Post on 22-Jan-2016
description
0
Cuprins
Introducere.............................................................................................................................pag.1
Cap.1.
Istoria oraşului......................................................................................................................pag.2
Cap.2.
Evoluţia urbanistică a oraşului.............................................................................................pag.12
Cap.3.
Monumentele istorice ale oraşului
Biserica evanghelică............................................................................................................pag.18
Concluzie.................................................................................................................... ........ pag.30
Introducere
Istoria oraşului este strîns legată de venirea şi stabilirea coloniştilor saşi pe teritoriul
Transilvaniei, mica aşezare fiind întemeiată de „noii oaspeţi” colonizaţi aici către sfîrţitul
secolului al XII-lea de către regalitatea maghiară.
Farmecul acestei localităţi e dat de încremenirea în timp a configuraţiei sale, care încă mai
păstrează în inima comunităţii vechea biserică evanghelică, centrul vechi al acestuia respectînd
pînă în ziua de astăzi vechea planimetrie urbanistică medievală, determinată în principal de
incinta unei vechi fortificaţii de secol XIV, a cărui ziduri ne-au rămas în picioare pînă în ziua de
astăzi.
Biserica evanghelică, poate cel mai important şi mai vechi edificiu istoric al oraşului, însumînd
peste 800 de ani de existenţă, apărată de zidurile unei fortificaţii la fel de vechi, a rămas punctul
central al oraşului, în jurul acesteia fiind gîndită trama stradală şi dispunerea clădirilor. De jur
împrejurul pieţei centrale – azi transformată în parc – se pot admira clădiri medievale, unele
vechi de pînă la 500 de ani. Amintim astfel casa Zapolya, astăzi muzeu, casa Binder, biserica
Sfîntul Bartolomeu sau turnurile vechii fortificaţii, cele din urmă pierdute însă printre casele şi
grădinile localnicilor.
Astăzi ansamblul fortificat al bisericii evanghelice este denumit de comunitatea locală ca fiind al
saşilor, acestei populaţii – azi în număr de doar 400 de persoane - fiindu-i astfel recunoscut rolul
pe care la jucat de-a lungul istoriei în dezvoltarea micii localităţi, căci trecutul acesteia precum şi
trecutul şi evoluţia bisericii nu pot fi înţelese numai prin conexiune directă cu stabilirea acestor
„noi oaspeţi” aici.
2
Capitolul I
Istoria oraşului
fig.1. vedere de Johann Hass. 1736
Istoria aşezării se întinde pînă tîrziu în secolele IV-VI, perioadă pentru care există dovezi
arheologice care atestă prezenţa unei populaţii sedentare stabilite aici. Chiar şi aşa, pentru zona
din jurul oraşului cercetările arheologice au descoperit urme de locuire mai vechi de secolele IV-
V, în urma acestora fiind găsite obiecte aparţinînd epocii Neoliticului – ne referim aici la cultura
Vincaş – Turda, epocii Eneolitice, şi anume culturii Petreşti, dar şi epocii Bronzului şi a Fierului.
Primul care semnalează prezenţa culturii Coţofeni lîngă Sebeş, la Rîpa Roşie, este cercetătorul
Fr. W. Schuster, în anul 18651. Cel mai important sit arheologic datat în cea de-a doua epocă a
Fierului va fi cel de la Căpâlna, cetatea de aici, ridicată cel mai probabil în timpul lui Burebista,
făcînd parte din sistemul de fortificaţii dacice ce aveau menirea de a apăra cetatea
1 Schuster, Frederich: Ueber alte Begräbnikftätten bei Mühlbach, în Programm des evanghelische Untergymnasium
zu Mühlbach, 1866-1867, pag. 3-16.
Sarmizegetusa2. După cucerire Daciei zona Sebeşului intră în sfera de influenţă a Legiunii a
XIII-a Gemina, stabilită în castrul de la Apulum3. Ca dovadă a acestui fapt au fost decoperite
diferite obiecte – monede, opaiţe, ceramică, pietre funerare - datate în epoca romană4, unele chiar
avînd ştampila regiunii romane inscripţionată. O urmă a prezenţei romane care ne-a rămas pînă
în ziua de astăzi sunt drumurile romane, construite cu scopul de a asigura interesele strategice ale
Imperiului. Unul dintre aceste drumuri este chiar şoseau europenă E81, ce leagă Sebeşul de Alba
Iulia şi Sibiu5.
Una din ipotezele istoricilor e aceea că oraşul propriu-zis este întemeiat abia de către coloniştii
germani, stabiliţi aici începînd cu a doua jumătare a secolului al XII-lea. Colonizarea acestora
face parte din politica Imperiului Maghiar de a-şi întări autoritatea în teritoriile nou cucerite, noul
regat fiind descris de către istoricul Ioan Aurel Pop ca un adevărat „mozaic etnic”. Colonizarea
unor popoare noi – păgîne sau creştine - atît în cîmpia Panonică cît şi în teritoriile noi anexate va
fi o practică frecvent adoptată de către regalitatea maghiară pentru a-şi întări statutul şi statul.
Revelator în cazul acesta este chiar testamentul regelui Ştefan I, document care susţine că un stat
cu o singură limbă, termen înţeles în sensul de etnie, este un stat slab6. La fel se va întîmpla şi cu
teritoriul Transilvaniei, a cărui cucerire de către Coroana maghiară se face treptat, începînd cu
secolul al XI-lea. În cazul acestei regiuni faptul că zone întregi sunt populate aproape în
întregime numai de romîni, populaţia maghiară fiind minoritară, îngreunează integrarea regiunii
în noul regat. Tocmai de aceea, una dintre metodele folosite de către coroana maghiară va fi
aceea a colonizării unor populaţii străine în zona de sud a Transilvaniei, populaţii care, în
schimbul apărării graniţelor regatului şi a credinţei faţă de rege, primesc o serie de drepturi şi
privilegii. Primii care se stabilesc aici vor fi secuii, urmaţi imediat de către saşi, în secolul al XII-
lea (acum are loc colonizarea propriu-zisă), deşi aceştia încep să se stabilească în Pannonia încă
dinainte de anul 1000. Colonizarea celor din urmă are un rol militar, politic şi economic,
2 Cetatea dacică Căpîlna, pe www.Cimec.ro : http://www.cimec.ro/Arheologie/CetDACI/Capalna/index.htm,
vizualizat în data de 2 iunie 2010 3 Heitel, Radu: Monumentele medievale din Şebes, Alba, ed. Meridiane, Bucureşti, 1964, pass.
