Post on 02-Sep-2019
3
1. CADRUL NORMATIV INTERN ȘI EUROPEAN DE
COMBATERE A DISCRIMINĂRII ȘI EXCLUZIUNII SOCIALE
Combaterea excluziunii sociale, a discriminării de orice gen, promovarea
justiției sociale și a drepturilor fundamentale, reprezintă obiective stategice ale
Uniunii Europene și ale statelor membre ale acesteia. Atingerea acestor obiective
presupune eforturi coordonate ale tuturor celor implicati și acțiuni derulate pe
multiple planuri, inclusiv în ceea ce privește asigurarea cadrului legislativ si
instituțional necesar.
În cele ce urmează vom proceda la o scurtă analiză a cadrului legal în
domeniul combaterii discriminării și excluziunii sociale.
1. Constituţia României.
Principiul nediscriminării și egalității de sanse a fost consacrat ca valoare
fundamentală în Constituţia României prin dispozițiile art.4 - Unitatea poporului
şi egalitatea între cetăţeni, prin art. 6 - Dreptul la identitate, art. 16 - Egalitate în
drepturi, art. 32 - Dreptul la învăţătură, art. 120 - Principii de bază.
Dispoziţiile constituţionale relevante cu privire la interzicerea discriminării şi la
egalitatea de şanse sunt:
art 4 alin (2) Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni: “România este
patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de
opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”
art 6 Dreptul la identitate: “(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. (2)
4
Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi
exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale
trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în
raport cu ceilalţi cetăţeni români”
art 16 alin (1) Egalitatea în drepturi: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Reglementarea constituţională a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale conţine şi alte prevederi exprese de interzicere a discriminării cum
sunt cele stabilite în art 30 alin (7) din Constituţia României referitoare la limitele
libertăţii de exprimare. În acelaşi titlu al Constituţiei, în art 48 referitor la familie,
se consacră egalitatea de drepturi între soţi iar art 49 şi art 50 obligă statul să ia
măsuri pentru protecţia copiilor şi a tinerilor, respectiv pentru protecţia persoanelor
cu handicap în vederea asigurării egalităţii de şanse a acestora.
2 Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale
Din interpretarea dispoziţiilor art.11, art. 20, respectiv art. 148 din
Constituţia României, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele
internaţionale rezultă faptul că tratatele internaţionale în domeniul drepturilor
fundamentale ale omului au prioritate faţă de reglementările interne în caz de
neconcordanţă, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin
dispoziţii mai favorabile.
Pornind de la aceste considerente, unul dintre cele mai importante
instrumente juridice în domeniu, care a devenit parte integrantă a sistemului român
de drept este Convenţia europeană a drepturilor omului, respectiv jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ele sunt direct aplicabile în sistemul român
de drept, au forţă constituţională şi supralegislativă1
1 Corneliu, Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Drepturi şi Libertăţi, Ed. All
Beck, București 2005, pag. 100-103
5
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale a fost semnată la Roma, la 4 noiembrie1950, de către membrii
Consiliului Europei. România a devenit membră a Consiliului 7 octombrie 1993
șia ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr 30/1994.
Articolul 14 al Convenţiei, Interzicerea discriminării, stabileşte că
exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de aceasta “trebuie să fie
asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,
religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,
apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care statele semnatare ale
Convenţiei şi le-au asumat, a fost înfiinţată şi funcţionează Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, practic prima jurisdicţie internaţională de protecţie a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Curţii se poate adresa orice persoană fizică,
orice organizaţie neguvernamentală sau orice grup de particulari care se pretinde
victimă a încălcării de către statele parte la Convenţie a interzicerii discriminării în
exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie şi protocoalele la
aceasta.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa2 că o
diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile
este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă,
adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de
proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.
Jurisprudenţa CEDO evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este
încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care
se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică
un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite.
2 Curtea EDO, Cauza Frette C. Franţa, hotărârea din 26 februarie 2002; cauza Pretty c. Regatului Unit, hotârârea din
29 aprilie 2002
6
3. Protocolul 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale
La 4 noiembrie 2000, statele membre ale Consiliului Europei au semnat
Protocolul 12 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale , afirmând hotărârea lor de a lua ,,noi măsuri pentru
promovarea egalităţii tuturor persoanelor din garantarea colectivă a unei interziceri
generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei”. Art 1 al Protocolului,
Interzicerea generală a discriminării, prevede că: “1. Exercitarea oricărui drept
prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în
special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,
origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere,
naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate
publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1”.
Astfel cum se poate observa din redactarea art 14 al Convenţiei şi a art 1 al
Protocolului 12, prin acesta din urmă s-a introdus o interdicţie generală a
discriminării, în sensul că, la nivelul statelor parte la Protocol, discriminarea este
interzisă nu numai “în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de
Convenţia Europeană”, ci şi în exercitarea drepturilor prevăzute de orice “lege”.
România a semnat acest Protocol la 4 noiembrie 2000 şi l-a ratificat numai şase ani
mai târziu, prin Legea nr 103/2006.
4. Tratatul privind Uniunea Europeană Şi Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene
Tratatul de la Maastricht prevedea în art. 6 că Uniunea Europeană se
întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune
statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate
prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale Tratatul privind Uniunea Europeană, la care România este parte,
7
cuprinde dispoziţii privind prevenirea şi combaterea „excluziunii sociale şi
discriminărilor” şi pentru „promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, egalităţii între
femei şi bărbaţi, solidarităţii între generaţii şi protecţiei drepturilor copilului”.
La Consiliul European de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul,
Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor
fundamentale ale omului.
Prin Tratatul de la Lisabona s-a reuşit includerea Cartei Drepturilor
Fundamentale în rândul documentelor juridice ale Uniunii Europene, prin art. 6
alin. 1 TUE, astfel cum este modificat prin Tratatul de la Lisabona, se stabileşte
valoarea juridică a Cartei ca fiind egală cu cea a Tratatelor.
Carta, la Titlul III, Egalitatea, are următoarele prevederi:
Articolul 20. Egalitatea în faţa legii
Toate persoanele sunt egale în faţa legii.
Articolul 21. Nediscriminarea
(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoa -
rea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile
politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un
handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale
acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetăţenie.
Articolul 22. Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică
Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.
Articolul 23. Egalitatea între femei şi bărbaţi
Egalitatea între femei şi bărbaţi trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă, munca şi remunerarea. Principiul egalităţii nu exclude menţinerea
sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului sub-reprezentat.
Articolul 24. Drepturile copilului
(1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor.
Ei îşi pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc,
în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.
8
(2) În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi
publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat
primordial.
(3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte di -
recte cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său.
Articolul 25. Drepturile persoanelor în vârstă
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viaţă demnă şi
independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală.
Articolul 26. Integrarea persoanelor cu handicap
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de mă -
suri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi partici - parea la
viaţa comunităţii.”
Egalitatea pe criteriul genului şi pe criteriul cetăţeniei este definită chiar în
Tratatul privind Uniunea Europeană (art. 8: „În toate acţiunile sale, Uniunea
urmăreşte să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi
femei.”; art. 18: „În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere
dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată
pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme
în vederea interzicerii acestor discriminări”).
În vederea garantării valorilor şi principiilor proclamate, la nivelul Uniunii
Europene, în anul 2000, au fost adoptate Directivele Consiliului 2000/43/CE,
respectiv 2000/78/CE.
5. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului
egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau
etnică
Directiva a fost adoptată cu scopul ,,de a crea un cadru pentru combaterea
discriminării pe criteriul originii rasiale şi etnice, punându-se accent pe
eficientizarea principiului tratamentului egal în statele membre”.
9
În calitate de stat membru UE, România a transpus în legislaţia internă
Directiva (“rasială”) 2000/43/CE prin Ordonanţa nr 137/2000 pentru prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, modificată şi completată prin Legea
nr 324/2006. Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constatat
transpunerea în legislaţia internă a Directivei.
Principalele concepte, definiţii şi prevederi ale Directivei sunt preluate de
legislația națională de transpunere, astfel ca vor fi prezentate în sectiunea
respectivă.
6. Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în
favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de
muncă
Obiectivul adoptării, la nivelul Uniunii Europene, a acestei Directive l-a
constituit „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de
apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea
punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”.
România a transpus în legislaţia internă Directiva (“cadru”) 2000/78/CE în
principal prin: OG nr 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare, mai ales în forma în care aceasta a fost modificată şi completată
prin Legea nr 324/2006, Codul Muncii și Legea nr 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constat
transpunerea în legislaţia internă a Directivei 2000/78/CE, precum şi faptul că
modificarea statutului CNCD în autoritate autonomă sub control parlamentar
îndeplineşte standardul de independenţă prevăzut în legislaţia europeană în materia
nediscriminării3 .
3 CNCD, Raport privind implementarea Directivei cadru (2000/78/CE) în România 2003-2010
10
7. O.G. nr 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare4
Actul normativ asigură cadrul legal general referitor la discriminare în
România. Prin modificări succesive care au răspuns nevoilor impuse din
implementarea în practică a actului normativ, respectiv celor izvorâte din procesul
de integrare a României în Uniunea Europeană, O.G. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, transpune prevederile Directivei
Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între
persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, si prevederile
Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de
muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303
din 2 decembrie 2000.
