0

Cuprins

Introducere.............................................................................................................................pag.1

Cap.1.

Istoria oraşului......................................................................................................................pag.2

Cap.2.

Evoluţia urbanistică a oraşului.............................................................................................pag.12

Cap.3.

Monumentele istorice ale oraşului

Biserica evanghelică............................................................................................................pag.18

Concluzie.................................................................................................................... ........ pag.30

Introducere

Istoria oraşului este strîns legată de venirea şi stabilirea coloniştilor saşi pe teritoriul

Transilvaniei, mica aşezare fiind întemeiată de „noii oaspeţi” colonizaţi aici către sfîrţitul

secolului al XII-lea de către regalitatea maghiară.

Farmecul acestei localităţi e dat de încremenirea în timp a configuraţiei sale, care încă mai

păstrează în inima comunităţii vechea biserică evanghelică, centrul vechi al acestuia respectînd

pînă în ziua de astăzi vechea planimetrie urbanistică medievală, determinată în principal de

incinta unei vechi fortificaţii de secol XIV, a cărui ziduri ne-au rămas în picioare pînă în ziua de

astăzi.

Biserica evanghelică, poate cel mai important şi mai vechi edificiu istoric al oraşului, însumînd

peste 800 de ani de existenţă, apărată de zidurile unei fortificaţii la fel de vechi, a rămas punctul

central al oraşului, în jurul acesteia fiind gîndită trama stradală şi dispunerea clădirilor. De jur

împrejurul pieţei centrale – azi transformată în parc – se pot admira clădiri medievale, unele

vechi de pînă la 500 de ani. Amintim astfel casa Zapolya, astăzi muzeu, casa Binder, biserica

Sfîntul Bartolomeu sau turnurile vechii fortificaţii, cele din urmă pierdute însă printre casele şi

grădinile localnicilor.

Astăzi ansamblul fortificat al bisericii evanghelice este denumit de comunitatea locală ca fiind al

saşilor, acestei populaţii – azi în număr de doar 400 de persoane - fiindu-i astfel recunoscut rolul

pe care la jucat de-a lungul istoriei în dezvoltarea micii localităţi, căci trecutul acesteia precum şi

trecutul şi evoluţia bisericii nu pot fi înţelese numai prin conexiune directă cu stabilirea acestor

„noi oaspeţi” aici.

2

Capitolul I

Istoria oraşului

fig.1. vedere de Johann Hass. 1736

Istoria aşezării se întinde pînă tîrziu în secolele IV-VI, perioadă pentru care există dovezi

arheologice care atestă prezenţa unei populaţii sedentare stabilite aici. Chiar şi aşa, pentru zona

din jurul oraşului cercetările arheologice au descoperit urme de locuire mai vechi de secolele IV-

V, în urma acestora fiind găsite obiecte aparţinînd epocii Neoliticului – ne referim aici la cultura

Vincaş – Turda, epocii Eneolitice, şi anume culturii Petreşti, dar şi epocii Bronzului şi a Fierului.

Primul care semnalează prezenţa culturii Coţofeni lîngă Sebeş, la Rîpa Roşie, este cercetătorul

Fr. W. Schuster, în anul 18651. Cel mai important sit arheologic datat în cea de-a doua epocă a

Fierului va fi cel de la Căpâlna, cetatea de aici, ridicată cel mai probabil în timpul lui Burebista,

făcînd parte din sistemul de fortificaţii dacice ce aveau menirea de a apăra cetatea

1 Schuster, Frederich: Ueber alte Begräbnikftätten bei Mühlbach, în Programm des evanghelische Untergymnasium

zu Mühlbach, 1866-1867, pag. 3-16.

Sarmizegetusa2. După cucerire Daciei zona Sebeşului intră în sfera de influenţă a Legiunii a

XIII-a Gemina, stabilită în castrul de la Apulum3. Ca dovadă a acestui fapt au fost decoperite

diferite obiecte – monede, opaiţe, ceramică, pietre funerare - datate în epoca romană4, unele chiar

avînd ştampila regiunii romane inscripţionată. O urmă a prezenţei romane care ne-a rămas pînă

în ziua de astăzi sunt drumurile romane, construite cu scopul de a asigura interesele strategice ale

Imperiului. Unul dintre aceste drumuri este chiar şoseau europenă E81, ce leagă Sebeşul de Alba

Iulia şi Sibiu5.

Una din ipotezele istoricilor e aceea că oraşul propriu-zis este întemeiat abia de către coloniştii

germani, stabiliţi aici începînd cu a doua jumătare a secolului al XII-lea. Colonizarea acestora

face parte din politica Imperiului Maghiar de a-şi întări autoritatea în teritoriile nou cucerite, noul

regat fiind descris de către istoricul Ioan Aurel Pop ca un adevărat „mozaic etnic”. Colonizarea

unor popoare noi – păgîne sau creştine - atît în cîmpia Panonică cît şi în teritoriile noi anexate va

fi o practică frecvent adoptată de către regalitatea maghiară pentru a-şi întări statutul şi statul.

Revelator în cazul acesta este chiar testamentul regelui Ştefan I, document care susţine că un stat

cu o singură limbă, termen înţeles în sensul de etnie, este un stat slab6. La fel se va întîmpla şi cu

teritoriul Transilvaniei, a cărui cucerire de către Coroana maghiară se face treptat, începînd cu

secolul al XI-lea. În cazul acestei regiuni faptul că zone întregi sunt populate aproape în

întregime numai de romîni, populaţia maghiară fiind minoritară, îngreunează integrarea regiunii

în noul regat. Tocmai de aceea, una dintre metodele folosite de către coroana maghiară va fi

aceea a colonizării unor populaţii străine în zona de sud a Transilvaniei, populaţii care, în

schimbul apărării graniţelor regatului şi a credinţei faţă de rege, primesc o serie de drepturi şi

privilegii. Primii care se stabilesc aici vor fi secuii, urmaţi imediat de către saşi, în secolul al XII-

lea (acum are loc colonizarea propriu-zisă), deşi aceştia încep să se stabilească în Pannonia încă

dinainte de anul 1000. Colonizarea celor din urmă are un rol militar, politic şi economic,

2 Cetatea dacică Căpîlna, pe www.Cimec.ro : http://www.cimec.ro/Arheologie/CetDACI/Capalna/index.htm,

vizualizat în data de 2 iunie 2010 3 Heitel, Radu: Monumentele medievale din Şebes, Alba, ed. Meridiane, Bucureşti, 1964, pass.