4 www.Cimec.ro: http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index/sel.asp?nr=3&NrSel=0&Lang=EN&IDRap=1724#Lk1724, vizualizat în data de 2 iunie 2010 5 Raica, Ion: Sebeşul: istorie, cultură, economie. Confruntări sociale, şi politice, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca,
2002, pag. 11 6 Pop, Ioan Aurel: Voievodatul Transilvaniei şi părţile vestice în secolul XII- 1541, în Istoria Romîniei. Transilvania,
vol.1, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997, pag. 451-453
4
regalitatea dăruind saşilor teritorii pe care nu le poate controla prin intermediul populaţiei
maghiare7.
Aşezarea coloniştilor germani în Transilvania se realizează în mai multe etape, o dovadă a
acestui fapt fiind şi acordarea de privilegii diferite, în funcţie de anumite criterii. Aşadar cea mai
mare enclavă colonizată de saşi, deşi locuită anterior de secui, va fi regiunea Sibiului, pentru ca
mai apoi aceştia să se extindă şi spre Ţara Bîrsei, iar în secolul al XV-lea să ia naştere
Universitatea Săsească (1486), care va conferi comunităţii săseşti cadrul juridic şi politic necesar
organizării acestora. Evoluţia acestei populaţii va duce treptat la o accelerare a prosperităţii
economice a zonei, fapt ce va permite dezvoltarea unor importante nuclee urbane pe teritoriul
Transilvaniei8.
Coloniştii germani stabiliţi în Sebeşul de astăzi vor numi oraşul Mülbach, în traducere rîul
morilor. Prima atestare – documentară - ne revine din Diploma Andreiană din 1224 (document
care de altfel şi reglementează privilegiile şi drepturile noilor „oaspeţi”), unde localitatea apare
menţionată sub numele de Terra Sebus9, denumire dată după rîul ce o străbate, Sebiş traducîndu-
se ca repede. Un alt toponim al oraşului e cel de Mallembach, aşa cum apare într-un act papal din
1245, prin care Papa Inocenţiu al IV-lea îl împuterniceşte pe preotul Teodosie să strîngă venituri
din mai multe parohii, pentru a putea reface oraşul distrus în urma invaziei tătare din 1241-
124210
. De asemenenea, regiunea va fi cunoscută şi sub numele de Unterwald, sau Ţara de sub
pădure11
. Pînă tîrziu în secolul al XIX-lea denumirea oraşului va fi de Sebeşul Săsesc, sau
Sebişul Săsesc, pentru ca în ziua de astăzi toponimul folosit să fie doar cel de Sebeş.
Un eveniment important legat de istoria oraşului e răscoala din 1227, cînd izbucnesc conflicte
între biserica catolică transilvăneană, cu sediul episcopal la Alba Iulia, şi saşii din Sebeş conduşi
de un anume Gaan. Motivul izbucnirii răscoalei este refuzul saşilor din Sebeş şi Ocna Sibiului de
a-şi plăti obligaţiile materiale faţă de biserică, impozitul iniţial – numit argentum –
7 Ibidem.
8 Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print, Bucureşti, 2006, vizualizat pe www.Scribd.com: http://www.scribd.com/doc/28863871/BisericiSasesti, în data de 9 iunie 2010 9 Dan, Dorin Ovidiu: Contribuţii la istoria scaunului săsesc Sebeş, pe www.muzeuluniriialba.ro:
http://www.muzeuluniriialba.ro/docs/apulum/articole/42_19_dan_dorin.pdf, vizualizat în data de 5 iunie 2010 10 Istoric, pe: www.sebesonline.ro : http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 8 iunie 2010 11 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit.
mărindu-se12
. Distrugerile suferite de catedrala Sfîntul Mihail şi capitlul albaiulean în urma
acestor evenimente sunt atît de mari încît vestea, ajunsă pînă la curtea regală şi papală, determină
regalitatea să cedeze capitlului, grav afectat, salina din Turda, cei care se stabilesc pe pămîntul
acestuia urmînd a fi scutiţi de darea regală13
. Oricum, de acum înainte relaţiile dintre saşii din
Sebeş şi episcopia catolică şi capitlul din Alba Iulia se vor înrăutăţi, astfel că primii se vor ridica
din nou împotriva armatelor voievodale în 1324. Ca urmare a relaţiilor tensionate dintre cele trei
părţi, în 1496 oraşul Sebeş va fi anatemizat de către capitlul albaiulean14
.
fig.2. Hartă veche a Transilvaniei.
Invazia tătarilor din 1241-1242, veniţi din Mongolia sub comanda lui Bochetor, va afecta şi
oraşele Transilvaniei, de aici armatele mongole ajungîng pînă la Vistula. Sebeşul va fi incendiat,
mare parte a locuitorilor săi fiind luaţi prizonieri. Documentul din 1245, amintit mai sus,
povesteşte despre situaţia grea a oraşului după aceaste evenimente, Papa Inocenţiu promiţîndu-i
preotului din Mallembach că îi „îngăduie ca pe lîngă veniturile ce i-au mai rămas, să poată
12 Raica, Ion: op.cit., pag. 25 13 Vekov, Karoly: Locul de adeverire Alba Iulia: secolele XIII-XVI, editura Fundaţia Culturală Romînă: Centrul de
Studii Transilvane: Gloria, Cluj Napoca, 2003, pag. 138 14 Raica, Ion: op.cit., pag. 25
6
primi în chip legiuit şi altul, chiar dacă ar fi o parohie”15
. Amintirea acestor evenimente
sîngeroase s-a menţinut pînă în ziua de azi în memoria colectivă a locuitorilor din zonă rămînînd
expresia populară „Luate-ar Han Tătarul!”, ca urmare a numărului mare de prizonieri luaţi de
către armată tătară16
(probabil că majoritatea acestora nu ştiu de unde îşi are rădăcinile această
expresie). Cu ocazia colectării dijmei în anul 1303, documentele amintesc de scaunul săsesc din
Sebeş, acesta fiind al doilea scaun înfiinţat în Transilvania, imediat după cel de la Sibiu (înfiinţat
în 1302)17
. Astfel apare menţionat Sedes Sebes, care cuprinde oraşul liber Sebeş şi cele zece
localităţi arondate acestuia, printre care amintim Cîlnicul, satul Lancrăm şi satul Petreşti. O nouă
răscoală la care va participa şi populaţia oraşului va fi cea din 1324, împotriva regelui maghiar
Carol Robert. Cronicile vremii susţin că acum „toţi saşii din Transilvania” s-au ridicat la luptă
împotriva regelui Ungariei18
.