Ordonanța prezintă principiile ce sunt garantate prin lege în exercitarea
drepturilor şi defineşte conceptele de discriminare , interzice discriminarea în
domenii specifice de aplicare, prevede că CNCD este autoritatea naţională care
investighează și sancţionează contravenţional faptele/actele de discriminare și
conţine dispoziţii procedurale şi sancţiuni
Ordonanţa defineşte un număr de concepte (unele transpuse în legislaţia
naţională din Directivele Consiliului 2000/43/CE şi 2000/78/CE), cum sunt:
4 *Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, dându-se textelor o noua numerotare
. - Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2
septembrie 2000 si a fost aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 48/2002, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002. Ulterior adoptării si aprobării prin lege, Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 a mai fost modificată si completată prin:
- Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
619 din 30 august 2003, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 27/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004;
- Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie
2006.
11
Discriminarea directă: orice deosebire, excludere, restricţie, preferinţă pe
bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,
orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV
ori apartenenţă la o categorie defavorizată care are ca scop sau ca efect
restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de
egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor
recunoscute de lege
Dispoziţia de a discrimina Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare
din temeiurile de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,
infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată este considerată
discriminare.
Discriminare indirectă.Prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre
care dezavantajează anumite persoane, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,
handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o
categorie defavorizată faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste
prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar
metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Hărţuirea. Orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie,
limba, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţa
la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat sau azilant sau
orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant sau
ofensiv.
Victimizarea. Orice tratament advers venit ca reacţie la o plângere sau
acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al
nediscriminării.
Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept
privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi,
12
vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a
acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi,
precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu
constituie discriminare.
Potrivit ordonanței, eliminarea tuturor formelor de discriminare se
realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor
măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei
persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor; b) mediere prin
soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor
acte/fapte de discriminare; c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.
8. Legea nr 53/2003, Codul Muncii 5
Potrivit art 5 alin (1) şi (2) al Codului, „În cadrul relaţiilor de muncă
funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de
sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă,
culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau
responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”.
Acelaşi articol (alin 3 şi 4) defineşte discriminarea „directă” şi discriminarea
„indirectă” în relaţiile de muncă.
Alte dispoziţii relevante din Codul Muncii:
orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate
activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă,
precum şi de respectarea demnităţii şi conştiinţei sale, fără nicio discriminare;
dreptul la plată egală pentru muncă egală (art 6);
la stabilirea şi acordarea salariului este interzisă orice discriminare (art 159 alin
3);
5 Legea nr. 53 publicată în M. Of. Nr. 72 din 5 februarie 2003, Republicat in Monitorul Oficial nr. 345/2011
13
regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii: (...)
reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei
forme de încălcare a demnităţii; procedura de soluţionare a cererilor sau a
reclamaţiilor individuale ale salariaţilor (art 242 lit b şi d).
Prin normele sale, Codul Muncii consacră principiul egalităţii de tratament
în cadrul raporturilor de muncă şi interzice toate formele de discriminare.
Principiul egalităţii de tratament se extinde la drepturile salariatului, la respectarea
demnităţii şi a conştiinţei acestuia fără nicio discriminare.
De asemenea, actul normativ interzice discriminarea la stabilirea şi
acordarea salariului şi prevede dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Angajatorul are obligaţia să cuprindă reguli privind respectarea nediscriminării şi
înlăturării oricăror forme de încălcare a demnităţii. Îndeplinirea acestei obligaţii
comportă şi sarcini de pregătire a salariaţilor în domeniul prevenirii şi combaterii
discriminării, de elaborarea şi aplicarea de proceduri interne de soluţionare a
posibilelor fapte de discriminare. Prin aplicarea legii angajatorii implementează în
propria cultură instituţională principiul egalităţii de şanse şi de gen, respectiv cel al
nediscriminării
9. Legea nr 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi6
Cuprinde măsurile pentru promovarea egalităţii de sanse şi de tratament
între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate
pe criteriul de sex, în toate domeniile vieţii publice.
Prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege
luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiratiilor diferite ale persoanelor
6 Republicată în temeiul art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 56/2006 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 768 din 8 septembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 202/2002 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 14 februarie 2005, și
ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 340/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind
egalitatea de șanse între femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 25 iulie
2006.
14
de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora7. Legea
reglementează formele de discriminare stabilite şi de OG nr 137/2000, reţinând
doar un singur criteriu de discriminare, respective criteriul de sex.
Domeniile de implementare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei
şi bărbaţi sunt egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul
muncii; egalitatea de sanse şi de tratament în ceea ce priveşte accesul la educaţie,
la sănătate, la cultură şi la informare; egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi în
ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei.
Persoana discriminată pe criteriul de gen la locul de muncă poate formula o
petiţie angajatorului. În cazul nesoluţionării prin mediere a petiţiei, persoana
discriminată se poate adresa instanţei de judecată competente sau pe cale
administrativă, instituţiei specializate.8
Pentru implementarea prevederilor sale, prin Lege a fost înfiinţată Agenţia
Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), având drept
scop promovarea principiul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei
(prin OUG nr 68/2010, instituţia a fost desfiinţată, stabilindu-se ca activitatea
acesteia să fie preluată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale).
Aplicarea contravenţiilor prevăzute de Lege este de competenţa inspectorilor de
muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul cotravenţiilor din
domeniul lor de activitate. În toate cazurile contravenţiile se pot constata şi
sancţiona de CNCD (art 46 alin 3).
7 Art. 1 din legea 202/2002 8 Art. 39 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi
15
10. Legea nr 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei
muncii9
Prin atribuţiile legale şi având o reprezentare teritorială la nivelul fiecărui
judeţ (Inspectoratele Teritoriale de Muncă), Inspecţia Muncii este cea mai
importantă instituţie de implementare, monitorizare şi control a principiului
egalităţii de şanse şi al nediscriminării în domeniul relaţiilor de muncă.
În domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează accesul fără nici o
discriminare pe piaţa muncii al tututor persoanelor apte de muncă, respectarea
normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale
unor categorii de persoane defavorizate (art 6 alin 1 lit a punctul 4) şi “respectarea
celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii” (art 6 alin 1 lit a punctul 5).
Inspecţia Muncii are de asemenea atribuţii de control în ceea ce priveşte
respectarea dispoziţiilor Legii nr 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de
tratament între femei şi bărbaţi, în domeniul său de competenţă (art 33 lit c din
Legea 202/2002).
11. Ordonanţa de Urgenţă nr. 67 din 27 iunie 2007 privind aplicarea
principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor
profesionale de securitate socială10
Ordonanţa de urgenţă reglementează măsurile pentru aplicarea principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în schemele profesionale de securitate
socială. Principiul egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări
directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu referire în special la starea civilă sau
familială, mai ales în privinţa: l domeniului de aplicare a schemelor profesionale
de securitate socială şi a condiţiilor de acces la acestea; l obligaţiei de a contribui şi
a calcului contribuţiilor; l calculului prestaţiilor, inclusiv al prestaţiilor
9 Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 pentru
înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 21 martie
2012, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 108/1999 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002. 10Publicată în M.Of. 443 din 29 iunie 2007
16
suplimentare datorate soţului / soţiei sau persoanelor aflate în întreţinere, precum şi
a condiţiilor ce privesc durata şi menţinerea dreptului la prestaţii. Principiul
egalităţii de tratament nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la protecţia femeii
în caz de maternitate, prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă
aplicabile.24 Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării
prevederilor ordonanţei de urgenţă are dreptul de a se adresa instanţelor
judecătoreşti competente direct sau după sesizarea autorităţilor abilitate aplicarea şi
controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi
bărbaţi.
12. Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă11
Reglementează ansamblul măsurilor pentru realizarea strategiilor şi
politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj,
asigurării unui nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele
pieţei muncii. Unele dintre obiectivele acestor măsuri sunt: sprijinirea ocupării
persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei şi asigurarea
egalităţii şanselor pe piaţa muncii. În aplicarea prevederilor legii sunt excluse orice
fel de discriminări pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, sex şi vârstă (art 4 alin 1). Lista este închisă şi
lipsesc criteriile orientării sexuale şi al dizabilităţii.
Legea stimulente financiare şi/ sau facilităţi fiscale pentru angajatorii care
încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul
persoanelor cu handicap, proaspăt absolventi de instituţii de învăţământ (art 80),
şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri părinţi unici susţinători ai unor
familii monoparentale (art 84). Actul normativ prevede că “instituţiile implicate în
realizarea prevederilor prezentei legi” sunt: Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale; Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
11
Publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată si completată
17
ministerele şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
organizaţiile sindicale şi asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;
prefecturile şi autorităţile administra- ţiei publice locale; Comisia Naţională de
Promovare a Ocupării Forţei de Muncă.
