Post on 30-Jul-2015
Sistemul de impozite şi taxe locale în România
şi rolul său
– Iaşi, 2009 –
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Cuprins
Cap. I. Structura sistemului de impozite şi taxe locale......................................................................2Cap. II. Caracterizarea principalelor impozite şi taxe locale.............................................................2
II. 1. Impozitul pe clădiri...............................................................................................................2II. 1. 1. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane fizice...........................................................2II. 1. 2. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane juridice........................................................2
II. 2. Impozitul pe teren.................................................................................................................2II. 3. Taxa asupra mijloacelor de transport....................................................................................2II. 4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor............................................2II. 5. Taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.................................................2II. 6. Impozitul pe spectacole.........................................................................................................2II. 7. Taxa hotelieră........................................................................................................................2II. 8. Taxele de timbru...................................................................................................................2
Cap. III. Rolul impozitelor şi taxelor locale......................................................................................2Bibliografie........................................................................................................................................2
2
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Cap. I. Structura sistemului de impozite şi taxe locale
Pentru a-şi putea duce la îndeplinire sarcinile şi funcţiile, organele locale ale puterii şi
administraţiei de stat au nevoie în acest sens de resurse financiare.
Impozitele şi taxele locale sunt aceste venituri de care bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale nu se pot lipsi, prin intermediul cărora sunt finanţate cheltuielile publice prevăzute în
bugetele locale.
Aceste venituri, din impozite şi taxe ale bugetelor locale in marea lor majoritate, provin
de la populaţie.
Chiar dacă bugetele locale au un număr mare de impozite şi taxe, totuşi mărimea
acestora este cu mult sub cerinţele de resurse financiare ale acestor bugete. De aceea, în vederea
echilibrării, acestor bugete li se pun la dispoziţie din bugetul de stat transferuri de fonduri şi
sume defalcate din impozitul pe salarii1.
Impozitele şi taxele locale din România sunt prevăzute şi reglementate de Codul Fiscal
al României, în Titlul IX. Acestea două pot seminifica următoarele aspecte:
- rangul atribuit unei localităţi conform legii;
- zone din cadrul localităţii, reprezentând „zone stabilite de consiliul local, în funcţie de
poziţia terenului faţă de centru localităţii, de reţele edilitare, precum şi de alte elemente specifice
fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi
de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar – edilitar sau altor
evidenţe agricole sau cadastre care pot afecta valoarea terenului”2;
- nomenclatura stradală, reprezentând o “listă ce conţine denimirile toturor străzilor dintr-
o unitate administrativ – teritorială, numere de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în
parte, precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; această nomenclatură
stradală se organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă o evidenţă primară
unitară ce serveşte la atribuirea adresei domiciliului/ reşedinţei persoanei fizice, a sediului
persoanei juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire”3.
Conform Codului Fiscal, art 248, se face următoarea clasificare a impozitelor şi taxelor
locale:
a) impozitul pe clădiri;
1 Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 143.2 Codul Fiscal al României, Titlul IX - Impozite şi taxe locale, Capitolul 1, art 247.3 Ibidem.
3
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
b) impozitul pe teren;
c) impozitul pe mijloace de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Cap. II. Caracterizarea principalelor impozite şi taxe locale
II. 1. Impozitul pe clădiri
Impozitul pe clădiri reprezintă acea contribuţie bănească, anuală instituită de la 1
ianuarie 1995, datorată bugetelor locale de către proprietarii de clădiri, indiferent de locul unde
sunt situate şi destinaţia acestora, condiţia fiind ca acea clădire să se afle pe teritoriul tării
respective. Acest impozit se datorează către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în
care este amplasată clădirea. “În sensul legii, clădirea este considerată orice construcţie ce
serveşte adăpostului pentru oameni sau animale ori pentru protejarea obiectelor, produselor,
materialelor, instalaţiilor”4.
Subiectul impunerii sau contribuabilul coincide cu plătitorul impozitului şi este, în
general, proprietarul clădirii, indiferent de locul unde este situată în România şi destinaţia
acesteia. Există şi o derogare de la această regulă generală, şi anume, pentru clădirile proprietate
publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale aflate în administrarea sau
folosinţa contribuabililor, în calitate de subiect al impunerii, apar cei care le au în administrare
sau în folosinţă5.
În situaţia în care o clădire este în proprietate comună a două sau mai multe persoane,
fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozit pentru spaţiile situate în partea
din clădire aflată în proprietatea sa. Dacă nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în
comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din acel impozit pentru clădire.
4 Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2007, pag 120.5 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 514.
4
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
În cazul unei clădiri aflate în administrarea sau folosinţa altei persoane, pentru care se
datorează chirie printr-un contract de închiere, impozitul pe clădire se datorează de către
proprietar.
Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile de orice fel, situate în municipii, oraşe,
comune şi sate, indiferent de modul cum sunt folosite şi de destinaţia dată acestora, cu excepţia
celor ce nu sunt impozabile, conform legii. Clădirile pot constitui proprietatea persoanelor fizice
şi juridice, clădiri fiind proprietate publică sau privată a statului, ce sunt administrate ori date în
folosinţă unor contribuabili. Acele clădiri noi, ce sunt dobândite în cursul anului, indiferent de
forma sub care au intrat în folosinţă se impun începând cu data de întâi a lunii următoare celei în
care au fost dobândite. Clădirile distruse, demolate, transmise în proprietatea altor contribuabili
în cursul anului se scot la impunere, începând cu prima zi a lunii următoare celei în care s-a
produs una dintre situaţiile menţionate (scăderea de la impunere se acordă proporţional cu partea
de clădire supusă unei situaţii şi cu perioada rămasă până la finele anului bugetar6.
Baza de calcul o reprezintă valoarea impozabilă a clădirii care se stabileşte diferit, după
cum contribuabilii sunt persoane fizice şi persoane juridice.
II. 1. 1. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane fizice
În cazul persoanelor fizice, baza de calcul a impozitului o reprezintă valoarea clădirii
determinată potrivit cu încadrarea acesteia într-un anumit tip contructiv şi cu prezenţa/absenţa
unor utilităţi (instalaţii de apă, canalizare, încălzire, curent electric, etc.)
Acest impozit la persoane fizice se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la
valoarea impozabilă a clădirii, această cotă fiind de 0,2% pentru clădirile din mediul urban şi
0,1% pentru clădirile din mediul rural.
În categoria clădirilor supuse impozitului datorat de persoanele fizice se includ
următoarele:
a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite formate din una sau
mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite,
inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependinţe şi/sau alte spaţii de
deservire;
b) construcţiile menţionate la litera a), dezafectate şi utilizate pentru desfăşurarea de
profesii libere;
c) construcţii – anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum ar fi: bucătăriile,
cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea;
6 Stefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi 2007, pag. 120.5
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, şurile,
fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;
e) orice alte construcţii, proprietatea contribuabililor, neprecizate la lit. a) – d), care au
elemente constitutive ale clădirii7.
Valoarea impozabilă pentru clădirile aparţinând persoanelor fizice se stabileşte în funcţie
de anumiţi factori, după cum urmează:
suprafaţa construită desfăşurată ( ) a clădirii, exprimată în metri pătraţi, care se
determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, fiind incluse
balcoanele, logiile sau subsolul. Nu sunt incluse podurile, scările şi terasele neacoperite. În
situaţia clădirilor la care nu pot fi efectuate efectiv măsurători exacte pe conturul exterior, se
înmulţeşte suprafaţa utilă cu un coeficient de transformare de 1,2;
valorile impozabile pe metru pătrat ( )de suprafaţă construită desfăşurată,
diferenţiate în funcţie de felul clădirilor, destinaţia (locuinţă sau alte scopuri) şi locul unde sunt
situate suprafeţele impozabile (sol, subsol, demisol sau mansardă). Diferenţierea clădirilor se
face în funcţie de structura de rezistenţă a acestora şi materialele din care sunt construite,
precum şi de gradul de confort al clădirilor şi construcţiilor, în sensul dotării lor cu urilităţile
menţionate mai sus.
Valoarea impozabilă a clădirii = ×
coeficienţii de corecţie aplicabili la valorile impozabile, diferentiaţi pe ranguri de
localităţi şi zone în cadrul acestora (tabelul nr. 1).
Tabel nr. 1Zona în cadrul
localităţii
Rangul localităţii
0 I II III IV V
A 1,30 1,25 1.20 1,15 1,10 1,05B 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00C 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95D 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 0,90
Valoarea impozabilă = Valoarea impozabilă ×Coeficientul de corecţie ajustată a clădirii
Ierarhizarea funcţională a localităţilor urbane şi rurale, conform prevederilor legii nr.
351/2001, este după cum urmează:
rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanţă europeană;
rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;
7 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2004, pag. 5176
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în
reţeaua de localităţi;
rangul III – oraşe;
rangul IV – sate reşedinţă de comune;
rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor8.
Consiliile judeţene sunt organele care se ocupă cu încadrarea clădirilor pe zone în cadrul
localităţilor, în funcţie de poziţia terenurilor pe care sunt amplasate clădirile faţă de centrul
localităţii, de reţelele edilitare precum şi de alte elemente corespunzătoare fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale.
Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri (utilizate ca
locuinţă, care nu sunt închiriate altei persoane) se face cu ajutorul unor procente cuprinse între
15 şi 100 în raport cu numărul clădirilor suplimentare deţinute9.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15
iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata anticipată a impozitului pe clădiri,
datorat pe întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se
acordă o bonificaţie de până la 10% stabilită prin hotărârea consiliului local.
Există şi persoane fizice ce sunt scutite de plata impozitului pe clădiri, precum: veteranii
de război; persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, persoane deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri; eroii martiri şi urmaşii acestora, răniţi şi luptători
pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; văduvele de război şi văduvele veteranilor de
război care nu s-au recăsătorit; persoane cu handicap grav sau accentuat; persoane invalide de
gradul I sau II. Scutirile de mai sus se aplică integral pentru clădirile deţinute în comun de soţi.