Într-un act din 25 martie 1336 acelaşi rege acordă dreptul de a bate monedă comitatelor şi
oraşelor19
, printre acestea fiind şi Sebeşul, acesta emiţînd monedă terestră, adică doar pentru uzul
localnicilor. Monetăria va fi menţionată şi mai tîrziu, în secolul al XV-lea.
Evenimentele din 1241 vor inaugura o perioadă de calm şi de prosperitate pentru oraş, iar pentru
a se mări numărul populaţiei – decimate în urma invaziei - se va aduce un nou val de colonişti. O
consecinţă benefică a stabilirii populaţiei de saşi aici va fi dezvoltarea meşteşugurilor şi a
comerţului, aşezarea devenind în scurt timp oraş - Civitatis Sebus20
, pe urmă tîrg – oppidum, din
nou oraş regal – civitas - înainte de 1341, şi din nou tîrg21
. Astfel localitate creşte în importanţă,
ajungînd la un moment dat al patrulea oraş între oraşele din Transilvania. Ca dovadă a rangului
său, dar şi a importanţei pe care acesta o va juca de-a lungul timpului poate fi considerat blazonul
oraşului, care este decorat cu un leu încoronat – e important de menţionat că doar oraşelor regale
le era îngăduit să folosească ca motiv heraldic pe blazon pe cel al coroanei (vezi fig.3.).
15 Documente C. Veacul XI, XII şi XIII, vol.I., nr. 280, pag. 326, apud. Raica Ioan: op.cit., pag. 22 16 Raica, Ion: op.cit., pag. 23 17
În 1550 Georg Reichestorffer nota în lucrarea sa, Chorographia, că Sebeşul a fost prima aşezare a saşilor („Se
spune că a fost prima aşezare a saşilor”). În Călători stăini despre Ţările Romîne, vol. 1, pag. 220, apud. Raica, Ion: op.cit., pag. 22 18 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit. 19 Documente C. Veacul XIV, vol II, nr. 660, pag. 326, apud. Raica, Ion, pag. 58 20 Documente C. Veacul XIV, vol. IV (1341-1350), nr.12, pag.9 21 Raica, Ion: op.cit., pag. 60
Un factor care contribuie la prosperitatea aşezării, poate cel mai important, sunt breslele, care
devin renumite pentru calitatea lucrărilor executate în propriile atelierele: documentele din 1291
amintesc deja de meşterii lemnari Herbord din Gîrbova, Henc din Cîlnic şi mulţi alţ i, care vor fi
contractaţi pentru a lucra la acoperişul catedralei romanice din Alba Iulia22
.
fig. 3. Stema oraşului Sebeş.
Alte bresle de care avem cunoştiinţă, fiind atestate documentar, sunt cea a măcelarilor, a
cizmarilor, a brutarilor, a tăbăcarilor, a fierarilor, a lăcătuşilor, a căldărarilor, a pielarilor, a
rotarilor, a curelarilor, a săbierilor şi a pălărierilor23
. În documentul din 9 noiembrie 1376
Sebeşul se află printre cele cinci localităţi din Transilvania care beneficiază de reînnoirea
statutului breslelor, în număr de 1924
.
În 1387 Sebeşul devine prima aşezare transilvăneană care obţine de la regele Sigismund de
Luxemburg dreptul de a se înconjura cu ziduri de piatră25
– o parte a turnurilor şi a incintei au
rezistat pînă în ziua de astăzi, însă din păcate sunt într-o stare de degradare destul de avansată, iar
22 Ionescu, Grigore: Istoria arhitecturii în Romînia, ed. Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1965,
pag. 138 23 Raica, Ion: op.cit., pag. 53 24 Ibidem. 25 Ibidem.
8
mare parte din vechea fortificaţie nu poate fi vizitată sau integrată într-un circuit turistic deoarece
aceasta este împrejmuită de case şi de grădini.
Aproape un secol mai tîrziu de la ridicarea lor, în 1438, localitatea este asediată de oştirile
sultanului Murad al II-lea. Deşi se duc tratative în urma cărora oraşul se predă fără luptă, acest
lucru fiind posibil datorită faptului că sultanul este însoţit de voievodul romîn Vlad Dracul,
acesta avînd legături strînse cu negustorii sebeşeni, o parte a populaţiei refuză acest lucru,
refugiindu-se în turnul Croitorilor. Bastionul este cucerit abia după ce este incendiat, o mare
parte a celor adăpostiţi aici fiind luată prizonieră26
. De la acest eveniment s-a născut şi o
legendă, sau o povestire – cea a studentului din Romos. Se pare că acesta, un tînăr de 16 ani din
localitatea Romos şi aflat la studiu în Sebeş, este singurul supravieţuitor în urma atacului asupra
turnului. El este luat prizonier şi vîndut ca sclav la Adrianopol, peste cîţiva ani însă reuşind să
evadeze. De aici pleacă în Italia, unde îşi continuă studiile, şi unde scrie lucrarea intitulată
„Despre religia, năravurile şi netrebniciile turcilor”, operă care va ajunge pînă în secolul al XV-
lea să fie editată în 25 de ediţii. Totodată, acest tînăr este primul elev cunoscut al şcolii germane
din Sebeş27
.
Cu această dată începe declinul economic al aşezării, aceasta intrînd în posesia nobililor
Johannes şi Andreas Pongrácz de Dengeleg (actul de donaţie eliberat de Matia Corvin în 1464),
şi deci pierzîndu-şi statutul de oraş liber28
.
În anii următori Transilvania va fi sistematic prădată de oştirile tătare, regele Matia Corvin
acordînd dreptul de a se reface fortificaţia oraşului.
Localitatea se va implica şi în lupta pentru tron dintre Ioan Szapolyai şi Ferdinand de Habsburg,
fiind de partea fostului voievod romîn - Dieta din 12 martie 1556, întrunită în Sebeş, îl va
recunoaşte pe Ioan Sigismund şi pe mama sa ca moştenitori legitimi ai tronului29
.