13. Legea nr 448/2006 prinvind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap12
Actul normativ reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu
dizabilităţi, acordate în scopul integrării şi incluziunii lor sociale.
Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază, o
serie de principii precum:
• respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;
• prevenirea şi combaterea discriminării;
• egalizarea şanselor;
• egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei de muncă;
• adaptarea societăţii la persoana cu handicap;
•protecţie împotriva neglijării şi abuzului;
• integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi
obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii (art 3) .
Sarcina implementării legii, revine Autorităţii Naţionale pentru persoane cu
Handicap13
, Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Autorităţii Naţionale
12 Publicat in MOF nr. 1006 - 18/12/2006, Republicare 1 MOF nr. 1 - 03/01/2008, Publicat in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2008, Actul a intrat in vigoare la data de 06 ianuarie 2008 13
Înfiinţată în anul 2003 (prin Ordonanţa nr 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap) şi având ca principal obiectiv “protecţia specială şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap”, ANPH a fost desfiinţată prin OUG nr 68/2010, fiind prevăzut că atribuţiile
acesteia vor fi preluate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cadrul acestui Minister a fost
organizată şi funcţionează Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. ANR reprezintă instituţia
guvernamentală de reprezentare a romilor în plan naţional şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvenrului, fiind coordonată de ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului. Agenţia aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile din
domeniile sectoriale de intervenţie socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor, aprobată prin HG nr 430/2001.
18
pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale, Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv autorităţilor locale la nivel de
judeţe şi de consilii locale.
14.Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2004 pentru înfiinţarea agenţiei
naţionale pentru romi
În exercitarea atribuţiilor sale, ANR iniţiază, participă şi promovează,
împreună cu instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale specializate, acţiuni,
proiecte şi programe sectoriale, în scopul îmbunătăţirii situaţiei romilor. ANR
funcţionează alături de structura centrală cu 8 birouri regionale organizate pe
structura regiunilor de dezvoltare economică.
15. Legea audiovizualului nr. 504/200214
Potrivit Legii, comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii
de servicii media audiovizuale trebuie să respecte, printre altele, şi următoarele
condiţii: să nu includă nicio formă de discriminare pe motiv de rasă, etnie,
naţionalitate, religie, credinţă, handicap, vârstă, sex sau orientare sexuală să nu
aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi
Radioascultătorilor (art 29) Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice
formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau
orientare sexuală (art 40).
Încălcarea dispoziţiilor care interzic discriminarea în domeniul
audiovizualului constituie contravenţie, competenţa de constatare şi aplicare a
sancţiunii revine Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), autoritate publică
autonomă sub control parlamentar.
14 Disponibilă pe http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html
19
16. Legea educaţiei naţionale15
În România, serviciul public de învăţământ se organizează şi funcţionează
cu respectarea principiului echităţii şi egalităţii de şanse, potrivit căruia accesul la
oportunităţile de învăţare se realizează fără discriminare, inclusiv prin asigurarea
serviciilor sociale şi educaţionale pentru copiii aflaţi în situaţii speciale: copii/
tineri proveniţi din medii socio-economice defavorizate, din familii
monoparentale, dezmebrate sau în care părinţii au probleme de sănătate, copii/
tineri cu cerinţe educaţionale speciale.
Prin Lege, este definită segregarea în sistemul naţional de învăţământ şi se
interzice această formă de discriminare.
17. Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii16
Reglementează domeniului sănătăţii publice, a asistenţei de sănătate
publică şi cuprinde o serie de prevederi care consacră principiul egalităţii de şanse
şi de gen, astfel: art 98 alin (7) “primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de
urgenţă se acordă, fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri,
sex, vârstă, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politică, indiferent dacă
pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical” art 374 alin (3) “deciziile şi
hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi
drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între
pacienţi, respectarea demnităţii umane” art 652 alin (2) „medicul dentist, asistentul
medical/ moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/ îngrijiri de sănătate pe
criterii etnice, religioase şi orientarea sexuală sau pe alte criterii de discriminare
interzise prin lege”
15 Legea 1/2011, modificată și completată 16 Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006
20
18. Legea nr 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială17
În conformitate cu dispozițiile art 4 al legii, pentru a garanta accesul egal la
drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, sistemul de asistenţă socială se
întemeiază, între altele, pe următoarele principii generale: universalitatea
respectarea demnităţii umane nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile
de asistenţă socială se realizează fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie sex ori
orientare sexuală, vârstă apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum
şi orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinţei sau
exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Instituţia de implementare a Legii este Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale
(ANPS), care, inclusiv prin structurile sale deconcentrate, stabileşte acordarea de
prestaţii sociale (decizia poate fi contestată în faţa comisiei de mediere socială iar
decizia acestei comisii, care trebuie să fie luată în termen de maxim 30 de zile,
poate fi contestată în instanţă în termen de 30 de zile de la emitere)
19. HG. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea consiliului
național pentru combaterea discriminării 18
Actul normativ stabilește: rolul, atribuțiile, componența, modul de
organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Hotărârea Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost modificată și
completată de HG 1514/2002, dar și de HG 1279/2003.
17 Publicată în M.Of. 230/16.03.2016
18 Publicata în: Monitorul Oficial nr. 792 din 12 decembrie 2001
21
20. Codul Penal al ROMÂNIEI 19
Art 77 al Codului reţine ca circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii
pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare
sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ SIDA ori pentru alte împrejurări de
acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în
raport cu celelalte. Prin art. 282 este reglementată infracțiunea de Tortură, iar prin
art 369 este incriminată incitarea la ură sau discriminare („incitarea publicului, prin
orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”)
21. Codul Civil
Codul Civil reglementează, pe de o parte, mijloacele de apărare (art. 253) în
cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale, iar pe de altă parte, răspunderea
delictuală (art. 1349) în cazul nerespectării regulilor de conduită.
22. Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu
ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive20
Potrivit legii organizatorii competiţiilor sportive au obligaţia să interzică
afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut
obscen sau car incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ura naţională, rasială, de
clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport
ar fi inscripţionate. Constituie contravenţie utilizarea în arena sportivă a
simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspândirea ori deţinerea, în vederea
răspândirii, de asemenea simboluri în arena sportivă constituie infracţiune şi se
pedepseşte potrivit art. 4 din O.G. nr. 31/2002.
19 Legea nr. 286/2008 a Codului Penal, M. Of. Nr. 510/2009 20
Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, M. Of. Nr. 24/2008
22
2.
INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII CU COMPETENȚE ÎN
PREVENIREA ȘI COMBATEREA DISCRIMINĂRII
2.1. Considerații generale privind discriminarea
În sens juridic, discriminarea reprezintă un tratament diferit şi nejustificat
privind drepturile şi interesele fundamentale sau garantate juridic, faţă de persoane
aflate într-o situaţie similară, din cauza apartenenţei acestora la anumite grupurile
sau categorii, sau din cauza posedării unei anumite caracteristici.
A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau
situații, atunci când nu există o distincție relevantă între acestea sau de a trata
într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt
diferite.
Din definiții rezultă două forme ale discriminării21
:
discriminarea de drept sau formală: a diferenția sau a trata diferit două
persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă;
discriminarea de facto sau substanțială: a trata într-o manieră identică
două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite. În
această ultimă formă, tratarea diferită a unor probleme ce țin de
inegalitate nu este numai permisă, ci chiar cerută.
21
CNCD, Dreptul la egalitate şi nediscriminare în administrarea justiţiei,2012
23
Principiul egalității, statuat în toate documentele interne și internaționale
analizate anterior , impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații
comparabile sau identice, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în
situații diferite.
Statul se face vinovat de încălcarea principiului tratamentului egal atunci
când pe parcursul elaborării sau aplicării legii, distinge între persoane care sunt în
situații analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a
aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între persoane.
Chiar dacă egalitatea de șanse constituie unul dintre principiile fundamentale ale
democrațiilor moderne, ea nu înseamnă totuși egalitatea absolută între persoane.
Aplicarea unui tratament diferențiat este indicat în cazul celor aflați într-o
situație diferită, în măsura în care se prezintă diferența. Ca garanție, tratamentul
diferențiat este permis doar atunci când poate fi justificat obiectiv și urmărește un
scop legitim. În toate situațiile esențială este existența unei interdicții privind
aplicarea abuzivă a tratamentului diferențiat.
2. 2. Cadrul instituțional. Instituții/organizații cu competențe în
prevenirea și combaterea discriminării
In Romania, în ultimii ani , a fost instaurat progresiv cadrul instituțional
necesar realizării măsurilor de combatere a discriminării.
Principala autoritate specializată în materie este Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării. Înființat prin Ordonanța nr.137 din 31 august 2000
privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare22
și a Hotărârii
Guvernului nr. 1194/200123
privind organizarea și funcționarea instituției,
C.N.C.D. funcționează din anul 2002 ca o autoritate administrativ-jurisdicţională
aflată sub control parlamentar, garant al respectării şi aplicării principiului
nediscriminării. Cele două acte normative mentionate anterior au fost adoptate ca
22
Republicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007 23 Publicată în Monitorul Oficial nr. 792 din 12 decembrie 2001
24
urmare a transpunerii în legislația națională a normelor europene din domeniul
discriminării24
.
