Post on 02-Jan-2016
description
Universitatea din BucureştiFacultatea de GeografieDepartamentul de Geografie Regională şi Mediu
SOLURILE SOLURILE ROMÂNIEIROMÂNIEI
Lect.dr. Iuliana Vijulie
► Pe teritoriul României există un număr mare de tipuri de soluri cu suprafeţe şi poziţii variate ceea ce exprimă un caracter net mozaicat al acestuia (Ielenicz, 2006).
Desfăşurarea lor relevă:
► o strânsă legătură mai întâi cu depozitele substratului - formaţiunile litologice (de aici varietate în alcătuirea mineralogică, chimică, granulometrică şi în alte proprietăţi fizice, dar şi neuniformitatea repartiţiei teritoriale);
► influenţele de natură climatică (îndeosebi cele determinate de regimul şi mărimea precipitaţiilor şi temperaturilor) şi repartiţia formaţiunilor vegetate ce asigură materia organică din sol, toate având un rol hotărâtor în procesele pedogenetice. Ele au direcţionat apartenenţa la o desfăşurare zonală a tipurilor de sol (Ielenicz, 2006).
► La fel de însemnată este dezvoltarea reliefului de la 0 la 2544 m care a facilitat impunerea unei organizări în etaje edafice de la o altitudine mai mare de 800 m.
► Fiecare clasă, tip sau subtip de soluri prezintă un ansamblu de proprietăţi care îi asigură un potenţial de valorificare mai mare sau mai mic pentru anumite folosinţe dominant agricole (culturi agricole, păşuni, păduri etc.).
► Exploatarea neadecvată adesea abuzivă în raport de condiţiile de mediu şi de caracteristicile solului a condus degradarea acestora (uneori pe suprafeţe întinse).
► 1) Soluri cu caracter zonal şi etajate
► Molisolurile (Cernisoluri) – includ soluri cu orizonturi de culoare închisă (cenuşiu la negru) cu mult humus;
► sunt specifice regiunilor de stepă şi silvostepă (estul, sud-estul şi unele sectoare din vestul şi centrul României);
► Au cea mai mare desfăşurare (cca 26,7% din suprafaţa ţării), preponderent în regiunile de câmpie şi podişuri joase;
► au fertilitate bună fiind utilizate în diverse culturi; sunt necesare irigaţii în intervalele secetoase dar în unele situaţii şi îngrăşăminte;
► pe rendzinele din unităţile montane, sunt caracteristice pădurea şi pajiştile.
Principalele tipuri sunt:
► Solul bălan (kastanoziom) – întânit doar în Dobrogea fiind legat de un climat secetos şi de loessuri şi depozite loessoide. Sunt două benzi pe latura dunăreană şi pe cea maritimă cu extindere maximă în bazinul văilor Carasu şi Casimcea. Prezintă carbonaţi în toate orizonturile, au o fertilitate medie ce oferă posibilităţi de folosinţă agricolă prin utilizarea de irigaţii şi îngrăşăminte.
► Cernoziomul ► Localizare: Dobrogea (dominant în centru şi sud şi în depresiuni şi pe
dealurile joase din nord) apoi Bărăganul, Câmpia Brăilei, Câmpia Covurlui, pe terasele Dunării, Prutului şi ale râurilor principale din Câmpia Moldovei, în sectoarele mai înalte ale câmpiilor Aradului, Timişului şi Râmnicului. Sunt regiuni cu un climat cu o cantitate de precipitaţii inferioară pierderilor prin evapotranspiraţie. Au mult humus, sunt fertile dar necesită pentru diversele culturi agricole un volum de apă în raport cu solicitările plantelor.
► Cernoziomul cambic ► Localizare: regiuni de câmpie şi de dealuri joase, mai umede cu formaţiuni
de silvostepă (Câmpiile Mostiştea, Olteniei, sectoarele înalte din Câmpia de Vest, cea mai mare parte din Câmpia Moldovei, Podişul Covurlui, culoarul Bârladului şi petece în Dobrogea). Au o largă utilizare pentru diverse culturi agricole; sunt necesare irigaţiile.
► Cernoziomul argilo-iluvial ► Localizare: Mostiştea, Burnas, Boianu şi în nordul Câmpiei Olteniei, centrul şi
vestul Câmpiei Transilvaniei şi ca petece în sectoarele înalte din Câmpia de Vest (mai ales între râurile Barcău şi Crasna). Are o folosinţă multiplă (culturi de câmpii, livezi, vii).