De asemenea, scutirile de mai sus se acordă numai pentru clădirile folosite ca domiciliu de
persoanele mai sus menţionate.10
II. 1. 2. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane juridice
În cazul persoanelor juridice, baza de calcul a impozitului pe clădiri o constituie
valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea acestora, care poate exprima:
o costul de achiziţie al clădirilor construite procurate cu titlu oneros;
o costul de producţie al clădirilor construite de unitatea patrimonială;
8 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 5179 Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, pag. 120.10 Bistriceanu, Gh.D, Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 376.
7
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
o valoarea actuală în funcţie de evaluarea clădirilor ce au caracteristici tehnice şi
economice similare, la clădiri dobândite cu titlu gratuit;
o valoarea de aport acceptată de părţi la clădirile intrate în patrimoniul unei societăţi
comerciale cu ocazia asocierii/fuziunii (conform statutelor şi contractelor);
o valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziţii
legale11.
Valoarea de inventar ia în considerare însumarea tuturor elementelor şi instalaţiilor
funcţionale ale acesteia, precum: terase, scări, ascensoare, instalaţii de iluminat, instalaţii
sanitare, instalaţii de încălzire, instalaţii de telecomunicaţii prin fir şi altele asemenea.
Cotele de impunere practicate sunt prevăzute de lege, fiind cuprinse între 0,5% şi 1,5%
pentru persoanele juridice .
Impozitul pe clădiri de datorează de către persoanele juridice atât pentru clădirile aflate
în funcţiune, cât şi pentru cele aflate în rezervă sau în stare de conservare. În scopul impunerii,
valoarea clădirilor nu se diminuează cu amortizarea, iar clădirile aflate în functiune şi a căror
valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării sunt supuse, în continuare impozitului pe
clădiri, calculat pe baza valorii de inventar înregistrate în contabilitate.
Contribuabilii persoane juridice îşi calculează singuri impozitul pe clădiri datorat anual,
prin “Declaraţia de impunere” care îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de proces-verbal de
impunere. Această declaraţie de impunere se depunde până la data de 31 ianuarie a fiecărui an
fiscal la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază
teritorială se află situată clădirea.
Clădirile pentru care nu se datorează impozit, conform Codului Fiscal, sunt
următoarele:
- clădiri proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii
publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
- clădirile care sunt clasate drept monumente istorice, de arhitectură, arheologice, muzee,
case memoriale;
- clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, recunoscute oficial în România
şi componentele locale ale acestora;
- clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat,
confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate;
- clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia celor folosite în activităţi economice;
11 Ţâţu, L., Serbănescu, C., Stefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la practică, Editura CH Beck, Bucureşti 2006, pag 183
8
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
- clădirile afectate centralelor hidroelectice, termoelectrice şi nuclearo- electrice, staţiilor
şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;
- clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome şi
Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, cu excepţia încăperilor folosite pentru
activităţi economice;
- clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
- clădirile din parcurile industiale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;
- clădirile ce constituie patrimoniul Academiei Române, cu excepţia celor folosite în
activităţi economice; etc.
II. 2. Impozitul pe teren
Acest impozit apare în structura veniturilor proprii ale bugetelor locale şi este datorat de
persoanele care au în proprietate terenuri situate în România, atât în mediul urban, cât şi în
mediul rural. Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în
raza căreia este amplasat terenul.
Contribuabilii impozitului pe teren sunt atât persoane fizice cât şi persoane juridice ce
deţin terenuri situate în municipii, oraşe şi comune atât în intravilanul, cât şi în extravilanul
localităţilor.
Dacă un teren este deţinut de mai mulţi contribuabili, impozitul aferent acestuia este
datorat de contribuabili în felul următor:
- proporţional cu suprafaţa deţinută (în cazul în care sunt stabilite părţile individuale);
- împărţind impozitul total la numărul de contribuabili (dacă nu sunt stabilite părţile
individuale).
În cazul în care o persoană are în administrare sau folosinţă un teren, pentru care se
datorează chirie pe baza unui contract de închiriere, impozitul este datorat de către proprietar12.
Pentru un teren ce face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a
acestuia, impozitul pe teren se datorează de către locator.
Obiectul impunerii este reprezentat de terenurile deţinute de contribuabili în
poziţionare, intravilan sau extravilan din localităţile urbane şi cele rurale, potrivit cu încadrarea
lor pe zone. Intrarea sau ieşirea din posesie a terenurilor atrag după sine modificări ale
12 Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Ştefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la practică, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006, pag. 188
9
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
obligaţiilor de plată care operează din luna următoare celei în care se produc schimbările de
proprietate.
Aşezarea şi calculul impozitului pe teren au ca bază de plecare suprafaţa în metri pătraţi
şi încadrarea acestora în intravilan şi extravilan.