Potrivit dispozițiilor legale (art. 19), în vederea combaterii faptelor de
discriminare, Consiliul isi exercita atribuțiile în următoarele domenii:
a) prevenirea faptelor de discriminare;
b) medierea faptelor de discriminare;
c) investigarea, constatarea şi sancționarea faptelor de discriminare;
d) monitorizarea cazurilor de discriminare;
e) acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii.
C.N.C.D. se poate pronunţa asupra faptelor de discriminare, indiferent de
contextul în care acestea au avut loc, cu excepţia situaţiilor în care o lege specială
prevede un alt mecanism de sancţionare. C.N.C.D. poate aplica următoarele tipuri
de sancţiuni:
• amenda contravenţională, care variază între 1.000 şi 30.000 de lei pentru
discriminarea unei persoane fizice şi între 2.000 şi 100.000 lei dacă discriminarea
vizează un grup de personae sau o comunitate (art.26, alin.1 din O.G. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare);
• avertismentul, în baza art.7 alin.3 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic
al contravențiilor, chiar dacă nu este prevăzut expres de O.G. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;
Potrivit art.26 alin.2 din O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea
tuturor formelor de discriminare, partea care a săvârşit fapte de discriminare poate
fi obligată să publice în mass-media un rezumat al hotărârii de constatare a
discriminării.
Sesizarea către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi
făcută potrivit dispozițiilor legale (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 1, art. 28;
Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, art. 5-8, art. 10) de
următoarele categorii de persoane:
25
victima discriminării sau reprezentantul victimei (având mandat de
reprezentare) în condițiile legii,
de o persoană care are interes legitim în combaterea discriminării,
de o organizaţie neguvernamentală care are ca scop protecţia
drepturilor omului sau care are un interes legitim în combaterea
discriminării
Petiţia poate fi formulată în scris şi trimisă C.N.C.D. prin unul din
mijloacele legale (poştă, e-mail, fax) sau poate fi formulată oral, prin notă de
audienţă (atunci când persoana vătămată apelează la serviciul de audienţe al
C.N.C.D.) și trebuie să cuprindă ( art. 11 Procedura internă):
datele de identificare ale petentului;
datele de identificare ale reclamatului;
descrierea situaţiei de discriminare (obiectul petiţiei, motivele de fapt
şi de drept)
indicarea dovezilor;
semnătura.
C.N.C.D. se poate autosesiza în legătură cu orice situaţie, anunţ sau
eveniment, despre care există indicii cu privire la existenţa unor fapte care
presupun săvârşirea unei fapte de discriminare.
Sesizarea poate fi trimisă în termen un an de la data la care s-a petrecut fapta
de discriminare sau de la data la care persoana vătămată putea să ia cunoştinţă de
această faptă, caz în care persoana trebuie să demonstreze că a fost în
imposibilitatea de a lua cunoştinţă de acea faptă.
În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv
înregistrări audio şi video sau date statistice. Când proba se face prin înscrisuri, se
vor alătura la dosar atâtea copii câte părţi sunt. La înscrisurile întocmite în limbi
străine se vor depune traduceri, certificate de parte (Ordinul 114/2008, art. 68).
26
În materie de discriminare,sarcina probei este împărţită între petent şi
reclamat. Conform O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 6: „Persoana interesată are
obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei
discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat
sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.”;
Aceste dispoziții sunt în concordanță cu legislația europeană antidiscriminare,
respective Directiva 2000/78/CE, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8:
„Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu,
astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea faţă de ea
a principiului «egalităţii» şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe
competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau
indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a violat principiul
«egalităţii».”).
C.N.C.D. poate solicita părţilor să pună la dispoziţie anumite documente sau
informaţii pentru a clarifica faptele despre care se face vorbire în petiţie (art.68,
Ordinul 114/2008). Pentru stabilirea faptelor, se poate dispune efectuarea de
investigaţii: „acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară
la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta” (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin.
5). Refuzul de a acorda informaţiile solicitate reprezintă însuşi o faptă
contravenţională, ce se sancţionează conform O.G. nr. 137/2000, art. 26 alin. 3 şi
4: „(3) La cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi
instituţiilor publice şi ai agenţilor economici supuşi controlului, precum şi
persoanele fizice au obligaţia, în condiţiile legii: a) să pună la dispoziţie orice act
care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului controlului; b) să dea informaţii şi
explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează
obiectul controlului; c) să elibereze copiile documentelor solicitate; d) să asigure
sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul
pentru clarificarea constatărilor.
27
După sfârşitul dezbaterilor, membrii Colegiului director deliberează în
secret (Procedura internă, art. 74). Colegiul director soluţionează sesizarea prin
hotărâre (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 2, Procedura internă, art. 73), care se
adoptă prin votul individual al fiecărui membru, cu votul favorabil a cel puţin 5
membrii (Procedura internă, art. 75). Dacă hotărârea nu se poate adopta, se va
amâna pentru un termen ulterior (Procedura internă, art. 76). Colegiul director
decide numai asupra obiectului petiţiei deduse soluţionării (Procedura internă, art.
53 alin. 5).
Instanţa de judecată. Conform OUG 137/2000 cu modificările şi
completările ulterioare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în
faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea
situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare,
potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este
condiţionată de sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
(art.27, O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare).
Dreptul persoanelor de a se adresa instanţei se bazează şi pe prevederile
generale ale art.1349 Cod Civil referitoare la răspunderea delictuală. Deși sesizarea
prealabilă a C.N.C.D. nu este o condiţie pentru sesizarea instanţei de judecată,
C.N.C.D. va fi citat în mod obligatoriu pentru a depune un punct de vedere la
dosar.
Instanţa poate fi sesizată prin intermediul unei cereri de chemare în
judecată, în contradictoriu cu persoanele considerate responsabile pentru
discriminare. Termenul pentru introducerea cererii în instanţă este de 3 ani şi curge
de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia
cunoştinţă de săvârşirea ei.
În faţa instanţei se pot folosi orice mijloace de probă prevazite de legea
civilă: înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din
28
proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, expertiză, prin mijloacele materiale
de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de
lege (art. 250, Cod Procedură Civilă). Sarcina probei revine reclamantului, însă și
instanţa poate cere din oficiu părţilor să aducă anumite probe, dacă cele propuse
nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea cauzei (art. 254, Cod Procedură Civilă).
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), este
un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,
în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice, care promovează principiul egalităţii de şanse şi de tratament între
femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe
criteriul de sex, în toate politicile şi programele naționale (Legea 202/2002 privind
egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați).
ANES primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor
normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi
bărbaţi şi al nediscriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane
juridice, instituţii publice şi private, şi le transmite instituţiilor competente în
vederea soluţionării şi aplicării sancţiunii şi asigură consilierea victimelor în
condiţiile legii.
Consiliul Național al Audiovizualului Consiliul Național al
Audiovizualului (CNA) este o autoritate publică autonomă sub control
parlamentar, fiind garantul interesului public în domeniul comunicării
audiovizuale (art. 10, Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului). Controlul
exercitat de Consiliu asupra conţinutului serviciilor de programe oferite de
furnizorii de servicii media audiovizuale şi asupra ofertei de servicii de programe
asigurate de distribuitorii de servicii se realizează periodic şi ori de câte ori
Consiliul consideră că este necesar sau primeşte o plângere cu privire la
29
nerespectarea de către un furnizor a prevederilor legale, a normelor de
reglementare în domeniu ori a obligaţiilor înscrise în licenţa audiovizuală, conform
art. 10 alin. 5, Legea 504/2002. Este interzisă difuzarea de programe care conţin
orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau
orientare sexuală (art. 40, Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului). Astfel,
constituie contravenție programarea şi furnizarea de programe care încalcă
interdicția de difuzare de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe
considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală (art. 90 alin.
(1) lit. g, Legea 504/2002) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a
oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe, precum si orice
discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală
sau etnie (art. 47, Decizia nr. 220/2011, prin care CNA a adoptat Codul de
reglementare a conţinutului audiovizual).
CNA poate fi sesizat atât prin intermediul formularelor electronice tipizate,
disponibile pe site-ul CNA, cât și direct prin e-mail, fax sau poştă.
Avocatul Poporului Avocatul Poporului are competența să decidă asupra
petiţiilor formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor sau
libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice. De asemenea,
acesta poate potrivit legii, să verifice activitatea de rezolvare legală a petiţiilor
primite şi să solicite autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză
încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, repunerea în
drepturi a petiţionarului şi repararea prejudiciilor, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) și
c) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul
Poporului, republicată.
