Post on 26-Aug-2021
1
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE DREPT “SIMION BARNUTIU”
regimul juridic al dreptului de preemŢiune
tezĂ DE DOCTORAT
Rezumat
Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. ALEXANDRU BACACI
Doctorand: Adina – Iulia FOLTIŞ
SIBIU 2010
2
PLANUL LUCRĂRII
INTRODUCERE…………………………………….……………………………...….15
TITLULUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL DREPTULUI DE
PREEMŢIUNE
Precizări prealabile……………………………………………………………………….16
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI DE PREEMŢIUNE
Secţiunea I. Scurt istoric al dreptului de preemţiune…………………………...………..17
Secţiunea II. Definiţia dreptului de preemţiune şi înţelesul noţiunii de preemţiune în
contextul actual ………………………………………………………………..………...19
Secţiunea III. Dreptul legal de preemţiune………………………………...…………….26
III.1. Natura juridică a dreptului legal de preemţiune……………………………………26
III.1.1. Dreptul de preemţiunedrept real…………………………………...……………26
III.1. 2. Dreptul de premţiunedrept de creanţă…………………………………...……..27
III.1. 3. Dreptul de preemţiunedrept potestativ………………………………...……….29
III. 2. Discuţii privind caracterele dreptului legal de preemţiune……………...………...33
III.2.1.Caracterul de ordine publică a dreptului de preemţiune instituit de
lege……………………………………………………………………………………….34
III.2.2. Dreptul legal de preemţiune şi dreptul de proprietate............................................37
III.2.3. Dreptul legal de preemţiune şi principiul libertăţii contractuale…………...…....40
Secţiunea IV. Dreptul convenţional de preemţiune……………………………...…........41
3
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN VIZIUNEA DOCTRINEI ŞI LEGISLAŢIEI
FRANCEZE
Secţiunea I. Noţiunea de preemţiune în viziunea doctrinei franceze…………………….48
Secţiunea II. Situaţii în care sunt instituite drepturi de preemţiune în legislaţia
franceză…………………………………………………………………………..……...54
II.1. Dreptul de preemţiune instituit în favoarea locatarului...……………………..…...56
II.1.2.Dreptul de preemţiune al locatarului reglementat de art. 10 din Legea nr.751351
din 31.12.1975……………………………………………………………………….…..56
II.1.2. Dreptul de preemţiune al locatarului reglementat de art. 15 din Legea nr. 89462
din 06.07.1989……………………………………………………………...……………57
II.1.3. Analiză comparată între regimul juridic al dreptului de preemţiune al chiriaşilor
reglementat în legislaţia română şi franceză………………………………….………….58
II.2. Drepturi de preemţiune instituite de Codul urban…………………………………..59
II.2.1. Dreptul de preemţiune instituit în favoarea comunei (art. L. 2101 şi următoarele
din Codul urban)……………………………………………………………………...….59
II.2.2. Dreptul de preemţiune în cadrul zonelor de amenajare teritorială pe termen lung
(art.L.2121 şi urm. din Codul urban)……………………………………………………60
II.2.3. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune urbană…………...…………..60
CAPITOLUL III
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN VIZIUNEA NOULUI COD CIVIL
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune în Noul Cod
civil…………………………………………………………………………….……….63
III. 1. Dispoziţiile generale privind dreptul de preemţiune………………………….…63
4
III. 2. Texte legale speciale care instituie drepturi de preemţiune în favoarea anumitor
categorii de titulari………………………………………………………………….…..66
Secţiunea II. Analiza dreptului de preemţiune reglementat de Noul Cod civil şi a
mecanismului său de funcţionare……………….…………………………………..……67
TITLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL FORESTIER
Precizări prealabile…………………………………………………………………….....78
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE AL STATULUI REGLEMENTAT DE CODUL
SILVIC
Secţiunea I. Actuala reglementare legala (art. 45 din Legea 46/2008Codul Silvic). Scurt
istoric………………………………………………………………………………..……79
Secţiunea II. Discuţii în legatură cu existenţa dreptului de preemţiune al statului în
condiţiile modificărilor legislative intervenite în acest domeniu…….…..........................81
Secţiunea III. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune………...........................85
III.1. Terenurile asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune………………...……..85
III.2. Natura actului juridic de înstrăinare ce implica respectarea dreptului de
preemţiune...……………………………………………………………...........................88
III. 3. Titularul dreptului de preemţiune……………………………………………........91
Secţiunea IV. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune…………………...…..92
IV.1. Oferta de vânzare…………………………………………………………………..92
IV.1.1. Oferta de vânzare în cadrul unei vânzări obişnuite………………………...……92
IV.1.2. Oferta de vânzare în cadrul unei vânzări silite…………………..........................95
IV.2. Oferta de cumpărare………………………………………………………….........96
IV.2.1. Oferta de cumpărare la preţul oferit de terţ………………………………...……96
IV.2.2. Oferta de cumpărare la preţul determinat de vânzător…………………………...97
5
IV.3. Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune………………………...………97
Secţiunea V. Consecinţele nerespectării dreptului de preemţiune………………….........99
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE AL COPROPRIETARILOR SAU VECINILOR
REGLEMENTAT DE NOUL COD CIVIL
Secţiunea I. Reglementare legală ( art.1746 din Legea 287/2009Noul Cod
civil)……………………………………………………………………………...……..100
Secţiunea II. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune………………………...101
II.1. Terenurile asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune……………………….101
II.2. Titularii dreptului de preemţiune…………………………………………………..102
II.2.1. Ordinea de preferinţă…………………………………………………………….102
II.2.2. Coproprietarii……………………………………………………………...…….105
II.2.3. Vecinii………………………………………………………………………...…108
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune……………………...109
Secţiunea IV. Corelaţii între reglementarea Codului silvic şi cea din Noul Cod civil în
legatură cu dreptul de preemţiune………………………………………………………110
TITLUL III
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII
INTELECTUALE
Precizări prealabile………………………………………………………...……………114
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII
INDUSTRIALE
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………………………….114
6
Secţiunea II. Domeniu de aplicare al dreptului de preemţiune…………………………116
II.1. Invenţia asupra căreia se exercită dreptul de preemţiune………………………….116
II.2. Brevetul de invenţie……………………………………………………………….119
II.3. Contractele asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune…………...................122
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune……………………...125
Secţiunea IV. Consecinţele nerespectării dreptului de preemţiune…………………….129
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL DREPTULUI DE AUTOR
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………...………………..132
Secţiunea II. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune………………………...133
II.1. Drepturile de care se bucură autorul operei literare, artistice sau
ştiinţifice...……………………………………………………………………………...133
II.2. Contractul de editare………………………………………………………………136
II.3. Condiţiile necesare exercitării dreptului de preemţiune………………..................138
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune.…………..................140
Secţiunea IV. Consecinţele nerespectării dreptului de preemţiune…………………….141
TITLUL IV
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN MATERIA LOCAŢIUNII
Precizări prealabile…………………………………………………………...................142
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT DE ORDONANŢA DE
URGENŢĂ A GUVERNULUI NR. 40/1999
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………………………….142
Secţiunea II. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune……………...................144
7
II.1. Contractele de închiriere ce intră sub incidenţa O.U.G nr. 40/1999……………...144
II.2. Condiţiile necesare pentru exercitarea dreptului de preemţiune………..................146
II.3. Persoanele ce pot invoca dreptul de preemţiune al chiriaşului……………………148
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune……………………...150
Secţiunea IV. Consecinţele nerespectării dreptului de preemţiune…………………….152
IV.1. Sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării dreptului de preemţiune……………152
IV.2. Procedura subrogării în drepturile cumpărătorului……………………………….153
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT DE LEGEA NR. 10/2001
Secţiunea I. Reglementarea legală a drepturilor de preemţiune…………...…………...156
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a drepturilor de preemţiune……………………….158
II.1. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune reglementat de art. 17 din Legea nr.
10/2001…………………………………………………………………………………158
II.2. Domeniul de aplicare al drepturilor de preemţiune reglementate de art. 19 din Legea
nr. 10/2001………………………………………………………..................................160
II.3. Domeniul de aplicare al drepturilor de preemţiune reglementate de art. 42 din Legea
nr. 10/2001………………………………………………………...................................161
Secţiunea III. Procedura de exercitare a drepturilor de preemţiune……………………162
III.1. Procedura de exercitare a drepturilor de preemţiune reglementat de art. 17 si art. 19
din Legea nr. 10/2001…………………………………………………………………..162
III.2. Procedura de exercitare a drepturilor de preemţiune reglementate de art. 42 din
Legea nr. 10/2001………………………………………………………………………164
Secţiunea IV. Consecinţele nerespectării drepturilor de preemţiune………...................166
CAPITOLUL III
DREPTUL DE PREFERINŢĂ REGLEMENTAT DE ART. 1828 DIN NOUL COD
CIVIL
8
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preferinţă……………………………168
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preferinţă……………………...…...169
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preferinţă…………......................171
III.1. Procedura notificării chiriaşului…………………………………………………..171
III.2. Procedura subrogării în drepturile terţului………………………………………..173
CAPITOLUL IV
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT DE ART. 1849 DIN NOUL
COD CIVIL
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………………………….174
I.1. Reglementarea dreptului de preemţiune al arendaşului cuprinsă în art. 1849 din Noul
Cod civil………………………………………………………………………………...175
II.2. Consideraţii privind reglementările anterioare ale dreptului de preemţiune al
arendaşului……………………………………………………………………………...175
Secţiunea II. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune……………...................179
II.1. Contractul de arendare…………………………………………………………….179
II.2. Bunurile arendate ce fac obiectul dreptului de
preemţiune………………………………………………………………………………181
Secţiunea III. Procedura exercitării dreptului de preemţiune………………..................183
III.1. Procedura notificării arendaşului…………………………………………………183
III.2. Procedura subrogării în drepturile terţului………………………………………185
TITLUL V
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL COMERCIAL
Precizări prealabile……………………………………………………………………...186
9
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………………………….187
Secţiunea II. Trăsături specifice acestui drept de preemţiune…………………….……189
Secţiunea III. Domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune……………………….190
III.1. Titularii dreptului de preemţiune…………………………………………………190
III.2. Modalităţile de majorare a capitalului social ………………………………...…..192
III.2.1. Majorarea capitalului social în conditiile art. 210 din Legea societăţilor
comerciale nr. 31/1990………………………………………………………………….192
III.2.2. Mărirea capitalului social în conditiile art. 220 1 din Legea societăţilor comerciale
nr. 31/1990……………………………………………………………………..……….196
III.2.3. Majorarea capitalului social prin convertirea obligaţiuniilor în
acţiuni...…………………………………………………………………………………198
III.2.4. Modalităţi de majorare a capitalului social ce permit exercitarea dreptului de
preemţiune………………………………………………………………………………199
Secţiunea IV. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune…………...…………200
IV.1. Exercitarea dreptului de preemţiune……………………………………………...200
IV.2. Condiţiile în care dreptul de preemţiune poate fi limitat sau
ridicat……………………………………………………………………….…..………201
IV.3. Sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării dreptului de
preemţiune………………………………………………………………………………203
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL FRANCIZEI
Secţiunea I. Reglementarea legală şi natura juridică a dreptului de
preemţiune………………………………………………………………………………204
10
Secţiunea II. Interesul stabilirii unui drept de preemţiune în contractul de
franciză………………………………………………………………………………….205
Secţiunea III. Clauza de preemţiune inserată în interesul francizorului……………......207
Secţiunea IV. Clauza de preemţiune inserată în interesul beneficiarului…………….208
CAPITOLUL III
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL PRIVATIZĂRII
Secţiunea I. Textele legale ce instituie drepturi de preemţiune în domeniul privatizării şi
raţiunea pentru care se acordă preferinţă…………………………………………….…209
Secţiunea II. Drepturi de preemţiune reglementate în Legea nr. 137/2002 privind unele
măsuri pentru accelerarea privatizării……………………………………………….…211
II.1. Dreptul de preemţiune reglementat de art. 12 din Legea nr. 137/2002………..…212
II. 2. Dreptul de preemţiune reglementat de art. 14 din Legea nr. 137/2002.................215
Secţiunea III. Drepturi de preemţiune reglementate de Legea nr. 346/2004 privind
stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii………………………………………………………………………………....217
Secţiunea IV. Drepturi de preemţiune reglementate de Legea nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei……………………………………………...…220
IV. 1. Dreptul de preemţiune reglementat de art. 65 din Legea nr. 1/2005……..…..…220
IV. 2. Dreptul de preemţiune reglementat de art. 107 din Legea nr. 1/2005……….….222
Secţiunea V. Drepturi de preemţiune reglementate de Legea nr 268/2001 privind
privatizarea societăţilor comerciale care deţin în administrare terenuri proprietate publică
şi privată a statului cu destinaţie agricolă……………………………………….……..226
V.1. Dreptul de preemţiune exercitat în condiţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr.