4 www.Cimec.ro: http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index/sel.asp?nr=3&NrSel=0&Lang=EN&IDRap=1724#Lk1724, vizualizat în data de 2 iunie 2010 5 Raica, Ion: Sebeşul: istorie, cultură, economie. Confruntări sociale, şi politice, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca,

2002, pag. 11 6 Pop, Ioan Aurel: Voievodatul Transilvaniei şi părţile vestice în secolul XII- 1541, în Istoria Romîniei. Transilvania,

vol.1, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997, pag. 451-453

4

regalitatea dăruind saşilor teritorii pe care nu le poate controla prin intermediul populaţiei

maghiare7.

Aşezarea coloniştilor germani în Transilvania se realizează în mai multe etape, o dovadă a

acestui fapt fiind şi acordarea de privilegii diferite, în funcţie de anumite criterii. Aşadar cea mai

mare enclavă colonizată de saşi, deşi locuită anterior de secui, va fi regiunea Sibiului, pentru ca

mai apoi aceştia să se extindă şi spre Ţara Bîrsei, iar în secolul al XV-lea să ia naştere

Universitatea Săsească (1486), care va conferi comunităţii săseşti cadrul juridic şi politic necesar

organizării acestora. Evoluţia acestei populaţii va duce treptat la o accelerare a prosperităţii

economice a zonei, fapt ce va permite dezvoltarea unor importante nuclee urbane pe teritoriul

Transilvaniei8.

Coloniştii germani stabiliţi în Sebeşul de astăzi vor numi oraşul Mülbach, în traducere rîul

morilor. Prima atestare – documentară - ne revine din Diploma Andreiană din 1224 (document

care de altfel şi reglementează privilegiile şi drepturile noilor „oaspeţi”), unde localitatea apare

menţionată sub numele de Terra Sebus9, denumire dată după rîul ce o străbate, Sebiş traducîndu-

se ca repede. Un alt toponim al oraşului e cel de Mallembach, aşa cum apare într-un act papal din

1245, prin care Papa Inocenţiu al IV-lea îl împuterniceşte pe preotul Teodosie să strîngă venituri

din mai multe parohii, pentru a putea reface oraşul distrus în urma invaziei tătare din 1241-

124210

. De asemenenea, regiunea va fi cunoscută şi sub numele de Unterwald, sau Ţara de sub

pădure11

. Pînă tîrziu în secolul al XIX-lea denumirea oraşului va fi de Sebeşul Săsesc, sau

Sebişul Săsesc, pentru ca în ziua de astăzi toponimul folosit să fie doar cel de Sebeş.

Un eveniment important legat de istoria oraşului e răscoala din 1227, cînd izbucnesc conflicte

între biserica catolică transilvăneană, cu sediul episcopal la Alba Iulia, şi saşii din Sebeş conduşi

de un anume Gaan. Motivul izbucnirii răscoalei este refuzul saşilor din Sebeş şi Ocna Sibiului de

a-şi plăti obligaţiile materiale faţă de biserică, impozitul iniţial – numit argentum –

7 Ibidem.

8 Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print, Bucureşti, 2006, vizualizat pe www.Scribd.com: http://www.scribd.com/doc/28863871/BisericiSasesti, în data de 9 iunie 2010 9 Dan, Dorin Ovidiu: Contribuţii la istoria scaunului săsesc Sebeş, pe www.muzeuluniriialba.ro:

http://www.muzeuluniriialba.ro/docs/apulum/articole/42_19_dan_dorin.pdf, vizualizat în data de 5 iunie 2010 10 Istoric, pe: www.sebesonline.ro : http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 8 iunie 2010 11 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit.

mărindu-se12

. Distrugerile suferite de catedrala Sfîntul Mihail şi capitlul albaiulean în urma

acestor evenimente sunt atît de mari încît vestea, ajunsă pînă la curtea regală şi papală, determină

regalitatea să cedeze capitlului, grav afectat, salina din Turda, cei care se stabilesc pe pămîntul

acestuia urmînd a fi scutiţi de darea regală13

. Oricum, de acum înainte relaţiile dintre saşii din

Sebeş şi episcopia catolică şi capitlul din Alba Iulia se vor înrăutăţi, astfel că primii se vor ridica

din nou împotriva armatelor voievodale în 1324. Ca urmare a relaţiilor tensionate dintre cele trei

părţi, în 1496 oraşul Sebeş va fi anatemizat de către capitlul albaiulean14

.

fig.2. Hartă veche a Transilvaniei.

Invazia tătarilor din 1241-1242, veniţi din Mongolia sub comanda lui Bochetor, va afecta şi

oraşele Transilvaniei, de aici armatele mongole ajungîng pînă la Vistula. Sebeşul va fi incendiat,

mare parte a locuitorilor săi fiind luaţi prizonieri. Documentul din 1245, amintit mai sus,

povesteşte despre situaţia grea a oraşului după aceaste evenimente, Papa Inocenţiu promiţîndu-i

preotului din Mallembach că îi „îngăduie ca pe lîngă veniturile ce i-au mai rămas, să poată

12 Raica, Ion: op.cit., pag. 25 13 Vekov, Karoly: Locul de adeverire Alba Iulia: secolele XIII-XVI, editura Fundaţia Culturală Romînă: Centrul de

Studii Transilvane: Gloria, Cluj Napoca, 2003, pag. 138 14 Raica, Ion: op.cit., pag. 25

6

primi în chip legiuit şi altul, chiar dacă ar fi o parohie”15

. Amintirea acestor evenimente

sîngeroase s-a menţinut pînă în ziua de azi în memoria colectivă a locuitorilor din zonă rămînînd

expresia populară „Luate-ar Han Tătarul!”, ca urmare a numărului mare de prizonieri luaţi de

către armată tătară16

(probabil că majoritatea acestora nu ştiu de unde îşi are rădăcinile această

expresie). Cu ocazia colectării dijmei în anul 1303, documentele amintesc de scaunul săsesc din

Sebeş, acesta fiind al doilea scaun înfiinţat în Transilvania, imediat după cel de la Sibiu (înfiinţat

în 1302)17

. Astfel apare menţionat Sedes Sebes, care cuprinde oraşul liber Sebeş şi cele zece

localităţi arondate acestuia, printre care amintim Cîlnicul, satul Lancrăm şi satul Petreşti. O nouă

răscoală la care va participa şi populaţia oraşului va fi cea din 1324, împotriva regelui maghiar

Carol Robert. Cronicile vremii susţin că acum „toţi saşii din Transilvania” s-au ridicat la luptă

împotriva regelui Ungariei18

.