26
Heitel, Radu: op. cit., pass. 27 Ibidem. 28 Gündish, Konrad: Automonie de stări şi regionalitate în Ardealul medieval, în Transilvania şi saşii ardeleni în
istoriografie, ed Hora, Sibiu, 2001, pag. 48 29 Pentru luptele pentru tron dintre Ioan Zapolyai şi Ferdinand de Habsburg vezi Gündish, Konrad: op.cit. şi Andea,
Avram; Andea Susana: Principatul Transilvaniei sub suzeranitate otomană, în Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1,
ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997, pag. 544-646
Un eveniment important în istoria oraşului va fi stabilirea sediului comandamentului de către
Mihai Viteazul, care va rămîne aici pentru cîteva zile pentru a-şi pregăti intrarea în Alba Iulia. În
1639 este adoptat balzonul oficial al oraşului, pentru ca Dieta din 1659, ţinută în Casa Szapolyai
să instituie primul blazon al Transilvaniei30
(vezi fig.6).
În 1661 Sebeşul este din nou distrus de invaziile turcilor, rămînînd neatinse doar biserica
oraşului, şcoala, casa parohială şi alte două case. Datorită ajutorului dat de principele Mihail
Apafi, o mare parte a clădirilor din oraş vor fi însă refăcute 31
.
Distrus de incendiile din 1703 şi 1707, cînd este atacat de partizanii lui Francisc Rákóczy, în
1738 oraşul este afectat şi de epidemia de ciumă, înregistrîndu-se o scădere drastică a numărului
populaţiei – aceast a făcut mai mult de 200 de victime32
. O creştere a populaţiei se va înregista
abia odată cu venirea unui nou val de colonişti germani începînd cu a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea, astfel, în 1748 se vor stabili aici colonişti germani din regiunea Baden- Durlach,
iar în 1770 din Hanau33
.
În secolul al XVIII-lea oraşul redevine tîrg, Johann Lehmanns, un călător care trece prin Sebeş
scriind în 1790: „[...] Sebeşul încă mai era la începutul domniei lui Iosif al II-lea oraş săsesc.
Apoi i s-a luat, curînd privilegiul de oraş, fiind coborît la rangul de tîrg. De la începutul domniei
lui Leopold, tîrgul a devenit din nou oraş”34
.
Din 1852 Scaunul Sebeşului este scos din Fundus Regiusi, fiind încorporat preturii de Sibiu. În
1876 acesta va fi desfiinţat definitiv35
.
Între anii 1900-1914 are loc o transformare radicală a oraşului, acum desfăşurîndu-se o intensă
activitate edilitar- urbanistică36
.
30 Heitel, Radu: op.cit., pag. 34 31
Sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 2 iunie 2010 32 Anghel, Călin: Evoluţia urbanistică a Sebeşului în secolele XVII-XVIII: oraşul intra muros, vizualizat pe http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/26calin%20anghel.pdf, în data de 7 iunie 2010 33Wikipedia.ro, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Sebe%C8%99, vizualizat în data de 3 iunie 2010 34 Călători străini despre Ţările Romîne, vol. X/1, Bucureşti, 2000, pag. 576-577 35 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit 36Sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 3 iunie 2010
10
Cap.II
Evoluţia urbanistică a oraşului
Planimetria oraşului este cea caracteristică oraşelor medievale, în special al oraşelor de
colonizare de secol XIII-XIV, biserica constituind punctul central al aşezării. Această
conformaţie este păstrată pînă în ziua de astăzi, Sebeşul avînd încă vechile străduţe înguste,
misterioase, dispuse în jurul pieţei centrale: biserica evanghelică este străjuită de asemenea două
Fig.7. Harta centrului vechi al oraşului
străduţe paralele, care încadrează edificiul pe latura nordică şi sudică37
.
37 Fortificaţiile Sebeşului Medieval: pe www.Medievistica.ro:
http://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/SebesSalontai/SebesSalontai.htm#_ftn2, vizualizat în data de
12 iunie 2010
Un important studiu asupra evoluţiei urbanistice a oraşului este cel al istoricului Călin Anghel,
care tratează evoluţia urbanistică a aşezării începînd cu secolul al XVII-lea şi continuînd pînă la
sfîrşitul celui de-al XVIII-lea, avînd ca obiect de cercetare oraşul intra muros (vezi fig.7; fig.8).
Fig.8.Hartă a oraşului
Legendă:
1. Poarta de Vest
2. Poarta de Est
3. Turnul croitorilor
4. Turnul poligonal
5. Poarta de Nord
6. Turnul cizmarilor
7. Turnul fierarilor
8. Fost turn al barbacanei
12
Deasemenea, există numeroase descrieri ale călătorilor străini care trec şi prin Sebeş, însă adesea
acestea sunt contradictorii. Astfel, descrierea lui Evliya Celebi din 1661 ne înfăţişează un oraş
mai mare chiar decît cetatea Sibiului : „E o cetate mare, pătrată, înconjurată cu un zid simplu şi
scund. Unele porţiuni din zid sunt construite din cărămidă, iar altele din piatră. Dar e mai mare
decît cetatea Sibiului[...]”. Un alt călător, Conrad Iacob Hiltenbrandt, descrie aşezarea ca fiind
un oraş cu „un aer bun şi sănătos şi case bine clădite”38
. Relatarea lui Johann Lehmanns din
1782 descrie oraşul ca fiind „curat săsesc”, locuit în mahalale de romîni39
. Lui Georg
Marienburgen îi datorăm cea mai amplă descriere a monumentului, care ne oferă informaţii nu
numai despre fortificaţia oraşului, dar şi despre celelalte edificii precum casa parohială, biserica
evanghelică sau mînăstirea franciscană40
.
Începînd cu secolul al XIV-lea starea economică a localităţii se înrăutăţeşte, fapt care se
oglindeşte şi în dezvoltarea edilitar urbanistică a oraşului. Invazia turcilor din 1661 determină
probabil înlocuirea caselor de lemn cu cele din piatră, din incendiu supravieţuind doar biserica,
şcoala şi o parte a casei parohiale41
.
Configuraţia stradală nu s-a schimbat foarte mult din perioada medievală, fiind organizată cu
două pieţe centrale şi biserica evanghelică amplasată ca punct central, flancată de două străzi mai
mici (vezi fig.10). Ni s-au mai păstrat numele unor cartiere şi străzi, astfel, în 1637 este atestat
cartierul Jacobi, probabil cu denumirea de la strada Jakobigasse, azi Mihai Viteazul. În secolul al
XVIII-lea oraşul va fi împărţit în patru cartiere: în Vest, cartierele Rosarum şi Petri, în est Jacobi
şi Siculorum, însă o delimitare concretă nu s-a putut face datorită lipsei de informaţii. În cadrul
acestor cartiere avem atestate şi cîteva nume de străzi, Jakobigasse, Rosengasse, Petrigasse, şi
Sikulorumgasse, denumiri luate de la cele patru quartale42
(vezi fig.7).