a). În cazul unui teren amplasat intravilan impozitul se stabileşte prin înmulţirea
numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare, prevăzută în următorul tabel13:
Tabel nr. 2Zona din
cadrul localităţii
Nivelurile indexate pentru anul 2008 lei/ha
Nivelurile impozitului pe ranguri de localităţi
0 I II III IV VA 5.900 4.900 4.300 3.700 500 400B 4.900 3.700 3.000 2.500 400 300C 3.700 2.500 1.900 1.200 300 200D 2.500 1.200 1.000 700 200 100
Un teren situat intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă
decât dea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte astfel: se înmulţeşte
numărul de metri pătraţi de teren cu suma corespunzătoare categoriei de folosinţă a terenului şi
zonei, potrivit următorului tabel:
Tabel nr. 3 Nr.crt
.Categoria
defolosinţă
Zona A Zona B Zona C Zona D
1 Teren arabil 20 15 13 112 Păşune 15 13 11 93 Fâneaţă 15 13 11 94 Vie 33 25 20 135 Livadă 38 33 25 206 Pădure sau alt teren agricol
cu vegetaţie forestieră20 15 13 11
7 Teren cu apă 11 9 6 X8 Drumuri şi căi ferate X X X X9 Teren neproductiv X X X X
Sumele astfel stabilite se înmulţesc cu următorii coeficienţi de corecţie, astfel: pentru
rangul localităţii 0 – 8,00; rangul I – 5,00; rangul II – 4,00; rangul III – 3,00; rangul IV – 1,10;
rangul V - 1,00.
b) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin
înmulţirea suprafeţei terenului, exprimat în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul de
13 Bistriceanu, Gh. D., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 15210
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
mai jos14, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător. Înregistrarea în registrul agricol a
terenurilor, a proprietarilor acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se fac pe bază
de documente, privind normele metodologice, având ca sancţiune nulitatea.
Tabel nr. 4Nr crt
Categoria de folosinţă Zona[lei(RON)/ha]
0 1 A B C D
1. Teren cu construcţii 22 20 18 16
2. Arabil 36 34 32 30
3. Păşune 20 18 16 14
4. Fâneaţă 20 18 16 14
5. Vie pe rod 40 38 36 34
5.1 Vie până la intrarea pe rod X X X X
6. Livadă pe rod 40 38 36 34
6.1 Livadă până la intrarea pe rod X X X X
7. Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră 12 10 8 6
7.1 Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie
X X X X
8. Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole
4 3 2 1
8.1 Teren cu amenajări piscicole 24 22 20 18
9. Drumuri şi căi ferate X X X X
10 Teren neproductiv X X X X”
Înscrierea datelor în registrul agricol privind schimbarea categoriei de folosinţă a
terenurilor, precum şi a titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza declaraţiei
făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a membrului major
al gospodăriei, se poate face numai dacă se prezintă şi lucrarea tehnică de cadastru înregistrată
la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a unui act încheiat în formă autentică.
Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind
achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii publice locale în termen de 30
de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15
septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat
14 Bistriceanu, Gh. D., Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 380
11
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
pentru întregul an de persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o
bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
II. 3. Taxa asupra mijloacelor de transport
Având natura unui impozit direct, instituit la 1 ianuarie 1995, această taxă este cuprinsă
în veniturile proprii ale bugetului local şi are ca titular de plată (plătitor, contribuabil) persoana
(fizică sau juridică) ce deţine în proprietate unul sau mai multe mijloace de transport
înmatriculate în România (dacă mijlocul de transport face obiectul unui contract de leasing,
taxa se datorează de locator).
Obiectele taxabile sunt mijloacele de transport rutier cu tracţiune mecanică terestre
(autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, motociclete, tractoare înmatriculate, autovehicule
de transport marfă etc.) potrivit cu anumite încadrări tehnice cât şi mijloace de transport pe apă
(luntre, bărci fără motor, bărci cu motor, scutere de apă, bacuri, poduri plutitoare, şalupe, etc.).
Raportată la obiectul său, taxa asupra mijloacelor de transport poate fi considerată atât
ca un impozit pe avere, cât şi ca o taxă pentru folosirea drumurilor publice. Sub acest aspect, şi
resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport au destinaţii diferite în
funcţie de categoria mijloacelor de transport supuse impunerii. Astfel, resursele financiare din
taxa mijloacelor de transport datorat de autovehicule de transportat marfă de peste 12 tone, se
pot utiliza în întregime pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a
drumurilor de interes local şi judeţean.
Baza de calcul a taxei se stabileşte pentru fiecare tip de mijloc de transport, cu anumite
particularităţi, fiind vorba despre mijloace de transport cu tracţiune mecanică, autovehicule de
transport marfă şi mijloace de transport pe apă.
- Pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, baza de calcul o reprezintă
capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm² sau fracţiune din aceasta. Taxa anuală
stabilită în sume fixe pentru fiecare 500 cm² este diferenţiată pe feluri de mijloace de transport
cu tracţiune mecanică. În cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa
pentru motociclete, motorete şi scuterele respective. Sunt scutite de taxă autoturismele,
motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care
sunt adaptate handicapului acestora. De asemenea nu se aplică taxa pentru mijloace de transport
ce aparţin instituţiilor publice şi ale persoanelor juridice, mijloace ce sunt utilizate pentru
serviciile de transport de călători, în regim urban şi suburban, inclusiv transportul de pasageri în
afara unei localităţi, dacă se practică tarife stabilite potrivit transportului public.
12
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
– Pentru autovehiculele transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone,
precum şi combinaţiile acestora, impozitul pe mijloace de transport se determină în funcţie de
numărul axelor, masa totală maximă autorizată şi tipul sistemului de suspensie, iar pentru
remorci, semiremorci sau rulote în funcţie de masa totală maximă autorizată. De asemenea, în
stabilirea valorii unitare a impozitului se va ţine cont dacă vehiculele sunt angajate exclusiv în
operatiuni de transport intern sau realizează şi transport internaţional.
