timp de la conferinţa aceea i-a scris lui Constantin Diaconu să-i trimită şi alte lucrări din acest domeniu pe care le-a şi primit în scurt timp. M-a rugat să-i transmit mulţumiri şi să-i mai spun că el nu uită să amintească studenţilor, la începutul cursurilor, că metoda de prezentare a acestui capitol se bazează pe lucrările unui cercetător român.

Regizor şi actor

În anul 1965, depăşind stadiul cenaclurilor literare, Constantin Diaconu pune în scenă în calitate de regizor, Actul III din Scrisoarea pierdută de Ion Luca Caragiale. Interpreţii nu au fost alţii decât „artiştii casei”, mai direct spus membrii secţiei de Hidrologie.



22

Un fotbalist cu… greutate

Aprecieri literare ale colegilor de generaţie la aniversarea a 60 de ani de viaţă

Stejarul

Cunosc de mult stejarul, mereu bătut de vânt, Cercară mulţi să-l frângă, să-l culce, să-l doboare, Dar are rădăcini în strămoşesc pământ, Şi soarele ce-l arde îl face şi mai tare!

Stă falnic în poiană privind în jur tufanii, Pe mulţi dintre stejarii crescuţi aici vânjoşi. Îi place să-i privească acum când urcă anii, Ştiind că-i din sămânţa lăsată de strămoşi!

Când mai plutesc nori negri pe-ntunecata zare, Stejarul e un vultur la piatra de hotar, Şi tot ce-i ram şi frunză e-un trup de apărare, Pentru vlăstarul tânăr al mândrului stejar!

Mi-e drag să îl privesc, semeţ scăldat în soare, Cu rădăcini vânjoase înfipte-adânc în glie. Cu-atâţi stejari alături se simte şi mai tare, Şi poieniţa lui e-o-ntreagă Românie!

Stau în poiana caldă la umbra unui gând, Şi mă întreb în şoaptă, de ce îl îndrăgesc. Copacu-acesta falnic nu-i un stejar de rând?! Îmi dă răspunsul codrul: stejaru-i românesc!

Mai am câteva vorbe, sunt gânduri şi urări, Aşa cum e-obiceiul la noi, la sărbători, Pentru o viaţă plină în muncă şi lumină, Întreaga ta pădure de arbori se înclină!

Al doilea din stânga, fotbalistul cu... greutate,

Constantin Diaconu, care a ţinut să fie prezent la unul din meciurile decisive ale echipei

„Hidrohodorogul” de promovare la bodega de la... Băneasa



23

Primeşte dar salutul ce vine de la Ieşi, Ce ţi-l aduce ramul în… floarea de cireşi!

În faţa ta se-nclină cu-o cupă astăzi plină, De o licoare dulce, din propria tulpină, El, prunul de pe Argeş, ştiind că-l preţuieşti, Nu doar că poartă-n frunze licoarea de… Piteşti!

Cu o mişcare simplă, dar cu măreaţă stimă, Pentru întregul rod ce-ai dăruit prin vremi, Îţi recunoaşte forţa şi uite-l se înclină,

Gorunul ce-ai crescut, venit din Apuseni!

Cu ramuri împletite ca-ntr-o frumoasă iie, De forţa de la soare, prin raza lui zglobie, Se-nclină înspre tine cu torţa de la glie, Şi-ntreaga lui fiinţă, arţarul din câmpie!

Crescut din seva Letei şi-a bălţilor nisipuri, Până spre ‘naltul boltei ca o statuie zveltă, Salută isteţimea simţită-n mii de rânduri, Şi el, vânjosul plop venit din ţărm de Deltă!

Şi încă mai primeşte din frunzele cuminţi, Salutul unui frasin venit din Mehedinţi.

Şi n-a uitat urarea străbună de „Mulţi ani!” Nici viţa care creşte şi azi la… Drăgăşani

Dar cel mai mult primeşte salutul de la râu, Doar el ţi-a scris povestea… cu-n spic furat din grâu. Arborii care i-au adus omagiu stejarului:

Cireşul - Mircea Amăriucăi (de la D.A. Iaşi)

Prunul - Viorel Stănescu (de la I.M.H. Bucureşti)

Gorunul - Petru Şerban (de la I.M.H. Bucureşti)

Arţarul - Pompiliu Miţă (de la I.M.H. Bucureşti)

Plopul - Constantin Bondar (de la I.M.H. Bucureşti)

Frasinul - Leonard Mustaţă (de la I.M.H. Bucureşti)

Viţa de vie - Petre Ionescu (de la Staţiunea Hortiviticolă Drăgăşani) Poeziei i-am dat titlul „Stejarul” asemănându-l cu acest arbore falnic, comparaţia urmând felul lui de a fi: puternic, gata să-i apere pe cei din jur, sau să le transmită din ştiinţa sa. Pe elevii lui, i-am asemuit, nu întâmplător, cu arborii care cresc în zonele de origine ale lor. Fiecare dintre noi s-a străduit să aducă ramuri din aceşti arbori. Cei mai mulţi am reuşit. Din partea lui Petrică Ionescu, cercetător principal la staţia hortiviticolă din Drăgăşani, pe unde a trecut de câteva ori Constantin Diaconu, i-am „transmis” eu o ploscă cu Tămâioasă Românească. După citirea ultimului vers, Constantin Diaconu a venit la mine cu lacrimi în ochi şi m-a îmbrăţişat. Îl vedeam toţi cum îşi şterge lacrimile. Era profund impresionat de „darul” adus în felul nostru la ziua lui.



24

*

* *

Prin prezentarea celor trei cercetători s-a dorit să se amintească mai întâi despre rezultatele lor, care s-au dovedit valoroase nu doar pentru perioada anilor 60-70, perioadă de început a hidrologiei moderne românești, dar și pentru practica hidrologică de azi.

Momentele aparte din viața lor descrise în lucrare au dorit să sublinieze și atmosfera de lucru de atunci, care a jucat un rol important în obținerea rezultatelor de valoare despre care s-a amintit.

0-01_9-24_Mita_INHGA_2011

Documents

Transcript of 0-01_9-24_Mita_INHGA_2011