38 Călători străini despre Ţările Romîne, vol VI, Bucureşti, 1976, pag. 618-619 39 Călători străini...., vol. X/1, Bucureşti, 2000, pag. 576- 577 40 Ibidem, pag. 617 41 Anghel, Călin: op.cit. 42 Ibidem.
fig.10. Plan al centrului
Totuşi e posibil ca numele acestor străzi să provină de la sfinţi, cum e în cazul străzii Petrigasse ,
sau strada Jakobigasse, care îşi preia numele de la sfîntul Iacob cel Bătrîn, în timp ce strada
Rosengasse este denumită aşa de la păşunea Dealul Roşu, sau cîmpul Rosenfeld, folosit pentru
păşunat43
.
Informaţiile despre edificiile din oraş sunt puţine, însă în secolul al XVII-lea casele de lemn
coexistă cu cele din piatră. După ce fortificaţia îşi pierde rolul militar, pe la începutul secolului al
XVIII-lea instaurîndu-se o perioadă relativ stabilă, creşte şi numărul populaţiei, acesta ajungînd
la 1993 de locuitori, inclusiv romînii din suburbii44
. Astfel, creşte şi numărul caselor, care sunt
construite tot mai aproape de zidul fostei fortificaţii. Lacurile şi fostele şanţuri sunt asanate şi
astupate, pe suprafaţa lor fiind amenajate gospodării şi grădini. Spre exemplu, lacul din parcul
din centru al oraşului a fost odată parte constituantă a vechii cetăţi.
În lucrarea sa, intitulată „Topographie der Stadt Mülbach”, Georg Marienburger descria astfel
situaţia din jurul anului 1785: „[...] în afară de acest zid al oraşului [...] se mai văd încă peste
tot resturile triste ale vechiului zid exterior, în jurul căruia se găsesc şanţuri cu adevărat adînci
şi lacuri întinse (care însă datorită măsurilor înţelepte ale poliţiei oraşului, au fost transformate
de cîţiva ani în grădini utile, cu excepţia unui singur heleşteu”45
.
43 Ibidem. 44 Ibidem. 45 Iacob, Dan Dumitru; Niedermaier, Paul; Pál Judith: Sebeş. Atlas istoric al oraşelor din Romînia, vol. 3, fascicula
2, Bucureşti, 2004, pag. IX.
14
Secolul al XIX-lea este marcat de o intensă activitate edilitară, zidurile vechii fortificaţii fiind
pierdute prin curţile sau grădinilor caselor din centru, servind nu de puţine ori ca zid despărţitor
între proprietăţi. Chiar şi aşa încă se mai poate urmări trama fortificaţiei.
Tocmai acest lucru conferă însă centrului vechi al oraşului un farmec aparte, care parcă te
îndeamnă să îl descoperi.
Cap III.
Monumentele istorice ale oraşului
Biserica evanghelică
fig.14. Ilustrată
După invazia din 1241-1242 comunitatea din Sebeş începe să îşi revină, inaugurîndu-se, pentru
aproximativ două secole de cum încolo, o perioadă relativ stabilă, care va permite ridicarea
bunăstării populaţiei oraşului. Aşadar nu e o simplă coincinţă că acum se ridică majoritatea
monumentelor importante ale oraşului: biserica evanghelică, capela cimiterială, biserica şi
mînăstirea Sf. Bartolomeu, casa Zapolyai, şi fortificaţia oraşului46
. Un alt factor care va contribui
la dezvolarea oraşului va fi şi stabilirea coloniştilor saşi aici, buni meşteşugari, aceştia aducînd
cu ei propria cultură şi propriile obiceiuri.
Cercetările din 1960- 1962 au scos la iveală o veche necropolă, mai veche decît biserica
evanghelică, ceea ce presupune că aici a existat anterior un alt edificiu – istoricii au dedus acest
lucrul făcînd analogie cu obiceiul coloniştilor din secolul al XII-lea de a-şi îngropa morţii în jurul
necropolei, obicei care dispare odată cu secolul al XV-lea47
.
46 Raica, Ion: op.cit., pag. 60 47 Heitel, Radu: op.cit., pass.
16
fig.15. Biserica evanghelică
Pe vechea necropolă se ridică, în secolul al XIII-lea o basilică romanică, aceasta fiind prima
etapă a bisericii evanghelice pe care o vedem astăzi48
. Din această perioadă datează primele
nivele ale turnului de pe latura de Vest, decorat cu ferestre geminate (vezi fig.16), specifice
romanicului, şi cu acoperişul terminat în cinci tunuleţe – semnificaţia celor patru turnuleţe care
flanchează turnul principal reprezentănd cele patru drepturi ale oraşului - cel de a ţine tîrguri,
dreptul de a judeca, de a pronunţa şi de a executa sentinţa capitală49
(vezi fig.17). De jur împrejur
corpul romanic al bisericii este sprijinit de contraforţi masivi, sobri (vezi fig.15), ce încadrează
ferestre tripartite, care se termină în arc frînt, decorate în partea superioară cu o dantelărie de
cercuri (vezi fig.18). De altfel, delimitarea dintre corul gotic şi restul corpului bisericii se vede
foarte clar, azi rămînînd urmele a două arcuri ogivale în zidul de vest al corului, care urmau
probabil să continuie corpul bisericii cu două nave secundare (vezi fig.19). Tot din prima fază
ne-a mai rămas absida semicirculară, a cărui urme se pot vedea astăzi în pardoseala din interior,
arcurile de separare a colateralelor de nava centrală, dublate în elevaţie de arcuri de descărcare,
fundaţiile zidurilor exterioare şi începutul a două turnuri ce urmau să fie ridicate pe latura de
vest, care par a avea şi rol de apărare – acest lucru nu ar fi unul neobişnuit pentru această zonă,
Sebeşul fiind expus oricînd atacurilor externe50
. De acum datează şi portalul laturei de nord, în
48 Istoricul Radu Heitel mai enunţă încă o posibilitatea legată de datarea primei faze a bisericii din Sebeş. El susţine
că e posibil ca aceasta să înceapă abia după 1241, cînd, în urma incendiarii unei posibile biserici din lemn să fie
ridicată construcţia din piatră. Vezi Heitel, Radu: op.cit. 49 Anghel, Călin: op.cit. 50 Heitel, Radu: op.cit., pass.
stil romanic tîrziu, decorat cu cîte trei perechi de colonete - arhitectura acestuia se aseamănă cu
portalul principal al catedralelor din Ják şi Sfîntul Mihail din Alba Iulia, ceea ce îi determină pe
istoricii de artă să îl plaseze cîndva după 126051
(vezi fig.20; fig.21).
fig.16. Turnul. Ferestrele geminate
fig.17.Cele 5 turnuri fig18. Fereastră
Vechea basilică romanică măsura lungimea interioară de 40 de metri, lăţimea celor trei nave
fiind de 13,5 metri – nava centrală avînd 6,77 metri iar cele laterale de 2,5 metri52
.