– În cazul mijloacelor de transport pe apă, care aparţin contribuabililor, taxa se
stabileşte anual, în sumă fixă, diferenţiată în funcţie de felul mijloacelor de transport. Nu
datorează taxă asupra mijloacelor de transport atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice
proprietare ale navelor fluviale de pasageri, bărcilor şi luntrelor folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din Delta Dunării, Insula
Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei.
Există două acţiuni corelative dreptului de proprietate, în raport cu care se datorează sau
se dă la scădere taxa asupra mijloacelor de transport, respectiv: a)
Dobândirea mijlocului de transport, ce generează datorarea taxei , începxnd cu data de întâi a
lunii următoare celei în care au fost dobândite; b)
Înstrăinarea mijlocului de transport în cursul unui an sau radierea din evidenţa fiscală a
compartimentului de specialitate, ce generează scăderea taxei asupra mijlocului de transport,
începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost înstrăinate sau radiate
din evidenţa fiscală.
Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se plăteşte trimestrial, în patru rate
egale, până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, respectiv 15 noiembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice,
până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită
prin hotărâre a consiliului local15.
II. 4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
În scopul executării diferitelor lucrări, orice persoană trebuie să obţină un certificat,
un aviz sau o autorizaţie.
Eliberarea de către organele de stat locale competente a certificatelor, avizelor şi a
autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, solicitate de persoane atât fizice cât şi juridice, sunt
supuse plăţii anticipate a unor taxe diferenţiate, în funcţie de valoarea construcţiilor şi
15 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2004, pag. 54113
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi natura serviciilor prestate.
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma
stabilită de consiliul local în limitele prevăzute în următorul tabel16:
Tabel nr. 6Suprafaţa pentru care se obţine
certificatul de urbanismTaxa (lei)
a) Până la 150 m² inclusiv 3 – 4
b) Între 151 m² şi 250 m² inclusiv 4 – 5
c) Între 251 m² şi 500 m² inclusiv 5 – 7
d) Între 501 m² şi 750 m² inclusiv 7 – 8
e) Între 751 m² şi 1000 m² inclusiv 8 – 10
f) Peste 1000 m² 10+1 pentru fiecare m² care depăşeşte 1000 m²
Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu
50% din taxa stabilită.
Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire ce urmează a fi
folosită ca locuinţă sau ca anexă la locuinţă, taxa este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a
lucrărilor de construcţii.
Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de foraje sau excavări şi exploatări se
calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau excavaţie cu o
valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi , căsuţe sau
rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.
Taxa pentru eliberarea de autorizaţii de construire de chioşcuri, tonete, cabine, spaţii
de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice şi amplasarea corpurilor şi a panourilor de
afişaj, a firmelor şi reclamelor este de până la 6 lei. pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă
ocupată de construcţie.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de desfiinţare, totală sau parţială a unei construcţii
este egală cu 0,1 din valoarea impozabilă a construcţiei, stabilită la determinarea impozitului pe
clădiri.
Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de
către cinsiliile locale în sumă de până la 7 lei.
16 Bistriceanu, Gh. D., Popescu, Gh., H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 200714
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Taxele se plătesc prealabil eliberării sau vizării, după caz, a certificatelor, avizelor şi
autorizaţiilor, iar dovada plăţii taxei se pătrează la compartimentul de specialitate al autorităţii
administratiei publice locale ce a eliberat documentul respectiv.
II. 5. Taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
Orice persoană, care beneficiază de servicii de relamă şi publicitate în România, în baza
unui contract sau a unui alt fel de înţelegere incheiată cu altă persoană, datorează o taxă, cu
excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise
şi audiovizuale.
Publicitatea realizată prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale, în sensul
prezentului articol, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării
Activităţilor din Economia Naţională- CAEN, cu modificările ulterioare, respective publicitatea
realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi Internet.
Cota de calculare a taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate este cuprinsă între 1-3%
şi se stabileşte de consiliul local.
Nivelul cotei se stabileşte de către consiliile locale în cursul lunii mai a fiecărui an pentru
anul fiscal următor, potrivit art. 288, alin (1 ) din Codul Fiscal.
Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei
respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate care exprimă orice plată obţinută sau
care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea
adăugată.
Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se plăteşte la bugetul local al unităţii
administrative-teritoriale în raza căreia prestează servicii de reclamă şi publicitate, lunar până la
data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate.
Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi
publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorităţii
administraţiei publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj
respectivă.
Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin
îmulţirea numărului de merti pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru
reclamă şi publicitate cu suma stabilită de consiliul local astfel:
15
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
în cazul unui afişaj în scop de reclamă şi publicitate la locul în care persoana
derulează o activitate economică, taxa anuală este între 0 - 23 lei inclusiv pentru
fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat (pentru anul 2007);
în situţia orcărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi
publicitate, taxa este între 0-17 lei inclusiv, pentru fiecare metru pătrat sau
fracţiune de metru pătrat ( pentru anul 2007).