Într-un act din 25 martie 1336 acelaşi rege acordă dreptul de a bate monedă comitatelor şi

oraşelor19

, printre acestea fiind şi Sebeşul, acesta emiţînd monedă terestră, adică doar pentru uzul

localnicilor. Monetăria va fi menţionată şi mai tîrziu, în secolul al XV-lea.

Evenimentele din 1241 vor inaugura o perioadă de calm şi de prosperitate pentru oraş, iar pentru

a se mări numărul populaţiei – decimate în urma invaziei - se va aduce un nou val de colonişti. O

consecinţă benefică a stabilirii populaţiei de saşi aici va fi dezvoltarea meşteşugurilor şi a

comerţului, aşezarea devenind în scurt timp oraş - Civitatis Sebus20

, pe urmă tîrg – oppidum, din

nou oraş regal – civitas - înainte de 1341, şi din nou tîrg21

. Astfel localitate creşte în importanţă,

ajungînd la un moment dat al patrulea oraş între oraşele din Transilvania. Ca dovadă a rangului

său, dar şi a importanţei pe care acesta o va juca de-a lungul timpului poate fi considerat blazonul

oraşului, care este decorat cu un leu încoronat – e important de menţionat că doar oraşelor regale

le era îngăduit să folosească ca motiv heraldic pe blazon pe cel al coroanei (vezi fig.3.).

15 Documente C. Veacul XI, XII şi XIII, vol.I., nr. 280, pag. 326, apud. Raica Ioan: op.cit., pag. 22 16 Raica, Ion: op.cit., pag. 23 17

În 1550 Georg Reichestorffer nota în lucrarea sa, Chorographia, că Sebeşul a fost prima aşezare a saşilor („Se

spune că a fost prima aşezare a saşilor”). În Călători stăini despre Ţările Romîne, vol. 1, pag. 220, apud. Raica, Ion: op.cit., pag. 22 18 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit. 19 Documente C. Veacul XIV, vol II, nr. 660, pag. 326, apud. Raica, Ion, pag. 58 20 Documente C. Veacul XIV, vol. IV (1341-1350), nr.12, pag.9 21 Raica, Ion: op.cit., pag. 60

Un factor care contribuie la prosperitatea aşezării, poate cel mai important, sunt breslele, care

devin renumite pentru calitatea lucrărilor executate în propriile atelierele: documentele din 1291

amintesc deja de meşterii lemnari Herbord din Gîrbova, Henc din Cîlnic şi mulţi alţ i, care vor fi

contractaţi pentru a lucra la acoperişul catedralei romanice din Alba Iulia22

.

fig. 3. Stema oraşului Sebeş.

Alte bresle de care avem cunoştiinţă, fiind atestate documentar, sunt cea a măcelarilor, a

cizmarilor, a brutarilor, a tăbăcarilor, a fierarilor, a lăcătuşilor, a căldărarilor, a pielarilor, a

rotarilor, a curelarilor, a săbierilor şi a pălărierilor23

. În documentul din 9 noiembrie 1376

Sebeşul se află printre cele cinci localităţi din Transilvania care beneficiază de reînnoirea

statutului breslelor, în număr de 1924

.

În 1387 Sebeşul devine prima aşezare transilvăneană care obţine de la regele Sigismund de

Luxemburg dreptul de a se înconjura cu ziduri de piatră25

– o parte a turnurilor şi a incintei au

rezistat pînă în ziua de astăzi, însă din păcate sunt într-o stare de degradare destul de avansată, iar

22 Ionescu, Grigore: Istoria arhitecturii în Romînia, ed. Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1965,

pag. 138 23 Raica, Ion: op.cit., pag. 53 24 Ibidem. 25 Ibidem.

8

mare parte din vechea fortificaţie nu poate fi vizitată sau integrată într-un circuit turistic deoarece

aceasta este împrejmuită de case şi de grădini.

Aproape un secol mai tîrziu de la ridicarea lor, în 1438, localitatea este asediată de oştirile

sultanului Murad al II-lea. Deşi se duc tratative în urma cărora oraşul se predă fără luptă, acest

lucru fiind posibil datorită faptului că sultanul este însoţit de voievodul romîn Vlad Dracul,

acesta avînd legături strînse cu negustorii sebeşeni, o parte a populaţiei refuză acest lucru,

refugiindu-se în turnul Croitorilor. Bastionul este cucerit abia după ce este incendiat, o mare

parte a celor adăpostiţi aici fiind luată prizonieră26

. De la acest eveniment s-a născut şi o

legendă, sau o povestire – cea a studentului din Romos. Se pare că acesta, un tînăr de 16 ani din

localitatea Romos şi aflat la studiu în Sebeş, este singurul supravieţuitor în urma atacului asupra

turnului. El este luat prizonier şi vîndut ca sclav la Adrianopol, peste cîţiva ani însă reuşind să

evadeze. De aici pleacă în Italia, unde îşi continuă studiile, şi unde scrie lucrarea intitulată

„Despre religia, năravurile şi netrebniciile turcilor”, operă care va ajunge pînă în secolul al XV-

lea să fie editată în 25 de ediţii. Totodată, acest tînăr este primul elev cunoscut al şcolii germane

din Sebeş27

.

Cu această dată începe declinul economic al aşezării, aceasta intrînd în posesia nobililor

Johannes şi Andreas Pongrácz de Dengeleg (actul de donaţie eliberat de Matia Corvin în 1464),

şi deci pierzîndu-şi statutul de oraş liber28

.

În anii următori Transilvania va fi sistematic prădată de oştirile tătare, regele Matia Corvin

acordînd dreptul de a se reface fortificaţia oraşului.

Localitatea se va implica şi în lupta pentru tron dintre Ioan Szapolyai şi Ferdinand de Habsburg,

fiind de partea fostului voievod romîn - Dieta din 12 martie 1556, întrunită în Sebeş, îl va

recunoaşte pe Ioan Sigismund şi pe mama sa ca moştenitori legitimi ai tronului29

.

26

Heitel, Radu: op. cit., pass. 27 Ibidem. 28 Gündish, Konrad: Automonie de stări şi regionalitate în Ardealul medieval, în Transilvania şi saşii ardeleni în

istoriografie, ed Hora, Sibiu, 2001, pag. 48 29 Pentru luptele pentru tron dintre Ioan Zapolyai şi Ferdinand de Habsburg vezi Gündish, Konrad: op.cit. şi Andea,

Avram; Andea Susana: Principatul Transilvaniei sub suzeranitate otomană, în Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1,

ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997, pag. 544-646

Un eveniment important în istoria oraşului va fi stabilirea sediului comandamentului de către

Mihai Viteazul, care va rămîne aici pentru cîteva zile pentru a-şi pregăti intrarea în Alba Iulia. În

1639 este adoptat balzonul oficial al oraşului, pentru ca Dieta din 1659, ţinută în Casa Szapolyai

să instituie primul blazon al Transilvaniei30

(vezi fig.6).