Cea de-a doua fază a bisericii începe în jurul secolului al XIII-lea, pe fondul evenimentelor ce au
loc acum. Apariţia elementelor gotice în zona transilvăneană nu face altceva decît să reflecte
51 Ibidem., pag. 40 52 Ibidem.
18
schimbările de la începutul secolului: în Transilvania, Coroana Maghiară îşi continuă politica de
colonizare a ,,noilor oaspeţi” – saşi şi secui - începută încă din secolul al XII-lea53
, în 1211 are
loc o înţelegere între regele maghiar Andrei şi Cavalerii Teutoni54
, iar în anul 1247 regele Bela al
IV-lea încheie un contract cu Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, care se vor stabili în Banat şi zonele de
Sud-Vest a Transilvaniei55
.
fig.19. Urmele unei bolţi, amplasat în zidul de vest al corului, urmînd să continue o nouă navă secundară pe latura de
nord a catedralei. O astfel de boltă se găseşte şi în zidul navei de sud.
Totul se întîmplă pe fondul cruciadelor, prin intermediul cărora vor circula idei, influenţe, şi o
nouă mentalitate dinspre Europa de Vest spre cea de Est. Alături de aceşti patru factori care au
contribuit la răspîndirea noului stil, cel gotic, amintim şi rolul jucat de ordinele călugăreşti
53 Primul val de colonişti, provenind din Franconia, se aşează în zona Sibiului, stabilindu-se însă şi în regiunea
Bistriţei, a Clujului, în Sebeş, Sighişoara, Orăştie, Mediaş, Rupea. Alte grupuri de saşi vor veni în Transilvania din
zona Turingiei, Bavariei, Saxoniei, şi a Flandrei.Vezi Pop, Ioan Aurel: Istoria, adevărul şi miturile, ed.
Enciclopedică, Bucureşti, 2002, pass. 54 În urma acestei înţelegeri Cavalerii primesc Ţara Bîrsei, alături de ample scutiri şi libertăţi, fiind supuşi direct Coroanei Maghiare şi avînd imunitate fiscală. Înţelegerea mai prevedea însă interdicţia de a ridica construcţii din
piatră - încălcarea acesteia de către Ordin, alături de manifestare tot mai puternică de autonomie şi de refuzul de a
recunoaşte autoritatea episcopului din Alba Iulia, va duce la expulzarea cavalerilor de pe teritoriul Transilvaniei în
anul 1225. Vezi Pop, Ioan Aurel, op.cit., pag 208 55 Pop, Ioan Aurel, op.cit.
cerşetoare care se vor stabili în zona Transilvaniei. În acest context apar, în special în mediul
urban, noile elemente ale arhitecturii gotice: în şantierele deschise în secolele al XIV-lea şi al
XV-lea ale bisericiilor parohiale, în structurarea aşezărilor şi în evoluţia caselor, respectiv, în
aceea a sistemelor defensive56
.
fig.20.Portalul din Alba Iulia fig.21.Portalul din Sebeş
Un rol important în răspîndirea noilor soluţii tehnice pe spaţiul european şi transilvănean îl
putem acorda ordinului cistercian, a cărui fondare o putem data în jurul anului 110057
. Istoricul
de artă Virgil Vătăşianu consideră călugării cistercieni ca fiind pionieri pentru zonele mai slab
dezvoltate din punct de vedere urban - prevăzînd o diviziune a muncii, aceştia vor prelua rolul de
meseriaşi, pietrari, sau meşteri în zonele în care încă nu există bresle bine conturate. Acest fapt
va duce la creearea unui stil propriu, bazat pe principiile goticului burgund58
, avînd ca şi
caracteristici boltirea pe ogive sau capitelurile cu croşete. Pe baza caracteristicilor arhitecturii
cisterciene putem urmări aşadar traseul noului curent, pornind din Europa de Vest – Austria,
Moravia, ajungînd pînă în Ungaria şi Transilvania59
. Aici, prima mînăstire cisterciană fondată va
fi cea de la Igriş60
, atestată documentar în anul 1179, fiind urmată, în preajma anulul 1200 de
56 http://www.geocities.com/ducuschill/rel59.htm, vizualizat în data de 11.06.2009 57 http://www.geocities.com/ducuschill/rel59.htm, vizualizat în data de 12.06.2009 58 Vătăşianu, Virgil: Istoria artei feudale în ţările romîne, editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959, vol.
1, pag. 98 59 Ibidem, pag 44 60 Ibidem, pag. 23
20
mînăstirea de la Cîrţa, înfiinţată ca metoh al primeia61
. Şantierul care se va deschide la Cîrţa va
influenţa şi celelalte mari şantiere transilvănene - o primă iradiere a acestuia o regăsim în Ţara
Bîrsei62
, observînd apariţia unor elemente specific cisterciene la biserica evanghelică din Sebeş,
la Biserica Neagră şi Sfîntul Bartolomeu din Braşov, la cea din Bistriţa, la biserica evanghelică
din Sibiu,63
, la Rîşnov64
, în comunele Feldioara, Prejmer, în catedrala Sfîntu Mihail din Alba
Iulia, şi în catedrala Sfîntul Mihail din Cluj Napoca, unde azi regăsim elemente specifice
goticului matur şi tîrziu din a doua jumătate a secolului al XIV-lea65
.