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, se plăteşte anual anticipat sau
trimestrial de către beneficiarul publicităţii, proporţional cu numărul de luni de utilizare, sau
fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic, la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale
pe a cărei rază este situat afişul, panoul sau structura de afişaj, în patru rate egale până la datele
15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie.
Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afişaj în scop de
reclamă şi publicitate să depună o declaraţie anuală la compartimentul de specialitate al autorităţii
administraţiei publice locale.
Pentru utilizarea unui panou, afiş sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-
un loc public, care nu are la bază un contract de publicitate, consiliile locale stabilesc, prin
hotărâre, taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, pe metru pătrat de afişaj, plătită de
utilizator la bugetul local al unităţii administrativ- teritoriale în raza căreia este amplasat panoul,
afişul sau structura de afiş.
La nivelul municipiulul Bucureşti această taxă se stabileşte, prin hotărâre, de către
Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în raza
căruia este amplast panoul, afişul sau structura de afişaj.
Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate este
determinată de dreptunghiul imaginar în care se înscriu toate elementele ce compun afişul, panoul
sau firma, după caz.
Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, (ca
exemplu) se determină prin îmulţirea Lx l,
respectiv L= 5,73m, l= 4,08m
5,73 m x 4,08 m = 23,38 m2
Consiliile locale, prin hotărârile adoptate, pot stabili obligaţia ca persoanele care datorează
aceasta taxă să depună o declaraţie fiscală, conform modelului din Codul Fiscal, despusă la
compartimentul de specialitate al autorităţii administrative publice locale în a cărei rază este
amplasat panoul, afişajul sau structura se afişaj, în termen de 30 de zile de la data amplasării.
16
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Taxele pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de rclamă şi
publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor
activităţi economice.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele,
panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de
identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare, sau marcaje de circulaţie, precum şi
alte informaţii de utilitate publică şi educaţională.
Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul
efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor realizării de reclamă
şi publicitate.
Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile şi penalizările aferente
constituie venituri la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale unde sunt prestate serviciile
de reclamă şi publicitate. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile
şi penalităţile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale unde
este situat afişul, panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate.
II. 6. Impozitul pe spectacole
Impozitul pe spectacole este un impozit indirect datorat bugetului local de către
persoanele juridice şi de către cele fizice autorizate să organizeze, cu plată, manifestări
culturale, artistice, sportive şi distractive de videotecă şi discotecă, indiferent de modul de
încasare a sumelor, dar şi de locul unde sunt organizate manifestările respective sau, după caz,
în funcţie de suprafaţa incintei unde se desfăşoară spectacolul.
Plătitorii de impozit pe spectacole sunt persoane juridice şi fizice autorizate, care
organizează cu plată, permanent sau ocazional, manifestări artistice precum cele enunţate mai
sus, pe teritoriul României, denumite în accepţia Legii Codului fiscal, spectacole. Astfel, sunt
plătitoare ale acestui impozit instituţiile publice artistice de spectacole (teatrele de operă şi
balet, de operetă, muzicale, de estradă, satirico-muzicale, de varietăţi, de păpuşi, filarmonice,
orchestrele simfonice, orchestrele şi tarafurile populare, fanfarele, ansamblurile de cântece şi
dansurile, circurile etc.). De asemenea, plătesc impozit pe spectacole agenţii economici
autorizaţi să organizeze manifestări artistice, sportive, hipice, reprezentaţii cinematografice.
Mai plătesc acest impozit instituţiile, organizaţiile obşteşti, societăţile comerciale, asociaţiile,
fundaţiile, cluburile care organizează în mod ocazional spectacole cu plată, precum şi agenţii de
17
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
impresariat artistic şi sportiv.
Obiectul impozitului îl constituie sumele băneşti încasate din vânzarea biletelor de
intrare şi a abonamentelor la spectacole, manifestări culturale şi celelalte acţiuni impozabile. În
încasările brute sunt incluse şi încasările care provin din pariuri la cursele de cai. Suma primită
din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de
organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat in vigoare
înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.
Baza impozabilă o reprezintă valoarea încasărilor rezultate din vânzarea biletelor de
intarre şi a abonamentelor, exclusiv valoarea timbrelor instituite potrivit legii (privind timbrul
cinematografic, teatral, muzical, folcloric sau de divertisment) sau, după caz, suprafaţa incintei
unde se desfăşoară spectacolul. Biletele de intrare la spectacole sunt imprimate de valoare cu
regim special, ale căror confecţionare şi înregistrare cad în sarcina unităţii autorizate să
organizeze asemenea manifestări. Timbrele reprezintă un anumit procent din preţul de vânzare
al unui bilet vândut la spectacole organizate în ţară şi se adaugă acestui preţ17.
Cotele de impunere sunt exprimate în două moduri, după cum urmează:
a) în cote procentuale proporţionale, diferenţiate în funcţie de categoriile de activităţi
organizate de subiecţii impunerii, astfel:
2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, operetă, filarmonică,
cinematografie, muzicale, circ, competiţii sportive interne şi internaţionale.;
5% pentru manifestări artistice de genul festivalurilor, concursurilor, cenacluri, serate,
recitaluri sau altele asemnea.
b) în sume fixe, pe de suprafaţă a incintei videotecii sau discotecii în care se
desfăşoară spectacolul pe zi de funcţionare pentru activităţile artistice şi distractive
care au loc într-o discotecă. Cuantumul taxei se stabileşte de către consiliile locale în a căror
rază intră activităţile artistice, în limitele prevăzute de Legea Codului fiscal, astfel:
în cazul videotecilor, suma este de până la 1 leu;
în cazul discotecilor, suma este de până la 2 lei18.