Petiția poate fi adresată Avocatului Poporului numai dacă încălcarea
dreptului (discriminarea) a fost comisă de către o autoritate a administrației
publice. Dacă o persoană fizică sau o persoană juridică, alta decât cele din sfera
administrației publice, încalcă dreptul persoanei/grupului, petiția nu trebuie
30
adresată Avocatului Poporului, ci celorlalte autorități competente. Avocatul
Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei
publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia
declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice
funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei. În cazul în care
Avocatul Poporului constată că petiţia persoanei fizice lezate este întemeiată, se va
adresa în scris autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei
fizice şi va cere să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să repare
prejudiciile produse, precum şi să repună persoana fizică lezată în situaţia
anterioară. Avocatul Poporului este obligat să aducă la cunoştinţa persoanei care i-
a adresat petiţia, modul de soluţionare. Deși Avocatul Poporului poate emite numai
recomandări (conform art. 21, Legea 35/1997 privind organizarea și funcționarea
instituției Avocatul Poporului, republicată), legea prevede obligația autorităților
publice de a lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor
constatate, repararea prejudiciilor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau au
favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate, precum și de a informa despre
aceasta Avocatul Poporului.
Poliția/parchetul Unele forme ale discriminării pot întruni elementele
constitutive ale unei infracțiuni, caz în care persoana se poate adresa
parchetului/poliţiei o sesizare penală, prin plângere (atunci când se reclamă
încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes propriu) sau denunţ (atunci când se
reclamă încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes al altuia). Parchetul/poliţia
se pot sesiza şi din oficiu. Dacă, după efectuarea de verificări şi cercetări, parchetul
apreciază că sesizarea este întemeiată, va sesiza, instanţa de judecată, care va putea
dispune condamnarea celui vinovat (sancționarea penală: amendă penală,
închisoare sau alte măsuri). Codul Penal sancționează infracțiunea de tortură,
stabilind ca circumstanță agravantă când aceasta se face „pe un motiv bazat pe
orice formă de discriminare" (art. 282, alin. 1 d) Cod Penal). Art. 369 din Codul
31
penal sancționează incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare
împotriva unei categorii de persoane; infracţiunea se pedepseşte cu închisoare sau
amendă.
Structuri ale societății civile . Cea mai activă entitate în domeniul apărării
drepturilor omului și combaterii discriminării este Coaliţia Anti-Discriminare, o
structură nonguvernamentală informală de lobby și advocacy.
Coaliţia Anti-Discriminare este formată din organizații active în domeniul
drepturilor omului în România, preocupate de îmbunătățirea cadrului legislativ
anti-discriminare din România. Organizaţiile membre ale Coaliţiei anti-
discriminare susţin cazuri strategice de discriminare în faţa Consiliului Național
pentru Combaterea Discriminării şi/sau în instanţele de judecată, transmit scrisori
deschise, documente cu luări de poziţie şi memorii, organizează proteste şi
campanii publice pentru apărarea drepturilor omului în România.
Organizațiile membre ale Coaliţiei anti-discriminare sunt: Asociaţia
ACCEPT, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul
Helsinki (APADOR-CH), Asociația ActiveWatch, Centrul Euroregional pentru
Iniţiative Publice (ECPI), Centrul de Dezvoltare Curriculara şi Studii de Gen -
FILIA, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Romani CRISS - Centrul Romilor
pentru Intervenție Socială și Studii, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate și
Liga Pro Europa.
32
COMBATEREA EXCLUZIUNII SOCIALE 3.
3.1. Excluziunea socială: definiție, caracteristici, cauze
Excluziunea socială este un proces complex care se manifestă la nivelul
societății care afectează atât calitatea vieţii grupurilor sau persoanelor excluse, cât
şi echitatea şi coeziunea societăţii în ansambul său.
Excluşii sunt indivizii şi/sau grupurile de indivizi care datorită unuia sau
mai multor motive sunt deprivaţi de la participarea deplină la viaţa economică,
socială, culturală şi politică a societăţii din care fac parte. Există o multitudine de
motive care conduc la excluziunea social, cele mai importante fiind:
caracteristicile lor individuale, respectiv sunt femei, copii
vulnerabili, bătrâni, bolnavi în special bonavii SIDA, persoane cu
dizabilităţi, săraci, imigranţi, dependenți, delicvenți, etc;
caracteristicile sociale/culturale ale acestora : cum ar fi religia, rasa,
etnia, statutul social, limba, etc.
Trebuie menționat că riscul majorităţii grupurilor vulnerabile de a fi excluse
pe cel puţin o dimensiune din cele menţionate, este cu mult mai ridicat dacă unele
componente ale excluziunii sociale, interacţionează influenţîndu-se reciproc şi
creând astfel un lanţ de deprivări multiple.
Excluziunea socială reprezintă în sine un proces multidimensional care
implică şi combină mai mulţi factori. Cercetările în domeniu au încercat să
sintetizeze factorii multipli ai excluziunii prin următoarele dimensiuni importante:
excluziunea de la viaţa economică, rezultată în şi din inegalitatea
asupra deţinerii bunurilor şi veniturilor, precum şi din reducerea
33
oportunităţilor de angajare Excluziunea de pe piaţa muncii şi/sau
excluziune ocupaţională reprezintă eşecul, respectiv incapacitatea
sistemului de a promova integrarea economică a
indivizilor/grupurilor, manifestată la nivelul pieţei muncii prin
reducerea numărului de angajaţi, ca urmare a disponibilizărilor din
economie,
excluziunea de la servicii sociale, rezultată din imposibilitatea sau
limitarea accesului la un şir întreg de servicii - educaţie, sănătate,
locuinţă, protecţie socială, etc. – generând efecte pronunţate asupra
dezvoltătii armonioase a individului (educaţie, sănătate, nutriţie)
excluziunea de la participarea politică, rezultată în şi din
inegalităţile distribuirii în cadrul grupului a oportunităţilor politice şi
de putere la toate nivelurile, îngrădirea accesului inegal la justiţie,
libertăţi şi instituţii
excluziunea culturală, rezultată în şi din diferenţele de recunoaştere
a statutului ierarhizării normelor culturale, tradiţiilor şi obiceiurilor
diferitor grupuri.
Cauzele excluziunii sociale, la fel ca şi dimensiunile acesteia, sunt
multiple putând fi împarțite în două categorii: materiale (tangibile) şi
relaţionale (intangibile).
Drept cauze şi procese potenţiale ale excluziunii sociale sunt identificate
următoarele:
Mecanismele slabe de suport instituţional. Pe de o parte,
mecanismele instituite de stat pot fi ineficiente sau inadecvate, pot
avea o calitate joasă, pot reacționa cu întârzâiere, respective pot fi
incapabile de a crea oportunităţi pentru cei care se presupune că ar fi
supuşi excluziunii sociale.
Pe de altă marte mecanismele furnizate de instituţiile private,
organizaţiile societăţii civile, precum şi unele instituţii financiare
34
private, furnizori de servicii, pot contribui la excluziunea socială prin
faptul că nu dezvoltă programe orientate spre grupurile excluse sau
servicii care ar corespunde necesităţilor acestora.
Cadrul legal discriminator sau aplicarea inadecvată a legislației
existente. Lacunele legislative ori normele interpretabile pot
determina excluderea unor grupuri sociale. Uneori însă, deși legislația
oferă cadrul necesar, instituind măsuri de protecţie a grupurilor
defavorizate, capacităţile reduse de aplicare a acesteia o fac
ineficientă.
Barierele politice şi instituţionale. Instituţiile publice, prin lipsa de
înţelegere a dinamicii vulnerabilităţii, sărăciei şi a excluziunii sau
printr -o monitorizare formală, pot contribui la excluziunea socială.
Procesul decisional se poate dovedi ineficient pentru protejarea
grupurilor excluse în mare parte datorită lipsei de implicare şi
resurselor limitate.
Practicile discriminatorii rezultante din privilegiere. Prejudecăţile şi
discriminarea rezultată din privilegierile sociale şi politice pot, de
asemenea, provoca excluziune socială. De exemplu, preferarea
anumitor grupuri şi discriminarea bazată pe apartenenţele etnice şi de
gen la angajare pot conduce la excluziune de pe piaţa forței de
muncă a unor categorii de persoane, etc. În cazuri extreme, ostilitatea
directă şi violenţa impotriva anumitor grupuri pot genera excluziune
socială.
Valori sociale şi practici culturale discriminatorii. Excluziunea
socială poate exista şi la nivelul cultural şi tradițional, prin
imposibilitatea manifestării tradițiilor, obiceiurilor și culturii proprii
grupurilor defavorizte.
35
Inegalităţile între grupuri. Prezenţa acestor inegalităţi de facto şi de
jure în cadrul grupurilor pot spori excluziunea. Acestea pot fi
inegalităţi ce ţin de:
Clasă, bunăstare şi acces la resurse;
Relaţii gender, reguli formale şi informale pentru bărbaţi şi
femei, băieţi şi fete privind oportunităţi egale în luarea
decizilor, acces, control asupra resurselor şi participare,
inclusiv impactul acestora asupra statutului lor social;
Apartenenţă etnică ( deoarece normele şi practicile sociale
ale grupurilor etnice dominante definesc gradul şi formele
practicilor discriminatorii faţă de grupurile dezavantajate);
Limbă . Este o caracteristică ce operează diferențierea cea
mai clară între grupurile etnice. Cultura proprie este, în cea
mai mare măsură, menținută de o limbă proprie. Limba
este, poate, semnul cel mai distinctiv al unei comunități
etnice; ea este, totodată, și o importantă barieră în calea
intrărilor din afară în respectiva comunitate. Comunităţile
care vorbesc limba dominantă au mai multe posibilităţi
pentru incluziune spre deosebire de cele care nu vorbesc
limba oficială);
Religie, deoarece grupurile religioase dominante definesc
atitudinile şi comportamentele faţă de alte religii care ar
putea include practici discriminatorii;
Mediu de reşedinţă sau acces geografic datorită faptului că
mediul de reşedinţă influenţează accesul şi excluziunea.