În 1661 Sebeşul este din nou distrus de invaziile turcilor, rămînînd neatinse doar biserica

oraşului, şcoala, casa parohială şi alte două case. Datorită ajutorului dat de principele Mihail

Apafi, o mare parte a clădirilor din oraş vor fi însă refăcute 31

.

Distrus de incendiile din 1703 şi 1707, cînd este atacat de partizanii lui Francisc Rákóczy, în

1738 oraşul este afectat şi de epidemia de ciumă, înregistrîndu-se o scădere drastică a numărului

populaţiei – aceast a făcut mai mult de 200 de victime32

. O creştere a populaţiei se va înregista

abia odată cu venirea unui nou val de colonişti germani începînd cu a doua jumătate a secolului

al XVIII-lea, astfel, în 1748 se vor stabili aici colonişti germani din regiunea Baden- Durlach,

iar în 1770 din Hanau33

.

În secolul al XVIII-lea oraşul redevine tîrg, Johann Lehmanns, un călător care trece prin Sebeş

scriind în 1790: „[...] Sebeşul încă mai era la începutul domniei lui Iosif al II-lea oraş săsesc.

Apoi i s-a luat, curînd privilegiul de oraş, fiind coborît la rangul de tîrg. De la începutul domniei

lui Leopold, tîrgul a devenit din nou oraş”34

.

Din 1852 Scaunul Sebeşului este scos din Fundus Regiusi, fiind încorporat preturii de Sibiu. În

1876 acesta va fi desfiinţat definitiv35

.

Între anii 1900-1914 are loc o transformare radicală a oraşului, acum desfăşurîndu-se o intensă

activitate edilitar- urbanistică36

.

30 Heitel, Radu: op.cit., pag. 34 31

Sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 2 iunie 2010 32 Anghel, Călin: Evoluţia urbanistică a Sebeşului în secolele XVII-XVIII: oraşul intra muros, vizualizat pe http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/26calin%20anghel.pdf, în data de 7 iunie 2010 33Wikipedia.ro, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Sebe%C8%99, vizualizat în data de 3 iunie 2010 34 Călători străini despre Ţările Romîne, vol. X/1, Bucureşti, 2000, pag. 576-577 35 Dan, Dorin Ovidiu: op.cit 36Sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data de 3 iunie 2010

10

Cap.II

Evoluţia urbanistică a oraşului

Planimetria oraşului este cea caracteristică oraşelor medievale, în special al oraşelor de

colonizare de secol XIII-XIV, biserica constituind punctul central al aşezării. Această

conformaţie este păstrată pînă în ziua de astăzi, Sebeşul avînd încă vechile străduţe înguste,

misterioase, dispuse în jurul pieţei centrale: biserica evanghelică este străjuită de asemenea două

Fig.7. Harta centrului vechi al oraşului

străduţe paralele, care încadrează edificiul pe latura nordică şi sudică37

.

37 Fortificaţiile Sebeşului Medieval: pe www.Medievistica.ro:

http://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/SebesSalontai/SebesSalontai.htm#_ftn2, vizualizat în data de

12 iunie 2010

Un important studiu asupra evoluţiei urbanistice a oraşului este cel al istoricului Călin Anghel,

care tratează evoluţia urbanistică a aşezării începînd cu secolul al XVII-lea şi continuînd pînă la

sfîrşitul celui de-al XVIII-lea, avînd ca obiect de cercetare oraşul intra muros (vezi fig.7; fig.8).

Fig.8.Hartă a oraşului

Legendă:

1. Poarta de Vest

2. Poarta de Est

3. Turnul croitorilor

4. Turnul poligonal

5. Poarta de Nord

6. Turnul cizmarilor

7. Turnul fierarilor

8. Fost turn al barbacanei

12

Deasemenea, există numeroase descrieri ale călătorilor străini care trec şi prin Sebeş, însă adesea

acestea sunt contradictorii. Astfel, descrierea lui Evliya Celebi din 1661 ne înfăţişează un oraş

mai mare chiar decît cetatea Sibiului : „E o cetate mare, pătrată, înconjurată cu un zid simplu şi

scund. Unele porţiuni din zid sunt construite din cărămidă, iar altele din piatră. Dar e mai mare

decît cetatea Sibiului[...]”. Un alt călător, Conrad Iacob Hiltenbrandt, descrie aşezarea ca fiind

un oraş cu „un aer bun şi sănătos şi case bine clădite”38

. Relatarea lui Johann Lehmanns din

1782 descrie oraşul ca fiind „curat săsesc”, locuit în mahalale de romîni39

. Lui Georg

Marienburgen îi datorăm cea mai amplă descriere a monumentului, care ne oferă informaţii nu

numai despre fortificaţia oraşului, dar şi despre celelalte edificii precum casa parohială, biserica

evanghelică sau mînăstirea franciscană40

.

Începînd cu secolul al XIV-lea starea economică a localităţii se înrăutăţeşte, fapt care se

oglindeşte şi în dezvoltarea edilitar urbanistică a oraşului. Invazia turcilor din 1661 determină

probabil înlocuirea caselor de lemn cu cele din piatră, din incendiu supravieţuind doar biserica,

şcoala şi o parte a casei parohiale41

.

Configuraţia stradală nu s-a schimbat foarte mult din perioada medievală, fiind organizată cu

două pieţe centrale şi biserica evanghelică amplasată ca punct central, flancată de două străzi mai

mici (vezi fig.10). Ni s-au mai păstrat numele unor cartiere şi străzi, astfel, în 1637 este atestat

cartierul Jacobi, probabil cu denumirea de la strada Jakobigasse, azi Mihai Viteazul. În secolul al

XVIII-lea oraşul va fi împărţit în patru cartiere: în Vest, cartierele Rosarum şi Petri, în est Jacobi

şi Siculorum, însă o delimitare concretă nu s-a putut face datorită lipsei de informaţii. În cadrul

acestor cartiere avem atestate şi cîteva nume de străzi, Jakobigasse, Rosengasse, Petrigasse, şi

Sikulorumgasse, denumiri luate de la cele patru quartale42

(vezi fig.7).