Impozitele pe spectacole se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite cu coeficientul de corecţie corespunzător, precizat în tabelul următor :
Tabel nr. 5Rangul localităţii Coeficientul de
17 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2006, pag. 58918 Codul fiscal al României, Titlul IX, Impozite şi taxe locale, Capitolul VII, art.275, alin (2)
18
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
corecţie
0 8,00
I 5,00
II 4,00
III 3,00
IV 1,10
V 1,00
Scutiri de impozit pe spectacole se aplică în cazul spectacolelor organizate în scop
umanitar.
Impozitul se plăteşte lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care
se realizează venitul la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se
desfăşoară spectacolul. Plătitorii acestui inpozit au obligaţia de a ţine distinct evidenţa acestuia
şi de a depune lunar declaraţia de impunere, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei
în care se realizează venitul, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale în a căror rază de competenţă plătitorul îşi are sediul sau domiciliul. Plătitorii au
şi anumite obligaţii, precum:
să respecte normele tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi
gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole;
să anunţe tarifele pentru spectacole în locul unde este programat să aibă loc acesta,
precum şi alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente;
să elibereze biletele de intrare la spectacole pentru toate sumele incasate şi să nu
practice tarife mai mari decât cele înscrise;
să pună la dispoziţie organelor de control documentele care atestă calculul şi plata
impozitului pe spectacole.
Contravenţiile constatate sunt sancţionate de către primar şi împuterniciţii acestuia,
precum şi de către persoanele imputernicite în acest scop, din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii şi Cultelor şi de
către Agenţia Naţională pentru Sport. Cuantumul sanctiunilor se actualizează permanent în
funcţie de inflaţie.
.
19
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
II. 7. Taxa hotelieră
Taxa hotelieră se datorează de persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani, pentru
şederea în municipii, oraşe sau comune, precum şi în staţiuni turistice de interes naţional şi
local. Fiecare consiliu local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o
localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, cu respectarea prevederilor legale.
Taxa pentru şederea într-o unitate de cazare (numită şi taxă hotelieră) se încasează de
către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, în acelaşi timp luându-se
în evidenţă şi persoanele cazate.
Cota taxei se stabileşte de către consiliul local şi este cuprinsă între 0,5% şi 5%. In
cazul unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, cota taxei poate varia în funcţie de
clasa cazării în hotel. Această taxă se datorează pentru întreaga perioadă de şedere, cu excepţia
cazului unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, atunci când taxa se datorează
numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada de cazare.
Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia este situată, până la data de 10, inclusiv a lunii următoare
celei în care s-a încasat taxa hotelieră.
Sunt scutiţi de taxă hotelieră:
a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv; persoanele fizice cu
handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II; pensionarii şi studenţii;
persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar; veteranii de război; văduvele de
război sau văduvele veteranilor care nu s-au recăsătorit; soţul sau soţia uneia dintre persoanele
fizice menţionate mai sus care este cazat/cazată împreună cu o persoană de mai sus.
II. 8. Taxele de timbru
Ca forme de venituri bugetare locale, taxele constituie, de regulă, echivalentul
serviciilor prestate de către anumite instituţii de drept public. În unele cazuri, aceste taxe
cuprind şi elemente de impozit, cum sunt de exemplu, taxele de succesiune.
Plăţile datorate de persoane fizice sau juridice pentru actele, faptele sau serviciile
efectuate în favoarea acestora constituie taxe de timbru.
Din actele normative cu caracter fiscal rezultă că taxele de timbru reprezintă plata
serviciilor ori a lucrărilor efectuate de diverse organe sau instituţii publice care primesc,
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servicii şi soluţionează anumite
interese legitime ale subiecţilor.
20
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Principalele trăsături ale taxelor de timbru sunt:
a) reprezintă plata neechivalentă pentru serviciile sau lucrările efectuate de organele
sau instituţiile autorizate;
b) subiectul plătitor este determinat în momentul când solicită efecuarea unei
activităţi din partea acestor organe specializate. Nu se poate vorbi de taxe de timbru, decât dacă
subiecţii le solicită;
c) taxa se datorează doar atunci când organul de stat prestează un serviciu subiecţilor
de drept.
Subiecţii taxelor de timbru (plătitorii) sunt atât persoanele fizice, cât şi persoanele
juridice, pentru care se prestează un serviciu, se întocmesc acte sau se efectuează diverse
activităţi supuse acestor taxe. Unele taxe se plătesc numai de persoane fizce sau numai de
persoane juridice, iar altele taxe de către persoane fizice cât şi de persoane juridice. De aici se
deduce un prin principiu şi anume regula universalităţii obligaţiei de plată.