Spre exemplu, accesul populaţiei din capitalele diferitor ţări
comparativ cu oamenii din zonele rurale, etc.).
36
3.2. Combaterea excluziunii sociale. Măsuri la nivelul Uniunii
Europene și României
În temeiul prerogativelor conferite de Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Uniunea se implică activ în acțiunile statelor membre ce au
drept scop combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a discriminării. Scopul
acestei implicări este reprezentat de consolidarea caracterul incluziv, creșterea
coeziunii societății europene astfel încât toți cetățenii să beneficieze de acces
egal la oportunitățile și resursele disponibile.
Temeiul juridic al acțiunii europene este reprezentat de dispozițiile
articolelor 19, 145-150 și 151-161 din TFUE.
Astfel unul dintre obiectivele specifice ale UE și ale statelor membre în
domeniul politicii sociale este reprezentat de combaterea sărăciei și a excluziunii
sociale. Conform dispozițiilor articolului 153 din TFUE, incluziunea socială
trebuie realizată numai pe baza unei cooperări fără caracter juridic - metoda
deschisă de coordonare (MDC) - iar articolul 19 din TFUE permite UE să ia
măsuri pentru combaterea discriminării atât prin protecția juridică oferită
potențialelor victime, cât și prin adoptarea unor măsuri de stimulare.
Principalele măsuri la nivelul UE în materia combaterii sărăciei și a
excluziunii sociale. Începand din anul 1975 Comunitatea Economică Europeană a
desfășurat o serie de proiecte-pilot și programe ce urmăreau combaterea sărăciei și
excluziunii însă eforturile comunitare în materie erau lipsite de temei juridic. Prin
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, care a consacrat ca
obiectiv al politicii sociale eradicarea excluziunii sociale situația s-a schimbat
semnificativ. Conform dispozițiilor articolului 160 din TFUE, în în scopul
promovării cooperării între statele membre și Comisie, in anul 2000 a fost înființat
un Comitet de Protecție Socială.
37
Ulterior, Strategia de la Lisabona lansată în 2000, a creat un mecanism de
monitorizare și coordonare care consta în stabilirea de obiective, măsurarea
sărăciei pe baza unui set de indicatori și de criterii de referință, orientări pentru
statele membre și planuri naționale de acțiune de combatere a sărăciei.
Concomitent cu aceste masuri, a fost aplicata și MDC pentru alte domeniii
ale protecției sociale. În 2005, Comisia a propus concentrarea proceselor în curs,
într-un nou cadru pentru Metoda deschisă de coordonare aplicată politicilor de
protecție socială și de incluziune. Obiectivele fundamentale ale acesteia vizează
coeziunea socială, egalitatea între bărbați și femei și egalitatea de șanse pentru toți
prin crearea de sisteme de protecție socială eficiente, interacțiunea efectivă și
reciprocă între obiectivele de la Lisabona privind creșterea economică, locurile de
muncă și coeziunea socială, buna guvernare și implicarea părților interesate.
Prin Recomandarea privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe
piața muncii (2008/867/EC) din octombrie 2008, Comisia a actualizat
Recomandarea 92/441/CEE a Consiliului declarând că că ,,statele membre ar
trebui să conceapă și să pună în aplicare o strategie globală integrată pentru
includerea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii, combinând ajutorul
corespunzător pentru venit, piețe ale forței de muncă favorabile incluziunii și
accesul la servicii de calitate"25
.
Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, adoptată în 2010, a stabilit o nouă țintă comună pentru combaterea
sărăciei și a excluziunii sociale: reducerea cu 25% a numărului de europeni care
trăiesc sub pragul național de sărăcie. Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia a
lansat în decembrie 2010 Platforma europeană împotriva sărăciei și excluziunii
sociale, împreună cu o listă de inițiative cheie care urmau să fie adoptate, precum
evaluarea strategiilor de incluziune activă la nivel național și o Carte albă privind
pensiile (COM(2010) 0758).
25
www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU
38
Începând cu 2011, a fost organiztă o Convenție anuală a platformelor, ce
reunește responsabili politici, principalele părți interesate și persoane care sunt
afectate de sărăcie. Confruntată cu un număr din ce în ce mai mare de persoane
expuse riscului de sărăcie ca urmare a crizei economice, Comisa a adoptat în 2013
alte două inițiative pentru a se concentra asupra creșterii economice, a coeziunii
sociale și a consecințelor sociale ale reformelor structurale.
În comunicarea sa din februarie 2013, ,,Către investiții sociale pentru
creștere economică și coeziune - Pachetul privind investițiile sociale” (COM(2013)
0083), Comisia recomandă statelor membre să acorde prioritate investițiilor sociale
în oameni. Acest cadru de măsuri oferă orientări pentru statele membre cu privire
la aspecte cum ar fi: simplificarea și direcționarea mai bună a sistemelor sociale,
consolidarea incluziunii active și asigurarea investițiilor în capitalul uman de-a
lungul întregii vieți. un loc special revine investițiilor în copii în scopul eradicării
dezavantajelor sociale.
În octombrie 2013, Comisia a prezentat o propunere de consolidare a
dimensiunii sociale în guvernarea Uniunii Economice și Monetare, răspunzând
apelurilor Consiliului European din decembrie 2012 și iunie 2013 (COM(2013)
0690). Una dintre componentele cheie este tabloul de bord al indicatorilor sociali,
un instrument analitic de depistare a evoluțiilor din Uniune care necesită o
monitorizare atentă. Tabloul conține cinci indicatori principali (șomajul, șomajul
tinerilor și rata tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun
program educațional sau de formare (NEET), venitul disponibil al gospodăriilor,
tinerii aflați în risc de sărăcie și inegalitățile la nivelul veniturilor). Tabloul este
astfel, complementar setului de indicatori definit în alte două instrumente:
Monitorul performanței în materie de ocupare a forței de muncă și
Monitorul performanței în materie de protecție socială.
Începând cu exercițiul Semestrului european 2014, tabloul de bord a fost
inclus în Raportul comun privind ocuparea forței de muncă, care însoțește Analiza
39
anuală a creșterii, ce stabilește prioritățile politice strategice. În plus, Raportul
privind mecanismul de alertă din cadrul procedurii privind dezechilibrele
macroeconomice conține acum o serie de indicatori suplimentari vizând ocuparea
forței de muncă și aspecte sociale (rata de participare, rata șomajului de lungă
durată, rata șomajului în rândul tinerilor, rata tinerilor expuși riscului de sărăcie sau
de excluziune socială), iar analizele aprofundate includ o secțiune privind ocuparea
forței de muncă și evoluțiile sociale. Însă, nici procedura aceasta, și nici tabloul de
bord al indicatorilor sociali nu are consecințe politice obligatorii.
Ca măsuri de stimulare , în 2002, Parlamentul și Consiliul au adoptat
Decizia 50/2002/CE de stabilire a unui program de acțiune comunitară de
încurajare a cooperării între statele membre în vederea combaterii excluziunii
sociale. Programul includea toate temeiurile criteriile, cu excepția discriminării pe
criterii de sex, care a fost tratată separat de programul comunitar european privind
egalitatea de gen.
Fondul Social European pune, de asemenea, la dispoziție fonduri ale UE
pentru cofinanțarea acțiunilor vizând combaterea discriminării și facilitarea
accesului celor mai dezavantajate persoane pe piața muncii. Una dintre inovațiile
majore ale următoarei perioade de programare (2014-2020) este acordarea unei
atenții deosebite pentru tineri, prin intermediul Inițiativei privind ocuparea forței de
muncă în rândul tinerilor (YEI), finanțată de FSE și al unei linii bugetare specifice
în cadrul bugetului UE (5.10.2). În martie 2014, Parlamentul și Consiliul au
adoptat Regulamentul (UE) Nr. 223/2014 privind Fondul de ajutor european
pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), ca urmare a propunerii Comisiei
din noiembrie 2012. Fondul sprijină acțiunile din țările UE de furnizare a asistenței
materiale, combinate cu măsurile de incluziune socială pentru persoanele cele mai
defavorizate. Bugetul alocat pentru 2014-2020 se ridică la 3,8 miliarde de euro, în
termeni reali, la care se adaugă 15% în cofinanțare națională din partea statelor
membre, în conformitate cu programele lor naționale.
40
În Romania se fac pasi mari în vederea indeplinirii obiectivelor asumate
prin Strategia Europa 2020, pentru combaterea excluziunii sociale și sărăciei.