38 Călători străini despre Ţările Romîne, vol VI, Bucureşti, 1976, pag. 618-619 39 Călători străini...., vol. X/1, Bucureşti, 2000, pag. 576- 577 40 Ibidem, pag. 617 41 Anghel, Călin: op.cit. 42 Ibidem.

fig.10. Plan al centrului

Totuşi e posibil ca numele acestor străzi să provină de la sfinţi, cum e în cazul străzii Petrigasse ,

sau strada Jakobigasse, care îşi preia numele de la sfîntul Iacob cel Bătrîn, în timp ce strada

Rosengasse este denumită aşa de la păşunea Dealul Roşu, sau cîmpul Rosenfeld, folosit pentru

păşunat43

.

Informaţiile despre edificiile din oraş sunt puţine, însă în secolul al XVII-lea casele de lemn

coexistă cu cele din piatră. După ce fortificaţia îşi pierde rolul militar, pe la începutul secolului al

XVIII-lea instaurîndu-se o perioadă relativ stabilă, creşte şi numărul populaţiei, acesta ajungînd

la 1993 de locuitori, inclusiv romînii din suburbii44

. Astfel, creşte şi numărul caselor, care sunt

construite tot mai aproape de zidul fostei fortificaţii. Lacurile şi fostele şanţuri sunt asanate şi

astupate, pe suprafaţa lor fiind amenajate gospodării şi grădini. Spre exemplu, lacul din parcul

din centru al oraşului a fost odată parte constituantă a vechii cetăţi.

În lucrarea sa, intitulată „Topographie der Stadt Mülbach”, Georg Marienburger descria astfel

situaţia din jurul anului 1785: „[...] în afară de acest zid al oraşului [...] se mai văd încă peste

tot resturile triste ale vechiului zid exterior, în jurul căruia se găsesc şanţuri cu adevărat adînci

şi lacuri întinse (care însă datorită măsurilor înţelepte ale poliţiei oraşului, au fost transformate

de cîţiva ani în grădini utile, cu excepţia unui singur heleşteu”45

.

43 Ibidem. 44 Ibidem. 45 Iacob, Dan Dumitru; Niedermaier, Paul; Pál Judith: Sebeş. Atlas istoric al oraşelor din Romînia, vol. 3, fascicula

2, Bucureşti, 2004, pag. IX.

14

Secolul al XIX-lea este marcat de o intensă activitate edilitară, zidurile vechii fortificaţii fiind

pierdute prin curţile sau grădinilor caselor din centru, servind nu de puţine ori ca zid despărţitor

între proprietăţi. Chiar şi aşa încă se mai poate urmări trama fortificaţiei.

Tocmai acest lucru conferă însă centrului vechi al oraşului un farmec aparte, care parcă te

îndeamnă să îl descoperi.

Cap III.

Monumentele istorice ale oraşului

Biserica evanghelică

fig.14. Ilustrată

După invazia din 1241-1242 comunitatea din Sebeş începe să îşi revină, inaugurîndu-se, pentru

aproximativ două secole de cum încolo, o perioadă relativ stabilă, care va permite ridicarea

bunăstării populaţiei oraşului. Aşadar nu e o simplă coincinţă că acum se ridică majoritatea

monumentelor importante ale oraşului: biserica evanghelică, capela cimiterială, biserica şi

mînăstirea Sf. Bartolomeu, casa Zapolyai, şi fortificaţia oraşului46

. Un alt factor care va contribui

la dezvolarea oraşului va fi şi stabilirea coloniştilor saşi aici, buni meşteşugari, aceştia aducînd

cu ei propria cultură şi propriile obiceiuri.

Cercetările din 1960- 1962 au scos la iveală o veche necropolă, mai veche decît biserica

evanghelică, ceea ce presupune că aici a existat anterior un alt edificiu – istoricii au dedus acest

lucrul făcînd analogie cu obiceiul coloniştilor din secolul al XII-lea de a-şi îngropa morţii în jurul

necropolei, obicei care dispare odată cu secolul al XV-lea47

.

46 Raica, Ion: op.cit., pag. 60 47 Heitel, Radu: op.cit., pass.

16

fig.15. Biserica evanghelică

Pe vechea necropolă se ridică, în secolul al XIII-lea o basilică romanică, aceasta fiind prima

etapă a bisericii evanghelice pe care o vedem astăzi48

. Din această perioadă datează primele

nivele ale turnului de pe latura de Vest, decorat cu ferestre geminate (vezi fig.16), specifice

romanicului, şi cu acoperişul terminat în cinci tunuleţe – semnificaţia celor patru turnuleţe care

flanchează turnul principal reprezentănd cele patru drepturi ale oraşului - cel de a ţine tîrguri,

dreptul de a judeca, de a pronunţa şi de a executa sentinţa capitală49

(vezi fig.17). De jur împrejur

corpul romanic al bisericii este sprijinit de contraforţi masivi, sobri (vezi fig.15), ce încadrează

ferestre tripartite, care se termină în arc frînt, decorate în partea superioară cu o dantelărie de

cercuri (vezi fig.18). De altfel, delimitarea dintre corul gotic şi restul corpului bisericii se vede

foarte clar, azi rămînînd urmele a două arcuri ogivale în zidul de vest al corului, care urmau

probabil să continuie corpul bisericii cu două nave secundare (vezi fig.19). Tot din prima fază

ne-a mai rămas absida semicirculară, a cărui urme se pot vedea astăzi în pardoseala din interior,

arcurile de separare a colateralelor de nava centrală, dublate în elevaţie de arcuri de descărcare,

fundaţiile zidurilor exterioare şi începutul a două turnuri ce urmau să fie ridicate pe latura de

vest, care par a avea şi rol de apărare – acest lucru nu ar fi unul neobişnuit pentru această zonă,

Sebeşul fiind expus oricînd atacurilor externe50

. De acum datează şi portalul laturei de nord, în

48 Istoricul Radu Heitel mai enunţă încă o posibilitatea legată de datarea primei faze a bisericii din Sebeş. El susţine

că e posibil ca aceasta să înceapă abia după 1241, cînd, în urma incendiarii unei posibile biserici din lemn să fie

ridicată construcţia din piatră. Vezi Heitel, Radu: op.cit. 49 Anghel, Călin: op.cit. 50 Heitel, Radu: op.cit., pass.

stil romanic tîrziu, decorat cu cîte trei perechi de colonete - arhitectura acestuia se aseamănă cu

portalul principal al catedralelor din Ják şi Sfîntul Mihail din Alba Iulia, ceea ce îi determină pe

istoricii de artă să îl plaseze cîndva după 126051

(vezi fig.20; fig.21).

fig.16. Turnul. Ferestrele geminate

fig.17.Cele 5 turnuri fig18. Fereastră

Vechea basilică romanică măsura lungimea interioară de 40 de metri, lăţimea celor trei nave

fiind de 13,5 metri – nava centrală avînd 6,77 metri iar cele laterale de 2,5 metri52

.