Un alt principiu aplicabil taxelor de timbru este unicitatea taxării, potrivit căruia
pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, acesta nu datoreaza decât o singură dată
taxa. În cazul în care subiectul beneficiază de mai multe servicii ale aceluiaşi organ, taxa se
plăteşte pentru fiecare serviciu în parte.
Un al treilea principiu este cel al plăţii anticipate, care constă în datorarea şi plata
lor anticipată, adică înainte de primirea, eliberarea sau efectuarea actelor taxabile.
Principalele categorii de acte sau servicii supuse taxelor de timbru sunt următoarele:
acte şi servicii prestate de birouri notariale şi de organele administraţiei publice cu atribuţii
notariale; reclamaţii şi memorii adresate organelor administraţei publice şi certificatele de orice
fel; actele de stare civilă; actele de identitate; acţiuni şi cereri adresate instanţelor judecătoreşti;
autorizaţii eliberate de organele administraţiei publice şu autorizările acordate; eliberarea
permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, şi alte documente
similare.
Cuantumul taxelor de timbru variază în funcţie de natura şi complexitatea serviciului
prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil sau de caracterul şi
importanţa actelor. Sunt astfel două categorii de taxe de timbru:
- taxe fixe, exprimate în sume absolute, aplicabile, de regulă actelor neevaluabile în
bani;
- taxe procentuale (proporţionale, progresive sau regresive), în cazul actelor
aplicabile în bani.
Există mai multe categorii de taxe de timbru :
21
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
a) Taxele de timbru pentru actele şi serviciile notariale se datorează anticipat. Activitatea
notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau
comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu
legea. Activitatea notarială se realizează de către notarii publici, prin acte notariale şi consultaţii
juridice notariale. Acestea sunt supuse unor taxe de timbru diferenţiate în funcţie de natura actelor
şi serviciilor.
b) Sunt supuse taxelor judiciare de timbru cererile şi acţiunile introduse la instanţele
judecătoreşti, de orice grad, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi/sau Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Plătitorii taxelor judiciare de timbru sunt persoanele fizice şi juridice române şi străine,
care solicită prestarea unui serviciu supus acestor taxe.
Taxele judiciare de timbru sunt stabilite prin lege în mod diferenţiat, după cum obiectul
cererii sau acţiunii este sau nu evaluabil în bani.
Activitatea notarială se realizează de către notarii publici, prin acte notariale şi consultaţii
juridice notariale. Acestea sunt supuse unor taxe de timbru diferenţiate în funcţie de natura actelor
şi serviciilor.
Cap. III. Rolul impozitelor şi taxelor locale
Rolul impozitelor şi taxelor locale este deosebit de important, din punct de vedere
financiar, ecomonic şi social. Rolul principal al impozitelor în general, datorate bugetelor este
acelea de a procura resursele financiare, necesare efectuării cheltuielilor publice.
În domeniu economic, impozitele reprezintă un instrument de intervenţie a statului
pentru a încuraja sau de a descuraja (pe calea suprataxării) anumite sectoare sau activităţi
economice.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi îl exercită, de cele mai multe ori, prin
intermediul organelor puterii centrale (Parlamentul) şi prin organele administrative de stat
locale. Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitului de stat de importanţă
naţională, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităţilor
administrativ-teritoriale, astfel plătesc impozit toate persoanele fizice sau juridice care
realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege.
Rolul impozitelor şi a taxelor se manifestă pe plan financiar, economic si social, dar
în mod diferit de la o etapa la alta de dezvoltare a economiei.22
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Rolul cel mai important al impozitului se manifestă pe plan financiar, deoarece
acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice locale. Caracteristică pentru evoluţia impozitelor în perioada
postbelică este tendinţa de creştere absolută şi relativă a acestora. Sporirea volumului
impozitelor s-a realizat prin creşterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere dar şi
prin majorarea cotelor de impunere.
Pe plan social, rolul impozitelor locale este de redistribuire a unei părti din
produsul intern brut între diferite categorii sociale, precum şi între persoane fizice şi juridice.
Astfel, persoanele defavorizate din punct de vedere social sunt ajutate să atingă un nivel mai
ridicat de trai, cu ajutorul persoanelor care au un nivel de trai mai ridicat.
Limita impozitelor este influenţată de:
1. factori externi ai sistemul fiscal, cum ar fi nivelul produsului intern brut pe
locuitor, priorităţi stabilite de către stat în ceea ce priveste destinaţia resurselor financiare la
dispoziţia sa.
2. factori interni, precum progresivitatea cotelor de impunere şi modul de
determinare a materiei impozabile.
Cu ajutorul impozitelor, statul influenţează o faza sau alta a procesului
reproducţiei sociale, în funcţie de interesul pe care îl are la un moment dat. Astfel, statul
foloseşte pârghia impozitelor pentru a stimula creşterea producţiei în anumite ramuri ale
economiei, de a implanta unităţi economice, în anumite zone geografice rămase în urmă din
punct de vedere economic.
23
Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora
Bibliografie
1. Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008
2. Bistriceanu, Gh.D, Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară,
Bucureşti, 2007
3. Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2007
4. Ţâţu, L., Serbănescu, C., Stefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la
practică, Editura CH Beck, Bucureşti 2006
5. Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004
6. XXX – Codul Fiscal al României, Titlul IX - Impozite şi taxe locale
24