În scopul intensificării măsurilor care să conducă la atingerea
obiectivelor asumate și excluziunii sociale combaterea au fost adoptate o
serie de documente programatice atât în privința cadrului general cat și pe
domenii specifice, respectiv a fost adoptata Strategia Națională privind
Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 - 2020 și Strategia din 14
ianuarie 2015 a Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români
aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020. Prin masurile și
politicile adoptate se doreste ca România să înregistreze progrese considerabile
în reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale pentru persoanele,
grupurile şi familiile vulnerabile în următorii ani.
Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei
2014 – 2020 prezintă și un set structurat de măsuri cu rolul de a asigura
atingerea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa
202026
, respectiv reducerea populaţiei expuse riscului de sărăcie după
transferuri sociale (PERS) cu 580.000 de persoane, de la 5,01 milioane în 2008
la 4,43 de milioane în 2020.
Pentru a preveni şi combate excluziunea socială, strategia îşi stabileşte
drept obiectiv transformarea egalităţii de şanse într-o realitate pentru cetăţenii
români pe tot parcursul vieţii acestora.
Sunt propuse o serie de plolitici orientate către persoane ce vizează
următoarele domenii:
Ocuparea forței de muncă,
Protecție socială;
Servicii Sociale;
Educație;
26
Obiectivul de reducere a sărăciei la nivelul UE-28 este de a reduce sărăcia şi excluziunea socială cu 20 de milioane
de persoane între anii 2008 şi 2020
41
Sanatate;
Locuire;
Participare socială.
Din multitudinea de politici și de intervenții prezentat în Strategie, un
subset de nouă intervenții sunt considerate deosebit de importante urmând a fi
implementate cu prioritate, respectiv în perioada 2015-2017, pornind de la
premisa că este probabil ca acestea să aibă cel mai mare impact în ceea ce
privește reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Acestea se referă
la27
:
1. Creșterea ocupării forței de muncă în rândul populației sărace și
vulnerabile prin extinderea programelor de activare pe piața muncii. Peste un
sfert din populația săracă nu este angajată și nu este înscrisă în sistemul de
învățământ sau de formare profesională (NEET), ceea ce perpetuează starea de
sărăcie a acesteia. Guvernul îşi propune să planifice creșterea bugetului pentru
programe de activare pe piața muncii eficiente din punct de vedere al costurilor
și să dezvolte servicii personalizate de remediere sau de ocupare a forței de
muncă pentru populația săracă și vulnerabilă inactivă.
Tinerii trebuie vizați prin programe la nivelul UE, cum ar fi „Garanţia
pentru Tineri”. Guvernul îşi propune să promoveze crearea de locuri de muncă
și recrutarea, ca și formarea tinerilor în căutare de locuri de muncă. Fondurile
UE vor fi folosite pentru a consolida monitorizarea și evaluarea acestor politici,
cum ar fi pentru a învăța ce anume funcționează și cum poate fi crescută
furnizarea de programe active pe piața muncii.
2. Creșterea susținerii veniturilor pentru populația săracă și introducerea
stimulentelor pro-muncă pentru beneficiarii programelor. În acest context se
urmărește consolidarea actualelor programe bazate pe testarea mijloacelor de
27
Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020), pag. 5, disponibil la:
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014-12 29_HG_SIncluziuneAnexa1.pdf
42
trai (venitul minim garantat, alocațiile pentru familie și ajutoarele pentru
încălzire) într-un program reprezentativ anti-sărăcie - Venit Minim de Inserție
(VMI). Cele trei mici programe de asistență socială vor fi înlocuite de un
singur program mai mare care va fi direcționat către cei mai săraci 5 milioane
de români pentru un impact mai puternic în ceea ce privește reducerea sărăciei.
Bugetul VMI va fi mai mare decât bugetul total al celor trei programe actuale,
astfel încât programul VMI să acopere o proporție mai mare din populația
săracă cu beneficii mai generoase, din nou cu scopul de a obține un impact mai
mare de atenuare a sărăciei. Criteriile de eligibilitate pentru VMI vor fi
simplificate (comparativ cu programele actuale) și aliniate cu metodologia
europeană de măsurare a sărăciei pentru a face programul mai eficient în
atingerea obiectivului Europa 2020. Faptul că va exista numai un program și un
singur proces de determinare a eligibilității va reduce costurile întâmpinate de
solicitanți, va reduce costurile administrative ale sistemului și va reduce nivelul
neregulilor din program. În plus, va fi introdusă o formulă de prestații sociale
care exceptează o parte din câștigurile (din muncă) ale familiilor de la
evaluarea mijloacelor de trai pentru a da beneficiarilor cu capacitate de muncă
un stimulent pentru a munci și a primi și asistență socială. Beneficiarii VMI cu
capacitate de muncă vor avea acces la medierea de locuri de muncă și la
serviciile de activare, personalizate în funcție de circumstanțele acestora.
Numai prin această măsură, ar fi posibilă trecerea a circa 10 până la 23 la sută
dintre persoanele adulte capabile de muncă de la asistență la angajare, până în
2020. Măsura ar crește de asemenea venitul populației sărace angajate în
muncă, care reprezintă peste jumătate dintre adulții din populație.
3. Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar. Principalul
rol al asistenților sociali și al altor lucrători comunitari care colaborează într-o
echipă multidisciplinară trebuie să fie mobilizarea cererii și ajutorul acordat
familiilor extrem de sărace și celor din zonele marginalizate pentru a accesa
serviciile sociale, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Pentru a crește
43
eficiența privind costurile și a îmbunătăți calitatea serviciilor de bază, pe
termen scurt, Guvernul îşi propune: (i) să definească grupuri țintă și criterii 86
Vor fi elaborate planuri detaliate de implementare pentru aceste inițiative
pentru perioada 2015 - 2017. 62 de eligibilitate clare pentru aceste servicii
sociale integrate susținute de legi și instrucțiuni de la organismele
guvernamentale corespunzătoare; (ii) să dezvolte metodologii și instrumente
pentru desfășurarea unei evaluări comprehensive a necesităților pentru a oferi
instrucțiuni constante și sprijin lucrătorilor comunitari; (iii) să dezvolte
protocoale pentru a ghida activitatea acestor echipe de lucrători comunitari în
diferite sectoare, care să includă rezumate clare ale responsabilităților și
regulilor pentru raportare, transfer de informații și activități de documentare;
(iv) să stabilească relații funcționale între echipe de lucrători comunitari și
nivelurile mai înalte de management, pentru a asigura coordonarea
profesională, supravegherea și pregătirea/recalificarea; (v) să definească
legături funcționale între echipe de lucrători comunitari și alți furnizori de
servicii (cum ar fi medici de familie, asistente medicale și ONGuri); și (vi) să
definească protocoale pentru planificarea cazurilor împreună cu alți furnizori
de servicii pe baza egalității tuturor participanților.
4. Îmbunătățirea instrumentelor pentru identificarea școlilor
dezavantajate pentru a asigura faptul că toți copiii beneficiază de oportunități
egale. Acțiunea esențială pentru a rupe ciclul de sărăcie și excludere inter-
generații este eliminarea obstacolelor legate de educație și de dezvoltarea de
competențe. Copiii din familiile sărace, copiii cu nevoi speciale de educație și
cu dizabilități, copiii de etnie romă și copiii care locuiesc în zonele rurale
îndepărtate au șanse mult mai mici de a merge la școală și de a dobândi
competențele de care vor avea nevoie în viață. Finanțarea per capita pare să fie
inadecvată pentru a satisface nevoile efective ale școlilor amplasate în
comunități defavorizate sau care le deservesc pe acestea sau copii defavorizați.
Astfel, aceste școli se confruntă cu grave dificultăți financiare care afectează
44
negativ calitatea educației pe care o oferă. Un sistem financiar mai echitabil,
care încorporează criteriile sociale în calcularea finanțării pe cap de locuitor ar
putea permite unora dintre aceste școli să devină sustenabile și să rămână
deschise. În plus, finanțarea suplimentară, care este în prezent bazată pe o
formulă de finanțare ponderată pentru copiii aflați în situații vulnerabile,
trebuie să fie revizuită, dar trebuie de asemenea să fie acordată tuturor școlilor
obișnuite unde sunt înscriși astfel de copii. Guvernul îşi propune să revizuiască
metodologia de finanțare pentru a îmbunătăți alocarea resurselor pentru copiii
care au nevoie și să se asigure că banii sunt utilizați pentru a furniza intervenții
efective care vor crește accesul la educație și vor îmbunătăți calitatea acesteia
pentru grupurile vulnerabile.
5. Consolidarea serviciilor sociale de protecție a copilului. Guvernul îşi
propune să accelereze procesul de reducere a numărului de copii cuprinși în
sistemul de protecție specială prin: (i) dezvoltarea și consolidarea capacității
serviciilor de prevenție și asistență bazate pe comunitate; (ii) reconsiderarea
căilor și mijloacelor (inclusiv beneficii financiare) de a oferi sprijin pentru
familii pentru a preveni separarea copiilor de familii; și (iii) revizuirea
serviciilor existente de protecție a copilului pentru a îmbunătăți calitatea
îngrijirii acordate, reducând în același timp durata de ședere la minimul
necesar.