268/2001…...…………………………………………………………..……….………227
V.1. Dreptul de preemţiune exercitat în condiţiile art. 14 alin. 3 din Legea nr.
268/2001…………………………………………………………………...…………...229
11
TITLUL VI
DREPTUL DE PREEMŢTIUNE ÎN DOMENIUL CULTURII
Precizări prealabile……………………………………………………………………...231
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL ARHIVELOR NAŢIONALE
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune şi domeniul de
aplicare………………………………………………………………………………….233
Secţiunea II. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea
aplicabilă…………………………………………………………………………...…...234
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL
NAŢIONAL MOBIL
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune……………..…….……..236
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune…………….…...………236
II.1. Bunurile asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune…………….…..………236
II.2. Condiţiile în care are loc vânzarea publică a bunurilor……………………………239
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea
aplicabilă...……………………………………………………………………...………240
12
CAPITOLUL III
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL MONUMENTELOR ISTORICE
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune…………….…..………..242
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune………….…..….………243
II.1. Bunurile asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune………….….….………243
II.2. Clasarea monumentelor istorice în categoriile prevăzute de lege…….…..……….245
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea
aplicabilă………………………………………………………………………..……....246
CAPITOLUL IV
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT DE
LEGEA NR. 379/2003 PRIVIND REGIMUL MORMINTELOR ŞI OPERELOR
COMEMORATIVE DE RĂZBOI
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune………………...………..250
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune…………………………251
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea
aplicabilă…...………………………………………………………………...…………252
TITLUL VII
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT ÎN ALTE LEGI SPECIALE
Precizări prealabile……………………………………………………………………254
13
CAPITOLUL I
DREPTUL DE PREEMŢIUNE ÎN DOMENIUL EXPROPRIERII
Secţiunea I. Reglementări legale a dreptului de preemţiune în acest
domeniu…………………………………………………………………………………254
Secţiunea II. Noţiunea de expropriere şi condiţiile de realizare a
acesteia………………………………………………………………………………….256
Secţiunea III. Dreptul de retrocedare – modalitate de redobândire a imobilului expropriat
iniţiată de fostul proprietar sau succesorii acestuia….....................................................260
Secţiunea IV. Natura juridică a dreptului reglementat de art. 37 din Legea nr. 33/1994 şi
natura actului juridic asupra căruia se exercită acest
drept………………………………………………………………………………..…..263
Secţiunea V. Condiţiile de exercitare a dreptului de preemţiune la cumpărarea imobilului
expropriat şi sancţiunea aplicabilă în caz de nerespectare a
acestuia…………………………………………………….............................................265
Seciunea VI. Dreptul prioritar la închirierea imobilului expropriat……….……..…….267
Secţiunea VII. Discuţii privind aplicarea legii în timp în ceea ce priveşte efectele mediate
ale exproprierii……………………………………………………………………….....268
CAPITOLUL II
DREPTUL DE PREEMŢIUNE REGLEMENTAT DE ART. 123 DIN LEGEA
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE NR. 215/2001
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune…………………...…..…273
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune…………………………273
Secţiunea III. Condiţiile de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea
aplicabilă…………………………………………………………………………...…...277
14
CONCLUZIE GENERALĂ.................................…………………………………….278
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………282
15
REZUMAT
Regimul juridic al dreptului de preemţiune cunoaşte o evoluţie surprinzătoare,
acest drept urmând a fi recunoscut în mod definitiv printre instituţiile care se bucură de o
consacrare legislativă cu caracter general în Noul Cod civil.
Reglementarea acestei instituţii în Noul Cod civil, despre care un reputat
magistrat spunea că este cea mai importantă lege a unei naţiuni, după Constituţie, este
rodul instituirii lui în numeroase acte normative apărute după anul 1989.
La ora actuală întâlnim diferite specii ale dreptului de preemţiune în cele mai
variate domenii, precum cultură, privatizare, franciză, proprietate intelectuală.
Lucrarea de faţă, structurată în şapte titluri, urmăreşte o analiză cât mai completă
a regimului juridic al dreptului de preemţiune, mai ales că o parte din regulile aplicabile
până la acest moment sunt pe cale de a se schimba, la fel şi viziunea legiuitorului asupra
noţiunii de preemţiune.
Cel dintâi titlu este dedicat aspectelor generale ale dreptului de preemţiune, iar
următoarele şase analizează diferite specii ale acestuia, domeniile de reglementare ale
dreptului de preemţiune constituind celelalte titluri ale lucrării.
Titlul I. Aspecte generale privind regimul juridic al dreptului de preemţiune
În prima parte a lucrării, sunt analizate aspectele generale ale regimului juridic al
dreptului de preemţiune, de la istoricul acestui drept până la analiza dispoziţiilor ce
urmeză ai fi consacrate în Noul Cod civil.
Nu am lăsat deoparte analizei noastre nici felul în care doctrina şi legislaţia
franceză a perceput această instituţie, cu atât mai mult cu cât legiuitorul român a preluat
sistemul francez de exercitare a dreptului de preemţiune şi a fost foarte atent la
problemele sezizate de reputaţi autori francezi, precum şi la aspectele ivite în practica
judiciară din această ţară.
Şi este normal să fie aşa, căci instituţia preemţiunii nu sa bucurat la noi în ţară de
o analiză profundă întrucât în perioada regimului comunist ea a dispărut cu desăvârşire
16
odată cu declinul proprietăţii private, reapărând progresiv odată cu apariţia unor noi acte
normative ce puneau bazele unui nou sistem economic şi social.
Această primă parte a lucrării dedicată aspectelor generale ale dreptului de
preemţiune este structurată în 3 capitole: Capitolul I, „ Introducere în studiul dreptului de
preemţiune”, Capitolul II, „ Dreptul de preemţiune în viziunea doctrinei şi legislaţiei
franceze” şi Capitolul III, „ Dreptul de preemţiune în viziunea Noului Cod civil”.
Titlul I. Capitolul I. Introducere în studiul dreptului de preemţiune
Acest capitol cuprinde 4 secţiuni, prima conţine un scurt istoric al dreptului de
preemţiune, cea dea doua analizează definţiile date acestui drept, precum şi felul în care
a evoluat noţiunea de preemţiune pană la acest moment, iar ultimele două secţiuni relevă
distinct aspecte importante privind dreptul de preemţiune de sorginte legală, respectiv
conventională.
Sectiunea I. Scurt istoric al dreptului de preemţiune
Dreptul de preemţiune renăscut după anul 1989 a fost cunoscut şi în vechiul drept
românesc sub denumirea de protimis, primul document care atestă existenţa acestei
instituţii în Ţările Române fiind un document bizantin de la mijlocul sec. XV.
În dicţionarul dedicat instituţiilor feudale din Ţările Române, protimisisul este
definit ca fiind un drept real, legal, opozabil erga omnes, în virtutea căruia persoanele
care se găseau în anumite raporturi durabile de solidaritate ( rudenie, devălmăşie,
vecinătate, etc. ) cu stăpânul, silit săşi înstrăineze anumite bunuri către o persoană în
afara cercului respectiv de solidaritate, puteau dobândi lucrul însuşi sau folosinţa lui,
plătind preţul de înstrăinare şi făcând să fie astfel preferate dobânditorului străin.
Raţiunea instituirii sale în trecut şi mecanismul de funcţionare nu sunt departe de
cele existente azi.
Proprietatea privată, individualizată şi liberă specifică sec. XIX când are loc o
puternică revoluţie industrială devine antitetică protimisisului care dispare în Ţara
Românească la 1840, iar în Moldova în 1865.
După anul 1989, pe fondul reafirmării proprietăţii individuale, a evoluţiei acesteia,
dar şi a creşterii semnificative a legilor imperative, asistăm la o extindere rapidă a
dreptului de preemţiune în cele mai variate domenii.
17
Secţiunea II. Definiţia dreptului de preemţiune şi înţelesul noţiunii de preemţiune în
contextul actual.
În anul 1991, ca urmare a adoptării Legii fondului funciar nr. 18/1991 care
instituia în art. 4849 un drept de preemţiune la cumpărarea terenurilor agricole situate în
extravilan, renaşte interesul doctrinei în ceea ce priveşte analiza acestei instituţii.
Initial definiţiile şi analiza acestui drept sau făcut pornind de la trăsăturile
specifice dreptului de preemţiune reglementat de Legea nr. 18/1991.
Marea majoritate a autorilor au apreciat că instituirea dreptului de preemţiune
printro normă imperativă este de esenţa dreptului de preemţiune, prin aceasta
deosebinduse de dreptul de preferinţă instituit prin convenţia părţilor cunoscută sub
denumirea de pact de preferinţă.
A existat, totuşi o abordare singulară a Dlui Profesor Eugen Chelaru care,
pornind de la definţia dată dreptului de preemţiune in doctrina franceză 1 , a arătat că
“dreptul de preemţiune este contractual sau legal. Dreptul de preemţiune este contractual
atunci când ia naştere din voinţa părţilor, care încheie în acest scop un pact de
preferinţă…dreptul de preemţiune poate izvorî din lege” 2 .
În 1997, prin Ordonanţa Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al
francizei, mai precis printro normă juridică dispozitivă cu caracter supletiv cuprinsă în
art. 6 , se sugerează părţilor instituirea unui drept de preemţiune în contractul de franciză,
dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea
acestui drept.
Cu alte cuvinte, legiuitorul admite că dreptul de preemţiune poate izvorî şi din
convenţia părţilor şi, astfel, distincţia făcută pe marginea naturii legale a dreptului de
preemţiune si cea convenţionale a dreptului de preferinţă devine insuficientă pentru a
creiona aspectele ce caracterizează aceste drepturi.
Un alt aspect demn de luat în seamă prin apariţia acestui act normativ este legat
de faptul că legiuitorul admite existenţa dreptului de preemţiune nu doar la încheierea
unui contract de vânzarecumpărare, ci şi la încheierea unui contract de franciză, de unde
1 Guide juridique Dalloz, Paris, 1991, vol. IV, p. 398. 2 Eugen Chelaru, Dreptul de preemţiune reglementat de Codul silvic, în Dreptul nr. 6/1997, p. 15.
18
deducem că nici definirea dreptului de preemţiune ca generând prioritate la cumpărarea
unui bun nu mai poate fi admisă fără rezerve.
De altfel, în doctrina recentă, deşi nu sa renunţat la ideea naturii legale a
dreptului de preemţiune, sa apreciat că dreptul de preemţiune poate fi exercitat nu doar
ca o prioritate la vânzare, acest drept putând genera titularului prioritate la alte categorii
de contracte: închiriere, franciză etc 3 .
În contextul actual, având în vedere inconsecvenţa legiuitorului, dar şi opiniile
exprimate în doctrină, apreciem că dreptul de preemţiune trebuie analizat ca fiind acel
drept instituit de lege ce conferă titularului prioritate la încheierea unui contract în raport
cu terţii.
Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil, dreptul de preemţiune va dobândi
o cu totul altă configuraţie, având în vedere că viziunea Noului Cod civil diferă
fundamental de viziunea existentă până la acest moment în doctrină.
Astfel, art. 1730 din Noul Cod civil prevede că: “(1)În condiţiile stabilite prin
lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere
cu prioritate un bun.
(2)Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt
aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.”
Din analiza dispoziţiilor legale citate reiese că dreptul de preemţiune poate avea
ca izvor atât legea, cât şi contractul.
De aceea în articolele următoare se face distincţia între dreptul legal de
preemţiune si dreptul convenţional de preemţiune.
Asta înseamnă că abordarea doctrinară potrivit căreia dreptul de preemţiune poate
avea doar sorginte legală trebuie abandonată, ca şi cea referitoare la faptul că prioritatea
la cumpărare instituită prin contract conferă titularului un drept de preferinţă.
Noul Cod civil limitează preemţiunea doar la contractul de vânzare cumpărare,
fără, însă, a face distincţie între bunurile ce pot face obiectul acestui contract.
Observăm că atunci când conferă prioritate la încheierea unui alt contract decât
cel de vânzarecumpărare, Noul Cod civil foloseşte terminologia de preferinţă.
3 Ion Negru, Dumitru Corneanu, Discuţii în legătură cu natura juridică a dreptului de preemţiune, în Dreptul 1/2004. p. 30.
19
Astfel, potrivit art. 1828 din Noul Cod civil: “(1)La încheierea unui nou contract
de închiriere a locuinţei, chiriaşul are, la condiţii egale, drept de preferinţă. El nu are
însă acest drept atunci când nu şia executat obligaţiile născute în baza închirierii
anterioare.
(2)Dispoziţiile referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune în materia
vânzării sunt aplicabile în mod corespunzător.”