► Solurile cenuşii şi cernozimoide ► Localizare: estul ţării (Podişul Fălticeni, rama mai înaltă a Câmpiei Moldovei,
Colinele Fălciu, sudul Colinelor Tutovei, contactul Subcarpaţilor Vrancei cu câmpia, Podişul Niculiţel, Podişul Babadag). Sunt favorabile culturilor de câmp, livezilor, viţei de vie.
► Rendzinele sunt condiţionate de prezenţa calcarelor, dolomitelor, marnelor calcaroase în regiunile de podiş (Mehediniţi, Babadag) sau de munţi joşi (Aninei, Locvei, Codru Moma, Pădurea Craiului).
► Sunt favorabile pădurilor, păşunilor şi local pentru unele culturi de câmp şi livezi.
► Pseudorendzinele s-au dezvoltat pe un substrat marno-argilos în regiunile de dealuri cu climat umed frecvent sub păduri de cvercinee.
► Au o răspândire mai mare în estul şi sudul Podişului Someşelor, Podişul Secaşelor, Podişul Hârtibaci, Dealurile Târnavelor, Depresiunea Calan, în Subcarpaţii Vâlcei, Argeşului şi Buzăului etc.
► Terenurile sunt propice pădurii, păşunii iar pe suprafeţele netede (poduri interfluviale, terase etc.) fâneţe şi diverse culturi.
► Argiluvisolurile (luvisolurile) – sunt soluri dezvoltate în regiunile de câmpie înaltă, de dealuri şi în unele depresiuni montane cu altitudine mică.
► Aici anual sunt temperaturi medii de 8-10 C, cad 550-750 mm ⁰precipitaţii, iar formaţiunile vegetale aparţin diferitelor păduri de cvercinee.
► Au un orizont (B) cu acumulare de particule argiloase, o culoare ce variază între cenuşiu şi cafeniu-roşcat, o cantitate suficientă de humus care asigură o bună fertilitate. Ocupă 25,5% din totalul suprafeţei ţarii.
► Sunt folosite pentru diverse culturi de câmp, livezi, păşuni şi pădure.
► În intervalele secetoase sunt necesare irigaţii iar pe versanţii din regiunile deluroase măsuri antierozionale.
Principalele tipuri sunt:
► Solurile brun-roşcate► Localizare: sudul Podişului Getic, Câmpia Găvanu-Burdea, regiuni în care
se resimt influenţele bioclimatice sudice şi sud-vestice. Se remarcă prin culoare roşcată impusă de abundenţa oxizilor de fier. Sunt utilizate pentru diverse culturi de câmp dar necesită irigaţii în anii secetoşi.
► Solurile brune argilo-iluviale şi solurile brune-luvice au cea mai largă desfăşurare dintre tipurile acestei clase. Se întâlnesc în aceleaşi regiuni, ultimile dezvoltându-se pe terenuri unde se menţine o cantitate mai mare de apă ceea ce a condus la iluvierea elementelor argiloase şi separarea unui orizont bogat în acestea.
► Localizare: Podişului Getic, Podişul Sucevei, Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, în Subcarpaţii Gorjului, Buzăului, Vrancei, Moldovei, Podişul Niculiţel, centrul şi estul Câmpiei Transilvaniei, Dealurile Târnavelor, Podişul Hârtibaci, Dealurile de Vest, Podişul Someşan;
► Sunt favorabile diferitelor culturi (necesită apă în anii secetoşi), pentru livezi, fâneţe şi păduri de cvercinee.
► Luvisoluri albice
► Localizare: izolate apar în Dealurile de Vest, Depresiunea colinară a Transilvaniei, Subcarpaţi, Podişul Sucevei, Podişul Cotmeana, Podişul Cândeşti dar şi în unele depresiuni submontane sau din Carpaţi (Sibiu, Făgăraş, Braşov, Ciuc, Gheorgheni, Beiuş). Au fertilitate limitată fiind folosite pentru pajişti şi păduri de cvercinee.
► Cambisolurile s-au individualizat în regiunile deluroase înalte şi în munţii până la altitudini de 1000-1200 m în condiţii de temperaturi anuale de 4-80, precipitaţii bogate (800-1000 mm) şi de păduri de foioase (gorun, fag) şi amestec (fag cu molid).
► Au culoare în general brună şi fertilitate pentru păduri; în dealuri sunt şi suprafeţe cu livezi, fâneţe şi unele culturi.
