TRĂSĂTURILE GENULUI DRAMATIC · PDF filenepotrivirea rezultată din interferenta stilurilor:...
-
Upload
nguyenminh -
Category
Documents
-
view
215 -
download
0
Transcript of TRĂSĂTURILE GENULUI DRAMATIC · PDF filenepotrivirea rezultată din interferenta stilurilor:...
- TRĂSĂTURILE GENULUI DRAMATIC –
1. Cuprinde opere redactate cu scopul punerii în scenă, este destinată, prin definiţie, interpretării scenice 2. Comunicarea presupune 3 elemente: interlocutor-receptor; locutor-emiţător; alocutor – spectator .
3. Operele dramatice au caracter ficţional.
4. Infăţişează, cu ajutorul personajelor, o întâmplare, o înlănţuire de evenimente, provocate de o cauză anume, de variate stări conflictuale.
a) dramaturgul nu povesteşte faptele, ci le lasă să se desfăşoare în faţa (cititorului) spectatorului;
b) atitudinea, ideile şi sentimentele autorului reies indirect, vor fi deduse de (cititor) spectator în urma (lecturii
textului) vizionării spectacolului;
c) spaţiul si timpul sunt, oarecum, limitate;
d) o acţiune (afabulaţie) bine organizată, concentrată; (poate avea o singură acţiune sau două , una principală şi alta
secundară);
e) autorul se manifestă direct doar prin metatext, iar indirect prin cele expuse în indicaţii; intervenţia sa este deci
minoră;
f) personajele iau aproape în totalitate locul autorului şi au rol decisive, fiind forţele dramei: de prim-plan, de plan -
secund, grupuri;
g) Expoziţiunea este în afara textului artistic propriu-zis.
In “O scrisoare pierdută”, lista de personaje conţine informaţii despre locul desfăşurării acţiunii: “în
capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, despre situaţia iniţială a personajelor. 5. Presupune un text literar căruia i se adaugă elemente de metatext (didascalii).
6. Are o anumită structură compoziţională: acte, scene, tablouri. “O scrisoare pierduta”, comedie in 4 acte;
7. Arta teatrală are caracter sincretic, îmbinând mai multe : a) tipuri de comunicare : - vizuală, auditivă, paraverbală (vestimentatie, decor, machiaj etc.) nonverbală
(timbrul vocii, intonaţie, ritmul vorbirii,mimică, gestică);
b) şi mai multe arte :beleristică, muzică,designe, coregrafie, picutură, grafică
I. Modul de expunere predilect este dialogul dramatic, care presupune o succesiune de replici care se interaconditionează semantic :
interogaţia marchează declanşarea dialogului;
replicile pot fi scurte, laconice sau ceremonios ample (realizate prin alternarea timpurilor verbale,
exclamaţii, pauze în rostire).
din dialog derivă şi câteva procede artistice: apostrofa, invocaţia, interogaţia retorică;
II. Dialogul alternează cu monologul dramatic. Acesta este de 2 feluri:
solilocviu (se ţine în prezenţa sau absenţa unui personaj de care face abstracţie: scena a II- a din
actul I; monologul lui Pristanda) ;
monologul propriu-zis, destinat unui personaj, cu intenţia clară de a fi receptat ( o replică mai amplă
dintr un dialog: actul I, scena I, Pristanda îi comunică şefului său felul în care îşi împlineşte “misia”
de poliţai) .
III. Monologului şi dialogului i se adaugă şi celelalte două moduri cunoscute, descrierea şi
naratiunea, moduri pe care le găsim în lista de personaje şi în indicaţiile scenice.
1. descrierea este făcută numai de personaje; (câteva elemente transpar uneori din metatext: vârsta, statura,
vestimentaţia, aspectul general al locului)
2. Descrierile se referă la decor, la jocurile actorilor, la înfăţişarea fizică a personajelor: scena I, actul I…Tipatescu”
“în haine de odaie” ;
IV. Esenţa unei opere dramatice este dată de conflict, care se defineşte prin următoarele trăsături: opoziţia între forţe ostile în planul faptelor, al reacţiilor, al atitudinilor;
prezenţa unui obstacol între forţele opuse;
crearea unei situaţii de criză : pierderea succesivă a scrisorii; numirea unui deputat de la centru ; tensiunea interioară sau manifestată face necesară rezolvarea conflictelor ;
conflictul este susţinut şi prin tehnica suspansului, care produce unele evenimente neaştepate, duce la
răsturnari de situaţie .
V. Intr-o operă dramatică, limbajul are mai multe funcţii:
1. una referenţială sau denotativă/ cognitivă/ informationala este centrată atât pe emiţător, cât şi pe receptor,
transmiţând un mesaj fără implicaţii afective: falsificarea alegerilor Mijloace lingvistice: persoana a treia, ton impersonal.
2.Emotivă sau expresivă este centrată pe emiţător şi transmite un mesaj subiectiv, sentimente, judecăţi.