În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil dreptului de preferinţă, observăm că
acesta este cel aplicabil dreptului de preemţiune in materia vânzării, cu menţiunea că
acesta se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că în situaţia în care există
dispoziţii care nuşi găsesc aplicarea în materia închirierii sau dacă aceste dispoziţii
trebuie nuanţate prin prisma caracterelor specifice contractului de închiriere, aplicarea
acestora nu trebuie făcută ad literam.
Un exemplu foarte uşor de remarcat pentru exemplificarea modului în care aceste
dispoziţii trebuie adaptate se referă la faptul că în contractul de închiriere nu exista preţ,
ci chirie, datorită caracterului de contract cu executare sucesivă al contractului de
închiriere.
Acest fapt generează o serie de consecinţe sub aspectul felului în care dispoziţiile
legale în materia exercitării dreptului de preemţiune trebuie adaptate la contractul de
închiriere.
Ceea ce este important de remarcat este faptul că în viziunea Noului Cod civil
mecanismul de exercitare a dreptului de preemţiune şi a dreptului de preferinţă este
acelaşi, cu adaptările specifice contractului asupra căruia se exercită cel din urmă drept.
De unde apare ideea că cele două categorii de drepturi ar trebui incluse întro
categorie superioară, iar propunerea noastră este aceea de a le include în categoria
drepturilor prioritare.
Noţiunea de drept prioritar ar include toate drepturile care conferă titularului
prioritate la încheierea unui contract în raport cu terţii, indiferent dacă prioritatea este
conferită de lege sau contract şi indiferent de natura contractului asupra căruia se conferă
această prioritate.
20
Plecând de la viziunea Noului Cod civil, dreptul de preemţiune ar putea fi definit
ca fiind acel drept prioritar care conferă titularului întâietate/prioritate la încheierea unui
contract de vânzarecumpărare în raport cu terţii.
În timp ce dreptul de preferinţă ar putea fi definit ca fiind acel drept prioritar care
conferă titularului întâietate/prioritate la încheierea unui contract, altul decât cel de
vânzarecumpărare, în raport cu terţii.
Sectiunea III. Dreptul legal de preemţiune
Aşa cum am arătat, în conextul actual, dreptul de preemţiune ar trebui analizat ca
fiind acel drept instituit de lege ce conferă titularului prioritate la încheierea unui contract
în raport cu terţii.
Totuşi, având în vedere că Noul Cod civil include în categoria drepturilor de
preemţiune şi pe cele izvorând din contract, limitând aplicarea dreptului de preemţiune la
contractul de vânzarecumparare, dar extinzând regimul juridic aplicabil acestuia şi la
celelalte drepturi prioritare, am intitulat această secţiune “Dreptul legal de preemţiune”,
pentru a nu exista dubii în ceea ce priveşte faptul că ne referim doar la dreptul de
preemţiune de sorginte legală.
III.1. Natura juridică a dreptului legal de preemţiune
În doctrină nu există un punct de vedere unitar cu privire la natura juridică a
dreptului de preemţiune, existând autori care apreciază că dreptul de preemţiune este un
drept real, în opinia altor autori dreptul de preemţiune este un drept de creanţă, în fine
există formulat şi un al treilea punct de vedere care arată că dreptul de preemţiune trebuie
inclus în categoria drepturilor potestative.
În această subsecţiune sunt prezentate argumentele folosite în sprijinul fiecărei
calificări, însă trebuie menţionat, că în general în doctrină sa analizat natura juridică a
dreptului de preemţiune porninduse de la reglementarea dreptului de preemţiune la
vânzarea terenurilor agricole din extravilan, în prezent abrogat, sau de la cea privind
dreptul de preemţiune la vânzarea terenurilor forestiere .
III. 2. Discuţii privind caracterele dreptului legal de preemţiune.
Dreptul legal de preemţiune este instituit prin norme juridice imperative ceea ce
dă dreptului de preemţiune un puternic caracter de ordine publică.
21
Acest caracter de ordine publică generează anumite consecinţe juridice legate de
faptul că părţile nu pot deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la dispoziţiile
ce reglementează drepturi de preempţiune, iar preemtorul nu poate renunţa anticipat la
dreptul său de preemţiune.
De asemenea, trebuie observat că în cazul fiecărui drept de preemţiune instituit,
legiuitorul urmăreste realizarea unui interes general ce impune preemtorului exercitarea
dreptului de preemţiune în conformitate cu această finalitate.
Dreptul de preemţiune este perceput şi ca o limitare a dreptului de proprietate,
având în vedere că atributul de dispoziţie juridică nu se poate manifesta în plenitudinea
lui, legea fiind cea care impune proprietarului pe cine să aleagă ca şi cumpărător.
In fine, alegerea partenerului contractual de către legiuitor face ca dreptul de
preemţiune să fie perceput ca o limitare a libertăţii contractuale şi, implicit, a principiului
autonomiei de voinţă.
Sectiunea IV. Dreptul convenţional de preemţiune
Pentru situaţia în care dreptul de preemţiune are sorginte contractuală, Noul Cod
civil foloseşte noţiunea de drept convenţional de preemţiune.
Până în prezent, în doctrină există o viziune aproape unanimă în ceea ce priveşte
faptul că dreptul de preemţiune se poate naşte doar din lege, în timp ce dreptul ce conferă
prioritate la cumpărare născut din convenţia părţilor, intitulată pact de preferinţă 4 ,este
considerat a fi o instituţie distinctă purtând denumirea de drept de preferinţă.
În ceea ce priveşte pactul de preferinţă, au existat autori care au definit pactul de
preferinţă ca acordând preferinţă la încheierea oricărui contract, dar şi autori care au
apreciat că pactul de preferinţă este convenţia ce conferă prioritate doar la vânzare,
echivalentul deci a dreptului convenţional de preemţiune.
Apreciem că deosebirea fundamentală între dreptul de preemţiune de natură legală
şi dreptul de preemţiune de natură convenţională vizează izvorul lor, legea sau contractul,
de unde şi fundamentul diferit al celor două drepturi.
Astfel, dacă dreptul legal de preemţiune satisface interesul general, dreptul
convenţional de preemţiune serveşte doar un interes particular.
4 Au existat autori care au intitulat contractul din care izvora dreptul prioritar la cumparare drept “conventie de preemţiune”, aceasta denumire fiind inspirata din doctrina franceză. În acest sens E. SaftaRomano, Contractele civile, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 27.
22
Aşa se explică de ce Noul Cod civil, în caz de concurs între preemtori, acordă
prioritate titularului dreptului legal de preemţiune atunci când se află în concurs cu
titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune (art. 1734 alin. 1 lit. a din Noul Cod
civil).
Unii autori încadrează dreptul de prioritate la cumpărare izvorât din convenţie în
categoria drepturilor de creanţă 5 , alţii apreciază că am fi în prezenţa unui drept potestativ 6 .
În ceea ce priveşte utilitatea dreptului de preemţiune de sorginte contractuală, în
această secţiune sunt prezentate mai multe situaţii remarcate ca impunând instituirea unui
asemenea drept.
Titlul I. Capitolul II. Dreptul de preemţiune în viziunea doctrinei şi legislaţiei
franceze
Acest capitol cuprinde două secţiuni, prima dintre ele analizează modul in care
este percepută noţiunea de preemţiune in doctrina franceză, iar cea dea doua prezintă
două situaţii care impun instituirea unui drept de preemţiune in viziunea legiuitorului
francez.
Secţiunea I. Noţiunea de preemţiune în viziunea doctrinei franceze
În doctrina franceză se poate observa o preocupare mult mai ridicată în ceea
priveşte analiza dreptului de preemţiune decât în doctrina noastră, explicaţia fiind aceea
că în Franţa această instituţie a cunoscut o evoluţie constantă spre deosebire de ţara
noastră unde dreptul de preemţiune a dispărut în perioada regimului comunist.
Preemţiunea este definită ca fiind “facultatea conferită prin lege sau convenţie
unei persoane determinate, de a achiziţiona un bun, cu prioritate faţă de oricare alta” 7 .
Iniţial, doctrina franceză a analizat dreptul de preemţiune ca un drept de
achiziţionare preferenţială care se exercita printrun mecanism prealabil vânzării 8 .
5 A. G. Ilie, M. Nicolae, Discuţii în legătură cu natura juridică a dreptului de preemţiune, în Dreptul 1/2004, p. 60, Corinne SaintAlaryHoiun, Le droit de preemption, Librairie general de droit et de jurisprudence (collection: Theses), Paris, 1979 p. 137, M.I. Ionescu, La duree du droit de preference. Studii şi cercetări juridice europene. Vol.1, Drept privat, în Conferinţa internaţională a doctoranzilor în drept. Timişoara – aprilie 2010, Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2010, p.259 6 D. Chirica, Pactul de preferinţă, în Revista de drept comercial nr.11/1999, p. 31; A. Samuila Rusu, Pactul de preferinţă, în Dreptul nr. 1/2008 p. 144. 7 H. Capitant, Vocabulaire juridique, 1930, v. <<Preemption>> 8 Ripert et Boulanger, Traite de droit civil d’apres le traite de Planoil, T.2, T.3, 1957; M. Vasseur, Encyclopedie Dalloz, Rep. dr. civ, 1 ed , <<Preemtion>>
23
Analiza clasică a dreptului de preemţiune ca un drept de prioritate exercitat
înaintea stabilirii oricărui raport contractual între proprietar şi terţ, a fost criticată în
doctrina franceză apreciinduse că această concepţie “neagă orice originalitate a dreptului
de preemţiune asimilândul dreptului provenit dintrun pact de preferinţă” 9 .
Astfel, în opinia autoarei citate dreptul de preemţiune este “o operaţiune tripartită
ce se realizează în prezenţa a trei protagonişti: vânzătorul, preemtorul şi terţul
cumpărător” şi, totodată, “un drept de evicţiune a posteriori a unui contract” 10 .
O discuţie interesantă in doctrina franceză este cea legată de teza legalităţii sau
ilegalităţii condiţiei nonexercitării dreptului de preemţiune cuprinsă in contractul
incheiat intre vânzător si terţ, aceste discuţii făcând mai uşoară înţelegerea unor prevederi
cuprinse in Noul Cod civil 11 .
Secţiunea II. Situaţii în care sunt instituite drepturi de preemţiune în legislaţia
franceză
Pentru a avea o imagine asupra modului în care legislaţia franceză instituie
drepturi de preemţiune am prezentat două situaţii ce impun instituirea unui drept de
preemţiune în viziunea legiuitorului francez una pentru a exemplifica un drept de
preemţiune instituit în favoarea unui subiect de drept privat, respectiv dreptul de
preemţiune al locatarului, iar cealaltă pentru a exemplifica un drept de preemţiune
instituit în favoarea unor subiecte de drept public, respectiv dreptul de preemţiune urban.
Titlul I. Capitolul III. Dreptul de preemţiune în viziunea Noului Cod civil
Cel deal treilea capitol dedicat aspectelor generale ale dreptului de preemţiune
are in vedere modul in care această instituţie va funcţiona in lumina prevederilor Noului
Cod civil.
Capitolul este structurat in două secţiuni, prima prezentând reglementarea legală a
dreptului de preemţiune în Noul Cod civil, mai întâi dispoziţiile generale cuprinse in art.
17301740, iar apoi cele speciale referitoare la dreptul de preemţiune la vânzarea
9 Corinne SaintAlaryHoiun, Le droit de preemption, Librairie general de droit et de jurisprudence (collection: Theses), Paris, 1979 p. 37. 10 Ibidem, p. 3839. 11 Este vorba de prevederile art. 1731 din Noul Cod civil: “Vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempţiune legal sau convenţional se poate face către un terţ numai sub condiţia suspensivă a neexercitării dreptului de preempţiune de către preemptor”.
24
terenurilor forestiere (art. 1746), dreptul de preferinţă la încheierea unui nou contract de
închiriere (art. 1828) şi dreptul de preemţiune instituit în favoarea arendaşului (art. 1849).
Al doilea capitol cuprinde o analiză personală a dispoziţiilor generale ale
dreptului de preemţiune cuprinse in Noul Cod civil, având la bază informaţiile preluate
din doctrina franceză şi română, ceea ce nea făcut să identificăm unele din motivele
pentru care sau adoptat anumite reguli şi să le detaliem, dar şi să observăm anumite
lacune ce ar trebui corectate.
De exemplu, am remarcat că in Noul Cod civil nu este prevăzută modalitatea
practică în care va avea loc substituirea preemtorului in drepturile tertuluicumparator şi
nu se menţionează care este titlu de proprietate al preemtorului în baza căruia îşi poate
aroga această calitate .
Menţionăm că în art. 20 din O.U.G. nr. 40/1999 se arată că “Dreptul chiriaşului
de a se subroga în drepturile cumpărătorului se exercită potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă, privind ofertele de plată şi consemnaţiuni, care se aplică în mod
corespunzător. Procesul verbal încheiat cu executorul judecătoresc pentru a constata
primirea preţului de către terţul cumpărător sau hotărârea judecătorească irevocabilă
prin care oferta de plată şi consemnarea au fost declarate valabile ţine loc de titlu de
proprietate pentru fostul chiriaş.