6. Dezvoltarea unui instrument pentru identificarea satelor sărace și a
comunităților rurale marginalizate. Zonele marginalizate sunt definite ca zone
de sărăcie extremă, caracterizate prin niveluri reduse de educație și de
calificare relevante pentru piața forței de muncă, număr mare de copii pe
gospodărie, o rată mare de infracțiuni mărunte, accesibilitate fizică precară,
expunere mare la riscurile de mediu (cum ar fi inundații sau alunecări de teren)
și calitatea slabă a serviciilor publice sau absența acestora. Două condiții
trebuie să fie îndeplinite pentru a lupta împotriva segregării zonelor
defavorizate. În primul rând, acestea trebuie identificate cât de eficient posibil
45
(fără erori de includere sau excludere) și, în al doilea rând, trebuie ca servicii
sociale specifice, integrate și conduse de comunitate să fie disponibile și
accesibile rezidenților acestora. În timp ce o metodologie pentru identificarea
zonelor urbane marginalizate a fost dezvoltată de Banca Mondială în 2014,
numai o metodologie preliminară a fost dezvoltată pentru zonele rurale
marginalizate.
7. Investiții în îmbunătățirea actualului sistem IT pentru a construi un
sistem electronic de asistență socială eficient. Guvernul îşi propune să dezvolte
treptat sisteme electronice de management al informației (SMI) pentru a
susține activitatea personalului de asistență socială și a furnizorilor de servicii
sociale. Sistemul „e-social” va cuprinde toate programele de asistență socială și
serviciile sociale și va 63 integra informații dintr-o serie de sisteme IT și de
baze de date diferite. Între timp, se impun investiții puternice în personal IT,
management IT și management de proiect și organizarea IT.
8. Dezvoltarea unui sistem de plată modern. Actualul sistem de plată a
prestațiilor de asistență socială implică un set complex de proceduri, în
majoritate manuale, și nu beneficiază de tehnologiile moderne. Pentru a
remedia ineficiențele și punctele slabe din actualul sistem, Guvernul îşi
propune să implementeze un program de modernizare a plăților pentru
prestațiile de asistență socială. Programul va utiliza tehnologii și metode de
furnizare a serviciilor moderne pentru: (i) a centraliza funcția de procesare a
plăților; (ii) a automatiza calculul solicitării de fonduri; (iii) a raționaliza
solicitările bugetare de la Trezorerie; (iv) a utiliza tehnologii moderne de
transfer al plăților; (v) a furniza clienților o gamă de căi sigure și convenabile
de plată; (vi) a înceta efectuarea de plăți directe către terțe părți; și (vii) a
încorpora auditul de bune practici și funcțiile de reconciliere. Acest lucru va
reduce costul administrării, va crește securitatea plăților și va furniza clienților
flexibilitate privind modul de plată a prestațiilor acestora.
46
9. Consolidarea mecanismelor de coordonare și dezvoltarea unui sistem
de monitorizare și evaluare pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor
Strategiei de Incluziune Socială și Reducere a Sărăciei. Acest lucru va include
consolidarea capacității de monitorizare a studiilor EU-SILC și Bugetul
gospodăriilor, îmbunătățirea colectării și utilizării de date administrative și
accesarea de fonduri UE pentru a desfășura evaluări de program ale unui
număr de inițiative reprezentative. Guvernul va colecta date privind
dezvoltarea unui sistem național de monitorizare a incluziunii sociale cu un
obiectiv dublu: (i) a asigura faptul că rezultatele intervențiilor recomandate în
Strategie pot fi măsurate și monitorizate în perioada 2015 - 2020 și (ii) a
asigura faptul că elementele esențiale ale reducerii sărăciei, ale incluziunii și
participării sociale și o abordare integrată a serviciilor sociale sunt reflectate în
politicile naționale și locale.
În ceea ce privește activitățile sectoriale, Guvernul României îşi propune
să continue măsurile întreprinse pentru incluziunea socială a romilor, inclusiv
prin facilitarea dialogului instituţiilor competente din România cu partenerii
europeni, dar şi cu societatea civilă.
In acest sens continuând reformele intiate a fost adoptata Strategia de
incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome28
pentru perioada
2015-2020 cu următoarele obiective:
1. creşterea nivelului de incluziune educaţională a cetăţenilor români
aparţinând minorităţii rome, inclusiv al celor din comunităţile tradiţionale
rome, la un nivel similar cu cel al restului populaţiei, inclusiv prin combaterea
decalajelor sociale care cresc riscul de abandon şcolar şi analfabetism, prin
măsuri afirmative şi asigurarea accesului egal, gratuit şi universal al romilor la
o educaţie de calitate;
2. asigurarea accesului tuturor copiilor romi la o educaţie de calitate;
28
Publicată în M.Of. 49 din 21-ian-2015
47
3. creşterea nivelului de ocupare a cetăţenilor români aparţinând minorităţii
rome şi combaterea decalajelor, participare pe piaţa muncii formală comparativ
cu populaţia majoritară, inclusiv prin acordarea de sprijin persoanelor cu şanse
reduse de acces la piaţa muncii formală şi persoanelor care au în întreţinere
copii de vârstă şcolară, inclusiv prin măsuri proactive de ocupare precum
consiliere, mediere şi formare profesională;
4. îmbunătăţirea stării de sănătate a cetăţenilor români aparţinând minorităţii
rome prin creşterea accesului la servicii de sănătate preventive şi curative;
5. îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în comunităţile locale defavorizate rome
din punct de vedere economico-social, precum şi asigurarea accesului la
servicii publice şi mica infrastructură;
6. păstrarea, afirmarea şi dezvoltarea identităţii culturale (limbă, obiceiuri,
patrimoniu etc.) a romilor, în concordanţă cu respectarea drepturilor omului şi
a legislaţiei în vigoare;
7. îmbunătăţirea situaţiei sociale a categoriilor defavorizate rome, inclusiv a
comunităţilor tradiţionale rome, în domeniile: dezvoltare comunitară, protecţia
copilului, justiţie şi ordine publică;
8. dezvoltarea unei abordări integrate a domeniilor prioritare şi corelarea
tuturor măsurilor cuprinse în Strategie, în vederea sprijinirii cetăţenilor români
aparţinând minorităţii rome, pe tot parcursul vieţii, cu măsuri directe specifice
problemelor fiecărei etape de viaţă.
48
BIBLIOGRAFIE
1. Corneliu, Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe
articole, Drepturi şi Libertăţi, Ed. All Beck, București 2005
2. CNCD, Raport privind implementarea Directivei cadru (2000/78/CE) în România
2003-2010
3. CNCD, Combaterea discriminării în România: un pas spre egalitate şi
diversitate,2006
4. CNCD, Dreptul la egalitate şi nediscriminare în administrarea justiţiei,2012
5. ***Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 -
2020
6. ***Strategia din 14 ianuarie 2015 a Guvernului României de incluziune a
cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020.
7. ***Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Frette C. Franţa, Hotărârea din
26 februarie 2002; cauza Pretty c. Regatului Unit, Hotârârea din 29 aprilie 2002
8. Constituția Romaniei
9. Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
10. Protocolul 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale
11. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europeane
12. Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
13. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de
tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000
49
14. Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament, privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2
decembrie 2000
15. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor
formelor de discriminare republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 324/2006
pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, dându-se textelor o noua
numerotare
16. Codul muncii, Legea nr. 53/2003 , publicată în M. Of. Nr. 72 din 5 februarie 2003,
Republicat in Monitorul Oficial nr. 345/2011
17. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi Republicată
în temeiul art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 56/2006 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între
femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 8
septembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007
18. Legea nr 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii, republicată
în temeiul art. V din Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii
nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 21 martie 2012, dându-se
textelor o nouă numerotare. Legea nr. 108/1999 a mai fost republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002.
19. Ordonanţa de Urgenţă nr. 67 din 27 iunie 2007 privind aplicarea principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de
securitate social, publicată în M.Of. 443 din 29 iunie 2007
50
20. Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002,
modificată si completată
21. Legea nr 448/2006 prinvind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, publicată in MOF nr. 1006 - 18/12/2006, Republicare 1 MOF nr. 1 -
03/01/2008, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2008, Actul a
intrat in vigoare la data de 06 ianuarie 2008
22. Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale pentru romi
23. Legea audiovizualului nr. 504/2002, http://www.cna.ro/Legea-
audiovizualului.html
24. Legea educatiei naționale, legea 1/2011, modificată și completată
25. Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţial a fost publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006
26. Legea nr 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă social, publicată în M.Of.
230/16.03.2016
27. HG. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea consiliului național pentru
combaterea discriminării , Publicata în: Monitorul Oficial nr. 792 din 12
decembrie 2001
28. Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia
competiţiilor sportive, M. Of. Nr. 24/2008
29. Codul penal
30. Codul civil
31. http://www.antidiscriminare.ro/
32. http://www.crj.ro/
Contact:
Asociația Tinerilor Rromi Vâlcea
Blv Tineretului, nr 1B, et 4
Rm Vâlcea, Valcea
Email: atrv09@gmail.com
Pag web: www.atrv-peh094corai.ro Pag facebook: Peh094-RO10CORAI
Mai multe informații despre program puteți accesa la: www.eeagrants.org și www.granturi-corai.ro