La Sebeş primele elemente gotice apar începînd cu secolul al XIII-lea, cînd observăm, cum am
mai menţioanat, primele influenţe cisterciene şi aici. Acum vechea absidă semicirculară este
dărîmată, fiind înlocuită cu una poligonală, sprijinită la exterior pe patru contraforturi. În interior
sistemul de boltire este cel folosit la Cîrţa, corul bisericii din Sebeş fiind acoperit cu o boltă cu
şase nervuri – ultimele două au rolul de a rolul de a transmite greutatea punctelor de juncţiune
ale absidei către zidurile celor trei nave (vezi fig.22; fig.24). Datorită modificărilor aduse în
planemetria edificiului, acesta ajunge să măsoare în lungime 57,25 de metri, înălţimea fiind şi de
ea modificată, nava romanică avînd acum opt metri înălţime – înainte de modificări cele trei nave
măsurau şase metri înălţime66
. Sunt aduse acum schimbări şi la planimetria turnului de pe latura
de vest, acesta avînd iniţial baza pătrată, însă datorită îngroşării zidurilor va deveni
dreptunghiulară. Înălţimea turnului este de 40 de metri, aceasta datorîndu-se unor modificări din
secolul al XV-lea67
.
Tot de influenţă cisterciană par a fi şi motivele decorative folosite la capiteluri – frunzele de
acant şi floarea soarelui, dar şi motivul trilobului care se găseşte pe contraforţi (vezi fig.23;
fig.25).
Schimbările care apar în cea de-a doua fază a şantierului bisericii din Sebeş survin pe baza
creşterii potenţialului economic al oraşului. Iată ce spune istoricul Radu Heitel referitor la acest
61 Ibidem, pag 98 62 Ibidem, op.cit. 105 63 Biserica din Bistriţa a suferit transformări în secolele XIV-XVI, iniţial fiind însă o bazilică gotică cu trei nave.
Vezi www.iaim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/note/IAR/istoria_arhitecturii_in_romania.doc vizualizat in data
de 7 iunie 2009. Prefacerile ulterioare îi sunt datorate lui Petrus Italus, vezi Vătăşianu, op.cit, pag. 217 64 La biserica din Rîşnov se pare că regăsim caracteristici atît ale şantierului din Cîrţa, cît şi ale celui din Alba Iulia,
vizibile în corul gotic. Acestea pot fi datate în secolul al XIV-lea. Vezi Vătăşianu, Virgil, op.cit., pag. 119 65 Vătăşianu, Virgil, op.cit., pag. 223 66 Radu, Heitel: op.cit., pass. 67 Ibidem. , pass.
fapt: „Această bazilică demonstrează, între altele, şi faptul că potenţialul economic al aşezării era
în creştere continuă, iar mărimea ei, elementele decorative, execuţia lucrărilor, exprimă destul de
limpede - în comparaţie cu unele aşezări apropiate - pretenţiile şi posibilităţile mai deosebite ale
locuitorilor Sebeşului”68
.
fig.22. Interior fig.23.Detaliu capiteluri
.
Fig.24. Interiorul cu tribuna pe vest fig.25. Motiv decorativ
Cea de-a treia etapă a şantierului bisericii din Sebeş începe odată cu secolul al XIV-lea, ante
1382, cînd reîncep lucrările la catedrală69
– din această perioadă a fost datată o cheie de boltă cu
blazonul regelui Ludovic de Anjou (vezi fig.26).
68 Heitel, Radu: op.cit. 69 Lucrările la biserică sunt susţinute financiar şi de Ludovic de Anjou; vezi pe Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe
http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3 iunie 2010
22
fig.26. Cheie de boltă
Acum corul este redecorat în stil gotic în varianta pargheză a atelierului familiei de arhitecţi
Parler70
, familie care a lucrat şi la corul bisericii Sfîntul Sebaldus din Nürnberg şi la catedrala
Sfîntul Vitus din Praga71
. Acesta se delimitează de corpul celor trei nave ale bisericii, fiind
supraînălţat (vezi fig.19) – la exterior măsoară 23 de metri, stîlpii din interior avînd 11 metri -
avînd toate caracteristicile specifice acestui stil – este de plan poligonal, cu contraforţi svelţi,
înalţi şi decoraţi atît în partea inferioară cît şi în cea superioară cu mici baldachine din piatră ce
adăpostesc statui; aceştia încadrează ferestre elegante, cu proporţii clasice, decorate în partea
superioară cu un cerc decorat cu un trilob (vezi fig.27; fig.29). Istoricul de artă Vasile Drăguţ
susţine că acesta este cea mai valoroasă realizare a goticului transilvănean, aici apărînd, pentru
prima oară, formele goticului flamboiant, la ancadramentele ferestrelor acestuia72
(vezi fig.29).
70 Drăguţ, Vasile: Dicţionar enciclopedic de artă medievală romînească, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti,
1976, pag. 270 71 Curinschi Vorona, Gheorghe: Istoria arhitecturii în Romînia, editura Tehnică, Bucureşti, 1981, pag. 126 72 Drăguţ, Vasile: op.cit., pag. 270
Pe contraforturi şi mai pot observa reprezentate şi animale fantastice – demoni sau forţe
răufăcătoare, strîns legate de concepţia catolică, regăsite peste tot în arhitectura eclesiastică
medievală (vezi fig.30).
fig.27. Detaliu exterior. Fecioara Maria cu pruncul Isus
fig.28. Planul bisericii evanghelice
24
Cea de-a treia fază se încheie odată cu ridicarea unei galerii – lettner – în 1380, aceasta urmînd
să despartă corul de restul corpului bisericii. Ce se mai poate vedea astăzi din această galerie
sunt două deschideri în arc frînt în est şi un început de nervuri73
.
fig.29. Fereastră cor fig. 30. Detaliu animal fantastic
A patra fază este caracterizată de apariţia formelor goticului transilvănean. Aceasta începe odată
cu ridicare în jurul bisericii a unui zid de piatră (vezi fig.31), cu o serie de metereze, tot acum
înălţîndu-se şi pereţii navei centrale. Deşi diferenţa dintre corul gotic şi restul corpului romanic
rămîne încă vizibilă (vezi fig.19), este refăcut acoperişul corpului romanic, fiind construită o
singură învelitoare, în două ape, peste cele trei nave.
73 Heitel, Radu: op.cit., pass.
fig31. O parte a zidului de incintă al bisericii
În interior se continuă lucrările la galeria mai sus amintită, tot acum fiind modificată şi
planimetria edificiului, adaugîndu-se încă două travee74
.
Corul necesită noi intervenţii în urma cutremurului din 1523, cînd se prăbuşesc doi dintre stîlpii
de susţinere a acestuia, acum nivelul de călcare iniţial al bisericii fiind şi el înălţat. Între 1518-
1528 este construit şi altarul bisericii, care este cel mai înalt altar din Transilvania, cu o înălţime
de 13 de metri, şi o lăţime de şase metri. În stil gotic, cu adăugări renascentiste, panourile care îl
împodobesc sunt sculptate şi policromate de meşterii Johann şi Veit Stoss75
(vezi fig.32).