Oferta de plată urmată de consemnaţiune , făcută de chiriaş pentru a se subroga
în drepturile cumpărătorului, este irevocabilă ”.
În lipsa unor prevederi similare în Noul Cod civil, apreciem că singura în măsură
să constate substituirea preemtorului în drepturile terţului şi să confere un titlu de
proprietate preemtorului este instanţa de judecată, în cazul în care părţile nu se înţeleg.
De lege ferenda, considerăm că se impune clarificarea acestei situaţii şi instituirea
unor prevederi similare celor cuprinse în O.U.G. nr. 40/1999 şi în Noul cod civil.
Deşi există dispoziţii legale care fac trimitere la consemnarea preţului (art. 1732
alin. 3 şi art. 1737), de unde deducem că intenţia legiuitorului în ceea ce priveşte folosirea
procedurii ofertei reale există, în măsura în care nu există un text expres care să ofere
caracter de titlu de proprietate procesuluiverbal încheiat de executorul judecătoresc sau
hotărârii de validare a ofertei reale, ele nu vor putea constitui titluri de proprietate căci,
potrivit legii, acestea au doar rolul de a constata plata unei datorii.
25
Titlulul II. Dreptul de preemţiune în domeniul forestier
Acest titlu cuprinde două capitole, primul analizează dreptul de preemţiune al
statului reglementat de Codul silvic, iar cel deal doilea dreptul de preemţiune al
coproprietarilor sau vecinilor reglementat de Noul Cod civil.
Titlul II. Capitolul I. Dreptul de preemţiune al statului reglementat de Codul silvic
Capitolul este structurat in cinci secţiuni, în prima secţiune este prezentată actuala
reglementare legală a dreptului de preemţiune cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 46/2008
Codul silvic, însă se face o prezentare şi a modului în care legiuitorul a instituit acest
drept de preemţiune în trecut pentru ca, aşa cum vom vedea în cea dea doua secţiune, în
doctrină au existat discuţii în legatură cu existenţa dreptului de preemţiune al statului în
condiţiile modificărilor legislative intervenite în acest domeniu.
Cea dea treia secţiune este dedicată domeniului de aplicare al dreptului de
preemţiune, cu identificarea terenurilor avute in vedere de legiuitor, analiza naturii
juridice a actului de instrăinare ce implică respectarea dreptului de preemţiune, precum şi
a modului în care statul îşi exercită acest drept, în calitate de titular al dreptului de
preemţiune.
Ultimele două secţiuni prezintă procedura de exercitare al dreptului de preemţiune
reglementat de Codul silvic, precum si consecinţele nerespectării lui.
Titlul II. Capitolul II. Dreptul de preemţiune al coproprietarilor sau vecinilor
reglementat de noul cod civil
Acest capitol structurat în patru secţiuni, cuprinde la rândul său reglementarea
legală a dreptului de preemţiune cuprinsă în art. 1746 din Noul Cod civil, însă în ceea ce
priveşte domeniul de aplicare pe lângă identificarea terenurilor asupra cîrora se poate
exercita dreptul de preemţiune, a fost necesară o analiză mai profundă asupra titularilor
dreptului de preemţiune, precum si a ordinii lor de preferinţa, mai ales că în trecut au
existat opinii divergente referitor la această chestiune.
In ceea ce priveşte procedura de exercitare a acestui drept, fiind prevăzut în Noul
Cod civil, art. 1746 face trimitere la dispoziţiile generale în materia preemţiunii cuprinse
în art. 17301740, aplicânduse în acest caz mecanismul substituirii in drepturile terţului,
26
mecanism ridicat la rang de generalitate pentru instituţia preemţiunii de acest act
normativ.
Ultima secţiune intitulată “Corelaţii între reglementarea Codului silvic şi cea din
Noul Cod civil în ceea ce priveşte dreptul de preemţiune”, are menirea de a ridica
anumite probleme ce pot apărea în momentul intrării în vigoare a Noului Cod civil, în
condiţiile menţinerii dispoziţiilor cuprinse în art. 45 din Codul silvic.
Prima observaţie ce se impune în această analiză este aceea că în actuala
reglementare singurul titular al dreptului de preemţiune la vânzarea terenurilor din fondul
forestier este statul.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 45 din Codul silvic, statul are un drept
de preemţiune la cumpărarea pădurilor ce constituie enclave în fondul forestier
proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia.
Noul Cod civil stabileşte un drept de preemţiune la cumpărarea terenurilor din
fondul forestier aflate în proprietate privată, doar în beneficiul coproprietarilor sau
vecinilor.
O primă problemă ce va apărea, în condiţiile în care lucrurile rămân neschimbate,
este dacă, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil, se menţine sau nu dreptul de
preemţiune al statului reglementat de Codul silvic.
Considerăm că în condiţiile în care nu intervine o abrogare expresă a dispoziţiilor
art. 45 alin. 58 din Codul silvic, nu se poate aprecia că a intervenit o abrogare tacită a
acestuia, întrucât raţiunile pentru care sa instituit dreptul de preemţiune al statului sunt
diferite de cele care au stat la baza reglementării dreptului de preemţiune al
coproprietarilor sau vecinilor.
Codul silvic a instituit dreptul de preemţiune al statului în vederea dezvoltării şi
corectării perimetrului pădurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, în timp
ce Noul Cod civil urmăreşte împiedicarea fărâmiţării excesive a terenurilor din fondul
forestier proprietate privată şi încercarea de comasare a acestora.
Un alt argument este reprezentat de faptul că domeniul de aplicare a dreptului de
preemţiune al statului este mai restrâns, în sensul că vizează doar pădurile ce constituie
enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitofe acestuia, în timp
27
ce dreptul de preemţiune al coproprietarilor sau vecinilor se referă la orice teren din
fondul forestier proprietate privată.
Cu alte cuvinte, între cele două texte legale nu există o identitate perfectă a
materiei pe care o reglementează pentru a putea trage concluzia unei eventuale abrogări
tacite.
Prin urmare, singura metodă pentru a se putea stabili că statul nu mai beneficiază
de un drept de preemţiune în domeniul forestier este cea a abrogării exprese ce ar putea
interveni în momentul în care Noul Cod civil va intra în vigoare.
În cazul în care nu se abrogă expres art. 45 din Codul silvic, se impune a se corela
dispoziţiile Codului silvic cu cele cuprinse în Noul Cod civil referitoare la drepul de
preemţiune, respectiv art. 17301740, precum şi art. 1746 referitor la vânzarea terenurilor
forestiere.
În primul rând ar fi de menţionat că în conformitate cu prevederile art. 45 alin.8
din Codul silvic, în situaţia în care nu se respectă dispoziţiile legale privind dreptul de
preemţiune al statului, sancţiunea aplicabilă contactului de vânzarecumpărare încheiat de
vânzător cu terţul este cea a nulităţii absolute.
Ca o consecinţă a aplicării acestei sancţiuni, terenul forestier reintră în
patrimoniul vânzătorului, acesta putând aprecia dacă mai este interesat sau nu să
îstrăineze terenul cu respectarea dreptului de preemţiune al statului.
Acesta este motivul pentru care, în doctrină 12 , sa exprimat părerea că ar fi de
preferat împrumutarea mecanismului postcontractual, specific legislaţiei franceze, astfel
încât preemtorul să poată lua locul terţuluicumpărător în contractul încheiat cu
vânzătorul.
Noul Cod civil preia ideea literaturii de specialitate şi reglementează cu titlu de
regulă generală în materia dreptului de preemţiune, mecanismul substituirii terţului
cumpărător de către preemtor, acesta din urmă preluând contractul încheiat de vânzător
cu terţul.
Astfel, este de preferat ca şi în materia dreptului de preemţiune al statului, acesta
din urmă să beneficieze de mecanismul preluării contractului de vânzarecumpărare,
12 E.Chelaru, op.cit., p. 27
28
întrucât acest mecanism este mult mai eficient în comparaţie cu cel al aplicării sancţiunii
nulităţii contractului.
În aceste condiţii, sugerăm că în situaţia menţinerii dispoziţiilor art. 45 din Codul
silvic referitoare la dreptul de preemţiune al statului, acestea să facă trimitere la
dispoziţiile dreptului comun în materia dreptului de preemţiune atunci când vânzătorul nu
respectă dreptul de preemţiune al statului.
O altă problemă ce sar putea ivi este cea legată de ordinea de preferinţă între
titularii dreptului de preemţiune la cumpărarea terenurilor forestiere.
Noul Cod civil prevede că între coproprietari şi vecini sunt preferaţi coproprietarii,
iar în cadrul aceleiaşi categorii (mai mulţi coproprietari sau mai multi vecini) alegerea
este facută de vânzător.
Întrebarea care se pune este ce se va întâmpla cu statul, în codiţiile în care acesta
din urmă nu este nici măcar menţionat de Noul Cod civil.
Este evident că statul nu va putea niciodată să deţina în coproprietate un teren din
fondul forestier proprietate privată, întrucât statul deţine terenuri forestiere în temeiul
unui drept de proprietate publică, iar cele două regimuri de proprietate nu pot coexista cu
privire la acelaşi bun.
Însă cu siguranţă statul va intra în categoria vecinilor, căci dreptul său de
preemţiune poartă asupra enclavelor din fondul forestier proprietate publică a statului sau
terenurilor limitrofe acestuia.
Este de menţionat că în literatura de specialitate 13 sa apreciat că statul poate
cumpăra o cotăparte din dreptul de proprietate a unui teren forestier din domeniul privat,
însă, am adăugat noi, ulterior trebuie să facă partajul 14 .
Faţă de cele menţionate mai sus, credem ca sar impune lămurirea ordinii de
preferinţă la cumpărarea terenurilor forestiere de însuşi legiuitor pentru a nu se lăsa loc de
interpretări.
13 E. Chelaru, loc.cit., p.25, V.Stoica, loc cit., p.31 14 Doar în situaţia în care se face partajul statul poate exercita pe suprafaţa sa de teren atributele proprietăţii publice a cărei trăsături specifice sunt inalienabilitatea, imposibilitatea constituirii de sarcini, în timp ce pe cealaltă suprafaţă există un regim diferit, în care terenul poate fi înstrăinat, grevat de sarcini, regimul proprietăţii private.
29
Văzând raţiunea pentru care sa instituit dreptul de preemţiune al statului la
cumpărarea de păduri, am fi de părere că acest titular al dreptului de preemţiune ar trebui
să aibă prioritate faţă de coproprietar sau vecin.
Totuşi, văzând inconsecvenţa legiuitorului în ceea ce priveşte acordarea dreptului
de preemţiune anumitor categorii de titulari la cumpărarea terenurilor forestiere, singurul
în masura să aprecieze care este obiectivul de mai mare însemnătate pe care doreşte săl
urmeze la acest moment este doar legiuitorul.
Titlul III. Dreptul de preemţiune în domeniul proprietăţii intelectuale
Acest titlu structurat în două capitole, are în vedere drepturile de preemţiune
reglementate în domeniul proprietăţii intelectuale.
Primul capitol analizează dreptul de preemţiune al unităţii în ceea ce priveşte
prioritatea la încheierea contractelor de exploatare a invenţiilor de serviciu realizate de
inventatorulsalariat, reglementat de art. 5 din Legea 64/1991 privind brevetele de
invenţie.
Cel deal doilea capitol are în vedere dreptul de preemţiune reglementat de Legea
nr . 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe în ceea ce priveşte încheierea
unui nou contract de editare.
Titlul III. Capitolul I. Dreptul de preemţiune în domeniul proprietăţii industriale
Acest drept de preemţiune a fost analizat prin prisma reglementării legale
(sectiunea I), domeniului de aplicare (sectiunea II), procedurii de exercitare (sectiunea III)
si consecinţelor nerespectării lui (sectiunea IV).
Pentru a putea stabili care este domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune
reglementat de art. 5 alin.5 din Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie am
indentificat care este invenţia la care se referă acest text de lege, care este utilitatea
brevetului de invenţie şi care sunt contractele asupra cărora se poate exercita dreptul de
preemţiune.
In ceea priveşte procedura de exercitare a acestui drept, trebuie menţionat că
referitor la dreptul de preemţiune al unităţii în ceea ce priveşte prioritatea la încheierea
contractelor de exploatare a invenţiilor de serviciu realizate de inventatorulsalariat este
30
posibil ca unitatea să nu accepte preţul oferit de inventatorulsalariat, situaţie în care cea
care va stabili preţul este instanţa de judecată.
