Sri Lanka Fotografii de nunta4

Post on 08-Jul-2015

286 views 2 download

Transcript of Sri Lanka Fotografii de nunta4

Sărbătorirea unei căsătorii la restaurantul de la Pinnawela, orfelinatul elefanţilor

Poruwa Siritha (Ceremonia Poruwa) este partea religioasă a căsătoriei budiste. Înainte de introducerea legii britanice privind căsătoria (1870) Ceremonia Poruwa consfinţea oficial căsătoria.

De data aceasta şi mirele este în costum tradiţional (costumul de odinioară al căpeteniilor este în prezent purtat la nunţi sau de cei cu funcţii importante în temple)

Mireasa poartă bijuterii tradiţionale, moştenite, sau chiar închiriate de la firme specializate. În păr, pe cele două părţi ale capului, are soarele şi luna. La gât trebuie să poarte şapte colane. Cel de la baza gâtului i-a fost dăruit de mire la Poruwa Siritha

Poruwa este estrada unde are loc ceremonia căsătoriei . Acoperită cu un baldachin, ea are pe margine vasele abundenţei cu spice de orez. Mirii trebuie să păşească cu piciorul drept pe Poruwa

După Poruwa Siritha (Ceremonia Poruwa) mirii sunt fotografiaţi (singuri sau cu cei apropiaţi), înainte de începerea banchetului

După Poruwa Siritha (Ceremonia Poruwa) mirii au aprins o lampătradiţională în semn că vor ţine flacăra căminului nestinsă

Mirele şi cavalerii de onoare poartă toţi costumul tradiţional şi sunt fotografiaţi pe lângă canapeaua roşie

Fotograf i i : ♦ Sand a Foişor eanu ♦ Nicol e ta L eu

♦ Lucia Buzdugan

Prez entare : Sanda Foişoreanu

Fond muzical: ♦ Sri Lankan Wedding ♦ Infaas Tharu Renak Srilankan Song