Cea de-a doua fază a bisericii începe în jurul secolului al XIII-lea, pe fondul evenimentelor ce au

loc acum. Apariţia elementelor gotice în zona transilvăneană nu face altceva decît să reflecte

51 Ibidem., pag. 40 52 Ibidem.

18

schimbările de la începutul secolului: în Transilvania, Coroana Maghiară îşi continuă politica de

colonizare a ,,noilor oaspeţi” – saşi şi secui - începută încă din secolul al XII-lea53

, în 1211 are

loc o înţelegere între regele maghiar Andrei şi Cavalerii Teutoni54

, iar în anul 1247 regele Bela al

IV-lea încheie un contract cu Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, care se vor stabili în Banat şi zonele de

Sud-Vest a Transilvaniei55

.

fig.19. Urmele unei bolţi, amplasat în zidul de vest al corului, urmînd să continue o nouă navă secundară pe latura de

nord a catedralei. O astfel de boltă se găseşte şi în zidul navei de sud.

Totul se întîmplă pe fondul cruciadelor, prin intermediul cărora vor circula idei, influenţe, şi o

nouă mentalitate dinspre Europa de Vest spre cea de Est. Alături de aceşti patru factori care au

contribuit la răspîndirea noului stil, cel gotic, amintim şi rolul jucat de ordinele călugăreşti

53 Primul val de colonişti, provenind din Franconia, se aşează în zona Sibiului, stabilindu-se însă şi în regiunea

Bistriţei, a Clujului, în Sebeş, Sighişoara, Orăştie, Mediaş, Rupea. Alte grupuri de saşi vor veni în Transilvania din

zona Turingiei, Bavariei, Saxoniei, şi a Flandrei.Vezi Pop, Ioan Aurel: Istoria, adevărul şi miturile, ed.

Enciclopedică, Bucureşti, 2002, pass. 54 În urma acestei înţelegeri Cavalerii primesc Ţara Bîrsei, alături de ample scutiri şi libertăţi, fiind supuşi direct Coroanei Maghiare şi avînd imunitate fiscală. Înţelegerea mai prevedea însă interdicţia de a ridica construcţii din

piatră - încălcarea acesteia de către Ordin, alături de manifestare tot mai puternică de autonomie şi de refuzul de a

recunoaşte autoritatea episcopului din Alba Iulia, va duce la expulzarea cavalerilor de pe teritoriul Transilvaniei în

anul 1225. Vezi Pop, Ioan Aurel, op.cit., pag 208 55 Pop, Ioan Aurel, op.cit.

cerşetoare care se vor stabili în zona Transilvaniei. În acest context apar, în special în mediul

urban, noile elemente ale arhitecturii gotice: în şantierele deschise în secolele al XIV-lea şi al

XV-lea ale bisericiilor parohiale, în structurarea aşezărilor şi în evoluţia caselor, respectiv, în

aceea a sistemelor defensive56

.

fig.20.Portalul din Alba Iulia fig.21.Portalul din Sebeş

Un rol important în răspîndirea noilor soluţii tehnice pe spaţiul european şi transilvănean îl

putem acorda ordinului cistercian, a cărui fondare o putem data în jurul anului 110057

. Istoricul

de artă Virgil Vătăşianu consideră călugării cistercieni ca fiind pionieri pentru zonele mai slab

dezvoltate din punct de vedere urban - prevăzînd o diviziune a muncii, aceştia vor prelua rolul de

meseriaşi, pietrari, sau meşteri în zonele în care încă nu există bresle bine conturate. Acest fapt

va duce la creearea unui stil propriu, bazat pe principiile goticului burgund58

, avînd ca şi

caracteristici boltirea pe ogive sau capitelurile cu croşete. Pe baza caracteristicilor arhitecturii

cisterciene putem urmări aşadar traseul noului curent, pornind din Europa de Vest – Austria,

Moravia, ajungînd pînă în Ungaria şi Transilvania59

. Aici, prima mînăstire cisterciană fondată va

fi cea de la Igriş60

, atestată documentar în anul 1179, fiind urmată, în preajma anulul 1200 de

56 http://www.geocities.com/ducuschill/rel59.htm, vizualizat în data de 11.06.2009 57 http://www.geocities.com/ducuschill/rel59.htm, vizualizat în data de 12.06.2009 58 Vătăşianu, Virgil: Istoria artei feudale în ţările romîne, editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959, vol.

1, pag. 98 59 Ibidem, pag 44 60 Ibidem, pag. 23

20

mînăstirea de la Cîrţa, înfiinţată ca metoh al primeia61

. Şantierul care se va deschide la Cîrţa va

influenţa şi celelalte mari şantiere transilvănene - o primă iradiere a acestuia o regăsim în Ţara

Bîrsei62

, observînd apariţia unor elemente specific cisterciene la biserica evanghelică din Sebeş,

la Biserica Neagră şi Sfîntul Bartolomeu din Braşov, la cea din Bistriţa, la biserica evanghelică

din Sibiu,63

, la Rîşnov64

, în comunele Feldioara, Prejmer, în catedrala Sfîntu Mihail din Alba

Iulia, şi în catedrala Sfîntul Mihail din Cluj Napoca, unde azi regăsim elemente specifice

goticului matur şi tîrziu din a doua jumătate a secolului al XIV-lea65

.

La Sebeş primele elemente gotice apar începînd cu secolul al XIII-lea, cînd observăm, cum am

mai menţioanat, primele influenţe cisterciene şi aici. Acum vechea absidă semicirculară este

dărîmată, fiind înlocuită cu una poligonală, sprijinită la exterior pe patru contraforturi. În interior

sistemul de boltire este cel folosit la Cîrţa, corul bisericii din Sebeş fiind acoperit cu o boltă cu

şase nervuri – ultimele două au rolul de a rolul de a transmite greutatea punctelor de juncţiune

ale absidei către zidurile celor trei nave (vezi fig.22; fig.24). Datorită modificărilor aduse în

planemetria edificiului, acesta ajunge să măsoare în lungime 57,25 de metri, înălţimea fiind şi de

ea modificată, nava romanică avînd acum opt metri înălţime – înainte de modificări cele trei nave

măsurau şase metri înălţime66

. Sunt aduse acum schimbări şi la planimetria turnului de pe latura

de vest, acesta avînd iniţial baza pătrată, însă datorită îngroşării zidurilor va deveni

dreptunghiulară. Înălţimea turnului este de 40 de metri, aceasta datorîndu-se unor modificări din

secolul al XV-lea67

.