Este singurul caz din legislaţia noastră în care preemtorul îşi poate exercita
dreptul de preemţiune refuzând preţul cuprins în oferta de vânzare şi singura situaţie în
care instanţa de judecată poate interveni pentru a stabili preţul.
Titlul III. Capitolul I. Dreptul de preemţiune în domeniul dreptului de autor
Din cele patru secţiuni ale acestui capitol, un interes deosebit îl prezintă cea dea
doua secţiune referitoare la domeniul de aplicare al acestui drept în care am arătat care
sunt drepturile de care se bucură autorul unei opere literare, ştiinţifice sau artistice, ce
reprezintă contractul de editare şi care sunt condiţiile în care se poate exercita dreptul de
preemţiune.
Dificultatea acestui capitol a fost dată de faptul că acest drept de preemţiune nu a
fost analizat în doctrina noastră, nici măcar de autorii dreptului de proprietate intelectuală,
ci doar amintit succint intrun studiu apărut în 2008 15 .
Titlul IV. Dreptul de preemţiune în materia locaţiunii
În actuala reglementare întâlnim două acte normative care instituie drepturi de
preemţiune în materia locaţiunii.
Este vorba de dreptul de preemţiune instituit în favoarea chiriaşului reglementat
de O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţie de locuinţă, care este analizat în primul capitol, şi de dreptul de preemţiune
instituit de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în
perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, analizat în cel deal doilea capitol.
Noul Cod civil cuprinde două drepturi prioritare în această materie. Este vorba de
dreptul de preferinţă recunoscut chiriaşului la încheierea unui nou contract de închiriere
reglementat de art. 1828 din Noul cod civil, ce reprezintă obiectul de studiu al celui deal
treilea capitol, şi dreptul de preemţiune al arendaşului la vânzarea bunurilor arendate
reglementat de art. 1849 din Noul cod civil, analizat în cel deal patrulea capitol.
15 Ligia Dănilă, Ion Negru, Consideraţii privind dreptul de preferinţă în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, în Dreptul nr. 3/2008,p.33.
31
Titlul IV. Capitolul I. Dreptul de preemţiune reglementat de Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 40/1999
Structurat în patru secţiuni, acest capitol este un capitol în care a fost inserată o
bogată practica judiciară, având în vedere că în acest domeniu, spre deosebire de celelalte,
au existat numeroase litigii privind aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la dreptul de
preemţiune.
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune
Conţinutul dreptului de preemţiune şi procedura sa de exercitare este cuprinsă în
prevederile articolelor 1821 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind
protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă.
Textul integral al acestor prevederi legale este cuprins în această secţiune.
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune
O.U.G nr. 40/1999 cuprinde măsuri de protecţie a chiriaşilor atât în cazul în care
aceştia ocupă imobile aflate în proprietatea statului, cât şi în situaţia în care imobilele au
fost redobândite de adevăratul proprietar.
Pentru a putea stabili domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune reglementat
de O.U.G. nr. 40/1999 am identificat contractele de închiriere ce intră sub incidenţa
acestui act normativ, condiţiile necesare pentru a se putea exercita dreptul de preemţiune,
precum si persoanele care pot invoca acest drept.
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune
In această secţiune am prezentat modalitatea concretă de exercitare a dreptului de
preemţiune, aşa cum aceasta este reglementată în art. 18 din O.U.G. nr. 40/1999.
Secţiunea IV. Consecinţele nerespectării dreptului de preemţiune
La ora actuală O.U.G. nr. 40/1999 este singurul act normativ care prevede că în
situaţia nerespectării dreptului de preemţiune, preemtorul se poate subroga în drepturile
tertuluicumpărător, derogânduse de la regula generală a anulării contractului de
vânzarecumpărare.
Titlul IV. Capitolul II. Dreptul de preemţiune reglementat de Legea nr. 10/2001
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv
în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 instituie prin trei texte legale drepturi de
32
preemţiune în favorea unor anumite categorii de beneficiari pentru a echilibra situaţiile
apărute ca urmare a aplicării dispoziţiilor sale.
Este vorba de art. 17, art. 19 şi art. 42 din această lege, care au fost analizate în
cele patru secţiuni ale acestui capitol.
Titlul IV. Capitolul III. Dreptul de preferinţă reglementat de art. 1828 din Noul Cod
civil
In Noul Cod civil, la art. 1828, se instituie în favoarea chiriaşului un drept de
preferinţă la încheierea unui nou contract de închiriere, analizat în cele patru secţiuni ale
acestui capitol.
Folosinţa unui bun o periodă mai scurtă sau mai lungă crează între chiriaş şi bun o
legătură pe care legiuitorul încearcă so protejeze şi prin instituirea unui drept de
preferinţă la încheierea unui nou contract de închiriere.
Observăm că art. 1828 nu foloseşte noţiunea de preemţiune, ci pe acela de
preferinţă.
Din această formulare se poate deduce că în concepţia Noului Cod civil dreptul de
preemţiune se referă doar la situaţia în care acest drept se aplică în materia vânzării de
bunuri, “titularul dreptului de preemţiune, numit preemtor, având posibilitatea să
cumpere cu prioritate un bun”(1730 alin. 1).
Ori de câte ori instituie un drept de prioritate care are în vedere un contract de
vânzarecumpărare, Noul Cod civil foloseşte noţiunea de preemţiune: dreptul de
preemţiune la vânzarea terenurilor forestiere instituit în favoarea coproprietarilor sau
vecinilor (art. 1746), dreptul de preemţiune la vânzarea bunurilor agricole instituit în
favoarea arendaşului (art. 1849).
Numai în cazul de faţă, deşi se are în vedere un drept de prioritate la încheierea
unui contract, se foloseşte noţiunea de preferinţă.
Singura diferenţă între acest drept şi celelalte drepturi de prioritate instituite de
Noul Cod civil constă în natura contractului asupra căruia se aplică, căci în conformitate
cu art. 1828 alin. 2: ”Dispoziţiile referitoare la exercitarea dreptului de preemţiune în
materia vânzării sunt aplicabile în mod corespunzător”.
33
Titlul IV. Capitolul IV. Dreptul de preemţiune reglementat de art. 1849 din Noul
Cod civil
În art. 1849 din Noul Cod civil, se instituie un drept de preemţiune în favoarea
arendaşului analizat în cele trei secţiuni ale acestui capitol.
Secţiunea I. Reglementarea legală a dreptului de preemţiune
Potrivit art. 1849 din Noul Cod civil, “Arendaşul are drept de preemţiune cu
privire la bunurile agricole arendate, care se exercită potrivit art. 17301739.”
Aşa cum am aratat şi în capitolul anterior, Noul Cod civil foloseşte noţiunea de
preemţiune numai atunci când se referă la existenţa unei priorităţi în materia vânzării.
Aşa încât, chiar dacă art. 1849 nu specifică faptul că arendaşul beneficiază de
acest drept de preemţiune în cazul în care proprietarul bunurilor agricole se hotărăşte să le
înstrăineze prin vânzare, acest lucru reiese din coroborarea acestui text de lege cu
dispoziţiile art. 1730 alin. 1 din Noul Cod civil la care se face trimitere şi care
menţionează că titularul dreptului de preemţiune, numit preemtor, este cel care poate să
cumpere cu prioritate un bun.
Prin urmare arendaşul beneficiază în lumina acestor dispoziţii legale de un drept
de preemţiune la vânzarea bunurilor agricole ce fac obiectul contractului de arendare.
Acest drept de preemţiune se exercită potrivit regulilor generale de exercitare a
dreptului de preemţiune în materia vânzării, cuprinse în dispoziţiile art. 17301739 din
Noul Cod civil.
Nu este pentru prima dată când sa apreciat că arendaşul, ca urmare a legăturii
sale cu bunurile agricole pe care le foloseşte în temeiul contractului de arendă, trebuie să
aibă prioritate la cumpărarea lor, motiv pentru care în cadrul acestei secţiuni am prezentat
reglementările apărute după anul 1990 referitoare la dreptul de preemţiune al arendaşului,
în subsecţiunea intitulată “Consideraţii privind reglementările anterioare ale dreptului de
preemţiune al arendaşului “.
Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune
Pentru a identifica domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune reglementat de
art. 1849 din Noul Cod civil am prezentat în cele două subsecţiuni ce reprezintă
arendarea şi care sunt bunurile asupra cărora se poate exercita dreptul de preemţiune al
arendaşului.
34
O discuţie interesantă în cadrul acestei secţiuni este legată de calificarea bunurilor
arendate ce pot face obiectul dreptului de preemţiune, având în vedere că în viziunea
Noului Cod civil se modifică concepţia actuală cu privire la semnificaţia noţiunii de
bunuri imobile prin destinaţie.
Secţiunea III. Procedura de exercitare a dreptului de preemţiune
Exercitarea dreptului de preemţiune reglementat de art. 1849 din Noul Cod civil
urmează regulile stabilite de dispoziţiile art. 17301739 din acelaşi act normativ.
De data aceasta nu se mai face precizarea că aceste reguli se aplică în mod
corespunzător, aşa cum se întâmplă în cazul exercitării dreptului de preferinţă al
chiriaşului reglementat de art. 1828 din Noul Cod civil, deoarece fiind în cazul clasic al
dreptului prioritar la cumpărare dispoziţiile art. 17301739 din Noul Cod civil nu mai
trebuie adaptate întro altă materie decât vânzarea.
O problemă specială ce trebuie analizată în această materie este legată, aşa cum
am mai precizat, de calificarea dată bunurilor ce pot face obiectul arendării, întrucât în
funcţie de natura bunurilor, procedura de exercitare a dreptului de preemţiune este
diferită.
Titlul IV. Dreptul de preemţiune în domeniul comercial
Dreptul de preemţiune se bucură de consacrare legislativă şi în domeniul
comercial, atât pentru a menţine echilibru şi stabilitatea acţionariatului existent întro
societate comercială (Capitolul I. Dreptul de preemtiune in domeniul societatilor
comerciale), cât şi pentru încurajarea dezvoltării anumitor formule de afaceri apreciate de
legiuitor ca fiind de natură a dezvolta producţia şi distribuirea de produse sau servicii
(Capitolul II. Dreptul de preemtiune in domeniul francizei).
Un alt domeniu apreciat ca impunând instituirea unor drepturi de preemţiune în
favoarea unor categorii de titulari este cel al privatizării, unde spre deosebire de celelale
domenii, acest drept prezintă particularităţi legate de faptul că fenomenul privatizării este
un fenomen complex în care, uneori, raţiunile sociale sau cele privind dezvoltarea unor
categorii de activităţi au întaietate în faţa interesului economic(Capitolul III. Dreptul de
preemţiune în domeniul privatizării).
35
Titlul IV. Capitolul I. Dreptul de preemţiune în domeniul societăţilor comerciale
Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, instituie un drept de preemţiune la
subscrierea acţiunilor emise pentru majorarea capitalului social în favoarea acţionarilor
existenţi.
În art. 216 1 din aceeasi lege se arată că:“acţionarii au un drept de preferinţă şi
atunci când societatea emite obligaţiuni convertibile în acţiuni”.
Dreptul de preemţiune reglementat de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990
face obiectul de studiu al acestui capitol structurat in patru secţiuni care la rândul lor sunt
împartite în mai multe subsecţiuni.
Titlul IV. Capitolul II. Dreptul de preemţiune în domeniul francizei
Ordonanţa Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei stabileşte în
art. 6 principiile ce trebuie respectate la încheierea contractului de franciză.
Printre aceste principii legiutorul stabileşte că “dreptul de preemţiune va fi
prevăzut, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită
recunoaşterea acestui drept”.
Din economia dispoziţiilor legale deducem că părţilor nu li se impune includerea
unui drept de preemţiune în cuprinsul contractului, chiar dacă aceasta regulă este stabilită
cu valoare de principiu, ci li de sugerează aceasta, dacă interesul menţinerii sau
dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept.
Asta înseamnă că dispoziţiile legale referitoare la dreptul de preemţiune în
domeniul francizei sunt norme juridice dispozitive cu caracter supletiv, instituirea unui
drept de preemţiune în contractul de franciză neconstituind o obligaţie pentru părţi.
Prin urmare atât oportunitatea instituirii unui drept de preemţiune în contractul de
franciză, cât şi condiţiile de exercitare sau consecinţele nerespectării acestui drept de
preemţiune sunt lăsate la latitudinea părţilor, contractul de franciză fiind cel care va
stabili toate aceste reguli, în temeiul art. 969 din Codul civil potrivit căruia conveţtiile
legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În actuala concepţie doctrinară referitoare la natura juridică a dreptului de
preemţiune, acest drept, calificat ca fiind de preemţiune de către legiuitor, ar fi considerat
un drept de preferinţă datorită naturii sale contractuale, precum şi a faptului că nu este
instituit prin norme juridice imperative.