74 Ibidem. 75 Monumentele istorice din Romînia, pe
http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Biserica%20evanghelica%20/2979, vizualizat în
data de 2 iunie 2010
26
fig.32. Interior. Boltirea corului şi altarul
Acesta prezintă o analogie cu altarul Sfîntului Iacob din Lewoca (aproximativ 1508), executat de
Paul din Lewoca76
.
Secolele XVIII şi XIX sunt considerate de istorici ca reprezentînd faza finală a şantierului din
Sebeş. Acum sunt adăugate, la sud, două pridvoare, pentru ca în interior să fie amenajată a altă
sacristie, care însă este înlăturată cu ocazia restaurărilor inteprinse în anii 1960- 196477
.
Un document din 1710 menţionează orologiul de pe turnul de vest al bisericii, pentru ca în 1752
o mare parte a frescelor din interiorul bisericii să fie acoperite78
. Între 1760 – 1764 este ridicată
orga, iar corul va fi înconjurat, în parte superioară cu o galerie cu balustradă, elemente ce vor fi
eliminate ulterior79
. Cea mai importantă adăugire din secolul al XIX-lea este ridicarea unei noi
sacristii, care nu ne-a rămas pînă în ziua de astăzi, fiind dărîmată în urma restaurărilor din anii
1960- 1964.
76
Heitel, Radu: op.cit., pass. 77 Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3 iunie 2010 78 Angelescu, Mariana; Gündisch, Gustav: Restaurarea unui monument de arhitectură din epocile romanică şi
gotică în cadrul ansamblului de monumente feudale de la Sebeş-Alba, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de
restaurare, 1976, pag. 108 79 Anghel, Călin: op.cit., pag. 491- 492
Biserica este un monument important în istoria arhitecturii religioase din Transilvania, fiind
reprezentantă a două mari stiluri – romanic şi gotic, pe care meşterii şi arhitecţii săi au reuşit să
le îmbine elegant. Evoluţia acesteia oglindeşte în fapt contextul istoric şi trecutul unui oraş vechi
de opt secole.
28
Bibliografie generală:
1. Angelescu, Mariana; Gündisch, Gustav: Restaurarea unui monument de arhitectură din
epocile romanică şi gotică în cadrul ansamblului de monumente feudale de la Sebeş-
Alba, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, 1976
2. Călători străini despre Ţările Romîne, vol VI, Bucureşti, 1976
3. Curinschi Vorona, Gheorghe: Istoria arhitecturii în Romînia, editura Tehnică, Bucureşti,
1981
4. Documente C. Veacul XIV, vol. IV (1341-1350), nr.12
5. Drăguţ, Vasile: Dicţionar enciclopedic de artă medievală romînească, ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică. Bucureşti, 1976
6. Heitel, Radu: Monumentele medievale din Şebes, Alba, ed. Meridiane, Bucureşti, 1964
7. Iacob, Dan Dumitru; Niedermaier, Paul; Pál Judith: Sebeş. Atlas istoric al oraşelor din
Romînia, vol. 3, fascicula 2, Bucureşti, 2004
8. Ionescu, Grigore: Istoria arhitecturii în Romînia, ed. Academiei Republicii Populare
Romîne, Bucureşti, 1965
9. Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997
10. Pop, Ioan Aurel: Istoria, adevărul şi miturile, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002
11. Pop, Ioan Aurel: Voievodatul Transilvaniei şi părţile vestice în secolul XII- 1541, în
Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1, editura. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997
12. Raica, Ion: Sebeşul: istorie, cultură, economie. Confruntări sociale, şi politice, ed. George
Bariţiu, Cluj Napoca, 2002
13. Schuster, Frederich: Ueber alte Begräbnikftätten bei Mühlbach, în Programm des
evanghelische Untergymnasium zu Mühlbach, 1866-1867
14. Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print,
Bucureşti, 2006
15. Vătăşianu, Virgil: Istoria artei feudale în ţările romîne, editura Academiei Republicii
Populare Romîne, 1959, vol. 1
16. Vekov, Karoly: Locul de adeverire Alba Iulia: secolele XIII-XVI, editura Fundaţia
Culturală Romînă: Centrul de Studii Transilvane: Gloria, Cluj Napoca, 2003
Lista articolelor sau publicaţiilor consultate pe internet:
1. Anghel, Călin: Evoluţia urbanistică a Sebeşului în secolele XVII-XVIII: oraşul intra
muros, pe http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/26calin%20anghel.pdf, în data de 7
iunie 2010
2. Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe
http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3
iunie 2010
3. Caiet documentar, pe
http://www.uauim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/discipline/CAIET_DOCUMENTA
R_2008.pdf
4. Cetatea dacică Căpîlna, pe www.Cimec.ro :
http://www.cimec.ro/Arheologie/CetDACI/Capalna/index.htm, vizualizat în data de 2
iunie 2010
5. Dan, Dorin Ovidiu: Contribuţii la istoria scaunului săsesc Sebeş, pe
www.muzeuluniriialba.ro:
http://www.muzeuluniriialba.ro/docs/apulum/articole/42_19_dan_dorin.pdf, vizualizat în
data de 5 iunie 2010
6. Fortificaţiile Sebeşului Medieval: pe www.Medievistica.ro:
http://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/SebesSalontai/SebesSalontai.htm#_ft
n2, vizualizat în data de 12 iunie 2010
7. Istoric, pe: www.sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data
de 8 iunie 2010
8. Monumentele istorice din Romînia, pe
http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Biserica%20evangheli
ca%20/2979, vizualizat în data de 2 iunie 2010
9. Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print,
Bucureşti, 2006, vizualizat pe www.Scribd.com:
http://www.scribd.com/doc/28863871/BisericiSasesti, în data de 9 iunie 2010
30
Site-uri consultate:
1. www.cimec.ro
2. www.geocities.com
3. www.medievistica.ro
4. www.monumenteromania.ro
5. www.sebesonline.ro
6. www.stiri.turismalba.ro/
7. www.wikipedia.com
8. www.uauim.ro
Anexa1. Sursa ilustraţiilor:
1. www.panoramio.com
2. www.bogdanbalaban.ro
3. www.Flickr.com
4. www.medievistica.ro
5. www.monumente.ro
6. www.stiri.turismalba.ro/
7. www.septemcastra.ro
8. Arhiva personală