Tot de influenţă cisterciană par a fi şi motivele decorative folosite la capiteluri – frunzele de

acant şi floarea soarelui, dar şi motivul trilobului care se găseşte pe contraforţi (vezi fig.23;

fig.25).

Schimbările care apar în cea de-a doua fază a şantierului bisericii din Sebeş survin pe baza

creşterii potenţialului economic al oraşului. Iată ce spune istoricul Radu Heitel referitor la acest

61 Ibidem, pag 98 62 Ibidem, op.cit. 105 63 Biserica din Bistriţa a suferit transformări în secolele XIV-XVI, iniţial fiind însă o bazilică gotică cu trei nave.

Vezi www.iaim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/note/IAR/istoria_arhitecturii_in_romania.doc vizualizat in data

de 7 iunie 2009. Prefacerile ulterioare îi sunt datorate lui Petrus Italus, vezi Vătăşianu, op.cit, pag. 217 64 La biserica din Rîşnov se pare că regăsim caracteristici atît ale şantierului din Cîrţa, cît şi ale celui din Alba Iulia,

vizibile în corul gotic. Acestea pot fi datate în secolul al XIV-lea. Vezi Vătăşianu, Virgil, op.cit., pag. 119 65 Vătăşianu, Virgil, op.cit., pag. 223 66 Radu, Heitel: op.cit., pass. 67 Ibidem. , pass.

fapt: „Această bazilică demonstrează, între altele, şi faptul că potenţialul economic al aşezării era

în creştere continuă, iar mărimea ei, elementele decorative, execuţia lucrărilor, exprimă destul de

limpede - în comparaţie cu unele aşezări apropiate - pretenţiile şi posibilităţile mai deosebite ale

locuitorilor Sebeşului”68

.

fig.22. Interior fig.23.Detaliu capiteluri

.

Fig.24. Interiorul cu tribuna pe vest fig.25. Motiv decorativ

Cea de-a treia etapă a şantierului bisericii din Sebeş începe odată cu secolul al XIV-lea, ante

1382, cînd reîncep lucrările la catedrală69

– din această perioadă a fost datată o cheie de boltă cu

blazonul regelui Ludovic de Anjou (vezi fig.26).

68 Heitel, Radu: op.cit. 69 Lucrările la biserică sunt susţinute financiar şi de Ludovic de Anjou; vezi pe Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe

http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3 iunie 2010

22

fig.26. Cheie de boltă

Acum corul este redecorat în stil gotic în varianta pargheză a atelierului familiei de arhitecţi

Parler70

, familie care a lucrat şi la corul bisericii Sfîntul Sebaldus din Nürnberg şi la catedrala

Sfîntul Vitus din Praga71

. Acesta se delimitează de corpul celor trei nave ale bisericii, fiind

supraînălţat (vezi fig.19) – la exterior măsoară 23 de metri, stîlpii din interior avînd 11 metri -

avînd toate caracteristicile specifice acestui stil – este de plan poligonal, cu contraforţi svelţi,

înalţi şi decoraţi atît în partea inferioară cît şi în cea superioară cu mici baldachine din piatră ce

adăpostesc statui; aceştia încadrează ferestre elegante, cu proporţii clasice, decorate în partea

superioară cu un cerc decorat cu un trilob (vezi fig.27; fig.29). Istoricul de artă Vasile Drăguţ

susţine că acesta este cea mai valoroasă realizare a goticului transilvănean, aici apărînd, pentru

prima oară, formele goticului flamboiant, la ancadramentele ferestrelor acestuia72

(vezi fig.29).

70 Drăguţ, Vasile: Dicţionar enciclopedic de artă medievală romînească, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti,

1976, pag. 270 71 Curinschi Vorona, Gheorghe: Istoria arhitecturii în Romînia, editura Tehnică, Bucureşti, 1981, pag. 126 72 Drăguţ, Vasile: op.cit., pag. 270

Pe contraforturi şi mai pot observa reprezentate şi animale fantastice – demoni sau forţe

răufăcătoare, strîns legate de concepţia catolică, regăsite peste tot în arhitectura eclesiastică

medievală (vezi fig.30).

fig.27. Detaliu exterior. Fecioara Maria cu pruncul Isus

fig.28. Planul bisericii evanghelice

24

Cea de-a treia fază se încheie odată cu ridicarea unei galerii – lettner – în 1380, aceasta urmînd

să despartă corul de restul corpului bisericii. Ce se mai poate vedea astăzi din această galerie

sunt două deschideri în arc frînt în est şi un început de nervuri73

.

fig.29. Fereastră cor fig. 30. Detaliu animal fantastic

A patra fază este caracterizată de apariţia formelor goticului transilvănean. Aceasta începe odată

cu ridicare în jurul bisericii a unui zid de piatră (vezi fig.31), cu o serie de metereze, tot acum

înălţîndu-se şi pereţii navei centrale. Deşi diferenţa dintre corul gotic şi restul corpului romanic

rămîne încă vizibilă (vezi fig.19), este refăcut acoperişul corpului romanic, fiind construită o

singură învelitoare, în două ape, peste cele trei nave.

73 Heitel, Radu: op.cit., pass.

fig31. O parte a zidului de incintă al bisericii

În interior se continuă lucrările la galeria mai sus amintită, tot acum fiind modificată şi

planimetria edificiului, adaugîndu-se încă două travee74

.

Corul necesită noi intervenţii în urma cutremurului din 1523, cînd se prăbuşesc doi dintre stîlpii

de susţinere a acestuia, acum nivelul de călcare iniţial al bisericii fiind şi el înălţat. Între 1518-

1528 este construit şi altarul bisericii, care este cel mai înalt altar din Transilvania, cu o înălţime

de 13 de metri, şi o lăţime de şase metri. În stil gotic, cu adăugări renascentiste, panourile care îl

împodobesc sunt sculptate şi policromate de meşterii Johann şi Veit Stoss75

(vezi fig.32).