36
Având în vedere că prin dispoziţiile legale referitoare la dreptul de preemţiune din
Noul Cod civil se preconizează o altă viziune asupra dreptului de preemţiune, în sensul că
în categoria drepturilor de preemţiune sunt incluse şi drepturile de prioritate având natură
convenţională, putem califica acest drept ca fiind un drept de preemţiune convenţional.
Acest drept de preemţiune a fost analizat în patru secţiuni: “Secţiunea I.
Reglementarea legală şi natura juridică a dreptului de preemţiune”, “Secţiunea II.
Interesul stabilirii unui drept de preemţiune în contractul de franciză”, “Secţiunea III.
Clauza de preemţiune inserată în interesul francizorului”, “Secţiunea IV. Clauza de
preemţiune inserată în interesul beneficiarului”.
Titlul IV. Capitolul II. Dreptul de preemţiune în domeniul privatizării
Privatizarea începută după anul 1990, a urmărit revenirea la regimul de
proprietate specific ţărilor cu o economie de piaţă, abandonat de ţara noastră odată cu
adoptarea regimului centralizat în perioada comunistă.
În esenţă prin privatizare sa urmărit consolidarea schimbării de sistem social, de
la o economie administrată centralizat la o economie de tip liberal.
Şi în acest domeniu legiuitorul a apreciat că instituţia dreptului de preemţiune
poate răspunde unor deziderate generale, motiv pentru care vom regăsi texte legale care
instituie drepturi de preemţiune din raţiuni diferite.
Astfel, Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
instituie prin două texte legale, respectiv art. 12 si art. 14, drepturi de preemţiune pentru
aceleaşi considerente ca cele avute în vedere de art. 216 din Legea societăţilor comerciale
nr. 31/1990.
Este vorba de crearea unui mecanism prin care acţionarii existenţi să poată fi
protejaţi de riscurile ce pot apare ca urmare a majorării de capital social.
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării intreprinderilor
mici şi mijlocii în scopul declarat de însuşi denumirea legii, a creat în favoarea
intreprinderilor mici şi mijlocii, prin art. 12, prioritate la închiriere, concesionare, leasing,
cumpărare a activelor disponibile ale regiilor autonome, societăţilor sau companiilor
naţionale şi societăţilor comerciale cu capital de stat, în condiţiile textului de lege
menţionat.
37
Legea nr. 1/2005 privind organizarea si funcţionarea cooperaţiei reglementează în
art. 107 un drept de preemţiune în favoarea societăţilor/organizaţiilor cooperative la
cumpărarea, concesionarea sau închirierea imobilelor pe care le folosesc, imobile ce se
află în proprietatea privată a statului sau unităţilor administrativteritoriale.
Raţiunea pentru care sa instituit acest drept de preemţiune se referă la faptul că
legiuitorul apreciază că este preferabilă menţinerea acestor imobile în folosinţa acelor
persoane care leau folosit şi în trecut, în baza legăturii ce se creeaza între acele persoane
si bun, similar raţiunii pentru care sau instituit drepturi de preemţiune în materia
locaţiunii.
Un alt deziderat urmărit de legiuitor se referă la încurajarea dezvoltării activităţii
societăţilor/organizaţiilor cooperative, inclusiv prin evitarea pierderii bunurilor folosite în
desfăşurarea acestei activităţi.
În art. 65 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si funcţionarea cooperaţiei, se
instituie o normă dizpozitivă cu caracter supletiv, similară celei instituite în art. 6 din
Ordonanţa Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, prin care se
recomandă cuprinderea unui drept de preemţiune în favoarea membrilor cooperatori la
cumpărarea sau preluarea în folosinţă a terenurilor sau clădirilor aflate în proprietatea
societăţilor cooperative.
Legea nr 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale care deţin în
administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă,
reglementează un drept de preemţiune în favoarea salariaţilor, membrilor organelor de
conducere a societăţii, asociaţiilor salariaţilor, precum şi societăţile agricole, asociaţiile
agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică la cumpărarea
de acţiuni.
Ceea ce este inedit în cadrul dreptului de preemţiune reglementat de acest act
normativ este faptul că aceste categorii de titulari au prioritate la cumpărare în condiţiile
oferirii unui preţ mai mic, situaţie pe care nu am mai întâlnito în alte acte normative care
stabileau preferinţă doar la condiţii egale de preţ.
Instituirea dreptului de preemţiune în favoarea salariaţilor, membrilor organelor
de conducere, asociaţiei salariaţilor, are în vedere stimularea şi motivarea angajaţilor în
38
ceea ce priveşte implicarea în activitatea noii sociatăţi care se crează, corelativ cu
răsplătirea eforturilor depuse până în acel moment.
În ceea ce priveşte dreptul de preemţiune instituit în favoarea societăţilor agricole,
asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică,
raţiunea pentru care sunt preferate aceste categorii de persoane juridice să devină
acţionari se referă la recunoaşterea competenţei şi interesului acestora în ceea ce priveşte
dezvoltarea domeniului agricol.
Toate aceste drepturi de preemţiune instituie de legiuitor in domeniul privatizării,
fac obiectul de studiu al acestui capitol structurat în cinci secţiuni, care la rândul lor sunt
împartite în mai multe subsecţiuni.
Titlul VI. Dreptul de preemţiune în domeniul culturii
Protejarea culturii, indiferent în proprietatea cărui subiect de drept se află, trebuie
să constituie preocuparea oricărui stat deoarece bunurile culturale, prin valoarea lor
deosebită, asigură păstrarea identităţii unei naţiuni.
Astfel, art. 15 din Legea Arhivelor Naţionale nr.16/1996 instituie un drept de
preemţiune al statului, exercitat prin Arhiva Naţională sau, după caz, direcţiile judeţene
ale Arhivelor Naţionale, la cumpărarea documentelor ce fac parte din Fondul Arhivistic
Naţional al României (Capitolul I. Dreptul de preemţiune în domeniul Arhivelor
Naţionale).
Acest capitol este structurat în două secţiuni, prima referitoare la reglementarea
legală si domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune, iar cea dea doua referitoare la
procedura de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea aplicabilă.
Art. 3536 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil
instituie un drept de preemţiune al statului exercitat prin Ministerul Culturii la
cumpărarea bunurilor culturale mobile clăsate, proprietatea persoanelor fizice sau juridice
de drept privat (Capitolul II. Dreptul de preemţiune în domeniul patrimoniului cultural
naţional mobil).
Acest capitol a necesitat împartirea lui în trei secţiuni, de remarcat ar fi cea dea
doua secţiune, unde a fost necesară identificarea bunurilor asupra cărora se exercită
39
dreptul de preemţiune, precum şi stabilirea condiţiilor în care poate avea loc vânzarea
publică.
Art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice instituie
un drept de preemţiune al statului exercitat prin Ministerul Culturii la cumpărarea
imobilelor ce constituie monumente istorice (Capitolul III. Dreptul de preemţiune în
domeniul monumentelor istorice).
Şi în cadrul acestui capitol structurat în trei secţiuni, se remarcă secţiunea
referitoare la domeniul de aplicare al dreptului de preemţiune unde, pe lângă identificarea
bunurilor asupra cărora se exercită dreptul de preemţiune, am prezentat modalitatea în
care se realizează clasarea monumentelor istorice în categoriile prevăzute de lege.
Art. 9 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor
comemorative de război, instituie un drept de preemţiune al statului sau unităţii
administrativteritoriale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, la cumpărarea
imobilelor pe care sunt amplasate mormintele şi operele comemorative de război, aflate
în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat (Capitolul IV. Dreptul de
preemţiune reglementat de Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor
commemorative de război).
Acest capitol este, la rândul său, împărţit în trei secţiuni referitoare la
reglementarea legală, domeniul de aplicare şi procedura de exercitare a dreptului de
preemţiune.
O particularitate pe care o vom observa în cazul dreptului de preemţiune al
statului în domeniul culturii este aceea că el nu este reprezentat de Ministerul Finanţelor,
deşi exercitarea dreptului de preemţiune este până la urmă o problemă patrimonială, ci
autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care asigură aplicarea normelor
specifice de protejare a bunurilor culturale obiect al legilor speciale.
Această particularitate îşi găseşte explicaţia în aceea că achiziţionarea bunurilor
ce fac parte din patrimoniu cultural naţional necesită o apreciere asupra valorii istorice,
ştiinţifice, artistice etc., apreciere ce nu poate fi făcută decât de o instituţie de specialitate.
40
Titlul VII. Dreptul de preemţiune reglementat în alte legi speciale
În afara domeniilor analizate, întâlnim instituite drepturi de preemţiune şi în alte
legi speciale.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabileşte
un drept de preemţiune în favoarea fostului proprietar la cumpărarea imobilului
expropriat, în cazul în care lucrările pentru care sa făcut exproprierea nu sau realizat
(Capitolul I. Dreptul de preemţiune în domeniul exproprierii).
Acest capitol este structurat în şapte secţiuni: “Secţiunea I. Reglementări legale a
dreptului de preemţiune în acest domeniu”, “Secţiunea II. Noţiunea de expropriere şi
condiţiile de realizare a acesteia”, “Secţiunea III. Dreptul de retrocedare – modalitate de
redobândire a imobilului expropriat iniţiată de fostul proprietar sau succesorii acestuia”,
“Secţiunea IV. Natura juridică a dreptului reglementat de art. 37 din Legea nr. 33/1994 şi
natura actului juridic asupra căruia se exercită acest drept”, “Secţiunea V. Condiţiile de
exercitare a dreptului de preemţiune la cumpărarea imobilului expropriat şi sancţiunea
aplicabilă în caz de nerespectare a acestuia”, “Seciunea VI. Dreptul prioritar la închirierea
imobilului expropriat”, “Secţiunea VII. Discuţii privind aplicarea legii în timp în ceea ce
priveşte efectele mediate ale exproprierii”.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 instituie un drept de preemţiune
la vânzarea terenurilor aflate în proprietatea privată a unităţii administrativeteritoriale pe
care sunt ridicate construcţii în favoarea constructorilor de bunăcredinţă (Capitolul II.
Dreptul de preemţiune reglementat de art. 123 din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001).
Acest capitol este structurat în trei secţiuni: “Secţiunea I. Reglementarea legală a
dreptului de preemţiune”, “Secţiunea II. Domeniul de aplicare a dreptului de preemţiune”,
“Secţiunea III. Condiţiile de exercitare a dreptului de preemţiune şi sancţiunea aplicabilă”.
Concluzie generală
Am avut şansa să ne aplecăm asupra studiului dreptului de preemţiune în
momentul în care sa simţit nevoia înlocuirii actualului cod civil cu unul nou, modern,
41
care încearcă, printre altele, să dea viaţă unor instituţii juridice ce nu sau bucurat de o
consacrare legală cu caracter general.
Am observat studiind doctrina franceză şi română că modul în care se conturează
instituţia dreptului de preemţiune în Noul Cod civil răspunde aspectelor relevate de autori
de renume ai dreptului, încercând să acopere nejunsurile remarcate de aceştia.
Am fost surprinşi să observăm că unele idei consolidate în doctrina noastră, şi
chiar în cea franceză nu au fost pe placul legiuitorului român, care a înţeles să dea o altă
conotaţie juridică acestora.
Fără discuţie, instituirea mecanismului de substituire a preemtorului în drepturile
terţuluicumpărător, chiar dacă nu este un mecanism totalmente nou, fiind reglementat şi
în O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţie de locuinţă, reprezintă după părerea mea cea mai semnificativă schimbare pe
care o aduce Noul Cod civil prin prisma modalităţii de punere în practică a dreptului de
preemţiune, în condiţiile în care sancţiunea nulităţii contractului încheiat între proprietar
şi terţ era aproape singura cunoscută.
Această schimbare de optică pe care autorii dreptului civil o reclamau, a
determinat în mod obligatoriu şi apariţia unor dispoziţii legale adiacente care să permită
punerea în operă a noului sistem.
Însă pentru a se putea pune în operă acest sistem legiuitorul va trebui să meargă
până la capăt şi să identifice toate acele acte normative speciale care instituie drepturi de
preemţiune protejând acest drept prin sistemul sancţionariu cu nulitatea contractului care
l nesocoteşte, căci în caz contrar dispoziţiile Noului Cod civil vor rămâne fără aplicare
practică în virtutea principiului generalia specialibus non derogant, specialia generalibus
derogant.
În demersul nostru ştiinţific am analizat dreptul de preemţiune în diferite domenii
în care sa simţit necesitatea instituirii unui asemenea drept, prezentând domeniul de
aplicare, raţiunea pentru care a fost instituit, procedura sau condiţiile în care se exercită,
sancţiunea care intervine în caz de nerespectare, precum şi consecinţele aplicării acestei
sancţiuni.
42
Nam lăsat deoparte nici dreptul convenţional de preemţiune sau dreptul instituit
printrun pact de preferinţă, cum la analizat doctrina pânăn prezent, văzând concepţia ce
urmează a fi statornicită de legiuitorul român prin intermediul Noului Cod civil.