Mijloace lingvistice:persoana I, interjecţii, exclamaţii, adjective sau adverbe care redau judecăţi de valoare,
insistenţe 3. expresiv-poetică este centrată pe mesaj, căruia îi adaugă sensuri suplimentare
Mijloace lingvistice: figuri de stil, punctuaţie, pauze,
4.conativă sau impresivă este centrată pe receptor şi înseamnă implicare în comunicare * de la lat.CONARE: a întreprinde, a încerca
Mijloace lingvistice: persoana a II-a, substantive şi pronume în vocativ, imperative, interogaţii, propoziţii
nominale 5. fatică ( de verificare a contactului cu ascultătorul); este centrată pe canalul de comunicare, emiţătorul
fiind preocupat de evitarea perturbărilor; specifică dialogurilor şi monologurilor dramatice.
Mijloace lingvistice: interjecţii, construcţii incidente, invocaţii, formule de politeţe.
6. metalingvistică este centrată pe cod Mijloace lingvistice: explicaţii suplimentare, conectori, adverbe de probabilitate
.
COMEDIA Caragiale, un clasic al literaturii române, un scriitor moralizator, este şi un excepţional creator de oameni şi de
viaţă. In acest sens , »OSP » este o comedie realistă , de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire în timpul
unei campanii electorale pentru Camera Deputaţilor. In comediile sale, Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se demască prostia,
incultura, demagogia.
Comedia este specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, cu o acţiune veselă, un conflict derizoriu,
un deznodământ fericit, cu un puternic sens moralizator, deoarece: “prin râs se îndreaptă moravurile”(Moliere). Comedia declanşează reacţii afective variate, “de la zâmbet la râsul în hohote” .
TRĂSĂTURI: I. Categoria estetică fundamentală este comicul, axat pe contrastul:
dintre aparenţă şi esenţă;
dintre conţinut şi formă;
dintre ceea ce spun, cred sau fac personajele şi normele de comportament cărora li se subordonează.
N.B! In “OSP” există mai multe categorii de comic: de situaţie: - generat de pierderea şi găsirea succesivă a unei scrisori compromiţătoare ;
de caracter:- Zaharia Trahanache este sotul înşelat de cel mai bun prieten al său ;
regizoral(de intenţie):- care ţine de capacitatea inventivă a dramaturgului, care s-a detaşat cu obiectivitate de faptele prezentate ;
al absurdului - care rezultă din tratarea stării de anormalitate ca normalitate ;
de moravuri: -care este generat de acţiunile întreprinse pentru falsificarea alegerilor în Camera Deputaţilor ; comicul onomastic:- vezi Trahanache, Pristanda, Catavencu ;
bonom:- înţelegător faţă de situaţia unor personaje ;
de limbaj:- deţine ponderea, iar teatrul lui Caragiale este plin de ecouri memorabile, ce trădează incultura, ticurile
verbale şi esenţta personajului. Comicul de limbaj este provocat de:
pronunţia greşită: “renumeraţie”, “famelie”, “andresant”
etimologie populară: “capitalişti”, “scrofuloşi” încălcarea regulilor gramaticale şi ale logicii
i. contradicţia în termeni: “după lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani”
ii. asociaţii incompatibile: „industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice , dar lipseşte cu desăvârşire”
iii. nonsensul: “ din două una daţi-mi voie, ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe
nimica…”
iv. truismele: “un popor care nu merge înainte, stă pe loc” ; expresii tautologice: “intrigi proaste” repetiţia aproape obsedantă a unei specificităţi de limbaj deplasează atenţia de la fondul comunicării, la forma ei.
Pentru unele personaje nu mai e important ce spun, ci cum spun. Ticurile verbale (“ai puţintică răbdare,
stimabile”, “curat-murdar”), ideile naïve evidenţiază un fenomen de inerţie intelectuală.
nepotrivirea rezultată din interferenta stilurilor: în finalul comediei, Dandanache de adresează mulţimii, care-l
aclamă, îin stilul lui peltic, familiar, incoerent ; discursul se transformă îintr-o bolboroseală de întârziat mintal.. “Nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul. Niciodată gândirea nu are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba,
când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă”.
II. Provoacă râsul prin prezentarea unor tipuri umane sau a unor situaţii surprinzătoare, generatoare de
comportament şi limbaj comic. a) Protagonistul comediei este, de regulă , un om mediocru, întruchipând defecte morale menite să stârnească râsul.
El este contraexemplu uman,
b) Personajul comic este tipic, reprezentativ pentru o întreagă categorie umană de oricând şi oriunde. Tipatescu este conducătorul orgolios, înaltul funcţionar, demnitarul;
Pristanda este funcţionarul mărunt, “omul slugarnic”;
Caţavencu, ambiţiosul demagog; Farfuridi- prostul fudul;
Dandanache-prostul ticălos (despre acest personaj, autorul spunea “că este mai prost decât Farfuridi şi mai
canalie decât Caţavencu”).