74 Ibidem. 75 Monumentele istorice din Romînia, pe

http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Biserica%20evanghelica%20/2979, vizualizat în

data de 2 iunie 2010

26

fig.32. Interior. Boltirea corului şi altarul

Acesta prezintă o analogie cu altarul Sfîntului Iacob din Lewoca (aproximativ 1508), executat de

Paul din Lewoca76

.

Secolele XVIII şi XIX sunt considerate de istorici ca reprezentînd faza finală a şantierului din

Sebeş. Acum sunt adăugate, la sud, două pridvoare, pentru ca în interior să fie amenajată a altă

sacristie, care însă este înlăturată cu ocazia restaurărilor inteprinse în anii 1960- 196477

.

Un document din 1710 menţionează orologiul de pe turnul de vest al bisericii, pentru ca în 1752

o mare parte a frescelor din interiorul bisericii să fie acoperite78

. Între 1760 – 1764 este ridicată

orga, iar corul va fi înconjurat, în parte superioară cu o galerie cu balustradă, elemente ce vor fi

eliminate ulterior79

. Cea mai importantă adăugire din secolul al XIX-lea este ridicarea unei noi

sacristii, care nu ne-a rămas pînă în ziua de astăzi, fiind dărîmată în urma restaurărilor din anii

1960- 1964.

76

Heitel, Radu: op.cit., pass. 77 Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3 iunie 2010 78 Angelescu, Mariana; Gündisch, Gustav: Restaurarea unui monument de arhitectură din epocile romanică şi

gotică în cadrul ansamblului de monumente feudale de la Sebeş-Alba, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de

restaurare, 1976, pag. 108 79 Anghel, Călin: op.cit., pag. 491- 492

Biserica este un monument important în istoria arhitecturii religioase din Transilvania, fiind

reprezentantă a două mari stiluri – romanic şi gotic, pe care meşterii şi arhitecţii săi au reuşit să

le îmbine elegant. Evoluţia acesteia oglindeşte în fapt contextul istoric şi trecutul unui oraş vechi

de opt secole.

28

Bibliografie generală:

1. Angelescu, Mariana; Gündisch, Gustav: Restaurarea unui monument de arhitectură din

epocile romanică şi gotică în cadrul ansamblului de monumente feudale de la Sebeş-

Alba, în Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, 1976

2. Călători străini despre Ţările Romîne, vol VI, Bucureşti, 1976

3. Curinschi Vorona, Gheorghe: Istoria arhitecturii în Romînia, editura Tehnică, Bucureşti,

1981

4. Documente C. Veacul XIV, vol. IV (1341-1350), nr.12

5. Drăguţ, Vasile: Dicţionar enciclopedic de artă medievală romînească, ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică. Bucureşti, 1976

6. Heitel, Radu: Monumentele medievale din Şebes, Alba, ed. Meridiane, Bucureşti, 1964

7. Iacob, Dan Dumitru; Niedermaier, Paul; Pál Judith: Sebeş. Atlas istoric al oraşelor din

Romînia, vol. 3, fascicula 2, Bucureşti, 2004

8. Ionescu, Grigore: Istoria arhitecturii în Romînia, ed. Academiei Republicii Populare

Romîne, Bucureşti, 1965

9. Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1, ed. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997

10. Pop, Ioan Aurel: Istoria, adevărul şi miturile, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002

11. Pop, Ioan Aurel: Voievodatul Transilvaniei şi părţile vestice în secolul XII- 1541, în

Istoria Romîniei. Transilvania, vol.1, editura. George Bariţiu, Cluj Napoca, 1997

12. Raica, Ion: Sebeşul: istorie, cultură, economie. Confruntări sociale, şi politice, ed. George

Bariţiu, Cluj Napoca, 2002

13. Schuster, Frederich: Ueber alte Begräbnikftätten bei Mühlbach, în Programm des

evanghelische Untergymnasium zu Mühlbach, 1866-1867

14. Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print,

Bucureşti, 2006

15. Vătăşianu, Virgil: Istoria artei feudale în ţările romîne, editura Academiei Republicii

Populare Romîne, 1959, vol. 1

16. Vekov, Karoly: Locul de adeverire Alba Iulia: secolele XIII-XVI, editura Fundaţia

Culturală Romînă: Centrul de Studii Transilvane: Gloria, Cluj Napoca, 2003

Lista articolelor sau publicaţiilor consultate pe internet:

1. Anghel, Călin: Evoluţia urbanistică a Sebeşului în secolele XVII-XVIII: oraşul intra

muros, pe http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/26calin%20anghel.pdf, în data de 7

iunie 2010

2. Biserica Evanghelică de la Sebeş, pe

http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=95, vizualizat în data de 3

iunie 2010

3. Caiet documentar, pe

http://www.uauim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/discipline/CAIET_DOCUMENTA

R_2008.pdf

4. Cetatea dacică Căpîlna, pe www.Cimec.ro :

http://www.cimec.ro/Arheologie/CetDACI/Capalna/index.htm, vizualizat în data de 2

iunie 2010

5. Dan, Dorin Ovidiu: Contribuţii la istoria scaunului săsesc Sebeş, pe

www.muzeuluniriialba.ro:

http://www.muzeuluniriialba.ro/docs/apulum/articole/42_19_dan_dorin.pdf, vizualizat în

data de 5 iunie 2010

6. Fortificaţiile Sebeşului Medieval: pe www.Medievistica.ro:

http://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/SebesSalontai/SebesSalontai.htm#_ft

n2, vizualizat în data de 12 iunie 2010

7. Istoric, pe: www.sebesonline.ro, pe http://www.sebesonline.ro/istoric/, vizualizat în data

de 8 iunie 2010

8. Monumentele istorice din Romînia, pe

http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Biserica%20evangheli

ca%20/2979, vizualizat în data de 2 iunie 2010

9. Ţiplic, Ioan Marian: Biserici fortificate ale saşilor din Transilvania, ed. NOI Media Print,

Bucureşti, 2006, vizualizat pe www.Scribd.com:

http://www.scribd.com/doc/28863871/BisericiSasesti, în data de 9 iunie 2010

30

Site-uri consultate:

1. www.cimec.ro

2. www.geocities.com

3. www.medievistica.ro

4. www.monumenteromania.ro

5. www.sebesonline.ro

6. www.stiri.turismalba.ro/

7. www.wikipedia.com

8. www.uauim.ro

Anexa1. Sursa ilustraţiilor:

1. www.panoramio.com

2. www.bogdanbalaban.ro

3. www.Flickr.com

4. www.medievistica.ro

5. www.monumente.ro

6. www.stiri.turismalba.ro/

7. www.septemcastra.ro

8. Arhiva personală