Cu ocazia acestei analize am observat care sunt raţiunile de interes general care
impun instituirea unor drepturi legale de preemţiune în concepţia legiuitorului român,
lăsând ca pentru alte categorii de interse părţile să stabilească prin convenţia dintre ele
dacă şi când îşi vor oferi prioritate.
Raţiunea pentru care sau instituit aceste drepturi legale de preemţiune a stat la
baza analizei textelor legale ce le reglementau, iar demersul nostru nu a fost deloc uşor
mai ales că în anumite domenii aceste analize sau bazat exclusiv pe interpretări
personale întrucât ele nu au mai constituit obiectul de cercetare a unor alte studii în
domeniu.
Pornind de la concepţia recentă exprimată în doctrină conform căreia dreptul de
preemţiune poate acorda prioritate nu doar la încheierea unui contract de vânzare
cumpărare, ci şi la încheierea altor contracte şi observând regimul juridic similar, am
analizat dreptul de preemţiune ca pe un drept ce conferă prioritate la încheierea unui
contract în raport cu terţii, fără a ne limita la contractul de vânzarecumpărare.
Văzând totuşi că viziunea ce se conturează în Noul Cod civil limitează noţiunea
de preemţiune la contractul de vânzarecumpărare, dar şi concepţia acestuia asupra
faptului că celelalte drepturi prioritare la încheierea unui alt tip de contract, denumite
drepturi de preferinţă, vor urma un regim juridic similar preemţiunii, am propus
includerea celor două categorii de drepturi, de preemţiune şi de preferintă, întro
categorie mai generală, respectiv în categoria drepturilor prioritare, definite ca drepturi ce
conferă titularului întâietate la încheierea unui contract în raport cu terţii.
În aceste condiţii, dreptul de preemţiune va putea fi definit ca fiind acel drept
prioritar care conferă întâietate la încheierea unui contract de vânzare în raport cu terţii.
Iar, dreptul de preferinţă ar putea fi definit ca fiind acel drept prioritar care
conferă întâietate la încheierea unui contract, altul decât cel de vânzare, în raport cu terţii.
Nu întâmplător am încercat să delimităm aceste noţiuni, ci şi datorită faptului că
am observat inconsecvenţa legiuitorului în ceea ce priveşte folosirea noţiunii de
preemţiune, prioritate, preferinţă.
43
Astfel, remarcăm folosirea noţiunii de preemţiune când vorbeşte de acordarea
unei priorităţi la încheierea unui contract de franciză şi de preferinţă când vorbeşte de
acordarea unei priorităţi la încheierea unui contract de vânzarecumpărare de acţiuni sau
active în a căror componenţă intră bunuri imobile.
Analiza unui număr considerabil de acte normative ce stabilesc priorităţi la
încheierea unor contracte pentru anumite categorii de titulari nea format convingerea că
indiferent care este denumirea folosită de legiuitor şi indiferent de tipul de contract,
regimul juridic aplicabil dreptului prioritar, definit în maniera prezentată mai sus, este
aproximativ acelaşi, aceeaşi fiind şi procedura de exercitare.
Ceea ce nea atras întradevăr atenţia, pentru că, în doctrină, definiţia dată
dreptului de preemţiune sau dreptului de preferinţă relevă acordarea priorităţii doar în
situaţia în care titularul acceptă preţul propus de vânzător, aceste drepturi putânduse
exercita la condiţii egale de preţ cu cele acordate terţilor este faptul că aceste reguli nu
sunt aplicabile în toate situaţiile.
Astfel, menţionăm că în privinţa dreptului de preemţiune reglementat de art. 4 din
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, legiuitorul impune chiar
Ministerului Culturii, în calitate de reprezentant al statului, să negocieze preţul de vânzare
al monumentului istoric cu vânzătorul sau cu agentul economic autorizat care
intermediază vânzarea.
În cazul drepturilor de preemţiune la cumpărarea de acţiuni reglementate de art.14
din Legea nr 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale care deţin în
administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă,
preemtorii, pe lângă prioritate la cumpărare în raport cu terţii, beneficiază şi de condiţii
privilegiate de preţ, având posibilitatea să cumpere acţiuni la un preţ redus cu până la 30
40% faţă de preţul oferit de terţi.
Am remarcat şi instituirea unui drept de preemţiune în care preţul contractului
poate fi stabilit de instanţă, similar legislaţiei franceze unde există mai multe situaţii în
care este aplicabilă această regulă.
Este vorba de dreptul de preemţiune instituit de art. 5 din Legea nr. 64/1991
privind brevetele de invenţie, care arată că în situaţia în care inventatorul şi unitatea nu se
înţeleg asupra preţului, instanţa este cea care stabileşte preţul.
44
Analiza facută dispoziţiilor legale din Noul Cod civil are la bază toate informaţiile
preluate din doctrina franceză şi română, ceea ce nea facut să identificăm cu uşurinţă
motivele pentru care sau adoptat anumite reguli de către autoritatea legistativă şi să le
detaliem, dar şi să observăm anumite lacune ce ar trebui corectate.
Propunerile legislative leam făcut pe parcursul lucrării, fiind inserate în contextul
cercetării ştiinţifice şi nu neam ferit să ne exprimăm păreri personale contrare celor
existente în doctrină, cu riscul de a fi criticaţi.
Numeroase au fost textele legale pe care am fost nevoiţi să le analizăm prin
prisma propriilor interpretări, deoarece nu au constituit, până la acest moment, obiectul
unor cercetări juridice în doctrină.
Ca o concluzie generală, demersul nostru ştiinţific a urmărit să adune toate
informaţiile utile pentru analiza acestei instituţii, a căutat să interpreteze acolo unde nu
există interpretare, iar înclinaţia personală către aflarea utilităţii practice a acestor
informaţii nea determinat, uneori, să încercăm a oferi soluţii concrete problemelor
depistate.
45
BIBLIOGRAFIE
TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII.
1. ADAM I.,
Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998;
Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor din România, Editura All Beck,
Bucureşti, 2000;
Drept civil. Drepturile reale., Editura All Beck, Bucureşti, 2002;
Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
I. ADAM, C. N. SAVU, Legea societăţilor comerciale.Comentarii şi explicaţii, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2010.
2. AL. BACACI, V.C. DUMITRACHE, C.C. HAGEANU.,
Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009.
3. I. BĂCANU.,
Modificarea capitalului social al societăţilor comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti;
4. C. BÂRSAN.,
Drept civil.. Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;
5. GH. BELEIU.,
Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a VIa
revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.R.L.,
Bucureşti, 2000;
6. G. BOROI,
Drept civil. Partea generală, Ed. All Educaţional, Bucureşti 1998;
7. STANCIU D. CĂRPENARU,
Drept comercial român, Ediţia a IIa, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
Drept comercial român, Ediţia a VIIa, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
8. E. CHELARU.,
Curs de drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
Circulaţia juridică a terenurilor, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;
9. D. CHIRICĂ.,
Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
46
Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea şi schimbul, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008;
10. R. CONSTANTIN.,
R. Constantin, M. Dimitriu, C. Popescu Bogdăneşti, D. P. Tiberiu, Ghe. Zaman,
Privatizarea.Metodologie şi practică, Editura Tribuna Economică, 1994;
11. FR. DEAK.,
Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzareacumpărarea. Schimbul, ediţia a
IVa actualizată de L. Mihai şi R. Popescu, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006;
12. I. DELEANU.,
Părţile şi terţii. Relativitatea şi opozabilitatea efectelor juridice, Editura Rosetti, 2002;
13. I. DOGARU,
Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed.
Şansa, Bucureşti, 1993;
Drept civil Ideea curgerii timpului şi consecinţele ei juridice, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002;
14. B. DUMITRACHE,
B. Dumitrache, Fl. Baias, Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. Legea nr.
10/2001 comentată şi adnotată, Vol. I, ediţia a IIa, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002;
15. Y. EMINESCU.,
Dreptul de autor, Lumina Lex, Bucureşti, 1994;
Regimul juridic al creatiei intelectuale. Comentariu Legii brevetelor de inventie, editia a
IIa, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996;
16. I. P. FILIPESCU.,
Dreptul civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti,
1998;
17. V. GEORGESCU.,
Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul sec. al XVIIIlea , Editura Academiei,
Bucureşti, 1980;
V. Georgescu, O.Sachelarie, V. Şotropă, Protimisis, în Instituţii feudale din Ţările
române. Dictionar, Editura Academiei, Bucureşti, 1988;
47
18. C. HAMANGIU, I. ROSETTI BĂLĂNESCU, AL. BĂICOIANU,
Tratat de drept civil român. Volumul II, Ediţie îngrijită de D. Rădescu, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002;
19. E. HEROVAN.,
Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Iaşi, Institutul de Arte Grafice Viaţa
Românească, 1926;
Princiipiile procedurii judiciare, I. Institutul de Arte Grafice "Lupta " N. Stroilă
Bucureşti, 1932;
20. A. IORGOVAN.,
Tratat de drept administrativ, vol. II, Ediţia a IIa revăzută şi adăugită, Editura Nemira,
Bucureşti, 1996;
21. IOAN LEŞ.,
Tratat de drept procesual civil, Ediţia a IIIa, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
22. E. LUPAN, D. A. POPESCU, A. MARGA.,
Drept Civil Român. Subiectele raportului juridic civil, Editura Argonaut, Cluj Napoca,
1996;
23. L. MIHAI.,
Invenţia, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
24. C. MURZEA, E. POENARU.,
Reprezentarea în dreptul privat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007;
25. I. NEGRU.,
Dreptul de preemţiune, Teza de doctorat susţinută în 2006 la Facultatea de Drept din
cadrul Universităţii de Vest Timişoara şi aflată în Biblioteca Facultăţi de Drept;
26.L. POP,
Drepturile reale principale, Ed. Cordial, Cluj Napoca, 1993;
Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
L. Pop, L.M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2006;
27. I. POPA.,
Contractul de vânzarecumpărare. Studiu comparativ de doctrină şi jurisprudenţă, ediţia
a IIa revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;
48
28. T. PRESCURE, A. CIUREA.,
Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
29. N.PUŞCAŞ,
Invenţiile salariaţilor , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
30. V. ROS, D. BOGDAN, O. SPINEANU MATEI,
Dreptul de autor şi drepturile conexe.Tratat, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
31. E. SAFTAROMANO.,
Contractele civile, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
32. M. SCHEAU,
Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 comentată şi adnotată, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2002;
33. C. STĂTESCU, C. BÂRSAN,
Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Beck, Bucureşti, 1999;
34. V.STOICA.,
Drept civil.Drepturile reale principale, vol.I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004;
35. AL.C.STRENC, B. IONESCU, GH.GHEORGHIU,
Dreptul brevetului, vol. II, Editura Lumina Lex, 2007;
36. C.TOADER.,
Manual de contacte speciale, Editura All Beck, 2000;
37. O. UNGUREANU, C. MUNTEANU.,
Drept civil. Drepturile reale, Editia a IIIa, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005.