► În cadrul lor la altitudini mai mici se desfăşoară tipul brun eu-mezobazic (brune de pădure, brune gălbui montane) apoi în spaţiul montan solurile brun-acide.
► Un tip aparte, cu răspândire pe depozite rezultate din alterarea calcarului în condiţii de climat cu influenţe subtropicale (la finele pliocenului şi începutul pleistocenului) îl reprezintă solul roşu (terra rósa).
► Cambisolurile reprezintă 19,5% din suprafaţa României.
► Solul brun eu-mezobazic ► Localizare: este întâlnit în dealurile mai înalte din Subcarpaţi şi Podişul
Getic, de unele depresiuni carpatice (Maramureş, Petroşani, Culoarul Timiş-Cerna, Loviştea, Braşov) unele masive montane joase din Carpaţii de Curbură, Munţii Zarand, Munţii Metaliferi, estul şi nordul Depresiunii colinare a Transilvaniei.
► Sunt propice formaţiunilor forestiere (păduri de gorun, fag) şi mai ales în munţi şi pe culmile deluroase înalte şi pentru pajişti, livezi şi unele culturi, în depresiuni şi pe dealurile mai joase.
► Solul brun-acid are răspândire în Carpaţi. ► Ocupă areale întinse şi continui în munţii flişului din Carpaţii Orientali,
apoi pe rama montană a Carpaţilor Meridionali (800-1200 m), Munţii Semenic, Munţii Almaj, cea mai mare parte din centrul şi nordul Munţilor Apuseni.
► Sunt soluri bine structurate cu materie organică parţial descompusă. Pe ele se dezvoltă păduri de amestec şi conifere dar şi pajişti secundare.
► Terra rósa (solul roşu) este limitat la câteva petice prezente în masivele calcaroase din Munţii Apuseni şi Munţii Banatului dar şi în Podişul Mehedinţi. Conţinutul ridicat în oxizi de fier impune culoarea roşie. Pe ele sunt pajişti secundare sau păduri.
► Spodosoluri (spodosoluri) sunt soluri de munte formate într-un climat umed (precipitaţii 800-1200 mm) cu temperaturi scăzute (medii anuale 1-60) şi sub păduri de conifere sau vegetaţie subalpină.
► Au humus puţin, materie organică încă puţin descompusă şi acumulări de silice care impun un orizont specific.
► Ca urmare, fertilitatea deşi redusă, asigură dezvoltarea de păduri de conifere şi a pajiştilor secundare.
► În cadrul acestei clase se impun ca tipuri – solul brun feriiluvial (frecvenţă mai mare sub 1600 m) şi podzolurile (îndeosebi pe culmile înalte).
Ocupă o suprafaţă de 5,2% din teritoriul României, având cea mai largă desfăşurare în masivele Carpaţilor Meridionali, apoi în Grupa nordică a Carpaţilor Orientali (Maramureş, Rodnei, Suhard, Mestecăniş), munţii Bistriţei, Hăşmaş, Vrancei, Penteleu, Bihor-Muntele Mare etc.
Terra rosa (solul roşu) – Podişul Mehedinţi
Materialul parental este format din argile roşii rezultate din alterarea calcarelor sau a bauxitelor.
► Umbrisolurile – includ: solul negru-acid care rezultă pe terenuri cu pajişti secundare în spaţiul etajului coniferelor alături de solurile brune acide (spodosoluri) şi are un orizont de culoare închisă cu mai mult humus; andosolurile sunt caracteristice munţilor vulcanici din Carpaţii Orientali (Igniş, Gutâi, Călimani, Harghita) şi izolat în Munţii Apuseni.
► Se dezvoltă de la 1000 la 1700 m atât sub pădurile de conifere dar şi de foioase; solurile humico silicatice care sunt întâlnite în etajul alpin având de regulă o grosime limitată, mult material rezultat din dezagregări şi aciditate mare (pe crestele din Carpaţii Meridionali, Munţii Rodnei).
► 2) Solurile cu caracter local► Sunt legate de areale în care în evoluţia acestora un factor generator
impune caracteristicile de bază.
► Solurile hidromorfe (hidrisoluri) – sunt legate de suprafeţe plane sau cu înclinare redusă (în luncile marilor râuri, pe şesurile depresiunilor intramontane şi intracolinare, pe unele terase joase) la care nivelul pânzei freatice se află la mică adâncime iar apa provenită din precipitaţii sau ajunsă de pe versanţi este slab drenată.
