Supranumit şi elefantul de savană, Loxodonta africana – elefantul african face parte din ordinul Proboscidae, familia Elephantidae.

El este cel mai mare mamifer terestru, atingând o înăltime la greabăn de 3-4,5m, o lungime de 6-7,25m şi o greutate de 3.200-7.500kg

Elefanţii africani se întâlnesc în deşertul Sahara, mai precis în partea de sud a acestuia.

În prezent populaţia de elefanţi este limitată, majoritatea trăind în parcuri naţionale sau rezervaţii din sudul Africii

Grosimea pielii elefanţilor (4 cm) este şi o adaptare la clima extrem de caldă (50ºC) din zona în care trăiesc, funcţionând ca un izolator termic.

Urechile lui sunt foarte mari şi bine vascularizate şi au rolul de a-l răcori. Elefanţii bătrâni au urechile orientate spre spate.

Elefanţii sunt activi ziua, dar cei care trăiesc în zone populate de oameni au devenit animale nocturne

Pe unde trece turma de elefanţi, în savană, rămân urme precum copaci smulşi din rădăcină, ramuri rupte, frunziş distrus.

Membrii familiei sunt legaţi între ei prin legături puternice, toţi ajută la creşterea şi apărarea puilor. Dacă sunt atacaţi, elefanţii maturi înconjoară puii pentru a-i proteja.

Elefanţii au limbajul lor precum diferite strigăte şi zgomote cu înţeles specific şi infrasunete nesesizabile de urechea umană, dar care de ei sunt percepute până la 8 km distanţă

Cateodată, când elefanţii se întâlnesc, fug unul către celalălt şi în semn de salut scot un sunet asemănător ce o goarnă. Dacă totul este în ordine, membrii turmei sunt liniştiţi, scot un mormăit adânc, dar dacă turma este ameninţată de ceva, mormăitul încetează şi adulţii formează un cerc în jurul puilor

Se comportă foarte interesant dacă moare vreun membru al turmei. De multe ori rămân în jurul leşului, îl ating, îl mângăie şi câteodată încearcă şi înhumarea

Dacă moare un pui de elefant, mama lui aproape că îl jeleşte. S-a observat de mai multe ori că elefantul mamă a înşfăcat puiul mort, l-a dus într-un loc şi a rămas lânga el mai multe zile

Singura sursă de fildes sunt incisivii elefanţilor iar acest material a fost preţuit întotdeauna de om.

Un număr imens de elefanţi au fost măcelăriţi pentru fildeşul lor şi aceste animale minunate au ajuns în pragul dispariţiei

În anul 1979 în Africa mai trăiau în sălbăticie 1,3 milioane de elefanţi dar din cauza braconajului acest numar a scăzut la 600000 în anul 1989

Din cauza îngrijorării mondiale privind soarta elefanţilor, în 1989 s-au introdus restricţii internaţionale privind comerţul cu fildeş

Această măsură s-a dovedit benefică. Din cauza restricţiilor a scăzut cererea de fildeş, au scăzut preţurile şi astfel s-a redus şi comerţul ilegal

Mişcarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie. Gambele scurte şi robuste împart în mod egal greutatea pe patru picioare. Ca şi calul, şi elefantul umblă pe degetele picioarelor.

Oasele răsfirate ale degetelor sunt sprijinite pe o talpă rotundă şi pe un călcâi format dintr-un ţesut spongios

Contrar aspectului diform, elefantul este un animal ager şi nu se sperie de nici o formă de relief: traversează cu uşurinţă atât mlaştinile cât şi terenul stâncos, pe teren solid lasând puţine urme

Pielea groasă care acoperă talpa se toceşte şi se reface în mod continuu

Greutatea puiului nou-născut este de cca 100Kg, înălţimea lui este aproape de 1 m

În primii doi ani este alăptat, dar între timp învaţă să-şi foloseasca trompa şi să mestece ierburile şi frunzele

Puii masculi ajunşi în pragul maturităţii – în jur de 14 ani – sunt alungaţi din turmă, pentru ca nu cumva să se împerecheze cu membrii familiei

Puii femele rămânând cu turma toata viaţa, şi până la prima naştere ajută la creşterea puilor mai tineri

Actualmente elefanţii sunt cele mai mari şi cele mai grele animale terestre, pe lângă faptul că au dinţii incisivi cei mari lungi, au nasul cel mai lung şi poate memoria cea mai bună

Cu toată greutatea lor de mai multe tone, deplasarea lor se poate numi sprintenă

Elefanţii au totuşi un duşman natural – afară de braconieri - şi acesta este Anthraxul, bacilul cărbunos, care se găseşte în praf.

Datorită „prăfuirilior" pe care le execută, elefanţii pot inhala spori ai acestei bacterii, capabili să doboare un exemplar viguros în mai puţin de 48 de ore.

În ultimii 40 de milioane de ani, mai mult de 600 de specii de elefanţi au populat Pământul. Azi numai două mai sunt în viaţă.

Cele doua specii ale familiei Elephantoidea se diferenţiază prin mărimea urechilor. O privire mai amănuntita dezvăluie alte deosebiri. Elefantul asiatic, de exemplu, are 4 degete la fiecare picior posterior în timp ce elefantul african are doar trei.

Fluctuaţiile climei de-a lungul mileniilor şi schimbările rezultate în vegetaţie au cauzat extincţia multor specii de elefanţi iar impactul omului a avut şi el un rol important

Puiul de elefant are parte de o îngrijire specială până la vârsta de 6 ani: toate surorile, verişoarele şi mătuşile lui devin dădacele micuţului elefant. De mic, puiul învaţă să fie independent, imitându-le pe „mamele” sale

Astfel, pe la patru luni începe să-şi folosească trompa, rupând iarbă sau apucând fructe mici. Abia după încă un an de exerciţii, se vor dezvolta toţi muşchii trompei, cel mai important organ al elefantului.

În ciuda greutăţii mari, elefantul merge aproape fără zgomot, picioarele lui groase menţinând înaintarea cu paşi mari, uşori, ritmici.

O pernă groasă de ţesut flexibil creşte la baza fiecărui picior absorbind şocul greutăţii. Degetele asigură menţinerea echilibrului în mers

La sfârşitul plimbării elefanţii aşteaptă o răsplată

Fotografii: ♦ Sanda Foişoreanu

♦ Lucia Buzdugan

♦ Wild horizons

Prezentare: Sanda Foişoreanu

Fond muzical: ♦ Mpume – Skhebereshe

♦ Mbongeni Ngema - Beautiful little mama's

Zimbabwe