STUDII. ARTICOLE
1. FL. BAIAS, B. DUMITRACHE,
Discuţii pe marginea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, în Dreptul nr. 4/1995;
2. GH. BELEIU.,
Dreptul de preemţiune reglementat prin Legea nr.18/1991a fondului funciar în Dreptul
nr.12/1992;
49
3. M. –L. BELUMAGDO,
Exproprierea pentru utilitate publică si efectele juridice ale exproprierii, in Revista de
drept comercial nr. 4/1995;
4. E. CHELARU,
Dreptul de preemţiune reglementat de Codul silvic, în Dreptul nr. 6/1997;
Dreptul de preemţiune reglementat de Legea nr. 54/1998, în Dreptul nr. 8/1998;
5. D. CHIRICĂ.,
Promisiunea unilaterală de a vinde şi de a cumpăra, în Revista de drept comercial
nr.9/1999;
Pactul de preferinţă, în Revista de drept comercial nr.11/1999 ;
Denunţarea unilaterală a promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare", în Dreptul
nr. 3/2001;
6. A. COJOCARU, B. PĂTRAŞCU,
Despre natura juridică a dreptului de preemţiune la vânzareacumpărarea terenurilor
agricole din extravilan, în Studii de Drept Românesc nr. 12/2004, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 2004;
7. D. CORNEANU, I. NEGRU,
Inexistenţa unui ordini de preferinţă cu referire la dreptul de preemţiune reglementat
prin Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridica a terenurilor, în Dreptul nr. 7/1999;
8. LAURAMARIA CRĂCIUNESCU,
Câteva consideraţii privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică în dreptul
comparat şi în jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, în Pandectele
Române nr. 1/2006;
Câteva consideraţii cu privire la istoricul, noţiunea şi natura juridică a exproprierii
pentru cauză de utilitate publică, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 12/2006;
9. L. DĂNILĂ, I. NEGRU,
Consideraţii privind dreptul de preferinţă în domeniul dreptului de proprietate
intelectuală, în Dreptul nr. 3/2008;
10. FR. DEAK,
Dreptul de preemţiune, în Dreptul nr. 7/1992;
50
11. L. FRÂNTESCU.,
Noţiunile de domeniul public şi domeniul privat al statului. Conţinut şi regim juridic, în
Dreptul nr. 1011/1993;
12. G.C. FRENTU.,
Soarta contractelor de închiriere încheiate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 după data de 8 aprilie 2004, în Dreptul nr. 8/2007;
13. L. GIURGIU,
Consideratii in legătura cu Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de
utilitate publică, in Dreptul nr. 2/1995;
14. A. G. ILIE, M. NICOLAE, II Discuţii în legătură cu natura juridică a dreptului de
preemţiune, în Dreptul 1/2004;
15. C. ILIE,
Dreptul de preemţiune reglementat de Codul silvic şi de O.U.G. nr. 26/2000 privind
circulaţia juridică a terenurilor cu destinaţie forestieră, în Acta Universitatis Bogdan
Vodă, Series Pro Jure, III, 12, Editura Roprint, ClujNapoca, 2003;
16. B. IONESCU,
Dreptul la brevet, în Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale nr. 2/2006;
17. M.I. IONESCU.,
La duree du droit de preference, în Studii şi cercetări juridice europene. Vol.1, Drept
privat. Conferinţa internaţională a doctoranzilor în drept. Timişoara – aprilie 2010,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2010;
18. I. LULA,
Privire generală asupra obligaţiilor “propter rem”, în Dreptul nr. 8/2000;
19. I. NEGRU.,
Ion Negru, Dumitru Corneanu,I Discuţii în legătură cu natura juridică a dreptului de
preemţiune, în Dreptul 1/2004;
Dreptul de preemţiune in domeniul francizei, în Revista de drept comercial nr. 2/2006;
Ion Negru, IonelIlie Negru, Principiile dreptului de preemţiune, Curierul Judiciar nr.
5/2008;
51
20. M. NICOLAE.,
Consideraţii asupra Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, în Dreptul nr. 6/1999;
Discuţii cu privire la aplicarea în timp a art. 3536 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în Dreptul nr. 11/2000;
21. R. POPESCU,
În legatură cu dreptul de preemţiune al unităţii la încheierea unui contract privind
invenţia salariatului său, în Dreptul nr. 9/1995;
22. O.RĂDULESCU, P. ROSENBERG, A. TUDOR,
Discuţii privitoare la existenţa în prezent a dreptului de preemţiune al statului român în
temeiul art. 52 din Codul silvic, precum şi la valabilitatea clauzei de inalienabilitate, în
Dreptul nr.7/2007;
23. I. REGHINI.,
Consideraţii privind drepturile potestative, în Pandectele române nr.4/2003;
24. A. SAMUILA RUSU.,
Pactul de preferinţă, în Dreptul nr. 1/2008;
25. V. STOICA.,
Drepturi patrimoniale atipice, în Dreptul 3/2003;
Dreptul de preemţiune la vânzarea terenurilor agricole şi a celor cu destinaţie forestieră,
în Dreptul 2/2004;
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în Dreptul nr. 5/2004;
26. D. A. TOFAN.,
Corelaţia proprietate publicădomeniu public, potrivit Constituţiei şi legislaţiei în
vigoare (partea a IIa), în Juridica, nr. 1/2001;
27. V. VEDINAS,
Consideraţii asupra Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, în Dreptul nr. 6/1999.
BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ
1. J. AUDIER,
Droit rural, Dalloz, Paris, 1995;
52
2. H. CAPITANT.,
Vocabulaire juridique, 1930;
3. CONSEIL D’ETAT,
Le droit de preemtion, La Documentation Francaise, Paris, 2008;
4. L. DEJOIE,
Urbanisme et securite juridique. Notaires de FranceCannes, 25 mai 1993, 89eme
CongresDeuxieme Commission: Le sol maitrise et amenagement;
5. P. GUYONT,
La renaisance des retrais, in Revue critique de legislation et de jurisprudence, 1924;
6. JEAN HAUSER,
Les contracts, 4 edition, Imprimerie des Presses Universitaires de France, 2002;
7. ALAIN MAILLARD,
Directeur de l’urbanisme de la ville de Villejuif, Le droit de preemtion, Territorial
Editions, 2006;
8. S. PERIGNON,
Urbanisme, Ouvrage collectif redige sous la direction d’ Yves Jeguzo, Dalloz, Paris, 1994;
9. J.F. POLI,
La protecţion des biens culturels meubles, LGDJ;
10. P. RAYNAUD,
Les droits d’acquisitions preferentielles en droit civil et en droit rural francais
(preemtions et retraits), Ass. Int. de dr. comp., 1967, Salamanque 1971;
11. RIPERT ET BOULANGER.,
Traite de droit civil d’apres le traite de Planoil, T.2, T.3, 1957;
12. G. RIPERT.,
Traite elementaire de Droit Commercial, vol I, 1968;
13. C. SAINTALARYHOIUN,
Le droit de preemption, Librairie general de droit et de jurisprudence (collection: Theses),
Paris, 1979;
14. JOANNA SCHMIDTSZALEWSKI.,
Vente. Nature et forme. Pacte de preference, JurisClasseur, Civil Code, 1997;
53
15. D. TALLON.,
Retraits et preemtions. Contribution a l’etude des retraits, in RTD civ., 1951;
16. M. VASSEUR.,
Encyclopedie Dalloz, Rep. dr. civ, 1 ed;
17. J. M. VERDIER,
Les droit eventuels (contribution a l etude de la formation successive des droit), these
Paris. 1955;
18. GEORGE VERMELLE.,
Droit civilLes contracts speciaux, 2 edition, Dalloz, 1998;
19. P. VOIRIN.,
Le pacte de preference, J.C.P. 1954;
20. Guide juridique Dalloz, Paris, 1991, vol. IV.
JURISPRUDENŢĂ. NOTE. OBSERVAŢII.
1. Trib. Par. Cant. La RocheDerrien, 23 sept. 1949, D. 1950.18 citată de Corinne Saint
AlaryHoiun, op. cit., p. 414;
2. J.L. Aubert, Note Cass. Civ., 3, 21 janvier 1971, Rep. not. def., 1971, art. 29861, p.
512;
3. Cass. Civ. 18 mai 1971, J.C.P. 1971. II. 16885 citată de Corinne SaintAlaryHoiun, op.
cit., p. 70.;
4. P. Qurliac et M. de Juglart, note Civ. 4 dec. 1968, J.C.P. 1969.II.16043;
5. Civ. 3, 24 juin 1975, Bull. Civ. n. 213, p.163.;
6. Decizia nr. 130 din 20 februarie 2007 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr.
174 din 13 martie 2007;
7. Decizia Curţii Constituţionale nr. 398 din 5 octombrie 2004, publicată în M. Of. nr.
1028 din 8 noiembrie 2004;
8. Tribunalul Suprem, Colegiu civil, Decizia nr. 1732 din 29 noiembrie 1957, în
Repertoriu de practică judiciară pe anii 19521969, p. 224;
9. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIa comercială, Sentinţa nr. 13.860/2002 menţionată de
A. Samuilă Rusu, loc. cit., p. 140.
54
10. Curtea de Casaţie Franceză, Decizia din 13.10. 1992, Portier c. Soletanche, PIBD
1993, 535 III;
11.Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV a civilă, Decizia nr. 123 din 9 decembrie 1996,
în Culegere de practică judiciară civilă. 19931998, Editura All Beck;
12. Tribunalul Bucureşti, Secţia a Va civilă, Sentinţa civilă nr. 256/5.04.2000 menţionată
de Alexandru Cristian Strec, s.a., op. cit., p. 38;
13. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 4210 din 10 aprilie 2001,
rămasă irevocabilă prin neapelare, cu nota critică de Răzvan Dincă, în Pandectele
Române nr. 1/ 2003, p. 93115;
14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia
nr. 2688 din 27 martie 2007, publicată în Pandectele Române nr. 4/2008, p. 116120;
15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, Decizia nr. 225 din 22 ianuarie
2002, în Curierul Judiciar nr. 1/2004, p. 40;
16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia
nr. 6304 din 12 noiembrie 2004, în Buletinul Casaţiei nr. 2/2005, p. 25;
17. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Sentinţa civilă nr.809 din 01.02.2005, publicată de
Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţă în materie OUG 40/1999 şi a Legii
nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p.324325;
18. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Sentinţa civilă nr.4096 din 15 mai 2006, publicată
de Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţă în materie OUG 40/1999 şi a Legii
nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p.338342;
19. Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 4055 din 16 mai 2006, analizată de
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IXa civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, prin Decizia civilă nr. 460/R/ 13 septembrie 2007, publicată în Buletinul
Jurisprudenţei Curţii de Apel Bucureşti, Repertoriu semestrial, nr. 12/2007, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 339348.;
20. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IXa civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, prin Decizia civilă nr. 460/R/ 13 septembrie 2007, publicată în Buletinul
Jurisprudenţei Curţii de Apel Bucureşti, Repertoriu semestrial, nr. 12/2007, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 339348;
55
21. Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 4513 din 20 martie 2006, publicată
de Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţa în materie OUG 40/1999 şi a Legii
nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 325328.;
22. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 809 din 1 februarie 2005
publicată de Cristina Nica, Protecţia chiriaţilor. Jurisprudenţa în materie OUG 40/1999
şi a Legii nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 317;
23. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa civilă nr.663 din 25 ianuarie 2005 ,
publicată de Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţa în materie OUG 40/1999
şi a Legii nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p.316317;
24. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 809 din 1 februarie 2005
publicată de Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţa în materie OUG 40/1999
şi a Legii nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 317;
25. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa civilă nr. 2681 din 14 februarie 2006
publicatî de Cristina Nica, Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţa în materie OUG 40/1999 şi
a Legii nr.10/2001, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 342347;
26. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IIIa civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
Decizia nr. 1413 din 13 septembrie 2007, preluata din programul legislativ SintAct ce
contine si practica judiciară;
27. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, Decizia nr. 3584/2005 publicată
de Cristina Cucu, MarilenaVeronica Gavris, CătălinGabriel Vladoiu, Cristian Haraga,
Legea societăţilor comerciale.Repere bibliografice, practica judiciară, decizii ale Curţii
Constituţionale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.242;
28. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, Decizia nr. 2046/2003 publicată de
Cristina Cucu, MarilenaVeronica Gavris, CătălinGabriel Vladoiu, Cristian Haraga, op.
cit., p.243;
29. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Comercială, Decizia nr. 1709/2005, citată de
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., p. 772;
30. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Comercială, Decizia nr. 932/2006, citată în
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., p. 770;
31. Curtea de Apel Braşov, Decizia nr. 481/Ap/2000, publicată în Revista de Drept
Comercial nr. 3/2003, p. 229;
56
32. Trib. Bucureşti, secţia a VIa comercială, sentinţa nr. 4147 din 10 octombrie 2005,
preluată din practica judiciara existenta in programul legislativ Sint Act;
33. C. Ap. Bucureşti, secţia a VIIIa de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1087
din 14 septembrie 2006, preluată din practica judiciară existenţa în programul legislativ
Sint Act;
35. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIa comercială, decizia nr. 274 din 23 mai 2007
irevocabilă prin nerecurare, preluată din practica judiciară existenţa în programul
legislativ Sint Act;
36. Curtea Constituţională, Decizia nr. 213/2009, publicată în M. Of. nr. 506 din 22 iulie
2009;
37. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, Decizia nr. 2198/ 1996, citată în O.
Ungureanu, C. Munteanu, op.cit., p. 140 şi preluată din Buletinul jurisprudenţei. Culegere
de decizii pe anul 1996, p.44;
38. M. L. Harosa, M. D. Bocsan, Nota critică la Decizia civilă nr. 651/A/25 aprilie 1996
a Tribunalului Cluj, în Dreptul nr. 7/1998, p.132134;
39. Curtea Supremă de Justiţie, Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, publicată în M.
Of. nr. 636 din 27 decembrie 1999 şi în Dreptul nr. 2/2000, p. 162165;
40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, publicată în
M.Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Suprem, Secţia civilă, Decizia nr.
6/1979, Culegere de decizii pe anul 1979, p.56;
41. Tribunalul Suprem, Colegiu civil, Decizia nr. 467/1956, Culegere de decizii pe anul
1956, p. 65;
42. Tribunalul Suprem, Colegiu civil, Decizia nr. 384/1961, Culegere de decizii pe anul
1961, p. 328;
43. Tribunalul Suprem, Colegiu civil, Decizia nr. 705/1956, Culegere de decizii pe anul
1956, p. 67.