► aici intervalele cu exces de apă, alternează cu cele în care acesta se elimină încet ceea ce conduce la o alternanţă de solubilizări şi de oxidări -precipitări ale oxizilor de fier şi mangan.
► Sunt soluri cu humus, culoare negricioasă, cu pete ruginii, puţin permeabile şi cu fertilitate medie.
► Folosirea lor necesită lucrări care să asigure drenarea apei. ► Tipurile principale sunt: lăcoviştile (mai ales în luncile largi ale râurilor
din Câmpia Română, Podişul Sucevei, câmpiile de subsidenţă din vest (Timiş, Crişuri, Someş, etc.) şi şesurile din depresiunile Braşov, Făgăraş, Ciuc, Gheorgheni, Baia Mare) şi solurile gleice (în depresiunile intramontane şi câmpiile subsidente din vestul ţării).
► Solurile halomorfe - specifice regiunilor unde există un aport însemnat de săruri (cloruri sau sulfaţi) provenite din pânzele freatice mineralizate (proces stimulat de climatul cu intervale secetoase lungi şi precipitaţii reduse din regiunile de stepă, silvostepă) sau în vecinătatea unor surse salifere (în regiunile de dealuri cu structuri de acest gen).
► Apar pe suprafeţe variate ca mărime în lunci, în microdepresiuni de tip crov, găvane, în sectoarele unde se realizează irigaţii necorespunzătoare (câmpiile Tecuci, Siretului, Brăilei, Râmnicului, în lungul Călmăţuiului de Buzău, în câmpiile Crişurilor, Timişului etc.).
► Sunt soluri lipsite de fertilitate pe ele existând o vegetaţie sărăcăcioasă; au un conţinut ridicat de săruri.
► Sunt valorificate ca păşuni, iar local numai prin efectuarea de canale de drenaj şi folosirea de amendamente gipsifere se pot realiza şi unele culturi dar cu productivitate redusă. Se includ ca tipuri solonceacul şi soloneţul care frecvent sunt asociate.
► Vertisoluri sunt legate de regiunile deluroase (mai ales în Podişul Getic şi nordul Câmpiei Moldovei), în nordul Câmpiilor Găvanu-Burdea, Boian şi câteva locuri din sudul Câmpiei de Vest.
► Aici la suprafaţă abundă argila şi ca urmare, solul va fi compactizat şi va avea o porozitate mică ceea ce conduce la îngreunarea circulaţiei apei şi aerului în intervalele cu ploi şi producerea băltirilor şi excesului de apă, iar în cele secetoase se realizează crăparea şi ruperea rădăcinii plantelor.
► Solurile neevoluate (protisolurile) se întâlnesc în toate unităţile geografice; caracteristici: grosime redusă, stadiu de evoluţie incipient, lipsa structurării, fertilitatea redusă şi ca urmare, o slabă utilizare.
► Importante sunt: litosoluri (pe crestele Carpaţilor şi oriunde în dealuri pe pante foarte mari şi la nivelul crestelor; pe ele se dezvoltă petece de ierburi şi tufişuri), psamosoluri (pe dunele de nisip din Câmpia Română, Câmpia Carei, Delta Dunării; puţin humus, lipsa apei datorită infiltrării rapide; plantaţii de salcâm, plop iar în condiţii de irigare culturi legumicole şi viţă-de-vie), aluvisoluri (mai ales pe depozite nisipoase, pietrişuri din luncile râurilor;
► conţinutul variat de humus şi umectarea favorizează dezvoltarea unei vegetaţii de pajişti şi arbori iubitori de apă precum salcia, plopi, arini etc.), coluvisoluri (dezvoltate pe depozite acumulate la baza versanţilor; unde coluviile sunt groase şi vechi, solul conţine humus şi are fertilitate putând fi folosit agricol), solul turbos (legat de turbăriile din Carpaţii şi de mlaştini; există apă în exces, materie organică nedescompusă în cantitate mare, fertilitate redusă).
► Erodisolurile – provin din oricare sol din primele cinci clase dar care au suferit un proces de degradare prin spălare în suprafaţă, şiroire, alunecări de teren superficiale.
► Prin acestea orizonturile de la partea superioară sunt îndepărtate iar la zi apar cele din bază cu mult material schelet şi fertilitate foarte redusă.
► Se întâlnesc îndeosebi în regiunile deluroase şi montane pe versanţii despăduriţi unde pluviodenudarea, torenţialitatea şi alunecările sunt extrem de active.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Museo_de_La_Plata_-_Turba.jpg
Sol turbos(Sphagnum – muşchi de turbă)